https://ru.scribd.

com/doc/47196573/Tipuri-de-locuinte

LOCUINTA - APARTAMENT
Se considera locuinte constructiile destinate locuirii permanente sau temporare, care sunt
alcatuite din una ori mai multe camere de locuit, cu dependintele, dotarile si utilitatile
necesare care fac corp comun cu constructia cu destinatia de locuinta, avand structura si
peretii din elemente precizate.

 2. CD 1 – definirea locuinţei
CD 2 – clasificarea locuinţelor
CD 3 – explicarea factorilor care determină confortul în locuinţă
CD 4 – analizarea funcţiilor specifice unei locuinţe
CD 5 – construirea schemelor funcţionale
CD 6 – evaluarea unui program de a desena în mod creativ planul unei locuinţe

 3. Tipuri de locuinţe

Locuinţa reprezintă o construcţie unitară, formată din una sau mai multe camere de locuit şi
dependinţe, folosită, în general, de o singură familie.

În funcţie de modul de grupare în clădirea de locuit, există:

 locuinţă individuală specifică mediului rural şi unor cartiere urbane (case cu anexe
gospodăreşti sau vile);
 locuinţe colective, numite blocuri de locuinţe;

fiecare locuinţă din bloc se numeşte apartament şi poate avea de la una la cinci camere (de
exemplu garsonieră, apartament cu 2 camere etc.)

 4. LOCUINŢE DE TIP BORDEI LOCUINŢE DE TIP LACUSTRE

 5. CASA INDIVIDUAL Ă – PARTER +ETAJ

 LOCUINŢĂ CU MAI MULTE NIVELURI
 LOCUINŢĂ SĂTEASCĂ
 LOCUINŢĂ DIN MEDIUL URBAN

 6. LOCUINŢĂ CU PARTER LOCUINŢĂ DIN BÂRNE DE BRAD

 7. Indiferent de tipul locuinţei, în interiorul acesteia trebuie creat un anumit confort,

reprezentat prin totalitatea condiţiilor materiale care asigură o existenţă civilizată, plăcută,
comodă şi igienică.
Factorii care determină confortul într-o locuinţă sunt:

a) spaţiali: forma şi dimensiunile interioarelor, aranjarea obiectelor;

b) fiziologici şi psihologici: compoziţia aerului, temperatura, culoarea, iluminarea, zgomotul.

 8. Factori spaţiali:
 
▪ Împărţirea optimă a spaţiului locuinţei:

- spaţiul comun izolat de spaţiul intim al locuinţei  

- bucătăria poziţionată cât mai aproape de intrarea în locuinţă  
- baia poziţionată cât mai aproape de dormitor  

▪ Mărimea locuinţei:  

- dimensiunile minime se stabilesc astfel încât fiecare încăpere să poată fi dotată cu mobilierul şi
accesoriile necesare
- dimensionarea mobilierului se face în funcţie de dimensiunile corpului omenesc
 
▪ Reţele de utilităţi specifice:
 
- reţeaua de apă potabilă  
- reţeaua de canalizare    
- reţeaua de gaze  
- reţeaua termică
- reţeaua electrică
- alte sisteme 

▪ Finisajele interioare:
 pereţii
 pardoseala (podeaua)
 plafonul

 9. Factori fiziologici şi psihologici

▪ cantitatea de aer:         

- copii 8 -12 mc
- adulţi16 - 24 mc  

▪ compoziţia aerului: 1% CO2

▪ mişcarea aerului: S= 3 ÷ 7 ori / h

▪ umiditatea relativă a aerului:   Ur = 50 ÷ 60%

▪ temperatura aerului: pentru activităţi cu consum   

- mic de energie, T= 210C - 220C

-  mare de energie T= 180C  

▪ lumina:  - naturală are o influenţă biologică şi psihologică asupra oamenilor

- artificială o completează pe cea naturală  

▪ culorile: 
  
- calde şi deschise stimulează spiritul, încălzesc şi apropie                    
- reci şi deschise odihnesc şi îndepărtează                    
- calde sau reci închise izolează, dau măreţie, apropie suprafeţele

▪ zgomotul: afectează sănătatea omului, fiind necesară izolarea fonică a încăperilor  

 10. LUMINĂ CULOARE ZGOMOT VENTILAŢIE ARTIFICIALĂ ARMONIE

COLORISTICĂ
 11. ILUMINAT ARTIFICIAL ILUMINAT NATURAL ARANJAREA MOBILIERULUI
ARANJAREA MOBILIERULUI ÎN BUCĂTĂRIE
 12. ZGOMOTE DATE DE CONDUCTELE DE APĂ IZOLARE TERMICĂ ŞI FONICĂ
ÎNCĂLZIREA PRIN PODEA îNCĂLZIREA PRIN PERETE
 13. PLAFON CU CORPURI DE ILUMINAT PLAFON FALS ILUMINAT ARTIFICIAL

 14. FUNCŢIILE LOCUINŢEI

Clasificarea funcţiilor:

a) din punct de vedere al necesităţilor:

- utilitare (adăpostire, prepararea şi servitul mesei, studiu, dormit, odihnă, igienă personală,
depozitare, circulaţie între spaţiile interioare)

- expresive (comunicarea, atracţia, respingerea, neliniştea)

b) construcţiei: - decomandate (trecerea dintr-o încăpere în alta se face prin coridoare) 

- comandate (trecerea se face dintr-o încăpere în alta)

 15. Încăperile locuinţei  

           
- vestibul (hol)            
- camera de zi            
- dormitorul            
- camera şcolarului            
- bucătăria            
- baia            
- cămara  

Grupare în funcţie de cerinţele:

                         
- biologice (dormitul, alimentaţia, igiena)                        
- corespunzătoare studiului (camera şcolarului)                        
- corespunzătoare destinderii (camera de zi)                        
- corespunzătoare depozitării (debaraua)                        
- corespunzătoare circulaţiei (holul)    

 16. Planuri de locuinţe  

Planul - desenul executat la o anumită scară care reprezintă grafic o construcţie, o aşezare şi
orientate după punctele cardinale  

Planul unei locuinţe - planul obţinut prin tăierea imaginară a locuinţei cu un plan paralel cu
solul şi reprezentarea prin semne convenţionale a elementelor din locuinţă  

Schiţa - desenul executat cu mâna liberă pe hârtie albă opacă şi în creion  

Desenul la scară - desenul realizat la o anumită scară, utilizând instrumentele de desen şi având
la bază schiţa  

Scara de reprezentare - raportul dintre dimensiunile liniare, măsurate pe desen şi cele reale ale
obiectului desenat; de exemplu 1:200, 1:100, 1:50
   
 17. PLANUL LOCUINŢEI CU DOUĂ CAMERE                                                                   
 18. SCHIŢA DE MÂNĂ A UNEI LOCUINŢE ALCĂTUITĂ DIN TREI CAMERE
 19. PLANUL CASEI ŢĂRĂNEŞTI
 20. CAMERA ŞCOLARULUI                                                        

Dulap cu două uşi

bibliotecă
Uşă simplă noptieră
Pat simplu
Masă cu scaun
Perete din cărămidă
Fereastră simplă

 21. Organizarea interiorului unei locuinţe cu două camere

 22. PLANUL CASEI

 2. Funcţii şi scheme funcţionale ale locuinţei

Funcţiile specifice unei locuinţe

Încăperile locuinţei corespunzătoare funcţiilor;

mobilier,
finisaje
Vestibul
Camera de zi
Dormitorul
Camera şcolarului
Baia
Bucătăria
Cămara

Scheme funcţionale - pentru locuinţe decomandate

- pentru locuinţe comandate

Anexe gospodăreşti - specifice mediului rural

- specifice mediului urban

 3. Captarea atenţiei: Imagini din carte sau internet

Adăposturi primitive: peşteri, grote, bordeie

Fortăreaţă medievală
Iglu
Casa din mediul rural
Casa din zona de munte
Blocuri de locuinţe
Interioare de locuinţe

 4. Funcţiile specifice locuinţei

Adăpostire
Funcţiile locuinţei
Igiena personală
Depozitare
Destindere şi primirea oaspeţilor
Prepararea şi servirea mesei
Circulaţie între spaţiile interioare

 5. a) Vestibul -spaţiul de legătură între exterior şi camerele de locuit circulaţia se realizează

prin vestibul direct în celelalte încăperi sau prin intermediul altor holuri sau coridoare protejează
interiorul astfel că în anotimpul rece, trecerea să nu se facă de la frigul de afară la cald din
interior:

- MOBILIER : - cuier - oglindă - comodă pentru încălţăm

b) Camera de zi - are trei zone funcţionale :

Zona pentru destindere şi primirea oaspeţilor ; mobilier corespunzător: canapea cu doua

fotolii, măsuţă si comodă TV

Zona de servit masa ; mobilier: masă cu patru, şase, douăsprezece scaune

Zona pentru studiu şi distracţie ; mobilier: birou

Finisaje: Pentru pereţi: vopsea albă sau culori cu nuanţe deschise sau tapet
Pentru podea: parchet, duşumea, gresie, mochetă

c) Dormitorul

Este spaţiul destinat odihnei

 Se amplasează în zona cea mai izolată a locuinţei faţă de zgomotul străzii
Aici se mai pot desfăşura activităţi: citit, studiu, relaxare
Mobilierul cuprinde: patul, şifonierul pentru îmbrăcăminte cu două sau trei uşi, noptiere
(pentru veioză şi obiecte mici de decor)
Finisajele: Pentru pereţi asemănătoare camerei de zi
Pentru podea să asigure confortul termic corespunzător

d) Camera scolarului - zona de studio

- zona de destindere
- zona de odihnă
- zona de distracţie

Mobilier specific activităţilor : Masa de birou Etajera pentru cărţi Jucării etc. Pat simplu
Şifonier Finisaje Asemănătoare dormitorului şi camerei de zi

e) Baia - reprezintă spaţiul destinat igienei personale şi al locuinţei

- se amenajează lângă dormitor fiind dotată cu: lavoar, cadă de baie, un vas de closet şi
accesoriile necesare (oglindă, etajeră, port-prosopul, port-hârtia, dulap sanitar, cuier).

În cazul băilor mai mari pot exista bideu, maşina de spălat rufe.

- Apartamentele cu 3-4 camere şi vilele de locuit au şi WC-uri de serviciu care sunt dotate
lavoar, vas de WC şi uneori cabină de duş

- Finisajele: pereţi: total sau parţial cu faianţă, podeaua cu gresie, marmură, mozaic etc.

f) Bucataria - reprezintă spaţiul pregătirii hranei

Dotări: chiuveta şi aragazul (se amplasează alăturat)

Mobilierul: dulapuri sprijinite pe podea sau suspendate, masa de lucru, frigiderul, daca exista,
spaţiu suficient

Finisajele: - trebuie să permită curăţirea lor uşoară şi rapidă şi păstrarea unor condiţii igienice
corespunzătore

g) Camara - reprezintă spaţiul destinat depozitării alimentelor şi a altor accesorii

- se amplasează lângă bucătărie

4. Scheme funcţionale:
modul în care se face legătura între spaţiile unei locuinţe este reprezentat printr-o schemă
funcţională

- când trecerea dintr-o cameră în alta se face prin intermediul holurilor locuinţa este
decomandată
PROIECTAREA CLADIRILOR DE LOCUIT

Capitolul 1. BAZELE PROIECTARII LOCUINTEI

Tema 1. Date generale despre Locuinta

1. Locuinta –obiect de proiectare

Conţinutul noţiunii «locuinţa» s-a schimbat în dependenţă de schimbarea structurilor

şi proceselor sociale.

■ La etapele pretimpurii a dezvoltării societăţii drept funcţie a locuinţei îndeplineau obiectele

naturale poiană, peşteră, insulă.

■ În continuare, odată cu deprinderea materialelor naturale şi creării mijloacelor de producţie a

apărut locuinţa ca construcţie artificială pentru protejarea omului de la acţiunile naturii şi
duşmanilor — casă-cetate.

■ Cu stabilirea succesiunilor economice şi juridice structura locuinţei s-a complicat locuinţa a

devenit un complex, a apărut casa-palat.

■ Perioada îndelungată a locuinţei - casa s-a schimbat în epoca contemporană a locuinţei-

aşezare.

■ Epoca industrializării definitiv a determinat noţiunea locuinţa ca obiect de

sistematizare - microraion.

■ Astăzi înţelegem locuinţa ca un complex de obiecte architectural-urbanistice, care

asigură realizare proceselor vitale, de lucru şi agrement atât al familiei, cât şi a
individului.

■ Locuinţa posedă doua particularităţi:

- structurare;
- integritate, sau delimitare (sistimaticitate).
Structurare se exprimă în constituirea ierarhică a
locuinţei, care cuprinde multe niveluri ale mediului locuirii
omului, începând cu obiectele ce ne înconjoară în viaţi de toate
zilele şi terminând cu nivelul aşezarea.

Reieşind din structura normativă contemporană a mediului

urban, derivă următoarele niveluri spaţiale: "Încăpere -
apartament - clădire - grup de încăperi -cartier locativ -
microraion - oraş".  

Nivelurile structurale a mediului locative (desene):

Oraş - Microraion Microraion - Cartier de locit

Cartier de locuit - Grup de clădiri Grup de clădiri - Clădire de

locuit

Clădire de locuit - Apartament

Apartament - Încăpere

Elementele mediului locativ:

DESENE:

Relieful asezarii

Celule locative

Deservire publica

Accese pietonale si de transport

Sptii verzi

Integritatea locuinţei este condiţionată de conexiunea

organică a trei componente principale, cum sânt:

■ locuinţa asigură spaţiul locativ familiei;

■ sistemul deservirii publice — saturarea acestuia cu diverse servicii;

■ terenul — întregul complex de factori naturali şi artificiali ai localităţii.

Elementele mediului locativ:

DESENE:

Relieful asezarii

Celule locative

Deservire publica

Accese pietonale si de transport

Sptii verzi

■ locuinţa formată din apartamente, case, clădiri;

■deservirea publică include în sine edifici i comerciale, publice, de

agrement,culturale, etc;

■ la caracteristica terenului se atribuie relieful localităţii, spaţiile verzi, accesele detransport şi

pietonale

 Nivelurile principale ale proiectării locuinţei

■ Drept particularitatea primului nivel serveşte proiectarea clădirii de locuit celulelor locative pe
o parcelă concretă. 

■ Reiultotul acestui nivel (se socoate cel mal răspândit) este pro*.....de locuit.

D r e p t p a r t i c u l a r i t a t e a n i v e l u l u i d o i i n t e r v i n e p r o i e c t a r e a urbanistică a
formaţiunilor locative mari, scopul căreia este elaborare a proiectului de
sistematizare a aşezării: comună, microraio n orăşănesc.

Crearea unităţilor locative separate este doar o parte a sarcinei generale, deoarece
în final se elaborează proiectul ansamblului raionului locativ.
 Caracteristica nivelului trei este proiectarea într-un sens mai larg, înţeles ca planificare,
separat de particularităţile spaţiale ale locului construcţiei. Ea conţine crearea schemelor
de sistematizare, planificarea şi prognozarea întregul fond locativ a oraşului, regiunii.

Scopul acestei proiectări - argumentarea, calculul, planul construcţiei locative, şi forma

edificiului.

■ Confortul în locuinţă se atinge de un nivel anumit a calităţii mediului locativ.

■ Calitatea locuinţei depinde de următoarele caracteristici:

- funcţional-sistematizatoare, care asigură realizarea comodităţii pentru populaţie;

- sanitaro-igienice determină sănătatea populaţiei,
- estetice — strâns legate cu spiritualitatea populaţiei,
- tehnice o determină materialitate a, adică corespunderea
parametrilor locuinţei cu acţiunile - naturale exteri oare şi cerinţelor de
exploatare alocuinţei.

La proiectarea clădirii de locuit arhitectul lucrează cu elementele locuinţei de trei tipuri:

 spaţiu;
 comunicaţiile inginereştil;
 mobilierul.

Elementele locuinţei

■ Spaţiul în locuinţă cuprinde toate funcţiile acestuia (locativă, obştească şi auxiliară) şi se

deosebeşte după tipuri: - spaţiu interior, care prezintă o membrană materială.

- spaţiul exterior.

■ Comunicaţiile inginereşti — conducte de apă şi canalizare, reţele electrice, canale de

ventilare, spaţii pentru utilajul ingineresc, etc.

Acestea acordă calităţi consumator necesare spaţiului locativ, şi permit posibilitatea de a fi

iluminat, încălzit, accesibil, informaţional, igienic şi a.m.d.
■ Mobilierul şi obiectele de interior fac legătura spaţiului cu omul şi necesităţile
lui, permit de al folosi în inte resele locatarilor, formează confortul (comoditatea)
locuinţei.

2. Clasificarea clădirilor de locuit

In proiectarea de arhitectură ştiinţa clasificării contribuie la stabilirea

limbajului profesional unic pentru comunicare între specialişti şi permite orientarea în
practica de proiectare a locuinţei , deoarece fiecare grup sau clasă a clădirilor au
deosebirile sale interioare şi domeniul său de aplicare.

Clasificarea — sistemul noţiunilor subordonate oricărei ştiinţe, serveşte drept mijloc de

legătură între ele.

 
In dependenţă de criteriile generale clădirile de locuit se divizează în tipuri şi clase, fiecare
are particularităţile sale:
■ domeniul de aplicare;
■ cerinţe către utilajul ingineresc;
■ securitatea antiincendiară;
■ constructive;
■ economice.

În prezent în calitate de motive pentru clasificarea clădirilor de locuit se examinează

următoarele caracteristici:

-destinaţie;
-numărul de niveluri;
-durata locuirii;
-numărul de apartamente;
-structura planimétrica;
-structura spaţial-arhitecturală;
-tipul localităţii;
-situaţia urbanistică;
- nivelul de confort;
-prezenţa activităţii de muncă in locuinţă;
-prezenţa ascensoarelor;
-importanţa capitală;
-criterii adăugătoare.

