Ce este modestia? Cum o recunosti?

Modestia inseamna in primul rand sa ai o parere constanta despre propria persoana.

Respectul de sine nu urca la cote ametitoare, dar nici nu coboara sub nivelul marii. Cand
deschizi gura, nu o inchizi imediat la loc de teama ca o sa spui o prostie, dar nici nu ai
pretentia ca toate parerile tale sa fie primite cu aplauze. Atitudinea ta este departe de
timiditate, dar si de agresivitate: esti adepta caii de mijloc intre a sta cuminte in coltul tau
si a sari cu gura. Cand ai ceva de spus, spui, asumandu-ti riscul ca ai putea sa gresesti sau
sa fii judecata pentru opiniile tale.

Ca sa-ti dai seama cat de mult te caracterizeaza modestia, cel mai bun barometru este
starea de calm pe care ti-o pastrezi atat in situatiile neplacute, cat si in cele placute.
Referitor la ceilalti, daca vrei sa vezi cat sunt de modesti, observa-le ritmul respiratiei,
culoarea fetei, pozitia pe care o adopta colturile gurii. Toti acesti indicatori ai calmului iti
dau informatii despre echilibrul emotional interior.

Cand e buna modestia?

Prea putina modestie se manifesta printr-o atitudine aroganta si orgolioasa. Daca ai

tendinta sa fii tot timpul irascibila si nemultumita, probabil esti prea centrata pe propria
persoana si ignori nevoile celorlalti. Ai nevoie sa-ti dai seama ca cei din jurul tau sunt la
fel de importanti ca si tine. Daca privesti lucrurile de la o distanta mai mare, vei intelege
ca nu esti centrul pamantului. Astfel vei invata sa iei lucrurile mai putin personal si
efectul va fi ca nu te vei mai simti jignita din cel mai mic lucru. Vei fi mai atenta la ce e
bine si pentru ceilalti, si paradoxal, daca faci aceasta schimbare, ceilalti te vor rasplati cu
mai multa afectiune.

Cand nu e buna modestia?

Prea multa modestie se transforma in umilinta si in dificultatea de a-ti asuma merite

pentru reusitele tale. Ai tendinta sa lasi mereu de la tine si sa-i pui pe altii inaintea ta.
Daca ai o dificultate in a-ti cere drepturile sau ti-e imposibil sa te superi, ceva e in
neregula cu respectul fata de propria ta persoana. Tu trebuie sa inveti sa te enervezi, stiind
ca nu vrei raul cuiva, ci pur si simplu vrei sa-l faci pe celalalt sa schimbe ceva in
comportamentul sau fata de tine. Daca ai incercat sa-i explici calm si linistit, iar el a
continuat sa faca aceleasi lucruri, ca si cum nu te-ar fi auzit, e cazul sa folosesti un ton
mai ridicat si o voce mai ferma!

Prea multa modestie vs. Prea putina modestie

A. In diferite situatii de viata:

B. Cand vrei ceva:

Astepti sa primesti, si astepti mult si bine. / Te superi ca n-ai primit deja inainte sa
deschizi gura.

Cand cineva greseste fata de tine:

Ti se pare jenant sa aduci discutia despre asta./ Pui sare pe rana, spunandu-i celuilalt tot
ce nu-ti convine la el.

Cand esti suparata:

Zambesti si ti-e greu sa spui ce te doare. / Ridici tonul si esti agresiva, uitand sa observi si
reactia celuilalt.

Cand tu gresesti:

Iti ceri scuze de mii de ori si te simti inadecvata. / Eviti sa aduci discutia despre acest
subiect si te porti ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

Cand esti criticat:

Accepti totul fara sa pui la indoiala parerea celuilalt. / Crezi ca celalalt are ceva cu tine si
ca in spatele observatiilor se afla invidie sau rautate.

B. In diferite contexte de viata:

La birou:

Eviti sa-ti spui parerea, chiar cand esti documentat pe tema respectiva. Preferi sa ramai in
umbra, fara sa-ti asumi meritele pentru reusita proiectelor la care ai lucrat. / Ai o mare
dificultate de a accepta reprosurile, chiar cand le meriti. Ai probleme cu autoritatea, nu
suporti sa ti se dea sfaturi.

