M1 STM 11 12RP Fise de Documentare PDF

Prof. ing.
ION CRÎȘMARU
FIȘE DE DOCUMENTARE
MODULUL 1: „SISTEME DE
TRANSMITERE A MIȘCĂRII”
CLASA a XI-a / a XII*-a Tehnic
- 2011 -
Prof. ing. ION CRÎȘMARU – Modulul 1: „Sisteme de transmitere a mișcării”, clasa a XI-a, Tehnic
FIȘA DE DOCUMENTARE NR. 1
Tema: Noțiuni introductive la sistemele de transmitere a mișcării

Subiectul: Funcțiile transmisiei
Pentru executarea de mișcări determinate și transmiterea puterii, o mașină are compo-

nente care transmit și transformă acționarea inițială; pe aceste componente le numim meca-
nisme (fig. 1 și 2).
Fig. 1 – Mecanism de distribuție Fig. 2 – Cutie de viteze
Mecanismul este o combinație de corpuri rigide prin care se transmite, se controlează

sau se restrânge mișcarea relativă.
Mașina și mecanismul au similarități de funcțiuni:
sunt combinații de corpuri rigide;
mișcarea tuturor corpurilor este definită.
Deosebirea dintre mașină și mecanism este că mașina transformă energia.
Funcțiile transmisiei
transmiterea puterilor printr-o serie de mișcări determinate ale elementelor compo-

nente;
modificarea mărimilor de intrare (cuplu, turație) la menținerea constantă a tipului
de mișcare, cu sau fără schimbare de direcție;
schimbarea tipului de mișcare.
1
Tema: Noțiuni introductive la sistemele de transmitere a mișcării

Subiectul: Clasificare
O transmisie are în compunere:

organe auxiliare:
o arbori și osii;
o lagăre:
cu alunecare;
cu rostogolire;
o cuplaje;
o ghidaje;
transmisia propriu-zisă:
o pentru transmiterea mișcării de rotație:
transmisii prin roți de fricțiune;
transmisii prin curele;
transmisii prin cabluri;
transmisii prin lanțuri;
transmisii prin roți dințate (angrenaje).
O problemă esențială a transmisiilor mecanice o constituie frecarea, ungerea și etan-
șarea, care necesită o tratare aparte.
1
Tema: Organe de mașini

Subiectul: Arbori și osii
Organele de mașini (fig. 1) sunt destinate să servească transmisiile propriu-zise, cărora

le asigură:
• poziționarea și susținerea axei geometrice;
• mișcarea de rotație fără solicitări suplimentare;
• ghidarea mișcărilor;
• legătura între transmisii;
• solidarizarea temporară.
Se clasifică în funcție de rolul lor în cadrul transmisiei mecanice.
Fig. 1 – Clasificarea organelor de mașini
Rol funcțional
Arborii și osiile sunt organe de mașini având rolul de a susține alte elemente care con-
tribuie la transmiterea mișcării de rotație. De obicei, arborii și osiile fac legătura cinematică
cu alte elemente de la care primesc, respectiv la care transmit mișcarea de rotație.
Condiții impuse
Arborii drepți sau liniari și osiile au axa geometrică longitudinală dreaptă, comună cu
axa de rotație.
Arborii (fig. 2) au funcția principală de transmitere a mișcării de rotație și a unui mo-
ment de răsucire. De obicei, arborii sunt solicitați atât la răsucire cât și la încovoiere. Deseori
solicitarea principală este răsucirea.
Fig. 2 – Arbori
Osiile (fig. 3), spre deosebire de arbori, au funcția principală de susținere a altor ele-
mente cu mișcare de rotație și nu transmit momente de torsiune, deci sunt solicitate numai la
încovoiere. Solicitarea la torsiune provine numai din frecare în lagăre, de aceea este neglijabi-
lă în comparație cu solicitarea principală la încovoiere.
Fig. 3 – Osie Fig. 4 – Ax
1
Axul (fig. 4) este un arbore care nu transmite momentul motor.
Părți componente
Părțile componente ale arborilor sunt:

• corpul;
• părțile de calare – pentru organele susținute (roți);
• părțile de sprijinire (fusuri sau pivoți) – pentru lagăre.
Fig. 4 – Părțile componente ale arborelui
În cazul arborilor cotiți (fig. 5) fusurile intermediare se numesc manetoane.
Fig. 5 – Forma constructivă și părțile principale ale arborelui cotit
Canalele de pană, necesare fixării pieselor pe arbore, se recomandă să fie executate în

același plan și cu aceeași lățime când este posibil.
Forma constructivă și principalele părți ale unei osii obișnuite sunt indicate în figura 6.
Fig. 6 – Forma constructivă și părțile principale ale unei osii
Indiferent de forma geometrică a osiilor sau arborilor, fusurile sunt cilindrice, conice
sau sferice. Trecerea de la o secțiune la alta a arborilor sau a osiilor se face cu raze de racorda-
re corespunzătoare reducerii maxime a efectului de concentrare a tensiunilor.
2

Reprezentarea grafică
Reprezentarea arborilor se face într-o singură proiecție, cu secțiuni deplasate, pentru

determinarea elementelor de formă și constructive (fig. 1).
Fig. 1 – Reprezentarea unor arbori
Clasificarea arborilor
După destinație:
o de transmisie;
o principali.
După formă, în lungime:
o drepți:
de secțiune constantă;
de secțiune variabilă;
o cotiți;
o flexibili.
După formă, în secțiune:
o circulari;
o inelari;
o speciali.
După poziție:
o orizontali;
o verticali;
o oblici.
După comportarea la vibrații:
o rigizi;
o elastici.
Arborii de transmisie susțin organe de transmitere și transmit momente de torsiune.
Arborii principali susțin organe de transmitere și organe de lucru ale mașinilor motoa-
re (rotoare, biele, mandrine etc.).
Tipuri constructive
Deși pot avea diferite forme constructive, osiile se clasifică de obicei în: osii fixe, fo-
losite ca reazeme pentru alte elemente care se rotesc liber pe ele, și osii mobile, ce se rotesc în
reazeme împreună cu celelalte elemente fixate pe ele. Osiile se construiesc cu secțiunea plină
1
(fig. 2,a) sau cu secțiunea inelară (fig. 2,b). Când se construiesc cu secțiunea inelară, materia-
lul este mai bine folosit. Secțiunea plină este însă mai utilizată, deoarece se execută mai ușor.
Fig. 2 – Osie cilindrică: a – cu secțiune plină; b – cu secțiune inelară
Principalul criteriu de clasificare a arborilor drepți îl constituie tipul de solicitare la ca-

re sunt supuși. După acest criteriu există: arbori de torsiune – considerați solicitați numai la
torsiune – sau în principal la torsiune, arbori supuși la solicitări compuse – la torsiune și la
încovoiere.
Arborii cotiți (fig. 3,a) sau cei cu came (fig. 3,b) contribuie la transformarea mișcării
de rotație în mișcare de translație.
Fig. 3 – Diverse forme de arbori: a) arbore cotit; b) arbore cu came
Materiale și tehnologii pentru arbori
Stabilirea materialului și a tratamentului termic ia în considerare atât modul de solici-

tare a arborelui (osiei), cât și condițiile de lucru ale fusurilor; siguranța în exploatare este de-
terminantă.
Principalul material din care se construiesc osiile și arborii este oțelul. Se folosesc, în
special, următoarele mărci de oțel : OL 37, OL 42, OL 50, OL 60, OT 45, OT 50, OT 60,
OLC 15, OLC 25, OLC 30, OLC 45, OLC 50. Se mai întrebuințează diferite mărci de oțeluri
aliate, ca: AUT 40; 41 Cr 10; 41 MoCr 11; 13 CrNi 15, 13 CrNi 30, 41 CrNi 12, 18 MoCrNi
13, 21 MoMnCr 12, 30 Mo 16, 50 VCr 11 etc.
Suprafața arborelui se tratează pentru mărirea rezistenței prin:
• călire superficială cu curenți de înaltă frecvență;
• cementare;
• nitrurare.
Fusurile se tratează pentru mărirea durabilității prin aceleași procedee.
Fontele de calitate superioară se utilizează când osiile sau arborii nu sunt puternic soli-
citați.
Când sunt necesare alte proprietăți fizice se folosesc alte materiale metalice neferoase
(alamă, bronz) sau nemetalice (textolit, materiale plastice etc.).
2

Formele arborilor
Forma arborelui în lungime este determinată de repartizarea sarcinilor, de tehnologia

de execuție și de montaj.
Părțile de calare:
• se execută cilindrice sau conice;
• diametrele de montaj se aleg din seria standardizată;
• pentru mărirea rezistenței la oboseală, în dreptul locașurilor de fixare se iau măsuri
de micșorare a concentratorilor de tensiuni (mărirea diametrului, modificarea formei butucu-
lui, canale racordate pentru pene și caneluri).
Fusurile:
• în funcție de solicitare pot fi:
o radiale;
o axiale (pivoți);
o combinate;
• se execută:
o cilindrice (cele mai folosite);
o conice;
o sferice.
Fig. 1 – Forme de fusuri
Criterii de calcul
Calculul arborilor (osiilor) este laborios datorită aspectelor de rezistență proprie și a

specificului funcționării organelor montate pe ei. În majoritatea cazurilor rezistența la solici-
tări variabile (oboseală) este hotărâtoare.
Etapele de calcul sunt următoarele:
• stabilirea distanțelor dintre reazeme și a pozițiilor forțelor;
• alegerea materialului;
• predimensionarea printr-un calcul simplificat de rezistență la rupere sau la defor-
mații;
• proiectarea constructivă;
• verificarea la solicitări compuse;
• verificarea la oboseală;
• verificarea la rigiditate (deformații);
• verificarea la vibrații.
Elemente de tehnologie
1. Montarea arborilor drepți

Etapele de montare a arborilor drepți (și a osiilor) sunt:
1
• pregătirea montării, care conține:

o studierea schemei de montaj;
o verificarea vizuală a arborilor;
o eliminarea eventualelor impurități;
• montarea, care conține:
o verificarea fixării cuzineților în corpul arborelui;
o ajustarea cuzineților pe fusurile arborilor prin: degresarea componentelor,
vopsirea fină a fusurilor, montarea cuzineților și tușarea lor prin rotirea ar-
borelui, ajustarea cuzineților prin răzuirea părților indicate de vopsea;
o repetarea ajustării până la obținerea preciziei recomandate ajustajului;
o degresarea fusurilor și cuzineților, uscarea lor, ungerea cu unsoare consis-
tentă;
o montarea definitivă a arborelui în lagăre, respectându-se indicațiile de joc
radiat și axial prescrise;
• verificarea montării, care conține:
o examinarea și verificarea asamblării din punct de vedere al abaterilor de
montaj;
o verificarea rectilinității arborelui.
2. Montarea arborilor cotiți

Etapele de montare a arborilor cotiți sunt aceleași ca la arborii drepți:
• pregătirea montării, care conține:
o studierea schemei de montaj;
o verificarea vizuală a fusurilor și a canalelor de ungere;
o verificarea pe dispozitive speciale a ovalității fusurilor și a abaterilor de la
coaxialitate ale axei arborelui față de axele manetoanelor (fig. 2);
Fig. 2 – Verificarea arborelui cotit
•
montarea, care conține:
o așezarea arborelui cotit pe lagăre și ajustarea (în trepte) prin strângerea la-
gărelor (cuzineților) și rotirea mecanică a arborelui până la încălzirea ajus-
tajului (cu lagărele unse);
o strângerea lagărelor după răcire și repetarea ajustării până la obținerea pre-
ciziei recomandate ajustajului;
o demontarea arborelui, spălarea sa și a lagărelor;
o montarea definitivă a arborelui în lagăre, respectându-se indicațiile de joc
radial și axial prescrise;
• verificarea montării, care conține:
• verificarea asamblării în funcționare; temperatura lagărelor nu trebuie să crească
peste 70°C.
2
3. Norme specifice de tehnica securității muncii
Se vor respecta următoarele reguli:

Se utilizează numai sculele și dispozitivele necesare operației curente;
Manevrarea arborilor se face cu atenție; se vor folosi dispozitive adecvate de
transport și de manevrare;
Arborii se așează în timpul lucrului numai în dispozitive de susținere;
Arborii și osiile demontate, precum și cele pregătite pentru montare vor fi așezate
pe suporturi și asigurate împotriva rostogolirii;
La montare, respectiv la ghidarea lor pe găuri, se va evita ținerea mâinilor sau a
degetelor între capul arborilor sau a osiilor și găurile de așezare executate în carcasa mașinii;
Arborii și osiile care funcțional se sprijină pe lagăre de rulare se vor demonta nu-
mai cu ajutorul dispozitivelor de extragere (depresare);
La arborii și osiile dispuse vertical în ansamblul mașinii, operația de extragere va
începe numai după ce acestea au fost asigurare prin ancorare împotriva căderii;
La faza de așezare a arborelui sau a osiei pe lagărele cu alunecare nu se vor ține
mâinile între fus și suprafața de așezare;
Arborii se depozitează în locuri protejate de coroziune, așezați astfel încât să nu se
deformeze sub propria greutate.
3