Dupâ destinaţie clădirile de locuit pot fi subdivizate în trei grupuri principale:

■ tip "cu apartamente", destinate pentru locuirea populaţiei (grupurile principale);

■ specializate, cu sistem închis de deservire a populaţiei şi încăpere ( odaie) în
calitate de celulă locativă, destinate pentru grupurile sociale cu deosebire expresivă în modul de
vie - turişti, persoane în etate, studenţi, elevi, etc.
■ de recreare, fără sistem de deservire pentru odihna de sezon a orăşenilor cu celula locativă în
formă de casă de locuit.

După numărul de niveluri clădirile de locuit pot fi:

■ cu puţine niveluri, 1 — 2 etaje;

■ cu număr mediu de niveluri, 3 — 5 etaje;
■ cu multe niveluri, 6 etaje şi mai mult.

Cele din urmă, la rândul său se împart în:

■ clădiri cu număr sporit de niveluri 10 — 29 etaje;

■ Clădiri cu înălţimi mari — mai mult de 30 etaje.

După durata locuirii clădirile de locuit se împart în clădiri pentru locuire permanentă, la
ele se atribuie:

■ individuale;
■ cu apartamente;
■ pentru locuire temporară — cămine;
■ pentru locuire de scurtă durată — hoteluri;
■ pentru locuire îndelungată — internate.

După numărul de apartamente clădirile pot fi:

■ cu un apartament (unifamiliare, individuale);
■ cuplate sau cu două apartamente, pentru două familii;
■ cu număr redus de apartamente, de la 3 până la 8 apartamente;
■ cu multe apartamente, mai mult de.......... apartamente.

După structura sistematizatoare se deosebesc următoarele grupuri de clădiri de locuit:

■ Individuale;
■ blocate;
■ cu atrium;
■ cu câteva tronsoane;
■ tronson (turnuri, punctiforme);
■ cu coridor;
■ cu galerie;
■ tronson cu coridor;
■ tronson cu galerie;
■ structura mixtă.

După structura arhitectural-sistematizatoare a celulei locative se evidenţiază următoarele

tipuri de clădiri de locuit:

■ cu grădină (pe lângă casa individuală);

■ cu curte (pe lângă apartament, case blocate);
■ cu teren-terasă (pe lângă apartament, case blocate);
■ cu încăperi de vară;
■ fără încăperi de vară.

După modul de aşezare clădirile de locuit pot fi:

■ rurale;
■ urbane.

După situaţia urbanistică se deosebesc următoarele tipuri de clădiri de locuit

■ de rând;
■ de colţ;
■ clădiri-încadrări (tip "calcan");
■ clădiri-accente;
■ clădiri-repere; clădiri-panorame.

După gradul de confortabilitate clădirile de locuit pot fi divizate în trei grupuri principale:

■ de calitate înaltă, cu unitate locativă în formă de clădire (casă de locuit) - destinate pentru
păturile sociale înstărite;

■ confortabile, cu unitate locativă în formă de nivel (parte) a clădirii de locuit -

destinate pentru familii cu bunăstare medie;

■ municipale, cu unitate locativă în formă de apartament - pentru familii  puţin

asigurate.

Clasificarea clădirilor de locuit după prezenţa activităţii de muncă in locuinţă clădirile de

locuit se divizează astfel:

■ fără zonă productivă, activitatea de muncă se realizează numai în afara locuinţei;

■ cu zonă de muncă în apartament, activitatea de muncă a populaţiei se desfăşoară în

afară fi în locuinţă;

■ cu zona de muncă şi producere, pentru grupurile de populaţia la care activitatea are

loc numai în locuinţă.

După numărul de ascensoare clădirile de locuit pot fi:

■ fără ascensor — până la 5 etaje,

■ cu ascensor, începând cu 6 etaje: 1 ascensor - 6-9 niveluri; 2 ascensoare - începând cu 10 niveluri.

După rezistenţa sa (conform normelor de construcţie) se deosebesc:

■ clasa I — clădirile cu orice înălţime cu gradul I de rezistenţă la foc şi durabilitate;

■ clasa II — clădirile cu o înălţime până la 9 niveluri şi nu mai mică de gradul II de
rezistenţa la foc şi durabilitate;

■ clasa I — clădirile cu o înălţime până la 5 niveluri, cu gradul II de

durabilitate (nu mai mic) şi gradul III (nu mai mic) de rezistenţă la foc;

■ clasa IV — clădirile cu o înălţime nu mai mare de 2 niveluri, gradul III de durabilitate (nu mai
mic), gradul rezistenţei la foc nu se normează.

După criteriile suplimentare clădirile de locuit se caracterizează:

■ pentru construcţia în raioane natural-climaterice deosebite (de sud, de nord, etc);

- pentru construcţia pe relief (tip "terasă", "cascadă", cu numărul de niveluri variabil, etc);

■ după structura funcţională (case-ateliere, complexe locative specializate, complexe locative

polifuncţionale);

■ cu funcţie de protecţie dezvoltată (fonoprotectoare, aziluri subterane).

3. Tipurile principale ale clădirilor de locuit

■ Casa de locuit tip “tronson” prezinta gruparea la fiecare nivel a catorva apartamente in
jurul unei comunicatii vertical - scara sau unui nod de comunicatie.

Elementul spatial – planimetric – tronson.

Conexiunea a catorva transoane formeaza o cladire cu cateva transoane.

■ Clădirile de locuit cu coridor de o comunicatie orizontala pronunţată închisă - coridor.

Accesul în apartamente se e x e c u t ă p r i n i n t e r m e d i u l c o r i d o r u l u i ş i comunicaţiei

verticale de importanţă secundară.

Acest tip de clădire de obicei se foloseşte pentru locuire temporară — cămine, hoteluri,
internate.
■ Clădirile de locuit cu galerie au o comunicaţie orizontală pronunţată închisă - galerie.

G a l e r i a , u n s p a ţ i u d e s c h i s c u i l u m i n a r e naturală, asigură o orientare pe două părţi şi

aerare directă a apartamentelor, cea ce este important în raioanele cu climă caldă şi toridă,
raioane de sud.

■ Clădiri de locuit cu structură planimetrică mixtă tronson cu coridor, tronson cu galerie, etc.

In clădirile tronson cu coridor şi tronson cu g a l e r i e apartamentele se

a m p l a s e a z ă i n tronsoanele, legate cu coridoare (galerii) la fiecare nivel.

DESENE:

■ Casele blocate  p r i m e s c în urma cuplării a câtorva case de

l o c u i t unifamiiiare (blocuri) într-un singur edificiu.
 Fiecare celulă locativă — bloc - apartament — are intrare separată de la nivelul
pământului şi curte pe lângă apartament. Numărul de niveluri rareori depăşeşte 4etaje.

■ Casă individuala — casă de locuit cu puţine niveluri, cu anexe gospodăreşti şi cu lot de

pământ.
Particularitatea casei —  prezenţa lotului de pământ, care este folosit pentru ţinerea u n e i
g o s p o d ă r i i a u x i l i a r e d e z v o l t a t e s a u r e a l i z a r e a funcţiilor de agrement.

4. Tipurile ansamblurilor de locuinţe

Ansamblul de locuinţe se proiectează şi se executa în orice condiţii natural-

climaterice şi acestea se reflectă în organizarea spaţială al ansamblului, la alegerea tipurilor
de clădiri de locuit şi procedee compoziţionale.

Se pot evidenţia câteva tipuri principale ale ansamblurilor de locuinţe, care se deosebesc
după caracterul spaţiilor formate şi după desenul planului.

■ Perimetral, se constituie din clădiri de locuit extinse de următoarele tipuri:

 cu câteva tronsoane,
 cu coridor,
 cu galerie,
 blocate.

Pentru acesta este caracteristic formarea într-un grup de clădiri a spaţiului-curte,

închis sau semiînchis.

■ Liniar, spre deosebire de cel perimetral, deschis pentru aerarea teritoriului şi spaţii
verzi pătrunzătoare.
Însă din contul că clădirile de locuit se amplasează  p r i o r i t a r c u p ă r ţ i l e l a t e r a l e f a ţ ă d e
magistrale şi străzi, protejarea teritoriilor de zgomotele de transport este
insuficientă.

■ "În grup" a apărut în practica naţională în anii 70.

La un astfel de procedeu clădirile de locuit extinse se grupează în formă de figuri geometrice,
care formează curţi de diverse configuraţii şi profunzimi.

■ T i p " r e ţ e a " s e c o m p u n e p e r e ţ e a g e o m e t r i c ă d e o r i c e configuraţie

(dreptunghiulară, triunghiulară, poligonală).
Pentru formarea acestui ansamblu se folosesc clădiri de locuit de orice tip (de la 1 până
la 4 niveluri).
Curţile interioare servesc drept recreaţii pentru un
grup de apartamente.

■ Tip *covor" se formează din bloc-

apartamente cu unul sau mai multe niveluri şi
curţi interioare.
Daca forma geometrică este strictă
( e x e m p l u : b l o c - apartament în formă de "Г")
ansamblul de tip "covor" aminteşte cel de tip
"reţea".
Particularitate esenţială curtea interioară aparţine
unui apartament.

■ Tip "individual” caracteristic pentru aşezări

rurale şi orăşele.
Astăzi foarte actuală în legătură cu
p r o g r a m u l d e dezvoltare a aşezărilor rurale şi
stimularea locuitorilor pentru ţinerea
gospodăriilor auxiliare.
DESENE:
http://ru.scribd.com/doc/85232901/Tema-1-Date-Generale-Despre-Locuinta

Capitolul 1. BAZELE PROIECTĂRII LOCUINŢEI

Tema 2. Factorii principali ce influenţează la proiectarea locuinţei.

1. Modelul teoretic de formare a locuinţei

Factorii principali de care se tine cont la proiectarea locuinţei sânt:

spaţiul locativ interior îl formează grupul de factori funcţional-sociali, care descriu subsistemul
populaţiei:
 condiţii social-demografice;
 condiţii naţional-etnografice.

Factorii principali, care determină caracterul general al locuinţei asupra spaţiul locativ
exterior influenţează grupul factorilor arhitectural-artistici, care caracterizează subsistemul mediului
înconjurător:
 condiţii natural-climaterice;
 condiţii urbanistice;
 condiţii social-culturale.

Factorii principali, care determină caracterul general al locuinţei înformarea spaţiului

locativ îngrădit, prin care înţelegem membrane m a t e r i a l a a c l ă d i r i i , i m p o r t a n ţ ă
d e c i s i v ă o a r e g r u p u l d e f a c t o r i constructiv-inginereşti, strâns legaţi cu subsistemul construcţia:
 sistemele constructive şi metodele de edificare a clădirilor;
 utilajul ingineresc al clădirilor;
 materialele de construcţie.

2. Condiţii social-demografice se împart în două grupuri:

  condiţii sociale, care caracterizează formele locuinţei, munca şi odihna în locuinţă,
particularităţile modului de viaţă a grupurilor sociale  particulare — şcolari, studenţi,
lucrători şi nelucrători.
 condiţii demografice, care determină mai întâi de toate dimensiunile apartamentului,
particularităţile de trai, modul de viajă a unor grupuri de vârstă a populaţiei - copii, pensionari.

2.1. Cerinţe sociale către locuinţă

Omul-figura centrală în locuinţă . El a construit locuinţa pentrusatisfacerea

necesităţilor sale utilitare şi spirituale.
Familia serveşte drept obiect social principal, unitate de calcul în  proiectarea
locuinţei.

Structura ierarhică a locuinţei:

 individul — zonă funcţională, spaţiul individual în apartament;
 grup în cadrul familiei — încăpere pentru grupul în cadrul familiei (nucleu);
 familia - celulă locativă (apartamentul);
 comunitate vecină — clădire de locuit, complex locativ;
 comunitate orăşănească - microraion locativ, oraş, etc.

Funcţiile sociale generale ale locuinţei:

 Păstrarea sănătăţii celor care locuiesc în ea prin intermediul creării anumitor condiţii
sanitaro-igienice;
 Stabilizarea familiei (consolidarea) şi crearea în ea a climatului  psihologic sănătos
este strâns legată cu sistematizarea apartamentelor;
 Stimularea dezvoltării familiei se află în concordanţă cu condiţiillocative şi norma asigurării
cu locuinţă;
 O r g a n i z a r e a t i m p u l u i i n a f a r a o r e l o r d e m u n c ă s t i p u l e a z ă sistematizarea
apartamentului, clădirii a cartierului;
 Creşterea calificării profesionale - bază pentru crearea condiţiilor  pentru ocupaţii cu lucrul
profesional în circumstanţe casnice;
 Educarea copiilor este imposibilă fără crearea condiţiilor necesare în apartament, clădire,
cartier,
 Crearea condiţiilor pentru odihnă (individuală, familiară şi vecină) şi adăpost psihologic în
baza izolării: zonarea şi încadrarea componentelor naturale.
2.2. Condiţii demografice
Situaţia demografică se caracterizează cu un şir de particularităţi. Cele mai esenţiale din ele sânt:
■ numărul populaţiei;
■ ritmul de creştere a populaţiei;
■ componenţa după sex şi vârstă a populaţiei;
■ numărul, mărimea şi structura familiilor;
■ normele asigurării cu locuinţă. 

Normele asigurării cu locuinţă

Este de menţionat faptul, ca acest standard regulat de normele asigurăriicu locuinţă, permanent evoluează.
 de la 7 m.p. a spaţiului locativ pentru o persoană în anii 1960—1970, norma sa ridicat până la 9 m.p. in
anii 80.
 după calculele specialiştilor (G. Platonov, D. Iablonschii) soluţia normeide 7—9 m.p. din spaţiu
locativ pentru o persoană permite stabilirea în locuinţe a familiilor.
 O mai mare asigurare cu locuinţă (12 — 15 m.p./pers.) acceptă o proiectare pe variante a
apartamentelor, care admite de a ţine cont de necesităţile familiilor egale ca componenţă.
 Limita revindecărilor după datele actuale constituie 16 — 18 m.p.suprafaţă locativă pentru o persoană.

Tipurile de familii
Se disting cinci tipuri de familii:
 Familii cu nucleu familiar (cuplu familiar) sau fără el;
 Familii cu copii şi fără;
 Familii complete şi necomplete;
 Familii nucleare (părinţi+copii) şi compuse (cuplu familiar cu copii + unul din părinţi sau
rude);
 Familii cu unul sau câteva perechi familiare.

Structura de vârstă şi sex a populaţiei:

■ În dezvoltarea fondului locativ primeşte reflectare şi structura de vârsta şi sex.
■ Cu indicii acesteia este strâns legată tipologia clădirilor de locuit precum şi a apartamentelor.
■ În majoritatea ţărilor din lume se observă o preponderenţă "feminină" stabilă.
3. Condiţii naţional-etnografice determina originalitatea modelului social a locuinţei în legătură
cu structura teritorială şi socială a populaţiei.

Condiţiile naţional-etnografice includ în sine:

■ procese etnice;
■ particularităţile tradiţionale ale modului de viaţă a populaţiei, familiei, persoanei; modului de
trai şi relaţiile familiare; tradiţii şi moravuri;
■ coerenţa psihologică a populaţiei (mentalitate).

Sarcina arhitectului — la proiectarea locuinţei de a ţine cont de particularităţile naţionale şi de trai ale
populaţiei.
Drept mijloace pentru realizarea acestei sarcini servesc:
 particularităţile planificării unităţilor locative şi edificiilor obşteşti;
 tipurile ansamblurilor de locuinţe şi organizarea estetică.

4. Condiţii natural-climaterice

Factorii natural-climaterici principali sânt:

■ clima;
■ landşaftul (cuprinde relieful aşezării şi vegetaţie);
■ condiţii geologice (se caracterizează prin tipul de sol, prezenţaapelor freatice, gradului de tasabilitate
a terenului, etc).

4.1. clima — din limba greacă "unghiul de înclinare" a razelor s o l a r e p e s u p r a f a ţ a

pământului.
Clima — regimul statistic multianual al vremii pe o anumită
a ş e z a r e ; i n c l u d e î n s i n e următoarele caracteristici ale atmosferei:
■ regimul de temperatură şi umiditate;
■ regimul de vânt;
■ insolarea;
■ iluminarea naturală;
■ deosebirile sezoniere ale vremii (furtună, viscol, etc).

R e g i m u l d e t e m p e r a t u r ă ş i u m i d i t a t e s e c a r a c t e r i z e a z ă d e temperatura
aerului exterior şi umiditatea acestuia.
 În cazul proiectării clădirilor de locuit se ţine cont de regimul de temperatură şi umiditate. Clădirile de
locuit protejează de căderea bruscă a temperaturii aerului exterior, de subrăcirea în condiţiile
raioanelor de nord şi supraîncălzirea în raioanele de sud.

Mijloacele primordiale în formarea regimului de temperatură şi umiditate confortabil într-o locuinţă sânt:
 materialul şi grosimea peretelui exterior al clădirii;
 aerarea apartamentelor;
 forma clădirii;
 compacticitatea planului clădirii;
 lăţimea blocului;
 perimetrul pereţilor exteriori, etc.

Materialul, construcţia şi grosimea peretelui de îngrădire au o importanţă majoră în condiţiile climei reci.

Aerarea este foarte importanţă pentru condiţiile climei calde şi umede. Se deosebesc următoarele tipuri de
aerare: de colţ, directă, prin curte interioară, prin canal de ventilare (puţ).

Tipurile de aerare
■ aerare de colţ
■ clădire de locuit tip "tronson"
■ aerare direct
■ clădire de locuit tip "tronson"
■ aerare prin canal de ventilare (puţ)
■ clădire de locuit tip "tronson"
■ aerare prin curte interioară

Regimul de vânt se caracterizează prin:

■ orientarea;
■ viteza (m/sec);
■ frecvenţa (în %) a fluxurilor de aer.

Regimul de vânt se determină în baza supravegherii multianuale. Pentru proiectarea

clădirilor de locuit este necesar de a cunoaşte "roza vânturilor predominante", care indică frecvenţa
orientărilor în locul unde este preconizată proiectarea. Evidenţa regimului de vânt este importantă la
elaborarea planurilor generale ale clădirilor de locuit şi complexele lor. Este necesar de a proteja
ansamblul de locuinţe de influenţa vânturilor nefavorabile şi concomitent de a organiza aerarea.

