LEGENDA NUCULUI

Când Irod, stăpânul cel crâncen al Ierusalimului porunci să fie ucişi toţi
copiii de la doi ani în jos, îngerul păzitor al lui Iisus se arătă lui Iosif şi Mariei,
spunându- le:
- Plecaţi imediat în Egipt. Irod o să vă omoare pruncul. Imediat Iosif şi
Maria porniră spre Egipt. În drumul lor istovitor poposiră într- o seară sub coroana
rotundă a unui arbore bătrân. Deodată apărură călăreţii:
- Am văzut o femeie cu un prunc în braţe!
- Şi eu am văzut! S- o găsim şi să- i omorâm copilul, cum e ordinul lui Irod.
Sfânta Fecioară înmărmuri, strângându- l în braţe. Singura scăpare era spre
cer:
- Scapă- mă, Doamne, de năpastă!
Într- o clipă ramurile stufoase ale nucului se aplecară la pământ, ca un gard
viu, cu frunze dese, după care nu se vedea nimic. Aşa că soldaţii, negăsindu- i pe
fugari, au dat bici cailor, plecând mai departe.
Mulţumită că- şi salvase pruncul de la moarte, Maica Domnului mângâie
crengile nucului şi grăi astfel:
- Fii în veci binecuvântat, nucule! De acum niciun copac din lume să nu lase o
umbă mai deasă ca a ta.
Se spune că, de la acea întâmplare, oamenii află sub coroana deasă a nucului
cea mai răcoroasă umbră dintre toţi pomii lăsaţi de Dumezeu pe pământ.