In grupul de prieteni:

Niciodata nu ai tu initiativa de a merge undeva sau de a face ceva impreuna./ Te superi

daca ceilalti nu au chef sa faca ce vrei tu. Incerci sa fii mereu in centrul atentiei.

In familie:

Ai obiceiul sa renunti la dorintele tale de dragul sotului sau al copiilor. Faci un titlu de
glorie din ignorarea propriilor nevoi. / Totul se invarte in jurul tau. Ai o atitudine
permanenta de suspiciune, considerand ca nu primesti suficient respect.

Modestia se invata
 1. Cand cineva are o alta opinie decat tine si tine sa si-o impuna, fara sa tina cont ca tu
nu esti de acord. E bine sa iti sustii propriul punct de vedere, fara sa pretinzi ca este
singurul si cel mai bun.

2. Cand cineva te jigneste sau te ataca verbal. E recomandabil sa eviti o pozitie

defensiva, cat si una ofensiva. Daca simti nevoia sa te aperi, ii vei da apa la moara, caci
cine se scuza se acuza. Daca ataci, inseamna ca in ceea ce spune celalalt e o doza de
adevar, sau ca increderea ta in propria persoana e cam scazuta.

3. Cand iti dai seama ca ai gresit. Este de dorit sa-ti poti recunoaste erorile fara sa fii
autocritic si sa faci din erorile tale o tragedie. Inca din vremurile vechi se considera ca
eroarea este umana. Esti si tu o fiinta umana, nu? Atunci ai dreptul sa gresesti. Daca ai
aceasta atitudine echilibrata fata de propria persoana, o sa-ti fie usor sa accepti greselile
celorlalti, fara sa iei lucrurile in tragic si fara sa astepti ca celalalt sa se scuze de zeci de
ori.

Ne ajuta modestia in viata?

In viziunea mea, modestia este un soi de bun simt, de smerenie, de respect pentru tine si pentru
cei din jurul tau. Cred din tot sufletul in modestia aceea data de valoarea autentica, de cea
reala. Cred ca acolo unde este valoare autentica, este si modestie, in sensul ca cel ce este
constient de puterea si valoarea sa, cel care se cunoaste pe sine, nu are nevoie sa trambiteze cu
o atitudine nenaturala si pretentioasa si sa se umfle in pene pe seama calitatilor sale. El stie
foarte clar cine este si stie ce poate sa faca, stiind sa reflecte lumina fiintei sale in jur. Mai stie
ca, de fapt, competitia este o iluzie, iar ideea ca suntem mereu in competitie ne face sa ne
vedem adevarata valoare.

Deci nu este nevoie sa te crezi superior, pentru ca ar insemna sa te crezi superior tie insuti,
avand in vedere ca important este ce crezi tu despre tine si dupa aceea sa-i asculti pe ceilalti.
Competia duce la concurenta, iar concurenta la creatie, o creatie pe care numai tu trebuie sa stii
s-o stapanesti. Este creatia ta asupra lumii intregi, dar fara superioritate fata de ei ci cu
modestie si piosenie.

Cel care stie cine este si ce putere detine, are intelepcinea si capacitatea de a-si crea viata si va
stii sa-si foloseasca darurile spre a aduce o contributie in lumea in are traieste. Cand crezi ca ai
niste calitati si vrei neaparat ca ceilalti sa vada acest lucru, cand te straduiesti din rasputeri sa
arati cat de bun esti, risipindu-ti energia pentru a-i face pe altii mici, o faci doar pentru ca nu te
consideri destul de bun, pentru ca nu esti sigur de calitatile tale, pentru ca nu ti-ai primit
darurile si pentru ca ai nevoie de confirmari. Dar ce ascunzi acolo de fapt? Nu cumva faptul ca
nu esti constient de valoarea ta reala?

