Sa Vorbim de PROTOCOALE NURSING

Si acum sa vorbim despre protocoalele de nursing
CUPRINS
1.CONTROLUL INFECTIILOR 1
1.1. INTRODUCERE 1
1.2. PRINCIPII GENERALE 4
1.2.1. IGIENA MAINILOR 4
1.3. UTILIZAREA ECHIPAMENTULUI DE PROTECTIE 7
1.4. AFECTIUNI CE TREBUIE RAPORTATE 9
1.5. GHID DE PRECAUTIUNI REFERITOARE
LA PREVENIREA INFECTIILOR 11
1.5.1. PRECAUTIUNI STANDARD DE PREVENIRE
A INFECTIILOR 11
1.5.2. PRECAUTIUNI DE TRANSMITERE A
INFECTIILOR TRANSMISE PE CAI AERIENE 14
1.5.3.PRECAUTINUNI DE PREVENIRE A
INFECTIILOR TRANSMISE PRIN PLOAIA DE PICATURI 16
1.5.4. PRECAUTINUNI DE PREVENIRE A
INFECTIILOR TRANSMISE PRIN CONTACT DIRECT 18
1.5.5. PRECAUTIUNI DE PEVENIRE A INFECTIILOR NEUTROPENICE 20
2. RECOLTAREA PROBELOR DE LABORATOR 23

2.1 INTRODUCERE 23
2.2 PROBE DE SANGE 24
2.2.1.PUNCTIA VENOASA 24
2.2.2. HEMOCULTURA 27
2.2.3.RECOLTAREA DE TESTE SANGVINE PENTRU MASURAREA
GLICEMIEI 30
2.2.4. PUNCTIA ARTERIALA PENTRU ANALIZA GAZELOR SANGVINE 33
2.3. RECOLTAREA PROBELOR DE URINA 36
2.3.1. RECOLTAREA URINII 36
2.3.2 TOTALUL DE URINA 40
2.3.3. MASURAREA GLICOZURIEI SI CETONURIEI 43
2.3.4 MASURAREA PH-ULUI URINAR 44
2.3.5. FILTRAREA URINII PT DEPISTAREA CALCULILOR RENALI 45
2.4. RECOLTAREA PROBELOR DIN SCAUN 47
2.4.1. PROBE DIN SCAUN 48
2.4.2.DEPSITAREA SANGERARILOR OCULTE 49
2.5. RECOLTAREA ALTOR PROBE 51
2.5.1. RECOLTAREA SPUTEI 51
2.5.2. RECOLTAREA E PROBE PRIN PUNCTIE LOMBARA 53
2.5.3. TESTUL PAPANICOLAU 56
2.5.4. RECOLTAREA DE PROBE PRIN TAMPONARE, STERGERE 58
3.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR 64
3.1. INTRODUCERE 64
3.2 ADMINISTRAREA MUCODERMALA A MEDICAMENTELOR 68
1
3.2.1. MEDICATIE CU CALE DE ADMINISTRARE DERMICA 68
3.2.2. ADMINSTRAREA TRANSDERMALA A MEDICATIEI 71
3.2.3. ADMINISATRAREA MEDICATIEI PE CALE OCULARA 74
3.2.4 ADMINISTRAREA MEDICATIEI PRIN PICATURI AURICULARE 79
3.2.5. ADMINSTRAREA MAEDICAMENTELOR PE CALE NAZALA 81
3.3. ADMINSTRAREA MEDCATIEI PE CALE ENTERALA 86
3.3.1 MEDICATIA ORALA 86
3.3.2. ADMINISTRAREA MEDICATIEI PE SONDA NAZOGASTRICA
SI GASTROSTOMA 88
3.3.3. ADMINISTRAREA MEDICATIEI PE CALE BUCALA, SUBLINGUALA
SI TRANSLINGUALA 91
3.3.4. ADMINISTRAREA MEDICATIEI INTRARECTAL 93
3.4. ADMINISTRAREA MEDICATIEI PE CALE PARENTERALA 95
3.4.1. ADMINISTRAREA COMBINATA A MEDICATIEI INTR-O SERINGA 95
3.4.2. ADMINISTRAREA MED CATIEI PRIN INJECTIE SUBCUTANATA 97
3.4.3. ADMINISTRAREA MEDICATIEI PRIN INJECTIA INTRADERMALA 100
3.4.4. ADMINSTRAREA MEDICATIEI PRIN INJECTIA INTRAMUSCULARA 102
3.4.5. ADMINISTRAREA MEDICATIEI PRIN INJECTIA INTRAMUSCULARA
IN FORMA DE Z 106
3.4.6. ADMINISTRAREA MEDICATIEI PRIN ABORDARE INTRAOSOASA 108
3.4.7. ADMINISTRAREA MEDICATIEI PRIN LINI VENOASE SECUNDARE 110
3.4.8. ADMINSTRAREA MEDICATIEI PRIN CATETER VENOS PERIFERIC 112
3.4.9.ADMINSRAREA MEDICATIEI PRIN INJECTIE INTRAVENOASA DIRECTA 114
3.5. TEHNICI SPECIALE DE ADMINSTRARE A MEDICATIEI 116
3.5.1. ANALGEZIA EPIDURALA 116
4. TERAPII VASCULARE 120

4.1. TERAPIA INTRAVENOASA PERIFERICA 120
4.1.1 MONTAREA UNUI CATETER DE VENA PERIFERIC 122
4.1.2. MENTINEREA SI INGRIJIREA UNEI LINII VENOASE 129
4.2. TERAPIA VENOASA CENTRALA 132
4.3 NUTRITIA PARENTERALA 137
4.3.1. EMULSIILE LIPIDICE 140
4.3.2. MONITORIZAREA PACIENTULUI IN TIMPUL ADMINSTRARII
NUTRITIEI PARENTERALE 143
4.4. SANGELE SI DERIVATELE DIN SANGE 145
4.4.1. TRANSFUZIA DE SANGE INTEGRAL SI DERIVATE DIN ACESTA 145
4.4.2. MANAGEMENTUL REACTIILOR POSTRANSFUZIONALE 149
4.4.3. AUTOTRANSFUZIA 150
5. INGRIJIREA CARDIOVASCULARA 151

5.1. MONITORIZAREA 151
5.1.1. ELECTROCARDIOGRAFIA 151
5.1.2. MONITORIZAREA INVAZIVA A TENSIUNII ARTERIALE 154
5.2. TRATAMENTE 161
5.2.1. MONTAREA SI INGRIIREA UNUI PACEMAKER PERMANENT 161
5.2.2. MONTAREA SI INGRIJIREA UNUI PACEMAKER TEMPORAR 164
5.2.3 MANEVRELE VAGALE 165
5.2.4. PERICARDIOCENTEZA 168
5.3. MANAGEMENTUL CODULUI DE URGENTA 174
5.3.1. BLS 174
5.3.2. ALS 178
5.3.3. ARITMII CE PRECED SI URMEAZA STOPULUI CARDIAC 181
2
6. INGRIJIREA RESPIRATORIE 186
6.1. MONITORIZAREA 186
6.1.1. PULSOXIMETRIA 186
6.2.MANAGEMENTUL CAILOR AERIENE 188
6.2.1. MANAGEMENTUL CAILOR AERIENE OBSTRUATE 188
6.2.2. PIPA OROFARINGIANA 192
6.2.3 ASPIRATIA ORONAZOFARINGIANA 195
6.2.4. INTUBATIA ENDOTRAHEALA 197
6.2.5. TRAHEOTOMIA 205
6.2.6. ASPIRATIA TRAHEALA 213
6.3. ADMINSTRAREA DE OXIGEN 217
6.3.1. ADMINSTRAREA DE OXIGEN PRIN CANULE NAZALE 217
6.3.2. ADMINSTRAEA DE OXIGEN PE MASCA SIMPLA 217
6.3.3. VENTILATIA MANUALA 218
6.3.4. VENTILATIA MECANICA 220
6.4. ALTE TRATAMENTE 224
6.4.1. TORACOCENTEZA 224
7. INGRIJIRI DERMATOLOGICE 227

7.1. ULCERELE DE PRESIUNE 227
7.1.1.INTRODUCERE 227
7.1.2. EVALUAREA ULCERELOR DE PRESIUNE 228
7.1.3. DEBRIAREA ULCERELOR DE PRESIUNE 229
7.1.4. ALEGEREA PANSAMENTULUI PENTRU ULCERUL DE PRESIUNE 230
7.1.5. PREVENIREA ULCERELOR DE PRESIUNE 235
7.2. INGRIJIREA ARSURILOR 236
7.2.1. INTRODUCERE 236
7.2.2. INGRIJIREA ARSURILOR LA LOCUL ACCIDENTULUI 238
7.2.3. DEBRIDAREA MECANICA 245
7.3. GREFA DE PIELE 247
8. INGRIJIREA OCHILR, URECHILOR SI NASULUI 251

8.1. INTRODUCERE 251
8.2. INGRIJIREA OCULARA 253
8.2.1. APLICAREA UNUI PANSAMENT OCULAR 256
8.2.2. IRIGAREA OCHIULUI 256
8.3. INGRIJIREA URECHIEI 260
8.3.1. IRIGAREA URECHIEI 260
8.4. INGRIJIREA NASULUI 263
8.4.1. IRIGAREA NAZALA 263
8.4.2. ETANSAREA NAZALA 265
9. INGRIJIREA PEDIATRICA 271

9.1. INTRODUCERE 271
9.2. RECOLTAREA PROBELOR BIOLOGICE 272
9.3. TRATAMENTE 276
9.3.1. ADMINISTRAREA MEDICATIEI 276
9.3.2. RESUSCITAREA PEDIATRICA 290
10. INGRIJIREA GERIATRICA 296

10.1. EVALUAREA FUNCTIONALA A VARSTNICULUI 296
3
10.2. TRATAMENTE 300
10.3. PREVENIREA SI COORDONAREA CADERILOR 316
4
CAPITOLUL 1
CONTROLUL INFECTIILOR
1.1 INTRODUCERE
Necunoscutele despre infectii au continuat sa existe pana cand

Koch, Pasteur si alti specialisti din domeniul microbiologiei au reusit sa
faca legatura intre bacterie si infectie, in sec al 19-lea. In ciuda
progresului inregistrat in intelegerea bolilor infectioase si al diverselor
masuri legate de preventia, decoperirea si controlul lor, mai mult de 2
milioane de tipuri noi de infectii apar in fiecare an. Acestea ridica
costurile pentru sanatate la o suma uriasa, suma care creste prin
adaugarea costurilor spitalizarii, si duc direct sau indirect la decesul a
mii de pacienti anual.
Nu toate infectiile nosocomiale pot fi prevenite. Pacientii cu
probleme imunitare sau cei care primesc terapie imunosupresiva de
exemplu, pot fi doborati de aceste infectii in ciuda oricaror precautiuni.
Totusi studiile au aratat ca circa o treime din suma infectiilor pot fi
prevenite in fiecare an prin respectarea stricta a principiilor de baza
privind controlul infectiilor. Acest capitol cuprinde instructiuni
detaliate in vederea utilizarii efective a acestor principii.
Cauze si incidenţă:
Infectiile apar ca urmare a actiunii bacteriilor aerobe si anaerobe,

virusilor, parazitilor si fungilor. Cele mai des intalnite infectii apar la
nivelul tractului urinar, plagilor chirurgicale, tractului respirator
inferior, si in sange. Infectiile tractului urinar apar cel mai des din
cauza inserţiilor efectuate cu cateterul, interventiilor chirurgicale la
nivel urogenital, sau din cauza instrumentarului utilizat. Infectiile la
nivelul plagilor chirurgicale apar prin contaminare in timpul operatiei,
pansamente incorect efectuate postoperator, transfuzii cu sange
contaminat, sau datorita existenţei altor probleme medicale. Infectiile la
nivelul tractului respirator inferior pot sa apara din cauza aspirarii
secretiilor orofaringeale, contaminarii echipamentului de ventilatie ,
agentilor patogeni localizati la nivelul plamanului, sau agentilor
5
patogeni din aer provenind de la alti pacienti sau de la personalul
medical. Bacteriemia poate creste ca urmare a complicatiilor date de
alte infectii, cum ar fi pneumonia sau plagile chirurgicale infectate, sau
ca urmare a prezentei unui dispozitiv la nivel intravascular, de ex,
cateterul venos central. Riscul acestor infectii creste o data cu varsta
pacientului, starea lui de sanatate, folosirea aparaturii invazive, durata
spitalizarii.
Programe de control a infectiilor:
Conform recomandarilor din 1958 ale Comisiei Comune de

Acreditare a Spitalelor (acum Comisia Comuna de Acreditare a
Organizatiilor din domeniul Sanatatii) si Asociatia Americana a
Spitalelor, fiecare asezamant amenajat din domeniul ingrijirii sanatatii
trebuie sa-si desfasoare activitatea sub autoritatea unei comisii de
control a infectiilor si a unui sistem de supraveghere. Asa cum sistemele
de furnizare a ingrijirii medicale au suferit modificari din 1958 incoace,
tot asa a fost necesar sa se gaseasca solutii la provocarea de a adapta
programele de control a infectiei in vederea supravegherii, preventiei, si
controlului acesteia. Un program efectiv de control a infectiei poate
reduce incidenta infectiilor cam cu o treime. Pentru a indruma
institutiile furnizoare de ingrijire medicala in eforturile lor de a tine sub
control infectiile, in anul 1970, Centrele pt Controlul Bolilor (acum
Centrele pt Controlul Bolilor si Preventie) au publicat un manual care
detalia 7 categorii de tehnici de izolare. Recomandarile au fost revizuite
in anul 1983:
 pt a reduce procedurile inutile

 pt a se adapta la utilizarea crescuta a unitatilor de ingrijire
intensiva, a procedurilor invazive, treapiei imunosupresive
 pt a contracara raspandirea agentilor patogeni rezistenti la
tratament
In 1985, Centrele pt Controlul Bolilor si Preventie introduc

precautiunile universale prin care se recomanda ca personalul medical
sa poarte manusi si alt echipament de protectie (masca, ochelari de
protectie, halat de protectie) pentru a reduce posibilitatea contactului
direct cu sangele sau cu alte fluide ale organismului. In 1987, o alta
abordare in privinta controlului infectiilor, cunoscuta sub denumirea de
izolare a substantelor corpului, solicita personalului medical sa poarte
manusi si la contactul cu mucoasele sau la contactul cu pielea afectata
6
pentru a preveni intrarea in contact cu orice alte substante ale
corpului. Centrele pt Controlul Bolilor si Preventie au remarcat totusi
faptul ca personalul medical era nelamurit in privinta anumitor aspecte
privind precautiunile universale si izolarea substantelor corpului; astfel,
in 1996 au revizuit iarasi terminologia utilizata pana atunci in
recomandarile sale, introducand precautiunile standard ca baza a
normelor de izolare. Precautiunile standard cereau personalului
medical sa utilizeze echipament de protectie adecvat sarcinii desfasurate
si riscului de expunere in contact cu orice substanta a corpului,
mucoase, sau leziuni ale pielii. Au fost adaugate precizari privind alte
trei cai de contaminare in cadrul precautiunilor de izolare,
completandu-se astfel protocoalele standard necesare pentru a preveni
transmiterea infectiilor in randul pacientilor, personalului si
vizitatorilor. Aceste categorii adaugate sunt: precautiunile legate de
contaminarea aeriana, cele legate de contaminarea prin picaturi
Pfluger si precautiunile de contact (evitarea contactului).
In cele mai multe centre medicale, cei care se ocupa cu controlul
infectiilor sunt responsabili si pentru coordonarea supravegherii si a
altor activitati vizand controlul acestora. Desi responsabilitatile
specifice pot varia in randul centrelor , exista niste activitati tipice care
includ:
 educarea personalului privind importanta unei corecte igiene a

mainilor intre contactele cu diversi pacienti (este cea mai eficienta
metoda de a reduce riscul infectiei)
 diagnosticarea corecta a pacientilor si recomandarea de
precautiuni adecvate contra transmiterii contaminarii
 dezvoltarea de instructiuni privind controlul infectiilor, instruirea
personalului, si monitorizarea procedurilor de izolare
 asistarea personalului in implementarea procedurilor si utilizarea
produselor pentru a reduce riscul infectiilor
Izolarea ca metoda de preventie
Cele mai multe proceduri de izolare au ca scop prevenirea

transmiterii bolii de la persoana infectata la alti pacienti, membrii ai
personalului, si vizitatori. De cealalta parte, izolarea poate totodata
avea ca scop sa protejeze pacientii imuno-vulnerabili de agenti
exteriori patogeni. Multi factori contribuie la cresterea incidentei
infectiilor. Urmarirea stricta a politicilor si procedurilor de control a
7
infectiilor din centrele medicale, conturate in acest capitol, poate
ajuta mult la a mentine infectia sub control.
1.2PRINCIPII GENERALE:
1.2.1 Igiena mainilor:
Mainile constituie cai de transmitere pentru aproape orice fel de

agenti patogeni de la un pacient la altul, sau de la un membru al
personalului la pacient. Astfel, igiena mainilor este cea mai
importanta procedura de prevenire a infectiei. Pentru a proteja
pacientii de infectiile intraspitalicesti, igiena mainilor trebuie sa se
realizeze periodic si complet. Intr-adevar, mainile curate si
sanatoase, cu pielea intacta, cu unghiile taiate, si fara inele
minimalizeaza riscul contaminarii. Nu numai unghiile artificiale pot
fi adevarate depozite de microorganisme ci si mainile aspre si cu
pielea crapata.
Materiale necesare:
 sapun sau detergent

 apa calda
 prosoape de hartie
 optional: agent antiseptic pt spalare, alcool-pentru mainile
crapate, perie de unghii, burete de plastic, dispozitiv de
curatare a cuticulelor.
Implementare:
 se vor inlatura inelele asa cum prevad politicile centrelor, pt ca ele

adapostesc murdarie si microorganisme. Unghiile naturale
trebuie sa fie taiate, scurte si curate
 se vor uda mainile si incheieturile mainilor cu apa calda si se va
aplica sapunul. Nu se va folosi sapun solid pentru ca acesta
8
permite transmiterea infectiei. Se vor tine mainile cu cotul in sus
pentru a impiedica apa sa se duca in sus pe maini si apoi iar in
jos , contaminand astfel zonele curate
 se vor freca puternic mainile cu multa spuma de sapun cam 10
secunde. Sapunul si apa calda reduc tensiunea suprafetei si
aceasta ajutata de frecare slabeste microorganismele care vor fi
inlaturate impreuna cu spuma
 se va acorda o atentie deosebita zonelor de sub unghii si zonelor
cuticulelor, precum si degetului mare, arşicelelor, si partilolor
laterale ale degetelor si mainilor pentru ca acestea zone sunt
propice dezvoltarii microorganismelor
 se va evita stropirea accidentala cu apa pe propriile haine cat si
pe podea deoarece microorganismele se raspandesc mai usor pe
suprafetele umede si totodata podele alunecoase sunt periculoase
 se va evita sa se atinga chiuveta si robinetele deoarece ele se
considera a fi contaminate
 se vor clati mainile si incheieturile mainilor foarte bine pentru ca
jetul de apa curgand sa indeparteze spuma de sapun cu
impuritatile si microorganismele existente
 se vor sterge mainile, tamponand cum bine cu un prosop de
hartie. Se va evita frecarea care poate cauza asprirea mainilor
 daca chiuveta nu este prevazuta cu un dispozitiv pentru genunchi
sau picior de inchidere a apei, se vor inchide robinetele
apucandu-le cu un prosop de hartie uscat pentru a evita
recontaminarea mainilor
Consideratii speciale:
 inainte de a participa la orice procedura sterila sau de cate ori

mainile sunt intr-un inalt grad contaminate, trebuie spalate si
antebratele, trebuie curatata zona de sub unghii si zona
cuticulelor cu o perie de unghii, sau cu un burete. Se vor utiliza
aceste instrumente moi pentru ca periile, pilele de metal, sau alte
obiecte tari pot rani pielea si, daca se intampla asta, poate fi o
sursa de contaminare
 se vor urma politicile spitalui in ceea ce priveste situatia in care
trebuie folosit sapunul la spalare sau un agent de curatare
antiseptic. In mod normal se va face spalarea mainilor cu sapun
inainte de a incepe programul de lucru; inainte si dupa orice
contact direct sau indirect cu pacientul; inainte si dupa realizarea
9
oricaror situatii de genul suflarii nasului, sau mersul la toaleta;
inainte de a prepara si servi masa, inainte de a pregati si
administra medicatia, dupa inlaturarea manusilor sau a oricarui
alt tip de echipament de protectie; la iesirea din tura
 se va folosi un agent de curatare antiseptic inainte de efectuarea
interventiilor invazive, ingrijirea ranilor, si dupa contaminare.
Antisepticele sunt de asemenea recomandate pentru a fi folosite
la spalarea mainilor in camerele de izolare, in maternitati, in
unitatile speciale de ingrijire medicala si inainte de a veni in
contact cu un pacient cu imunitate scazuta
 se vor spala mainile inainte si dupa realizarea ingijirii
pacientului, inaintea efectuarii diverselor proceduri sau la
contactul cu obiecte contaminate, chiar daca ati purtat manusi.
Intotdeauna se vor spala mainile dupa scoaterea manusilor
 Ingrijirea la domiciliu:
 daca se asigura ingrijirea la domiciliul pacientului se vor aduce

propriile provizii de sapun si prosoape de hartie cat si echipament
de protectie ( manusi , halat, masca)
 daca nu exista apa curenta se vor dezinfecta mainile cu un agent
de curatare antiseptic
Complicatii:
 deoarece indeparteaza grasimea naturala a pielii, spalarea

frecventa a mainilor poate duce la uscarea pielii, craparea
mainilor si la iritatii. Aceste efecte sunt probabil si mai des
intalnite in cazul folosirii repetate a agentilor de curatare
antiseptici mai ales la persoanele cu piele sensibila. De aceea
trebuie clatit foarte bine dupa orice folosire in exces a agentilor
de curatare pentru a diminua riscul iritatiilor
 pentru a preveni situatia in care mainile devin uscate si crapate
se aplica dupa fiecare spalare o crema emolienta sau se inlocuieste
agentul de curatare cu un altul. Trebuie avut in vedere ca
lotiunea sau crema de maini folosita sa nu afecteze interiorul
manusilor deteriorandu-l
 daca apar dermatite la personalul medical, va trebui o evaluare a
medicului dermatolog din spital pentru a stabili daca persoana
respectiva mai poate lucra in mediul spitalicesc pana la vindecare
10
1.3 UTILIZAREA ECHIPAMENTULUI DE IZOLARE:
Procedurile de izolare au ca scop prevenirea transmiterii

infectiilor de la persoana infectata la alti pacienti sau la membrii ai
personalului, sau de la membrii ai personalului la pacient. Izolarea
poate totodata fi folosita sa reduca riscul infectarii pacientilor cu
imunitate scazuta. Cel mai important aspect in cadrul acestor
proceduri este alegerea echipamentului corespunzator si instruirea
celor care il folosesc.
Materiale necesare:
 echipament izolator ( halat lung, manusi, ochelari de

protectie, masti), o antecamera de pastrare a
echipamentului, si o cartela pe baza careia se poate intra si
care sa anunte ca precautiunile luate in izolare sunt
declansate
 fiecare membru al echipei trebuie instruit cum sa utilizeze
corect componentele echipamentului de protectie
 resurse: etichete, banda izolatoare, saci de lucruri special
marcati, saci de plastic pentru depozitarea materialelor
folosite
 caruciorul cu materiale
Pregatirea echipamentului:
 se indeparteaza acoperitoarea de pe caruciorul cu materiale

daca trebuie si se pregateste zona de lucru
 se verifica caruciorul sau antecamera pentru a verifica daca
sunt suficiente materiale , in functie de ceea ce trebuie
11
Implementare:
 se indeparteaza ceasul de la mana ( sau se impinge cat mai sus pe

brat) si inelele. Aceste actiuni ajuta la preventia raspandirii
microorganismelor care se pot ascunde sub ceas sau in inele
 se spala mainile cu un agent de curatare antiseptic pentru a
preveni dezvoltarea microorganismelor in interiorul manusilor
 se imbraca halatul si se infasoara de jur imprejurul corpului, se
leaga bine sireturile sau se trage fermoarul si apoi se leaga gaicile
halatului in jurul gatului. Astfel trebuie ca uniforma obisnuita sa
fie complet acoperita si halatul protector sa fie legat in jurul taliei
 se aseaza masca comfortabil peste nas si gura.Se leaga sireturile
mastii la spatele capului suficient de sus astfel incat sa nu alunece
masca sau se agata dupa urechi. Daca masca prezinta o clema
metalica, aceasta se va aseza la radacina nasului astfel incat nasul
sa fie tinut ferm acolo, dar confortabil. Daca sunt necesari
ochelari de protectie masca se va aseza pe sub marginea de jos a
ochelarilor
 se vor pune manusile trase peste mansete pentru a acoperi
marginile manecilor halatului de protectie
Indepartarea echipamentului de protectie:
 se va avea in vedere ca partile externe ale echipamentului de

protectie sunt contaminate. Astfel , fara a da jos manusile se vor
dezlega sireturile halatului. Cu mana stanga inmanusata se
indeparteaza manusa de pe mana dreapta ruland manseta
acesteia. Nu se va atinge pielea cu nici una dintre manusi. Apoi se
indeparteaza si manusa stanga introducand unul sau doua degete
ale mainii drepte prin interiorul manusii si scotand-o, intorcandu-
i partea interioara inspre afara pana va fi indepartata de tot. Se
arunca apoi manusile in locul special amenajat pentru
echipamente contaminate
 se va dezleaga masca tinand-o numai de sireturi si se arunca apoi
in locul special amenajat pentru echipamente contaminate
 daca pacientul are o boala ce are la baza raspandirea pe cale
aeriana a agentilor patogeni, masca se va scoate ultma
 se dezleaga halatul din jurul gatului.Se prinde halatul de partea
exterioara dintre umeri si se trage de pe maneci, intorcandu-l pe
dos pe masura ce este scos, pentru a evita contaminarea
12
 se va tine halatul cat mai departe de uniforma, se va impaturi pe
dos, si se va arunca in locul special amenajat pentru echipamente
contaminate, daca este necesar
 daca chiuveta se afla in camera pacientului se vor spala mainile si
antebratele cu sapun si agent antiseptic inainte de a iesi din
camera. Se va inchide robinetul folosind un prosop de hartie, si se
va arunca prosopul in locul special amenajat pentru asta din
camera pacientului. Se va pune mana pe clanta usii camerei
pacientului folosind un alt prosop de hartie curat pentru a o
deschide, si se va arunca prosopul de hartie asftel folosit la cosul
de gunoi din camera. Se va inchideti usa camerei pe dinafara cu
mana neprotejata
 daca chiuveta se afla in antecamera, se vor spala mainile si
antebratele cu sapun si agent antiseptic dupa parasirea camerei
 se vor folosi halatele protectoare, manusile, ochelarii de protectie

si mastile doar o singura data si apoi se vor indeparta intr-un loc
special amenajat pentru asta inainte de a parasi zona contaminata
 o camera de izolare trebuie complet curatata si dezinfectata
inainte de folosirea ei de catre un alt pacient
 dupa fiecare procedura se va duce caruciorul de lucru in zona
corespunzatoare, se va curata cu atentie si se va dota din nou cu
materialele necesare unei folosiri ulterioare
1.4 AFECTIUNI CE TREBUIE RAPORTATE:
Anumite boli contagioase trebuie raportate autoritatilor locale si

publice de stat in domeniul sanatatii si apoi si Centrelor pentru
Preventia si Controlul Bolii. In mod obisnuit aceste boli se incadreaza in
una sau doua categorii: cele raportate individual pe baza unui
diagnostic definitiv sau posibil, si cele raportate pe baza numarului de
cazuri aparute intr-o saptamana. Cele mai des raportate boli sunt
hepatitele, pojarul, infectia cu salmonella, sifilisul, si gonorea.
In cele mai multe state medicul pacientului trebuie sa raporteze
bolile autoritatilor. In spitale, practicianul in controlul infectiilor sau
epidemiologul le raporteaza. Totuisi trebuie cunoscute cerintele si
procedurile acestor raportari. Rapida si corecta raportare a bolilor
13
ajuta la identificarea si controlul surselor de infectie, previne
epidemiile, si ghideaza politicile si planificarile publice de sanatate.
Materiale necesare:
 manualul privind procedurile in asistenta medicala si

controlul infectiilor, formular de raportare a bolii, daca
exista
Implementare:
 se va verifica daca afectiunile ce trebuie raportate sunt listate

daca listele sunt la indemana fiecarui schimb de tura
 trebuie cunoscute regulile de raportare ale bolilor din spitalul
respectiv. In mod normal, se va contacta practicianul in
controlul infectiilor sau epidemiologul. Daca aceasta persoana nu
este disponibila, se va cntacta superiorul sau medicul specialist in
boli infectioase
1.5 GHID DE PRECAUTINUNI REFERITOARE LA PREVENIREA

INFECTIILOR
1.5.1 Precautiuni standard de prevenire a infectiilor
 acestea au fost dezvoltate de catre Centrele pt Preventia si

Controlul Bolii pt a asigura cea mai extinsa protejare posibila
impotriva transmiterii infectiilor. Oficialii acestor centre
recomanda ca lucratorii din domeniul sanatatii sa trateze sangele
cat si orice alte fluide organice (secretii, excretii, drenaje),
membranele, contactul cu mucoasele si cu leziuni ale pielii ca si
cum ar contine agenti infectiosi, pe baza diagnosticului
pacientului
 precautiunile standard recomanda purtarea manusilor
pentru orice contact sigur sau anticipat cu sangele, fluide ale
corpului, lucruri contaminate, mucoase, si leziuni ale pielii. Daca
in procedura efectuata ar putea sa existe riscul de stropire sau
imprastiere a sangelui sau a altor fluide ale corpului pe fata, ar
trebui sa se poarte masca si ochelari de protectie
14
 daca in procedura efectuata ar putea sa existe riscul de
stropire sau imprastiere a sangelui sau a altor fluide organice pe
corp ar trebui sa se poarte un halat rezistent la astfel de fluide
 tot ca un echipament protector sunt considerate a fi si
acoperitorile pentru incaltaminte,ce pot fi foarte folositoare in
cazul posibilitatii intrarii in contact cu o mare cantitate de sange
sau alte fluide, mai ales in salile de operatie sau in unitatile de
urgenta
 precautiunile specifice pentru caile aeriene au fost initiate
pentru situatiile in care infectiile sunt cunoscute sau suspectate a
se transmite pe cai aeriene. Organismele patogene de acest tip
sunt eliberate in aer de catre persoana infectata prin tuse, prin
vorbire sau stranut (prin ploaie de picaturi). Picaturile se evapora
in aer lasand in suspensie microorganismele care pot fi apoi
aspirate de alte persoane care intra in zona respectiva
 precautiunile specifice pentru bolile transmisibile pe cai
aeriene recomanda plasarea persoanei infectate intr-o camera de
izolare cu presiune negativa si purtarea de echipament respirator
protector de catre toate persoanele care intra in camera
pacientului
 precautiunile referitoare la transmiterea prin ploaie de
picaturi sunt folosite pentru a proteja personalul medical cat si
vizitatorii de contactul mucoaselor cu secretiile orale si nazale ale
persoanei infectate
 precautiunile de contact sunt folosite pentru a impiedica
transmiterea prin contact direct sau indirect a organismelor
specifice importante din punct de vedere epidemiologic . Fiecare
institutie trebuie sa stabileasca o politica de control a infectiilor
care sa listeze precautiuni specifice de impiedicare a raspandirii
infectiilor
Materiale necesare:
 manusi
 masti
 ochelari de protectie si alte protectoare pt fata
 halate sau sorţuri protectoare
 masti de resuscitare
 pungi speciale pt depozitarea probelor biologice
15
Implementare:
 se vor spala mainile imediat daca acestea au fost contaminate cu

sange sau cu alte fluide organice, excretii, secretii, sau drenaje; de
asemenea, se vor spala mainile inainte si dupa ingrijirea
pacientului cat si dupa indepartarea manusilor. Spalarea mainilor
indeparteaza microorganismele de pe piele
 se vor purta manusi daca se va intra in contact cu sangele, cu
probe biologice, lucruri contaminate, fluide organice, excretii,
secretii, mucoase, leziuni ale pielii, sau cu suprafete contaminate
 se vor schimba manusile si se vor spala mainile dupa fiecare
pacient pentru a evita raspandirea contaminarii
 se va purta un halat impermeabil la substante lichide, protectoare
pentru fata, sau ochelari de protectie si o masca pe parcursul
procedurilor care prezinta riscul de a fi stropit sau de a fi
imprastiat sangele si fluidele organice , cum ar fi in cazul
interventiilor chirurgicale, endoscopia, dializa, intubarea sau
manipularea tuburilor arteriale sau orice alta procedura cu
potential de imprastiere a fluidelor organice
 se vor manipula acele deja utilizate cat si alte obiecte ascutite cu
mare atentie. Nu se vor indoi, nu se vor rupe si nu se vor
reintroduce in recipientii originali din care au fost scoase initial,
se vor indepartati acele din seringi si nu se va umbla cu ele daca
nu este absolut necesar. Se vor indeparta imediat dupa utilizare
intr-o cutie rezistenta la intepaturi si special prevazuta pentru
acest scop. Se vor utiliza instrumente ( de exemplu o pensa)
pentru a aduna cioburi sau alte obiecte ascutite. Aceste masuri
reduc riscul ranirii sau infectarii accidentale
 se va anunta imediat superiorul despre toate ranirile cu ace sau
alte obiecte ascutite, de imprastierea de mucozitati, sau
contaminarea ranilor deschise sau leziunilor pielii cu sange sau
fluide organice pentru a permite investigarea incidentului si
acordarea adecvata a ingrijirii necesare
 se vor eticheta corect toate probele biologice recoltate de la
pacienti si se vor plasa in pungi de plastic. Se vor atasa pe partea
externa a pungii de plastic instructiuni de evitare a neglijentei
 se vor plasa toate obiectele care au intrat in contact direct cu
secretiile, excretiile, sangele sau drenajele sau fluidele organice ale
pacientului ( de exemplu ustensile si instrumente) intr-o singura
16
punga etansa sau intr-o cutie inainte de indepartarea ei din
camera.
 se vor plasa lenjeriile si gunoiul in saci separati suficient de
incapatori pentru a putea cuprinde fara probleme continutul
 daca o persoana apartinand echipei medicale prezinta o leziune
exudativa sau leziuni ale mainilor( dermatite, de exemplu) va
trebui sa evite orice contact direct cu pacientul pana cand nu se
rezolva problema si pana cand medicul de specialitate nu o va
considera apta pentru a-si continua munca
 precautiunile standard cum ar fi spalarea mainilor si folosirea

corespunzatoare a echipamentului de protectie de catre personal
ar trebui sa intre in rutina practicilor de control al infectiilor
 se vor mentineti la indemana echipamentele de resuscitare si alte
dispozitive de ventilatie pentru a scadea posibilitatea realizarii
procedurii de urgenta gen respiratie gura la gura astfel
reducandu-se riscul expunerii resuscitatorului la fluidele organice
le pacientului
 pentru ca nu se poate sti intotdeauna ce organisme sunt prezente
in diversele situatii clinice trebuie folosite precautiunile standard
la fiecare contact cu sangele, secretii, excretii, drenaje sau fluidele
organice, cu mucoasele, si cu leziunile pielii. Se va hotara cu
discernamant la fiecare caz in parte daca se vor folosi si
precautiunile aditionale de izolare ( cum ar fi cele legate de
transmiterea pe cale aeriana, prin ploaie de picaturi), sau
precautiunile de contact, sau a unei combinatii din acestea
 avand in vedere ca tipul activitatii personalului medical include
expunerea repetata la sange, este recomandata vaccinarea anti
HBV
Complicatii:
 nerespectarea tuturor precautiunilor standard poate duce

la expunerea la boli de sange sau alte infectii si la toate
complicatiile pe care aceasta situatie le presupune
17
1.5.2 Precautiuni de prevenire a infectiilor transmise prin caile aeriene
 aceaste categorii de precautiuni, daca sunt folosite pe langa

precautiunile standard, previn raspandirea bolilor infectioase ce
se transmit prin agenti patogeni pe calea aerului, agenti patogeni
care sunt eliberati in mediu prin respiratie, stranut sau tuse
 aceste precautiuni necesita efectiv o camera cu presiune negativa,
cu usa tinuta inchisa pentru a mentine o balanta de presiune
adecvata a aerului intre camera izolatoare si hol sau coridor. Este
necesara o antecamera. Presiunea negativa a aerului din camera
trebuie monitorizata si aerul sa fie directionat in exteriorul
cladirii sau filtrat inainte de recirculare
 protectia respiratorie trebuie utilizata de catre toate persoanele
care intra in camera (ideale sunt aparatele care folosesc un filtru
de aer)
 daca pacientul va trebui sa paraseasca camera pentru
desfasurarea unei proceduri importante, va purta o masca
chirurgicala care sa-i acopere nasul si gura cat timp se va afla in
afara camerei
Materiale necesare:
 masti chirurgicale
 cartela pentru usa camerei de izolare
 alte componente ale echipamentului de protectie pentru personal
dupa cum este necesar conform precautiunilor standard
 se vor pastra toate materialele necesare respectarii precautiunilor

pentru transmiterea pe cale aeriana a agentilor patogeni, in afara
camerei pacientului, intr-un carucior sau in antecamera.
Implementare:
18
 se va plasa pacientul intr-o camera cu presiune negativa cu usa
inchisa. Daca este posibil camera ar trebui sa aiba si o
antecamera. Presiunea negativa a aerului din camera trebuie
monitorizata. Daca este necesar, doi pacienti cu aceeasi afectiune
pot imparti o camera. Se vor explica precautiunile de izolare
pacientului si familiei acestuia
 se vor mentine inchise tot timpul atat usa camerei pacientului cat
si usa antecamerei pentru a mentine presiunea negativa a aerului
si pentru a nu raspandi agentii patogeni din aer. Se vor afisa pe
usa camerei precautiunile specifice transmiterii infectiilor pentru
a informa orice persoana care va intra in acea camera
 se va instrui pacientul sa-si acopere nasul si gura cu o panza in
timp ce tuseste sau stranuta
 se va lega o punga impermeabila pe una din lateralele patului
pentru ca pacientul sa indeparteze corect obiectele folosite
 se va verifica sa fie toti vizitatorii dotati cu echipament de
protectie corespunzator cat timp se afla in camera pacientului
 se va limita miscarea pacientului in afara camerei. Daca pacientul
trebuie sa paraseasca camera pentru desfasurarea unor proceduri
importante, va purta o masca chirurgicala care sa-i acopere nasul
si gura. Va fi anunta departamentul care-l gazduieste pt
respectiva interventie privind precautiunile de izolare stabilite
pentru ca acestea sa fie mentinute si acolo si pentru ca pacientul
sa fie adus inapoi in camera cat mai repede
 afectiunile care necesita astfel de precautiuni sunt: varicela,
herpes zoster diseminata, herpes zoster localizata ( la pacientii
imunodepresivi), rubeola, tuberculoza etc
1.5.3 Precautiuni de prevenire a infectiilor transmise prin ploaia de

picaturi
 se vor pastra toate materialele necesare luarii precautiunilor de

fata in afara camerei pacientului, in caruciorul prevazut pentru
astfel de materiale sau in antecamera, daca exista
 respectarea acestor precautiuni previne raspandirea infectiilor ce
se transmit prin contactul secretiilor nazale sau orale (picaturi
stropite prin tuse sau stranut) de la pacientul infectat ale carui
membrane mucoase sunt gazda aagentilor patogeni. Aceasta
categorie include afectiuni care erau pana acum incadrate in
19
categoria bolilor ce necesita izolare respiratorie. Picaturile din
mediile cu umiditate crescuta sunt grele si in general cad pe
pamant; microorganismele continute in aceste picaturi nu raman
in suspensie in aer si nu se transmit pe cale aeriana
 precautiunile in acest caz necesita o camera de o singura persoana
(si nu neaparat dotata cu presiune negativa), iar usa nu este
nevoie sa fie inchisa permanent. Persoanele care au contact direct
si pana la 1 metru de pacient trebuie sa poarte masti chirurgicale
care sa le acopere nasul si gura
Materiale necesare:
 masti
 halate(daca este necesar)
 manusi
 saci sau pungi de plastic
Implementare:
 se va plasa pacientul intr-o camera single prevazuta cu toaleta

complet utilata si cu o antecamera daca este posibil. Daca este
necesar, doi pacienti avand aceeasi afectiune, pot imparti o
camera
 se vor explica pacientului si familiei sale procedurile de izolare
 se vor afisa precautiunile pe usa pentru a informa in prealabil pe
oricine intra in camera
 se vor spala mainile inainte de a intra in camera si dupa iesirea
din camera cat si pe parcursul interventiilor asupra pacientului,
daca asa este indicat in situatia data
 se va lua masca de sireturile din partea de sus, cu care e
prevazuta, se va potrivi pe nas si pe gura si se vor lega sireturile
astfel incat sa fie confortabila. Daca masca este preavazuta cu o
clema metalica flexibila pentru nas, aceasta trebuie potrivita
astfel incat masca sa stea ferm dar confortabil pe fata
 se va instruiti pacientul sa-si acopere nasul si gura cu o panza
speciala sau prosop de hartie atunci cand stranuta sau tuseste
20
 se va lega o punga impermeabila pe una din lateralele patului
ptentru ca pacientul sa indeparteze corect obiectele folosite
 se va verifica daca toti vizitatorii poarta masti cand se afla in
apropierea pacientului sau pana la 1m de acesta, si daca este
necesar, li se vor da si halate
 daca pacientul trebuie sa paraseasca camera pentru desfasurarea
unor proceduri importante, va trebui sa poarte o masca
chirurgicala care sa-i acopere nasul si gura
 se va anunta departamentul care-l gazduieste pt respectiva
interventie privind precautiunile de izolare stabilite, pentru ca
acestea sa fie mentinute si acolo si pentru ca pacientul sa fie adus
inapoi in camera cat mai repede cu putinta
 inainte de indepartarea mastii se vor scoate manusile si se vor

spala mainile
 se vor dezlega sireturile mastii si se va indeparta masca tinand-o
numai de sireturi
 bolile care necesita astfel de precautiuni sunt: haemophilus
influenzae invaziv tip b incluzand meningitele, pneumonia si
sepsis, difteria, infectia mycoplasma pneumoniae, faringita
streptococica, pneumonia, scarlatina la copiii mici, infectia cu
adenovirus la copiii mici, parotidta epidemica ( oreionul), rubeola
etc
1.5.4 Precautiuni de prevenire a infectiilor transmise prin contact

direct
 aceasta procedura previne raspandirea infectiilor ce se transmit

prin contactul cu substante ale corpului care contin agenti
infectiosi sau cu obiecte contaminate de substante ale corpului
continand agenti infectiosi. Precautiunile de contact aplicate
pacientilor care sunt infectati sau purtatori ( microorganismele
sunt prezente insa persoana nu prezinta simptomele clinice si
semnele specifice infectiei) de organisme importante din punct de
21
vedere epidemiologic ( care pot fi transmise prin contact direct
sau indirect)
 aceste precautiuni necesita efectiv o camera tip single si utilizarea
manusilor si halatelor protectoare pentru oricine intra in contact
cu pacientul, sau cu obiecte murdarite de substante ale corpului
care contin agenti infectiosi.
 spalarea mainilor, manevrarea corecta si indepartarea adecvata a
obiectelor contaminate cu substante ale corpului care contin
agenti infectiosi, sunt operatiuni de asemenea esentiale
Materiale necesare:
 masti (daca este necesar)

 halate
 manusi
 saci sau pungi de plastic
 afisaj pt camera de izolare
Se vor pastra toate materialele necesare luarii precautiunilor de

contact in afara camerei pacientului, in caruciorul prevazut pentru
astfel de materiale sau in antecamera, daca exista
Implementare:
 se va plasa pacientul intr-o camera single prevazuta cu toaleta

complet utilata si cu o antecamera daca este posibil. Daca este
necesar, doi pacienti avand aceeasi afectiune, pot imparti o
camera
 se vor explica pacientului si familiei sale procedurile de izolare
 se vor afisa pe usa precautiunile de contact pentru a informa in
prealabil pe oricine intra in camera
 se vor spala mainile inainte de a intra in camera, dupa iesirea din
camera cat si dupa scoaterea manusilor
 se va plasa orice proba biologica recoltata in cutii impermeabile si
corect etichetate si se vor trimite la laborator imediat. Se vor
atasa pe partea externa a cutiilor instructiuni de evitare a
manevrarii lor neglijente
22
 se vor instrui vizitatorii sa poarte manusi si halate pe tot
parcursul vizitarii pacientului si sa-si spele mainile dupa ce isi scot
manusile si halatele
 se vor plasa toate obiectele care au intrat in contact cu pacientul
intr-o singura punga impermeabila si se vor lua masurile necesare
pentru indepartarea sau pentru dezinfectarea si sterilizarea lor
 se va limita miscarea pacientului in afara camerei. Daca pacientul
trebuie sa fie mutat, se vor acoperi toate ranile exudative cu
comprese sterile. Se va anunta departamentul care-l gazduieste pt
respectiva interventie privind precautiunile de izolare stabilite,
pentru ca acestea sa fie mentinute si acolo si pentru ca pacientul
sa fie adus inapoi in camera cat mai repede
 este esentiala curatarea si dezinfectarea echipamentului folosit de

la un pacient la altul
 se va incerca sa se foloseasca echipament separat (termometru,
stetoscop, tensiometru) pentru fiecare pacient in parte, pentru a
se reduce in acest fel riscul transmiterii infectiei de la un pacient
la altul
 se vor schimba manusile pe parcursul procedurilor medicale
efectuate pacientului, dupa cum este necesar in procedura
respectiva
 se vor spala mainile dupa scoaterea unui rand de manusi si
inaintea de punerea celorlalte
1.5.5 Precautiuni de prevenire a infectiilor neutropenice
 spre deosebire de alte tipuri de precautiuni, acestea sunt

cunoscute si sub numele de precautiuni de protectie. Acestea
pazesc pacientul care se afla intr-un risc crescut de infectare, de
intrarea in contact cu potentiali agenti patogeni. Aceste
precautiuni sunt necesare in primul rand pentru pacientii cu
arsuri neinfectate pe zone extinse, pentru cei care au leucopenie
sau pentru cei cu un sistem imunitar slabit cat si pentru cei care
primesc tratamente cu efecte adverse imunosupresoare
23
 este necesara o camera single echipata cu aer cu presiune pozitiva,
daca e posibil, pentru a forta particulele aflate in suspensie sa se
depuna sau sa fie scoase afara din camera
 gradul de aplicare al acestor precautiuni variaza de la stabilirea
folosirii unei camere single trece prin tehnica spalarii mainilor, si
limitarea traficului in camera putand ajunge pana la utilizarea
halatelor de protectie, manusilor si mastilor, de catre membrii
personalului si de catre vizitatori. Aplicarea acestor precautiuni
mai poate varia si de la un spital la altul, depinzand de cauze dar
si de cat de scazuta e imunitatea pacientului
 pentru a ingriji pacientii care prezinta temporar o sensibilitate
crescuta (cum ar fi cei care au suferit foarte recent un transplant
de os ) este necesara,de asemenea, o unitate izolatoare pentru
pacient si folosirea de lenjerie sterila, manusi, halate, acoperitoare
de cap si incaltari. In asemenea cazuri toate obiectele aduse in
acea camera trebuie sterilizate sau dezinfectate. Totodata, se
poate modifica si dieta pacientului astfel incat sa fie evitate
fructele si vegetalele crude, si sa fie permisa numai mancare gatita
si pe cat posibil numai bauturi sterile
Materiale necesare:
 manusi
 halate protectoare
 acoperitori pentru incaltaminte( daca este necesar)
 afisarea pe usa a precautiunilor de acest tip
Se vor pastra materialele necesare in afara camerei pacientului, in

caruciorul prevazut pentru astfel de materiale sau in antecamera daca
exista
Implementare:
 dupa plasarea pacientului intr-o camera single, i se vor explica

( atat lui cat si familiei) precautiunile de izolare pentru a-l linisti,
24
a-i diminua anxietatea si a-i stimula cooperarea cu echipa
medicala
 se vor afisa precautiunile de acest tip pe usa pentru a informa in
prealabil pe oricine intra in camera
 se vor spala mainile cu un agent antiseptic inainte de punerea
manusile, dupa scoaterea lor cat si atunci cand este necesar pe
parcursul acordarii ingrijirii medicale
 se vor purta manusile si halatele de protectie conform
precautiunilor standard, afara numai daca situatia pacientului
necesita purtarea de halat, manusi si masca sterile
 se va evita transportarea pacientului in afara camerei: daca
trebuie mutat, acesta va purta masca si halat de protectie. Se va
anunta departamentul care-l gazduieste pentru respectiva
interventie cu privire la precautiunile de izolare stabilite, pentru
ca acestea sa fie mentinute si acolo si pentru ca pacientul sa fie
adus inapoi in camera cat mai repede
 nu se vor permite vizitele din partea nici unei persoane cunoscute
ca fiind bolnava sau infectata
 nu se vor efectua proceduri invazive asupra pacientului (cum ar fi

cateterizarea uretrala , de exemplu) decat daca este absolut
necesar pentru ca aceste proceduri prezinta un risc crescut de a
infecta pacientul cu o imunitate slabita
 se va instrui personalul de curatenie sa-si puna halate, masti si
manusi inainte sa intre in camera
 nici o persoana bolnava sau infectata nu va avea voie sa intre in
camera
 se va verifica daca camera este curatata cu echipament nou si
extrem de curat
 deoarece pacientul nu are o boala contagioasa, materialele care
parasesc camera nu necesita precautiuni speciale in afara aplicarii
celor standard
Afectiunile care necesita aceste precautii sunt: sindromul
imunodeficientei dobandite, arsuri extinse neinfectate, dermatite, boli
neinfectioase veziculare sau care dau eczeme(cand sunt forme severe si
extinse), limfoame sau leucemie, boala lui Hodgkin ( mai ales in stadii
avansate), leucemia acuta, terapii cu efecte de slabire a imunitatii
25
CAPITOLUL 2
RECOLTAREA PROBELOR DE LABORATOR
2.1 INTRODUCERE
Recoltarea diverselor probe ( de sange, de urina etc) poate afecta

direct diagnosticul, tratamentul si vindecarea pacientului. De cele mai
multe ori, asistenta este drect responsabila de recoltarea prompta si
corecta a acestor probe. In unele cazuri, chiar daca nu asistenta este cea
care recolteaza, ea trebuie sa verifice proba, sa pregateasca pacientul, sa
asiste medicul, sa-l ajute la efectarea respectivei recoltari, sa acorde
ingrijiri specifice pacientului dupa recoltare. Exista anumite teste
pentru care pacientul trebuie invatat cum sa si le faca singur acasa
(glicemia pe glucotest).
Pregatirea pacientului
O buna intelegere si informare despre testul pe care pacientul

trebuie sa il efectueze in scop diagnostic ne va ajuta sa pregatim
pacientul adecvat pentru respectiva manevra. Explicandu-i pacientului
procedura medicala cu claritate si vom castiga increderea si cooperarea
sa. De exemplu, inaintea unei recoltari dificile si dureroase ( cum ar fi
punctia de maduva osoasa) trebuie sa informam pacientul asupra
tipului si gradului de disconfort pe care probabil il va simti. De
asemenea trebuie informat cat timp va dura procedura, la ce efecte sa se
astepte dupa si in cat timp vor fi gata rezultatele. Stiind exact la ce sa se
astepte, pacientului ii va fii mult mai usor sa coopereze si sa suporte
manevra in sine.Daca trebuie doar sa asistam medicul in timpul unei
recoltari, trebuie vorbit cu pacientul pe parcursul acesteia, sa il
incurajam, si apoi sa-l supraveghem pentru eventualele efecte adverse
sau complicatii, pregatite pentru a acorda ingrijirile specifice in orice
situatie.
Unele teste necesita instructiuni detaliate pentru a ne asigura de
cooperarea totala a pacientului si de corecta recoltare a probelor, cu
atat mai mult cu cat unele necesita anumite conditii de recoltare si
schimbarea regimului de viata inaintea recoltarii ( o dieta speciala, un
mod corect de recoltare de catre insusi pacient, etc).
26
Consimtamantul pacientului
Este un drept al pacientului sa i se ofere toate informatiile pentru

a intelege exact ce i se va face, procedura medicala in sine, riscurile si
implicatiile manevrei inainte de a consimti si a semna ca este de accord
cu efectuarea procedurii.
A explica procedura, cum va fi efectuata si potentialele riscuri
este in primul rand responsabilitatea medicului. Asistenta va relua
explicatiile medicului, se va asigura ca pacientul le-a inteles bine si va
verifica daca pacientul a semnat consimtamantul atunci cand este
necesar.
Masuri de protectie:
Masurile de protectie trebuie luate atat pentru asistenta cat si

pentru pacient. Dupa recoltare, produsul trebuie pastrat si transportat
in conditii optime, care sa nu afecteze rezultatul.
2.2. PROBELE DE SANGE
2.2.1. PUNCTIA VENOASA:
Punctia venoasa se realizeaza de obicei in fosa antecubitala. Se

poate recolta din venele de pe antebratul dorsal, mana dorsala sau
picior , sau orice alta locatie accesibila in functie de situatie. Incheietura
interioara a mainii nu se foloseste decat foarte rar ca zona de recoltat
datorita riscului mare de afectare a structurilor anatomice existente in
zona respective.Cele mai commune locuri de punctie venoasa sunt cele
de pe antebrat (vena mediana, basilica si cefalica) urmate de cele de pe
mana( plexul venos metacarpian, venele dorsale).
27
Materiale necesare:
 garou
 manusi
 seringa sau eprubete speciale cu aditivii specifici in functie de
analiza ceruta
 holder cu acul atasat sau ac pentru holder si holder
 paduri cu alcool
 etichete
 formular de cerere analize pentru laborator
 recipient special de colectare si transportare a probelor de
laborator
 bandaj adeziv pentru locul punctiei
Pregatire materialelor:
 formularul de cerere analize trebuie completat corect si clar cu

datele pacientului, analizele cerute, data si ora recoltarii, numele
medicului care indica analizele.
 eprubetele trebuie alese cu grija in functie de analizele care se cer
si de aditivii pe care ii contin
 fiecare eprubeta trebuie completata corect si clar cu datele
pacientului
Recoltarea:
 se spala mainile bine si se pun manusi

 confirmarea identitatii pacientului ( pentru a se evita confuzia si a
nu se lua analize la un alt pacient)
 se comunica pacientului ce i se va face, i se va explica procedura
pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa
 se face o scurta anamneza referitor la ce a simtit pacientul si la
eventulele incidente in cazul unor recoltari anterioare ( lipotimii,
ameteli)
 recoltarea se face cu pacientul intins in pat sau stand in scaun, cu
mana sprijinita pe suportul special al scaunului sau de o masa
 evaluarea celui mai bun loc de punctie venoasa
 se observa si se palpeaza vena pentru o mai precisa localizare
28
 se monteaza garoul proximal fata de zona aleasa pentru punctie.
Daca venele nu s-au dilatat corespunzator se cere pacientului sa
inchida si sa deschida pumnul de cateva ori. (pacientul trebuie sa
tina pumnul strans in timp ce se punctioneaza vena si sa-l
deschida dupa ce se introduce acul in vena).
 se dezinfecteaza zona aleasa pentru punctie cu paduri cu alcool
pana acesta ramane curat. Curatarea zonei se face dinauntru spre
in afara pentru a se preveni contaminarea zonei punctionate cu
flora existenta pe pielea din jur.
 nu se combina folosirea padurilor cu alcool cu cele pe baza de iod,
deoarece alcoolul neutralizeaza efectul dezinfectantelor pe baza
de iod.
 dupa dezinfectarea zonei se asteapta sa se usuce inainte de
punctionare
 se imobilizeaza vena presand cu policele exact sub locul ales
pentru punctie si se intinde de piele
 se punctioneaza vena sub un unghi de 30 grade .Daca se foloseste
eprubeta, ea se va umple automat pana la nivelul la care este
marcata.Daca se foloseste seringa, se va evita aspirarea brusca si
rapida, deoarece se va colaba vena.
 holderul trebuie mentinut intr-o pozitie sigura pentru a evita
iesirea lui din vena
 se va indeparta garoul imediat ce sangele incepe sa curga adecvat,
pentru a preveni staza si hemoconcentratia sangelui ce pot afecta
rezultatele probelor recoltate
 se va evita sa se tina garoul mai mult de 3 minute
 se schimba cu atentie eprubetele care trebuie umplute pentru a nu
se scoate accidental acul din vena sau a se perfora vena
 dupa umplere, fiecare eprubeta se va agita cu blandete pentru
amestecarea aditivilor cu sangele
 se desface garoul intotdeauna inainte de scoaterea acului
 se pune o compresa sterile deasupra acului la nivelul locului de
punctie si se scoate cu blandete acul din vena. Intotdeauna se
scoate intai eprubeta din holder si apoi se scoate acul
 se preseaza locul punctiei pentru 2-3 minute sau pana cand se
opreste sangerarea daca aceasta dureaza mai mult de atat.
Aceasta previne extravazarea sangelui in tesutul din jur si
formarea hematomului.
 dupa oprirea sangerarii se aplica un bandaj adeziv
 a se evita agitarea puternica si brusca a eprubetelor deoarece se
poate produce hemoliza.
29
 se reverifica locul punctiei pentru a se vedea daca s-a produs
hematom. In cazul in care s-a produs hematom se va presa
energic locul timp de 5 minute, dupa care se aplica comprese
calde.
 se descarca materialele folosite in containerele speciale, separate.
 nu se va recolta niciodata de pe bratul sau piciorul care au fost

folosite deja pentru diverse terapii intravenoase sau transfuzii,
deaorece rezultatul analizelor poate fi afectat.
 de asemenea, se va evita recoltarea de sange din zone edematiate,
sunturi arterio-venoase, zone cu hematoame sau rani vasculare
 daca pacientul are vene vizbile, pronuntate, se va recolta evitand
folosirea garoului , prevenindu-se astfel formarea de hematoame.
 daca pacientul are tulburari de coagulare sau este sub tratament
cu anticoagulante, se va presa ferm locul punctiei cel putin 5
minute pentru prevenirea formarii hematomului si se va specifica
tratamentul anticoagulant pe cererea de analize ce se trimite la
laborator
 se va evita punctia venoasa din picior deoarece poate creste riscul
aparitiei tromboflebitei
2.2.2 HEMOCULTURA:
In mod normal fara bacterii, sangele se poate infecta prin liniile

de perfuzie si transfuzie, sunturi infectate, endocardite bacteriale
postprotezarilor cardiace. De asemenea, bacteriile pot invada sistemul
vascular prin sistemul limfatic si ductul toracic, pornind de la infectii
localizate in diferite tesuturi.
Hemocultura se indica pentru a detecta invazia ( bacteriemie) si
raspandirea sistemica( septicemia) pe cale sangvina. In aceste situatii se
recolteaza sange prin punctie venoasa la patul pacientului apoi sangele
este transferat in doua recipiente: unul continand mediu anaerob si
unul continand mediu aerob. Recipientele sunt tinute la incubator
permitand astfel tuturor organismelor prezente in sange sa creasca in
30
mediul lor.Hemocultura permite identificarea a aproximativ 67%
dintre agentii patogeni in primele 24 de ore si a peste 90% in 72 ore.
Parerile cu privire la momentul recoltarii hemoculturii sunt
impartite. Unii considera ca timpul recoltarii este discutabil si irelevant.
Altii indica recoltarea a trei probe la interval de cate o ora. Prima
dintre ele trebuie recoltata la aparitia primelor simptome cu ajutorul
carora se suspicioneaza bacterimie sau septicemia. Cand se
suspicioneaza infectie cu bacterii datorita endocarditei se vor recolta 3
sau 4 probe cu intervale intre ele cu prinse intre 5 si 30 minute inainte
de inceperea antibioterapiei.
Materiale necesare:
 garou
 manusi
 paduri cu alcool si dezinfectant pe baza de iod
 seringa de 10 ml pentru adulti si de 2-5 ml pentru copil
 3 sau 4 ace
 recipiente cu medii de cultura anaerob si aerob
 formular cerere analize laborator
 recipient pentru transportat analizele
 comprese
 bandaj adeziv
 etichete
 se va verifia data de expirare a recipientelor cu mediile de cultura.
Recoltarea:
 confirmarea identitatii pacientului( pentru a se evita confuzia si a

nu se lua analize la un alt pacient).
pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa. I se
va explica pacientului ca vor fi necesare 3 probe de sange la
intervale diferite de timp.
 se monteaza garoul proximal fata de zona aleasa pentru punctie
31
 se dezinfecteaza zona aleasa pentru punctie cu paduri cu alcool
pana acesta ramane curat. Curatarea zonei se face dinauntru spre
in afara pentru a se preveni contaminarea zonei punctionate cu
flora existenta pe pielea din jur.
 nu se combina folosirea padurilor cu alcool cu cele pe baza de iod,
deoarece alcoolul neutralizeaza efectul dezinfectantelor pe baza
de iod.
 dupa dezinfectarea zonei se asteapta sa se usuce inainte de
punctionare
 se recolteaza 10 ml sange intr-o seringa pentru adult si 2 pana la 6
ml pentru copil
 se dezinfecteaza cu paduri pe baza de iod dopul de cauciuc al
recipientul cu mediu de cultura
 se schimba acul de la seringa cu care s-a recoltata sangele
 se introduc 5 ml de sange in recipientul cu mediu de cultura la
adulti si 2 ml pentru copil
 se eticheteaza recipientul pentru hemocultura cu datele
pacientului, data si ora recoltarii numele medicului care a
indicat , temperatura pacientului in momentul recoltarii,
specificarea oricarei antibioteraii recente , suspiciunea de
diagnostic.
 se descarca seringa, manusile si acele in recipiente specifice,
separate
 se transporta proba imediat la laborator
 se reverifica locul punctiei pentru a se vedea daca s-a produs
hematom.In cazul in care s-a produs hematom se va presa energic
locul timp de 5 minute, dupa care se aplica comprese calde.
 fiecare proba se va lua la intervale de timp specificate si din locuri

diferite
 se va evita sa se recolteze de pe catetere sau de pe mana cu linii
venoase prinse recent, in afara de cazul cand se suspecteaza ca
respectivul cateter a produs sepsisul.
 principala complicatie a manevrei poate fi hematomul
32
2.2.3 RECOLTAREA DE TESTE SANGVINE PENTRU
MASURAREA GLICEMIEI
Rapid, usor de recoltat, folosind o picatura de sange capilar din

deget, lobul urechii sau calcaie( bebelusi), testul glicemic este o metoda
uzuala de monitorizare a nivelului glucozei din sange la pacientii cu
diabet, de screening pentru diabetul mellitus, de depistare a
hipoglicemiei neonatale, sau de diagnostic diferential intre coma
diabetica si nondiabetica. Proba poate fi luata in spital cat si la
domiciliul pacientului.
Materiale necesare:
 manusi
 glucometru portabil
 paduri alcoolizate
 comprese tifon
 bandaj adeziv
 se va verifica glucometrul si toate accesorile acestuia( ace, reserve,

banda de citire, baterie etc)
Recoltarea:
 confirmarea identitatii pacientului( pentru a se evita confuzia si a

nu se lua analize la un alt pacient).
pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa.
 se selecteaza locul punctiei ( deget sau lobul urechii pentru adulti,
calcaie pentru nounascut)
 daca este necesar , pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica
comprese calde, umede timp de 10 minute
 se sterge locul ales pentru punctie cu alcool si api se usuca cu o
compresa
33
 se pregateste glucometrul ( se calibreaza si de deschide) si apoi se
punctioneaza locul dintr-o singura miscare scurta si rapida
 dupa punctionare se va evita sa se faca compresie sau sa se
“stoarca” locul, pentru a evita amestecarea sangelui capilar cu
alte fluide tisulare.
 se lasa sa curga picatura de sange pe banda pregatita a
glucometrului, asigurandu-ne ca este sufficienta pentru citirea
rezultatului
 dupa recoltare se mentine compresie pe locul punctionarii pana se
opreste sangerarea
 dupa oprirea sangerarii se aplica un bandaj adeziv.
 se noteaza rezultatul , data si ora.
 se va evita recotarea din locuri edematiate, cianotice.Daca nu se

poate obtine sange capilar, se va punctiona o vena cu seringa si se
va pune din seringa pe banda glucometrului o picatura mare de
sange
 daca pacientul va trebui sa foloseasca acasa glucometrul si sa isi
recolteze singur trebuie invatat sa o faca corect cel mai indicat
fiind sa I se ofere si un ghid scris de folosire a glucometrului.De
asemenea va trebui sa stie care sunt valorile glicemice anormale
pentru care va trebui sa vina la spital.
Testul de toleranta la glucoza( oral si i.v.):
Pe langa recoltarea de sange capilar, testul de toleranta la

glucoza oral si i.v. poate oferi informatii fidele privitoare la modul de
functionare si tendintele metabolismului glucidic al pacientului.
Testul oral de toleranta la glucoza masoara metablismul
carbohidratilor dupa ingestia unei cantitati substantiale de glucoza.( 75-
100 g glucoza pulvis dzolvate in 300 ml apa , concentratie 25%, care se
bea in decurs de 5 minute).Corpul va absorbi rapid doza, declansand
cresterea nivelului plasmatic de glucoza si un varf al acesteia la 30
minute - 1 ora de la ingestie. Pancreasul va raspunde secretand insulina
care sa readuca nivelul glicemiei la normal in decurs de 2-3 ore de la
34
ingestie..In tot acest timp este indicat sa fie monitorizat nivelul glicemiei
din sange si urina pentru a depista evalua secretia de insulina si
abilitatea organismului de a metabolize glucoza.
Testul de toleranta la glucoza trebuie intotdeauna precedat de o
pregatire corecta a pacientului. Cu 3 zile inainte, acesta trebuie sa aiba
un regim alimentar bogat in carbohidrati. Testul se realizeaza
dimineata, pe nemancate ( a jeun) dupa cel putin 8 ore de repaus
caloric, cand se recolteaza prima proba de sange venos. Interpretarea
rezultatelor se face in functie de valorile glicemice inregistrate dupa 2-3
ore de la ingestie. In tot timpul acesta pacientul trebuie monitorizat si
observate evntualele semne si simptome de hipoglicemie/hiperglicemie,
nervozitate, slabiciune.
Testul i.v de toleranta la glucoza se efectueaza la pacientii care nu
pot ingera glucoza per os.( pacienti cu boli de malabsorbtie,
gastrectomii etc). Testul masoara nivelul glucozei in sange dupa
administrarea i.v a unei perfuzii cu glucoza 50%in timp de 3-4
minute..Testele glicemice se vor recolta la 30 minute, 1 ora, 2 ore, si la 3
ore de la administrarea glucozei..Dupa o crestere imediata de pana la
300-400mg/dl a nivelului glicemiei ( insotita de glicozurie) nivelul
glicemiei va reveni la normal in timp de 1 ora, 1 ora si un sfert. Daca de
la 2-3 ore de la administrarea de glucoza, nivelul acesteia nu a revenit la
normal, se confirma suspiciunea de diabet.
2.2.4 PUNCTIA ARTERIALA PENTRU ANALIZA GAZELOR

SANGVINE
Sangele arterial se obtine prin punctia percutanata a arterei

brahiale, radiale sau femurale. O data recoltat, sangele poate fi trimis
pentru determinarea gazelor sangelui arterial.
Analiza gazelor sangvine reprezinta eficacitatea ventilatiei
masurand pH-ul sangvin si presiunea partiala a oxigenului (PaO2) si a
dioxidului de carbon arterial(PaCo2). PH-ul sangvin arata balanta
acido-bazica din sange. PaO2 indica cantitatea de oxygen pe care
plamanii o trimit in sange , iar PaCO2 indica capacitatea plamanilor de
a elimina dioxidul de carbon. Gazele arteriale pot deasemenea masura
concentratia si saturatia de oxigen cat si valorile bicarbonatului.
De obicei , analiza gazelor arteriale se recomanda pacientilor cu
boli obstructive pulmonare, edeme pulmonare, tulburari respiratorii
acute, infarct miocardic, pneumonie. Se recolteaza de asemenea dupa
35
interventiile chirurgicale cardiace (bypass-uri), resuscitari in caz de
stop cardiac, anestezii intraoperatorii prelungite, etc.
Inaintea efectuarii punctiei radiale, se efectueaza testul Allen.
Testul Allen:
 este utilizat pentru evaluarea fluxului arterial la nivelul mainii.

