Sunteți pe pagina 1din 17

CE POŢI ÎNVĂŢA DE LA UN

LENEŞ DEŞTEPT
Sau despre creşterea productivității personale pe scurtătură…

2020
Despre leneşii deştepţi,
numai de bine ...

De ce am ales să îţi povestesc despre M-au fascinat oamenii care reuşesc să vadă esenţa
un LENEȘ? problemei şi să găsească cea mai dreaptă cale către
rezultatul mulţumitor.
Pentru că Murphy postula în
celebrele sale Legi că leneşul găseşte M-am întrebat dacă acest gen de abordare exclude
cea mai uşoară cale pentru a rezolva excelenţa şi răspunsul e clar: NU!
o problemă sau pentru a îndeplini o
sarcină. Pentru că e leneş, nu? Excelența presupune rezultate deosebite şi nimic nu
ne împiedică să avem obiective extraordinare. În
De ce am ales un LENEȘ DEȘTEPT? acelaşi timp însă, avem libertatea să alegem calea.
Deoarece calea va fi mai scurtă, mai
ieftină și mai productivă. În limbaj de
Având certitudinea ca n-o să ne fie lene să aplicăm
business i se spune EFICIENȚĂ, iar măcar câteva dintre “tehnicile” lui, haide să vedem
unii o mai numesc minimalism, cum se comportă şi ce face leneşul deştept, folosind
esenţialism, simplificare. exact calea lui, calea eficienţei şi a armoniei.

Spor! Iar dacă unele acţiuni ne inspiră, nu rămâne decât să


Eliade Rotariu devenim şi noi cu ceva mai leneşi, că deştepţi suntem
deja! 

Ce poţi învăţa de la un leneş deştept 2


Cum este un Leneş deştept ...
1. Știe ce vrea (și nu vrea prea multe)
 Are o viziune personală sau povestea proprie
 Are obiective clare şi ştie ce vrea

2. Prioritizează eficient
 Se focusează ( nu aleargă după prea multe deodată)
 Aplică regula 20/80 în prioritizare
 Are maximum 4 promisiuni pe zi

3. Acţioneaza deştept şi ferm


 Respectă regula 20/80 în acţiune
 Lucrează echillibrat (Smart Work)
 Foloseşte unelte (aplicaţii, softuri, instrumente)

4. Delegă
 Cere ajutor
 Comunică bine
 Motivează prin recunoaștere
 Mulţumește
 Își găseşte mentori buni

5. Are o atitudine pozitivă


 Este fericit
 Se stresează greu
 Nu pune presiune exagerată pe el şi pe cei din jur

6. Este ordonat
 Îi este mai uşor să fie ordonat şi ştie asta
 Menţine permanent ordinea în minte, în computer, la birou şi acasă

7. Apreciază armonia și echilibrul


 Ştie să se relaxeze
 Nu se supraaglomerează
 Spune deseori “NU” şi nu-i lasă pe ceilalţi să-l încarce prea tare, mai ales cu sarcini care
nu duc către rezultatele dorite

3 Ce poţi învăţa de la un leneş deştept 3


1. Știe ce vrea (și nu vrea prea multe)
Leneşul ştie ce vrea (și nu vrea prea multe), pentru că şi-a dat seama că alergând după
prea mulţi iepuri deodată, riscă să ramână doar cu alergarea. A învăţat să
economisească energie şi să o folosească pentru activităţi care-i plac sau care îi aduc
rezultate mai consistente.

 Are o viziune personală sau o poveste proprie şi trăieşte în ea.


Poate să decidă uşor direcţia şi acţiunile, fiindcă ştie clar încotro este steaua
lui călăuzitoare. Ştie cum să se detaşeze de oameni, vise, activităţi sau
obiective care nu fac parte din povestea lui şi nu are regrete dacă o face. Îi
este foarte clar că drumul lui este prioritatea numărul unu şi că dacă el este
în regulă îi va putea ajuta şi pe ceilalţi să-şi trăiască propria lor poveste.

 Are obiective clare şi ştie ce vrea. Deoarece nu se încurcă în prea


multe activităţi şi dorinţe, are timp să mediteze, să cugete şi să clarifice ce-şi
doreşte de fapt. Vede aievea unde vrea să ajungă, în cât timp şi cum va şti că
a ajuns. În termeni clasici am zice că are obiective SMART formulate şi, dacă
încă nu ţi-e clar ce-i cu ele, dl. Google te poate ajuta cu explicaţii. Deci, când
vrea să obțină ceva, ştie exact ce şi cum arată, până când şi cum poate
măsura, ca să fie clar că a obţinut ce a vrut. Şi mai aplică regula detașării.
Chiar dacă şi-a dorit mult și a făcut eforturi mari fără să reușească, nu o să-l
vezi tăindu-și venele pentru că n-a izbândit. Mai curând o să înveţe cum să
facă data viitoare mai bine sau ce să-şi dorească mai clar.

