OTORINOLARINGOLOGIE (ORL)

Otorinolaringologie, sau prescurtat ORL, este

specialitatea medicală care se ocupă cu
prevenirea, diagnosticarea și tratamentul
afecțiunilor urechii, nasului, gâtului, căilor
respiratorii superioare, sinusurilor.
În România otorinolaringologia a început sa se contureze ca
specialitate după anul 1880, desprinzându-se din medicina interna
si chirurgia generala - cele doua specialități medicale
fundamentale în epoca.(medic-orl)
Pana la sfârșitul secolului XIX-lea bolile nasului, gatului si
urechilor au fost tratate fie de către interniști, fie de către
chirurgi. Odată cu descoperirea unor noi metode de examinare,
după cea de a doua jumătate a secolului XIX, otorinolaringologia
(ORL) a fost recunoscuta ca specialitate în Europa Vestică.

Investigații și analize ORL

În cazul unor afecțiuni, este posibil ca medicul să fie
nevoit să apeleze la o serie de investigații ORL
avansate, cum ar fi endoscopia nazală,
laringoscopia sau timpanografia, în funcție de
organul afectat.
Endoscopia nazală
Endoscopia nazală este o analiză în profunzime a foselor nazale și a canalelor
sinusoidale. Aceasta se realizează cu ajutorul unei tije subțiri, endoscopice (la capătul
tijei se află o cameră cu lumină), care se introduce, pe rând, în fiecare fosă nazală și
avansează până în zona rinofaringelui, aflată în spatele nasului. Endoscopia nazală se
realizează cu anestezie locală și prezintă un grad minim de disconfort pentru pacient.

Endoscopia laringiană și faringiană

Similar cu endoscopia nazală, cea laringiană și faringiană (numită și examen fibroscopic
laringian) se folosește de o sondă endoscopică pentru vizualizarea zonei laringiene și
 faringiene și pentru examinarea corzilor vocale. Și această procedură se realizează cu
anestezie, prin urmare prezintă un discomfort minim pentru pacient.

Laringoscopia
Laringoscopia este o manevră de vizualizare a bazei limbii și a laringelui. Se efectuează
cu gura larg deschisă, după care medicul va introduce o oglindă de mici dimensiuni în
spatele gâtului și va solicita pacientului să scoată anumite sunete, pentru examinarea
mișcării corzilor vocale. Deși se poate efectua cu anestezie locală (spray anestezic)
laringoscopia presupune un anume grad de disconfort, care diferă de la pacient la
pacient. Disconfortul este adesea însoțit de un reflex de regurgitație, care dispare
imediat ce procedura s-a încheiat.

Timpanograma
Timpanograma presupune măsurarea volumului de aer din urechea medie, alături de
mobilitatea membrane timpanice și a lanțului osicular, atunci când sunt transmise
sunete. Timpanograma se realizează prin inserarea unui dispozitiv cauciucat în urechea
externă, care va emite un sunet menit să declanșeze reflexul acustic la nivelul urechii
medii. Răspunsul emis de aceasta este înregistrat în formă de grafic, eliberat imediat
după încheierea procedurii, și este analizat de către medic.

Alte investigații
Suita de investigații și analize ORL include și:
• Studiul reflexului stapedian (analiza integrității lanțului de osișoare din urechea medie)

• Videonistagmografia (investigație video a sistemului vestibular)

• Măsurarea otoemisiunilor acustice (măsurarea funcționalității urechii prin examenul otoemisiunilor

acustice spontane și provocate)

• Audiograma tonală (test auditiv de bază care presupune măsurarea nivelului de auz ca răspuns la
emiterea unor semnale sonore, la intensități diferite, la nivelul fiecărei urechi)

Diagnostic și tratament
Diagnosticul este stabilit în urma unui examen ORL complet, iar pe baza acestuia se
pot emite recomandări pentru investigații mai avansate, în cazul unor afecțiuni mai
complexe, care pot atinge și dimensiuni neurologice și/sau infecțioase (de exemplu,
 otita extremă). Tratamentul poate cuprinde atât remedii medicamentoase, cât și
intervenții chirurgicale – cum ar fi excizia amigdalelor, în cazul amigdalitei acute, sau
septoplastia, în cazul unei deviații de sept problematice.

