Cerebelul

Anatomia
Cerebelul este situat în fosa cerebrală posterioară , avînd anterior trunchiul cerebral, iar în
partea superioară lobul occipital cerebral.
Topografia anatomică a cerebelului aflat în spaţiul micii fose cerebrale posterioare,
raporturile sale cu trunchiul cerebral şi căile de comunicare a lichidului cefalorahidian
dintre ventriculele cerebrale şi spaţiul subarahnoidian prin gaurile Majandie şi Lushca
(FIG) explică apariţia manifestărilor clinice de hipertenzie intracraniană în procesele
tumorale în angajarea amigdalelor cerebeloase în marea gaură occipitală şi afectarea
acestor formaţiuni anatomice în patologia vasculară mai ales cea de natură hemoragică
din sistemul vertebro-bazilar.

Fig.- Particularităţile anatomo-fiziologice ale cerebelului cu trunchiul cerebral şi cu circulaţia

lichidului cefalo rahidian.
1- Dura mater;2-arahnoideia;3-spaţiul subarahnoideam;4-granulaţiuni pacchioni;5-plexul choroid;6-
apeduct sylvius;7-gaura Monro;8-ventricolul V;9-gaura Majandie;10-cisterna cerebelo medulară;11-
cisterna interpendunculară (după Netter).
Macroscopic cerebelul are un aspect de fluture, partea medială numită vermis şi cele două
părţi laterale mai mari, mai voluminoase emisferele cerebelului.

Fig.- Cerebelul
1- nodulus;2-sulcus orizontalis;3-piramis;4-tonzilla;5-floculus;6-taenia floculi;7-nervul
cohlio-vestibular;8-nervul intermediar;9-nervul facial;10-nervul trigemeni;11-nervul
glosofaringian;12-nervul abducens;13-nervul hipoglos;14-şanţul a bazilare;15-
protuberanţa;16-piaramida;17-oliva.
Filogenetic cerebelul este divizat în: arhicerebel (lobul floculo-nodular şi
lingula),formaţiunea cea mai veche care face conexiuni cu sistemul vestibular;
paleocerebelul (lobul anterior şi posterior)care primeşte fibre spinocerebeloase şi
neocerebelul (emisferele cerebeloase)ce formaeză conexiuni cu formaţiunile cortico-
pontine(fig.-).
 Fig.- Reprezentarea schematică anatomo-funcţională a cerebelului:arhicerebel
(culoare roşie),paleocerebel (culoarea verde) şi neocerebel (culoarea galbenă) (după
Nienwehuys).
Suprafaţa cerebelului prezintă numeroase şanţuri curbe, unele mai superficiale, altele mai
adînci.
Secţiunea orizontală prin cerebel evidenţiază, că în componenţa cerebelului intră
substanţa albă şi cea cenuşie. Substanţa albă ocupă porţiunea centrală şi prezintă o
dispunere în folii, ce se aseamănă pe secţiune cu aspectul unei coarne de arbore( arbor
vitae cerebris). Substanţa cenuşie este dispusă atît la suprafaţa, unde formează scoarţa, cît
şi în profunzime, unde alcătuieşte cele 4 perechi de nuclee. În structura vermisului se
găsesc cele 2 nuclee fastigiale, iar în componenţa emisferelor – nuclee: globus,
emboliform şi dinţat (FIG).
Fig.- Nucleii cerebelului:emboliformis,dentatus,globosus,fastigii,vermis superior.
Citoarhitectonica scoarţei cerebelului este reprezentată de o secţiune transversală a
unei lame cerebeloase prin următoarele straturi: A–stratul molecular; B–stratul celulelor
Purkinje ; C–stratul granular; D – substanţa albă.(fig.-)

Fig.- Citoarhitectonica scoarţei cerebelului.