Subiectul: Lagăre
Rol funcțional
Lagărele sunt organe de mașini având rol de susținere și ghidare a arborilor sau osiilor
în mișcarea lor de rotație, sub acțiunea sarcinilor din timpul exploatării.
Tipuri constructive
• După natura forțelor de frecare ce apar în timpul exploatării, pot fi:

o de alunecare – unde se manifestă forțe de frecare de alunecare;
o de rostogolire – unde se manifestă forțe de frecare de rostogolire.
• După direcția forțelor principale ce acționează asupra subansamblului lagăr-fus,
pot fi:
o radiale – când rezultanta forțelor este perpendiculară pe axa geometrică a
arborelui;
o axiale – când rezultanta forțelor are aceeași direcție cu axa geometrică a ar-
borelui;
o radial-axiale – când rezultanta forțelor acționează pe o direcție înclinată fa-
ță de axa geometrică a arborelui.
Lagăre cu alunecare
Lagărele cu alunecare (fig. 1)

sunt organe de mașini care susțin
organe de mișcare în rotație (în gene-
ral arbori și osii).
Pentru lagărul cu alunecare
este caracteristică alunecarea relativă
a suprafeței fusului pe suprafața lagă-
rului, suprafețe separate printr-o peli- Fig. 1 – Lagăr cu alunecare
culă de lubrifiant.
Pentru a corespunde scopului, lagărele cu alunecare trebuie să îndeplinească o serie de
condiții:
• să permită mișcarea organelor susținute fără pierderi sau abateri;
• să preia toate sarcinile din fusuri;
• să asigure contactul dintre fus și lagăr pe toată lungimea fusului;
• să permită o bună ungere și recuperarea lubrifiantului;
• să aibă posibilitatea corijării uzurii;
• să permită evacuarea căldurii;
• să aibă întreținere simplă și ieftină.
Lagărele cu alunecare pot fi:
o simple: tip bucșă sau realizate prin practicarea unui alezaj direct în corpul mașinii;
o complexe: subansambluri constituite din corp, capac (drept sau înclinat), cuzinet,
dispozitiv de ungere, dispozitive de compensare a uzurii (fig. 2).
1
Fig. 2 – Lagăr cu alunecare complex
Cuzineții sunt reperele care realizează contactul fizic între arbore sau osie și lagăr. Ei
constituie elementele de care depinde în primul rând buna funcționare a lagărului. Constructiv
ei pot fi ficși sau oscilanți.
Lagărele simple (bucșele) (fig. 3) se reprezintă ca atare, de obicei într-o singură vede-
re, în secțiune.
Fig. 3 – Tipuri de lagăre simple
Lagărele complexe reprezintă subansambluri și se reprezintă ca desene de ansamblu.
Domenii de utilizare
la arbori de turații foarte mari;

pentru ghidarea de mare precizie a arborilor;
la arbori foarte grei sau de serie individuală;
când trebuie preluate șocuri, lovituri sau vibrații mari;
când condițiile de montaj impun lagăre demontabile în plan transversal (arbori co-
tiți);
când se impun gabarite radiale mici;
când funcționarea are loc în medii nefavorabile (apă, impurități);
la mecanisme cu funcționare lentă sau intermitențe mari.
Avantajele lagărelor cu alunecare:
funcționează cu zgomot și șocuri mai reduse;
au gabarit radial mai mic;
au montare și demontare ușoară;
amortizează șocurile și vibrațiile;
au posibilitatea de reglare a jocurilor;
durabilitatea este mai mare;
prețul de cost este mai redus.
Dezavantajele lagărelor cu alunecare:
au coeficienți de frecare mai mari;
au gabarit axial mai mare;
au frecare mare la pornire;
au consum relativ mare de lubrifiant;
2
necesită perioadă de rodare;

au întreținere și etanșare mai complicate.
Clasificarea lagărelor cu alunecare
După direcția sarcinii:

radiale;
axiale (crapodine);
radial-axiale.
După forma suprafeței de frecare:
cilindrice;
conice;
sferice;
plane.
După poziția fusului pe arbore:
de capăt;
intermediare.
Fig. 4 – Forme de bucșe
Materiale pentru lagărele cu alunecare
În alegerea materialelor trebuie să se țină seama de următoarele considerente:

• rezistența mecanică a materialului fusului să fie mult mai mare decât a materialului
suprafeței de sprijin, pentru diminuarea uzurii fusului;
• între materialul fusului și materialul de sprijin (antifricțiune) să fie cât mai puțină
afinitate, pentru evitarea gripării;
• cele două materiale să favorizeze adsorbția lubrifiantului, formarea și refacerea ra-
pidă a peliculei de lubrifiant, cu pierderi prin frecare cât mai mici.
Materiale antifricțiune:
• fonte cu grafit nodular antifricțiune (Fgn Al, Fgn A2);
• bronzuri pe bază de plumb (Pb-Cu, Pb-Sn-Cu);
• bronzuri speciale (Cu-Pb-Sn-Ni, Cu-Pb-Sn-Ni-Zn);
• aliaje pe bază de staniu și aluminiu (Y-Sn 80, Y-Sn 89);
• pulberi de Fe, Cu, Sn, Pb, C presate în forme la temperaturi ridicate (sinterizate) și
impregnate cu lubrifiant;
• materiale nemetalice (mase plastice, cauciuc, ceramice, grafit).
Frecarea, uzarea și ungerea lagărelor cu alunecare
În cazul lagărelor cu alunecare sunt posibile toate stările de frecare. Regimul optim es-
te cel care asigură separarea suprafeței fusului de cea a cuzinetului printr-o peliculă continuă
3
de lubrifiant. Acest regim, numit cu ungere fluidă, se realizează în două moduri:

regim de ungere hidrostatic, când între cele două suprafețe în mișcare relativă se
introduce, sub presiune, în sens invers acțiunii sarcinii, un lubrifiant lichid sau gazos;
regim de ungere hidrodinamic, când se asigură condiții constructive și funcționale
pentru provocarea unei pelicule de lubrifiant, de presiune suficient de mare pentru a susține
fusul.
Ungerea lagărelor se poate face prin:
• cădere liberă;
• capilaritate;
• presiune;
• autolubrifiere.
Uzarea suprafețelor este procesul de modificare a dimensiunilor și a formelor suprafe-
țelor aflate în contact relativ.
Uzura reprezintă produsul procesului de uzare – materialul desprins și deteriorarea su-
prafețelor.
După condițiile de funcționare, la lagărele cu alunecare apar următoarele tipuri de
uzuri:
• de contact;
• de gripaj;
• abrazivă;
• de oboseală.
Lubrifianții utilizați pentru ungere se aleg în funcție de calitățile lor, corespunzător

condițiilor de funcționare și întreținere a lagărului.
La lagărele cu alunecare se utilizează toate categoriile de lubrifianți.
Lubrifianții solizi se folosesc în condiții grele de frecare sau la temperaturi mari.
Lubrifianții consistenți (unsorile consistente) sunt dispersii de săpunuri în uleiuri mi-
nerale. Pot fi naturali sau sintetici. Pentru diversificarea utilizării li se adaugă aditivi.
Avantajele unsorilor consistente sunt:
• etanșare mai simplă;
• completarea se face la intervale mari de timp sau deloc;
• construcția lagărului este mai simplă și mai ieftină.
Lubrifianții lichizi sunt, în general, uleiuri. Cele mai utilizate sunt uleiurile minerale.
Pentru îmbunătățirea calităților în uleiuri se introduc aditivi – substanțe speciale (acizi
grași, compuși organo-metalici, derivați fenolici, materiale sintetice) cu proprietăți multiple.
Lubrifianții lichizi au cea mai largă utilizare datorită următoarelor avantaje:
• stabilitate superioară;
4
• frecări interioare mai mici;

• se pot utiliza la orice turații;
• înlocuirea este ușoară;
• asigură regimul de ungere hidrodinamic.
Dezavantajele lubrifianților lichizi reprezintă principalele avantaje ale unsorilor con-
sistente.
Lubrifianții gazoși (aer) se folosesc la turații foarte mari întrucât au o frecare foarte
mică, astfel că încălzirea este redusă și randamentul ridicat. Se mai folosesc în condiții de
temperaturi extreme (joase sau înalte) sau când se impune puritatea instalațiilor și a produse-
lor (industria farmaceutică, alimentară etc.).
A. Montarea lagărelor simple

La aceste lagăre (numite și bucșe), fiind dintr-o bucată, montarea constă din presarea
bucșei ca piesă cuprinsă sau cuprinzătoare.
Presarea se face manual sau mecanic, utilizându-se piese de ghidare.
Dacă în urma presării rezultă deformații sau rizuri, se execută o prelucrare a suprafeței
interioare cu alezoare sau cu piese de calibrare.
B. Montarea lagărelor complexe

Aceste lagăre au ca element principal o pereche de cu-
zineți (fig. 5), ceea ce permite montarea transversală pe arbo-
re și reglarea periodică.
Asamblarea comportă următoarele operații:
curățarea cuzineților, a canalelor de ungere, înde-
părtarea bavurilor; Fig. 5 – Cuzinet
montarea cuzineților în corpul lagărului (sau în
capac) prin lovituri ușoare;
asamblarea capacului cu corpul prin șuruburi.
Verificarea asamblării lagărelor cu alunecare
Pentru corecta funcționare a lagărului se face, în principal, verificarea coaxialității.

Coaxialitatea se verifică în funcție de caracteristicile lagărelor și anume:
• la lagăre închise, de dimensiuni reduse, la distanțe mici, coaxialitatea se verifică cu
calibre prevăzute cu fusuri identice cu cele ale arborelui de montat:
o calibrul trebuie să intre ușor și să se rotească; în caz contrar, se execută o
ajustare folosind metoda petelor de contact;
• la lagăre închise, la distanțe mari, coaxialitatea se verifică cu calibre tubulare;
• la lagăre deschise, coaxialitatea se verifică cu ajutorul unei rigle.
Fig. 6 – Bielă cu lagăre diferențiate
5
Măsuri specifice de tehnica securității muncii

Manevrarea lagărelor se face cu atenție; se vor folosi dispozitive adecvate de
În timpul ridicării sau al coborârii capacelor se va evita introducerea mâinilor sau a
degetelor între fus și suprafața de alunecare ori între umerii de sprijin ai capacelor și ai părți-
lor interioare ale capacelor;
Materialele inflamabile vor fi aduse numai pentru intervalul de timp necesar, în
cantități minime și utilizate la distanță de orice sursă de căldură sau foc deschis;
Lagărele se așează în timpul lucrului numai în locuri curate;
Lagărele se depozitează în locuri protejate de coroziune.
6

Subiectul: Lagăre
Lagăre cu rostogolire
Lagărele cu rostogolire (fig. 1) sunt organe

de mașini care susțin organe în mișcare de rotație (în
general arbori și osii).
Lagărele cu rostogolire se mai numesc și la-
găre cu rulmenți.
Datorită înlocuirii frecării de alunecare prin Fig. 1 – Lagăr cu rostogolire
frecare de rostogolire, randamentul lagărelor cu
rulmenți este superior, η = 0,98⋯ 0,995 .
Rulmenții (fig. 2) sunt alcătuiți din următoarele ele-
mente:
• inelul interior (1);
• inelul exterior (2);
• corpurile de rulare (3 – bile sau role);
• colivia (4).
Fig. 2 – Structura rulmentului
Inelul interior și cel exterior formează calea de rulare,
pe care se rostogolesc corpurile de rulare. Există rulmenți cu una sau două căi de rulare.
Căi de rulare – suprafețele prelucrate pe cele două inele, pe care are loc rostogolirea
corpurilor de rostogolire.
Corpuri de rostogolire – corpuri de revoluție identice, interpuse între inele pentru a le
menține coaxialitatea.
Colivie – piesa care menține echidistanța corpurilor de rostogolire.
Diversitatea extrem de mare a soluțiilor constructive a dus la fabricarea unor rulmenți
în care unele elemente lipsesc sau sunt adăugate altele (rulmenți fără inele sau colivie, capsu-
lați etc.).
Pentru a corespunde scopului, lagărele cu rostogolire, ca și lagărele cu alunecare, tre-
buie să îndeplinească o serie de condiții:
să permită mișcarea organelor susținute, fără pierderi sau abateri;
să preia toate sarcinile din fusuri;
să asigure contactul dintre fus și lagăr pe toată lungimea fusului;
să aibă întreținere simplă și ieftină;
să existe diferențe reduse între dilatările pieselor componente ale lagărului cu ros-
togolire.
Reprezentarea grafică a rulmentului ca atare se face într-o singură vedere (fig. 3), în
secțiune, întrucât este un organ de mașină standardizat.
Lăgăruirea cu rulmenți este o reprezentare de ansamblu, care conține și elementele de
fixare, etanșare și asigurare. În cele mai multe cazuri rulmenții sunt reprezentați convențional.
1
Fig. 3 – Diverse tipuri de rulmenți
în mașini cu porniri și opriri dese;

la fusuri având viteze periferice reduse;
în mașini cu rezistențe mari de pornire;
în mașini unde trebuie evitată uzura fusurilor.
Avantajele lagărelor cu rostogolire:

frecarea este aproape constantă la pornire și în mers;
nu necesită rodaj;
coeficientul de frecare este mai redus;
consumul de lubrifiant este mai redus;
randamentul este mai ridicat;
întreținerea și etanșarea sunt mai simple;
gabaritul axial este mai redus;
jocul radial este mai redus;
evită uzura fusului.
Dezavantajele lagărelor cu rostogolire:
durabilitatea este mai redusă;
au capacitate de amortizare mai mică;
au rezistență mai redusă la suprasarcini și șocuri;
au durabilitate redusă la turații mari;
gabaritul radial este mai mare;
se montează numai pe la capetele arborelui;
defectarea se produce aproape brusc;
nivel de zgomot mai mare.
Clasificarea rulmenților
După direcția sarcinii principale:

radiali;
radiali-axiali;
axiali-radiali;
axiali.
După forma corpurilor de rostogolire:
cu bile;
cu role:
o cilindrice;
o înfășurate;
o conice;
o tip butoiaș;
cu ace.
2
După numărul de rânduri ale corpurilor de rostogolire:

unul;
două;
mai multe.
Fig. 4 – Rulmenți
Pentru simplificarea construcției și utilizarea rațională a rulmenților numărul de execu-

