UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

Facultatea de Istorie și Geografie

Specializarea: Istoria, An I.

TEMA
“Vestigii preistorice în Bucovina de Nord”

Cadru didactic: Dumitru D. Boghian

Realizat decătre: Botych Kristina

2019
 CUPRINS

1. Intoducere........................................................................................................2
2. Bucovina – pământ românesc 1918-1993…………………………………...4
3. Lumini din trecut…………………………………………………………….7
4. Începuturile arheologiei în Bucovina. Cercetări, societăți, muzee.................8
5. Societatea Muzeului Siret (der Serther Museumverein)...............................10
6. Universitatea Francisco-Iosefină din Cernăuți(die Franz-josefs
Universitat)....................................................................................................11
7. Muzeul Țării Bucovinei din Cernăuți (das Bukowiner Landes-Museum)....14
8. Muzeul orășănesc Suceava (das stadtische Museum in Suczawa)................15
9. Note...............................................................................................................17
10.Abrevieri........................................................................................................20
11.Concluzii.......................................................................................................21
12.Bibliografie....................................................................................................23

1
 INTRODUCERE
În zilele noastre, tot mai mult, arhelologia, ca știință de sine stătătoare, își găsește resurse
aproape nelimitate în alte științe. Impresionantele serii monografice dedicate, spre exemplu, unor
situri arheologice, utilajului litic, produselor ceramice, lucrări interdisciplinare cu conținut variat
și multe altele contribuie din plin la cunoașterea cât mai amănunțită a trecutului omului, din cele
mai vechi timpuri până în zilele noastre. De regulă, scurtele capitol intitulate Istoricul
cercetărilor însoțesc lucrările mai sus amintite, din ele aflând lucruri interesante,care, pe scara
timpului,coboară, fie că vorbim eneolitic sau epoca fierului, despre paleolitic sau zorii
creștinătății, în secolul XIX, secol căruia trebuie să-I purtăm, am zice noi, un respect deosebit, în
el găsindu-șiidentitatea românii. Dar, alături de aceste contribuții mai există o categorie de
lucrări, care se referă la perioada de început a arheologiei în România, din păcate destul de
reduse cantitativ. Și acestea, din punctul nostru de vedere, constituie o arheologie, ele având un
aport semnificativ la cunoașterea celor care au oferit, în secolul națiunilor, identitate științei
arheologiei. Diversele personalități, contextual istoric, ideile și conceptele vremii, resursele
legislative existente atunci constituie un motiv serios de analiză pentru orice arheolog, iar din
acest punct de vedere Bucovina are un trecut bogat care va trebui supus unei analize mult mai
aprofundate pe viitor.
Din acest motiv, ne-am propus o mică incursiune în istoria arheologiei din Bucovina, o
provincie aparte, comparative cu alte provincii românești, marcată fiind de dominația
austriacă(1774-1918). Din punct de vedere cultural, ea a fost tratată asemănător altor provincii
ale Imperiului Habsburgic, devenit mai târziu Austro-Ungar (1867). Contextul în care în
Bucovina au apărut firavele manifestări, iar mai târziu consistentele instituții care au girat o
activitate științifică impresionantă prin specialiștii lor, a fost unul prielnic. Dezvoltarea școlii
vieneze de geologie și arheologie a constituit un impuls deloc indirect pentru Bucovina;
cercetători de semă, precum Szombathy, Reinecke, Romstorfer au publicat studii valoroase la
Cernăuți, în Anuarul Muzeului Țării. Arheologii români, este drept, amatori, nu s-au lăsat mai
prejos, colaborând cu aceștia și fiind receptivi la însemnătatea arheologiei, a valorificării și
păstrării monumentelor istorice și obiectelor de patrimoniu.
Lucrarea de față pune într-o lumină nouă perioada de început a arheologiei din Bucovina, din
cea de a doua jumătate a secolului XIX, despre care, din păcate, s-a scris atât de puțin până în
prezent. Aceste începuturi trebuie privite cu o anumită îngăduință,comparativ cu ceea ce se
petrecea în acest domeniu în Imperiul Austro-Ungar și în Regat. În același timp, ne-am gândit că
putem contribui, cu puținul de față, la reconstituirea unei părți dintr-o perioadă frumoasă și
bogată în descoperiri arheologice, a unei pagini din istoria arheologiei românești.
În această etapă de pionierat, într-o «lume arheologică» marcată la început de un firesc și
inevitabil amatorism, și-a făcut, treptat, simțită prezența, influența școlii germane de arheologie,
reprezentată, în primul rând, de Josef Szombathy. Ajungând aici, trebuie să remarcăm, o dată în
plus, cât de puține cunoaștem și s-au scris despre cercetările sale din Bucovina. De altfel, despre
acest mare arheolog, care a oferit prima sinteză privind preistoria Bucovinei(Viena 1899), nu
mulți știu faptul că el este descoperitorul celebrei statuete paleolitice Venus din Willendorf și că
este considerat a fi un deschizător de drumuri în arheologia europeană. În același timp, istoricul
Raimund F. Kaindl și arhitectul Karl A. Romstorfer au partea lor semnificativă de contribuție la
dezvoltarea arheologiei în zona noastră.
Nu am neglijat nici activitatea preoțimii, reprezentată, la nivelul cronologic al existenței
2
societății arheologice a lui Olinescu, de mitropolitul Bucovinei, Silvestru Morariu-Andrievici, un
mare iubitor de cultură, promotor al multor inițiative cu impact în emanciparea maselor, un om
cu o deschidere deosebită.
În cea de a doua parte a lucrării, am încercat să așezăm la locul potrivit, să accentuăm rolul și
activitatea Societății arheologice române din Bucovina, în peisajul acelor «așezăminte» care au
premers constituirea marilor colecții ale Muzeului Bucovinei din Cernăuți, în anul 1893. Prima
societate arheologică din provincie, care va trebui, pe viitor, mai bine ilustrată în peisajul
arheologic și istoriografic cu privire la Bucovina celei de a doua jumătăți a veacului XIX.
Apariția acestora nu a venit pe un teren gol, ci a fost anunțată încă de la 1817.
Contribuția sa cuprinde, dacă ne gândim la dezvoltarea și propagarea cunoștințelor despre
arheologie din epocă, două planuri interdependete: unul științific, caracterizat de studii ample, de
strictă specialitate și altul gazetăresc. El este cel mai activ «reporter» al arheologiei
Bucovinei,micile sale rubrici publicate în revistele din Oradea, Gherla, Sibiu, București, Cernăuți
și Suceava, conținând informații valoroase despre descoperiri vechi, multe dintre ele, din păcate,
pierdute pentru totdeauna. Dionisie Olinescu s-a înconjurat, la momentul înființării.
Modesta noastră contribuție se încheie cu reproducerea în integrum a textului lucrării, credem
noi de căpătâi, a lui Olinescu, intitulată Charta arheologică a Bucovinei, publicată în BSGR, XV,
1894, pe care am considerat nimerit să o însoțim de reprezentarea cartografică Charta
arheologică a Bucovinei, publicată în acelasi număr al BSGR, hartă ce însoțea un alt stiudiu de
sinteză al lui Olinescu, numit Chărțile Bucovinei.
Sperăm că personalitatea și opera lui Dionisie Olinescu, în ansamblul ei, vor constitui, cât mai
curând, subiectul unei ample monografii, care să exploreze și exploateze integral, așa cum ar fi
de dorit, toate valențele care l-au capacitat și caracterizat pe arheologul bucovinean, ceea ce a
scris și ceea ce a gândit, determinându-i și modelându-i acțiunile.