Intai se palpeaza pulsul la arterele radiala si ulnara , prin
compresiunea profunda la nivelul fetei anterioare a antebratului .
 pacientul este rugat sa isi stranga pumnul , apoi se comprima
ferm ambele artere intre cele doua police;
 in continuare, pacientul va fi rugat sa deschida pumnul si se va
observa ca palma este palida (in tot acest timp se mentine
compresia pe artere);
 se va decomprima artera ulnara (se mentine compresia pe artera
radiala);daca artera ulnara este patenta i se va observa colorarea
normala a palmei in 3-5 secunde.
 se va decomprima artera radiala( se mentine compresia pe artera
ulnara); daca artera radiala este patenta, fluxul sangvin va inrosi
palma in cateva secunde.
Prin acest procedeu, mentinerea palorii dupa decomprimarea
uneia dintre artere indica ocluzia la nivelul acesteia.
Materiale necesare:
 seringa de 2ml sau 5ml

 fiola de heparina
 manusi
 comprese tifon
 punga gheata ( buiota)
 etichete
 formular cerere analize
 bandaj adeziv
36
Pregatirea materialelor:
 se heparinizeaza seringa (se deschide fiola de heparina si se trage

pana cand se umple seringa , apoi se va goli incet toata seringa,
permitand heparinei sa “spele” toata suprafata sa). Heparinizarea
seringii previne coagularea sangelui in seringa. Totodata , excesul
de heparina in seringa poate altera valorile pH-ului si PaO2
sangvin.
Recoltarea
 confirmarea identitatii pacientului (pentru a se evita confuzia si a

nu se lua analize altui pacient)
 se comunica pacientului procedura si va fi informat in ce consta,
 se spala mainile si se pun manusile
 se aseaza un prosop rulat sub incheietura mainii pacientului
pentru sustinerea acesteia
 se localizeaza artera si se palpeaza pulsul
 se desinfecteaza locul punctiei
 se asteapta sa se usuce locul dezinfectat
 se palpeaza artera cu indexul si degetul mijlociu al unei maini in
timp ce seringa este tinuta in cealalta mana deasupra locului ales
pentru punctie
 pentru punctia arterei radiale , acul se orienteaza in unghi de 30-
45 grade
 daca se punctioneaza artera brahiala se va orienta in unghi de 60
grade
 se punctioneaza pielea si peretele arterial printr-o singura miscare
 seringa se va umple automat cu sange
 dupa recoltare se preseaza ferm cu comprese pana cand se opreste
sangerarea (cel putin 5 min). Daca pacientul este sub tratament cu
anticoagulante sau are tulburari de coagulare se va mentine
compresia 10-15 min. Se va evita sa se ceara pacientului sa
mentina compresia singur la locul punctionarii. Daca nu reuseste
sa aplice compresie ferma, se va forma un hematom dureros.
 se va verifica seringa san nu aiba bule de aer ( daca are, se vor
scoate cu grija)
 se va atasa la proba de sange cererea de analize completata corect
si va fi trimisa la laborator intr-un recipient cu gheata
 se va atasa un bandaj adeziv dupa oprirea sangerarii
37
 se vor monitoriza semnele vitale ale pacientului pentru a depista
eventualele tulburari de circulatie ca: paloare, durere, toropeala,
furnicaturi, hematom, sangerare la locul punctionarii.
 daca pacientul primeste oxigen se va astepta cel putin 15 minute

de cand incepe sa-l primeasca pana la recoltare
 nu se va intrerupe administrarea de oxigen in timpul recoltarii
decat daca se indica acest lucru in mod special. Daca nu se opreste
administrarea de oxigen, se va specifica pe formularul de analize
cantitatea si tipul de oxigenoterapie pe care il primeste pacientul
 daca pacientul nu este sub oxigenoterapie se va specifica si acest
lucru pe formularul de cerere analize
 daca pacientul tocmai a fost pus pe ventilator se va astepta 20 min
pana la recoltare
 pe formularul de cerere analize pentru laborator se vor mai
specifica: temperatura pacientului, cel mai recent nivel al Hb,
rata respiratorie, iar daca pacientul este ventilat se vor specifica
in plus: fractiunea de oxigen inspirat , frecventa ventilatorie
 nu se vor face mai mult de 2 incercari de punctionare in acelasi
loc, deoarece se pot produce lezari ale arterei si ale nervului radial
Complicatii:
 atingerea periostului ce poate provoca o durere considerabila

pacientului
 perforarea arterei traversand cu acul si celalalt perete ( se va
retrage putin acul pana cand sangele apare in seringa)
 aparitia spasmului arterial (se va schimba acul cu unul mai mic si
se va incerca din nou)
38
2.3 RECOLTAREA PROBELOR DE URINA
2.3.1 RECOLTAREA URINII:
Recoltarea probelor de urina se poate face in mai multe feluri in

functie de scopul urmarit
Se poate recolta proba de urina ca parte a unui examen clinic
complet, proba de urina sterila printr-o tehnica neinvaziva, sau prin
sondaj urinar. Recoltarea probelor prin sondaj vezical este
contraindicate pacientilor imediat dupa interventii chirurgicale
genitourinare.
Materiale necesare:
Pentru proba de urina nesterila :
 urinar sau plosca daca este necesar

 manusi
 recipient gradat
 etichete
 formular cerere analiza laborator
 recipient pentru transportarea analizelor la laborator
Pentru proba sterila prin metoda neinvaziva:
 lighean
 apa si sapun
 prosop
 manusi
 3 comprese sterile
 solutie antiseptica
 recipient steril cu capac
 etichete
 plosca sau urinar daca este necesar
 formular cerere analiza pentru laborator
39
 recipient pentru transportul analizelor la laborator
Pentru proba sterila prin sondaj vezical:
 manusi
 paduri antiseptice
 seringa de 10 ml
 ac 21G ori 22G
 clema pentru pensarea tubului
 recipient steril cu capac
 etichete
 formular cerere analiza pentru laborator
 recipient pentru transportul analizei la laborator
Recoltarea: se va explica pacientului faptul ca trebuie sa-i

recoltam o proba de urina pentru laborator si in ce consta tehnica de
recoltare.
Colectarea probei de urina nesterile:
 asigurarea intimitatii
 i se va explica pacientului imobilizat la pat ca va trebui sa urineze
intr-o plosca/urinar;celui care nu este imobilizat i se va explica
faptul ca va trebui sa mearga la toaleta pentru a urina
 se pun manusile
 din plosca sau urinar se pun cel putin 120 ml urina in recipientul
pentru recoltat si se insurubeaza capacul; daca diureza
pacientului trebuie monitorizata, restul de urina se va masura cu
ajutorul recipientului gradat
 daca accidental se pierde urina pe peretii exteriori ai recipientului
se va spala si usca
 se eticheteaza recipientul cu numele pacientului, data si ora
recoltarii si se va trimite imediat la laborator insotit de
formularul de cerere a analizei
 intarzierea trimiterii probei la laborator poate altera rezultatele
finale ale probei
40
 se vor spala plosca/urinarul si recipientul gradat fiind inlaturate
de la patul pacientului
 pacientii care nu sunt imobilizati vor merge la toaleta si vor urina
in plosca sau urinar dupa care se va proceda la fel ca mai sus
Colectarea probei de urina prin metoda sterila neinvaziva:
 deoarece scopul este recoltarea unei probe necontaminate, se va

explica cu multa atentie pacientului tehnica de recoltare
 se va spune pacientului sa merga la toaleta si sa-si dezbrace
complet partea inferioara a corpului apoi sa se spele pe maini
 daca este barbat va sta in picioare in fata scaunului de toaleta ca
pentru urinat, iar daca este femeie se va aseza cat mai in spate pe
vasul de toaleta si cu picioarele cat mai desfacute
 pacientul/pacienta isi va spala cu apa si sapun zona genitala si
meatul urinar apoi se va sterge de 3 ori cu comprese imbibate in
solutie antiseptica
 se indica femeilor sa-si separe labile cu o mana iar cu cealalta sa
se stearga cu compresa sterile imbibata in solutia antiseptica din
fata spre spate,repetand de trei ori gestul,de fiecare data cu
compresa diferita; cu cea de-a treia compresa se va sterge in jurul
meatului urinar
 se indica barbatilor sa retracteze bine glandul pentru a dezinfecta
bine meatul urinar si sa mentina glandul retractat pe parcursul
urinarii si recoltarii probei
 se indica femeilor adoptarea pozitiei cu picioarele cat mai
departate si mentinerea labiilor desfacute pe parcursul urinarii si
recoltarii probei
 dupa spalare si dezinfectare pacientul/pacienta poate incepe sa
urineze;apoi,fara a se opri mictionarea, se ia recipientul pentru
proba, se pune in dreptul jetului urinar si se recolteaza circa 30-
50 ml,indepartandu-se apoi din calea jetului urinar
 se pun manusile
 se ia recipientul de la pacient si se insemneaza capacul; se va evita
sa se atinga marginile interioare ale recipientului sau capacul pe
interior
 daca accidental urina s-a prelins pe peretii exteriori ai
recipientului se va spala si usca
 pacientului i se sugereaza sa se spele bine pe maini
41
 se va eticheta recipientul cu numele pacientului, testul efectuat,
tipul de proba
 daca se va cere urocultura, trebuie mentionat daca pacientul este
sub antibioterapie si ce antibiotic i se administreaza
 se ataseaza formularul de cerere a analizei la recipient si proba
se va trimite la laborator imediat
 pentru pacientii imobilizati la pat tehnica recoltarii este aceeasi,
dar se va folosi plosca/urinarul pentru a putea urina la pat
Recoltarea probelor de urina la pacientii cu sonda vezicala:
 se clampeaza tubul atasat la sonda urinara cu 30 min inainte de

recoltarea probei
 se pun manusile;
 daca tubul de colectare atasat la sonda are montat un orificiu
perpendicular, acesta se va dezinfecta cu paduri cu alcool apoi se
va aspira urina cu o seringa de 20 ml care se va goli in recipientul
steril
 daca nu exista acel orificiu si cateterul vezical este din cauciuc se
va recolta proba din cateter; se va dezinfecta cu paduri antiseptice
o zona mica deasupra locului de insertie cu tubul de drenaj; apoi
se va intepa cu o seringa cu ac si se va aspira; a se evita inteparea
cateterului exact la capatul de insertie a tubului de drenaj
deoarece poate perfora balonasul de fixare a cateterului;seringa
se goleste in recipientul steril
 daca cateterul vezical nu este din caucic si tubul de drenaj nu are
are un orificiu aspecific pentru recoltat, se va dezinfecta cateterul
la capatul unde se insereaza tubul de drenaj; se va deconecta apoi
si se va lasa sa curga urina in recipientul steril; se va evita sa se
atinga recipientul cu cateterul in interior sau marginile acestuia
pentru a evita contaminarea
 dupa recoltare se sterg din nou cu paduri antiseptice capetele de
conexiune ale sondei vezicale si ale tubului de drenaj si se ataseaza
la loc
 recipientul se eticheteaza si se trimite la laborator imediat
specificandu-se, daca este cazul, tratamentul cu antibiotic pe
care-l urmeaza pacientul
42
 asigurati-va ca ati declampat tubul de drenaj dupa recoltarea

probei de urina; in caz contrar pot sa apara complicatii ca
distensia vezicii urinare sau infectii urinare
2.3.2 TOTALUL DE URINA :
Deoarece hormonii , proteinele si electrolitii sunt excretati in

cantitati mici si variabile in urina , probele trebuie recoltate pe o
perioada extinsa de timp pentru a avea o valoare diagnostica .
Probele cerute din urina stransa pe 24 de ore sunt cele mai uzuale,
deoarece sunt semnificative pentru toate substantele eliminate in
aceasta perioada.
Se pot cere probe si din urina colectata timp de 2 pana la 12 ore ,
in functie de informatiile pe care dorim sa le aflam.
De asemenea , probele din urina stransa o perioada de timp pot fi
colectate dupa administrarea unei cantitati de medicamente, de exemplu
insulina, pentru a detecta diverse boli renale .
Materiale necesare :
 recipient de colectare a urinii cu capacitate de minim 2 litri

 manusi
 plosca sau urinar daca este nevoie
 recipient gradat daca trebuie monitorizata cantitativ diureza
 recipient cu gheata daca nu se poate tine la frigider
 etichete
 formular de cerere analize pentru laborator
Recoltarea :
 confirmarea si verificarea identitatii pacientului

 se explica procedura pacientului si familiei pentru a ne asigura de
cooperarea acestuia si pentru a preveni pierderile accidentale de
urina in timpul recoltarii
43
 se pot monta etichete la baie prin care pacientul sa-si
reaminteasca ca nu trebuie sa arunce urina, sau pe punga urinara
daca pacientul este sondat
 pacientul trebuie invatat sa ne anunte dupa fiecare mictionare , sa
se fereasca sa contamineze proba
 se vor explica pacientului restrictiile alimentare si
medicamentoase acolo unde este necesar
Colectarea probelor din urina stransa timp de 2 ore :
 daca este posibil, pacientul va trebui sa bea 2 – 4 pahare de apa

inainte cu 30 de min de inceperea recoltarii
 dupa 30 min se cere pacientului sa mictioneze; aceasta proba se
arunca si se incepe recoltarea propriu-zisa, pacientul avand astfel
vezica goala; se noteaza ora inceperii recoltarii
 daca medical prescrie, se va administra o doza din medicamentul
indicat si se va scrie ora
 se va oferi pacientului cel putin un pahar de apa pe ora pentru a
stimula productia de urina
 dupa fiecare mictionare ( in plosca / urinar sau un recipient
obisnuit de 300 – 400 ml ) se va adauga proba in recipientul mare
de colectare;
 se va masura dupa fiecare eliminare, daca trebuie monitorizata
cantitativ diureza
 daca este posibil, cu 15 min inainte de terminarea timpului indicat
pentru colectarea urinii, se va cere pacientului sa mictioneze;
aceasta va fi ultima proba adaugata in recipientul de colectare
 la sfarsitul perioadei de colectare, in functie de regulile interioare
ale spitalului, se va acoperi recipientul si se va trimite etichetat la
laborator imediat impreuna cu formularul de cerere sau se va
turna intr-un recipient nesteril 100 - 200 ml din cantitatea totala
de urina , va fi etichetat si trimis la laborator specificandu–se pe
cerere cantitatea totala de urina stransa si perioada de timp.
Colectarea probelor din urina stransa timp de 12 – 24 ore :
 se cere pacientului sa urineze; se va arunca aceasta proba,

pornindu-se astfel recoltarea din momentul in care pacientul are
vezica urinara goala
44
 se noteaza ora inceperii recoltarii
 probele se vor aduna intr-un recipient de cel putin 2 l; pe timpul
dintre mictionari, recipientul cu probele de urina trebuie pastrat
la rece sau la frigider ( niciodata impreuna cu mancarea sau cu
medicamente )
 se va recolta urina pe toata perioada de timp indicata; inainte de
terminarea timpului se cere pacientului sa urineze inca o data ,
daca este posibil; se adauga si ultima proba in recipientul de
colectare
 se va eticheta recipientul si se va trimite la laborator insotit de
formularul de cerere sau se va turna din cantitarea totala de
urina , intr-un recipient de aprox 100-200 ml, care va fi etichetat
si trimis la laborator specificandu-se pe formular care a fost
cantitatea totala si perioada de timp cat a fost colectata urina.
Consideratii speciale :
 pacientul va trebui sa fie bine hidratat pe tot parcursul recoltarii

probelor de urina
 pacientul va fi invatat sa evite cafeaua , ceaiul sau alte substante
pe parcursul recoltarii, cu exceptia recomandarilor medicului,
pentru a nu fi alterate rezultatele
 daca pacientul are sonda urinara, se va mentine punga urinara
pe toata peroada recoltarii intr-un recipient cu gheta pus sub
patul bolnavului
 daca accidental se pierde una din probe, recoltarea trebuie sa fie
reluata integral.
2.3.3 MASURAREA GLICOZURIEI SI CETONURIEI
Glucoza si corpii cetonici nu trebuie sa fie prezenti in urina in

mod normal. Totusi glucoza incepe sa apara in urina ( glicozurie )
atunci cand glicemia ( glucoza din sange ) depaseste valoarea de 180
mg/dl. Corpii cetonici, care sunt produsi in organism in absenta
insulinei, apar la valori ale glicemiei mai mari de 240 mg/dl. Prezenta
lor in urina ( cetonuria ) este un semnal de alarma, fara tratament
45
putandu-se intra in cetocidoza diabetica. Cand corpii cetonici cresc in
sange, pacientul capata o respiratie cu halena specifica.
Metoda de masurare a glicozuriei si a cetonuriei este similara, cu
benzi. Rezultatele se compara cu o cartela standard a culorilor de
referinta. In echilibrarea metabolica a diabetului zaharat si urmarirea
acestuia se impune si dozarea corpilor cetonici si a glicozuriei.
 recipient de colectare
 manusi
 benzi pentru masurarea glicozuriei sau a cetonuriei specifice
 cartela de referinta cu toate culorile standard
Recoltare :

 se explica procedura pacientului, cu atat mai mult cu cat este un
pacient recent diagnosticat ca fiind diabetic. Pacientii care se stiu
cu diabet de mult timp pot fi invatati sa-si recolteze singuri acasa.
 se verifica medicatia pe care o ia pacientul si care ar putea
modifica rezultatul testului.
 inaintea fiecarui test pacientul este invatat sa nu contamineze
proba de urina
 se cere pacientului sa mictioneze; apoi se ofera un pahar cu apa si,
dupa 30 –40 min se cere sa mictioneze din nou; din cea de-a doua
proba se va efectua testul prin scufundarea benzilor respective
 in functie de testul cerut benzile vor fi tinute in proba de urina
conform prospectului de utilizare, apoi vor fi citite si interpretate
in raport cu cartela de referinta.
 dozarea corpilor cetonici in urina ajuta la diagnosticul diferential

intre coma diabetica si cea nondiabetica si la monitorizarea
metabolismului lipidic
46
2.3.4 MASURAREA PH-ULUI URINAR:
Ph-ul urinar ( acid sau alcalin ) reflecta abilitatea rinichilor de a

mentine o concentratie normala de ioni de hihrogen ( H+ ) in plasma si
lichidele extracelulare . Concentratia normala de ioni de H variaza de la
ph=4,6 la 8,0 , dar in cele mai multe cazuri ph-ul se situeaza in jurul
valorii de 6,0 .
Cea mai simpla procedura de a determina ph-ul urinar este tot cu
ajutorul benzilor specifice care in contact cu proba de urina a
pacientului isi schimba culoarea .
Un ph urinar alcalin ( > de 7 ) este rezultatul unei diete sarace in
proteine si bogata in vegetale , lactate si citrice , putand determina
formarea de cristale de fosfat, carbon. Deasemenea, urina alcalina poate
avea drept cauza o infectie a tractului urinar sau alcaloza metabolica
sau respiratorie .
Un ph urinar acid ( < de 7 ) poate avea drept cauza o dieta bogata
in proteine care poate determina formarea de oxalati, urati.
Deasemenea, urina acida poate avea drept cauze tuberculoza renala,
diareea si alte alte forme de acidoza.
 manusi
 recipient de recoltare
 benzi specifice pentru masurare ph-ului urinar
 cartela standard de citire
Masurare :

 i se explica pacientului procedura
 i se da pacientului recipient si i se explica cum sa colecteze proba
de urina (vezi capitolul “ Recoltarea probelor de urina “ )
 se scufunda banda conform prospectului de utilizare si apoi se
citeste .
47
 se va utiliza o proba de urina recoltata in momentul efectuarii

testului, nu cu mult inainte, deoarece o proba stand la
temperatura camerei isi modifica ph-ul .
 se va lua in considerare faptul ca de obicei noaptea ph-ul urinii
este mai acid decat ph-ul urinar diurn .
2.3.5 FILTRAREA URINII PENTRU DEPISTAREA CALCULILOR

RENALI:
Calculii renali sau “pietrele la rinichi” se pot dezvolta oriunde in

tractul urinar. Pot fi eliminati odata cu urina sau se pot bloca in tractul
urinar provocand hematurie, colica renala, hidronefroza.
Cu marimi de la cativa cenimetrii pana la dimensiuni
microscopice, caculii se formeaza in rinichi cand sarurile minerale-in
principal oxalatul de calciu sau fosfatul de calciu-se aduna in jurul
nucleului unei bacterii, tromb sau alta particula. O alta substanta care
poate determina formarea de calculi este acidul uric.
Calculii renali apar datorita a numeroase cauze incluzand
hipercalcemia(care poate aparea datorita hiperparatiroidismului), dieta
excesiv bogata in calciu, imobilizare prelungita nivel anormal al pH-ului
urinar, deshidratare, hiperuricemia asociata cu guta, anumite boli
ereditare.
Cele mai intalnite cauze de formare a calculilor renali sunt staza
urinara prin concentrare urinara datorita deshidratarii, adenoame
benigne de prostata, boli neurologice, stricturi uretrale.
Depistarea calculilor in urina necesita o atenta monitorizare a
pacientului care va urina intr-un recipient acoperit de tifon pentru ca
eventualii calculi sa ramana pe acesta. Acest test se va continua pana
cand pacientul elimina calculi sau pana la interventia chirurgicala,dupa
cum este cazul.
Materiale necesare:
 tifon
48
 urinar sau plosca
 recipient pentru colectarea calculilor daca sunt eliminati
 etichete scrise prin care se reaminteste pacientului ce are
de facut
Recoltarea:
 se explica pacientului exact procedura pentru a ne asigura de

cooperarea sa.
 se posteaza etichetele prin care reamintim pacientului sa stranga
urina si sa o filtreze.
 se cere pacientului sa ne anunte la fiecare mictionare
 se pune tifonul peste gura recipientului si se poate fixa de jur
inmprejur pentru mai multa siguranta.
 se pun manusi. Daca pacientul este imobolizat la pat si urineaza in
urinar sau plosca, se va filtra toata urina prin tifonul atasat
recipientului gradat de colectare. Daca are sonda urinara, se va
filtra continutul pungii colectoare prin tifon.
 se va examina tifonul dupa filtrarea urinii. Daca se vor depista
calculi, vor fi trimisi intr-un recipient la laborator impreuna cu
formularul de cerere analize, dupa ce a fost anuntat si medicul
curant.
 daca pe tifon nu vor ramane calculi ci niste reziduri, vor fi si
aceste trimise la laborator pentru analiza.
 daca tifonul va ramane intact, fara reziduri sau calculi, va fi
indepartat si pus altul nou pentru urmatoarea mictionare
 daca pacientul este acasa trebuie invatat cum sa-si filtreze si

monitorizeze urina si sa inteleaga importanta efectuarii acestor
manevre corect.
 calculii pot aparea in diferite culori. Daca se intampla asa, fiecare
dintre ei are impoartanta diagnostica in functie de marime,
culoare etc.
 se vor retine si trimite la laborator orice reziduuri suspecte care
vor ramane pe tifon, deoarece chiar si cei mai mici calculi pot
determina hematurie si durere.
49
2.4 RECOLTAREA PROBELOR DIN SCAUN :
Recoltand esantioane din scaun se pot depista oua si paraziti,

sange, bila, grasime, agenti patogeni sau alte substante.
Analizarea scaunului ca si caracteristici (culoarea, consistenta,
miros) poate depista o eventuala sangerare gastro-intestinala.
Recoltarea probelor din scaun se face fie pentru o perioada
specifica de timp ( cum ar fi 72 de ore) sau fara specificatie legata de un
timp anume. Deoarece probele de scaun nu se pot obtine “la cerere”, o
recoltare corecta include necesitatea invatarii pacientului pentru a ne
asigura de corectitudinea manevrelor de recoltare, fara a denatura
rezultatul testului de laborator.
Materiale necesare:
 recipient colectare cu capac

 manusi
 2 apasatoare de limba din lemn ( sau alte instrumente specifice de
recotare oferte de laborator)
 prosop de hartie sau punga de hartie
 plosca
 etichete de reamintire pentru pacient
 formulare cerere analize pentru laborator
Recoltarea:
 se va explica procedura pacientului pentru a ne asigura de

cooperarea sa si de corectitudinea manevrei de recoltare
2.4.1 PROBE DIN SCAUN:
A) Recoltarea unei singure probe, fara specificatii de timp
 pacientul (daca este internat) este rugat sa anunte aparitia

senzatiei de defecatie iminenta
50
 pacientul este indrumat sa aiba scaun intr-o plosca. La fel si
pacientul care isi recolteaza singur acasa. Daca pacientii vor folosi
toaleta si nu plosca, scaunul se va amesteca cu apa de toaleta
interferand cu rezultatul testului. De asemena, scaunul nu trebuie
amestecat cu urina deoarece pH-ul acesteia poate inhiba cresterea
bacteriilor din scaun.
 se pun manusi, si cu ajutorul unui apasator de limba se va recolta
din scaun cea mai reprezentativa mostra.
 se va pune in recipient si se va inchide capacul.
 daca pacientul elimina impreuna cu scaunul sange, mucus, puroi,
acestea trebuie incluse in mostra recoltata.
 se infasoara apasatorul de limba folosit in hartie si se arunca la
deseurile contaminate impreuna cu manusile
 se spala mainile bine
B) Recoltarea probelor din scaun pe o anumita operioada de timp
 se plaseaza etichete la toaleta sau patul pacientului prin care sa i

 se reaminteasca de test
 se va proceda la fel ca mai sus, cu specificatia ca dupa recoltarea
fiecarei probe cel mai bine este ca acestea sa fie trimise imediat la
laborator
 daca scaunul trebuie obtinut prin clisma se va folosi pentru
aceasta doar apa obisnuita sau solutie normal salina
 ne asiguram ca pacientul se poate toaleta bine dupa efectuarea
procedurii, in caz contrar acesta trebuie ajutat sa se toaleteze
corespunzator
 nu se vor plasa niciodata probele de scaun intr-un frigider care

contine alte medicamente sau mancare
 se anunta medicul ori de cate ori aspectul scaunului este
neobisnuit
 daca pacientul isi recolteaza singur acasa, va fi instruit cu privire
la efectuarea procedurii de recoltare si depozitare a probei
51
2.4.2 DEPISTAREA SANGERARILOR OCULTE :
Testele de depistare a sangerarilor oculte sunt folosite pentru

descoperirea sangerarilor ascunse (gastrointestinale), pentru
diferentierea intre melena si scaunul cu aspect de melena. Anumite
medicamente cum ar fi fierul, bismutul, pot innegri scaunul putandu-se
pune diagnosticul gresit de melena.
De asemenea, aceste teste sunt foarte importante pentru
depistarea precoce a cancerelor colorectale, deoarece 80% din pacientii
cu aceste boli prezinta sangerari oculte. Pe de alta parte, un singur test
pozitiv nu indica neaparat sangerare gastrointestinala sau cancer
colorectal. Pentru a putea fii considerat pozitiv, testul trebuie repetat de
cel putin 3 ori intr-o perioada anume, timp in care pacientul va respecta
o dieta specifica recomandata in depistarea sangerarilor oculte.Cu toate
acestea, un test pozitiv si in aceste conditii, nu indica neaparat un cancer
de colon ci poate fii sangerare gastrointestinala provocata de ulcer
gastric, diverticuloze etc.
Testele sunt folosite si ca screening (de exemplu, in Marea
Britanie, dupa o anumita varsta, se repeta la 2 ani, pentru depistarea
precoce a cancerelor colorectale).
Testele sunt usor de efctuat constand in adaugarea de anumite
substante (sau a unei hartii impregnate cu substanta respective) peste
proba de scaun , aparand aproape imediat o coloratie specifica in
cazurile in care sangele pierdut prin scaun este mai mult de 5 ml pe zi.
Aceste analize sunt foarte importante deoarece sangerarile oculte
sunt in cantitati foarte mici, indepistabile ochiului uman, dar
repetandu-se , pot duce la anemii severe.
Materiale necesare:
 manusi
 recipient colector de sticla
 apasator de limba sau orice alt instrument specific de
recoltare pe care il are laboratorul
 substanta specifica sau hartie imbibata cu substanta
( din kitul de testare)
52
Recoltare:
 se confirma identitatea pacientului

 se pun manusile si se recolteaza conform procedurii de recoltare a
probelor din scaun
 se va duce proba imediat la laborator sau, daca avem kitul de
recoltare, se va respecta intocmai prospectul de utilizare
 se spala mainile bine si se toaleteaza pacientul daca este imobilizat
 se anunta medicul pentru orice aparitie a coloratiei albastre sau
verzi pe hartia testului
 ne asiguram ca proba recoltata nu este contaminate cu urina,

solutie sapun, hartie igienica (aceasta contine bismut si afecteaza
reultatul) apoi o testam conform indicatiilor de utilizare a kitului
 testul se face din portiuni diferite ale scaunului deoarece
sangerarea oculta din tractul gastrointestinal superior nu este
prezenta in tot scaunul format, iar cea din cancerul colorectal
poate aparea de obicei doar in prima portiune a scaunului
 se va verifica data expirarii kitului de testare
 pacientul va fii instruit sa respecte o dieta bogata in fibre, fara
carne, fara peste, fara napi, gulii etc pt ca toate acestea pot da
reactii fals positive. Dieta trebuie tinuta intre 48-72 ore inaintea
testului
 de asemenea, tot cu 48-72 ore inainte de testare, se va intrerupe
medicatia care poate afecta rezultatul (fier, potasiu indometacin,
steroizi)
 daca pacientul isi face singur acasa testarea, va trebui instruit cu
atentie in ceea ce priveste procedura
 unul dintre cele mai noi si usoare teste pentru depistarea
sangerarii oculte este testul intitulate “colorcare”. Este indicat
pentru pacientii care isi fac singuri testarile, nu necesita
recoltarea probei de scaun si este foarte usor de testat si
interpretat. Astfel, pacientul va respecta dieta specifica cu 48-72
ore inainte de testare. Pacientul este invatat sa indeparteze orice
dezinfectant de toaleta si sa traga apa de 2 ori dupa indepartaea
dezinfectantului de toaleta. Dupa defecare, este instruit sa nu
arunce hartie igienica in vasul de toaleta pana la citirea testului
53
deoarece continutul in bismut al acesteia poate afecta rezultatul.
In cele 5 minute imediat dupa defecare, va desface kitul de testare
si va arunca testerul in toaleta, care va pluti pe suprafata apei din
toaleta. Pacientul va citi rezultatul dupa 15-30 de secunde. Daca
scaunul are sangerari oculte, testerul se va colora in albastru sau
verde. Pacientul va trebui sa repete testarea la trei scaune diferite,
sa-si noteze rezultatele si sa le prezinte medicului.
2.5 RECOLTAREA ALTOR PROBE
2.5.1.RECOLTAREA SPUTEI :
Secretata de membrana care captuseste bronhiolele, bronhiile si

traheea, sputa ajuta la protejarea cailor respiratorii fata de infectii.
Cand este eliminata din tractul respirator, sputa contine saliva, secretii
nazale si sinusale, celule moarte si bacterii orale normale din tractul
respirator. Probele de sputa se recolteaza pentru a depista eventualii
microbi existenti.
Metoda cea mai folosita pentru recoltarea sputei este
expectoratia, care uneori poate necesita nebulizare in prealabil,
hidratare, drenaj postural. O metoda mai putin folosita este aspirarea
traheala si, foarte rar, bronhoscopia.
Aspiratia traheala este contraindicata imediat postprandial, la
pacientii cu varice esofagiene, laringospasme. Trebuie, de asemenea,
efectuata cu atentie la pacientii cardiaci, deoarece poate agrava
aritmiile.
Recoltarea prin expectoratie
Materiale necesare:
 recipient steril cu capac etans

 manusi
 formular cere analize laborator
 aerosoli
 masca de fata
54
 tavita/punga pentru voma
Recoltarea:
 pacientul este asezat pe un scaun sau la marginea patului in

pozitie sezanda. Daca nu poate, se ridica patul in pozitie
semisezanda cu genunchii putin ridicati (pozitia Fowler)
 se cere pacientului sa-si clateasca gura cu apa simpla nu cu apa de
gura sau pasta de dinti) pentru a reduce riscul de contaminare a
probei de sputa cu flora microbiana orala. Apoi i se cere sa
tuseasca si sa expectoreze in recipientul steril
 se pun manusile
 se ataseaza capacul recipientului etans si se curata exteriorul
acestuia daca este cazul
 se arunca manusile la dseuri contaminate
 se eticheteaza recipientul cu numele pacientului, medicului, data
si ora recoltarii, presupusul diagnostic, daca pacientul este febril
sau sub antibioterapie
 se trimite proba imediat la laborator
 se va sugera pacientului sa tuseasca adanc pentru a evita

expectorarea de saliva in loc de sputa
 pentru a stimula secretia de sputa se poate face drenaj postural
inainte de recoltare
 sputa recoltata prin expectoratie este contaminata cu flora
normala din gura de aceea aspiratia traheala poate oferi o analiza
mult mai corecta a sputei, dar este o manevra invaziva care este
folosita doar la pacientii care nu pot expectora.
2.5.2 RECOLTAREA DE PROBE PRIN PUNCTIE LOMBARA :
Punctia lombara consta in introducerea unui ac steril in spatiul

subarahnoidal, de obicei intre a 3-a si a 4-a vertebra lombara.Aceasta
procedura se efectueaza pentru a depista prezenta sangelui in lichidul
cerebrorahidian, pentru a obtine probe din acesta in vederea analizarii,
pentru a injecta substanta de contrast, pentru efctuarea diverselor
55
anestezii, pentru intrducerea diverselor medicamente sau pentru
scaderea presiunii intracraniene.
Procedura necesita tehnica sterila si o pozitionare corecta a
pacientului. Punctia lombara este efectuata de catre medic ajutat de
asistenta.
 masuta de lucru/ carucior

 manusi sterile ( pentru medic si asistenta)
 solutie dezinfectanta
 comprese sterile
 paduri cu alcool
 camp steril cu deschidere pe mijloc
 seringi
 ac sterl
 anestezic local ( de obicei xilina 1%)
 ace spinale
 manometru
 bandaj adeziv
 eprubete sterile pentru recoltare LCR (lichid cerebrorahidian)
 formulare cerere analize laborator
 etichete
Recoltare:

 se explica pacientului procedura pentru a-i reduce anxietatea si a
ne asigura de cooperarea sa
 se obtine consimtamantul scris al pacientului
 se informeaza pacientul ca poate avea dureri de cap dupa punctie,
dar daca va coopera si urma indicatiile intocmai, efectele vor mult
diminuate
 se vor evita sedativele si analgezicele inaintea punctiei lombare, in
special la pacientii diagnosticati cu tulburari de sistem nervos
central, deoarece pot masca simpome importante
 se asigura intimitatea pacientului in timpul interventiei
56
 se aseaza materialele pe masuta de lucru avand grija sa nu se
contamineze materialele sterile cand se desfac
 se asigura luminozitate si se ajusteaza inaltimea patului
pacientului pentru a fii la indemana medicului
 se pozitioneaza pacientul adecvat si i se reaminteste sa ramana cat
mai nemiscat pentru a minimaliza disconfortul si eventualele
traume ( pacientul este culcat pe pat , in decubit lateral , cat mai
aproape de marginea patului. Barbia trebuie sa fie in piept si
genunchii stransi si pozitionati pe abdomen. Astfel spatele
pacientului va fi curbat, la marginea patului. Aceasta poztie este
cea mai indicate pentru punctia lombara)
 pentru a ajuta pacientul sa-si mentina pozitia adecvata ne plasam
o mana la ceafa si una in spatele genunchilor pacientului si
tragem cu balndete inspre interior. In timpul introducerii acului
pacientul trebuie tinut cu fermitate in aceasta pozitie pentru a
evita accidente nedorite
 medicul va dezinfecta locul punctiei cu comprese sterile, de 3 ori
cu 3 comprese diferite.Apoi va aseza campul steril cu deschizatura
pe locul punctionarii
 pacientul este atentionat ca va simti o senzatie de arsura si durere
locala. I se va cere sa anunte orice durere persistenta deoarece
aceasta poate fi datorata iritatiei unei radacini nervoase
necesitand repozitionarea acului
 dupa ce medicul introduce acul, se vor face procedurile indicate
(injectare de substanta de contrast, anestezice, citirea presiunii
intracraniene prin atasarea manometrului, recoltare de LCR in
eprubetele sterile)
 dupa recoltarea probelor si scoaterea acului se sterge locul
punctionarii cu un dezinfectant si se aplica un pansament
 se completeaza formularele de laborator, se eticheteaza corect
erubetele si se trimit imediat la laborator.
 se va monitoriza cu atentie bolnavul pe tot parcursul interventiei

si se va anunta imediat o eventuala schimbare a valorilor
semnelor vitale sau a starii generale a pacientului
 pacientul va trebui sa stea culcat in pat intre 8-12 ore dupa
efectuarea punctiei
57
 probele de LCR recoltate trebuie trimise imediat la laborator
deoarece nu pot fi refrigerate si trimise mai tarziu
 complicatiile pot fi diverse pornind de la durerea de cap, care este
cea mai comuna, pana la hernierea de amigdale cerebeloase sau
compresie medulara
 alte reactii adverse pot fi la anestezic, abcese epidurale sau
subdurale, sangerare in canalul spinal
 durere locala, edem sau hematom la locul punctionarii, dificultate
tranzitorie de mictionare, febra
 desi hernierea amigdalelor cerebeloase se intampla foarte rar, se
practica ca preventie CT-ul cerebral inainte de punctia lombara.
Astfel, daca tomografia craniana va evidential un process
expansiv intracranian, se indica temporizarea punctiei lombare
 punctia lombara este, de asemenea, este foarta utila in
diagnosticarea meningitei
2.5.3 TESTUL PAPANICOLAU :
Testul citologic Papanicolau ( numit si Babes- Papanicolau dupa

denumirea doctorului roman Aurel Babes, care a preconizat depistarea
precoce a cancerului genital feminine prin examinarea frotiului
citovaginal) este o analiza obtinuta prin recoltarea prin perire a celuleor
din cervix si apoi fixarea lor pe o lama de sticla. Desi analiza celulelor
din cervix este cea mai des folosita, testul Papanicolau permite si
evaluarea citologica a celuleor polului vaginal si endocervicale.
 speculum vaginal bivalvular

 manusi
 Pap stick
 applicator cu tija si pat din bumbac
 3 lame de sticla pentru citire microscopica
 fixative
 lampa ajustabila
58
 camp
Recoltare:
 confirmarea identitatii pacientei

 se explica procedura pacientei
 se spala mainile
 se explica pacientei importanta relaxarii musculatorii perineale
pentru a usura efectuarea examinarii si recoltarii
 se cere pacientei sa mictioneze inainte de efctuarea procedurii de
recoltare
 se asigura intimitate si se cere pacientei sa se dezbrace de la brau
in jos
 este acoperita cu un halat de unica folosinta si ajutata sa se aseze
pe masa ginecologica
 se potriveste lampa pentru luminozitate maxima in zona genitala
 se inlatura halatul din zona genitala
 se ofera manusi medicului si speculul vaginal. Nu se vor folosi
lubrefinate pentru acesta pentru a nu interfera cu rezulatul
testului. Se poate uda speculul cu apa calda pentru a usura
insertia.
 se anunta pacienta cand i se introduce speculul pentru a preveni
tresarirea si incordarea musculaturii
 se sugereaza pacientei sa se relaxeze si sa respire adanc in timpul
introducerii speculului.
 dupa introducerea specului acesta este largit pentru expunerea
cervixului si apoi blocat pentru inceperea recoltarii
 se ofera medicului pe rand aplicatoarele si periuta necesare
recoltarii celulelor din diferitele zone. Dupa fiecare recoltare, se
vor lua aplicatoarele si se vor roti bland pe cate o lama de sticla
peste care se va pune imediat un fixator pentru prevenirea uscarii
celulelor
 lamele microscopice vor fi marcate diferit in functie de zonele din
care s-au recoltat celulele. La un test complet, medicul va recolta
celule din zona cervicala, endocervicala si a polului vaginal.
 dupa recoltare se deblocheaza speculul pentru a fi scos evitand
ranirea peretilor vaginali
 este ajutata pacienta sa coboare de pe masa de examinare
59
 se completeaza formularele de laborator cu datele pacientei,
inclusiv data ultimei menstruatii, apoi se trimit probele la
laborator
 inainte de efectuarea testului, pacienta va trebui invatata sa nu

faca spalaturi vaginale cu 48 de ore ianinte si sa nu foloseasca
ovule vaginale
 recoltarea poate avea loc cu 5-6 zile inainte de menstruatie sau la
1 saptamana dupa
2.5.4 RECOLTAREA DE PROBE PRIN TAMPONARE, STERGERE :
Acest tip de recoltare cu ajutorul aplicatoarelor cu capatul format

din tampon de bumbac ajuta la identificarea agentilor patogeni.
Procedura de recoltare presupune minim de contaminare cu flora
bacteriala normal prezenta in diversele zone de recoltare.
Dupa ce este recoltata proba, aplicatorul este introdus cu capatul
folosit intr-un tub steril care contine un mediu de transport.
1)Recoltarea din zona amigdaliana:
Materiale necesare:
 manusi
 apasator de limba
 minilanterna/ sursa de lumina
 aplicator steril cu capat din tampon de bumbac
 tub steril cu mediu de cultura
 etichete
 formulare cerere analize pentru laborator
60
Recoltare:
 confirmarea identitatii pacientului

 se explica procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura
de cooperarea sa
 se explica pacientului ca poate avea senzatie de voma in timpul
tamponarii, dar ca procedura va dura mai putin de un minut
 se aseaza pacientul sezand la marginea patului sau intr-un scaun
cu fata la asistenta
 se cere pacientului sa-si tina capul pe spate. Se apasa limba cu un
apasator de limba, se ilumineaza fundul gatului pentru a vedea
exact zonele imflamatorii
 daca pacientul are senzatie de voma se rentrage apasatorul de
limba si i se sugereaza sa respire adanc. Dupa ce se relaxseaza, se
introduce apasatorul de limba dar mai putin adanc ca prima data
 se tamponeaza zonele amigdaliene cu aplicatorul incluzand zonele
imflamate sau purulente
 ne asiguram ca nu atingem cu aplicatorul limba, dintii sau obrajii
pentru a evita contaminarea sa
 se plaseaza imediat aplicatorul in tubul cu mediul de cultura
 se arunca manusile la deseuri contaminate si se spala mainile
 se eticheteaza proba cu datele pacientului, ziua si ora recoltarii,
locul de unde s-a recoltat
 proba se trimite imediat la laborator
2)Recolatare exudat nazofaringeal:
Materiale necesare:
 la fel ca la recoltarea amigdaliana

 optional:speculum nasal
Recoltare:
 confirmarea identitatii pacientului

de cooperarea sa
61
 se explica pacientului ca va avea senzatie de stranut sau voma dar
ca procedura va dura mai putin de un minut
 se aseaza pacientul sezand la marginea patului sau intr-un scaun
cu fata la asistenta
 se cere pacientului sa-si sufle nasul
 se cere pacientului sa-si acopere o nara si sa respire doar pe
cealalta si invers. Se va introduce tamponul de recoltare pe nara
pe care respira mai bine
 se cere pacientului sa-si tina capul pe spate. Se introduce cu
blandete aplicatorul aproximativ 7,5-10 cm tinand capatul cu
tampon langa septrul nasal. Se roteste repede tamponul si se
scoate
 alternativ, se apasa limba pacientului cu apasatorul de limba si se
introduce un alt aplicator pana in spatele valului palatin rotindu-l
repede
 se introduce aplicatoarele in tuburile cu medii de cultura
 se arunca manusile si se spala mainile
 se etichetaza probele, se completeaza formularel de laboator si se
trimit impreuna cu probele la laborator
3)Recoltarea de secretie din plaga:
Materiale necesare:
 manusi sterile, camp steril

 paduri cu alcool, betadina
 pensa sterile
 tampoane sterile
 ac steril
 tub steril pentru cultura cu mediu de transport
 etichete
 tub de cultura pentru germeni anaerobi (contine dioxid de
carbon)
 comprese sterile pentru repansarea plagii
62
Recoltare:
 se spala mainile, se pregateste un camp steril, se pun manusile

sterile
 se inlatura pansamentul cu o pensa sterila
 se curata zona din jurul plagii cu alcool sau betadina pentru a
reduce riscul de contaminare a probei cu bacterii din zona
adiacenta plagii
 pentru o cultura aerobica se foloseste aplicator cu capat din
bumbac, se introduce in plaga, se roteste bland apoi se introduce
imediat in tubul pentru culture aerobice
 se trimite proba imediat la laborator
 se arunca manusile la deseuri contaminate
 se pun alte manusi si se reface pansamentul plagii
4)Recoltarea de probe din ureche:
Materiale necesare:
 manusi
 solutie normal salina
 comprese de tifon
 aplicator cu tampon steril
 tub steril cu mediu de transport
 etichete
 seringa de 10 ml, ac steril
Recoltare:

 se curate cu blandete excesul de secretii din urechea pacientului
cu solutie normal salina si comprese de tifon
 se introduce aplicatorul in canalul auditiv si se roteste cu blandete
de-alungul peretelui canalului, pentru a nu leza timpanul
 se retrage aplicatorul cu grija pentru a nu atinge si alte suprafete
si se introduce in tubul steril cu mediu de transport
 se eticheteaza corespunzator proba si se trimite la laborator
impreuna cu formularele de laborator
63
 recoltarea din urechea medie se face de catre medic, dupa
toaletarea urechii externe cu serfiziologic si comprese, prin
punctionare si apoi aspirarea lichidului cu o seringa
 proba se trimite imediat la laborator
5)Recoltarea probelor din ochi:
Materiale necesare:
 manusi sterile
 solutie sterila normal salina
 comprese
 tub steril cu mediu de transport
 dispozitv steril, cu inel, special pentru recoltarea celulelor
corneene
Recoltare:
 se spala mainile si se pun manusi sterile

 se sterg ochii si excesul de secretii cu solutie normal salina si
comprese de tifon, dinaunru inspre afara
 se retrage pleoapa inferioara pentru a evidential sacul conjuctival.
Se roteste cu blandete aplicatorul cu tampon peste cojunctiva
avand grija sa nu atingem si alte suprafete
 se tine aplicatorul mai degraba paralel cu ochiul decat
perpendicular, pentru a prevenii iritatiile corneene datorita
miscarilor bruste
 daca este necesara recoltare corneana, aceasta se va face de catre
medic, utilizand un dispozitiv special, cu inel
 se introduce imediat aplicatorul sau dispozitivul cu inel in tubul
cu mediul de transport
 se arunca manusile la deseuri contaminate
 se eticheteaza proba si se trimite la laborator impreuna cu
formularele
64
 nu se va folosi un antiseptic inaintea recoltarii pentru a preveni

iritatiile ochiului si modificarea rezultatului probei
 daca pacientul este un copil sau un adult necooperant se va cere
ajutoru unui coleg pentru a-i tine capul nemiscat in timpul
recoltarii, prevenind astfel lezarile oculare datorita miscarilor
bruste
6)Recoltarea de probe din anus
Materiale necesare:
 manusi
 apa si sapun
 prosop
 tub steril de cultura cu mediu de transport
 etichete
Recoltare:

de cooperarea sa
 se asigura intimitatea pacientului
 se spala zona perianala a pacientului cu apa si sapun
 se introduce aplicatorul cu capatul din tampon de bumbac (udat
in prealabil in solutie normal salina) in anus aproximativ 1 cm la
copii si 4 cm la adulti si se roteste cu blandete de jur imprejur
 se introduce aplicatorul in tubul de cultura cu mediu de transport
 se arunca mansile la deseuri contaminate si se spala mainile
 se eticheteaza proba si se trimite la laborator impreuna cu
formularul
65
CAPITOLUL 3
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
3.1 INTRODUCERE :
Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari

responsabilitati ale asistentei. Pentru a asigura pacientului o terapie
medicamentoasa eficienta si corecta, asistenta trebuie sa fie
familiarizata cu indicatiile, dozarile si efectele medicamentului prescris.
De asemenea pacientul trebuie interogat inaintea fiecarei administari
despre eventualele reactii alergice din trecut la substanta respective.
Asistenta trebuie sa aiba cunostintele si abilitatile de a minimiza
anxietatea pacientului si de maximize eficienta medicamentului
(cunoscand modalitatea de administare, timpul etc.)
Caile de administare a medicamentelor:
 Medicamentele pot fi administrate pe diverse cai:

calea de administare mucodermica: administrare oculara,
vaginala, nazala, auriculara, transdermala (prin absorbtie),
orofaringelal (inhalatii)
 calea de administare enterala: absorbtia medicamentelor prin
tractul gastrointestinal
 calea de administrare parenterala: injectii sau perfuzii
intradermale, subcutanate, intramusculare, intraevenoase,
intrarectale, intraosoase, intraartriale
 cale de administrate endotraheala: administarea medicamentelor
in sistemul respirator cu ajutorul sondei endotraheale
 cale de administare epidurala: administare de medicamente
(anestezic sau analgezice opioide) printr-un cateter introdus
peridural
 calea de administare intrapleurala: injectarea de medicamente in
spatiul pleural
Calea de administare a medicamentului determina efectele

acestuia. De exemplu, medicamentele administrate intravenos
66
actioneaza instant deoarece intra imediat in circulatia sangvina. De
aceea antibioticele se fac de obicei intravenous pentru a determina un
raspuns imediat si costant.
Prevenirea erorilor in admnistarea medicatiei
Inaintea admnistarii oricarei medicatii aceasta trebuie comparata

cu medicatia prescrisa de medic din foaia de observatie. Se va verifica
mental regula celor cinci “p”:
 pacientul potrivit
 medicamentul potrivit
 doza potrivita
 calea de administare potrivita
 timpul (ora) de administare potrivit
Intodeauna se va verifica si data expirarii fiecarui medicament pe

care il vom administra.
Totodata, inaintea oricarei administrari medicamentoase se vor
avea in vedere drepturile pacientului:
-dreptul de a stii de ce i se administreaza un anumit medicament si la ce
efecte adverse sa se astepte
-dreptul de a refuza medicatia prescrisa
Au aparut multe facilitate care sa previna erorile de administrare

a medicamentelor, in special pentru cele a caror administrare este cu
risc crescut:
 amiodarone
 anticoagulante
 benzodiazepine
 chimioterapice
 dopamine
 dobutamne
 insulina
 lidocaina
 opioide (morfina)
 trombolitice
Diferitele strategii de prevenire a erorilor de administare a

medicamentelor cu risc crescut constau in prepararea acestora astfel
67
incat ele sa poata fii imediat perfuzate, asa-numitele “premixed
infusion”.
Inainte de administarea lor trebuie verificate de catre doua nurse
diferite (dozajul si rata perfuziei).
Efectele medicamentelor si interactiunile dintre ele:
Urmarirea raspunsului la administrarea unui anume medicament

necesita o buna cunoastere a starii pacientului si a efectelor asteptate de
la medicamentul administrat. De exemplu, daca un pacient primind un
antiaritmic continua sa prezinte contractii ventriculare premature,
trebuie anuntat medicul ca medicamentul administrat nu produce
efectul scontat.
In cadrul monitorizarii eficientei unei anume terapii
medicamentuoase, trebuie luate in calcul si rezultatele testelor de
laborator, care pot indica un efect terapeutic, un efect advers sau un
nivel toxic. De exemplu, timpii de protrombina ajuta la evaluarea
efectului administarii de heparina, sau nivelul scazut al potasiului poate
fi un semn al efectelor adverse ale unui diuretic. Unele medicamente
insa pot afecta rezultatul testelor de laborator, cauzand asa-zisele
rezultate “fals pozitive”. De exemplu, codeina poate creste presiunea
intracraniana.
Se va monitoriza cu atentie starea pacientului. Anumite
modificari ca scaderea sau cresterea in geutate pot afeta actiunea
anumitor medicamente. Alti factori ca varsta pacientului, constitutia
fizica, sexul, statusul emotional pot afecta, de asemenea, rapunsul
pacientului la admnistraea medicamentelor.
Deoarece majoritatea pacientilor primesc mai mult de un
medicament, trebuie,de asemenea, avute in vedere interactiunile dintre
ele. O interactiune intre medicamente inseamna o schimbare in
absorbtia, distributia, metabolismul si excretia acestuia, care poate
aparea la administrarea altui medicament sau imediat dupa aceea. O
interactiune de dorit folosita ca baza in terapiile medicamentuoase
combinate, este potentarea efectului unui medicament, ajutarea
mentinerii unui anumit nivel sangvin sau mnimalizarea efectelor
adverse, cu ajutorul altui medicament. Pe de alta parte, anumite
interactiuni pot avea rezultate nedorite ca diminuarea efectului unu
medicament, sau, din contra, maximizarea sa pana la efect toxic. De
exemplu, pacientii fumatori necesita doze mai mari de teofilina
68
(medicament administart cu precadere in astm bronsic si care se
metabolizeaza in ficat) decat pacientii nefumatori, deoarece la fumatori
se activeaza enzimele oxidative din ficat care cresc metabolizarea
teofilinei.
Urmarirea efectelor adverse
La administrarea unu medicament este necesara reunoasterea si

identificarea efectelor adverse, reactiilor toxice si alergiilor
medicamentuoase. Unele efecte adverse sunt trecatoare si de intensitate
redusa, pacientul dezvoltand o toleranta fata de medicament. Altele
necesita o schimbare a terapiei medicamentuoase.
O reactie toxica la un medicament poate fii acuta, datorata
dozelor excesive, sau cronica, datorata acumularii progresive a
medicamentului in corp. De aemenea, reaciile toxice pot aparea ca
rezultat al modificarii metabolismului sau excretiei care determina
astfel cresterea nivelului medicamentului in sange.
O reactie alergica la un medicament este rezultatul unei reactii
antigen-anticorp. Reactia poate fii de la o urticarie banala pana la soc
anafilactic. De aceea inaintea administarii medicamentelor se verifica
eventualele reacti alergice. In principiu, testul alergic se face inaintea
administrarii primei doze dintr-un medicament. De asemenea trebuie
avut in vedere ca un istoric alergenic negativ la un anume medicament
nu exclude posibilitatea aparitiei reactiei alergice in prezent sau viitor.
Alte efecte adverse ale medicamentelor pot fii dependenta si
reactiile idiosincrazice (care apar la personae cu anumite deficite
genetice).
Orice administrare de medicament, calea de administrare,
dozajul, refuzul pacientuli, aparitia efectelor adverse, trebuie notificate
corect si eligibil in planul de ingrijire cu semnatura asistentei.
69
3.2 ADMINISTRAREA MUCODERMALA A MEDICAMENTELOR
3.2.1 MEDICATIE CU CALE DE ADMINISTRARE DERMICA:
Medicamentele din aceasta categorie se aplica direct pe piele.

Acestea sunt lotiuni, creme, unguente, pudre, sampoane, aerosoli, patch-
uri (plasturi medicamentosi).
Aceste medicamente sunt absorbite prin epiderma pana la derma.
Gradul de absorbtie depinde de vascularizarea zonei respective.
Nitroglicerina, fentanylul, nicotina sunt folosite pentru efectele lor

sistemice. Dar cele mai multe medicamente cu cale de administare
dermica sunt folosite pentru efectul lor local.
De obicei medicamentele transdermice trebuie aplicate de doua-
trei ori pe zi pentru a avea efectele dorite.
Materiale necesare:
 medicatia
 manusi
 apasator de limba steril
 pansamente transparente semipermeabile
 leucoplast
Administrarea:
 se verifica, ca medicatia sa corespunda cu prescriptia medicului

 se verifica data expirarii medicamentului
 se verifica identitatea pacientului
 se explica procedura de aplicare deoarece majoritatea pacientilor,
dupa externare, vor continua sa–si administreze singuri
medicamentul.
 se asigura intimitatea pacientului
 se pun manusi
 pacientul este asezat intr-o pozitie confortabila care sa permita
accesul la zona care trebiuie tratata
70
 se descopera zona care trebuie tratata. Se verifica, ca mucoasa sau
pielea sa fie intacte(mai putin in cazurile cand sunt tratate
leziunile pielii, cum ar fii ulcerele) deoarece aplicarea pe pielea cu
leziuni pate determina absorbtia medicamentuoasa sistemica si
irtatii
 daca este necesar se curate pielea de secretii, cruste, celule moarte
sau urmele vechilor aplicatii medicamentuoase, apoi se schimba
manusile
Aplicarea cremelor sau unguentelor:
 se deschde recipientul punandu-se capacul cu fata exterioara in

jos pentru a se evita contamonarea suprafetei interioare a
capacului
 se desface apasatorul de limba steril si se ia cu ajutorul lui crema
sau unguent si se pune in mana cu manusa
 se aplica apoi crema sau unguentul pe suprafata afectata prin
miscari lente, usoare, in sensul cresterii firelor de par
 pentru a evita contaminarea medicamentului se va folosi de
fiecare data alta spatula pentru a lua crema din recipient
Inlaturarea unguentelor:
 se spala mainile si se pun manusi

 se toarna solvent pe manusi si se aplica pe zona cu unguent in
sensul cresterii firelor de par
 se imbiba o compresa sterile cu solvent si se indeparteaza bland
unguentul
 excesul ramas se sterge cu o compresa sterile
 se va evita frecarea zonei pentru a nu produce iritatii
Administrarea altor medicamente
Administrarea medicamentelor sub forma de sampon:
Medicamentele sub forma de sampon includ agenti keratolitici si

citostatici, solutii linden si se folosesc in tratarea matretii, psoriazisului,
eradicarea paduchilor etc.
71
Deoarece instructiunile de aplicare pot varia de la o firma
producatoare la alta, se va citi pe eticheta samponului cantitatea
indicate pentru spalare.
Se va evita ca samponul sa intre in contact cu ochii. Daca se
intampla totusi,trebuie spalati imediat cu multa apa. De asemenea, se va
evita contactul samponului cu cavitatea bucala. Anumite sampoane care
contin agenti citostatici sunt extreme de toxice daca sunt ingerate.
Administrarea:
 pregatirea pacientului
 se agita samponul pentru a uniformiza continutul sau a mixa
solutiile componente
 se uda bine cu apa parul pacientului
 se aplica cantiatea indicat de sampon
 se spala parul si scalpul cu samponul aplicat fara a folosi unghiile
 se lasa samponul sa-si faca efectul conform indicatiilor din
prospect (de obicei 5-10 min)
 se clateste cu apa din abundenta
 se sterge parul si se usuca
 dupa uscare se piaptana sau se perie parul pacientului
 daca este nevoie se foloseste piaptene fin cu dintii desi pentru
inlaturarea eventualelor oua de paduchii
Administrarea aerosolilor spray:
 se agita flaconul pentru a mixa compozitia daca este cazul. Se tine

recipientul la 15-30 cm de piele si se pulverizeaza o pelicula fina
de medicament pe zona care trebuie tratata
Aplicarea pudrei:
 pentru a aplica pudra se usuca suprafata pielii dupa ce a fost

curatata de reziduuri, colectii
 se aplica un strat subtire de pudra pe zona care trebuie tratata
72
 pentru a pastra medicamentul pe zona tratata si pentru a nu se

imprastia pe hainele pacientului se poate acoperii zona cu o
compresa sau cu un pansament semipermeabil transparent
 daca se aplica medicatia pe mana sau piciorul pacientului, se
poate aacoperi apoi zona tratata cu manusa de bumbac respective
soseta de bumbac
 se va verifica frecvent zona tratata pentru depistarea precoce a
eventualelor iritatii, reactii alergice
 nu se va aplica nicioadata medicamentul fara a curate zona
tratata de vechea aplicare pentru a preveni astfel iritatia pielii
prin acumulare de reziduuri medicamentuoase vechi
 purtarea manusilor este obligatorie si pentru a preveni absorbtia
medicamentului prin pielea mainilor asistentei
 pansamentele si manusile folosite vor fi aruncate la deseuri
contaminate
 aplicarea unguentelor pe mucoase se va face in cantitati mult mai
mici decat pe piele deoarece mucoasele sunt de obicei umede si
absorb unguentul mult mai repede decat pielea
3.2.2 ADMINISTRATIA TRANSDERMALA A MEDICATIEI :
Printr-un patch adeziv sau un unguent dozat aplicat pe piele,

substanta medicamentuoasa este eliminat constant, controlat, direct in
circulatia sangvina, obtinandu-se un efect sistemic prelungit.
Medicatia transdermala folosita este nitroglicerina (in controlul
anginelor), scopolamina (folosita ca antiemetic), estradiolul (folosit in
postmenopauza), clonidina (folosita in hipertensiune), nicotina (folosita
la cei care doresc sa se lase de fumat) si fentanylul (un analgezic opioid
folosit pentru controlul durerii cornice).
Unguentul cu nitroglicerina dilata coronarele pentru aproximativ
4 ore pe cand un patch cu nitroglicerina va produce acelasi efect pentru
mai mult de 24 de ore.Un patch cu scopolamina atenueaza greata
pentru mai mult de 72 de ore, patch-ul cu estradiol are efect o
73
saptamana, cel cu nicotina 24 de ore, iar cel cu fentanyl pentru 72 de
ore.
Contraindicatiile de patch-uri transdermale sunt reactiile alergice
la medicamentul respectiv sau pielea iritata.
Materiale necesare:
 manusi
 medicatie prescrisa
 bandaj adeziv
 bandaj transparent semipermeabil
Administrare:
 se verifica medicatia prescrisa cu cea primita de la farmacie

 se verifica eticheta medicamentului si data expirarii
 se verifica identidatea pacientului
 se explica procedura pacientului
 se inlatura medicatia anterioara
Aplicarea unguentului transdermal:
Cel mai folosit unguent transdermal, folosit pentru efectul sau

sistemic, este nitroglicerina. Se foloseste pentru a dilata vasele sangvine
si pentru a imbunatatii irigarea cardiaca la pacientii cu ischemie
cardiaca sau angina pectorala.
 mai intai se masoara si se noateaza tensiunea arteriala a

pacientului
 se inlatura unguentul anterior daca este cazul
 se masoara cantitatea de unguent prescrisa (pe o hartie marcata
care se otine o data cu unguentul) si se aplica direct pe piele (de
obicei pe piept sa brat)
 se poate acoperii zona cu pansament transparent semipermeabil
pentru a creste absorbtia medicamentului
 se va remasura tensiunea arteriala dupa cinci minute de la
aplicarea uguentului. Daca aceasta scade brusc si pacientul acuza
dureri de cap va fi anuntat medicul imdeiat pentru a reduce doza
74
 se indica pacientului sa stea lungit in pat sau sezand in scaun
imediat dupa aplicarea unguentului
Aplicarea patch-urilor transdermale:
 daca pacientul va primi medicatie transdermala trebuie sa fie

instruit cu atentie asupra folosirii corecte a acesteia, deoarece
dintre ei vor continua sa si le administreze singuri acasa
 se va explica pacientului ca patch-ul are mai multe straturi.
Stratul care sta in contact direct cu pielea contine o mica cantitate
de sunbstanta medicamentuoasa si permite intrarea acesteia in
circulatia sangvina. Urmatorul strat controleaza eliberarea
treptata a medicamentului din portiunea principala a patch-ului.
Al treilea strat contine principala doza de medicament. Ultimul
strat, cel exterior, consta intr-o bariera din poliester si aluminiu.
 pacientul va fi invatat sa-si apice patch-ul in locuri potrivite cum
ar fi partea superioara a bratului sau pieptulin spatele urechii,
evitand sa atinga gelul. Zona de aplicare trebuie sa fie uscata si
fara par
 va fi invatat sa alterneze locurile de aplicare de fiecare data cand
schimba patch-ul, pentru a evita iritatiile pielii
 nu-si va aplica patch-ul cu piele cu leziuni, nici in spatele
genughiului sau cotului
 dupa aplicare isi va spala mainile pentru a indeparta eventualele
urme de gel
 daca uda accidental suprafata cu gel sau scapa patch-ul pe jos va
trebui sa il inlocuiasca cu unul nou plasat in alt loc
 va trebui sa-si aplice patch-ul la aceeasi ora pentru a asigura
continuitatea tratamentului
 noul patch il va aplica cu 30 de minute inainte de al indeparta pe
cel vechi
 se scrie data si ora aplicarii patch-ului pe suprafata lui exterioara
75
 cand i se administreaza patch-ul cu scopolamine sau fentanyl

pacientul nu are voie sa sofeze pana cand nu se instaleaza
raspunsul la medicatia administrate
 pacientul va fii monitorizat pentru depistarea precoce a efectelor
adverse (durere de cap, hipotensiune la administrarea de
nitroglicerina etc)
3.2.3 ADMINISTRAREA MEDICATIEI PE CALE OCULARA:
Medicatia oculara (picaturi, unguente) are scop atat diagnostic

cat si terapeutic. Picaturile de ochi pot fi folosite in timpul examenului
oftalmologic pentru a anestezia ochiul, a dilata pupila facilitand
examinarea, a evidentia corneea pentru examinare. Medicatia oculara
poate de asemenea sa fie folosita pentru lubrefierea ochiului, tratament
(glaucom, infectii oculare), protectia vederii la nou-nascut, lubrefierea
orbitelor pentru introducerea protezelor oculare.
Intelegerea efectelor oculare a medicatiei administrate pe aceasta
cale este foarte importanta deoarece anumite medicamente pot cauza
afectiuni sau serioase efecte negative. De exemplu, acetilcolinergicele,
care sunt frecvent folosite in timpul examinarii ochiului, pot grabi
aparitia glaucomului la pacienti cu predispozitie pentru aceasta boala.
Materiale necesare:
 medicatia prescrisa
 manusi
 apa calda sau solutie normala salina
 pansamente oculare
 se va verifica daca medicatia este pentru aministrare oculara si

data expirarii
76
 se noteaza data primei folosiri a flaconului (dupa deschidere se va
folosi cel mult 2 saptamani pentru a evita contaminarea)
 se verifica ca solutia medicamentoasa oftalmica sa nu fie
decolorata, precipitata etc (se va avea in vedere ca majoritatea
solutiilor oftalmice sunt suspensii si au un aspect tulbure). Nu se
vor folosi solutiile care par anormale ca aspect
 daca capatul tubului cu unguent oftalmic a facut crusta, aceasta
se va elimina intr-o compresa sterila
Administrarea:
 compara medicatia prescrisa de medic cu cea primita de la

farmacie
 ne asiguram ca stim exact care ochi trebuie tratat deoarece
medicul poate prescrie medicamente si doze diferite pentru cei doi
ochi
 se va explica procedura pacientului si i se va asigura intimitatea
 se pun manusile
 se indeparteaza cu blandete pansamentele daca exista
 se vor curata secretiile intai in jurul ochiului cu comprese sterile
si apa calda sau solutie normal salina. Apoi, i se cere pacientului
sa inchida ochiul si se va curata din interior spre exterior cu
comprese sterile diferite pentru fiecare orbita
 pentru a indeparta crustele din jurul ochiului se pot mentine pe
ochi comprese umede sterile timp de 1,2 minute. Se va repeta
procedeul pana cand crustele vor putea fi indepartate cu usurinta.
 pacientul va sta culcat sau sezand, cu capul dat pe spate si inclinat
pe partea cu ochiul afectat
Administrarea medicamentelor prin instilatii oculare;
 se detaseaza capacul picuratorului daca este necesar si se trage

solutie in pipeta. Se va avea in vedere sa nu se contamineze
capatul picuratorului
 inaintea administrarii se va invata pacientul sa priveasca in sus si
in departare. Astfel corneea va fi intr-o pozitie care sa
minimalizeze riscul de a fi atinsa daca pacientul clipeste
involuntar in timpul administrarii
77
 se poate sprijini mana cu picuratorul pe fruntea pacientului fara a
a atinge capatul acestuia, iar cu cealalta mana se va trage in jos cu
blandete pleoapa inferioara si se va instila medicamentul in sacul
conjunctival
 se va evita sa se aplice picaturile direct pe globul ocular pentru a
nu provoca disconfort pacientului.
 daca se vor adminstra mai multe medicamente , se va astepta cel
putin 5 minute intre instilari
 se vor numara cu atentie picaturile administrate pentru a nu gresi
doza indicata
 dupa administrare se da drumul cu blandete pleoapei inferioare si
se cere pacientului sa clipeasca pentru distribuirea uniforma a
medicamentului administrat
 daca se adminstreaza un unguent oftalmic se aplica un strat
subtire de-a lungul sacului conjunctival dinspre interior spre
exterior. Se roteste tubul cu unguent pentru a finaliza aplicarea
 dupa administrare si eliberarea pleoapei inferioare se cere
pacientului sa inchida ochii si sa-si roteasca globii oculari pentru o
distributie uniforma a medicamentului
 daca se aplica mai multe unguente oftalmice se va astepta cel
putin 10 minute intre administrari
Adminstrarea medicatiei prin aplicarea de discuri oculare:
Discurile oculare sunt mici si flexibile, si sunt formate din trei

straturi: doua exteriare si unul de mijloc, care contine medicamentul.
Discul medicamentos pluteste intre pleoapa si sclera si poate fi purtat
chiar in timpul innotului sau activitatilor sportive. Prin administrarea
tratamentelor oculare sub forma de discuri medicamentoase pacientul
este scutit de grija de a-si adminstra picaturi oculare la anumite
intervale de timp. Dupa ce discul este plasat, lichidele oculare il umezesc
eliberandu-se astfel medicamentul pe care il contine. Lentilele de
contact si umiditatea oculara nu afecteaza discurile. Discul ocular poate
elibera medicamentul pe care il contine chiar si o saptamana de la
aplicare. (cum ar fi discurile care contin pilocarpina, folosita in
tratamentul glaucomului). Contraindicatiile folosirii discurilor oculare
sunt conjunctivitele, keratitele, dezlipirile de retina si alte afectiuni in
care constictia pupilara trebuie evitata.
78
Aplicarea discurilor oculare:
Este indicat sa se aplice discurile inainte de culcare pentru a

minimaliza efectele si disconfortul determinat de incetosarea vederii,
care apare de obicei imediat dupa adminstrare.
 se spala mainile si se pun manusi
 se trage un disc din pachet
 se trage cu blandete pleoapa inferioara si se plaseaza discul in
sacul conjunctival. Discul trebuie asezat orizontal , nu vertical
 se reaseaza pleoapa peste si deasupra discului. Daca discul inca se
vede se va trage din nou pleoapa inferioara si se va reaseza peste
disc. Se poate sugera pacientului sa-si ajusteze pozitia discului
presand foarte usor pe pleapa inferioara inchisa.Va fii avertizat sa
nu se frece la ochi pentru a nu se rani
 daca discul aluneca afara accidental, se va spala in apa rece si se
va aplica din nou
 daca pacientul necesita aplicarea discurilor la ambii ochi, acestea
se vor administra si indeparta in acelasi timp pentru a primi
medicatie concomitent la ambii ochi
 daca discul aluneca in repetate randuri va fi aplicat sub pleoapa
superioara .Pentru aceasta, se ridica si se indeparteaza de globul
ocular cu blandete pleoapa superioara si se va pozitiona discul in
sacul conjunctival. Se reaseaza pleoapa la loc si se cere pacientului
sa clipeasca de cateva ori. De asemenea, pacientul isi poate
pozitiona discul presand cu blandete pleoapa superioara inchisa
 daca pacientul va continua medicatia acasa, el trebuie invatat cu
atentie modul de aplicare si de indepartare a discurilor. Cu
timpul, pacientului i se va parea din ce in ce mai usor aplicarea
discurilor, obisnuindu-se cu manevrele necesare si cu senzatia
respectiva
 pacientul va fii avertizat asupra eventualelor efecte adverse ale
folosirii discurilor medicamentoase oculare( de exemplu la
administrarea de pilocarpina): senzatia de corp strain
intraocular, roseata ochiului, prurit, edem , intepaturi, lacrimare,
dureri de cap. Multe simptome vor disparea dupa aproximativ 6
saptamani de folosire. Daca totusi acestea persista si sunt
puternice, trebuie anuntat medicul imediat.
79
Indepartarea discurilor oculare:
Indepartarea discurilor oculare se poate face fie cu un deget fie cu

doua. Dupa ce se spala mainile si se pun manusile se indeparteaza
pleoapa inferioara pentru a fii evidentiat discul si cu aratatorul de la
cealalta mana se va impinge trage discul prin alunecare in afara sacului
conjunctival. De asemenea, se poate prinde discul cu doua degete si se
scoate afara.
Daca discul este sub pleoapa superioara se vor aplica miscari
blande , circulare pe pleaoapa inchisa a pacientului, dirijandu-se discul
spre coltul ochiului (nu peste cornee) si de acolo in sacul conjunctival al
pleoapei inferioare de unde se va scoate prin manevra descrisa mai sus.
 daca se adminstreaza medicatie oculara cu absorbtie sistemica (de

exemplu atropina), se va presa bland cu degetul pe coltul intern al
ochiului respectiv timp de 1-2 minute dupa instilare in timp ce
pacientul tine ochii inchisi. Aceasta manevra va impiedica
medicamentul sa se reverse in ductul lacrimal
 daca se adminstreaza medicatie la ambii ochi se va folosi cate o
compresa curata pentru fiecare pentru a indeparta surplusul de
medicament care se poate scurge din ochi
 daca medicamentul are pipeta separat se va descarca orice rest de
medicament din aceasta in flacon evitandu-se sa se atinga de ceva
 pentru a evita contaminarea, este indicat ca un medicament sa nu
fie folosit la mai multi pacienti
 daca se indica adminstrarea de picaturi si unguent la acelasi
pacient, picaturile se vor adminstra primele
 ca si complicatii, anumite medicamente adminstrate pe cale
oculara pot determina arsuri temporare, prurit si roseata, si
rareori efecte sistemice
 daca necesita continuarea tratamentului acasa, pacientul trebuie
invatat efectuarea corecta a manevrelor de adminstrare
80
3.2.4 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN PICATURI
AURICULARE:
Instilatiile auriculare se folosesc pentru tratamentul infectiilor si

