Sunteți pe pagina 1din 2

Clasicismul

Curentul se definește ca o mișcare artistică și literară care promovează ideile de echilibru


și armonie a ființei umane, constituie în modele durabile și care se pot regăsi în timp.
Curentul clasicismului, definit ca atitudine estetică fundamentală de observare și
realizare a unui sistem armonios, stabil, proporțional, dominat de elementele frumosului, în
concordanță cu norme specifice (cele trei unități în dramaturgie), tinde spre un tip ideal,
echilibrat, senin, al perfectiunii formelor. A apărut în Franța, în secolul al XVII-lea (înaintea
iluminismului), extinzându-se în întreaga Europa.
S-a manifestat în toate artele: literatură, pictură, muzică, arhitectură.
Trăsături:

 regula celor trei unități în dramaturgie (de loc, timp, acțiune);


 puritatea, claritatea, concizia, precizia genurilor și a speciilor literare;
 victoria rațiunii asupra pasiunii; primatul rațiunii în artă;
 imitarea modelelor greco-romane;
 cultul pentru adevăr și natural (în literatură), înfrumusețarea și înnobilarea naturii (în
pictură);
 se îmbină utilul cu plăcutul, bunul-gust;
 promovarea virtuții – propunând un tip ideal de om virtuos, multilateral, complet (tip
social – exceptional, unic – un model);
 inteligibilitatea mesajului artistic; obiectivitatea creatorului;
 natura se subordonează idealului uman – caracter moralizator.

Cultivă trăsături distincte :

 Curajul, vitejia, esențialitate, verosimilitate, caracter moralizator, generozitatea sau


lașitatea, avariția, naivitatea.
 Puritatea stilului, eleganța și sobrietatea limbajului, stil înalt
 Raportul armonios dintre conținut și formă;
 Prin extensie, termenul se folosește și pentru a denumi perfecțiunea, armonia.
Reprezentanți în literatura universală: Corneille, Racine, Molliére, Boileau, La Fontaine, La
Bruyere.

Clasicismul în literatura română:

Cultura română n-a acceptat clasicismul în sec. al XVII-lea, când el se manifesta plenar
în Europa, ci aproape peste un secol, când forța acestuia se diminuase.
Elemente clasice se întâlnesc sub forma incipient în scrierile lui M. Costin și ale lui D.
Cantemir. O operă cu înrâuriri clasice este (cel puțin ca specie literară) epopeea eroi-comico-
satirică „Țiganiada” a lui Ion Budai Deleanu. Pe de o parte însă, ea transpune artistic idei
iluministe.
Atunci când o epocă este deplin maturizată artistic și a atins cel mai înalt nivel de
expresie și perfecțiune, este recunoscută drept clasică. Clasicismul caracterizează, așadar,
perioadele de apogeu ale oricărei literaturi.
În acest sens, în literatura română există epoca marilor clasici (în a doua jumătate a sec. al
XIX-lea), chiar dacă niciunul dintre scriitorii care îi aparțin (Eminescu, Caragiale, Creangă,
Slavici) nu este adeptul doctrine clasice.
Importanța clasicismului:
Clasicismul a readus în prim-plan preocuparea pentru o sistematizare și o normare a artei
literare, pornind de la momentele antice.
Când regulile rigide ale curentului au devenit învechite (desuete), literature a continuat să
susțină idealul clasic de armonie și ordine, astfel încât putem identifica oricând o arhitectură sau
concepție clasică a unui artist (indifferent de curentul căruia acesta îi aparține).
Meritul principal al clasicismului nu constă, totuși, în doctrina sa, ci în operele
remarcabile pe care le-a oferit culturii universale.
Reprezentanți în literatura română: Grigore Alexandru, Costache Negruzzi, Vasile
Alecsandri, George Coșbuc, Ion Pillat, George Călinescu.