Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Expozitia Arta Neolitica in Romania
Expozitia Arta Neolitica in Romania
Plastica neolitică
O nouă filozofie de viaţă pentru populaţiile balcanice din Epoca Neolitică
- relaţia dintre om şi peisaj, o nouă dimensiune pentru populaţiile sedentare, care şi-au
construit locuinţe cu un plan dezvoltat; apariţia elementelor de arhitectură
- dezvoltare vieţii sociale
- noua materialitate a ceramicii arse în cuptor; marea diversitate a formelor
-ceramica ca expresia a identităţii grupului
- cunoaşterea şi utilizarea cuprului şi a aurului
- cultul morţilor şi ceremoniile funerare
Asezarea si locuinta reprezentau spatiul central, cel mai important al lumii in care traiau.
Construita cu grija, locuinta reprezenta un adapost pentru intemperii, pentru prepararea
hranei, dar si pentru celebrarea unor culte. Asezarile erau intotdeauna asezate langa o
apa, dupa un plan care demonstreaza preocuparea pentru organizarea complexa a
spatiului. Locuirea pe acelasi loc timp de mai multe secole si suprapunerea unor straturi
succesive de constructii au condus la aparitia tell-urilor.
Existau constructii de cult, asezari fortificate cu valuri de pamant, palisade din lemn si
santuri.
Cele mai importante ocuptii erau cresterea animalelor, vanatul, pescuitul si culesul, cu
prioritati in functie de mediul natural si de abundenta unor produse. Aceste ocupatii le
permiteau si obtinerea unor materiale, osul si cornul, din care confectionau uneltele si
obiectele de odoaba, fibrele pentru tors, tesut sau impletit, culorile pentru vopsit.
Astfel, pescuitul era ocupatia principala in asezarile de la Harsova, Navodari, Burdusani;
vanatoarea la Vitanesti si Cascioarele; cresterea bovinelor la Gumelnita, Vladiceasca.
In societatea culturii Gumelnita este atestata existenta unor mesteri specializati in olarit
(existau cuptoare pentru copt ceramica), metalurgie, prelucrarea lemnului si a pietrei – au
fost descoperite o mare varietate de piese din ceramica, metal (cupru, aur), piatra.
Focul a avust un rol important pentru realizarea unor obiecte, dar si pentru viata spirituala.
Prin intermediul mesterului, focul modifica si innobila materia.
Calitatea si diversitatea ceramicii demonstreaza aproape cu certitudine existenta unei roti
primitive a olarului, dar si a unor cuptoare pentru arderea ceramicii, capabile sa dezvolte
temperaturi de peste 1000 grade C. Existenta unor materiale aflate la mare distanta
(cuprul, silexul) demonstreaza evolutia unor contacte intre diversele comnitati si a
schimburilor de materiale.
3. Viata spirituala
Reprezentarile numeroase a unui personaj feminin, in mai multe ipostaze, Marea Zeita sau
Marea Mama, realizate in lut (statuete sau vase antropomorfe), in metal (statuete sau
amulete in aur, cupru), subliniaza locul central ocupat in viata spiriuala gumelniteana.
Mortilor le era rezervat de cele mai multe ori un spatiu special – necropola, in care erau
grupate mormintele. In aceste morminte de inhumatie erau depuse unelte, obiecte de
podoaba, arme, hrana, folositoare vietii de dincolo de moarte, unde cel decedat isi
continua ocupatiile si ocupa acelasi loc in societate
Rolul arheologiei este acela de a scoate din anonimat, la lumina, artefactele care asteapta
valorificarea in profitul cunoasterii. Cu certitudine, simbolurile pastrate in cultura
etnografica are o legatura directa sau indirecta, constienta sau inconstienta, cu
sensibilitatea artistica si cu creatia anonima a omului neolitica.