inflamatiilor urechilor, indepartarea cerumenului, anestezie locala, sau
indepartarea insectelor ajunse accidental in ureche.
Instilatiile auriculare sunt in principiu contraindicate pacientilor
cu perforatie de timpan, dar se pot totusi efectua anumite manevre
sterile.
De asemenea, instilatiile cu hidrocortizon sunt contraindicate
pacientilor cu herpes, alte infectii virale, fungi etc.
 picaturile prescrise
 sursa de lumina
 aplicator cu capatul de bumbac
 bol cu apa calduta
 dopuri urechi din bumbac
Pregatirea medicamentelor:
 pentru a preveni efectele adverse ce pot apare la administrarea de

instilatii auriculare prea reci (vertij, greata , durere) se vor
pregati instilatiile la temperatura camerei fie tinandu-le intr-un
bol cu apa calda fie incalzind flaconul in mana, si se vor testa pe
incheietura mainii inainte de aplicare
 daca se va folosi picurator de sticla se va verifica integritatea
acestuia pentru a nu rani canalul auditiv
Adminstrarea :
 se va verifica medicamentul care trebuie administrat, dozajul si
ne asiguram ca stim exact care este urechea afectata
 se asigura intimitate pacientului
 se aseaza pacientul culcat pe partea opusa urechiei afectate
81
 se pozitioneaza canalul auditiv (la adult se trage ureche in spate si
in sus, la copil in spate si in jos) pentru o mai buna patrundere a
medicamentului
 se va sterge orice secretie observata cu aplicatorul cu capat de
bumbac, deoarece orice colectie poate reduce efectul
medicamentului
 se verifica medicamentul care trebuie adminstrat ca data de
expirare si se compara inca o data cu indicatia medicului
 cu urechea corect pozitionata se aplica numarul indicat de
picaturi tinand in asa fel picuratorul incat picaturile sa fie
aplicate nu direct pe timpan ci pe peretele canalului auditiv,
pentru a dimuna disconfortul pacientului
 se mentine urechea in acceasi pozitie pana cand medicamentul
dispare cu totul in interiorul canalului auditiv, apoi este eliberata
in pozitia obisnuita.
 se cere pacientului sa ramana culcat inca 5-10 mkinute pentru a
lasa medicamentul sa fie absorbit si se poate pune un dop de
bumbac pentru a impiedica scurgerea medicamentului, avand
grija sa nu fie introdus prea adanc pentru a nu crea presiune in
canalul auditiv
 se curata si usuca ureche externa
 daca este indicat se va repta aceeasi procedura in cealalta ureche
dupa cel putin 10 minute
 Canalul auditiv este in mod normal foarte sensibil, iar atunci cand
are anumite afectiuni, aceasta sensibilitate creste, de aceea se
recomnda o blndete deosebita in efectuarea manevrelor
 Se vor spala mainile inainte si dupa efectuarea instilatiilor cat si
intre aplicatii daca se indica adminstrarea la ambele urechi
 Pentru a preveni ranirea timpanului, nu se va introduce niciodata
aplicatorul cu capat de bumbac dincolo de punctul care se poate
vedea cu ochiul liber
 Daca se indica administrare de picaturi si unguent, se vor aplica
intai picaturile
 Daca necesita continuarea tratamentului acasa, pacientul trebuie
invatat cu atentie metoda corecta de adminstrare
82
 Daca pacientul prezinta vertij, se vor ridica barele de protectie ale
patului in timpul adminstrarii si se va evita ridicarea brusca sau
grabita dupa terminarea procedurii, pentru a nu-i accentua
vertijul.
 Pacientul trebuie supravegheat pentru a observa eventualele
reactii adverse ca: vertij, greata, colectii, durere etc
3.2.5 ADMINISTRAREA MEDICATIEI PE CALE NAZALA:
Medicatia pe cale nazala poate fi sub forma de picaturi, spray sau

aerosoli (folosind un nebulizator).
Majoritatea medicamentelor administrate in acest fel produc mai
degraba efecte locale decat sistemice. Multe medicamente cu cale de
administrare nazala sunt vasoconstrictoare, folosite pentru ameliorarea
congestiei nazale.
Alte tipuri de medicamente folosite pe aceasta cale sunt
antisepticele, anestezicele si corticosteroizii. Anestezicele locale pot fi
adminsitrate pentru asigurarea confortului pacientului in timpul unei
examinari rinolaringeale, laringoscopii, bronhoscopii sau intubatii
endotraheale. Corticosteroizii reduc inflamatia in sindroamele alergice
sau inflamatorii sau atunci cand pacientul are polipi nazali.
Materiale necesare:
 manusi
 tavita renala
Administrarea:
 se reverifica medicatia prescrisa de medic cu cea ridicata de la

farmacie, data expirarii medicamentului, concentratia
 se explica procedura pacientului pentru a ne asigura de
colaborarea sa si pentru a-i reduce anxietatea
 se asigura intimitate pacientului
83
 se pozitioneaza pacientul corect, in functie de manevra pe care
vrem sa o efectuam.
Administrarea de picaturi nazale:
 pentru a i se administra picaturi, pacientul trebuie pozitionat

culcat cu capul usor inclinat spre zona afectata.
 se fixeaza o nara ridicand-o usor si asezand picuratorul exact la
orificiul de intrare. Picuratorul se va indrepta in sus si spre linia
mediana a nasului, mai degraba decat in jos entru ca
medicamentul sa se duca inspre spatele cavitatii nazale nu in gat.
 se introduce apoi picuratorul aproximativ 1 cm in nara fara a o
atinge si se adminsitreaza doza prescrisa de medicament.
 pentru a evita ca medicamentul sa curga afara din nara se indica
pacientului sa-si mentina pozitia inca 5 minute de la administrare
si sa respire pe gura, permitand astfel medicamentului sa
efectueze constrictia mucoasei si sa diminueze congestia nazala.
 pacientul poate expectora in tavita daca medicamentul a ajuns in
gura sau gat.
 se va sterge cu o compresa curata excesul de medicament de pe
fata pacientului, daca este cazul
 se va spala picuratorul cu apa calda si va fii lasata sa se usuce,
fiind indicat sa se foloseasca doar la acelasi pacient.
Administrarea de spray-uri nazale:
 pacientul este pozitionat fie ridicat cu capul dat pe spate, fie

culcat, cu umerii ridicati, capul dincolo de marginea patului, in
hiperextensie. Se va sprijini capul pacientului astfel pozitionat.
 se inlatura capacul spray-ului
 se astupa o nara a pacientului si se introduce capatul flaconului in
cealalta nara
 pacientul este instruit sa inhaleze eliberand concomitent un o doza
de medicament repede si ferm, dupa care pacientul va expira pe
gura.
 daca este necesar se va repeta manevra in aceeasi nara sau in
cealalta
84
 pacientul este instruit sa isi mentina pozitia inca cateva minute
dupa administrare, sa inspire bland pe nas si sa expire pe gura, sa
evite sa isi sufle nasul cateva minute.
Administrarea de medicamente sub forma de aerosoli:
 pacientul este rugat sa-si sufle nasul

 se agita flaconul inainte de utilizare si se indeparteaza capacul
 se tine flaconul intre degetul mare si aratator
 se indica pacientului sa isi dea capul pe spate si se introduce
capatul flaconului intr-o nara in timp ce o acoperim pe cealalta
 se elibereaza o doza de medicament printr-o miscare ferma si
rapida
 se agita din nou flaconul si se introduce si in cealalta nara
 se indeparteaza adaptatorul flaconului, se spala cu apa calduta si
se lasa sa se usuce fiind indicat sa se foloseasca doar la acelasi
pacient
 tuburile sub presiune (ca sprayurile si aerosolii) trebuie verificate

sa nu fie accidentate sau perforate.
 Pentru a evita contaminarea si raspandirea infectiilor, flacoanele
se eticheteaza si se folosesc doar la un pacient
 Pacientul trebuie invatat sa isi administreze singur si corect
medicamentele daca este necesar sa continue administrarea si
acasa
 Pacientul trebuie avertizat sa nu si adminstreze medicatia un timp
mai indelungat decat este prescris, deoarece aceasta isi pot pierde
efectul terapeutic sau dimpotriva, pot da dependenta
 Pacientul trebuie informat asupra posibilelor efecte adverse ale
tratamentului cat si a anumitor particularitati ale
medicamentelor administrate (de exemplu, la administrarea de
corticosteroizi sub forma de spray sau aerosoli, efectul poate
aparea la un interval cuprins intre 2 zile si 2 saptamani)
 Pacientul va fi invatat sa isi mentina o buna igiena orala si nazala
85
3.2.6 Administrarea medicamentelor pe cale vaginala:
Medicatia vaginala cuprinde supozitoare, ovule, creme, geluri si

unguente. Acestea se folosesc fie ca tratament al infectiilor locale
(vaginite, trichomonas vaginalis), fie ca antiinflamatoare sau
contraceptive.
Medicatia care se adminstreaza pe cale vaginala poate fi nsotita
de un aplicator care usureaza plasarea medicamentului.Medicatia
adminstrata pe acesta cale este eficienta daca pacienta va sta culcata
dupa adminstrare pentru a e vita pierderile de medicamente prin
scurgere.
Materiale necesare:
 lubrifiant
 manusi
 comprese
 pensa sau aplicator daca este necesar
Administrare:
 este indicata administrarea medicatiei pe cale vaginala , inainte de

culcare, pentru ca pacienta sa ramana astfel cat mai mult timp
intinsa
 se verifica medicatia prescrisa de medic cu cea ridicata de la
farmacie
 se confirma identiatea pacientei
 se explica procedura pacientei si i se asigura intimitate
 se cere pacientei sa micioneze inainte de administrare
 pacienta poate fi intrebata daca doreste sa-si adminstreze singura
medicamentul. Daca da, va fi instruita corespunzator.
86
 pacienta va fi asezata in pozitia corespunzatoare (cea
ginecologica) si i se va expune doar perineul
Administrarea supozitoarelor pe cale vaginala:
 se scoate supozitorul din invelis si, daca este necesar, se lubrefiaza

cu un lubrefiant pe baza de apa
 se pun manusi si se evidentiaza vaginul
 cu un aplicator sau cu ajutorul indexului se introduce supozitorul
apoximatov 5 cm in interiorul vaginului
 miscarile de introducere ale medicamentelor intravaginale trebuie
sa fie initial in jos, spre coloana vertebrala si apoi in sus si in
spate, spre cervix)
Administrarea de creme, geluri sau unguente pe cale vaginala:
 acestea sunt insotite intotdeauna de un aplicator special care se

ataseaza la tubul de unguent, crema, gel care se va presa usor
pentru eliberarea cantitatii dorite
 se pun manusile, se expune vaginul si se aplica intocmai ca la
supozitoare
 pentru a nu se murdari hainele si patul pacientei acestea se pot

proteja cu o aleza
 pacienta este sfatuita sa ramana in pat cat mai mult posibil pentru
urmatoarele cateva ore
 supozitoarele trebuie pastrate la frigider deoarece se topesc la
temperatura camerei
 daca pacienta va continua tratamentul acasa trebuie sa ne
asiguram ca si-a insusit corect tehnica de administrare
 pacienta este atentionata sa nu foloseasca tampoane vaginale dupa
adminstrare de medicamente intravaginal deoarece acestea pot
absorbi medicamentele adminstrate
 pacienta trebuie atentionata sa evite contactele sexuale pe durata
tratamentului
87
 pacienta va fi informata asupra eventualelor reactii adverse
( iritatii locale) care vor trebui comunicate medicului
3.3 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE

ENTERALA:
3.3.1. MEDICATIA ORALA:
Deoarece medicamentele cu cale de adminstrare orala sunt cele

mai lipsite de risc, mai ieftine si mai convenabile ca mod de
adminstrare, o mare parte din tratamentele medicamentoase se
adminstreaza pe aceasta cale.
Astfel, pe aceasta cale se pot administra tratamente sub forma de:
tablete, capsule, siropuri, elixiruri, pudre, suspensii, uleuri, granule etc.
Unele necesita preparare specifica inainte de adminstrare: uleiurile,
suspensiile, granulele.
De cele mai multe ori, medicatia orala este prescrisa in doze mai
mare decat echivalentul sau parenteral, deoarece, dupa absorbtia in
tractul gastrointestinal, o parte din medicatie este distrusa de ficat si
eliminata inainte de a intra in circulatia sistemica.
Dozele mediamentoase orale normale pentru un adult pot fi
periculoase pentru un varstnic.
Tratamentul pe cale orala este contraindicat pacientilor
inconstienti, celor care prezinta varsaturi, cat si celor care din diverse
motive nu pot inghiti.
Materiale necesare:
 recipient pentru medicamente
 pahar apa sau suc pentru copii
Administrare:
 se verifica cu atentie medicatia prescrisa de medic si se compara

cu cea primita de la farmacie
88
 se verifica data expirarii medicamentelor
 se verifica starea pacientului (constienta) si semnele vitale. O
schimbare in starea acestuia poate justifica schimbarea sau
anularea medicatiei (de exemplu, nu se vor mai administra
antihipertensive la un pacient care prezinta hipotensiune)
 se administreaza medicatia impreuna cu apa sau alt lichid adecvat
 siropul nu se adminstreaza cu apa pentru a nu-i diminua efectul
 daca este necesar, se vor sfarama tabletele pentru a facilita
inghitira lor
 se va sta langa pacient pana cand acesta va inghiti medicamentul
si daca este nevoie, se va verifica deschizandu-i gura.
 Se va reveni pentru verificarea starii pacientului in maxim 1 ora
 asistenta se va asigura ca are medicatie scrisa de medic, cerand

indicatii necesare timpului si modului de adminstrare daca este
necesar. Nu se va adminstra niciodata medicatie prin indicatie
verbala
 se va anunta medcul pentru orice medicatie neadministrata din
diverse motive sau efecte adverse
 medicamentele lichide necesita atentie sporita la dozare
 nu se va adminstra niciodata un medicament dintr-un flacon
neetichetat. Nu se va eticheta niciodata un flacon decat de catre
farmacist
 medicatia nu se va lasa niciodata la indemana nimanui. Pacientul
poate lua din greseala altceva sau un alt coleg le poate aranja
altfel cauzand confuzii si greseli
 medicatia opioida trebuie supervizata de doaua nurse si trebuie
avut in vedere atat specificul spitalului cu privire la circuitul
acestora cat si legile general valabile referitoare la acestea
 daca pacientul cere detalii despre medicatia sa, se va verifica din
nou prescriptia medicului si i se vor oferi detaliile cerute.
Pacientul va trebui sa fie informat despre orice schimbare
survenita in schema sa de tratament
89
 pacientul va fi informat asupra posibileor efecte adverse si i se va
cere sa anunte echipa de ingrijire despre orice schimbare in
starea sa
 se vor adminstra preparatele lichide pe baza de fier, de exemplu,
cu ajutorul unui pai, pentru a preveni afectarea dentara
 tot cu un pai se pot adminstra si lichidele cu gust neplacut,
deoaree in acest fel vor intra in contact cu acesta mult mai putine
papile gustative
 daca pacientul nu poate inghiti o tableta sau capsula, fie aceasta se
va sfarama daca este posibil, fie se va cere medicului si
farmacistului sa ofere o varianta lichida a aceluiasi medicament.
Capsulele se pot deschide si adminstra pulberea dinauntru
3.3.2 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SONDA

NAZOGASTRICA SI GASTROSTOMA :
Pe langa faptul ca ofera o alternativa in alimentatia pacientului,

montarea sondei nazogastrice cat si gastrostomia permit si
adminstrarea medicamentelor pe aceasta cale.
Inaintea adminstrarii medicamentelor pe aceasta cale, trebuie verificata
cu atentie pozitia si permeabilitatea sondei.
Adminstrarea medicamentlor uleioase este contraindicata pe
acesta cale deoarece ele se lipesc de peretii sondei si mixeaza cu alte
lichide adminstrate, obstruand-o astfel.
Materiale necesare:
 aleza
 seringa speciala cu piston de 50-60 ml
 comprese
 recipient pentru mixarea medicamentelor daca este necesar
 apa
 leucoplast
 pensa pentru clampat
90
 tub de pentru gastrostoma si palnie daca este necesar
 lichidele care se administreaza trebuie sa fie la temperatura

camerei. Administrarea de lichide reci pe sonda nazogastrica
poate da crampe abdominale
 desi nu este o procedura sterila, se va verifica ca toate materialele
folosite sa fie curate
Administrare:
 se verifica medicatia
 daca medicatia prescrisa este sub forma de tablete aceasta trebuie
sfaramata pentru a pute fi dizolvata intr-un lichid. De preferat sa
se ceara medicatie sub forma de lichide de la farmacie pentrru a fi
administrata pe aceasta cale
 se explica procedura pacientului si i se asigura intimitate
 se protejeaza pacientul cu un prosop pus pe piept
 se ridica patul astfel incat pacientul sa stea cu capul usor ridicat
 se clampeaza sonda si se ataseaza seringa
 se declampeaza sonda si se aspira pentru a verifica pozitia sondei
 daca apare lichid gastric , sonda este bine pozitionata( se pot pune
cateva picaturi pe o banda de masurare a pH-ului pentru a fi
siguri ca este lichid gastric- pH-ul trebuie sa fie mai mic de 5)
 daca nu apare lichid gastric, sonda cel mai probabil este in esofag
si trebuie repozitionata
 daca se intalneste rezistenta la aspirare se va opri procedura.
Rezistenta la aspirare poate fi cauzata de o sonda nefunctionala
(obstruata , de exemplu) sau de o proasta pozitionare a sondei. De
asemenea, trebuie stiu ca sondele de calibru mic se pot colaba la
aspirare
 dupa verificarea pozitiei sondei si repozitionarea ei daca este
necesar, se clampeaza si se lasa capatul liber pe comprese
 se amesteca medicamentul cu apa sau alt lihid de adminstrare.
Daca este tableta se va verifica ca este suficient de sfaramat astfel
91
incat sa poata trece fara sa obstrueze sonda, daca este capsula se
va scoate invelisul si se va dizolva continutul
 se amesteca bine pentru omogenizare medicamentul cu lichidul in
care se dizolva
 se reataseaza seringa, de data aceasta fara piston si se
declampeaza sonda
 medicamentul preparat se pune in seringa cate putin si se
controleaza rata de curgere prin ridicarea sondei lent
 daca medicatia curge fara probleme se va adauga putin cate putin
pana la terminarea intregii doze
 daca medicatia curge greu se va mai dilua , vascozitatea putind fi
unul din motive, sau se va opri procedura pentru a reverifica
pozitia sondei.Nu se va forta introducerea medicatiei
 se va supraveghea pacientul in timpul adminstrarii. Daca se
observa semne de disconfort se va opri procedura imediat
 dupa admistrarea intregii doze, se va spala sonda cu 30-50 ml apa
pentru a preveni obstruarea acesteia cu resturile de medicament.
La copii se va spala doar cu 15-20 ml apa
 dupa spalarea sondei se clampeaza rapid sonda si se detaseaza
seringa montandu-se un capacel in capatul sondei si fixand-o intr-
o pozitie cat mai comoda pentru pacient
 se indeparteaza aleza
 pacientul este pozitionat pe partea dreapta cu capul usor ridicat
pentru inca 30 de minute de la adminstrare. Aceasta pozitie
permite buna patrundere a medicatiei in stomac si previne
refluxul gastro-esofagian
 administrarea medicatie pe gastrostoma necesita pregatirea
pacientului si a materialelor necesare ca la administrarea pe
sonda nazogastrica
 se verifica pielea din jurul stomei pentru a observa eventualele
iritatii. Daca acestea exista, va fi anuntat medicul
 se indeparteaza compresle de pe capatul tubului, se ataseaza
seringa si se declampeaza tubul
 se introduc aproximativ 10 ml apa pentru a verifica
permeabilitatea stomei
 daca apa curge greu sau deloc se va se va anunta medicul
 se adminstreaza medicatia avand grija sa nu se goleasca seringa
de tot pentru a evita patrunderea aerului
 dupa adminstrare se va spala cu 50 ml apa
 se clampeaza din nou, se acopera cu comprese si se fixeaza bine cu
leucoplast
92
 se pozitioneaza pacientul pe partea dreapta cu capul usor ridicat
pentru inca 30 de minute de la adminstrare. Aceasta pozitie
permite buna patrundere a medicatiei in stomac si previne
refluxul gastro-esofagian
 pentru a preveni administrarea unei cantitati prea mari de lichide

odata (mai mult de 400 ml la adulti), se va evita sa se adminstreze
medicatia la ora mesei
 daca totusi trebie adminstrata si medicatia si hrana in acelasi
timp, se va administra intai medicatia
 daca pacientul primeste continuu hrana, aceasta se va opri si se va
verifica reziduul stomacal. Daca acesta este mai mare decat 50%
din cantitatea de hrana adminstrata cu o ora inainte, se va opri
orice administrare de hrana sau medicamente si va fi anuntat
medicul. Acesta poate fi un semn de ocluzie intestinala sau ileus
paraliticus
 daca sonda nazogastrica este atasata la o punga colectoare sau
sistem de aspirare acesta trebuie oprit si sonda clampata cel puti
30 de minute dupa administrare
 daca pacientul necesita tratament administrat pe aceasta cale
timp indelungat, va fi invatat sa-si adminstreze singur acasa in
mod corect
3.3.3 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE BUCALA,

SUBLUNGUALA SI TRANSLINGUALA:
Anumite medicamente sunt administrate bucal, sublingual sau

translingual pentru a evita transformarea sau distrugerea lor in stomac
sau intestinul subtire.Aceste medicamente administrate pe aceste cai
actioneaza rapid deoarece mucoasa orala este bogat vascularizata si
permite trecerea medicamentelor direct in circulatia sistemica.
Medicamentele administrate pe cale bucala includ nitroglicerina,
metiltestosteronul. Sublingual se administreaza isosorbid dinitratul,
nitroglicerina, ergotamina. Translingual (pe limba) se administreaza
spray-uri medicamentoase pe baza de nitrati pentru pacientii cu angina
cronica.
93
Materiale necesare:
 recipient pentru medicamente
Administrare:
 se verifica medicatia prescrisa si se compara cu cea ridicata de la

farmacie
 se explica pacientului modul de administrare
 se verifica data de expirare a medicamentelor
AdminIstrarea medicamentelor pe cale bucala si sublinguala:
 in administrarea pe cale bucala, medicamentul se plaseaza intre

obraz si gingie
 pentru administrarea sublinguala, medicamentul se plaseaza sub
limba pacientului
 se instruieste pacientul sa tina tableta la locul plasat pana cand se
dizolva in totalitate pentru a fi absorbita in intregime
 nu trebuie atinsa tableta cu varful limbii sau mestecata pentru a
nu fi inghitita
 pacientul nu trebuie sa fumeze pana cand medicamentul nu s-a
dizolvat complet deoarece nicotina are efecte vasoconstrictoare
care incetinesc absorbtia
Administrarea translinguala:
 pacientul va fi invatat sa tina pulverizatorul vertical, cu orificiul

de iesire cat mai aproape de gura
 va fi instruit sa pulverizeze medicamentul doar pe limba printr-o
apasare ferma pe butonul flaconului
 trebuie reamintit pacientului ca nu trebuie sa inhaleze sprayul ci
doar sa il pulverizeze pe limba si sa astepte 10 secunde dupa
adminstrare inainte de a inghiti
94
 nu se vor da lichide sa bea pacientului dupa administrare de

medicamente pe cale bucala, deaorece unele necesita aproape o
ora pentru a fi absorbite in totalitate. De asemenea, nu trebuie
nici sa-si clateasca gura pana la absorbtia completa a
medicamentului
 unii pacienti care iau frecvent nitroglicerina sublingual pot simti
furnicaturi la locul de adminstrare.Se poate alterna locul de
adminstrare pentru a nu provoca iritatii.
3.3.4 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR INTRARECTAL:
Medicamentele care se administreaza intrarectal pot fi

supozitoarele si unguentele.
Supozitoarele sunt medicamente solide, mici, de cele mai multe ori
sub forma de con, constituite pe baza de unt de cacao sau glicerina. Se
administreaza pentru a stimula peristaltismul intestinal si defecatia, sau
pentru a reduce durerea si iritatiile locale. De asemenea ele contin
antitermice. Se topesc la temperatura corpului si sunt absorbite lent.
Deoarece insertia de supozitoare intrarectal stimuleaza nervul
vag, aceasta procedura este contraindicata la pacientii cu aritmii. De
asemenea, este contraindicata la pacientii care au suferit recent
interventii chirurgicale recente in zona rectului sau prostatei.
Materiale necesare:
 supozitoarele rectale sau tubul de unguent cu un aplicator special

 manusi
 lubrefiant
 comprese
 supozitoarele se vor pastra la frigider pana in momentul

administrarii deoarece ele se topesc la temperatura camerei si se
inmoaie fiind dificil de introdus
95
Administrare:
 se verfica medicatia prescrsa de medic ca sa corespunda cu cea

ridicata dela farmacie
 se verifica data de expirare a medicamentelor
 se explica procedura
 se asigura intimitate
Administrarea supozitoarelor:
 pacientul este pozitionat in decubit lateral stang cu piciorl stang

intins in spate si dreptul flectat (Pozitia Sims) si se acopera
expunandu-i doar zona fesiera
 se pun manusile, se scoate supozitorul si se lubrefiaza cu un
lubrefiant pe baza de apa
 se ridica fesa dreapta cu o mana pentru a expune anusul
 se indica pacientului sa respire profund pe gura pentru a relaxa
sfincterul anal si a-i reduce anxietatea si disconfortul in timpul
insertiei
 folosind indexul de la cealalta mana se va introduce supozitorul
aproximativ 7 cm pana trece de sfincterul anal intern
 se indica pacientului sa stea in aceeasi pozitie si sa incerca sa tina
cat mai mult supozitorul( de exemplu, un supozitor administrat
pentru stimlarea defecatiei trebuie tinut cel putin 20 de minute
pentru a-si face efectul)
 daca este cazul se preseaza pe anus cu comprese pana cand
urgenta de defecatie trece
Administrarea de unguente perianal si intrarectal:
 se pun manusile
 pentru aplicatii externe, in zona anala, se folosesc manusi si
comprese pentru a aplica unguentul
96
 pentru adminstrare intrarectala se ataseaza aplcatorul la tub si se
lubrefiaza
 pacientul este pozitionat in decubit lateral stang cu piciorl stang
intins in spate si dreptul flectat (Pozitia Sims) si se acopera
expunandu-i doar zona fesiera
 se ridica fesa dreapta cu o mana pentru a expune anusul
 se indica pacientului sa respire profund pe gura pentru a relaxa
sfincterul anal si a-i reduce anxietatea si disconfortul in timpul
insertiei
 se introduce cu blandete aplicatorul lubrefiat directionanadu-l
spre ombilic
 se preseaza incet pe tub pentru a elibera unguentul
 se scoate aplicatorul si se plaseaza comprese interfesier pentru a
absorbi excesul de unguent
 se detaseaza aplicatorul si se spala bine cu apa calda si sapun (se
va folosi doar la acelasi pacient)
 deoarece ingestia de lichide si mancare stimuleaza peristaltismul,

supozitoarele pentru combaterea constipatiei trebuie administrate
cu 30 de minute inainte de masa pentru a facilita defecatia
 pacientul va fi invatat sa se abtina de la a expulza supozitorul
 se asigura ca butonul de alarma este la indemna pacientului,
deoarece unii pacienti (de exemplu cei cu hemoroizi) nu-si pot
suprima senzatia de urgenta de defecare si nu pot retine
supozitorul mult timp
 pacientul trebuie informat ca anumite supozitoare pot schimba
culoarea scaunului urmator
3.4 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE

PARENTERALA:
3.4.1 ADMINISTRAREA COMBINATA A MEDICATIE INTR-O

SERINGA:
Combinarea a doua medicamente intr-o seringa scuteste pacientul

de doua intepaturi. Medicamentele pot fi combinate intr-o seringa in
97
mai multe feluri.Fie din doua fiole, fie dintr-o fiola si un flacon, fie din
doua flacoane. Mai exista si medicamente gata dozate si trase in seringi
sterile (cum ar fi anticoagulantele, de exemplu).
Aceste combinatii sunt contraindicate daca medicamentele nu
sunt compatibile fie pentru ca precipita, fie pentru isi anuleaza unul
efectul celuilalt, fie cand cantitatea combinata este prea mare pentru a fi
absorbita printr-o singura injectie.
Tipul de seringa si ac folosite vor depinde de medicatia prescrisa,
constitutia fizica a pacientului, calea de administrare.
Materiale necesare:
 seringa si ace
Administrare:
 se verifica medicatia prescrisa si se compara cu cea ridicata de la

farmacie
 se verifica data exprarii
 se dozeaza cantitatea care trebuie administrata
 se dezinfecteaza cu pad alcoolizat dopul flacoanelor inainte de

utilizare (de a fi intepate cu acul)
 se dezinfecteaza capatul fiolelor inainte de a le rupe
 cand se folosesc fiole se poate filtra medicamentul cu un alt ac
pentru inlaturarea eventualelor cioburi, daca este cazul
 daca se combina medicamente din doua flacoane cu multidoze de
medicament va trebui schimbat acul cu care se trage substanta
din cele doua flacoane pentru a evita sa introducem intr-un flacon
picaturi de substanta din celalat flacon care raman pe ac
 nu se vor combina niciodata medicamentele despre care asistenta
nu este sigura ca sunt compatibile
 nu se vor combina niciodata mai mult de doua medicamente
98
 desi multe medicamente incompatibile precipita vizibil, unele isi
schimba doar proprietatile fara a se vedea ceva vizibil (isi
schimba structura chimica si proprietatile)
 multe medicamente sunt eficiente si compatilbile doar daca sunt
administrate imediat ce au fost preprate. Astfel, dupa aproximativ
10 minute, sub influenta luminii, caldurii si a altor factori externi,
isi pot schimba proprietatile, culoare si pot deveni incompatibile
 se va acorda o grija deosebita administrarii medicamentelor care
sunt prezentate sub forma de flacoane multidozate (de exemplu
insulina). Daca avem de adminstrat insulina cu efect imediat si
insulina cu efect retard, se va trage intai insulina cu efect imediat
si apoi cea cu efect retard. Astfel, daca ajung cateva picaturi de
insulina cu efect imediat in flaconul mutidozat de insulina cu efect
retard, acestea nu ii vor schimba proprietatile, daca se intamapla
invers insa, pot fi afectate proprietatile
 dupa administrare nu se recapeaza acul pentru a evita intepare
3.4.2 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECTIE

SUBCUTANATA:
Cand administrarea medicatiei se face in tesutul adipos, sub piele,

substantele ajung mult mai repede in circulatia sangvina decat daca
sunt adminstrate oral. De asemenea, inejectiile subcutanate produc mult
mai putine leziuni ca cele intramusculare si au risc mai scazut.
Absorbite prin circulatia capilara, medicamentele recomandate sa
fie adminstrate pe cale subcutanata sunt solutii apose sau suspensii de
aproximativ 0,5- 3 ml. Heparina si insulina, de exemplu, sunt substante
administrate cu precadere pe acesta cale.
Medicamentele administate pe aceasta cale se fac cu ajutorul unui
ac scurt si subtire, prin tehnica sterila.
Cele mai comune locuri de injectare subcutanata sunt: partea
exerioara a bratelor, partea exterioara a coapselor, tesutul adipos al
abdomenului inferior, partea superioara a soldului, partea superioara a
spatelui, partea superioara a feselor.
Injectiile subcutanate sunt contraindicate in zonele inflamate,
edematiate, care prezinta felurite leziuni sau semne din nastere. Pot fi,
de asemnea, contraindicate persoanelor cu tulbrari de coagulare.
99
Cand tratamentul subcutanat se administreaza timp indelungat,
cum este cazul insulinei, locurile de adminstrare se vor alege prin
rotatie.
Heparina se administreaza preferabil in tesutul adipos al
abdomenului inferior, iar insulina in portiunea superioara a bratelor si
abdomen.
Materiale necesare:
 medicatia prescrisa de medic si comparata cu cea ridicata de la

farmacie
 manusi
 seringa
 ac
 comprese
 verificarea medicatiei si dozelor prescrise

 se testeaza pacientul sa nu fie alergic la substanta, in special
inainte administrarii primei doze
 se spala mainile
 se inspecteaza medicatia sa nu aiba un aspect tulbure sau
anormal( cu exceptia celor care au un aspect particular, cum ar fi
un anumit tip de insulina care are un aspect tulbure)
 se alege locul de injectare
 se verifica inca o data medicatia
 daca medicatia este in fiola se dezinfecteaza aceasta, se sparge si
se trage doza indicata, scotand aerul din seringa. Apoi se schimba
acul cu unul potrivit pentru injectare subcutanata
 daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se
dezinfecteaza capacul de cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage
doza indicata, se scoate aerul si se schimba acul cu cel pentru
injectia subcutanata
 tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea:
se dezinfecteaza capacul flaconului se introduce acul, seringa se
umple cu aer, tragand de piston, aceea cantitate echivalenta cu
100
doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din
flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si seringa se va
umple singura cu cantitatea necesara
Administrare:

 se explica procedura pacientului pentru a ne asigura de
cooperarea sa si pentru a-i reduce anxietatea
 se selecteaza un loc pentru injectare (avandu-se in vedere ca
trebuie alternate)
 se pun manusile
 se sterge locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat incepand
din centrul zonei alese spre exterior prin miscari circulare
 se lasa alcoolul sa se ususce pe piele pentru a preveni introducerea
de alcool subcutanat in timpul injectiei, ceea ce produce o senzatie
de usturime pacientului
 se indeparteaza capacul acului de la seinga
 cu o mana se pliaza pielea din zona aleasa, cu o miscare ferma ,
formand un pliu de tesut adipos
 se atentioneaza pacientul ca va simti o intepatura
 se va introduce acul repede, printr-o singura miscae, la un unghi
de 45 sau 90 de grade
 se elibereaza pliul cutanat pentru a nu introduce subbstanta in
tesutul sub compresie si a nu se irita fibrele nervoas
 se aspira pentru a vedea daca suntem intr-un vas de sange
 daca apare sange la aspiratie se va arunca seringa si se va incepe
tehnica de la inceput
 nu se aspira atunci cand se fac injectii cu heparina si cu insulina
( nu este necesar la insulina, iar la heparina poate produce
hematom)
 se injecteaza substanta scotandu-se apoi bland dar repede acul,
printr-o singura miscare, sub acelasi unghi sub care a fost
introdus
 se acopera locul injectarii cu o compresa sau pad alcoolizat
masand bland, circular pentru a facilita absorbtia
medicamentului (masarea nu se va face atunci cand se
adminstreaza insulina sau heparina)
 se indeparteaza compresa si se verifica locul pentru a depista
eventualele sangerari sau echimoze
101
 locul indicat de adminstrare a heparinei este in abdomenul

inferior, sub ombilic
 se va avea intotdeauna in vedere sa se alterneze locurile de
injectare pentru a preveni complicatiile (lipodistrofia, de exemplu,
un raspuns imun normal al organismului ce apare in cazul
injectarii repetate in acelasi loc)
 dupa injectarea cu heparina, se mentine seringa cu acul inca 10
secunde inainte de a se scoate. Se va evita masarea zonei de
injectare
 daca apar echimoze la locul injectarii cu heaprina se poate aplca
gheata in priele 5 minute dupa injectare si apoi se face compresie
 nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea
 materialele folosite se arunca in recipientele potrivite

INTRADERMALA:
Injectiile intradermale sunt folosite in special pentru efecte locale,

ca in testele alergenice sau la tuberculina. Se administreaza in cantitati
foarte mici ( 0,5 mlsau mai putin).
Partea ventrala a antebratului este locul cel mai indicat de
administrare, deoarece este usor de accesat, de observat si, de obicei,
lipsita de par.Foarte rar se mai foloseste si zona de pe spate,
interscapulara.
 medicatia prescrisa de medic comparata cu cea ridicata de la

farmacie
 manusi
 seringa si ac
102
 se verifica data de expirare a medicatiei

 se alege zona de injectare
 se verifica medicatia sa nu fie tulbure sau sa nu prezinte alte
anomalii
 se prepara substanta daca aceasta nu vine deja preparata de la
farmacie ( de exemplu, in testele alergenice trebuie facuta o dilutie
corespunzatoare indicatiilor medicului, pentru a testa
sensibilitatea pacientului la medicamentul respectiv)
Administrare:

 se comunica pacientului zona aleasa pentru injectare
 se indica pacientului sa stea asezat si sa-si sprijine antebratul , cu
partea ventrala expusa
 se pun manusile
 se curata locul ales cu un pad alcoolizat si se verifica sa nu aiba
par, leziuni , edeme, echimoze
 se lasa sa se usuce alcoolul pe piele inainte de injectare
 se apuca antebratul pacientului cu o amna si se intinde pielea de
pe el
 cu cealalta mana se ia seringa cu acul atasat si se indreapta sub un
unghi de 10-15 grade fata de antebrat
 se introduce acul imediat sub piele si se injecteaza lent
 se va simti o mica rezistenta la administrare si va aparea o mica
umflatura. Daca aceasta nu apare, inseamna ca acul este prea
adanc introdus , se va retrage si se va relua tehnica de la inceput
 dupa injectare se va retrage acul sub acelasi unghi sub care a fost
introdus. Nu se maseaza locul injectarii deoarece poate irita
tesuturile si poate afecta rezultatul testului
 se incercuieste locul administrarii cu un marker pentru a se stii
apoi cat de mult se modifica marginile semnului care trebuie citit
 pacientul este atentionat sa nu se spele in zona respectiva pana
cand testul nu va fi citit
 testul se va citi dupa 24 sau 48 de ore, in functie de substanta
injectata
103
 se arunca manusile si seringa cu ac in recipientele colectoare
specifice
 pacientii hiperalegenici necesita atentie sporita deoarece pot face

soc anafilactic la administrare de antigeni
 nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea
3.4.4 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECTIA

INTRAMUSCULARA:
Injectia musculara introduce substanta medicamentoasa adnac in

tesutul muscular. Aceasta cale de adminstrare permite o actiune rapida
prin absorbtia in circulatia sistemica. Administrarea intramusculara
este aleasa atunci cand pacientul nu poate inghiti medicatie orala, cand
este prea iritanta gastiric.
Deoarece tesutul muscular are mai putini senzori nervosi permite
administrarea de substante iritante.
Locul de injectare trebuie ales cu multa grija, se va face si in
functie de constitutia fizica a pacientului. Se evita zonele cu edeme,
iritatii, semne din nastere, echimoze. Injectiile intramusculare sunt
contraindicate pacientilor care prezinta tulburari ale mecanismelor de
coagulare, dupa terapii antitrombotice, in timpul unui infarct miocardic
Injectia intramusculara se efctueaza prin tehnica sterila.
Materiale necesare:
 medicatia prescrisa de medic comparata cu cea ridicata de la

farmacie
 seruri pentru dizolvat
 seringa
 ac
 manusi
 comprese
104
Medicatia prescrisa trebuie sa fie sterila. Seringa si acul trebuie
alese adecvat ( pentru injectia intramusculara acul trebuie sa fie mai
lung , in functie de tesutul adipos al pacientului, de locul ales pentru
injectie, si cu un calibru potrivit pentru vascozitatea substantei de
injectat).
 se verifica medicatia prescrisa ca data de expirare, coloratie ,

aspect
 se testeaza pacientul sa nu fie alergic , in special inaintea
administrarii primei doze
 daca medicatia este in fiola, aceasta se dezinfecteaza, se sparge si
se trage doza indicata, scotand aerul din seringa. Apoi se schimba
acul cu unul potrivit pentru injectare intramusculara
 daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se
dezinfecteaza capacul de cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage
doza indicata, se scoate aerul si se schimba acul cu cel pentru
injectia intramusculara
 tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea:
se dezinfecteaza capacul flaconului se introduce acul, seringa se
umple cu aer, tragand de piston, aceea cantitate echivalenta cu
doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din
flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si seringa se va
umple singura cu cantitatea necesara
 alegerea locului de injectare in injectia intramusculara trebuie
facuta cu grija. Acest loc poate fi muschiul deltoid ( se poate
localiza foarte usor pe parea laterala a bratuli, in linie cu axila),
muschiul dorsogluteal ( poate fi usor localizat impartind imaginar
fesa cu ajutorul unei cruci, rezultand patru cadrane.Cadranul
superior si exterior este muschiul cautat), muschiul ventrogluteal(
poate fi localizat prin linia imaginara ce trece prin extremitatea
superioara a santului interfesier) si muschiul de pe fata antero-
externa a coapsei( vastus lateralis).
105
Administrarea:

 se spala mainile, se pun manusile
 se va avea in vedere sa se roteasca locul de injectare daca
pacientul a mai facut recent injectii intramusculare
 la adulti deltoidul se foloseste pentru injectare de cantitati mici,
locul de administrare uzula fiind fata superoexterna a fesei, iar la
copil fata antero laterala a coapsei
 se pozitioneaza pacientul si se descopera zona aleasa pentru
injectare
 se stimuleaza zona de injectare prin tapotari usoare
 se sterge cu un pad alcoolizat prin miscari circulare
 se lasa pielea sa se usuce
 se fixeaza si se intinde pielea cu ajutorul mainii nedominante
 se pozitioneaza seringa cu acul la 90 de grade, se atentioneaza
pacientul ca urmeaza sa simta o intepatura, se recomanda sa nu
isi incordeze muschiul
 se introduce printr-o singura miscare, repede , acul prin piele ,
tesut subcutanat, pana in muschi
 se sustine seringa seringa cu cealalta mana, se aspira pentru a
verifica daca nu vine sange. Daca apare sange, se va retrage acul
si se va relua tehnica
 daca la aspirare nu apare sange, se va injecta substanta lent
pentru a permite muschiului sa se destinda si sa absoarga gradat
medicatia
 dupa injectare se retrage acul ptrintr-o singura miscare, brusca,
sub acelasi unghi sub care a fost introdus
 se acopera locul punctionarii cu un pad alcoolizat si se maseaza
usor pentru a ajuta distribuirea medicamentului ( masajul nu se
va efectua atunci cand este contraindicat, cum ar fi la
administrarea de fier)
 se indeparteaza padul cu alcool si se inspecteaza locul
punctionarii pentru a observa eventualele sangerari sau reactii
locale
 daca sangerarea continua se va aplica compresie locala sau gheata
in caz de echimoze
 se va reveni si inspecta locul injectiei la 10 minute si la 30 de
minute de ora administrarii
106
 nu se va recapa acul
 se vor arunca materialele folosite in recipientele specfice de
colectare
 la pacientii care au tratament indelungat intramuscular se va tine

o evidenta clara a zonelor de injectare pentru a le roti
 la pacientii anxioasi se poate tine gheata cateva secunde pe zona
de injectare inainte de adminstrare, pentru a anestezia intrucatva
locul
 se incurajeaza pacientul intotdeauna sa relaxeze muschiul pentru
ca injectarea intr-un muschi incordat este dureroasa
 injectia intramusculara poate distruge celule musculare
determinand astfel cresteri ale nivelului CK ( creatinkinaza) care
pot duce la o confuzie, deoarece aceeasi crestere poate indica un
infarct miocardic. Pentru a diferentia cauzele, trebuie ceruta
analiza celulelor musculare specifice inimii ( CK-MB) si a
lactodehidrogenazei. La pacientii care necesita o monitorizare
atenta a CK si CK-MB se va schimba modul de adminstrare
medicamentoasa din intramuscular in intravenos, tocmai pentru a
evita confuziile precizate mai sus
 din cauza unui tesut muscular mult mai slab dezvoltat, trebuie
avut in vedere ca la pacientii varstnici absorbtia medicamentului
are loc mult mai rapid
Complicatii:
 injectarea accidentala de substante iritative in tesutul subcutanat

datorita alegerii unui ac inadecvat sau unei tehnici gresite de
administrare. Aceasta poate determina apariti aunui abces
 daca locul de injectare nu se roteste ci se fac injectii repetate in
acelasi loc, aceasta poate conduce la o slaba absorbtie a
medicamentului si , implicit, la scaderea eficientei acestuia
107
3.4.5 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECTIA
MUSCULARA IN FORMA DE Z:
Injectia musculara in forma de Z se foloseste pentru a evita

scurgerea de substanta in tesutul subcutanat. Se foloseste la
administrarea substantelor iritante si cele care decoloreaza tesutul
subcutanat ( cum ar fi fierul, de exemplu) sau la pacientii varstnici care
nu au tesut muscular bine dezvoltat..Tragerea in lateral a pielii in
timpul injectarii ajuta ca substanta sa ramana in tesutul muscular.
Tehnica trebuie facuta cu atentie deoarece scurgerea accidentala
de substanta in tesutul subcutanat poate produce disconfort pacientului
cat si patarea permaneneta a tesutului.
Materiale necesare:
 manusi
 seringa si ac
 se verifica prescriptia medicului

 se verifica ca seringa si acul sa fie potrivite pentru injectia
intramusculara
 se trage solutia in seringa si apoi se mai trage putin aer
 se schimba acul cu care s-a tras solutia si se ataseaza cel pentru
injectia intramusculara
Administrarea:

 se pozitioneaza pacientul expunandu-i zona gluteala
 se dezinfecteaza zona ( cadranul supero-lateral al fesei) cu pad
alcoolizat
108
 se lasa sa se ususce pielea
 se pun manusile
 se trage pielea in lateral , indepartand-o de locul ales pt injectie
 se introduce acul ( ca la injectia intramusculara simpla , descrisa
mai sus) la un unghi de 90 de grade
 se aspira pentru a verifica daca vine sange. Daca vine se va
retrage acul si se va relua tehnica
 se injecteaza substanta si apoi aerul tras in seringa odata cu
substanta
 injectarea aerului dupa temrinarea substantei ajuta la prevenirea
scurgerii de substanta din ac in tesutul subcutanat atunci cand
acesta este retras
 se asteapta inca 10 secunde dupa terminarea injectarii , inainte de
a scoate acul
 se elibereaza pielea care a fost trasa pentru a acoperi traiectul
facut de ac
 nu se maseaza locul deoarece poate favoriza patrunderea
substantei iritante in tesutul subcutanat
 se incurajeaza pacientul sa se plimbe pentru a facilita absorbtia
medicamentului
 nu se recapeaza acul
 se descarca materialele folosite in recipientele de colectare
specifice
 nu se va injecta mai mult de 5 ml de solutie folosind injectia

intramusculara in forma de Z
 se vor alterna locurile de injectare
 se incurajeaza pacientul sa se relaxeze in timpul injectarii,
deaorece adminstrarea medicamentului intr-un musch tensionat
este mult mai dureroasa
 daca pacientul este imobilizat la pat si nu se poate plimba dupa
injectare va fi ajutata sa faca exercitii pasive si active in pat
pentru a facilita absorbtia medicamentului
109
3.4.6 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN ABORDARE
INTRAOSOASA:
Cand perfuzarea venoasa rapida este imposibila, alternativa de

administrare intraosoasa presupune intrarea lichidelor,
medicamentelor si transfuziilor direct in cavitatea medularaa osului, cu
o retea vasculara bogata.
Calea intraosoasa de abord este folosita in urgente majore( stop
cardio-respirator, colaps, traumatisme etc) sau la copii. Pe calea
intraosoasa pot fi administrate orice medicamente si lichide, fiind o
alternativa salvatoare de multe ori.
Abordul se face de obicei pe fata anterioara a tibiei, in portiunea
proximala si mediala, datorita suprafetei late si întinse precum si
tegumentelor subtiri care acopera osul. Aceasta manevra este facuta de
medic asistat de asistenta.
Abordarea intraosoasa este contraindicata la pacientii cu
osteogeneza imperfecta, osteoporoza, fracture, datorita riscului de
extravazare subcutanata a substantelor administrate.
Materiale necesare:
 ac special pentru punctie osoasa ( la copii se poate folosi unul

pentru punctie lombara) la care sa se poata adapta seringa sau
perfuzor, transfuzor
 paduri cu betadina sau iod
 comprese
 mansi sterile
 camp steril
 solutie de heparina
 medicatia de administrat si seringa sau perfuzor, in functie de ce
se doreste
 xilina 1%
 se pregateste solutia de perfuzat astfel incat sa poata fi imediat

atasata
 se eticheteaza solutiile care se adminstreaza
Administrare:
110
 daca pacientul este constient si nu este copil, se explica procedura
pacientului si locul de punctionare
 se va obtine consimtamantul pacientului sau a familiei pentru
efectuarea manevrei
 se intreaba pacientul daca este alergic la lidocaina ( xilina) sau se
testeaza daca nu a mai folosit, daca nu stie, sau daca este copil
 se poate adminstra un sedativ, daca medicul indica
 se pozitioneaza pacientul in functie de locul ales pentru punctie
 se ofera medicului manusile sterile, si padurile cu betadina sau
iod. Acesta, in mod steril, va dezinfecta locul punctiei si va lasa sa
se usuce, apoi va acoperi cu un camp steril cu o deschizatura la
locul de punctionare
 se ofera medicului seringa cu doza indicata de lidocaina pentru
efectuarea anesteziei locale
 dupa efectuarea anesteziei se va oferi medicului in mod steril acul
de punctionare
 dupa ce introduce acul, se va verifica cu ajutorul unei seringi
atasate, prin aspirare de maduva, corectitudinea manevrei, apoi
se va spala cu o seringa cu heparina
 dupa permeabilizare, se va atasa perfuzorul
 asistenta isi va pune manusi sterile si va curata locul punctionarii,
va securiza si va fixa acul cu fixatoare sau comprese, va regla
ritmul perfuziei conform indicatiilor si va supraveghea locul de
punctionare pentru a observa eventualele semne de sangerare sau
extravazare
 perfuzia intraosoasa trebuie sistata cat mai curand posibil,

imediat ce se poate obtine abord venos ( preferabil sa nu dureze
mai mult de 2-4 ore) deoarece creste riscul de infectie
 dupa ce se scoate acul intraosos se va mentine presiune ferma
timp de 5 minute si se va pansa steril
Complicatii:
111
 cele mai comune complicatii sunt etravazarea lichidelor in tesutul
subcutanat sau subperiostal datorita unei gresite amplasari a
acului
 alte complicatii pot fi abcesele subcutanate, osteomielitele
3.4.7 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN LINII

VENOASE SECUNDARE:
O linie venoasa secundara este o linie venoasa completa care se

conecteaza la o linie venoasa primara, deja existenta. Linia venoasa
secundara este folosita la adminstrarea intermitenta sau continua de
medicamente, atunci cand se pastreaza tot timpul o linie venoasa
principala pentru intretinere sau din alte motive. Antibioticele sunt cele
mai folosite medicamente care se pot administra intermitent, prin linii
venoase secundare.
Atunci cand se conecteaza perfuzia secundara si se vrea sa
mearga doar aceasta, ea trebuie pozitionata deasupra celei
primare.Daca se vrea sa mearga ambele perfuzii, ele trebuie pozitionate
la acelasi nivel si reglat ritmul uneia si apoi al celeilalte. De asemenea,
injectomatele si infuzomatele pot fi folosite ca linii venoase secundare
pentru administrare intemitenta sau continua, avand avantajul ca se
poate doza exact cantitatea de medicament adminstrata.
Materiale necesare:
 perfuzor
 adaptator special sau ac pentru atasare la linia primara
 fixator sau leucoplast
 etichete
 injectomat sau infuzomat
112
 solutie salina
 se verifica medicatia prescrisa de medic

 se verifica solutia care trebuie adminstrata pe linia venoasa
secundara pentru data de expirare si aspectul sau
 se verifica daca medicamentul care trebuie adminstrat secundar
este compatibil cu cel din linia venoasa primara
 daca este necesar, se adauga si alt medicament in solutia pentru
adminstrare pe calea secundara , conform indicatiilor medicului
(se sterge cu alcool orificiul flaconului, se injecteaza substanta
care trebuie adaugata si se agita pentru o buna omogenizare si
dizolvare) dar se va eticheta neaparat si specifca substanta
adaugata
 unele medicamente ( cum ar fi tienam-ul, de exemplu) sunt
preparate pulbere in flacoane care pot fi perfuzate dupa dizolvare
Administrarea:

 daca substanta care trebuie administrata secundar nu este
compatibila cu cea de pe linia venoasa primara, aceasta din urma
va fi inlocuita cu solutie salina , compatibila cu orice, pana la
administrarea celeilalte substante
 se agata in stativ cea de-a doua substanta, se ataseaza perfuzorul,
se scoate aerul si apoi, capatul perfuzorului fie printr-un ac , fie
printr-un dispozitiv special, va fi atasat la sistemul de cuplare
(dupa ce a fost dezinfectat in prealabil cu un pad alcoolizat) al
primei linii de perfuzare
 se ajusteaza rata de perfuzare si se regleaza adecvat in functie de
ce se doreste ( sa mearga amandoua liniile venoase sau doar cea
secundara)
 dupa terminarea medicamentului de pe linia venoasa secundara
fie se va decupla tot sistemul secundar si se va arunca in
recipientele specifice de colectare, fie, daca doza trebuie repetata
113
la intervale de timp, se va mentine pe loc , etichetat cu data primei
utilizari, pana cand o noua perfuzie va fi instituita pe linia
secundara
 daca sistemul de perfuzare al liniei secundare se pastreaza pe loc

pana la o noua folosire, trebuie atent etichetat cu data primei
utilizari si schimbat obligatoriu la 48 ore
 dupa inlaturarea sistemului secundar de perfuzare se va verifica
si se va dezinfecta locul de cuplare cu sistemul primar astfel incat
aceasta sa nu fi fost afectat si sa se scurga lichid
3.4.8 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN CATETER

VENOS PERIFERIC:
Administrarea tratamentului intravenos cu ajutorul unei branule

scuteste pacientul de multiple intepaturi, permite mentinerea unei linii
venoase continue, perfuzare continua, administrarea de bolusuri etc
Dupa fiecare injectare se spala cu solutie diluata de heparina sau
solutie normal salina pentru a preveni formarea cheagurilor. Daca se
spala cu solutie diluata de heparina sa se adminstreaza heparina ca
tratament, inaintea fiecarei administrari de alt medicament se va spala
intai cu solutie normal salina in eventualitatea in care heparina nu este
compatibila cu medicamentul care trebuie adminstrat
Materiale necesare:
 medicatia prescrisa si eventual setul de perfuzare daca este vorba

de perfuzie
 manusi
 seringa 3 ml
 garou
 fixator sau leucoplast
 solutie diluata de heparina
114
 se verifica medicatia
 se pregateste dilutia de heparina ( se poate pregati cu 10 pana la
100 unitati pe ml)si se trage in seringa de 3 ml
 se dezinfecteaza gatul fiolei sau dopul flaconului de cauciuc
 se ataseaza perfuzorul la flaconul de perfuzat si se scoate aerul,
sau se trage substanta din flacon sau fiola in seringa
Administrare:

 se pun manusile
 se dezinfecteaza cu un pad alcoolizat capatul branulei unde se va
atasa seringa sau perfuzorul
 se aspira intai cu seringa pentru a verifica daca apare sange. Daca
apare, branula este corect pozitionata si este permeabila, daca nu
apare sange la aspirare, se aplica un garou nu foarte strans
deasupra lcului unde este branula, se tine aproximativ un minut
si apoi se aspira inca o data.Daca sangele tot nu apare , se desface
garoul si se injecteaza cativa ml de solutie normal salina.Daca se
intampina rezistenta la injectare nu se va forta ci se va administra
heparina diluata.Daca nu se intampina rezistenta se va administra
apoi solutie normal salina ( pentru a spala eventualele urme de
heparina care pot fi incompatibile cu unele medicamente)
observand cu atentie daca apare durere sau semne de infiltrare a
substantei. Daca insa apare durerea, semnele de rezistenta la
injectare si se observa infiltratie, se va scoate branula si se va
monta una noua
 dupa administrarea medicatiei cu seringa se va spala cu solutie
normal salina si apoi cu heparina diluata pentru a nu se forma
trombi
 daca se adminstreaza perfuzie pe branula, se va adapta
perfuzorul la branula , se va regla rata de curgere si dupa
inlaturare se va proceda in acelasi fel ca la injectarea cu seringa
115
 daca trebuie adminstrate atat perfuzie cat si medicament,

compatibile sau nu, se institui o linie venoasa secundara care se va
atasa la cea primara. Astfel daca substantele sunt compatbile si se
doreste sa mearga in paralel, cele doua solutii se vor situa la
acelasi nivel si se va regla rata de curgere. Daca pacientul are o
linie venoasa continua care trebuie mentinuta si trebuie
adminstrata o substanta care nu este compatibila cu respectiva
perfuze, se va institui linia venoasa secundara cu respectiva
substanta, situata mai sus decat cea principala si se va porni doar
cea secundara, la terminarea adminstrarii repornindu-se perfuzia
de intretinere
 chiar daca ramane functionala, branula trebuie schimbata la 48-
72 ore, schimbandu-se locul insertiei

INTRAVENOASA DIRECTA:
Injectia intravenoasa directa permite o abordare rapida si un

efect imediat.Este folosita in urgente( bolusuri) sau in cazurile in care
nu se poate face intramuscular administrarea. Pacientul trebuie
supravegheat deoarece efectele sunt rapide si imediate.
Materiale necesare:
 manusi
 seringa si ac
 ser pentru dizolvat
 garou
 paduri alcoolice si cu betadina sau iod
 bandaj adeziv
 solutie normal salina si solutie diluata de heparina
116
 se verifica medicatia prescrisa
 se verifica data expirarii
 se trage solutia in seringa si se dilueaza daca e necesar
Administrare:

 se selecteaza o vena accesibila si destul de larga ( cu cat vena e
mai larga si solutia mai diluata cu atat e mai putin iritanta)
 se aplica un garou deasupra locul de punctionare pentru
destinderea si evidentierea venelor
 se dezinfecteaza locul punctionarii cu un pad cu betadina sau iod,
prin miscari circulare dinspre locul punctiei inspre afara, pentru
a evita contaminarea locului de punctionare
 se asteapta sa se usuce dezinfectantul si se punctioneaza vena cu
acul la un unghi de 30 de grade cu amboul in sus
 se aspira in seringa pentru a vedea daca este introdus corect in
vena ( apare sange)
 se indeparteaza garoul si se injecteaza substanta
 la terminarea injectarii se aspira din nou pentru a vedea daca
acul a fost tot timpul in vena si daca intreaga medicatie a fost
corect introdusa. Dupa verificare se schimba seringa goala cu una
cu solutie normal salina pentru a spala vena
 se scoate acul din vena printr-o miscare rapida si se preseaza locul
punctionarii cu compresa sterila timp de 3 minute
 se aplica un bandaj adeziv
 deaorece medicamentele administrate prin injectie intravenoasa

directa au efect imediat, in cazul pacientilor alegici poate aparea
socul anafilactic. In aceasta situatie ( cand pacientul devine
dispneic, cianotic etc) trebuie chemat imediat medicul si se incep
manevrele de resuscitare
 daca apar semne de extravazare se intrerupe injectarea si se reia
tehnica tinand cont de substanta pierduta prin extravazare
117
3.5 TEHNICI SPECIALE DE ADMINISTRARE A
MEDICAMENTELOR:
3.5.1. ANALGEZIA EPIDURALA:
Prin aceasta tehnica, medicul injecteaza substanta

medicamentoasa in spatiul epidural. Medicamentul administrat
difuzeaza lent in spatiul subarahnoidian al canalului spinal si aapoi in
lichidul cefalorahidian.In unele cazuri medicul injecteaza substante
direct in spatiul subarahnoidian.
Analgezia epidurala ajuta la controlul durerii cronice si acute
( pacienti cu cancer, dureri postchirurgicale).Analgezia poate fi
efectuata prin injectare sau prin folosirea unui injectomat atasat la un
cateter epidural care permite descarcarea continua de mici doze care
sa-si mentina un efect permanent.
Montarea cateterului este de comptenta medicului, dar asistenta
este responsabila cu supravegherea pacientului si administrarea
medicatiei indicate pe cateter.
Materiale necesare:
 fixator transparent pentru cateter
 trusa de epidurala ( care contine tot ce este necesar pentru
montara cateterului)
 tensiometru, pulsoximetru
 medicamente de urgenta: naloxona, efedrina,
 sursa de oxigen
 echipament intubatie orotraheala( laringoscop, sonda intubatie,
seringa, leucoplast)
 se verifica medicatia prescrisa

 se prepara solutia in seringa pentru injectomat daca se va
adminstra in acest mod
 se pozitioneaza pacientul adecvat si i se reaminteste sa ramana cat
mai nemiscat pentru a minimaliza disconfortul si eventualele
traume ( pacientul este culcat pe pat , in decubit lateral , cat mai
aproape de marginea patului. Barbia trebuie sa fie in piept si
118
genunchii stransi si pozitionati pe abdomen Astfel spatele
pacientului va fi curbat, la marginea patului
Administrarea:
 se explica pacientului procedura si eventualele potentiale

complicatii.Va fi atentionat ca va simti o oarecare durere la
insertia cateterului. Se va raspunde intrebarilor pe care le are. Se
va obtine un consimtamant scris al pacientului sau familiei
 medicul va dezinfecta locul punctiei cu comprese sterile, de 3 ori
cu 3 comprese diferite.Apoi va aseza campul steril cu deschizatura
pe locul punctionarii
 pacientul este atentionat ca va simti o senzatie de arsura si durere
locala. I se va cere sa anunte orice durere persistenta deoarece
aceasta poate fi datorata iritatiei unei radacini nervoase
necesitand repozitionarea acului dupa ce medicul introduce acul,
asistenta va face procedurile indicate de medic ( injectarea de
analgetic sau conectarea la injectomat)
 cateterul se va securiza cu un fixator transparent si se va eticheta
capatul anterior, pe unde se injecteaza, cat si perfuzorul atasat
daca este cazul, pentru prevenirea administrarii accidentale de
alte substante
 se va potrivi rata de adminstrare conform indicatiilor medicului si
se va monitoriza durerea pacientului cerandu-i sa acorde note pe
o scala de la 0 la zece. Daca nota este mai mare de 3 trebuie
ajustata doza. Daca analgesia este intermitenta si se
administreaza cu seringa se aspira intai pentru a nu apare sange,
caz in care trebuie chemat medicul imediat. De asemenea la
aspirare trebuie scos aerul daca apare si abia apoi se poate injecta
substanta. Se va monitoriza tensiunea, pulsul si saturatia de
oxigen dupa fiecare administrare deoarece sunt substante care pot
da modificari ale semnelor vitale normale
 se vor monitoriza semnele vitale ale pacientului cu un monitor sau
pulsoximetru
 capatul cateterului de conectare la perfuzor sau la seringa (daca
se administreaza intermitent medicatia anlgetica) trebuie invelit
in comprese sterile cu betadina si schimbat la fiecare folosire sau
la 24 ore daca nu se deconecteaza in tot acest timp
 se va inspecta locul de insertie a cateterului pentru a observa
eventualele sangerari sau extravazari ale solutiei administrate
119
 pacientul este invatat sa anunte orice modificare a starii sale sau
durere persistenta
 daca se va efectua anestezie pe aceasta cale trebuie avut in vedere
instalarea imediata a blocului senzitiv si motor a partii inferioare
a corpului. Dupa astfel de anestezii intraoperatorii, blocul se
mentine si postoperator un timp, de aceea pacientul trebuie atent
monitorizat si asistat in tot ceea ce are nevoie
 scoaterea cateterului se face fie de catre medic fie de catre
asistenta ( se pun manusi, se desafce fixatorul transparent, se
inspecteaza locul de insertie, se trage cateterul – daca se simte
rezistenta se va opri manevra si se va chema medicul - apoi se
acopera locul cu un pansament steril cu betadina si se fixeaza cu
bandaj adeziv pentru 24 ore. Cateterul se va pastra pentru a fi
vazut de medic inainte de a fi aruncat - pentru a se asigura ca
manevra a fost facuta corect sin nu au ramas accidental resturi de
cateter)
 se va supraveghea pacientul si i se vor masura semnele

vitale ( tensiune , puls, aturatie) la fiecare 2 ore in primele opt ore
si apoi la fiecare 4 ore in primele 24 de ore de la insertia
cateterului si adminstrarea continua sau intemitenta de analgezie.
Se annta medicul imediat daca pacientul devine hipotensiv sau ii
scade frecventa respiratorie
 se va verifica la fiecare 2 ore scala de durere a pacientului
pana la surimarea sa totala si gasirea dozei optime de adminstrare
pentru controlul sau
 se va anunta medicul daca pacientul acuza greata, ameteli ,
mancarimi sau dificultate de a urina ( este unul din efectele
adminstrarii de opioide), daca acuza durere sau devine somnolent
( este unul din primele semne de depresie respiratorie ca efect al
opioidelor) .Depresia respiratorie poate apara in primele 24 de
ore de la anestezia epidurala cu opioide si se poate trata prin
administrare intravenoasa de naloxona, la indicatia medicului
 se va verifica disparitia trepatata a blocului motor si
senzitiv dupa anestezie timp in care pacientul va fi asistat conform
nevoilor sale
 daca se practica doar analgezie si apare amortirea
membrelor inferioare, va fi chemat medicl sa ajusteze doza
120
deoarece analgesia trebuie efectuata fara sa apara blocul senzitiv
si motor ca in cazul anesteziei
 se va avea in vedere ca medicatia adminstrata pidural
difuzeaza lent,Astfel, poate produce efecte adverse( ca sedare
excesiva , de exemplu) si la 12 ore de la intreruperea
administrarii continue pe injectomat
 pacientii care au analgezie sau anestezie pe cateterul de
epidurala vor trebui sa aiba obligatoriu prinsa o linie venoasa
permeabila, functionala pentru a putea fi adminstrata terapie
intravenoasa in caz de urgenta
 ca efect advers comun intalnit postanalgezie pe cateterul
epidural apare durerea de cap accentuate la fiecare miscare si
schimbare de pozitie ( ridicare din pat, plimbare, intoarcerea
capului etc). Aceasta se datoreaza scurgerii de lichid
cefalorahidian in dura mater in timpul punctionarii. Durerea de
cap dispare imediat daca se vor recolta pacientului 10 ml de sange
intravenous si se va injecta in spatiul epidural. Durerea cedeaza
rapid si pacientul nu are nici un fel de resrictii dupa aceasta
adminstrare
 daca pacientul necesita analgezie epidurala pe cateter
acasa( cum ar fi in cazurile de cancer) echipa medicala trebuie sa
se aisgura ca un membru al familiei poate invata corect tehnica de
manevrare a opioidelor si de injectare si , mai ales, ca pacientul
nu va consuma droguri sau alcool, deoarece acestea potenteaza
mult efectul opioidelor putand da efecte adverse
Complicatii:
 complicatiile includ efecte adverse la opioide sau la anestezia

locala, cat si diverse aspecte nedorite legate de cateter ca :
infectii, hematom epidural, migrarea cateterului. Infectia se va
trata cu antibiotice, hematomul trebuie observat din timp si
anuntat medicul
 migrarea cateterului apare atunci cand acesta iese din spatiul
epidural spre piele. Daca se intampla aceatsa, pacientul va incepe
sa acuze din nou dureri, deoarece analgezicul nu isi va mai face
efectul scontat ci se va scurge la locul de insertie. In acest caz
trebuie anuntata medicul si indepartat cateterul ,stabilindu-se o
alta strategie pentru managementul durerii
121
CAPITOLUL 4
TERAPII VASCULARE
4.1. TERAPIA INTRAVENOASA PERIFERICA :
Pregatirea terapiei intravenoase periferice:
Pentru o administrare intravenoasa eficienta este esential ca

materialele sa fie pregatite .Pregatirea materialelor necesare depinde de
rata de administrare, de tipul terapiei, cat si de specificul solutiei care
trebuie administrata intravenos. Exista doua tipuri de filtre de picurare
pentru perfuzoare care trebuie alese in functie de ce se indica la
administrare. Astel macropicuratorul este folosit pentru administrarea
rapida a unor cantitati mari de solutie prin faptul ca permite formarea
picaturilor mari. Perfuzoarele cu micropicurator se folosesc pentru uzul
pediatric si la adulti care necesita adminstrarea unor cantitati mici de
solutie intr-un timp mai indelungat, sub un control atent al ratei si
cantitatii de adminstrare.
Administrarea intravenoasa prin atasarea unei linii venoase
secundare la una primara, deja existenta, permite adminstrarea
alternativa sau concomitenta a doua solutii
Perfuzoarele care au filtru de aer se folosesc pentru solutiile din
sticle, cele fara filtru de aer se folosesc pentru solutiile din pungi de
plastic sau la flacoanele care au ele atasate filtru de aer.
Materiale necesare:
 solutia de administrare intravenoasa

 perfuzor
 stativ
 medicamentele prescrise daca trebuie administrate in perfuzie
 manusi
 tavita sau carucior de lucru
122
 se verifica data de expirare a solutiilor de administrat, volumul si

tipul solutiilor
 se examineaza solutiile ( de plastic sau de sticla) sa nu fie
perforate sau sparte
 se examineaza solutiile pentru a erifica aspectul lor( sa nu fie
tulburi, precipitate etc)
Administrare:

 se pun manusile
 se agata solutia in stativ
 se inlatura capacul sau dopul protector si se dezinfecteaza cu un
pad alcoolizat portiunea unde va fi introdus perfuzorul
 se introduce cu seringa sterila un alt medicament in solutia
perfuzabila daca acest lucru este indicat si se va eticheta flaconul
specificand medicatia introdusa
 se desface perfuzorul si se introduce in solutie avand grija sa nu
atingem capatul sau de nimic pentru a-l pastra steril
 se clampeaza perfuzorul si apoi se preseaza camera de umplere
pana se umple jumatate
 se declampeaza perfuzorul si se goleste de aer lasand lichidul sa
curga in tavita pana cand nu mai este nici o bula de aer
 daca solutia este in flacon de sticla va trebui sa se deschida filtrul
de aer pentru ca ea sa curga. Daca este in punga de plastic nu este
nevoie
 se detaseaza capacul protector al celuilalt capat al perfuzorului si
se ataseaza perfuzorul la branula
 se eticheteaza flaconul de solutie cu data si ora administrarii
 terapia intravenoasa produce de cele mai multe ori anxietate

bolnavului. Pentru a-i reduce teama si a ne asigura de cooperarea
sa, procedura trebuie explicata pacientului in detali. Astfel, se va
123
explica pacientului ca va ramane la locul punctionarii un cateter
de plastic la care se va atasa un perfuzor pentru perfuzarea
diferitelor solutii indicate de medic sau o seringa pentru
adminstrarea antibioticelor sau altor substante prescrise. Se va
explica pacientului ca aceasta il scuteste de inteparea repetata
pentru adminstrarea tramentului
 i se va explica, de asemenea, ca durata si tipul tratamentulu vor fi
indicate de medic
 se aduce la cunostinta pacientului orice modificare survenita in
schema de tratament
 de-a lungul tratamentului pacientul trebuie invatat sa anunte
orice modificare in rata de administrare potrivita de
asistenta( daca perfuzia se opreste sau merge mult mai rapid),
daca incepe sa-l doara .De asemenea, i se va preciza ca nu va
trebui sa loveasca sau sa bruscheze locul unde branula este
inserata
 se va explica tehnica indepartarii branulei, cat timp se va tine
compresie la locul de insertie cat si faptul ca va fi apt sa isi
foloseasca mana respectiva la fel de bine ca inainte de montarea
branulei
4.1.1. MONTAREA UNUI CATETER DE VENA PERIFERICA:
Insertia unui cateter de vena periferica presupune selectarea unui