ții este limitat prin seriile de dimensiuni.
La același diametru nominal avem:
o serie de diametre exterioare;
o serie de lățimi.
Seria de dimensiuni (seria rulmentului) reprezintă combinații ale celor două serii.
Simbolizarea rulmenților
Este necesară și a fost introdusă datorită numărului mare de caracteristici constructive

și funcționale care asigură identificarea unui rulment.
Simbolizarea este foarte variată și diferă de la un producător la altul.
Conform standardelor, simbolul unui rulment se compune din:
1. simbolul de bază;
2. simboluri auxiliare.
Fig. 5 – Schema simbolizării rulmenților
Materiale pentru rulmenți
Solicitările mari la care sunt supuse căile de rulare și corpurile de rostogolire în timpul
funcționării necesită oțeluri speciale – oțeluri cu crom, tratate termic pentru ridicarea durității.
Inelele și corpurile de rostogolire se confecționează din:
3
• oțel RUL 1 pentru rulmenți mici;

• oțel RUL 2 pentru rulmenți mari;
• oțel RUL 1V și RUL 2V pentru condiții grele de utilizare.
Colivia se confecționează din:
• oțel carbon (OL 34, OL 37) sub formă de tablă ambutisată;
• alamă turnată, duraluminiu;
• materiale nemetalice.
Ungerea rulmenților
Are aceleași scopuri ca și la lagărele cu alunecare. Lubrifianții folosiți se încadrează în

clasificarea generală: lichizi, consistenți, solizi.
Ungerea cu lubrifianți lichizi se realizează prin:
baie de ulei;
injecție de ulei;
stropire;
picurare;
ceață de ulei.
Ungerea cu unsori consistente se realizează prin umplerea spațiului liber din rulment și
din carcasă.
Etanșarea se realizează fie la rulment (capac de protecție, șaibă de etanșare), fie la car-
casă (toate tipurile clasificate de etanșări).
A. Montarea și demontarea rulmenților
Etapele montării rulmenților sunt următoarele:

spălarea rulmenților:
o se efectuează în băi metalice, cu ulei mineral încălzit la 80°C;
o rulmenții sunt așezați în plase metalice, pentru a permite căderea impurită-
ților, apoi suspendați pentru scurgerea uleiului;
eliminarea urmelor de coroziune:
o se efectuează cu soluții decapante, urmată de lustruire și spălare;
pregătirea pentru montare:
o se efectuează controlul suprafețelor, al abaterilor și al toleranțelor;
o se ajustează neregularitățile și se înlătură abaterile;
o piesele pregătite se șterg și se acoperă cu o peliculă de ulei;
fixarea rulmenților în lagăr:
o se referă la fixarea contra rotirii inelelor (pe arbore sau în carcasă);
o se realizează prin montaje cu strângere sau cu bucșe elastice (la montări și
demontări dese);
montarea rulmenților:
o se face la rece sau la cald, în funcție de dimensiunile rulmenților;
o montarea se face numai cu sculele și dispozitivele special prevăzute pentru
aceasta (conform fișei tehnologice);
demontarea rulmenților:
o se efectuează la înlocuirea rulmenților, revizuirea fusurilor sau montaj ne-
corespunzător;
o solicitarea de demontare se aplică inelului care se demontează;
4
o se va evita orice zgâriere sau lovire a fusului, care poate produce disfuncți-
onalități ulterioare;
o se execută numai cu dispozitivele speciale prevăzute pentru operație (prese,
extractoare – fig. 6).
Fig. 6 – Extractoare de rulmenți
B. Verificarea lagărelor de rostogolire
După montarea rulmenților și ungerea lor se execută câteva operații de verificare:

• rotirea manuală a lagărului, care trebuie să fie ușoară;
• ascultarea zgomotului lagărului la mașina în funcțiune; nivelul de zgomot redus și
uniform indică o funcționare normală; în caz contrar, se demontează capacele și se verifică
ungerea;
• urmărirea temperaturii lagărului, care nu trebuie să fie mai mare de 50°C; dacă
temperatura crește mai mult (cu excepția perioadei de rodaj de 2 – 3 ore, când poate ajunge la
70°C) se demontează rulmentul.
Pot fi și alte cauze ale încălzirii:
o ungere necorespunzătoare;
o strângere excesivă a inelelor de etanșare.
Fig. 7 – Lagăr de rostogolire complex
Defectele rulmenților
Defectarea rulmenților se produce în principal din cauza montajului defectuos și a în-

treținerii necorespunzătoare.
În exploatare pot apărea defecțiuni ale rulmenților datorate unor cauze care trebuie lo-
calizate.
Cauzele defectării rulmenților sunt:
exfolierea materialului, manifestată prin apariția unor foițe desprinse de pe supra-
fețele de rulare:
o se datorează oboselii sau solicitărilor excentrice;
o indică sfârșitul duratei de funcționare a rulmentului;
uzurile premature:
o se datorează montajului și exploatării necorespunzătoare;
5
fisurile:
o se datorează montajului și exploatării necorespunzătoare;
coroziunea:
o apare la funcționare în medii corosive sau la temperaturi mari;
o se produc oxizi care interacționează cu suprafețele de lucru.
Norme specifice de tehnica securității muncii

Manevrarea lagărelor se face cu atenție; se vor folosi dispozitive adecvate de
Se va acorda atenție deosebită preselor, întrucât piesele de montat pot să sară;
Dispozitivele care servesc la montarea rulmenților prin bătăi de ciocan trebuie fi-
xate bine, iar loviturile cu ciocanul să fie centrate;
În timpul ridicării sau al coborârii capacelor se va evita introducerea mâinilor sau a
degetelor între fus și suprafața de alunecare ori între umerii de sprijin ai capacelor și ai părți-
lor interioare ale capacelor;
Materialele inflamabile vor fi aduse numai pentru intervalul de timp necesar, în
cantități minime și utilizate la distanță de orice sursă de căldură sau foc deschis;
Lagărele se așează în timpul lucrului numai în locuri curate;
Lagărele se depozitează în locuri protejate de coroziune.
6

Subiectul: Cuplaje
Rol funcțional
Cuplajele sunt organe de ma-
șini ce asigură legătura permanentă
sau intermitentă necesară transmiterii
mișcării de rotație de la un arbore la
altul sau de la un organ de mașină la
altul montat pe același arbore, fără a
se modifica valoarea și sensul mo- Fig. 1 – Principiul cuplajului
mentului de torsiune (fig. 1).
Scopul tehnologic al cuplajelor poate fi:
• transmiterea mișcării;
• comanda mișcării;
• limitare de sarcină;
• protecție împotriva vibrațiilor și șocurilor;
• compensarea erorilor de execuție și de montaj;
• limitarea maximală sau minimală de turație;
• transmiterea mișcării într-un singur sens.
Cerințe impuse
• capacitate de transmitere totală a momentului de răsucire a arborelui;

• să nu genereze solicitări suplimentare (împingere axială, moment încovoietor, fre-
cări etc.);
• să compenseze eventualele devieri unghiulare, radiale sau axiale ale unui arbore
față de celălalt;
• capacitate de atenuare a șocurilor și oscilațiilor dăunătoare ce apar în timpul ex-
ploatării;
• asigurarea interschimbabilității necesare înlocuirii elementelor uzate;
• să fie fiabile și mentenabile;
• să aibă greutate și dimensiuni constructive cât mai reduse;
• să asigure deplina securitate a muncii.
Cuplajele sunt subansambluri standardizate, astfel că dimensiunile constructive și

funcționale sunt prestabilite.
În desen se reprezintă doar cotele de gabarit.
Fig. 2 – Cuplaj cu manșon cu pene disc
1
Clasificarea cuplajelor
În funcție de condițiile de funcționare ale celor doi arbori, cuplajele se clasifică în:
• permanente;
• intermitente (ambreiaje).
Cuplajele permanente sunt cele la care întreruperea mișcării între cei doi arbori nu
poate fi făcută decât prin oprirea mașinilor și demontarea cuplajelor.
Cuplajele permanente se împart în:
• fixe – prin care se realizează legătura rigidă a arborilor:
o cu manșon;
o cu flanșe;
o cu dinți frontali;
• mobile (compensatoare) – care permit mici deplasări axiale, radiale sau unghiulare
între arborii cuplați:
o cu elemente rigide:
cu gheară frontală;
cu bolțuri;
cu gheare;
cu disc intermediar;
cardanice;
o cu elemente elastice:
cu bolțuri;
cu elemente intermediare metalice;
cu elemente intermediare nemetalice.
Cuplajele intermitente (ambreiajele) sunt cele care permit cuplarea (ambreierea) sau
decuplarea (debreierea) arborilor atât în mers, cât și în repaus, fără a fi demontate.
Aceste cuplaje pot fi:
• comandate:
o prin formă;
o prin fricțiune:
plane;
conice;
cu saboți;
o speciale;
• automate:
o centrifugale;
o de siguranță;
o de sens unic.
Cuplaje permanente fixe
Realizează asamblarea rigidă a doi arbori perfect coaxiali. Se utilizează la asamblarea

arborilor lungi și transmiterea unor forțe axiale. Transmit însă și vibrațiile sau șocurile.
Cuplajul cu manșon
(fig. 3) este cel mai simplu
cuplaj.
Manșonul poate fi:
monobloc, fixat pe Fig. 3 – Cuplaje cu manșon
arbori prin:
o știfturi;
2
o pene;
o caneluri;
secționat, strâns pe arbori prin șuruburi.
Cuplaje permanente mobile rigide
Asigură transmiterea rotației și a cuplului motor între doi arbori a căror coaxialitate nu
poate fi respectată. Abaterile (fig. 4) pot fi:
axiale;
radiale;
unghiulare;
combinate.
Fig. 4 – Abaterile arborilor
Cuplajul cu gheare (fig. 5):

se execută cu 3 – 6 gheare
(craboți);
transmite momente de tor-
Fig. 5 – Cuplaje cu gheare siune mici;
poate compensa mici aba-
teri axiale.
Cuplajul cu bolțuri (fig. 6):
este format din două semicuplaje montate pe pene;
este utilizat la transmisii nepretențioase;
poate compensa mici abateri axiale.
Cuplajul cu disc intermediar mobil (Oldham) (fig. 7):
este format din două semicuplaje montate pe pene și un element Fig. 6 – Cuplaj cu
intermediar îmbucat; bolțuri
compensează abateri radiale variabile;
profilul de îmbucare are diverse forme.
Fig. 7 – Cuplaje Oldham
Cuplajul cardanic (fig. 8):

cuplează doi arbori concurenți (α = 20 – 25°);
elementul intermediar poate fi de diverse forme (cruce, nucă, bile);
pentru înlăturarea variației de turație la arborele condus se folosesc două cuplaje
cardanice.
3
Fig. 8 – Cuplaje cardanice
Cuplaje permanente mobile elastice
Asigură transmiterea rotației și a cuplului motor între doi arbori a căror coaxialitate nu
poate fi respectată, cu limitarea vibrațiilor de rezonanță și atenuarea șocurilor torsionale.
Cuplajul elastic cu bolțuri (fig. 9):
este format din două semicuplaje și bolțuri cu manșoane
din cauciuc, montate alternativ într-un semicuplaj sau în celălalt;
are capacitate mare de amortizare a șocurilor;
are durabilitate redusă la sarcini mari.
Cuplajul elastic cu manșon (fig. 10): Fig. 9 – Cuplaj elastic cu
este format din două semicuplaje și un bolțuri
manșon din cauciuc, întreg sau secționat, fixat de
semicuplaje prin strângere cu șuruburi;
are capacitate mare de amortizare a șocurilor;
calculul de proiectare este laborios.
Fig. 10 – Cuplaj Cuplaje intermitente (ambreiaje) comandate

elastic cu manșon
Realizează cuplarea în două moduri:
prin formă – transmit rotația și cuplul motor prin contactul unor proeminențe de
formă conjugată; sunt simple și compacte, dar cuplarea se face în repaus, iar decuplarea la
sarcini mici;
prin fricțiune – numite curent ambreiaje, cuplează și decuplează în mers sau în re-
paus; trecerea la viteze superioare a arborelui condus este lină, însă decuplarea se face brusc;
protejează împotriva suprasarcinilor.
Ambreiajul cu discuri de fricțiune:
utilizează discuri plane, de regulă placate cu materiale de fricțiune mare;
cuplarea se realizează prin presarea discurilor conduse de cele conducătoare;
comanda cuplării și a decuplării se poate face mecanic, electromagnetic, pneumatic
sau hidrostatic.
Cuplaje intermitente automate
Realizează cuplarea sau decuplarea elementului condus în funcție de anumiți parametri

impuși transmisiei:
turație;
cuplu motor;
sens de rotație.
Cuplajul de viteză limitează turația folosind acțiunea forței centrifuge.
Cuplajul de siguranță poate întrerupe automat legătura dintre arborii cuplați, în cazul
4
apariției unor suprasarcini în timpul funcționării. Acest cuplaj limitează cuplul motor prin:
o forfecarea unor știfturi;
o ambreiaje de fricțiune;
o deplasarea unor piese îmbucate prin presare elastică.
Cuplajul unisens permite transmiterea rotației într-un singur sens; când turația elemen-
tului condus depășește turația elementului conducător, cuplajul se decuplează automat.
1. Montarea cuplajelor permanente fixe

