Ureche organ al auzului si al echilibrului. Structura - urechea cuprinde trei parti: externa, medie si interna.

- urechea externa este formata din pavilionul cartilaginos si din conductul auditiv extern. pielea care tapeteaza conductul contine glande ce secreta cerumenul (ceara). - urechea medie cuprinde casuta timpanului, cavitate cubica separata de urechea externa prin membrana timpanuluisi de urechea interna prin doua mici membrane, fereastra rotunda si fereastra ovala. Intre timpan si fereastra ovala sunt situate trei oscioare, in ordine, ciocanul, nicovala si scarita. urechea medie contine si trompa lui eustachio, canal care leaga casuta timpanului de rinofaringe. - Urechea interna este formata din labirint, un ansamblu de canale avand o forma complexa. Labirintul este impartit in doua portiuni, anterioara si posterioara. Labirintul posterior (denumit uneori si vestibul) cuprinde o zona dilatata, vestibulul propriuzis, in care se deschid trei canale in forma de semicerc, canalele semicirculare; aceste structuri controleaza echilibrul. Nervul cohlear, care pleaca din labirintul anterior, si nervul vestibular, care pleaca din labirintul posterior, se unesc pentru a forma nervul cohleovestibular, ori nervul auditiv, care isi continua drumul in conductul auditiv intern. Fiziologie - Urechea cuprinde doua tipuri de structura, sistemul auditiv si sistemul vestibular. - Sistemul auditiv cuprinde un aparat de transmisie, format din urechea externa si medie si un aparat de perceptie, format din labirintul anterior (cohleea urechii interne). - Sistemul vestibular este format din vestibul, care da informatii privind acceleratia lineara a capului si canalele semicirculare, care dau informatii in ce priveste acceleratia unghiulara a capului. Patologie - Se deosebesc bolile sistemului auditiv si cele ale sistemului vestibular. - Bolile sistemului auditiv pot afecta diferitele parti ale urechii. Tulburarea cea mai frecventa a urechii externe este dopul de cerumen. Infectiile conductului auditiv extern sunt otitele externe. Principalele boli ale urechii medii sunt otitele acute si cronice, traumatismele timpanului, indeosebi cele cauzate de betitioarele speciale cu vata si otospongioza. Patologia urechii interne este provocata mai ales de imbatranire, de traumatismele legate de zgomot, de medicamentele ototoxice, de traumatismele craniene si de labirintite. - bolile sistemului vestibular sunt reprezentate, in principal, de boala lui meniere.

Patologia urechii Patologia urechii externe Corpii strini auriculari - Corpii strini auriculari trebuie nti omori, apoi extrai. Pentru aceasta, se poate instila ulei n conductul auditiv extern sau plasa un tampon cu cloroform ori eter n conduct. Dup moartea animalului, acesta se poate extrage prin spltur auricular sau cu pensa, crlige, etc. - Corpii strini ineri se extrag prin spltur auricular sau instrumental. - Dopul de cerumen pietrificat va fi nmuiat nainte de spltur, pentru a evita perforarea timpanului i suprainfectarea urechii mijlocii. nmuierea se face cu ap oxigenat. - Dopul epidermic este format din lamele de descuamaie a tegumentului conductului auditiv extern. Eliminarea lui prin spltur necesit pruden, deoarece, n general, n spatele lui exist o perforaie timpanal. nlturarea dopului necesit n prealabil o macerare.

Patologia urechii medii Otitele - Otita sero-mucoas a copilului are o evoluie latent. Se va observa: comportamentul copilului la zgomot, apariia unei ntrzieri n vorbire, presistena hipoacuziei n continuarea unei otite medii acute, etc. Hipoacuzia este nsoot de vagi ameeli. Timpanul este uor ngroat, culoarea devine gri-violacee, se remarc o uoar bombare a timpanului, apariia unor pete glbui n regiunea postero-superioar a timpanului. Tratamentul este medicamentos sau chirurgical. - Otita sero-mucoas a adultului are o evoluie spontan. Se observ: autofonie inconstant, modificarea de poziie i aspect a timpanului, apariia petelor glbui, mobilitatea timpanului este redus. Tratamentul este medicamentos sau chirurgical. - Otita medie acut perforat prezint dureri, acestea disprnd brusc n momentul producerii perforaiei i apariiei otoreei, febr, creterea pulsului, surditate.

- Barootita apare datorit hipertensiunii care se manifest asupra urechii medii n timpul scufundrilor sau coborrii cu avionul. Simptome: inflamaia brusc a timpanului, o ruptur a timpanului de form liniar, surditate total recuperabil.