ABC- substanţa cenuşie;a-stratul molecular;b-stratul celular Purkinie;c-stratul granular;d-substanţa
albă;1-celulele în coşuleţ;2-fibrele agăţătoare;3-celule paralele;4-fibrele muşchioase;5,7-celule mari
granulare;6- substanţa albă;8-celulele mici granulare;9-celule mari în coşuleţ;10-fibrele eferente celulele
Purkinie.
Stratul molecular prezintă celulele în paner; celulele stelate la fel şi dendritele celulelor
Purkinie.
Stratul granular conţine celule granulare şi celulele Golgi.
Stratul Purkinje este format din celulele respective descrise de histologul Purkinje. Din
punct de vedere fiziologic celula lui Purkinje este cea mai importantă din cerebel.
Substanţa albă este formată din fibrele aferente muşchioase şi agăţătoare ,care intră în
componenţa pedunculului cerebelar inferior şi sosesc prin căile spino-cerebeloase şi de la
nivelul pontin-bulbar prin fibrele vestibulo-cerebeloase, olivo-cerebeloase şi reticulo-
cerebeloase. Fibrele muşchioase şi agăţătoare ajung în celulele stratului granular de unde
pleacă un lung axon, ce ajunge în stratul molecular, unde se distribuie sub formă de T,
alcătuind paralele de-a lungul stratului molecular, făcînd conexiuni cu dendritele
celulelor în paner, celulelor stelate, a celulelor Purkinje şi celulelor Golgi.
( FIG).
 Fig.- Reprezentarea schematică a cerebelului cu straturile şi legăturile de fibre.
CP-celule în paner;CG-celule granulare; CST-celule stelate;BC-brachium conjunctium;BP-brachium
pons;RCI-pendunculul cerebelos inferior.
Conexiunile dintre axonii celulelor Golgi,dentritele celulelor granulare şi a fibrelor
muşchioase alcătuiesc structura anatomică a glomerului cerebelos.(fig.-)

Fig.- Schema structurei anatomică a unui glomer cerebelos (după Pierre Masquin)
1-celula lui Golgi cu prelungirile sale 1';2-fibră muşchinoasă de la care pleacă 2' numeroase fibre
divergente;3-celulă granulară de la care pleacă fibră paralelă;4-glomerul cerebelos format din cei trei
arborizaţi terminali.
Fig.- prezintă schema conexiunilor neuronale,funcţionale între cerebel,neuronii corticali
şi subcorticali.Celula Purkinie prin axionii săi transmite stimuli cu efect inhibitor asupra
neuronilor subcorticali,primind excitaţia prin fibrele agăţătoare cu origine olivară care
excită celula Purkinie.Celula Purkinie la fel este activată şi prin fibrele muşchioase
vestibulare.
Căile aferente spino-cerebeloase şi reticolo-cerebeloase se termină în cerebel prin
intermediul fibrelor muşchioase.

Fig.- Conexiunile neuronale între neuronii corticali şi subcorticali în cerebel.

P-celula Purkinie;C-celulă cu coşuleţ;G-celulă granulară;NS-neuron subcortical;fm-fibră
muşchioasă;fa –fibră agăţătoare.
Celulele Purkinje făcînd legături cu celulele nucleelor dinţat, emboliform, globusus şi
fastigii din aceste nuclee pornesc pe calea peduncului cerebelos superior spre mezencefal.
Conexiunile şi căile cerebelului Prin cele 3 perechi de pedunculului superiori, mijlocii şi
inferiori cerebelul asigură legătura cu structurile trunchiului cerebral, sistemul
extrapiramidal, scoarţa cerebrală şi măduva spinării.

Fig.- Pedunculii cerebeloşi.

1-Tuberculii guadrigemeni;2-pedunculii cerebeloşi superiori;3-nucleul dinţat;4-
pedunculii cerebeloşi inferiori;5-nucleul cordoanelor posterioare;6-nucleul roşu;7-nucleii
pontini;8-nucleul vestibular;9-oliva inferioară.
Căile aferente şi eferente a cerebelului.(fig.-)

Fig.- Schema căilor ale pedunculilor cerebeloase.

 I- pedunculul cerebelos inferior:1-fasciculul spino-cerebelos dorsal;2-fasciculul de
la nucleul Goll şi Burdach;3-fasciculul vestibulo-cerebelos;4-fasciculul
reticolu-cerebelos;5-fascicolul olivo-cerebelos;6-fasciculul cerebelo-
vestibular;7-fasciculul cerebelo-reticular.
II-pedunculul cerebelos mijlociu;fasciculile cortico-ponto-cerebeloasă.
II- pedunculul cerebelos superior:8-fasciculul spino-cerebelos (Gowers);9-
fasciculul-dento-rubro-spinal.

Fig.- Schema conexiunilor cerebeloase.

