MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE

LICEUL DE ARTE „DIMITRIE CUCLIN”

LUCRARE SCRISĂ PENTRU OBȚINEREA CERTIFICATULUI DE

CALIFICARE PROFESIONALĂ

NIVELUL 4

IUNIE 2019

ÎNDRUMĂTOR:

Prof. Georgescu Gabriela

ELEV:

Gîscă Bianca-Theodora

GALAŢI

2019
TEMA:

1
 CUPRINS

Argument.............................................................................................................................................4

Capitolul 1: O curiozitate de nestăvilit..............................................................................................5

1.1. Familia și perioada de formare catalană............................................................................5

1.2. Prima expoziție la Barcelona...............................................................................................6
1.3. Dalí, la Paris..........................................................................................................................8
Capitolul 2: Salvador Dalí: Suprarealist sau nu?..........................................................................10

2.1 Întânirea cu Gala...................................................................................................................10

2.2 Primele Capodopere..............................................................................................................12
2.3 Frumusețea comestibilă........................................................................................................14
2.4 Ruptura de suprarealiști.......................................................................................................16
Capitolul 3: Avida Dollars................................................................................................................18

3.1 Obiecte invizibile...................................................................................................................18

3.2 Dreptul la nebunie.................................................................................................................22
3.3 Triumf la New York...............................................................................................................23
CONCLUZII......................................................................................................................................25

Bibliografie.........................................................................................................................................26

2
 Argument

Salvador Dalí, (n. 11 mai 1904, Figueras, Spania - d. 23 ianuarie 1989, Figueras) a fost
un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de seamă al curentului
suprarealist în artă.

Grație aparițiilor excentrice și megalomaniei sale, Salvador Dalí a devenit o vedetă

mondială, care a reușit să folosească forța mass-media pentru a-și spori averea și gloria.
Toți îl „cunoaștem” pe Salvador Dalí. Personalitatea excentrică, narcisismul său inegalabil și
stilul modern care îl caracterizează sunt elemente care au contribuit la transformarea unui mare
artist – dotat cu o imaginație vizionară specială și cu o inteligență creatoare deosebită – într-un
mit care și astăzi suscită interes și curiozitate.

Dalí se expune criticii și judecății publicului. Prin deschiderea sa, „geniul absolut” al
artei ne dă impresia că îi putem înțelege opera și că putem înțelege cu ușurință gândurile sale. De
fapt, cel pe care îl numim „Dalí” și pe care îl recunoaștem datorită extravaganței și nebuniei sale,
este un artist complex, la care încă mai avem lucruri de descoperit, mai ales cu privire la opera
sa, de o mare valoare artistică, ce reprezintă o veritabilă moștenire culturală și spirituală.

Expertul și cunoscătorul prin excelență al operei lui Salvador Dalí este Robert
Descharnes, prieten apropiat al pictorului în ultimii 30 de ani ai vieții sale. Au mai existat și alți
artiști care i-au interpretat operele, cum ar fi Ignacio Gómez de Liano, Gerard Xuriguera și Gilles
Nèret. Ne aflăm în fața unui personaj fascinant, cunoscut prin imaginea pe care a vrut să o
construiască în jurul său și nu prin faptul de a fi studiat într-un mediu critic și filologic.

3
 Capitolul 1. O curiozitate de nestăvilit
1.1. Familia și perioada de formare catalană

Pentru a putea înțelege acest geniu, trebuie să ne concentrăm mai întâi asupra vieții sale.
Povestea începe în Spania, în Catalonia, mai exact în Figueras, provincia Girona (în apropierea
graniței cu Franța), când, la 11 mai 1904, se naște Salvador Felipe Jacinto Dalí, fiul notarului
Salvador Dalí y Cuzi și al Felipei Domenech. Bogata și mândra Catalonie are un impact
considerabil asupra formării culturale a lui Dalí. Toată viața a simțit nevoia să se întoarcă pe
acele meleaguri care pentru el erau centrul lumii și simbolul mitic al copilăriei. Figueras, câmpia
din Ampuradà și coasta care se întinde de la Capul Creuse până la Estartit, în centrul căreia se
află micul promontoriu Cadaqués, cu rocile sale antropomorfe și aerul mediteranean, îl inspiră pe
Dalí în creațiile sale iconografice. Portul Lligat și Gala erau refugiul său. Chiar și pentru Jean
Miró, un alt mare artist catalan pe care l-a întâlnit Dalí, punctele de referință erau satul Montroig,
din apropierea Barcelonei, și peisajele mediteraneene ale Cataloniei, care par a fi locuri
primitive, mitice, atemporale. Dalí se mândrea că era catalan și că avea toate caracteristicile
tipice unui locuitor al zonei. Dalí era atras de lumea sensibilă și, încă de mic copil, imaginația sa
era stimulată de realitatea înconjurătoare. În primele tentative de a picta a fost inspirat de
peisajele sale natale și, uneori, de familie și de cunoscuți.

La șase ani, în 1910, realizează prima sa pictură. Își petrece întreaga copilărie la Figueras,
iar ca școlar nu strălucește. Tânărul Salvador este cuprins de o curiozitate continuă față de
pictură, ca un devorator al experiențelor artistice. El își compară propria „apetență pentru
cunoaștere” cu cea a renascentiștilor. Pictorul Ramón Pichot, care provenea dintr-o familie
vecină, ai cărei membri erau artiști și muzicieni, îl ajută să ia hotărârea decisivă de a deveni
artist. Un alt artist contemporan cu Dalí, care și-a dat seama de talentul său, este pictorul
peisagist de origine germană Siegfried Burmann. Acesta îi dăruiește lui Salvador prima paletă și
primele culori. După 1917, Dalí iese în evidență la cursul de desen al profesorului Juan Nuňez
din cadrul Școlii municipale de Gravură și, mai târziu, la Academia din Madrid, datorită
personalității independente și a spiritului său rebel. Odată cu caracterul își formează și stilul
personal, inspirându-se în această fază din pictura impresionistă: Pissaro, Renoir, dar mai ales
Monet, pe care îi consideră adevărate genii ale impresionismului. Temele sale preferate erau
natura moartă și peisajele, promontoriul din Figueras și marea din Cadaqués, unde își petrecea
verile împreună cu familia.