3
 Bucovina-pământ românesc 1918-1993
75 de ani de la unirea cu Patria Mamă
Motto: «Nicăieri pe pământul românesc nu se află,pe un spațiu atât de
mic,atâta bogăție de istorie românească, atâta bogăție de amintiri scumpe ale
trecutului nostru».
Dimitrie Onciul
Astfel,descoperirile arheologice din veacurile IV-XII din Bucovina atestată perpetuarea de-a
lungul acestei perioade a tradițiilor materiale si culturale romanice,proprii românilor,care alături
de o firescă influență și prezență de coabitare etnică slavă,ajunsă aici prin bine cunoscuta
migrație din secolele VI-VII, ajung să pună și aici a unor formațiuni prestatale înzestrate cu
fortificații de lemn și pământ de tipul “horodiștilor” (Fundul Herței-
jud.Botoșani,Lencăuți,Dobrinăuți ș.a. -reg.Cernăuți).
După cum au demonstrat numeroase cercetări obiective,teza istoriografiei sovietice și mai nouă
cea ucraineană a stăpânirii teritoriului bucovinean de către Cnezatul de Halici in veacurile XII-
XIII – stăpânire vremelnică care nu ar fi nici ea însăși un argument pentru ocupația militară din
1940 – nu poate fi susținută din lipsă de documente și vestigii arheologice concrete. De fapt, nu
întămplător,atunci când spre jumătatea secolului al XIV-lea Polonia ocupă statul
halician,ofensiva de cucerire se oprește în mod firesc la Nistru și Ceremuș, puternicul regat de la
miază-noapte devenind astfel vecin pentru multe veacuri cu tânărul stat moldovenesc in
devenire.
La granița a trei imperii, Imperiul rus țarist, Imperiul austriac și Imperiul otoman,numeroase
provincii românești au căzut pradă agresivității acestora. După cucerirea Transilvaniei (1699) ,
Banatului (1718) și Olteniei (1718) , Imperiul habsburgilor ocupă prin vicleșuguri și mituire a
parte importantă a Țării de Sus a Moldovei medievale, ceea ce se va numi de acum înainte
«Bucovina» («Buchenland») , având o suprafață de 10.441 km (pătrați) și peste 70.000de
locuitori.
După ce ni se luase bucata de pământ unde zac oasele domnilor noștrii,de la Dragoș Voevod
până la Petru Rareș , după ce ni se luase vatra strămoșească, începătura domniei și în care
doarme Ștefan Vodă, pavăza creștinității întregi, după ce am pierdut pământul nostru cel mai
scump, se asasinează,prin influența morală a Austriei, domnul care a îndrăsnit a protesta contra
nerușinatei răpiri.
De acum înainte, după cucerire se va iniția prin toate căile sistematica politică de
deznaționalizare a populației românești autohtone și majoritare, în primul rând prin încurajarea
unei intense colonizări galițiene a teritoriul nou cucerit. Astfel, din primele date statistice cu
privire la situația demografică a regiunii-din însemnările generalului Gabriel Spleny, primul
guvernator militar al Bucovinei – rezultă că la data anexării aici trăiau 14.350 de familii, în
majoritate covârșitoare românești,excepție făcând 1261 familii de ruteni locuind în extrimitatea
nordică a provinciei în urma refugierii aici de-a lungul timpului de pe diverse moșii boierești
polone din Galiția, 1112 familii de huțuli (populație de limbă slavă cu origine incertă) care s-au
strecurat în cursul vremii din Pocuția pe valea Ceremușului și a Putilei,precum și câteva sute de
4
familii de țigani, evrei și armeni. La rândul lor, recensămintele inițiate de mareșalul rus P.A.
Rumianțev în Moldova, în anii 1772-1773 și 1774, atestă și pentru teritoriile nordice ale țării
același caracter preponderent românesc al populației.
În urma desfășurării la Cernăuți la 20 mai 1848 a Adunării Populare Naționale prezidată de
către Doxachi Hurmuzachi, la care au participat reprezentanții clerului, boierimii liberale,
burgheziei, intelectualității, țărănimii și minorităților, se elaboră un program din 12 puncte, care
viza in pricipal, alături de revendicări de natură social-economică și religioasă, conservarea
caracterului românesc al Bucovinei, în primul rând pe calea învățământului, limbii de
administrație și de cult materne, cât și prin separarea efectivă a provinciei de Galiția și
constituirea sa ca «țară autonomă» în cadrul Imperiului austriac.
Prin alegerile din 24 iunie 1848 pentru desemnarea delegațiilor în parlamentul vienez nu au
fost aleși – caz unic la nivelul statului austriac – reprezentanți ai clerului și ai marilor proprietari
funciari, ci 7 deputați țărani și Anton Karl, un intelectual din partea urbei Cernăuțiului,care
reprezenta în aceași timp și minoritatea germană. Dintre aceștia, numai huțului Luchian Cobiliță
din Putila- Câmpulung Rusesc și Vasile Morgoș (Coțmani- azi reg. Cernăuți) au militat în timpul
dezbaterilor parlamentare împotriva autonomiei și despărțirii de Galiția. Atitudinea lor a fost
generată în chip logic de efectul intereselor minoritareși strict personale, a propagandei cercurilor
naționaliste rutene și a celor panslaviste, dar și ca urmare a politicii de încurajare și adesea de
învrăjbire între naționalități, promovată constant de către cercurile imperiale adepte al
principiului machiavelic «divide et impera » ! Astfel, pe drept cuvânt, directorul gimnaziului
cernăuțian, Anton Kral îi consider pe cei doi că deveniseră «un instrument în mână străină».
Drept urmare a întregii lupte pentru autonomie, Bucovinei i se recunoaște prin constituția
postrevoluționară din 4 martie 1849 noul statut politico-administrativ consfințit ulterior prin
patenta imperială din 29 septembrie 1850 și constituția din 26 februarie 1861.
În condițiile dezmembrării ultimelor două imperii vecine, datorată în mod special urmărilor
primului război mondial și a ridicării la luptă a poparelor oprimate, după înfruntarea a numeroase
suferințe și greutăți material, pricinuite în mare parte de successive ocupații de război ale
Bucovinei din partea armatelor austro-ungare și țariste, intelectualii grupați în jurul noului ziar
cernăuțean «Glasul Bucovinei» organizează convocarea în metropola fostului ducat la 27
octombrie 1918 a Adunării Constituante, care, înaintea hotărârii ilegale și abusive a adunării
populare ucrainene, din 3 noiembrie de alipire a cca.2/3 din teritoriul provinciei la Ucraina, a
votat cu mare însuflețire integrarea Bucovinei întregi în noul stat independent roman ce era pec
ale să se constituie («unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un stat național
independent»).
Situația se complică însă mult în urma proclamării de către rada ucraineană din Liov a
necesității ocupării a peste jumătate a teritoriului bucovinean și mobilizării generale a Legiunii
ucrainene, devenită nucleul de formare a armatei naționale ucrainene. Se ajung astfel, înaintea
sosirii acasă de pe fronturile europene și organizării de unități militare de voluntari români, ca în
mare parte în Bucovina și mai ales la Cernăuți, unități de haidamaci să înceapă a înstitui o
dictatură bazată pe teroare în scopul declarant de includere cu forțe a teritoriilor vizate în cadrul
statului ucrainean. În fața acestui pericol major, la cemărle repetate în acest sens ale Consiliului
Național Român din Cernăuți, guvernul generalului Constantin Coandă, aflat înca la
Iași,ordonăîn cele din urmă Diviziei a opta condusă de către generalul Iacob
5
Zadik, să izgonească din întregul teritoriu ocupat la 1775 de către habsburgi orice grupări armate
armate străine Bucovinei. După ce armata română ajuns la Suceava (6 noiembrie) ea întră în
Cernăuți (11 noiembrie), fiind aclamată cu mare bucurie de către localnici, mulți dintre ei
neromâni, dar care vedeau în perspectiva viitoarei administrații românești, o garanție împotriva
nesiguranței și abuzurilor de tip bolșevic.
Primirea oficială a armatei române a avut în piața primăriei, care de atunci și până la rușinoasa
ocupație a părții de nord a Bucovinei de către armata sovietică stalinistă ( 1940), a purtat numele
de «Piața Unirii».
Răspunzând telegramei de salut sosită de la Cernăuți din partea Consililui Național
Român,regale întregitor Ferdinand I, în aceeași zi, 11 noiembrie, răspundea: «Cu cea mai adâncă
emoțiune și cu inima plină de bucurie patriotică primesc știrea că trupele mele au intrat în
capitala Bucovinei române, aducând ordine și liniște sufletească pentru toți aceia care în aceste
momente istorice au simțit și au lucrat pentru împlinirea visului secular. Îmi închipuiesc cu bine
cum inima voastră caldă de români a tresărit de bucurie patriotică la vederea tricolorului național
purtat de ostașul român, frate de sânge și suflet. Din adâncul inimii vă sunt recunoscător pentru
munca patriotică ce ați depus cu atâta bărăție, vă mulțumesc, cum și tuturor acelora care v-au
ajutat cu inima curată în aceste timpuri mărețe. Să dea Atotputernicul ca tot poporul din
Bucovina să găsească mereu ocrotire, dreptate și libertate sub cutele drapelului național»
Prin ședința Consiliului Național Român,întregit și cu reprezentanții emigrației bucovinene din
regat, care s-a ținut la 25 noiembrie, s-a hotărât organizarea Congresului General al Bucovinei la
28 noiembrie 1918, în scopul stabilirii definitive a «raportului politic al Bucovinei față de
Regatul român»,la el fiind invitați și reprezentanții ucrainenilor, germanilor și polonezilor.
În această zi memorabilă, la orele 11, începură în sala de marmură sinodală a Palatului
Mitropoliei, lucrările congresului de unificare, deschis prin cuvântarea președintelui CNR
Dionisie Bejan. Cinstea de a da citire Declarației de Unire reveni însă șefului guvernului
bucovinean Iancu Flondor,care încheie lecturarea documentului prin exprimarea hotărârii de
unire «necondițională și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și
Nistru, cu regatul României».
Pentru o mai bună argumentare a imperativelor momentului, marele istoric bucovinean, Ion
Nistor, prezentă adunării un scurt dar documentat memoriu privind caracterul românesc din
totdeauna a teritoriului ocupat prin vicleșug la 1775 de către Imperiul habsburgic, recomandând
în final cu căldură celor prezenți să voteze fără reserve Declarația de Unire.
Ajungându-se astfel la actul votării, Declarația de Unire a fost acceptată umanim în cadrul unei
atmosphere de entuziasm general, alături de reprezentanții românilor bucovineni fiind prezenți în
sală cu drept de vot și delegați ai unor sate ucrainene sau pe cale de ucranizare : Putila,
Ivancicăuți, Toporăuți, Rarancea și Cuciurul Mic. Cu statut de invitați participă delegați din
partea Basarabiei, Transilvaniei si României.
În scurt timp în urmă Decretul – lege privitor la Unirea Bucovinei cu vechiul Regat (dec.1918),
semnat de către regele Ferdinand I și primul ministru Ion I. C. Brătianu, realizare înfăptuită
printr-un act de reparație istorică, care a trebuit să fie recunoscută internațional și înscrisă și în
Tratatul de pace de la Saint-Germain, parafat de către Austria la 10 septembrie 1919, republică
redusă la granițele sale naționale, care se vedea nevoită să renunțe la fostul său ducat în favoarea
României.
6
 Prin elaborarea Constitiției din anul 1923, avându-se ca model unele dintre cele mai
democratice constituții occidentale, Bucovina a fost integrată temeinic politico-administrativ
ROMÂNIEI MARI, minorităților naționale acordându-li-se cu acest prilej drepturi naționale care
au făcut posibilă nu numai conservarea lor în periada interbelică dar chiar dezvoltarea lor.
Evoluția istorică firească a meleagurilor bucovinene a fost însă brusc curmată de agresiunea
stalinistă din 28 iunie 1940, teritoriul ocupat din nordul provinciei de 5220 km (pătrați), nefiind
nici măcar subiect al odiosului tratat secret Ribbentro-Molotov (23 aug. 1939) dintre Hitler și
Stalin. Recesământul efectuat în acest teritoriu în condițiile dubioase ale ocupației în luna august
1940,din inițiativa Prezidiului RSS Ucraina, a constatat la o pupulație de 474.617 locuitori
persistența unei preponderențe etnice românești (257.449 locuitori care s-au declarat români). La
acestă ilegalitate de drept internațional făcută României, s-a mai adăugat o nouă raslușire din
parte Imperiului Stalinist, ținutul Herței, parte component a regatului și a vechiului stat medieval
Moldova,având cca. 1.120 km (pătrați), teritoriu care nici măcar nu a fost cerut oficial României
prin nota ultimativă din 26 iunie 1940.
S-a ajuns astfel, că după intensele colonizări în principal ucrainene petrecute în timpul
administrației austriece, pe teritoriul Nordic al Bucovinei ocupat astfel illegal, a început, în
paralel cu «edificarea socialismului» de tip sovietic, o acțiune sistematică pe toate căile de
distrugere fizică și spiritual a tot ce este românesc, de la intelectualitatea satelor, masacrată și
deportată în lagărele Siberiei și până la distrugerea bisericilor, ca elemente de coeziune națională,
în locul populației autohtone dislocale înlesnindu-se intense colonizări ruso-ucrainene, proces de
deznaționalizare, care în esență, continua și astăzi.