Evidenţa regimului de vînt

Aerarea — schimb de aer organizat şi dirijat de teritoriul construit şi aerisirea naturală a

încăperilor locative datorită diferenţei presiunii laturiie xpuse la vânt şi celei adăpostite de vânt ale clădirii
de locuit.
Mijloc de asigurare a aerării este orientarea clădirilor de locuit în raport cu vânturile predominante.

Insolarea - iradierea încăperilor de locuit şi teritoriilor din prejma clădirilor cu lumină solară directă;
- se caracterizează prin durată şi unitatea de măsură - oră;
- asigurarea cu insolare cerută crează în încăperile locative confortul sanitar-igienic necesar
pentru om.

Insolarea încăperilor de locuit trebuie să fie asigurată în felul următor:

■ pentru raioanele de nord timp de — 3 ore;
■ pentru brâul intermediar — 2,5 ore;
■ pentru raioanele de sud — 2 ore;
■ în condiţii de reconstrucţie insolarea poate fi micşorată cu 0,5 ore;

Orientarea incaperilor
N Denumirea incaperilor Partile lumii
N NV V SV S SE E NE
1. Dormitor + + + + + +
2. Camera de zi + + +
3. Sufragerii + + + + +
4. Bucatarii + + + + +
5. Baie, WC + + + + + + + +
6. Terase + + + + +

Insolarea
■ Apartamente cu o odaie (garsoniere) se insolează obligatoriu;
■ În apartamente cu 2 odăi se insolează nu mai puţin odae o încăpere locativă;
■ În apartamente cu 3 odăi se insolează nu mai puţin de 2 încăperi locative;
■ În apartamente cu 4 şi mai multe odăi — nu mai puţin de 3 încăperi locative.

Iluminarea naturală a încăperilor locative crează confortul sanitaro-igienic necesar pentru locuire şi depinde
de:
■ gradul de iluminare naturală;
■ volumul iluminării indirecte;
■ mărimea golurilor de lumină;
■ profunzimea încăperilor.

Iluminarea natural

Mijloacele de asigurare a iluminării naturale necesare:

- forma şi dimensiunea golurilor;
- orientarea clădirii de locuit,
■ În clădirile de locuit raportul aproximativ al suprafeţei încăperiicătre suprafaţa golului de lumină
trebuie să fie circa 1/6.
■ Astfel, evidenţa iluminării naturale se petrece în proiectarea sistematizării încăperilor
locative ale apartamentului şi la elaborarea faţadelor clădirii de locuit.

4.2. Relief ai aşezării se caracterizează prin declivitatea în grade.

Relieful aşezării este strâns legat cu formarea ansamblului de locuinţe, şi anume:

 cu alegerea tipului clădirii de locuit
 cu procedee formării ansamblurilor.

Necesitatea de a ţine cont de relieful aşezării este foarte actuală în construcţia în raioane şi regiuni muntoase,
precum şi în legătură cu construcţia pe pantele văgăunilor, colinelor, zonelor de coastă, etc.

Relieful aşezării

■ Cu mărirea unchiului declivităţii până la 10-15° relieful aşezării influenţează la sistematizarea

parterului, pe o declivîtate de 15—20° se folosesc tipuri anumite de clădiri de locuit.
■ Drept mijloc de evidenţă a reliefului aşezării serveşte soluţionarea planimetrică a
parterului şi folosirea tipurilor specialede clădiri locative:
 tip cascadă — cu structuri planimetrice de tip: tronson, cu coridor,c u galerie, mixte (tronson cu coridor,
coridor cu galerie, etc.);
 tip "terasă"— cu structuri: tronson şi cu coridor.

Clădiri de locul pe relief compus:

Sarcina arhitectului — evidenţa complexă a tuturor factorilor naturali-climaterici la proiectarea
clădirilor de locuit.
5. Conditii urbanistice
Cele mai principale condiţii urbanistice sânt:
- locul amplasării şi dimensiunile terenului pentru construcţie;
- condiţiile perceperii vizuale a unei clădiri sau complex de locuit;
- particularităţi morfologice ale ansamblului din jur;
- particularităţi arhitectural-artistice ale ansamblului din jur;
- structura funcţională a ansamblului din jur.
5.1. Locul amplasării şi dimensiunile parcelei:

- dimensiunile terenului de construcţie se determină conform cerinţelor normative (СНиП 2.07.01-89*

«Urbanism») prin:
o numărul populaţiei,
o numărul de niveluri al clădirii de locuit,
o raionul climateric, unde va fi construită clădirea de locuit,
o norma spaţiilor verzi a teritoriilor (nu mai puţin de 10 m.p./persoană).

- evidenţa caracterului amplasării terenului se produce la soluţionarea planului de situaţie şi

planului general.

Sarcina arhitectului - de a reflecta specificul situaţiei urbanistice şi de a scoate în evidenţă rolul în

ansamblul urban a terenului propus pentru construcţie.

5.2. Condiţiile perceperii vizuale a unei clădiri separate sau a unui complex sânt determinate de:

- pe de o parte - particularitatea fiziologiei văzului omului;

- pe de altă parte - locul parcelei în structura spaţială a ansamblului din jur.

Este cunoscut, că zona perceperii clare în suprafaţă orizontală este egalăcu 42°, iar în cea verticală - 27°.
Astfel omul poate percepe obiectul proiectat într-o situaţie reală, altfel decât a fost gândit de arhitect.

■ Caracterul perceperii se schimbă în dependentă de:

- deplasarea pietonală a omului;
- deplasarea în transport a omului.

În proiectarea clădirilor de locuit în condiţiile siturilor existente este foarte importantă evidenţa
condiţiilor perceperii vizuale în proiectarea.

■ Evidenţa condiţiilor perceperii vizuale se petrece la soluţionarea:

- planului general al ansamblului de locuinţe;
- desfăşurate pe axele principale ale parcelei.
Morfologia mediului construit - capitol al morfologiei, care studiază:
- forma clădirilor şi raioanelor locative;
- structura spaţială ale clădirilor şi raioanelor locative.

■ În analiza morfologiei mediului construit se atrage atenţia la:

- geometria planurilor;
- numărul de niveluri;
- densitatea construcţiilor.

Sarcina arhitectului — de a evidenţia dimensiunile clădirilor şi spaţiile deschise formate de ele.

5.4. Particularităţile arhitectural-artistice s e e x p r i m ă p r i n caracteristici concrete ale

ansamblului, şi anume:
■ particularităţi stilistice;
■ sistemul de scară şi proporţionalitate;
■ legităţi metrice şi ritmice;
■ desenul detaliilor;
■ materialul şi factura construcţiilor de îngrădire;
■ culoarea.

5.5. Structura funcţionala a ansamblurilor înconjurătoare caracterizează prin

amplasarea clădirilor de locuit şi obşteşti, modului de utilizare a spatiilor deschise.

E s t e n e c e s a r d e a m e m o r i z a f a p t u l , c ă m e d i u l u r b a n e s t e funcţional
neomogen.
Necesitatea construcţiei complexelor multifuncţionale este consecinţa acestei ne
omogenităţi.

■ Drept mijloace pentru îndeplinirea cerinţelor funcţionale ale oraşului servesc:

- zonarea verticală a clădirilor;
- zonarea planimetrică a teritoriilor , ce prevede amplasarea în structura
locuinţelor a edificiilor de deservire obştească şi de agrement necesare pentru activitatea
vitală şi petrecerea timpului liber.

DESEN: Ansamblul de pe bulevardul Dacia, arhitecţii: B. Benderschii, S.Şoihet, A.Razlog.

6. Cerinţe social-economice

- În primul rând dictează reperele şi valorile sociale în sfera locatlvă, căile de soluţionare a problemei
locative;
- În al doilea rând determină restricţiile de cost pentru diferite tipuride clădiri de locuit.

 În acest caz tipologia locuinţei conţine locuinţe de diferită calitate cu anumiţi indicatori
valorici: locuinţă municipală (socială),
 confortabilă şi
 de calitate înaltă (scumpă).

Devizul pentru construcţie

Pentru calculul costului proiectului se execută capitolul economical proiectului - devizul pentru
construcţie.
Acesta permite de a determina preţul pentru 1 m.p. din suprafaţa totală a clădirii de locuit şi de al
compara cu preţul existent al 1 m.p. pe piaţă, adică de a determina raţionalitatea economică a proiectului.

Cheltuieli curente şi cheltuieli de exploatare

Costul clădirii de locuit include în sine cheltuieli făcute o singură dată şi cheltuieli de exploatare.
- Cheltuieli curente (care se fac o singură dată) - costul proiectării, construcţiei, materialelor
de construcţie şi construcţiilor, precum şi a utilajului.
- Cheltuieli de exploatare — costul iluminării artificiale, încălzirii, deservirii
a s c e n s o a r e l o r , m e n a j u l ş i e v a c u a r e a d e ş e u r i l o r , reparaţiilor capitale şi curente.

Coeficient de planificare (K1) egal cu raportul suprafeţei locative către suprafaţa totală.
K1 = Sloc. / Stot.

- Sistematizarea apartamentului (casei) se evaluează din punct de vederea cotei-parte a încăperilor

auxiliare: dacă cota-parte a încăperilor  auxiliare este considerabilă, atunci eficacitatea economică a
sistematizării se micşorează.

Coeficientul spaţial (K2) egal cu raportul volumului construit al clădirii către suprafaţa totală.
K2 = Vconstr. / Stot.
- Soluţionarea planimetrică a clădirii de locuit se evaluează din punct de vedere al consumului cheltuielilor
pentru încălzire: cu cît este mai mare coeficientul spaţial cu atît mai mari vor fi cheltuielile pentru încălzire, şi
respectiv mai mică eficacitatea.

Coeficientul (K3). Mai rar folosiţi sunt coeficienţii K3 şi K4

K3 = Spereţ. / Stot.
- K3 se calculează ca raportul suprafeţei construcţiilor de îngrădire e x t e r i o a r e c ă t r e
s u p r a f a ţ a t o t a l ă a c l ă d i r i i : c u c â t e s t e m a i m i c coeficientul, cu atât sânt mai mici
consumul de materiale şi cheltuielile de exploatare, precum şi mai economic este pioiectul.

C o e f i c i e n t u l (K4) se măsoară prin raportul perimetrului pereţilor exteriori către suprafaţa

constructiei clădirii.
K4 = Ppereţilor / Sconstrucţiei

- Un plan al clădirii mai compact are un perimetru mai mic al pereţilor exteriori: cu cît este mai
mic K4, cu atât este mai mică dimensiunea perimetrului pe o unitate de suprafaţă a construcţiei,
şi prin urmare sântmai mici consumul de materiale şi cheltuielile de exploatare.

7. Sistemele constructive şi metodele edificării clădirilor de locuit

A l e g e r e a c o n s t r u c ţ i i l o r ş i m e t o d e i d e e d i f i c a r e a c l ă d i r i i e s t e condiţionată
nemijlocit de structura spaţial-volumetrică a clădirii de locuit.

Sistemele constructive asigură rigiditatea, rezistenţă şi calificitatea clădirii de locuit.

Există următoarele tipuri de schelet portant ale clădirilor de locuit:
o pereţi;
o carcasă;
o sistem mixt.

Sistemele constructive de bază ale clădirilor de locuit:

o pereţi portanţi transversali
o pereţi portanţi longitudinali
o carcasă - sisteme mixte (combinate)
 Metodele edificării clădirilor de locuit au mare influenţă asupra arhitecturii
clădirilor de locuit si metodelor de edificare a lor.

În construcţia de locuinţe se folosesc următoarele metode de bază:

o complet din elemente prefabricate;
o mixt (parţial prefabricat şi monolit);
o zidărie (din materiale de dimensiuni mici, cu bucata);
o monolit.

Metodele edificării clădirilor de locuit

Circuitul tehnologic include în sine un şir de etape:
- prelucrarea materiei prime;
- p r o d u c e r e a m a t e r i a l e l o r d e construcţie;
- executarea articolelor;
- construcţia clădirii.

Scopul arhitectului - folosirea efectivă a sistemelor constructiveşi metodele edificării clădirilor de locuit pentru
condiţii concrete ale locului şi timpului.

8. Utilajul ingineresc al clădirilor

Utilajul ingineresc al clădirilor de locuit este divers şi destinat pentru crearea condiţiilor de
confort a locuirii.
Utilajul ingineresc al clădirilor de locuit include în sine sistemele: de încălzire, ventilare,
alimentare cu apă, canalizare, reţeaua electrică, exploatarea ascensoarelor, evacuarea
deşeurilor, conduct de gaze, reţeaua de curenţi slabi (radio, telefon), cablu TV, etc.

9. Calităţile estetice
Pentru formarea locuinţei este caracteristic întruchiparea idealurilor estetice şi tradiţiilor
la toate nivelurile locuinţei.
Calităţile estetice ale clădirilor de locuit sânt rezultatul interpretării tuturor factorilor de formare.

Sarcina arhitectului - de a aplica metoda de formare în

corespundere cu executarea efectivă maximală a sarcinii de  proiectare a clădirii de locuit.
DESENE. Sistemele constructive de baza ale cladirilor de locuit:

-pereti portanti transversali

-pereti portanti longitudinali

-carcasa

-sisteme mixte (combinate)

DESENE:

aerare de colt

clădire de locuit tip "tronson"

aerare directă

clădire de locuit tip "tronson"

aerare prin canal de ventilare (put)

cladire de locuit tip tronson

aerare prin curte interioara

evident regimului de vint

PROIECTAREA CLĂDIRILOR DE LOCUIT

Capitolul 1
Tema 4. CASE DE LOCUIT UNIFAMILIARE

1. Case individuale — case de locuit unifamiliale cu puţine niveluri cu intrare de  pe

teritoriu, destinate pentru locuirea familiei şi conducerea de către aceasta a gospodăriei.

Casele individuale — case de locuit cu un singur apartament amplasate pe un lot de pământ cu

anexe gospodăreşti.

C a s ă i n d i v i d u a l ă d e l o c u i t s e a m p l a s e a z ă l i b e r p e t e r e n u l gospodăriei, astfel se
proiectează:
- în primul rând ca o casă individuală,
- apoi ca o parte a spaţiului locativ a terenului gospodăriei.

Legătura organică a casei cu terenul şi anexele gospodăreşti, continuitatea legăturilor

funcţionale între acestea predetermină integritatea întregii structuri a gospodăriei.

Constă din trei părţi componente:

- însăşi casa de locuit;
- parcela;
- construcţii anexe.

Casa, anexele şi grădina se soluţionează planimetric ca un tot întreg.

Domeniul utilizare a caselor individuale:

- astfel de case se edifică prioritar în localităţi rurale, unde  populaţia este preocupată de
agricultură;
- î n c o m u n e m u n c i t o r e ş t i ( t i p u r b a n ) u n d e p o p u l a ţ i a e s t e ocupată în producere;
- În oraşe mari şi medii;
- în suburbiile oraşelor mari.

Soluţionări compoziţionale principale ale caselor de locuit

Regiunile de nord a Moldovei

Regiunile de centru a Moldovei
Regiunile de sud a Moldovei

Casele individuale de locuit asigură calităţi igienice bune ale m e d i u l u i l o c a t i v

— i n s o l a r e a , a e r a r e a , p r e c u m ş i f r o n t a l esenţial de lumină.

- Se orientează încăperile casei de locuit după părţile lumii, în raport cu strada, curtea,
grădina, parcelele vecine, precum în d e p e n d e n ţ ă d e a m p l a s a r e a i n t r ă r i i ş i
p o z i ţ i a a n e x e l o r   gospodăreşti.

În casele de locuit se prevăd elemente care ţin cont de specificul şi

modul de viaţă a populaţiei — încăperile auxiliare pentru păstrarea
inventarului şi producţiei agricole.

- tambure;
- antreu;
- cridor;
- camera de zi;
- dormitoare;
- bucătăria
- sufragerie.

în clima caldă bucătăria de vară poate fi într-o construcţie separată.

Elementele caselor de locuit individuale:

- blocurile sanitare;
- cămare;
- s p ă l ă t o r i i c u s u p r a f a ţ a d e c i r c a 4 m . p . s e a m p l a s e a z ă î n apropiere de bucătărie şi
de intrarea auxiliară;
- terase, verande, grădini de vară, sere se proiectează din parteade sud a casei în lângă bucătărie
sau salon, camera de zi;
- garaj (18m.p.) şi atelierul (6 — 10m.p.);
- cazangeria cu o suprafaţă nu mai mică de 6m . p . , t r e b u i e s ă s e p r o i e c t e z e a l ă t u r i d e
bucătărie sau în d e m i s o l ( s u b s o l ) ; c u i l u m i n a r e n a t u r a l ă , v e n t i l a ţ i e
p r i n aspiraţie, etc;
- subsolul — etaj cu o cotă a pardoselii mai joasă decât cota pământului la o înălţime nu
mai mică de o jumătate de nivel, conţine încăperi gospodăreşti.

Tipurile principale ale caselor individuale

- Gospodăria cu construcţiile separate ale casei de locuit şi anexe gospodăreşti.

1. casa de locuit;
2. anexe gospodăreşti;
3. patrcela.

- Gospodăria cu anexele gospodăreşti anexate sau înzidite la casa de locuit.

1. casa de locuit;
2. anexe gospodăreşti;
3. parcela.

- Gospodăria în jurul curţii interioare cu o structură dezvoltată a planului.

1. casa de locuit;
2. anexe gospodăreşti;
3. parcela.
DESENE: Soluţionări compoziţionale
principale ale caselor de locuit

Regiunile de nord a Moldovei

Regiunile de centru a Moldovei

Regiunile de sud a Moldovei

DESENE:

- Gospodăria cu construcţiile separate

ale casei de locuit şi anexe gospodăreşti.
1. casa de locuit;
2. anexe gospodăreşti;
3. patrcela.
- Gospodăria cu anexele gospodăreşti
anexate sau înzidite la casa de locuit.
1. casa de locuit;
2. anexe gospodăreşti;
3. parcela.

- Gospodăria în jurul curţii interioare cu o

structură dezvoltată a planului.
1. casa de locuit;
2. anexe gospodăreşti;
3. parcela.
Sistematizarea parcelei casei individuale

Case de locuit într-un nivel pot avea apartamente cu una, două, trei şi patru camere.