Ce poţi învăţa de la un leneş deştept 4


2. Prioritizează eficient
Leneşul prioritizează eficient, deoarece ştie din start că niciodată, dar niciodată,
nu va reuși să facă tot ce își dorește. Pur și simplu nu există destul timp pentru
asta. Şi nici nu are chef să îşi petreacă toată viaţa doar muncind. Pentru că este
leneş. Un leneş care a aflat că multe studii şi mulţi oameni care au contat spun că
poţi deveni ineficient dacă te ocupi doar cu munca şi că mai sunt şi alte lucruri
plăcute de făcut în viaţa aceasta. Şi dacă vrea să scape de stresul sarcinilor
nesfârşite ştie că metoda cea mai sigură este să aleagă. Să se focuseze doar pe ce
şi pe cât poate duce.

 Se focusează ( nu aleargă după prea multe deodată)


pentru că a învăţat această regulă de aur a succesului, numită FOCUS.
Cum zicea Garry Keller în “1 Thing”, “Care e acel singur lucru, doar unul,
care odată făcut uşurează sau face inutile alte sarcini?” sau “ Care e
acel lucru care îmi aduce rezultatele dorite şi mă menţine în povestea
mea?” Leneşul ştie să aibă o listă cu tot ce are de făcut (că doar n-o să
depună efort să le ţină minte) şi să adauge mereu în ea sarcinile care se
tot ivesc. Dar, pentru că e leneş (deştept), ia lista şi taie tot ce nu merită
făcut. Iar task-urile care rămân le compară mereu între ele, folosind
întrebările de mai sus în combinaţie cu alte criterii de evaluare şi la
pachet cu intuiţia personală. În acest fel apare adevăratul “To Do List”, la
pachet cu permanentul “To Stop List”, acestea fiind sarcinile pe care,
doar dacă ar avea tot timpul din lume poate că s-ar gândi vreodată să le
dea curs.

 Aplică regula 20/80 în prioritizare, folosind-o mereu ca și


criteriu. Caută mereu raspunsul la întrebarea: “Care sunt cele 20% din
activităţile care, odată finalizate, îmi vor genera minimum 80% din
rezultatele aşteptate?” Ştie să ia două câte două sarcinile respective şi
să le compare până când stabileşte o ierarhie clară.

Ce poţi învăţa de la un leneş deştept 5


2. Prioritizează eficient (continuare)
 Se focusează ( nu aleargă după prea multe deodată)

 Aplică regula 20/80 în prioritizare

 Face maximum 4 promisiuni pe zi, adică are o singură şi mare promisiune


zilnică, de “Grad Zero”, căreia îi alocă în jur de 30, poate 40% din timpul de lucru.
Pe lângă aceasta îşi mai trasează încă 3 sarcini majore, plasate în ordine, adica task
1, task 2 şi task 3. Acestea, odată planificate, sunt scrise în calendar, au timp alocat
şi reprezintă promisiuni ferme sau “jurăminte”. Promite că le face şi le face. Pentru
că e mult mai simplu şi mai eficient aşa. Leneşul deştept ştie că odată rezolvate se
va simţi extraordinar, ca un om cu “sacii plini”. Emoţiile pozitive resimţite la bifarea
sarcinilor îi vor da o stare de bine şi de fericire, iar stima lui de sine va fi mereu în
creştere. Aşa că iată-l motivat şi fericit pentru simplul fapt că a făcut mai puţin și
mai bine. Şi, nefiind un leneş prost, mai ştie că în timpul rămas mai poate rezolva
multe alte sarcini care se ivesc pe parcursul unei zile. Acționează cu drag, pentru că
e motivat, are satisfacţia că a făcut ce trebuia făcut şi îşi trăieşte povestea aşa cum
vrea.

Ce poţi învăţa de la un leneş deştept 6


3. Acţionează deștept şi ferm
Actioneaza deștept şi ferm, evită să se tot răzgândească sau să fie indecis, fiindcă e
leneş şi simte că nehotărârea consumă multă energie. Ştie că acţiunea hotărâtă e
singurul răspuns la întrebarea “Cum să facem ca să facem?” pe care i-au adresat-o
câţiva manageri în urmă cu ceva ani. Focusul îl ajută să nu-şi risipească energia aiurea,
deoarece e clar că întreruperile frecvente cresc cu 50-100% timpul necesar îndeplinirii
unei sarcini.