Patologia urechii interne Tulburrile audiiei - Hiperacuziai este o tulburare a funciei auditive, infinit mai rar ntlnit comparativ cu hipoacuzia i este identificat mai mult cu hiperacuzia dureroas din cursul paraliziilor faciale periferice prin lezarea intratemporal a nervului. Hiperacuzia se produce numai dac leziunea are sediul la nivelul sau deasupra muchiului scriei, ceea ce determin o cretere a acuitii auditive, care dup un anumit nivel devine dureros. Tulburri circulatorii ale urechii interne - Stenoza arterei vertebrale poate fi determinat de o artroz cervical, de ateromatoza sau trombozare a acestei artere. n general, n cazul stenozrii uneia din arterele vertebrale, fluxul de snge provenind din artera vertebral de partea opus este suficient pentru a iriga cele dou labirinturi. n anumite poziii ale capului, acest flux poate fi parial sau total suprimat. Poziia care determin cel mai frecvent aceast situaie este nclinarea capului napoi i lateral. n acel moment apare criza labirintic caracterizat prin ameeal, lipotimie, senzaii de vom, cdere i acufene. Tratamentul este chirurgical. - Boala Meniere este determinat de hipertensiunea lichidului endolimfatic. Boala survine n general la vrsta adult i afecteaz n mod egal pe brbai i femei. Simptomele se succed n ordinea urmtoare: acufene, ameeal brusc violent, surditate imediat, urmat de revenirea lent a auzului. Boala apare pe fondul unot tulburri vasculare generale. - Labirintozele sunt suferine neinflamatoare i netraumatice ale labirintului, care constau din degenerescena progresiv a terminaiilor neurosenzoriale ale acestuia. SUnt determinate de diabet, gut, hipercolesterolemie, etc. Se manifest printr-o surditate progresiv bilateral nsoit de acufene. Tratament medicamentos. - Otointoxicaiile se datoreaz ptrunderii n organism a unor medicamente care sunt toxice pentru urechea intern. Semnele clinice constau din: acufene persistente sau tranzitorii, surditate fluctuant, pot aprea i semne de grea, vrsturi i senzaie de dezechilibru. Tratament medicamentos.

Notiuni generale. Nasul si sinusurile paranazale prezinta cea mai frecventa morbiditate in cadrul specialitatii ORL. Afectiunile localizate in regiunea nazo-sinusala sunt foarte variate datorita factorilor de mediu nocivi foarte raspinditi in atmosfera, in special in mediul industrial. Traumatizmele nasului si a sinusurilor paranazale frecvent intilnite se insotesc de afectarea altor organe: a globului ocular, trauma craniocerebrala cu rinoree cerebrospinala consecutiva, hemoragii nazale abundente. Sinusitele acute si cronice necesita un tratament adecvat si la timp pentru prevenirea complicatiilor. Fiziologia nasului si a sinusurilor paranazale. Mucoasa nazala este privita ca un tesut cu o capacitate functionala complexa, strins legata de restul organizmului prin sistemul nervos. La aceasta contribuie caracteristicile deosebite ale pituitarei nazale determinate de glandele mucoase si seroase ce le contin, de sistemul vascular abundent si in mod deosebit de bogatia sistemului nervos datorita carora pituitara apare ca un important centru reflexogen ce contribuie la influenta functiilor a numeroase organe, aparate si sisteme atit in apropiere cit si la distanta. Functia respiratorie este cea mai importanta si este in strinsa legatura cu functia de secretie si functia ciliara si depinde in mare masura de traectul curentului aerian normal in cavitatea nazala si a sinusurilor paranazale. Celelalte functii nazale: -functia de incalzire a aerului -functia de purificare a aerului -functia fonatorie -functia imunologica -functia senzitiva Toate sunt strins legate de organizmul uman prin sistemul nervos. Etiopatogenie. In patologia nazala o multitudine de factori etiopatogenetici, total diferiti unii de altii, pot provoca tulburari fiziopatologice comune, prin alterarea uneia sau alteia din functiile pituitarei nazale.

Din acesti factori sunt citiva mai importanti: 1.Factori de mediu - ca aerul umed si rece, aer poluat, care prin actiunea lor pot determina leziuni a pituitarei nazale ce deschid poarta unor infectii. 2.Factori mecanici - prin obstructia foselor nazale (trauma nasului extern,deviatie de sept nazal s.a). 3.Factori alergici - pituitara reactioneaza la acesti factori prin aparitia a unui edem masiv care trecator initial la primele reactii, devine permanent pe parcurs pina la degenerarea polipoasa a mucoasei nazale. 4.Factori infectiosi - bacterii patogene, virusi, etc care prin agresiunea lor asupra pituitarei determina o reactie deosebita prin: -faza acuta: cu un edem subepitelial, disociatie si descuamare de celule. -faza cronica: mucoasa are aspectul unei hiperplazii epiteliale sau metaplazii pavimentoase urmate de infiltratie celulara, edem, fibroza a laminei proprii a vaselor de singe ce duc la leziuni hipertrofice si polipoide. Clinica afectiunilor rinosinusale. Simptomatologia este variabila in dependenta de localizarea procesului patologic, tulburarile si complicatiile pe care le poate provoca. Simptoame subiective: a.locale- obstructie nazala, durere natala, anosmie. b.de vecinatate- neuralgii oftalmice, tulburari oculare, crize astmatice, cefalee, astenie generala, febra ridicata 38-390C, frisoane. Simptome obiective: deformarea nasului extern, eliminari seroase, supurate, sanguinolente din nas, obstructie nazala. Investigatiile necesare: 1.Analiza generala a singelui(trombocitele, timpul coagularii si durata sigerarii). 2.Analiza generala a urinei. 3.ECG. 4.Radiografia incidenta in dependenta de entitatea nozologica. 5.Examenul bacteriologic al secretiilor cu antibioticograma. 6.MRS. 7.HbsAg. 8.AlAt,AsAt, glucoza singelui,protrombina, fibrinogenul. 9.Grupa sanguina, Rh. 10.Fliurografia cutiei toracice 11.RMN. 12.TC. Tratamentul chirurgical: 1.Cura radicala a sinusului maxilar - va fi efectuata in cazurile de patologie cronica a sinusurilor maxilare care nu cedeaza la tratamentul conservator(rinosinusite cronice polipoase, chisturi, sinusite odontogene, corpi straini a sinusului