Montajul acestor cuplaje trebuie să asigure coaxialitatea arborilor.
Se așează arborii cap la cap.
Se verifică coaxialitatea.
Se corectează eventualele abateri:
o manșoanele monobloc se montează întâi pe un capăt de arbore, apoi pe ce-
lălalt, prin deplasare axială;
o manșoanele secționate se montează prin suprapunerea secțiunilor peste ca-
petele arborilor și fixare cu șuruburi.
2. Montarea cuplajelor permanente mobile

Aceste cuplaje permit abateri ale arborilor de la coaxialitate.
Se verifică starea elementelor.
Se montează cele două părți componente (prin pene longitudinale, sudare, presare,
fretare etc.):
o cuplajele cardanice au o montare mai deosebită, datorită abaterilor unghiu-
lare pe care acestea le permit.
Se face verificarea prin rotire (cuplare).
3. Montarea cuplajelor elastice

Aceste cuplaje permit abateri ale arborilor de la coaxialitate cu limitarea vibrațiilor de
rezonanță și atenuarea șocurilor torsionale.
Se verifică starea elementelor.
Se montează cele două părți componente (prin pene longitudinale, sudare, presare,
fretare etc.):
o la unele cuplaje elementul elastic se montează în etapa a doua între cele
două părți componente.
4. Montarea cuplajelor intermitente

Aceste cuplaje, numite și ambreiaje, realizează cuplarea sau decuplarea elementului
condus în funcție de anumiți parametri impuși transmisiei; ca atare, montarea lor este mai
laborioasă, în funcție de tip, și se execută pe baza unei fișe tehnologice.
Materiale
Elementele constituente ale cuplajelor pot fi executate din materiale metalice sau ne-
metalice.
5

La fixare și reglare se va acorda atenție executării și filetării găurilor, montării șu-
ruburilor etc.;
Piesele în mișcare (arbori, cuplaje) trebuie să fie îngrădite;
Manevrarea arborilor se face cu atenție; se vor folosi dispozitive adecvate de
La montare se va avea în vedere să nu rămână niciun fel de părți proeminente, ca-
re, în timpul funcționării, ar putea să pună în pericol persoanele din proximitate;
Reglarea cuplajelor se va face numai după oprirea sigură a arborelui conducător;
Cuplajele se depozitează în locuri protejate de coroziune.
6

Subiectul: Ghidaje
Rol funcțional
Ghidajele (fig. 1) sunt elemente fixe ale

mecanismelor cu mișcare de translație ca mijloc
de susținere și ghidare a pieselor în mișcare de
translație. Fig. 1 – Ghidaj
Ghidajele sunt folosite pentru asigurarea
deplasării rectilinii a pieselor în mișcare ca: mese, suporturi, sănii etc. pe batiurile mașinilor.
Batiu – construcție din metal pe care se montează mecanismele unui sistem tehnic și
prin intermediul căreia acesta se poate fixa pe o fundație, pe un teren etc.
De obicei, ghidajele se confecționează perechi.
Clasificarea ghidajelor
1. După formă (fig. 2):

• cilindrice;
• pătrate;
• cilindrice duble;
• dreptunghiulare;
• triunghiulare (în V);
• în coadă de rândunică.
Fig. 2 – Forme de ghidaje
2. După modul de fabricație:

• solidare cu batiul;
• demontabile.
3. După material:
• feros (fontă, oțel);
• neferos (aliaje de metale neferoase);
• nemetalic (materiale plastice).
Elemente pe tehnologie
Montarea ghidajelor
Constă în fixarea ghidajelor demontabile pe suprafețele prelucrate ale batiurilor prin
diverse procedee:
1
prin canal;
prin șuruburi;
prin canal și șuruburi.
La mașinile de precizie, pentru a nu se pierde gradul de precizie a mașinii prin uzarea
ghidajelor, acestea se execută reglabile, cu piese de reglare sau compensație alcătuite din:
• pene paralele pe care acționează șuruburi de reglaj în direcție perpendiculară;
• pene înclinate, pe care acționează șuruburi de reglaj în direcția axială.
Ghidajele se montează pe batiu după ce plăcile componente au fost tratate termic.
Finisarea ghidajelor
Constă în obținerea prin prelucrare a unor suprafețe netede care să permită pieselor ce
se deplasează o mișcare ușoară și precisă.
Procedeele de finisare diferă în funcție de mărimea și de importanța mașinii.
Mașinile grele, ale căror piese au mișcări cu viteze mici, sunt finisate printr-o rabotare
de finisare urmată de rectificare sau răzuire.
Mașinile mai mici, ale căror piese au mișcări cu viteze mici, sunt finisate prin pilire,
răzuire sau rectificare.
Mașinile mai mici, ale căror piese au mișcări cu viteze mari, sunt finisate prin răzuire
apoi rodate.
Răzuirea
Este o metodă de finisare prin care se dă suprafeței o formă corectă, rectilinie, de nete-
zime mare.
Materiale
În diferite țări (Germania, Italia, Anglia etc.) au apărut materiale compuse noi din
PTFE, MoS2, pulberi metalice etc., cu lipire sau întărire la rece. Aceste materiale prezintă
proprietăți de antifricțiune și antistick-slip1; ele înlocuiesc textolitul sau alte aliaje deficitare;
au diferite denumiri comerciale (Turcit, Moglice, Devcon, G 30 etc.).
Materialul românesc DINOX UM 40, brevetat la ICECHIM București, prezintă per-
formanțe superioare (µ ak = 0,05 reduce manopera cu 70 % față de soluțiile clasice).
Urmărindu-se o durabilitate cât mai mare a ghidajelor, se caută să se obțină valori re-
duse ale forțelor de frecare și a vitezei sau intensității de uzare, implicit se limitează presiunea
de contact, se alege corespunzător cuplul de materiale, duritatea și lubrifiantul.
Sunt destinate îndeosebi mașinilor-unelte (batiuri, sănii, mese, suporți etc.) și altor uti-
laje (prese, ascensoare etc.).
Măsuri specifice de tehnica securității muncii
Se aplică la operațiile prin care se face fixarea, reglarea și prelucrarea ghidajelor.

Batiurile trebuie să fie așezate pe podele fixe și stabilizate;
La fixare și reglare se va acorda atenție executării și filetării găurilor, montării șu-
ruburilor etc.;
Manevrarea ghidajelor mobile se face cu atenție; se vor folosi dispozitive adecvate
1
proprietate care face frânarea lină şi treptată prevenind apariţia vibraţiilor şi a zgomotelor;
2
de transport și de manevrare;
Materialele inflamabile vor fi depozitate și utilizate la distanță de orice sursă de
căldură sau foc deschis;
Repararea, ungerea sau curățirea ghidajelor mașinilor-unelte, a mecanismelor și a
aparatelor se va face numai când acestea nu funcționează;
La prelucrarea ghidajelor se vor avea în vedere măsurile de tehnica securității
muncii de la operațiile de pilire, răzuire, rectificare, rodare.
3
Tema: Transmisii mecanice

Subiectul: Transmisii cu roți de fricțiune
Noțiuni introductive
Organele componente alcătuiesc principalele transmi-

sii mecanice – mecanisme care transmit rotația și cuplul mo-
tor, de obicei cu modificarea vitezelor unghiulare.
Mișcarea de rotație este predominantă la mașinile și
aparatele produse pentru diversele domenii de activitate uma-
nă datorită unor avantaje evidente. Domeniile de utilizare
impun varierea vitezei unghiulare și a cuplului motor (mo-
mentului de torsiune), ceea ce se realizează cunoscând relații- Fig. 1 – Transmisie mecanică
le între mărimi.
Clasificarea transmisiilor
Prin fricțiune cu contact direct prin roți de fricțiune

cu element intermediar prin curele
prin cabluri
Prin angrenare cu contact direct prin roți dințate
cu element intermediar prin lanțuri
prin curele dințate
Relații de calcul
Pentru o putere dată avem următoarea relație între mărimile transmise:

P
M t = 9,5 ⋅ 106 ⋅ ,
n
unde: Mt – momentul de torsiune (cuplul motor) [ N ⋅ mm ]; P – puterea [kW]; n – turația
[rot/min].
Considerând puterea constantă rezultă:
M t ⋅ n = const.
Principiile transmisiei
Fig. 2 – Elementele unei transmisii
1
Mărimi Unitatea Roata 1 Roata 2

Puterea kW P P
Momentul de torsiune N ⋅ mm Mt1 Mt2
Turația rot/min n1 n2
Diametrul mm D1 D2
Numărul de dinți - z1 z2
Relații Echivalarea puterii M t1 ⋅ n1 = M t2 ⋅ n 2

Raportul de transmitere
i=
n2  D1 
a turației n1 =  – fricțiune
 D2 
 z1 
=  – angrenare
 z2 
Relațiile sunt valabile pentru toate tipurile de transmisii ale rotației.
Rol funcțional
Rolul funcțional al unei transmisii cu roți de fricțiune este acela de a transmite mișca-
rea de rotație între doi arbori paraleli sau concurenți, la puteri relativ scăzute.
Transmisiile prin fricțiune sunt mecanismele prin intermediul cărora mișcarea de la
roata conducătoare la cea condusă se transmite prin contact direct, datorită forțelor de frecare
sau prin elemente intermediare. Un caz aparte de roți de fricțiune îl reprezintă roțile motoare
ale autovehiculelor, care transformă mișcarea de rotație a roților în mișcarea rectilinie a vehi-
culului.
Fig. 3 – Transmisii prin roți de fricțiune
Cerințe impuse
funcție de configurația transmisiei, la asamblare se vor respecta cu strictețe unghi-

urile dintre arborii transmisiei;
la utilizare trebuie să respecte sarcina maximă pentru care au fost calculate;
corpurile de rostogolire ale transmisiilor uscate necesită o izolație sigură împotriva
pătrunderii uleiului din lagăre, pentru evitarea patinării.
Reprezentarea transmisiei se face într-o singură vedere,

de regulă; se cotează distanța între axe (fig. 4).
Ca și la celelalte transmisii, se utilizează reprezentarea
convențională, simplificată și cinematică.
Fig. 4 – Reprezentarea transmisiei

prin roti de fricțiune
2

Subiectul: Transmisii cu roți de fricțiune
În industrie, aceste transmisii se întâlnesc cel mai des la mașinile de rectificat interior,
la mașinile textile și la standuri de încercări cu următoarele caracteristici:
puteri până la 120 kW (cu varierea turației);
turații până la 16000 rot/min;
rapoarte de transmitere în intervalul 3 – 15;
distanțe între axe până la 2 m.
Avantajele transmisiilor prin roți de fricțiune
au construcție simplă;
funcționează cu nivel redus de zgomot și vibrații;
permit varierea continuă a turației;
protejează împotriva suprasarcinilor (prin patinare);
transmit turații mari;
pot lucra ca inversor de turație;
permit reglarea ușoară a vitezei elementului condus;
au cuplare și decuplare comodă.
Dezavantajele transmisiilor prin roți de fricțiune
produc sarcini mari pe arbori și lagăre;
asigură raport de transmitere precis doar la puteri mici;
necesită dispozitive de apăsare;
au capacitate limitată de transmitere a puterii;
au gabarit mai mare decât alte tipuri de transmisii.
Clasificarea transmisiilor
1. După poziția axelor:

