Sunteți pe pagina 1din 2

CURS 1

Semne si simptome in ORL

Urechile, nasul şi gâtul sunt organe învecinate, iar eventualele afecţiuni care pot apărea
la nivelul uneia dintre aceste zone se pot transmite cu uşurinţă şi la celelalte. Acesta
este şi motivul pentru care există o singură specialitate care se ocupă cu diagnosticarea
şi tratarea bolilor de la acest nivel, numită Otorinolaringologie, cunoscută sub
prescurtarea ORL

1. Durerea Otitele externe micotice sunt afecţiunile care apar frecvent vara. Oamenii
merg la mare, fac baie, le intră apă în urechi, iar aceasta favorizează dezvoltarea
micozelor (mediul umed). Ca să scoată apa din urechi folosesc beţişoare de urechi care
nu sunt sterile şi îşi fac leziuni în conduct care favorizează pătrunderea microbilor, cu
suprainfectarea rănilor, îngustarea conductului, hipoacuzie şi, mai ales, durere acută,
deoarece urechea este foarte bogat inervată. Altă afecţiune des întâlnită vara este
amigdalita acută pultacee sau flegmonul periamigdalian, caracterizată prin durere la
înghiţire, trismus (contracţie spastică involuntară a muşchilor mandibulei, care împiedică
deschiderea gurii), uneori chiar stare febrilă. Durerile de cap, senzaţia de pulsiune la
nivelul obrajilor, secreţiile purulente sunt semne pentru care pacientul se adreseaza
medicului ORL.

2. Inflamatie Rinofaringita acuta inseamna inflamatia mucoasei nasului si a mucoasei


faringelui. In majoritatea cazurilor rinofaringita acuta este data de virusuri si debuteaza
cu febra care poate dura pana la cateva zile. Apetitul scade, vioiciunea dispare,
respiratia devine mai frecventa, apare tusea iar somnul este mai agitat. Daca infectia
cuprinde laringele tusea se accentueaza, vocea devinde ragusita.

3. Febra -Amigdalite, rinofaringite, laringite, sinuzite, otite etc.

4. Anosmie – lipsa simtului mirosului

5. Edem – edem amigdalian in amigdalita acuta

6. Rinoree – scurgere nazala abundenta

7. Dispnee – tulburari respiratorii – poate fi intalnita in obstruarea cailor respiratorii


datorita corpilor straini esofagieni, laringieni, nazali etc.

8. Hemoragie – otica se numeste OTORAGIE si nazala EPISTAXIS. Otoragia apare


in fractura de baza de craniu. Epistaxisul este hemoragia nazala provenind din vasele
mucoasei nazale, cauzele sunt diferite traumatisme, intoxicatii, hipertensiune arteriala.
9. Disfonie – tulburari ale emisiunii vocale interesand inaltimea, intensitatea si timbrul
vocii. Se manifesta sub forma de raguseala, voce stinsa, voce aspra de exemplu in
laringita datorita unor afectiuni ale corzilor vocale (in urma unui stranut puternic poate
aparea o hemoragie a corzilor vocale urmata de disfonie)

10. Ragusala – in laringita

11. Disfagie – dificultate de a inghiti

12. Obstructie – obstructie nazala sau nas infundat Nasul este obstruc ionat ț de
formarea mucusului care nu poate fi evacuat, ceea ce conduce la respira iaț pe gura a
pacientului sau de inflamatia mucoasei nazale.

13. Parestezie – senzatie de furnicaturi, amorteala, intepaturi, care apar in unele boli
ale sistemului nervos (parestezii faringiene si linguale).

14. Afonie – pierderea vocii ca urmare a leziunii laringelui sau nervilor acestuia.

15. Hipoacuzie – scaderea acuitatii auditive, surditate partiala.

16. Surditate – pierderea auzului

17. Otoree – scurgerea de puroi sau serozitate din ureche. Un rol important în
prevenirea afecţiunilor urechilor îl are igiena locală. Medicii atrag atenţia asupra unui
obicei des întâlnit: igienizarea greşită a urechii, folosirea beţişoarelor, care agresează şi
dezechilibrează mediul din ureche. Cerumenul (ceara din ureche) acţionează ca un
agent de curăţare, dar în unele cazuri poate provoca infecţii şi pierderea auzului. Cea
mai eficientă modalitate de eliminare a excesului de ceară o reprezintă intervenţia
specialistului ORL, în niciun caz folosirea beţişoarelor de urechi. Ştiai că... ... la
schimbarea de altitudine este normal să se înfunde trompa lui Eustachio, care face
legătura între ureche şi fundul nasului? Prin acest canal se egalizează presiunile de o
parte şi de alta a timpanului. Explicaţia este că, la o decolare bruscă, există variaţii de
presiune mari, timpul este prea scurt pentru a se egaliza presiunile, iar timpanul nu mai
vibrează corespunzător, dând senzaţia de ureche înfundată.

S-ar putea să vă placă și