maxilar). Aceasta interventie se efectuiaza sub anestezie generala,se practica incizia tesuturilor moi, de-a lungul plicii anterioare a mucoasei buzei superioare. Se deschide peretele anterior a sinusului maxilar, scopul este revizia sinusului maxilar cu inlaturarea mucoasei schimbate a sinusului sau a continutului patologic cu examenul histologic ulterior.La necesitate se face o fereastra de comunicare cu cavitatea nazala prin peretele medial al sinusului, la nivelul meatului inferior. 2.Septoplastia - modificare chirurgicala a formei septului nazal. O septoplastie este indicata, in principal, in caz de deviatie a septului nazal, atunci cind ea provoaca o obstructie deranjanta. Operatia se desfasoara sub anestezie generala. De cele mai multe ori, chirurgul practica o incizie intranazala care nu lasa nici o cicatrice vizibila in exterior, repune la locul lui septul nazal sau scoate o parte din el. Uneori este lasata postoperator, in plaga, o mesa, pentru cateva zile. Aceasta interventie necesita intre 3 si 6 zile de spitalizare. 3.Trepanopunctia sinusului frontal- va fi efectuata in cazurile de urgenta cind sunt dureri pronuntate in proiectia sinusului frontal si care se confirma radiologic prin prezenta procesului inflamator acut( opacifierea sinusului, prezenta nivelului de lichid). Interventia va fi efectuata sub anestezie locala, prin intermediul trepanotomului cu fixarea canulei , prin care se va spala secretul patologic.Canula va fi tinuta pe o perioada de timp nelimitat pina cind lichidul de lavaj nu va fi straveziu si canalul nazofrontal permiabil. 4.Electrocauterizarea cornetelor nazale inferioare - scopul reducerea volumului cornetelor nazale inferioare cu ameliorarea respiratiei. Electrocaustica superficiala consta in cauterizarea cornetelor cu ajutorul a doua fire paralele care strabat din posterior spre anterior suprafata mediala a acestora. Temperatura inalta generata de electrocauter coaguleaza tesutul, provocind necroza ce duce la fibrozarea cornetelor cu micsorarea in volum al acestora. 5.Conhotomia- scopul reducerea volumului cornetelor nazale inferioare cu ameliorarea respiratiei. Reprezinta inlaturarea totala sau partiala a cornetului nazal. Aceasta metoda asigura o imbunatatire sigura a respiratiei nazale. 6.Dezintegrarea ultrasonora a cornetelor nazale inferioare- scopul reducerea volumului cornetelor nazale inferioare cu ameliorarea respiratiei. In cadrul acestei interventii sunt supuse dezintegrarii vasele cavernoase, care sunt situate intre os si mucoasa cornetelor nazale inferioare. Cu ajutorul dezintegratorului sunt distruse aceste vase cu formarea ulterioara a unei cicatrice care nu permite umplerea cu singe a vaselor, astfel asigurind un volum mic a cornetelor.

7.Polipotomia endonazala- se practica in cazul existentei polipilor mari, voluminosi care provoaca respiratie nazala dificila. Polipectomia reprezinta inlaturarea polipilor din cavitatea nazala cu ajutorul ansei , interventia nu este riscanta si traumatizanta, iar spitalizarea este de scurta durata. 8.Etmoidotomia endonazala - se pactica in caz de etmoidite polipoase supurate, consta in deschiderea celulelor etmoidale. 9.Drenarea sinusului maxilar- se face o comunicare dintre sinusul maxilar si cavitatea nazala, prin peretele lateral al sinusului, la nivelul meatului inferior cu fixarea unui dren, prin care ulterior se practica lavaje repetete ale sinusului. Dupa sanarea procesului supurat, drenul se inlatura. Complicatii postoperatorii posibile. 1.Complicatii postoperatorii precoce: -hemoragie precoce -infectare -sindrom algic -cefalee -sindrom hipertermic -edemul tesuturilor moi -traumarea peretilor orbitei 2.Complicatii postoperatorii tardive: -atrofia mucoasei nazale -scaderea transportului mucociliar -formarea de sinechii dintre sept si cornete -recidive