După calităţile sale planimetrice apartamentul în astfel de casă poate mai bine să
corespundă cerinţelor prezentate:

 să aibă  p r o p o r ţ i i c o m o d e a l e î n c ă p e r i l o r ,
 a m p l a s a r e r a ţ i o n a l ă a golurilor prin care se efectuează iluminarea,
 bună orientare după părţile lumii,
 legătură bună cu parcela.

C a s e l e d e l o c u i t î n d o u ă n i v e l u r i ( t i p " v i l ă " ) p o t a v e a o suprafaţă mai

mare de 90 m.p.

- la parter se amplasează antreul cu tambur, camera de zi,   b u c ă t ă r i a

( b u c ă t ă r i a - s u f r a g e r i e ) , î n c ă p e r i l e a u x i l i a r e ş i gospodăreşti.

- la etaj se amplasează dormitoarele şi încăperile igienice.

Principalele procedee de soluţionare spaţial-volumetrică

- S t r u c t u r a t r a d i ţ i o n a l ă a s p a ţ i u l u i c u î n c ă p e r i d e a c e e a ş i înălţime.

Principalele procedee de soluţionare spaţial-volumetrică a caselor de locuit în două

niveluri se bazează pe două metode de g r u p a r e a î n c ă p e r i l o r p e v e r t i c a l ă ş i
tipuri de acoperiş.

Î n legătură cu aceasta casele de locuit pot fi:

- cu mansardă fără frângerea acoperişului;

- cu mansardă cu frângerea acoperişului;

- o parte a apartamentului în două niveluri, alta - într-un nivel cu cerdac;

- o parte a apartamentului în două niveluri, alta - într-un nivel fără cerdac;

- tot apartamentul in două niveluri cu cerdac;

- tot apartamentul în două niveluri fără cerdac;

- cu salt de niveluri la 1/2 din înălţimea etajului, este raţional de folosit pe relief
compus.

Principalele procedee de soluţionare spaţial-volumetrică

- M ă r i r e a î n ă l ţ i m i i s p a ţ i u l u i p r i n c i p a l d i n c o n t u l f o l o s i r i i acoperişurilor
fără cerdac.

Faţada "a cincia" a casei de locuit cu puţine niveluri.

Cea mai raţională este folosirea acoperişurilor în pantă:

o într-o pantă;
o în două pante;
o în patru pante;
o formă compusă (cu mansardă, etc).

Declivităţile se organizează în dependenţă de materialul de acoperire, caracterul şi

cantitatea precipitaţiilor de la 15 grade până la 48 (65) grade.

- Folosirea reliefului în organizarea spaţiului interior a casei de locuit cu puţine niveluri.

Elementele caselor individuale cu apartamente în două niveluri

- c e r d a c — s p a ţ i u l î n t r e s u p r a f a ţ a a c o p e r i ş u l u i , p e r e ţ i l o r   exteriori şi acoperirea
etajului superior, în cazul unei declivităţi m a r i s p a ţ i u l c e r d a c u l u i s e f o l o s e ş t e î n
c a l i t a t e d e î n c ă p e r i locative.

- Mansarda — etaj în spaţiul cerdacului, faţada căruia complet sau parţial este format de
suprafaţa acoperişului în pantă sau frânt. În mansardă înălţimea peretelui interior trebuie să
fie numai mică de 1,6 m.
Casele de locuit cu două apartamente posedă aceleaşi calităţi, ca şi casa unifamilială.

- A s t f e l d e c a s e s u n t m a i e c o n o m i c e î n c o n s t r u c ţ i a ş i exploatarea
din contul perimetrului mic al pereţilor exteriori: costul case este mai mic cu 8-10%
cheltuielile pentru încălzire mai mici cu 15-18%, decât în cele cu un apartament.

- Folosirea caselor cu două apartamente permite de a micşora lăţimea

p a r c e l e l o r d e p ă m â n t , î n r e z u l t a t d e n s i t a t e a construcţiilor se micşorează
cu 25-30%.

Tipuri ansamblurîlor caselor  in dividuale :

- stradală

- "în grup"

- "de capăt"

- "în lanţ".

Trăsătură caracteristică tuturor tipurilor  de ansambluri — raţionalitatea

l o r   e c o n o m i c ă . A s t f e l a n s a m b l u r i l e " d e capăt" şi "În lanţ" micşorează lungimea
străzilor cu 15-20%.

2 . S i s t e m a t i z a r e a p a r c e l e ş i a m p l a s a r e a a n e x e l o r gospodăreşti
- suprafaţa parcelei a casei unifamiliale rurale depinde de volumul gospodăriei
personale.
- în cazul unei gospodarii dezvoltate (întreţinerea animalelor  domestice, păsărilor,
livadă şi grădină) — 1000-2000 m.p.;
- în cazul gospodăriei reduse (puţine animale, păsări,o mică grădină şi livadă) — 600-
800 m.p.;
- gospodarie mică (puţine păsări, câţiva pomi fructiferi şi grădină) — 300-600 m.p.;

- în case individuale urbane terenul de pe lîngă apartament  poate avea o suprafaţă mică -
40 m.p.
Gospodăria constă din următoarele părţi:
- partea constructivă;
- curte — terenuri pentru joc, platforme pentru odihna copiilor şi maturilor;
- livadă;
- grădină;
- accese de transport şi pietonle;-
curte gospodărească.

Linia roşie — graniţa convenţională, care delimitează partea carosabilă a d r u m u l u i ,

m a g i s t r a l e i , a c c e s u l u i , p i e ţ e i d e t e r i t o r i u l ansamblului.

- Casa se amplasează cu abatere de la linia roşie la 3-6 m, cu numai puţin de 6 m până la

magistrale, cu nu mai puţin de 3 m —  până la străzi.

3. Case unifamiliale urbane

- Case de locuit unifamiliale pentru construcţia în oraşe cu o  parcelă mică până la 600
m.p. destinate pentru locuirea familiilor.
o în partea centrală a oraşului parcela poate fi mai mică —200-400 m.p.;
o în zona suburbană mai mare — >= 1000m.p.;

DESENE:

Sistematizarea parcelei casei individuale

Principalele procedee de soluţionare spaţial-volumetrică

Tipuri ansamblurîlor caselor  in dividuale :

- stradală

- "în grup"

- "de capăt"

- "în lanţ".
©onstantin Croitoru Arh-052
http://ru.scribd.com/doc/85232910/Tema-4-Case-de-Locuit-Unifamiliare
PROIECTAREA CLĂDIRILOR DE LOCUIT
Capitolul 1
Tema 5. CLĂDIRI DE LOCUIT FĂRĂ ASCENSOARE

1. Bazele funcţionale de proiectare a CLĂDIRILOR DE LOCUIT FĂRĂ ASCENSOARE

1.1. Clasificarea caselor de locuit fără ascensor

- Clădiri de locuit fără ascensor — cu puţine niveluri şi cu număr  mediu de niveluri,

la care cota pardoselii nu depăşeşte 14 m de la nivelul cotei pământului.

- În clasa clădirilor fără ascensor se includ clădirile de locuit până la 5 n i v e l u r i i n c l u s i v ,

p r e c u m ş i c l ă d i r i c u 6 n i v e l u r i î n c a z u l apartamentelor în două niveluri la etajul
superior (4).

Domeniul folosirii clădirilor de locuit cu număr mediu de niveluri.

C l ă d i r i d e l o c u i t c u n u m ă r m e d i u d e n i v e l u r i — t i p u l d e b a z ă a construcţiei în
masă pentru oraşe şi comune de tip "urban".

În dependenţă de caracterul intrării în apartamente se deosebesc două grupuri principale:

- cu intrările în apartamente de pe teritoriu;
- cu intrările în apartamente prin comunicaţii comune.

1.2. Elemente planimetrice ale clădirilor fără ascensor:

 scări,
 galerii,
 coridoare,
 vestibuluri şi holuri.

Acestea asigură legătura elementului principal al clădirii (apartamentul) cu nivelul

pământului.
Scările în clădirile de locuit fără ascensor servesc pentru legătura  p e v e r t i c a l ă a
n i v e l u l u i p ă m â n t u l u i c u a p a r t a m e n t e l e , l e g ă t u r a apartamentelor între ele şi pentru
evacuare în caz de incendiu.

În clădirile fără ascensor se folosesc următoarele tipuri de scări:

- cu o rampă;
- cu două rampe (cea mai răspândită în clădiri fără ascensor);
- cu trei rampe;
- cu patru rampe.

Scara în două rampe

- în clădirile tronson are o lăţime minimală egală cu 2,2 m.
- î n c l ă d i r i c u c o r i d o r a r e o lăţime minimă, egală cu 2,5 m. 

După normele antiincendiare toate scările închise (casa scării) trebuie să aibă
iluminare naturală.

Rampele scărilor trebuie să fie îngrădite cu balustradă , în casele  p e n t r u

p e r s o a n e î n e t a t e ş i f a m i l i i c u i n v a l i z i s e o r g a n i z e a z ă adăugător bare de sprijin
fixate pe perete.

Înălţimea balustradei scării este de 0,8—0,9 m.

Felinarul de lumină - o construcţie s t i c l i t ă u ş o a r ă , m o n t a t ă p e acoperiş

pentru iluminarea casei scării sau curţii interioare.

- În clădirile de locuit până la 3 niveluri se admite iluminarea casei scării cu lumină naturală
prin felinar de lumină cu dimensiunile 1,5x2,5 m.

Casa scării iluminată prin felinar de lumină

- Distanţa minimă între rampele scării în acest caz este de 70 cm.
Galerii - treceri alungite deschise din partea exterioară a clădirii, lăţimea galeriei >= 1,2 m.

După soluţionarea constructivă se deosebesc galerii-consolă şi galerii pe piloni.

Galeriile se amplasează din partea nefavorabilă a clădirii (faţada de nord sau de vest, din partea
magistralei).

Coridoare - spaţii de comunicaţie, închise alungite.

L a p r o i e c t a r e a c o r i d o a r e l o r s e ţ i n e c o n t d e l u n g i m e , lăţime şi caracterul iluminării.

- La o lungime de 40 m, lăţimea se proiectează egală cu >= 1,4 m,
- La o lungime mai mare, aceasta se măreşte până la >= 1,6 m.

Plane înclinate - palier (rampă) înclinat (fără trepte)   p e n t r u urcarea

o a m e n i l o r c u l ă ţ i m e a > = 1 , 2 m c u declivitatea, nu mai mare de 1:20.

- Lăţimea coridoarelor (din afara apartamentelor >= 1,8 m, uşilor >= 0,9 m.

- La parter în coridoarele de la intrare în clădire, accesul spre colectorul de deşeuri,

nu trebuie să fie amplasate trepte şi praguri.

Colector de deşeuri - conductă verticală cu diametrul de > = 3 4 c m c u c l a p e t ă

d e î n c ă r c a r e p e n t r u e v a c u a r e a deşeurilor.

- De la fiecare apartament până la clapeta de încărcare trebuie să fie nu mai mare de 25

m.
- L a p a r t e r s e o r g a n i z e a z ă c a m e r a d e d e ş e u r i c u dimensiunile minime
de lxl m.

- In cazul amplasării colectorului de d e ş e u r i p e t r e a p t a d e odihnă a scării, aceasta

se proiectează cu lăţimea de1,6 m.

Vestibulurile - în clădirile fără ascensoare se calculează reieşind din norma de 0,4

m.p./lOO m.p. din suprafaţa totală a apartamentelor.
- Î n v e s t i b u l u r i p o t f i o r g a n i z a t e : l o c p e n t r u c u t i i l e  poştale, spaţiu pentru păstrarea
cărucioarelor, bicicletelor, etc.

Variante posibile de soluţionare a intrării în clădirile de locuit:

- prin casa scării;
- prin vestibul;
- cu trecere directă.

DESENE:

Casa scării iluminată prin felinar de lumină

- Distanţa minimă între rampele scării în acest caz este de 70 cm.

Scara in doua rampe

- în clădirile tronson are o lăţime minimală egală cu 2,2 m.

- î n c l ă d i r i c u c o r i d o r a r e o lăţime minimă, egală cu 2,5 m. 

Colector de deşeuri

- In cazul amplasării colectorului de d e ş e u r i pe treapta d e odihnă a scării, aceasta se proiectează

cu lăţimea de1,6 m.

Variante posibile de soluţionare a intrării în clădirile de locuit:

- prin casa scării;
- prin vestibul;
- cu trecere directă
Tambur - un spaţiu de trecere între uşi (ecluză), serveşte pentru  protecţia de pătrundere
a aerului rece (fum şi mirosuri) în casa scăriişi clădire.
- La intrarea în clădire se proiectează în mod obligatoriu tamburul cu înălţimea de >= 2 m şi
dimensiunile minime în plan de 1,2 x 1,2 m.

Etaj demisol (soclu) - etaj la o cotă a pardoselii mai joasă decât cota  p ă m â n t u l u i l a o
î n ă l ţ i m e n u m a i m a r e d e j u m ă t a t e d e î n ă l ţ i m e a încăperii.
- L a e t a j e l e s u b s o l ş i d e m i s o l a l e c l ă d i r i l o r d e l o c u i t s e a d m i t e organizarea
arcărilor încastrate pentru automobile şi motociclete (cu condiţia respectării cerinţelor
normative), precum şi a spălătoriilor  obşteşti şi saune.

Întreprinderi de des ervire social-culturale

- P e n t r u f o l o s i r e a c o m u n ă s e a m p l a s e a z ă l a n i v e l u l p a r t e r u i (magazine,
cafenele, frizerii, ateliere, etc).
- Atunci când în clădirea locativă se amplasează întreprinderi şi instituţii pentru a
păstra construcţiile parterului fără schimbări, încăperile auxiliare sânt încastrate, iar cele
de tip "sală" - anexate.

Etaj tehnic - destinat pentru amplasarea utilajului ingineresc şi instalarea

comunicaţiilor;
Acesta poate fi amplasat:
- în partea de jos (subsol tehnic);
- în partea de sus (cerdac tehnic);
- în partea de mijloc a clădirii.

1.3. Casa blocată - clădire compusă din două şi mai multe

a p a r t a m e n t e , f i e c a r e d i n c a r e a r e i e ş i r e d i r e c t ă s p r e t e r e n u l d i n  preajma
apartamentului.
- În acest caz apartamentul se numeşte apartament-bloc.
- La general blocul este un element spaţial-planimetric al clădirii, compus din câteva
apartamente cu intrări izolate, ceea ce presupune lipsa scării comune.

Teren în preajma apartamentului - serveşte drept parte componentă a celulei locative.

- Terenul nu are semnificaţie gospodărească, şi este divizat în două părţi:
- grădiniţă în faţa casei pentru florării;
- teren pe lângă apartament amplasat în spatele casei.

-De aici reiese particularitatea sistematizării a p a r t a m e n t e l o r -  prezenţa a

două intrări în apartament.

Cel mai răspândit tip de bloc - cu un apartament, sau "apartament -  bloc".

Pentru completarea încăperilor simple (garaj şi cămarele  pentru produse, inventar şi
combustibil).
- Unitate structurală principală a ansamblului de locuinţe – bloc, are o i n d e p e n d e n ţ ă
r e l a t i v ă d i n p u n c t d e v e d e r e a c o n s t r u c ţ i i l o r ş i inginerie.

Se disting trei tipuri de blocuri:

- d e r â n d , s â n t n i ş t e s e c t o a r e ( m o d u l e ) dreptunghiulare.
- d e c a p ă t , d e o b i c e i a u s e c t o a r e dreptunghiulare.
- D e c o t , s e c a r a c t e r i z e a z ă p r i n c o n f i g u r a ţ i a complicată.

În calitate de schelet pentru clădirile blocate deseori sefoloseşte:

- schelet cu pereţi portanţi transversali;
- schelet cu pereţi portanţi longitudinali.

- În baza acestor sisteme constructive se proiectează o serie de apartamente-bloc.

Schelet cu pereţi portanţi transversali:
Schelet cu pereţi portanţi longitudinali:

Celule locative cu diferit număr de încăperi

Există opt tipuri principale de apartamente în clădirile blocate:

1 . a p a r t a m e n t î n t r - u n n i v e l î n b l o c u r i c u u n e t a j (apartament-bloc);
2. a p a r t a m e n t î n t r - u n n i v e l î n b l o c u r i c u d o u ă e t a j e (apartamente pe
etaj);
3. apartament în două niveluri (tip "vilă") în blocuri cu două etaje;
4. apartament în trei niveluri în blocuri cu trei etaje;
5. apartament-bloc cu curte interioară (patio);
6. apartamente-bloc pentru ansambluri amplasate pe relief;
7. blocuri cu apartamente orientate pe o parte;
8. blocuri cruciforme.

Apartamente-bloc pentru ansambluri amplasate pe relief se proiectează în cazul

declivităţilor de la 15 până la80°.
- forma semiînchisă a planului este condiţionată de necesitatea
a m p l a s ă r i i s p a ţ i u l u i p e l â n g ă a p a r t a m e n t (terasa) cu suprafaţa 30—70 m.p.
- d e o b i c e i t e r a s a e s t e a m p l a s a t ă p e a c o p e r i ş u l apartamentului de la
nivelul de jos.

Apartamente-bloc pe relief 
Deosebim blocare a apartamentelor într-un şir, două şi câteva şiruri.

Apartamente-bloc pe relief 
- Blocare într-un şir se execută pe o parte a accesului.
- Blocare în două şiruri presupune organizarea a două accese pietonale.
- Blocare în câteva şiruri este posibilă în baza combinăriia c c e s e l o r p i e t o n a l e p e
d e c l i v i t a t e a r e l i e f u l u i ş i coridoarelor perpendiculare lor, amplasate pe terase.

DESENE:
schelet cu pereţi portanţi transversali
schelet cu pereţi portanţi longitudinali
Apartamente-bloc pe relief 

Se disting trei tipuri de blocuri:

- d e r â n d , s â n t n i ş t e s e c t o a r e ( m o d u l e ) dreptunghiulare.
- d e c a p ă t , d e o b i c e i a u s e c t o a r e dreptunghiulare.
- D e c o t , s e c a r a c t e r i z e a z ă p r i n c o n f i g u r a ţ i a complicată.
 
Procedee de blocare ale apartamentelor-bloc:

- Blocare liniară a apartamentelor 

 Blocare cu deplasare permite formarea unui ansamblu dinţat, care

îmbogăţeşte soluţionarea faţadelor clădirii şi măreşte izolarea
apartamentelor-bloc.