Cand ceri ceva in gura mare, ce inseamna oare? Inseamna ca nu nu ai acel lucru pe care-l ceri,
nu-i asa? Deci cand ceri recunoasterea unei calitati, cand vrei aprobare, ce inseamna? Pe de
alta parte nu cred in modestia prost inteleasa. Adica in ideea ca nu trebuie sa spui ce crezi, ce
calitati ai, nu trebuie sa vorbesti despre cat de iscusit esti la un anume lucru sau cat pregatit
esti. Asta este ignoranta daca nu chiar prostie.

Ba mai mult, uneori am fost invatati sa ne facem mici, mici de tot, sa nu vorbim neintrebati si
sa nu ne etalam calitatile, pentru ca nu este frumos sau pentru ca asta inseamna ca ne dam mari
si suntem aroganti. Daca suntem modesti vom fi mai apreciati pentru capacitatile noastre. Nu
cred in asa ceva. Dimpotriva, aceasta viziune mi se pare mai degraba invalidanta fata de noi
insine. Inseamna sa cultivam sentimentul neputintei, inhibitia, neincrederea. Inseamna sa
creditam acea voce din capul nostru care ne spune mereu: “nu esti suficient de bun”.

Sunt persoane care-si doresc chestii de la viata. Unele isi doresc mai multe şi altele mai puţine.
Azi scriu despre cei care-si doresc mai multe şi chiar reusesc sa le obtina. Si da, azi scriu
despre cei care uita ca, intr-o zi, au plecat dintr-un punct in care erau nestiutori, emotionati,
stangaci, tematori. Succesul si reusitele in viata nicidecum nu trebuie sa te faca sa uiti cine esti
si, mai ales, cine sunt cei din jurul tau. Tudor Anghezi spunea ca: “Toti oamenii de mare
calitate din istoria lumii au fost oameni modesti”. Binenteles ca modestia inseamna altceva
pentru fiecare dintre noi. Uitandu-ma la mine, la cei din jurul meu, la prieteni, cunostinte,
parteneri de lucru imi dau seama ca, pentru mine, un om de succes este si modest daca:

– Ii trateaza cu respect si rabdare pe icepatorii dintr-un domeniu – asa este, tu acum stii
lucrurile astea si ti se par atat de usoare! Insa ei, cei care pentru prima data lucreaza la ceva, au
emotii, nu stiu toate informaţiile, au teama de esec si fii sigur ca au nevoie de tine sa
empatizezi si sa le arati, cu rabdare si zambet pe buze, cum se procedeaza corect.

– Punctualitatea inseamna şi ea respect. Daca niste studenti te solicită ca specialist (sau ca

persoana cu ceva experienta) in domeniu atunci nu-i lasa sa te astepte la intalnire mai mult
decat e sfertul academic. Nu e frumos, nu e respectuos! In general, daca stii ca vei intarzia
macar suna si spune: “Imi cer mii de scuze, sunt blocat in trafic si voi intarzia jumatate de
ora!”.

– De ce sa ai pretentii de la un grup de studenţi ca de la o firma cu care colaborezi? Sa zicem

ca tii un training pentru un ONG sau alta aociatie non-profit. Stii bine ca studenţii obtin bani
pentru a acoperi cheltuielile prin strangere de fonduri si, daca asta merge prost, chiar pun bani
din buzunarul lor. Incearca sa te descurci cu materialele care ti le pun la dispoziţte si sa-i
intelegi ca atat au putut. Dar, daca fac greseli care tin de atitudine, ai toata libertatea sa le atragi
atenţia insa inainte de a face asta trage aer in piept ca sa fii sigur ca-i vei trata cu calm,
parinteste.

– Nu arunca vorbe rautacioase. Fii diplomat in exprimare si “imbraca” reprosurile in cuvinte

frumoase. O sa-i doara mai putin pe cei care au dat gres si vor tine cont de cele spuse de tine
pentru ca le-ai aratat ca le-ai dat feedback pentru ca-ti pasa de ei si nu pentru ca esti un
specialist, la o adica arogant, intr-un anumit domeniu.

