Suferinţele tânărului Werther

S-a născut la Frankfurt pe Main ca fiu al lui Johann Kaspar Goethe (1710–
1782), înalt funcționar de stat, și al Catharinei Elisabeth Textor (1731–1808).
Relația lui Goethe cu părinții nu a fost fără conflicte. Cu excepția surorii sale
născute la 7 decembrie 1750 Cornelia Friderike Christiana, ceilalți frați toți au
murit timpuriu. În anul 1758 tînărul Goethe s-a înbolnăvit de variolă.
Din anul 1756 pînă 1758 a frecventat o școală publică. Un rol esențial în
educație religioasă luterană include lectură în Biblie și duminică slujbele
la biserică. Primind o educație aleasă, a
studiatdesenul, muzica (pianul și violoncelul), scrima, călărie, literatura
germană și universală, limbi străine vechi și moderne (greaca
veche, latina, ebraica, italiana, franceza și engleza).
Prima îndoială în credință, Goethe a avut-o în anul 1755 cu ocazia cutremurului
din Lisabona: Dumnezeu i-a pedepsit la fel pe cei nevinovați că și pe cei vinovați
și nu s-a dovedit părintește [1].
Educația religioasă pe care a primit-o în Frankfurt de la Johann Philipp
Fresenius, un prieten al familiei și mai târziu de la unchiul lui, preotul Johann
Friedrich Starck, nu i-a prea plăcut:Protestantismul Bisericii care ne-a fost
predat, a fost doar o singură moralitate uscată; la un discurs înțelept nu s-au
gîndit, și doctrina nu era pentru inimă, nici pentru suflet.
Numai ocupația cu Vechiul Testament, mai ales de poveștile de
Patriarhi Avraam, Isaac și Iacob i-au sugerat imaginațiile. Atitudinea sa față de
Bisericiă și dogma creștină, a rămas până mai târziu distanțată și chiar ostilă.
De timpuriu a început Goethe să iubească literatura, pe care o putea găsi în vasta
bibliotecă de circa 2000 de volume al tatălui sau. Fascinat era și de teatru, în
casa părintească anual se prezenta un spectacol de teatru de păpuși.
Din anul 1759 pînă 1761 (în timpul Războiului de Șapte Ani), în timp ce
Frankfurtul era ocupat de trupele franceze, în casa părintească era găzduit un
ofițer francez. Prin acesta și trupei de artiști care îl însoțeau, Goethe a avut
primul contact cu teatrul franțusesc.
În anul 1763 a asistat la un concert al tânărului Mozart, care atunci avea șapte
ani.
Este primul roman al marelui poet, dramaturg și romancier german Johann
von Goethe. Povestea epistolară despre o
aventură nefericită și sinuciderea unui tânăr a obţinut
un succes imediat, aducându-i celebritatea tânărului
autor la numai 25 de ani. Publicat mai întâi în
germană în 1774 și tradus în toate limbile importante
ale Europei la scurt timp după aceea, romanul
a fost una dintre senzaţiile literare ale secolului.
Povestea este narată sub forma unei serii de
scrisori trimise de către un tânăr pe nume Werther
prietenului său Wilhelm, timp de optsprezece luni,
între mai 1771 și decembrie 1772.
La un bal, Werther întâlnește o tânără pe nume
Charlotte (Lotte), frumoasa și fermecătoarea fiică
a unui judecător. Deși știe că este logodită și se va
căsători cu Albert, care însă este plecat, Werther se
îndrăgostește până la obsesie de Lotte. O vizitează
zilnic și începe să îi reproșeze că petrece prea mult
timp cu celelalte cunoștinţe ale ei. Însă Albert se
întoarce, iar fermecătoarea idilă cu Lotte trebuie să
ia sfârșit.
Werther petrece șase săptămâni de chin în
compania celor doi logodnici, prins în mrejele unei
pasiuni invincibile și frustrante. Apoi părăsește
Wahlheimul pentru a scăpa de chinuri. Devine
secretarul unui ambasador, pe care nu îl agreează.
Auzind vestea că Lotte și Albert se căsătoriseră,
își dă demisia din postul său, devenind însoţitorul
unui principe la domeniul său de la ţară, dar este
la fel de nemulţumit. Întorcându-se la Wahlheim,
începe să se întâlnească din
nou cu Lotte și cu Albert.
Scrisorile lui devin din ce în ce
mai deprimate, vorbind despre
sentimente de pustiu și despre
dorinţa de a adormi și a nu se
mai trezi niciodată. Ajuns la
limita epuizării și depresiei,
după ce îi scrie într-o scrisoare
finală lui Lotte că „nu multor
fiinţe nobile le-a fost dat să
își verse sângele pentru cei pe
care îi iubesc, și prin moartea
lor să ofere o viaţă de o sută de
ori mai fericită pentru prietenii
lor”, Werther se sinucide
împușcându-se în cap.
Suferinţele tânărului
Werther
Istoricul cenzurii
La publicarea sa, în 1774, romanul Suferinţele
tânărului Werther a fost primit cu entuziasm de
cititorii din toată Europa.
Faptul că se știa că povestea lui Goethe era bazată
pe evenimente reale, mai ales pe sinuciderea tânărului
Karl Wilhelm Jerusalem, a amplificat „febra
Werther”, care a cuprins continentul și care avea să
dureze timp de decenii după publicarea romanului.
Au apărut continuări, parodii, imitaţii, opere, piese
de teatru, cântece și poeme inspirate de povestea
romanului. Doamnele preferau apa de colonie Eau
de Werther, bijuterii și evantaie cu același nume.
Bărbaţii purtau jachetă albastră și vestă galbenă
ca și Werther. Figurine de porţelan chinezesc îi întruchipau
pe Werther și Lotte. În 12 ani, 20 de ediţii
neautorizate au apărut în Germania. În Anglia până
la sfârșitul secolului existau 26 de ediţii diferite
după traducerea din franceză. Napoleon i-a spus lui
Goethe că îi citise romanul de șapte ori. Pelerini din
toată lumea vizitau mormântul lui Karl Jerusalem,
unde ţineau discursuri și depuneau flori.
Sinuciderea lui Werther a inspirat o serie de
tineri, deopotrivă băieţi și fete, din Germania și
Franţa, să își ia viaţa, având în buzunare exemplare
din romanul lui Goethe. Deși nu este dovedit că
sinuciderile ar fi avut loc oricum și fără romanul
lui Goethe, scriitorul a fost asaltat de critici, care
vedeau romanul ca având o influenţă negativă și
încurajând o sensibilitate morbidă. Clericii predicau
împotriva romanului. Facultatea de Teologie din
Leipzig a solicitat interzicerea romanului, pentru
că acesta recomanda sinuciderea. Imediat după
această sesizare, consiliul orașului a impus
interdicţia. În 1776, în Danemarca, traducerea
a fost interzisă, cartea nefiind în concordanţă
cu doctrina luterană stabilită de Coroană drept
religie naţională.
Goethe scria despre roman în memoriile
sale: „…am transformat realitatea în poezie,
însă prietenii mei au început în mod confuz
să creadă că trebuie să transforme poezia în
realitate, să pună romanul în scenă și să se
sinucidă!”.
Pe parcursul anilor 1783-1787, Goethe a
revizuit romanul și a adăugat pasaje menite
să sublinieze problemele mentale ale lui Werther
și să îi descurajeze pe cititori de a-i urma
exemplul.