Getica, opera de căpătîi a lui Vasile Pârvan (1882-1927) a fost prezentată ca

memoriu de specialitate în şedinţa din 27 iubie 1924 a Academiei Române şi a

fost tipărită în 1926, în seria III, tomul III al Memoriilor Secţiunii Istorice a
Academiei, publicate de editura Cultura Naţională. Aceasta ediţie a fost însoţită
de 462 de figuri, 43 de planşe şi 4 hărţi.
Vasile Pârvan în calitate de profesor istorie antică şi epigrafie la Universitatea din
Bucureşti şi de director al Muzeului Naţional de Antichităţi, a format valoroşi
arheologi, selectînd tineri studioşi, care au contribuit apoi la constituirea unei
şcoli moderne de arheologie (Ion Nestor, Radu Vulpe, Gheorghe Ştefan, Dumitru
Tudor, Vladimir Dumitrescu, C.S. Nicolăescu-Plopşor, Dumitru Berciu); a organizat
Şcoala română din Roma, instituţie pentru perfecţionarea tinerilor arheologi şi
istorici, şi a iniţiat şi condus apariţia anuarelor acesteia "Ephemeris Dacoromana"
şi "Diplomatarium Italicum" precum şi prima serie a revistei Dacia (1924), anuar
în care fiind publicate studii numai în limbi de circulaţie internaţională, a
contribuit şi contribuie la integrarea rezultatelor arheologiei româneşti în circuitul
informaţional internaţional.
Prin publicarea marilor sinteze: Getica. O protoistorie a Daciei (1926) şi Dacia.
Civilizaţiile antice din ţările carpato-danubiene (apărută postum – 1928 - la
Cambridge şi tradusă apoi în limba română, în mai multe ediţii – prima în 1937),
iniţierea săpăturilor în mai multe cetăţi antice din Dobrogea, mai ales la Histria,
coordonarea cercetărilor arheologice din Muntenia şi Oltenia, în aşezări
reprezentând epoca neolitică, epoca bronzului şi La Téne-ul geto-dacic se
realizează prima sinteză arheologică pe baze ştiinţiifice realizată de un român
privind istoria — respectiv arheologia — spaţiului carpato-dunărean.
Opera marelui învăţat cuprinde :
- "M. Aurelius Versus Caesar şi L. Aurelius Commodus" (1909)
- "Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman" (1911)
- "Cetatea Tropaeum" (1912)
- "Începuturile vieţii romane la gurile Dunării" (1923)
- "Getica" (1926)
- "Dacia. Civilizaţiile antice din regiunile carpato-danubiene" (postumă--1928, în
limba engleză, traducere în română 1937, 1957, 1958)
Cercetările iniţiate de Vasile Pârvan între 1911—1927 au avut ca rezultat
realizarea a numeroase lucrări de sinteză, activitate ce are ca apogeu Getica. O
protoistorie a Daciei, unde se încerca pentru prima oară introducerea originii si
evoluţiei culturii şi civilizaţiei traco-getice în circuitul istoriei universale. Opera
fundamentală şi-a primit numele după titlul mai vechi al monografiei istorice
scrise de grecul Criton, medicul lui Traian —şi a constituit un eveniment de
maximă importanţă şi cu un profund impact asupra culturii româneşti ante-belice.
Concepţia lui Vasile Pârvan asupra istoriei depăşeşte cadrul precis delimitat al
filozofiei istoriei cum a fost de pildă dezvoltat de A.D. Xenopol, lucrarea fiind
recunoscută prin valoare monumentală, atît datorită dimensiunilor considerabile
cît şi prin aportul de noi idei, noi tipuri de abordare şi mai ales prin modul de
gândire istorică relevat.
Şcoala de arheologie românească îşi întemeiază progresul remarcabil tocmai
pentru că, plecând de la premisele stabilite de Vasile Pârvan şi folosind volumul
din ce în ce mai mare de informaţie acumulat în prima jumatete a secolului XX a
reuşit o evoluţie marcantă, reuşind astfel să redea o imagine mult mai completă
decît cea la care ajunsese, la vremea lui, Pârvan.
În a doua parte a secolului XX, odată situaţia geopolitică europeana stabilită, noul
regim comunist din România, a considerat că istoria în ansamblu şi arheologia
indirect, îi pot oferi o legitimare în trecut, îngăduind pe acest fundament un curs
ascendent al cercetării istorice, permiţând sau mai bine zis acceptînd creşterea
volumului de informaţie istorică, cu un conţinut mult mai variat şi mai amănunţit.
Acest lucru ar fi trebuit să ducă în mod logic la apariţia mai multor lucrări de talia
Geticii, fapt care însă nu s-a întîmplat din păcate. Se poate spune că acest lucru
nu s-a petrecut tocmai din cauza acumulării foarte mari de date, repet, ample şi
variate, atît în ce priveşte arheologia românească cît şi cea universală, aspect
care a determinat revizuirea multor axiome de bază ale istoriei şi chiar a unor
principii metodologice. Plurivalenţa acestui volum de date s-a dovedit a fi cu
dublu tăiş, nemaipermiţînd încadrarea în vechile sisteme de referinţe şi reclamînd
imperios conceperea unor noi structuri de asimilare a informaţiilor, de catalogare
a lor şi în final de valorificare a imensului tezaur arheologic pe care istoria ni-l dă
în dar.
După cum se observă, tocmai complexitatea acestei stări de fapt face ca
improbabilă apariţia unei noi sinteze dacă nu de talia, măcar de impactul Geticii.
Totuşi putem aprecia că mulţimea de lucrări specialitate, monografii, studii
specializate pot să se constituie în termenul general de „schiţe sintetice” ,
rămînind o problemă de timp ca un om sau un colectiv de specialişti să le
reunească între două coperţi ale unei singure cărţi, metaforic vorbind, şi astfel
opera marelui arheolog care a fost Vasile Pârvan, să îşi gasească succesiunea.
Oarecum legat de acest aspect însăşi maestrul spune în Idei şi forme istorice,
„noi nu vom face nimic complet, ci de abia vom curăţi drumul pentru alţii”, lucru
cu atît mai întemeiat cu cît vine de la un om care a a pornit de la ideea că totul
trebuie reluat de la capăt, investind în aceasta un efort uriaş de investigaţie şi
sinteză.
Se poate spune, fără teama de a greşi, că indiferent dacă informaţia este uşor
desuetă şi mult îmbogăţită de descoperirile mai noi, descoperiri care astăzi sunt
privite din unghiuri de vedere mult mai largi şi mai complexe şi chiar dacă
sistemele de refe¬rinţă s-au schimbat, Getica rămâne o carte clasică de gîndire
istorică, un punct de referinţă de care nici o altă gîndire arheologică nu poate
face abstracţie, un punct de plecare în noi reconstituiri şi exegeze.