Omul a decis sa opreasca migratia sa milenara. Apare placerea unor asezari stabile si
acceptarea ca atare a habitatului natural. Au fost recunoscute cele trei mari teme ale
filosofiei universale – viata, dragostea si moartea. Neoliticul a fost o perioada care s-a
remarcat prin absenta conflictelor intre comunitati. Stbilitatea, exploatarea resurselor,
armonia intre grupuri, au facut posibila stralucirea expresiei artistice. Este o forma de
expresie in primul rand a credintelor magico-religioase. Acum apare si simbolul sacru al
spiralei, considerata reprezentarea material a sistemului solar. Simbolul poate fi recunoscut
si in organizarea spatiala a unor asezari.
In jurul anului 6000 B.C., populatiile de pescari aflate pe malurile Dunarii, au trecut la moul
de viata neolitic, au cultivat cereale si au crescut animale (comunitatile din cultura
Starcevo-Cris). Inceputurile neoliticului se situeaza in Oltenia si Transilvania in jurul
mileniului 7 b.C.
Trecerea la neolitic a reprezentat un proces, cu dezvoltari simultane la estul Carpatilor, in
Moldova, Basarabia si Ucraina, la est de Nipru. Ultima regiune in care se dezvolta
comunitatile neolitice este Dobrogea, care a mentinut contactele cu comunitatile din
Crimeea. Catre sfarsitului milaniului VI, Dobrogea a fost colonizata de comunitatile culturii
Hamangia, care au migrat din sud-estul Peninsulei Balcanice si din Anatolia (sec.IV-II
B.C.).
In general, se poate vorbi de o societate ierarhizata, condusa de elite
Asezari si fortificatii
Viata spirituala
Asezarile mai dezvoltate aveau in centru o constructie cultica, iar altele aveau rolul uno
adevarate centre religioase. La Parta, in Banat, a fost descoperit un sanctuar, iar la
Cascioarele (cultura Gumelnita), s-a gasit modelul in teracota al unui templu, cu coloane
din teracota, pictate.
Exista informatii care atesta originea Anatoliana a acestor credinte, care folosesc corpul
predominanta figurii feminine si a cuplului (Dyad – doua personaje care formeaza o
unitate), cu structuri si atribute diferite, cel mai adesea figurile fiind abia sugerate. Se
incadreaza in acest tip de antropomorfism si vasele antropomorfe din cultura Gumelnita.
Figura Zeitei Mama, reprezinta principiul primordial al vietii. Figura barbatului este redata
antropomorfic, dar mai ales zoomorfic, sub forma de taur, asa cum apare in sanctuarul de
la Parta (Banat). Reprezentari similare apar si in culturile Gumelnita sau Cucuteni. De
asemenea, apare si figura androginului, care nu poate fi inca explicata cu claritate.
Denumirea culturii provine de la satul cu acelasi nume din Iasi, atestat in anul 1454, in
timpul domniei lui Petru Aron, unde s-au descoperit primele vestigii doveditoare ale
existentei culturii, pe dealul Cetatuia descoperindu-se o serie de obiecte. Vestigiile au
inceput sa fie descoperite incepand cu anul 1884, in perioada urmatoare 1885-1910
incepand sapaturile arheologice fiind conduse pana in perioada intrebelica moment in
care se vor descoperi in jur de 100 de gropi si anexe gospodaresti impreuna cu 44 de
locuinte, datand dn anii 4000-3000 i.Hr.
Atunci cand fost descoperit situl arheologic de la Cucuteni, acesta a fost publicat la
Berlin si piesele descoperite au fost expuse la Viena.
Ceramica din cultura Cucuteni este unică în Europa, găsindu-se unele asemănări, destul
de pregnante, doar între ceramica Cucuteni și o ceramică dintr-o cultură neolitică din
China. Între cele două culturi este o distanță de timp foarte mare, cea din China
apărând după circa un mileniu față de cea de la Cucuteni.
În locuințele ce fac parte din cultura Cucuteni au fost întâlnite câteva cazuri unde, în
podeaua locuințelor, au fost descoperite oase umane, o posibilă mărturie a faptului că
oamenii se îngropau la temelia caselor, în mod ritualic. Acest lucru pare să fie susținut și
de lipsa necropolelor.