Linii roşii-fibrele aferente;linii verzi-fibrele eferente;1-fasciculul dento-talamic;2-
fasciculul cerebelo-rubral Gowers;3-fasciculul fronto-ponto-cerebelos şi temporo-ponto-
cerebelar;4-fasciculul rubru-spinal;5-fasciculul spino-cerebelos;6-fasciculul fastigio-
vestibular;6a-fascuculul fastigio-bulbar;7-fibre arcuate n. Gracilis şi cuneat;8-fasciculul
Goll şi Burdach;9-fasciculul vestbulo-spinal;10- fasciculul Flechsig;RN-nucleul
roşu;DN- nucleul dinţat;FN-nucleul fastigial;NP-nucleul pontin;VN-nucleul
vestibular;NGC-nucleul gracii şi cuneat;SG-ganglionul Scarpa;CC-celulele Clarke.
Căile aferente:
1. Fasciculul spinocerebelos dorsal Flechsig se porneşte din ganglionul
intervertebral ,care prin receptorii musculari tendonilor, ganglionul spinal, rădăcina
posterioară medulară (partea mijlocie), celulele cornului posterior a lui Clarke
 situate medial la nivelul segmentelor C8-L1 de unde se formează fasciculul
cerebelos a lui Flechsig, apoi trece prin partea dorso-laterală a cordoanelor laterale
medulare, intră în componenţa corpului restiform şi prin pedunculul cerebelos
inferior se termină ipsolateral în vermis.
2. Fasciculul spinocerebelos ventral a lui Gowers spre deosebire de omologul
precedent are unele particularităţi:
a) al II neuron este situat în cornul medular puţin mai lateral – celulele lui Behterev;
b) face două intersectări, prima în comisura medulară spinală şi a doua intersecţie
trecînd prin pedunculul cerebelos , dar la fel se termină în cerebel; c) este situat în
cordonul medular lateral mai ventral faţa de fascicolul Flechsig.
3. Fibrele inconştiente arcuate de la nucleul Goll şi Burdach
4. Fibrele olivo-cerebeloase
5. Fibrele vestibulo-cerebeloase
6. Fibrele reticulo-cerebeloase de la nivelul ponto-bulbar
7. Tractul fronto-ponto-cerebelos şi tractul occipito-temporo-ponto-cerebelos prin
intermediul pedunculului cerebelos mijlociu se realizează conexiunile ponto-
cerebeloase, care preiau informaţia sosită pin fibrele cortico-pontine. Mergînd
transversal, ele se intersectează la nivelul protuberanţei şi se opresc în emisfera
cerebelului de partea opusă.(FIG) Aşadar emisfera cerebelului are legătură cu
diferite regiuni corticale motorii de partea opusă, iar cu măduva spinării,
conexiunile cerebelului se produc de aceeaşi parte.(FIG).
Căile eferente:
1. Tractul dento-rubro-spinal prin pedunculi cerebeloşi superiori au în componenţa
lor fibrele provenite din nucleele proprii(n.dinţat), ce se îndreaptă spre nucleul
roşu de partea opusă, formînd încrucişarea lui Werneking. Prin reîncrucişarea
fascicolul rubro-spinal încrucişarea lui Forel) se realizează legătura cerebelului
cu măduva spinării.
2. Tractul dento-rubro-talamo-cortical, deci fibrele ce pleacă de la nucleul dinţat
prin pedunculii cerebeloşi spre talamus se finalizează în scoarţa motorie( ariile
4,6)încheind, astfel , circuitul cerebelo-rubro-talamico-cortical.
3. Tractul cerebelo-reticular conexiuni cu formaţiunea reticulară din trunchiul
cerebral.
4. Tractul cerebelo-olivo-spinal
5. Tractul cerebelo-cerebelos
6. Tractul cerebelo-caudat , conexiuni cu ganglioni subcorticali, cu sistemul
extrapiramidal.
7. Fibrele cerebelo-vestibulare se termină în nucleele vestibulare ,conectate prin
bandeleta longitudinală posterioară cu nucleele nervilor oculomotori, substanţa
reticulată din bulb şi celulele motorii din coarnele anterioare ale măduvei
spinării.