• paralele;
• concurente.
2. După contactul între corpuri:
• pe linie;
• pe punct.
3. După raportul de transmitere:
• constant;
• variabil.
4. După felul contactului:
• direct;
• cu element intermediar rigid.
5. După forma roților de frecare:
• cilindrice;
• plane;
• conice;
• toroidale.
6. După tipul de funcționare:
1
• uscat;
• cu ungere cu ulei.
Variatoare de turație
Sunt transmisii prin roți de fricțiune care permit varierea continuă a turației. În acest
scop ansamblului i se adaugă un element intermediar, de reglare.
Variatoarele (fig. 1) repre-
zintă mecanisme care utilizează
diverse transmisii: prin curele,
prin lanțuri, prin cabluri, prin flui-
de.
Fig. 1 – Tipuri de variatoare prin fricțiune
Clasificarea variatoarelor:
• după cinematică:
o simple;
o cu element intermediar;
• după forma corpului de rostogolire:
o disc (frontal) (fig. 2); Fig. 2 – Variator cu disc
o conic;
o pe bile;
o toroidal.
Materiale pentru roți de fricțiune
Trebuie să asigure un coeficient de frecare cât mai mare, rezistență la presiunea de

contact, rezistență la uzură. În general, roata conducătoare este acoperită cu o garnitură din
cauciuc, piele sau textile.
Materiale uzuale:
• fontă pe fontă cenușie;
• oțel pe oțel;
• materiale feroase pe textolit;
• materiale feroase pe ferodou;
• oțel sau fontă cenușie pe cauciuc.
Montarea transmisiilor prin roți de fricțiune conține mai multe etape, și anume:
verificarea integrității elementelor (în special depistarea fisurilor, care pot produce
accidente grave);
verificarea coaxialității arborilor;
fixarea roților de fricțiune pe arbori:
o montarea (pe pene, caneluri etc.), cu fețele frontale în același plan;
o verificarea bătăii frontale și radiale;
realizarea presiunii de contact:
o montarea dispozitivului de apăsare;
verificarea transmisiei;
verificarea contactului corect (metoda petei de contact):
2
o roțile să calce pe toată suprafața de contact;

reglarea finală – verificarea sub sarcină.
Se vor respecta următoarele reguli la montaj:

În timpul funcționării nu se vor executa niciun fel de lucrări de reparație sau de în-
treținere;
Uneltele de mână acționate electric sau pneumatic vor fi prevăzute cu dispozitive
sigure pentru fixare, precum și cu dispozitive care să împiedice funcționarea necomandată;
Manevrarea arborilor și a roților de fricțiune se face cu atenție; se vor folosi dispo-
zitive adecvate de transport și de manevrare;
Roțile de fricțiune vor fi demontate și montate numai cu ajutorul dispozitivelor
pentru depresare și presare;
Înainte de începerea operației de demontare, roata va fi asigurată împotriva căderii
sau a răsturnării, iar arborele va fi asigurat împotriva rostogolirii;
La montarea roții pe arbore sau pe osie se va evita ținerea degetelor sau a mâinilor
pe acestea.
3

Subiectul: Transmisii prin curele
Rol funcțional
Transmisia prin curea (fig. 1) este mecanismul care are rolul de a transmite mișcarea și
puterea mecanică de la un arbore la altul, prin intermediul elementului flexibil tensionat numit
curea.
Fig. 1 – Transmisii prin curele
Cureaua se montează tensionat, între roata conducătoare și una sau mai multe roți con-
duse. Întinderea se poate realiza prin deplasarea unei roți sau prin apăsarea curelei cu o rolă de
întindere. Transmiterea mișcării este determinată de forțele de frecare dintre curea și periferia
roților.
Cerințe impuse
• să reziste la sarcini variabile și la uzură;

• gradul de flexibilitate să asigure transmiterea puterii cu pierderi cât mai mici;
• gradul de elasticitate să asigure funcționarea curelei în condiții de întindere perma-
nentă;
• gradul de aderență la periferia roții să asigure transmiterea unor forțe utile cât mai
mari;
• să prezinte un coeficient de frecare mare pe roți, pentru a diminua solicitarea pe
arbori și lagăre.
Reprezentarea transmisiei se face, de regulă, în două vederi (frontală și de sus); se co-

tează distanța între axe (fig. 2 și 3).
Fig. 2 – Transmisie prin curea trapezoidală Fig. 3 – Cotarea transmisiei prin curea trapezoidală
Ca și la celelalte transmisii, se utilizează reprezentarea convențională, simplificată și
1
cinematică (fig. 4).
Aceste transmisii intră în componența

imprimantelor, scanerelor, radiocasetofoanelor,
unităților CD-ROM și DVD-ROM, motoarelor,
mașinilor, utilajelor și instalațiilor agricole,
mașinilor-unelte (strunguri, mașini de găurit,
Fig. 4 – Reprezentarea cinematică a transmisiei prin
raboteze, mașini pentru prelucrarea lemnului, curele
polizoare, mașini de frezat), pompe centrifuge,
benzi transportoare, funiculare, ciocane pneumatice, războaie de țesut, mori de ciment, gatere
etc.
Curele late:
• puteri până la 6000 kW;
• rapoarte de transmitere până la 12;
• viteza curelei până la 100 m/s;
• distanța între axe până la 12 m.
Curele trapezoidale:
• puteri până la 1000 kW;
• rapoarte de transmitere până la 10;
• viteza curelei până la 40 m/s;
• distanța între axe până la 3 m.
Avantajele transmisiilor prin curele:
funcționează la distanțe mari între axele arborilor;
realizează transmisii între arbori necoaxiali și derivații multiple;
au precizie de execuție relativ scăzută;
au preț de cost scăzut;
montarea, demontarea și întreținerea sunt simple;
au randament ridicat.
Dezavantajele transmisiilor prin curele:
au gabarit mare;
nu asigură raport de transmitere precis (cu excepția curelelor dințate);
produc sarcini mari pe arbori datorită tensionării curelei;
necesită refacerea periodică a tensionării curelei;
au durabilitate modestă;
provoacă încărcări electrostatice.
Elementele constructive ale roții de curea
butucul – porțiunea cu care se asamblează prin pe-

ne longitudinale pe arbore;
obada – partea periferică cu configurație conjugată
cu cea a curelei;
brațele sau discul de legătură între obadă și butuc.
Configurația roții se alege în funcție de forma curelei
utilizate.
Fig. 5 – Elementele roții de curea
2
Clasificarea transmisiilor prin curele
După poziția relativă a arborilor:

cu arbori paraleli (cu ramuri deschise sau cu ramuri încrucișate);
cu arbori încrucișați.
După materialul curelei:
din piele;
din pânză cauciucată;
din cânepă;
din in;
din mătase;
din materiale plastice;
din țesătură din păr de cămilă;
din benzi metalice din oțel.
La alegerea materialului curelei, se va ține seama de comportarea acestuia în condițiile
de lucru date (temperatura, viteza de lucru, agresivitatea chimică a mediului).
După forma în secțiune a curelei:
late (netede sau dințate);
trapezoidale (clasice sau înguste);
rotunde.
Formele și dimensiunile secțiunii curelelor sunt standardizate. Alegerea acestora se fa-
ce funcție de valoarea raportului de transmitere.
După modul de pretensionare al curelei:
cu distanța dintre axe variabilă;
cu distanța dintre axe constantă.
După numărul curelelor de transmitere:
cu o curea;
cu mai multe curele.
După felul roților:
forma constructivă a obezii poate fi: netedă, canelată, în trepte și dințată;
roțile pot fi: libere sau multiple.
După raportul de transmitere:
cu raport constant;
cu raport variabil (în trepte sau continuu).
Fig. 6 – Tipuri de roți de curea
Transmisiile prin curele pot fi construite și ca varia-

toare, care asigură varierea continuă a turației (fig. 7).
Materiale
Curelele sunt confecționate din:

• piele de bovine, curele simple cu grosimea de 3 –
7 mm, iar curele duble 8 – 14 mm;
• materiale textile naturale (bumbac, lână, păr de
cămilă și capră) sau fibre sintetice (vâscoză, poliesteri). Aces-
Fig. 7 – Variator cu curea trapezoidală
3
tea prezintă avantajul că se pot fabrica curele lungi fără nici o lipitură și sunt rezistente la
agenții atmosferici și ai mediului industrial;
• materiale compuse formate dintr-o țesătură de material plastic (fire poliamidice)
căptușită cu un strat de aderență din piele.
Roțile de curea se execută din materiale care se aleg în funcție de mărimea sarcinilor
din exploatare. Se pot folosi: fonta, oțelurile turnate, oțelurile sudate, aliajele din aluminiu,
lemnul (de arțar sau fag), materialele plastice.
Montarea transmisiilor prin curele conține mai multe etape și anume:

verificarea integrității elementelor;
verificarea coaxialității arborilor;
fixarea roților pe arbori:
o montarea (pe pană disc, pană înclinată etc.);
o un avantaj al transmisiei este că pe pana disc roțile își ajustează poziția sub
sarcină;
montarea curelei pe roți:
o odată cu ultima roată de curea;
o prin deformare elastică, pe roțile montate;
montarea întinzătorului de curea și verificarea tensiunii curelei:
o săgeata maximă – 8 mm la transmisii fără întinzător;
verificarea transmisiei prin rotire manuală.

În timpul funcționării nu se vor executa niciun fel de lucrări de reparație sau de în-
treținere;
Manevrarea arborilor și a roților de curea se face cu atenție; se vor folosi dispoziti-
ve adecvate de transport și de manevrare;
Nu se va executa coborârea sau montarea cu mâna a curelelor în timpul funcționă-
rii instalației de transmisie;
Curelele ușoare (până la 5 kg) vor putea fi demontate de pe roți sau montate pe roți
numai cu ajutorul dispozitivelor speciale (pârghii de curea);
Roțile de curea vor fi demontate și montate numai cu ajutorul dispozitivelor pentru
depresare și presare;
La montarea roții pe arbore sau pe osie se va evita ținerea degetelor sau a mâinilor
pe acestea;
Materialele utilizate pentru îmbunătățirea aderenței între curea și roată se vor de-
pune pe curea numai după oprirea din funcțiune a transmisiei.
4

Subiectul: Transmisii prin cabluri
Rol funcțional
Transmisiile prin cablu (fig. 1) realizează transferul

rotației (și al cuplului motor) datorită frecării dintre suprafe-
țele a două sau mai multe corpuri de revoluție cu un element
intermediar numit cablu.
Cablul este un organ de mașină metalic, flexibil, des-
chis sau închis, care poate fi solicitat numai la tracțiune. Fig. 1 – Transmisie prin cablu
În componența transmisiilor, cablurile fac legătura directă cu greutatea care trebuie ri-
dicată sau tractată.
Cerințe impuse
Pentru fixarea și legarea cablurilor se aplică metode specifice pentru a preîntâmpina

desfacerea accidentală. Funcționând prin aderență, ele trebuie să prezinte o rezistență la uzură
pronunțată.
La transmisia prin cablu se cotează dis-

tanța între axe.
Ca și la celelalte transmisii, se utilizea-
ză reprezentarea convențională, simplificată și
cinematică (fig. 2).
Avantajele transmisiilor prin cablu:
funcționează la distanțe mari între
Fig. 2 – Cotarea transmisiei prin cablu
axele arborilor;
realizează transmisii între arbori necoaxiali și derivații multiple;
au precizie de execuție relativ scăzută;
montarea, demontarea și întreținerea sunt simple;
Dezavantajele transmisiilor prin cablu:
au gabarit mare;
nu asigură raport de transmitere precis, datorită alunecării;
produc sarcini mari pe arbori și axe datorită tensionării cablului;
necesită refacerea periodică a tensionării;
au durabilitate modestă (rezistență la oboseală redusă).
Tipuri constructive și părți componente
Clasificarea transmisiilor prin cabluri este asemănătoare cu a transmisiilor prin curele.

Cablurile sunt constituite din fibre – toroane – grupate prin răsucire elicoidală sau îm-
pletire, numită operația de cablare. Ele se execută cu fibrele răsucite către dreapta sau către
1
stânga (fig. 3,a și b). Forma în secțiune a fibrei (toron) poate fi rotundă sau profilată (fig. 3,c).
Fig. 3 – Tipuri constructive de cabluri
În secțiune, cablurile pot fi: rotunde sau plate.