Lumini din trecut

Fidel disciplinei pe care o servește, autorul ne oferă, de astă dată, câteva crâmpeie din bogata
istorie a arheolohiei în provincia istorică Bucovina. Cu tenacitate, suntem purtați în toată
perioada secolului al XIX-lea, perioada atât de fertilă a zămislirii modernității noastre, când
numeroși oameni de cultură, și nu numai, din Muntenia, Moldova, ulterior România,
Transilvania, Banat și Bucovina(care făceau parte din Imperiul Habsburgilor), s-au preocupat,
din ce în ce mai intens și sistematic de investigarea trecutului și a vestigiilor sale, inclusiv a celor
arheologice.
Este interesantă abordarea sincronică a fenomenului arheologic din întreg spațiul românesc,
indeferent care era situația politico-statală a vremii, pentru conturarea cât mai precisă a locului și
a rolului jucat de fiecare personalitate imlicată în dezvoltarea cunoașterii trecutului, de la
organizarea instituțională(adoptare legislației necesare, constituirea și sistematizarea colecțiilor
particulare și ale muzeelor, înființarea de societăți arheologice, dezvoltare unui învățământ
specific) și până la investigațiile nemijlocite de teren, cu toate neajunsurile metologice ale
începuturilor, interpretarea și publicarea rezultatelor, în reviste din țară cât și în cele din
străinătate.
Au fost pașii dificili ai unui început, pe care azi îl consederăm amatorist, atât de necesari însă,
în configurarea domeniului teoretic și practic al arheologiei. Contatăm o meritorie încercare de
racordare la realitățile disciplinei arheologice din Europa, dialogul cultural fiind unul firesc și
benefic. Constribuțiile unor persoalități precum : Josef Szombathy, Raimund F. Kaindl, Karl A.
Romstorfer la dezvoltarea arheologiei și a cunoașterii istoriei în Bucovina sunt incontestabile,
7
putând fi cuprise în orice lucrare monografică legată de istoria arheologiei și istoriografiei din
spațiul românesc și cel european. Au fost cei care au creat o punte cuturală între areologia
europeană și cea din Bucovina.
Nu mai puțin importante au fost și sunt, pentru cunoașterea deplină a preocupărilor arheologice
din Bucovina, știrile și rapoartele arheologice publicate în revistele din provincie(Anuarul
Muzeului Țării Bucovinei/Jahrbuch des Bukowiner Landes Museums, Czernowitzer Zeitung,
Czernowitzer Wochenblatt și Gazeta Bucovinei de la Cernăuți; Revista Politică de la Suceava),
cele din capitala Imperiului(Mitteinulungen der Antropologischen Geselschaft in Wien,
Mittheilungen der K.K.|Kaiserlich-Koniglichen|Central-Commission zur Erforschung und
Erhaltung der Kunst und Historishen Denkmale, Jahrbuch der K.K. Zentral-Kommission fur
Erforschung und Erhaltung der Kunst und historischen Denkmale).
Este de remarcat dorința autorului de a reevalua și valorize corenspunzător actotivitatea
multilaterală a lui Dionisie Olinescu, arheolog și cronicar al vieții științifice, culturale și artistice
din Bucovina, care ocupă un loc distinct în istoricul arheologiei românești, cu a sa Chartă
arheologică a Bucovinei, și nu numai, primul instrument de lucru serios asupra vestigiilor
cunoscute în epocă, în provincie, însumând tot avutul practic și intelectual al unui veac de
investigații, mai puțin sau mai mult sistematice.
Aceste pagini de restituire spiritual, invită cititorului să pătrundă în sanctuarul arheologiei
bucovinene, reprezentănd alți pași făcuți spre realizarea unei monografii a preocupărilor
științifice și culturale din acea vreme. Angajat în căutarea timpului trecut , autorul a reușit să ne
dezvăluie o parte din comoara aflată înlăuntrul istoriei arheologiei din fosta provincie Bucovina,
în care Societatea arheologică română din Bucovina și Dionisie Olinescu au fost lumini
călăuzitoare în epocă.

Începuturile arheologiei în Bucovina. Cercetări, societăți, muzee.

La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, cercetarea arheologică din Bucovina, pe
atunci ducat în componența monarhiei austro-ungare, a luat un avânt deosebit datorită înființării
Societății Muzeului Siret (1870), a Universității din Cernăuți (1875), a Societății arheologice
române din Bucovina (1886), a Muzeului orășenesc Suceava (1900), în cadrul cărora au activat
multe personalități marcante ale vieții culturale: Josef von Gutter, Dionisie Olinescu, Constantin
Morariu, Karl A. Romstorfer, Raimund F. Kaindl, Simion Florea Marian, Iraclie Porumbescu,
Ștefan Repta, Animpodist Dașchevici, Joseph Fleisher, Vasile Morariu, Victor Prelicz, Dimitrie
Isopescu, Franz A. Wickenhauser, Franz cavaler Des Loges și mulți alții.