Culorile predominante pe ceramica Cucuteni sunt roșul, albul și negrul, cu unele variații
în funcție de temperatura la care a fost ars vasul respectiv. Ca formă, vasele diferă de
la simple pahare la vase mari de tipul amforelor.
Este una dintre cele mai spectaculoase civilizații cu ceramică pictată ale lumii
preistorice, atât datorită rafinamentului artistic al formelor și decorului pictat sau
incizat pe vase și statuete antropomorfe, a tehnologiei de prelucrare a pietrei și a
metalelor (cupru și aur), cât și datorită întrebărilor pe care le ridică, multe încă fără
răspuns. Cultura Cucuteni este considerată a fi prima civilizaţie urbană din
Europa. Dacă primele sate erau compuse din 10-15 colibe, era cucuteniană
înregistrează aşezări ce cuprind chiar sute de colibe din chirpici, fiecare dotată cu o
magazie. Colibele aveau ferestre şi erau încălzite cu ajutorul unei vetre interioare.
Populaţia avea ca ocupaţie vânătoarea, agricultura şi meşteşuguri casnice,
cum ar fi: ţesut, olărit, confecţionare de unelte.
În locuinţele ce fac parte din cultura Cucuteni au fost întâlnite câteva cazuri unde, în
podeaua locuinţelor, au fost descoperite oase umane, o posibilă mărturie a faptului că
oamenii se îngropau la temelia caselor, în mod ritualic. scrie
Ceramica din cultura Cucuteni este unica în Europa, găsindu-se unele asemănări,
destul de pregnante, doar între ceramica Cucuteni şi o ceramică dintr-o cultură neolitică
din China. Între cele două culturi este o distanţă de timp foarte mare, cea din China
apărând după circa un mileniu faţă de cea de la Cucuteni.
"Timp de peste 100 de ani cercetătorii studiază această cultură, dar multe
particularităţi rămân neînţelese încă, această cultură rămâne în continuare un mister”,
spun cercetatorii, de la care mai aflăm că locuinţele tripolienilor erau din lemn,
bătute cu lut şi când erau arse, lutul se pietrifica şi casele se prăbuşeau.
Studiind aceste rămăşiţe, cercetătorii au putut reconstitui dimensiunile şi ceea ce
conţineau locuinţele în interior.
Cucuteni, una dintre cele mai misterioase civilizaţii ale preistoriei, cu o vechime mai
mare decât cea mesopotamiană, a lăsat în urmă vestigii impresionante, care ar putea fi
scoase la lumină în peste 1.800 de situri arheologice din România. Impresionează, de
asemenea, misterioasa dispariție a acestei civilizații. Din cele peste 4.000 de așezări
descoperite, 90% au fost distruse de foc. Specialiștii nu pot stabili dacă a fost un
cataclism sau o incendiere intenționată și nici motivul care a dus la această extincție. În
prezent, paza obiectivelor nu este asigurată, existând riscul vandalizării. Căutătorii de
comori vor distruge sit-urile, în căutarea de artefacte pe care să le vândă pe piața
neagră.
Asezarile
In primul rand, alegerea locului unei asezari era conditionata de o serie de factori:
existenta surselor de apa, terenului favorabil agriculturii, accesului la caile de
comunicatie, conditiilor de aparare si a sarii. Existau mai multe categorii de asezari si o
paleta larga a acestora de la asezari deschise sau fortificate natural pana la cele de tip
protourban : compacte si rasfirate, permanente sau sezoniere. Locuintele erau asezate
in circular sau grupat in fucntie de forma de relief pe care se intemeia asezarea. Casele
erau construite pe platforme masive de lut, cu structura de barna despicata, cu mai
multe incaperi si chiar si etaj, in centru aflandu-se o constructie impunatoare, folosita ca
loc de adunare a comunitatii si sanctuar pentru ceremonii magico-religioase. Aceste
cladiri aveau mai multe camere, unele cu vetre, cu unelte gospodaresti si provizii. In
cultura Cucuteni existau 3 tipuri de locuinte: de suprafata de forma dreptunghiulara, cu
sau fara platforme, de suprafata cu plan circular, adevarate colibe sau bordeie.