Funcţia cerebelului Rolul fiziologic al cerebelului se distribuie la menţinerea

tonusului muscular şi în coordonarea mişcărilor necesare pentru staţiune şi mers, precum
şi pentru executarea fină superioară a mişcărilor, iniţiate de scoarţa cerebrală.
La fiecare act motor voluntar participă patru grupe musculare: musculatura agonistă, ce
are datoria de a face mişcarea; musculatura antagonistă, care opreşte la timp actul motor;
musculatura sinergistă, reprezentată de muşchii ce participă secundar la mişcările
voluntare.
Funcţia cerebelului constă în dirijarea colaborării armonioase dintre diferite grupe
musculare în vederea realizării unui act motor. Iniţial , însă, cerebelul trebuie să fie
informat permanent asupra stării tonusului diferitelor grupe musculare. Aceasta se
realizează prin excitaţiile proprioceptive, inconştiente, ce pleacă de la fibrele arciforme,
nucleele lui Goll şi Burdach şi nucleul vestibular (Bechterew) spre căile fasciculelor
Flechsig (tr.spino-cerebelaris ventrali). Anumite corecturi necesare pentru executarea
unor mişcări sunt transmise periferiei prin intermediul substanţei reticulate, ce acţionează
asupra celulelor γ aflate în coarnele anterioare ale măduvei spinării.
Excitaţia acestor elemente ajunge la fibrele contactile din fusul neuromuscular, unde
descărcările produse antrenează, prin rădăcinile posterioare şi prin substanţa cenuşie a
măduvei, celulele mici din coarnele anterioare. Aceasta au rol de a menţine muşchii într-o
anumită stare de tonus, necesară pentru executarea unei mişcări. Acest arc reflex complex
reprezintă numai o verigă în actul de menţinere şi modificare a tonusului muscular.
Funcţia cerebelului împreună cu sistemul extrapiramidal se realizează datorită
impulsurilor nervoase permanente, ce se mişcă pe diverse verigi simple sau complicate.
Asemenea circuit avem: cerebelul-nucleul roşu-talamusul, nucleul lenticular-substanţa
neagră, substanţa reticulată sau oliva inferioară-cerebelul. Sau altul: cerebelul - nucleul
roşu - talamusul - scoarţa cerebrală – protuberanţa - cerebelul şi altele.
Funcţia cerebelului reiesă din cele trei structuri anatomice în raport cu dezvoltarea
filogenetică: paleocerebelul, arhicerebelul şi neocerebelul. Primele două formaţiuni au rol
în coordonarea mişcărilor legate de funcţia echilibrului; neocerebelul reglează,
controlează tonusul muscular şi coordonarea mişcărilor precise ale membrelor dintre
musculatura agonistă, care efectuează mişcarea şi musculatura antagonistă, care frînează
în timp şi spaţiu mişcarea agoniştilor.(fig.)
 Fig.- Somatotopia a extrimităţilor şi a trunchiului în cerebel.
Metodica de examinare şi semiologia cerebelului Sindromul cerebelos
se prezintă sub formă de tulburări de staţiune şi mers, pierderea de echilibru şi o lipsă de
coordonare a mişcărilor de tonus în direcţia unei hipotonii.
Tulburări de mers şi de staţiune.
1) Tulburări de mers. Bolnavul nu poate păstra linia dreaptă în timpul mersului. Mersul
cerebelos are caracteristică diversă: mers ebrios, nesigur, în zigzag; membrele
inferioare sunt depărtate unul de altul, oscilaţii ale trunchiului, balansări ale
membrelor superioare, paşi devin foarte mari şi cu tendinţă de cădere în oprirea bruscă
sau atunci cînd se întoarce. (FIG a)
2) Tulburări de echilibru – astazia (semnul Romberg )se manifestă printr-o instabilitate
anormală a axului corpului: bolnavul în picioare nu se poate menţine imobil, ci
oscilează (titubează) .Pentru a-şi menţine poziţia verticală trebuie să-şi lărgească
suprafaţa de sprigin. Avînd leziunile de vermis anterior, bolnavul cade înainte
(anteropulsie), iar cu leziunile de vermis posterior cade înapoi (retropulsie) . Leziunile
de emisferă cerebeloasă stimulează căderea spre partea bolnavă. Astazia poate să se
manifeste nu numai în staţiunea verticală , ci şi în poziţia şăzîndă (oscilaţii ale
trunchiului şi ale capului). (fig. b)
3) Asinergia cerebeloasă
a) Un semn de asinergie este flexia combinată a trunchiului şi a coapsei. Bolnavul
nu poate face două mişcări deodată; flexia trunchiului şi fixarea călcîilor pe pat.
Dacă unui om sănătos, culcat pe spate i se propune să se ridice , el flectează coapsa
de bazin, îşi fixează călcîiul de pat şi îşi ridică trunchiul. Bolnavul cerebelos la
ridicarea din decubit dorsal în poziţie şezîndă cu mîinile încrucişate pe piept
observăm, că fără ajutorul mîinilor el nu se poate sprijini pe călcîi, de aceea se ridică
membrele inferioare ( Babinski)
 b)În proba aplicării pe spate bolnavul nu flectează sinergic genunchii şi , astfel, cade
pe spate (FIG c)