Suntem impregnati de mici cu convingerea ca este bine sa traim o viata modesta, supusa.
Sot/sotie, copii, job, pensie, moarte. Asta e traseul vietii pentru multi. Problema cu oamenii
care urmeaza traseul asta este ca li se va pierde total orice urma dupa cateva zeci de ani de la
moarte. Tu insa nu ai nici o scuza. Stai linistit, o viata mediocra o sa ai lejer. O sa ai si tu in
cele din urma un job in care sa fii platit mai bine sau mai putin. Sigur o sa iti gasesti si tu o
sotie/ sot. Chiar si cei mai neatractivi oameni gasesc un partener la fel de neatractiv ca ei. O sa
stai si tu cu familia intr-o casa/apartament si o sa va uitati impreuna la TV.

Viata mediocra poate avea oricine. In schimb o viata extraordinara nu o pot avea multi. Cand
aud ca pot avea o viata extraordinara cei mai multi oameni refuza sa creada asta. Din varii
motive isi refuza dreptul la o viata asa cum isi doresc ei. Acesti oameni isi merita soarta. Eu
sunt aici sa iti spun ca poti obtine ce vrei tu. Nu te multumi cu viata mediocra pe care o poate
avea oricine.

Ca o concluzie: nu este nevoie sa va tineti calitatile ascunse, vorbiti despre ele, spuneti tuturor
despre ce sunteti in stare sa faceti, spuneti lumii darul cel mai de pret si impartasiti-l cu ceilalti.
Un dar tinut in taina numai pentru voi, nu mai are nicio valoare. Un dar despre care nici nu stiti
ca exista, se va pierde odata cu voi, si e pacat.

Modestia – o virtute rara intr-o lume a ingamfarii

Nu-i usor sa poti pastra echilibrul intr-o lume plina de tentatii, intr-o lume in care lucrurile
parca s-au inversat, in care scara valorilor a devenit doar o simpla ” scaricica ” si drumul vietii
o adevarata aventura.

Daca, insa, reusim sa ne pastram acest echilibru cat si pacea interioara, contactele si relatiile,
cu cei din jurul nostru, vor fi mult mai usor de realizat. Viata va capata alte culori si ne va
deschide perspective dintre cele mai optimiste.
Tendinta, din pacate, este de a alege extremele. Sunt mult mai convenabile si mai accesibile
pentru noi.

Calea de mijloc inseamna efort sustinut, vointa puternica dar si un foarte bun control.

Fiecare drum, ce ni se deschide in viata, vine la pachet cu inca doua variante, acestea fiind,
evident, extremele.

Suntem inclinati sa credem, ca acestea din urma, sunt mai scurte si mai usor de strabatut. Este,
doar, o iluzie. Sunt intortocheate, si nu duc nicaieri.

Cu toate acestea, multi, le alegem, fara sa stam pe ganduri, si tarziu realizam ca nu aceasta este
calea.

Avem, ce-i drept, liberul arbitru. Este, insa, o responsabilitate ce apasa greu pe umerii nostri.

Nu-i usor sa alegem varianta cea mai buna. De multe ori o cunoastem, dar nu avem puterea si
taria s-o urmam.

Alteori, din pura ignoranta, ne abatem de la drumul corect si esuam lamentabil. In final
ajungem sa realizam importanta autocunoasterii.

Acest lucru se intampla in momentul in care incepem sa ne punem intrebari. ” Unde am

gresit ? De ce am fost respins ? Ce-ar fi trebuit sa fac ? Ce n-am invatat ? ”

Si refacand traseul, constientizam greselile facute (din pacate, nu intotdeauna), lipsa unor
calitati, cat si a unei pregatiri temeinice, indispensabile pentru atingerea scopului ce ni l-am
propus.

Oricum este un pas inainte. Descoperirea propriilor greseli si acceptarea acestora, sunt semnele
unui inceput pe calea evolutiei noastre.

In multe situatii, nu suntem constienti de virtutile pe care le avem. Din fericire pentru noi, le
sesizeaza altii, deschizandu-ne, pur si simplu, ochii.

