Circ(ulară)

cum să fiu om de pus pe rană

dacă sunt sare de mare
cum să fiu om de cuvânt
dacă mi-am pierdut cuvintele pe o foaie
cum să prind rădăcini
dacă solul e nefertil
cum să plec
dacă n am bagajul făcut
cum să fiu umană
dacă-s om?

cosmos 2

iubește-mă-n șalvari
iubește-mă când am genunchii murdari
iubește-mă când mă enervez peste măsură
iubește-mă tu ca lumea-i prea dură
iubește-mă când stau cu ochii în stele
iubește-mă când dau de belele
iubește-mă puțin cu o mână de spini
iubește-mă mult ca la-nceput
iubește-mă când dansez necioplit
iubește-mă când am chipul ciopârțit
iubește-mă când am buze sparte
iubește-mă când mă scoți dintr-o carte
iubește-mă când am soarele în mână
iubește-mă chiar și când ai o zi bună
iubește-mă când vrei și cum poți
iubește-mă

în pădurea cu alune

dansul ielelor întâmplător

te sărut într-un picior
în noaptea întunecată
ca o doamnă cizelată
plină de diamante mari
de figuri și de țânțari
nu îți pasă
nu-i nimic
dar dorul e tot cumplit
între frunzele cu dinți
și copacii adormiți
tot pe mine mă aștepți
deși știu că o să regreți
mâine în zori de zi
poate eu te voi iubi
dar vine noaptea aia haină
și te uit la luna plină
mă dezbrac de trupul meu
mă evapor în balans
nu-ți ofer ultimul dans

sfarșitul lumii

ce trist e afară
și ce întuneric
orașul e gol
și eu sunt coleric
îmi cântă-n surdină
un dor amorțit
tu esti fără vină
eu tot n am murit
nici El nu m-ascultă
toți s-au plictisit
de probleme dezolante
cu caracter infinit
mă-ntorc în mizeria-mi
înveninat, liniștit
și nu-mi permit:
a să nu scriu
b să pun capăt subit

eli pili

clopotele bat în infinit

e ceasul greșit
dar tot a venit
flori roșii pe mormânt
asta iți doresc
să iți aduci aminte
cât și cum te iubesc
e o doamna aici
se uită urât la mine
e grațioasă totuși
știe ea mai bine
în fine
trebuie să plec

mofturi amare

ce mi-s tristă
așa mă port
pe picioare circumspecte
de ceva timp doar defecte
mă petrec cu vorbe goale
scepticisme amatoare
prea am umblat pe pământul ăsta (ne)sincer
eu urmez.

dl. ajutorescu

tu ești o chitară dezacordată

iar eu o scriitoare de tristețuri ieftine
tu cânți amar
eu scriu murdar
ai vrea să mă iubești
iar eu aș vrea să-ți rescriu inima
tu ești bun de aruncat
eu bolnăvicioasă
tu plecat
eu singură

testamentul animozităților

îmi scriu testamentul cu degetele înghețate

căci te-am întâlnit
și am înțeles că-mi ești Sfârșitul
e letargie, e ceață, e dulce ca mierea
căci nu-mi pare rău
ne suferim împreună
dar mai mult nu
e secret, e furie, e nesinceritate
căci tu mă vrei aproape
dar te prefaci că nu
și îți sunt doar pansament
„când eram în dragoste” cu tine
nu știam
când erai în dragoste cu mine
mă plângeai
căci dispărusem de mult de pe Pământ

despre trepte

îți culegeam căpșuni din păr

și tu îmi sărutai umerii cu asfalt
ne alergam unul pe altul și ne întrebam cine minte
am căzut ireversibil în dragoste cu tine
e timpul să pleci
iți sunt nefolositoare
ce ușor ai dezlipit bandajul de pe rană
și culmea era vindecată

ai buzele roz ca cerul

și sufletul cald ca gerul
miroși a despărțire și necaz
totusi când te gândesc sunt în extaz
te petreci fără mine
așa-i când te iubești cu ruine

5 de nesomn

Îmi șterg suferințele

Mă dansez cu flori
Am capul în nori
Și mă trec fiori
Când mă gândesc la tine