cateter adecvat, a unui loc de punctionare si a unei vene potrivite,
aplicarea de garou, dezinfecatrea locului ales, punctionarea venei si
introducerea cateterului.Selectarea cateterului si a locului de insertie se
va face in functie de tipul, durata si frecventa tratamentului pe care
pacientul le are prescrise, accesibilitatea patului venos al pacientului,
varsta si constitutia fizica a pacientului.
Daca este posibil, se va alege o vena la bratul sau mana
nondominanta. Locurile preferate de punctionare venoasa sunt vena
cefalica si basilica a bratului si cele de pe partea dorsala a mainii. Se pot
aborda si venele de la nivelul piciorului , dar creste riscul de
tromboflebita.
Un cateter periferic permite adminstrarea de solutii lichide, sange
si derivate din sange, si mentine accesul venos permanent. Insertia unui
cateter periferic este contraindicata la bratul sau mana care prezinta
124
leziuni, edeme, arsuri, la bratul sau mana corespunzatoare plagii
operatorii la pacientele mastectomizate.
De obicei, daca o vena este lezata ( hematom , echimoza etc) se va
alege un nou loc de punctionare intotdeauna deasupra zonei lezate,
niciodata sub zona lezata.
Materiale necesare:
 manusi
 garou
 cateter pentru vena periferica
 solutiile de administrat
 seringa cu solutie normal salina
 perfuzor
 stativ
 fixator transparent pentru cateter
 comprese
 se verifica medicatia prescrisa , data de expirare , aspectul

solutiilor de administrat
 se ataseaza perfuzorul la flaconul cu solutie in mod steril si se
scoate aerul
Insertia cateterului:
 se pozitioneaza stativul cu solutia perfuzabila si perfuzorul atasat

cat mai aproape de patul pacientului
 se explica procedura pacientului pentru a-i reduce anxietatea
(care poate produce vasoconstrictie si implicit, un abord mai
dificil al venelor) si a ne asigura de cooperarea sa
 se spala pe maini
125
 se selecteaza locul punctionarii. Daca se prevede o terapie
intravenoasa de lunga durata se va incepe cu venele din portiunea
distala pentru a schimba, cu timpul, locul punctionarii din ce in ce
mai proximal. Daca trebuie administrata o substanta iritanta sau
un volum mai mare de lchide, se va alege o vena mare
 se pozitioneaza pacientul intr-o pozitie confortabila , cu bratul
sprijinit si pozitionat in jos pentru a permite umplerea venelor
bratului si mainii
 se aplica garoul la aproximativ 15 cm mai sus de locul de
punctionare, pentru a dilata venele. Se verifica pulsul radial.Daca
acesta nu este palpabil se va largi putin garoul pentru a nu face
ocluzie arteriala
 se palpeaza o vena cu ajutorul indexului si al degetului mijlociu al
mainii nondominante
 se trage de piele pentru a fixa vena
 daca vena nu se simte bine se va alege alta
 daca este palpabila dar nu suficient de palpabila se cere
pacientului sa isi inchida si sa-si deschida pumnul de cateva ori
sau se tapoteaza cu degetele de-a lungul venei
 garoul nu se va mentine mai mult de 3 minute. Daca in tot acest
timp nu s-a reusit inserarea cateterului se va desface garoul
pentru cateva minute si se va relua tehnica
 se pun manusile
 se dezinfecteaza locul ales pentru punctionare cu paduri
alcoolizate dinspre interior spre exterior si se lasa sa se usuce
pielea ( uneori, va fi necesar ca in prealabil sa fie indepartat parul
din zona respectiva la pacientii cu pilozitate accentuata)
 se va lua branula in mana dominanta si se va tine intre police si
index ( daca are aripioare branula se va tine de acestea ) iar cu
policele mainii nondominate se va trage piele de sub vena pentru a
o fixa si a o exprima( ea va apare angorjata )
 se va avertiza pacientul va simti o intepatura
 se va introduce cateterul cu amboul acului in sus, sub un unghi de
aproximativ 15 grade, direct prin piele pana in vena printr-o
singura miscare, verificand daca apare sange in capatul
cateterului care confirma ca acesta este in vena
 din momentul in care apare sangele exista mai multe metode de a
introduce cateterul in vena. Se desface garoul apoi fie se continua
impingerea cu grija ( pentru a nu perfora vena prin celalalt
perete) a cateterului pana la jumatatea sa si apoi se scoate acul in
acelasi timp cu impingerea totala a canulei de plastic , atasandu-se
126
imediat fie perfuzorul fie seringa , presand usor pe vena pentru
impiedicarea sangerarii; fie se scoate acul imediat dupa
punctionarea venei si aparitia sangelui si se ataseaza rapid si steril
perfuzorul solutiei de administrat. Se porneste perfuzia in timp ce
cu o mana se fixeaza vena si cu cealalta se impinge canula de
plastic. Este o metoda care nu prezinta riscul perforarii venei
deoarece cateterul este introdus fara a mai avea acul in el si
deoarece solutia perfuzata dilata vena facand mai usoara
avansarea cateterului
 dupa introducerea cateterului se curata locul cu paduri
alcoolizate, se arunca acul cateterului in recipientul de
intepatoare
 se regleaza ritmul de administrare a perfuziei
 se fixeaza cateterul cu un fixator transparent si semipermeabil
dupa ce se usuca dezinfectantul pe piele
 fixatorul se desface in mod steril si se aplica pe locul de insertie
lipind bine marginile pentru a preveni iesirea accidentala a
cateterului
 se fixeaza si tubul perfuzorului de mana pacientului avand grija
insa sa lase libertate de miscare si sa nu fie fixat in extensie
deoarece poate trage cateterul afara din vena la o miscare mai
brusca
 daca cateterul se afla in zona articulatiilor mainii , de exemplu, se
va pune un un propsop rulat sub articulatie si se plasa mana pe el
 indepartarea cateterului se va face la terminarea terapiei
intravenoase sau atunci cand vechiul cateter nu mai este
functional si pacientul necesita in continuare tratament
intravenos. Se opreste perfuzia si se clampeaza perfuzorul,
indepartandu-se apoi cu blndete fixatorul de pe branula. Flosind o
tehnica sterila se va deschide o compresa sterila. Se vor pune
manusi si se plasa compresa sterila cu o mana peste locul de
insertie a cateterului, iar cu cealalta mana se va scoate branula
printr-o miscare paralela cu pielea
 se va inspecta branula scoasa pentru ca sa nu lipseasca din ea
portiuni care sa se fi rupt accidental si sa intre in circulatia
sangvina a pacientului
 se face compresie pe locul punctionarii timp de 1-2 minute, se
curata zona si apoi se aplica un bandaj adeziv
 daca apar secretii la locul de insertie a cateterului capatul acestuia
va fi taiat cu o foarfeca sterila direct intr-un recipient steril si
trimis la laborator pentru analizare
127
 se va indica pacientului sa-si restanga pentru 10 minute
activitatea membrului care a avut cateterul si sa pastreze
bandajul adeziv timp de 1 ora de la indepartarea branulei
Considerati speciale:
 se vor schimba fixatoarele branulei la pacientii cu terapie

intravenoasa indelungata la fiecare 48 de ore sau ori de cate ori
acestea se dezlipesc sau se murdaresc
 se va schimba cateterul la fiecare 72 de ore la pacientii care
necesita aceasta si se va alterna locul de insertie a acestuia
 pacientii care vor fi externati cu catetere periferice vor trebui
invatati sa-l ingrijeasca si protejeze si cum sa identifice
eventualele complicatii si disfunctionalitati
 pacientul va trebui sa-si inspecteze periodic acasa locul de insertie
si sa anunte echipa de ingrijiri daca apar edeme , roseata , durere
Complicatii:
Complicatiile care pot surveni in cadrul terapiei intravenoase pe

cateter periferic trebuie avute in vedere, prevenite, iar, daca apar,
cunoscute metodele de actionare in aceste situatii. Aceste complicatii
sunt:
 flebitele ( roseata la locul de insertie si de-a lungul venei, durere,
edem, scleroza venei, uneori febra) datorate fie pastrarii timp
indelungat a unui cateter in vena, medicamente sau solutii
administrate care au pH prea mare sau prea mic sau osmolaritate
crescuta, deplasarea branulei in vena prin frictionare. Se va
indeparta cateterul, se vor aplica comprese cu apa calduta, se
anunta medicul daca pacientul are febra. Flebitele pot fi prevenite
prin schimbarea la timp a cateterelor si securizarea lor printr-o
fixare atenta , impiedicand miscare in vena
 extravazarea solutiilor ( va apare o umflatura la locul de insertie
si in in jurul sau, descresterea temperaturii pielii din zona,
durere, senzatie de arsura ) prin perforarea venei sau dislocarea
cateterului din vena. Se va opri perfuzia imediat, se va aplica
gheata imediat dupa si apoi comprese caldute mai tarziu.
Extravazarea solutiilor administrate poate fi prevenita prin
verificarea periodica a locului de insertie a cateterului, prin
128
aplicarea corecta a fixatorului transparent care permite ca
aceasta verificare periodica sa fie foarte usor de facut
 impermeabilitatea cateterului ( perfuzia nu mai curge , iar daca
pacientul are infuzomat sau injectomat acesta intra in alarma)
datorita neheparinizarii perodice a cateterului dupa fiecare
administrare, nefolosirii indelungate sau formarii de cheaguri de
sage atunci cand pacientul se plimba si sangele umple cateterul si
stationeaza acolo. Permeabilitatea cateterului se poate mentine
prin heparinizare sau adminstrare de solutie normal salina dupa
fiecare folosire si invatarea pacientului sa tina mana cu branula
ridicata in dreptul cotului atunci cand se plimba
 hematom ( sensibilitate crescuta la orice atingere a zonei,
vanataie, impermeabilitate) datorita perforarii peretului opus in
timpul inserarii cateterului, compresie ineficienta dupa
indepartarea branulei. Se va scoate branula, se va aplica
compresie. Formarea de hematoame poate fi prevenita prin
efectuarea corecta a tehnicii de insertie a cateterului, de o marime
potrivita venei abordate si prin eliberarea garoului cat mai repede
posibil dupa insertia cateterului
 sectionarea cateterului, de obicei capatul acestuia care este
introdus in vena, datorita reinsertiei acului de-a luncul tecii de
plastic, in timp ce cateteru este in vena. Se va incerca recuperarea
partii sectionate daca este la vedere, daca nu , se aplica garou
deasupra locului de insertie si se anunta medicul si radiologul.
Sectionarea cateterului se poate preveni neintroducand niciodata
acul inapoi in cateter pentru a incerca insertia sa ci se scot
amandoua odata si se incearca inca o data insertia cu alt cateter
 spasme venoase ( durere de-a lungul venei, albirea pielii din jurul
venei respective, rata scazuta de curgere a solutiei perfuzate chiar
daca perfuzorul este declampat) datorita administrarii inadecavte
de substante iritative si in dilutii insuficiente , administrarii de
solutii perfuzabile reci( sau transfuzie cu sange rece),
adminstrarea prea rapida a solutiilor chiar daca sunt la
temperatura camerei. Se vor aplica comprese cu apa calduta, se
va descreste ritmu de adminstrare. Spasmul venos poate fi
prevenit prin administrarea de sange si solutii la temperaturile
potrivite
 reactii vasovagale ( colaps brusc al venei in timpul punctionarii,
paloare, ameteala, greata, transpiratii, hipotensiune ) datorita
producerii de spasm venos cauzat de anxietate si durere .Pacietul
va fi asezat pat cu picioarele mai sus decat capul, este incurajat sa
129
respire adanc, se masoara semnele vitale. Aceste situatii pot fi
prevenite prin explicarea procedurii pacientului, reducerea
anxietatii acestuia si eventual, folosirea unui anestezic local
inainte de punctionarea venei
 tromboze ( durere , roseata , umflatura , impermeabilitate)
datorita afectarii celulelor endoteliale ale venelor favorizand
formarea de trombi. Se va indeparta cateterul si se va insera intr-
o alta zona, se vor aplica comprese cu apa calduta, se va
supraveghea pacientul si observa daca apar semne de infectie.
Formarea trombozelor poate fi prevenita prin insertia unui
cateter periferic folosind o tehnica corecta, fara a leza vena
 infectii sistemice ca septicemia sau bacteriemia ( febra, frisoane,
indispozitie fara motiv aparent) datorita unei tehnici nesterile,
aparitiei flebitelor severe care favorizeaza dezvoltarea
organismelor, fixare insuficienta a branulei ceea ce permite
miscarea ei in vena si introducerea organismelor in circulatia
sangvina, mentinerea indelungata a unui cateter, sistem imun slab
dezvoltat sau folosirea unor solutii perfuzbile contaminate. Se va
anunta imediat medicul la aparitia semnelor specifice descrise. Se
va indeparta cateterul si se vor obtine culturi de la locul insertiei,
se va taia cu o foarfeca sterila capatul cateterului si se va trimite
la laborator pentru analizare, se vor monitoriza semnele vitale, se
vor administra medicatia si antibioterapia prescrise. Prevenirea
infectilor sistemice se poate face folosind cu strictete o tehnica
sterila atat la insertia cateterlui cat si la cuplarea perfuzoarelor la
solutiile de perfuzat si la branula, la intreruperea perfuziilor sau
la indepartarea cateterului
 reactii alergice ( prurit, bronhospasme, urticarie, edem la locul de
insertie a cateterului) pana la reactii anafilactice cu stop cardiac ,
datorate faptului ca pacientul este alergic la substanta
administrata. In acest caz se va opri perfuzia imediat, se mentin
permeabile caile respiratorii, se anunta imediat medicul, se vor
adminstra antihistaminicele, antiinflamatoarele si antipireticele
care se prescriu cat si epinefrina si cortizon daca se indica.
Reactiile alergice se previn printr-o completa anamneza a
pacientului care sa contina istoricul alergenic al acestuia ,
efectuarea testarii la medicamente( in special antibiotice) inaintea
primei administrari cu monitorizare atenta timp de 15 minute de
la testare sau de la adminstrarea unui nou medicament fara
testare
130
 incarcare circulatorie ( disconfort, turgescenta venei jugulare,
dificultate respiratorie, cresterea tensiunii arteriale, respiratie
zgomotoasa ( cu “ haraituri”), dezechilibru intre lichidele
eliminate si cele igerate, administrate) datorata unui calcul gresit
al cantitatii de lichide ce trebuie adminstrat cat si administrarii
prea rapide a acestuia. In acest caz se ridica capul patului astfel
incat pacientul sa stea semisezand , se administreaza oxigen, se
anunta medicul, se administreaza diuretice daca se prescriu.
Pentru a preveni incarcarea circulatorie se va verifica periodic
rata de administrare a perfuziilor pentru a observa din timp
eventualele dereglari si schimbari, se calculeaza cu atentie
cantitatea care trebuie administrata, se verifica si monitorizeaza
diureaza pacientilor cu tratament perfuzabil de solutii pentru a
putea face un bilant corect
 embolie ( dificultate respiratorie, puls slab batut, cresterea
presiunii venoase centrale, hipotensiune, pierderea constientei)
datorita impingerii aerului in vena prin schimbarea flacoanelor
de solutie si impingerea aerului de pe perfuzor in vena.Se va
inlatura perfuzia, se va chema medicul, se va pozitiona pacientul
pe partea stanga in pozitie Trendelenburg pentru a permite
aerului sa intre in atriul drept, se va administra oxigen.Prevenirea
emboliei se face scotand aerul cu atentie din perfuzor inainte de
cuplare la cateter si schimbarea flacoanelor cu verificarea
perfuzorului, securizarea conexiunilor dintre perfuzor si cateter si
dintre perfuzor si flacon
4.1.2.MENTINEREA SI INGRIJIREA UNEI LINII VENOASE:
Ingrijirea unei linii venoase presupune rotatia locurilor de

punctionare, schimbarea pansamentelor si fixatoarelor, schimbarea
perfuzoarelor si a solutiilor perfuzabile.
De obicei, fixatoarele sau pansamentlele se schimba odata cu
insertia unui nou cateter sau atunci cand se uda sau se murdaresc.
Perfuzoarele, la pancientii cu administrare intrevenoasa continua, se
schimba la 48 ore iar solutiile la 24 ore. Locul de insetie a cateterului
trebuie schimbat la fiecare 72 de ore si trebuie inspectat la fiecare 4 ore
prin fixatorul transparent si semipermeabil.
Materiale necesare:
131
Pentru scimbarea pansamentului sau fixatorului:
 manusi sterile
 paduri alcoolizate sau cu betadina
 bandaj adeziv
 comprese sterile sau fixator transparent si semipermeabil
 leocoplast
Pentru schimbarea solutiilor:
 flaconul cu solutia de administrat

Pentru schimbarea perfuzorului:
 perfuzor steril
 manusi
 etichete
Se va merge cu carucioarul de lucru chiar daca trebuie schimbat

doar pansamentul sau fixatorul, deoarece , la schimbarea acestuia se
poate constata ca trebuie schimbat locul de insertie a cataterului din
diverse motive.
Implementarea:
 se va tine cont ca trebuie folosite intotdeauna manusi sterile
atunci cand se lucreaza in zona locului de insertie a cateterului
 se explica pacientului fiecare procedura pentru a-i diminua
anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa
Schimbarea pansamentului sau fixatorului:
132
 se indeparteaza vechiul fixator, se pregateste cel nou si se pun
manusile
 se fixeaza cateterul cu mana nondominanta pentru a preveni
miscarile accidentale, iesirea acestuia din vena,s au perforarea
venei
 se inspecteaza locul punctionarii pentru a observa eventualele
semne de infectie (roseata si durere la locul punctiei), infiltratie
(edem), si tromboflebita (roseata,durere de-a lungul
venei,edem) .Daca oricare din aceste semne este prezent se
acopera zona de punctionare cu un pansament steril si se scoate
cateterul. Se face compresie pana cand se opreste sangerarea si se
aplica un bandaj adeziv. Apoi se introduce un alt cateter intr-o
alta zona. Daca insa zona de punctionare este intacta se va curata
cu grija cu paduri alcoolizate sau cu betadina prin miscari
circulare, dinspre interior spre exterior. Se lasa pielea sa se usuce
inainte de a se aplica un alt fixator sau pansament.
Schimbarea solutiei de perfuzat:
 se inspecteaza flaconul de solutie care trebuie administrat pentru
a vedea eventualele nereguli, cum ar fi: decolorarea solutiei,
aspect tulbure, data expirarii , flacoane perforate, sparte
 se clampeaza perfuzorul avand camera de picurare pe jumatate
plina pentru a impiedica aerul sa intre pe prelungirea
perfuzorului
 pe caruciorul de lucru sau pe masuta de lucru se indeparteaza
capacul sau dopul flaconului nou de solutie si se dezinfecteaza cu
pad alcoolizat
 se indeparteaza flaconul vechi din stativ, se aseaza langa cel nou,
se scoate capatul perfuzorului din el si se introduce in flaconul
nou din stativ
 se agata flaconul cu solutie perfuzabila in stativ
Schimbarea perfuzorului:
 se clampeaza perfuzorul (se intrerupe perfuzia) cu camera de

picurare pe jumatate plina,se scoate capatul sau din flacon si se
agata in stativ deasupra nivelului inimii pacientului, timp in care
se introduce noul perfuzor in flacon, se evacueaza aerul din el, se
clampeaza
133
 se pun manusi sterile
 se pune o compresa sterila sub capatul exterior al cateterului. Se
preseaza cu un deget pe cateter pentru a preveni sangerarea
 se deconecteaza cu grija vechiul perfuzor, evitand sa se scoata
accidental branula
 se indeparteaza capacul protector al noului perfuzor si se va
adapta la cateter
 se ajusteaza rata de adminstrare
 se eticheteaza perfuzorul cu data si ora schimbarii
4.2 TERAPIE VENOASA CENTRALA:
Un cateter venos central este un cateter venos steril facut din

cauciuc poliuretanic sau silicon. Este inserat printr-o vena mare, cum
ar fi subclavia sau jugulara, iar varful sau ajunge in vena cava
superioara. Oferind acces la venele centrale, terapia prin cateter venos
central are anumite beneficii. Astfel, permite monitorizarea presiunii
venoase centrale (care indica volumul sangvin ), recoltarea de analize de
laborator fara a mai fi nevoie de punctionare. De asemenea , permite
administrarea unor cantitati crescute de fluide in urgente sau cand
scaderea circulatiei venoase periferice face imposibil accesul la venele
periferice, este folosita la paicentii care necesita tratament intravenos
indelungat, la pacientii care necesita nutritie parenterala.
Terapia venoasa centrala are si dezavanaje prin faptul ca are un
risc cresut de complicatii ( pneumotorax, sepsis, formarea de trombi,
perforarea de organe si vase), scade gradul de mobilizare al pacientului,
este dificil de efectuat, este mai costisitoare decat terapia venoasa
periferica. Cateterul venos central este inserat de catre medic ajutat de
asistenta.
Scoaterea cateterului este o manevra sterila si poate fi efectuata si
de catre asistenta. Se va proceda la indepartarea cateterului fie la
terminarea terapiei, fie din cauze care necesita aceasta decizie ( semne
de infectie la nivelul insertiei, de exemplu, cand capatul cateterului,
taiat cu o foarfeca sterila, va fi trimis la laborator pentru a fi analizat).
Materiale necesare:
Pentru insertia unui cateter venos central:
134
 manusi sterile , halate, masti
 campuri sterile
 perfuzoare
 solutii normal saline
 unguent cu antibiotic daca este necesar
 seringi de diverse dimensiuni
 xilina 1%
 fire de sutura
 2 catetere venoase centrale
 foarfeca sterila
 fixator transparent si semipermeabil
 solutie diluata de heparina
 leucoplast si etichete
Pentru verificarea si spalarea cateterului:
 solutie normal salinan sau solutie diluata de heparina

 alcool 70%
Pentru indepartarea cateterului venos central:
 manusi
 pensa sterila
 bisturiu
 comprese serile
 pansament transparent si semipermebil
 unguent cu betadina
 foarfeca sterila si recipient pentru cultura varfului cateterului
daca este necesar
Cateterul va fi ales in functie de terapia care se vrea initiata. De

cele mai multe ori cateterul este livrat ca un set care contine toate
materialele necesare montarii sale mai putin solutiile saline.
135
 se cere confirmarea medicului privitoare la marimea cateterului

ales ( de obicei se folosesc catetere 14 G sau 16 G)
 se selecteaza solutile de administrat care se vor atasa la cateter
 se eticheteaza solutiile
Implementare:

 se obtine consimtamantul pacientului sau familiei
 se va explica procedura pacientului si ise va raspunde la
intrebarile pe care le are
 se face anamneza referitoare la istoricul alergenic al pacientului la
iod, latex, xilina
 se aseaza pacientul in pozitie Trendelenburg pentru a se dilata
venele si pentru a reduce riscul de embolism
 se va aseza o aleza rulata pe lungime intre umerii pacientului
atunci cand se va insera cateterul prin subclavie si sub umarul
opus pentru a tine gatul in extensie si a avea o buna vizibilitate a
zonei atunci cand se insereaza prin jugulara
 se aseaza o aleza desfacuta sub capul si gatul pacientului pentru a
impiedica murdarirea patului
 se pozitioneaza capul pacientului in partea opusa interventiei
pentru a preveni posibila contaminare cu agenti aerieni patogeni
si pentru a face zona mai accesibila
 se pregateste zona de interventie( sa nu aiba par; se va rade
pacientul cu o seara ianite daca este necesar pentru a nu se
interveni pe pielea iritata ceea ce ar creste riscl de infectie)
 se pune un camp steril pe masuta de lucru pe care se aseaza
materialele
 medicul isi va pune masca, manusi sterile si halat
 se dezinfecteaza locul zonei de insertie cu miscari viguroase
 medicul va acoperi capul si gatul pacientului cu un camp steril
decupat in mijloc, lasand deschizatura campului peste zona de
interventie
 se ofera medicului seringa cu xilina pentru a efectua anestezia
locala
 se deschide si se ofera medicului in mod steril cutia cu cateterul
136
 in timpul cat medicul introduce cateterul asistenta va pregati
solutia de perfuzat pentru a fi atasata imediat la cateter
 dupa ce medicul introduce cateterul si ii ataseaza solutia
perfuzabila pregatita se va regla rata de administrare a perfuziei
pentru a mentine permeabilitatea cateterului daca este necesar,
sau se heparinizeaza, se clampeaza si pune dopul. Cateterele pot
avea o cale, doua sau trei, in functie de ceea ce se doreste
 medicul va coase urechile cateterului la piele pentru a-l fixa
 se poate confirma radiologic amplasarea corecta a cateterului
daca se doreste
 se acopera apoi cu un fixator transparent si semipermeabil, dupa
ce se dezinfecteaza si curata zona si se lasa sa se usuce. In primele
24 de ore poate aparea o secretie sero-sanguinolenta normala
 se va eticheta data efectuarii insertiei cateterului, pansamentului
 se aseaza pacientul intr-o pozitie confortabila si se reevalueaza
starea sa generala
 pentru a mentine permeabilitatea si buna functionare a
cateteruluipe care se adminstreaza intermitent medicatie, acesta
trebuie spalat in mod regulat pe toate caile sale cu solutie diluata
de heaprina ( se recomda dilutii de 10 pana la 100 unitati pe ml)
sau cu solutie normal salina
 pentru a spala caile cateterului se va dezinfeta cu alcool 70%
capacul si se va indeparta, apoi prin tehnica sterila se va atasa
seringa si se va injecta solutia indicata dupa ce se aspira initial
pentru confirmarea pozitionarii corecte a cateterului cat si a
permeabilitatii sale
Indepartarea cateterului:

 este nevoie de inca o asistenta in eventualitatea in care apare
sangerare masiva deaorece este dificl de facut compresie pe
subclavie, de exemplu
 se aseaza pacientul lungit cu fata in sus pentru a preveni
embolismul
 se spala mainile si se pun manusi nesterile si masca
 se intrerupe orice perfuzie
 se indeparteaza si se arunca pansamentul vechi
137
 se inspecteaza zona pentru a vedea daca apar semne de drenaj si
inflamatie
 se taie firele de sutura cu o pensa sterila si un bisturiu
 se scoate cateterul printr-o miscare inceata si uniforma
 se aplica unguent cu betadina la locul insertiei pentru a-l acoperi
si a preveni contaminarea
 se acopera apoi cu o compresa si apoi se aplica un fixator
transparent si semipermeabil peste compresa
 se eticheteaza fixatorul cu data si ora indepartarii cateteruluisi
efectuarea pansamentului
 se va tine pansamentul pana cand apare epitelizarea
 se inspecteaza cateterul indepartat pentru a vedea daca nu s-a
sectionat vreo parte si a intrat in circulatia sangvina a pacientului.
Daca se suspecteaza acest lucru se va anunta medicul imediat si se
va monitoriza cu atentie pacientul
 daca se suspecteaza infectie se va taia cu o foarfeca sterila varful
cateterului si se va duce la laborator intr-un recipient specific,
steril, pentru analizare
 materialele folosite si cele indepartate se vor descarca in
recipientele de colecatre a deseurilor specifice fiearuia in parte
 pana cand se va confirma radiologic plasarea corecta a cateterului

se poate porni perfuzia cu glucoza 5% sau solutie normal salina
sau se va spala cateterul cu solutie diluata de heparina
 pacientul va trebui monitorizat cu atentie pentru a observa
precoce semnele de embolism ( paloare apoi cianoza, dispnee,
tuse, tahicardie pana la sincopa si soc). Daca apar aceste semne
pacientul va fi pozitionat pe in pozitie Trendellenburg, intors pe
partea stanga si se va anunta medicul imediat
 dupa insertie se va monitorza pacientul pentru a depista precoce
semnele de pneumotorax ( respiratii scurte, miscari inegale ale
pieptului, tahicardie, durere in piept). Daca apar aceste semne va
fi chemat medicul imediat
 pentru a preveni embolia se vor clapa intotdeauna caile
cateterului sau apcietul va fi invatat sa faca manevra Valsalva
(cresterea preiunii intratoracice reduce riscul emboliei in timpul
insertiei sau indepartarii cateterului. Astfel se cere pacientului sa
inspire adanc, sa tina aerul 10 secunde apoi sa expire si apoi sa
respire linistit, normal. Aceasta manevra, Valsalva, creste
138
presiunea intrstoracica, de la un nivel normal de 3-4 mm Hg la 60
mmHg sau mai mult, scade pulsul si intoarcerea sangelui la inima
si creste presiunea venoasa)
 se schimba pansamentul din comprese la fiecare 48 ore iar
fixatorul transparent la 3 pana la 7 zile sau ori de cate ori devine
ineficient , murad sau ud.Se schimba perfuzorul la fiecare 72 ore
si solutiile perfuzbile de lunga durata la fiecare 24 ore.Toate
aceste manevre se fac folosind tehnici sterile.Se verifica periodic
locul de insertie pentru a observa din timp semele de
inflamare,deconectare , roseata, drenaj etc
 pot apare complicatii precum: infectiile, pneumotoraxul, embolia,
trombosa, dar care pot fi prevenite prin efectuarea corecta a
tehnicilor strict sterile de insertie, indepartare si manevrare a
cateterului venos central
4.3 NUTRITIA PARENTERALA:
Cand un pacient nu poate primi hrana pe cale orala sau enterala

se recomanda sustinerea nutritionala parenterala. In general aceasta
este recomndata pacientilor care nu pot absorbi nutrienti prin tractul
gastro-intestinal mai mult de 10 zile. Alte indicatii de aelare la nutritia
parenterala sunt: pierderea in greutate mai mult de 10% inaintea
depistarii bolii, boli debilitante indelungate, nivelul seric al albuminei
sub 3,5g/dl, insuficienta hepatica sau renala etc.
Cele mai comune boli care necesita sustinere nutritionala
parenterala sunt: boli intestinale inflamatorii, enterite, diaree severa,
varsaturi refractare la tratament, pancreatite moderate si severe,
rezectii intestinale, transplant maduva osoasa, post chimioterapie si
radioterapie, interventii chirurgicale majore.De asemenea se
administreaza copiilor cu malformatii congenitale pentru a a junge la
dezvoltarea si greutatea normala, in fistule taheoesofagiene, atrezie
duodenala, fibroza cistica, hernie diafragmatica, volvulus.
Nutritia parenterala se administreaza prin vena periferica sau
centrala. Depinzand de solutia administrata, nutritia parenterala se
foloseste pentru sprijinirea aportului caloric al pacientului,
suplimentarea nevoilor calorice sau depasirea acestora.
Tipurile de solutie pentru nutritia parenteala difera in functie de
conditia fizica a pacientului, nevoile metabolice si de calea de
administrare.In mod normal, solutiile contin proteine, carbohidrati,
139
electroliti,vitamine, minerale. Emulsiile lipidice ofera necesarul de
grasimi.
Astfel solutiile de nutritie parenterala sunt :
 cele standard pentru nutritia intravenoasa ( dextroza 5%, solutii
normal saline, vitamine). Ofera o nutritie incompleta , cu prea
putine calorii pentru mentinerea unui status nutritional adecvat
 solutie parenterala totala ( dextroza25%, aminoacizi,electrolit,
vitamine, minerale,insulina, emulsii lipidice) ofera o nutritie
completa, se administreaza pe vena centrala
 nutritie proteica ( aminoacizi, electroliti, vitamine) ofera nutritie
completa
 solutii nutritive totale amestecate( combina emulsiile lipidice cu
alte componete ale solutiilor parenterale, o punga de astfel de
solutie contine necesarul de nutrienti pentru o zi, necesita un
filtru special, mai larg, ofera nutritie completa)
 nutritie parenterala periferica ( dextroza 5% si 10%, aminoacizi,
electroliti, minerale, vitamine, emulsi lipidice, heparina si
hidrocortizon daca se indica) ofera nutritie completa pentru un
timp scurt, poate fi folosita la pacientii care au restrictie de lichide
deoarece nu necesita adminstrarea unei mari cantitati de lichide
ca in nutritia parenterala totala, nu produce crestere in greutate,
poate cauza flebite si complicatii metabolice
Nutritia parenterala totala contine anumiti nutrienti, incluzand
lipide, si se adminstreaza pe vena centrala deoarece este de 6 ori mai
concentrata decat sangele si necesita o cale de administrare larga.
Nutritia parenterala periferica se adminstreaza pe vena periferica,
suplineste nevoile calorice.
Materiale necesare:
 perfuzor steril
 filtre speciale pentru emulsiile lipidice
 infuzomat
 kituri de testare a glicozuriei si cetonuriei
 manusi sterile
140
 se scoate solutia de la frigider cu cel putin o ora inainte de
administrare pentru a evita durerea, hipotermia, spasmul
vascular, constrictia venelor care pot aparea datorita
administrarii unor solutii reci
 se verifica medicatia prescrisa cu cea ridicata de la farmacie, data
expirarii si formula componenta
 se verifica solutia pentru a observa aspectul ( daca este tulbure,
precipitat etc).Daca prezinta dubii se va returna farmaciei
 se va explica procedura pacientului
 se pun manusi si eventual, o masca
 tehnica va fi strict sterila
 se ataseaza perfuzorul la solutie si apoi la infuzomat, golindu-l de
aer
 se arunca manusile
 se pun alte manusi si se verifica cateterul pacientului asezat culcat
in pat, se dezinfecteaza cu un pad alcoolizat capacul caii pe care se
va administra solutia si apoi se heparinizeaza calea
Implementare:
 se ataseaza perfuzorul la cateter printr-o tehnica sterila

 se declampeaza calea cateterului si se regleaza rata de
adminstrare a infuzomatului
 se eticheteaza perfuzorul cu data si ora schimbari sale
 deoarece solutiile nutritionale parenterale contin multa glucoza
se va incepe adminstrarea cu precautie pentru a permite celulelor
pancreatice sa se adapteze si sa isi creasca secretia de insulina
( sunt anumite solutii unde se recomnda aduagarea de insulina).
De obicei se incepe cu o rata de 40-50 ml/h si apoi cu 25 ml/h pana
cand se va ajunge la rata de administrare dorita
 solutiile nutritionale parenterale pot merge continuu timp de
24ore
 solutiile nutritionale parenterale se vor administra cu o rata

constanta ( stabilita pe infuzomat) , fara intrerupere, pentru a nu
produce fluctuatii ale nivelului glucozei din sange
141
 se va monitoriza starea pacientului la fiecare 4 ore sau oricat de
des este nevoie pentru a observa din timp schimbarile survenite
cum ar fi cresterea temperaturii, un semn precoce al sepsisului de
cateter venos central
 se masoara glicemia la fiecare 6 ore deoarece unii pacienti vor
necesita administrare suplimentara de insulina subcutanat fata de
cea continuta in solutie
 se va monitoriza cu atentie ingestia si adminstrarea de fluide cat si
excretia acestora
 se recolteaza periodic analize de laborator uzuale pentru a sesiza
schimbarile survenite in starea generala a pacientului si a
statusului sau nutritional
 pacientul va fi avertizat asupra eventualelor efecte adverse
datrate administrarii nutritiei parenterale ( leziuni bucale prin
stoparea alimentatiei orale, constipatie etc)
 pacientul va fi incurajat sa-si pastreze independenta de miscare
pentru a facilita absorbtia eficienta si folosirea nutrientilor
 complicatiile administrarii nutritiei parenteale pot fi: disfunctii
heaptice, hipecapnia, hiperglicemia, hiperosmolaritatea,
hipocalcemia, alcaloza si acidoza metabolica, adminstrare prea
rapid, embolie, extravazarea solutiei, flebite, pneumotorax,
septicemie, tromboze.Toate acestea pot fi evitate printr-o corecta
si sterila tehnica de adminstrare si prin supravegherea atenta a
pacientului si evaluarea starii sale generale cat mai des
4.3.1. EMULSIILE LIPIDICE:
De obicei adminstrate ca substante separate, completand nutritia

parenterala, emulsiile lipidice sunt o sursa de calorii si acizi grasi
esentiali. Lipidele pot fi insa adminstrate si separat pe o vena periferica
sau centrala. Sunt contraindicate in pancreatite acute, hiperlipidemie
patologica.
Materiale necesare:
 substanta lipidica
 perfuzor cu filtru de diametru mai mare
142
 se inspecteaza emulsia lipidica pentru a-i verifica opacitatea,
consistenta, culoarea
 daca aspectul sau ridica dubii se va returna la farmacie
 nu se va agita pentru a preveni agregarea celulelor
 se va verifica daca corespunde cu prescriptia medicului
Implementarea:

 de obicei, emulsiile lipidice se administreaza in paralel cu alta
solutie, putandu-se folosi pentru aceasta tehnica folosirii unei linii
venoase secundare fie pentru emulsiile lipidice fie pentru solutia
care este adminstrata in paralel
 o linie venoasa secundara este o linie venoasa completa care se
conecteaza la o linie venoasa primara, deja existenta. Linia
venoasa secundara este folosita la adminstrarea intermitenta sau
continua de medicamente, atunci cand se pastreaza tot timpul o
linie venoasa principala pentru intretinere sau din alte motive.
Atunci cand se conecteaza perfuzia secundara si se vrea sa
mearga doar aceasta, ea trebuie pozitionata deasupra celei
primare. Daca se vrea sa mearga ambele perfuzii, ele trebuie
pozitionate la acelasi nivel si reglat ritmul uneia si apoi al
celeilalte. De asemenea, injectomatele si infuzomatele pot fi
folosite ca linii venoase secundare pentru administrare
intemitenta sau continua, avand avantajul ca se poate doza exact
cantitatea de medicament adminstrata
 avand in vedere ca unele emulsii lipidice necesita 24 de ore de
adminstrare se pot folosi acestea pe prima linie venoasa si solutiile
de administrat in paralel pe linia venoasa secundara. De
asemenea, pentru o dozare corecta a ratei de administrare se
indica folosirea infuzomatului
 se pun manusile
 se verifica flaconul cu lipide, se introduce printr-o tehnica sterila
capatul perfuzorului, se scoate aerul apoi se adapteaza la cateterul
venos central sau periferic daca este linie principala sau se
conecteaza la perfuzorul primei linii daca se administreaza pe
linie secundara. Daca se foloseste infuzomat, perfuzorul va fi
adaptat la acesta inainte de a se cupla la cateter
143
 daca pacientul este la prima administrare de lipide se va efectua
un test ajustandu-i-se rata de adminstrare la 1 ml/minut timp de
30 de minute
 se monitorizeaza semnele vitale ale pacientului si se va
supraveghea pentru a observa daca apar efecte adverse: greata,
ameteala, presiune oculara, durere de cap, tahicardie, dispnee,
cioanoza, durere in spate si in piept. Aceste reactii alergice pot
apare datorita surselor de lipide sau agentilor emulsificatori
folositi in emulsiile lipidice
 daca pacientul nu are reactii adverse, se poate incepe
adminstrarea cu rata prescrisa
 se va folosi neapart infuzomatul daca rata de adminstrare trebuie
sa fie mai mica de 20ml/ora. Rata maxima de perfuzare este de
125ml/ora pentru emulsiile lipidice de 10% si de 60 ml/orapentru
cele de 20%
 se va mentine intotdeauna o tehnica sterila de pregatire si

administrare a perfuziei
 se vor observa senzatiile pacientului: unii sustn ca au o senzatie de
satieitate, altii acuza un gust metalic neplacut in gura
 se schimba perfuzorul si flaconul de administrat la fiecare 24 ore
petru pacientii cu tratamente indelungate
 se vor lua teste de laborator cel putin o data pe saptamana in
timpul unei terapii indelungate pentru a evalua functiile
ficatului,timpul de protrombina, numarul de trombocite, nivelul
trigliceridelor.De preferat ca nivelul trigliceridelor sa se testeze la
cel putin 6 ore de la intreruperea administrarii deoarece pot da
rezultate false
 emulsiile lipdice sunt un excelent mediu pentru cresterea
bacteriior. Din aceasta cauza nu se va readministra, de exemplu,
un flacon pe jumatate plin care a fost intrerupt la un moment dat.
Odata intrerupta perfuzia, se va arunca flaconul chiar daca nu
este gol
 medicul trebuie anuntat imediat daca pacientul prezinta
schimbari ale starii sale sau reactii adverse la solutile lipidice
Complicatii:
144
 reactiile adverse imediate sau intarziate apar la aproximativ 1%
din pacienti si includ: febra, cianoza, dispnee, ameteala, greata,
varsaturi, durere de cap, letargie, iritatie la nivelul perfuzarii,
presiune oculara, durere in spate si in piept, hiperlipidemie,
hipercoagulabilitate, trombocitopenie.Trombocitopenia a fost mai
des intalnita la copii care au primit intravenos emulsii lipidice de
20%
 ca si complicatii intarziate sau rar intalnite mai sunt:
hepatomegalia, splenomegalia, icter secundar colestazei
 la copii nascuti prematur sau cu greutate mica nutritia periferica
parenterala cu emulsii lipidice poate determina acumularea de
lipide in plamani
 se va raporta medicului orice reactie adversa ale pacientului
4.3.2.MONITORIZAREA PACIENTULUI IN TIMPUL

ADMINISTRARII NUTRITIEI PARENTERALE:
 se masoara semnele vitale la fiecare 4 ore sau ori de cate ori este
necesar, deoarece cresterea temperaturii este unul dintre cele mai
precoce semne de sepsis de cateter, de exemplu
 se va schimba pansamentul sau fixatorul de la cateter cel putin o
data pe saptamana daca este transparent si semipermeabil si de
trei ori pe saptamana daca este obisnuit
 se vor folosi strict tehnici sterile la orice manevre de adminstrare
sau schimbare a cateterului, pansamentelor, fixatoarelor
 se evalueaza pacientul zilnic din punct de vedere fizic ( se va
cantari la aceeasi ora, dimineata, cu acelasi cantar, eventual se
masoara circumferinta bratului , daca se indica). Se va compara
greutatea zilnica a pacientului cu cantitatile de lichide
administrate, ingerate si cele eliminate, deoarece castigul in
greutate poate fi , de fapt un dezechilibru hidric, un exces de
lichide, de exemplu, nu o crestere a depozitelor proteice sau
lipidice. Iar excesul de lichide poate determina edem pulmonar
sau periferic( de exemplu, gambier)
 se va monitoriza pacientul in ceea ce priveste semnele si
simptomele unui dezechilibru al metabolismului glucidic,
echilibrului hidro-electrolitic. Anumiti pacienti necesita
administrare suplimentara de insulina pe durata tratamentului de
145
nutritie parenterala, desi, in mod obisnuit, produsele lipidice sunt
livrate cu un anume continut de insulna
 se va monitoriza frecvent nivelul electrolitilor si al proteinelor
( zilnic pentru electroliti la inceputul terapiei si o data pe
saptamana pentru nivelul albuminelor)
 se va avea in vedere si monitorizarea nivelul calciului si al
magneziului
 monitorizarea glicemiei se va face din 6 in 6 ore initial si apoi o
data pe zi, supraveghindu-se pacientul pentru a observa din timp
eventualele semne de hiperglicemie ( poliurie, sete)
 se va monitoriza functia renala prin masurarea nivelului ureei si
creatininei urinare ( cresterea lor poate sugera o administrare in
exces de aminoacizi)
 se va monitoriza functia hepatica prin masurarea periodica a
biliruinei, trigliceridelor si colesterolului ( o crestere a acestora
poate sugera fie intoleranta, fie exces de lipide administrate, fie o
dereglare in metabolizarea proteinelor si glucidelor)
 se va schimba perfuzorul si flaconul de solutie la fiecare 24 de ore
la pacientii cu tratament indelungat, se vor folosi doar tehnici
sterile
 se va supraveghea pacientul pentru a observa din timp
eventualele semne de inflamare, infectie, sepsis ( mai ales prin
contaminarea locului de insertie a cateterului sau locului de
cuplare a perfuzorului la acesta)
 se va asigura o buna ingrijire orala, deoarece, prin lipsa hranei
orale si neglijarea igienei se poate ajunge la infectii bucale
 cand se va decide intreruperea nutritiei parenterale, aceasta nu va
fi scoasa brusc, ci treptat, scazand progresiv rata de administrare(
in felul acesta se va preveni riscul de hiperinsulinemie si, implicit,
de hipoglicemie)
Complicatii:
 cele mai des intalnite complicatii sunt cele legate de cateter

( infectii) si tulburarile metabolice
146
4.4 SANGELE SI DERIVATELE DIN SANGE
4.4.1.TRANSFUZIA DE SANGE INTEGRAL SI DERIVATE DIN

ACESTEA:
Administrarea transfuziilor necesita verificarea atenta de catre

doua asistente atat a pacientului, cat si a sangelui transfuzat. Cele doua
asistente vor face verificarile pe rand, separat, pentru a evita orice
greseala.
Pot fi transfuzate:
 sange integral - cu un volum pana la 500 ml. Se foloseste pentru

reechilibra volumul sangvin al pacientului, pierdut prin
hemoragii traumatisme sau arsuri. Grupul sangvin al pacientului
trebuie sa fie identic cu cel sangelui care se va transfuza ( A va
primi A, B va primi B, AB va primi AB, O va prmi O, fiind
necesare si compatibilitate Rh). Se va evita sa se foloseasca
transfuzare de sange integral daca incarca circulator pacientul, se
va mentine cald daca sunt mai multe unitati care trebuie
administrate
 concentat eritrocitar - obtinut din sange integral, dar fara 80%
din plasma.Pungile pot avea in jur de 250 ml. Se foloseste in
special pentru a imbunatati si mentine capacitatea hematiilor de a
transporta oxigenul ( pentru corectarea anemiilor si pierderilor
sangvine postchirurgicale). Compatibilitatile de adminstrare pot
fi : A primeste A sau O, B primeste B sau O, AB primeste AB, A,
B, sau O, O primeste O. Este necesara compatibilitatea de Rh. Se
poate adminstra in 1-4 ore. Are aceleasi beneficii ca sangele
integral insa are si un risc scazut de incarcare a circulatiei. Se va
evita sa se adminstreze in anemiile care pot fi corectate prin alte
tratamente nutritionale sau medicamentoase
147
 concentrat leucocitar - obtinut din sange integral din care s-au
indepartat eritrocitele si 80% din plasma. Se foloseste in tratarea
sepsisului nonresponsiv la tratamentul cu antibiotice si in
granulocitopenii. Se poate adminstra o unitate ( de obicei 150 ml)
zilnic timp de 5 zile sau pana la tratarea sepsisului. Este necesara
compatibilitate de Rh. Administrarea de leucocite produce febra
si frisoane. In acest caz, nu se va intrerupe transfuzarea, ci se va
administra un antipiretic si se va reduce rata de administrare.
Inainte de adminstrare se va agita usor flaconul pentru
omogenizare si impiedicarea conglomerarii celulelor. Se va
continua si terapia cu antibiotice
 trombocite- cu un volum de 35-50 ml/unitate , din care 1 unitate
contine 7x 10 ( la a saptea!!!!).Se folosesc in tratarea
trombocitopeniei ( uneori indusa de medicamente), leucemiei.
Este indicata compatibilitatea ABO si Rh dar nu obligatorie
decat la administrarile repetate de trombocite. Se trasfuzeaza
rapid, insa se evita administrarea cand pacientul are febra
 plasma proaspat congelata - bogata in factori de coagulare ( VI,
VIII si IX), este adminstrata in flacoane de 200-250 ml. Se
adminstreaza in hemoragiile si socurile postoperatorii, in
corectarea anumitor factori de coagulare, in boli hepatice cu
afecatrea factorilor de coagulare. Este indicata dar nu obligatorie
compatibilitate ABO si Rh, exceptie facand cazurile cand se
administreaza in mod repetat. Se va avea in vedere ca
adminstrarea in cantitati crescute de plasma necesita corectarea
hipocalcemiei implicite
 albumina ( proteina plasmatica) sub diverse concentratii: 5%=
12,5 g/250ml si 25%= 12,5g/50ml. Se foloseste in tratarea
hipoproteinemiei cu sau fara edeme, prevenirea
hemoconcentratiei si restabilirea volumului circulant ( pierdut
datorita socului, arsurilor, traumatismelor sau infectiilor). Nu este
necesara nici un fel de compatibilitate. Se va adminstra cu
prudenta in anemiile severe, boli cardiace si pulmonare
 diversi factori de coagulare, complexe protrombinice ( utilizati in
hemofilie, deficiente de factori VII, II,IX, X)
Materiale necesare:
 1 transfuzor sau un transfuzor in Y , cu doua parti

 manusi
148
 halat
 preparatul de transfuzat
 stativ
 echipament pentru montare branula daca este necesar( se va
monta cateter 20G)
 se va evita sa fie sangele tinut mai mult de 30 de minute inainte de

administrare ( de aceea se va ridica de la centrul de transfuzii
doar dupa ce s-au facut toate pregatirile necesare transfuzarii)
Implementare:
 se va explica procedura pacientului si i se va lua un consimtamant

semnat de familie sau pacient
 se masoara semnele vitale ale pacientului
 se verifica de catre doua asistente data expirarii si aspectul
sangelui sau derivatelor care trebuie administrate
 se va compara de catre doua asistente numele, grupul de sange si
seria de identificare de pe punga cu cele ale pacientului
 se pun manusi si halat
 se efectueaza proba de compatibiliate la patul bolnavului ( unele
centre de transfuzii livreaza sangele impreuna cu un card de
compatibiliate a carui proba trebuie facut de asistenta care
efectueaza transfuzia, ca o masura de siguranta si reverificare a
compatibilitatii sangelui)
 cel mai indicat este transfuzorul in forma de Y care permite
insituirea unei linii venoase secundare
 se schimba manusile, se pun altele curate si se introduce
transfuzorul ( sau capatul liniei principale daca este in Y) in
solutie normal salina. Se umple camera de picurare pe jumatate,
se declampeaza si se scoate aerul lasand sa curga solutia normal
salina. Daca este un singur perfuzor, dupa aceasta manevra, prin
tehnica sterila se va clampa transfuzorul si se va schimba flaconul
de solutie normal salina cu punga de sange. Se va atasa prin
tehnica sterila capattul liber al transfuzorului la cateter, se va
declampa si s eva ajusta rata de administrare a sangelui. Daca
149
transfuzorul este in Y se va proceda la fel, dar este mai avantajos
pentru faptul ca nu mai trebuie schimbate flacoanele de sange si
solutie normal salina intre ele deoarce transfuzorul va ava doua
cai, facand astfel manevra mai usoara, mai eficienta si mai putin
riscanta
 se va supraveghea pacientul pentru a oserva din timp daca apar
semne ale reactiilor adverse la transfuzie. Daca apar, transfuzia
va trebui oprita imediat pornindu-se o perfuzie cu solutie normal
salina cu rata de administrare moderata, se vor masura semnele
vitale si va fi anuntat imediat medicul. Daca reactiile adverse nu
apar in primele 15 minute se va regla rata de adminstrare in
functie de timpul dorit pentru transfuzie ( un concentrat
eritrocitar, de exemplu poate fi transfuzat intr-un interval de timp
cuprins intre 1 si 4 ore)
 dupa terminarea transfuziei, se vor pune manusi si se va decupla
transfuzorul, iar cu punga de sange goala se va proceda conform
politicii centrului de trasfuzii ( unele centre cer sa fie returnata
impreuna cu cardul de compatibilitate pentru a fi pastrata inca
24-48 de ore in centru)
 se reevalueaza starea pacientului, se masoara semnele vitale
 cand se adminstreaza mai multe unitati de sange in ritm rapid,

sub presiune, se va utiliza aparatul de incalzit pentru a evita
hipotermia
 pentru a completa urgent volumul de sange circulat pierdut,
trebuie adminstrat sange sub presiune ( de exemplu si o manseta
de tensiune daca situatia este o urgenta majora si necesita
improvizatii) dar fara a creste foarte mult presiunea, deoaece
sparge vasul si sangele va extravaza formand hematom si
hemoliza
 daca in timpul administrarii sangelui apare hematom in jurul
venei punctionate se va opri imediat transfuzia, se va indeparta
cateterul, se va anunta medicul, se va aplica local gheata
intermitent in primele 8 ore si apoi comprese cu apa calduta
 daca trebuie adminstrate mai multe unitati consecutiv si prima
unitate se termina inainte de a o primi pe a doua, intre ele se va
adminstra solutie normal salina la o rata moderata pana cand se
va intra in posesia urmatoarei unitati de transfuzat
150
Complicatii
 desi metodele de testare a sangelui donat sunt din ce in ce mai

precise si variate, reactiile transfuzionale inca ocupa un loc
important in riscurile terapiei transfuzionale. Astfel, un virus
contactat prin transfuzie poate fi detectat uneori dupa sapatamni
sau luni de la infectare ( de asemenea, daca un donator a
contactat un virus care va putea fi depistat prin teste de laborator
dupa luni de zile, poate trece verifcarile obisnuite facute
donatorilor si poate dona sange infectat care se va transmite altor
primitori). Virusul hepatitei B sau C pot determina rezultate fals
negative si pot fi astfel transmise prin transfuzie. Centrele de
transfuzii mai verifica sangele donat pentru depistarea
contaminarii sale cu sifilis, citomegalovirus, HIV
 alte complicatii postransfuzionale pot fi: incarcare circulatorie,
alergie, febra
4.4.2.MANAGEMENTUL REACTIILOR POSTRANSFUZIONALE:
Reactiile pstransfuzionale pot fi multiple si variate. Este foarte

important ca la fiecare transfuzie asistenta sa stie ca pot apare aceste
reactii, sa le reunoasca din timp si sa stie sa intervina promt si eficient.
O supravehere suplimentara necesita pacientii comatosi carora li
se adminstreaza sange, deaorece acestia nu pot acuza apritia diverselor
semne si simptome care sa conduca la depistarea reaciilor adverse.
Aceste reactii pot fi endogenice ( datorita unei reactii antigen –
anticorp) si exogene ( datorita unui factor extern ). Reactiile endogene
pot fi : alergiile, contaminarea baceriala, febra, hemoliza,
incompatibilitate de roteine plasmatice. Ce le exogene pot fi: tendinta la
sangerare, incarcarea circulatorie, hemosideroza, hipocalcemie.
Implementare:
 imediat ce se va suspecta o reactie adversa, se va intreupe

transfuzia si se va porni perfuzia cu o solutie normal salina. Nu se
va arunca punga cu sangele ( sau derivatele acestuia) care era
transfuzat
151
 se anunta imediat medicul
 se va monitoriza starea pacientului, semnele sale vitale la fiecare
15 minute, sau continuu ( cu ajtorul unui monitor cardiac) in
functie de severitatea reactiilor
 se vor compara din nou eticheele de pe punga de sange si datele
pacientului
 se anunta centrul de transfuzii si i se returneaza punga ( chiar
daca este goala) pentru ca sa fie retestata in vederea depistarii
cauzei declansatoare si a altor reactii ce mai pot apare
 se va colecta prima proba de urina postransfuzionala, se va
eticheta ( “ posibila reactie transfuzoanla” ) si se va trimite la
laborator pentru vedea daca contine hemoglobina, un indicu clar
aparitiei hemolizei
 se va monitoriza strict bilantul hidric ( intrari si iesiri) deoarece
depozitele de hemoglobina in structurile renale pot determina
disfunctionalitati la acest nivel
 daca se prescrie, se va administra oxigen, epinefrina sau alte
medicamente, se va aplica patura hipotermica pentru a reduce
febra, daca este cazul
4.4.3.AUTOTRANSFUZIA:
Autotransfuzia este reinfuzia propriului sange dupa ce a fost

colectat si filtrat. Este efectuata inainte, in timpul si dupa interventiile
chirurgicale sau traumatisme.
Autotransfuzia are cateva avantaje fata de transfuziile cu sange
de la donatori. Astfel, nu apar reactii postransfuzionale datorita
incompatibilitailor sau greslilor de stabilire a grupelor de sange, nu se
transmit boli iar pierdera de sange este inlocuita imediat. Spre
deosebire de sangele din centrele de transfuzii recoltat de la donatori,
sangele autotransfuzat contine un nivel normal de 2,3 diposfoglicerat
care ajuta la oxigenarea tesuturilor (aceasta cauzeaza o reducere a
afinitatii Hb pentru oxigen si, in consecinta, o crestere a eliminarii
oxigenului la nivelul tesuturilor).
Recoltarea de sange pentru autotransfuzie se poate face
preoperator si este recomandata pacientilor cu interventii chirurgicale
ortopedice, in timpul carora se pierde mult sange. Colectarea de sange
se poate face cu 4 pana la 6 saptamani inainte de operatie.
152
De cele mai multe ori, insa, in interventiile chirurgicale
sangeroase, se foloseste cell-saver-ul, un aparat conectat intraoperator si
postoperator la tubul de dren al plagii , care preia sangele pacientului, il
proceseaza si il autotransfuzeaza. Trebuie monitorizata si notata
cantitatea de sange care se autotransfuzeaza.
Pacientii care au donat preoperator sange (se poate dona cu 4-6
saptamani inainte) vor fi sfatuiti sa ramana in repaus la pat inca 10
minute dupa donare, sa bea cat mai multe lichide in orele imediat
urmatoare. Daca acasa, in ziua cand au donat sange, vor simti ameteala
si stare de lipotimie, vor fi invatati sa se aseze in pozitie Trendellenburg(
cu capul mai jos decat picioarele) pana cand vor dispare acuzele
respective.
Complicatii:
Complicatiile autotransfuziei pot fi: hemoliza, reactiile vasovagale

( hipotensiune, bradicardie), trombocitopenie, coagulopatii, hipovolemie
( in special la pacientii varstnici), sepsis ( in cazul nefolosirii tehnicilor
sterile).
CAPITOLUL 5
INGRIJIREA CARDIOVASCULARA
5.1 MONITORIZAREA:
5.1.1.ELECTROCARDIOGRAFIA:
Una dintre cele mai folosite si semnificative metode de

diagnosticare cardiaca este elctrocardiograma, care masoara activitatea
electrica a inimii sub forma unui grafic e unde. Electrozii atasati la piele
pot detecta impulsul electric la inimii.
Electrocardiograma este folosita pentru a evalua ischemia
miocardica in infarct, tulburarile de ritm s, dezechilibrele electrolitice si
toxicitatea medicamentoasa. Electrozii se plaseaza de obicei la
extremtitaile membrelor superioare si inferioare si pe piept.
153
Electrocardiograma apare sub forma de unde care formeaza
complexul PQRST. Unda P reprezinta depolarizarea atriala, complezul
QRS reprezinta depolarizarea ventriculara , iar unda T reprezinta
repolarizarea ventriculara.
Monitorizarea cardiaca se mai poate in mai multe feluri, cele mai
uzuale fiind:
- telemetria este folosita in timpul spitalizarii; ea necesita atasarea a cel
putin doi electrozi conectati la un aparat de dimensiuni mici, ce poate fi
plasat in buzunar; acest aparat emite un semnal ce va fi captat si afisat
de un sistem central de monitorizare; anomaliile de ritm cardiac sunt
inregistrate si pot declansa o alarma
- monitorizarea Holter inregistreaza continuu activitatea inimii timp de
24 pana la 48 de ore, in timp ce pacientul isi desfasoara activitatile
zilnice
- electrocardiograma de efort este folosita pentru decelarea
modificarilor ce apar in timpul efortului.
Materiale necesare:
 aparatul de EKG
 harie pentru tiparit
 comprese
 gel
 se plaseaza aparatul in apropierea patului pacientului , pe o

suprafata plana
 se ataseaza la priza
 daca pacientul este deja cuplat la un monitor cardiac se vor
indeparta electrozii acestuia
 se verifica aparatul de EKG sa aiba hartie de printat
Efectuarea:

 se seteaza aparatul conform cerintelor de plasare a electrozilor
 se explica procedura pacientului si faptul ca nu va trebui sa
vorbeasca si sa se miste in timpul acesteia
154
 se aseaza pacientul in decubit dorsa in pat , cu mainile pe langa el
 se vor expune etremitatile mainilor si picioarelor pentru a atasa
electrozii
 se verifica ca picioarele pacientului sa nu atinga tablia patului
 se vor aplica electrozii pe zone plate, nu pe muschi, pentru a nu
interfera cu activitatea aparatului
 daca anumite zone prezinta pilozitate crescuta aceatsa va trebui
indepartata prin radere sau scurtare
 se aplica gel pe locurile de plasare a electrozilor. Nu se va folosi
alcool deaorece poate distruge electrozii
 se verifica electrozii sa fie curati si apoi se aplica pe extremitatile
mebrelor , conform indicatiilor de pe electrozi si culorilor
ajutatoare ( rosu pentru mana dreapta, galben pentru mana
stanga, negru pentru piciorul drept, verde pentru piciorul stang)
 electrozii de pe piept se vor aseza astfel: V1 – spatiul 4 intercostal
in dreapta sternului , V2- spatiul 4 intercostal in stanga sternului,
V3 – la jumatatea distantei dintre V2 si V4 , V4 – spatiul 5
intercostal in dreptul liniei de mijloc a clavicului, V5 - la
jumatatea distantei dintre V4 si V6, V6- spatiul 5 intercostal in
dreptul liniei de mijloc a axilei, la acelasi nivel cu V4 (adica, de la
dreapta pacientului spre stanga : rosu, galben , verde, negru,
maro, negru, violet)
 daca KG-ul trebuie facut la o femeie, electrozii se vor plasa sub
sani
 se deschide EKG-ul si se lasa cateva secunde sa apara traseul
 se verifica daca traseul inregistrat indica pozitionarea corecta a
electrozilor
 se cere pacientului sa se relaxeze si sa respire normal, sa stea
nemiscat si sa nu vorbeasca
 se printeaza rezultatul
 se indeparteaza electrozii, se sterge pacientul de gel, se ajuta sa se
acopere, se sterg electrozii si se strange aparatul de EKG
 daca pacientul are pacemaker, procedura se va face cu sau fara

magnet, conform indicatiilor medicului si se va specifica aceasta
 electrozii pot fi asezati in diverse moduri pentru a obtine diverse
informatii necesare in diagnosticarea bolilor inimii. Asfel, pentru
a vedea functionarea ventricului drept ( a carui functionalitate
este afectata in 50% dintre pacientii cu infarct miocardic)
155
electrozii extremitailor se vor plasa la fel ca la EKG-ul standard,
dar cei de pe piept se vor plasa astfel: V1 in spatiul 4 intercostal
stang langa stern, V2 in spatiul 4 intercostal drept langa stern, V4
inspatiul 5 intercostal stang, V3 la mijlocul distantei dintre V2 si
V4, pe acelasi nivel cu V4 la dreapta liniei axilare mediane se va
aseza electodul V6, V5 la mijlocul distantei dintre V4 si V6
 un alt mod de a pozitiona electrozii ( in identificarea infarctului
de perete posterior) este pozitionarea pacientului pe partea stanga
si adaugarea a trei electrozi la EGK-ul standard astfel: V7 de
partea stanga a linie axilare stangi la nivelul intercostal 5 si se va
ataSa cablul de la V4, V8 se va pozitiona pe partea stanga a
spatelui pacientului, in stanga liniei scapulare, la nivelul spatiului
5 intercostal se se va atasa cablul de la V5, V9 se va pzitiona pe
spatele pacientului in stanga coloanei vertebrale, la nivelul
spatiului 5 intercostal si i se va atasa cablul de la V6. Pacientul
poate fi pozitioat si pe partea dreapta si montati electrozii in
acelasi fel, dar pe drewapta, pentru a evalua partea posterioara
dreapta
 alte modalitati de monitorizare a activitaii cadiace sunt :
telemetria ( un mic transmiator pentru pacientul ambulator, care
trimite semnale elctrice , se foloseste pentru identificarea si
diagnosticarea aritmiilor in timpul somnului, reapusului,
stressului, monitorizare continua( cand pacientul este cuplat la un
monitor, la pat, iar toate datele inregistrate de monitor pot fi
transmse la un centralizator). In ambele cazuri, aparatele vor
recunoaste modificari anormale ale ritmului cardiac si vor emite
un semnal de alarma
5.1.2.MONITORIZAREA INVAZIVA A TENSIUNII ARTERIALE:
Masurarea directa a tensiunii arteriale permite evaluarea

continua a tensiunii sistolice, diastolice cat si recoltarea de analize.
Masurarea directa a tensiunii reflecta rezistenta vasculara si este o
metoda mult mai fidela decat masurarea indirecta.
Materiale necesare:
Pentru insertia unui cateter arterial:
 manusi
156
 masca
 manusi sterile
 cateter( 16G, 20G, depinzand de ceea ce se doreste, de strcutura
pacientului etc)
 camp steril
 aleza
 cablu de masurare care trebuie atasat la monitor
 ansamblu de conectata la artera( de obicei este un kit care contine
tot ce trebuie)
 anestezic local daca se indica
 fir de sutura
 seringa si ac
 stativ
 fixator
 comprese
 perfuzie cu heparina
Pentru recoltarea de sange arterial:
Daca nu este montat cateterul si se recolteaza prin punctie arteriala:
 seringa de 2ml sau 5ml cu ac

 fiola de heparina
 manusi
 comprese tifon
 punga gheata ( buiota)
 etichete
 formular cerere analize
 bandaj adeziv
Daca este deja montat un cateter arterial:
 manusi
 masca
157
 seringi
 formular cerere laborator
 eprubete
Pentru indepartarea cateterului arterial:
 manusi
 masca
 bisturiu sau foarfeca sterila
 fixatoare sau lecuoplast
Pentru cultura de cap cateter:
 recipient steril
 se spala mainile bine

 se poarta echipament de protectie
 se eticheteaza orice flacon cu solutie
 se seteaza alrmele montorului care va masura resiunea arteriala,
conform indicatiilor medicului
Implementarea:

 se explica procedura pacientului si familiei acestuia si se va obtine
un consimtamant scris
 se face anamneza pacientului referitoare la istoricul sau alergic
( la xilina, betadina, heparina )
 se mentine asepsia prin purtarea echipamentului de protectie
 se pozitioneaza pacientul intr-o pozitie confortabila
158
 se pregateste perfuzia cu ser heparinat care se va atsa la cateterul
arterial
Inserarea unui cateter arterial:
Inainte de montarea cateterului se va face testul Allen:
 este utilizat pentru evaluarea fluxului arterial la nivelul mainii.