 Blocare prin anexe (încăperi) gospodăreşti asigura un front continuua l a n s a m b l u l u i

c u u n ş i r r i t m i c f o r m a t d i n v o l u m e l e î n a l t e a l e clădirilor de locuit şi
volumele joase ale anexelor.

 Blocare, care formează curţi interioare închise în baza formelor - "L"şi "П" ale
apartamentelor din curţi interioare poate fi compus un spaţiu interior izolat.

 Blocare continuă (distribuită) permitecrearea unei structuri dense cu puţine niveluri.

o La o blocare continuă es te important de a
a s i g u r a i z o l a r e a vizuală şi sonoră a apartamentelor.

1.4. Clădirile cu galerie şi cu coridor

Celulele locative — apartamentele — împreună cu comunicaţiile comune formează clădirea de

locuit.
Clădirea de locuit se amplasează pe un teren, care este compus din t e r i t o r i u l c o m u n p e n t r u
t o a t ă c l ă d i r e a ş i t e r e n u r i d i n p r e a j m a apartamentelor, cu o suprafaţă de la 100 m.p.
până la 250 m.p.

Astfel de terenuri nu au o semnificaţie gospodărească, ele sunt folosite pentru agrementul

copiilor şi maturilor.

Clădirile cu galerie şi cu coridor - asigură intrarea în apartamente  prin intermediul

comunicaţiilor orizontale alungite.
- Clădirile fără ascensor cu comunicaţiile orizontale alungite sunt e c o n o m i c e , a u
u n n u m ă r m i n i m d e s c ă r i , o s c h e m ă c o n s t r u c t i v ă simplă, unităţi planimetrice
care se repetă, configuraţie simplă a planurilor.

Procedeele de formare a clădirilor cu galerie

Se cunosc trei scheme planimetrice:

1. Scheme liniare:
o dreptunghiulară 
o dreptunghiulară;
o tronson cu galerie;d. cu deplasare.

2. Scheme articulate:
o în colţ; 
o cruciformă;
o "trifoi";d. frântă.

3. Scheme spaţiale:
o cuplată (dublă); 
o cu galerie comună;
o cu curte interioară.

La proiectarea clădirii cu galerie este importantă lungimea galeriei,

- Între scări trebuie să fie o distanţă nu mai mare de 40 m.
- T r a i e c t o r i a d e l a a p a r t a m e n t p â n ă l a s c a r ă c o n s t i t u i e circa 20 — 25 m.
- La folosirea apartamentelor în câteva niveluri galeriile se organizează peste 1 — 2
etaje.

Exemplu: - Clădire tronson cu galerie

Procedeele de formare ale clădirilor cu coridor 

- În clădirile de locuit de tip "coridor" cu număr mediu de niveluri cu o suprafaţă totală a

apartamentelor pe nivel de>=550 m.p. coridoarele trebuie să aibă ieşiri cel puţin pe două scări.
Diversitatea clădirilor cu coridor

 - În dependenţă de forma planului se d e o s e b e s c u r m ă t o a r e l e v a r i a n t e d e

c l ă d i r i c u c o r i d o r :

C l ă d i r i dreptunghiulare.

DESENE:
Procedee de blocare ale apartamentului bloc:

 Blocare liniara a apartamentelor

 Blocare cu deplasare
 Blocare prin anexe – incaperi gospodaresti
 Blocare, care formeaza curti interioare inchise - L, П
 Blocare continua - distribuita

Procedee de formare a cladirilor cu galerie:

1. Scheme liniare:
o dreptunghiulară 
o dreptunghiulară;
o tronson cu galerie;d. cu deplasare.

2. Scheme articulate:
o în colţ; 
o cruciformă;
o "trifoi";d. frântă.

3. Scheme spaţiale:
o cuplată (dublă); 
o cu galerie comună;
o cu curte interioară.

Cladire tronson cu galerie

Diversitatea cladirilor cu corridor:

 Cladiri dreptunghiulare
 
- În dependenţă de forma planului se deosebesc următoarele
variante de clădiri cu coridor: clădiri cu deplasare.
- În dependenţă de forma planului s e deosebesc următoarele
variante de clădiri cu coridor: clădiri în trei raze, (radiantă). 
Nişă (buzunar) de lumină - încăpere cu iluminare naturală, alăturatăcoridorului, care serveşte
pentru iluminarea acestuia.- Rolul nişei de lumină poate să o îndeplinească casa scării, care
esteseparată cu uşă sticlită de o lăţime de >= 1,2 m.Exemplu:- Clădire de locuit cu coridor
(dreptunghiulară)

1.5. Clădiri tronson - clădire compusă din una sau câteva secţii, c a r e p o t s ă s e
d e o s e b e a s c ă p r i n n u m ă r u l d e e t a j e , l u n g i m e ş i configuraţie a planului.

- Secţia — o parte a clădirii de locuit, apartamentele căreia au ieşirela o singură casă a scării
(pentru folosirea comună) directă sau prin intermediul coridorului şi care este separată de
celelalte părţi ale clădirii prin perete portant.

Caracteristicile secţiilor:
- Secţii cu două apartamente au o orientare liberă.
- Secţii cu trei apartamente au o sistematizare simetrică şi asimetrică, posedă posibilităţi pentru
sistematizarea apartamentelor de diferitemărimi.
- S e c ţ i i c u p a t r u a p a r t a m e n t e a u o o r i e n t a r e l i m i t a t ă s a u p a r ţ i a l limitată.

Dimensiunea lăţimii blocului tronsonului clădirii de locuit este unul din factorii
reducerii costului pentru construcţie şi exploatare.
Este stabilit că:
- pentru I raion climateric, lăţimea blocului este de 13-15 m;
- pentru raioanele climaterice II şi III - 11-13 m;
- pentru raioanele climaterice IV - 9-10 m.

Procedeele de formare şi tipurile secţiilor în clădirile fără ascensor 

- O mare importanţă o au tipul şi amplasarea scării în planul secţiei.

- În clădirile fără ascensor cel mai des se folosesc scări cudouă rampe, acestea se amplasează în
mijlocul secţiei din partea curţii.

Schemele secţiilor:
- Î n d e p e n d e n ţ ă d e l o c u l î n structura ansamblului secţiile pot fi: de rând;
- Î n d e p e n d e n ţ ă d e l o c u l î n structura ansamblului secţiile pot fi: de capăt;
- Î n d e p e n d e n ţ ă d e l o c u l î n structura ansamblului secţiile pot fi: de cotitură;
- Î n d e p e n d e n ţ ă d e l o c u l î n structura ansamblului secţiile pot fi: cu o secţie.

DESENE:
Exemplu:

 Cladire de locuit cu corridor (dreptunghiulare)

 Diversitatea cladirilor cu coridor:

 Cladiri dreptghiulare
 Cladiri cu deplasare
 Cladiri in trei raze – radianta

 Schemele sectiilor:
 de rand
 de capat
 de cotitura
 cu o sectie
Tema 3. BAZELE ORGANIZĂRII ARHITECTURALE ALE
APARTAMENTULUI.
1. Apartamentul şi elementele acestuia.
1.4. Tipurile de zonare а apartamentului.

T i p u r i l e z o n ă r i i a p a r t a m e n t e l o r d u p ă c â t e v a  particularităţi:
■ termică,
■ gradul de iluminare,
■ orientare,
■ z o n a r e f u n c ţ i o n a l ă , c a r e e s t e p r i n c i p i u l d e b a z ă a l sistematizării apartamentului.

Zonarea funcţională a apartamentului - evidenţierea în apartament a grupurilor încăperi

care au funcţii omogene.

De obicei apartamentul se împarte în două părţi:

■ Z o n a a f l ă r i i p e t i m p d e z i ( d e d e s t i n a ţ i e f a m i l i a r ă comună) conţine următoarele
încăperi: antreul, camera dezi, bucătăria, WC şi cămara (salonul, sufrageria, cabinetul).
■ Zona aflării pe timp de noapte (destinaţie individuală) include în sine încăperile: locative
individuale (dormitoare), baia, garderoba şi coridor.

Drept indici ai calităţii soluţionării planlmetrice a apartamentelor sânt:

■ diferenţierea clară (şepararea) a diferitor încăperi după destinaţia lor;
■ gruparea şi legătura comodă între î n c ă p e r i ;
■ a m p l a s a r e a b l o c u r i l o r b u c ă t ă r i e i ş i c e l u i sanitar;

La o amplasare a apartamentului într-un nivel se admite zonarea orizontală:

■ la intrare se amplaseaza zona aflării pe timp de zi;
■ în profunzimea apartamentului - zona aflării pe timp de noapte;

In dependenţa folosirii se asigură prin legătura nemijlocită cu antreul fiecărei zone a

apartamentului.

La o amplasare a apartamentului în două niveluri se admite zonarea pe niveluri

(verticală):
- la parter se amplasează încăperile f a m i l i a r e c o m u n e a l e a p a r t a m e n t u l u i -
a n t r e u l , c a m e r a d e z i ,  bucătăria, WC.
- la etaj - încăperile locative personale - ( d o r m i t o a r e ) ş i b l o c u l sanitaro-
igienic.

http://ru.scribd.com/doc/85232914/Tema-5-CLADIRI-DE-LOCUIT-FARA-ASCENSOARE
 

PROIECTAREA CLĂDIRILOR DE LOCUIT

Capitolul 1
T e m a 6 . C L Ă D I R I D E L O C U I T C U MULTE NIVELURI

1 . C e r i n ţ e s p e c i a l e c ă t r e c l ă d i r i l e d e locuit cu multe niveluri

1.1. Cerinţe sociale şi urbanistice

Clădirile de locuit cu multe niveluri - cel mai răspândit tip pentru construcţia l o c u i n ţ e l o r î n o r a ş e l e
m a r i ş i f o a r t e mari.
Clădirile de locuit cu multe niveluri - c o n s t r u c ţ i i c a p i t a l e , c a r e r e f l e c t a realizările
tehnice contemporane.

C o n d i ţ i i d e f o r m a r e a l e c l ă d i r i l o r d e locuit cu multe niveluri:

- l o c u l c o n s t r u c ţ i e i î n o r a ş , r a i o n , microraion;
- componenţa demografică a populaţiei oraşului;
- c l i m a r e g i u n i i , o r a ş u l u i , s e c t o r u l u i oraşului;
- posibilităţile tehnice de executare ;
- restricţii tehnice şi reguli normative;
- economicitatea variantei alese.

Clădirile de locuit cu multe niveluri

-s e a f l ă î n
i n t e r c o n e x i u n e compoziţională şi funcţională compuse cu oraşul,

- pe un anumit teren numărul de niveluri a clădirii este condiţionată:

  p e d e o p a r t e , d e c o n d i ţ i i compoziţionale
( n e c e s i t a t e a c r e ă r i i siluetei expresive);
 pe cealaltă — condiţii economice (solicitarea realizării densităţii mari a fondului locativ).

Condiţiile urbanistice determină:

 structura planimetrica a c l ă d i r i i , secţiei, apartamentului;
 soluţionarea parterului, componenţa încăperilor de deservire.
 numărul de etaje a clădirii;
 lungimea clădirii, în mare măsură se determină de proiectul
a n s a m b l u l u i oraşului.

1.2. Ecologia mediului locativ

M e d i u l u r b a n i z a t c o n s i d e r a b i l e s t e deplasat de natură - în oraşele mari se observă:
 vara, temperaturi mai înalte;
 un număr mai mare de zile cu ceaţă;
 impurificarea mediului aerian;
 smog şi pâclă.

Sarcina proiectantului:
 atenuarea consecinţelor nefavorabile ale urbanizării;
 păstrarea spaţiilor verzi permite folosirea diferitor
t i p u r i d e c l ă d i r i locative.

Exemplu:
 Clădiri punctiforme cu multe apartamente (точечных)
p e terenuri cu o vegetaţie bogată;
 C l ă d i r i d e f o r m ă c u r b l i n i e , care repetă relieful terenului.

1.3. Insolarea, aerarea şi fonoizolarea.

La proiectarea clădirilor cu multe n i v e l u r i se ţine cont

d e c e r i n ţ e l e generale şi specifice.

 Cerinţe generale - se referă la orientarea şi condiţiilor de aerare.

Aerarea depinde d e orientarea faţadelor în raport cu vânturile
predominante. C l ă d i r i l e alungite servesc drept obstacol pentru vânt, la
nord - curţile sânt deschise spre sud şi protejate de la nord.

 Cerinţele specifice – sânt asociate cu particularităţile

clădirilor cu multe niveluri:
- înălţime şi lungime mare;
- densitatea mare a construcţiilor;
- afinitatea către sistemul de transport urban;
- în condiţiile ansamblului cu multe niveluri sporeşte supraîncălzirea (la
s u d ) ş i s u p r a r ă c i r e a ( l a n o r d ) a teritoriilor între clădirile
de locuit, dea c e e a este necesar de a s o l u ţ i o n a  problema protecţiei de
vânt şi zgomot;

Cerinţele specifice :
- I n s o l a r e a a n s a m b l u l u i c u m u l t e niveluri se realizează prin
forma şi amplasarea clădirilor, deoarece astfel de clădiri creează zone
considerabile umbrite a teritoriului;

- În oraş este necesară protecţia de zgomot a locuinţei. Pentru înlăturarea acţiunii

zgomotului asupra clădirilor de înălţime m a r e se organizează ecrane
p r o t e c t o a r e , t e r a s a m e n t e (rambleuri), spaţii verzi, amplasarea clădirilor
o b ş t e ş t i , deplasează clădirile de locuit de la sursa de zgomot.

1.4. Nodurile comunicaţiilor verticale (ascensor + scară)

(NCV) — parte componentă (principală) a clădirii de locuit cu multe niveluri, asigură legătura cu
suprafaţa pământului şi evacuarea locatarilor.

NCV include în componenţa sa scări şi ascensoare, şi:

• l a p a r t e r s e a f l ă v e s t i b u l u l ş i c a m e r a p e n t r u c o l e c t a r e a deşeurilor;
• la etajele tip - holuri pe lângă ascensor şi coridoare.

Măsurile antiincendiare în clădirile locative cu multe niveluri sânt

expuse în СНиП 21-0-7.

 C o n f o r m a c e s t o r   norme pentru evacuarea oamenilor sânt prevăzute trei tipuride

scări:
 tipul 1 — interioare; în casa scării;
 tipul 2 — interioare, deschise spre încăpere (fără îngrădire);
 tipul 3 — exterioare, deschise.

 Limita numărului de niveluri în cazul disponibilităţii unei scări simple — 9

etaje.
 În clădirile locative cu un număr de etaje mai mare de 9 se proiectează scări etanşe de
trei tipuri:
 cu ieşire printr-un spaţiu exterior prin intermediul trecerilor deschise
 cu retenţia aerului în caz de incendiu;
 cu ieşirea de la etaj prin tambur-ecluză.

Scară etanşă cu ieşirea printr-un spaţiu deschis (balcon, loggia). cu retenţia (sprijin) de aer.
- Un perete despărţitor neinflamabil, care separă rampele peste cinci etaje. c u s c a r ă
deschisă de tipul 3 (incendiară) cu declivitatea de 1:1, care înlocuieşte
trecerile din secţie în secţie p r i n intermediul balcoanelor.
  DESEN: or.Taşchent, ansamblul de pe str. B.Hmelnitchi. Vederea generală a ansamblului

Bazele formării clădirilor 

http://ru.scribd.com/doc/85232920/Tema-6-Cladiri-de-Locuit-Cu-Multe-Niveluri

Partea I. Oraşul european tradiţional, modernistşi contemporan –-

un punct de vedere asupra evoluţiei urbane
 
  Amenajarea spaţiului existenţial, crearea spaţiilor, mari sau mici, interioare sau exterioare,
deschise sau închise - spaţii arhitecturale sau spaţii urbane - au ca urmare transformarea mediului
nostru de viaţă. Mediul construit poate da calitate vieţii, de aceea atât arhitectura cât şi
urbanismul sunt procese de creaţie specializate, de mare responsabilitate socială. Ambele
sunt, în principal, sarcina arhitectului; totu şi, în ziua de azi, sunt puţine cazurile în care el se
poate lipsi de contribuţia altor profesionişti, cum ar fi inginerii, economiştii, sociologii etc.
Pentru a obţine un spaţiu construit de calitate, sunt de rezolvat o serie de probleme concrete de
ordin tehnic, funcţional şi economic.
Dincolo de acestea însă, cea mai mare dificultate o constituie realizarea unui caracter
propriu al acelui spaţiu, o atmosferă  particulară, adecvată. Toate aceste cerinţe pretind pe de o
parte cunoştinţe profesionale, dar pentru a obţine valoare estetică şi valoare culturală e
necesar talentul şi un nivel cultural ridicat. Aceste atribute i se pretind arhitectului.

În principiu, pentru a simplifica lucrurile, putem vorbi despre trei mari tipuri de spaţiu:
 spaţiul interior – un spaţiu acoperit şi limitat;
 spaţiul arhitectural – un edificiu care modifică mediul urban şi
 spaţiul urban – un spaţiu exterior, cuprinzând localităţile sau fragmente din ele.

Cele trei tipuri de spaţii pretind din partea arhitecţilor atitudini diferite, pentru că se
adresează, gradat, unor tipuri diferite de utilizatori - de la spaţiile interioare care vizează
mai mult particularul, până la spaţiile publice, care vizează comunitatea.
Din punctul de vedere al creatorului, diferenţa de abordare constă în gradul de
subiectivitate artistică admisă, raportat la condiţii şi convenţii sociale. Cu alte cuvinte,
designul interior şi proiectarea edificiilor permit libertăţi artistice pe care spaţiul urban –
mediul de viaţă publică a tuturor - nu le admite.
Obiectul arhitectural individual este legitimat să fie chiar şi operă de artă, în anumite
circumstanţe chiar avangardistă, dată fiind condiţia arhitectului de veşnic căutător
al originalităţii şi progresului estetic.
Un interior, până la un punct chiar şi o casă sunt experienţe izolate printre atâtea altele,
care trebuie să placă beneficiarului şi creatorului şi nu trebuie să fie acceptate de toată lumea.
În comparaţie cu acest obiect unic, spaţiul urban, în calitate de mediu existenţial al unei
comunităţi, trebuie să fie agreabil pentru toată lumea. El nu poate fi obiect de experienţe.
Este o realitate pe care creatorii spaţiului urban trebuie s-o accepte, deci să ţină seama de
adecvarea socială şi culturală.
 Arhitecţii şi urbaniştii filtrează însă valorile moştenite şi le returnează societăţii în
forme actualizate, în limbaj contemporan şi cu adaos de valori estetice noi. De aceea,
spaţiul urban este obiect de studiu pentru colectivele interdisciplinare.
Spaţiile urbane sunt structuri deschise, alcătuite din volume construite şi spaţii libere
între ele. Ele respect atât relaţii fizice cât şi considerente psihologice, aflate toate sub
semnul calităţii. Niciodată însă nu este ignorată capacitatea de receptare a mentalului colectiv.