Cablurile sunt înfășurate pe tambur, iar la ieșire se înfășoară pe rolele scripetelui de
care este suspendat cârligul de ridicare (fig. 4,a și b).
e
f
Fig. 4 – Moduri de montare și metode de legare a capetelor de cabluri
Legarea capetelor de cablu se poate realiza prin:

• ocheți – capătul cablului poate fi prins de cablul purtător prin matisare (fig. 4,c)
sau prin cleme (fig. 4,d);
• manșoane – ca și ocheții, sunt piese din oțel în interiorul cărora cablul, înfășurat în
formă de pană, se înțepenește sub acțiunea tracțiunii cablului (fig. 4,e);
• cleme de cablu – servesc la legarea rapidă a două cabluri (fig. 4,f).
Metodele de legare a capetelor de cablu pentru realizarea lungimilor mari sunt:
• matisarea – la fiecare din cele două capete de cablu de diametru d se despletesc to-
roanele și apoi se împletesc între ele. Lungimea Lm pe care se realizează operația trebuie să
2
respecte concomitent condițiile: Lm > 15d și Lm > 300 mm;

• cheile de legare – sunt compuse din două manșoane din
oțel aliat montate pe capetele celor două cabluri și o piesă de legătură
care va solidariza cele două manșoane (fig. 5).
Pentru prinderea sarcinilor foarte grele se folosesc centurile
de cablu. Acestea sunt cabluri mai groase, fără capete (contur în-
chis).
Principiul de funcționare
Cablurile funcțio- Fig. 5 – Chei de legare

nează prin aderență la role-
le (fig. 6) pe care sunt înfășurate. Ele sunt solicitate
la tracțiune, iar cu creșterea numărului de îndoiri și
noduri al aceleiași porțiuni de cablu în cursul unui
Fig. 6 – Role de cablu ciclu de lucru, scade durata de exploatare.
Materiale
Pentru cabluri se folosesc oțeluri carbon de înaltă rezistență sau toroane din oțel car-
bon grupate prin cablare în jurul unei inimi, într-unul sau mai multe straturi concentrice. Ini-
ma este un mănunchi de fire vegetale, minerale, metalice sau sintetice. Rolele se execută prin
sudare sau turnare, din fontă sau oțel, funcție de valoarea încărcărilor.
Aceste transmisii intră în componența mașinilor de ridicat și a celor de transportat

(electropalane), la scripeți, excavatoare, macarale, elevatoare, teleferice, trolii etc.
Principala utilizare a transmisiei prin cablu este transmiterea rotației și a tracțiunii la
mașinile de ridicat și transportat.
Montarea transmisiilor prin cablu conține mai multe etape și anume:

verificarea integrității elementelor:
o roțile de cablu – vizual;
o controlul cablului – existența de fire rupte, pete de coroziune, impurități;
o montarea (pe pene, caneluri etc.);
montarea cablului pe roți:
o stabilirea lungimii cablului;
o îmbinarea capetelor cablului cu elemente speciale (cu bride, cu plăcuțe,
prin matisare, cu manșoane);
o la mașinile de ridicat – fixarea capetelor de cablu pe tamburi sau în ochiuri;
montarea întinzătorului de cablu și verificarea jocului;
verificarea transmisiei:
o călcarea corectă a cablului pe punctele de contact;
ungerea cablului:
o cu ulei de angrenaj sau unsoare consistentă;
o cu lubrifiant solid (grafit, lac de ungere) pentru medii cu particule abrazive.
3
Întreținerea cablului de ridicat și transportat
• Verificarea permanentă a cablului de sarcină este o obligație prevăzută în normati-

ve.
• Cablul trebuie uns cu ulei de angrenaj pe întreaga sa lungime, înaintea punerii în
funcțiune, precum și în mod regulat în timpul utilizării, în stare degrevată de sarcină.
• Cablul de sarcină trebuie verificat înaintea punerii în funcțiune și în condiții nor-
male de exploatare după circa 200 de ore de funcționare, respectiv după 10000 de cicluri ridi-
care/coborâre, iar în cazul unor condiții grele de exploatare, chiar mai des.
• Se va acorda o atenție deosebită integrității cablului din punctul de vedere al uzu-
rii, al apariției firelor rupte, al deformării și al altor deteriorări; numărul firelor rupte este limi-
tat prin normative.
• Odată cu schimbarea cablului se verifică și roțile de cablu.

în timpul funcționării nu se vor executa niciun fel de lucrări de reparație sau de în-
treținere;
se utilizează numai sculele și dispozitivele necesare operației curente;
manevrarea arborilor și a roților de cablu se face cu atenție; se vor folosi dispoziti-
ve adecvate de transport și de manevrare;
nu se va executa coborârea sau montarea cu mâna a cablurilor în timpul funcționă-
roțile de cablu vor fi demontate și montate numai cu ajutorul dispozitivelor pentru
înainte de începerea operației de demontare, roata va fi asigurată împotriva căderii
la montarea roții pe arbore sau pe osie se va evita ținerea degetelor sau a mâinilor
pe acestea;
repararea, ungerea sau curățirea transmisiilor prin cabluri se va face numai când
acestea nu funcționează;
se interzice atingerea cablului cu mâna în timpul funcționării.
4

Subiectul: Transmisii prin lanțuri
Rol funcțional
Transmisiile prin lanțuri (fig. 1) sunt cele care transmit mișcarea de la o roată condu-
cătoare la una condusă, prin angrenarea acestora cu un lanț.
Fig. 1 – Transmisii prin lanțuri
Lanțul este un organ de mașină format dintr-un șir închis de elemente asemănătoare
(zale) articulate între ele; poate fi solicitat numai la tracțiune.
Cerințe impuse
Pentru o bună funcționare a lanțurilor și pentru siguranța în exploatare, la alegerea

acestora se va ține seama de sarcina maximă la care pot funcționa. Dacă elementele compo-
nente ale lanțului nu se vor realiza cu un înalt grad de precizie, apare uzura articulațiilor, care
conduce la creșterea lungimii lanțului și la angrenarea incorectă a acestuia. Pentru creșterea
duratei de funcționare la parametrii de lucru maximi, transmisiile cu lanțuri trebuie prevăzute
cu mecanisme de întindere, cu dispozitive de ungere și cu apărători.
Reprezentarea transmisiei se face, de regulă, în două vederi (frontală și de sus); se co-

tează distanța între axe (fig. 2).
Fig. 2 – Reprezentarea convențională și Fig. 3 – Reprezentarea cinematică a transmisiei prin lanț

cotarea
Reprezentarea cinematică a transmisiei prin lanț (fig. 3) conține și alte elemente.
1
Transmisia cu lanț se utilizează pentru:

ridicare (suspendă, ridică și coboară sarcini);
tracțiune (deplasează pe orizontală greutăți la mașinile de transport);
antrenare (transmit energia mecanică de la un arbore la altul – la antrenarea arbori-
lor paraleli din cutiile de viteze);
acționare (manuală a palanelor, troliilor instalațiilor de foraj, la mașinile agricole
etc.);
când se impune un anumit gabarit;
pentru transmiterea rotației și a cuplului motor la mai mulți arbori;
în cazul condițiilor grele de exploatare;
puteri până la 4000 kW;
viteza lanțului până la 30 m/s;
rapoarte de transmitere până la 10;
distanța între axe până la 8 m.
Avantajele transmisiilor prin lanțuri:
• asigura raport de transmitere precis;
• transmit puteri relativ mari;
• au gabarit redus;
• produc sarcini reduse pe arbori;
• pot funcționa la temperaturi mari;
• permit îmbinarea ușoară a capetelor lanțului.
Dezavantajele transmisiilor prin lanțuri:
• sunt transmisii rigide, produc și transmit șocuri și vibrații;
• necesită montaj precis;
• întreținerea este mai pretențioasă;
• durabilitatea este mai redusă;
• funcționează cu viteze unghiulare variabile;
• permit viteze relativ mici.
Clasificarea transmisiilor prin lanțuri
1. După destinație:
de transmisie;
de transport;
speciale.
2. După poziția axului transmisiei:
orizontale;
înclinate.
3. După lungimea zalelor:
cu zale lungi;
cu zale scurte.
4. După numărul de rânduri de zale:
un rând (simple);
mai multe rânduri (duble, triple etc.).
5. După tipul lanțului:
cu bolțuri:
o cu eclise simple;
2
o cu eclise multiple;
cu bolțuri, eclise și bucșe;
cu bolțuri, eclise și role;
cu bolțuri, eclise, bucșe și role;
cu eclise dințate;
cu plăci articulate.
În industrie sunt folosite și lanțurile sudate (fig. 4), pentru tracțiune.
Fig. 4 – Lanț sudat
Fig. 5 – Tipuri de lanțuri
Fig. 6 – Roți de lanț
Materiale pentru lanțuri
La execuția lanțurilor de transmisie se folosesc în general oțeluri carbon și oțeluri alia-

te, tratate termic.
Standardele dau recomandări numai pentru valorile durității:
eclisele se execută din platbandă laminată la rece din OL 32, OL 34, OL 37, OL
45, OLC 50, OLC 50 S precum și din oțeluri aliate ca 21 MoMC 12;
bolțul nituit: OLC 50 S, OLC 10, OLC 20, OLC 15, 30 CN 35;
bucșa: OLC 10, OLC 15, OLC 20;
rola: OLC 10, OLC 15.
Elementele lanțului se vor trata termic în vederea creșterii durității și a rezistenței la
uzură (45 – 60 HRC).
1. Montarea transmisiilor prin lanț
Conține mai multe etape și anume:

verificarea paralelismului arborilor;
o montarea (pe pene, caneluri etc.), cu fețele frontale în același plan;
3
o verificarea bătăii frontale și radiale;

montarea lanțurilor pe roți:
o stabilirea lungimii lanțului;
o îmbinarea capetelor lanțului cu elemente speciale (zale, bride, plăcuțe);
montarea întinzătorului de lanț și verificarea jocului:
o joc maxim – 4 mm la transmisii fără întinzător;
verificarea transmisiei:
o mobilitatea articulațiilor;
o călcarea corectă a zalelor pe punctele de contact;
ungerea lanțului:
o cu ulei de angrenaj sau unsoare consistentă;
o cu lubrifiant solid (grafit, lac de ungere) pentru medii cu particule abrazive.
2. Întreținerea lanțului
Verificarea permanentă a lanțului de sarcină este o obligație prevăzută în normative.

Lanțul de sarcină trebuie uns cu ulei de angrenaj pe întreaga sa lungime, în puncte-
le de articulație, înaintea punerii în funcțiune, precum și în mod regulat în timpul utilizării, în
stare degrevată de sarcină.
În funcție de modul și de condițiile de exploatare, punctele de articulație trebuie
din nou unse după ce au fost mai întâi curățate.
Lanțul de sarcină trebuie verificat înaintea punerii în funcțiune și în condiții nor-
male de exploatare după circa 200 de ore de funcționare, respectiv după 10000 de cicluri ridi-
care/coborâre, iar în cazul unor condiții grele de exploatare, chiar mai des.
Se va acorda o atenție deosebită verificării zalelor în punctele de contact din punc-
tul de vedere al uzurii, al apariției fisurilor, al deformării și al altor deteriorări.
Întinderea lanțului se va verifica periodic.
Lanțul trebuie schimbat dacă:
o grosimea nominală a scăzut în punctele de contact cu 10 %;
o za s-a lungit cu 5 % sau, măsurând pe 11 zale, lanțul s-a lungit cu 2 %;
o zalele s-au înțepenit.
Odată cu schimbarea lanțului se verifică și ghidajul și dispozitivul de presare a lan-
țului, iar în caz de nevoie se vor înlocui și acestea.
Lanțul uzat accelerează uzura roților, și viceversa; când se înlocuiește lanțul se vor
înlocui și roțile de lanț.
3. Norme specifice de tehnica securității muncii

În timpul funcționării transmisiei cu lanț nu se vor executa niciun fel de lucrări de
reparație sau de întreținere;
Manevrarea arborilor și a roților de lanț se face cu atenție; se vor folosi dispozitive
adecvate de transport și de manevrare;
Nu se va executa coborârea sau montarea cu mâna a lanțurilor în timpul funcționă-
Roțile de lanț vor fi demontate și montate numai cu ajutorul dispozitivelor pentru
4
La montarea roții de lanț pe arbore sau pe osie se va evita ținerea degetelor sau a
mâinilor pe acestea;
Repararea, ungerea sau curățirea transmisiilor prin lanțuri se va face numai când
acestea nu funcționează;
Se interzice atingerea lanțului cu mâna în timpul funcționării.
Se vor respecta următoarele reguli la exploatarea mașinilor de ridicat și de transportat
cu lanțuri:
Se interzice:
o punerea în funcțiune a transmisiei înaintea verificării de către expert sau
specialist;
o deplasarea unor sarcini mai mari decât sarcina nominală;
o ridicarea sau tragerea oblică;
o detașarea bruscă a sarcinii;
o utilizarea lanțului drept cârlig sau pentru legarea sarcinii;
o utilizarea cu lanțul răsucit, de exemplu din cauza răsturnării blocului cârli-
gului sau a montării defectuoase a ramurii de lanț fixe o depășirea duratei
de cuplare permise;
o exploatarea după depășirea termenului de verificare periodică;
o funcționarea după expirarea termenului de verificare, din punct de vedere al
protecției muncii, sau după atingerea duratei de viață teoretice;
o fixarea ramurii fixe a lanțului cu altceva decât cu brida originală din fabri-
că;
o în cazul utilizării palanului la o înălțime accesibilă, adică dacă înălțimea că-
ii de rulare este mai mică de 2,5 m, este interzis a se atinge șina cu mâna.
5

Subiectul: Transmisii prin roți dințate
Rol funcțional
Transmisiile prin roți dințate (fig. 1) sunt angrenaje care transmit mișcarea de rotație și
sunt formate dintr-o roată conducătoare și una condusă.
Ele pot realiza transmiterea unor puteri mari între arbori și asigură un raport de trans-
mitere constant.
Fig. 1 – Transmisii prin roți dințate
Cazuri particulare (fig. 2):

angrenajul roată dințată-cremalieră (roată cu diametru infinit) la care mișcarea de
rotație se transformă în mișcare de translație și invers;
angrenajul melc-roată melcată (roată cu un dinte elicoidal) la care mișcarea de ro-
tație se demultiplică de foarte multe ori.
Fig. 2 – Transmisii particulare
Cerințe impuse
La alegerea angrenajelor se va ține seama de sarcina maximă pentru care sunt calculate
și de caracteristicile mediului în care lucrează. Montajul incorect sau prelucrarea imprecisă a
roților conduc la o uzură rapidă a angrenajului. Flancurile profilului angrenajelor trebuie să
urmărească curbe geometrice care să asigure un raport de transmitere constant. Una din aceste
curbe este evolventa.
Cerințele de bază pe care trebuie să le îndeplinească materialele utilizate la confecțio-
narea roților dințate sunt: rezistență mare la oboseală prin încovoiere și la presiune de contact.
Se reprezintă două sau trei vederi principale (fig. 3).