Simptome
Este important să mergi la un consult ORL dacă manifești unul sau mai multe din
simptomele enumerate mai jos:

• Probleme de respirație nazală

• Sângerări nazale

• Stare de amețeală sau vertij

• Tinitus (țiuit persistent în urechi)

• Simț al mirosului diminuat

• Dureri la nivelul sinusurilor

• Inflamație în gât (durere sau usturime la înghițire)

Cele mai frecvente afecțiuni ORL

Printre cele mai întâlnite afecțiuni ORL, atât la adulți, cât și la

copii, se numără otita, amigdalita, sinuzita și rinita.
Otita este o afecțiune inflamatorie a urechii care poate varia în
gravitate, prin urmare este important de mers la medic de la
apariția primelor simptome. Otita poate fi externă, afectând
conductul auditiv extern, medie, afectând urechea medie, sau
internă, afectând urechea internă. Cea mai des întâlnită formă de
otită este cea medie. Netratată, această formă de otită poate
duce la pierderea definitivă a auzului. Simptomele principale sunt
scăderea auzului și febra.
Amigdalita este o boală des întâlnită la copii și constă în
inflamarea amigdalelor palatine. Amigdalita poate fi virală sau
bacteriană, iar ambele forme sunt contagioase. Simptomul
principal al amigdalitei este inflamarea gâtului, însoțit de dificultăți
de înghițire a băuturilor și alimentelor. Dacă apare în urma unei
infecții streptococice, amigdalita poate fi tratată cu ajutorul
antibioticelor. Forma virală, de regulă, trece de la sine. Dacă
problemele sunt recurente, se poate recurge la excizia definitivă a
amigdalelor.
Sinuzita este o afecțiune inflamatorie localizată la nivelul
mucoasei sinusoidale, care se poate croniciza și crea neplăceri
pe termen lung. Principalele simptome cuprind obstrucția nazală
(înfundarea nasului), durerile localizate, dificultățile de respirație,
migrenele și starea de amețeală. Aceasta poate fi tratată cu
ajutorul medicamentelor antibiotice și antiinflamatoare.
Tratamentul durează cel puțin 10 zile. Adesea, rinitele netratate
degenerează în sinuzite.
Rinita se referă, de fapt, la un grup de afecțiuni inflamatorii ale
mucoasei nazale, care pot fi de natură alergică sau infecțioasă.
Principalele simptome cuprind obstrucția nazală, dificultățile de
respirație, strănutul frecvent. Rinitele alergice sunt cauzate de
iritații la factori alergeni din aer sau alimente. Este important de
știut că, netratate, rinitele se pot acutiza și, în cele din urmă,
croniciza. Tratamentul rinitei depinde de gravitatea acesteia și
poate varia de la spălături nazale cu apă de mare până la
tratament antibiotic.

Metode de prevenție

Pentru a preveni neplăcerile cauzate de bolile ORl, este

recomandat să îți iei câteva măsuri simple de prevenție.

Prevenția afecțiunilor nazale

Pentru prevenirea bolilor nazale, este important să:

• eviți fumatul sau expunerea la fumul de țigară
• (dacă ești alergic) eviți expunerea la factorii cu potențial alergenic
(polen, substanțe chimice iritante)
• eviți expunerea la frig și umiditate

Prevenția afecțiunilor urechilor

Prevenția afecțiunilor urechilor include:

• evitarea infecțiilor respiratorii

• evitarea infecțiilor sinusurilor
• evitarea frigului, umidității, fumului de țigară
• evitarea surselor de sunet/zgomot puternic

Prevenția afecțiunilor gâtului

Prevenția afecțiunilor de gât cuprinde:

• evitarea fumatului sau a fumului de țigară

• evitarea expunerii la frig și/sau umiditate
• evitarea consumului de băuturi sau alimente foarte fierbinți sau
foarte reci
• evitarea expunerii la medii de risc (contactul cu persoane
infecțioase).
 Otita reprezintă un proces inflamator care se dezvoltă la nivelul urechii
și care poate cuprinde pavilionul urechii, tegumentul conductului auditiv
extern și mucoasa urechii medii.

