Recviemul în re minor (KV 626) din anul 1791 este ultima compoziție a

lui Wolfgang Amadeus Mozart.

În cursul anului 1791, Mozart a fost însărcinat prin intermediari de groful
Franz von Walsegg să compună un Recviem, primind în avans o jumătate din
plată. S-a orientat după textul standard al recviemului și a renunțat doar la
piesele Graduale și Tractus. Ca model se poate să fi folosit Recviemul în do minor
al lui Michael Haydn, la a cărui avanpremieră Mozart, în vârstă de 15 ani, cântase
în orchestră. În timpul elaborării Recviemului, Mozart s-a îmbolnăvit grav. Până la
moartea sa din 5 decembrie 1791, reușise să aștearnă pe hârtie în întregime (adică
atât partea orchestrală cât și vocală) doar primul segment al compoziției, Introitus.
Din următoarele părți, Kyrie eleison și cea mai mare parte a secvenței Dies irae (de
la Kyrie până la Confutatis), erau finalizate de Mozart doar părțile melodice vocale
și de basso continuo. În plus erau schițate și alte bucăți din orchestrație (de
exemplu soloul de trombon din Tuba mirum și vocile primelor viori). Ultima parte
a acestei secvențe, Lacrimosa, se întrerupe după primele opt măsuri. Lucrarea, care
are structura unei mise, este compusă din 12 părți (Dies irae, Tuba mirum, Rex
tremendae, Recordare, Confutatis, Lacrimosa, Domine Jesu, Hostias, Andante,
Sanctus, Benedictus, Agnus Dei), având la bază șase strofe ale unui text poetic
latin din veacul XIII și șase texte liturgice, ce fac parte din slujba funerară, partea
denumită "Lacrimosa" fiind cea mai cunoscută. Recviemul este scris pentru patru
voci soliste (soprano, alto, tenor, bas), cor mixt și orchestră. Deoarece nu știa cine
îi comandase lucrarea, se pare că în mintea compozitorului a apărut ideea că
Recviemul este compus pentru propria sa înmormântare. Astfel a trăit sentimente
profunde de melancolie, compătimire şi teamă. Notele curgeau ca lacrimile peste
portativ, părea terorizat de muzică, dar şi de suferinţă. Nu-l durea nimic, era perfect
sănătos. Şi totuşi, ardea ca flacăra unei lumânări topită în ea însăşi.
“Eu nu aud în imaginația mea părți succesive din compoziții, ci le aud gleich
alles zusammen – toate odată în același timp.” Wolfgang Amadeus Mozart