Intai se palpeaza pulsul la arterele radiala si ulnara, prin
compresiunea profunda la nivelul fetei anterioare a antebratului.
 pacientul este rugat sa isi stranga pumnul, apoi se comprima ferm
ambele artere intre cele doua police;
 in continuare, pacientul va fi rugat sa deschida pumnul si se va
observa ca palma este palida (in tot acest timp se mentine
compresia pe artere);
 se va decomprima artera ulnara (se mentine compresia pe artera
radiala); daca artera ulnara este patenta i se va observa colorarea
normala a palmei in 3-5 secunde.
 se va decomprima artera radiala (se mentine compresia pe artera
ulnara); daca artera radiala este patenta, fluxul sangvin va inrosi
palma in cateva secunde.
Prin acest procedeu, mentinerea palorii dupa decomprimarea
uneia dintre artere indica ocluzia la nivelul acesteia
 dupa efectuarea testului, medicul va dezinfecta zona de
punctionare, va anestezia si va introduce cateterul.Se va atasa
imediat la cateter perfuzia cu ser heparinat, se va porni si se va
observa pe monitor curba arteriala
 medicul va fixa cateterul la piele cu fir de sutura si apoi asistenta
va pansa cu comprese sterile si leucoplast hipoalergenic
Pentru recoltarea testelor de laborator :
 se heparinizeaza seringa (se deschide fiola de heparina si se trage

pana cand se umple seringa, apoi se va goli incet toata seringa,
159
permitand heparinei sa “spele” toata suprafata sa). Heparinizarea
seringii previne coagularea sangelui in seringa. Totodata, excesul
de heparina in seringa poate altera valorile pH-ului si PaO2
sangvin.
Recoltarea :
Daca nu exista cateter montat:
 confirmarea identitatii pacientului (pentru a se evita confuzia si a

nu se lua analize altui pacient)
 se comunica pacientului procedura si va fi informat in ce consta,
 se aseaza un prosop rulat sub incheietura mainii pacientului
pentru sustinerea acesteia
 se localizeaza artera si se palpeaza pulsul
 se desinfecteaza locul punctiei
 se asteapta sa se usuce locul dezinfectat
 se palpeaza artera cu indexul si degetul mijlociu al unei maini in
timp ce seringa este tinuta in cealalta mana deasupra locului ales
pentru punctie
 pentru punctia arterei radiale, acul se orienteaza in unghi de 30-
45 grade
 daca se punctioneaza artera brahiala se va orienta in unghi de 60
grade
 se punctioneaza pielea si peretele arterial printr-o singura miscare
 seringa se va umple automat cu sange
 dupa recoltare se preseaza ferm cu comprese pana cand se opreste
sangerarea (cel putin 5 min). Daca pacientul este sub tratament cu
anticoagulante sau are tulburari de coagulare se va mentine
compresia 10-15 min. Se va evita sa se ceara pacientului sa
mentina compresia singur la locul punctionarii. Daca nu reuseste
sa aplice compresie ferma, se va forma un hematom dureros.
 se va verifica seringa san nu aiba bule de aer ( daca are, se vor
scoate cu grija)
 se va atasa la proba de sange cererea de analize completata corect
si va fi trimisa la laborator intr-un recipient cu gheata
 se va atasa un bandaj adeziv dupa oprirea sangerarii
160
 se vor monitoriza semnele vitale ale pacientului pentru a depista
eventualele tulburari de circulatie ca: paloare, durere, toropeala,
furnicaturi, hematom, sangerare la locul punctionarii.
Daca exista un cateter montat cu masurare continua a tensiunii

arteriale:
 se va folosi tehnica sterila

 se va inchide robinetul liniei arteriale cuplate la cateter
 se va deschide robinetul dinspre pacient
 se va atasa seringa heparinata si se va trage cantiatea de sange
necesara
 se va redeschide robinetul spre perfuzia cu ser heparinat si se va
spala artera
 se va introduce sangele in eprubete daca se indica, daca nu, se va
duce la laborator in seringa heparinata pentru analiza gazelor
sangvine
Daca exista un cateter montat fara masurare continua a tensiunii

arteriale:
 se va folosi tehnica sterila

 se pun manusi si se desurubeaza capacul cateterului pe o
compresa sterila ( de obicei ramane atasat la cateter un robinet cu
2-3 cai pentru a preveni sangerarea in cazul desurubari capacului.
Astfel, se ataseaza seringa la una din cai dupa ce a fost inchisa
calea spre pacient, pentru a nu sangera. Se redeschide calea catre
pacient, se trage cantitatea de sange necesara, se inchide calea
spre pacient, se detaseaza seringa, se ataseaza alta cu ser
heparinat, se redeschide cale acatre pacient, se spala cateterul, se
inchide calea si robinetul)
 se ataseaza seringa heparinata si se recolteaza cantitatea necesara
de sange
 se spala cateterul cu ser heparinat apoi se ataseaza steril capacul
 se introduce sangele recoltat in eprubete si se trimite la laborator
impreuna cu formularul de analize
161
Scoaterea cateterului arterial:

 se masoara semnele vitale ale pacientului
 daca este cuplat la monitor si la linia arteriala, se va inchide
alarma monitorului, se va inchide perfuzia cu ser heparinat
 se va indeparta cu grija pansamentul de peste cateter
mentinandu-l paralel cu artera pentru a evita eventualele raniri
 imediat dupa indepartarea cateterului se aplica o presiune ferma
timp de cel putin 10 minute folosind comprese sterile. Se va aplica
o presiune suplimentara daca cateterul a fost indepartat din
artera femurala
 se va efectua pansament steril la locul de insertie, iar la
indepartarea cateterului din artera femurala se poate aplica un
saculat cu nisip peste pansament si se va recomanda pacientului
sa stea in pat inca 6 ore de la indepartarea cateterului
 daca medicul indica se va taia cu o foarfeca sterila capatul
cateterului care a fost indepartat si se va trimite la laborator intr-
un recipient steril, pentru cultura
 se va supraveghe locul pentru a observa eventualele sangerari
 se va evalua periodic circulatia in extremitatea distala a
membrului folosit prin verificarea pulului, culorii, sensibilitatii.
Verificarea se va face la fiecare 15 minute in primele 4 ore, apoi la
30 de minute timp de 2 ore si apoi din ora in ora pentru
urmatoarele 6 ore
 monitorizarea curbei presiunii arteriale pe monitor poate oferi

mai multe informatii despre eventualele aritmii ( fibriatia atriala)
sau alte probleme cardiovascualre ( stenoza aortica, insuficienta
aortica etc)
 se va verifica periodic locul de insertie a cateterului, se va schimba
pansamentul si se va anunta medicul daca apar modificari
anormale
162
 erorile de masurare a presiunii directe arteriale pot fi legate de
pozitionarea cateterului, de infundarea sa cu trombi, calibrare
incorecta, etc
 alte modalitati de monitorizare a activitatii cardiace sunt:
masurarea tensiunii arterei pulmonare (prin montarea unui
cateter Swan-Ganz. Cateterul va avea varful in artera pulmonara.
Montarea cateterului va oferi informatii importante despre
ventriculul stang si preumplere. Monitorizarea prin cateer Swan
–Ganz este cruciala pentru pacientii care au suferit socuri
traumatice, afectarea mai multor organe, boli cardiace sau
pulmonare)
 masurarea presiuni venoase centrale cu ajutorul unui cateter
venois central. Monitorizarea presiuni venoase centrale ajuta la
evaluarea suplimentara a functiei cardiace, intoarcerii venoase la
inima, functiei de pompa a inimii, umplerii licidiene urgente si inj
cantitati mari, recoltarii de analize de laborator. Valorile normale
se situeaza intre 5-10 cmH2O sau 2-6 mmHg. Daca volumul
circulator creste, creste si prsiunea venoasa centrala, daca scade,
scade si aceasta.
Complicatii:
 complicatiile care apar la masurarea directa a presiunii arteriale

pot fi: sangerarile, infectiile ( prin folosirea unor tehnici nesterile),
embolism, spasme arteriale, tromboze
5.2 TRATAMENTE:
5.2.1.MONTAREA SI INGRIJIREA UNUI PACEMAKER

PERMANENT:
Pacemakerul este, de fapt, un emitator de impulsuri electrice

ritmice de o energie foarte redusa care are ca si scop initierea sau
mentinerea ritmului cardiac
Indicatiile montarii unui pacemaker permanent sunt pacientii cu
infarct miocardic, bradiaritmii persistente, cu bloc total etc
163
Pacemakerul se plaseaza de catre chirurg intr-un buzunar
subcutanat cu electrozi de obicei unipolari. Este format din generator
de impulsuri ( cu sursa de enrgie si sistem de reglare a modului de
stimulare) si din sistemul de fire si electrozi ( de la generator spre
miocard ( pacing) si de la miocard spre generator (sensing).
Electrozii se fixeaza in atriul drept, ventriculul drept, sau in
amandoua, si in atriul stang-sinusul coronar.
Codul uni pacemaker este format de obicei din trei litere, dar
poate avea uneori si 5. Astfel, prma litera reprezinta camera cardiaca cu
pacing, a doua litera camera cardiaca cu sensing, a treia litera
reprezinta raspunsul generatorului, a patra litera programabilitatea
pacemakerului, a cincea litera reprezinta raspunsul pacemakerului la
tahicardie.
Materiale necesare:
 monitor
 analgezie
 sedative
 trusa de urgenta
 manusi sterile
 masca
Implementare:

 se obtine un consimtamant scris de la pacient sau familia acestuia
Preoperator:
 se monteaza o linie venoasa periferica

 se rade pacientul in regiunea indicata de chirurg ( de la clavicula
pana la mamelon, axilar)
 se efectueaza un EKG
 se adminstreaza sedative daca se indica
164
Intraoperator:
 asistenta va intra in sala pentru monitorizarea aritmiei, va purta

echipamentul adecvat
 se conecteaza pacientul la monitor
 se supravegheaza cu atentie si se raporteaza orice chimbare a
starii acestuia si a semnelor vitale
Postoperator:
 se monitorizeaza pacientul
 se mentine linia venoasa inca 24-48 ore pentru a avea o linie de
acces in caz de apritie a aritmiei
 se administreaza antibioterapia ( medicul poate prescrie pana la 7
zile de antibioterapie la aceasta manevra, pentru a preveni
infectia)
 se verifica pansamentul pentru a observa eventualele sangerari
sau alte modificari anormale
 se verifica semnele vitale la fiecare 15 minute in prima ora de
dupa manevra si din ora in ora timp de 4 ore, la fiecare 4 ore in
urmatoarele 48 ore si apoi o data la 12 ore
 se va supraveghea pacientul pentru a observa din timp
eventualele semne de perforare a ventriculului ce duce la
tamponada cardiaca ( sughit persistent, puls paradoxal,
hipotensiune, cianoza, distensia venelor jugulare, scaderea
diurezei etc). Medicul va trebui anuntat imediat daca apare unul
din aceste semne
 se va oferi pacientului un card al pacemakerului care sa contina

tipul acestuia, fabricantul, numarul de serie, rata setata, data
implantarii, numele medicului
 cand se externeaza pacientul acesta va trebui invatat sa-si
ingrijeasca zilnic pacemakerul si sa si-l verifice
 astfel, se va spala cu grija cu apa si sapun la dus, se va lasa liber
locul inciziei pentru putin timp, se va inspecta zona din jurul
inciziei pentru a raporta diversele nereguli ( disconfort, roseata
165
etc), isi va lua pulsul pentru un minut si va verifica daca arata la
fel ca rata setata a pacemakerului ( pacientul va trebui sa anunte
medicul daca valorile nu corespund), isi va lua medicatia
prescrisa, va purta tot timpul cardul pacemakerului, va conduce
in momentul cand va avea voie de la medic, isi va anunta medicul
daca vrea sa inceapa activitati mai solicitante ( innot, tenis etc), va
fi invatat ca activitatea pacemakerului interfereaza cu alte metoe
diagnostie sau aparaturi ( RMN, telefonul mobil, care trebuie
folosit mai putin, si de obicei, de partea opusa implantarii
pacemakerului, etc)
 daca pacientul va simti ameteala cand va fi langa un echipament
electric, va fi invatat sa se indeparteze pentru ca pacemakerul sa
isi revina la activitatea normala
 pacientul trebuie sa mentina legatura cu medicul pentru a-i
raporta orice semn de aparitie a palpitatiilor, scaderea pulsului cu
5-10 batai mai putin decat rata pacemakerului, confuzie,
ameteala, obseala, respiratii scurte
5.2.2.MONTAREA SI INGRIJIREA UNUI PACEMAKER

TEMPORAR:
De obicei montat in urgenta, un pacemaker temporar consta intr-

un generator de impulsuri extern si un sistem de elctrozi.Pacemakerul
temporar poate fi: transcutanat, transvenos , transtoracic si epicordial.
In urgente, cea mai buna alegere este cel transcutanat. Acesta are
un generator de impulsuri pe baterie, pe care le va trimite cu ajutorul a
doi electrozi plasati unul pe spatele pacientului si unul pe pieptul
pacientului.
Materiale necesare:
 pacemaker extern
 monitor cardiac
Implementare:
166
 se explica procedura pacientului sau familiei acestuia, depinde de
starea pacientului
 se va scurta cu o foarfeca parul din zona unde se vor aplca
electrozii. Nu se va rade deoarece pelea se poate zgaria sau irita si
curentul produs de generator va amplifica disconfortul in aceasta
situatie
 medicul va aplica pacemakerul si il va seta la o rata considerata
cea mai buna pentru pacient. Bataile inimii trebuie sa fie
aproximativ la fel ca numar cu ale pacemakerului
 se va evita producerea microsocurilor prin atentionarea

pacientului sa nu foloseasca echipament electric neampamantat
(telefon mobil, aparat de ras electric etc)
 nu se vor plasa electrozii pe protuberante oasoase deoarece osul
este un slab conductor de electricitate
 dupa montarea pacemakerului se vor evalua semnele vitale ale
pacientului si se va efectua EKG zilnic
 se va nota data montarii pacemakerului, motivul, tipul de
pacemaker cat si raspunsul pacientului
Complicatii:
 complicatiile asociatei terapiei prin montare de pacemaker

transcutanat sunt microsocurile, defectarea echipamentului,
aritmii fatale, lezari dermice, dureri musculare
5.2.3.MANEVRELE VAGALE:
Manevrele vagale ( manevra Valsalva si masajul sinusului

carotidian) ajuta la scaderea batailor inimii in cazul tahiaritmiilor
sinusale, atriale
In manevra Valsalva, pacientul isi tine respiratia ( apnee) si in
acelasi timp va creste presiunea intratoracica simuland procesul de
defecatie.
In manevra de masare a sinusului carotidian, presarea sinusului
carotidian drept sau stang scade frecventa batailor inimii. Aceasta
metoda este folosita atat ca tratament cat si pentru diagnosticare. Astfel,
167
raspunsul pacientului la masajul carotidian depinde de tipul de aritmie
dezvoltat. Daca pacientul are tahicardie sinusala, bataile inimii vor
scade progresiv in timpul manevrei si vor creste imediat dupa incetarea
efectuarii sale. Daca pacientul are tahicardie atriala, aritmia se va opri
in timpul manevrei si pulsul isi va mentine o valoare scazuta deoarece
procedura va va accentua blocul atrioventricular. Daca pacientul are
fibrilatie atriala sau flatter rata ventriculara nu se va schimba deloc in
timpul manevrei.
Manevrele vagale sunt contraindicate la pacientii cu boli
coronariene severe, infarct miocardic acut si hipovolemie
Materiale necesare:
 aparatul de EKG
 monitor
 linie venoasa periferica
 garou
 perfuzor si solutie glucoza 5%
Implementare:

 pacientul este culcat in decubit dorsal, se monteaza cateter
perieric cu perfuzie de glucoza 5%, pentru a fi mentinuta o linie
venoasa in caz de urgenta
 se cupleaza pacientul la monitor pentru a se vedea exact aritmia
Manevra Valsalva:
 se cere pacientului sa inspire adanc, sa tina aerul si sa simuleze

efortul defecatiei, fara a da aerul afara, timp de 10 secunde
 daca pacientul simte ameteala si pe monitor se va vedea o noua
aritmie pentru mai mult de 6 secunde ( asistola , tahicardie
ventriculara, fibrilatie ventriculara), se cere pacientului sa expire
si sa inceteze procedura
 daca manevra a avut succes, se va vedea pe monitor scaderea
pulsului la o valoare mai mica decat inaintea inceperii manevrei
168
Masajul sinusului carotidian:
 se vor ausculta ambele sinusuri carotidiene, stang si drept

 daca se detecteaza se va anunta medicul si nu se va efectua
manevra
 daca nu se aud zgomote la auscultare se va intoarce capul
pacientului spre stanga cu gatul in hiperextensie. Aceasta
pozitionare aduce carotida sub piele si tine muschiul
sternocleidomastoidian departe de ea. Apoi, folosind miscari
blande, circulare, se va masa sinusul carotidian timp de 3-5
secunde. Nu se va masa mai mult de 5 secunde
 in timpul masajului se va supraveghea traseul ekg de pe monitor
pentru a se vedea daca se modifica ritmul
 daca masajul carotidian stang nu a avut efect dupa 5 secunde de
manevra, se va opri si se va incepe pe partea dreapta, folosind
aceeasi tehnica
 daca manevra de masaj a sinusului carotidian stang si drept
esueaza se va opri si se va administra medicatie cardiotonica la
indicatia medicului
 se va avea in vedere ca o scurta perioada de asistolie ( de la 3 la 6

secunde) si cateva contractii ventriculare premature preced de
obicei conversia spre un ritm sinusal
 daca manevrele vagale efectuate au readus pacientul in ritm
sinusal, se va continua monitorizarea acesuia inca cateva ore
 manevrele vagale pot fi efectuate de medic sau de asistenta sub
indrumarea medicului
Complicatii:
Manevrele vagale pot cauza complicatii care pun in pericol viata.
Complicatiile manevrei Valsalva:
 poate cauza bradicardie pana la sincopa. De obicei, bradicardia

este trecatoare, dar, daca persista pana la instalarea asistoliei se
va incepe manevra de resuscitare de baza pana la cea avansata
daca este cazul
169
 manevra poate mobiliza trombi si cauza sangerare
 se va monitoriza pacientul pentru a identifica eventualele semne
de ocluzie vasculara, disconfort in piept, dispnee. Se va raporta
orice problema apruta si se va transfera pacientul in unitatea de
terapie intensiva daca este necesar
Complicatiile masajului sinusului carotidian:
 poate provoca fibrilatie ventriculara, tahicardie ventriculara, de

aeea fiind necesar ca pacientul sa fie monitorizat continuu pentru
a putea interveni in caz de modificari ale electrocardiogramei
 daca traseul ekg al monitorului indica asistolie se va incepe
resuscitarea de baza pana la cea avansata daca este cazul.Daca
pacientul nu poate fi restabilit pnici prin medicatie, se va monta
de urgenta un pacemaker
 de asemnea , masarea sinusului carotidian poate provoca afectari
cerebrae printr-o perfuzare tisulara inadecvata, in special la
pacientii varstnici
 se va monitoriza cu atentie pacientul dupa efectuarea manevrei
pentru a observa eventualele modificari neurologice
5.2.4.PERICARDIOCENTEZA:
 pericardiocenteza consta in aspirarea lichidului pericadial in

exces. Procedura este atat terapeutica cat si diagnostica si se
foloseste de obicei in urgente ( pentru a preveni sau ameliora
tamponada cardiaca). De asemenea, poate oferi infromatii
importante referitoae la cauza excesului lichidian pericardic si
poate ajuta la alegerea unui tratament adecvat
 in mod normal exista pericardic o mica cantitate de lichid
provenit din plasma care reduce frictiune. Excesul de lichid insa
se poate acumula fie dntr-o cauza inflamatorie, chirurgicala,
datorita unei rupturi, traume penetrante in pericard
(injunghiere, impuscare)
 acumularea rapida de lichid poate apare postoperator sau
datorita unei traume penetrante. Poate conduce la deces prin
tamponada cardiaca
170
 acumularea lenta de lichid pericardic poate avea drept cauza o
pericardita, de exemplu, si nu pune viata imediat in pericol
deoarece este o acumulare traptata care lasa mai mult timp
pericardulu sa se adapteze la excesul de lichid
 pericardul contne in mod normal intre 10 si 50 ml de lichid steril
Lichidul este clar, fara evidenta prezenta a germenilor patogeni,
sangelui etc. Leucocitele preznete in lichidul pericardic normal nu
depasesc o anumita valoare iar gucoza continuta este aproximativ
egala cu cea din sange
 lichidul pericardic in exces poate fi transudat sau exudat.
Transudatul este sarac in proteine si se formeaza de obicei din
cauze mecanice care alfecteaza formarea sau absorbtia lichidului
(cresterea presiunii hidrostatice, obstructionarea drenajului
limfatic datorita unei tumori). Exudatele au de obice cauza
inflamatorie si contin o cantitate mare de proteine. Inflamatia
afecteaza membrana capilarelor permitand proteinelor sa se
acumuleze in lichidul pericardic. Ambele tipuri de excese
lichidiene pericardice apar in pericardite, neoplasme, infarct
miocardic acut, boli reumatice, tuberculoza, lupus eritematos
sistemic
Materiale necesare:
 alcool 70% si solutie de betadina

 xilina 1% pentru anestezie
 ace sterile ( 25 G pentru anestezie si 14G , 16 G , 18 G pentru
inima)
 seringa 50 ml
 eprubete sterile
 recipient steril
 heparina
 monitor
 pulsoximetru
 trusa de urgenta si defibrilatorul
 manusi
171
 se vor pune toate materialele la indemana
 se va conecta pacientul la monitor
 se pregateste un camp steril
 se va folosi tehnica sterila
Implementare:

 se va obtine un consimtamant scris de la pacient sau familia
acestuia
 se va deschide orice echipament prin tehnica sterila
 se va ajusta lumina si inaltimea patului mpentru a oferi o buna
abordare medicului
 se pozitioneaza pacientul in decubit dorsal cu toracele ridicat la 60
de grade
 se spala mainile din nou si se pun manusi
 se va oferi medicului in mod steril comprese cu betadina pentru a
dezinfecta locul
 medicul va dezinfecta zona ( de la marginea costala stanga pana la
apendicele xifoid)
 se va trage anestezic in seringa in cantitatea indicata de medic
 se anunta pacientul ca i se va face o anestezie locala si ca va simti
o mica arsura
 medicul va atasa acul de punctionare la seringa de 50 ml si il va
introduce prin piept in peretele pericardic aspirand cu blandete
pana cand apare lichid in seringa.Acul va fi indreptat sub un
unghi de 35-45 grade spre scapula dreapta intre marginea costala
stanga si apendicele xifoid
 asistenta va ajuta medicul in timpul manevrei si ii va oferi
recipientele de colectare, dupa ce le-a dezinfectat. Eprubetele vor
fi etichetate si trimise la laborator specificand continutul lor in
lichid pericardic
 daca se cere analiza bacteriala si sensibilitatea germenilor se va
specifica laboratorului ce antibiotic primeste pacientul
172
 dupa ce medicul scoate acul asistenta va efectua compresie la
mlocul de punctionare timp de 3-5 minute apoi va efectua un
pansament steril
 pacientul va fi supravegheat penru a observa din timp eventualele
complicatii, se vor monitoriza semnele vitale la fiecare 15 minute
imediat dupa manevra pana cand pacientul devine stabil
 in timpul punctionarii se va supraveghe cu atentie traseul ekg al

monitorului deoarece o crestere a segmentului ST arata ca acul a
atins suprafata epicardica si ca trebuie retras putin, o forma
anormala de complex QRS indica o perforatie de miocard,
aparitia contractilor ventriculare premature indica atingerea
peretelui ventricular
 daca la aspirare vine o cantitate mare de sange aceasta indica o
greseala de tehnica (o punctie inadecavta intr-una din camerele
inimii)
 dupa efectuarea procedurii se va supraveghea cu atentie functia
respiratorie si cardiaca a pacientului in special pentru depistarea
semnelor de tamponada cardiaca (jugulare turgescente,
hepatomegalie, puls paradoxal, hipotensiune arteriala si eventual
soc)
 tamponada cardiaca poate apare datorita acumularii rapide de
lichid pericardic sau punctionarea accidentala a unui vas
coronarian care cauzeaza acumularea de sange in sacul pericardic
Complicatii:
 pericardiocenteza poate avea complicatii fatale cum ar fi fibrilatia

ventriculara, infectia pleurala, punctia accidentala a plamanului
etc.
 pentru a preveni aceste accidente se face intital o ecocardiografie
pentru a localiza exact acumularea de lichid. In general, drenajul
chirurgical este mai lipsit de risc decat pericardiocenteza
173
5.3 MANAGEMENTUL CODULUI DE URGENTA
Scopul oricarei interventii de urgenta este restabilirea spontana a

respiratiei si batailor inimii pacientului si prevenirea efectelor
devastatoare ale hipoxiei la nivelul creierului sau altor organe. De
preferat este ca echipa de resuscitare sa fie compusa din persoane
pregatite atata pentru resuscitarea de baza ( BLS) cat si pentru cea
avansata ( ALS).
O conditie esentiala de raspuns prompt si eficient este organizarea
riguroasa si verificarea periodica a trusei de urgenta. Aceasta trebuie sa
fie bine compartimentata si sa contina:
A- compartimentul pentru managementului cailor aeriene:
 laringoscop ( maner si lama, se va verifica periodic ca sa fie

incarcat)
 spray cu lidocaina
 seringi 10 ml pentru a umfla balonasul sondei de intubatie
 baterie de rezerva
 pentru laringoscopleucoplast pentru fixarea sondei de intubatie
 dispozitiv de aspiratie
 sode de intubatie de diverse marimi si tipuri ( orale, nazale ,
endotraheale, masti laringiene)
 lama bisturiu si maner pentru o eventuala cricotirotomie
B- compartimentul pentru suportul respiratiei, ventilatiei ,

oxigenarii:
174
 canule nazale
 masti pentru adminstrarea oxigenului
 balon Ruben
 sonde nasogastrice
C- compartimentul destinat circulatiei:
 catetere( de diverse marimi si tipuri)

 branule( de diverse marimi si tipuri)
 perfuzoare
 solutii perfuzabile
 fixatoare
 seringi( de toate marimile)
 garou
 gel
 comprese sterile si nesterile
 manusi sterile si nesterile
D- compartimentul destinat medicatiei:
 va contine toate medicamentele care intra in componenta listei de

urgente conform politicii spitalului ( acestea vor trebui verificate
periodic pentru a nu expira si pentru a fi complete)
De asemenea, in afara trusei de urgenta astfel compartimentate

mai este necesara o butelie portabila de oxigen, monitor, ekg,
defibrilator, pacemaker extern, aspirator. Aparatele vor fi verificate
periodic daca sunt incarcate pentru a nu avea surprize in timpul
urgentelor. Asistenta trebuie sa cunoasca bine medicamentele prezente
in trusa de urgenta cat si modul de administrare al acestora
Protocoalele de actionare in caz de urgenta sunt bine stabilite si
trebie cunoscute de toata echipa de ingrijiri, cel mai bine fiind ca
rolurile sa fie impartite pentru o mai mare eficienta.
Oricine poate acorda primul ajutor prin inceperea manevrelor de
resuscitare cardio-respiratorie pana la sosirea unei echipe specializate
175
Daca urgenta are loc intr-un spital se va incepe resuscitarea de
baza si se va chema ajutor pana la sosirea echipei, daca are loc in afara
spitalului se va face resuscitarea de baza si se va chema 112.
Resuscitarea de baza pe care oricine o poate acorda este formata
din compresiile toracice si ventilatia gura la gura. Diversele protocoale
cer fie un raport de 30 de compresii la 2 ventilatii , fie 15 compresii la 2
ventilatii. Cand este un singur salvator se va face resuscitare pana la
sosirea ajutoarelor sau pana la epuizarea salvatorului. Cand sunt doi
salvatori, in caz de epuizare a celui care efectueaza compresiile toracice,
se vor putea schimba rolurile. Se continua resuscitarea pana la sosirea
ajutoarelor.
RESUSCITAREA CARDIORESPIRATORIE
5.3.1 BLS: SUPORTUL VITAL DE BAZĂ

(BASIC LIFE SUPPORT)
Obiective:
Să înţelegem:
 riscurile la care se expune salvatorul în timpul resuscitării

 cum se acordă primul ajutor
 diferenţele dintre primul ajutor acordat în interiorul şi în afara
spitalului
Riscurile salvatorului:
 eliminarea sau minimizarea riscului

 manipularea
 evitarea pericolelor exterioare ( trafic, electricitate, gaz, apa)
 otrăvirea cu: - acidul cianhidric sau hidrogenul sulfurat ( se
foloseşte masca şi se părăseşte urgent zona contaminată)
 substanţele corozive( se absorb prin piele şi tractul respirator ; se
folosesc haine protectoare)
176
 infecţiile (tuberculoza, nu se transmite hepatita B sau C, nu au
fost raportate cazuri de infectare cu HIV după aplicarea
manevrelor de resuscitare)
Precauţii:
 folosirea mănuşilor şi protejarea ochilor

 recipiente speciale pentru materiale înţepătoare
 mască pentru faţă cu valve unidirecţionale
Evaluare:
Se va evalua şi se va asigura salvatorul şi victima
Protocol:
1 - scuturati si strigati : - victima reacţionează?
 DA :
 cautarea leziunilor
stabilirea diagnosticului
 NU : - strigaţi după ajutor

- aşezaţi victima în decubit dorsal şi eliberaţi-i căile aeriene
- verificaţi respiraţia
2- eliberarea căilor aeriene:
 hiperextensia capului
 ridicarea mandibulei
 dacă se suspicionează leziune de coloană vertebrală cervicală se
va efectua subluxatia mandibulei
3 - verificarea respiraţiei:
177
 priviţi expansiunile toracelui
 ascultaţi sunetul respiraţiei
 simtiti pe obraz aerul expirat
 toate acestea nu trebuie să dureze mai mult de 10 secunde după
care hotărâţi dacă pacientul respiră sau nu
4 - respiră victima?
 DA:
 dacă situaţia permite, aşezaţi victima într-o poziţie laterală
de siguranţă
 sunaţi după ajutor
 reevaluaţi periodic starea pacientului
 NU:
 solicitaţi ajutor calificat
 aplicaţi podul palmei în zona centrală a toracelui şi cealaltă
mână deasupa
 incepeţi compresiunile toracice la o frecvenţă de 100/minut
 după efectuarea a 30 de compresiuni ( apasati pe stern
astfel incat acesta sa coboare 4-5 cm cu un ritm de
100/minut) administraţi 2 ventilaţii
5 - respiraţia artificială:
 pensaţi nasul victimei

 tineţi-i bărbia ridicată
 inspiraţi adânc
 incercaţi să aplicaţi cât mai etanş buzele pe cele ale victimei
 respiraţia artificială
 expiraţi continuu (1 sec) în gura victimei
 verificaţi dacă i se ridică pieptul
 păstraţi-i bărbia ridicată
 verificaţi mişcările toracelui
6 - ventilaţia gură-la-nas:
 dacă ventilaţia gură-la-gură este dificilă

 dacă gura este serios lezată
 victima este salvată de la înec
178
 resuscitarea este facută de un copil
 motive estetice
7- raport:
 compresiuni toracice/ frecvenţă ventilaţii: 30 compresiuni : 2

ventilaţii
8- reevaluarea victimei:
 resuscitarea de bază va fi întreruptă pentru reevaluarea victimei

numai dacă aceasta va prezenta respiraţii normale
9 - resuscitare numai prin compresiuni toracice:
 când salvatorul nu doreşte sau este în imposibilitate de a

administra ventilaţii gură-la-gură
 compresiile vor fi aplicate fără întrerupere cu o frecvenţă de
100/minut
 resuscitarea de bază va fi întreruptă pentru reevaluarea victimei
numai dacă aceasta va prezenta respiraţii normale
10 -se continuă resuscitarea până:
 soseşte ajutorul calificat şi preia manevrele de resuscitare

 victima are semne vitale
 salvatorul se epuizează
11 - este lezată coloana vertebrală cervicală?
 extensie minimă a capului

 dacă este posibil, să se păstreze capul, gâtul şi pieptul în acelaşi ax
 preferabilă subluxaţia mandibulei
 adesea este necesară asistenţa specializată
12 - curăţarea digitală a cavităţii bucale:
179
 se va efectua numai pentru îndepărtarea corpilor străini solizi,
vizibili
13 – obstructia cailor aeriene la adult:
 evalueaza severitatea:
 obstructie severa a cailor aeriene: -inconstient: incepe
resuscitarea de baza
- constient : cinci lovituri
interscapulare( se va verifica dezobstructia dupa fiecare lovitura), 5
-compresiuni abdominale ( se vor incepe daca loviturile interscapulare
nu au efect)
 obstructie usoara a cailor aeriene: incurajeaza tusea;
continuati sa evaluati daca tusea devine eficienta inainte ca
pacientul sa devina inconstient
5.3.2 ALS: SUPORTUL VITAL AVANSAT

( ADVANCED LIFE SUPORT)
Obiective :
Să înţelegem:
 tratamentul pacienţilor cu:

 fibrilaţie ventriculară şi tahicardie ventriculară fără puls
 asistolie sau activitate electrică fără puls (ritmuri non-
FV/TV)
Protocol :
1 - loviturile precordiale:
 indicaţii: - in cazul stopului cardiac asistat sau monitorizat

 algoritmul BLS daca este cazul
 dacă este nevoie, administraţi 1 şoc
 intrerupeţi şocurile pentru 2 minute de RCP
180
 după şoc NU verificaţi pulsul carotidian sau ritmul electric decat
la sfarsitul celor 2 minnute
 in timpul RCP se vor corecta cauzele reversibile :
 verificati electrozii, pozitia padelelor si contactul
 asigurati/verificati calea aeriana si accesul i.iv.
 administrati adrenalina la 3-5 minute inainte de soc
2 - compresiunile toracice, intubaţia şi ventilaţia
 verificaţi calea aeriană:

 canula endotraheală
 masca laringiană
 combitubul
 după asigurarea căilor aeriene, nu întrerupeţi compresiunile
toracice pentru ventilaţie
3 - accesul intravenos şi tratamentul medicamentos în FV/TV
 venele centrale versus cele periferice

 adrenalina 1 mg i.v. sau 2-3 mg endotraheal
 folosiţi amiodaronă 300 mg dacă FV/TV persistă după cel de-al 3-
lea şoc
 alternativ - lidocaină 100 mg
 luaţi în considerare şi magneziu 8 mmoli
 epinefrină o dată la 3 - 5 min
 - luaţi în considerare şi bicarbonatul de sodiu 50 mmoli dacă pH
< 7,1
 verificaţi poziţia padelelor
4 - non-FV/TV imediat după defibrilare:
 opriţi administrarea epinefrinei/atropinei :

 verificaţi ritmul şi pulsul după 2 min de RCP
( intârziere în apariţia ritmului pe monitor, tulburarea activităţii
electrice - câteva secunde de asistolă adevarată după defibrilare,
tulburarea activităţii miocardului contractil -
contractilitate afectată temporar)
181
5 - cauze reversibile potentiale:
 hipoxie
 hipovolemie
 hipo/hiperkaliemie si dezechilibre metabolice
 hipotermie
 pneumotorax
 tamponada cardiaca
 toxice
 tromboza coronariana/pulmonara
6 – asistolie:
 confirmaţi:
 verificaţi electrozii (monitorizare pe derivaţiile I şi II)
 verificaţi reglajul amplitudinii undelor
 adrenalină 1 mg o dată la 3 min
 atropină 3 mg i.v. sau 6 mg prin tubul traheal
7- falsa asistolie:
 când se monitorizează pe padele utilizând petece cu gel

 apare odată cu mărirea numărului de şocuri şi creşterea
impedanţei transtoracice
 se monitorizează ca “asistolie” aparentă
 verificaţi ritmul prin monitorizare pe electrozi şi cablu
8 - activitatea electrică fără puls:
 excludeţi / trataţi cauzele reversibile

 adrenalină 1 mg o dată la 3 - 5 min
 atropină 3 mg dacă ritmul AEP < 60 /min
9- rezumat:
 la pacienţii cu FV/TV fără puls, începeţi fără întârziere

defibrilarea
182
 la pacienţii cu FV refractară sau cu ritm non-FV/TV, identificaţi
şi trataţi toate cauzele reversibile
5.3.3. ARITMII CE PRECED ŞI URMEAZĂ STOPULUI CARDIAC
Aritmiile cardiace:
Să înţelegem:
 importanţa aritmiilor care apar înainte de instalarea stopului

cardiac şi după resuscitarea acestuia
 principiile de tratament al acestor aritmii
1 - principii de tratament:
 cum se simte pacientul? Stabil sau instabil hemodinamic?

Depistam manifestari adverse ?
 ce tip de aritmie prezintă?
2 - manifestari adverse :
 semne clinice de debit cardiac scazut: (paliditate, transpiratii,

extremitati reci, alterarea statusului mental,hipotensiune
arteriala)
 tahicardie extrema >150/min.
 bradicardia marcata (absoluta< 40/min si relativa< 60/min la
pacientii cu rezerva cardiaca redusa)
 semne de insuficienta cardiaca (edem pulmonar acut, turgescenta
jugularelor, hepatomegalie)
 durere toracica
183
3 - principii de tratament:
 in toate cazurile :
 administram oxigen
 acces i.v.
 monitorizare
 EKG 12 derivatii daca este posibil
 determinare de electroliti si corectarea diselectrolitemiilor
K, Mg, Ca
4 - variante de tratament:
 bradicardie - pacing
 tachicardie - cardioversie
 toate aritmiile - antiaritmice si alte medicamente
5 -pacingul cardiac:
 metodă sigură de tratare a bradicardiilor

 este nevoie de o persoană autorizată pentru a introduce
pacemaker-ul transvenos
 se foloseşte la apariţia manifestărilor adverse sau când medicaţia
nu are nici un efect
 pacingul extern, transcutan – alternativa pana la pregatirea celui
tansvenos; poate fi dureros-analgezie si sedare
 fist pacing- lovituri ritmice –50- 70 / min
6 – cardioversia:
 se foloseşte pentru conversia tahiaritmiilor la ritm sinusal

 se foloseşte când apar manifestări adverse (medicamentele sunt
ineficiente)
 poate provoca FV ! :
 trebuie să se folosească un şoc sincron cu unda R
 necesită sedare / anestezie
 energia primului soc :
 200J (120-150J soc bifazic ) – pentru tahicardia
cu complex QRS larg si fibrilatia atriala
184
 100J (70-120J soc bifazic ) – pentru
tahicardiile supraventriculare si flutterul atrial
7- antiaritmice şi alte medicamente :
 pot converti tahiaritmia la ritm sinusal:

 mai puţin sigure decât cardioversia
 se folosesc când nu există manifestări adverse
 se folosesc pentru tratarea bradicardiei iniţiale ( sunt mai puţin
eficiente dacă debitul cardiac este scăzut)
Toate medicamentele folosite în tratamentul aritmiilor pot
provoca aritmii !
Bradicardia:
 există manifestări adverse? ( tensiunea arterială sistolică < 90

mmHg , frecvenţa cardiacă < 40 bătăi /min , aritmii ventriculare
care trebuie cupate , insuficienţă cardiacă):
 DA – administraţi atropină 500 mg i.v. şi evaluaţi răspunsul
la terapie
 NU administrati atropina la pacientii cu transplant cardiac
–paradoxal induce BAV de grad inalt
 DACĂ: - răspunde satisfăcător la atropină şi NU există
manifestări adverse se va evalua riscul instalării asistolei ( e
pisoade recente de asistolie?, BAV gradul II Mobitz II?, BAV
total cu complex QRS lărgit?, pauză ventriculară > 3 secunde?)
 DACĂ: - există riscul asistolei, sau dacă NU raspunde la atropină:
 alte doze de atropină, maxim 3 mg

 pacing extern
 perfuzie cu adrenalină, 2-10 mg /min
 pregăteşte pacemakerul transvenos
 cere ajutorul persoanelor autorizate
 droguri alternative pentru bradicardia simptomatica :
 dopamina
 isoprenalina
 teofilina
 glucagon iv – in bradicardiile induse de betablocante si de
calciublocante
185
 DACA : nu răspunde la atropină şi nu există riscul asistolei
supravegheaţi pacientul
Tahiaritmiile:
 tahicardia cu compex QRS larg>0,12s:

 de obicei origine ventriculara dar si supraventriculara cu
conducere aberanta
 ritm regulat – TV sau TPSV cu BRS
 ritm neregulat –TV polimorfa , fibrilatie atriala cu BRS, fia
cu WPW ,
 tahicardia cu complex QRS ingust :
 ritm regulat : - sinusala , NAVRT , AVRT, flutter atrial cu
blocaj fix
 ritm neregulat : – fibrilatie atriala , flutter atrial cu blocaj
variabil
 in aritmiile ce preced oprirea cardiaca principiile de tratament
sunt comune considerent pentru care se prezinta un singur
algoritm:
 cardioversie pentru pacient instabil hemodinamic,
amiodarona 300 mg in 10-20min, repeta cardioversia, pev
cu amoidarona 900 mg in 24 h
 medicatie antiaritmica daca este stabil hemodinamic ,in
functie de tipul aritmiei
 tahicardia cu complexe QRS largi - pacientul are puls?
 NU! – urmează protocolul FV ( antiaritmice, consult
cardiologic, cardioversie)
 DA – există manifestări adverse? ( tensiunea arterială
sistolică< 90 mmHg, dureri toracice,insuficienţă cardiacă,
ritmul > 150 bătăi /min)- se solicita cardiologul,
cardioversie, antiaritmice
Fibrilatia atriala:
 semne adverse prezente:

 ritm > 150 bătăi /min
 dureri precordiale
 perfuzie tisulară slabă
 HTA
 se cere ajutorul persoanelor autorizate :
186
 heparinizare
 soc sincron 200J (sau echivalentul bifazic 120-150 J)
 amiodaronă 300 mg în10-20 min
 repeta cardioversia
 debut sub 48h si fara semne adverse:
 amiodarona –300 mg in 20-60 min apoi pev cu 900 mg in
24 h
 cardioversia poate fi luata in considerare
 debut peste 48 h , fara semne adverse:
 nu se va face cardioversie electrica sau farmacologic decat
dupa anticoagulare sau ecografie transesofagiana
 controlul ratei cu betablocant, digoxin, diltiazem,
magneziu
Tahicardia cu complexe QRS înguste (tahicardie supraventriculară

presupusă):
 ritm > 250 bătăi /min, absenţa pulsului: - şocuri sincrone

 FA rapidă: - urmaţi algoritmul FA
 complex QRS îngust, cu puls : - urmaţi algoritmul tahicardiei
supraventriculare
 interventii:
 manevre vagale ( manevra Valsava,masajul sinusului
carotidian)
 adenozină i.v. ( 6 mg bolus apoi 12 mg, la 1-2 minute,
(repetat inca o data)
 dacă nu au efect: - cereti ajutorul specialistilor
 manifestari adverse: -
 NU: - antiaritmice (atenţie la interacţiunile dintre
medicamente)
 DA: - socuri sincrone
Rezumat :
 aritmiile cardiace pot necesita tratament de prevenire a stopului

cardiac sau de menţinere a stabilităţii hemodinamice
 tratamentul depinde de starea pacientului şi de tipul aritmiei
 cereti din timp ajutorul specialistilor
187
CAPITOLUL 6
INGRIJIREA RESPIRATORIE
In orice sectie, indiferent de specificul sau, se vor intalni pacienti

care sa aiba dificultati respiratorii si sa aiba nevoie de o ingrijire
specifica. Problemele respiratorii pot fi rezultatele unor boli cardiace
sau de alt el, sau potconstitui ele insele o boala a aparatulu respirator.
Pe langa oxigenarea inadecvata a unui pacient cu probleme respiratorii,
pot aparea, ca si efecte, si alte probleme colaterale: schimb ineficient de
gaze la nivelul plamanului, alterarea debitului cardiac, deifcit
circulator, afectarea termoregalarii, limitarea mobilizarii, anxietate,
afectarea statututlui nutritional.
6.1. MONITORIZAREA:
6.1.1.PULSOXIMETRIA:
Poate fi continua sau intermitenta si este o procedura simpla si

noninvaziva de monitorizarea a saturatiei in oxigen a sangelui arterial.
Masurarea neinvaziva se va nota cu SpO2 iar cea invaziva cu SaO2.
Pulsoximetrul se poate pune pe deget sau pe lobul urechiei. Rezultatele
pot fi afectate daca exista o slaba perfuzare vasculara a regiunii pe care
se aseaza pulsoximetrul, cum este la pacientii care prezinta modificari
ale debitului cardiac.
Mecanismul de masurare se bazeaza pe lumina infrarosie
transmisa prin patul vascular si care va fi masurata de fotodetectorul
instalat pe deget sau lobul urechiei.
188
Materiale necesare:
 pulsoximetru
 paduri alcoolizate, acetona, daca este nevoie
Implementare:

 asistenta se va asigura ca pacienta nu are unghii false sau oja ( se
va sterge oja)
 pulsoximetrul se poate aseza si perpendicular pe unghie daca
aceasta este prea mare
 se pozitioneaza mana pacientului la nivelul inimii pentru a
elimina pulsatiile venoase care pot altera rezultatul
 la copii se poate fixa pulsoximetrul pe deget, la mana sau la picior,
cu un leucoplast
 se poneste pulsoximetrul, se asteapta putin si se va urmari
masuratoarea
 pulsoximetrul va afisa saturatia in oxigen cat si pulsul
 daca se va masura saturatia montand pulsoximetrul pe lobul
urechiei, se va masa intai zona timp de 10-20 secunde cu un pad
alcoolizat pentru a imbunatatii circulatia.Se va lasa sa masoare
timp de 3 minute pana se va stabiliza, sau se va masura de mai
multe ori, masand de fiecare data zona inainte de a aseza
pulsoximetrul
 dupa masuratoare, se indeparteaza pulsoximetrul si se va sterge
cu grija cu un pad alcoolizat
 daca rata pulsului aratat de pulsoximetru nu corespunde cu cea a

pacientului, se poate considera incorecta si valoarea saturatiei si
se va repeta masuratoarea
 hipotermia, hipotensiunea, vasoconstrictia, miscarea excesiva a
pacientului in timpul masuratorii, lumina excesiva , pot afecta
corectitudinea masurarii saturatiei. De asemenea mai pot afecta
acuratetea rezultatului: nivelul crescut de bilirubina care poate da
rezultate fals scazute, statutul de fumator
 daca circulataia la nivelul extremitailor nu permite folosirea
pulsoximetrului, acesta poate fi pus la radacina nasului
189
 pulsoximetrul nu se va pune pe aceeasi mana pe care este instalata
manseta de tensiune a unui pacient monitorizat deoarece poate
afecta rezultatele
 nivelul normal al saturatiei pe care trebuie sa-l afiseze
pulsoximetrul este intre 95%-100% pentru un adult si 93%-100%
pentru un nou- nascut la termen sanatos
6.2 MANAGEMENTUL CAILOR AERIENE:
6.2.1.MANAGEMENTUL CAILOR AERIENE OBSTRUATE:
Obstructia brusca a cailor aeriene poate fi provocata de un corp

strain care a intrat accidental in gat sau bronhii, prin aspirarea de
sange , mucus, lichid de voma, cand limba blocheaza faringele sau in
urma unor traumatisme, bronhoconstricii , bronhospasme.
Obstruarea cailor aeriene va determina leziuni cerebrale si apoi
moartea in 4-6 minute de la instalare.
Manevra Heimlich este o compresie brusca in abdomenul
superior care creeaza astfel o presiune suficienta penru a expulza corpul
strain. Acesta manevra se foloseste la pacientii constienti, adulti. Daca
pacientul este inconstient, obez, operat recent pe abdomen, sau este o
femeie insarcinata, acesta manevra nu se poate folosi ci se aplica in zona
toracelui, pieptului, pentru a forta aerul sa iasa si sa expulzeze astfel si
corpul strain care va inlaturat apoi cu ajutorul degetelor.Manevra este
contrandicata la pacientii prezinta o ostructie partiala a cailor aeriene si
care isi pot mentie o ventilatie adecvata pentru a indeparta corpul strain
prin tuse. Pe de alta parte, pacientul cu caile aeriene obstruate care nu
poate vorbi, tusi, respira, necesita instituirea de urgenta a resuscitarii
cardiorespiratorii.
La pacientii adulti si inconstienti cu obstructie de cai aeriene , se
va cauta orb corpul strain in gura , dar la copii acest lucru se va face
doar daca va putea fi vizualzat corpul strain.
Implementarea:
190
Se determina nivelul de constienta a pacientului batandu-l pe
umar si cerandu-i sa tuseasca. Daca are o obstructie incompleta de cai
aeriene nu va putea sa vorbeasca dar se vor auzi zgomote respiratorii
asemenatoare horcaielilor. Aceasta va confirma obsrcutia partiala a
cailor aeriene si pacientul trebuie incurajat sa tuseasca. Acest lucru fie
va elibera caile aeriene fie le va obstrua deplin.
In obstructia completa, in functie de nivelul de constienta a
pacientului se va actiona diferit.
Pentru un pacient adult, constient:
 se va explica pacientului foarte pe scurt ca veti incerca sa

eliminati corpul strain
 asistenta se va pozitiona in spatele pacientului si ii va inconjura
talia cu mainile.Va strange pumnul la o mana si il va pozitiona
putin deasupra ombilicului pacientului, pozitionand cealalta
mana temeinic peste pumnul strans
 se vor efectua 5 miscari separate, distincte, de strangere puternica
a abdomenului, rapid, indreptate inspre interiorul abdomenului
pacientului si in sus.Miscarile trebuie sa fie suficeint de puternice
pentru a provoca tuse si a disloca corpul strain
 pacientul trebuie tinut foarte bine in timpul manevrei, deoarece el
isi poate pierde cunostinta intre timp si va trebui sustinut sa nu
cada brusc, ci va fi asezat jos, avand grija sa nu fie obiecte in jur
care sa-l raneasca.Sustinandu-i capul si gatul, pacientul va fi
intins in decubit dorsal
 se va cere ajutor sau se va activa codul de urgenta daca este
posibil
 se va deschide gura pacientului, se va face subluxatie mandibulara
si se va cauta cu degetele corpul strain
 se va incerca ventilatia bolnavului. Daca pieptul nu se misca se va
repozitiona mandibula si se vor efectua inca 5 compresii
abdominale ferme in interior si in sus apoi se va urma protocolul
pentru pacientii inconstienti
Pentru un pacient adult, inconstient:
191
 daca pacientul va fi gasit inconstient se va stabili nivelul sau de
constienta, se va activa codul de urgenta daca este posibil sau se
va cere ajutor
 se vor deschide caile aeriene facandu-se subluxatie de mandibula
si verificandu-se daca respira
 daca nu respira, se va incerca ventilarea sa cu repozitionarea
cailor aeriene
 daca metoda este ineficenta, asistenta se va pozitiona in genunchi,
peste pacient, cu un genunchi de o partea a acestuia si unul de alta
parte si va efectua 5 compresii abdominale ferme inspre interior si
in sus cu mainile plasate intre ombilic si apendicele xifoid
 se vor deschide caile aeriene prin subluxatie de mandibula pentru
a evita ca limba sa alunece in fundul gatului
 se va cauta si curata gura cu degetele ( adanc in gat, la radacina
limbii) pentru a depista corpul strain si se incerca indepartarea
acestuia daca este gasit printr-o miscare a degetului asemanatoare
unui carlig
 unii medici obiecteaza asupra eficientei manevrei oarbe de gasire
a corpului strain cu ajutorul degetelor, deoarce considera ca se
actioneaza tot ca o obstructie, atata timp cat corpul strain nu a
fost vizualizat. Acestia sunt de parere ca simpla subluxatie a
mandibulei ar trebui sa disloce obstructia
 dupa indepartarea obiectului se va ventila pacientul verificandu-
se pulsul si daca apare respiratia spontana
 daca este necesar se va incepe resuscitarea cardiorespiratorie
 daca corpul strain nu a fost indepartat se reincearca ventilarea
bolnavului si compresiile abdominale pana cand acesta va fi
inlaturat
Pentru un pacient obez sau o femeie insarcinata:
 daca pacientul/a este constient/a asistenta se va pozitiona in

spatele sau si isi va pozitiona bratele subratul pacientei si in jurul
pieptului acesteia
 se va plasa policele pumnului strans de la o mana pe mijlocul
sternului , evitand marginile coastelor si apendicele xifoid
 cealalta mana va fi asezata temeinic peste pmnul strans si se vor
face compresii cu forta pentru a disloca corpul strain
192
 se va continua pana cand pacientul va expulza corpul strain sau
pana cand isi va pierde constienta
 daca pacientul isi va pierde constienta in timpul manevrei va fi
asezat cu grija jos , in decubit dorsal si se va cere ajutor sau se va
activa codul de urgenta daca este posibil
 de deschid caile aeriene cu subluxatie de mandibula si se va cauta
cu degetele corpul strain
 se va incerca ventilarea; daca pieptul nu se misca se
repozitioneaza caile aeriene si se ventileaza inca o data
 daca ventilatia este ineficienta asistenta se aseaza in genunchi
langa pacient si isi plaseaza podul palmei de la o mana deasupra
margini sternului punand podul palmei celeilalte maini peste
acesta si avand grija ca degetele mainilor sa nu se sprijineasca pe
pieptul pacientului
 mana trebuie sa fie in aceeasi linie cu sternul
 se vor face compresii puternice pentru a dezobstrua caile aeriene
Pentru un copil:
 daca copilul este constient si poate sta in picioare se va efectua

metoda Heimlich folosind aceeasi tehnica ca la un adult dar cu
mai putina forta
 daca este inconstient, cazut, va fi asezat in decubit dorsal iar
asitenta deasupra cu genunchii de o parte si de alta a copilului. Se
vor efectua compresii la fel ca la un adult dar cu mai putin forta
 nu se va efectua niciodata la copil cautarea oarba cu degetele in
gura deoarece exista riscul ca acel corp strain sa fie impins mai
adanc
Pentru copil pana intr-un an:
 daca copilul este constient, se va pozitiona de-a lungul bratului

asistentei, cu capul mai jos decat trunchiul si cu fata in jos
 se va sustine capul copilului mentinandu-i ferm mandibula
 se sprijina mana cu copilul pe coapsa si cu mana cealalta, cu
podul palmei, se vor aplica 5 lovituri ( nu cu forta) in saptele
copilului, intre umeri
 daca corpul strain nu a fost indepartat, se pozitioneaza mana
libera de-a lungul spatelui copilului pana la zona occipitala ,
193
sustinand-o si se intoarce c fata in sus, cu capul mai jos decat
trunchiul
 se pozitioneaza degetele pe stern imediat sub o linie imaginara
intre cele doua mameloane ale copilului.Se vor face astfel 5
compresii ale pieptului cu degetele intr-un ritm nu foarte rapid.
Daca corpul strain este dislocat si se poate vizualiza, trebuie scos
 se vor repeta manevrele pana cand corpul strain este scos sau
copilul devine inconstient. Daca devine inconstient se cheama
ajutor sau se activeaza codul de urgenta daca este posibil
 se deschid caile aeriene ale copilului inconstient si se incearca
ventilarea sa
 daca pieptul nu se misca, se vor repozitiona caile aeriene si se
reincearca ventilarea
 daca ventilarea este fara succes se vor face 5 compresii ale
pieptului
 se subluxeaza mandibula si se scoate obiectul doar daca acesta
este vizibil
 se va continua ventilarea, compresiile pieptului si bataile pe spate
pana cand obiectul este indepartat. Dupa dezobstruarea cailor
aeriene se va ventila copilul verificandu-se pulsul si revenirea la
rspiratia spontana
 daca este nevoie, se va incepe resuscitarea cardiorespiratorie
 daca pacientul vomita in timpul efectuarii compresiilor

abdominale i se va curata repede gura si se vor efectua manevrele
doar cat este necesar
 chiar daca eforturile de dezobstruare nu par sa aiba succes, ele
trebuie continuate, deoarece privarea de oxigen va produce
relaxarea muschilor scheletici si va creste eficienta manevrelor
Complicatii:
 dupa recapatarea contientei, pacientul poate dezvolta greata,

varsaturi, ameteli
 de asemenea, pacientul poate fi ranit in timpul manevrelor
datorita unei pozitionari incorecte a mainior salvatorului sau din
cauza prezentei osteoporozei care creste riscul de fracturi
194
 pacientul va trebui examinat pentru a depista eventualele traume
din timpul manevrelor cat si rupturi de organe
6.2.2.PIPA OROFARINGIANA:
O pipa orofaringiana este facuta din plastic curbat si se introduce

in gura catre peretele posterior al faringelui pentru a mentine
permeabilitatea cailor aeriene.La un pacient inconstient , de obicei,
limba obtrueaza faringele. Pipa orofaringeala este facuta dupa
curbatura palatului bucal si permite trecerea aerului prin ea si pe langa
ea, facilitand, de asemenea, aspiratia orofaringeala. Atasarea pipei este
pentru o scurta peroada , in postanestezie, de exemplu, pana cand
pacientul se trezeste total. Totusi, ea este folosita si pe termen mai lung
fiind pozitionata in stanga sondei la un pacient intubat pentru a
impiedica ca acesta sa isi muste cu dintii si sa sectioneze accidental
sonda endotraheala.
Nu se va folosi pipa la pacientii care au pierdut dinti in timpul
traumei sau au interventii chirurgicale bucale , nici la pacientii
constienti deoarece le produce disconfort, senzatie de voma,
laringospasm. Se foloseste de obicei la pacientii inconstienti sau
semiconstienti.
Materiale necesare:
 pipa orofaringeala de marime potrivita

 apasator limba
 manusi
 echipament necesar aspiratiei nasofaringeale
 apa oxigenata
 apa
 tavita renala
 aplicator cu capat de bumbac pentru testarea reflectivitatii
195
 se alege o pipa orofaringeala de marime adecvata ( o pipa de
marime mai mare decat e necesara poate obstructiona respiratia
impingand epiglota in laringe)
 de obicei se alege numarul 1 sau 2 pentru copii si nou-nascuti,
numarul 4 sau 5 pentru un adult cu constitutie fizica potrivita si
numarul 6 pentru un adult obez
Implementarea:
 explica procedura pacientului chiar daca pare ca nu este total

constient
 se asigura intimitate, se pun manusile pentru a preveni contactul
cu fluidele pacientului
 daca pacientul are proteza se va indeparta pentru a nu produce
obstruari accidentale
 se aspira pacientul daca este necesar
 se plaseaza pacientul in decubit dorsal cu gatul in hiperextensie
daca nu este contraindicat
 pentru a introduce pipa se va folosi tehnica degetelor incrucisate
sau apasatorul de limba. Astfel se plaseaza policele pe arcada
dentara inferioara si indexul pe cea superioara, apoi se imping
degetele si se deschide gura
 cu cealalta mana se introduce pipa avand curbatura in pozitie
concava. Se va avea grija sa nu se impinga si limba in acelasi
timp. Cand pipa atinge peretele posterior al faringelui se va roti si
astfel incat curbatura sa fie convexa, mulandu-se pe palatul bucal
 pentru introducerea pipei se poate folosi si apasatorul de limba in
locul tehnicii degetelor incrucisate restul manevrei fiind identica
 se ausculta plamanii pentru a se verifica buna pozitionare a pipei
 se pozitioneaza pacientul in decubit laterl sau doar capul intrs
intr-o parte, pentru a preveni astfel aspiratul gastric in caz de
varsaturi
 daca pipa va fi mentinuta mai mult, ea se va scoate si se va spala
la fiecare 4 ore cu apa oxigenata si apoi cu apa simpla, se va
efectua toaleta bucala standard. Manvrele de scoatere a pipei
trebuie facute cu atentie, insotite de subluxatie de mandibula,
pentru a preveni alunecarea limbii in faringe
 la fiecare schimbare de pipa, se va inspecta gura pentru a observa
eventualele leziuni bucale datorita acesteia
 se va verifica frecvent pozitionarea pipei
196
 cand pacientul isi recapata constienta si este capabil sa inghita, se
va indeparta pipa tragand-o afara si in jos, urmand curbatura
naturala a gurii. Dupa indepartare, se testeaza reflexele de tuse si
de voma ale pacientului pentru a se asigura ca pipa nu a fost
indepartata prematur( se atinge peretele posterior al faringelui
pentru reflexul de voma si orofaringele posterior pentru cel de
tuse cu un aplicator cu capat de bumbac )
Complicatii:
 spargerea dintilor , leziuni bucale, sangerari etc sunt complicatii

care pot apare la insertia pipei
 daca respiratia nu este eficienta se poate administra suplimentar
oxigen pe masca
6.2.3.ASPRATIA ORONAZOFARINGEALA:
Aspiratia oronazofaringeala indeparteaza secretiile din faringe cu

ajutorul unei sonde de aspiratie intodusa prin gura sau printr-o nara.
Aceasta procedura ajuta pacientii care nu pot sa tuseasca si sa
expectoreze eficient. Manevra trebuie efectuata ori de cate ori este
nevoie, in functie de starea pacientului.
Aspiratia oronazofaringeala necesita echipamen si tehnica sterila.
Materiale necesare:
 aspirator de perete sau portabil

 recipient colector
 sonda de aspiratie sterila potrivita ca marime (numarul 12 sau 14
pentru adulti, numarul 8 sau 10 pentru copii)
 manusi sterile
 manusi nesterile
 pipa Guedel(pentru aspirari frecvente)
 alcool 70%
197
 inainte de aspirare se verifica semnele vitale ale pacientului, si se

evalueaza abilitatea pacientului de a tusi si a respira adanc
 se face anamneza privind deviatia de sept, polipi nazali, obstructii
nazale, traumatisme nazale, epistaxis
 daca nu exista nici o contraindicatie se pregatesc materialele si se
pun la indemana
 se verifica aspiratorul
Implementarea:
 se explica procedura pacientului chiar daca nu este total constient

 se spala mainile si se pune echipament de protectie
 se aseaza pacientul in pozitie semisezanda
 se poate administra oxigen inainte de administrare
 se deschide aspiratorul de perete, se seteaza ( de obicei intre 80 si
120 mm Hg)
 folosind tehnica sterila, se desface sonda de aspiratie si manusile
 se pun manusile si se considera sterila mana dominanta si
nesterila nondominanta
 cu mana dominanta (sterila) se va lua sonda de aspiratie si se va
conecta la prelungirea aspiratorului din perete
 se cere pacientului sa tuseasca si sa respire adanc de cateva ori
inainte de a incepe aspirarea (tusea ajuta la mobilizarea
secretiilor iar respiratia adanca minimalizeaza sau previne
hipoxia)
Pentru insertia nazala a sondei de aspiratie:
 se ridica o nara a pacientului cu mana nondominanta pentru a

usura insertia sondei de aspiratie
 fara a da drumul la aspiratie se introduce cu blandete sonda in
nara pacientului, rotind sonda intre degete pentru a-i usura
trecerea
 se va continua introducerea sondei pana la 12-15 cm pana cand
intalneste secretiile sau pacientul incepe sa tuseasca
198
Pentru insertia orala a sondei de aspiratie:
 se spala mainile fara a porni aspiratorul, se introduce cu blandete

sonda in gura pacientului intre 7-10 cm pana cand se intalnesc
secretiile sau pacientul incepe sa tuseasca
 folosind aspirare intermitenta ( manevrand valva de aspirare a
sondei cu mana nondominanta) se retrage sonda printr-o miscare
de rotatie continua pentru a preveni invaginarea mucoasei in
sonda
 se va efectua fiecare aspiratie cate 10-15 secunde o data pentru a
minimaliza leziunile tisulare
 intre retrageri, se va infasura sonda in jurul mainii dominante
pentru a preveni infectarea
 daca secretiile sunt abundente si groase, se va spala sonda
introducand-o in recipientul cu apa sterila si se va aspira
 se va repeta procedura de aspiratie a bolnavului pana cand nu
mai sunt secretii si respiratia nu mai este zgomotoasa
 dupa aspirare se descarca echipamentul in recipientele de
colectare specifice
 se va spala tubul de conectare de la aspirator cu solutie normal
salina sau apa
 daca pacientul are probleme nazale se va alterna nara pe care se

va face aspirarea daca se face nazofaringian
 pentru pacientii care necesita aspirari repetate se poate introduce
o pipa in gura pe care se poate face aspirarea fara risc de leziuni
sau o sonda nazofaringeala pe care de asemenea, se poate aspira
fara a mai solicita mucoasa nazala de fiecare data
 pacientul va fi supravegheat dupa aspirare pentru a evalua
eficienta acesteia si imbunatatirea respiratiei
 frecventa si durata aspiratiilor va fi in functie de starea
pacientului
6.2.4.INTUBATIA ENDOTRAHEALA:
199
Intubarea endotraheala presupune insertia orala sau nazala a
unei sonde, prin laringe pana in trahee pentru instituirea mecanica a
ventilatiei.
Este efctuata de anestezist sau de un asistent specializat pe
urgente.
Se foloseste intubarea pacientului incaz de urgente majore, cum
ar fi stopul cardiorespirator, in epiglotite sau anesteziile care preced
interventiile chirurgicale.
Avantajele intubarii endotraheale sunt mentinerea functionalitatii
cailor aeriene, protectia impotriva aspiratiilor in trahee din tubul
digestiv, permite indepartarea secretiilor traheobronsice la pacientii
care nu pot tusi eficient, permit ventilatia mecanica.
Dezavantajele sunt cresterea riscului de infectie, impiedicarea
comunicarii verbale.
Intubarea endotraheala este contrindicata pacientilor cu traume
severe ale cailor aeriene sau cu obstacole majore, care nu permit
introducerea fara riscuri a sondei de intubatie ( la acestia se va efectua
cricotirotomie). De asemenea, la pacientii cu leziuni ale coloanei
vertebrale se poate contrindica intubarea deoarece este foarte dificil de
facut in conditiile in care pacientul nu trebuie sa fie deloc mobilizat.
Materiale necesare:
 sonde de intubatie de diverse marimi confrom statututlui fizic al

pacientului
 seringi de 10 ml
 stetoscop
 manusi
 laringoscop cu bateria incarcata si lame de laringoscop de diverse
marimi si curburi
 anestezic local sb forma de spray
 lubrefiant pe baza de apa ( ca sa poata fi absorbit prin membrana
mucoasei)
 leucoplast
 echipament de aspirat
 pipa guedel
 balon ruben
 circuit ventilator steril
 baterie de rezerva pentru laringoscop
200
 se selecteaza sonda necesara ( 2,5-5,5 mm necurbata pentru copii,

