CERCETARE

FORMAREA TRĂSĂTURILOR MORALE POZITIVE LA COPIII

PREȘCOLARI PRIN INTERMEDIUL BASMELOR, POVEȘTILOR
ȘI POVESTIRILOR

Educația morală presupune îndeplinirea în principal a două sarcini pe

cât de cuprinzătoare, pe atât de complexe care corespund celor două
componente fundamentale ale atitudinii morale: formarea conștiinței morale
și a conduitei morale.
Eficiența educației morale este asigurată în condițiile în care
educatoarea nu se oprește la lămurirea verbală, ci își deplasează activitatea
spre antrenarea copiilor în exercițiul social.
Punând copilul în situația de a face exerciții morale, se creează
condiții pentru adâncirea semnificației noțiunilor morale al căror conținut e de
presupus, a fost însușit în primii 2 ani de grădiniță. Lămurirea copilului
referitor la ce e bine să facă și ce nu e bine, neîntâlnită de propria sa activitate
morală, nu lasă urme adânci și durabile. Iar activitatea morală a copilului
preșcolar trebuie concepută diferit de o activitate stereotipă, presupune o
coloratură afectivă mai pregnantă.
Stimularea unor trăiri afective este cea dintâi consecință a audierii
unui text literar. Fiecare trăsătură de caracter se formează din confruntarea
copilului cu situații și cerințe care, în totalitatea lor, declanșează
comportamentul cerut în societate. La crearea acestor situații propice formării
trăsăturilor de caracter este necesar ca educatoarea să țină seama de anumite
condiții: să elaboreze un conținut adecvat pentru fiecare situație, să țină seama
de particularitățile de vârstă,d e dificultățile ce trebuie depășite în condiții
normale. Situațiile să fie percepute de copil ca fiind foarte importante și
necesare.

1
 „Regulile morale pe care copilul învață să le respecte le primește în
cea mai mare parte de la adulți, ceea ce înseamnă că le capătă complet
elaborate și adesea elaborate nu pe măsura trebuințelor sale și pentru uzul lui,
ci o dată pentru totdeauna și prin succesiunea neîntreruptă a generațiilor
adulte anterioare” (E. Verza, U. Șchiopu, 1997, Revista învățământului
preșcolar, pag. 115, 2009).
Copilul dobândește treptat o gândire morală, o experiență morală. Pe
baza acestei experiențe morale, copilul poate să evalueze faptele altora, în
speță ale eroilor poveștilor, deci el e în stare să emită învățături morale. „S-ar
putea ca în domeniul moral să nu existe decât un decalaj între judecata de
valoare teoretică și aprecierile concrete ale copilului și ca judecata de valoare
teoretică să constea într-o conștientizare adecvată și progresivă a aprecierilor
concrete. De exemplu, vom vedea copii care pe plan verbal nu țin seama de
intenții pentru a aprecia actele (responsabilitate obiectivă). Dacă însă le
cereau să ne relateze fapte din viața personală, vedem că, în împrejurări trăite,
ei țin seama perfect de intențiile care au intervenit. Este posibil ca, într-un
asemenea caz, judecata morală teoretică să fie, pur și simplu, în întârziere față
de judecata morală practică și să prezinte într-un fel adecvat unui stadiu, în
prezent depășit, în planul acțiunii însăși” (J. Piaget, 1970, pag. 79).
Cât privește capacitatea copiilor preșcolari de grupă mare de a emite
judecăți morale, am aplicat uin test care constă în enumerarea unor scurte
povestiri cu morală. Voi reda aici trei dintre povestirile de acest gen care au
alcătuit testul respectiv.
Prima se numește „Sfatul șoarecilor”. Iată conținutul său:
„S-au adunat șoarecii la sfat să hotărească ce să facă spre a scăpa de
pisică.
- Ce-ar fi să găsim un clopoțel și să-l legăm pisicii la gât? Când se va
apropia, vom auzi clinchetul de copoțel și ne vom ascunde, propune unul
dintre șoareci.