Alteori le simtim prezenta, dar nu facem nimic pentru a ni le pune in valoare. De ce ? Iata o
intrebare al carei raspuns ne ” teleporteaza ” pe un teren mai mult decat controversat. Este,
ceea ce imi place sa numesc, ” taramul modestiei ”.

” Modestia ” este, fara doar si poate, o mare virtute. Cand fac aceasta afirmatie ma refer la
esenta, la profunzimea sa. Ambalajul, extrem de fragil, poate lua forme diferite,
distorsionandu-i, cu usurinta, imaginea. Iata ce spune Lao Tse : ” Eu am cu mine trei comori şi
le păzesc cu străşnicie; cea dintâi se cheamă blândeţea, a doua se cheamă cumpătarea, iar cea
de-a treia – modestia. ”

” Modestia ” este virtutea ce n-ar trebui sa ne paraseasca niciun moment. Prezenta acesteia, in
viata noastra, ne confera acea distinctie a firescului, a naturalului, a normalului, pana la urma.
Ea reuseste sa infraneze dorinta, dar si placerea, de a epata, de a exagera, anihiland tendintele
supradimensionate de mandrie, dar si de aroganta si ingamfare.

Este, daca vrei, ca o ” haina de protectie ”, ce nu permite trecerea, in exterior, a gandurilor

deformate si subiective despre propria persoana. Iar Pitagora afirma : ” Fii modest: modestia e
un veşmânt uşor, de culoare blândă, plăcută vederii şi uşor de purtat. ”

Imagineaza-ti trei piste de atletism. Pe cea din mijloc se afla ” individul modest ”, pe cea din
stanga ” cel care se subapreciaza ”, iar pe cea din dreapta ” cel care se supraapreciaza ”. Liniile
care-i despart se sterg foarte usor, astfel incat fiecare, dintre ei, poate trece, cu usurinta, pe
pista celuilalt.

Asta nu inseamna ca pot fi confundati. Diferentele, dintre ei, sunt semnificative.

Omul, ce poseda virtutea modestiei, are o parere obiectiva despre propria persoana.
Intotdeauna se evalueaza la modul corect. Este sincer atat cu el cat si cu cei din jurul sau. Nu
incearca sa impresioneze, sa uimeasca. Isi cunoaste valoarea si meritele. Nu le ascunde. Le
prezinta, celorlalti, fara cea mai mica exagerare.

Este firesc si cat se poate de normal, ca oamenii sa-ti cunoasca realizarile, atata timp cat sunt
reale si nu deformate. Cuvintele lui Baldassare Castiglione sunt graitoare in acest sens. Iata-
le : ” Nu trebuie să ne facem părere greşită despre un om merituos când se laudă cu modestie;
dimpotrivă, trebuie să luăm lauda sa drept mărturie mai sigură, decât dacă ar porni din gura
altuia.

Sunt persoane care percep notiunea de ” modestie ” total diferit. Ele isi ”acopera ”, cu
consecventa, toate meritele pe care le au. Mai mult decat atat, le diminueaza, ajungand, chiar,
sa nege existenta lor.

In cazul acestora, respectul pentru propria persoana, este insignifiant. Increderea lor, in sine,
este profund alterata, iar performantele relativ reduse. Motivul ? Neputinta de a se pune in
valoare. Ele numesc acest lucru ” modestie ”. Ceea ce spune Benjamin Franklin este deosebit
de sugestiv… ” Modestia acoperă întotdeauna meritul fără însă a-l ascunde. ”

Acela, care se considera modest, evita sa discute despre el insusi. Asta nu inseamna ca nu-si
acorda respect si importanta. Stie ce vrea si isi urmareste, cu tenacitate, obiectivele.