a b

c d
Fig.- Simptomele de afectare a cerebelului.
a-ataxie cerebeloasă;b-instabilitate în poza Romberg;c- proba răsturnării pe spate;d-
proba ridicării din decubit dorsal cu mîinele încrucişate.
4) Tremorul intenţional Caracteristic este că apare la iniţierea mişcărilor active şi mai
ales la sfîrşitul mişcării, tremorul de fixare( proba indice-nas) cu mici oscilaţii numite
braditelekineze, ce apoi dispare în repaus. La afectarea pedunculului cerebelos
superior (calea dento-rubro-spinală) tremorul devine prezent atît în repaus şi
întenţional.
5) Hipermetria
Proba marionetelor Bolnavului se propune să execute cu ambele membre
superioare întinse mişcări alternative de pronaţie şi supinaţie.La cerebelos se observă
adiotocokinezie,adică mişcările de succesiune de pronaţie şi supinaţie nu se realizează
uniform; de partea afectării se face mai lent cu întîrziere prin contracţia antagoniştilor
(fig.-).

Fig.- Proba marionetelor.Adiadocokinezie stîngă

Proba Schider suspendarea a mîinelor. Bolnavului i se propune să ridice braţele şi să le
ţină în poziţie verticală, apoi să le oprească brusc la orizontală: din partea leziunii braţul
coboară mai mult.
Proba liniilor paralele Bolnavul este solicitat să unească două linii verticale prin linii
orizontale. Cerebelosul nu reuşeşte exact să unească aceste linii verticale, dar le depăşeşte
sau se opreşte înaintea lor (FIG)
 Fig.- Proba liniilor paralele
Proba indice–nas Dacă bolnavul duce indicele la vîrful nasului ,observăm o
amplitudine mai mare a mişcărilor, indicele trecînd mai departe de nas şi făcînd cîteva
oscilaţii tremurătoare intenţionale în jurul nasului înainte de a se fixa pe nas.(FIG)
Proba călcîi-genunchi Bolnavul culcat pe spate i se propune să nimerească cu călcîiul
unui picior pe genunchi. Pacienţii cu dereglări cerebeloase nu nemeresc precis
,deoarece apar tremurături clonice, intenţionale ,care se evidenţiază mai tare la
încetarea de a atinge şi mişca călcîiul pe partea anterioară a gambei.(FIG)

Fig.- Probele coordinatorii

 1-proba indice-indice;2-proba indice-nas;3-proba călcîi-genunchi.
Scrisul cerebelos Hipermetria şi tremurătura intenţională se pun în evidenţă şi în
timpul scrisului, care este nesigur, neregulat, întrerupt şi mărit(macrografia)

Fig.- Scrisul cerebelos (pînă şi după tratament)

Dizartria cerebelosului Vorbirea devine sacadată, explozivă , avînd unele silabe
prelungite.
Nistagmusul se manifestă prin oscilaţii ritmice ale globilori oculari în privirea laterală
sau cea verticală. Pentru afectarea cerebelului este mai mult caracteristic nistagmusul.
Nu trebuie considerată patologică existenţa cîtorva secunde nistagmice în privirea
extremă (nistagmusul de fixare). Tremorul cerebelos este kinetic şi se exagerează
paralel cu mişcarea în curs.
Tulburările de tonus se manifestă prin hipotonie pentru toţi muşchii regiunii corporale
corespunzătoare. Hipotonia se pune în evidenţă prin amplitudinea exagerată a
mişcărilor pasive.
La examinarea mişcărilor pasive în membrele superioare şi inferioare se face cu
uşurinţă, se depistează flaciditatea musculaturii, prezenţa amplitudinii exagerate
în mişcările de flexie şi extenzie în articulaţii cu recurbaţii.
Proba rezistenţei Holmes – Stewart Bolnavul este solicitat să facă flexia
antebraţului pe braţ, la care examinatorul se opune. În momentul eliberării brusc
a antebraţului se va continua mişcarea de flexie şi se va lovi pieptul cu mîina,
datorită întîrzierii în timp în funcţiune a muşchilor antagonişti.
Proba reflexului pendular Gordon Bolnavul aşezat pe masă cu gambele atîrnate,
la examinarea reflexului patelar se determină mişcări pendulare, adică o serie de
mişcări mai ample şi mai multe oscilări.

