Meniu pentru Dino

A fost odată un dinozaur mic, pe care îl chema Dino.

El locuia în Lumea Culorilor, alături de părinții săi. Dino avea foarte mulți prieteni colorați, cu
care se întâlnea în fiecare zi și se jucau împreună.
Lui Dino îi plăcea foarte mult laptele și nu dorea să mănânce nimic altceva, chiar dacă părinții
lui vroiau să îi ofere și alte mâncăruri delicioase.
Într-o zi, mămica lui Dino îi pregăti din nou o gustare delicioasă și îl chemă la masă.
- Nu vreau să mănânc! Nu îmi place mâncarea! Vreau lapte!
Mămica lui Dino s-a supărat deoarece acesta refuza din nou mâncarea ce i-a fost pregătită, și i-
a adus puiului ei o oglindă.
- Uite, Dino, tu mă vezi pe mine, pe tăticul tău și pe prietenii tăi că am crescut mari și suntem
cu toții colorați. Tu acum esti alb, deoarece bei doar lapte. Dacă vei începe să mănânci și alte mâncăruri
pline de vitamine, vei crește mare, sănătos și frumos, la fel ca noi și prietenii tăi.
Dino s-a speriat foarte tare văzând că era alb, în timp ce părinții și prietenii lui erau frumos
colorați.
- Voi merge să îmi găsesc alți prieteni, care sunt la fel de albi ca și mine! Zise Dino supărat.
Atunci s-a hotărât să plece în căutarea unor prieteni noi, care erau albi, ca și el.
Mergând pe drum, era fascinat de bogăția de culori din jurul său.
- Ce frumos e albastrul cerului! Mi-ar placea să îl ating cu mâna! Iar soarele galben strălucește
atât de tare și mă încălzește!
Apoi a ajuns într-un loc cu iarbă multă și floricele roșii. De bucurie a început să se
rostogolească.
- Iarba verde este plină de viață, iar floricelele acestea roșii miros atât de frumos! Mama avea
dreptate, totul este minunat în Lumea Culorilor!
A ajuns la un copac mare, cu multe banane în el, lângă care stătea maimuțica Miky și mânca
pe nesăturate. S-a gândit că aceste fructe au culoarea Soarelui și i-a zis maimuțicii:
- Bună, maimuțico! Ce faci aici?
- Bună, Dino! M-am oprit din plimbare când am vazut aceste banane delicioase. Bananele sunt
fructele mele preferate și nu am rezistat să nu mănânc măcar una!
- Trebuie să gust și eu o banană, dacă are o culoare atât de frumoasă ca și soarele, sigur este și
bună! Îmi dai și mie una, te rog? Zise curios Dino.
- Sigur că da! I-a spus maimuțica în timp ce îi aruncă o banană galbenă.
Și pe măsură ce mânca banana, coada lui Dino se făcu din albă – galbenă!
După ce a terminat de mâncat, a plecat mai departe, întâlnindu-se pe drum cu prietena sa,
broscuța Lily. Aceasta stătea pe o băncuță și mânca cu poftă niște bobițe de mazăre.
- Bună ziua, broscuțo! Ce faci aici?
- Bună, Dino! Am ieșit la plimbare în această zi frumoasă și mi s-a făcut foame.
Văzând bobițele de mazăre, Dino s-a gândit că seamănă cu iarba verde în care s-a rostogolit
mai devreme și dintr-o dată a fost curios ce gust au.
- Te rog să îmi dai și mie câteva. Nu am mâncat niciodată mazăre și aș vrea să gust, să văd
dacă e la fel de bună precum și arată.
- Sigur că îți dau! Am cules destulă și pentru tine!
Mâncând din mazăre, două picioare s-au colorat din albe în verzi.
Plecă mai departe și ajunse la căsuța papagalului Coco. Acesta savura câteva căpsuni coapte.
- Bună, Coco! Ce faci aici?
- Bună, Dino! Mi-a adus mama niște căpșuni coapte și m-am oprit din zbor să le mănânc. Sunt
atât de dulci! Vrei și tu?
 - Îmi amintesc că mi-a adus și mama mea să mănânc într-o zi, dar nu am vrut nici măcar să le
gust. Vreau și eu eu o capșună, dacă ai și pentru mine.
Fără să se gândească prea mult, Dino luă o căpșună și o mâncă dintr-o înghițitură. Burtica și
celelalte două picioare s-au colorat dintr-o dată în roșu.
Porni iarăși la drum până când a ajuns la o baltă mare. Acolo o văzuse pe Rățușca Poly
mâncând struguri.
- Bună, prietena mea! Ce mănânci cu atâta poftă?
- Mânânc struguri, vrei și tu?
- Da, spuse Dino, presupun că aș putea să gust câteva boabe.
Și pe cum mânca din struguri, gâtul și capul lui Dino s-au colorat în albastru.
Văzându-l atât de frumos colorat, Rățușca îi spuse:
- Ai niște culori atât de frumoase, cred că astăzi ai mâncat numai bunătăți!
Neștiind despre ce vorbește, Dino se uită în baltă ca într-o oglindă și mare i-a fost uimirea
când a văzut că nu mai este alb, ci colorat, la fel ca și prietenii și părinții săi.
- Ce culori frumoase am! Acum înțeleg ce spunea mama despre mâncare.
Cu o bucurie foarte mare, fugi repede acasă, să le arate tuturor noua și frumoasa lui înfățișare.
Din acea zi, Dino nu a mai refuzat niciun fel de mancare ce îi era pregătit de mămica lui,
crescând astfel frumos și sănătos.