Reprezentarea poate fi convențională sau simplificată.
1
Fig. 3 – Reprezentarea transmisiilor prin roți dințate
La transmisia prin roți dințate se cotează distanța între axe (fig. 4). Pentru angrenajul
paralel cilindric formula distanței între axe este:
m
A= .
2 ⋅ ( z1 + z 2 )
Fig. 4 – Cotarea transmisiei prin roți dințate:

a. vedere laterală; b. secțiune în proiecție principală;
c. vedere în proiecție principală
transmiterea rotației și a cuplului motor la mai mulți arbori;

modificarea turației și a cuplului motor (cutii de viteze);
puteri până la 100 MW;
viteza periferică a roților până la 150 m/s;
rapoarte de transmitere:
o la angrenaje cilindrice, până la 8;
o la angrenaje melcate, până la:
80 (de putere);
1000 (cinematice);
2
distanța între axe până la 2 m.

Avantajele transmisiilor prin roți dințate:
au durabilitate mare;
prezintă siguranță mărită în exploatare;
asigură raport de transmitere precis;
au gabarit redus;
produc sarcini mici pe arbori;
Dezavantajele transmisiilor prin roți dințate:
tehnologia este complicată;
funcționează cu zgomot și vibrații;
sunt limitate la o serie de raporturi de transmitere (din necesitatea ca numărul de
dinți să fie întreg);
au preț de cost ridicat.
Clasificarea angrenajelor
1. După poziția axelor:

• paralele;
• concurente;
• încrucișate.
2. După forma roților:
• cilindrice;
• conice;
• hiperboloidale;
• melcate;
• cremalieră;
• necirculare.
3. După sensul de rotire:
• exterioare (în sens opus);
• interioare (același sens).
Fig. 5 – Transmisii prin roți dințate
4. După profilul dinților:

• liniar;
• în evolventă;
• în arc de cerc;
• în cicloidă;
3
• în octoidă;
• în spirală arhimedică.
5. După orientarea dinților:
• cu dinți drepți;
• cu dinți înclinați;
• cu dinți în V;
• cu dinți curbi.
Elemente de geometria și cinematica angrenajelor
Pentru a realiza condiția de angrenare, roțile trebuie să aibă un anumit profil. Dantura
roților mai trebuie să îndeplinească condiții de rezistență și durabilitate, viteze mici de alune-
care, tehnologie ușoară.
Din punct de vedere cinematic angrenarea a două roți este echivalentă cu rostogolirea
unul pe altul, fără alunecare, a doi cilindri, având diametrele dp1 și dp2, numite cercuri de ros-
togolire (se mai numesc și primitive sau de divizare – fig. 6).
Fig. 6 – Geometria angrenajelor
Punctul de contact între dinți se află pe o dreaptă înclinată (linia de contact); pentru
aceasta, flancul dintelui trebuie să aibă profil de evolventă.
Evolventa este o curbă descrisă de un punct aflat pe o dreaptă ce se rostogolește fără
alunecare pe un cerc.
Raportul de transmitere, definit ca raportul turațiilor celor două roți, este dat de relația:
n d p1 z1
i= 1 = = .
n 2 d p2 z 2
Mărind la infinit numărul de dinți ai unei roți normale
se obține o cremalieră, iar profilul în evolventă devine un pro-
fil liniar, cu execuție ușoară și măsurare simplă.
Această cremalieră se numește cremalieră de referință
(fig. 7); ea determină profilurile dinților tuturor roților cu an-
grenare normală. Dimensiunile cremalierei de referință sunt
standardizate.
Parametri de bază:
cercul de referință – cercul pe care pasul roții este
egal cu pasul cremalierei generatoare; Fig. 7 – Cremalieră de referință
numărul de dinți z ai roții;
4
pasul angrenajului p – distanța dintre flancurile omoloage a doi dinți alăturați, mă-
dp
surată pe cercul de divizare (întrucât π ⋅ d p = z ⋅ p , rezultă p = π ⋅ );
z
modulul angrenajului m – raportul dintre diametrul de divizare și numărul de dinți
ai roții:
dp p
m= sau m = .
z π
Modulul este standardizat, reprezentând parametrul principal al unui angrenaj.
Materiale
oțel carbon obișnuit: OL 37 ... OL 60;

oțel carbon de calitate: OLC 10 ... OLC 60;
oțel turnat: OT 50, OT 60;
oțel aliat: 35 CN 15; 33 MoC11; 41 MoC 11 etc.;
fontă cenușie: Fc 15 ... Fc 30;
fontă cu grafit nodular: Fgn 70-2 sau GG70 – SRISO 1083;
fontă maleabilă;
fontă antifricțiune;
bronzuri;
materiale plastice, textolit, lignofol, poliamide, bachelită, policarburanți.
Funcționarea corectă a angrenajelor (și reducerea zgomotului) depinde de precizia de

execuție și de montaj.
Normele de precizie pentru angrenaje (care sunt și ele standardizate) se referă la:
o precizia cinematică;
o funcționarea lină;
o contactul între dinți.
Zgomotul produs de angrenaje este un criteriu complex de calitate și este influențat de
diverși factori:
o precizia de prelucrare a roților;
o materialul;
o unghiul de angrenare;
o modul de ungere;
o rigiditatea organelor auxiliare.
Pentru menținerea jocului minim și optim de angrenare, angrenajele sunt dotate cu
dispozitive de reglare a jocului sau compensare a uzurii.
Când dispozitivul de reglare nu mai poate înlătura jocul din cauza uzurii prea mari a
dinților, se recomandă înlocuirea pieselor respective.
O reparație propriu-zisă poate fi făcută numai la roțile dințate de mică importanță, care
lucrează la viteze periferice mici (sub 0,3 m/s).
Cauzele ieșirii din uz a angrenajelor
Angrenajele, fiind organe de mașini complexe (mecanisme), cauzele ieșirii din funcți-
une sunt multiple. Deteriorările apar ca urmare a:
proiectării necorespunzătoare:
5
o tehnologiei de fabricație greșite;

o montajului necorespunzător;
o exploatării necorespunzătoare.
Clasificarea deteriorărilor:
prin ruperea dintelui:
o statică (prin suprasarcini);
o la oboseală;
prin distrugerea flancurilor active:
o oboseală de contact;
o gripare;
o uzare.
Ruperea statică a dinților – apare la suprasarcini sau șocuri mari în exploatare. Se
produce de obicei la baza dintelui.
Ruperea prin oboseală – apare datorită ciclului de funcționare pulsator sau alternant.
Se produce prin fisuri de oboseală în zona de racordare a bazei dintelui. Este principala cauză
de deteriorare a angrenajelor din oțel cu flancuri durificate superficial.
Oboseala de contact (pitting) – apare după un număr de cicluri de funcționare datorită
oboselii superficiale a materialului și a uleiului de ungere. Se manifestă prin ciupituri (gropi-
țe) pe flancurile dinților, care duc la modificarea formei dinților, dispariția ungerii, angrenare
cu zgomot și șocuri.
Griparea – apare la distrugerea stratului lubrifiant dintre dinți; contactul metalic direct
între dinți duce la creșterea temperaturii și microsudarea punctelor fierbinți în contact, care se
rup și se refac, provocând zgârieturi și benzi de gripare.
Uzarea flancurilor – apare datorită particulelor abrazive care pătrund între flancurile
în contact sau datorită ungerii semifluide. Se îndepărtează astfel stratul superficial dur de pe
suprafața flancului, ceea ce poate micșora considerabil capacitatea portantă a angrenajului.
Montarea roților dințate
Conține mai multe etape și anume:

verificarea arborilor:
o paralelismul axelor;
o distanța între axe;
curățirea roților dințate de stratul protector;
verificarea identității parametrilor roților dințate;
montarea roților dințate pe arbori:
o pe pană;
o prin presare;
o pe caneluri;
montarea arborilor:
o montarea lagărelor;
o montarea subansamblului în carcasă;
verificarea angrenării corecte (metoda petei de contact):
o dinții să calce pe toată lungimea;
o între dinți să existe un joc lateral prescris;
reglarea finală:
o cu elemente de reglaj (inele compensatoare, garnituri etc.).
6
Întreținerea angrenajelor
Verificarea periodică a transmisiilor prin roți dințate este obligatorie pentru asigurarea
fiabilității.
• Roțile dințate funcționează numai cu lubrifiant (ulei de transmisie); ca atare, se vor
verifica, la intervalele prevăzute în cartea tehnică a produsului:
o nivelul lubrifiantului;
o etanșeitatea carcasei.
• Lubrifiantul se schimbă la intervale regulate, recomandabil cu spălarea carcasei
(carterului).
• Organele componente ale transmisiei se verifică și se controlează periodic, iar re-
zultatele se înscriu în fișa de constatări și măsurători.
• Se verifică:
o poziționarea roților pe arbori;
o jocul axial al roților libere pe arbore;
o jocul axial al arborilor;
o mărimea reglajelor prevăzute din montaj.
• La roțile dințate pot apărea următoarele defecte:
o știrbirea sau ciupirea suprafețelor de lucru;
o uzarea în grosime a dinților danturii;
o fisuri.
• În general, roțile dințate cu defecte ce depășesc limitele prescrise nu se recondițio-
nează, ci se rebutează.
• La arborii de susținere a roților dințate pot apărea următoarele defecte:
o uzarea suprafețelor de contact cu roata dințată (uzarea în grosime și exfolie-
rea canelurilor, uzarea părților de calare);
o încovoierea sau torsionarea;
o fisuri.
• Arborii se recondiționează în anumite limite prescrise; dacă apar fisuri, arborele se
rebutează.
• Se verifică elementele de reglare și jocurile; dacă este necesar se reglează jocurile.

În timpul funcționării angrenajului nu se vor executa niciun fel de lucrări de repa-
rație sau de întreținere;
Manevrarea arborilor și a roților dințate se face cu atenție; se vor folosi dispozitive
adecvate de transport și de manevrare;
Roțile dințate vor fi demontate și montate numai cu ajutorul dispozitivelor pentru
La montarea roții dințate pe arbore se va evita ținerea degetelor sau a mâinilor pe
piese;
Repararea, ungerea sau curățirea transmisiilor prin roți dințate se va face numai
când acestea nu funcționează;
Se interzice atingerea roților dințate cu mâna în timpul funcționării;
Se interzice oprirea mașinilor-unelte cu obiecte improvizate.
7
Tema: Organizarea clasei

Subiectul: Prelucrarea SSM și PSI
1. Pregătirea și instruirea personalului
(Extras din Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 – Legea securității și sănătății în muncă)
SECȚIUNEA a 7-a
Instruirea lucrătorilor
Art. 20. (1) Angajatorul trebuie să asigure condiții pentru ca fiecare lucrător să pri-
mească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în speci-
al sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului său:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipa-
mentului existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
(2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie:
a) adaptată evoluției riscurilor sau apariției unor noi riscuri;
b) periodică și ori de câte ori este necesar.
(3) Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi și/sau unități din exterior,
care desfășoară activități în întreprinderea și/sau unitatea proprie, au primit instrucțiuni adec-
vate referitoare la riscurile legate de securitate și sănătate în muncă, pe durata desfășurării
activităților.
(4) Reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătă-
ții în muncă au dreptul la instruire corespunzătoare.
Art. 21. (1) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1), (2) și (4) nu poate fi realizată pe
cheltuiala lucrătorilor și/sau a reprezentanților acestora.
(2) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1) și (2) trebuie să se realizeze în timpul pro-
gramului de lucru.
(3) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (4) trebuie să se efectueze în timpul programu-
lui de lucru, fie în interiorul, fie în afara întreprinderii și/sau unității.
CAPITOLUL IV
Obligațiile lucrătorilor
Art. 22. Fiecare lucrător trebuie să își desfășoare activitatea, în conformitate cu pregă-
tirea și instruirea sa, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să
nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât și
alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de mun-
că.
Art. 23. (1) În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lu-
crătorii au următoarele obligații:
a) să utilizeze corect mașinile, aparatura, uneltele, substanțele periculoase, echipamen-
tele de transport și alte mijloace de producție;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecție acordat și, după utilizare, să
îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcțiune, la modificarea, schimbarea sau înlătura-
1
rea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale mașinilor, aparaturii, unelte-
lor, instalațiilor tehnice și clădirilor și să utilizeze corect aceste dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului și/sau lucrătorilor desemnați orice situație de
muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea și sănăta-
tea lucrătorilor, precum și orice deficiență a sistemelor de protecție;
e) să aducă la cunoștință conducătorului locului de muncă și/sau angajatorului acci-
dentele suferite de propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul și/sau cu lucrătorii desemnați, atât timp cât este necesar,
pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerințe dispuse de către inspectorii de
muncă și inspectorii sanitari, pentru protecția sănătății și securității lucrătorilor;
g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul și/sau cu lucrătorii desem-
nați, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă și condițiile de lucru
sunt sigure și fără riscuri pentru securitate și sănătate, în domeniul său de activitate;
h) să își însușească și să respecte prevederile legislației din domeniul securității și să-
nătății în muncă și măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relațiile solicitate de către inspectorii de muncă și inspectorii sanitari.
(2) Obligațiile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, și celorlalți participanți la pro-
cesul de muncă, potrivit activităților pe care aceștia le desfășoară.
2. Prevederi comune
Întreținerea și repararea se vor face în hale și încăperi amenajate, dotate cu utilaje,