Din acea vreme datează și încep a fi consumate, primele informații de natură arheologică , la
început simple notițe, mai târziu sistematizate – schițe și planuri, desene și descrieri amănunțite
ale obiectelor descoperite. Tot atunci s-au deschis primele șantiere arheologice – siturile au fost
investigate mai mult sau mai puțin metodic, potrivit metologiei din epocă – rezultatele fiind
publicate de regulă sub formă de rapoarte sau mici știri în colecțiile MAGW, Jahrbuch... și
Mitteilungen..., în Anuarul Muzeului Țării Bucovinei, dar și în presa locală bucovineană –
Gazeta Bucovinei, Czernowitzer Zeitung, Czernouwitzer Wochenblatt (Cernăuți) sau Revista
Politică (Suceava). Înainte de a trece la schițarea liniilor generale ale istoricului cercetărilor
arheologice din Bucovina, trebuie subliniat faptul că, deopotrivă, forurile și politica cultural-
științifică din Imperiul Austro-Ungar și cele din Vechiul Regat, au influențat «mișcarea
arheologică» și gândirea istorică din Bucovina, societățile și instituțiile din provincie întreținând
8
legături strânse cu personalități și instituții similare. De aceea, credem că se impune raportarea la
principalele momente ale dezvoltării arheologiei în România, care au avut un impact hotărâtor,
inspirând oamenii de cultură din Bucovina, modelând idei și acțiuni. Dar, în același timp, nu
trebuie uitată sau minimalizată buna organizare și acuratețea științifică ( atât cât a fost ea posibilă
la acea vreme), aplicată de cercetorii germani și austrieci, care au «exportat» și aplicat
cunoștințele și metodele de lucru caracterisitce atunci arheologiei central-europene, în ceea ce
am putea denumi drept «mediul arheologic bucovinean», care, la rândul său, receptiv și interesat,
nu a ezitat să și le apropie.
Istoia cuprinde interesurile publice și întâmplările cele mai vrednice de aducere aminte, iar
arheologia tâlmăcește aceste interesuri și întâmplări. Pătrunde în toate amănunțurile vieții din
lăuntru, arată obiceiurile, țiremoniile politice și bisericești, descrie monumeturile, meșteșugurile,
felul îmbrăcămintelor, sărbătorile jocurilor publice și altele.
Revenind la primele preocupări arheologice din provincia Bucovina, notăm că autoritățile
imperiale au emis,în luna septembrie a anului 1828, o dispoziție, preluată ulterior de Consistoriul
din Cernăuți, care cuprindea precizări clare în privința patrimoniului istoric, arheologic și
numismatic. Documentul Consistoriului, păstrat astăzi în arhiva Parohiei Mitoc (jud. Suceava),
redactat în limba română (alfabetul chirilic), cuprindea și o listă a obiectelor ce urmau a fi
inventariate, precum și datoria preoțimii din Bucovina de a se îngriji de respectarea prevederilor
conținute în dispoziție. De remarcat este și proiectul alcătuirii un repertoriu intitulat Corpus
Antiguarum Inscriptorum Imerii Austriaci, care să includă toate inscripțiile descoperite în
Bucovina. Iatătextul respectiv : «Înalt slăvitul Devanul Țării prin înalt gubernicescul decret din
16 a trecutei luni, orânduiește ca înaltele propesuri în peristasul acestei numismaticești și
arheologești afări adică monete de bani vechi părăpați, anticuri odoară vechi, lucruri vrednice de
însemnat de metal și de piatră și cu tremitere lor, la locul cuviincios. Mai cu deșteaptă luare de
seamă să se păzească felul monumentelor, să cuprinde în următoare despărțiri.
1.Statue, chipuri întregi, chipuri pe giumătate și capete din metal aur, argint, aramă și stijă
sleite cum și din marmură și piatră lucrate.
2.Figuri mai mici și în chipuri de sfinți din scump sau prost metal, văroite sau din piatră și din
ales lut lucrate.
3.Vazoane, vase, candile și alte lucruri de metal sau de altă vârtoasă materie.
4.Piatre cu chipuri eșite afară sau adâncă săpate.
5.Pietre pe care săpăturile numai pe jumătate este eșite afară.
6.Pietre numai cu slovi săpate și pietre grobnici adică pentru mormânturi lucrate.
Toți acei ce ar afla monedă de bani sau de acest felu de anticuri sunt datori îndată a face arătare
la Deregătorie sau la Nacialnicie sa și de acolo mai departe la înaltele locuri de unde după aflare
și potrivită prețuire aflătoriul va primi cuviincioasa plată.»
Un alt pas important în dezvoltarea arheologiei și preocupărilor muzeistice din Bucovina, l-a
constituit activitatea desfășurată de Comisia centrală pentru artă și monumente istorice din
Viena, înfiițată în anul 1856, intitulată la început K. K. Zentralkomission fur Erforschung und
Erhaltung von Baudenkmalen (1850-1854), mai târziu numită K. K. Zentralkomission fur
Erforschung und Erhaltung der Kunstund historischen Denkmale. Aceasta, prin cele două
publicații, Mittheilungen der K. K. Central-Commission…(1856-1918) și Jahrbuch der K. K.
9
Central-Commission…(1856-1905), și prin încurajarea cercetărilor arheologice, a condus, în
mod nemijlocit, la dezvoltarea acestei discipline. Comisia, cu un rol extrem de important,
minimalizat, din păcate, multă vreme la noi în țară, a vut preocupări legate de repertorierea,
acumularea și valorificarea publicistică, preintre altele, inclusiv, a celor mai vechi urme de
locuire în Bucovina. Este relativ puțin cunoscut faptul că, încă din momentrul înființării sale, în
anul 1856, comisia a numit, pentru Bucovina, ca și pentru celelalte provincii ale Imperiului, un
conservator delegat, în vederea stabilirii situației patrimoniului și începerii săpăturiolor
arheologice, în persoana lui Andreas Mikulicz.
Este important de știut că în Imperiul Austro-Ungar a existat o preocupare coordonată de la
centru (Viena), de a cunoaște cât mai multe dintre descoperirile arheologice, istorice,
documentaristice și numismatice din provinciile sale, sprijinindu-se activitatea muzeistică.

Societatea Muzeului Siret (der Serther Museumverein)

Un rol însemnat în dezvoltarea unei ”culturi a trecutului”, a popularizării arheologiei în rândul
localnicilor și a cunoașterii patrimoniului istorico-arheologic în zona, l-a avut înființarea, la Siret,
a Societății Muzeului Siret. Cu peste 100 de membri încă de la început, ea a avut, drept scop,
colectarea de obiecte pentru proiectatul Muzeu al Țării, instituție care, ulterior, va ajunge să
înglobeze inclusiv cele mai semnificative colecții particulare și descoperiri arheologice existente
în Bucovina. Sufletul acestei societăți a fost ofițerul Josef von Gutter, de origine suceveană, mai
târziu ales primar al orașului Siret (1870-1872), care, timp de decenii, a reprezentat factorul
determinant și a impulsionat cercetările arheologice în împrejurimile Siretului. El a organizat,
totodată, o importantă colecție arheologică, pe care contemporanii său o apreciau a fi drept una
dintre cele mai valoroase din țară (Bucovina-n.n).
În legătură cu Societatea Muzeului Siret, cu toate că în literatura de specialitate anul înființării
acesteia este menționat ca fiind 1871 și încetățenit ca atare, dintr-o scrisoare pe care Josef von
Gutter i-a trimis-o lui Dionisie Olinescu, aflăm că societatea exista încă din anul 1870. Rudolf
Gassauer, cel care a publicat corespondența lui Gutter către bunul său prieten, istoricul Franz A.
Wickenhauser, amintește anul 1870 ca fiind cel în care a avut loc evenimentul; fapt reieșit și din
scrisoarea VI, din 22 iunie 1885, trimisă din Siret, lui Wickenhauser.
Timp de aproape 15 ani, membrii societății au strâns și expus materiale arheologice descoperite
în primul rând în zona orașului Siret, pe care Gutter o cunoștea îndeaproape și unde efectua
deseori cercetări de teren. În calitatea sa de conservator al Comisiei centrale din Viena, a
informat, în dese rânduri, cercurile știițifice din capitala imperiului despre noile și cele mai
importante descoperiri arheolofice făcute în Bucovina.
Josef von Gutter a subliniat importanța descoperirilor arheologice făcute la Siret, unde exista
celebra ”cărămidărie” a lui Beill, de unde proveneau mai multe descoperiri preistorice și
medievale, în general, pe cuprinsul orașului fiind descoperit un număr extrem de mare de
monede romane; afirmația sa, că „monede antice provin adese în mulțimi mari” ne duce cu
gândul la existența mai multor tezaure monetare. Tot el a amintit descoperirile de la Suceva,
unde s-au găsit, în anul 1827, în grădina lui Neunteufel, nu mai puțin de 11 pietre de mormânt cu
inscripții vechi, cele dintr-un loc situat între Mămăești și Coțmani, în care s-au aflat mai multe
vase datând din „epoca pietrei”, câteva dintre acestea fiind adunate de preotul paroh al locului și
predate episcopului Eugeniu Hacman, care a pu seminariștii să le lipească, iar cum acest lucru nu
le-a reușit, le-au donat rectorului de la seminar, Teofil Bendela și lui Teoctist Blajevici (care, la
10
rândul lor, le-au predat lui Gutter, acesta reușind să completeze doar trei vase), sau cele de la
Babin unde s-au descoperit cinci „figuri de lut în mărimea unei palme”(statuete antropomorfe
probabil neolitice sau eneolitice-n..n).
Considerat, așa cum am arătat, a fi descoperitorul primelor vestigii aparținând culturii
amforelor sferice de pe teritoriul țării noastre, Josef von Gutter amintea că, la Grănicești, în anul
1872, s-a găsit un mormânt în cutie de piatră. Gutter a mers la fața locului, a explicat lucrătorilor
cum să procedeze în cazul în care vor mai descoperi ceva asemănător, ba chiar le-a oferit bani –
valoarea a doi florini – pentru că, după câteva săptămâni, să-i parvină știrea că un alt mormânt,
scos la lumină de muncitori, a fost în întregime răvășit. Iată cum descrie Gutter (în traducerea lui
Olinescu) cele descoperite : „La anul 1872 găsiră lucrătorii pe dealul lui Iancu lângă Granicestie
un mormânt, ai cărui pereți constau din lespedi de piatră, și îl ruinară cu totul. Lângă cel mai
mare în partea lui dreaptă zăcea o secură foarte frumoasă din achit și o măciucă împietrită de
lemn. Între picioarele lui se aflau două vase de lut de o formă foarte primitivă, cum se află ea
numai în timpul petrii; în vasele acelea era o masă îngroșită roșietică, fără miros. Oasele celelalte
erau al unei femei. Observațiile sale fuseseră anterior consemnate în revista Comisiei Centrale
din Viena – Mittheilungen, încă din anii 1880 și 1881, datele referitoare la mormintele de pe
Dealul Iancului fiind reluate, mai târziu și de Karl A. Romstorfer, în anuarul Muzeului Țării
Bucovinei.
Aici ar mai fi loc de o completare. Anul desființării Societății Muzeului Siret nu este cel
cunoscut până acum, respectiv 1886; evenimentul se pare că s-a petrecut anterior acestui an, așa
cum indică Gutter în scrisoarea către Olinescu publicată de acesta din urmă în Tribuna din
februarie/martie 1885. O expresie folosită de Gutter la un moment dat, vorbind de cei 14 ani de
activitate ai societății (știm deja că se înființase la 1870), ne facem să ne gândim la posibilitatea
ca destrămarea societății să se fi petrecut de fapt încă din cursul anului 1884. De aceea,
aserțiunea conform căreia dispariția lui Gutter a condus la desființarea societății, trebuie
reevaluată și respinsă ca atare, nefiind conformă cu faptele. După moartea lui Josef von Gutter,
survenită la 8 mai 1886, o parte a patrimoniului societății a fost preluat de către Dionisie
Olinescu și Zaharia Voronca și transferat nou înființatei Societăți Arhelogice Române din
Bucovina.