 Respectă regula 20/80 în acțiune și se întreabă mereu cum să facă


lucrurile astfel încât cu 20% din efort să obţină măcar 80% din rezultat. Se
bazează pe experienţa lui şi a altora pentru a găsi aceste răspunsuri, dar cel
mai mare ajutor îl are din însuși faptul că se întreabă mereu: “Cum pot face
ca folosind 20% din resurse să obţin minimum 80% din rezultat?” Şi ştie că
resursele nu înseamnă doar bani, ci şi energie, emoţii, oameni, utilaje,
materiale, relaţii, instrumente de lucru, cunoaştere şi altele.

 Lucrează echillibrat (Smart Work), ştie să folosească abilităţile


oamenilor şi să îi pună în valoare. Este proactiv şi evită să creeze “incendii”
doar pentru a fi harnic. Preferă să anticipeze şi să planifice decât să lucreze
din toate puterile şi are timp suficient pentru asta. Oamenii lui şi cei cu care
colaborează încep să-i aprecieze stilul şi să urmeze modelul, fiindcă le place.

Ce poţi învăţa de la un leneş deştept 7


3. Actioneaza deștept şi ferm (continuare)
 Respectă regula 20/80

 Lucrează echillibrat (Smart Work)

 Folosește unelte (aplicații software şi instrumente


manageriale), respectând vorba unui ţăran leneş, care zicea “las’ să
lucre’ negrii şi tractoarele”. A observat că pentru acţiunile repetitive
automatizările sunt de departe cea mai bună soluţie. De ce să desfăşoare în
fiecare zi, la aceeaşi oră, o activitate pe care o poate îndeplini un computer?
De ce să introducă şi să reintroducă date în oferte, contracte şi facturi sau
note de recepţie când acestea se pot automatiza? De ce să sape grădina cu
linguriţa când există hârleţ sau tractor? De ce să se straduiască să reţină tot
ce are de făcut într-o săptămână şi să copieze de pe o pagina de agenda pe
alta când s-a inventat Wunderlist sau Evernote? Oricum cară smartphone-ul
după el toată ziua, aşa că de ce nu s-ar folosi de el? Leneşul nostru a învăţat
lecţia şi caută de fiecare dată instrumente sau softuri care să-i facă viaţa mai
uşoară. Şi crede-mă că le găsește!

Ce poţi învăţa de la un leneş deştept 8


4. Delegă
Leneşul delegă, mai ales că are cui sa delege. E manager și e destul de clar. Daca însă
vreodată nu mai are cui să delege, găseşte în jurul lui oameni care să-l ajute, fiindcă
asta e tot o forma de delegare.

 Cere ajutor şi nu-i este teamă sau ruşine să o facă. A învăţat de mult iar
psihologii i-au confirmat că noi oamenii suntem setaţi genetic să ne ajutăm
semenii şi asta ne place la nebunie. Actele de eroism în folosul celorlalţi sunt
cea mai bună dovadă. Aşa că leneşul nostru nu ezită să-i facă fericiţi pe cei
din jur cerându-le ajutorul şi apoi permiţându-le să acţioneze aşa cum au
promis.

 Comunică bine, deoarece a învăţat că e mai uşor să-l asculte mai mult şi
să-l înţeleagă pe celălalt, putând apoi să-i răspundă scurt şi la obiect, făcând
economie de timp, energie şi cuvinte. A învăţat să facă scurte rezumate scrise
sau povestite ale discuţiilor, să ofere feedback de calitate spunând lucrurilor
pe nume şi să se asigure că ceilalţi au înţeles exact ce a vrut sa spună. Pentru
că îi este lene să repete de 100 de ori aceeaşi poveste sau să facă eforturi de
corecţie mai târziu, când totul costă şi durează mai mult.

 Motivează prin recunoașterea oamenilor şi a realizărilor


acestora, pentru că s-a prins că aceasta e cea mai puternică, ieftină şi
uşoară modalitate de a menţine la cote înalte entuziasmul celor din jur. De ce
să facă eforturi financiare sau să aplice tot felul de tehnici sofisticate care îi
iau timp şi energie când nu-l costă nimic să le vorbească sau să le scrie câte
un mesaj de laudă? Şi continuă să inventeze asemena metode concrete. Deja
are cel putin vreo douăzeci, care merg de la a le scrie scrisori sau bilete cu
mesaje de laudă până a le dărui cărţi sau a-i invita la masă.