4
 La 2 mai 1918, pe când avea 14 ani, Dalí expune pentru prima dată câteva tablouri la
Teatrul local din Figueras. În afară de peisajele impresioniste, Dalí pictează în acea perioadă
câteva portrete ale membrilor familiei: părinții, bunica, sora, doica bătrână Lucia Mocanut. La
puțin timp după aceea, își pictează autoportretul pe fondul portului din Cadaqués, evidențiind
privirea inteligentă, coafura originală și faimoșii favoriți pentru care era numit ,,Domnul
Patillas”. Criticile favorabile în urma primei sale expoziții, încurajările profesorului Nuňez și
intervenția familiei Pichot i-au deschis drumul lui Dalí către Academia de Arte Frumoase din
Madrid. Dalí se înscrie aici în 1921, trecând cu brio de examenele de pictură, sculptură și grafică.
În același an, la 6 februarie, își pierde mama. Atmosfera culturală din Madrid a fost un stimulent
esențial pentru perioada de formare a pictorului catalan.

1.2. Prima expoziție la Barcelona

Dalí abordează câteva curente artistice din acea vreme: impresionism, pointilism,
futurism, cubism, fovism, reușind să obțină de fiecare dată rezultate deosebite. Artistul era însă
interesat de clasicism. Îi plăceau operele lui Rafael și ale lui Ingers, pictorul din secolul al XIX-
lea, datorită tușelor compacte și a culorilor reci care conturează o compoziție clară, curată, cu
subiecte extrase din realitatea cotidiană, transformate apoi cu ajutorul imaginației. Aceste
trăsături prefigurează estetica curentului suprarealist.

În perioada 14-27 noiembrie 1925, faimoasa galerie Dalmau din

Barcelona găzduiește prima expoziție adevărată a lui Dalí. Dintre cele
20 de opere expuse, ies în evidență tabloul “Portretul tatălui meu”,
adevărat portret psihologic al bărbatului sever, practic și rațional;
“Tânără șezând” și “Figură la fereastră”, ambele lucrări având-o ca
model pe sora sa, Ana Maria, de care Dalí amintește mereu în delirul
săuTânără
erotic. șezând

5
Figură la
fereastră

Portretul lui
Luis Bunuel

Se mai remarcă “Venus și marinarul”, tablou caracterizat de formele solide și geometrice

inspirate de Picasso, ca și « Portretul lui Luis Buñuel » în care prietenul său regizor adoptă o
atitudine formală, demnă de statutul său de intelectual. În urma acestei expoziții, Dalí intră în
atenția ziarelor și a criticilor.

1925 a fost un an important pentru artist. Colaborează cu tinerii protagoniști ai

Avangardei spaniole și participă la o conferință la care este invitat Louis Aragon, poet francez
suprarealist. S-a discutat în cadrul acestei conferințe despre importanța fundamentală a visului, a
fanteziei și a imaginației creatoare în artă și literatură.

Conceptele expuse au fost fundamentale pentru cercetările artistice ale lui Dalí, precum și
prietenia sa cu regizorul Buñuel, cu care s-a asociat într-un proiect cinematografic.

6
 În aprilie 1926, Lorca publică în “Revista Occidentului” o poezie dedicată lui Dalí,
numită „Odă lui Salvador Dalí”, în care dezvăluie prin lirică și fantezie relația dintre cei doi, care
se transformă apoi într-o legătură amoroasă, așa cum reiese din câteva versuri ale odei:

„O, Salvador Dalí cu vocea

mlădioasă!
Spun ceea ce văd în tine și în
operele tale.
Nu-ți laud penelul imperfect
de adolescent.
Ci cânt despre stilul tău ferm
(…)”

1.3. Dalí, la Paris

Datorită influențelor culturale din anii ’20, Dalí se îndepărtează de viziunea spaniolă
asupra artei, își formează un limbaj creator propriu și abordează treptat cultura franceză. Parisul
devine punctul de referință al ideilor creatoare ale artiștilor din întreaga Europă. Încă din 1920,
Dalí era interesat de primele tablouri ale lui Pablo Picasso și Georges Braque, de operele lui Juan
Gris, în care obiectele descompuse în spațiu au un caracter simbolic și „sintetic”.

Operele lui Dalí din anii 1926 și 1927 sunt influențate de cubism și își pierd din efectul
realist și fotografic, adoptând o percepție transfigurată a realității. Tablourile-cheie care datează
din această perioadă și care marchează sfârșitul stilului său impresionist au fost rezultatul ideilor
iraționale, ale eliberării fanteziei, asemenea „Manechinului din Barcelona” sau „Măgarului
putrezit”.

7
 La începutul lui 1927, Dalí merge pentru prima dată la Paris însoțit de mătușa și sora sa,
conform ordinului tatălui său, care încă mai avea autoritate asupra tânărului artist. Cel mai
important eveniment din perioada de ședere la Paris a fost întâlnirea cu Picasso.