Universitatea Francisco-Iosefină din Cernăuți(die Franz-josefs

Universitat)
Prestigioasa instituție de învățământ superior a fost înființată la 31 martie 1875, având în
componența sa trei facultăți: teologică greco-orientală, juridică și filosofică , în împrejurările
bine cunoscute, asupra cărora nu mai revenim. În cadrul secției de istorie din componența
Facultății de Filozofie, au activat : Raimund F. Kaindl, Wladimir Milkowicz, Johannes
Kromayer și Sgmund Herzberg-Frankel.
Dintre aceștia, un exponent de seamă al Universității din Cernăuți a fost Raimund Friedrich
Kaindl, istoric, arheolog și etnograf, absolvent al Universității din Cernăuți, unde și-a susținut și
doctoratul în filozofie. S-a mutat apoi la Institutul pentru Cercetări Istorice din Viena, până în
anul 1893, când revine la Cernăuți, unde a îndeplinit funcția de profesor de Istoria Austriei la
universitate(1893-1914), fiind pentru o scurtă vreme, rector( 1912-1913). Membru corespondent
al Comisiei Centrale din Viena, numit pentru activitatea sa publicistică deosebită, din anul 1914
îl regăsim la Universitatea din Graz. Este autorul a numeroase studii despre Bucovina (istorie,
11
tradiții, credințe, datini) și minoritățile din provincie.
Autorul pomenește, totodată, vestigiile „neolitice” de la Hliboca și topoare de piatră perforate
aparținând epocii bronzului. Prezintă interes și informațiile despre depozitul de bronzuri de la
Prelipca (Ucraina) (găsit în 1880, în timpul lucrărilor agricole, probabil într-un mormânt
deranjat, care conținea, printre altele, „un coif” și „o armură de cal”, un celt și două topoare de
luptă) și cel de la Prisăcăreni (Ucraina), localitate aflată la axproximativ 12 km nord-vest de
Siret. Acesta din urmă, descoperit în primăvara anului 1885, pe malul Siretului, pe proprietatea
doctorului Radu Grigorcea, a fost descris de Josef von Gutter, care nota faptul că, într-un „cazan
din bronz”, se afla un vas de lut cu cenușă, iar în jurul acestuia erau așezate 12 topoare de tip
celt.
Pe lângă aceste vestigii, Kaindl scrie despre numeroasele obiecte arheologice găsite izolat,
rupte de context, cum ar fi ceramică, celturi și fragmente de brățări de bronz. Contribuția sa este
remarcabilă, el reușind practic cuprinderea și sintetizarea majorității informațiilor apărute în
revistele vieneze și cernăuțene, cu privire la descoperirile preistorice din Bucovina.
Universitatea din Cernăuți a deținut, la rândul ei, o colecție arheologică importantă, dar și un
impresionant cabinet de monede.
Ajunși în acest punct al discuției, arătăm că importante au fost și cercetările – chiar dacă nu de
anvergură și neapărat metodice, dar făcute cu suflet, pasiune și sacrificii financiare personale –
întreprinse în mai multe localități din Bucovina și Regat, de către neobosiții Neculai Beldiceanu
și Grigore C. Buțureanu.
Cunoaștem faptul că, în anul 1891, Neculai Beldiceanu a vizitat Bucovina, fiind preocupat de
unele stațiuni preistorice ca cele de la Siret și Rădăuți, împreună cu Joseph Fleischer întreprizând
câteva recunoașteri în împrejurimile Sucevei. Un an mai târziu, același Beldiceanu, avându-l de
această dată alături pe bunul său prieten de peregrinări, Grigore C. Buțureanu, a cercetat, printre
altele, zonele Volovâț și Siret, de unde au recoltate numeroase materiale, date arheologice și
istorice. De la Ion Andrieșescu aflăm că Beldiceanu găsise, la Baia, între niște ruine medievale,
mai multe pietre cu inscripții, dintre care una avea însemnat anul 1209. Cei doi au efectuat
recunoașteri de suprafață și câteva mici sondaje, ale căror rezultate nu le cunoaștem în amănunt,
ele rămănând în manuscris, fiind probabil pierdute.
Acestor cercetări trebuie adăugate cele întreprinse de cei doi arheologi amatori în Regat, unde
au desfășurat o intensă activitate, în mod deosebit în zona Fălticenilor și culoarului Siretului,
concretizată ulterior prin manuscrisul Preistoria în România, întocmit de Grigore C. Buțureanu.
Printre rezultatele lor deosebite, merită amintite identificarea și investigarea unor stțiuni
preistorice precum : Baia – Cetățuie, Preutești – Cetățuie, Știrbăț, Valea Glodului și multe altele,
precum și descoperirea, la Basarabi – Dealul Hârburilor (com. Preutești, jud. Suceava) , a unui
important depozit de bronzuri datând, se pare, din prima epocă a fierului, din păcate pierdut
ulterior. Cercetările celor doi au fost reluate și completate, în perioada interbelică, de către
distinsul profesor fălticenean Vasile Ciurea, cel care a pus, de altfel, bazele muzeului orașului
Fălticeni.
Poate că nu ar trebui uitată nici vizita profesorului Grigore Tocilescu în Bucovina, la Suceava
și Dragomirna, din anul 1885. Josef von Gutter aflase târziu de prezența acestuia și mărturisea,
într-
12
una din scrisorile sale către Franz A. Wickenhauser cât de mult și-ar fi dorit să îi cunoască.
Definitorii pentru cercetările arheologice de la sfârșitul secolului XIX în Bucovina sunt
săpăturile întreprinse de cunoscutul arheolog vienez Josef Szombathy în necropola tumulară de
la Horodnic de Jos, în anii 1893 și 1894, în șase movile (tumuli) , pe dealul numit de localnici
Vârfu Colconicului, unde, anterior, efectuase mici sondaje și profesorul rădăuțean Heinrich
Klauser, descoperind morminte de inhumație și de incinerație, în groapă simplă sau în cutie de
piatră, aparținând, așa cum a demonstrat distinsul profesor și arheolog sucevean Mircea Ignat, un
secol mai târziu, în 1981, culturii Komariv (perioada mijlocie a Epocii Bronzului).
Printre unele referiri la probleme generale de preistorie europeană, autorul enumera câteva
dintre vestigiile preistorice din Bucovina: topoare de piatră șlefuite (din zonele Cernăuți,
Dobovăț, Onut, Poiana Micului,Cuciuru Mare), „ciocane de piatră perforate” (provenind din
localitățile Iaslovăț, Ciudin, Cacica), observând analogiile acestora cu descoperirile din Europa
centrală. Deasemenea, a subliniat importanța așezărilor și necropolelor, un loc important
ocupându-l datele despre descoperirile de la Șipeniț și numărul impresionant de obiecte vechi
identificate în zona localității Siret. A fost analizată și modalitatea de ridicare a a locuințelor
neolitice, a modului de confecționare a vaselor, uneltelor, tipologia ceramicii cucutieniene; este
minuțios descris decorul pictat apiralic, meandric, geometric, dar fără a se intra în profunzimea
acestei problematici. Referindu-se la o reprezentare antropomorfă feminină provenind din
localitatea Siret, accetuând deosebita realizare artistică, Szombathy a indicat și analogiile cu
Balcanii și Asia Mică.
În ceea ce privește mormintele, autorul a menționat numărul mare de movile întâlnite în
Bucovina, precizând că la Horodnic de Jos și Rădăuți, în urma săpăturilor au rezultat „vase mari
și mici, nepictate, și ciocane perforate, din piatră”, așadar, indicii ale unei epoci post-neolitice
(epoca bronzului-n.n). În același timp, utilizând datele provenite din cercetările
anterioare,Szombathy evidențiază impotanța descoperirilor de bronzuri, arătând că acestea sunt
numeroase în Ungaria, raportând, de fapt, descoperirile din Bucovina la acestea. Astfel, sunt
trecute în revistă obiectele de bronz găsite la Prelipca și Prisăcăreni, alături de altele provenind
de la Fălticeni și Koțmani(Coțman). În cele din urmă, sunt indicate unele descoperiri scitice,
precum o oglindă de bronz, într-un „mormânt îngrădit cu pietre sfărâmate” și vârfuri de săgeată.
În ceea ce privește descoperirile din perioada La Tene, sunt prezentate doar o fibulă și o brățară
din sticlă albastră provenind dintr-un mormânt de la Ștefanovka, acestea fiind atribuite
civilizației celtice. Textul capitolului Vorgeschichte este însoțit de o ilustrașie de calitate,
înfățișată mai sus, realizată de artistul vienez Theodor Freiherr von Ehrmanns, după obiectele
originale, aflate, atunci, la Muzeul Țării Bucovinei din Cernăuți, la Naturhistorische Hofmuseum
din Viena precum și în colecția particulară a învățătorului Ioan Procopovici din Coțman.
În luna septembrie, cu sprijinul Societății de Antropologie din Viena, Raimund F. Kaindl a
cercetat 18 movile situate pe Dealul Brădeț. Șase dintre acestea se aflau între Brădețu Nou și
Brădețu Mijlociu, iar 12 în zona numită de localnici Ograda, situată spre Brădețu Vechi. Cele
mai multe movile aveau diametrele cuprinse între 4-16 m, Kaindl remarcând aplatizarea multora
dintre ele din pricina arăturilor, cele mai înalte avănd doar 0,80 m înălțime. Autorul săpăturilor
sublinia sărăcia în inventar a movilelor săpate, stabilind, la acea vreme, apartenența mormintelor
de incinerație cercetate la „epoca de piatră timpurie”. În movile au fost descoperite oase
calcinate, vase din lut negricioase „de proastă calitate” și așchii de cremene. Importantă este
13
observația lui Kaindl, în cazul a doi tumuli, anume prezența, la baza lor, a unor vetre mari și
„vizibile resturi de rug”. Într-un mormânt a fost observată o nișă, cu adăncimea de 0,50 m,
umplută cu cărbuni; de altfel, el remarcă prezența unor bucăți de cărbune și în mantaua
movilelor. În nici un tumul nu a fost descoperită vreo „uneltă de piatră șlefuită”.