6-10 mm curbata pentru adulti. Marimea obisnuita pentru femei
este de 7,5 mm iar pentru barbati de 9 mm)
 se verifica daca laringoscopul este incarcat, atasand cea mai
potrivita lama
 daca nu se aprinde lumina laringoscopului se va inlocui bateria
 se va desface sonda prin tehnica sterila si se va aplica direct pe
capatul sau lubrefiant pe baza de apa
 se va atasa seringa de 10 ml la capatul balonasului si se va umfla
apoi se va dezumfla ( se va verifica daca balonasul nu este spart)
 deseori este necesara folosirea unui mandren pentru a usura
intubarea. Acesta trebuie lubrefiat pe toata suprafata sa. Se va
introduce apoi mandrenul in sonda de intubatie. Capatul distal al
mandrenului nu trebuie sa depaseasca sonda pentru a nu rani
corzile vocale in timpul introducerii ( se va introduce pana la
aproximativ 1,5 cm de capatul distal al sondei)
 se vor pregati echipamentul de aspirat pentru a fi folosit imediat
 daca pacientul este in pat, se va indeparta tablia patului pentru a
facilita accesul intubatorului
 toate aceste pregatiri trebuie facut foarte repede si folosind o
tehnica sterila
Implementarea:
 se administreaza medicatia prescrisa pentru a reduce secretiile

respiratorii, pentru a induce analgezia si anestezia, sau pentru a
calma si relaxa pacientul constient
 se ventileaza cu 100% oxigen folosind un balon ruben pana cand
pacientul este intubat, pentru a preveni hipoxia
 se aseaza pacientul in decubit dorsal cu alinierea axelor gurii,
faringelui si laringelui ( hiperextensia gatului si a capului)
 se pun manusile si echipamentul de protectie
 se pulverizeaza spray cu lidocaina pe peretele posterioral
faringelui pentru a diminua reflexul de voma si disconfortul
pacientului
 daca este necesar se va aspira pacientul inainte de intubare
201
 fiecare incercare de intubare nu trebuie sa dureze mai mult de 30
de secunde, iar daca vor fi mai multe incercari, pacientul trebuie
ventilat manual intre ele
Intubarea cu vizualizare directa:
 intubatorul ( anestezistul sau asitenta specializata pe asa ceva) va

la capul pacientului, in spate
 se va deschide gura pacientului folosind tehnica degetelor
incrucisate. Astfel, se plaseaza policele pe arcada dentara
inferioara si indexul pe cea superioara , apoi se imping degetele si
se deschide gura
 se va tine laringoscopul desfacut in mana stanga si se va introduce
cu blandete lama acestuia prin partea dreapta a gurii pacientului,
apoi se impinge limba pacientului spre dreapta cu lama
laringoscopului
 se va tine buza inferioara a paceintului departe de dinti pentru a
preveni lezarea sa
 se inainteaza cu lama laringoscopului pana la evidentierea
epiglotei
 daca se foloseste o lama dreapta se va introduce sub epiglota, daca
se foloseste o lama curba se va introduce intre baza limbii si
epiglota
 se va evita sprijinirea laringoscopului pe dinti pentru a nu provica
llezarea acestora
 daca mai este o persoana care ajuta la intubat se cere acesteia sa
apese inelul cricoidian pentru a inchide esofagul si a preveni riscul
de reflux
 se va introduce apoi sonda de intubat printre corzile vocale,
evitand lezarea acestora, pana cand balonasul dispare in spatele
corzilor vocale
 se va scoate mandrenul daca a fost folosit si apoi laringoscopul
 se inbtroduce pipa Guedel pentru a preveni sectionarea
accidentala a sondei daca pacientul o musca cu dintii
 se va trage aer in seringa, se va atasa la balonas si se vor
introduce 5-10 ml aer pana se simte rezistenta
 pentru a verifica pozitionarea corecta a sondei se vor observa
miscarile respiratorii ale pieptului ( sa fie bilaterale, simetrice)
202
 se ventileaza manula cu balonul Ruben si se asculta stomacul.
Daca acesta se va destinde sau se vor auzi zgomote specifice
aerului, se va scoate imediat aerul din balonas si se va indeparta
sonda ( deoarece insemna ca a fost introdusa in esofag), se va
ventila manual pacientul si se va reincarca intubarea cu o alta
sonda sterila pentru a preveni contaminarea traheei
 se face auscultatia bilaterala. Daca se aud zgomotele respiratorii
doar de o singura parte inseamna ca sonda a fost introdusa pe o
bronhie de o singura parte. Pentru a remedia situatia, se va
desumfla balonasul si se va retrage sonda 1-2 mm, se va
reausculta si daca se aud sunete bilateral insemna ca sonda este
bine plasata
 odata confirmata corecta pozitionare a sondei se va aspira daca
este necesar si se va incepe ventilatia mecanica
 se va introdce aer in balonas ( nu excesiv pentru a nu provoca
necroza traheala , dar nici prea putin pentru a nu produce
dislocarea accidentala a sondei in timpul diverselor manevre)
 se va securiza cu foarte multa atentie sonda ( exista holdere
pentru sonda de intubatie, in absenta acestora se va securiza cu
leucoplast, avand grija ca obrajii pacientului sa fie uscati pentru a
nu dezlipi leucoplastul)
 se va nota gradatia pana la care a fost introdusa sonda, pentru ca,
la verificarile periodice sa se poata observa cu usurinta daca
aceasta s-a deplasat in timpul diverselor manevre
 se va atasa o sonda de aspiratie specifica intre sonda de intubatie
si ventilator, care va permite aspirarea periodica si cu usurinta a
pacientului ( este o sonda de aspiratie invelita ntr-un ambalj
protector de plastic, care scade riscul de infectie chiar aca se va
folosi aceeasi sonda la acelasi pacient de mai multe ori, permite
ramanerea pacientului pe ventilator in timpul aspirarii ceea ce
previne hipoxia, asistenta nu trebuie sa atinga sonda , nu necesita
manusi la aspirare, desi se recomanda)
 se va verifica gura periodic la pacientul intubat si se va
repozitiona sonda pentru a preveni formarea ulcerelor de
presiune. Se va efectua ingrijire orala standard, periodica
 intubatia orotraheala este preferata in urgene cele nazotraheale

deoarece permite un acces mai usor si mai rapid
203
 intubatia orotraheala este greu tolerata de pacientii constienti
deoarece provoaca tuse, salivatie, greata
 ca si complicatii pot apare: aspirarea de sange , secretii sau
continut gastric, bronhospasm, leziuni ale buzelor si dintilor,
edem laringeal, stenoza si necroza traheala etc
 intubaţia nasotraheală are avantajul unui confort crescut pentru
pacient, o poziţionare mai puţin dificilă a capului şi gâtului în
cursul manevrei de introducere a sondei şi o mai bună stabilizare
a sondei; însă datorită diametrului mai mic al sondei şi al curburii
accentuate – ceea ce se traduce printr-o rezistenţă mai mare la
trecerea fluxului de aer prin tub, faţă de o sondă plasată
orotraheal - este mai dificil de realizat aspiraţia traheobronsică şi
ventilatia mecanica
Intubaţia nazotraheală are ca indicaţii:
 laringoscopie dificilă
 lipsa utilităţii cricotiroidotomiei
 necesitatea existenţei unei cavităţi orale libere (intervenţii
endobucale de exemplu)
 imposibilitatea alinierii axei oro-faringo- laringiene: artrita,
spasm al maseterilor, dislocaţie temporomandibulară, intervenţii
chirurgicale orale recente.
Contraindicaţiile intubaţiei nasotraheale sunt reduse numeric dar

importante:
 tulburări de coagulare
 trauma facială complexă cu interesarea etajului mijlociu al feţei
 sinuzite maxilare, etmoidale sau sfenoidiene
 menţinerea intubaţiei peste 48 ore
Ingrijirea pacientilor intubati:
 consta in mentinerea permeabilitaii cailor aeriene, prevenirea

complicatiilor, mentinerea adcvata a presiunii aerlui in balonas
pentru prevenirea necrozei trahhei, repozitionarea sondei pentru
a preveni ulceratiile gurii, aspirarea etc
204
Materiale necesare:
Pentru mentinerea permeabilitaii cailor aeriene:
 stetoscop
 echipament de aspirare ( preferabil sonda de aspirare in plastic
atasata intre ventilator si sonda de intubatie)
 manusi
Pentru repozitionarea sondei:
 seringa 10 ml
 stetoscop
 holder de fixare a sondei de intubat sau leucoplast
 sedative sau xilina 2%
 manusi
 baon ruben cu masca
Pentru detubare:
 seringa 10 ml
 sursa de oxigen pe masca ( portabila sau in perete)
 balon ruben cu masca
 manusi
 echipament de reintubat in caz de nevoie
 se pregateste echipamentul si se pune la indemana la patul

pacientului
205
 echipamentul de urgenta pentru o eventuala reintubare trebuie sa
fie gata de folosit ca si cele pentru aspirare
Implementare:

 se pun manusile si echipamentul de protectie
Mentinerea permeabilitatii cailor aeriene:
 se ausculta plamanii pacientului pentru observarea aparitia

oricaror semne de disfunctii respiratorii
 daca se aude prezenta secretiilor se va efectua aspirarea lor
 daca zgomotele respiratorii sunt absente intr-unul din plamani
insemna ca sonda este in bronhii, pe stanga sau pe drepata. Se
poate efctua o radiografie si se va repozitiona cu grija sonda
 datorită faptului că o presiune inadecvată în balonaşul sondei de
intubaţie poate determina complicaţii imediate sau pe termen
lung, cu implicaţia prognosticului vital, este necesara măsurarea
si monitorizarea acestei presiuni cu ajutorul unui manometru.
Complicaţiile din această categorie se pot datora atât
hiperinflatiei balonaşului (cu apariţia ischemiei mucoasei traheale
şi ulterior a cortegiului patologic specific) cât şi desumflării
(aspiraţia conţinutului gastric sau a secreţiilor orofaringiene,
sinusale precum şi pierderile gazoase în condiţii de ventilaţie
mecanică).
Repozitionarea sondei de intubatie:
 se va cere ajutorul unei alte persoane ( anestezist sau asistenta)

pentru a preveni iesirea accidentala a sondei
 se va efectua aspirarea pacientului care ii poate provoca acestuia
tuse, ceea ce poate creste riscul dislocarii sondei
 se va scoate aerul din balonas inainte de a misca sonda, deoarece
manipularea acesteia cu balonasul umflat produce leziuni la
nivelul traheei
 se repozitioneaza sonda si se marcheaza
 se introduce aer in balonas si se fixeaza sonda
206
Detubarea:
 detubarea se va face de catre doua asistente pentru a preveni

orice accidente
 se ridica capul patului la aproximativ 90 grade
 se aspira pacientul faringeal si traheal
 se vor adminstra cateva ventilatii suplimentare manula sau
mecanic pentru a creste rezerva de oxigen
 se ataseaza seringa la balonas si se aspira aerul pentru a-l
dezumfla.Daca apar nereguli ( se banuieste hiperinflatia acestuia )
se va anunta medicul deoarece poate fi un edem al traheei care
contraindica detubarea
 se dezlpeste leucoplastul sau holderul de fixare a sondei in timp ce
cealalta asistenta mentine sonda pe loc pentru a nu fi scoasa
acicdental
 se introduce o sonda de aspirare sterila prin sonda de intubatie si
se aspira cerand pacientului sa respire adanc si sa deschida gura
larg simuland un strigat ( aceasta va determina abductia corzilor
vocale si reducerea riscului aparitiei traumelor laringeale in timp
ce sonda este scoasa afara)
 se vor scoate simultan atat sonda de intubat cat si cea de aspirat
printr-o miscare care sa urmareasca curba naturala a gurii
pacientului.Aspirarea in timpul detubatiei indeparteaza secretiile
adunate la capatul distal al sondei de intubatie si previne aspiratia
 se administreaza oxigen pacientului pe masca
 se incurajeaza pacientul sa tuseasca si sa respire adanc
 se va informa pacientul ca poate aparea raguseala si o senzatie de
disconfort in gat, dar care vor disparea treptat
 se va verifica starea pacientului periodic si se vor ausculta
plamanii (aparitia stridorului poate demostra o obstructie de cale
aeriana superioara. Se va lua proba de sange arterial pentru
eterminarea concentratiei de gaze sangvine)
 dupa detubarea pacientului se va pastra echipamentul de intubare

la indemana inca 12 ore
207
Complicatii:
 traumatisme ale laringelui si traheei datorita detubarii

accidentale, edem traheal, laringospasm
6.2.5.TRAHEOTOMIA:
Traheotomia presupune crearea unui orificiu ( traheostomie) in

trahee si introducerea unui tub special pentru mentinerea permeabila a
caii aeriene astfel obtinute. Aceasta procedura se face cand orice alta
metoda de a elibera caile aeriene esueaza ( edem laringeal, tumora, corp
strain) sau cand intubatia endotraheala este contraindicata.
Traheotomia permite ventilarea bolnavului, aspirarea la pacientii
care nu pot tusi eficient, previne aspirarea secretiilor de catre pacientii
comatosi.
Traheotomia se efectueaza de catre medic ajutat de una sau doua
asistente. Se poate efctua din timp, cu pregatire, sau de urgenta, chiar la
patul bolnavului.
Materiale necesare:
 tub ( canula) de traheostoma de marime adecvata

 dilatator de trahee steril
 camp steril
 manusi sterile
 halat
 stetoscop
 seringi
 anestezic local
 sursa de oxigen si echipament de adminstrare a oxigenului
 ventilator cu circuit steril pregatit
 bisturiu
 fire de sutura
208
 pense sterile
 betadina
 sunt necesare doua asistente: una va sta langa pacient si alta va

aduce toate materialele necesare
 se vor desface folosind tehnica sterila materialele necesare
Implementarea:
 se va explica procedura pacientului chiar daca acesta nu este total

constient
 se asigura ventilatie pana cand este efectuata traheotomia
 se plaseaza o aleza un prosop rulat sub umerii pacientului si se va
pozitiona gatul in hiperextensie
 medicul isi va pune manusi sterile, halat si masca
 se va oferi medicului pensa sterila si compresa sterila cu betadina
pentru a dezinfecta zona
 medicul va acoperi zona cu un camp steril cu deschizatura in
mijloc pentru evidentierea zonei de incizie
 se va oferi medicului anestezicul intr-o seringa conform
indicatiilor sale
 dupa ce medicul efectueaza anestezia locala si va face incizia ( de
obicei la 1-2 cm sub cartilajul cricoid) va injecta din nou anestezic
in lumenul traheal pentru a suprima efectul de tuse , apoi va crea
soma prin trahee
 imediat dupa ce medicul va efectua stomizarea traheee, asistenta o
va aspira de sange si secretii care o pot obtura sau pot fi aspirate
in plamani
 dupa aspirare, medicul va introduce canula in stoma ( stoma va fi
fixata la piele)
209
 asistenta introduce aer in balonasul canulei pentru a fixa, va
adapta canula la ventilator sau la alta modalitate de adminstrare
a oxigenului
 asistenta isi va pune manusi sterile, va face pansament cu
comprese sterile si va fixa canula cu banda de fixare ( de obicei
exista truse pregatite cu toate echipamentele necesare anumitor
maenevre. In trusa de traheotomie se va gasi si banda de fixare
specifica securizarii canulei)
 se vor arunca materialele in recipientele specifice de colectare
 se poate face o radiografie pentru a vedea daca este corect
amplasata canula
 se vor masura semnele vitale ale pacientului la fiecare 15 minute

in prima ora dupa traheotomie
 se va supraveghea pacientul cu atentie pentru a depista din timp
eventualele semne de infectie( traheotomia se va face folosind o
tehnica sterila, dar daca acest lucru nu se face in spital si e face de
urgenta, respectarea tehnicii sterile este imposibila)
 se vor plasa in permanenta urmatoarele echpmaente la patul
bolnavului cu traheostoma: echipament de aspiratie, alte canule
sterile ( una de aceeasi marime si una mai mica ) pentru a fi
inlocuita cea veche daca iese accidental, un dilatator de trahee
steril
 reintroducerea unei canule trebuie facuta cu mare grija pentru a
nu provoca traume traheale, perforatii compresii, asfixieri
Ingrijirea traheostomei:
Indiferent daca traheotomia a fost facuta de urgenta sau a fost

planificata, ca o masura temporara sau permanenta, ingrijirea
traheostomiei are aceleasi scopuri: mentinerea permeabilitatii sale prin
aspirarea de secretii care o pot obstrua, mentinerea itegritatii pielii din
jur, prevenirea infectiilor, suport psihologic.
210
Ingrijirea traheostomiei se va face prin tehnici sterile pentru a
preveni infectiile. Pentru pacientii cu traheotomii recente se vor folosi
manusi sterile, iar pentru cei cu traheotomii mai vechi se pot folosi
manusi nesterile in ingrijirea traheostomei.
Materiale necesare:
Pentru stoma sterila si ingrijirea partii exterioare a canulei:
 recipiente sterile
 apa oxigenata
 manusi sterile
 echipament pentru aspirare
 echipament pentru toaletarea gurii
 lubrefiant pe baza de apa
 unguent cu antibiotic
 banda de fixare a canulei ( daca este nevoie sa fie schimbata)
Pentru ingrijirea partii interioare a canulei:
 periuta sterila din nailon

 curatator steril de pipa
 apa oxigenata
 manusi sterile
 echipament pentru aspirare
Pentru schimbarea bandei de fixare a canulei:
 manusi sterile
 banda fixatoare
211
Pentru repozitionarea canulei:
 dilatator de trahee steril

 canula sterila de marime potrivita
 echipament de aspirare
Pentru verificarea si masurarea presiunii din balonas:
 stetoscop
 toate aceste materiale se vor tine la indemana in rezerva

pacientului traheostomizat
 se va verifica data de expirare a materialelor si medicamentelor
care trebuiesc folosite
 se stabileste un camp de lucru steril langa patul pacientului pe o
masuta de lucru pe care se vor aseza materialele necesare, in
functie de manevra care se va efectua
 se va turna intr-un recipient steril solutie normal salina, apa
oxigenata sau un amestec in parti egale din aceste solutii, iar in al
doilea recipient steril se va pune solutie normal salina. Pentru
curaterea interioara a canulei se poate folosi un al treile recipient
steril in care sa se tina imbibate in solutie sterila comprese sterile
sau aplicatoare cu capat de bumbac
 daca trebuie inlocuita canula se va desface in mod steril pachetul
cu noua canula
 daca trebuie schimbata banda adeziva se va pregati acesta ca
lungime sau , daca este gata pregatita se va desface pachetul prin
tehnica sterila
Implementarea:
 se evalueaza starea pacientului pentru a depista exact nevoile sale

de ingrijire
 se explica procedura pacientului, chiar daca nu este total constient
212
 se aseaza pacientul in pozitie semisezanda pentru a scade
presiunea abdominala de pe diafragm si a permite expansiunea
plamanilor
 se va deconecta ventilatorul sau orice alt aparat si se va aspira
pacientul, apoi se va reconecta la ventilator daca necesita
Curatarea stomei si a portiunii exterioare a canulei:
 se pun manusi nesterile si se indeparteaza pansamentul din jurul

stomei
 cu mana dominanta se ia o compresa sterila imbibata in solutie
de curatat ( apa oxigenata, solutie normal salina) din recipientul
pregatit dinainte , se scurge de excesul de lichid , pentru a preveni
aspirarea sa si se sterge pielea din jurul stomei, apoi cu alta
compresa se va sterge bordura canulei. Se va repeta procedeul de
fiecare data cu alta compresa sau aplicator cu capat de bumbac,
pana cand zona va fi curata
 se usca zona curatata cu comprese sterile si se reface pansamentul
in mod steril
Spalarea sau inlociurea canulelor interioare:

 folosind mana nondominanta se indeparteaza pansamentul
traheostomei
 cu aceeasi mana , apoi, se decupleaza pacientul de la ventilator
sau de la umidificator
 se scoate canula si se introduce in recipientul cu apa oxigenata
 se va curata repede canula cu ajutorul periutei de nailon, folosind
mana dominanta
 se introduce apoi canula in solutie normal salina si se agita 10
secunde pentru a patrunde solutia peste tot
 se verifica daca este curata si nu mai sunt secretii pe ea , se
scutura usor de marginea recipientului cu solutie normal salina si
fara a se usca, se reintroduce canula in traheostoma. Se
reconecteaza ventilatorul si se aplica un nou pansament steril
 daca pacientul nu poate suporta deconectarea de la ventilator
pentru perioada de timp ( care trebuie sa fie cat mai scurta,
curatarea facndu-se rapid) cat dureaza curatarea se va inlocui
213
vechea canula cu una noua si pacientul va fi conectata imediat la
ventilator. Dupa reconectarea pacientului se va curata canula
veche si se va depozita intr-un recipient steril pana la urmatoarea
manevra de inlocuire
 trebuie oferita o toaleta bucala atenta deoarece cavitatea orala

poate deveni uscata, urat mirositoare, poate prezenta leziuni de la
secretiile incrustate si neeliminate
 se va schimba pansamentul steri din jurul traheostomei de cate
ori va fi nevoie
 se va verifica aspectul si culoarea secretiilor dupa fiecare aspirare
 se va tine la indemana trusa de urgenta cu tot ce este nevoie
 se va evita efectarea excesiva a diverselor manevre pana cand
stoma nu este bine definita ( primele 4 zile)
 daca zona din jurul stomei prezinta excoriatii sau semne de
infectie, se va aplica un unguent cu antibiotic
 nu se vor folosi niciodata in jurul stomei medicamente sub forma
de pudra sau pe baza de ulei deoarece aspirarea lor poate produce
infectii si abcese
 se vor folosi tehnici strict sterile si se va respecta descarcarea
deseurilor si materialelor folosite in locurile indicate pentru a
preveni infectiile nosocomiale
 este utilă dezumflarea periodică a balonaşului, pentru a preveni
 acumularea secreţiilor deasupra acestuia şi se va verifica la 2-4
ore
 presiunea în balonaş, cu ajutorul unui manometru (normal: 15-20
mm Hg)
 un alt aspect important este umidifierea şi încălzirea gazelor
o respiratorii, prin umidificatorul ventilatorului (la pacienţii
ventilaţi mecanic) sau prin nebulizator sau aparat de
aerosoli (la pacientul care respira spontan)
 un alt aspect deosebit de important este nutritia pacientilor
traheostomizati
 la pacienţii ventilaţi mecanic, nutriţia pe sonda jejunală sau
nazogastrică
 scade riscul de aspiraţie traheo-bronşică. O dată cu îmbunătaţirea
 reflexului de deglutiţie, se testează alimentarea orală cu
semisolide şi
214
 lichide, în paralel cu cea enterală, până la reluarea completă a
alimentaţiei
 orale
 se recomandă aspirarea secreţiilor înaintea mesei şi nu
postprandial,
 când reflexele de tuse şi vomă pot favoriza aspirarea traheo-
bronşică
 bolnavul se alimentează în poziţie şezândă, cu flexia capului pe
 torace, cu linguriţa apasând uşor pe limbă. Iniţial, alimentarea se
face păstrând
 balonaşul umflat, pentru a evita aspiraţia, ulterior acesta va fi
 dezumflat progresiv.
 nu trebuie neglijate nici aspectele psihologice ale îngrijirii
pacientului traheostomizat. Internarea prelungită într-o secţie de
terapie intensivă (valabilă pentru majoritatea acestor bolnavi), cu
tot ceea ce presupune acest lucru potenţează anxietatea şi teama.
Pacientul conştient va fi informat asupra tuturor manevrelor ce i
se vor efectua şi va fi încurajat să se exprime (comunicare scrisă
pentru bolnavul traheostomizat). Există de asemenea un impact
psihologic pe termen lung, legat de prezenţa cicatricei de
traheotomie într-o regiune vizibilă a corpului.
Complicatii:
Cele mai multe complicatii pot apare in primele 4 ore de la

efectuare traheotomiei:
 hemoragie la locul inciziei care poate determna aspirarea de
sange
 sangerare sau edem traheal care poate cauza blocarea cailor
aeriene
 aspirarea secretiilor; introducerea aerului in cavitatea pleurala
cauzand pneumotorax
 hipoxie si acidoza, stop cardiac
 emfizem subcutanat
6.2.6.ASPIRATIA TRAHEALA:
Aspirarea traheala ajuta la indepartarea secretilor din trahee si

bronhii prin introducerea unei sonde cuplate la aspirator fie prin gura,
215
fie prin nas, prin traheostoma, prin canula traheostomica, sau prin
sonda endotraheala.
De asemenea, aspirarea traheala produce tuse ceea ce ajuta la
mobilizarea secretiilor. Prin aspirare traheala se poate preveni
pneumonia rezultata ca urmare a stagnarii secretiilor in caile aeriene.
Aspirarea traheala se va face ori de cate ori este nevoie si necesita o
tehnica sterila.
Materiale necesare:
 sursa de oxigen ( portabila sau in perete) , balon Ruben cu masca

detasabila
 aspirator portabil sau de perete
 recipient de colectare
 sonde de aspirare de diverse marimi
 manusi sterile si nesterile
 seringa pentru balonas
 lubrefiant pe baza de apa
 se alege o sonda de aspiratie de marime potrivita

 diametrul sondei nu trebuie sa fe mai mare de jumatate din
diametrul traheostomei sau sondei de intubatie pentru a
minimaliza hipoxia in timpul aspirarii
 se ataseaza recipientul de colectare al aspiratorului si se
conecteaza la tubul acestuia
Implementarea:
 se verifica semnele vitale ale pacientului, zgomotele respiratorii si

starea generala pentru a putea face comparatie cu starea
pacientului de dupa aspirare
 este indicat sa se verifice concenratia gazelor sangvine prin
recoltaea de sange arterial
216
 se verifica capacitatea pacientului de a respira profund si de a
tusi, deoarece aceste manevre pot mobiliza secretiile spre partea
superioara a arborelui traheobronsic, ajutand la aspirarea lor
 daca se va efectua aspirare nasotraheala se va face un istoric al
pacientului in ceea ce priveste deviatia de sept, polipii nazal,
epsitaxis, traume nazale etc
 se spala mainile si se pune echipamentul de protectie
 va fi atentionat pacientl ca aspirarea ii poate provoca tuse
tranzitorie si reflex de voma
 se pozitioneaza pacientul in pozitie semisezanda pentru a usura
expansiunea plamanilor si tusea productiva
 se toarna in doua recipente sterile solutie normal salina intr-unul
si o solutie sterila in altul
 folosind tehnica sterila se va deschide folia protectoare a sondei de
aspirat si apoi se vor pune manusi sterile considerand mana
dominanta sterila si cea nondominanta nesterila
 folosind mana sterila se va lua sonda de aspirare, se va tine
infasurata in jurul mainii pentru a nu atinge nimic nesteril cu ea
 cu cealalta mana, nesterila se conecteaza capatul sondei la
furtunul de la aspirator si se seteaza acesta la valori cuprinse intre
80 si 120 mmHg. Se va acoperi cu degetul portul de aspirare a
sondei pentru a se verifica functionalitatea aspiratorului
 cu mana sterila se va introduce varful cateterului in reipientul
steril cu solutie normal salina pentru a se lubrefia exteriorul
sondei ( in felul acesta se reduc eventualele leziuni ce apar in
timpul insertiei sondei de aspirare)
 apoi se introduce cateterul in solutia sterila, se acopera portul
sondei de aspiratie si se aspira o mica cantitate pentru a lubrefia
si interiorul cateterului ceea ce ajuta la trecerea secretiilor prin
sonda
 pentru aspirarea nazotraheala se lubrefiaza varful sondei de
aspiratie cu un lubrefian steril pe baza de apa
 se oxigeneaza pacientul inainte de aspirare ( daca este neintubat i
se cere sa respire adanc de cateva ori, daca este intubat, se va
deconecta dela ventilator si se va ventila manual pentru a avea o
concentratie mare de oxigen
Insertia sondei de aspiratie nazotraheala la un pacient neintubat:
217
 se indeparteaza sursa de oxigen daca este cazul
 folosind mana nondominanta se ridica nara pe care se va
introduce sonda
 sonda prin nara prin miscari blande de rotatie pentru a-i facilita
inaintarea
 in inspirul pacientului se va introduce cat mai repede sonda, fara
a face aspiratie in timpul inserarii
 daca pacientul incepe sa tuseasca cand sonda ajunge in laringe se
va opri inaintarea si se va incepe doar in inspirul pacientului
Insertia sondei de aspiratie la un pacient intubat:
 daca se foloseste un sistem inchis de aspirare a pacientului

intubat, acesta va avea sonda de aspiratie, invelita intr-un plastic
etans, protector, atasata intre sonda de intubatie si ventilator. Va
putea fi folosita de mai multe ori fara a se atinge decat plasticul.
Se va putea face aspirarea in timp ce pacientul este ventilat,
reducand astfel hipoxia. Sistemul inchis de aspirare previne
aparitia infectiilor
 daca se foloseste un sistem deschis de aspirare al pacientului
intubat, cu mana nesterila se deconecteaza pacientul de la
ventilator si se introduce cu mana sterila sonda de aspiratie prin
sonda de intubatie
Aspirarea :
 dupa insertia sondei de aspirare , se va acoperi intermitent portul

de aspirare al acesteia folosind policele mainii nesterile, folosindu-
se simultan mana sterila pentru a misca si roti sonda intre degete
 nu se va aspira mai mult de 10 secunde o data pentru a preveni
hipoxia
 daca pacientul este intubat se va folosi mana nondominanta
pentru a stabiliza sonda de intubatie in timp ce se va scoate cea de
aspiratie, pentru a preveni detubarea accidentala a pacientului
 se va reconecta pacientul la ventilator sau la alta sursa de oxigen
inainte de a continua aspirarea pentru a preveni sau ameliora
hipoxia
 se supravegheaza pacientul si este lasat sa se odihneasca cateva
minute intre aspirari
 se va observa aspectul si culoarea seretiilor. Daca sunt vascoase se
va curata sonda in solutie salina aspirand pentru a le indeparta
218
 se va observa si notifica medicului aparitia de sange in secretii
(rosu insemna sange proaspat, maro insemna sange vechi),
culoare anormala ( normal, secretiile sunt translucide) sau alte
modificari
 dupa aspirare pacientul trebuie hiperventilat scurt timp fie
mecanic fie manual
6.3 ADMINISTRAREA DE OXIGEN:
Pacientii pot primi oxigen prin diverse metode. Fiecare metoda

are avantajele si dezavantajele sale, indicatiile si contraindicatiile
sale.
6,3,1,ADMINISTRAREA OXIGENULUI PRIN CANULE NAZALE:
 este modalitatea prin care pacientul primeste oxigen prin doua

canule de plastic atasate la narile pacientului
 avantaje: simplu de folosit, fara riscuri, confrotabile, usor de
tolerat, eficiente pentru pacientii care necesita o adminstrarea de
oxigen in concentratii scazute, ofera libertate de miscare,
alimentare, comunicare, nu au costuri ridicate
 dezavantaje: nu poate oferi o cantitate de oxigen cu concentratie
mai mare de 40%, nu pot fi folosite in obstructiile nazale
complete, adminstrarea pe acesta cale poate produce dureri de
cap si uscarea mucasei nazale, pot aluneca usor
 se verifica permeabilitatea cailor nazale. Daca sunt permeabile, se
conecteaza tubul cu canulele nazale la sursa de oxigen, apoi se
agata prin spatele urechilor pana sub barbie, canulele fiind
fiecare in dreptul narinelor pacientului. Se ajusteaza la marimea
potrivita securizand tubul sub barbie.
219
6.3.2.ADMINISTRAREA OXIGENULUI PE MASCA SIMPLA:
 oxigenul intra printr-un port aflat in josul mastii si iese printr-o

deschizatura larga de partea cealalta a mastii
 avantaje: se poate administar oxigen cu concentratii cuprinse
intre 40% si 60%
 dezavantaje:interfereaza cu nevoia de a manca si a comunica a
pacientului, poate cauza disconfort, este inpracticabila pentru
terapiile pe termen lung datorita imposibilitatii de verificare a
cantitatii execte de oxigen administrate
 se selecteaza o masca potrivita ca marime si se plaseaza peste
nasul, gura si barbia pacientului
 in dreptul nasului masca are o clema fexibila de metal care se
fixeaza la radacina nasului. De o parte si de alta masca are atasata
o banda de elastic care va fi petrecuta in jurul capului pacientului
si va mentine masca pe fata
 este necesara o rata de administrare de minim 5 l/min pentru a
curata dioxidul de carbon expirat de pacient si a preveni situatia
ca pacientul sa-l reinspire
 mai exista doua tipuri de masca pe care se poate adminstra
oxigenul: ambele au atasata in partea de jos o punga tip rezervor
Diferenta dintre aceste doua tipuri de masca consta in faptul ca
una din ele are o singura cale, adica o valva care forteaza aerul
( oxigenul) doar sa iasa nu sa si intre
 masca fara valva functioneaza dupa urmatorul principiu:
pacientul inspira oxigen din rezervorul atasat la masca cat si din
masca cuplata la sursa de oxigen. Prima treime din volumul de
aer pe care pacientul il expira intra in rezervor, iar restul se
pierde prin masca. Deoarece aerul care este reintrodus in
rezervor prin expirare provine din trahee si bronhii, nu apar
schimburi de gaze, deci pacientul va reinspira aerul oxigenat pe
care tocmai l-a expirat
 cel de-al doilea tip de masca, cu valva, are urmatorul principiu de
functionare:in inspir se deschide valva rezervorului directionand
oxigenul din rezervor in masca. In expir aerul expirat paraseste
masca si astfel pacientul va inspira oxigen doar din rezervor
220
 nu se va administra niciodata mai mult de 2l/minut prin canula
nazala pentru un pacient cu boli pulmonare cronice. Pe de alta
parte o terapie indelungata de 12-17 ore pe zi poate ajuta acesti
pacienti sa doarma mai bine, sa supravietuiasca mai mult si sa
reduca incidenta aparitiei hipertensiunii pulmonare
 pentru a monitoriza efectele adminstrarii de oxigen, se va masura
saturatia pacientului la aproximativ 30 de minute dupa
administrare
6.3.3.VENTILATIA MANUALA:
Ventilatia manula se face cu ajutorul balonului Ruben care are un

dispozitiv de atasare la masca, la sonda de intubatie, la traheostoma, sau
masca, putand astfel ventila mecanic orice tip de pacient. De obicei
folosita in urgente, ventilatia manuala poate fi folosita si temporar,
pacientul este decuplat de la ventilator pentru aspiratie, schimbarea sau
repozitionarea sondei, inainte de intubare, inainte de aspirare , in
timpul transportului unui pacient intubat. Oxigenul administrat prin
ventilatia mecanica poate imbunatati un sistem cardiorespirator
compromis.
Materiale necesare:
 balon Ruben
 masca
 sursa de oxigen ( portabila sau in perete)
 manusi
 tub conector la sursa de oxigen
 chiar daca pacientul este intubat sau traheostomizat, se va alege si

o masca de marime potrivita care se va atasa la balon
 se ataseaza balonul la sursa de oxigen si se va ajusta rata in
functie de nevoile pacientului
Implementarea:
 se pun manusile
221
 inainte de folosirea balonului se verifica caile aeriene superioare
ale pacientului pentru depistarea eventualilor corpi straini si,
daca este posibil, vor fi inlaturati, acest lucru putand duce la
revenirea respiratiei spontane a pacientului
 de asemenea, se aspira pacientul pentru a indeparta eventualele
secretii ( indiferent daca este sau nu intubat sau traheostomizat)
 daca se poate, se va indepata tablia patului si se va sta la capul
pacientului, in spate, pacientul avand capul si gatul in
hiperextensie pentru a alinia caile aeriene si a usura resuscitarea
 daca pacientul este intubat, se va scoate masca de la balon si se va
atasa balonul la sonda de intubat sau la traheostoma apoi se va
cupla la balon prelungirea de la sursa de oxigen. Daca pacientul
este neintubat si netraheostomizat, se va pune masca pe fata ( pe
nas, gura si barbie), se va atasa balonul la masca si apoi se va
atasa la balon prelungirea de la sursa de oxigen
 se mentine mana nondominanta pe masca pentru a o mentine
etansa pe fata, iar cu mana dominanta se va comprima balonul la
fiecare 5 secunde pentru un adult, oferind astfel aproximativ 1l de
oxigen pe minut. La copii se va comprima balonul la fiecare 3
secunde
 compresia pe balon se va face odata cu inspirl pacientului daca
acesta respira. Niciodata nu se va face compresie pe balon in
timpul expirului pacientului
 se va supraveghea pacientul pentru a observa daca pieptul se
ridica si coboara in concordanta cu compresiile balonului. Daca
nu apar miscarile respiratorii, se reverifica pozitia cailor aeriene
si permeabilitatea lor
 daca pacientul are traumatisme cervicale se va evita hiperextensia

capului , folosindu-se in schimb subluxatia de mandibula pentru
alinierea cailor aeriene
 se va observa daca pacientul varsa. Daca varsa, se va opri
manevra, se va aspira imediat si apoi se va continua ventilatia
 ventilatia manuala insuficienta apare de obicei datorita marimii
mainii resuscitatorului care nu poate face compresiile eficeint. De
aceea este necesara prezenta a doua persoane pentru ventilatia
manuala
222
Complicatii:
 aspirarea lichidului de vasatura, care poate duce la pneumonie

 distensie gastrica
6.3.4.VENTILATIA MECANICA:
 ventilatia mecanica introduce si scoate aerul din plamanii

pacientului.
 desi ofera ventilatie, aparatura nu poate oferi si schimbul de gaze
 ventilatia mecanica ofera presiune negativa sau pozitiva pentru a
ventila pacientul
 asistenta va trebui sa aiba pregatite circuitele pentru ventilator si
sa stie sa le monteze in caz de urgenta
 de asemenea, asistenta trebuie sa supravegheze pacientul ventilat
mecanic
 cand este posibil, se va explica procedura pacientului, sau familiei
acestuia pentru a-i reduce anxietatea
 se face o investigatie amanuntita a pacientului inclusiv gazele
sangvine pentru a stabili punctul de pornire al terapiei
 se va aspira pacientul ori de cate ori va fi nevoie
 se seteaza alrmele ventilatorului si se adauga umidificatorul
 se verifica periodic conectarea dintre sonda si ventilator si se
ausculta pacientul urmarindu-i-se miscarile pieptului
 se reevalueaza satrea pacientului dupa aproximativ 30 de minute
de la incepera ventilatiei mecanice pentru a vedea daca aceasta
este eficienta sau trebuie modificata
 se verifica tubulatura ventilatorului pentru a observa formarea
condensului. Daca s-a format condens pe tubulatura se va
decupla rapid ventilatorul si se va scutura tubulatura intr-un
recpient pentru a indeparta apa formata deoarece poate fi
aspirata de pacient. Condensul nu se va goli niciodata in
umidificator, deoarece el poate fi deja contaminat cu secretiile
pacientului
 se verifica termometrul atasat ventilatorului pentru a verifica
daca temperatura aerului adminstrat pacientului este apropiata
de cea a corpului sau
 se va schimba si curata tubulatura ventilatorului la un interval de
aproximativ 48-72 de ore sau si mai des daca este nevoie
223
 cand se indica se incep manevrele de desprindere treptata a
pacientului de ventilator
 se va schimba periodic pozitia pacientului intubat si se vor face
exercitii pasive cu extremitatile sale. Cand pacientul este mutata
sau se schimba tubulatura se va avea grija ca sa nu ajunga in
plamanii sai condensul format pe tubulatura ventilatorului
 se va verifica circulatia periferica a pacientului cat si volumul
diurezei pentru a observa din timp eventualele semne de scadere a
debitului cardiac
 pacientul intubat este sedat si curarizat ( acestea trebuie
administrate impreuna doarece curarizantele nu afecteaza nivelul
de constienta a pacientului ), deci, cu atat mai mult trebuie atent
supravegheat pentru a-i suplini nevoile pe care nu le poate
exprima
 trusa de urgenta trebuie intotdeauna sa fie intotdeauna la
indemana in cazul unui pacient curarizat pentru a putea interveni
rapid in caz de detubare accidentala
 se vor spala periodic si acoperi ochii pacientilor intubati sedati si
curarizati
 se ofera intimitate, lumina sa nu fie puternica si sa fie liniste
pentru ca pacientul sa se poata odihni ( oboseala poate intarzia
momentul desprinderii de ventilator si recapatarii respiratiei
spontane
Sevrarea de ventilator :
 sevrarea de ventilator începe odată cu stabilizarea leziunii

pulmonare şi cu soluţionarea problemei ce a dus la instituirea
ventilaţiei mecanice; întreaga atenţie trebuie îndreptată spre
desprinderea de ventilator cât se poate de repede. Problema
recunoaşterii momentului în care disfuncţia pulmonara nu mai
are nevoie de protezare este extrem de dificilă. Standardizarea nu
este posibilă, parametrii clinici sunt supuşi subiectivităţii, nu
există studii prospective, randomizate dezvoltate în această
direcţie. De cele mai multe ori evaluarea la care sunt supuşi
bolnavii este o combinaţie de elemente subiective cu
o măsurători obiective, precum gazele sanguine şi imaginile
radiologice pulmonare.
224
 procesul de sevrare de ventilator este în numeroase unităţi de
terapie intensivă din întreaga lume, cuantificat şi condus de
medici rezidenţi, asistente medicale şi fiziokinetoterapeuţi
 modalitatea clasică de abordarea a unui bolnav ce trebuie sevrat
de ventilator este scăderea în trepte a suportului, marea
majoritate a bolnavilor nu au însă nevoie de acest abord prin
care, din nefericire, se prelungeşte durata ventilaţiei mecanice. La
două treimi din bolnavi, sevrarea de ventilator şi extubarea sunt
simple după o scurtă perioadă de respiraţie pe tub în T şi
bineînţeles, după ce cauza pentru care au fost puşi pe ventilator a
fost rezolvată. Rămân 30% din bolnavii care au avut nevoie de
intubaţie şi suport ventilator mai mult de 24 de ore, care nu pot
tolera tentativele iniţiale de a respira fără suportul aparatului.
Pentru ei s-au dezvoltat strategii de desprindere şi au fost
analizate cauzele de potenţial insucces.
Modalităţi de sevrare de ventilator :
 supunerea bolnavilor la teste de respiraţie spontană ce durează 5-

10 min de mai multe ori pe zi până ce clinicianul consideră că sunt
apţi a fi detubaţi
 utilizarea metodelor de suport ventilator parţial SIMV sau PSV,
cu scăderea suportului în trepte, până se ajunge în ore sau cel mai
adesea zile, la ceea ce se consideră suportul minim, după care
bolnavii pot fi detubaţi
 sau evaluarea bolnavului o singură dată în zi şi supunerea lui unui
test de respiraţie spontană în urma căruia dacă îl tolerează va
putea fi detubat
 desprinderea pacientilor de ventilator este recomandat a se face
pe baza unei examinări zilnice, care să evalueze dacă cauza
pentru care au fost ventilaţi s-a remis, dacă sunt stabili
hemodinamic şi în aceste condiţii pregatiţi pentru un test de
respiraţie spontană. O astfel de
 evaluare zilnică, care nici nu necesită intervenţia medicului,
scurtează timpul de sevrare cu aproximativ 2 zile, reducând în
final şi durata globală a ventilaţiei mecanice şi costul spitalizării
în terapie intensivă, fără însă a modifica durata globală a
spitalizării sau mortalitatea. Aceasta evaluare zilnică a funcţiei
respiratorii asociată stării generale a pacientului, care să permită
instituirea testului de respiraţie spontană, trebuie să cuprindă:
225
 semne de oxigenare corectă exprimată prin PaO2/FiO2>150-300
la FiO2=0.4-0.5 sau PaO2>60mmHg la FiO2 max.0.4
 PEEP<5-8cmH2O
 tuse eficientă la aspiraţia traheală
 stabilitate hemodinamică fără suport vasopresor sau inotrop
 absenţa sedativelor în perfuzie continuă sau întreruperea lor din
timp
 posibilitatea de a iniţia respiraţie spontană
 conştient, cu GCS>13
 fără disfuncţii electrolitice, cu un pH>7.25
 temperatură <38ºC
 hemoglobina 8-10g/dl
 Dacă bolnavul a trecut de această evaluare îndeplinind condiţiile,
se trece la etapa următoare şi anume efectuarea testului de
respiratie spontana.
Testul de respiratie spontana :
 testul de respiraţie spontană este cea mai veche modalitate de

sevrare de ventilator. În forma sa tradiţională, bolnavul este
decuplat de la ventilator şi primeşte un supliment de oxigen
umidificat. Această modalitate poartă denumirea de sevraj pe tub
în T, upă aspectul piesei ce se foloseşte. Durata testului de
respiraţie spontană variază, nefiind stabilit un timp anume
 testul, în variantă mai modernă şi datorită ajutorului noilor
aparate performante, poate fi efectuat şi fără a desprinde
bolnavul de ventilator. Generaţia nouă de ventilatoare răspunde
foarte usor la solicitările pacientului, în special cele ale caror
valve sunt declanşate de modificarile de flux. Există mai multe
avantaje în a face testul în această modalitate. Nu este necesar nici
un echipament adiţional, iar dacă pacientul are dificultăţi,
ventilaţia mecanică poate fi prompt restabilită. În plus, el va
putea beneficia de toate sistemele de monitorizare şi alarme pe
care le oferă ventilatorul (volum curent, frecvenţă respiratorie,
minut/volum, FiO2 etc.), ceea ce va duce la identificarea rapidă a
acelor bolnavi care nu pot respira spontan
 bolnavii ce au depăşit cu succes un test de respiraţie spontană au
90% şanse să rămână detubaţi mai mult de 48 de ore.Cei ce nu
tolerează un test de respiraţie spontană o fac destul de repede
după instituirea acestuia, media descrisă de diferiţi autori
226
6.4.ALTE TRATAMENTE:
6.4.1.TORACOCENTEZA :
 toracocenteza consta in aspirarea lichidului sau aerului din

spatiul pleural
 ajuta la diminuarea compresiilor pulmonare, in bolile respiratorii
prin indepartarea lichidului in exces rezultat in urma unor
traumatisme , tuberculoza sau cancer
 toracocenteza mai este si modalitatea de introducere a
chimioterapiei cat si de scoatere a lichidului pentru analizarea sa
la laborator
 este contraindicata la pacientii cu boli hemoragice
 manusi sterile
 alcool 70%
 camp steril
 betadina
 xilina 1% sau 2%
 seringi
 ac steril 17G pentru toracocenteza si aspirarea lichidului
 seringa 50 ml
 pensa sterila
 stetoscop
 leucoplast
 recipient drenaj
 formular laborator
Pregatirea echipamentului :
 se aseaza echipamentul necesar la indemana
227
 se verifica data de expirare a diferitelor materiale si substante
necesare
 se obtine un consimtamant scris de la pacient sau familia acestuia
 se intreaba pacientul despre eventualele alergii, in special la
anestezice precum xilina
 se va avea la indemana o radiografie pulmonara recenta
 se vor eticheta probele si se vor completa formularele de laborator
Implementare :
 se confirma identiatea pacientului

 se asigura intimitate si suport emotional
 se administreaza sedative daca se recomanda
 se masoara semnele vitale si se evalueaza functia respiratorie
 se pozitioneaza pacientul in decubit lateral pe partea neafectata si
cu mana de pe partea afectata ridicata deasupra capului
 se va reaminti pacientului sa nu tuseasca si sa faca miscari bruste
in timpul procedurii, pentru a prevenii perforarea accidentala a
pleurii viscerale sau a plamanului
 se va expune pieptul si spatele pacientului
 se vor spala mainile bine, apoi se vor deschide materialele
necesare folosind tehnica sterila si se va asista medicul la
dezinfectarea zonei de punctionare ( intre spatiul 2 intercostal si
linia medioclaviculara )
 se va pregati anestezia locala conform indicatiilor medicului si i
se va oferi seringa acestuia pentru a o efectua
 medicul va efectua punctia in timp ce asistenta va trebui sa
monitorizeze semnele vitale ale pacientului in timpul
procedurii(daca apar paloare,puls rapid si
slab,hipotensiune,dispnee,tahipnee,diaforeza,durere in piept,tuse
excesiva se va anunta imediat medicul deoarece aceste semne pot
indica aparitia unui soc hipovolemic sau pnoumotoraxului)
 asistenta isi va pune manusi si va asista medicul in recolarea
probelor, drenarea lichiduli si efectuarea pansamentului
 dupa ce medicul va scoate acul, se va aplica o compresie la locul
de punctionare folosind comprese sterile. Apoi se vor aplica alte
comrese sterile si se vor fixa cu leucoplast
 se va pozitiona pacientul intr-o pozitie confortabila,se va reevalua
starea sa generala
228
 se vor eticheta probele corespunzator si se vor trimite la laborator
 se vor descarca materialele folosite in recipientele specifice de
colectare
 se vor monitoriza semnele vitale ale pacientului din 15 in 15
minute in prima ora
 de obicei se face o radiografie pulmonara de verificare
 pentru a preveni edemul pulmonar si socul hipovolemic, se

indica drenarea lenta a fluidului in exces
 nu se vor drena mai mult de 1000 ml in 30 de minute
 durerea in umar poate indica iritatia la locul de punctionare
Complicatii:
 in cazul punctionarii accidenale a plamanului poate apare

pneumotoraxul
 pot aparea infectii datorita contaminarii in timpul procedurii
 alte potentiale complicatii includ durerea, tusea, hematomul
subcutanat
CAPITOLUL 7
INGRIJIRI DERMATOLOGICE
7.1 ULCERELE DE PRESIUNE
7.1.1.INTRODUCERE :
 apar cand se exercita o presiune mare pentru o scurta perioada de

timp sau o presiune mai mica dar pentru timp indelungat
 afecteaza circulatia privand tesutul de oxigen si nutrienti
 acest proces distruge pielea si tesuturile de dedesubt
229
 netratat, se poate complica cu infectii serioase
 majoritatea ulcerelor de presiune se dezvolta la nivelul
proeminentelor osoase, unde forta de frecare se combina cu
presiunea si distruge pielea si tesuturile de dedesubt. Prezenta
presiunii la nivelul proeminentelor osoase obstrueaza circulatia
sangelui in capilare si duce la necroza. Zonele obisnuite includ pe
cele corespunzatoare osului sacru, coccisului, tuberozitatilr
ischiale, marelui trohanter. Alte zone comune sunt scapula, cotul,
genunchiul, calcaiele
 tratamentul eficient al ulcerelor de presiune implica indepartarea
presiunii, restabilirea circulatiei, asigurarea unei diete adecvate si
managementul cauzei. Tratamentul si durata depinde de
caracteristicile ulcerului
 ideala este profilaxia care include mentinerea unui aport nutritiv
adecvat, asigurarea mobilitatii, indepartarea presiunii si
stimularea circulatiei
 cand ulcerul de presiune apare in ciuda masurilor profilactice,
tratamentul implica masuri care sa scada presiunea (schimbarea
frecventa a pozitiei, paturi si saltele speciale, scaune speciale)
 alte masuri terapeutice includ reducerea factorilor de risc,
tratamentul local, curatarea ranii, debridarea si pansamentul
7.1.2.EVALUAREA ULCERELOR DE PRESIUNE :
Pentru alegerea celui mai eficace tratament, initial trebuie evaluat

ulcerul. Trebuie avut in vedere ca rana poate contine tesut necrotic si
nu se poate evalua stadiul decat dupa vizualizarea bazei ranii.
Asistentele efectuaza tratamentul conform politicii spitalului.
Procedurile implica curatarea si pansarea ulcerelor.
Gradul I :
- include roseata permanenta a pielii, cianoza sau nuanta purpurie

la cei cu pielea mia inchisa la culoare. Alti indicatori includ
schimbarile de temperatura, consistenta sau sensibilitate
Gradul II :
230
- este marcat de adancime partiala, pierderea de piele include
epiderma, derma sau amandoua.Ulceul este superficial si apare ca
o abraziune, o bula sau un crater acoperit
Gradul III :
- este o leziune adanca care penetreza tesutul subcutan si se poate

intinde si la fascia de dedesubt. Ulcerul este adanc si poate afecta
tesuturile adiacente
Gradul IV :
- leziunea trece prin piele si este insotita de distrugeri mari, tesut

necrotic, afectarea muschiului, oaselor sau structurilor suport (ca
tendoanele sau jonctiunea capsulara)
7.1.3.DEBRIDAREA ULCERELOR DE PRESIUNE :
 pentru ca tesutul necrotic umed promoveaza dezvoltarea

germenilor, este necesara indepartarea lui pentru vindecarea
ranii
 un ulcer de presiune poate fi debridat prin mai multe metode
 starea generala a pacientului si scopul ingrijirii determina
alegerea metodei
 debridarea ascutita este folosita pentru pacientii care necesita
urgent debridarea, caum sunt cei cu sepsis sau celulita
 alte metode care pot fi folosite sunt debridarea mecanica,
enzimatica, autolitica. Uneori sunt folosite combinatii de metode
 debridarea este indicata pentru a permite granularea tesutului
Debridarea ascutita sau rapida :
 cea mai rapida metoda de debridare

 se indeparteaza escara aderenta si tesutul devitalizat cu ajutorul
unui bisturiu, al penselor si a altor intrumente ascutite
 pentru zonele intinse debridarea se face in sala de operatii
231
Debridarea mecanica :
 implica folosirea pansamentelor umede

 se aplica comprese umezite cu ser fiziologic pe rana. Cand se
usuca si adera la peretele ranii se indeparteaza
 are dezavantajul ca este o metoda dureroasa si de durata
Debridarea enzimatica :
 indeparteaza tesutul necrotic desprinzandul-l de tesutul sanatos

 solutiile enzimatice se aplica pe tesutul necrotic
 daca escara este prezenta, ea trebuie desprinsa in jur pentru ca
sa permita enzimelor sa penetreze tesutul
Debridarea autolitica:
 implica aplicarea de pansamente umede pe rana

 tesutul necrotic este indepartat prin autodigestia enzimelor in
fluidele ranii
 dureaza mai mult ca alte metode
 se indica pacientilor care nu tolereaza celelalte metode
 nu se foloseste pt ulcerul infectat
7.1.4.ALEGEREA PANSAMENTULUI PENTRU ULCERELE DE

PRESIUNE :
Compresele :
 fabricate din bumbac sau sintetic, compresele sunt permeabile

pentru apa, vapori de apa si oxigen si pot fi impregnate cu petrol
sau alti agenti
 daca in faza initiala asistenta nu stie ce sa aleaga, va folosi
comprese umezite in solutii saline, pana ce specialistul va
recomanda tratamentul definitiv
 pentru a preveni macerarea se va evita aplicarea de comprese
umede pe tesutul sanatos din jur
Pansamentul hidrocoloid :
232
 aceste produse adezive sunt confectionate dintr-un material ce are
la baza carbohidrati si opreste apa
 este impermeabil pentru oxigen, apa si vapori de apa si are
proprietati absorbative
Pansamentul cu filme transparente :
 transparent, adeziv, neabsorbativ, aceste pansament polimeric

este permeabil pentru aer si vapori de apa,dar nu pt apa
 transparenta permite inspectia ranii
 pentru ca nu absoarbe drenajul este folosit pentru rani partial
adanci si cu exudat minim
Pansamentul alginat :
 facut din alge, acest pansament absorbativ este moale si se

intalneste in bucati sterile, patrate sau rotunde
 absoarbe exudatul si poate fi folosit la ranile infectate
 se imbiba cu un gel pentru a mentine umezeala si a grabi
vindecarea
 cand exudatul se micsoreaza trebuie inlocuit cu alt tip de
pansament
Pansamentul spuma :
 acest pansament polimerizat, asemenator cu buretele, poate fi

impregnat cu alte materiale
 partial absorbativ, poate fi aderent
 spuma favorizeaza vindecarea si este folosit cand se doreste o
suprafata nederenta
Pansamentul cu hidrogel :
 bazat pe apa si neaderent, acest polimer are intr-o anume masura

si proprietati absorbative
233
 se intalneste ca gel, foi flexibile sau impregnat in comprese
 produce o racire a tesuturilor, care are ca efect usurarea
durerilor
Pansamentul cu hidrofibre :
 moale, steril, ca un pad, este facut din fibre de

carboximetilcelulosa
 absoarbe exudatul si poaet fi folosit pentru rani uscate
 interactioneaza cu exudatul din rana si formeaza un gel usor de
indepartat
Materiale necesare:
 leucoplast hipoalergic sau plasa elastica

 sistem de irigare
 doua perechi de manusi
 ser fiziologic
 tampoane sterile
 pansamentul pentru aplicare locala selectat
 sac de plastic pentru colectarea deseurilor
 scala de masurare a leziunilor
 aleze
 optional: foarfeci sterile, seringa cu ac, tampoane cu alcool
 se va asambla echipamentul langa pacient

 se va taia leucoplastul pentru fixarea pansamentului
 se va pregati sacul de plastic
Implementarea :
234
Se vor spala mainile si se vor revizui precautiunile standard de
protectie
Curatarea ulcerului de presiune:
 se va asigura intimitatatea pacientului

 se va explica tehnicii pacientului pentru indepartarea fricii si
promovarea cooperarii
 pozitionare astfel incat sa se poata avea acces usor la nivelul ranii
 se va acoperi marginea patului cu o aleza pentru prevenirea
murdaririi
 se va deschide recipientul cu solutie salina si seringa cu piston. Se
va pune solutia salina intr-un recipient curat sau steril, in functie
de politica, si seringa alaturi
 se vor pune manusile
 se va indeparta pansamentul vechi si se va arunca pentru a
preveni contaminarea campului steril
 se va inspecta leziunea si se va nota culoarea, marimea, mirosul si
daca prezinta debridari necrotice
 se va masura rana (cu o scala speciala)
 se va folosi seringa cu piston si se va iriga cu presiuneforta ulcerul
pentru indepartarea tesutului necrotic si indepartarea bacteriilor
din rana. Pentru leziunile fara necroza, se va aplica o presiune
usoara pentru a preveni distrugerea tesutului nou
 se vor inlocuiti manusile
 cu degetul de la manusa sau cu betisoarele cu vata se vor verifica
tunelele ranii. Acestea reprezinta extensiile leziunii pana in zona
fasciala. Se va determina adancimea
 se va revizui conditia pielii si a ulcerului. Se va nota aspectul
patului ranii si a tesutului inconjurator
 daca se va observa tesut necrotic aderent se va chema un medic
specialist pentru a efectua debridarea
 se va aplica pansamentul indicat
Aplicarea compreselor umezite cu solutii saline:
 se va iriga ulcerul de presiune cu solutie salina

 se vor curata marginile ranii cu o compresa sterila
 se va umezi o compresa cu ser fiziologic
235
 se va aseza delicat compresa pe suprafata ulcerului
 se va schimba pansamentul suficient de des pentru a mentine rana
umeda
Aplicarea pansamentului hidrocoloid:
 se vor iriga ulcerele de presiune cu solutii saline si se vor curata

marginile cu comprese sterile
 se va taia pansamentul in forma ranii
 se va scoate din ambalaj si se va aplica cu grija
 se vor scoate manusile si se vor arunca in sacul de plastic
 se vor spala mainile
 se va schimba pansamentul hirocoloid la fiecare 2 - 7 zile in
functie de necesitati ( de exemplu, daca pacientul se plange de
dureri sau pansamentul nu mai este aderent)
Aplicarea pansamentului transparent:
 se vor iriga ulcerele de presiune cu solutii saline si se vor curata

marginile cu comprese sterile
 se va pregati o compresa pentru ulcer de 5 cm
 se va aseza compresa delicat pe ulcer
 pentru a preveni presiunea nu se va folosi pansament elastic. Se
va apasa ferm cu degetele pentru a promova aderenta
 la nevoie, se vor aspira acumularile de fluid cu o seringa cu ac si
se va curata zona aspirata cu o compresa cu alcool
 se va acoperi cu alta bucata de pansament transparent
 se va schimba pansamentul la 3-7 zile, in functie de cantitatea
drenata
Aplicarea de pansament alginat:
 se va iriga ulcerele de presiune cu solutie salina normala (ser

fiziologic)
 se vor curata marginile cu comprese sterile
 se va aseza delicat spuma peste ulcer
 se va folosi fasa sau plasa elastica pentru a fixa pansamentul
236
 se va schimba pansamentul cand spuma nu mai absoarbe
exudatul
Aplicarea de hydrogel:
 se vor iriga ulcerele de presiune cu solutii saline

 se va aplica gelul in adancul ranii
 se va acoperi cu alta compresa
 se va schimba pansamentul zilnic sau cat de des este nevoie pentru
a mentine ulcerul umed
 se va taia pansamentul ca sa acopere numai rana, altfel
suprafetele intacte vor fi macerate
Aplicarea pansamentului cu hidrofibre:
 se vor iriga ulcerele de presiune cu solutii saline

 se va aplica pansamentul pe fundul ranii
 apoi se va acoperi cu un alt pansament ( de exemplu o compresa)
 se va asigura pansamentul cu plasa elatica sau banda
 se va schimba pansamentul conform indicatiilor sau cand s-a
umplut cu exudat
7.1.5.PREVENIREA ULCERELOR DE PRESIUNE:
 se va schimba pozitia pacientului la 1 - 2 ore daca nu exista

contraindicatii
 pentru pacientii care sunt intorsi dupa un anume program, se vor
folosi materiale preventive ca saltele cu aer, de exemplu
 se vor aplica exercitii de respiratie
 cand se va intoarce pacientul de pe o parte pe alta, mai degraba
va fi ridicat decat impins, pentru a micsora frecarea
 se vor folosi perne pentru pozitionare si cresterea confortului
 se va elimina tot ce poate cauza disconfor
 se va aseza langa patul pacientului un program de schimbare a
237
pozitiilor
 se va incuraja pacientul sa participe la tratament
 se va evita asezarea pacientului direct pe trohanter
 este preferabil sa fie asezat in decubit lateral intr-un unghi de 30
grade
 pacientul care sta in scaunul cu rotile va fi invatat sa apese pe
picioare la fiecare 15 minute penru a stimula circulatia
 pacientii paraplegici vor fi invatati s-si impinga greutatea in
scaunul cu rotile. Daca pacientul va cere ajutorul, va trebui
ajutat sa-si lase greutatea pe o fesa pentru 60 de secunde, apoi pe
cealalta. Se va evita asezarea pacientului pe suprafete de plastic
neregulate
 se va invata pacientul sa evite lampile de caldura si sapunul
pentru ca usuca pielea
 daca conditia pacientului permite, i se va recomanda o dieta
bogata caloric, proteic si vitaminic. Consultanta nutritionala este
necesara pentru tratamentul enteral si total parententeral
 se va verifica daca pacientul si membri familiei cunosc strategiile
de prevenire si tratare a ulceului de decubit si daca isi inteleg
propriul rol in planul de ingrijire
 se va evita folosirea cotului si a calcaiului deoarece pot apare

probleme neurovasculare la maini si la picioare
 se va evita folosirea blanii artifiale de oaie deoarece nu reduce
presiunea si ofera o falsa impresie de securitate
 vindecarea ulcerului in stadiul 3 si 4 necesita interventie
chirurgicala
7.2 INGRIJIREA ARSURILOR
7.2.1.INTRODUCERE :
 scopul ingrijirii arsurilor este mentinerea fiziologica stabila a
238
pacientului, repararea integritatii pielii, prevenirea infectiilor si
mentinerea la parametri maximi a functionalitatii si sanatatii
psihosociale. Intervenirea cat mai rapida asigura succesul
operatiunii
 gravitatea arsurii este determinata de adancimea si intinderea
arsurii si de prezenta altor factori cum ar fi: varsta, complicatii,
alte boli
 pentru a mentine pacientul stabil este necesara monitorizarea
atenta a aparatului respirator, in special daca pacientul a inhalat
fum
 daca arsurile implica mai mult de 20% din suprafata totala
corporala, de obicei necesita o resuscitate fluidica, ca sa mentina
mecanismele compensatorii
 ( necesita administrarea de fluide astfel incat excretia urinara sa
fie cuprinsa intre 30 si 50 ml pe ora)
 se monitorizeaza TA si frecventa cardiaca
 se controleaza temperatura pentru ca pierderea de piele interfera
cu reglarea temperaturii
 se folosesc fluide calde, lampi de incalzire si paturi electrice
pentru a mentine temperatura pacientului peste 36,1 grade
Celsius daca este posibil
 in plus, se controleaza frecvent valorile electrolitilor sangvini,
pentru detectarea precoce a modificarilor starii pacientului
 infectiile dezvoltate in adancime determina respingerea grefelor,
intarzierea vindecarii, dureri acute, prelungesc spitalizarea si pot
conduce chiar la deces
 in ajutorul prevenirii infectiilor se vor folosi tehnici sterile in
timpul ingrijirilor, se va pansa partea arsa conform indicatiilor si
se vor schimba regulat si cu grija cateterele i.v., se va aprecia
extinderea arsurilor, functionarea organismului si statusul
emotional
 alte interventii pot fi : pozitionarea cu grija, efectuarea regulata
de exercitii pentru extremitatile arse (ceea ce mentine
functionalitatea, previne contractura si minimalizeaza
deformatiile)
 integritatea pielii este reparata prin debridarea agresiva a ranii si
mentinerea ei curata pana la grefare
 chirurgia are loc imediat dupa resuscitarea fluidica
 pansamentul trebuie schimbat de doua ori pe zi si se aplica local
antibiotice
239
 pansarea arsurii ajuta vindecarea, este o bariera pentru
patrunderea germenilor, indeparteaza exudatele, escara sau alte
debridari care favorizeaza infectia
 dupa curatarea ranii si aplicarea agentilor antibacteriali rana va
fi acoperita cu mese absorbative
Evaluarea gravitatii arsurii:
- pentru aceasta se calculeaza adancimea si extinderea arsurii, cat

si prezenta altor factori
Arsuri partial superficiale :
- apare arsura roz sau rosu cu un edem minim, zona sensibila la

atingere si schimbari de temperatura, este afectata numai
epiderma ( arsura superficiala de grad I)
Arsuri partial adanci :
- arsura roz sau rosie cu aspect de pata, apare paloare la atingere,

prezinta vezicule sau bule si edem subcutan, foliculuii pilosi sunt
inca prezenti( arsura partial adanca de gradul II)
- afecteaza epiderma si derma
Arsuri adanci :
- arsura rosie, alba, maro sau neagra, pielea ramane rosie si fara
paloare la atingere, edem subcutanat intins, pielea este insensibila la
atingere, firisoarele de par se indeparteaza usor (arsura danca de
gradul III)
240
7.2.2.INGRIJIREA ARSURILOR LA LOCUL ACCIDENTULUI :
 actiunea prompta asigura pacientului sansa de recuperare

necomplicata.
 ingijirile de urgenta includ pas cu pas verificarea cailor
respiratorii si circulatorii, chemarea in regim de urgenta a unei
echipe medicale si suportul psihologic pentru pacient.
Stoparea procesului de ardere :
 daca victima este in flacari i se va spune sa se culce la podea si sa

se rostogoleasca pentru a stinge flacarile. Daca este speriat si
alearga, aerul va inteti flacarile marind riscul de arsuri si de
inhalatie
 daca este posibil, victima va fi infasurata intr-o patura sau
acoperita pentru a stinge flacarile si proteja zona arsa de
murdarie, dar i se va lasa capul afara din patura ca sa nu respire
fum toxic
 cand flacarile se vor stinge, se va indeparta patura astfel incat
caldura sa se disperseze
 se va raciti zona arsa cu un lichid neinflamabil. Aceasta scade
durerea si stopeaza extinderea arsurii
 dupa posibilitati, se vor indeparta sursele potentiale de caldura
ca si curelele sau anumite tipuri de imbracaminte. Aceste
accesorii pot determina constrictii si edeme
 daca hainele sunt lipite de piele nu se va incerca indepartarea lor;
mai degraba se va decupa in jurul lor sa le indepartati
 se va acoperi rana cu un cersaf sau alt material moale si care
permite circulati aerului
241
Evaluarea daunelor:
 se va asigura primul ajutor si resuscitarea cardio-pulmonara daca

este nevoie
 se vor verifica alte afectari serioase ca : fracturi, afectiuni ale
coloanei vertebrale, sangerari, contuzii cerebrale
 se va estima atent intinderea si adancimea arsurii
 daca accidentul a avut loc intr-un spatiu inchis, se vor verifica
semne ale arsurii nazale de la inhalatie, arsuri ale gurii, saliva
uscata, tuse, wheezing sau disconfort respirator
 se va cere ajutorul cat de repede posibil
 se va trimite pe cineva sa contacteze o echipa medicala de urgenta
 daca pacientul este constient se va incerca sa se faca anamneza cat
mai repede posibil
 se va asigura pacientul ca ajutorul este pe drum si i se va oferi
suport emotional ramanand langa el, raspunzand intrebarilor si
explicandu-i ce se va face pentru el
 la sosirea echipei medicale se va oferi un raport despre starea
pacientului
Materiale necesare:

 pansamente sterile
 pense sterile
 foarfeci sterile
 medicatia indicata
 pansament steril
 pansament elastic
 aplicatoare sterile
 analgezicele indicate
 halat, masca, boneta sterile
 lampa de lumina si de caldura
 sac de plastic pentru colectarea deseurilor
 optional : lama sterila, sau aparat de ras steril
242
Pregatirea achipamentului :
 se va pregati solutie salina calda obtinuta prin imersia

recipientelor nedesfacute in apa calda
 se va pregati echipamentul si masa de lucru
 se va asigura sursa de lumina suficienta
 se vor aranja instrumentele sterile pe campul steril in ordinea
folosirii
 pentru prevenirea contaminarii se va pansa intai zona curata si
apoi cea infectata
 pentru a preveni durerile excesive sau contaminarea se va pansa
fiecare zona pe rand
Implementarea :
 se va administra medicatia indicata cu 20 minute inainte de

tehnica pentru confortul si cooperarea pacientului
 se va explica procedura pacientului si se va asigura intimitatea
 se va porni lampa de caldura pentru a mentine temperatura
pacientului
 se vor incalzi solutiile saline in recipiente sterile si in campuri
sterile
Indepartarea pansamentului folosind hidroterapia:
 se va imbraca halatul si masca

 se va indeparta pansamentul folosind foarfeci boante
 daca compresele din interior sunt uscate se vor inmuia cu solutii
saline calde ca sa se indeparteze mai usor
 se va indeparta pansamentul interior cu pense sterile
 pentru ca pansamentul folosit poate contine microorganisme,se va
arunca intr-un sac de plastic
 se vor indeparta manusile si se vor spala mainile
243
 se va pune o noua pereche de manusi sterile
 se vor folosi comprese umezite cu solutii sterile pentru
indepartarea exudatului si solutiilor topice
 se vor indeparta cu pense si foarfeci sterile ramasitele de escara
conform prescriptiilor medicului
 se va verifica conditia ranii ( daca apare curata, fara tesut mort,
infectata sau cu margini negre)
 inainte de a aplica un nou pansament, se va inlocui halatul,
masca, boneta, manusile cu altele sterile
Aplicarea de pansament umed:
 se va inmuia mesa si pansamentul elastic intr-un bazin steril ce

contine solutia prescrisa ( de exemplu, nitrat de argint)
 se va scoate mesa si se va aplica pe rana
 se va atentiona pacientul ca poate simti dureri la aplicare
 se va scoate pansametul elastic si se va pozitiona astfel incat sa
tina mesa la locul aplicat
 se vor continua manevrele de infasurare a pansamentului
 se va acoperi pacientul cu o patura de bumbac pentru a-i pastra
temperatura
 se va folositi lampa de caldura daca este nevoie
 se va schimba pansamentul cat de des este indicat, pentru a pastra
rana umeda, mai ales cand este folosit nitratul de argint. Nitratul
de argint devine ineficient si poate afecta tesuturile daca
pansamentul se usuca
 pentru mentinerea umiditatii se foloseste irigarea cu solutii, cel
putin la fiecare 4 ore, prin mici taieturi in pansamentul extern
Aplicarea pansamentului uscat cu medicatie topica:
 se va indeparta pansamentul vechi si se va curata rana (cum a fost

descris mai inainte)
 se va aplica medicatia indicata pe rana intr-un strat subtire (2- 4
mm grosime) cu manusile sterile sau cu un apasator de limba
steril
 apoi se vor aplica comprese sterile, subtiri, pe toata suprafata
244
acoperita de crema, dar se va permite exudatului sa se elimine
 se va taia pansamentul steril asfel incat sa acopere numai
suprafata arsurii, nu si zona sanatoasa
 se va infasura totul cu o rola de pansament si se va fixa cu plasa
elastica
Ingrijirea bratelor si picioarelor:
 se va aplica pansamentul din zona distala catre cea proximala

pentru stimularea circulatiei si prevenirea constrictiei
 se va infasura pansamentul in jurul mainii sau piciorului astfel
incat marginile pansamentului sa se suprapuna usor. Se va
continua pansamentul in felul acesta pana se va acoperi intreaga
rana
 se va aplica o fasa uscata pentru sustinere si se va asigura cu plasa
elastica
Ingrijirea mainii si plantei:
 se va infasura fiecare deget separat cu cate o singura compresa,

pentru a permite pacientului folosirea mainii si prevenirea
contracturii
 se va aseza mana in pozitii functionale si se va asigura aceasta
pozitie folosind pansamentul
 se vor aplica atele daca este indicat de medic
 se va pune pansament intre degetele de la picioare pentru
prevenirea contracturii
Ingrijirea pieptului, abdomenului si spatelui :
 se va aplica medicatia indicata pe suprafata ranii

 se va acoperi toata suprafata cu o compresa subtire
 se va infasura cu o fasa sau se va folosi pansament tip vesta
pentru a mentine compresa pe arsura
 se va asigura pansamentul cu plasa elastica
 se va verifica ca pansamentul sa nu impiedice miscarile
respiratorii, in special la pacientii foarte tineri sau in varsta, sau
245
la aceia cu leziuni in circumferinta
Ingrijirea faciala :
 daca pacientul are arsuri de scalp, se va prindeti sau rade parul in

jurul arsurii 5 cm, pentru prevenirea contaminarii arsurii
Ingrijirea urechilor :
 se va prinde sau rade parul din jurul urechii afectate

 se vor indeparta crustele sau exudatele cu vata inmuiata in ser
fiziologic
 se va aseza o compresa in spatele urechii
 se va aplica medicatia indicata pe comprese si se vor pune
deasupra zonei arse
 inainte de a asigura pansamentul cu o fasa, se va aseza urechea in
pozitie normala pentru a preveni afectarea cartilajului
 se va verifica abilitatea auditiva
Ingrijirea ochilor:
 se va curata zona din jurul ochilor si genele cu betisoare cu vata

inmuiate in ser fiziologic la 4 - 6 ore, pentru indepartarea
crustelor si drenajului
 se vor administra unguentele sau picaturile indicate
 daca nu se pot inchide ochii, se vor administra unguente
lubrefiante sau picaturi conform indicatiilor
 se va verifica ca pacientul sa inchida ochii inainte de aplicarea
compreselor, pentru prevenirea abraziunii corneei
 nu se vor aplica unguente topice langa ochi fara prescriptia
medicului
Ingrijirea nasului:
 se vor verifica narile pentru a veda daca nu exista arsuri de la

inhalarea fumului
 se vor curata narile cu bastonase cu vata inmuiate in ser fiziologic
si se vor indeparta crustele
 se vor aplica unguentele indicate
246
 la evaluarea aspectului leziunii este esentiala detectarea infectiei

sau a altor complicatii
 o rana purulenta sau un exudat verde gri indica infectia, o rana
uscata deshidratarea, iar una rosie si umflata celulita. Daca
leziunea este alba se poate suspecta o infectie fungica. Granularea
sanatoasa apare curata si fara exudat
 pentru ca blisterele protejeaza tesutul de dedesubt, vor fi lasate
intacte cata vreme nu afecteaza jonctiunile, nu se infecteaza si nu
creeaza disconfort
 pacientul are nevoie de o dieta sanatoasa pentru vindecare. El va
primi un surplus de proteine si carbohidrati
Ingrijirea la domiciliu :
 planuirea externarii se face cand pacientul are facilitati de

ingrijire acasa
 se incurajeaza pacientul si se invata ingrijirea ranii si controlul
durerii ca si necesitatea urmarii dietei prescrise
 i se va asigura incurajarea si suportul emotional si va fi sfatuit sa
se alature unui grup de terapie a celor care au suferit arsuri
 se va invata familia sa-l sustina, incurajeze, ingrijeasca
7.2.3.DEBRIDAREA MECANICA :
Introducere :
 debridarea mecanica implica indepartarea mecanica, chimica sau

chirurgicala a tesuturilor necrotice pentru a permite tesutului
sanatos sa se regenereze
 procedura debridarii mecanice include irigarea, hydroterapia si
247
excizia tesutului mort cu pense si foarfeci. Procedura poate fi
efectuata in camere special pregatie
 in functie de tipul arsurii poate fi folosita o tehnica combinata de
debridare
 alta tehnica de debridare include debridarea chimica (cu
curatarea ranii sau sau agenti topici care absorb exudatul si
debrideaza), excizie chirurgicala si grefa de piele (folosita pentru
arsuri adanci sau ulcere). De obicei pacientii primesc anestezie
locala sau generala
 debridarea arsurilor previne sau controleaza infectia, favorizeaza
vindecarea si pregateste suprafata ranii sa primeasca grefa.
Frecvent, debridarea obisnuita poate avea ca rezultat sangerari
printr-o curatare extensiva
 portiunile inchise in adancimea arsurii nu trebuie debridate.
 anestezicele indicate
 doua perechi de manusi sterile
 doua halate sau sorturi
 masca
 boneta
 foarfeci si comprese sterile
 solutii sterile si medicatia indicata
 agentii hemostatici prescrisi
Implementarea:
 se va explica pacientului procedura pentru a indeparta teama si a

permite o buna colaborare
 a fi invatat tehnici de relaxare, si, daca este posibil, se va
minimalizati disconfortul
 se va asigura intimitatea
248
 se va administra analgesic 20 minute inainte de efectuarea tehnicii
sau i.v. imediat inainte de inceperea procedurii
 se va pastra temperatura pacientului. Se va descoperi numai zona
de debridat, pentru a preveni pierderea de lichide si electroliti
 se vor spala mainile, se va imbraca halatul, boneta, masca si
manusile sterile
 se va indeparta pansamentul si se va curata rana
 se va inlocui sortul sau halatul si manusile murdare cu altele
sterile
 se vor indeparta portiunile de tesut necrotic folosind pense
 cu ajutorul penselor si foarfecilor boante se vor lua probe de
tesut
 se va taia tesutul mort din rana cu foarfecile
 daca apar sangerari se vor folosi comprese sterile si apoi se vor
aplica agenti hemostati sau nitrat de argint. Daca sangerarea
persista, se va anunta medicul si se va tine apasat pana la venirea
lui
 sangerarea excesiva necesita ligaturi
 se va aplica medicatia si pansamentul indicat
 se va lucra repede, cu un ajutor in functie de posibilitati, pentru a

scurta procedura dureroasa, pe cat posibil
 se va limita procedura la 20 de minute daca este posibil
 se va instiinta pacientul de disconfortul pe care il va simti si i se va
oferi suportul emotional
Complicatii :
 din cauza arsurilor sau distrugerii tesutului protector pot apare

infectii, care se dezvolta in ciuda folosirii echipamentului steril
 in plus, pot apare sangerari daca debridarea expune vase de sange
erodate sau cand accidental se sectioneaza un capilar
 dezechilibrul hidroelectrolitic poate apara in urma pierderii
fluidelor in timpul procedurii
249
7.3 GREFA DE PIELE :
Introducere :
 presupune o portiune de tesut sanatos de la acelasi pacient