Sindroamele cerebeloase în raport cu nivelul de afectare

Semiologia depinde de topografia , somatotopia lezionată în cerebel; astfel că fiecare
regiune a cerebelului va avea simptomatologia aparte individuală.
Porţiunea medială a crebelului, scoarţa vermisului, are legătură cu musculatura
axială( capul, gîtul sunt proiectate pe partea anterioară, corpul - pe partea posterioară) ,
iar emisferele cerebelului – cu musculatura membrelor( mîinele proiectate pe partea
anterioară, iar picioarele – pe partea posterioară; părţile proximale ale membrelor sunt
proiectate medial, cele distale lateral) de aceea s-a şi stabilit, că emisferele cerebelului au
funcţia de coordonare a mişcărilor fine ale membrelor superioare şi inferioare, iar
vermisul – funcţia de coordonare a mişcărilor corpului. Cercetările experimentale au
arătat că extirpaţia porţiunii anterioare a vermisului produce căderea corpului înainte.
Extirparea porţiunii posterioare produce o cădere înapoi. Aceste date sunt confirmate şi
de rezultatele obţinute prin excitare: excitarea vermisului anterior are efectul mişcării
înapoi a capului şi extinderii membrului anterior, iar excitarea porţiunii posterioare a
vermisului - flexiunea membrului anterior şi aplicarea capului înainte.
Modificările de statică şi de mers sunt determinate de leziunile mediale ale cerebelului,
deoarece acestea depind de activitatea trunchiului şi a extremităţilor proximale ale
membrelor. Coordonarea fină a mişcărilor este legată de părţile laterale ale cerebelului,
reprezentate de emisferele cerebelului. Lezarea acestora duce la apariţia dismetriei,
asinergiei, adiadohokinezei şi a altor simptome ce vor fi descrise mai jos.
Afectarea arheocerebelului se manifestă clinic prin tulburări de echilibru, mersul
efectuîndu-se cu baza de susţinere lărgită şi cu oscilaţii în sens antero-posterior ,
simptome: tremor intenţionat, probele de coordonare nas-indice, călcîi- genunchi nu sunt
prezente.
Sindromul paleocerebelos, sindromul de vermis anterior va fi dominat de ataxie în
membrele inferioare, fără dereglări în membre superioare.
Sindromul neocerebelar, ale emisferelor cerebeloase Tulburări kinetice preponderent în
membrele superioare, mai ales în porţiunile distale: dismetrie, asinergie, tremor
intenţional, adiadohokinezie şi o hipotonie pronunţată.
Afectarea căilor eferente cerebeloase la nivelul peduncului cerebelos superior a căilor
dento-rubro-spinale clinic vor fi prezente simptome. Dismetrie, hipotonie, tremor
intenţionat.
La afectarea căilor cerebeloase cu trunchiul cerebral simptomele cerebeloase vor fi
asociate cu leziuni de vecinătate: afectarea nervilor cranieni, sindromul piramidal,
dereglări ale sensibilităţii etc.
Etiologia
Cauzele afecţiunilor cerebeloase pot fi multiple: vasculară, inflamatorii, tumorale,
traumatice, afecţiuni cerebeloase toxice, alcoolice, diverse afecţiuni şi atrofii cerebeloase
eredito-familiare congenitale.
Patologia vasculară a cerebelului
Cerebelul este vascularizat de cele trei ramuri ale arterei bazilare: artera cerebeloasă
superioară, artera cerebeloasă antero-inferioară şi artera cerebeloasă postero-inferioară.
Tabloul clinic neurologic în cerebel deci va depinde de accidentele vasculare ale acestor
ramure, de teritoriul pe care îl irigă aceste vase. Afecţiunile vasculare ale cerebelului pot
fi de natură hemoragică şi ischemică.
Etiologia ictusurilor hemoragice: hipertensiunea arterială,anevrismele, leucemia
Tabloul clinic: debut apoplectiform( forma fulgerătoare), stare comatoasă prin
comprimarea trunchiului cerebral, hipotonie, abolirea reflexelor fotomotor şi cornean,
tulburări respiratorii Cheynes-Stockes, care într-un timp scurt (1-2 zile) duce la exitus.
Pentru precizarea şi diferenţierea ictusului hemoragic de ramolismentul sau de edem
cerebral şi localizarea topică a leziunii( hemoragia primară în cerebel sau cerebrală cu