Relaţia oraşului cu locuirea

Locuinţa este refugiul, adăpostul şi universul vieţii private. De aceea, programul de
locuire este unicul program de arhitectură care nu poate lipsi niciodată dintr-un loc în care
trăiesc oameni. Mai mult, locuinţele ocupă cea mai mare parte din suprafaţa unei localităţi şi
determină, prin modul tradiţional de locuire, structura urbană de bază a acelei localităţi.
Deşi, antropologic vorbind, necesităţile oamenilor sunt aproximativ aceleaşi, diversitatea
formelor de locuire, în spaţiu şi timp, arată că există o mulţime de factori care determină
diversele forme de locuire. Fiecare epocă şi fiecare regiune geografică se caracterizează prin
modul său propriu de a raporta viaţa privată la cea publică şi la mediul natural.
Relaţia dintre habitat şi mediul construit înconjurător a fost din totdeauna mediată de
elementele naturale. Aşezările au luat fiinţă de-a lungul apelor şi au arătat diferit dacă erau la
malul mării, pe versanţi de munte, la şes, în delte sau lângă deşert.

Geografiei fizice i s-au adăugat pe urmă şi alţi factori conjuncturali:

- vecinătatea unor căi de transport (deschiderea la mare, drumuri de pelerinaj, căi comerciale
etc.),
- influenţe ale altor comunităţi (vecini, colonişti, cuceritori) sau dimpotrivă,
- izolarea, condiţia de insulari,
- ocupaţiile de bază ale locuitorilor şi modul lor de viaţă (pescari, mineri, păstori) etc.

Toate acestea au condus la formarea unor culturi locale, din care face parte şi tradiţia de
locuire. Dincolo de aceasta însă, adică indiferent de tipul de locuire, casele oamenilor au
esenţialmente un dublu rol de îndeplinit:
1) pe acela de a-şi satisface utilizatorii, pentru care are de îndeplinit sarcini funcţionale şi
estetic-ambientale, adică de confort privat, fizic şi psihic (aspect căruia îi sunt consacrate
capitolele următoare ) şi
2) pe acela de a contribui la alcătuirea mediului de viaţă al comunităţii, la formarea străzii, a
vecinătăţilor, a cartierului şi localităţii – aspect căruia îi este consacrat prezentul capitol.

Astăzi, tema relaţiei dintre locuinţă şi spaţiul ei înconjurător este de mare actualitate,
mai ales în cazul marilor aglomerări urbane. Problema crizei de locuinţe nemaipunându-se astăzi
în mod acut, aşa cum s-a întâmplat în secolul trecut, preocuparea principal este acum aceea a
calităţii locuirii. Una dintre concluziile prezentului este că o cheie a acestei calităţi o constituie
prezenţa naturii şi prezenţa istoriei, ca mediatoare în raportul dintre locuire şi mediul urban. E
bine ca geografia locală şi structura tradiţională a localităţii să fie respectate şi să determine în
continuare modalităţile noi de locuire. Altminteri, dovedim că nu am învăţat nimic din
experienţele trecutului modernist, în care oraşele proiectate au ignorat situaţiile existente
dezvoltate în mii de ani şi s-au dovedit eşecuri.

Criteriile de care urbaniştii ţin cont în strategiile urbane, întotdeauna strâns legate de
locuire, sunt:

a. Parametrii geografici, care includ probleme legate de:

▪ relief (munte, coastă de mare, întinderi vaste ca preria, deşertul etc.),

▪ temperatură (mai ales extremă– zone deşertice, apropierea de cercul polar),
▪ specificitate a arealului biologic (deltă, mediu alpin, taiga)
▪ orientare faţă de mişcarea soarelui, direcţia vânturilor dominante, perspective frumoasă,
curbele de nivel etc.

  Atitudinile locuinţei faţă de mediul natural, sunt determinate de parametrii geografici

determină felurite cum ar fi:
▪ atitudinea protectoare, de exemplu bordeiul românesc sau locuinţa din arhitectura tradiţională
norvegiană,
▪ atitudinea de integrare, până la identificare cu peisajul, cum e arhitectura lui Alvaro Siza în
Portugalia, arhitectura finlandeză ori hacienda sud americană,
▪ atitudinea de contrazicere a naturii,ca de pildă arhitectura lui Luigi Snozzi,
▪ atitudinea de deschidere către natură, cum sunt casele lui Frank Lloyd Wright sau aşa
numitul Swiss Style din Norvegia secolului XIX etc.
 b. Tradiţia localăde locuire, perpetuată, a consacrat felurite tipuri de locuire şi
de alcătuire a habitatului, cum ar fi:

▪ locuinţa integrată în insulae – forma tradiţională europeană, pe care o găsim din

Mesopotamia până în secolul 20, când a fost ameninţată cu exterminarea.
▪ locuinţa înşiruită, cu grădină în spate, caracteristică Marii Britanii.
▪ locuirea colectivă supraetajată, tip tradiţional de locuire la Barcelona, la Lyonsau în oraşele
port din nordul hanseatic.
▪ locuirea risipită în teritoriu, cum o găsimşi azi în Bucovina, în Scandinavia etc.
▪ locuinţa individual izolată pe lot etc.

Tradiţia locală, la care se adaogă şi alte opţiuni culturale sau individuale mai subtile
determină şi ele atitudini caracteristice, fie ale unor întregi comunităţi, fie la nivel individual: 

Atitudinea locuinţei faţă de mediul construit:

▪ introversie, o reacţie faţă de mediul poluat, zgomotos şi de insecuritate, care impune graniţe
fizice ferme ale spaţiului privat faţă de spaţiul public – de exemplu la Bucureşti sau la Tokio,

Spaţiile locuinţei
 În domeniul organizării interioare a locuinţei, asistăm astăzi la dezvoltarea de noi câmpuri,
menite să adapteze locuirea la modul de viaţă şi gustul noilor generaţii. Este o zonă generoasă,
iar arhitecţii nu rezistă tentaţiei de a se confrunta cu noile teme ale locuirii. Efortul lor se
concentrează pe aflarea căilor prin care să dea totuşi valoare pretenţiilor clienţilor, deşi ele sunt
cantonate de obicei doar pe economicitate şi gust derizoriu. Ei urmăresc sinteza dintre funcţie şi
formă, dintre esenţial şi neesenţial, adică obiectiv şi subiectiv, dintre concept şi detaliu, în
dorinţa de a da locuirii expresii semnificative.
Până la Mişcarea Modernă, formele de locuire erau relativ libere, dictate doar de situaţia
financiar-socială a proprietarului şi de tradiţia cultural locală. În rest, mici pretenţii individuale şi
calitatea profesională a arhitectului diferenţiau locuinţele de acelaşi rang din oraş.
Odată cu criza de locuinţe din marile oraşe şi iniţierea politicilor de locuire,
funcţionalismul a devenit principala orientare în proiectarea locuinţelor.
El a generat principii ergonomice raţionale de organizare şi dimensionare a spaţiilor,
care-şi păstrează valabilitatea, dar numai orientativ. Ele pot fi respectate, dar, pentru că trăim de
câteva decenii sub un alt spirit al vremii, trebuie sancţionate atunci când acţionează ca
prejudecăţi. 
În ciuda imensei diversităţi de locuire de azi, sub aspectul amenajării ei interioare
putem vorbi despre unele trăsături comune ale locuinţei contemporane:

 preocuparea pentru individualizarea locuinţei prin concepţia arhitecturală, dar  şi

printr-o programată marjă de posibile intervenţii ale utilizatorilor; 
 spaţii fluide şi transparente, continuitate spaţială, cu diviziuni variabile;
 comunicare permisivă cu exteriorul (în acord cu calitatea sa);
 creativitate în concepţia limitelor spaţiale;
 eliberarea spaţiului de obiecte în măsură să dilueze conceptul architectural;
 eliminarea sistematică a tuturor elementelor care acoperă structura;
 utilizarea luminii şi a culorilor ca parte integrantă a soluţiilor de arhitectură.

Cea mai uzuală şi, de altfel valabilă împărţire a spaţiilor necesare locuirii – deşi, atenţie, nici
decum unica şi nici cea mai interesantă! – grupează aceste spaţii în două categorii: zona de zi  şi
zona de noapte. Nu întotdeauna este necesară zonificarea lor riguroasă, ci, diferenţele dintre
oameni şi familii fac necesară tratarea lor cu flexibilitate şi nuanţări.
Pentru prezentele scopuri didactice, enunţarea principiilor funcţionaliste par cele mai
potrivite. De altfel, aceste principii constituie un alfabet al proiectării, a cărui lecţie trebuie
însuşită. Subliniez însă încă o dată: principiile nu sunt legi şi numai spiritele modeste refuză să
admită alternativele.
Locuinţa generic pe care o avem în vedere în continuare este locuinţa individuala de tip
Subsol + Parter + Etaj + Mansardă, pentru că este forma cea mai complex dintre formele
actuale şi frecvente de locuire.

Zona de zi
Zona în care se petrec activităţile şi circulaţiile diurne este alcătuită din spaţiile comune
întregii familii, dar şi de contact cu persoane din afară, care sunt invitate în locuinţă. De aceea,
cele mai multe dintre spaţiile zonei de zi au şi un caracter de reprezentare sociala a familiei.
Zona de zi e alcătuită din spaţii în general deschise, dar cu posibilităţi de
compartimentare şi intimizare. La proiectarea unei locuinţe trebuie să se ţină cont de cea
mai potrivită structură de rezistenţă.
 De asemenea, trebuie avută în vedere flexibilitatea locuinţei, adică capacitatea casei de fi
adaptată situaţiilor viitoare. Structura unei familii se modifică în genere aproximativ la cinci
ani, fără a mai vorbi despre schimbările de gust, de generaţie şi de proprietar.

■ ACCESUL în locuinţă este acoperit şi, în general vizibil din direcţia de venire.

■ VESTIBULUL este primul spaţiu prin care pătrundem în locuinţă şi e piesa care ne creează
prima impresie despre familia rezidentă.
E un spaţiu închis sau deschis, dar suficient de mare ca să creeze o primă impresie
favorabilă, de primire şi invitaţie.
El nu obturează privirea, ci e bine să ofere deja o perspectivă asupra interiorului.
E bine să fie iluminat natural.
Vestibulul trebuie să facă posibilă depozitarea cel puţin a hainelor şi altor accesorii de
stradă (umbrelă, pălărie etc.) în cuier deschis, dar e necesară şi o garderobă închisă, care poate
fi rezolvată ca mobilier sau ca o încăpere separată.
În cazul în care există garaj la subsol, vestibulul trebuie să comunice cu el printr-o scară.
În cazul în care nu există intrare secundară, bucătăria trebuie şi ea să fie în imediata
apropiere.
■ CAMERA DE ZI este principalul spaţiu de reprezentare a casei. E o încăpere mare sau,
preferabil, un spaţiu deschis, cuprinzând: zona de discuţiişi, zona de luat masa, adiacente
bucătăriei şi terasei.

▪ Zona de discuţii (sitting room)

 Zona de discuţii este, în general, spaţiul cel mai interesant şi cu vocaţie de reprezentativitate.
Aici sunt invitaţi musafirii sau alţi vizitatori, aici îşi petrece familia timpul rezervat activităţilor
de zi.
Este mare, pe cât posibil deschis şi compartimentat doar prin mobilare. Această zonă se
deschide către exterior pe latura cea mai avantajoasă dinpunct de vederea al orientării către
punctele cardinal şi peisaj.
Zona de discuţii funcţionează legată de:
▪ locul de luat masa,
▪ zona deacces, 
▪ terasa,
▪ scara către etaj, 
▪ baia de zi, 
▪ family room, 
▪ spaţii de depozitare (debara),
▪ şi de bucătărie, direct sau prin vestibul.

Pe lângă relaţiile de circulaţie, el trebuie să ofere şi zone de intimitate.

▪ Locul de luat masa (dining room) este mai mic decât locul de discuţii.
Orientarea lui e mai puţin importantă, dar foarte mult contează calitatea relaţiei lui cu zona
de discuţii.
Spaţiile sunt adiacente şi pot funcţiona separat sau împreună– mai ales în cazul unor
petreceri.
La fel de important este relaţia fluent cu bucătăria – fie ea autonomă sau integrată.
Contează şi relaţia bună cu terasa, aflată în imediata apropiere.

■ BUCĂTĂRIA poate fi tradiţională sau integrată în zona de zi.

 Ea trebuie să fie aproape de intrarea în locuinţă.
Dacă este o bucătărie autonomă, atunci e bine să fie accesibilă din vestibul sau să
beneficieze de un acces separat.
În oricare variantă, bucătăria trebuie să aibă o relaţie foarte bună cu zona de luat masa şi
terasa. 
În bucătăria închisă, tradiţională, se află şi un loc de luat micul dejun în familie sau chiar
masa în mod curent. Între ea şi locul de luat masa se poate practica un ghişeu de legătură.
Bucătăria e îndeaproape deservită de cămară, iar pivniţa e uşor accesibilă dinspre bucătărie.
Debaraua cu obiecte de curăţenie şi chiar dormitoarele au acces uşor către bucătărie.
Evident, orice bucătărie trebuie luminată şi ventilată natural, prin fereastră. Atât
bucătăria, cât şi alte spaţii de zi anexă (cămară, scară, vestibul etc.) pot sta foarte bine cu
orientarea către nord.

■ Accesul secundar, legat de bucătărie, trebuie săfie acoperit, mediat de un mic vestibul care
cuprinde cămara şi eventual frigiderele. De regulă, acesta este pe altă latură a clădirii, mai
aproape de grădină ori curtea gospodărească;
■ SPAŢIILE DE DEPOZITARE ÎN ZONA DE ZI
▪ Garderoba de lângă vestiar e necesară pentru depozitarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte
(de iarnă) etc.
În cazul în care nu existăun alt spaţiu la subsol, aici pot sta schiuri, sănii, role, bicicletă,
cărucior etc.
Uneori, această încăpere poate fi accesată şi direct de afară. Oricum, e bine să fie ventilată
natural.
Această garderobă poate fi rezolvată şi printr-o piesă mare de mobilier.

▪ Debaraua pentru lucruri de curăţenie poate fi o mică încăpere separată, o formă de dulap,
eventual înzidit sau poate fi rezolvată sub scară.

▪ Cămara de alimente, lângă bucătărie, are ventilaţie naturală.

■ BAIA sau GRUPUL SANITAR cu sau fără duş. Şi această încăpere trebuie să aibă o
anumită eleganţă, dat fiind că deserveşte musafirii şi este adiacentă zonelor reprezentative.
■ SCARA spre etaje sau etaje intermediare poate avea un spaţiu rezervat doar pentru ea,
mai mult sau mai puţin închis sau poate face parte din camera de zi.
În funcţie de aceasta, dar şi de alte considerente mai mult estetice, ea poate beneficia de o
infinitate de tratări.
Este luminată natural, direct sau indirect.
Poate conţine sub ea depozitări sau poate pluti liberă.
Poate fi continuarea scării dinspre subsol sau poate fi diferită.
E bine să fie considerată ca un element spectaculos, integrat unei promenade arhitecturale, care
să ofere imagini de parcurs pentru cei care o utilizează şi să se deseneze frumos pentru cei care
o privesc.

■ SCARA dinspre subsol beneficiază de o tratare mai modestă. Ea poate permite o pantă mai
mare, dar tot înscrisă în formula obligatorie 2H + L = 62-64.
Ea trebuie separată de parter printr-o uşă, aflată sus sau jos.
Dacă asigură accesul dinspre garaje, ea debuşează în zona de vestibule (unde se lasă
paltonul), de unde este uşor şi accesul spre bucătărie (de la beci), spre etaje (cu rufele spălate),
spre living room (cu musafirii).

■ FAMILY ROOM este o încăpere de intimitate, loc de retragere ziua pentru activităţi
individuale (bibliotecă, pian, birou, audiţii, dvd etc.).
Ea oferă şi posibilitatea de flexibilitate funcţională a locuinţei, putând avea rolul de cameră
de oaspeţi, camera bunicii sau birou.
I se poate asigura şi un acces separat dinspre vestibul, în cazul în care la birou pot veni
uneori clienţi sau colaboratori.
Uneori, ea beneficiază de o baie proprie.
 Zona de noapte
■ PALIERUL DE ETAJ poate fi un coridor îngust şi neluminat, cu uşi în toate direcţiile, care
duc la dormitoare şi băi.
Este varianta acceptabilă în situaţii speciale, la plombe, adaptări, locuinţe sociale în zone dens
construite etc.
Este însă de dorit ca palierul de etaj să fie luminat natural şi chiar deschis către un balcon
comun, să conţină un hol sau degajament pentru multiple funcţiuni posibile – loc de joacă,
calculatorul familiei, locul maşinii de cusut, sera în timpul iernii etc.
Holul de etaj poate fi deschis printr-o supantă către living room.
E de dorit ca cel puţin una din băile de etaj să fie accesibilă din acest palier.

■ DORMITOARELE sunt încăperi de dimensiuni rezonabile, bine luminate natural şi cu

orientare bună. Orientarea este, evident, diversă în diferitele dormitoare, dar e de dorit ca nici un

dormitor să nu fie sacrificat cu ferestrele la nord, cel puţin în zona noastră. Favorite sunt estul,

sud-estul, sudul, sud-vestul, vestul.