În autobiografia din 1942 „Viața secretă a lui Salvador Dalí”, artistul povestește despre
întâia întâlnire cu Picasso, din timpul primei sale vizite la Paris: „Am petrecut o săptămână la
Paris, împreună cu mătușa și cu sora mea. Am vizitat Palatul Versailles, Muzeul Grévin și l-am
întâlnit pe Picasso. Manuel Angelo Ortiz, pictor cubist din Granada, m-a prezentat lui Picasso.
Când am ajuns la reședința acestuia de pe strada La Boétie, eram atât de entuziasmat de parcă aș
fi avut audiență la însuși Papa. „Am venit să vă întâlnesc înainte de a vizita Luvrul”, i-am spus.
“Ai făcut bine”, mi-a răspuns el. Aveam cu mine tabloul “Fata din Figueras”. L-a analizat timp
de un sfert de oră fără să spună nimic. Apoi am urcat la etaj, unde Picasso mi-a arătat tablourile
sale. (…) Tremuram în fața fiecărui tablou. Nu am scos un cuvânt. La sfârșit m-a întrebat din
priviri : « Ai înțeles ce vreau de la tine ? ». « Am înțeles ». Dalí și Picasso nu au fost prieteni
niciodată, nici măcar când amândoi locuiau la Paris.

În timp ce Dalí nu intrase încă în contact direct cu André Breton, fondatorul

suprarealismului, Picasso punea deja în practică în 1925 principiile acestui curent. Breton declară
că Picasso era suprarealist în
cubism și că ideea de a vedea
același obiect din mai multe
perspective simultan era de fapt
rezultatul descompunerii
gândurilor și a realității, subiect
al interpretării individuale
teoretizate de suprarealiști.

În ciuda originii spaniole,

Fata din Figueras între cei doi nu a existat decât
stimă respect reciproc. Dalí îl
admira pe cel care era considerat
un adevărat revoluționar al
picturii. Însă acest lucru nu l-a împiedicat să-și exprime concepția diferită în legătură cu estetica
artei „geniului”: „Cred că magia din operele lui Picasso este romantică, bazată pe schimbări

8
radicale, în timp ce magia din operele mele se datorează tradiției. Sunt total diferit de Picasso
pentru că el nu se ocupă de frumusețe, ci de urât. Totuși, în cazul unor genii ca Picasso și ca
mine, frumosul-urât și urâtul frumos pot fi de natură angelică.”

Capitolul 2. Salvador Dalí: Suprarealist sau nu?

2.1 Întâlnirea cu Gala

Activitatea artistică și culturală frenetică a lui Dalí în Catalonia a avut un mare impact la
Paris, unde artistul se întoarce pentru a doua oară la sugestia conaționalului Juan Miró, pictor și
el.

Ultima expresie a activității frenetice a artistului apare în “Manifestul antiartistic” numit și

“Manifestul galben”, semnat la Barcelona în 1928 împreună cu Sebastià Gasch și Lluís
Montañyà. Pentru prima dată în 1929, participă la realizarea filmului “Câinele andaluz” alături
de Luis Buñunel. Este vorba despre un film de inspirație suprarealistă, care prezintă principiile
automatismului psihic și irațional. Scenele sunt rezultatul imaginației onirice a doi autori care nu
lasă loc de interpretare logică sau rațională. În ciuda acestor lucruri, Dalí părăsește Franța și se
întoarce în Catalonia pentru a se regăsi pe sine. În această perioadă, impresionat de aerul
mediteranean din Cadaqués să picteze imagini clare și suprarealiste, asemenea unor fotografii.
Aceste creații devin tipice stilului său, transcriind propriile viziuni onirice și delirul imaginației
sale.
În vara lui 1929 primește o vizită neașteptată din partea lui Luis Buñuel și a unui grup de
suprarealiști curioși și nerăbdători să îl cunoască pe pe extravagantul Dalí. Este vorba despre
René Magritte și soția sa, Camille Goemans, și unul dintre părinții spirituali ai curentului
suprarealist: Paul Eluard, cu soția sa, Gala. Dalí este impresionat de apariția Galei, care
reprezintă pentru el întruchiparea fmeii visurilor sale, esența feminină fizică și ideală pe care pe
care o căutase mereu și pe care o pictează neîncetat. În timp ce picta “Portretul lui Paul Eluard”,
Dalí era atât de fascinat și de sedus de Gala încât nu reușea să vorbească fără să izbucnească în
râsete nervoase. Ceilalți membri ai grupului se întorc la Paris, dar Gala rămâne la Cadaqués,
întrucât voia să afle adevărul despre Dalí: Este sau nu un coprofag? Această ipoteză atât de
ciudată a fost răspândită de sprarealiștii parizieni când au văzut tabloul „Jocul lugubru”.

9
 Jocul
lugubru

Acest detaliu
stârnește
scandal și
curiozitate în rândul suprarealiștilor. Încercarea propagandistă și publicitară a lui Dalí de a atrage
atenția asupra sa îi reușește. Acesta îi mărturisește faptul ca este in realitate coprofag, și de
asemenea în cadrul aceleiași discuții din timpul unei plimbări pe faleza Capului Creuse, acesta își
mărturisește dragostea față de ea, o dragoste ce va dura toată viața. Gala (Elena Dimitrievna
Diakonov, fiica unui avocat rus), emana o atracție dar și o siguranță pe care Dalí le sesizează
imediat. Dragostea pe care o simțea pentru ea nu era o simplă pasiune de moment și nici o
necesitate fizică, ci era o dependență psihică. Până la sfârșitul vieții, Gala a fost singura lui muză,
cea care îi oferea echilibrul mintal și emoțional: „Tu m-ai vindecat de nebunie. Mulțumesc!
Vreau să te iubesc! Vreau să fii soția mea. Simptomele de isterie dispar unul după altul ca prin
magie. Pot să îmi stăpânesc râsul, zâmbetul, mimica. Starea mea de sănătate este asemenea
unui boboc proaspăt de trandafir.” După ce Gala pleacă de la Paris cu trenul, Dalí se închide în
10
atelierul său, terminând faimosul portret al lui Paul Eluard. În unghiul superior drept, acesta
adaugă o alegorie senzuală, rezultat al condiției sale emoționale: două capete, unul de leu și unul
de femeie, simbolizând dorințele erotice. De acum apare un echilibru între arta și viața lui Dalí,
între gândurile și voința sa. Construcțiile mentale interioare și viziunile sale sugestive apar în
tablouri care dau dovadă de claritate expresivă, bogate în detalii simbolice, iar stilul său se
adaptează acestei precizii a imaginii. Salvador nu abordează încă realismul, însă stilul său se
schimbă, lăsându-și propria ființă să se dezvăluie și să se desfășoare fără rețineri.