Fortificatiile
Pentru asigurarea apararii, erau folosite adesea promontorii desprinse din terase,
dealuri, mai rar interfluvii. De aceea, de multe ori asezarile joase, dar bine aparate
natural erau considerate mai importante decat cele aflate pe asezari inalte.
Populatia
Ceramica
Cultura Cucuteni a ramas in istorie prin ceramica sa, unica in Europa. Decorul
predominant este cel in spirala, creand astfel o iluzie optica puternica, iar culorile
caracteristice sunt albul, rosul si negrul, cu variatii date in functie de temperatura la
care a fost ars vasul. In ceea ce priveste forma, avem de la simple pahare pana la
amfore. Tehnica ceramicii Cucuteni este aproape perfecta: lutul era foarte bine preparat
si amestecat cu cateva fire de nisip, pentru ca peretii vasului sa nu crape. Odata
modelate, vasele erau reintroduse in lut si uscate la umbra. Dupa uscare urma
decorarea. In faza Cucuteni A o importanta deosebita era data ceramicii cu forme
diferite- pahare, castroane, suporturi, decorate cu motive spiralo-meandrice adancite,
incizate pe suprafata alba a vasului. Se remarca astfel specia ceramica de la Trusesti si
Draguseni.
In faza Cucuteni B formele vaselor sunt mai evoluate in principal prin dimensiuni in
desfasurarea motivelor decorative, pictate cu o singura culoare, negrul sau rosul, albul
avand un rol secundar. Se intalnesc si reprezentari antropomorfe, de animale de prada,
cornute si pasari.
Statuetele
Ritualurile
Se observa, astfel, din cele prezentate de mai sus ca importanta culturii Cucuteni a fost
covarsitoare pentru urmatoarele culturi si civilizatii ce se vor dezvolta in Europa.
Referitor la disparitia lor, exista mai multe ipoteze, cea mai plauzibila fiind, in acest
moment, faptul ca populatiile aflate mereu in miscare au determinat inceputul sfarsitului
pentru cultura Cucuteni.
Se observa, astfel, din cele prezentate de mai sus ca importanta culturii Cucuteni a fost
covarsitoare pentru urmatoarele culturi si civilizatii ce se vor dezvolta in Europa.
Referitor la disparitia lor, exista mai multe ipoteze, cea mai plauzibila fiind, in acest
moment, faptul ca populatiile aflate mereu in miscare au determinat inceputul sfarsitului
pentru cultura Cucuteni.
O altă mare enigmă a istoriei este născută de bulversanta asemănare dintre cultura
Cucuteni, cea mai importantă cultură europeană a acelor vremuri, și cultura chineză
Yangshao. Cele două culturi au fost contemporane (Cucuteni a evoluat între anii 5.000-
3.500 î. Chr., în aceeași perioadă în care a ființat și Yangshao: 5.000-3.000 î. Chr.), iar
dovezile istorice ne fac să credem că reprezentanții lor nu erau străini unii de alții, ba,
mai mult, că aveau chiar relații comerciale și culturale.
Un lucru remarcabil de la prima vedere îl reprezintă faptul că ceramica celor două
culturi se aseamănă uimitor de mult – simboluri, forme, culori atât de apropiate încât un
nespecialist le-ar putea confunda cu ușurință. Să fie doar o misterioasă coincidență sau
vorbim despre influențe concrete în ambele sensuri, ori măcar dintr-o direcție spre
cealaltă?
