Iasi, 15/27 Octombrie [1]877

Mult stimate domnule,

Faptul cã n-am rãspuns pânã acum la telegrama expediatã de dumneavoastrã cu

rãspuns plãtit este de o nepolitete fãrã margini, pe care vã rog sã aveti bunãtatea de
a nu mi-o lua în nume de rãu. În chipul acesta se manifestã însã nehotãrârea mea.
Slavici îi scrisese lui Jacques cã la „Timpul" lucrurile nu stau tocmai bine. De luni de
zile nu-si primise salariul cuvenit si scrisoarea lui m-a descurajat, desi pentru mine o
evadare din Iasi ar fi fost foarte bine venitã. Cãci nimic nu întrece mãrginirea
provincialã a Iasului, sicana de vorbe înrãdãcinatã la Junimea, felul de a discuta,
îndeajuns de stufos, cu care onorata societate întâmpinã de la o vreme orice lucrare.
Pe de altã parte trebuie sã tinem totusi seama cã aceastã societate este într-adevãr
singura care aratã oarecare pricepere în ce priveste productiile literare. De la un
timp încoace aceastã pricepere a devenit însã foarte filistinã, iar judecata criticã a
cãpãtat un caracter care nu opereazã ca un stimulent în nici una din cele trei forme
ale sale. Prima formã, putin cam mic-burghezã, a lui Jacques, Gane si altii este
paralizantã; a doua, cea scepticã, care se vrea întotdeauna superioarã, a lui Carp, –
care la Pogor este foarte amestecatã cu necuviinte – este deprimantã; a treia,
superficialã, a lui Naum, Vârgolici s.a. e foarte aproape de neîntelegere. În ce mã
priveste cred cã am fãcut câtiva pasi înainte, Junimea sustine cã as fi dat înapoi. Si
cu toate acestea – adevãratã sau gresitã – rãmâne o apreciere criticã pe care cu greu
o poti astepta din altã parte. La Bucuresti se pare cã politica, ridicatã la rangul de
activitate spiritualã, a pus în umbrã pentru multã vreme literatura. În orice caz,
îngustimea constiintei omenesti este cu greu în stare sã cuprindã deodatã douã
directiuni, pe cea politicã si pe cea literarã; coexistenta lor simultanã în una si
aceeasi constiintã aduce daune unuia din cele douã domenii de idei, sau chiar
amândurora. Astfel mi se pare a fi observat cã Slavici a început realmente sã scrie
mai prost pe tãrâm literar, – mai bine pe cel politic. Asa, de pildã, articolul sãu
asupra radicalismului este bun.

Incidit in Seyllam qui vult vitare Charybdin

. Vedeti dar cã am fost oarecum îndreptãtit sã sovãi mai multã vreme, desi
aici o duc rãu, desi ar fi trebuit sã accept, cã primum vivere, deinde philosophari. De
altfel, chiar cu cea mai mare bunãvointã, cãlãtoria mea n-ar fi putut avea loc, cãci
n-as fi avut (respectiv nu am) cu ce.

Întrebarea este dacã s-ar gãsi în Bucuresti mai multã liniste, mai mult spatiu
pentru ceea ce este colturos în firea mea. Sau as fi luat acolo tot atât de în rãspãr
ca si aici. Dar ce rost au întrebãrile? Vin, cât de repede pot, probabil chiar în zilele
urmãtoare. Am adunat multe manuscrise zdrentuite si tipãrituri vechi românesti, pe
care as tine mult sã le iau cu mine. Acest lucru îmi scumpeste cãlãtoria, dar mi-ar
rãmâne la îndemânã materialele spre a-mi putea umple timpul liber cu strângerea de
cuvinte si locutiuni. Începe sã-mi fie evident cã limba românã este într-adevãr
bogatã, înzestratã cu un numãr de sufixe vii, ba chiar si cu cantitate. În cãrti vechi
am descoperit mai multe formatiuni sintactice pline de farmec, mai multe timpuri care
au fost date uitãrii, apoi conjunctii, prepozitii si adverbe, ba chiar douã moduri noi,
chiar dacã sunt cam defective. S-ar putea strânge contributii la sintaxa româneascã.
Numai timp si liniste sã fie. Ei, sã le poate avea cineva pe amândouã!

Cheia pentru fonologia româneascã îmi pare de asemenea certã. Legile noastre
fonetice sunt cele slave vechi, care sunt însã neobisnuit ba chiar surprinzãtor de
apropiate de cele romanice, asa încât contopirea lor în românã este cât se poate de
fireascã. Citind „Columna" mi s-a vãdit din nou, limpede, cã d-l Hasdeu are o
cunoastere practicã a slavei vechi, dar cã în privinta foneticii face greseli cu totul
elementare. Lucrul mi s-a pãrut curios, cãci, dacã el ar fi cunoscut fonologia slavonã,
i-ar fi fost foarte usor sã-i punã la punct pe etimologisti si sã solutioneze definitiv
problema ortografiei. Omul stie multa sed non multum.

Am aflat cã veniti în curând la Iasi, ad majorem Junimae gloriam. Deci, dacã

voi mai fi aici, se vor putea lãmuri multe.

Cu salutãri si strângere de mânã