2.2 Primele Capodopere

Camille Goemans cumpără trei tablouri ale artistului ți intenționează să organizeze o

expoziție a operelor acestuia în galeria sa din Paris. Dalí pictează neîncetat între 1929 și prima
jumătate a anilor 1930. Creațiile din această perioadă sunt considerate primele capodopere. De
acum înainte, Dalí pictează în tablourile sale figuri simbolice și forme aluzive, care fac trimitere
la dorința erotică, la moarte și descompunere, ca de exemplu lăcusta putredă mâncată de furnici.
Dalí nu se prezintă la prima sa expoziție de la galeria Goemans, care are vernisajul la 20
noiembrie 1929, pentru că pleacă cu Gala la Stigés, o stațiune balneară de lângă Barcelona.
Expoziția a avut succes. În 1929, Dalí intră oficial în grupul lui André Breton, care în acea
perioadă oscila între a rămâne independent sau a se subordona Partidului Comunist Francez.
Suprarealiștii erau fascinați de dorința de a provoca publicul și de imaginația ferventă a
pictorului catalan, care participă alături de Buñuel la realizarea celui de-al doilea film al său
numit „Vârsta de aur”.
Acest film scandalizează publicul și este retras de pe piață. Un grup de tineri extremiști
de dreapta distrug sala în care a fost proiectată pelicula. Dalí expune, alături de tablourile altor
suprarealiști, propriile sale opere în foaierul cinematografului. Printre acestea merită a fi amintit
„Femeie invizibilă dormind, cal și leu” (1930), singurul tablou salvat de furia demonstranților,
care au recunoscut în această operă mesajul unei revolte socio-politice. Artistul oferă o explicație
pentru acest film: „Scriind împreună cu Buñuel subiectul pentru vârsta de aur, am vrut să
prezint conduita unui om care vânează iubirea prin idealuri umane josnice, patriotice și alte
mecanisme mizerabile ale realității.” În anii ’30, asocierea ideologică și estetică dintre Dalí și
suprarealiști favorizează trecerea la stilul oniric și psihologic. Dalí abordează faimoasa metodă
„paranoico-critică” și o descrie ca „metodă spontană de cunoaștere irațională bazată pe asocierea
interpretativ critică a fenomenelor delirante”.

11
 Halucinație parțială. Șase apariții ale lui Lenin pe un pian

În opera pictată în anul 1931, « Halucinație parțială. Șase apariții ale lui Lenin pe un pian », cele
șase capete ale lui Lenin apar pe claviatură și sunt înconjurate de aure galben-fosforescente. Dalí

folosește aici tehnica suprarealistă a „ecoului optic” și „imaginea hipnotică”. Este vorba de o
imagine care redă o atmosferă de mormânt, de liniște. Produsă de o viziune interioară care
devine logică și capătă coerență în raport cu realitatea. Activitatea artistică a lui Dalí și
numeroasele expoziții la Paris și Barcelona alternează cu activitatea critică și teoretică. El
participă la conferințe în Catalonia, scrie eseuri, articole și poezii care apar în revista „Revoluția
Suprarealistă”, care devine apoi „Suprarealismul în serviciul Revoluției”, ca și volume de critică,
cum ar fi „Femeia vizibilă”, publicat în 1930 și apreciat de Eluard și Breton.

2.3 Frumusețea comestibilă

La 12 decembrie 1933, în numărul 3 al revistei „Minotaurul” apare un text al lui Dalí

intitulat „Despre frumusețea terifiantă și comestibilă a arhitecturii Stilului Modern”, alături de

12
fotografii realizate în Barcelona de Man Ray și în Paris de BrassaÏ. Textul prezintă un aspect pe
care Dalí îl propune în toate operele sale și care este rezultatul „morfologiei estetice a
caracterului nutritiv, comestibil al acestor tipuri de case, care nu sunt decât primele case
comestibile, primele edificii erotice, având o funcție „urgentă” și atât de necesară pentru
imaginarul erotic: puterea de a mânca obiectul dorinței.” Conform esteticii gotice
mediteraneene, clădirile construite de Gaudí, de exemplu, reflectă anumite elemente interioare,
cum ar fi imaginația erotico-artistică, dorințele cele mai profunde, extazul și nevrozele umane,
reprezentate în forme arhitectonice răsucite și aproape biologice. Cu ajutorul conceptului de

frumusețe comestibilă, Dalí ne oferă un indiciu pentru a putea înțelege iconografia