▪ Dormitorul matrimonial are, de regulă, baia sa separată, accesul fiind mediat de un dressing.

De regulă, el cuprinde un pat de mijloc.

▪ Dressingul poate fi o încăpere separată sau doar un mobilier specializat, inclus în dormitor.

Este un spaţiu care cuprinde o garderobă complexă, sertare pentru lenjerii, măsuţă pentru

machiaj, diverse compartimentări de depozitare.

▪ Dormitoarele pentru copii pot fi single sau duble şi să poată permite modificări în funcţie de

vârstele copiilor. Pot avea baie comună sau băi individuale. Poate exista şi un spaţiu comun

pentru calculator şi accesoriile sale. Dulapurile pot fi clasice sau înzidite, în camere, pe palier sau

în sensul spre baie.

 Imagine interioară a etajul doi al vilei Savoye, Le Corbusier

■ Încăperile de baie pot fi diferite în funcţie de dormitoarele pe care le deserevesc. De regulă,
baia matrimonialăe mai luxoasă. E de dorit ca toate băile să fie prevăzute cu cadă. WC-ul poate
fi separat de încăperea de baie. E de dorit, evident, ca toate băile să fie luminate şi ventilate
natural.
■ Spaţiul comun al copiilor poate căpăta orice formă organizare şi dimensiuni.
■ Debaralele sunt întotdeauna necesare, la toate etajele.

Alte zone ale locuinţei

 
■ LA MANSARDĂ poate fi amenajat un apartament sau o garsonieră pentru un membru tânăr
al familiei sau o zonă de lucru, care însă poate conţine cam aceleaşi spaţii – spaţiu de lucru, nişă
de dormit, mic oficiu, grup sanitar. Accesul poate fi separat sau nu.

■ SUBSOLUL poate conţine diferite funcţiuni ca:

- garaj,
- atelier şi depozitare scule
- spaţiu de depozitare schiuri, biciclete, săniietc.,
- depozitare unelte de grădinărit

-spălătorie,
-uscătorie,
-călcătorie,

-beci alimente,
-cameră hobby
-cameră de oaspeţi
-cramă,
-atelier de creaţie,
-audiţii şi repetiţii muzicale,
-sală fitness.

■ GARAJE EXTERIOARE şi PARCAJE ACOPERITE, cu dimensiuni orietative de 2.75 x

5.00. Panta garajelor la subsol poate fi de cca. 12 – 15%, în cazuri dificile însă chiar 17-19%.
Adiacent poate fişi un mic atelier-magazie.
■ BALCOANE, TERASE, LOGII, PERGOLE, KIOSKURI şi

■ DOTĂRI DE SPORT, ATELIERE DE CREAŢIE, amplasate în grădină. Sunt dotări libere,

foarte utile vara. Chiar şi în perioada raţionalizărilor au scăpat de prescripţii de gabarit.

Studii de caz
Plan parter si plan etaj al unei locuinte insiruite
SPAŢII CU FUNCŢIE DE LOCUIRE
1.Introducere:
Locuirea: Condiţia esenţială, originară a oricărei aşezări omeneşti
-Zona (zonele) de locuit a unei localităţi – teritoriul în cadrul căreia funcţiunea de
locuire are un caracter  predominant.
- diverse grade de segregare funcţională, nu schimbă esenţial aspectele problemei.
- în interiorul zonei de locuit se grupează locuinţele, împreună cu elementele auxiliare acestora:
- dotări social-culturale
- căi de circulaţie
- spaţii plantate, de joacă, etc.

- IMPORTANŢA SISTEMATIZĂRII ZONEI DE LOCUIT:

- Adăposteşte una din funcţiile esenţiale ale oricăreiaşzări umane (locuirea);
Ponderea ei în teritoriul localităţii - foarte însemnată (80% localităţi mici si 40% oraşe mari)

2.Aspectele sociale ale locuirii:

-Localităţile -înainte de toate, un adăpost colectiv în care

L O C U I N Ţ E L E f o r m e a z ă E L E M E N T U L PREDOMINANT.

- în locuinţă se petrec multe dintre acţiunile şi evenimentele legate de viaţa individului şi a familiei sale.
- oferă condiţii adecvate de temperatură, lumină, umiditate, linişte (asigură existenţă biologică).

- Foloseşte ca loc
- de depozitare pentru obiectele de tip personale
- de întreţinere a igienei corporale şi mentale
- Foloseşte şi ca loc de contact social

- LOCUINŢA ESTE SUPORTUL EXISTENŢEI NOASTRE CA INDIVIZI

-În condiţiile vieţii moderne, oamenii sunt supuşi unor multiple solicitări; locuinţa participă la MENŢINEREA şi
REFACEREA echilibrului fizic şi spiritual.
-având în vedere rolul locuinţei în asigurarea unui standard civilizat de viaţă (contribuie direct la
aprecierea standardului) domeniul este supus interesului şi controlului legislativ şi administrativ, dezvoltându-se
programe, având ca obiect atât aspectele cantitative (organizarea locuinţelor pentru toţi membrii societăţii) cât şi
calitative (suprafeţe, confort, etc.)
Politica în acest domeniu, urmăreşte atât satisfacerea unor interese collective (reprezentate
prin cerinţele desistematizare ale localităţilor) cât şi individuale (asigurarea de locuinţe, dezvoltarea
standardurilor acestora).

3. Definiţia şi caracteristicile funcţiei de locuire:

- Definiţia locuirii a evoluat în timp
- INIŢIAL: determina fenomenul desfăşurat, nemijlocit în interiorul clădirii de locuit.
-AZI: locuirea: totalitatea acţiunilor şi evenimentelor ce se consumă în ritm cotidian, atât în
cadrul locuinţei (spaţiile interioare şi exterioare) cât şi în vecinătatea ei, incluzând şi acele clădiri (dotări) care
într-un felsau altul, servesc locuinţa.
- În ultima vreme, modul de înţelegere al funcţiei de locuire, tinde să depăşească limitele vieţii private, ataşându-i-
se importante valenţe sociale.

- ÎNSUŞIRILE PROPRII LOCUIRII:

- I. - rol de adăpostire - fereşte pe locatar de condiţiile climatice neprielnice, de privirile indiscrete ale
vecinilor.
- II. - constituie locul de desfăşurare al vieţii private (individuale sau de familie) răspunde unor importante
cerinţe fizioloice şi psihologice (igienă, odihnă,intimitate, etc.)
- între cerinţele vieţii individuale şi cele ale vieţii sociale, se cere neapărat un echilibru convenabil – numai
prin satisfacerea cerinţelor individuale, omul poate participa satisfăcător la viaţa socială.
- III. - caracterul de reprezentare a locuirii:
- prin amplasarea în cadrul localităţii, dimensiuni, echipament, servicii, anexe, locuinţa reflectă poziţia
socială a individului.
- Caracterul de reprezentare - rol foarte important în societăţile tradiţionale - diminuat în societatea
modernă. Tendinţa este de referire în special la datelede natură profesională ale individului.
- În socialism – tendinţa de nivelare a societăţii, generează unificarea standardului de locuire (totuşi
diferenţieri pe trepte de confort) situarea în localitate – oficial neglijată – practic reflectă statutul social al
individului.

- La un anumit stadiu de dezvoltare socială – Locuinţa (locuirea) se caracterizează printr-un anumit standard
de satisfacere a nevoilor şi funcţiunilor specifice, permiţând desfăşurarea unei vieţi normale din
punct de vedere fizic şi spiritual.
Modul de locuire nu este static-mecanic transformării, aşa cum este considerat în sociologia urbană,
considerat într-o trecere permanentă de la necesitatea aspiraţie la necesitatea obligaţie.
- NECESITATEA ASPIRAŢIE: - se confundă cu imaginea locuinţei dorite, sau cu optimizarea celei utilizate
la un moment dat. Este generată, fie de creşterea posibilităţilor metreiale, fie de
înmulţirea şi diversificarea cerinţelor, privind locuinţa.
- în primul caz, trecerea la realitate are toate condiţiile
- în al doilea – necesară intervenţia societăţii
- Deoarece azi, locuinţa nu mai funcţionează izolat, ci în corelare cu dotările şi amenajările
aferente (conturândcadrul rezidenţial) desfăşurarea procesului se compilcă.

-NECESITATEA OBLIGAŢIE: presupune folosirea acelei locuinţe care D.P.D.V. cantitativ şi calitativ
permite acceptarea individului şi a familiei sale, într-o comunitate constituită. Pentru un anumit
moment dat necesită obligaţie reprezintă nivelul minim admisibil.

- IV. - locuinţa are un important rol de servire implică prepararea şi luarea mesei, depozitarea lucrurilor
personale, asigurarea igienei, etc.
Acest caracter domestic nu trebuie neglijat – pe el se sprijină toate celelalte cerinţe.

4. Elementele constitutive ale spaţiilor rezidenţiale:

Cadrul urban cu funcţie de locuire este alcătuit din:
- Clădiri specifice funcţiei (locuinţe, anexe, dotări)
- Spaţii amenajate (drumuri, locuri de parcare, spaţii de joacă şi odihnă, spaţiigospodăreşti)
- Clădiri şi spaţii cu altă destinaţie (ca urmare a procesului de reintegrarefuncţională)
- Pe lângă locuinţe, apar în cadrul rezidenţial şi alte categorii de clădiri denumite de unii
profesionişti, începând cu Le Corbusier ”Prelungirile Locuinţei”.

Azi acestea capătă două înţelesuri:

- unul: sinonim cu spaţiile marginale de lagătură cu exteriorul ale locuinţei (balcoane, logii, terase, pergole).
- celălalt: folosit de urbaniştii raţionalişti, desemnând clădirile specializate ce servesc zonele de locuinţe –
dotărilesocial-culturale.
Aceste clădiri au apărut printr-o deplasare funcţională, în curs şi au iniţial o serie de subfuncţiuniale locuirii
(educaţia copiilor, învăţământ, asistenţă sanitară) se desfăşurau în aceeaşi clădire.
Evoluţia modului de viaţă (întâi în oraşe) a impus cu necesitate apariţia unor clădiri specializate
pentru satisfacerea unora dintre funcţiuni. Le Corbusier s-a ocupat de această problemă a
translaţiei relaţiilor funcţionale, pe care a prezentat-o într-o lucrare a sa. Schema lui, valabilă la
momentul dat al unei societăţi poate fi reactualizată, diferenţiind deplasările încheiate de cele în curs
de desfăşurare şi de cele care nici nu au început măcar.
 - Un rol important au spaţiile libere şi cele amenajate a căror prezenţă trebuie ponderată cu
grijă, deoarece reprezintă unul din factorii relaţiei dintre mediul natural şi cel construit (artificial).
Spaţiile libere şi amenajate constituie un mijloc de protecţie, contribuie la definirea indicatorului de densitate
şi preiau diverse funcţiuni orăşeneşti secundare. Relaţiile reciproce dintre elementele
componente ale spaţiilor urbane rezidenţiale precizează (definesc) diversele moduri de locuire.

5. Organizarea teritorială a cadrului urban rezidenţial:

- Dacă se cercetează cea mai simplă locuinţă – CASĂ INDIVIDUALĂ CU LOT – se pot
delimita în funcţie de vecinătăţi (drumul de acces) şi dispoziţie interioară (vestibul, încăperi
pentru viaţa de grup, încăperi pentru retragerea în intimitate, încăperi de serviciu)

Patru categorii de zone ale lotului:

- Între casă şi drum – zona de acces - face legătura (tranziţia) de la spaţiul social (public) la cel individual (privat).
-În partea opusă – zona vieţii de grup în general în directă legătură cu camera de zi. Aici se întruneşte familia,
se primesc oaspeţii.
-Lateral, opunându-se în mod obişnuit una celeilalte – se află zona rezervată vieţii intime (dormitoare, camere
studiu) şi zona de servicii (garaj, etc.)

- Aceste categorii de zone se păstrează şi în cadrul unei lotizări mai ample – apare însă dispunerea în fâşii.
- Prima fâşie – de acces şi contact.
- Fâşia în care alternează clădirile cu zonele de servicii şi viaţă privată.
- Fâşia destinată folosinţei de grup sau colective (în cazul locuinţelor individualefără lot).

- Această dispoziţie se păstrează şi în cadrul unităţilor urbanistice complexe, alcătuite din locuinţe colective.
- Fâşia de contact (trotuare de acces, parcaje, etc.)
- Fâşia ocupată de locuinţe şi unele anexe
- În interiorul acestei dispoziţii în general concentrice – un nucleu plantat în carede asemenea apar o serie de
amenajări şi uneori clădiri (dotări).

- Spaţiile exterioare, adiacente încăperilor destinate vieţii intime au dispărut explică parţial
reticenţa faţă de locuinţa colectivă.
- Spaţiu privat, semiprivat, semipublic, public.
- Această formulă de organizare are un aspect centripet, lucru accentuat de faptul că
respectivele unităţi urbanistice sunt delimitate de circulaţii carosabile.

- Există şi alte formule care să asigure orientări reversibile (către interior şi exterior) – soluţii mai
pretenţioase D.P.D.V. economic şi tehnic.

CURS-2.
GRUPAREA LOCUINŢELOR ÎNALTE Densităţi ridicate 400-800 loc/ha
 
- Locuinţele înalte - NU DISPUN ÎN GENERAL DE PARCELE (LOTURI)
- Spaţiile exterioare aferente.

SE GRUPEAZĂ ÎN VECINĂTATEA ACESTORA SAU ÎNTRE CLĂDIRI

- căile carosabile se reduce sensibil
- se compensează prin circulaţia pe scări (ascensoare) şi culoare interioare.

MODUL DE OCUPARE A TERENULUI ESTE MAI EFICIENT - se obţin densităţi ridicate (400-800 loc/ha),
favorizând înzestrarea cu dotări social-culturale şi echipamente tehnico-edilitare.

FOLOSIREA TERENULUI - MAI PUŢIN DIFERENŢIATĂ

- Spaţii de joacă, sport, odihnă
- Spaţii de parcare, servicii
- Spaţii verzi-protecţie - neutilizate direct
- Se respectă condiţiile obiective de aşezare şi grupare a clădirilor (vezi curs)
- Se pot crea compoziţii
– reticulare
– libere

Clădirile formând dispoziţii:

- liniare
– alveolare
– compacte
În cadrul oricărui ansamblu există un anumit sistem de linii ordonatoare – impune o aşezare
determinată a obiectelor. Acest sistem ordonator de trasee, nematerializat în teren,
- este reţeaua generală ordonatoare a compoziţiei.

REŢEAUA ORDONATOARE GENERALĂ - POATE FI ÎMPĂRŢITĂ ÎN DOUĂ GRUPE

A. REŢELE RETICULARE ŞI CELE LIBERE

-reţele reticulare - plasă de trasee rectangulare (la teu şi la echer) – o ordine ce
merge până la rigiditate, oomogenitate ce merge până la monotonie.-Specifice terenurilor plate-reţele
libere- trasee ordonatoare diverse – dificil de realizat- pot duce la imagini necontrolate, haotice.-Se folosesc pe
terenuri cu configuraţie variată (forme de relief, oglinzi de apă, etc.)

A. REŢELE GENERALE LINEARE, COMPACTE, AFINATE

 
Este din punct de vedere al consistenţei compoziţiei (pot fi in acelaşi timp reticulare sau libere)
- REŢEAUA LINIARĂ - folosită tot mai frecvent – odată cu creşterea mobilităţii
- REŢELE COMPACTE (rectangulare, radial-inelare, libere) – cele mai răspândite
- REŢELE AFÎNATE – folosite în regiuni cu condiţii nefavorabile pentru realizarea compoziţiilor compacte
– system mult discutat – POT CONDUCE LA DEZINTEGRAREA ORAŞULUI.

GRUPAREA LOCUINŢELOR ÎNALTE

- DISPOZIŢIA LINIARĂ (rectangulară sau liberă) – aşezarea clădirilor de locuit în lungul străzilor, aleilor
saualtor trasee prestabilite.
-Se foloseşte pentru ansambluri mici situate cu deosebire pe terenuri înguste sau în cadrul
restructurăriiunor artere de circulaţie.
-Desfăşurarea compoziţiei în lungime îngreunează amplasarea anumitor dotări social culturale.

VARIANTĂ - DISPOZIŢIA RAMIFICATĂ - caracteristici ameliorate.

- la începutul urbanismului raţionalist
- toate clădirile - aveau aceeaşi orientare (după axa heliotermică)
-ulterior - despărţiţi pe două sau mai multe direcţii m (axe)

- GRUPAREA ÎN JURUL UNEI ALVEOLE SAU INCINTE;

MAI MULT SAU MAI PUŢIN ÎNCHISE DISPOZIŢIA ALVEOLARĂ (sau în incinte) – aşezarea
clădirilor în jurul unui spaţiu liber cu suprafaţa de 0,1-0,3ha (lăţime2-3 H, adâncime 3-7 H)
L-2-3-alternare armoniaoasă între spaţiile construite şi cele libere-alveolele rezultate din gruparea
rectangulară sau liberă a clădirilor de locuitse pot deschide către:
-stradă
– SPAŢIUL DE ACCES AMENAJAT ŞI PARCARE - spaţiul interior ansamblului
– LOCURI DE JOCĂ ŞI ODIHNĂ – condiţii de linişte şisecuritate.
-alternare
-Se pretează la suprafeţe mari de teren – cu laturile sufficient de largi.

DISPOZIŢIA COMPACTĂ – rezultă din eliminarea în mare măsură a spaţiilor libere şi uneori
din folosirea unor tipuri speciale de clădiri (coline de locuit)
- folosite în cadrul unor zone restructurate sau a amplasamentelor vecine unor spaţii plantate.
- apare în organizarea unor ansambluri cu un înalt grad de integrare funcţională - generează densităţi mari fără a
recurge la regimuri de înălţime exagerată.

ÎN PARALEL CU DISPUNEREA ÎN PLAN A CLĂDIRILOR 

- JOCUL DE ÎNĂLŢIME AL VOLUMELOR 
- În ceea ce priveşte silueta generală (a localităţii, a oraşului)

Ergonomia unei locuinte- cateva reguli de baza in amenajare

Locuinta fiecaruia din noi reprezinta un loc de relaxare, un spatiu intim in care ne putem
separa de grijile cotidiene , de stresul si “zgomotul” mental prin care trecem zilnic, de
mediul extern in care ne desfasuram existenta. Astfel, toti ar trebui sa avem motivatia de a
transforma locuinta noastra intr-o mica “oaza”,iar pentru asta locuinta ar trebui sa-si
atinga potentialul atunci cand vine vorba de amenajare.