Tipuri de otită
În funcție de localizarea inflamației, otitele sunt împărțite în trei
categorii.
Otitele externe care afectează pavilionul auricular și conductul auditiv
extern și care pot fi:
• otite acute externe difuze (întâlnite la înotători);
• otite acute externe localizate (care sunt localizate la nivelul
foliculilor piloși);
• otite externe cronice (simptomatologia durează peste 6
săptămâni);
• otite eczematoase (cuprind o serie de afecțiuni dermatologice);
• otite externe maligne sau necrotizante (apar prin extensia
infecției în țesuturile profunde ale conductului și sunt întâlnite,
 mai ales, la persoanele cu imunitate scăzută precum diabetici,
bolnavi de SIDA)
• otomicoze (produse de anumite specii de fungi din genul
Aspergillus și Candida).
Otitele medii care determină inflamarea timpanului și a mucoasei
căsuței timpanului.
Otitele interne sau labirintitele sunt o formă mult mai rară de otite,
localizate la nivelul labirintului urechii și reprezintă mai mult o stare
inflamatorie a urechii interne, decât o infecție în sine. Aceasta se
vindecă, de cele mai multe ori, de la sine.
Otita la copii
La copil, otita externă este mai rar întâlnită comparativ cu otita medie.
Ea apare mai frecvent la copiii care practică înotul, la cei care trăiesc în
condiții cu umiditate excesivă sau la copiii ai căror părinți le șterg
excesiv conductele cu bețișoare port coton.
Otita externă la copilul mic se manifestă frecvent prin agitație, plâns
neconsolabil, refuzul alimentației, frecarea capului pe pernă, aducerea
mâinii spre ureche, rar otoree purulentă, urât mirositoare și febră.

Cauze
Cauzele otitei externe difuze pot fi de mai multe tipuri:
• cauză infecțioasă produsă de bacterii (stafilococul auriu și
epidermidis, pseudomonas aeruginosa, streptococi, proteus
vulgaris, colibacili) și fungi (aspergillus niger, candida,
actynomices);
• cauză eczematiformă caracteristică dermatitei atopice sau
psoriazisului;
• cauză seboreică manifestată ca o dermatită seboreică.
Cauzele otitei medii pot fi, mai ales, infecțiile bacteriene cu:
• Pneumococ
 • Haemophilus influenzae
• Moraxella catarrhalis
• Pseudomonas aeruginosa
• Stafilococ auriu
• Streptococ de grup A
• Anaerobi
Cauzele otitei interne sunt, de cele mai multe ori, de natură virală.
Inflamația acută a mucoasei urechii medii este mai frecventă la copiii
mici, astfel că 70% dintre copiii cu vârsta de până la trei (3) ani prezintă
cel puțin un episod de otită acută. Ea apare mai ales primăvara, toamna
și iarna, în contextul epidemiilor de viroză a căilor respiratorii
superioare.
Factori de risc
La apariția otitei externe contribuie și o serie de factori favorizanți,
dintre care, cei mai importanți sunt:
• Climatul cald și umed
• Umiditatea cronică de la nivelul conductului auditiv extern care
produce modificarea florei saprofite cu proliferarea bacteriilor
gram negative precum Pseudomonas aeruginosa
• Retenția de corpi străini și detritusuri epidermice
• Purtarea protezelor auriculare sau a altor dispozitive
• Traumatismele locale produse de bețișoarele port coton, agrafe
sau de corpi străini, care sunt mai frecvent întâlnite la copiii mici
• Diminuarea secreției ceruminoase prin curățarea excesivă a
cerumenului, care are rol protector al tegumentului datorită
activității sale bactericide
• Otoreea cronică
• Iradierea
 • Diabetul zaharat
• Stările de imunosupresie precum diabetul zaharat, infecția HIV,
neoplasmele
În etiologia otitei medii sunt incriminați o serie de factori favorizanți,
precum:
• infecții de vecinătate precum rinofaringita, rinosinuzita acută,
adenoidita acută
• obstrucții mecanice produse de vegetații adenoide, deviație de
sept nazal, rinită cronică hipertrofică
• intervenții chirurgicale precum adenoidectomia și tamponamentul
nazal anterior și posterior
• vârsta sub 2 ani când tuba auditivă este scurtă și aproape
orizontală, iar aerarea este scăzută la nivelul urechii medii din
cauza resturilor neresorbite din timpul vieții intrauterine
• bolile infecto-contagioase (gripa, scarlatina, rujeola)
• alergiile și terenul atopic
• condițiile de mediu neprielnice, cu frig, umezeală, aglomerație
• alimentația artificială (este cunoscut faptul că hrănirea la sân
aduce nu numai necesarul caloric pentru o dezvoltare armonioasă
a copilului, ci și un aport crescut de anticorpi de la mamă)
• boli care scad imunitatea precum diabetul zaharat, infecția HIV,
hipovitaminozele
Simptome
Principalele simptome și semne ale otitei externe sunt:
• Pruritul auricular care apare la debutul otitei externe acute este
determinat de fenomenele inflamatorii locale. Pruritul se
manifestă intens și în otitele micotice sau în otitele cronice
 • Otalgia care poate avea intensitate medie până la severă, este
exacerbată nocturn și durează 1-2 zile. Otalgia este accentuată de
mișcările de masticație și de tracționarea pavilionului
auricular.Otalgia severă, profundă, este caracteristică otitelor
maligne
• Senzația de presiune sau de plenitudine auriculară este produsă
de acumularea secrețiilor în conduct
• Hipoacuzia de transmisie apare prin acumularea secrețiilor în
conduct sau din cauza inflamației care poate duce până la
stenozarea (închiderea) conductului
• Tinitus
• Otoreea care este inițial seroasă, devine rapid purulentă și urât
mirositoare
• Febra cu caracter ocazional, ce apare doar în cazul diseminării
limfatice a infecției
• Cu sau fără stare generală alterată
• Celulita feței și a gâtului
• Adenopatia ipsilaterală în triunghiul cervical superior, în regiunea
parotidiană sau retroauriculară.
În cazul otitei medii, simptomatologia cuprinde 4 faze:
1. Faza de otită acută congestivă se manifestă prin:
o Febră înaltă 39-40°C