instalații și dispozitive adecvate.
Executarea unor lucrări de demontare, întreținere sau reparare este admisă și în
spații amenajate în afara halelor și atelierelor de întreținere denumite „platforme tehnologice”.
Aceste platforme vor fi delimitate, marcate și amenajate corespunzător, iar atunci când este
necesar vor fi împrejmuite.
Căile de acces din hale, ateliere și de pe platformele tehnologice vor fi întreținute
în stare bună și vor fi prevăzute cu marcaje și indicatoare de circulație standardizate.
Încălzirea halelor și încăperilor de lucru va fi asigurată în perioada anotimpului re-
ce în funcție de temperatura exterioară și în limitele stabilite de „Normele generale de protec-
ție a muncii”.
Instalațiile de ventilație generală și locală din halele și încăperile destinate lucrări-
lor de întreținere și reparare vor fi în bună stare, urmărindu-se funcționarea lor în permanență
la parametrii proiectați.
Persoanele juridice sau fizice vor asigura afișarea instrucțiunilor tehnice și de ex-
ploatare privind instalațiile de ventilație, precizând programul de funcționare al acestora, pre-
cum și obligațiile referitoare la reviziile tehnice și verificările periodice. De asemenea, se va
preciza numele persoanei care răspunde de exploatarea instalației.
Utilajele din hală și ateliere (polizoare, mașini de găurit etc.) vor fi bine fixate, le-
gate la pământ, dotate cu dispozitive de protecție în bună stare. De asemenea, utilajele vor
avea afișate instrucțiunile tehnice de exploatare și de protecție a muncii.
Cricurile din dotarea halelor de reparații sau a canalelor de revizie vor fi menținute
în permanență în stare bună de funcționare și vor avea inscripționată sarcina maximă.
La demontarea, montarea și transportul subansamblelor grele sau voluminoase se
vor folosi mijloace mecanice de ridicare și manipulare. Prinderea subansamblelor la mijloace-
le de ridicat se va face cu dispozitive speciale, omologate, care să asigure prinderea corectă și
echilibrată a subansamblelor.
Se interzice ca la prinderea subansamblelor să se folosească lanțuri sau cabluri care
nu au poansonate sarcina maximă de ridicat.
2
Dispozitivele de suspendare a ansamblurilor și stelajele pentru așezarea pieselor

trebuie să aibă stabilitate și rezistență corespunzătoare. Acestea vor fi menținute, în perma-
nență, în stare bună de folosire.
Exploatarea, întreținerea și repararea instalațiilor de ridicat se va efectua în con-
formitate cu prevederile prescripțiilor tehnice ISCIR în vigoare și ale cărților tehnice respecti-
ve. Personalul muncitor de diferite meserii și care ocazional utilizează instalațiile de ridicat,
trebuie să fie autorizat ca legători de sarcini, în conformitate cu prescripțiile ISCIR.
În halele de reparații în care se execută și lucrări de sudură se va stabili locul de
amplasare a tuburilor de oxigen, a generatoarelor de sudură oxiacetilenică, a transformatoare-
lor de sudură electrică, precum și a paravanelor de protecție folosite în timpul sudurii electri-
ce. Transformatoarele de sudură electrică vor fi conectate la instalația de legare la pământ, iar
cablurile vor fi amplasate și protejate astfel încât să nu fie deteriorate de mijloacele de trans-
port care circulă în timpul reparațiilor (efectuate pe platforme).
Petele de ulei și de combustibil de pe pardoselile halelor sau încăperilor vor fi aco-
perite cu nisip, după care vor fi luate măsuri de curățare și evacuare a materialului rezultat în
locuri care nu prezintă pericol de incendiu.
Cârpele, câlții și alte materiale textile folosite la curățarea și ștergerea pieselor sau
a mâinilor vor fi depuse în cutii metalice cu capac de închidere și evacuate în locuri stabilite
în acest scop pentru a fi arse sau îngropate.
În halele de reparare se vor monta plăci avertizoare și afișe sugestive pe teme de
protecție a muncii, referitoare la activitatea efectiv prestată.
În cazul încăperilor în care se găsesc instalații prin a căror manevrare sau atingere
se pot produce accidente, pe ușile acestora se vor fixa tăblițe cu inscripția „INTRAREA IN-
TERZISĂ PERSOANELOR STRĂINE”. Aceste tăblițe se vor fixa și pe ușile încăperilor în
care sunt instalate cazane cu abur, transformatoare, redresoare.
Lucrătorii trebuie să poarte echipament de lucru și echipamentul de protecție co-
respunzător lucrărilor pe care le execută cu instalațiile și utilajele din dotare, conform cu
Normativul cadru de acordare a echipamentului de protecție.
În locurile unde există pericole de incendiu, explozii, intoxicații și surse de zgomot
sau vibrații se vor executa măsurători în vederea depistării depășirii CMA și a anihilării surse-
lor acestora.
Sculele vor fi așezate pe suporturi speciale, amplasate în locuri corespunzătoare și
la înălțimi accesibile. După terminarea lucrului sculele vor fi curățate, după care vor fi închise
în dulapuri. Ascuțirea sculelor de tăiat, cioplit se va face de către un lucrător instruit special în
acest scop.
Lucrătorii sunt obligați ca înainte de începerea lucrului să verifice dacă uneltele și
utilajele pe care le folosesc sunt în stare bună și corespund din punctul de vedere al securității
muncii. Se interzice folosirea uneltelor și utilajelor care nu corespund acestor verificări.
Înainte de începerea lucrului, locul de muncă trebuie să fie în perfectă ordine. Nu
se admite aglomerarea locului de muncă cu materiale, scule etc.
Este interzisă modificarea sculelor prin sudarea prelungitoarelor improvizate pen-
tru chei în vederea măririi cuplului.
Zilnic, înainte de începerea lucrului, maistrul și șefii de echipă vor verifica starea
de sănătate și oboseală a muncitorilor. Dacă aceștia se află sub influența băuturilor alcoolice
vor fi îndepărtați de la lucru.
Este interzisă păstrarea îmbrăcămintei personale a lucrătorilor și a alimentelor în
incinta halei sau atelierelor. îmbrăcămintea se va păstra numai în vestiar. Alimentele se vor
consuma numai în încăperile special amenajate și destinate de unitate în acest scop și numai
după ce lucrătorii respectivi își vor spăla bine mâinile.
Persoanele cu atribuții de serviciu vor urmări și vor interzice introducerea și con-
3
sumul băuturilor alcoolice în unitate și la locurile de muncă, cunoscând că răspund personal

de starea și capacitatea de muncă a personalului din subordine pe tot timpul lucrului.
Înainte de începerea lucrului, persoanele cu atribuții de serviciu vor verifica func-
ționarea tuturor instalațiilor, utilajelor și dispozitivelor din dotare. De asemenea, vor verifica
legătura la pământ a tuturor utilajelor acționate electric. în cazul în care se constată defecțiuni
sau că legătura la pământ sau la conductorul de nul al rețelei este întreruptă, se va scoate utila-
jul de sub tensiune, vor anunța muncitorii special desemnați din unitate, vor supraveghea re-
medierea defecțiunii constatate și se va încuviința folosirea utilajului respectiv.
La repartizarea lucrărilor pe muncitori, maistrul sau șeful de echipă va indica pro-
cedeul corect de lucru (nepericulos) și măsurile corespunzătoare privind utilizarea instalații-
lor, utilajelor și sculelor din dotare.
Maistrul sau șeful de echipă va verifica starea echipamentului de protecție și a
echipamentului de lucru care va fi folosit de muncitor la lucrarea respectivă.
Iluminatul natural și artificial se va realiza astfel încât să se asigure o bună vizibili-
tate la locul de muncă.
Corpurile de iluminat trebuie să fie curățate periodic. De asemenea, se vor face
măsurători periodice asupra iluminării, precum și verificarea instalațiilor de iluminat.
Protecția împotriva incendiilor și exploziilor
În încăperi cu pericol de incendii și explozii sunt interzise: fumatul, intrarea cu foc

deschis, cu piese sau materiale incandescente, producerea de scântei, lovirea a două scule fe-
roase și folosirea echipamentului de lucru din materiale sintetice. în acest scop pe ușa de intra-
re se vor monta plăcuțe avertizoare.
Este interzis accesul în atelierele cu pericol de explozie al tuturor persoanelor stră-
ine. Pe ușile acestor încăperi se vor monta tăblițe cu inscripția „INTRAREA OPRITĂ”.
Este interzis fumatul în halele de întreținere și reparații. în acest scop se vor ame-
naja locuri pentru fumat.
Este interzisă păstrarea rezervoarelor, a bidoanelor cu combustibili lichizi, carbid,
cu uleiuri, a vaselor cu acizi, vopsele, diluanți etc., în interiorul halelor sau atelierelor, cu ex-
cepția locurilor anume prevăzute prin proiectul de construcție.

M1 STM 11 12RP Fise de Documentare PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

M1 STM 11 12RP Fise de Documentare PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prof. ing.

FIȘA DE DOCUMENTARE NR. 1

Tema: Noțiuni introductive la sistemele de transmitere a mișcării

Pentru executarea de mișcări determinate și transmiterea puterii, o mașină are compo-

Fig. 1 – Mecanism de distribuție Fig. 2 – Cutie de viteze

Mecanismul este o combinație de corpuri rigide prin care se transmite, se controlează

transmiterea puterilor printr-o serie de mișcări determinate ale elementelor compo-

FIȘA DE DOCUMENTARE NR. 2

Tema: Noțiuni introductive la sistemele de transmitere a mișcării

O transmisie are în compunere:

FIȘA DE DOCUMENTARE NR. 3

Tema: Organe de mașini

Organele de mașini (fig. 1) sunt destinate să servească transmisiile propriu-zise, cărora

Fig. 1 – Clasificarea organelor de mașini

Fig. 3 – Osie Fig. 4 – Ax

Axul (fig. 4) este un arbore care nu transmite momentul motor.

Părțile componente ale arborilor sunt:

Fig. 4 – Părțile componente ale arborelui

În cazul arborilor cotiți (fig. 5) fusurile intermediare se numesc manetoane.

Fig. 5 – Forma constructivă și părțile principale ale arborelui cotit

Canalele de pană, necesare fixării pieselor pe arbore, se recomandă să fie executate în

Fig. 6 – Forma constructivă și părțile principale ale unei osii

FIȘA DE DOCUMENTARE NR. 4

Tema: Organe de mașini

Reprezentarea arborilor se face într-o singură proiecție, cu secțiuni deplasate, pentru

Fig. 1 – Reprezentarea unor arbori

Fig. 2 – Osie cilindrică: a – cu secțiune plină; b – cu secțiune inelară

Principalul criteriu de clasificare a arborilor drepți îl constituie tipul de solicitare la ca-

Fig. 3 – Diverse forme de arbori: a) arbore cotit; b) arbore cu came

Materiale și tehnologii pentru arbori

Stabilirea materialului și a tratamentului termic ia în considerare atât modul de solici-

FIȘA DE DOCUMENTARE NR. 5

Tema: Organe de mașini

Forma arborelui în lungime este determinată de repartizarea sarcinilor, de tehnologia

Fig. 1 – Forme de fusuri

Calculul arborilor (osiilor) este laborios datorită aspectelor de rezistență proprie și a

1. Montarea arborilor drepți

• pregătirea montării, care conține:

2. Montarea arborilor cotiți

Fig. 2 – Verificarea arborelui cotit

3. Norme specifice de tehnica securității muncii

Se vor respecta următoarele reguli:

FIȘA DE DOCUMENTARE NR. 6

Tema: Organe de mașini

• După natura forțelor de frecare ce apar în timpul exploatării, pot fi:

Lagărele cu alunecare (fig. 1)

Fig. 2 – Lagăr cu alunecare complex

Fig. 3 – Tipuri de lagăre simple

Lagărele complexe reprezintă subansambluri și se reprezintă ca desene de ansamblu.

la arbori de turații foarte mari;

necesită perioadă de rodare;

Clasificarea lagărelor cu alunecare

După direcția sarcinii:

Fig. 4 – Forme de bucșe

Materiale pentru lagărele cu alunecare

În alegerea materialelor trebuie să se țină seama de următoarele considerente:

Frecarea, uzarea și ungerea lagărelor cu alunecare

de lubrifiant. Acest regim, numit cu ungere fluidă, se realizează în două moduri:

Lubrifianții utilizați pentru ungere se aleg în funcție de calitățile lor, corespunzător

• frecări interioare mai mici;

A. Montarea lagărelor simple

B. Montarea lagărelor complexe

Verificarea asamblării lagărelor cu alunecare