( autogrefa) sau de la un donator (alogrefa) care se aplica
chirurgical pe suprafata afectata de arsuri sau leziuni
 autogrefa necesita ingrijirea a doua zone : grefa in sine si
portiunea de unde s-a luat
 grefa poate fi de mai multe tipuri : subtire, totala sau pediculata
 succesul grefei depinde de factori variati care includ granularea
ranii cu o adecvata vascularizatie, contactul complet al grefei cu
patul ranii, tehnicile sterile de prevenire a infectiilor, atasarea
perfecta a grefei si ingrijirea
 intinderea si adancimea arsurii determina necesitatea folosirii
grefei
 grefa urmeaza debridarii. Scopul este acoperirea ranii cu
autogrefa sau allogrefa intr-o perioada de doua saptamani
 in cursul debridarii enzimatice, grefa poate fi efectuata in 5 - 7
zile de la debridarea completa
 in functie de politica spitalului, a medicului sau a unei pregatiri
speciale, asistenta poate schimba pansamentul de la grefa.
Pansamentul se mentine de obicei 3- 5 zile dupa operatie pentru a
preveni deranjarea grefei
 portiunea care de unde s-a luat grefa necesita o ingrijire delicata
Intelegerea tipurilor de grefa:
Grefa subtire sau grefa sectionata :
 este tipul cel mai folosit pentru acoperirea arsurilor si include

epiderma si o parte din derma
 poate fi aplicata ca o foaie (de obicei pentru fata sau pentru gat
pentru a obtine un efect cosmetic) sau ca o mesa.O grefa mesa are
taieturi subtiri in ea care permit intinderea grefei de 9 ori cat
250
dimensiunea initiala. Ea previne acumularea de fluide sub grefa si
este folosita pentru arsurile extinse
Grefa totala :
 include epiderma si toata derma

 de obicei contine foliculi pilosi, glande de transpiratie si sebacee
care sunt incluse in adancimea grefelor mesa
 tipurile acestea de grefa sunt folosite pentru arsurile mici si
adanci
Grefa pediculata :
 include nu numai pielea si tesutul subcutan, ci si vasele de sange

subcutane ca sa asigure irigarea grefei
 acest tip de grefe se folosesc in chirugia reconstructiva pentru a
acoperi defectele anterioare
Materiale necesare:
 anestezicele indicate
 manusi curate si sterile
 halate sterile
 Xeroflo
 boneta
 masca
 pense sterile
 forfeci sterile
 bisturiu steril
 pansament elastic
 solutie salina calda
 crema hidratanta
Implementarea:
251
 se va explica procedura pacientului
 se va administra analgesicul indicat cu 20 sau 30 minute inainte
de procedura, sau i.v. imediat inainte de procedura
 se va imbraca echipamentul de protectie
 se vor indeparta cu blandete pansamentele
 se va apli solutie salina
 Xeroflo se lasa pentru a evita dislocarea grefei
 se vor indeparta manusilor curate, se vor spala mainile si se vor
pune manusile sterile
 se va controla conditia grefei. Daca este purulenta anuntati
medicul
 se va Xeroflo cu pense sterile si se va curata zona delicat. Daca
este necesar, se va umezi Xeroflo cu solutie salina pentru a
facilita indepartarea
 se va inspecta allogrefa
 se vor indeparta fluidele si exudatele
 se va aplica un nou Xeroflo
 se va acoperi cu pansament elastic
 se va curata zona complet vindecata si se va aplica crema
hidratanta pentru mentinerea pliabilitatii pielii
 pentru evitarea dislocarii grefei, hydroterapia este discontinua, la

3 - 4 zile dupa grefa
 se va evita folosirea tensiometrului deasupra grefei
 pansarea si indepartarea pansamentului se va face delicat
 se va atentiona pacientul sa nu stea pe zona cu grefa
 daca grefa s-a desprins se vor aplica comprese sterile si se va
reaplica chirurgical
 in grefele de mana sau picior, se va face reducerea edemului
postoperator prin tehnici de pozitionare
 se va verifica periodic locul interventiei pentru a observa
eventualele semne de sangerare sau sau afectare neurovasculara
( durere, paloare sau colorare intensa)
252
Ingrijirea zonei de unde s-a luat grefa :
 autogrefa se ia de obicei dintr-o alta parte a copului pacientului

cu un dermatom, un aparat care taie uniform in adancimea pielii
intre 0.013 si 0.05 cm grosime
 autogrefa lasa in zona donatoare o rana partiala care poate
sangera, drena si poate fi dureroasa
 sunt necesare tehnici de prevenire a infectiei, si in functie de
grosimea grefei, tesutul poate fi recoltat inca odata in mai putin
de 10 zile
 de obicei se aplica Xeroflo postoperator (va proteja noua
proliferare epiteliala)
 schimbarea pansamentului se poate face in prima zi dupa operatie
Pansamentul ranii :
 se vor spala mainile si pun manusi sterile

 se va indeparteaza pansamentul dupa 24 de ore
 se va inspecta Xeroflo pentru a observa eventualele semne de
infectie
 se lasa deschis ca aerul sa usuce si sa vindece
 se lasa micile acumulari de fluid
 se vor folosi tehnici sterile pentru a aspira cantitatile mari ( seriga
cu ac)
 se va aplica zilnic o crema pe suprafata complet vindecata, pentru
a mentine tesutul elastic si a indeparta crustele
CAPITOLUL 8
INGRIJIREA OCHILOR, URECHILOR SI NASULUI
8.1.INTRODUCERE :
253
 deoarece prin intermediul ochilor sunt transmise creierului circa
70% din informatiile senzoriale, deficienta vizuala poate limita in
mod sever capacitatea persoanei de a fi autonoma, de a percepe si
a se adapta la conditiile de mediu. In mod similar, netratarea
pierderii auzului poate drastic afecta comunicarea si
interactiunile sociale. Afectiunile urechii interne pot perturba
echilibrul persoanei si capacitatea de a se misca liber. Afectiunile
nazale pot interfera cu respiratia, vitalitatea scazuta, si creaza un
discomfort marcant
 in ingrijirea unui pacient care a suferit pierderea unui simt,
trebuie avut in vedere ca acest fapt are de-a face cu o serie de
deficiente. Aceasta deoarece deficienta senzoriala aduce cu ea o
perceptie deficitara. Pierderea a doua sau mai multor simturi
deterioreaza in mod semnificativ activitatile zilnice ale unei
persoane, si aceasta situatie devine amenintatoare pentru
siguranta sa si pentru imaginea de sine a persoanei
 deoarece tulburarile oculare, auditive si nazale sunt pe cat de des
intalnite pe atat de suparatoare, ingrijirea acestor pacienti
necesita proceduri de ingrijire valabile fie intr-un spital, intr-o
clinica, centru medical sau in alta parte. Aceste proceduri necesita
maximum de grija si precizie pentru a fi prevenite infectiile si
ranirile si pentru a mentine functia organului respectiv
Depasirea barierelor de perceptie :
Realizarea procedurilor de diagnosticare, tratare sau chiar

sintetizarea pe scurt a cauzelor deficientelor senzoriale necesita
instructiuni si explicatii simple si clare. Va fi nevoie de asemenea
sa se ofere incurajari unui pacient care isi doreste sa inteleaga
propria deficienta si care isi doreste sa-si mentina autonomia.
Intr-o urgenta, comunicarea efectiva devine chiar mai imporanta
pentru ca se va lucra cu un pacient dintr-odata dezorientat din
cauza deficientelor senzoriale si perceptive
Asigurarea unui instructaj clar pacientului :
 se poate avea o contributie importanta la intelegerea tulburarilor

oculare, auditive si nazale de catre pacient. Pe masura ce se vor
254
aplica proceduri diverse asupra pacientului, acesta va trebui
informat cu privire la masurile de preventie. Pacientul va fi ajutat
sa recunoasca semnele si simptomele specifice tulburarilor
senzoriale, indemnat sa-si planifice controale periodice, regulate,
pentru a detecta eventualele probleme cat mai devreme cu
putinta. De asemenea, i se va reaminti sa foloseasca echipament
de protectie la locul de munca si, daca este necesar, si acasa
 intotdeauna se vor oferi explicatii amanuntite. Un simplu fapt sau
sfat care poate fi considerat prea evident pentru o persoana
sanatoasa, chiar ii poate oferi pacientului o viziunea valoroasa
asupra situatiei sale
8.2. INGRIJIREA OCULARA :
Compresele calde si reci pentru ochi :
 fie ca sunt aplicate calde sau reci, compresele pentru ochi sunt
calmante, linistitoare si terapeutice
 compresele calde pot fi folosite pentru a-i calma pacientului
discomfortul. Deoarece caldura intensifica circulatia (ceea ce
creste absorbtia si scade inflamatiile), compresele calde poate
conduce la drenajul si ameliorarea infectiilor superficiale
 pe de alta parte, compresele reci pot reduce inflamatiile sau
sangerarile si pot calma mancarimile. Datorita fibrelor reci,
compresele reci pot fi indicate pentru a usura discomfortul
periorbital alaturi de dozele prescrise de medicamente calmante.
In mod normal, o compresa rece sau calda ar trebui aplicata pe o
durata de 20 minute si de 4-6 ori pe zi
 infectiile oculare necesita folosirea unei tehnici aseptice
255
 pentru aplicarea de comprese calde :manusi, solutia prescrisa de
medic( de obicei ser fiziologic sau solutie normal salina), vas
steril, comprese sterile, prosop
 pentru aplicarea compreselor reci :o punga mica de plastic (de
marimea unui sandwich) sau manusa, bucatele de gheata, banda
hipoalergenica, prosop, comprese sterile, ser fiziologic(apa sterila)
sau solutie normal salina, manusi
 pentru compresele calde : se va pune o sticla sigilata, continand

apa sterila sau solutie noramal salina intr-un vas cu apa fierbinte
sau in timp ce curge apa fiebinte in vas. Se va astepta ca solutia sa
se incalzeasca , nu fierbinte(nu cu o temperatura peste 49 grade
C). Se va turna apa calda sau solutia salina intr-un vas steril
umplandu-l cam pana la jumatate. Se vor pune niste comprese
sterile din tifon in solutia din vas
 pentru compresele reci : se vor pune bucatelele de gheata intr-o
punga de plastic (sau intr-o manusa daca este necesar), pentru a
forma un pachet de gheata. Pachetul trebuie sa fie mic pentru a
nu pune presiune mare pe ochi. Se va indeparta excesul de aer din
punga sau manusa, si se va innoda marginea pungii sau a manusii.
Se va taia o bucata de leucoplast hipoalergenic pentru a etansa
pachetul de gheata. Se va plasa tot echipamentul pe suportul
patului, langa pacient
Implementare :

 i se va asigura intimitatea
 cand se vor aplica compresele calde, pacientul va trebui sa stea in
pozitie sezanda, daca se poate
 cand se vor aplica compresele reci pacientul va trebui sa stea
culcat pe spate, sa aiba sub cap o perna si capul sa fie usor intors
inspre partea neafectata. Aceasta pozitie va ajuta ca compresele
sa ramana la locul lor
 daca pacientul are un pansament pe ochi, acesta va trebui
indepartat
 se va trece un prosop peste umerii pacientului pentru a-l proteja
de eventuale scurgeri
256
 asistenta isi va spala mainile si isi va pune manusi
Aplicarea compreselor calde :
 se vor lua 2 comprese de tifon din vas. Se vor stoarce de excesul

de solutie
 se va cere pacientului sa inchida ochii si se vor aplica usor
compresele una peste partea de sus a celeilalte, peste ochiul
afectat. (daca pacientul se plange ca compresia este prea fierbinte,
va trebui indepartata imediat)
 se vor schimba compresele la cateva minute, dupa cum este
necesar, in functie de durata de aplicare prescrisa
 dupa indepartarea fiecarei comprese, se va verifica pielea
pacientului
Aplicarea compreselor reci :
 se va umezi mijlocul unei comprese cu apa sterila , solutie normal

salina, sau cu solutie irigatoare oftalmica .Aceasta ajuta la buna
conducere a senzatiei de rece dinspre pachetul de gheata. Se vor
pastra insa marginile compresei uscate pentru a putea absorbi
excesul de umezeala
 se va spune pacientului sa inchida ochii, apoi se va aplica
compresa peste ochiul afectat. Se va pune pachetul de gheata
peste compresa, si se va fixa cu leucoplast. Daca pacientul se
plange de durere, se va indeparta pachetul de gheata. Unii
pacienti pot manifesta reactii adverse la rece
 dupa 15-20 minute se va indeparta leucoplastul, pachetul de
gheata si compresa si se vro arunca in recipiente specifice de
colectare
 se vor folosi compresele ramase pentru a curata si usca fata
pacientului
 daca medicul indica, se va aplica un unguent oftalmic sau un
pansament ocular
 cand se aplica compresele calde trebuie schimbata cat mai des

posibil solutia prescrisa pentru a pastra temperatura constanta
257
 daca este prescris sa se aplice comprese umede, reci, direct peste
pleoapa pacientului, se va umple un vas cu gheata si apa si se vor
inmuia compresele in ea
 se va pune o compresa direct peste pleoapa
 se vor schimba compresele la fiecare 2-3 minute
 compresele reci sunt contraindicate in tratarea inflamatiilor
oculare
 daca pacientul va trebui sa continue tratamentul acasa si are

ambii ochi infectati, se va sublinia importanta folosirii de
echipamente separate pentru fiecare dintre ochi, pentru a nu
transmite infectia de la un ochi la celalalt
 se va instrui pacientul sa isi spele mainile foarte bine inainte si
dupa tratarea fiecarui ochi
8.2.1.APLICAREA UNUI PANSAMENT OCULAR :
 pe baza prescriptiilor medicului se poate aplica un bandaj ocular

fie pentru a proteja ochiul dupa ranire sau dupa operatie, fie
pentru a preveni afectarea accidentala a unui ochi anesteziat, fie
pentru a grabi vindecarea sau absorbtia secretiilor, sau pentru a
impiedica pacientul sa se atinga sau sa se scarpine la ochi
 un pansament gros,consistent, numit bandaj de presiune, poate fi
utilizat pentru a ajuta la vindecarea abraziunilor corneei, pentru
a presa edemele postoperatorii, sau pentru a controla hemoragia
in urma ranirii traumatice. Aplicarea acestei proceduri necesita
prescriptia oftalgmologului si supervizarea procedurii
 pentru a aplica un pansament se va alege un tampon de masura
potrivita pentru fata pacientului, se va pune usor peste ochiul
inchis al pacientului, si se va fixa cu 2-3 benzi de leucoplast. Se va
intinde banda incepand din mijlocul fruntii pacientului, trecand
peste ochiul bandajat, si ajungand pana la partea inferioara a
lobului urechii
 un pansament de presiune, care este cu mult mai gros decat un
pansament obisnuit, trebuie sa exercite o presiune peste ochiul
inchis. Dupa ce se aplica pansamentul initial, se aplica deasupra
lui inca cateva pansamente asemanatoare, apoi se fixeaza bine cu
leucoplast, pentru ca sa exercite presiune asupra ochiului inchis
258
 pentru o protectie accentuata a unui ochi ranit se va aplica o
aparatoare de plastic sau metal peste pansament, si peste aceasta
aparatoare se va aplica banda de leucoplast cu care se fixeaza
pansamentul
8.2.2.IRIGAREA OCHIULUI:
 utilizata mai ales pentru a spala si indeparta secretiile, substantele

chimice si obiectele straine din ochi, irigarea ochiului constituie
totodata o cale de administrare a medicamentelor in cazul
tulburarilor de cornee si conjunctivale
 cantitatea de solutie necesara pentru a iriga un ochi depinde de
agentul de contaminare. Secretiile necesita un volum moderat;
arsurile majore chimice necesita o cantitate foarte mare. De
obicei, o sticla sau o punga I.V. de solutie noramal salina asigura
suficienta solutie pentru o irigare neintrerupta in cazul unei
arsuri chimice
 manusi
 ochelari de protectie
 prosoape
 retractor de pleoape
 ghemuri de vata sau servete de faţa, optional
 anestezic topic
 pentru irigari cu volume moderate de solutie : irigator oftalmic
steril , aplicatoare prevazute cu un capat de bumbac
 pentru irigari cu volume mari de solutie: una sau mai multe
flacoane sau pungi de 1000 ml cu solutie normal salina,
echipament standard de infuzie I.V. fara ac
 uneori, se pot gasi in farmacii sau spitale de profil sticlute
pregatite continand irigator oftalmic steril. Toate solutiile ar
trebui sa fie la temperatura corpului uman (37 grade C)
259
 se va citi eticheta irigatorului oftalmic steril pentru a se verifica
daca este steril, consistenţa si data expirarii
 pentru irigari cu volume moderate: se va indeparta capacul
recipientului in care se afla irigatorul si se va pune recipientul la
indemana ( se va pastra sterila partea de sus a recipientului )
 pentru irigari cu volume mari: se va utiliza tehnica aseptica
pentru a monta sistemul de tuburi I.V. precum si flaconul sau
punga cu solutie salina normala apoi se va agata recipientul de un
stativ si se va regla mecanismul de picurare la un ritm adecvat si
nu cu un flux prea puternic. Se va pune restul de materiale la
indemana
Implementare :
 se vor spala mainile, se vor pune manusi si ochelari de protectie

 daca pacientul prezinta o arsura produsa de o substanta chimica,
i se va calma anxietatea si i se va explica faptul ca irigarea
ochiului va preveni agravarea starii sale
 se va aseza pacientul cu fata in decubit dorsal cu capul usor
intors spre partea afectata pentru a preveni scurgerea solutiei
spre nas si spre celalalt ochi
 se va pune un prosop sub capul pacientului, si unul pe partea
afectata pentru a absorbi excesul de solutie
 se vor departa pleoapele de la ochiul afectat folosind policele si
indexul mainii stangi ( pentru cine este dreptaci) si se vor aplica ,
daca este prescris, cateva picaturi de anestezic, pentru calmarea
pacientului
 pentru a iriga mucoasa conjunctivala, se va continua sa se tina
departate pleoapele
 pentru a iriga pleoapa superioara se va folosi un retractor pentru
pleoape, tinandu-se mana cu retractorul pe fruntea pacientului.
Retractorul impiedica inchiderea involuntara a pleoapei cand
solutia atinge corneea si conjunctiva
Pentru irigari cu volume moderate :
260
 se va tine sticluta cu irigator oftalmic steril la o distanta de circa
2.5 cm de ochi, si se va directiona fluxul de curgere a lichidului
constant si usor in partea dinspre nas a ochiului, astfel incat
solutia sa curga inspre coada externa a ochiului
 se va trage usor de pleoapa inferioara si apoi de cea superioara
pentru a investiga posibila retinere de particule straine
 se vor indeparta orice particule straine atingand usor conjunctiva
cu aplicatorul prevazut cu vata uda si sterila. Nu se va atinge
corneea
 se va continua irigarea ochiului pana cand este curatat de orice
particule straine vizibile
Pentru irigari cu volume mari :
 se va tine clema de control de pe sistemul de tuburi la o distanta

de circa 2.5 cm deasupra ochiului, si se va imprima o curgere
constanta si usoara de solutie normal salina la nivelul partii
interne a ochiului (cea dinspre nas) astfel incat solutia sa curga
de-a lungul corneei inspre coada externa a ochiului
 se va cere pacientului sa-si roteasca periodic ochiul in timpul
irigarii aceasta actiune putand ajuta la mobilizarea si eliminarea
particulelor straine din ochi
 se va trage usor de pleoapa inferioara si apoi de cea superioara
pentru a investiga posibila retinere de particule straine
 dupa irigarea ochiului se vor usca usor pleoapele cu tampoane de

vata sau cu prosop special de fata, printr-o miscare dinspre
partea interna a ochiului inspre coada externa a acestuia. Se va
folosi cate un nou tampon steril la fiecare stergere. Aceasta reduce
nevoia pacientului de a se sterge singur la ochi
 se vor scoate si arunca manusile si ochelarii de protectie
261
 se vor spala mainile pentru a evita arsurile provocate de
reziduurile contaminante chimice
 daca se iriga ambii ochi, se va pune pacientul sa incline capul
inspre partea care este irigata pentru a se evita transmiterea
contaminarii
 in caa de arsuri chimice si usturimi intense se va iriga fiecare ochi
pentru cel putin 15 minute cu solutie normal salina pentru a dilua
si spala substanta chimica iritanta
 daca pacientul nu poate determina exact despre ce substanta
chimica este vorba, se poate folosi hartie de turnesol pentru a
vedea daca substanta este acida sau alcalina, sau pentru a verifica
daca ochiul a fost irigat corespunzator
8.3.INGRIJIREA URECHIEI :
8.3.1.IRIGAREA URECHIEI:
 irigarea urechiei implica spalarea canalului auditiv extern cu un

flux de solutie pentru a curata canalul de depuneri, pentru a
inmuia si indeparta depozitele de cerumel, sau pt a deplasa si
scoate un corp strain. Cateodatam irigarea are ca scop sa
amelioreze inflamatiile localizate la acest nivel si discomfortul
aferent
 procedura trebuie sa fie realizata cu mare grija pentru a nu cauza
discomfort pacientului sau ameteala si pentru a evita cresterea
riscului de otita externa. Deoarece irigarea poate contamina si
urechia medie daca membrana timpanului este perforata, o
examinare otoscopica trebuie intodeauna sa preceada irigarea
urechii
 aceasta procedura este contraindicata cand un corp strain (de
exemplu un bob de mazare) obstructioneaza canalul auditiv.
Acest tip de corp strain atrage si absoarbe umezeala. In contact cu
orice solutie de irigare, se umfla cauzand durere intensa si
complicand indepartarea obiectului respectiv prin aceasta metoda
262
 irigarea urechiei este, de asemenea, contraindicata daca pacientul
este racit, daca are febra, sau daca are o infectie a urechiei, daca
prezinta o perforare la nivelul membranei timpanului.
Irigarea canalului auditiv:
 se va trage usor urechea in sus si inapoi pentru a indrepta canalul

urechiei
 se va pune un mic recipient sub urechie pentru a se scurge in el
solutia de dupa irigare
 se va pozitiona varful seringii irigatoare in orificiul canalului
auditiv avand insa grija sa nu se blocheze iesirea din canal pentru
ca astfel este impiedicata scurgerea solutiei in urma irigarii,
crescand astfel presiunea in canal
 se va pozitiona varful seringii irigatoare in sus si spre partea
posterioara a canalului urechiei. Acest unghi previne afectarea
membranei timpanice si protejeaza impotriva impingerii
reziduurilor inauntru
 se va imprima un flux constant de lichid inspre peretele superior
al canalului urechiei, si se va inspecta lichidul la iesirea lui din
urechie pentru a vedea daca este tulbure, daca contine ceara,
sange sau substante straine
 seringa de irigare a urechii (cu rezervor din cauciuc)

 irigator
 bazin mare
 tampoane mari si prosop
 vas de colectare a lichidului irigator
 vata sau aplicatoare cu capat de vata
 comprese
 manusi
 se va alege seringa potrivita si se va obtine un irigator
263
 se vor evita schimbarile extreme de temperatura pentru ca
acestea pot afecta fluidele urechii interne producand greata si
ameteala
 se va verifica temperatura solutiei picurand cateva picaturi pe
partea interna a incheieturii mainii
 se va verifica echipamentul sa nu fie deteriorat
Implementare :

 se vor spala mainile si se vor pune manusi
 se va examina cu otoscopul canalul auditiv care urmeaza sa fie
irigat
 se va ajuta pacientul sa stea intr-o pozitie corecta. Pentru ca
solutia sa nu-i curga in jos pe gat, i se va pozitiona capul putin
inainte si intors inspre partea afectata. Daca nu poate sta in
pozitia sezand, va putea sa stea intins in decubit lateral ( pe
partea neafectata) cu capul usor intors spre partea afectata
 daca pacientul este in pozitia sezand, se va pune prosopul sau
campulpe umerii sai si pe partea de sus a bratului de pe partea cu
urechea afectata. Daca sta intins, se va acoperi perna si zona de
sub urechea afectata
 se va cere pacientului sa tina vasul de colectare aproape de cap,
sub urechea afectata
 se va indrepta canalul auditiv apoi se va introduce seringa si se va
incepe evacuarea solutiei in ureche
 se va observa daca in timpul irigarii apar la pacient semne de
durere sau ameteala. Daca se plange de asa ceva se va opri
procedura, se va verifica din nou temperatura substantei
irigatoare, se va examina urechea pacientului cu otoscopul, si abia
apoi se va relua irigarea dupa cum este prescris
 dupa golirea seringii se va verifica lichidul iesit din ureche in
urma irigarii. Apoi se va reumple seringa si se va continua
irigarea pana cand lichidul iesit din ureche in urma irigarii este
curat. Nu se vor folosi niciodata mai mult de 500 ml de solutie
irigatoare pe parcursul acestei proceduri
 se va arunca seringa si se va examina canalul urechiei cu
otoscopul
 se va sterge urechea si gatul pacientului
264
 se va indeparta prosopul si se va ajuta pacientul sa se intinda pe
partea urechiei afectate apoi se va pune o compresa sub urechea
sa pentru a absorbi reziduurile si urmele de solutie
Complicatii :
 ameteli, greata, otita externa, si otita medie (daca pacientul

prezinta o perforatie sau o alterare la nivelul membranei
timpanului)
 perforatie de timpan la manvrarea brutala a instrumentelor
8.4. INGRIJIREA NASULUI :
8.4.1.IRIGAREA NAZALA :
 irigarea canalelor nazale calmeaza mucoasele iritate si curata de

mucozitatile uscate, secretii, si substante straine. Ramase
neindepartate, aceste depozite pot impiedica drenajul pe sinusuri
si circulatia nazala a aerului si pot duce la dureri de cap, infectii,
si mirosuri neplacute. Irigarea poate fi facuta cu o seringa cu
rezervor cauciucat sau cu un dispozitiv electronic oral
 irigarea nazala este recomandata pacientilor cu afectiuni nazale
acute sau cronice, inclusiv sinuzitele, rinitele etc. Pe langa acestea,
procedura poate ajuta persoane care cu regularitate inhaleaza
substante toxice sau alergeni (vapori de vopsea, rumegus,
pesticide, praf de carbune). Irigarea nazala mai este recomandata,
de asemenea, dupa anumite interventii chirurgicale la acest nivel
pentru a ajuta vindecarea prin indepartarea escarelor
postoperatoare, si pt a ajuta la redeclansarea secretiilor de mucus
din sinusuri
 contraindicatiile irigarii nazale pot include deteriorarea avansata
a sinusurilor, sangerarile nazale frecvente, si corpuri straine
aflate in canalele nazale (care pot fi conduse si mai in interior pe
265
canale prin irigare ). Totusi chiar si unii din pacientii cu astfel de
probleme pot beneficia de irigare
 seringa cu rezervor cauciucat

 extremitate irigatoare flexibila sau rigida de unica folosinta
 solutie salina hipertonica
 aleze
 prosoape de panza si de hartie
 bazin
 manusi
 se va incalzi solutia salina pana la aproximativ 40.5 grade C. Daca

se va face irigarea cu o seringa , se va introduce putina solutie
salina in rezervorul acesteia si apoi se va expulza din interior,
incalzind rezervorul in felul acesta
 se spala mainile si se pun manusi
 se va explica procedura pacientului
 se va aseza pacientul intr-o pozitie confortabila care sa permita
varfului cateterului sa patrunda in nas si lichidul postirigare sa
poata sa se scurga intr-un vas
 se va specifica pacientului sa stea cu gura deschisa si sa respire pe
gura ritmic pe parcursul irigarii
 se va instrui pacientul sa nu vorbeasca, sa nu inghita pe parcursul
irigarii pentru a evita patrunderea fortata a materiilor infectioase
pe sinusuri si pe canalul lui Eustache
 se va indeparta varful irigatorului din nara pacientului daca
acesta simte nevoia sa stranute sau sa tuseasca, pentru a evita
ranirea mucoasei nazale
Implementare:
266
 se va umple rezervorul seringii cu solutie salina si se va insera
varful irigatorului cam 1.3 cm in nara pacientului
 se va presa rezervorul seringii pana ce va incepe sa curga un flux
usor, cald de solutie in interiorul nasului. Se va evita presarea cu
forta a rezervorului ceea ce ar duce la deplasarea reziduurilor din
canalele nazale in sinusuri si pe canalul lui Eustachio provocand
infectii
 se va introduce solutie irigatoare alternativ pe fiecare nara pana
cand solutia care iese din nas post irigare este curata
 dupa terminarea procedurii de irigare se pune pacientul sa
astepte cateva minute pana sa-si sufle nasul de excesul de fluid din
ambele nari deodata. Suflarea usoara a ambelor nari previne ca
fluidul sau presiunea sa patrunda in sinusuri. Aceasta actiune
ajuta, de asemenea, la desprinderea si eliminarea secretiilor
uscate si a mucusului
 se va astepta o scurta perioada ca fluidul sa se dreneze din nasul

pacientului inainte de a-si sufla nasul
 se va introduce varful irigatorului destul de departe pentru a fi
siguri ca solutia curata membranele nazale inainte de a fi drenata
inspre exterior. O cantitate obisnuita de solutie pentru irigarea
nazala poate fi cuprinsa intre 500 pana la 1000ml
 pentru a putea continua irigarile nazale la domiciliu, se va invata

pacientul cum sa-si prepare solutia salina ( sa umple o sticla de
plastic curata de 1 l cu apa distilata, sa adauge o ligurita de ceai
cu sare, si sa scuture sticla pana se dizolva sarea)
 va fi invatat, de asemenea, cum sa curete dispozitivele de irigare
8.4.2.ETANSAREA NAZALA :
267
 in cazul unei mucoase nazale foarte vascularizate, chiar si cele
mai nesemnificative raniri pot cauza sangerari majore si pierdere
de sange. Cand masuri terapeutice de rutina (cum ar fi presiunea
directa, cauterizarea, si medicamentatia vasoconstrictoare)
esueaza in a controla sangerarile nazale (epistaxis), nasul
pacientului va trebui etansat pentru a opri sangerarea
anterioara(care iese din nas in afara) sau cea posterioara (care se
scurge in gat). Daca sangele patrunde in zona nasofaringeala sau
pe canalele lacrimale pacientul pare a sangera din gura si din ochi
 majoritatea sangerarilor nazale isi au originea la nivelul plexului
arteriolelor si venulelor din septul anteroposterior. Doar 1 din 10
sangerari nazale apara la nivelul nasului posterior care de obicei
sangereaza mult mai mult decat in partea anterioara
 de obicei, asistenta medicala asista doctorul la etansarea nazala
anterioara si posterioara
 orice procedura ar fi aplicata, asistenta trebuie sa asigure
pacientului incurajarea si suportul necesar pentru a-i reduce
discomfortul si anxietatea. Asistenta trebuie, de asemenea, sa
realizeze evaluari succesive pentru a evidentia succesul procedurii
si pentru a descoperi posibile complicatii
Pentru etansarea anterioara si posterioara :
 halat protector
 ochelari de protectie
 masti
 manusi sterile
 bazin de colectare,
 prosoape (de hartie) pentru fata
 halat pentru pacient
 speculum nazal
 apasator de limba
 sursa directa de lumina
 aspirator steril nazala
 vas steril si solutie salina sterila, pentru spalarea aspiratorului
nazal
 spray cu anestezic local
268
 seringa de 10 ml cu ac
 dispozitiv de electrocauterizare
 decongestionant nazal
 absorbant hemostatic
 solutie normala salina sterila
 unguent antibiotic
 echipament pentru masurarea parametrilor vitali
 fesi de tifon
 tampoane nazale
 catetere mici si flexibile pentru aspirare
 se vor spala mainile

 se va pune tot echipamentul la marginea patului pacientului
 se va conecta aspiratorul si se va verifica
 se va crea un spatiu steril la marginea patului sau pe masuta de
lucru.Folosind tehnica aseptica, se va plasa tot echipamentul in
locul steril
 se vor deschide pachetele cu tuburile de aspirare sterile si cu
extremitatile aspiratoare si se vor pune in spatiul steril
 se va umpleti vasul steril cu solutie normal salina pentru ca
tuburile aspiratoare sa poata fi spalate
 daca pacientul necesita un cateter cu balon nazal, se va testa
balonul pentru a preveni scurgerile, umpland cateterul cu solutie
normal salina avand grija sa se indeparteze solutia inainte de
inserare
Implementare :
 tot personalul care participa la procedura va purta manusi, halate

si ochelari de protectie pentru a preveni posibila contaminare
prin stropire cu sange
269
 se vor verifica parametrii vitali ai pacientului ( hipotensiunea
poate fi un semn ca pacientul a pierdut sange mult) si
permeabilitatea cailor aeriene accesibile, deoarece pacientul
prezinta risc de a inspira sau vomita sangele inghitit
 se va explica procedura pacientului si va fi incurajat pentru a-i
reduce anxietatea si pentru a-l stimula sa fie cooperant
 se va administra un sedativ sau un tranchilizat daca este prescris,
pentru a-i reduce anxietatea care poate conduce la sangerare
nazala
 va fi pzitionat cu capul usor aplecat in jos si in fata, pentru a
diminua scurgerea sangelui in gat sau aspirarea sa
 se va porni aspiratorul cu tubulatura atasata, pentru ca medicul
sa aspire cavitatea nazala in vederea indepartarii cheagurilor
inainte de a localiza sursa sangerarii
 pentru a examina cavitatea nazala, medicul va avea nevoie de un
speculum nazal si o sursa externa de lumina, sau un endoscop
fibrooptic nazal
Pentru etansarea anterioara :
 medicul va fi ajutat sa aplice agenti vasoconstrictori pentru a

controla sangerarea sau sa utilizeze cauterizarea chimica cu nitrat
de argint
 pentru a creste eficienta actiunii vasoconstrictoare, se va aplicat
presiune manuala pe nas aproximativ 10 minute
Pentru etansarea posterioara:
 se vor spala mainile si se vor folosi manusi sterile

 daca medicul va depista sursa sangerarii in cavitatea nazala
posterioara, va lubrifia catetere moi pentru a facilita insertia
 se va instrui pacientul sa deschida gura si sa respire normal pe
gura pe durata inserarii cateterului
 asistenta va ajuta medicul sa insereze pansamentul
 pacientul va fi tinut intr-o pozitie confortabila cu capul ridicat la
45 de grade pana la 90 de grade
 se vor monitoriza periodic semnele vitale ale pacientului pentru a
detecta la timp modificari ce pot semnala hipovolemia sau
hipoxemia
270
Prevenirea sangerarilor nazale frecvente:
 deoarece sangerarile nazale pot aparea in cazul unor mucoase

nazale uscate, se va sugera pacientului sa foloseasca un
umidificator, mai ales in medii uscate
 se va invata pacientul cum sa micsoreze presiunea cailor nazale,
sa evite constipatia si tensionarea din timpul defecatiei, sa aiba o
dieta bogata in fibre si o ingerare adecvata de lichide, sa evite
eforturile fizice extreme timp de 24 de ore dupa ce sangerarea
nazala a fost stopata, sa evite aspirina (care are proprietati
anticoagulante), bauturile alcoolice si tutunul pentru o perioada
de minim 5 zile)
 daca pacientul prezinta totusi sangerari nazale in ciuda tuturor
acestor precautii, va fi invatat sa-si tina capul in sus fata de inima,
si sa-si foloseasca policele si indexul pentru a presa partea moale a
ambelor nari (nu se recomanda presarea directa daca are rani
faciale sau fractura nazala.I se recomanda sa tina presat pana la
10 minute si apoi sa verifice sangerarea. Daca sangerarea nu se va
opri, pacientul va trebui sa preseze din nou zona respectiva
pentru inca 10 minute tanand gheata intre cele doua degete
 dupa o sangerare nazala, pacientul va fi atentionat sa nu isi frece
sau sa isi ciupeasca nasul , sa nu isi sufle nasul cu putere pentru
cel putin 48 de ore. Dupa aceea isi va putea sufla nasul cu grija si
va trebui sa foloseasca spray nazal cu apa sarata pentru a curata
cheagurile nazale
 daca sangerarea persista in urma acestor manevre, se poate
introduce un rulou din vata direct pe partea cu sangerarea , ceea
ce va functiona ca un cheag artificial
 daca toate aceste metode dau gres va trebui instituita
electrocauterizarea sau etansarea narilor (chiar daca sangerarea
se produce pe o singura parte, ambele nari necesita etansarea
pentru a controla sangerarea.
 pacientii cu astfel de probleme sunt de obicei spitalizati in vederea

monitorizarii
271
 se va mentine tot echipamentul de urgenta langa patul pacientului
pentru a grabi indepartarea pansamentului daca este miscat si
blocheaza caile aeriene
 o data ce pansamentul este aplicat, se va realiza o evaluare corecta
a situatiei pacientului, pentru a se putea depista cauza de baza a
sangerarii nazale. Factorii mecanici includ o deviatie de sept,
leziuni, corp strain. Factorii de mediu includ uscarea sau
distrugerea mucoasei nazale. Alte posibile cauze pot fi infectii ale
tractului respirator, terapia anticoagulanta, tulburari cardio-
vasculare sau hepatice, tumori localizate in cavitatea nazala sau
probleme ale sinusurilor, nefrita cronica
 daca apare o pierdere semnificativa de sange sau daca cauza de
baza ramane necunoscuta poate fi necesara transfuzia de sange.
Dupa aceste proceduri medicul poate solicita analiza gazelor din
sangele arterial pentru a depista posibile complicatii pulmonare
sau saturatia de oxigen din artere a caror monitorizare ajuta la
evaluarea hipoxemiei
 daca este necesar, se va adminstra pe masca oxigen umidificat, se
vor administra antibiotice si decongestionante daca sunt prescrise
de medic
 deoarece pacientul cu pansament nazal este nevoit sa respire pe
gura va trebui sa fie asigurata o ingrijire corespunzatoare a gurii.
Camera cu umiditate asigurata, si multe lichide ingerate ajuta la
reducerii senzatiei de gura uscata cauzata de respiratia pe gura
 pansamentul nazal este de obicei indepartat in 2 pana la 5 zile.
Dupa ce un pansament anterior a fost indepartat, se va instrui
pacientul sa evite frecarea sau ciupirea nasului, inserarea oricarui
tip de obiecte in nas, suflarea nasului cu putere timp de 48 de ore
Ingrijirea la domiciliu:
 se va avertiza pacientul ca este posibil sa-i fie redusa capacitatea

de a simti mirosul si gustul ( de aceea, va trebui sa aiba un
detector de fum acasa, sa manance alimente moi deoarece
capacitatile sale de a manca si de a inghiti vor fi afectate, sa bea
des lichide pentru a face fata senzatiei de gura uscata)
 va fi invatat ce masuri trebuie sa ia pentru a preveni sangerarile
nazale si va fi instruit sa apeleze echipa medicala daca aceste
masuri dau gres in a stopa sangerarea
272
Complicatii:
 presiunea exercitata de pansamentul localizat nazal, posterior pe

palatul moale poate conduce la hipoxemie. Acesti pacienti
prezinta un risc special in a aspira sangele. Pacientii cu probleme
serioase pulmonare sau astm, sunt expusi unui mare risc de
agravare a hipoxemiei pe perioada cat este aplicat pansamentul.
Hipoxemia poate fi depistata cu pulsoximetrul. Semnele si
simptomele includ tahicardia, dezorientarea, cianoza, agitatia
 blocarea cailor aeriene poate aparea daca un pansament aplicat
anterior sau posterior nazal aluneca in spate. Pacientul se poate
plange de dificultati la inghitire, durere, discomfort. La pacientii
cu pansamentul aplicat posterior se poate dezvolta otita urechiei
medii
Capitolul 9
INGRIJIREA PEDIATRICA
9.1.INTRODUCERE :
 in acest domeniu este nevoie de cunostinte specializate si de

calificarea personalului. Imaturitatea fiziologica a copilului face
ca raspunsul lui atat la boala cat si la tratamentul aplicat sa fie
mai pronuntat, iar dimensiunile sale mici scad posibilitatea unei
erori in tratament. Pe langa aceasta , desi copiii se recupereaza
mai repede dupa o boala in comparatie cu adultii, ei prezinta un
risc mai mare de a ajunge la complicatii
 cand se acorda ingrijire unui copil, trebuie sa se ia in
considerarea nivelul sau de crestere si dezvoltare. De exemplu,
copiii mici benficiaza de deprinderi motorii rudimentare si
capacitate de intelegere limitata, acest lucru predispunadu-i in
mod special la raniri. Din acest motiv trebuie o vigilenta crescuta
fata de potentialele situatii periculoase, si trebuie sa se urmeze
etapele necesare pentru a asigura siguranta copilului
 chiar daca un copil este bolnav, el tot are nevoie de stimulare
senzoriala si sociala. De aceea trebuie sa fie incluse si jocurile in
273
planul de ingrijire pediatrica. Pe langa faptul ca ajuta
dezvoltarea si stimuleaza un sentiment de securitate si de
bunastare, joaca mai permite copiilor si sa se elibereze de stres si
tensiune, care sunt consecintele firesti ale impactului cu mediul
necunoscut si nefamiliar al spitalului
 parintii trebuie inclusi in toate aspectele ingrijirii copilului lor.
Vor fi incurajati sa-si mentina rolul acordarii de ingrijire
copilului, sa continue sa considere copilul un membrul al familiei
cu drepturi depline, sa faca copilul sa se simta inclus in familia
lui, mai ales in situatia unei spitalizari pe termen lung. Astfel, se
va crea un mediu pozitiv, care sa promoveze sanatatea fizica si
emotionala, a copilului
9.2. RECOLTAREA PROBELOR BIOLOGICE:
Recoltarea de urina :
 recoltarea de urina pentru analize de laborator permite

examinarea tractului urinar pentru diferite infectii si tulburari
renale, evaluarea tratamentului, si depistarea unor tulburari de
sistem sau metabolice
 desi un copil fara control vezical nu poate oferi un flux de urina
curat pentru proba biologica, recipientul de recoltare pediatrica
a urinei asigura o alternativa simpla, eficienta. Riscul de
contaminare a probei este redus, fara a se recurge la cateterizare.
Deoarece recipientul de recoltare este securizat cu dispozitive
adezive, folosirea lui este contraindicata la un pacient cu piele
perineala extrem de sensibila sau descuamata
Pentru o proba aleatorie :

 recipient de recoltare pediatrica a urinei impachetat separat
 cutie pentru probele biologice
274
 eticheta
 formular de solicitare analize catre laborator
 2 sutece de unica folosinta de masura potrivita
 Foarfeca
 Manusi
 panza pentru spalat
 sapun, apa, prosop, vas, aleza
Pentru urocultura :
 recipient steril de recoltare pediatrica a urinei
 cutie sterila pentru proba de urina
 eticheta
 formular de solicitare analize catre laborator
 2 sutece de unica fol de masura potrivita
 foarfeca
 manusi
 vas steril, apa sterila sau distilata
 comprese
 agent de curatare a pielii antiseptic
 seringa de 3ml cu ac
 aleza
Pentru o proba de urina obtinuta in timp( 24 ore):

 recipient de recoltare
 cutie pentru probele biologice
 eticheta
 formular de solicitare anazlizecatre laborator
 2 sutece de unica folosinta de masura potrivita
 foarfeca
 manusi
 vas steril, apa sterila sau distilata
 comprese de tifon
 panza pentru spalat
 sapun, apa, prosop, vas
 aleza
 betadina , alcool
275
 se va verifica prescriptia medicului in privinta tipului de proba

care trebuie recoltata si se va asambla echipamentul
corespunzator
 se va verificati istoricul pacientului in privinta alergiilor (de
exemplu la iodina)
 se va completati formularul de laborator, pentru a evita
intarzierile in trimiterea probelor, la laborator
 se vor spala mainile si se vor pune manusi
 cu ajutorul foarfecei se va face o despicatura de 5 cm intr-un
scutec, taind dinspre centru inspre una din marginile mai scurte.
Mai tarziu se va pune recipientul de urina in aceasta despicatura,
cand se va pozitiona recipientul si scutecul pe pacient
 daca trebuie recoltata o proba in mod steril, se va verifica data
expirarii pe fiecare recipient steril
 se vor pune manusi noi si se vor deschide cateva pachete de
comprese sterile
Implementare :
 se va explica procedura pacientului, daca este suficient de mare sa

inteleaga, si parintilor sai
 se va asigura intimitate, mai ales daca pacientul este
adolescent,trecut de copilarie
Colectarea unei probe aleatorii :

 se va pune pacientul pe aleza
 se va curata zona perineala cu sapun, apa folosind o panza pentru
spalat
 se va curata dinspre interior spre exterior, pentru a evita
contaminarea probei de urina
 se va sterge usor pentru a nu rani cu panza, si pentru a nu stimula
urinarea
 se vor separa labiile la fete si se va retrage inapoi pielea
preputului a unui pacient baiat necircumcis, pentru a expune
orificiul canalului urinar
276
 se va curata bine zona cu apa curata si se va usca cu un prosop
 nu se vor folosi pudre, lotiuni, sau creme pentru ca acestea
afecteaza aderenta
 se va pune pacientul sa stea in pozitia de broasca, cu picioarele
departate si genunchii flexati. Daca e necesar, va fi rugat parintele
sa-l tina in timp ce se aplica colectorul de urina
 se vor indeparta partile protectoare de pe componentele adezive
ale colectorului de urina
 la fete intai se vor separa labiile si se va apasa usor marginea de
jos a recipientului in perineu. Apoi, se va atasa restul componentei
adezive in interiorul labiei mari. La baieti se va pune recipientul
peste penis si scrot, si se va presa putin componenta adeziva ca sa
se prinda de piele
 odata ce recipientul este atasat, va fi tras usor in despicatura
scutecului, pentru a preveni compresia lui de catre scutec, si
pentru a observa cand pacientul urineaza si recipientul este plin
 se va fixa scutecul pe pacient
 cand va apare urina in recipient, se vor pune manusile si se va
indeparta usor scutecul si recipientul
 se va masura cantitatea eliminata daca trebuie
 se va eticheta proba si se va atasa formularul de solicitare analize
 se va trimite proba la laborator
 se vor scoate si arunca manusile
 se va pune un alt scutec curat pe pacient si i se va asigura
confortul necesar
Colectarea unei probe specifice :
Se va urma procedura anterioara cu urmatoarele modificari :

 se va folosi apa sterila sau distilata, un agent de curatare pentru
piele, si comprese pentru a curata zona perineala
 se vor pune manusile si se va curata orificiul canalul urinar,
inspre exterior. Se va sterge o singura data cu fiecare compresa de
tifon si apoi se va arunca
 dupa ce pacientul va urina, se va indeparta recipientul si se va
folosi un paduri alcoolizate pentru a curata o zona mica din
suprafata recipientului. Se va strapunge zona curatata cu un ac si
se va aspira urina in seringa
 se va injecta urina in cutia sterila pentru probe. Se va avea grija
ca acul sa nu atinga marginile recipientului pentru a ramane steril
 nu este necesar un volum mare de urina
277
 se vor scoate manusile si se vor arunca in locul specific de
colectare a deseurilor contaminate
Colectarea unei probe de urina pe o anumita perioada de timp:
 se va verifica prescriptia medicului pentru a sti durata colectarii

si indicatiile pentru procedura
 se va pregati pacientul, se vor pune manusile si se va curata
perineul asa cum este indicat si la recoltarea celorlalte probe de
urina
 se aplica recipientul de colectare care va fi apoi tras in
despicatura scutecului. Se va fixa scutecul pe pacient
 se va verifica recipientul colector la fiecare 30 de minute pentru a
va asigura de o buna etansare a echipamentului pentru ca orice
scurgere poate afecta complet colectarea
 se va goli periodic recipientul de colectare. De fiecare data cand se
va indeparta urina, va fi adugata in recipentul mare de colectare
pe 24 ore
 cand timpul de colectare se va scurge, se va opri colectarea si se
va trimite toata cantitatea colectata la laborator sau se va trimite
doar un esantion pe care se va specifica cantitatea totala din care
a fost luat (in functie de analiza ceruta si de politica laboratorului)
 se vor pune manusi si se va spala zona perineala cu apa si sapun ,
apoi se va pune al doilea scutec
 pentru colectarea unei probe aleatorii si a unei probe specifice, se

va obtine prima urina de dimineata daca e posibil
 daca recipientul de colectare se misca din loc in timpul colectarii,
se va fixa un alt recipient pentru a preveni pierderea specimenului
si nevoia de a lua de la inceput procedura colectarii
Complicatii :
 adezivul de pe marginea recipientului colector poate provoca

descuamarea pielii
278
9.3. TRATAMENTE :
9.3.1.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR :
 deoarece un copil raspunde la tratament mult mai rapid si intr-un

mod mai imprevizibil decat un adult, administrarea de
medicamente in pediatrie necesita o grija speciala
 factori ca varsta, greutatea, tipul medicamentului si calea de
administrare pot sa afecteze dramatic raspunsul copilului la un
medicament. De exemplu,din cauza epiteliilor sale subtiri , un
nou-nascut sau un copil mic are o capacitate de absorbtie a
medicamentelor mult mai mare decat copiii mai mari
 anumite afectiuni pot afecta, de asemenea, raspunsul copilului la
medicatie. De exemplu, gastroenterita creste motilitatea gastrica,
ceea ce ingreuneaza absorbtia anumitor medicamente luate pe
cale orala. Tulburarile hepatice sau renale pot ingreuna
metabolizarea anumitor medicamente
 tehnicile uzuale de administrare a medicatiei pot necesita o
adaptare in cazul copiilor, in functie de varsta, dimensiunile, si
nivelul de dezvoltare. O tableta pentru un copil mic de exemplu,
poate fi nevoie sa fie pisata si amestecata cu un lichid pentru o
administrare orala. Pe langa aceasta, zona de injectare si
dimensiunea acului va varia in functie de varsta copilului si de
dezvoltarea lui fizica
Pentru medicatia pe cale orala :

 seringa din plastic de unica folosinta
 picurator medicinal din plastic sau o lingurita
 cescuta de medicamente
 apa, sirop
 optional : suc de fructe.
Pentru medicatia injectabila :

 seringa si ac de marimi corespunzatoare
279
 manusi
 comprese
 leucoplast, bandaj adeziv
 se vor verifica instructiunile medicului referitoare la medicatia

prescrisa, dozaj, si calea de administrare
 se va compara medicatia prescrisa cu cea primita de la farmacie
 se va verifica data de expirare a medicatiei
 se va revede istoricul alergic al pacientului
 se va calcula cu atentie dozajul, daca e necesar, si se va ruga
eventual si alta colega sa verifice. Daca nu, dozajul va fi verificat
de aceeasi asistenta de doua ori, mai ales in cazul unor
medicamente ca insulina, heparina, digoxina, epinefrina si
narcoticele
 se va alege acul potrivit pentru injectare. De obicei, pentru o
injectie intramusculara la copil se va folosi un ac de 25G, iar la
copiii mai mari, se va folosi un ac 23 G
Implementare :
 se va evalua starea copilului pentru a determina de ce

medicamente are nevoie si eficienta terapiei anterioare
 se va observa cu atentie daca apar iritatii, mancarimi, tuse, sau
alte semne specifice reactiilor adverse la o administrare
anterioara de medicamente
 se va identfica pacientul comparand numele de pe bratara de la
incheietura mainii cu cel de pe actele medicale. Daca copilul poate
vorbi sau raspunde la intrebari, va fi intrebat cum se numeste
 se va explica procedura copilului si familiei sale folosind termeni
pe care sa-i inteleaga si copilul ( daca nu este prea mic)
 se va asigura intimitate ( mai ales daca este vorba de un copil mai
mare)
Administrarea medicatiei pe cale orala :
 se va utiliza fie o seringa de plastic fara ac sau o pipeta medicinala

speciala pentru a masura doza. Daca medicatia este sub forma
280
tabletelor se va intai pisa tableta daca este posibil si daca se
preteaza la asta, si se va amesteca cu apa sau sirop. Apoi se va
aspira amestecul in seringa sau pipeta
 se va lua copilul si i se vor ridica capul si umerii, sau i se va
intoarce capul intr-o parte pentru a preveni aspirarea. Copilul va
fi tinut aproape pentru a-i limia miscarile
 se va folosi policele pentru a-i apasa in jos barbia si a-i deschide
gura. Se va strecura seringa in gura copilului de-a lungul uneia
din partile laterale ale limbii, se va elibera medicamentul incet,
pentru a lasa copilul sa inghita si pentru a preveni inecarea sa
 daca nu este contraindicat i se poate administra suc de fructe
dupa adminstrarea medicatiei
 dupa administrare, mai ales in cazul unui copil foarte mic, care
nu se misca, va trebui pozitionat in decubit lateral pentru a scadea
riscul sindromului mortii subite. Unui copil activ i se va permite
sa stea intr-o pozitie comfortabila pentru el. Se va evita sa fie
fortat sa stea intr-o anumita pozitie, pentru a preveni agitarea sa
Administrarea medicatiei pe cale orala unui copil care abia incepe sa

umble :
 se va utiliza o seringa de plastic, de unica folosinta. sau o pipeta

medicinala pentru a masura dozajul medicatiei sub forma lichida.
Apoi se va pune lichidul intr-o cescuta
 se va ridica capul copilasului si umerii pentru a preveni aspirarea
 daca e posibil, va fi rugat sa tina cescuta, pentru a-i stimula
cooperarea
 se va verifica daca copilul a inghitit toata doza
 daca medicatia este sub forma de tablete, se va pisa intai tableta,
daca se poate, si se va amesteca cu apa, sirop sau substanta
gelatinoasa. Se va folosi o seringa, pipeta sau lingurita pentru a
administra medicatia
Administrarea medicatiei pe cale orala unui copil mai mare :
 daca este posibil copilul va fi lasat sa aleaga atat bautura cu care

se va amesteca medicatia cat si bautura pe care o va bea dupa
administrarea medicatiei
281
 daca este adecvat situtatiei i se va permite sa aleaga locul unde
vrea sa i se adminstreze medicatia( de exemplu, stand in pat sau
in bratele parintelui)
 daca medicatia este sub forma de tablete sau capsule, si daca
copilul este suficient de mare (intre 4 si 6 ani) va fi invatat cum sa
inghita medicatia solida. Daca stie deja sa o faca, se va recapitula
totusi pentru siguranta lui. I se va spune sa puna pastila in spatele
limbii si s-o inghita imediat band apa sau suc. Marea partea a
instructiunilor va face referire la suc pentru a distrage atentias
copilului de la pastila
 se va verifica daca copilul bea suficenta apa sau suc pentru ca
pastila sa alunece pe esofag
 se va verifica gura copilului pentru a vedea daca a inghitit pastila
 daca copilul nu poate inghiti intreaga pastila, se poate pisa si
amesteca cu apa sau sirop sau subst gelatinoasa. Sau, dupa ce se
verifica prescriptia medicului, se va solicita medicamentul in
forma lichida
Injectia intramusculara :
 se va alege o zona de injectare care sa fie adecvata cu varsta

copilului, si masa musculara
 se va pozitiona corespunzator zonei alese pentru injectare
 se va localiza exact locul pentru injectare ( de exemplu, muschiul
dorso si ventrogluteal)
 se va cere ajutorul inca unei persoane pentru a tine copilul si a-i
limita miscarile
 se va incerca stimularea cooperarii unui copil mai mare inainte de
a cere ajutorul cuiva
 se vor pune manusile
 se va curata locul injectarii cu alcool, stergandu-se dinspre centrul
locului spre exterior printr-o miscare spirala, pentru a evita
contaminarea zonei curate
 se va prinde pielea zonei respective si se va tine intre police si
index, pentru a imobiliza locul si a crea o masa musculara in
vederea injectarii
 se va introduce acul rapid
 se va trage pistonul seringii si se va aspira pentru a vedea daca
acul nu a penetrat vreun vas de sange.Daca nu apare sange , se va
injecta medicatia incet pentru ca muschiul sa se adapteze la
volumul introdus ( vezi si injectia intramusculara la adult)
282
 se va scoate acul si se va masa usor zona cu o compresa de tifon,
pentru a stimula circulatia, si a creste absorbtia
 se va asigura comfortul copilului si copilul va fi laudat in urma
procedurii
Injectia subcutanata :
 se pot alege ca locuri de injectare : treimea din mijloc a partii

externe a bratului superior, treimea din mijloc a partii externe a
coapsei, sau abdomenul
 se poate aplica o compresa rece pentru a diminua durerea
 se vor pune manusi si se va pregati locul injectarii dezinfectandu-
se cu alcool
 se va tine strans tesutul cutanat intre police si index pentru a
asigura injectarea tesutului subcutanat. Se va tine acul intr-un
unghi de 45 pana la 90 de grade si se va introduce rapid in tesut
 se va elibera tesutul din stransoare si se va injecta usor medicatia
 se va scoate acul rapid, pentru a diminua discomfortul
 daca nu este contraindicat, se va masa usor zona, pentru a facilita
absorbtia medicamentului ( vezi si injectia subcutanata la adult)
Injectarea intradermala :
 se vor pune manusi si se va pozitiona pacientul in asa fel incat sa

aiba mana intinsa( locul de injectare este partea interna a
bratului)
 se va introduce acul inclinat, cu amboul orientat in sus, sub un
unghi de 10 – 15 grade chiar dedesubtul stratului extern al pielii
 se va injecta incet medicatia, si se va urmari aparitia unei
umflaturi, apoi se va scoates rapid acul sub acelasi unghi sub care
s-a introdus
 daca este indicat, se va trasa cu marcarul un cerc in jurul
umflaturii si nu se va masa zona pentru a nu altera rezultatul
 nu trebuie ezitat sa fie consultati parintii pentru a gasi impreuna

cele mai bune modalitati de administrare a medicatiei
283
 daca este posibil, se poate pune un parinte sa administreze
medicatia orala sub supravegherea asistentei
 se va evita insa sa se ceara ajutorul parintelui in cazul injectiilor,
deoarece copilul si-ar putea percepe parintele ca pe o sursa de
durere
 se va urmari stabilirea unei relatii cu copilul si parintii sai care sa
fie bazata pe incredere, astfel incat sa li se poata oferi suportul
necesar si sa li se stimuleze cooperarea, chiar si cand un
medicament cauzeaza disconfort
 daca copilul va fi injectat o data, i se poate permite sa aleaga el
locul injectarii dintre posibilitatile existente. Totusi, daca este
nevoie sa fie injectat de mai multe ori, rotatia locurilor de
injectare se va face face pe baza unui principiu clar
 cand se va administra medicatie unui copil mai mare, va trebui sa
i se arate onestitate si sa fie asigurat ca discomfortul va fi de
scurta durata. I se va sublinia ca trebuie sa ramana nemiscat
pentru siguranta lui, si pentru a-si diminua discomfortul. I se va
explica copilului si parintilor sai ca un asistent va ajuta sa tina
copilul pentru a sta nemiscat daca este necesar. Explicatiile
trebuie sa fie scurte si simple
 pentru a distrage atentia unui copil, poate fi pus sa numere chiar
inainte de injectie si i se poate lansa provocare sa incerce sa
ajunga la 10 pana se termina injectia
 daca copilul plange, nu trebuie certat, si nu trebuie permis nici
parintilor s-o faca. In schimb,unul din parinti poate sa tina copilul
mic si sa-l laude pentru cat de curajos este ca a lasat sa i se faca
injectia
 se poate pune un bandaj adeziv pe locul injectat ca forma de
recompensare a copilului pentru curajul sau
 daca medicatia este doar sub forma de tablete, se va consulta
farmacistul (sau o carte de referinta despre medicamente) pentru
a verifica daca nu cumva pisarea tabletei poate afecta eficacitatea
acesteia. Nu se va pune pastila intr-o cantitate mare de lichid
pentru ca exista riscul ca copilul sa nu bea toata cantitatea
nefiind astfel administrata intreaga doza prescrisa
 deoarece copiii mici nu pot comunica ce efecte are medicamentul,
vor trebui observate cu vigilenta eventuale semne de reactii
adverse la respectivul medicament. Se va face o lista cu
medicamente adecvate de urgenta calculand dozele in functie de
greutatea pacientului. Se va pune lista langa patul pacientului,
pentru a ajuta in cazul unei urgente
284
 daca exista dubii privind doza potrivita pentru un anume
medicament, se va consulta intotdeauna medicul care a prescris
medicamentul
 orice medicatie se va verifica de doua ori inainte de administrare
 se vor intrui parintii in privinta dozajelor corecte si a

administrarii tuturor medicamentelor prescrise. Daca parintele
va administra un medicament lichid, va fi sfatuit sa foloseasca
seringi de plastic, de unica folosinta. Pentru a fi sigur ca doza e
corecta, va fi sfatuit sa evite folosirea unei lingurite de ceai
 parintele va fi instruit cum sa foloseasca seringa orala
 se vor utiliza materiale scrise pentru a-i intari intelegerea
instructiunilor
 daca este necesa,copilul si familia sa pot fi invatati tehinca
injectiilor subcutanate (la copiii diabetici, de exemplu, care
necesita injectare repetata la domiciliu)
Locuri de injectare intramusculara :
Se va lua in considerare varsta, greutatea, si dezvoltarea

musculara a pacientului,tipul medicamentului si nivelul de absorbtie al
acestuia.
 zonele ventrogluteala si dorsogluteala : pentru un copil care poate

sa mearga si are peste 3 ani, se pot aceste 2 zone. Ca si vastus
lateralis, si zona ventrogluteala este relativ lipsita de vase de sange
importante, si nervi. Inainte de a se alege aceste zone se va verifica
daca copilul a mers in picioare cel putin 1 an pentru a-si fi
dezvoltat suficienta masa musculara
 deltoidul : pentru un copil in varsta de peste 18 luni, care necesita
administrare rapida a medicatiei, se va folosi aceasta zona.
Deoarece circulatia sangvina in acest muschi este mai alerta decat
in alti muschi, absorbtia medicamentului se va realiza mai repede.
Aceasta zona se va folosi cu atentie deoarece deltoidul nu se
dezvolta pe deplin inainte de adolecenta. La un copil mic deltoidul
este mic si apropiat de nervul radial, care poate fi atins la
inserarea acului
 folosirea injectoarelor subcutanate : au particularitatea folosirii
acelor de unica folosinta sau ejector sub presiune pentru a elibera
285
dozele prescrise ale medicamentului. Potrivite pentru folosire la
copii, aceste dispozitive elibereaza medicatia in siguranta si
corect. Desi relativ scumpe, aceste dispozitive, sunt usor de folosit.
De exemplu, studiile indica faptul ca insulina eliberata prin jet se
raspandeste mai rapid si este absorbita mai repede, deoarece se
evita acumularea intr-o singura zona a insulinei asa cum se
intampla cand se folosesc acele
Terapia intravenoasa :
 la copii, aceasta terapie poate fi prescrisa pentru a administra

medicamente sau pentru a corecta deficitul de fluide, pentru
imbunatatirea balantei electrolitice, sau pentru asigurarea
hranirii
 In cazul acestei terapii principala preocupare a asistentei trebuie
sa fie corelarea locului si echipamentului I.V. cu motivele terapiei
si cu varsta, dimeniunile si nivelul de mobilitate al pacientului. De
exemplu, o vena a scalpului este o zona tipica I.V. folosita in cazul
copiilor foarte mici, in vreme ce venele periferice ale mainii,
incheieturii, sau venele picioarelor pot fi mai potrivite pentru
copiii mai mari
 pe parcursul terapiei I.V. asistenta trebuie sa evalueze continuu
pacientul, cat si perfuzia, pentru a preveni excesul de fluide si alte
complicatii
 de cate ori este posibil, se va folosi un cateter in locul unui ac. Un
cateter flexibil e mai putin probabil sa perforeze peretele venei
Materiale necesare:
 solutiile perfuzabile
 perfuzoare
 infuzomate sau injectomate
 stativ
 solutie normal salina sau glucoza 5% pentru dilutii
 betadina
 seringi
 ace si catetere speciale pentru copii
286
 leucoplast
 manusi
 se va pregati tot echipamentul i.v. si se va pune la indemana

 se vor verifica datele de expirare a solutiilor perfuzabile si se va
examina continutul pentru a observa eventualele anormalitati
 se va deschide ambalajul perfuzorului, se va opri clema si se va
introduce, printr-o tehnica sterila, varful perfuzorului in
flaconului de solutie
 se va atarna punga sau sticla de suportul I.V. si se va umple
camera de picurare pana la jumatate, se va deschide clema si se
va scoate aerul din perfuzor inchizand apoi clema din nou
 daca se foloseste un infuzomat se va fixa tubulatura perfuozrului
in acesta , dupa ce s-a scos aerul
 se va securiza perfuzorul
 se va pregati o seringa cu solutie normal salina pentru spalarea
cateterului daca va fi
Implementare :
 se va verifica numele pacientului ( de obicei copii au o bratara la

mana cu numele lor)
 se va explica parintilor necesitatea terapiei intravenoase in
termeni pe care ei sai inteleaga
 va trebui chemat inca un membru al personalului medical ca sa
ajute si se vor informa parintii ca acesta va ajuta copilul sa stea
nemiscat pe durata procedurii
 se vor spala mainile si se vor pune manusi
 se va alege zona de insertie a acului sau a cateterului
 pentru a localiza o vena potrivita a scalpului, se va palpa locul
pentru a simti pulsatiile arteriale. Daca acestea se simt, se va alege
alt loc
 pentru a gasi un loc pentru punctionare periferica , se va aplica
un garou nu foarte strans pe bratul sau piciorul pacientului si se
va palpa pentru gasirea unei vene potrivite (vezi si tehnica
injectiei intravenoase la adult)
287
 daca se va insera un ac-fluture, se va spala tubajul conectat la ac
cu solutie normal salina sau glucoza 5%
 se va dezinfecta locul de punctionare stergandu-se cu o miscare
circulara, din centrul locului de insertie inspre exterior apoi se va
lsa sa se usuce
 se va introduce acul in vena. Se va urmariti ca sangele sa curga
inapoi prin cateter sau prin tubajul acului, fapt care confirma ca
acul se afla in vena
 se va desface garoul si se va atasa perfuzorul la cateter ornindu-se
perfuzia cu rata potrivita
 se va securiza cateterul si perfuzorul si se va aplica un pansament
sau fixator semipermeabil si transparent peste cateter
 se va verifica locul insertiei frecvent pentru a vedea daca sunt
semne de infitratii, si se va verifica sticla sau flaconul cu solutie
perfuzabila pentru a vedea cantiatea administrata
 se vor schimba fixatorul cateterului I.V. la fiecare 24 de ore
pentru a preveni infectiile. De asemenea, se va schimba si
perfuzorul la fiecare 48 ore si flaconul cu solutie la 24 ore
 se va schimba locul de insertie, daca este posibil , la 72 ore pentru
a reduce riscul infectiilor.Daca intr-o urgenta sau chiar in afara
spitalului s-a efectuat insertia fara dezinfectarea locului, cateterul
trebuie schimbat chiar inainte de 72 ore
 se va incerca alegerea unui loc de insertie care sa nu puna copilul

in discomfort sau care sa il impiedica sa stea comfortabil. De
exemplu, daca un copil obisnuieste sa-si suga degetul mare de la
mana dreapta se va evita sa se monteze cateterul in mana lui
dreapta
 se vor avertiza parintii daca se va folosi ca loc de insertie o vena a
scalpului si vor fi anuntati ca trebuie sa se rada o mica portiune
de par
 in cazul unui copil mai mare , acesta trebuie incurajat sa participe
la alegerea locului insertiei daca e posibil, pentru a-i da senzatia
unui control asupra situatiei
 daca copilul este activ, se va alege un loc in partea de sus a
corpului, pentru ca copilul sa se poata da jos si dupa insertie
 se va evalua necesitatea de restrictionare a pacientului dupa
insertia echipamentului I.V. Se vor aplica aceste masuri doar daca
miscarea acului sau a cateterului din loc este iminenta. Daca este
288
neceasar sa se folosasca aceste masuri, se va evalua pacientul
periodic si se va indeparta procedura de restrictie la intervale
frecvente, pentru a-i permite sa se miste. Se vor incuraja
parintii sa-si tina copilul in brate si sa-i asigure comfortul in
timpul cat nu e aplicata restrictionarea
 pentru o mai buna monitorizare a solutiilor perfuzate si o mai
mare usurinta de dozare, se vor folosi infuzomatele
 se poate aplica un unguent antimicrobial peste locul insertiei
pentru a fi prevenite infectiile.
 copiii care necesita aceasta terapie pe termen lung pentru

administrarea medicatiei sau pentru hranire, pot continua
procedura si acasa
 se vor invata parintii, daca se poate, cum sa identifice si sa
controleze eventualele complicatii. (infiltratii la locul de insertie sau
infundarea cu cheaguri a acului). Se vor suplimenta explicatiile
verbale cu materiale scrise. Inainte de externare, parintii vor fi pusi
sa utilizeze sub supraveghere pompa de infuzie pentru a observa
care le sunt punctele slabe in intelegere si de ce alte instructiuni si
deprinderi mai au nevoie in folosirea corecta a echipamentului
 la externare este indicat sa existe un aranjament cu serviciile care
ofera asistenta medicala la domiciliu, astfel incat sa existe o
asistenta care sa viziteze pacientul zilnic, pentru 2-3 zile, ca sa
asigure suportul si ghidarea initierii terapiei la domiciliu. Parintii
vor fi informati ca dupa primele vizite zilnice ale asistentei, in
urmatoarea perioada va veni o data la 2-3 zile pentru a evalua
locul insertiei, a asigura ingrijirea necesara si a raspunde la
intrebari daca exista nelamuriri
Complicatii :
 infectiile la locul de insertie

 fluidele in exces,
 dezechilibrarea balantei electrolitice
 infiltratiile
 deficientele circulatorii
289
Terapia sub cort :
Este o terapie umeda , un cort improvizat in care este un

nebulizator care transforma apa distilata in vapori. Beneficiile aceste
terapii includ asigurarea unui mediu rece, umed, pacientului. Aceasta
atmosfera usureaza respiratia, si contribuie la diminuarea edemelor
tractului respirator, la lichefierea secretiilor, si reduce febra. Daca este
nevoie oxigenul poate fi administrat alaturi de umiditate.
 schelet de cort si foi de cort din plastic

 lenejerie de pat
 aleze
 2 paturi de baie
 aparat de nebularizare prevazut cu rezervor de apa si filtru
 aparat de oxigen
 apa distilata sterila
 optional : hainute si incaltari pt copii si scaunel special pt copii.
 se vor revede regulile spitalului pentru a vedea cine este

competent sa realizeze aceasta terapie. In unele spitale asistentele
fac acest lucru, in altele o fac medicii specialisti in boli
respiratorii
 se spala mainile si se monteaza cadrul cortului la capatul
patutului, se acopera salteaua cu o aleza, apoi cu o patura de baie
 se umple rezervorul aparatului de nebulizare cu apa distilata
sterila si se verifica daca orifciul de intrare a aerului are un filtru
curat
 daca pacientul va avea oxigen in cort, acesta va fi setata
corespunzator
 se va astepta 2 minute dupa ce umiditatea incepe sa umple cortul
pana sa fie introdus pacientul
290
Implementare :
 se va explica cu grija scopul acestei terapii pacientului si

parintilor sai pentru a scadea nivelul anxietatii si a stimula
cooperarea. Se vor utiliza termeni care pot fi intelesi. Cand se
discuta cu parintii se poate compara aceasta terapie cu un
vaporizator. Cand se vorbeste cu pacientul( copilul), se poate
compara cortul cu cabina unei nave spatiale, de exemplu
 se va ridica capul patului intr-o pozitie care sa asigure comfortul
pacientului. Daca copilul este foarte mic va putea fi asezat intr-un
scaunel special , stand intr-o pozitie cat mai spre verticala il va
ajuta sa mobilizeze secretiile. Daca pacientul va sta singur in cort,
va trebui sa stea in decubit lateral pentru a-l impiedica sa inghita
mucus din secretiile lichefiate si din tusea productiva
 se vor folosi hainutele pentru copii si cea de-a doua patura de baie
daca e nevoie, pentru ca pacientului sa nu-i fie frig pe masura ce
vaporii se condenseaza pe peretii cortlui
 se vor schimba asternuturile si hainutele copilului pe masura ce se
umezesc si i se va verifica temperatura frecvent pentru prevenirea
hipotermiei
 se monitorizeaza pacientul cu atentie pentru a observa orice
schimbare in starea sa
 daca copilul devine iritabil si necooperant va trebui scos afara din
cort si calmat, eventual cu ajutorul parintilor, deoarece
iritabilitatea excesiva creste nivelul respirator si creste consumul
de oxigen. Dupa ce se va calma, copilul va fi introdus din nou in
cort
 deoarece doar cortul nu va putea impiedica copilul sa cada din
pat, se va ridica grilajul patului de jur imprejur. Se va verifica
frecvent pacientul
 se va permite copilului sa aiba jucarii in cort pentru a-l distra.