inundaţie ventriculară sau subarahnoidiană) este necesar de urgenţă de efectuat
tomografie computerizată. Ea va permite de ales tactica tratamentului. Tratamentul
neurochirurgical poate fi util mai ales în hematomul de sindrom cerebelos.
Ramolismentul de cerebel
Etiologie în primul rînd este menţionată ateroscleroza cerebrală la persoane peste 60 ani,
hipertensiunea arterială, emboliile cardiogene, fibrilaţia atrială, vasculitele, diverse
patologii vertebrogene cervicale.
Tabloul clinic al infarctului cerebelos se manifestă prin diverse simptome cerebeloase,
unilateral: tremor intenţional, dizartrie, nistagmus, ataxie, vertij brutal, greţuri deseori
asociate cu afectarea nervilor cranieni cu diverse sindroame alterne. Ictusul din
ramolismentul cerebelos spre deosebire de hemoragic se instalează mai insidios ţi cu
evoluţie mai benignă.
De menţionat , că manifestările clinice sunt determinate de intensitatea leziunii şi de
extinderea edemului cerebral, ce însoţeşte totdeauna leziunile de ramolisment . Cu cît
leziunea ischemică va fi mai mică cu atît şi evoluţia bolii va deveni mai benignă.
Bolile inflamatorii ale cerebelului
Cerebelul poate fi sediul unor boli inflamotorii, produse de infecţii atît primare cît şi
secundare. Dintre infecţiile primare fac parte cele virale. Pentru infecţiile virale şi cele
gripale caracteristic este afectarea preponderent la copii structurilor nervoase
subtentoriale a cerebelului şi a trunchiului cerebral manifestîndu-se patomorfologic cu
hemoragii peteşiale şi edem.
Dintre cerebelitele secundare fac parte: varicelare, postrujeolice, postvaccinale etc.
Dintre bolile demielizante cu afectarea cerebeloasă mai frecvent se întîlneşte în sceroza
multiplă, prin care morfologic apar focare de demielinizare inflamatoare în cerebel, căilor
cerebeloase şi în alte structuri cerebrale medulare sau unii din nervii periferici.
Boala afectează limitele de vîrsta între 10-50 ani ,preponderent 20-40 ani.
Manifestările encefalitei demielizante preponderente sunt tulburările motorii cerebeloase
şi piramidale.
Dintre neuroinfecţii cu „slow virus” care afectează selectiv cerebelul este boala
Kuru, care a fost considerată o encefalopatie spongioasă, identificată de D. Gajdusek şi că
virusul se transmite de la om la om prin canibalismul observat la tribul din Noua Guinee.
Boala se manifestă cu incubaţie lungă 2-4 ani, familială, mai frecvent la femei între 30-40
ani cu o evoluţie subacută progresivă.
Tabloul clinic: tulburări de mers, ataxie progresivă cerebeloasă, tremor a capului,
trunchiului şi extremităţilor preponderent intenţional, dizartrie progresivă pînă la anartrie,
cu timpul ceşexie (1-3 ani de la debutul bolii).
Procesul patomorfologic - afactarea substanţei cenuşie a cerebelului şi a lobului limbic cu
specificul spongios. Prin acesta şi se explică , că manifestările clinice cerebeloase sunt
asociate cu tulburările psihoemoţionale – rîs permanent involuntar.
Intoxicaţia alcoolică cronică
Concomitent afectează emisferele cerebrale şi sistemul nervos periferic
(encefalopolineuropatie), lezează şi cerebelul (degenerarea cerebeloasă alcoolică)
Tremorul intenţional, ataxie şi dizartrie cerebeloasă poate să fie asociată cu encefalopatie
tip Gayet-Wernicke cu dereglări psihice, halucinaţii asociate deseori cu polineuropatie
preponderent disociată vegetativă, dereglări vegeto-trofice.
Tumorile cerebelului
Tumorile localizate în fosa cerebrală posterioară au unele particularităţi clinice în funcţie
de topografie, caracterul histologic al tumorii:
1. La copii tumorile preponderent sunt localizate subtentorial cu afectarea
cerebelului şi a trunchiului cerebral.
2. Tumorile sunt situate pe linia medie cu o topografie vermiană de natură
histologică-meduloblastomele
3. Tumorile fosei cerebrale posterioare glioblastomul, astrocitomul sunt tumori