Ce poţi învăţa de la un leneş deştept 9


4. Delegă (continuare)

 Cere ajutor

 Comunică bine

 Motivează

 Mulţumește în orice fel pentru tot ce primeşte de la cei din jur sau de la
viaţă, găsind modalităţi inedite de a face acest lucru. Sună, trimite mesaje
scrise, foloseşte flori, cărţi sau invitaţii la o cafea, bilete de spectacol şi
obiecte legate de pasiunile celorlalţi. Ştie că oamenii nu aşteaptă luna de pe
cer în semn de mulţumire şi că le ajunge un gest simplu pentru a se simţi
bine.

 Își găsește mentori buni deoarece ştie că învățarea din experienţa


altora e calea cea mai scurtă. Fie că îi contactează direct, le urmează
cursurile, le citeşte cărțile sau îi imită în gândire şi acţiune, ştie că are numai
de câştigat folosind experienţa celor pe care-i consideră mentori sau
consilieri.

Ce poţi învăţa de la un leneş deştept 10


5. Are o atitudine pozitivă

Leneşul are o atitudine pozitivă şi ştie să găsească şi aspecte pozitive în tot ceea ce i se
întâmplă, deşi unele situaţii pot părea negative la prima vedere. Se bucură,
mulţumeşte şi este recunoscător pentru tot ce i se intamplă pozitiv în viaţă. A învăţat
de mult că emoţiile pozitive îl fac mai puternic şi mai fericit, gata să echilibreze tot ce-i
generează supărare sau stres. Are deja un ritual clar prin care mulţumeste în fiecare
dimineaţă la trezire, cu voce tare sau şoptită, pentru tot ceea ce a primit, pentru
sănătate, casă, mâncare, bani, pentru cei dragi, pentru maşină , televizor, internet şi
alte o mie de motive.

Ce poţi învăţa de la un leneş deştept 11


5. Are o atitudine pozitivă (continuare)

 Este fericit şi arată acest lucru prin expresia feţei, îmbrăcăminte, limbaj,
glume şi relaxare. A învăţat că fericirea este o emoţie sau o stare şi că nu
depinde neapărat de aspecte exterioare şi de ceilalţi oameni. Ştie să
gestioneze şi să cultive această emoţie cu ajutorul gândurilor pozitive,
exerciţiilor de recunoştinţă, practicării hobby-urilor şi ieşirilor în natură. Îi
este lene să se lupte cu pesimiştii şi are o trupă de prieteni pozitivi şi la fel de
fericiţi, ştiind să se susţină anii pe alţii când au nevoie.

 Se stresează greu, pentru că un om recunoscător şi fericit răspunde


mult mai bine la stimulii negativi din mediu; ceea ce pe alţii îi face să fie
stresaţi, pe leneşul nostru deştept îl determină să fie mai atent şi să se
bucure că nu a fost mai rău; ştie că relele vin şi trec şi că starea lui depinde în
mare măsură nu atât de ce se întâmplă cât de modul în care interpretează
aceste întâmplări.

 Nu pune presiune exagerată pe el şi pe cei din jur, pentru că a


învăţat că starea de stres reduce randamentul la jumătate. Mai ştie că
presiunea e bună câteodată, dar permanentizarea ei are consecinţe negative,
aşa că ştie când şi cât să apese pedala ca să obţină cât mai repede şi uşor ce
vrea şi apoi să îşi reîncarce bateriile pentru următoarea provocare. Şi face
aceste lucruri foarte concret, având notate în agenda ore dedicate pasiunilor
şi relaxării pe care le respectă cu sfinţenie.

Ce poţi învăţa de la un leneş deştept 12


6. Este ordonat
Leneşul este ordonat, pentru că a încercat şi dezordinea, dar şi-a dat seama că nu
merită. Îi era lene să menţină ordinea, dar în scurt timp a realizat că dezordinea şi
dezorganizarea nu sunt rentabile şi că nu sunt făcute pentru leneşi deştepţi.

 Îi este mai uşor să fie ordonat și știe asta deoarece şi-a dat
seama că e mai uşor de trăit şi muncit dacă e ordine în jur. A realizat că-ţi ia
mult mai mult timp să cauţi un obiect dacă nu-l pui în acelaşi loc sau că se
enervează şi se consumă mai mult căutând un fişier aruncat aiurea în
computer (mai ales dacă a fost inspirat şi i-a dat numele “INTERESANT.docx”
).