Pentru a amuza copilul se pot atarna jucarii de plastic de jur
imprejur pe barele ce formeaza scheletul cortului. Totusi, nu va fi
incurajat sa se joace cu jucarii din materiale ce pot absorbi
291
umezeala si pot asigura un mediu propice pentru dezvoltarea
bacteriilor
 nu se permit jucariile elctrice sau care functioneaza pe baza de
baterii
 se va dota copilul cu un clopotel aplicat la mana ca mijloc de
alarma. Pentru a reduce cat mai mult riscul declansarii unui foc
sau a unei explozii(mai ales ca se utilizeaza si oxigen in aceasta
terapie) se va interzice fumatul in apropierea cortului
 daca pacientului i se administreaza oxigen, se va verifica
procentajul la fiecare 4 ore
 pentru a-l spala, se va scoate pacientul din cort prevenind astfel
hipotermia
 daca cortul va fi folosit acasa, se va arata parintilor cum sa-l

monteze, si cum sa-l curete corect
9.4.RESUSCITAREA CARDIOPULMONARA PEDIATRICA:
Un adult care necesita resuscitare cardiopulmonara de obicei

sufera de o tulburare cardiaca primara sau de aritmie care a stopat
activiatatea inimii. Un copil care necesita resuscitare, de obicei sufera de
hipoxie cauzata de dificultati in respiratie sau chiar de oprirea
respiratiei. Majoritatea crizelor pediatrice care necesita resuscitare pot
fi prevenite. Acestea includ accidente rutiere, inecare, arsuri, inhalare
de fum, caderi, otraviri, sufocare ( ingerare de corpuri straine mici, ca
jucariile si mancarea). Alte cauze care stau la baza opririi respiratiei la
copii includ laringospasmul, si edeme din cauza infectiilor la nivelul
tractului superior respirator, si sindromul mortii subite la copil.
Avand la baza acelasi pricipiu, resuscitarea atat la adulti cat si la
copii si nou-nascuti, are ca scop sa restaureze functia cardiopulmonara,
pompand inima victimei, si ventiland plamanii pana cand functia lor
292
naturala se reia. Totusi tehnicile de efectuare a resuscitarii difera de la
caz la caz daca este vorba de copii, adulti sau nou-nascuti.
Pentru scopurile resuscitarii, Asociatia Inimii din America
defineste pacientii pe baza varstei lor. Astfel : nou-nascut=sub varsta de
1 an, copil=1-8 ani, adult=dupa varsta de 8 ani.
Sansele de supravietuire cresc cu cat resuscitarea este initiata mai
rapid, si cu cat sunt mai repede implementate sistemele avansate de
suport al vietii. Totusi, oricat de repede s-ar vrea sa se actioneze
aplicand manevrele de resuscitare asupra unui copil, mai intai trebuie
sa se determine daca in deficienta respiratorie a pacientului este vorba
de o obstructie mecanica sau de o infectie,( ca de exemplu
epiglotita).Epiglotita nu necesita resuscitare dar necesita interventie
medicala imediata.Resuscitarea se aplica doar cand copilul nu respira.
- resuscitarea nu necesita echipament special, ci doar o suprafata dura

pe care sa fie plasat pacientul
Implementare :
 se va scutura usor de umeri copilul aparent inconstient si se va

striga la el pentru a obtine un raspuns sau o reactie. Daca copilul
este constient dar are dificultati de respiratie, va fi ajutat sa stea
intr-o pozitie care sa-i usureze respiratia( daca nu s-a asezat deja
singur in aceasta pozitie)
 se va chema ajutor pentru a primi asistenta de urgenta. Daca este
o singura persoana si copilul nu respira, se va aplica resuscitarea
timp de 1 minut inainte de a chema ajutoare. Se va pozitiona
copilul in decubit dorsal pe o suprafata dura, de obicei pe pamant.
Suprafata ar trebui sa ofere rezistenta necesara compresiei
adecvate a inimii
 daca trebuie ca copilul sa fie intors dintr-o pozitie in care a fost
gasit, i se va tine bine capul si gatul si va fi intors cu totul, ca pe
un intreg pentru a evita sa-i fie afectata coloana vertebrala
Eliberarea cailor aeriene:
293
 se va ingenunchea langa umarul copilului. Se va pune o mana pe
fruntea copilului si cu cealalta mana i se va deschide usor gura
apasandu-i-se pe barbie
 se va evita presarea gatului copilului cu degetele pentru a nu-i
obstructiona caile aeriene
 nu se va lasa niciodata gura copilului total inchisa
 daca se suspecteaza o afectare a gatului, se va folosi manevra de
deschidere a gurii actionand asupra falcilor pentru a nu misca
gatul copilului. Pentru a face asta, se va ingenunchea langa capul
copilului . Se vor tine coatele pe pamant, se vor pune degetele
mari de la maini la colturile gurii copilului si se vor plasa doua
sau trei degete ale fiecarei maini sub falca inferioara, apoi se vor
trage falcile in sus
 in timp ce se va mentine o cale aeriana deschisa, se va pune
urechea langa gura si nasul copilului pentru a-i simti respiratia.Se
va urmari daca pieptul se misca, se asculta expiratia si se incerca
sa se simta aerul expirat pe obrazul resuscitatorului
 daca copilul respira, se va mentne calea aeriana deschisa si se va
monitoriza respiratia
 daca se suspecteaza ca exista o obstructie mecanica care
blocheaza respiratia, indiferent daca copilul este constient sau nu,
se incearca eliberarea caii aeriene asa cum s-ar proceda in cazul
unui adult, dar cu doua exceptii: nu se va folosi manevra de
cautare oarba a obiectului ( sa fie cautat cu degetele daca nu este
intai vizualizat deoarece poate complica lucrurile), si se vor
adapta tehnicile la dimensiunile copilului
Restaurarea ventilatiei :
 daca copilul nu respira, i se va mentine gura deschisa, se va

inspira adnac , se va apasa cu doua degete pe narile copilului
pentru a i le pensa si apoi se va acoperi gura copilului cu cea a
salvatorului
 astfel pozitionat, salvatorul va efectua doua expiratii lente si cu
pauza intre ele
 daca prima incercare de acest fel esueaza in a-i reda copilullui
respiratia spontana, se va repozitiona capul astfel incat sa aiba
gura deschisa si se va incerca din nou
294
 daca si a doua incercare esueaza se poate deduce ca exista un
obiect care obstrueaza caile respiratorii si se vor repeta pasii de
eliberare a cailor respiratorii
 daca se inlatura corpul strain, se verifica apoi respiratia si
pulsul.Daca nu are puls , se aplica manevra de compresie a
pieptului
Restaurarea batailor inimii si a circulatiei :
 se va evalua starea circulatiei sangvine palpand artera carotida

pentru a simti pulsul
 se va localiza artera carotida cu doua-trei degete de la o singura
mana. De cealalta mana resuscitatorul se va ajuta pentru a-i
mentine capul intr-o pozitie care pastreaza gura deschisa. Se vor
pune degetele pe mijlocul gatului copilului, pe partea cea mai
apropiata si se trece usor cu degetele peste sanţul format intre
trahee si muschii sternocleidomastoidieni. Se va palpa artera 5-10
secunde pentru a simti pulsul copilului
 daca se simte pulsul copilului, se va continua sa i se faca respiratie
gura la gura, oferindu-i cate respiratie la fiecare 3 secunde
( 20respiratii/minut)
 daca nu se simte pulsul copilului, se va incepe procedura de
compresie a pieptului
 se va ingenunchea langa pieptul copilului. Cu ajutorul mainii mai
apropiate de picioarele copilului, se va localiza marginea cea mai
de jos a diafragmului, pe partea pe care se afla resuscitatorul
 se vor tine lipite indexul si degetul din mijloc, si miscandu-le in
susul diafragmului, inspre locul unde coastele se intersecteaza cu
sternul, se va pune degetul din mijloc in acel loc si indexul langa el
 se va ridica mana si se va pozitiona podul palmei chiar deasupra
locului unde fusese indexul. Podul palmei trebuie sa fie aliniat cu
axa strenului
 se va folosi podul palmei de la o singura mana si se va aplica o
conmpresie pe pieptul copilului, apasandu-l in jos ( 2,5-4 cm).
Compresiile se vor aplica in serii de cate 5, la o rata de 100 de
presari pe minut
 dupa fiecare 5 compresii, i se va face respiratie gura la gura. Se va
aplica Aplicati o respiratie gura la gura la fiecare 5 compresii fie
ca este un singur salvator , fie ca sunt doi
295
 dupa 20 de cicluri (1minut) de resuscitare cardio-pulmonara se va
palpa din nou pulsul pentru a detecta bataile inimii. Daca nu se
simte pulsul, se vor continua compresiile pieptului si respiratia
gura la gura.Daca se simte pulsul, se va verifica daca exista
respiratie spontana. Daca nu exista, se va aplica o respiratie gura
la gura la fiecare 3 secunde si se va continua monitorizarea
pulsului. Daca copilul incepe sa respire spontan, i se va mentine
gura deschisa si i se va monitoriza atat respiratia cat si pulsul
 calea respiratorie a unui copil mic poate fi foarte usor blocata de

limba sa. In acest caz, simpla deschidere a gurii, poate elimina
obstructia
 cand se vor efectua compresiile cardiace, se vor face miscari line ,
egale.Se vor tine degetele mainii in sus si se va presa pieptul
copilului doar cu podul palmei. De asemenea, se vor cronometra
miscarile pentru ca perioada de compresie si de relaxare sa fie
egale, astfel incat aceste compresii sa fie eficiente si corect
realizate
 daca un copil are dificultati respiratorii si unul din parinti este
prezent, se va incerca sa se afle daca copilul a avut recent febra,
sau vreo infectie la nivelul tractului superior respirator. Daca da,
se poate suspecta existenta epiglotitei.In acest caz, nu se va incerca
manipularea caiilor respiratorii pentru ca poate aparea
laringospasmul care sa obstructioneze complet calea respiratorie.
Se va aseza copilul intr-o pozitie comfortabila, si i se va
monitoriza respiratia, pana cand este asigurata asistenta
specializata
 se va insista in incercarea de a indeparta o obstructionare a cailor
respiratorii. Pe masura ce se dezvolta hipoxia, muschii copilului se
vor relaxa, usurand indepartarea obiectului strain
Efectuarea CPR la nou-nascuti ( copii pana intr-un an )
Eliberarea cailor aeriene :
296
 pentru a indeparta o obstuctie la acest nivel, se va tine copilul cu
fata in jos pe antebratul, tinandu-l cu capul mai jos fata de
trunchi. Antebratul se va sustine pe coapsa
 se va folosi podul palmei de la mana ramasa libera si se vor
aplica 5 lovituri usoare intre umeri. Bataile acestea pe spate sunt
mai sigure la nou-nascuti decat actiunile la nivel abdominal, din
cauza dimensiunilor reduse ale ficatului, a apropierii prea mari cu
organele vitale, si din cauza masei musculare abdominale reduse
 daca calea respiratorie ramane blocata, salvatorul va pune
copilul intre mainile si antebratele sale si ii va aplica lovituri
usoare pe spate
 pastrandu-i-se capul mai jos fata de trunchi, i se vor aplica 5
lovituri usoare in zona mediana a sternului, folosind doar al
doilea si al treilea deget de la mana, pentru a creste presiunea
intratoracica suficient incat sa-i declanseze tusea, prin care va
elimina obiectul care blocheaza calea. Se va tine capul copilului
ferm ca sa se previna ranirea lui in vreun fel
 se va repeta operatiunea pana cand obstructia este indepartata
sau pana cand copilul isi pierde cunostinta
 nu se va face manevra de cautare oarba a obniectului strain fara a
fi vizualizat, deoarece, la un nou-nascut aceasta manevra poate
impinge obiectul mai in spate pe calea respiratorie agravand
obstructia. Se va indeparta doar un obiect care se va vedea clar
Revenirea cunostintei copilului (readucerea lui in simtiri) :
 daca copilul isi va pierde cunostinta, va fi pozitionat astfel incat

sa tina gura deschisa si i se va aplica respiratia gura la gura de 2
ori
 daca nu isi revine se va repozitiona capul in pozitia corecta si i se
vor aplica din nou respiratii gura la gura. Daca si aceasta
procedura esueaza, se va repeta procedura de indepartare a
obiectului strain
 daca corpul strain este indepartat se va evalua pulsul si respiratia
 se vor continua eforturile de resuscitare daca este nevoie
Asigurarea ventilatiei :
 se va etansa nasul si gura copilului cu gura salvatorului
297
 se va aplica o respiratie usoara si scurta pentru ca plamanii unui
copil mic acumuleaza un volum de aer mult mai mic decat in
cazul adultilor. Daca pieptul copilului incepe sa se ridice si sa
coboare, inseamna ca acea cantitatea de aer oferita de este
adecvata
 se va continua respiratia gura la gura aplicandu-i cate o respiratie
la fiecare 3 secunde (20 respiratii/minut), daca i se poate detecta
pulsul
Restaurarea batailor inimii si a circulatiei :
 se va evalua pulsul copilului palpand artera brahiala, localizata pe

interiorul partii superioare a bratului, intre cot si umar. Daca se
simte pulsul, se va continua respiratia gura la gura dar fara a
initia compresiile pieptului copilului. Acestea se vor incepe doar
daca nu se poate detecta pulsul copilului
 pentru a localiza inima copilului, se va trage o linie imaginara
intre mameloanele copilului. Se vor pune trei degete direct
dedesubt si perpendicular pe aceasta linie dintre mameloane.
Apoi se va ridica indexul, pentru ca degetul mijociu si al treilea sa
fie una in partea de dedesubt a liniei imaginare. Se vor utiliza
aceste doua degete pentru a apasa sternul ( 1.3 – 2.5 cm) cu cel
putin 100 compresii/minut
 se va asigura o respiratie la fiecare 5 compresii aplicate. Se va
mentine acest ritm chiar daca este un singur salvator sau daca
sunt doi. Aceasta proportie permite circa 100 compresii/minut si
20 respiratii /minut la un nou nascut
CAPITOLUL 10
INGRIJIREA GERIATRICA
10.1.EVALUAREA FUNCTIONALA A VARSTNICULUI:
Introducere :
298
In zilele noastre a crescut media sperantei de viata fata de trecut.
Desi 40 % din oamenii cu varsta peste 65 de ani pot solicita ocazional sa
fie gazduiti intr-un centru de asistenta, numai 5% dintre varstnici
solicita asistenta specializata pe termen lung ; restul isi pot mentine
autonomia. Totusi, aproape 80% dintre varstnici au cel putin o
afectiune cronica – de obicei artrita, afectiuni cardiace sau respiratorii,
hipertensiune, auz si vedere deficitare. Aceste probleme de obicei apar
simultan restrangand capacitatea pacientului si a familiei sale de a
functiona normal. Cand este acordata asistenta unui pacient varstnic de
obicei se vor implementa proceduri similare cu cele folosite pentru orice
alt pacient adult. Totusi, trebuie tinut seama de modificarile
psihosociale, fiziologice si biologice care apar in mod normal odata cu
inaintarea in varsta. Deoarece schimbarile de functionare a
organismului asociate imbatranirii pot afecta actiunile medicatiei va
trebui sa fie inteles modul cum influenteaza anumite medicamente
pacientii varstnici. Scopul ingrijirii trebuie sa fie imbunatatirea
tolerantei la medicatia administrata si evitarea pe cat posibil a reactiilor
adverse si a interactiunilor. Un pacient varstnic va trebui, de asemenea,
sa fie ajutat sa faca fata unor anumite probleme cum ar fi caderile sau
incontinenta urinara si fecala. In timpul ingrijirii fizica, se va putea
totodata sa fie prezentat cazul varstnicului atat familiei cat si serviciilor
sociale si de sanatate care pot asigura suportul in vederea imbunatatirii
calitatii vietii pacientului si-i pot oferi posibilitatea sa ramana autonom
cat mai mult timp posibil.
Evaluarea functionala :
 este folosita pentru a evalua nivelul starii de bine al persoanei cat

si capacitatea, ca adult varstnic, de a-si purta in mod autonom de
grija
 va ajuta la identificarea nevoile personale si a punctelor slabe in
ingrijirea personala,va furniza baza de la care se va porni
intocmirea planului de ingrijire a carui scop sa fie cresterea
gradului de autonomie a varstnicului, va oferi un feed-back in
privinta tratamentului si reabilitarii
 evaluarea se va folosi pentru identifica si suplini nevoile
varstnicului cu serviciile potrivite cum ar fi asigurarea menajului,
ingrijirea la domiciliu, ingrijirea zilnica care sa ajute pacientul sa-
299
si mentina autonomia. Sunt disponibile numeroase metode de
intocmire a unei o evaluari metodice functionale
Metode de evaluare functionala a varstnicului :
 Indexul Katz: privind activitatile traiului de zi cu zi este o metoda

foarte des folosita pentru evaluarea abilitatilor de a realiza 6
activitati zilnice de ingrijire personala: imbaiere, imbracare,
asigurarea igienei, transferul, controlul sfincterelor, hranirea.
Descrie nivelul functional al pacientului la un anumit moment in
timp si puncteaza obiectiv performantele sale
 Scala Lawton : evalueaza capacitatea de a realiza activitatile de
ingrijire personala mai complexe. Se refera la activitatile necesare
pentru a-si sustine traiul autonom cum ar fi : capacitatea de a
folosi telefonul, de a gati, de a face cumparaturi, de a spala rufe,
de a gestiona resursele financiare, de a-si administra medicatia si
de a-si pregati masa. Activitatile sunt cotate pe o scala de la 1 la 3
incepand cu autonomia (capacitate totala de a realiza activitatile),
continuand cu a avea nevoie de un oarecare sprijin si sfarsind cu
incapacitatea totala
 Scala si indexul Barthel : evalueaza urmatoarele 10 functii in
autoingrijire : hranirea, mutarea din caruciorul cu rotile in pat si
invers, efectuarea igienei personale, deplasarea pana la si de la
toaleta, imbaierea, deplasarea pe suprafete drepte,fara denivelari,
impingerea caruciorului cu rotile, urcarea si coborarea scarilor,
imbracare/dezbracare, mentinerea continentei intestinale,
controlarea vezicii urinare. Fiecare item este notat conform cu
gradul de asistenta necesara ; dupa un timp, rezultatele vor arata
o imbunatatire sau un declin. O scala similara numita Scala de
evaluare a autoingrijiriii Barthel, e o scala mai detaliata privind
evaluarea functionala. Ambele instrumente furnizeaza informatii
care ajuta la determinarea tipul de ingrijire necesara
 Scala de Resurse Sociale OARS (Cercetari si servicii pt varstnicii
din America) este un instrument de evaluare dezvoltat la
Universiatea Duke in 1978. Este o metoda multidimensionala si
evalueaza nivelul functionarii in urmatoarele 5 domenii:resurse
sociale, resurse economice, sanatatea fizica , sanatatea psihica si
activitati ale traiului de zi cu zi. Principalele activitati ale traiului
de zi cu zi includ mobilitatea, imbracarea, igiena personala,
300
hranirea, mersul la toaleta, si factori legati de continenta. Totusi,
aceste activitati pot fi extinse pentru a include si activitati
instrumentale (cumparaturi, ingrijirea locuintei, utilizarea
telefonului, platirea facturilor, administrarea medicatiei, gatitul,
si spalarea rufelor) cat si alte activitati mai complexe (activitati
sociale, voluntare, ocupationale, recreative). Fiecare domeniu e
marcat pe o scala de la 1 la 6. La sfarsitul evaluarii este
determinat un scor cumulativ privind deficientele. Cu cat scorul
este mai mic, cu atat mai mare este nivelul deficientei.
- documentatia( formulare tip de completat) necesara uneia din

metodele de evaluare functionala care se foloseste in spital
- se va explica testul pacientului si i se va comunica locatia

efectuarii sale (camera de spital sau de tratament)
Implementare:
 se va revede istoricul in materie de sanatate al pacientului pentru

a obtine date individuale despre pacient si pentru a intelege
problema in profunzime cat si modificarile fizice subtile
 se vor obtine date biografice, inclusiv numele pacientului, varsta,
data nasterii si asa mai departe daca acestea nu exista deja
 folosindu-se instrumente de evaluare functionala, pacientul va fi
rugat sa raspunda la intrebari. Daca pacientul nu poate raspunde,
se vor obtine raspunsurile de la cei care-i acorda ingrijire
 evaluarea fnctionala a varstnicului trebuie facuta cat mai repede

din momentul internarii sale
 intreaga evaluare va fi revizuita si actualizata de fiecare data
cand o modificare importanta apare in starea fizica si mentala a
pacientului
 cand este folosita Scala Lawton, evaluarea pacientului se va face
in termeni specifici sigurantei: de exemplu, o persoana poate fi
301
capabila sa gateasca o masa simpla pt sine dar poate uita aragazul
aprins dupa ce a gatit
 atat indexul Barthel cat si Scala de evaluare a autoingrijirii
Barthel sunt folosite ca instrumente mai des in recuperarea
varstnicilor si in ingrijirile pe termen lung pentru a consemna
imbunatatirea capacitatilor pacientului
10.2 TRATAMENTE
Controlul incontinentei :
 la pacientii varstnici incontinenta este de obicei urmarea pierderii

sau deficientei sfincterului urinar sau anal
 incontinenta poate fi temporara sau permanenta
 aproape 10 milioane de adulti se confrunta cu o forma de
incontinenta urinara ; aceasta include circa 50% din 1.5 milioane
de oameni aflati in centrele de ingrijire. Incontinenta fecala
afecteaza pana la 10% din pacientii acestor centre
 contrar unei opinii larg raspandite, incontinenta urinara nu este
nici boala, nici o partcularitate a imbatranirii normale.
Incontinenta poate fi cauzata de confuzie, deshidratare, sau
reducerea mobilitatii. Este, de asemenea, un simptom al unor
diverse tulburari, cum ar fi hiperplasia prostatica , calculi urinari,
cancer al vezicii urinare, infectii ale tractului urinar, AVC,
neuropatie diabetica, sindromul Guillain-Barre, scleroza multipla,
cancerul de prostata, prostatita, leziuni la nivelul coloanei
vertebrale, contractarea uretrei. Mai poate fi cauzata de afectarea
sfincerului uretral in urma prostatectomiei. Pe linga acestea,
anumite medicamente, inclusiv diureticele , halucinogenele,
sedativele, anticolinergicele, antihipertensivele, pot declansa
incontinenta urinara
 incontinenta urinara poate fi acuta sau cronica. Cea acuta e
rezultatul tulburarilor care sunt potential remediabile, cum ar fi:
delirul, deshidratarea, retentia urinara, reducerea mobilitatii,
infectii sau inflamatii, reactii adverse ale unor medicamente, si
302
poliuria. Cea cronica apare sub 4 forme distincte: stresul,
abundenta urinara, nevoie imperioasa, si incontinenta functionala
 in incontinenta care are la baza stresul scurgerile au loc in urma
unei sfortari fizice bruste, cum ar fi de exemplu: un stranut, tusea,
sau o miscare brusca. In abundenta urinara, retentia urinei duce
la scurgeri pentru ca vezica dilatata nu se poate contracta
suficient pentru a controla scurgerile de urina. In incontinenta
caracterizata de nevoia imperioasa pacientul nu-si poate controla
impulsul de a urina. In sfarsit, in incontinenta functionala totala
scurgerile de urina apar in ciuda faptului ca vezica si uretra
functioneaza normal. Aceasta situatie este de obicei legata de
factori cognitive si de mobilitate
 incontinenta fecala, scaparea involuntara a materiilor fecale,
poate aparea gradual (ca in cazul dementei) sau brusc (leziunile
coloanei vertebrale). De obicei este rezultatul problemelor de
acest ordin aparute in urma reducerii mobilitatii din diverse
cauze: dieta neadecvata, sau o stare anala dureroasa netratata.
Poate fi, de asemenea, rezultatul administrarii laxativelor pe
termen lung, ingerare redusa de lichide, deficiente neurologice,
interventii chirurgicale la nivel pelvian, prostatic sau rectal,
folosirea anumitor medicamente intre care antihistaminicele,
psihotropicele, si preparatele pe baza de fier. Fiind rareori
intalnita in afectiuni serioase, incontinenta fecala poate deteriora
serios starea de bine din punct de vedere fizic si psihologic a unui
pacient varstnic
 pacientii cu incontinenta urinara si fecala trebuie evaluati foarte
serios in vederea depistarii tulburarilor ce stau la baza acestor
manifestari. Majoritatea pot fi tratate, cateva pot fi chiar
vindecate. Tratamentul are ca scop controlarea starii de
incontinenta prin actiuni la nivelul vezicii si intestinului, sau prin
alte tehnici de coordonare comportamentala, modificarea dietei,
terapia medicamentoasa, si posibil prin interventii chirurgicale.
Interventia chirurgicala corectiva in cazul incontinentei urinare
include rezectia transuretrala a prostatei la barbati si injectii cu
colagen la nivel uretral atat la barbati cat si la femei, refacerea
peretelui anterior vaginal sau sprijinirea retropelvica a vezicii
urinare la femei, dispozitiv uretral, marirea vezicii
303
 manusi
 stetoscop(pt a asculta suntele de la nivelul intestinelor)
 agent lubrifiant
 crema contra umezelii
 supozitoare antidiareice sau laxative
 pampers sau tampoane speciale pentru incontinenta
 plosca
 recipient cu eprubete pentru recoltare probe biologice
 eticheta
 formulare laborator pentru solicitare analize
 recipient de colectare a materiilor fecale
 cateter urinar.
Implementare :
Incontinenta urinara :
 pacientul va fi intrebat cand a observat pentru prima data

scurgerile urinare si daca acestea au aparut dintr-odata sau
treptat.
 se va cere pacientului sa-si descrie obiceiurile sale urinare (de
obicei incontinenta apare ziua sau noaptea, daca simte nevoia
acuta sa mearga din nou la toaleta dupa ce deja a fost, daca simte
impulsuri acute de a merge la toaleta)
 pacientul va fi rugat sa-si masoare controlul asupra
sfincterului ( daca are un oarecare control sau nu are deloc
control)
 daca cateodata poate urina controlat va fi rugat sa precizeze
cand si cat urineaza de obicei
 se vor evalua problemele legate de incontinenta cum ar fi :
urinarea intermitenta, frecventa, cat de acuta este nevoia de a
mictiona, urinarea pe timpul noptii, intermitenta si forta cu care
urineaza
 pacientul va fi rugat sa precizeze ce tratamente a mai urmat
pentru incontinenta sau ce masuri a luat de unul singur. Va fi
intrebat ce medicamente foloseste inclusiv cele neprescrise de
medic
304
 se va evalua mediul in care traieste pacientul : daca exista o
toaleta sau un recipient care sa poata fi folosit de urgenta, cat ii ia
pacientului sa ajunga la ele, dexteritatea manuala( cat de repede
se dezbraca odata ajuns in baie)
 se va evalua starea mentala si functiile cognitive ale pacientului
 se va cuantifica cantitatea zilnica de lichide pe care pacientul
obisnuieste sa o bea
 se va reverifica medicatia pacientului si istoricul alimentar pentru
a identifica medicamente si alimente care pot afecta digestia sau
eliminarile
 se va reverifica istoricul medical al pacientului (mai ales numarul
si tipul de nasteri, histerectomia la femei, tulburari ale prostatei la
barbati, diabet, leziuni vertebrale sau tumori, AVC, interventii
chirurgicale la nivelul vezicii, prostatei sau la nivel pelvic)
 se va evalua starea pacientului pentru a vedea daca exista
tulburari precum delirul, deshidratarea, retentia urinara,
mobilitatea redusa, infectiile, inflamatiile, poliuria
 se vor recolta probe biologice pentru testele de laborator confrom
recomandarilor medicului. Se va eticheta fiecare eprubeta si se va
trimite la laborator impreuna cu un formular de solicitare
 se va incepe controlarea incontinentei prin implementarea unui
program adecvat de actiuni asupra vezicii
Tratarea incontinentei urinare :
Pacientul incontinent se simte de obicei frustrat, jenat, si lipsit de

speranta. Din fericire, problema sa poate fi de obicei solutionata prin
reantrenarea vezicii – un program care are ca scop stabilirea unui
obicei de mictionare regulata. Pentru implementarea acestui program
trebuie facuti mai multi pasi
 evaluarea obiceiurilor de eliminare existente ( se vor evalua in
primul rand obiceiurile pacientului privind ingerarile si
eliminarile si motivele pentru fiecare pierdere de urina
accidentala(cum ar fi cea aparuta in urma unui acces de tuse) .Se
va utiliza un registru al monitorizarilor incontinentei)
 stabilirea unui calendar pt urinare- pacientul va fi incurajat sa
mictioneze regulat, de exemplu la fiecare 2 ore. Daca se poate
controla aceste 2 ore, se va creste intervalul cu cate 30 min in
fiecare zi pana cand atinge intervalul de la 3 la 4 ore intre
urinari. Pacientul va fi invatat sa practice tehnici de relaxare cum
ar fi respiratia adanca, care ajuta la diminuarea nevoii resimtite
305
 inregistrarea rezultatelor si mentinerea unei atitudini pozitive-
se va tine un registru al continentei si al incontinentei aproximativ
5 zile pentru a sustine pacientul in eforturile sale de a ramane
continent. Mentinerea unei atitudini pozitive atat din partea
asistentei cat si a pacientului este de o importanta majora in tot
acest proces
 se va aseza patul pacientului langa baie sau toaleta portabila. Se
va lasa o lumina aprinsa noaptea. Daca pacientul necesita sprijin
pentru a se da jos din pat sau din scaunul cu rotile, se va raspunde
prompt apelului sau pentr a-l ajuta
 se va instruiti pacientul in privinta masurilor de preventie a
infectiilor tractului urinar, cum ar fi ingerarea adecvata de lichide
(cel putin 2 l/zi daca nu este contraindicata), sa poarte lenjerie
intima de bumbac, sa se spele cu sapunuri care nu irita
 se va incuraja pacientul sa urineze golind complet vezica inainte si
dupa mese, la ora de culcare
 pacientul va fi sfatuit sa urineze de cate ori simte nevoia
 va fi instruit sa ia diureticele prescrise cand se trezeste dimineata
 va fi sfatuit sa limiteze consumul de somnifere, sedativele, si
alcoolul, deoarece acestea diminueaza nevoia de a urina si pot
amplifica incontinenta mai ales in timpul noptii
 daca pacientul este supraponderal, va fi incurajat sa slabeasca
 va fi invatat sa efectueze exercitii pentru intarirea musculaturii
pelvine( exercitiile Kegel)
 va fi instruit introduca mai multe fibre in dieta sa ptentru a
scadea posibilitatea aparitiei constipatiei si incontinentei
 va fi monitorizat in vederea identificarii oricaror semne de
depresie sau anxietate
 pacientul va fi reasigurat ca aparitia peridica a episoadelor de
incontinenta nu inseamna ca programul nu da rezultate si ca
eforturile trebuie incetate
 va fi incurajat sa adopte o atitudine caracterizata de perseverenta,
toleranta si pozitivism
Incontinenta fecala :
 pacientul care sufera de incontinenta fecala va fi rugat sa

identifice cand anume apare incontinenta, durata, gravitatea si
obiceiurile acestea (de exemplu sa specifice daca apare pe
parcursul noptii sau daca este diareica)
306
 se vor culege date legate de istoricul gastrointestinal , neurologic
si psihologic al pacientului
 se va consemna frecventa, consistenta si cantitatea materiilor
fecale din ultimele 24 de ore
 se va recolta o proba de materii fecale, daca se recomanda de
catre medic
 se va proteja patul pacientului cu o invelitoare specifica pentru
cazuri de incontinenta
 se va evalua daca este cazul unei constipatii cronice, tulburari
neurologice, gastrointestinale sau abuz de laxative
 se va evaluati regimul medicamentos al pacientului ( daca exista
medicamente care pot afecta activitatea intestinelor cum ar fi
aspirina, anumiti agenti anticolinergici, antiparkinson, hidroxidul
de aluminiu, carbonatul de calciu, diureticele, preparatele din
fier, narcoticele, tranchilizantele, antidepresivele triciclice)
 in cazul pacientilor fara probleme neurologice dar care prezinta
incontinenta cronica se va asigura un program de controlare
constienta a activitatii intestinelor
 se va sfatui pacientul sa urmeze o dieta bogata in fibre care sa
includa multe vegetale crude, cu frunze, cum ar fi morcovii si
laptucile, fructe cu coaja (mere), si cereale integrale (cum ar fi
grau, paine de secara si cereale)
 va fi incurajat sa aibe un consum adecvat de lichide
 pacientii varstnici vor fi instruiti sa renunte treptat la consumul
de laxative ( folosirea abuziva a laxativelor pentru a stimula
activitatea motorie in intestin poate avea efectul advers ducand
fie la constipatie fie la incontinenta dupa un timp).Se va
incuraja , in schimb, folosirea laxativelor naturale cum ar fi
prunele si sucul de prune
 se va promova practicarea regulata a unor exercitii explicand
pacientului cum ajuta acestea la reglarea motilitatii intestinale.
Chiar si un pacient imobilizat poate face anumite exercitii in timp
ce este asezat sau sta intins pe pat
 in cazul incontinentei fecale , se va pastra o igiena

corespunzatoare pentru a creste gradul de confort al pacientului
si pentru a preveni leziuni si infectii ale pielii. Se va curata
frecvent zona perianala si se va aplica o crema contra umezelii. Se
va controla situatia si in privinta mirosurilor neplacute
307
 se va planificati si un timp pentru a incuraja si sprijini pacientul,
care poate simti rusine, jena, si se poate simti neajutorat din
cauza pierderii controlului
Complicatii :
 incontinenta poate conduce la leziuni si infectii ale pielii

 problemele psihologice care pot rezulta din existenta incontinentei
includ izolarea sociala, pierderea autonomiei, diminuarea stimei
de sine si depresia.
Intarirea musculaturii pelvice :
Incontinenta pe baza de stres, cea mai obisnuita forma de

incontinenta urinara la femei, este de obicei rezultatul slabirii
sfincterului uretral. La barbati, poate aparea cateodata dupa o
prostatectomie radicala. Pacientii femei si barbati pot fi sprijiniti sa
previna sau sa diminueze acest tip de incontinenta invatandu-i
exercitiile pelvice Kegel pentru intarirea muschilor pubococcigeali.
Exercitiile Kegel :
 mai intai, se va explica unde se afla exact acesti muschi pelvici

inferiori. Paicentii vor fi instruiti sa-si contracte muschii din jurul
anusului , ca si cand s-ar abtine de la defecare. Pentru a identifica
corect zona inca de la inceput, pacientul va fi invatat sa-si
contracte muschii pelvici inferiori pentru a opri jetul de urina
chiar in timp ce urineaza si apoi sa relaxeze musculatura din acea
zona pentru ca jetul urinar sa revina. Odata invatate, aceste
exercitii pot fi realizate oriunde
 se va explica pacientului ca exercitiile de contractare si relaxare
sunt esentiale pentru stimularea musculaturii. Se va sugera sa
inceapa prin contractarea muschilor pelvini inferiori timp de 5
secunde, apoi relaxarea lor alte 5 secunde si dupa aceea repetarea
procedurii de cate ori este nevoie. Caracteristic acestei proceduri
este ca pacientul sa inceapa cu 10 contractii dimineata si 10 seara,
apoi sa creasca treptat timpul contractiei si al relaxarii
 se va sfatuiti pacientul sa nu se foloseasca de muschii abdominali,
ai membrelor inferioare sau de fesieri. De asemenea, trebuie
descurajata incrucisarea picioarelor sau tinerea respiratiei pe
parcursul acestor exercitii
308
Terapia medicamentoasa :
 patru din cinci persoane trecute de 65 de ani prezinta una sau mai
multe tulburari cronice. Acest fapt explica de ce varstnicii iau mai
multe medicamente decat orice alta grupa de varsta. Desi
varstnicii reprezinta doar 12% din totalul populatiei ei iau intre
30% si 40% dintre medicamentele prescrise. Asta inseamna
aproximativ 400 milioane de retete pe an, sau de doua ori mai
multe retete completate pentru persoane sub 65 de ani
 terapia medicamentoasa pentru persoanele varstnice prezinta
niste probleme speciale care izvorasc din modificarile legate de
varsta pacientilor. Din punct de vedere fiziologic, imbatranirea
modifica structura corpului si declanseaza schimbari in sistemul
digestiv, la nivelul ficatului, si rinichilor. Aceste schimbari
afecteaza metabolizarea medicamentului, absorbtia lui, eliberarea
si eliminarea lui, si consecutiv acestora se poate ajunge la nevoia
de a modifica dozajul medicatiei si tehnicile de administrare. Pot
de asemenea amplifica efectele adverse ale medicamentelor si pot
afecta astfel rezultatele tratamentului
 chiar si atunci cand un pacient varstnic primeste medicamentul in
doza optima tot exista riscul unei reactii adverse a acelui
medicament. Odata aparute schimbarile fiziologice specifice
varstnicilor, rezultatele slabe ale regimului medicamentos cat si
consumul mai mare de medicamente contribuie la experimentarea
de catre acestia a reactiilor adverse intr-o masura de doua ori
mai mare decat o fac pacientii mai tineri. Concret, aproximativ
40% din persoanele care sunt afectate de reactiile adverse ale
medicamentelor au peste 60 de ani. Multi pacienti mai varstnici
(aflati la o varsta mai inaintata), care prezinta semne si simptome
din cauza reactiilor adverse ale medicamentelor (cum ar fi
confuzia, slabiciunea, si letargia), le pun mai degraba pe seama
bolii decat pe efectul medicamentelor pe care le iau. Daca reactia
adversa nu este indentificata sau este identificata in mod eronat,
pacientul va continua probabil tratamentul cu acel medicament.
Si pentru ca problema sa devina si mai complicata , daca
pacientul prezinta multiple disfunctii fizice sau reactii adverse ale
medicamentelor, sau chiar ambele, el poate consulta o serie de
specialisti care fara a sti unul de altul, pot prescrie si mai multe
medicamente. Daca istoricul pacientului privind medicatia nu este
investigat si pacientul ia si alte medicamente, fara a fi prescrise de
309
medic, pentru a scapa de probleme comune(cum ar fi indigestia,
ameteli, si constipatie) el poate fi victima inocenta a unui obicei de
consum inadecvat si excesiv de medicamente. Cunoscut si sub
numele de polifarmacie, acest obicei pune in pericol siguranta
pacientului si eficienta tratamentului medicamentos
 desi multe medicamente pot da efecte adverse, cele mai multe
reactii cu adevarat grave pentru pacientii varstnici, rezulta din
folosirea a catorva medicamente in special ( anume diureticele,
antihipertensivele, digitalicele, corticosteroizii, somniferele, si
medicamentele neprescrise de catre medic)
 pacientul varstnic poate prezenta dificultati in privinta
raspunsului la tratamentul medicamentos din cauza deficientelor
de vedere si auz, problemelor de memorie, si a nevoii unei terapii
pe baza de medicamente multiple(medicatie complexa) intelegere
deficitara in privinta dozajelor si a a instructiunilor primite, si alti
diversi factori socioeconomici (cum ar fi saracia si izolarea
sociala). Pentru a avea un raspuns satisfacator este necesar ca
membrii familiei, farmacistul, si alti furnizori de ingrijire sa se
implice in supravegherea si instruirea individualizata si adaptata
nevoilor pacientului
Materiale necesare:
 medicatia pacientului
 instructiuni scrise privind dozajul
 suporturi corespunzatoare(recipiente pentru tablete), calendar
sau alt suport cu instructiuni inscriptionat cu litere marite
Implementare:
Lipsa de raspuns la tratament a pacientilor in varsta este des

intalnita, prin urmare nu este neobisnuit faptul ca majoritatea
asistentelor o considera o prioritate atunci cand planifica ingrijirea
bolnavilor. Initial, se va evalua capacitatea pacientului sau motivatia lui
de a respecta un tratament medicamentos.
Cum poate afecta varsta eficienta medicamentului :
310
Pe masura ce organismul imbatraneste, structurile organice si
sistemele sufera transformari care influenteaza reactiile corpului la
medicamentele administrate. Cateva modificari comune care afecteaza
in mod semnificativ administrarea medicatiei vor fi prezentate in
continuare:
Structura corpului :
- pe masura ce o persoana se maturizeaza , masa totala a corpului

sau si masa musculara tind sa se diminueze in timp ce sporeste
grasimea corporala. Acesti factori afecteaza legatura dintre
concentratia medicamentului si nivelul absorbtiei sale in
organism.
Sistemul digestiv :
- reducerea secretiei de acid gastric si a motilitatii gastrointestinale

conduc la scaderea capacitatii organismului de absorbtie eficienta
a multor medicamente. Acest fapt poate cauza probleme cu
anumite medicamente – de ex. digoxina, a carei actiune
terapeutica este strans legata de absorbtia sa
Sistemul hepatic :
- inaintarea in varsta reduce innoirea sangelui si anumite enzime

hepatice devin mai putin active. Ca urmare, ficatul isi pierde
cateva din capacitatile sale de a metaboliza medicamentele. Din
cauza functiei reduse a ficatului apar efecte mai intense ale
medicamentelor, ramase astfel mai mult timp in circulatie. Acest
lucru creste incidenta toxicitatii medicamentului
Sistemul renal :
311
- functia renala se diminueaza o data cu inaintarea in varsta. Acest
lucru poate afectat eliminarea medicamentului cu 50% sau mai
mult. In multe cazuri functia diminuata a rinichilor duce la
cresterea nivelului anumitor medicamente in sange
Evaluarea capacitatii de conformare la tratament :
 se vor reevalua problemele de care se plange pacientul si se va

obtine un istoric complet privind sanatatea sa si medicatia
utilizata pana in prezent
 se va avea in vedere faptul ca emiterea planului se face incepand
cu primirea pacientului
 se va evalua capacitatea fizica a pacientului de a lua medicamente
( poate acesta citi etichetele si prospectele medicamentelor ?
identifica medicamentele prin intermediul vazului sau al simtului
tactil ? poate deschide cu usurinta flacoanele cu medicamente ? )
 se vor evalua deprinderile cognitive ale pacientului ( isi poate
aminti sa ia medicamentele prescrise la timp si in mod regulat ?
isi aminteste unde a pus medicamentele ? daca nu, va fi indrumat
catre resursele comunitare adecvate in vederea supravegherii
sale)
 se va evalua stilul de viata al pacientului ( locuieste impreuna cu
familia sau cu prieteni ? daca da, acestia trebuie implicati in
sedintele de instruire a pacientului, daca e posibil. Locuieste
singur sau cu un partener de viata pe care nu se poate baza ?
daca da, el va avea nevoie de sprijin constant din partea unei
asistente medicale care sa-l viziteze sau din partea unui alt
furnizor de ingrijire la domiciliu)
 o supraveghere deficitara poate conduce la o folosire eronata a
medicatiei. Se vor face sesizarile care se impun si se vor contacta
agentiile sociale cele mai potrivite pentru a asigura siguranta
pacientului si pentru a-i asigura asistenta financiara, daca este
cazul
 se vor evalua parerile pacientului privind consumul de
medicamente. De exemplu, pacientul poate crede ca un consum
312
constant de medicamente reprezinta un semn de boala sau de
slabiciune si in consecinta el isi poate administra medicatia in mod
neregulat
Prevenirea reactiilor care impiedica conformarea la tratament :
 se va discuta despre terapia medicamentoasa cu pacientul. Pe

masura ce primeste medicamente, i se va spune denumirea, i se va
explica efectul pe care ar trebui sa-l aiba , i se vor descrie
posibilele reactii adverse ce ar putea sa para si la care ar trebui sa
fie atent si sa le aduca la cunostinta echipei de ingrjiri
 pacientul va fi chestionat cu privire la alimentatie sau la alte
medicamente pe care le ia, pentru a reduce riscul ca alimentatia
sau alte medicamente sa interactioneze cu tratamentul adminstrat
( interactiunile cu alte medicamente , alcoolul, cafeaua, pot afecta
raspunsul pacientului la tratament)
 se va cere detalii pacientului referitoare la toate medicamentele –
prescrise, neprescrise sau remedii naturale- pe care le ia in
prezent sau pe care si le-a administrat in trecut. Daca este posibil,
se vor cere niste mostre de astfel de medicamente. Va fi pus sa
numeasca fiecare medicament in parte si sa spuna de ce, cand ,
cat si pe ce perioada l-a luat. Pacientul poate avea medicamente
prescrise de mai multi specialisti
 pacientul va fi informat in privinta interactiunilor specifice dintre
alimente si medicamente. Pe baza informatiilor din istoricul
privind medicatia, se va realiza o lista cu alimente ce trebuie
evitate
Adaptarea injectiilor intramusculare :
 inainte de a injecta intramuscular un pacient varstnic se vor lua

in considerare schimbarile fizice care insotesc imbatranirea si se
va alege echipamentul, locul injectarii, si tehnica adecvata
 alegerea acului : un pacient varstnic are de obicei mai putin tesut
subcutanat si mai putina masa musculara decat un pacient mai
tanar mai ales in zona feselor si a deltoizilor. Ca urmare, va fie
nevoie sa se foloseasca un ac mai scurt deca la un pacient mai
tanar
 alegerea locului de injectare : varstnicul are in mod obisnuit mai
multa grasime in jurul soldurilor, abdomenului, si zona coapselor.
313
Aceasta face ca zona ventrogluteala sa devina zona principala de
injectat
 nu se va injecta intramuscular un membru imobilizat din cauza
slabei absorbtii a medicamentului si al riscului formarii unui
nodul la locul injectarii
 tehnica opririi sangerarii : din cauza modificarilor vasculare
legate de inaintarea in varsta, varstnicii prezinta un risc mai mare
de dezvoltare a hematoamelor.Pentru a opri sangerarea dupa
efectuarea unei injectii intramusculare, va fi nevoie sa se preseze
direct locul injectarii pentru mai mult timp decat in mod normal.
Se va masa usor locul injectarii pentru a ajuta la absorbtia si
distributia medicamentului. Se va evita insa masarea zonei atunci
cand sunt administrate anumite medicamente prin tehnica
injectiei intramusculare in Z ( fier, de exemplu)
Recunoasterea reactiilor adverse obisnuite la pacientii varstnici :
 simptomele si semnele obisnuite ale reactiilor adverse ale

medicamentelor includ : urticariile, impotenta, incontinenta,
problemele gastrice, si iritatiile. Pacientii varstnici sunt expusi in
mod special si pot prezenta reactii adverse serioase cum ar fi
hipotensiunea ortostatica, deshidratarea, deteriorarea starii
mentale, anorexia, tulburarile sangvine, dischinezia tardiva
 anumite reactii adverse ca anxietatea, confuzia, tulburarile de
memorie, pot fi mai degraba asociate cu problemele tipice varstei
a treia decat sa fie considerate efecte ale medicamentelor.
Reactiile adverse ale medicamentelor ar trebui aduse la cunstinta
unui farmacist, unui specialist sau unui asistent medical
Hipotensiunea ortostatica:
 este caracterizata de o stare de ameteala si slabiciune in picioare,

apare ca un efect advers comun al antidepresivelor,
antihipertensivelor, antipsihoticelor, sedativelor.Pentru a preveni
accidentele ca de exemplu caderile, se va atentiona pacientul sa nu
se ridice brusc sau sa nu se dea jos din pat prea repede. Va fi
instruit sa apeleze la asistenta pentru a se putea deplasa daca se
simte ametit sau slabit
Deshidratarea :
314
 daca pacientul ia diuretice, poate sa apara deshidratarea si
dezechilibrul electrolitic
 se vor monitoriza nivelurile sangvine si se vor asigura
suplimentele de potasiu conform prescriptiilor medicului
 uscaciunea orala este urmarea multor medicamente. Daca
anticolinergicele cauzeaza uscaciune, se va sugera pacientului sa
suga bomboane fara zahar
Starea mentala alterata :
 agitatia sau confuzia pot fi urmarea ingerarii de alcool sau de

medicamente anticolinergice, antidiuretice, antihipertensive,
antipsihotice, calmante, antidepresive
 paradoxal, depresia este un efect advers comun al folosirii
antidepresivelor
Anorexia :
- este un semn de avertizare in privinta toxicitatii- mai ales datorita

administrarii de digitalice, bronhodilatatoare, si antihistaminice.
Acesta este motivul pentru care specialistul de obicei prescrie la
inceput doze foarte scazute
Tulburarile sangvine :
 daca pacientul ia un anticoagulant, ( de exemplu heparina) , se va

urmari aparitia unor semne de vanatai usoare(contuzii,
umflatura, julitura, zgarietura) sau sangerari(cum ar fi de
exemplu sangerarea excesiva dupa perierea dintilor). Dar
vanataile usoare sau sangerarile pot fi si un semn pentru alte
probleme ca de exemplu trombocitopenia. Alte medicamente care
pot da astfel de reactii sunt si diversi agenti antineoplazici (ca
metotrexatul) antibioticele (ca nitrofurantoina), si
anticonvulsivele (ca acidul valproic si fenitoina)
Dischinezia tardiva :
315
 este caracterizata de miscarii anormale ale limbii, de incretirea
buzelor, diferite grimase, clipiri dese, si miscari in rotative, in
cerc, ale fetei si extremitatilor. Dischinezia tardiva poate fi
declansata de medicamente psihotropice, cum ar fi haloperidolul
si clorpromazina
Metode ajutatoare de marire a raspunsului pozitiv la tratament :
 pentru a evita neconformarea la tratament din cauza deficientelor

de vedere, se va asigura printarea cu majuscule a instructiunilor
privind dozajele medicatiei, daca e necesar
 pentru a modifica obiceiurile legate de masa, care pot afecta
eficienta tratamentului, se va stabili exact si se va accentua clar
ce anume medicamente trebuie luate in timpul mesei, si care
tebuie administrate pe stomacul gol
 se va explica faptul ca administrarea anumitor medicamente pe
stomacul gol poate duce la stari de greata, la fel cum
administrarea unor medicamente dupa masa poate interfera cu
procesul de absorbtie. De asemenea se va chestiona pacientul
pentru a afla daca obisnuieste sa manance regulat sau sare peste
mese. Daca sare peste mese inseamna ca poate omite si sa-si
adiministreze medicatia. Dupa cum este necesar, va fi ajutat sa-si
coordoneze calendarul administrarii medicatiei cu obiceiurile sale
alimentare
 pentru a corecta problemele legate de tipurile de medicamente si
administrarea lor,pacientul va fi ajutat sa gaseasca cai mai usoare
de a-si administra medicamentele De exemplu, daca nu poate
inghiti pastilele sau capsulele, i se va oferi varianta lichida sau
pudra a respectivului medicament, pe cat este posibil acest lucru.
Sau i se va sugera sa faca astfel incat sa alunece pastila pe gat
impreuna cu hrana moale cum ar fi sucul de mere. I se va
specifica care tablete le poate macina si care nu. De exemplu,
tabletele acoperite cu un invelis solubil intestinal, capsulele cu
eliberare in timp, si tabletele sublinguale si bucale nu ar trebui
macinate. Alte medicamente, odata macinate pot avea un gust
foarte amar si pot păta sau irita mucoasa bucala
316
 daca mobilitatea sau deplasarea pacientului impiedica
conformarea la tratament, pacientul va fi ajutat sa gaseasca o
farmacie care se realimenteaza si elibereaza medicamente pe baza
prescriptiilor medicale. Daca este potrivit, se va lua in considerare
posibilitatea unei farmacii la care comanda sa se poata face pe
mail
 daca tulburarile de memorie aduc prejudicii conformarii la
tratament se va concepe un sistem pentru a ajuta pacientul sa-si
aminteasca sa isi ia medicamentele corect. I se va sugera
pacientului sau unui membru al familiei sa achizitioneze sau sa
obtina un calendar – suport, cum ar fi o lista de verificare, un
ceas cu alarma, sau o cutie compartimentata pentru medicamente
 unii pacienti incearca sa economiseasca bani prin a nu-si obtine
sau reinnoi retetele la timp sau luand doze mai mici decat cele
prescrise pentru a avea mai mult timp doze din acel medicament.
Daca consideratii de ordin financiar pun in pericol conformarea
la tratament, pacientul trebuie ajutat sa gaseasca noi cai de a face
fata situatiei. I se va sugera sa gaseasca echivalenti mai ieftini ai
medicamentului prescris ori de cate ori este posibil. De asemenea,
se va explora posibilitatea ca membrii familiei sa ajute pacientul
sau se va sesiza cazul pacientului departamentelor de servicii
sociale si agentiilor comunitare corespunzatoare. Multe state au
programe speciale pentru a ajuta pacientii varstnici cu venituri
mici sa-si achizitioneze medicamentele necesare
 se va sfatui pacientul sa contacteze echipa medicala inainte de a

lua medicamente neprescrise de medic pentru a preveni orice
posibile interactiuni intre diferitele medicamente. Daca este
necesar, se va folosi un monitor de regularizare a nivelului
anumitor medicamente ca de exemplu digoxin si potasiul pentru a
evita toxicitatea
 cand medicul recomanda intreruperea adiministrarii unui
medicament se va instrui pacientul sa-l arunce ( in toaleta, daca
este posibil). Aceasta va preveni folosirea accidentala a
medicamentului de catre alte persoane din casa si va impiedica
pacientul sa continue sa-l ia din obisnuinta sau greseala
 pentru a evita pastrarea neadecvata si posibila alterare a
medicamentelor, se va sfatui pacientul sa pastreze toate
medicamentele prescrise in flacoanele lor originale. I se va
317
specifica faptul ca anumite medicamente se altereaza cand sunt
expuse la lumina, iar altele se descompun cand vin in contact cu
alte medicamente
 se va sugera pacientului sa pastreze medicamentele intr-o zona
bine luminata(dar ferite de lumina soarelui), nu intr-o zona prea
calduroasa sau prea umeda(nu in baie), si la o oarecare distanta
de patul sau (nu pe masuta de langa pat). Daca le tine pe masuta
de langa pat, pacientul poate lua accidental o doza mai mare
atunci cand nu e complet treaz sau alert
Ingrijirea la dominciliu :
 daca pacientul este externat din centrul medical si are de

respectat un tratament cu un nou medicament , va fi supervizat
cu ajutorul unui calendar de urmare a tratamentului prin
intermediul unei asistente medicale care sa-l viziteze la domiciliu
pentru a-i evalua capacitatea de a-si urma tratamentul si pentru a
monitoriza feed-back-ul acestuia la tratament
 o metoda foarte buna de a ajuta pacientul sa-si ia medicatia la
timp este folosirea cutiilor special compartimentate atat cele
pentru o zi, cu compartimente pentru dimineata, pranz, seara, cat
si cele compartimentate pe fiecare zi a saptamanii. Acestea trebuie
umplute in fiecare dimineata cu medicatia corespunzatoare
10.3.PREVENIREA SI COORDONAREA CADERLOR:
Caderile reprezinta o cauza majora de ranire si deces in randul

persoanelor varstnice. In cazul persoanelor in varsta de 75 de ani sau
chiar mai mult, rata mortii accidentale survenite in urma caderilor este
de trei ori mai mare decat in cazul accidentelor de masina.
Factorii cauzali ai caderilor in randul persoanelor varstnice
includ : perioadele foarte lungi de convalescenta, un risc crescut al unei
recuperari incomplete, medicamentele, deficienta fizica aflata in
crestere. De exemplu, odata aparute deficientele, este necesar mai mult
timp pentru restabilirea echilibrului la persoanele varstnice decat la
persoanele mai tinere. In mod natural, pierderea echilibrului creste
riscul aparitiei caderilor. In afara faptului ca produc raniri fizice,
afectiunile aparute in urma caderilor pot atrage dupa ele probleme
318
psihologice, ducand la o pierdere a increderii in sine, o scadere a
autonomiei personale, la o internare intr-un centru de ingrijire pe
termen lung sau la asistenta oferita la domiciliu.
Caderile pot fi cauzate si de factori de mediu, cum ar fi
iluminarea deficitara, alunecarea pe covorase, pardoselile mult prea
ceruite. Totusi, in cele mai multe cazuri, caderile apar din cauze
fiziologice, ca de exemplu o paralizie temporara a muschilor, ameteli,
hipotensiune ortostatica, leziuni la nivelul sistemului nervos central,
dementa, scaderea acuitatii vizuale, diminuarea puterii si coordonarii
miscarilor.
Intr-un spital sau intr-un alt centru medical de ingrijire o cadere
accidentala poate schimba o internarea scurta a pacientului pt o
problema minora intr-o sedere prelungita pentru probleme serioase,
care poate chiar pun viata pacientului in pericol. Riscul de a cadea este
cel mai ridicat in prima saptamana de sedere intr-un spital sau intr-o
casa de ingrijire.
Cine prezinta riscul de a cadea ?
Prevenirea caderilor incepe cu identificarea categoriilor celor mai

vulnerabile la aceasta. Pacientul cu una sau mai multe caracteristici
dintre urmatoarele se va afla in categoria cu risc crescut de cadere :
 varsta de 65 de ani sau mai batran
 stare fizica generala proasta si existenta unei boli cronice
 prezinta antecedente in caderi
 stare psihica alterata
 mobilitate scazuta
 incaltari neadecvate
 urinari frecvente sau diaree
 deficiente senzoriale – mai ales deficiente vizuale
 folosirea anumitor medicam. cum ar fi diureticele, analgezicele
puternice, antipsihoticele, si hipnoticele
Materiale ncesare :
 stetoscop
 analgezice
319
 comprese calde si reci
 perne
 echipament de resuscitare de urgenta daca e nevoie
 electrocardiograf, daca e nevoie.
Implementare :
Prevenirea caderilor :
 se va evalua riscul de cadere a pacientului cel putin o data pe

tura. Se va nota orice modificare aparuta in starea sa – cum ar fi
deteriorarea starii mentale, fapt care creste riscul caderilor
 se vor corecta potentialele pericole care pot exista in camera
pacientului
 se va pozitiona butonul de apelare intr-o zona luminata si unde
pacientul poate ajunge cu usurinta
 se va asigura iluminarea corespunzatoare a camerei pe timp de
noapte
 se vor plasa bunurile si obiectele de suport ale pacientului intr-o
zona unde poate ajunge cu usurinta ( poseta, portofelul, cartile,
batistele, plosca, comoda, cadrul)
 se va instrui pacientul sa se ridice usor din anumite pozitii pentru
a evita ametelile sau pierderea echilibrului
 se va cobora patul la cea mai joasa pozitie pentru ca pacientul sa
poate ajunge foarte usor cu picioarele pe podea candd se da jos
din pat. Aceasta reduce de asemenea si distanta fata de podea in
cazul in care s-ar produce totusi o cadere. Se vor bloca rotile
patului
 se va sfatui pacientul sa poarte incaltari care sa nu alunece
 se va raspunde prompt la apelul pacientului pentru a reduce
numarul situatilor in care se da jos din pat fara ajutor
 se va verifica pacienul cel putin o data la fiecare 2 ore. In cazul
pacientului cu risc crescut, se va verifica la fiecare 30 de min
 se vor atentiona si alte persoane care asigura ingrijirea
pacientului cu risc de cadere in privinta interventiilor
implementate
320
 se vor lua si alte masuri ca de exemplu plasarea in aceasi camera
a 2 pacienti aflati cu risc crescut de cadere, si supravegherea lor
continua
 se va incuraja pacientul sa efectueze o serie de miscari pentru a-si
imbunatati flexibilitatea si coordonarea
Cum facem fata caderilor propriu-zise:
 daca pacientul cade cand asistenta este de fata acesta va trebui sa-
i atenueze caderea ghidandu-l usor spre podea , sustinandu-I mai
ales capul si trunchiul si, daca este posbil, va fi ajutat sa ajunga pe
podea cu fata in sus
 in timp ce sustine pacientul , asistenta va trebui sa-si mentina
corpul intr-o pozitie corecta, sa-si indeparteze picioarele pentru a-
si mentine echilibrul( cu cat e mai larga baza de sustinere, cu atat
mai bine este mentinut echilibrul) , sa-si indoaie genunchii mai
degraba decat spatele pentru a sustine pacientul si pentru a evita
sa se raneasca
 asistenta va trebui sa-si pastreze calmul si sa ramana langa
pacient pentru a preveni orice ranire in continuare
 se va ruga o alta asistenta sa aduca toate materialele necesare
 se vor evalua caile aeriene ale pacientului, respiratia, si circulatia
pentru depista daca nu cumva caderea a fost cauzata de un atac
respirator sau cardiac. Daca nu exista respiratie sau puls, se va
incepe aplicarea masurilor de resuscitare in caz de urgenta. Se
vor nota, de asemenea, nivelul pacientului de constienta, si se va
evalua marimea pupilelor, egalitatea, si reactia la lumina
 pentru a determina extinderea leziunilor pacientului, acesta va fi
verificat pentru a depista eventualele rani anfractuoase,
zgarieturi, si deformari evidente. Se va nota orice modificare
aparuta in starea pacientului in raport cu parametrii de baza
 va fi anuntat medicul
 daca asistenta nu a fost prezenta in momentul caderii pacientului,
il va intreba pe acesta sau pe un martor ce s-a intamplat, daca
pacientul a simtit durere sau daca si-a pierdut cunostinta
321
 nu se va misca pacientul inainte de a-l evalua deplin, va fi linistit ,
se va observa daca este confuz, are dureri , ameteli sau slabiciune
 se va evalua forta si mobilitatea pacientului la nivelul membrelor.
Nu se vor efectuati exercitii cu pacientul daca se suspecteaza
posibilitatea unei fracturi sau daca pacientul se plange de orice alt
fel de senzatii, sau de limitare a mobilitatii sale
 daca se suspecteaza existenta oricarei tulburari nu se va misca
pacientul inainte de a fi examinat de un medic specialist. Leziunile
coloanei vertebrale ca urmare a caderilor sunt foarte rare, dar
daca aceasta se intampla totusi, orice mutare a pacientului poate
provoca deteriorari ireversibile la nivelul coloanei vertebrale
 daca nu se detecteaza nici o problema, se va pune pacientul
inapoi in pat cu ajutorul unui alt membru al personalului.
 niciodata nu se va incerca ridicarea pacientului de catre o
singura persoana deoarece poate fi ranit atat pacientul cat si
persoana respectiva
 se vor urmari etapele necesare pentru a stopa sangerarea daca
este indicat acest lucru si se va face o radiografie pacientului daca
se suspecteaza existenta unei fracturi
 se va asigura primul ajutor prntru ranirile usoare daca este
necesar
 se va monitoriza starea pacientului pentru urmatoarele 24 de ore
 chiar daca pacientul nu arata semne cum ca ar avea ceva, sau are
doar leziuni usoare, se vor monitoriza totusi semnele vitale la
fiecare 15 minute timp de o ora ,apoi la fiecare 30 de minute pe
parcursul unei ore, apoi la fiecare ora pana cand starea
pacientului se stabilizeaza
 se va anunta medicul daca apar modificari in starea pacientului
fata de parametrii de baza
 se vor lua masurile necesare pentru a diminua durerile si
disconfortul pacientului ( analgezice conform prescriptiei
medicale, comprese reci in primele 24 de ore si comprese calde
dupa aceea)
 se va reevalua mediul in care se afla pacientul si riscul de caderi
Promovarea sigurantei la domiciliu :
Inainte ca pacientul sa paraseasca centrul de ingrijire, va fi

instruit pentru a sti sa previna caderile .Astfel, el va fi sfatuit sa :
322
 securizeze toate covoarele si carpetele ce acopera podeaua de jur
imprejur pe margini, si sa-si stabileasca niste repere clare de
circulare prin locuinta
 sa nu foloseasca niciodata obiecte greoaie de iluminat, covorase
neglijent asezate, sau covorase asezate direct pe podea
 daca are scara interioara, aceasta va trebui bine iluminata.De
asemenea, vopseaua alba aplicata pe fiecare parte a scarii poate
spori vizibilitatea
 sa utilizeze o lampa cu lumina slaba instalata langa pat pe timpul
noptii pentru a nu fi nevoit sa bajbaie in intuneric cand se va da
jos din pat
 sa aiba instalate bare ajutatoare acolo unde are nevoie( dus, cada,
toaleta) si sa aiba covorase antiderapante atat inauntrul cat si pe
marginile cazii sau cabinei de dus
 sa aiba securizate firele provenite de la diverse aparate electrice
 sa aiba la indemana lucrurile folosite frecvent( haine ,
incaltaminte etc) pentru a nu fi nevoit sa se urce pe un scaun sau
taburet)
 sa poarte incaltaminte cu talpa antiderapanta , sa evite halatele
prea lungi, sa poarte ochelarii daca are nevoie, sa stea pe
marginea patului cateva minute inainte de a se ridica
 sa se foloseasca de baston sau cadru ori de cate ori simte ca nu
este sigur pe miscarile sale
 dupa o cadere se va reevalua istoricul medical al pacientului

pentru a determina riscul aparaitiei unor alte complicatii. De
exemplu, daca s-a lovit la cap , se va verifica daca a luat
medicamente anticoagulante. Daca a luat, se afla intr-un mare
risc de hemoragie intracraniana si va trebui monitorizat din acest
punct de vedere
 se va lua in calcul intocmirea unui program de preventie a
caderilor in spital, daca nu exista deja unul
 se va asigura si o sustinere emotionala a pacientului chiar daca
este vorba de o cadere produsa propriu-zis sau de preventia
uneia. Pacientul varstnic trebuie sa inteleaga ca le sunt
recunoscute limitele si le sunt intelese temerile
323
 inainte de externare, pacientul si familia acestuia vor fi invatati

cum sa previna o cadere accidentala acasa prin corectarea
obiciurilor deja fixate si cum sa faca pasii necesari pentru
asigurarea sigurantei pacientului
 daca este nevoie, pacientul va fi deferit organizatiilor de ingrijire
la domiciliu, astfel incat asistenta medicala sa poate fi continuata
dupa externare si pe perioada convalescentei
324

Sa Vorbim de PROTOCOALE NURSING

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sa Vorbim de PROTOCOALE NURSING

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Si acum sa vorbim despre protocoalele de nursing

2. RECOLTAREA PROBELOR DE LABORATOR 23

4. TERAPII VASCULARE 120

5. INGRIJIREA CARDIOVASCULARA 151

7. INGRIJIRI DERMATOLOGICE 227

8. INGRIJIREA OCHILR, URECHILOR SI NASULUI 251

9. INGRIJIREA PEDIATRICA 271

10. INGRIJIREA GERIATRICA 296

Necunoscutele despre infectii au continuat sa existe pana cand

Infectiile apar ca urmare a actiunii bacteriilor aerobe si anaerobe,

Programe de control a infectiilor:

Conform recomandarilor din 1958 ale Comisiei Comune de

 pt a reduce procedurile inutile

In 1985, Centrele pt Controlul Bolilor si Preventie introduc

 educarea personalului privind importanta unei corecte igiene a

Izolarea ca metoda de preventie

Cele mai multe proceduri de izolare au ca scop prevenirea

1.2.1 Igiena mainilor:

Mainile constituie cai de transmitere pentru aproape orice fel de

 sapun sau detergent

 se vor inlatura inelele asa cum prevad politicile centrelor, pt ca ele

 inainte de a participa la orice procedura sterila sau de cate ori

 daca se asigura ingrijirea la domiciliul pacientului se vor aduce

 deoarece indeparteaza grasimea naturala a pielii, spalarea

Procedurile de izolare au ca scop prevenirea transmiterii

 echipament izolator ( halat lung, manusi, ochelari de

 se indeparteaza acoperitoarea de pe caruciorul cu materiale

 se indeparteaza ceasul de la mana ( sau se impinge cat mai sus pe

Indepartarea echipamentului de protectie:

 se va avea in vedere ca partile externe ale echipamentului de

 se vor folosi halatele protectoare, manusile, ochelarii de protectie

1.4 AFECTIUNI CE TREBUIE RAPORTATE:

Anumite boli contagioase trebuie raportate autoritatilor locale si

 manualul privind procedurile in asistenta medicala si

 se va verifica daca afectiunile ce trebuie raportate sunt listate

1.5 GHID DE PRECAUTINUNI REFERITOARE LA PREVENIREA

1.5.1 Precautiuni standard de prevenire a infectiilor

 acestea au fost dezvoltate de catre Centrele pt Preventia si

 se vor spala mainile imediat daca acestea au fost contaminate cu

 precautiunile standard cum ar fi spalarea mainilor si folosirea

 nerespectarea tuturor precautiunilor standard poate duce

 aceaste categorii de precautiuni, daca sunt folosite pe langa

 se vor pastra toate materialele necesare respectarii precautiunilor

1.5.3 Precautiuni de prevenire a infectiilor transmise prin ploaia de

 se vor pastra toate materialele necesare luarii precautiunilor de

 se va plasa pacientul intr-o camera single prevazuta cu toaleta

 inainte de indepartarea mastii se vor scoate manusile si se vor

1.5.4 Precautiuni de prevenire a infectiilor transmise prin contact

 aceasta procedura previne raspandirea infectiilor ce se transmit

 masti (daca este necesar)

Se vor pastra toate materialele necesare luarii precautiunilor de

 se va plasa pacientul intr-o camera single prevazuta cu toaleta

 este esentiala curatarea si dezinfectarea echipamentului folosit de

1.5.5 Precautiuni de prevenire a infectiilor neutropenice

 spre deosebire de alte tipuri de precautiuni, acestea sunt

Se vor pastra materialele necesare in afara camerei pacientului, in

 dupa plasarea pacientului intr-o camera single, i se vor explica

 nu se vor efectua proceduri invazive asupra pacientului (cum ar fi

RECOLTAREA PROBELOR DE LABORATOR

Recoltarea diverselor probe ( de sange, de urina etc) poate afecta

O buna intelegere si informare despre testul pe care pacientul

Este un drept al pacientului sa i se ofere toate informatiile pentru

Masurile de protectie trebuie luate atat pentru asistenta cat si