inconfundabilă a operei sale, în special a tablourilor create în prima jumătate a anilor 1930. Așa-
zisul „delir comestibil” începe pe pământ catalan, mai exact pe faleza Capului Creuse (acolo
unde Pirineii se întâlnesc cu marea), locul în care Dalí își petrece copilăria și unde continuă să
meargă împreună cu Gala, care i-a devenit între timp soție. Stâncile din această zonă aveau
nenumărate forme, iar pescarii le denumeau după aspectul lor: cămila, călugărul, femeia moartă,
capul de leu, etc. Acestea, împreună cu arhitectura mediteraneană a lui Gaudí, ascuțită și
morbidă în același timp, l-au făcut pe Dalí să se gândească la opoziția sa formală vitală și erotică
dintre dur și morbid, pe care o redă în tabloul „Ceasurile moi” (1931). Povestea acestui tablou,
13
pe care mai târziu Julien Levy îl va numi „Persistența memoriei”, este descrisă în „Viața secretă”
și reprezintă traseul ambivalent al personalității lui Dalí, care oscilează permanent între fața
exterioară dură, afișată în societate, și sensibilitatea interioară protejată de iubita și omniprezenta
Gala. „În ziua în care m-am hotârăt să pictez ceasuri, le-am pictat moi. Într-o seară mă
simțeam obosit și mă durea capul. Voiam să mergem la cinema cu câțiva prieteni, însă în
ultimul moment am hotărât să rămân acasă. Gala a ieșit, iar eu mă gândeam să mă bag în pat.
După cină mâncasem Camembert și imediat ce au plecat musafirii eu am mai rămas la masă,
gândindu-mă la problema filosofică a moliciunii acelui tip de brânză. M-am ridicat, m-am dus
în atelier, și ca de obicei, am aprins lumina pentru a mai arunca o privire la tabloul la care
lucram. Tabloul reda un peisaj din Port Lligat: stâncile străluceau într-o lumină albă,
transparentă, melancolică, iar în prim plan se vedea un măslin cu ramurile tăiate și fără frunze.
Știam că atmosfera pe care am reușit să o redau în acel tablou trebuia să fie fundalul unei idei,
dar încă nu știam care. Voiam să sting lumina, când, dintr-odată, am văzut soluția. Am văzut
soluția. Am văzut două ceasuri moi, unul dintre ele atârnând de creanga măslinului. În ciuda
faptului că mă durea capul îngrozitor, mi-am pregătit șevaletul și am început să pictez. Când s-a
întors Gala, după două ore, tabloul, care va deveni unul dintre cele mai renumite, era gata.”

Persistența memoriei

Totul a plecat de la o bucată de brânză descompusă, de la un obiect comestibil care

devine metafora aspectului psihologic al timpului. În percepția umană, timpul are o conotație
internă care urmează logica stării de spirit și a memoriei. În această perioadă, Dalí pictează
tablouri în care înfățișează elemente comestibile cu o funcție simbolică evidentă. În special
erotică, asemenea operei Pâine catalană sau Pâine antropomorfă, din 1932, în care bagheta are
o semnificație falică. În muzeul Figueras, Dalí tapetează pereții cu cruste de pâine rotunde și
spune: „Pâinea pe care eu am inventat-o nu a fost concepută să hrănească familiile numeroase.
Pâinea mea este împotriva umanității. Cu această pâine, care este luxul fanteziei, oamenii se
vindecă de concepția rațiunii practice, este o pâine aristocratică, estetică, paranoică.”

2.4 Ruptura de suprarealiști

Pictorul se îndreaptă cu pași repezi spre succes, culminând cu cele două expoziții din
1934, organizate la New York, la galeria Julien Levy, unde își expune gravurile inspirate din
Cântecele lui Maldoror (operă poetică fundamentală a lui Lautréamont).

14
 Publicul a fost atras de găselnițele ironice și spectaculoase ale artistului, cum ar fi pâinea
cu o lungime de 2 metri și jumătate. Tablourile sale se vindeau bine. În cadrul conferințelor
organizate pentru el, Dalí își dezvăluie adevărata personalitate. Într-una dintre aceste adunări,
acesta pronunță faimoasa frază: „Singura diferență dintre mine și un nebun este că eu nu sunt
nebun.” Declarația artistului: „Diferența dintre mine și suprarealiști este cea că eu nu sunt
suprarealist” reflectă îndepărtarea pictorului de grupul lui Breton. Evenimentul care marchează
neînțelegerile cu suprarealiștii este prezentarea operei „Enigma lui Wilhelm Tell” în salonul
Independenților în 1934. Suprarealiștii nu au acceptat asemănarea dintre chipul lui Lenin și acela
al lui Willhelm Tell, protagonistul tabloului, care se sprijină de un arac. Breton definește acest
tablou ca fiind contrarevoluționar ofensator. Dalí îi provoacă pe suprarealiști prin această lucrare
și se împacă cu tatăl său, care îl renegase pentru că trăia în concubinaj cu o femeie. Personajul îl
reprezintă de fapt pe tatăl său, care își ține fiul nou-născut în brațe, cu un cotlet crud pe cap, pe
care ar vrea să-l mănânce, iar într-un colț apare o mică sferă cu portretul Galei, care stă să fie
strivit de piciorul gigantic. Relația cu tatăl său se rupe definitiv în momentul în care Dalí recurge
la un gest scandalos pentru memoria mamei sale moarte. Pe o litografie care înfățișează inima lui
Isus, scrie: „Scuip pe portretul mamei mele numai de dragul de a o face”. În ciuda faptului că
artistul se justifică în fața tatălui său, acesta îl izgonește ( „În vis, se poate să blestemi ființele pe
care în realitate le adori sau să-ți scuipi propria mamă”) .

Afectat de pierderea locurilor care pentru el erau mitologice, Dalí cumpără în Port Lligat
o barcă de pescari unde se refugiază cu mult-iubita sa, Gala. După despărțirea de tatăl său, în
1934, artistul este exclus definitiv din grupul suprarealiștilor. Autobiografia „Jurnalul unui
geniu” debutează cu povestea detaliată a aventurii sale în cadrul grupului suprarealist, care
începe în 1929 și se sfârșește în 1936, din cauza neînțelegerilor ideologice cu André Breton,
„care nu mă iartă că sunt singurul și ultimul suprarealist, însă toți trebuie să știe cum s-au
întâmplat lucrurile.” La puțin timp după aceea, Dalí este convocat în fața întregului grup pentru
a da explicații cu privire la conduita sa scandaloasă și la simpatiile sale față de regimurile
totalitare. Artistul face declarații despre Hitler, văzut ca simbol al satisfacției erotice și
masochiste, doar de dragul megalomaniei paradoxului: „Sunt fascinat de umerii morbizi și
cărnoși ai lui Hitler, acoperiți de uniforma dichisită.”
Nu își ascunde niciodată atracția față de ordinea ierarhică, ceremonii, ritualuri,
mondenități, chiar și pentru misticismul catolic, elemente respinse de stânga politică și culturală.
Dalí justifică pasiunea pentru Hitler ca fiind apolitică: „Dacă Hitler cucerea Europa, aș fi
profitat de această situație pentru a le oferi o viață mai bună istericilor ca mine. (…) Fanatismul
meu exacerbat pentru Freud și Einstein, ambii alungați din Germania de către Hitler,
15
demonstrează că acesta din urmă prezintă interes pentru mine doar ca un obiect al delirului
meu, având o valoare catastrofică.” După o ceartă cu Breton și o perioadă de armistițiu în 1936,
Dalí este exclus definitiv din cadrul grupului. În ciuda acestui fapt, artistul continuă să ia parte la
inițiativele suprarealiste, întrucât grupul avea nevoie de o personalitate care să atragă publicul,
pentru care Dalí era simbolul suprarealismului.