o Stare generală alterată

o Otalgie intensă, pulsatilă, profundă, accentuată nocturn
o Acufene
 2. Faza de otită acută catarală sau seroasă este caracterizată de::
o Autofonie

o Senzație de plenitudine endaurală

o Hipoacuzie
o +/- sensibilitate spontană sau la palparea punctelor
mastoidiene

3. Faza de otită medie acută supurată este marcată de:

o Remiterea otalgiei și a febrei

o Apariția otoreei purulente prin perforarea membranei

timpanice. Această fază poate fi prevenită prin instituirea
precoce a tratamentului antibiotic și antiinflamator.

4. Faza de vindecare durează 2-4 săptămâni și este cea mai săracă în

simptome întrucât otoreea dispare prin închiderea perforației și
auzul revine treptat.
La copil simptomatologia este mai zgomotoasă decât la adult și poate fi
dominată de manifestări gastro-intestinale la care se adaugă febră,
inapetență, agitație convulsii, stare de delir, meningism, tahicardie.

Diagnosticare
În diagnosticarea atât a otitei externe cât și a celei medii este nevoie de
un consult la medicul specialist ORL pe baza anamnezei, examenului
clinic ORL și a investigațiilor de laborator și a unui examenul
audiometric, solicitat în cazul otitei medii.
La examenul clinic ORL prin inspecție, pentru otita externă se pot
evidenția:
 • decolarea pavilionul auricular din cauza împăstării tegumentelor
retroauriculare
• tumefacția și hiperemia tegumentelor conductului auditiv extern
mergând până la stenoză consecutivă
• durerea accentuată de tracțiunea pavilionului, introducerea
speculului otoscopului și palparea tragusului este caracteristică
• otoreea seroasă sau purulentă (nu există întotdeauna)
• miringita (inflamația timpanului) apare prin evoluția îndelungată a
otitei externe sau prin extensia infecției la nivelul membranei
timpanice
La palparea regiunii cefalice se poate evidenția prezența unei adenopatii
satelite cu localizare cervicală superioară, parotidiană sau
retroauriculară.
Examenul clinic ORL pentru diagnosticarea otitei medii aspectul clinic
diferă în funcție de fază:
• în faza inițială timpanul este hiperemic inițial de-a lungul
mânerului ciocanului, apoi aspectul de extinde la nivelul întregului
timpan. Treptat timpanul devine mat, bombat, cu triunghi
luminos absent
• în faza a doua prin timpan se pot observa bule de aer sau nivel de
lichid care bombează timpanul
• în faza a treia apare o perforație, localizată în cadranul inferior al
timpanului, prin care se scurg, pulsatil, secreții purulente
• în faza a patra secrețiile purulente diminuă până la dispariție, iar
perforația se închide
În cazul otitei medii este necesar şi un examen audiometric care se
realizează într-o cameră izolată fonic și constă în funcție de vârstă în:
• audiogramă tonală liminară care poate fi realizată la copiii cu
vârsta peste 6 ani. Ea indică o hipoacuzie de tip transmisie
 • impedansmetria este utilă pentru diagnosticul otitei medii
la copiii sub 6 ani. În acest caz graficul este o
timpanogramă de tip B
Investigațiile de laborator utile pentru diagnosticarea și tratarea
otitei sunt:
• hemoleucograma care indică o leucocitoză
• proteina C reactivă este crescută
• viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) crescută
• examenul secreției otice după paracenteză sau perforarea
spontană a timpanului cu realizarea de frotiu, cultură și
antibiogramă sunt importante pentru alegerea
antibioticului
• prelevarea secreției auriculare cu frotiu, cultură și
antibiogramă/antifungigramă (pentru pacienții cu otită
externă)
Tratament
Tratamentul curativ este recomandat de medicul specialist ORL după
examinarea pacientului și a investigațiilor de laborator. În funcție de
timpul de otită diagnosticat și tratamentul diferă. De aceea, pentru otita