Nu se sfieste sa vorbeasca despre rezultatele sale. O face, insa, cu sinceritate si cu o naturalete

care-l caracterizeaza. Iata ce spune Friedrich Ruckert : ” Modestia e podoaba omului: stă bine
oricui, totuşi, ea e de două ori mai mare la acela care ar fi în drept să se mândrească. ”

Inchei cu un citat, care nu mai are nevoie de niciun comentariu… ” Aproape toţi oamenii mari
sunt modeşti, fiindcă se compară necontenit, nu cu ceilalţi, ci cu acea idee despre perfecţiune
pe care o au înaintea spiritului lor. ” (Giacomo Leopardi)
 Lumea nu e a celor modeşti ?
Semnificaţiile uşor transparente ale discreţiei şi ale intimităţii s-au pierdut, încetul cu încetul,
în favoarea puternicelor definiţii ale vulgarităţii şi ale lipsei de modestie. Pentru că se permite
fără sancţiuni morale.
Modestia este un amalgam de calităţi precum: bun simţ, bune maniere, respect ş.a. Despre asta
am fost învăţaţi când eram mici: să nu vorbim neîntrebaţi, să nu ne lăudăm. Sau este "arta
distinsă de a-ţi spori farmecul pretinzând că nu-ţi dai seama de el", potrivit jurnalistului
Ambrose Bierce. Iar modestia e completată totdeauna de intimitate. Aceasta e o chestiune
personală, într-un cadru restrâns. Discreţia, calitatea de a păstra o taină, de a nu atrage atenţia.
Asta pe de-o parte. De cealaltă parte, indiscreţia e grosolănie, lipsa de delicateţe. Vulgaritatea e
pornografie, e un lucru făcut fără decenţă, este "originea firii omeneşti neşlefuite de educaţie",
vorba scriitoarei Valeria Mahok. Nu degeaba am dat aceste definiţii. Dintre toate acestea, pe
care aţi fi tentat să o alegeţi?

"Lumea nu e a celor modeşti, ci a celor energici", spunea poetul Dante Alighieri în urmă cu
secole. Aşa se face că lumea s-a întors cu susul în jos. Discreţia a dispărut aproape total, pentru
că "vine tare din spate" vulgaritatea, invadându-ne aproape insesizabil. Tăind frunze la câini,
aşteptăm o minune: să redevenim oamenii aceia modeşti, curaţi din trecut. Minunea însă nu se
grăbeşte să apară, deoarece societatea ia drumul greşit. Prin competiţii, în expansiune, pe
vulgarităţi.

Majoritatea indivizilor are ca idol o persoană care e populară graţie unor fapte pozitive, un
erou la ale cărui calităţi aspiră însetat. Dar ce ne facem când ies în faţă domnişoare care se
laudă cu nu ştiu ce aventură amoroasă cu un bărbat bogat, căsătorit? Care dau detalii inutile
poporului, soţiei şi copilului avutului. Care se apucă de jucat în filme porno pentru a-şi pune
silicoane. Care publică o carte despre multele nopţi în care s-a culcat cu zeci de bărbaţi
populari, majoritatea fotbalişti, pe care îi include într-un top al "profesionalismului" cu care
fiecare a zgâlţâit-o pe respectiva ziaristă. Cum să se promoveze nonvalori ca vulgaritatea şi
mitocănia? Când pe oameni ar trebui să-i irite, să-i revolte auzirea acestor dezvăluiri, ele îi
atrag în joc, făcând o audienţă frumoasă.
Am constatat mai toţi, cu stupoare, că, privind la tv ori citind un ziar, nu puţine sunt tinerele
care se identifică într-o măsură cu acea "vedetă". În loc să învăţăm să ne preţuim modestia şi
adevărata intimitate, ne lăsăm copiii să fie martori la depersonalizarea individului... Totul
pentru bani.
"Prostituatele spun direct, pe faţă. Poate de aceea femeile şi-au ascuns dorinţele, interesul faţă
de bărbaţi. Şi totuşi lumea se schimbă. Iniţiativa sexuală a femeii-neprostituate e încurajată
astăzi. Oamenii nu mai privesc cu ochi răi femeile care-şi manifestă explicit prin vorbe, dar şi
prin «nevorbe» interesul sexual. Tabuurile se erodează sub ochii noştri. Cum îţi exprimi
dorinţa, cu câtă expresivitate o faci, rămâne o alegere personală. Bineînţeles, amintindu-ţi
mereu faptul că nu eşti singură", scria Aurora Liiceanu într-o operă de-a sa. Dacă e de bine
faptul că libertatea sexuală e în expansiune decideţi dumneavoastră. Un lucru este cert:
modestia e o podoabă, mai departe ajungi însă fără ea, spune un proverb.
Consider că afirmaţia lui Anton Holban, potrivit căreia Gesturile frumoase se fac pe ascuns, nu
te lauzi mereu cu ele este adevărată şi îmi voi susţine punctul de vedere în rândurile de mai jos.
Eu cred că acela care se laudă cu gesturile frumoase pe care le face este lipsit de modestie.
Lauda anulează nobleţea şi frumuseţea unui gest, aşa cum se întâmplă în cazul persoanelor
publice, care fac gesturi caritabile doar pentru a se mândri cu acestea.
Oamenii cu adevărat nobili fac gesturi frumoase doar pe ascuns şi, din jenă, timiditate sau
delicateţe sufletească, nu şi le dezvăluie semenilor. Un exemplu în acest sens este Darcy,
protagonistul celui mai cunoscut roman al scriitoarei engleze Jane Austen, Mândrie şi
prejudecată. Darcy are o contribuţie însemnată la restabilirea onoarei surorii lui Elisabeth
Benett, fata de care era îndrăgostit, fără a dezvălui nimănui acest lucru.
Aşadar, sunt de părere că exemplele de mai sus susţin suficient afirmaţia lui Anton Holban,
conform căreia Gesturile frumoase se fac pe ascuns, nu te lauzi mereu cu ele.