La 12 mai 1934, Dalí scrie în revista „Minotaurul” un articol foarte apreciat,

intitulat „Noile culori ale sexapilului spectral”, în care analizează conceptul mascării realității,
care, aflată în spatele aparențelor, se dezvăluie ca o nălucă multiformă. Astfel, în tabloul
Spectrul sexapilului (aproximativ 1934) apare corpul feminin gigantic și metamorfic ascuns în
morfologia naturală și stâncoasă a peisajului. Dalí moștenește duplicitatea imaginii din operele
fantastice, alegorice ale lui Giuseppe Arcimboldi, pictor din secolul al XVI-lea, care redă prin
elemente naturale trăsăturile unor portrete ciudate. Breton introduce articolul lui Dalí în lucrarea
sa „Antologia umorului negru”, în 1939, ca sumă a teoriei paranoice a pictorului catalan, dar și
ca material de critică „a posteriori”: „Nu este
nevoie să mai precizez că această notă se referă
exclusiv la primul Dalí alungat în 1935 pentru a-i
face loc personalității mai cunoscute, Avida
Dollars (anagrama a numelui lui Dalí – avid de
dolari), portretist modern catolic, care abordează
idealul artistic renascentist care astăzi se bucură de
încurajările Papei.”

Capitolul 3. Avida Dollars

3.1 Obiecte invizibile

În vara lui 1936 izbucnește războiul civil în

Spania. Neputând să se refugieze în Port Lligat,
Dalí și Gala decid să călătorească prin Europa.
Dalí nu era interesat de lovitura de stat a
generalului Franco, și nici de pericolul căderii
dictaturii fasciste, considerându-se apolitic. Singurul eveniment care l-a afectat cu adevărat, a
fost moartea prietenului său, García Lorca, împușcat de franchiști la Granada, în 1936. În
„Jurnalul unui geniu”, Dalí scrie: „Au încercat să îl facă un erou politic. Dar eu, eu sunt cel mai
16
bun prieten al său, pot să mărturisesc în fața lui Dumnezeu și în fața istoriei că Lorca era un
poet adevărat și cel mai apolitic om din câți am cunoscut. A căzut victimă unor interese
personale, a confuziei omnipotente, convulsive și cosmice a războiului civil spaniol.”

Opera „Girafa în flăcări”, creată în 1936-1937, face referire la războiul civil prin
atmosfera lugubră pe care o emană, prin carnea de girafă arsă, din planul secundar, și prin figura
feminină „cu sertare”. Aceasta din urmă face aluzie la sertarele secrete ale psihicului și în
același timp face trimitere la figura feminină desenată pe coperta numărului opt al revistei
“Minotaurul” (iunie 1936), al cărei corp deschis și rănit evocă violența războiului. Prin atitudinea
sa superficială față de război, artistul se apropie de ceea ce el numește „realitatea superioară a
tradiției”. Artistul pleacă împreună cu Gala în Italia, unde vizitează muzeele din Roma și
Florența. „Urgia războiului și a revoluției care s-au abătut asupra țării mele nu au făcut decât
să intensifice pasiunea mea estetică În timp ce țara mea era cuprinsă de moarte și distrugere, eu
investigam renașterea.”

Dalí manifestă un interes deosebit pentru arta renascentistă și începe să creeze în operele
sale un
sistem
simbolic de
imagini
legate de

iconografia picturii tradiționale și interpretate conform metodei paranoico-critice. Tabloul

„Metamorfoza lui Narcis”, creat în 1937, reflectă accente renascentiste și manieriste. Subiectul
tabloului este legenda grecească a lui Narcis: un tânăr îndrăgostit de propria-i imagine , ce se
reflectă în apă, moare tânjind după dragostea neîmpărtășită și este transformat într-o floare care îi
poartă numele. Dalí a scris chiar o poezie despre această imagine și a oferit sugestii despre
modul în care trebuie privit tabloul. Arta iluzionismului lui Dalí însuflețește imaginea dublă,

17
imposibil de redat printr-o reprezentare originală ori prin realism fotografic. În plan îndepărtat,
tânărul este înfățișat admirându-se în mod narcisist – termen freudian referitor la dragostea de
sine – iar în prim-plan acesta privește în oglinda apei. Lângă el ține un ou din care răsare o
narcisă. Etapele transformării paranoico-critice sunt redate într-o narațiune consecutivă, de la
stânga la dreapta. Culorile opace și formele transparente și efemere capătă treptat o conotație
reală și concretă, asemenea deșteptării dintr-un vis.

Metamorfoza lui Narcis

În același an (1937), Dalí pictează o altă capodoperă, „Visul”, inspirată de o stâncă din
Capul Creuse. Această stâncă apare ca o reprezentare vizuală a „monstruozității visului, având
forma unui corp subțire care susține un cap gigantic”. Pictorul creează o serie de opere în care
elementele „invizibile” apar prin intermediul jocului optic. Nivelurile de vizibilitate din prim-
plan sunt duble, triple sau cvadruple, ascunzând și dezvăluind în același timp diferite imagini
care schimbă semnificația primară. Tablourile „Imaginea dispare” din 1938, sau „Cele trei
vârste” din 1940, sunt un exemplu viu al acestei tehnici.