Muzeul Țării Bucovinei din Cernăuți (das Bukowiner Landes-

Museum)
Înființarea acestei instituții a fost precedată de anumite acțiuni pregătitoare: astfel, după ce în
anul 1856 Comisia Centrală din Viena numea un conservator pentru Bucovina, în ale cărui
atribuții intrau observarea patrimoniului și începerea săpăturilor arheologice, a fost înființată
Societatea Muzeului Țării Bucovinei (1863), care a desfășurat o intensă activitate de acumulare
de „antichități”, cu scopul declarat de a crea o colecție pentru viitorul muzeu.
Sub directa infuență a Societății arheologice române din Bucovina, a numeroși oameni de
cultură bucovineni și, în mod deosebit, a demersurilor lui Karl . Romstorfer, din anul 1888, pe
lângă Comisia Centrală din Viena pentru artă și monumente istorice, în anul 1893 s-a obținut
aprobarea înființării Muzeului Țării Bucovinei din Cernăuți, deziderat mai vechi, transpus, acum,
în realitate. Din luna martie 1893, afăm că ministerul imperial de culte oferise drept sprijin
financiar viitorului muzeu o subvenție consistentă, în valoare de 300 de florini.
Una din marile personalități care au sprijin permanent muzeul cernăuțean și a impulsionat
săpăturile arheologice, a fost distinsul Karl . Romstorfer, restaurator al monumentelor istorice
din Bucovina, cel care întreprinde, începând cu anul 1895 – când primea de la ministerul cultelor
și instrucținuii publice suma de 300 de florini necesare începerii lucrărilor – intense săpături
pentru degajarea molozului care ascundea o parte însemnată a Cetății de Scaun a Sucevei. Lui
Romstorfer îi datorăm și descoperirea primelor fragmente ceramice aparținând Bronzului
Timpuriu (evident, la acea vreme, ele nu au suscitat un interes deosebit și nu au putut fi încadrate
corect din punct de vedere cultural-cronologic), pe platoul din fața Cetății de Scaun a Sucevei,
numit și Câmpul Șanțurilor.
Notăm, de asemenea, faptul că muzeul a primit donații de valoare. Astfel, învățătorul Vasile
Ariciuc din satul Șipeniț, a trimis muzeului mai multe obiecte preistorice; baronul Nicolae
Mustață a oferit în anul 1893 nu mai puțin de 66 monede de aramă, trei de argint și două din
nichel, toate descoperite la Stroiești, iar E. Veslovschi din Siret dona o monedă romană de argint,
o alta de argint (fără a se preciza datarea) precum și mai multe monede de cupru. Despre alte
obiecte primite de muzeu aflăm tot din presa bucovineană. Printre acestea, menționăm că:
directorul gimnaziului din Rădăuți, profesorul Heinrich Klauser a predat două monede romane
descoperite pe Dealul Ruina din Siret; profesorul Elie Bendas, cinci monede de aramă
descoperite în anul 1892 în apropierea bisericii Sf. Nicolae din Cernăuți; Eugen Kozak, tratatul
său intitulat Rezultatul cercetărilor mele în mănăstirea Sucevița; Hermann Mittelmann, o colecție
a tuturor mărcilor poștale utilizate până în acel moment în Bucovina.
În legătură cu organizarea muzeului, fără a intra în chestiuni detaliate, arătăm că, în anul 1899,
14
acesta era structurat pe secții, după cum urmează: arheologie (custodele colecției fiind Romuald
Wurzer), etrnografie și industrie casnică, istorie naturală, numismatică și istoria artei. Secția
arheologiei, care deținea rolul cel mai important în ansamblul muzeului, a coordonat săpăturile
arheologice și refacerea monumentelor istorice medievale din Bucovina, specialiști precum:
Johann Polek, Hermann Mittelmann, Ion I. Nistor, E. Klauser, Eugen Kozak, Dimitrie Isopescu,
Karl . R omstorfer, Raimund F. Kaindl, având rezultate notabile atât în munca de teren cât și din
punct de vedere publicistic.
Avântul luat de știința arheologiei a molipsit, inevitabil și alți membri ai clerului, iar aici
trebuie să cităm un caz cu totul aparte, și anume cel al preotului Vasile Tomiuc din Bădeuți, mai
târziu din Milișăuți, istoric și arheolog amator.
Mai puțin cunoscută, însă demnă de menționat aici, a fost activitatea teologului Isidor cavaler
de Onciul, care a publicat mai multe notițe referitoare la descoperiri arheologice datând din
diverse epoci, dintre care, cele cu privire la vestigiile străvechi, publicate în revista Candela atrag
atenția în mod deosebit. A semnalat existența, în perimetrul localității natale, Frătăuți Noi, a unei
întărituri de pământ, în locul numit de localnici Cetate. Aproximativ în aceeași zonă, observa
existența unor movile de pământ (tumuli), după părerea sa, aproximativ 17-18 la număr. Și
preotul paroh Iraclie Porumbescu (tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu), trimitea în anul
1895, un raport către Muzeul Țării Bucovinei, despre un val de pământ descoperit la Frătăuții
Noi. De asemenea, preotul paroh din Straja (com.Straja, jud. Suceava), Dimitrie Dan, menționa
descoperirea, de către localnici, în zona sesiei parohiale, a mai multor „bucăți de cremine” (silex-
n.n.), pe care le încadra în „era de piatră”.

Muzeul orășănesc Suceava (das stadtische Museum in

Suczawa)
Spre sfârșitul secolului XIX, cercetarea arheologică în Bucovina a fost completată prin apariția
muzeului sucevean. Istoria sa se deja bine cunoscută și, fără a intra în multe detalii, amintim doar
că, în contextul amplelor săpături întreprinse de Karl A.Romstorfer la Cetatea de Scaun a
Sucevei (1895-1904), profesorul sucevean Joseph Fleischer propunea, în fruntea unor importanți
intelectuali suceveni, înființarea unui muzeu, care să adăpostească materialele descoperite,
aceastea și din dorința de a le păstra în Suceava. De notat că opinia sa a fost îmbrățișată și
susținută inclusiv de influentul Romstorfer – acesta „pusese umărul” la înființarea Muzeului
Țării Bucovinei din Cernăuți - și de primarul Sucevei, Franz cavaler Des Loges, care doreau ca
descoperirile respective să nu se risipească prin muzeele din imperiul austro-ungar.
Astfel, în ziua de 7 noiembrie 1899, Dieta Bucovinei aproba statutul societății Muzelui din
Suceava, care urma să aibă sediul în orașul Suceava, scopul acestuia fiind acela de a promova
știința arheologiei, dar și istoria, etnografia și nu în ultimul rând, științele naturii. Se avea în
vedere cercetarea zonei orașului Suceava, crearea colecțiilor muzeale specifice și realizarea unor
publicații. Totodată, muzeul sucevean îsi propunea să colaboreze cu Muzeul Țării Bucovinei din
Cernăuți. Colecțiile muzeului aveau următoarele secțiuni: arheologico-numismatică și istorică.
Conform acestui statut, care a fost adoptat la 4 ianuarie 1900, are loc adunarea generală de
constituire a societății Muzeului din Suceava, cunoscută mai târziu sub denumirea de Muzeul
15
orășenesc Suceava. La început au fost înscriși pe liste nu mai puțin de 46 de membri fondatori,
dintre care amintim personalități marcante ale vieții culturale ale Bucovinei: Vasile Bumbac,
Animpodist Dașchevici, Ștefan Repta, Simion Florea Marian, Karl A. Romstorfer, Theodor
Ștefanelli, Wilhem Schmift. Conducerea muzeului era reprezentată de: Ștefan Repta – preșidinte,
Franz cavaler Des Loges – vicepreșidinte, George Mihuță – secretar, Animpodist Dașchevici -
casier, Joseph Fleischer – custode, Constantin Procopovici – bibliotecar. În ceea ce privește
evoluția ulterioară a muzeului sucevean, nu mai este cazul să insistăm; în timp, el s-a raliat la
conceptele istorice și muzeografice ale diferitelor perioade istorice (cu tarele, dar și părțile lor
bune), cărora le-a supraviețuit, specialiștii devotați care i-au slujit fiind cei cărora, noi ,astăzi, le
datorăm atât de mult.

*
Despre începuturile cercetării arheologice în Bucovina se mai pot spun multe. Trebuie reținut
faptul că, începând cu a doua jumătate a secolului XIX, atât intelectualii români cât și cei de altă
naționalitate, care, în bună măsură, reprezentau interesle statului austro-ungar, au urmărit
identificarea, cartografierea, catalogarea și valorificarea științifică a pieselor de patrimoniu prin
intermediul publicațiilor, expozițiilor, conferințelor. Astfel, societățile arheologice și muzeele,
alături de prestigioasa Universitate din Cernăuți, presa locală dar și cea din Regat , au contribuit
din plin la modelarea ideilor privind cunoașterea și protejarea patrimoniului arheologic preistoric
și nu numai, subsumându-se ideilor și curentelor moderne manifestate în Europa. Au fost
desfășurate ample recunoașteri de teren, în vederea întocmirii unor liste cu situri arheologice, s-
au desfășurat și primele săpături arheologice, la care au participat, deopotrivă, cercetări
bucovinene, dar și austireci. Faptul că piese de patrimoniu, unele de o inestimabilă valoare
cultural-artistică, luau drumul Vieneni, i-a determinat pe români să iși propună înființarea unor
muzee locale, ăn care toate descoperirile din Bucovina să fie adăpostite, conservate și
valorificate.