externă, tratamentul constă, în primul rând, într-un tratament local și
unul general care se administrează concomitent cu cel local. În cazurile
mai grave se poate ajunge și la intervenții chirurgicale.
Tratamentul local constă în:
 • toaleta zilnică a conductului prin aspirarea secrețiilor și instilarea
de soluții antiseptice, antiedematoase (rivanol, alcool boricat,
betadină), acid boric sau violet de gențiană;
• meșă cu rivanol, betadină sau soluție burrow;
• soluții cu antibiotice nu mai mult de 5-7 zile pentru a nu
determina o micoză secundară.
Tratamentul medicamentos se bazează pe:
• antibiotic în funcție de antibiogramă;
• antimicotic în funcție de antifungigramă;
• antialgice;
• antiinflamatoare nesteroidiene.
Tratamentul chirurgical pentru otita externă presupune incizii care merg
până la îndepărtarea chirurgicală a țesuturilor necrozate de la nivelul
conductului auditiv extern, este rezervată otitelor externe maligne,
abceselor sau complicațiilor otitei externe precum stenoza de conduct
auditiv.
Tratamentul pentru otita medie are, de asemenea, o componentă locală și
una generală, dar niciuna dintre cele două nu trebuie neglijată.
Tratamentul local constă în efectuarea de aspirații zilnice concomitent cu
evitarea pătrunderii apei în ureche, iar tratamentul medicamentos se
instituie pentru o perioadă de 7-10 zile și vizează eradicarea infecției și
reducerea simptomatologiei prin:
• administrarea precoce de antibiotice în funcție de antibiogramă;
• antialgice;
• antipiretice;
• antiinflamatoare;
• mucolitice (spray-uri, picături pentru otită, aerosoli);
• antihistaminice.
Instituirea precoce a tratamentului medical previne apariția
complicațiilor și necesitatea tratamentului chirurgical. Cu toate acestea
sunt cazuri în care evoluția otitei medii acute impune efectuarea unei
timpanotomii (o perforație controlată a timpanului) sau a unei
antrocelulotomii.
Posibile complicații
Tratamentul tardiv instituit sau incorect administrat poate duce la
apariția complicațiilor:
• externe – otită externă, adenită retroauriculară, osteoperiostită;
• cervicale – abcesul cervical;
• intraosoase – osteita, osteomielita scuamei temporalului,
otomastoidită, labirintită, petrozită, petroapicită, paralizia
nervului facial;
• endocraniene – tromboflebită de sinus lateral, meningită, abces
extradural, subdural, cerebral sau cerebelos;
• generale – septicemie.
Prevenție
Pentru a preveni apariția otitelor externe trebuie, în primul rând,
înlăturați factorii care pot duce la apariția lor:
• evitarea pătrunderii apei în urechi, a soluțiilor concentrate de
săpun sau a detergenților;
• evitarea curățării urechii prin utilizarea bețișoarelor de ureche, a
agrafelor sau a altor obiecte;
• evitarea introducerii în conduct a dopurilor siliconice, a căștilor
intraauriculare;
• uscarea conductului auditiv extern cu aer cald;
• vaccin antistafilococic;
• echilibrarea diabetului zaharat și a imunodeficienței.
În cazul otitelor medii, prevenția constă în:
• control ORL periodic pentru supravegherea copiilor care au avut
mai multe episoade de otită medie acută până la vârsta de 3 ani;
• măsuri de igienă, suflarea corectă a nasului;
• alimentația echilibrată, alimentarea la sân a sugarului;
• evitarea frigului, a umezelii, a aglomerațiilor, a zonelor poluate, a
fumatului activ sau pasiv;
• crenoterapie sau cură heliomarină;
• vaccinoterapie atât impotriva bolilor infecto-contagioase ale
copilăriei cât și vaccin specific antipneumococic sau anti-
Haemophilus influenzae tip B;
• intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea obstrucțiilor mecanice
produse de vegetațiile adenoide, rinita cronică hipertrofică,
deviația de sept nazal, polipoza nazală, tumori nazo-sinusale.
FARINGITA