18
 Cele trei vârste

Recunoaștem cu ușurință în ultimul tablou menționat, trei capete umane, alegorii ale celor
trei vârste, ascunse în mijlocul peisajului, printre roci, copaci uscați și stânci. Iluzia optică este
generată de artificiile care s-au dezvoltat în pictura europeană în timpul renașterii (Leonardo,

Dürer, Holbein, Arcimboldi). Un astfel de artificiu tehnico-perspectiv era anamorfoza: obiectele

erau pictate dintr-o perspectivă diferită de cea susținută de subiectul principal. Prin aceste
artificii, Dalí stimulează organizarea fizică a sistemului de percepție, în timp ce neuronii optici
organizează imaginile și schimbă aspectul multiform. Intenția autorului era în acord cu ideea
suprarealistă a percepției multiforme a realității. În ciuda separării de Breton, artistul continuă să
se numească unicul suprarealist autentic și participă la expozițiile grupului. La 17 ianuarie 1938,
se deschide expoziția internațională suprarealistă la Galeria de Arte Frumoase din Paris,
organizată de Breton și Eluard, la care participă Marcel Duchamp, Max Ernst, Man Ray și,
19
bineînțeles, Salvador Dalí, care prezintă lucrarea „Taxiul Ploios”, care astăzi se află în curtea
Teatrului-Muzeu din Figueras. Tot în 1938, Dalí îl întâlnește pe Sigmund Freud la Londra.
Stefan Zweig și Edward James îl prezintă pe Dalí psihanalistului evreu care se refugiase în
Londra din cauza persecuțiilor naziste. Artistul pictează câteva portrete ale părintelui
psihanalizei. Freud, uimit de personalitatea lui Dalí, exclamă: „Nu am mai văzut niciodată
prototipul atât de perfect al unui spaniol. Ce fanatic!”

Contactul direct cu Freud înainte de moartea acestuia, în 1939, l-a făcut pe artist sensibil
în fața evenimentelor care se petreceau în Europa și în fața catastrofei provocate de cel de-al
Doilea Război Mondial. Exilul tragic și absurd al marelui psihanalist a dat viață unei noi reflecții
asupra lui Hitler. În tabloul „Enigma lui Hitler”, pictat în tonuri de gri și negru (1939),
simbolurile ororii sunt explicite și prevestesc moartea. Însuși Dalí descrie acest tablou „lipsit de
semnificație poetică”. În orice caz, violența exprimată de receptorul gigantic de culoare neagră,
farfuria goală, liliacul și umbrela lui Chamberlain au o valoare profetică ce prevestește noul Ev
Mediu care cuprinde întreaga Europă.

20
 Enigma lui Hitler

3.2 Dreptul la nebunie

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, izbucnit în 1939, Dalí și Gala se refugiază
în Statele Unite, unde rămân până în 1948m când se întorc în Europa. A fost un exil plăcut, dat
fiind faptul că Dalí era destul de cunoscut în America. Pictorul atrage publicul american, ahtiat
după modă și artă, prin excentricitatea sa, prin operele sale ironice și provocatoare, prin
atitudinea sa frivolă și mondenă. Proprietarii faimoaselor magazine Bonwitt-Teller de pe Fifth
Avenue din New York îi încredințează artistului sarcina de a decora vitrinele după bunul său
plac. Acesta numește opera Zi și Noapte. Creația lui a avut un succes enorm. Unul dintre
manechinele vechi, din ceară, expus în vitrină, este pus într-o cadă cu apă, căptușită cu astrahan.
Brațul manechinului susține o oglindă, simbol al mitului lui Narcis, iar podeaua și mobilierul
sunt acoperite cu narcise. Pe un pat cu lenjerie neagră, arsă pe alocuri, așează capetele și mâinile
unor manechine. În locul picioarelor a pus niște copite de bivol, iar baldachinul era format din
capul unui bivol care ținea în gură un porc sângerând. În fața vitrinei se adunase o mulțime de
oameni pentru a privi acest spectacol îngrozitor. Proprietarii magazinului elimină o parte din
lucrare, spre dezamăgirea artistului. Acesta aparent calm, intră și răstoarnă cada, sparge
21
geamurile și varsă conținutul căzii peste spectatorii care fug îngroziți. În urma acestui incident
este arestat și ajunge la tribunal. În cele din urmă, judecătorul susține că acesta trebuie să
plătească daunele făcute, dar adaugă în mod expres că orice artist are dreptul să își apere opera
până la capăt. Întâmplarea se dovedește a fi benefică pentru Dalí, acesta mai apoi fiind felicitat
pentru gestul său. Artistul primește multe oferte de lucru printre care aceea de a pregăti
pavilionul pentru Expoziția Mondială dedicată „Visului lui Venus.” Din nou nu i se permite să
expună imaginea lui, moment în care consideră că americanii îi folosesc doar numele în scopuri
publicitare, și nu sunt cu adevărat interesați să îi expună operele, drept pentru care publică
„Declarația de independență a Imaginației și a Drepturilor Omului la Propria Nebunie”. De
atunci, artistul decide să ceară un acont înaintea oricărei lucrări. Promovarea publicitară
dinaintea expoziției lui Julien Levy la New York garantează pictorului un succes triumfal. Toate
operele sale sunt vândute, cu excepția „Enigmei lui Hitler” și a „Enigmei fără sfârșit”, care
stârnesc un disconfort irațional.