"Mi-a fost ruşine de această modestie mincinoasă" - ne mărturiseşte cu sinceritatea-i fără

menajamente Nietzsche. Care să fie însă acea modestie atît de ruşinoasă? Desigur aceea ruinată
de ofensiva populismului, aceea care şi-a pierdut orice nobleţe şi îşi ascunde decrepită tîlcul
sub o zdreanţă de seminificaţie - lipsa de îngîmfare. Tristeţea mare este că Dicţionarul
explicativ al limbii române surprinde doar fireasca decădere morală a vremii cînd se limitează
doar la această hanţă flendurită ca unic sens al modestiei.

Modestia pare să fi ajuns doar refugiul ipocrit al mediocrităţii veleitare, atunci cînd nu e
revendicare obraznică a egalitarismului revanşard. Un anume complex de inferioritate,
transformat revoluţionar in complex de superioritate, obligă vulgul să cheme la ordinea
modestiei pe cei superiori, pentru ca astfel prostia să-şi încununeze obscuritatea mediocrităţii
cu laurii de elevaţie etică ai modestiei. Rigoarea supremă a acestei chemări este nivelarea
egalitaristă, complacerea în mocirla generală, modestia fiind doar umilinţa liber consimţită a
celor superiori pentru a nu jigni cumva suficienţa ambiţioasa a celor inferiori – doar astfel
dispuşi să le accepte cu modestie ofranda.

Şi totuşi modestia nu înseamnă doar cedarea bleagă în faţa pretenţiilor mediocrităţii, lipsa
fermităţii existenţiale, abandonarea valorilor şi a simţului ierarhiei. Dacă nu e sărăcită, fiind
considerată pripit doar o complezentă virtute de contact, ea are şansa de a-şi reaminti că este
efort consecvent de temperare a isteriei afirmării necondiţionate, acţiune răbdătoare şi decentă
de a-ţi căuta măsura - simplificare şi esenţializare, lămurire şi stilizare. Lupta ei se dă cu acel
model absurd al personalităţii rapace, care îşi adjudecă cu lipsa de discernămînt a lăcomiei
complicaţia pentru a putea deriva din această strinsură avară puzderie de merite, pretenţii
nemăsurate, ifose absurde. Modestia vizează astfel restrîngerea personalităţii lăbărţate, excesiv
umflate social pînă la a-şi afla măsura în simplitatea firească şi nepretenţioasă pe care o
prescrie omului, laolaltă cu toate lucrurile, dictonul latin: est modus in rebus.