Este o afecțiune inflamatorie a faringelui însoțită de dureri în gât și dificultăți la înghițire.

De obicei, este virală, dar poate fi determinată și de infecții bacteriene sau
fungice. Streptococul de grup A este o cauză frecventă a faringitei. Faringita poate
duce la complicații de tip: reumatism articular, glomerulonefrită acută, abces
parafaringian sau retrofaringian1.

Streptococul de grup A (Streptococcus pyogenes) este responsabil pentru 5-15% dintre

cazurile de faringită la adulți și 20-30% dintre cazurile diagnosticate la copii. Faringita
streptococică apare frecvent la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 15 ani. În climatul
temperat, incidența este mai mare în timpul iernii și primăvara devreme. Cauzele
bacteriene ale infecțiilor respiratorii superioare sunt streptococii β-hemolitici de grup A,
dar pot fi cauzate și de H. influenzae, Bordetella pertussis, Chlamydia
pneumoniae, Arcanobacterium haemolyticum, Mycoplasma pneumoniae și Yersinia
enterocolitica, printre altele.

LARINGITA

Inflamația mucoasei laringelui cu inflamația corzilor vocale, ce poate duce la tulburări de

fonație (răgușeală) și poartă denumirea de laringită. De obicei, dispare de la sine în
decurs de 1-2 săptămâni. Are două forme de manifestare – acută și cronică.

Laringita acută – simptomul principal este reprezentat de răgușeală, care poate merge
până la afonie (pierderea totală a vocii, imposibilitatea de a vorbi ca urmare a lezării
laringelui sau a nervilor acestuia), uneori dispnee (greutate la respirație), asfixie
(senzație de sufocare, lipsă de aer în stenoza cicatricială a laringelui, prin îngustarea
completă sau parțială a lumenului laringelui) și disfagie (greutate la înghițit).
Tratamentul constă în repaus vocal, interzicerea fumatului și alcoolului, repaus fizic.
Este recomandat ca pacientul să se odihnească într-o cameră cu atmosferă caldă și
umedă. Terapia antibiotică este indicată în infecțiile bacteriene, pentru combaterea tusei
se administrează antitusiv, un antiinflamator pentru durere și picături nazale pentru
dezinfecția și dezobstrucția căilor nazale.

Laringita cronică – apare ca urmare a unor puseuri repetate de laringită acută, în urma
inhalării unor substanțe toxice iritante sau a unor procese alergice. Simptomul principal
este tot răgușeala, care poate fi însoțită de tuse cu expectorație și senzație de
uscăciune a gâtului. Tratamentul urmărește combaterea cauzei, astfel medicul poate
recomanda antibioterapie în infecții cronice, antihistaminice în formele cu componentă
alergică, repaus vocal, interzicerea fumatului și vitaminoterapia (administrarea vitaminei
C).
Nume: Ciuciumiș Andreea Georgiana

2F