16
NOTE:
1. OLINESCU,1886 e, p. 53
2. Prima instituție de învățământ superior modernă din Moldova, fondată de Gheorghe
Asachi în anul 1834, în timpul domniei lui Mihail Sturduza, cu sprijinul mitropolitului
Moldovei, Veniamin Costache. Este precursoarea Universității din Iași.
3. Gheorghe Asachi (I.III.1788, Herța – 12.XI: 1869, Iași), inginer, poet, traducător,
prozator, dramaturg, om de cultură. A studiat la Lemberg, unde a susținut și doctoratul,
iar a Viena a frecventat ulterior cursurile cursurilor de artă și pictură. Fondator al
Gimnaziului Vailian (1828) și al Academiei Mihăilene (1834) (PREDESCU, 1999, p.53).
4. Alexandru Odobescu (23.VI.1834, București – 10.XI.1895, București) – istoric, scriitor,
arheolog, om politic. A studiat în Franța, revenit în țară se preocupă de arheologie.
Ministru al cultelor și instrucțiuni publice. Membru al Academiei Române, din anul 1870.
Printre alte scrieri, amintim monografia Le tresor de Pietroasa, privitoare la faimosul
tezaur cu obiecte de podoabă de aur (DER, 1965, p. 567-568; BABEȘ, 1981, p. 321-322;
PREDESCU, 1999, p. 612-613; RUSU, 1999, p. 381-382; BORONEANȚ, 2003, p. 33-
58).
5. Hubert Schmidt (6.VIII.1864 – I.III.1933), arheolog german. A studiat arheologia și
fiologia clasică la universitățile din Breslau, Berlin și Halle, fiind angajat, din anul 1891,
la Muzeul de Stat din Berlin. A participat la reluarea săpăturilor de la Troia alături de
Wilhem Dorpfeld (cel care definea metoda stratigrafică în arheologie), între 1893-1894.
În perioada anilor 1896-1900 a fost preocupat de ordonarea și catalogarea colecției
Heinrich Schliemann, ceea ce îi va permite să emită unele concluzii referitoare la
ceramica descoperită la Troia, într-o lucrare intitulată Heinrich Schliemanns Sammlung
troianischer Altertumer. Începând cu anul 1902 a întreprins mai multe cășătorii de studii
în România, sudul Rusiei, Galiția. A fost conducătorul săpăturilor americane din
Turkmenistan, de la Anau și vechiul Neru, colaborând cu celebrul geolog american
Raphael Pumpelly. În anii 1909 și 1910 a efectuat săpături la Cucuteni (jud. Iași) iar în
timpul ocupației germane din timpul primului război mondial, a sondat situl arheologic
de la Sărata-Monteoru (jud. Buzău) (1917-1918). A publicat monografia de referință
Cucuteni in der Oberen Moldau, Rumanien. Die befestigte Siedlung mit bemalter
Keramik von der Steinkupferzeit bis in die vollentwickelte Bronzezeit, Berlin-Leipzig,
1933 (PETRESCU-DÎMBOVIȚA, 1966, p. 8; NASTASĂ, 1985, p.513-522; MONAH,
CUCOȘ, 1985, p. 18).
6. Grigore C.Tocilescu (26.X.1850, Ploiești – 18.IX.1909, București), istoric și arheolog. A
studiat la Praga (limbile slave) și Viena (arheologie și epigrafie); doctoratul în filozofie.
Membru al Academiei Române, din anul 1890; a fost director al Muzeului Nașional de
Antichități (PREDESCU, 1999, p.854; RUSU; 1999, p. 528; MECU, 2003, p. 71-124).
7. Cronicele muntene (1899); Istoria lui Ștefan cel Mare (1904); Inscriții din bisericilor
României (1905); Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor (1908) și
altele.
8. Înființarea comisiei a reprezentat una dintre primele acțiuni culturale ale împăratului
Franz Josef (1848-1916).
17
9. Comisia era structurată în trei secțiuni: I, pentru monumentele preistorice, antice și din
timpul migrațiilor, pentru monedele din toate timpurile; II, pentru monumentele
medievale și contemporane cu excepția celor scrise; III, pentru monumentele scrise
medievale și contemporane.
10. Rudolf Gassauer (12.IX.1885, Suceava – 16.I.1952, Sigmaringen), profesor, arheolog
amator și colecționar; doctor în istorie, a predat la gimnaziul superior din Suceava. A fost
custode al muzeului sucevean, ordonând și publicând colecțiile acestuia (SATCO, 2004,
vol. I, p. 407-408).
11. Rapoartele din anuarul Muzeului Țării Bucovinei au fost redate de Karl A.Romstorfer
într-un capitol special, intitulat Aus den „Mittheilungen der k.k. Central-Commission”.
12. Wladimir Milkowicz (1857-1920), profesor universitar, a predat istoria sud-est
europeană; membru corespondent al Comisiei Centrale din Viena, membru în curatoriul
Muzeului Țării și custode al colecției de istorie și artă.
13. Sigmund Herzberg-Frankel (7.III.1857, Brodi, Ucraina – 19.IX.1913,Viena), profesor
universitar, a studiat dreptul la Viena, ulterior istoria la Leipzig, Berlin și Viena, unde și-
a susținut și doctoratul (1880); a avut preocupări de istorie universală; era membru în
curatoriul Muzeului Țării Bucovinei.
14. Neculai Beldiceanu (26.X.1844, Pewutești – 2.II.1896, Iași), poet, literat, arheolog
amator și colecționar, preocuat de epigrafie și numismatică. A absolvit Universitatea din
Iași. Subprefect al județului Suceava și comisar de poliție la Fălticeni. După semnalarea
de către Theodor Burada a descoperirilor de la Cucuteni (jud. Iași), este primul care
sondează stațiunea eponimă. În zona Fălticenilor și în Bucovina a săpat singur sau în
colaborare, în mod deosebit cu bunul său prieten Grigore C. Buțureanu (Rădășeni,
Preutești, Dolhasca, Siret, Volovăț). Membru onorific al Academiei din Berlin
(BUȚUREANU, 1896; DIACONOVICH, 1898, p. 442; PREDESCU, 1999, p. 92;
SATCO, 2004, vol. I, p.100).
15. Grigore C. BUȚUREANU (1855-1907), profesor, arheolog amator, colecționar. A
colaborat cu Neculai Beldiceanu, efectuând cercetări de teren și sondaje în Podișul
Sucevei, inclusiv la săpăturile de la Cucuteni. Este autorul volumului Preistoria în
România. Studiu de Arheologie Preistorică și Etnografie (1898), ulterior pierdut
(ANTONESCU, 2005, p. 294, nota 78).
16. Karl Adolf Romstorfer ( 17.III.1854, Aigen-Gaunersdorf – 25.IX.1916, Viena), arhitect,
arheolog, istoric, colecționar. Membru corespondent străin al Academiei Române (29 mai
1914). Conservator al Comisiei centrale din Viena, pentru secțiunea a II-a, începând cu
anul 1888. A sprijinit inițiativa de creare a Muzeului Țării Bucovinei și a Muzeului
Orășenesc Suceava, îndeplinind și funcția de secretar al Muzeului Țării Bucovinei,
propunînd editarea anuarului propriu. A efectuat numeroase cercetări arheologice de
suprafață și săpături în Bucovina, fiind considerat unul dintre salvatorii multor
monumente istorice ale Bucovinei, contribuind la restaurarea bisericilor și mănăstirilor
(PREDESCU, 1999, p. 737; RUSU, 1999,459; SATCO, 2004,vol.II, p.316-317).
17. Joseph Fleischer (22.I.1857, Suceava – 30.IV.1900, Suceava) – a studiat filologia clasică
la Universitatea din Cernăuți, predând, la liceul din Suceava latina, germana și elena. Este
unul dintre fondatorii muzeului sucevean; pasionat de arheologie și numismatică, a
18
 întreprins, singur sau în colaborare, cercetări de teren în Bucovina și Regat, unele
împreună cu Neculai Beldiceanu sau Karl A.Romstorfer (l-a ajutat pe Romstorfer,
completându-i datele despre Cetatea Neamțului). A sprijinit săpăturile din zona Sucevei,
Cetății Neamțului, și Cetății Sucevei. Membru corespondent al Comisiei centrale din
Viena, numit în data de 27 martie 1900; erudit, un alt mare dascăl al Sucevei. În semn de
recunoștință pentru activitatea neobosită, a fost ales drept primul custode al Muzeului
orășenesc Suceava. La 30 aprilie 1900 urma să fie numit membru al Academiei Române
(FLAIȘER, 1933, p. 2-9; SATCO, 2004, vol. I, p. 379).
18. Franz cavaler des Loges (1864, Viena – 1914, Suceava), primar al Sucevei, din anul 1891
până în anul 1914; a fost, pe lângă un bun edil, un sprijin pentru viața culturală a
Bucovinei (SATCO, 2004, vol. I, p. 319-320).