 Menţine permanent ordinea în minte, în computer, în


birou și acasă deoarece cheltuieşte mai puţină energie şi timp pentru
întreţinere decât pentru creare. Are arbore de foldere în computer şi
foloseşte taguri. Lucrează grupat pe proiecte şi pe clienţi sau pe anumite
teme. Biroul e ocupat doar cu dosarele la care lucrează în acel moment şi
apoi rămâne gol pentru că le pune imediat la locul lor. Dulapurile de acasă şi
din garaj sunt de asemenea organizate. Se laudă că, dacă îl trezeşti noaptea
la ora 3 şi e ameţit după o nuntă, poate să-ţi spună exact unde e foarfeca
pentru trandafiri, fiindcă o pune întotdeauna în acelaşi loc şi nu are nevoie
de nici un efort s-o găsească. Şi oricui îl laudă pentru străduința de a fi
ordonat îi răspunde zâmbind că e mult mai uşor să fie aşa, deoarece din
cauza lenei păstrează lucrurile şi informaţiile “la locul lor, de fiecare dată
acelaşi”.

Ce poţi învăţa de la un leneş deştept 13


7. Apreciază armonia și echilibrul
Leneşul apreciază armonia, bucuria şi echilibrul, deoarece chiar crede ca acesta e unul
din rosturile sale pe Pamant. Şi e convins de faptul că numai dacă trăieşte în această
stare poate să-i facă pe ceilalţi fericiţi, oferindu-le în primul rând tonusul lui şi energia
benefică, pe lângă timp, vorbe bune, bani sau orice le mai poate oferi.

 Ştie să se relaxeze, deoarece a trecut printr-o perioadă de hărnicie


maximă cu rezultate dezastruoase şi totul a culminat cu o boală gravă. A
învăţat că se aseamănă cu o baterie care trebuie reîncărcată ca să
performeze la maximum. A realizat că somnul, pauzele, regula 3x8 (8 ore
somn, 8 muncă, 8 relaxare), alimentaţia echilibrată, apă suficientă băută la
timp, natura, animalele şi copiii, mişcarea, pasiunile şi oamenii plăcuţi în jur,
spectacolele şi orice îi face plăcere îl reîncarcă şi-l fac mai apt pentru decizii şi
acţiuni benefice.

Nu se supraaglomerează, deoarece ştie că


focusul şi ordinea nu pot face casă bună cu prea
multe sarcini asumate. În acest scop prioritizează
mereu, taie şi adaugă, având mereu în faţă viziunea
şi obiectivele sale.

Ce poţi învăţa de la un leneş deştept 14


7. Apreciază armonia și echilibrul (continuare)

 Ştie să se relaxeze

 Nu se supraaglomerează

 Spune deseori “NU” şi nu-i lasă pe ceilalţi să-l încarce prea


tare, mai ales cu sarcini care nu duc către rezultatele
dorite. A învăţat să spună NU în multe feluri, făcând contraoferte, găsind
alternative, evitând sau spunând clar: “Îmi pare rău, dar nu pot face asta”. A
realizat că reuşeşte să facă acest lucru la modul cel mai constructiv chiar şi cu
şeful lui, rugându-l pe acesta să-i stabilească prioritățile (obligatoriu cu o listă
scrisă în față). Spune NU când stabileşte priorități sau când decide ce să nu
mai facă. Spune NU şi atunci când spune DA altei sarcini decât cea curentă.
Spune NU şi când se focusează pe o activitate şi nu se mai concentrează pe
cealaltă.

 Se întreabă mereu: “Ce mă înveseleşte azi?”, iar când află


răspunsul ia decizii pe care nu ezită să le aplice deîndată pentru a se menţine
“veșnic tânăr şi ferice”.

Ce poţi învăţa de la un leneş deştept 15


Dacă în gândurile leneșului deștept ai găsit ceva
interesant pentru tine, aplică hotarât încă de azi! 

Nu uita că și aici regula de aur este să fii leneș și să


o iei pe rând. Implementează o regulă, apoi alta și
tot așa, ca să fii în armonie cu tactica leneșului:

“Încet, dar sigur și hotărât, în armonie,


obțin tot ce îmi doresc!”.

Spor!
Eliade Rotariu

Ce poţi învăţa de la un leneş deştept 16


Eliade Rotaruz

Eliade Rotariu
 Este Business Coach, Senior Management Consultant, Business Partner şi
Fondator De KLAUSEN și Managers Academy.
 Are experienţă practică managerială şi de vânzări în companii româneşti şi
multinaţionale.
 A condus echipe de sute de persoane în firme de top, gestionând bugete de
sute de milioane de euro.
 De peste 20 ani implementează proiecte de consultanţă integrate cu activităţi
de business training & coaching, ca element de bază pentru dezvoltarea
organizaţională.
 Este pasionat de tehnologie și instrumente manageriale, pe care le utilizează
permanent în viața personală și profesională.

17

S-ar putea să vă placă și