maligne cu evoluţie progresivă.
4. Tumorile laterale, emisferice cerebeloase şi de unghiul ponto-cerebelos la fel sunt
dispuse subtentorial ,în fosa cerebrală posterioară.
5. Spaţiul fosei cerebrale posterioare este limitat şi de aceea structura şi volumul
tumorii va duce la compresia trunchiului cerebral , la dereglări circulatorii dintre
lichidul cefalorahidian între ventriculul IV şi spaţiul subarahnoidian prin gaurile
Magende şi Lushka, manifestîndu-se clinic printr-un sindrom de hipertensiune
intracraniană cu crize licvoriene. Tabloul clinic al hipertensiunei intracraniene:
cefalee, vomă, meningism, stază papilară, iar în crizele de blocaj licvorian prezenţa
unei atitudini caracteristice capului în poziţie de extenzie sau de flexie „ Atitudinea
de ceremonie” (FIG)
Tumorile de fosa posterioară prin afectarea structurilor formaţiunii reticulare a
trunchiului cerebral pot duce la crizele tonice musculare cu epistotonus (extenzia
membrelor inferioare şi flexia celor superioare) (FIG)
Deseori în crizele licvoriene apar dereglări vasomotorii: cianoza tegumentelor feţei şi a
gîtului, iar în crizele vegetative bulbare: tulburări respiratorii şi cardiovasculare, ce pot
duce la deces.
Caracteristic pentru tumorile cu afectarea emisferelor este hipotonie bilaterală musculară,
dizartrie, hipermetrie, nistagmus.
Tumorile de unghi ponto-cerebelos şi neurinomul de nerv acustic apar la bolnavi adulţi
cu evoluţie lent progresivă şi se manifestă clinic dereglări cerebeloase unilaterale asociate
cu paralizii ale nervilor cranieni (V-XI).
Neurinomul de nerv acustic este o tumoară benignă şi conţine în evoluţie 4 stadii:
I – stadie otoneurologică (afectarea nervului acustic şi vestibular)
II – Stadie al sindromului de compresiune a nervilo cranieni V-VII şi a cerebelului
III – stadie al sindromului cerebelos şi paralizie nervilor cranieni IX-XI. Radiograma
după Stenwers a stîncelor cu deformarea şi lărgirea a parusului acustic.
IV – Stadie a compresiunii ventriculului IV, angajarea amigdalelor cerebeloase
(sindrom bulbar cu dereglări vitale de respiraţie şi cardiovasculare)
Atrofiile cerebeloase
Sunt variate şi sunt determinate atît de afectarea diferitor structuri cerebeloase cît şi
conexiunilor cerebeloase.
 Atrofiile cerebeloase în raport cu apariţia lor se împart în două categorii:
1. Atrofiile congenitale, care apar de la naştere cu caracter degenerativ şi se
manifestă cu dereglări cerebeloase (tremorul ale membrelor şi capului,
hipotonie musculară), fiind determinate de encefalopatie perinatală (infecţii,
toxică, hipoxică, vasculară etc)
2. Atrofiile cerebeloase ereditare şi familiale – atrofie olivo-ponto-cerebeloasă,
olivo-rubro-cerebeloasă, atrofia cerebeloasă tardivă Pierre-Marie, atrofie
cerebeloasă Friedreich. Fiecare dintre aceste forme are particularităţile sale
clinice în corespundere de structurile anatomice de afectare a le cerebelului, a
căilor cerebeloase sau cu asocierea şi afectarea şi altor structuri ale sistemului
nervos.
În stabilirea diagnosticului are importanţă anamneza eredocolaterală, vîrsta,
debutul, evoluţia, tabloul clinic neurologic, examenul genetic de laborator,
RMN, care va permite precizarea diagnosticului prin evidenţierea dilatării
cisternelor pericerebeloase şi subcerebeloase şi în acelaşi timp excluderea
tumorii de fosa posterioară.
Anomalia congenitală Arnold-Chiari
Este o malformaţie de dezvoltare a cerebelului, oaselor fosei craniene, regiunii cervicale
superioare. Boala se caracterizează prin protruzie vermisului ,amigdalelor cerebeloase în
jos prin gaura occipitală (fig.-); ce duce la dereglările circulaţiei LCR , mărirea a
ventriculului IV şi formarea hidrocefaleii.
Tabloul clinic: cefelee cervico-occipitală, deseori dependentă de mişcarea capului,
dereglări cerebeloase, sindrom bulbar. RMN permite stabilirea diagnosticului.