Acest lucru este exact ceea ce noi, designerii, incercam sa oferim fiecarei persoane care apeleaza
la serviciile noastre. Din acest motiv folosim intotdeauna anumite “trucuri” atat estetice cat si
ergonomice, “trucuri” ale caror efecte sunt demonstrate ca ofera beneficiarului un confort psihic
si fizic maxim.
Luand in ordine aceste aspecte, ale gandirii de designer, va propunem in cele ce urmeaza o
detaliere a bazelor unei amenajari de succes.

In primul rand, sa vorbim despre partea de ergonomie a locuintei. Este o realitate. Toti ne-am
lovit de probleme de ergonomie in casele noastre. Pentru a elimina aceste probleme si a oferi un
plus de functionalitate spatiului de locuit, atunci cand se realizeaza o amenajare tinem cont de
cateva aspecte cruciale legate de fiecare camera, aspecte axate pe destinatia pe care camerele
respective o vor avea.

Unul din aceste criterii este traficul, sau mai simplu, cum sa putem circula cat mai usor prin
spatiul respectiv, fara a ne lovi de diferite corpuri de mobilier sau fara a ocoli toata camera
pentru a ajunge la un raft, care, teoretic, ar trebui sa fie usor accesibil in linie dreapta. Cand
realizam o amenajare ne propunem sa cream un spatiu in care, si daca circulam semiadormiti la 2
noaptea mergand dupa un pahar de apa, sa nu existe sansa de a ne impiedica sau lovi de vreun
obiect. Tot de acest criteriu, de trafic, tinem cont si cand este vorba de usurinta cu care anumite
corpuri de mobilier menite sa fie flexibile in utilizare(scaunele in mod special), pot fi folosite
fara impedimente. De exemplu, atunci cand se realizeaza un loc de dining, fiecare scaun de la
masa trebuie sa aiba libertate de miscare pentru evita probleme atunci cand vrem sa stam mai in
spate de masa sau sa ne tragem intr-o directie cu scaunul pentru a iesi sau pentru a face loc altor
persoane. Aceste distante sunt deja standardizate, testate si demonstrate, distante de care daca
tinem cont ne asiguram de succesul ergonomic al acestui element al locuintei.

Un alt exemplu foarte potrivit este cel cu privire la amplasarea unui televizor in raport cu
canapeaua si fereastra dintr-un living. Primul aspect este legat de distanta TV-privitor, un
aspect foarte important care in timp poate duce la disconfort fizic, oboseala, agitatie, iar in unele
cazuri chiar la probleme de vedere. Aceasta distanta se calculeaza in functie de diagonala si tipul
aparatului,fiind unul din motivele pentru care recomandam anumite marimi de televizoare in
functie de spatiul in care vor fi folosite. Atentie! De multe ori un televizor mai mic este varianta
optima. Al doilea aspect este cel legat de pozitionarea sa raportat la fereastra din camera. Trebuie
sa tinem cont de acest lucru pentru ca lumina sa nu afecteze calitatea imaginii iar bucuria
vizionarii serialului preferat sa nu ne fie luata de un aspect aparent minor.

Tot de ergonomie tine si pozitionarea intr-o camera a tuturor obiectelor de care avem
nevoie pentru activitatile pe care le intreprindem in respectivul loc. Mai simplu spus, este
inutil si enervant sa trebuiasca sa “dam ture” prin casa, pentru a lua obiecte(corpuri de
mobilier,electronice etc) menite spatiului respectiv dar amplasate in alte camere. Fiecare
incapere trebuie sa aiba un scop bine determinat, pe cat de mult permite spatiul. Un sfat in acest
sens este optimizarea pe cat de mult posibil a fiecarei camere in functie de destinatia sa,
rezultatul fiind un design coerent si o locuinta practica, nu doar o colectie de obiecte amplasate
fara logica.

Ergonomia spatiului este cruciala in orice amenajare. Acest aspect este unul bazat pe cateva
reguli de bun simt,reguli de care daca tinem cont vom avea ca rezultat o amenajare practica si
placuta in utilizare, atingand scopul principal al oricarei locuinte
DESIGN INTERIOR PENTRU APARTAMENT IN CHISINAU

http://daviddesigninterior.ro/

Alegerea corpurilor de iluminat in functie functionalitatea

incaperii
Fiecare încăpere din locuință are altă funcționalitate și de acest
lucru trebuie să ținem cont în primul rând când alegem corpurile
de iluminat.

Bucătăria
Iluminatul bucătăriei trebuie să îndeplinească anumite caracteristici pentru a asigura un mediu
plăcut, pentru a preveni accidentele și pentru a ne ușura munca atunci când facem curat,
deoarece aici pregătim hrana, e firesc ca în bucătărie să facem curățenie cel mai des și să o
păstrăm cât mai curată.

Lumina trebuie distribuită uniform în acest spațiu și cu o intensitate destul de mare. Se

recomandă lămpi cu nuanțe calde (galben, orange).
Corpurile de iluminat trebuie să aibă sursa de lumină
(bec, neon…) bine protejată și să fie ușor de curățat.

Putem îndeplini aceste condiții folosind pentru lumina

difuză lămpi fluorescente de 12W/m2. Dacă bucătăria
este prevăzută cu geamuri mari, modulele luminoase ar
trebui aliniate cu acestea.

Pentru spațiul de lucru și aragaz se recomandă iluminatul

direcționat de tip spot. Spoturile pot fi fixate în partea
inferioară a corpurilor de mobila dacă acestea sunt situate
deasupra spațiului de lucru.

Se găsesc numeroase modele de dulăpioare de bucătărie

cu spoturi încorporate în interiorul lor și ușile din sticlă
transparentă sau semitransparentă oferind un efect plăcut.

O lampă suspendată se poate așeza deasupra mesei dacă

s-a alocat un spațiu destul de important locului de luat
masa. Această lampă e și mai întâlnită în cazul în care se
ia masa în sufragerie unde spațiul este suficient de mare
pentru a alterna mai multe surse de iluminat.

Sufrageria – locul de luat masa

Incăperea trebuie să fie luminoasă, dar cu o atmosferă caldă, atrăgătoare, creată printr-o
distribuție echilibrată a luminii, în nici un caz printr-o
lumină puternică sau viu colorată, cu contraste orbitoare.

Masa este elementul central, așadar deasupra ei putem

suspenda o lampă la aproximativ 2,2 m de la podea. Pe
lângă funcția necesară de a ne arăta cât mai bine ce
servim în farfurie, o masă scăldată în lumină oferă reflexe
bogate, dă o notă pretențioasă datorită farfuriilor din
porțelan sau ceramică, tacâmurilor din inox, paharelor din sticlă sau cristal, toate materiale cu
suprafețe lucioase prezente de obicei la masă.

Alegem designul și culoarea lămpii în funcție de mobila. Sunt de preferat lămpile cu nuanțe
calde și cu o redare uniformă a culorii cum sunt cele de tip incandescent. Pe pereții laterali
putem adăuga aplice care să se potrivească cu lampa suspendată, putem găsi în magazine destul
de ușor gama completă care folosește același material și
aceleași elemente decorative.

Biroul

Această zonă cere multă lumină, dar contează nu doar cantitatea (intensitatea) ci și calitatea.
Lumina este mai intensă chiar decât în bucătărie unde menționam că trebuie să avem o
vizibilitate foarte bună. Sunt contraindicate la mobilier suprafețele lucioase care să reflecte
lumina și de aceea nu se direcționeaza niciodată fasciculul de lumină spre monitorul
calculatorului. Intensitatea luminii poate să difere în funcție de fiecare individ în parte pentru că
nu avem aceeași sensibilitate la lumină.

Putem plasa un lampadar chiar lângă birou, de preferat

arcuit în partea de sus și îndreptat spre suprafața de lucru,
dar și aplice și abajururi suspedate cu emisie indirectă.
Tot un lampadar este alegerea perfectă lângă un fotoliu
dacă ne place lectura. 

Pe birou se pot folosi lămpi incandescente care pot lumina

chiar și cele mai mici detalii dacă le orientăm la unghiul
potrivit. Distanța la care se află sursa de lumina trebuie să
fie de cel puțin 40 de cm deasupra zonei de lucru.

Dacă folosim un calculator, o lampă cu emisie medie se așează la nivelul ochilor și va fi

orientată întotdeauna înspre tastatură, nu înspre monitor.
Camera copiilor

Această cameră are întotdeauna mai multe funcții. Aici copiii dorm, se joacă, își fac lecțiile, își
petrec timpul cu prietenii. De aceea iluminatul trebuie să fie foarte flexibil, adaptabil la fiecare
nevoie vizuală. Să ținem cont în primul rând de faptul că adolescenții și copiii au nevoie de mai
multă lumină decât un om matur.

Lumina rămâne aprinsă chiar dacă nu este neapărat

nevoie de ea deoarece copiii au mintea preocupată de
nenumarate alte gânduri, mai puțin de economia de curent
sau protejarea ochilor. Acest lucru presupune un consum
mare de energie și o sursă în plus de căldură, ceea ce fac
din becurile economice alegerea perfectă.

Principala caracteristică a corpurilor de iluminat este însă

siguranța: corpul de iluminat să nu fie deschis, pentru a
ne asigura că cei mici nu pot atinge becul direct și nu pot
ajunge să se uite direct în sursa de lumină, având ochii foarte sensibili.

Pentru lecții lampa de birou este aproape nelipsită și se

poziționează astfel încât lumina să cadă din partea stângă
pentru dreptaci. Să nu uităm însă că prioritară este lumina
naturală și este indicat să poziționam biroul aproape de
fereastră și să obișnuim copiii să iși facă lecțiile cât timp
se pot bucura de lumina zilei și abia ca soluție de rezervă
să apelăm la lampa de birou sau la o lumină puternică
dirijată spre birou.

Surse foto: artemide, prosshomes, ylighting, kabmurungraya.

Alegerea corpurilor de iluminat in functie functionalitatea
incaperii
Intrarea principală

Putem alege corpuri de iluminat exterioare pentru usa de la intrarea in casa  în mod practic,
funcţional dar şi expresiv. Folosind spoturi pentru uşă/poartă, activate automat prin senzori de
mişcare, putem ilumina atât zona din jurul uşii cât şi detalii ca placuţa cu numele proprietarului
sau soneria.

Dacă spoturile rămân aprinse pe toată durata nopţii, este indicată o lampă fluorescentă compactă
de 18 watt, deoarece consumă puţină energie sau o lampă halogenă de 50 watt de tip proiector. O
variantă mai clasică o reprezintă felinarele prinse pe perete, fie deasupra uşii, fie de o parte şi de
alta a acesteia.

Braţul felinarelor este de obicei realizat din fier forjat şi modelele variază de la o simplă arcuire,
la adevărate dantele metalice. În cazul caselor cu garaj, va exista bineînţeles un proiector şi
deasupra garajului, iar în cazul unor grădini şi alei, iluminatul devine un proces decorativ
complex personalizat în funcţie de fiecare proprietate în parte.

Holul

Această încăpere reprezintă trecerea de la

lumea din exterior la cea din cămin şi deci şi
lumina tebuie să fie una de tranzit. Se
optează în general pentru spot sau aplica de
perete cu becuri halogene. Dacă intrarea se
deschide cu un coridor mai lung, pe această
cale tavanul poate fi presărat cu spoturi
halogene de 35 watt la intervale de 1,5 m şi
intervale mult mai mici în holul propriu-zis
(vestibul sau antreu).

Aplica de perete cu lumină indirectă este o

soluţie, însă nu cea mai bună pentru că se
creează o atmosferă ternă. Sunt mai indicate
lămpile cu glob de sticlă care să lumineze
puternic atât planul vertical (tablouri pe
perete, feţele persoanelor pe care le primim
în casă, oglinda în faţa căreia ne aranjăm
înainte de a ieşi) cât şi cel orizontal (podeaua
spre care ne aplecăm pentru a ne încălţa/descălţa, pentru a alege sau curăţa pantofii).
Dacă holul se continuă cu o scară, putem opta pentru veioza de perete fixata în linie ascendentă
sau spoturi încastrate fie în perete în dreptul treptelor fie direct în trepte (din 2 în 2 sau din 3 în 3
trepte pentru ca scara să nu devină “împodobită”, nu doar iluminată).

Baia

În primul rând corpurile de iluminat din baie trebuie să îndeplinească anumite norme de
siguranţă, să ţină seama de protecţia utilizatorilor împotriva şocurilor electrice, şi numai după
aceea de aspectul estetic şi funcţional.

Gradul de protecţie al corpului de iluminat (notat cu IP XY) este marcat pe ambalaj sau direct pe
corpul de iluminat. El arată nivelul până la care acesta este protejat împotriva: pătrunderii
corpurilor străine / a prafului (X) şi a pătrunderii umezelii (Y). Gradele de protecţie IP XY sunt
cuprinse între IP 00 şi IP 68, unde IP 68 reprezintă cel mai înalt grad de protecţie împotriva
pătrunderii apei şi a prafului.

 Odată verificată siguranţa corpului de iluminat, trebuie să ne gândim la funcţionalitate. În baie

avem nevoie de o lumină puternică, pentru a vedea bine atât obiectele din jur, care apar mai
curate cu o lumină rece fluorescentă, cât şi pentru a ne vedea corpul şi faţa în vederea unei
ingrijiri şi igiene corecte.

Este foarte importantă iluminarea oglinzii care necesită o lumină mai puternică şi directă faţă de
restul încăperii. Pentru aceasta există numeroase opţiuni: tuburi luminoase (“tuburi cu neon”)
desupra sau în stânga şi în dreapta oglinzii, aplice sau veioze pe perete, spoturi încastrate într-o
nişă sau pe părţile laterale ale dulăpioarelor; există chiar oglinzi cu ramă luminoasă încorporată.
În restul locuinţei ne putem juca cu nuanţele şi culorile lămpilor, însă în baie e recomandată
culoarea albă sau galbenă.

Un corp de iluminat aplicat pe tavan asigură de asemenea o lumină uniformă în băile de mari
dimensiuni. Pentru un ambient pretenţios şi rafinat, se pretează chiar şi un candelabru, însă
amenajarea băii în acest caz trebuie concepută cu mare grijă şi cunoştinţe de stiluri pentru a nu
cădea în ridicol sau kitsch.

Dormitorul

Funcţia principală a acestei încăperi este odihna,

relaxarea, deci şi iluminatul trebuie gândit astfel încât să
confere o atmosferă plăcută, liniştitoare, cu nuanţe calde
de galben sau orange. Dormitorul are nevoie de o lumină
generală, indirectă, oferită de corpuri suspendate: de
exemplu o lustra clasica cu mai multe braţe sau o lampa cu abajur suspendat care să creeze o
lumină difuză, liniştitoare. Lumina din dormitor nu trebuie să fie una puternică.

 Putem ilumina local unele obiecte importante: oglinda, comoda cu sertare, dulapul sau dacă
există o măsuţă. Pentru lectura în pat există două variante: fie o veioză pe noptiera de la
marginea patului şi astfel nu este prea deranjată persoana cu care este împărţit patul, fie lămpi
fixate pe perete deasupra tăbliei patului În dormitoarele grandioase cu un pat impunător, cu
draperii cu falduri elegante, mobila din lemn masiv sau piese de mobilier rafinate, este foarte
potrivit un candelabru cu braţe bogat ornate. Dacă există un dulap încorporat în perete sau un
dressing atunci trebuie prevăzută o iluminare separată pe plafonul acestuia.

10 scaune care au facut istorie prin design-ul lor

Cum poate fi un scaun clasic si modern in acelasi timp? Clasice pentru ca impun respect
prin simplul fapt ca au fost create undeva la mijlocul secolului 20, si moderne pentru ca
merg integrate cu succes in orice design contemporan.

http://www.casamea.ro/inspiratie/mobilier/mobilier-de-interior/10-scaune-care-au-facut-istorie-
prin-design-ul-lor-7900

Rolul sticlei in peisajul designului contemporan

In sfera designului de interior contemporan, sticla constituie tot mai frecvent alternativa la
materialele clasice cum ar fi lemnul sau piatra. Acest nou trend isi datoreaza succesul progreselor
din cadrul tehnologiilor de prelucrare, creativitatii designerilor de interior si strategiilor de
marketing inspirate prin care producatorii au reusit sa impuna acest produs pe piata.

In acceptiunea traditionala, sticla era utilizata numai pentru fatade, iar trecerea ei la rangul de
material pentru interior reprezinta o inovatie specifica ultimilor ani. Cei din industria de resort
au apelat la diferite modalitati prin care sa aduca in atentia arhitectilor si antreprenorilor, noile
valente aplicative ale sticlei. Numarul  tot mai mare de corporatii si locuinte rezidentiale care au
ales sticla ca ingredient, ca material al designului de interior este dovada faptului ca eforturile
acestora si-au atins obiectivele.
Tehnologia moderna de prelucrare a sticlei

Fara noile tehnologii elaborate de inginerii din industria sticlei este putin probabil ca aceasta ar fi
atins succesul de care se bucura in zilele noastre. Imprimarea digitala, alaturi de procedurile de
laminare, sunt concretizarea salutara a acestor eforturi, iar tehnologia laserului este pe punctul
de a intra si ea in arena. Toate descoperirile mai sus amintite sunt acompaniate si de versiunile
lor premergatoare, gaurirea, slefuirea si gravarea, formand impreuna un intreg capabil sa ofere
in continuare noi orizonturi acestei intreprinderi relativ tinere.

Practic, nu exista nici un element din compozitia unei locuinte asupra caruia potentialul creativ al
recuzitelor din sticla sa nu se poata manifesta: tavanul, podeaua, scarile, paravanele, rafturile,
piesele de mobilier, atat din bucatarie cat si din baie sau camera de zi, reprezinta tot atatea
aspecte ale caminului pasibile de o abordare prin prisma posibilitatilor nelimitate ale materialelor
de sticla.