3.3 Triumf la New York

La New York, artistul se remarcă în calitate de costumier și scenograf. În această

perioadă grea pentru Europa, teatrul din New York înflorește și se bucură de public nou. Dalí nu
se limitează la a crea scenografia și costumele, ci scrie și o carte inspirată de mitul lui Tezeu și
al Ariannei. În această perioadă, Breton inventează o anagramă ironică a numelui lui Dalí,
pornind de la caracterul comercial al operelor sale realizate în America, și pe care pictorul o
consideră destul de potrivită. În afara invențiilor pe care le creează pentru Elsa Schiparelli
(pălării sub formă de pantof, de cotlet, de călimară și haine cu motive de schelet și sertare),
artistul colaborează cu Coco Chanel, decorează apartamentul Helenei Rubinstein și vitrinele
magazinelor, creează ilustrații pentru panouri publicitare și reviste ca „Vogue”, „Harper’s Bazar”
și „Town and Country”, fiind aproape un precursor al Artei Pop. Succesul de care se bucură în
urma expoziției din finele lui 1941 alături de Juan Miró, îl determină pe pictor să scrie o
autobiografie celebrantă, în care artistul își expune amintirile sale din care nu lipsesc tonul
răutăcios și naivitatea.

22
 Cartea a fost scrisă în primul an de ședere a artistului în America, unde a fost oaspete în
casa doamnei Caresse Crosby. În timpul războiului din Europa, piața internațională de artă este
afectată, și chiar și Dalí devine econom.
Problemele financiare ale artistului se rezolvă în
scurt timp datorită prieteniei cu impresarul
Reynold Morse și soția sa, Eleanor. Cei doi
colecționează picturile lui Dalí, care constituie
baza muzeului Salvador Dalí din St. Petersburg,
Florida. În această perioadă, artistul este mai
relaxat și pictează Poezia Americii, interpretată
ca o denunțare a conflictului rasial dintre cele
două populații ale americii, cea albă și cea de
culoare. Conflictul este sintetizat de sticla de
Coca-Cola, element ce apare pentru prima dată
într-un tablou. O altă operă care datează din
această perioadă este Visul provocat de zborul
unei albine în jurul unei rodii, înainte de
deșteptare (1944). Simbolismul oniric și figura
femeii levitare, înainte de deșteptare, confirmă
interesul lui Dalí față de Freud și psihanaliză. Poezia Americii

CONCLUZII

23
 Părinţii lui comparau adesea copilul viu cu cel mort şi păstrau în dormitor o fotografie a
celui din urmă, lângă o reproducere a lui Hristos, de Velásques. Pentru pictor, existenţa unui alt
eu care-l precedase în pântecele mamei, în afecţiunea tatălui şi chiar ca nume, a fost o adevărată
provocare. De aici probabil izvorăşte şi dorinţa lui de notorietate, ivită din nevoia de a-şi exprima
propria personalitate în faţa tendinţei părinţilor de a-l considera o a doua ipostază a primului
născut În mitologia lui personală, opera lui Dalí reflectă această duplicitate, identificându-se cu
Dioscurii, Castor şi Polux, gemenii născuţi din oul Ledei, fecundată de Zeus, ce luase înfăţişarea
unei lebede. După cum îi mărturiseşte lui Alain Bosquet, în 1966 :“În fiecare zi ucid cu mâinile
şi cu picioarele, ca un dandy ce sunt, imaginea fratelui meu. Azi l-am pus să ducă flori la
cimitir. El este zeul meu obscur, fiindcă noi suntem el şi cu mine. Polux şi Castor. Eu, Polux,
fratele nemuritor;el, fratele muritor.”

Dalí a fost un artist complex, un talentat pictor, fotograf, cineast şi sculptor dar şi o
personalitate controversată.  În ianuarie 1983, Dalí s-a retras în castelul Pubol din Gerona.
Moartea soţiei şi muzei sale Gala cu o vară în urmă, l-a lăsat pradă unei depresii profunde. Când
s-a simţit mai bine, şi-a chemat un prieten regizor, Luis Revenga, şi i-a cerut să înregistreze o
casetă video pe care să i-o trimită lui Buñuel, încercând astfel să reînvie colaborarea din tinereţe
pentru filmul “Câinele andaluz”.

“Eu m-am născut

dublu, cu un frate în
plus, pe care a trebuit
să-l ucid ca să-mi
ocup locul meu şi ca
să-mi obţin propriul

24
 Bibliografie

 https://www.aliexress.com/item/ZZ668-watercolor-canvas-posters-and-prints-art-
salvador-dali-portrait-paintings-canvas-pictures-oil-art-prints/32831414740
 Viața și opera lui Dalí – Adevărul – biblioteca de artă ( Colecția „Pictori de geniu”)
 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/moarte-si-erotism-in-lucrarile-lui-
salvador-dali
 http://www.daliart.webnode.ro/news/o-tinere%C8%9Be-tulbure
 https://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/pictura-zilei-femeie-la-fereastra-de-
salvador-dali519320
 http://www.museoreinasofia.es/en/collection/artwork/retrato-luis-bunuel-portrait-luis-
bunuel
 http://www.salvadordali.org./en/museums/dali-theatre-museum-in-figueres/the
collection/153/girl-from-figueres
 http://www.wikiart.org.salvador –dali/partial-hallucination-six-apparitions-of-lenin-on-a-
piano-1931
 https://www.art.com/products/p10283557-sa-i799132/salvador-dali-the -burning-giraffe-
c-1937
 https://museum.org/artwork/Old-Age-Adolescence-and-Infancy-The-Three-Ages-
Salvador-Dali-1940
 https://en.wikipedia.org/wiki/The_Lugubrious_Game
 https://en.wikipedia.org/wiki/The_Burning_Giraffe
 https://en.wikipedia.org/wiki/Metamorphosis_of_Narcissus
 http://www.wikirt.org/en/salvador-dali/the-persistence-of-memory-1931
 https://www.museoreinasofia.es/en/collection/artwork/enigma-hitler
 https://surrealismopordos.wordpress.com/2014/08/13/la-poesia-de-america-los-atletas-
cosmicos-1943-copia-1998

25