2
 - Bună propunere, îl susținu altul.
- Clopoțel găsim noi, nu-i vorbă, dar cine îl va agăța pisicii la gât?
întrebă al treilea”.
A doua povestire se numește „Nătăfleții”:
„Într-o seară, un om a numărat puii de la cloșcă și și-a dat seama că
unul lipsește. El s-a supărat și a început să-l ocărască în fel și chip pe hoțul
necunoscut. Vecinul său l-a auzit și a spus:
- Azi, mă întorceam acasă și când să trec podul, am văzut un uliu cu
un pui în gheare. Se vede că acela era puiul tău.
Cei doi vecini s-au adunat la sfat și au hotărât să strice podul ca uliul
să nu mai poată trece râul și să fure puișorii”.
În fine, a treia povestire se numește „Găurile”:
„Tatăl unui băiat neastâmpărat și neascultător s-a hotărât să bată în ușă
un cui pentru fiecare faptă necuviincioasă a copilului. Pe măsură ce copilul
creștea, ușa se umplea de cuie. Copilul devenea flăcău, s-a rușinat de
comportarea sa și a hotărât să se îndrepte. Ela primit învoire de la tatăl său de
a scoate câte un cui din ușă ori de câte ori face o faptă bună. Și astfel, el a
devenit harnic, săritor la nevoie, cuviincios, încât cu timpul a scos toate cuiele
din ușă. Bucuros, s-a dus la tatăl său să- spună. Iar acesta i-a răspuns:
- De scos, le-ai scos tu, dragul tatei, dar găurile?... Găurile au rămas!”
Le-am adresat copiilor întrebări de genul: „Hotărârea șoarecilor de a
lega la gâtul pisicii un clopoțel era înțeleaptă? De ce s-au hotărât s-o facă? Era
posibil s-o facă?”. La morala povestirii, ei au reușit să sesizeze nuanța
moralizatoare: oricât de puternici și hotărâți se simt șoarecii când sunt mai
mulți și vorbesc despre dușmanul lor, pisica, ei nu trebuie să uite că aceasta
este mult mai mare decât ei și, deci, mai puternică.
Știind că la această vârstă există copii cu o tendință de fabulație din
dorința de a atrage atenția asupra lor bravând, le-am adresat întrebarea:
„Credeți că greșeala șoriceilor o pot face și copiii? Voi ați făcut vreodată

3
greșeala să vă credeți mai grozavi și mai puternici decât sunteți cu adevărat?”.
Au negat și le-am amintit de unele manifestări de bravură pe care le-am
surprins fie în timpul jocurilor din secvența ALA, fie în timpul activităților de
povestire sau repovestire când analizăm atitudinea vreunui personaj („Eu îl
prind pe lup de bot și îl țin strâns și îl trântesc la pământ și îl leg” sau „Dacă
intră un om rău la mine în casă, eu îi pun piedică și el cade și eu, repede, dau
telefon la poliție!” etc.). Le-am explicat copiilor că între planul șoriceilor și
planuri ca cele de mai sus există o mare asemănare: nu sunt realizabile. Le-am
explicat, apoi, cât de important este să știi ce și cât poți face și să-ți faci
planuri pe măsura puterilor tale. Am luat în considerare și influența pe care
filmele de desene animate o pot avea asupra copiilor. În consecință, le-am
explicat copiilor că desenele animate nu prezintă întotdeauna lucrurile așa
cum sunt ele în realitate, ci le exagerează pentru a-i cuceri pe copii.
În legătură cu a doua povestire, copiilor le-a fpst mai ușor să emită o
judecată de valoare. La întrebarea: „Ce credeți despre cei doi oameni?”, copiii
au răspuns: „Ei sunt proști: uliul zboară, nu îi trebuie pod ca să treacă peste
apă”.
Iar în aceea ce privește a treia povestire, copiii au sesizat sensul
moralizator mai greu, după întrebări ajutătoare, dar au făcut-o în final: găurile
din ușă reprezintă amintirea faptelor urâte. Dacă o faptă rea se uită când este
urmată de multe fapte bune, o mulțime de fapte rele nu se uită ușor. Le-am
sugerat deci, copiilor, să-și amintească de povestea „Găurile” ori de câte ori
sunt tentați să facă o faptă rea.
Pentru a vedea în ce măsură lumea poveștilor, care le-a oferit copiilor
exemple de comportări, fapte pozitive și negative, provoacă atitudini,
generează sentimente, în ce măsură funcționează discernământul infantil, am
organizat o serie de jocuri didactice, care presupuneau lecturarea unor imagini
în care noțiuni morale cu reprezentare în lumea imaginară a poveștilor aveau,
de data aceasta, rerpezentări concrete din viața reală. Așa s-a desfășurat, de

4
pildă, Jocul didactic „Este bine, nu este bine?”. Imaginile afișate la panou
reprezentau, aș cum spuneam, aspecte concrete din viața reală: un copil
îngrijind plantele, un altul rupându-le; un copil cedând locul unui bătrân în
autobuz, un altul care-și păstrează locul; un copil care repară o jucărie, un
altul care o strică etc. Sarcina copiilor era de a alege dintre imaginile afișate
pe cele care ilustrau atitudini corecte și respectiv, pe cele care ilustrau
atitudini incorecte, de a lectura imaginea și de a denumi printr-o noțiune
morală atitudinea ilustrată. Le-am adresat întrebări ajutătoare de genul: „Cum
este copilul care oferă locul său bătrânului?” – „Politicos”; „Cum este celălalt
care nu-l oferă?” – „Nepoliticos”. Cât de puternică este impresia pe care
exemplele oferite de povestiri și basme o lasă în sufletul și în conștiința
copiilor, mi-am dat seama în timpul desfășurării acestei activități.
În