19
 ABREVIERI
CNA=Cronica Numismatică și Arheologică,București.
Codrul Cosminului=Codrul Cosminului. Analele Științifice de Istorie a
Universității „Ștefan cel Mare” – Suceava, Suceava.
Comisia Centrală din Viena=Comisia Centrală pentru artă și monumente
istorice din Viena.
Crai Nou=Crai Nou, Suceava.
Czernowitzer Zeitung=Czernowitzer Zeitung,Czernowitzer.
Czernowitzer Wochenblatt=Czernowitzer Wochenbatt, Czernowitz.
Jahrbuch=Jahrubuch der K.K. Zentralkommission fur Erforschung und
Erhaltung der Kunst-und historischen Denkmale, Wien.
MAGW=Mitteilungen der Anthroologischen Gesellschaft in Wien, Wien.
Mittheilungen/Mitteilungen=Mitteilungen der K.K.Zentralkommission fur
Erforschung und Erhaltung der Kunst-und historischen Denkmale, Wien.
Revista Politică= Revista Politică, Suceava.
SAA=Studia Antiqua et Archaeologica, Iași.
SCIVA=Studii și cercetări de istorie veche și arheologie, București.
Suceava=Suceava. Anuarul Complexului Muzeal Bucovina, Suceava.
TD=Thraco-Dacica, Institutul Român de Tracologie, București.
Tribuna=Tribuna, Sibiu.
Viața Românească=Viața Românească. Revista literară și științifică, Iași.
Voința Națională=Voința Națională, București.
DER=Dicționar Enciclopedic Român, București.
Familia=Familia, Oradea.
Făt-Frumos=Făt-Frumos, Cernăuți.
Gazeta Bucovinei=Gazeta Bucovinei, Cernăuți.
Natura=Natura, București.
StMat=Studii și Materiale, Istorie, Anuarul Muzeului Județean Suceava,
Suceava.
20
 Concluzii
După cum lesne poate observa cititorul, lucrarea noastră, desigur, departe de a fi una
exhaustivă sau generalizatoare pentru istoricul arheologiei din Bucovina, gravitează în jurul
Societății Arheologice Române și a fondatorului acesteia, comisarul de finanțe Dionisie
Olinescu. Încadrarea discuțiilor noastre a fost raportată la evenimentele din a doua jumătate a
secolului XIX, când, în Bucovina au început să fie semnalate și cercetate numeroase situri
arheologice și monumente istorice.
S-a scris puțin, până în prezent, despre începuturile arheologiei în Bucovina sau despre rolul
avut de societatea arheologică a lui Olinescu, despre el sau colaboratorii lui. Cu siguranță, nici
noi nu am epuizat un subiect interesant și de actualitate în contextul istoriografiei arheologiei din
România. Credem că, în viitor, va fi interesant de urmărit o detaliere în cadrul unei abordări a
problemelor legislative, o comparație între normele existente în Regat și cele specifice
Imperiului Austro-Ungar precum și a implicațiilor la nivelul provinciilor istorice (Transilvania,
Bucovina), ale acestora.
În ceea ce îl privește pe Dionisie Olinescu noi îl considerăm a fi drept unul dintre
antemergătorii ideilor de conservare a patrimoniului arheologic și istoric, el fiind și primul care
ordonează, discută, analizează descoperirile arheologice dintr-un unghi de vedere total diferit
față de predecesorii săi. Fără a fi teoreticean, a reușit să fie analist; el a surprins, deloc subiectiv,
realitățile arheologice ale epocii sale, locul și rolul arheologiei în cadrul vast al științelor
contemporane. Cu un discurs elegant, puternic receptat la vremea sa, a convins și a reușit să
închege o societate arheologică acolo unde alții, precum Josef von Gutter eșuaseră. În fapt, chiar
dispariția societății lui Olinescu nu trebuie văzută ca un eșec. Menirea ei a fost aceea de a
conduce în mod nemijlocit la crearea unui Muzeu al Bucovinei, ceea ce s-a și întâmplat.
Lucrările sale pot fi privite ca un suport al teoriei arheologice în momentul în care această
disciplină abia dacă se cunoștea în Bucovina. Dionisie Olinescu a înțeles devreme aplicarea
metodei tipologico-comparative. Nici nu se putea altfel, el fiind în permanent contact cu marile
descoperiri arheologice ale vremurilor sale. A fost între primii arheologi care a cartat, pentru un
spațiu istoric și geografic însemnat ca suprafață, vestigii datând din cele mai vechi timpuri și
monumente arheologice. Este, așa cum el însuși a dovedit, un pionier al interdisciplinarității
arheologiei și un cercetător care a intuit perfect importanța alcătuiri unor repertorii care să
constituie punctul de plecare în formarea unor colecții arheologice, pe baza cărora să se
înființeze muzee, institute, societăți arheologice. În legătură cu intuiția sa, credem că este demnă
de reținut observația făcută cu prilejul descoperirii depozitului de bronzuri de la Prisăcăreni,
Olinescu afirmând că „destinția lui este una religioasă”, observația care, în prezent, este atât de
actuală, în delină concordanță cu noile abordări ale discuțiilor legate de caracterul depozitelor de
bronzuri.
Și ne amintim aici cât de bine a observat Ion Andrieșescu „ofensiva” cercetării arheologice din
Imperiul Austro-Ungar în Europa răsăriteană, remarcând primul contact cu bogatele situri
arheologice care au rămas, până astăzi, în istoria arheologiei. A fost vremea când Josef
Szombathy cercetează minuțios și scrie despre așezările și necropolele din Bucovina (Șipeniț,
Hliboca, Hlinița, Horodnic de Jos, Coțman), la fel și Raimund F. Kaindl sau Karl A. Romstorfer.
La Petreni, astăzi în Republica Moldova, Ernst von Stern descoperea una dintre cele mai mari
21
așezări cucutiene; la Cucuteni și Sărata-Monteoru, Hubert Schmidt făcea, la rândul său,
descoperiri remarcabile; toate acestea, încadrate de cercetările de anvergură de la Troia și Micene
(Heinrich Scliemann) , Tirint și Orchomenos (Schliemann, Wilhem Dorpfeld), Cnossos (Arthur
Evans), de instaurarea concepției săpăturii stratigrafice al cărei promotor a fost Wilhem
Dorpfeld. Iar Olinescu a fost contemporan cu Paul Reinecke (care a și publicat în anuarul
muzeului din Cernăuți), cu Franz Heger (el și Szombathy fuseseră discipolii reputatului
Ferdinand von Hochstetter) și Moriz Hoernes, ilustrul preistorician.
Privită, de această dată prin ochii noștri, munca lui Olinescu trebuie înțeleasă la un alt nivel,
superior. Studiile sale de arheologie, de toponimie, de cartografie, bogata activitate publicistică,
relevă complexitatea operei, dar și a personalității sale. Toate acestea în recomandă a fi socotit
un pionier al arheologiei românești, care poate fi și trebuie judecat prin prisma
contemporanietății și așezat în galeria truditorilor care au pus bazele științei arheologiei în
România,loc pe care îl merită cu prisosință.

22
 BIBLIOGRAFIE
1. Andreșcu Ion
 1936 – Cercetări și descoperiri arheologice în Bucovina, în CNA XII, nr.
105, ianuarie-martie.
 1943 – Bucovina și Basarabia în lumina arheologiei, în Analecta, I.
2. Barnea Alexandru
 2003 – O istorie scurtă, în vol. Arheologia clasică în România.
Primul secol, coordinator Alexandru Barnea, Cluj-Napoca.
3. Der
 1965 – Dicționar Enciclopedic Român, vol. III, K-P, București.
4. Diaconovich Corneliu
 1898, 1900, 1904 – Enciclopedia Română, vol, I-III, Sibiu.
5. Emandi Emil Ioan
 1985 – Muzeul de Istorie Suceava, București.
6. Flaișer Ioan
 1933 – Remember (pentru Iosif Flaișer 22 ian. 1857-30
aprilie 1900), în Făt-Frumos, VIII, nr.1, ianuarie-faur.
7. Gramadă Ion
 1908 – Viața românească în Bucovina, în Viața românească.
Revista literară și științifică, III, vol. VIII.
8. Ignat Mircea
 1969 – Din istoricul cercetărilor arheologice din județul
Suceava, în StMat, Istorie, I.
 1978 – Dionisie Olinescu, în Suceava, V.
 1978 – Necropola tumulară de la Volovăț - Dealul Burlei, în
Suceava, V.
 1981 – Contribuții la cunoașterea epocii bronzului și a
Hallstat-ului timpuriu în județul Suceava, în TD, II.
 1983 – Descoperiri din prima jumătae a secolului V e.n. pr
valea Sucevei.în SAA, I.
 2000 – Metalurgia în epoca bronzului și prima epocă a
fierului din Podișul Sucevei, Suceava.
 2000 – Un cercetător mai puțin cunoscut a vestigiilor
arheologice din Bucovina : Isidor cav. de Onciul, în Suceava,
23
 XXIV-XXV (1997-1998).
 2006 – Necropolele tumulare din zona Rădăuți în cadrul
lumii traco-getice (sec. VII-V a Ch.), Târgoviște.
9. Moisil Constantin
 1910 – Privire asupra antichităților preistorice ale României,
în BCMI, III, nr. 3, fasc. 11, iulie-septembrie.
10. Romstorfer Karl August
 1893 – Aus den „Mittheilungen der k.k. Central-
Commission”, în JBLM.
 1893 – Notize.I. (Goldschmuck aus Merezei in der
Bukowina), în Mittheilungen…
 1894 – Aus den „Mittheilungen der k.k. Central-
Commission”, în JBLM.
11. Ursu G. G.
 1961 – N. Beldiceanu (studio monografic), București.
12. Vizitiu Mihai, Popa Virginia
 2007 – Istoria învățământului teologic superior din Moldova
și Bucovina, Iași.

24