Desigur, uriașa distanță dintre teritoriile ocupate de cele două civilizații ar putea să ne
facă să credem că acest lucru nu era posibil acum 5-6-7.000 de ani. Să nu uităm însă că
în urmă cu 2.000 de ani avem dovezi ale existenței Drumului Mătăsii, un drum comercial
care lega China de Europa. Acest drum este considerat de unii cercetători, printre care
și specialistul în preistorie André Leroi-Gourhan, un spațiu de schimburi între oameni
încă din paleolitic, adică chiar dintr-o perioadă mai veche.
Jones, vorbind despre descoperirea de la Baia: „Credem care are legătură cu culturile
agricole din China. Am fost interesați de zece ani de această dezvoltare și am început
munca în China pentru a înțelege mai bine ce este cu aceste produse agricole, cereale.
În acea perioadă, pe vremea migrațiilor, transportul nu era atât de simplu, iar cum s-a
făcut acesta este interesant”.
Iată că, din perspectiva specialiștilor, o relație între cele două culturi este posibă.
Dincolo de dovezile arheologice care pun în evidență schimburi de cereale între cele
două continente, asemănarea ceramicii celor două culturi este frapantă și ne vorbește
despre legături deosebit de interesante.
În munca de comparare a ceramicii celor două culturi, au fost gasite o serie de evidente
asemănări, o parte dintre acestea fiind prezentate in articole de specialitate. Ceea ce
este deosebit de interesant este și faptul că anumite obiecte de cult cucuteniene
seamănă izbitor cu Pagodele Chinezești care, la rândul lor, sunt construcții destinate
vieții religioase.
Nu în ultimul rând, trebuie să remarcăm că două dintre cele mai importante simboluri
ale spațiului Asiatic (și implicit ale Chinei) – Yin Yang și Svastica – au fost descoperite
pe ceramică cucuteniană mai veche de 6.000 de ani. Chiar mai mult, pe teritoriul
României, simbolul svasticii apare și în cultura Turdaș Vinca, cu o vechime de 7.500 de
ani.
Poetul Marin Sorescu a dedicat un poem ceramicii Gumelnita si Cucuteni.
Inaintea civilizatiei minoice, cretane, s-a nascut cultura Cucuteni, prima civilizatie proto-
urbana a continentului european.
Câteva localităţi ale populaţiei Cucuteni, o cultură ulterioară şi robustă din nordul Vechii
Europe, s-au extins la peste 800 de acri, suprafaţă considerată de arheologi a fi mai mare
decât a oricărei alte aşezări umane cunoscute din vremea respectivă. Erau nişte aşezări
care adeseori sunt numite "protourbane", dar care nu au scos încă la iveală dovezi clare
ale unor "edificii politice": palate ale unor conducători locali, temple ori alte clădiri civice
mari. Arheologii au conchis că se pare că ritualurile religioase erau practicate în locuinţele
unde s-au găsit artefactele de cult.
- A fost vârful cultural, economic și social al Europei timp de 1.500 de ani, între
5.000-3.500 î. Chr.;
- Cucutenienii aveau case cu etaj și case pe piloni;
Unul dintre cele mai spectaculoase aspecte ale artei noastre preistorice o constituie
realizarea unor figurine modelate din lut. De obicei se consideră că ele sunt
reprezentări ale unor zei care făceau parte dintr-un Panteon acum necunoscut.
Nimeni nu este sigur de asta. Şi dacă totuşi oamenii de acum câteva mii de ani
făceau şi ei artă aşa... de dragul frumosului?
Multe din figurinele preistorice reprezintă imaginea stilizată a unor femei, cu
corpuri alungite, cu piept ascuţit şi şolduri generoase. Sexualitatea explicită a
acestor figurine lasă loc unor interpretări legate de un cult al fertilităţii, al
pământului sau al oamenilor. Un set extraordinar de 21 de figurine femeieşti mici,
aşezate în cerc, a fost găsit într-un sit al Culturii pre-Cucuteni, din nord-estul
României.
"Nu este greu să ni-i închipuim", spune Douglass W. Bailey de la San Francisco
State University, pe oamenii din Vechea Europă "aranjând seturi de figurine
aşezate într-unul sau mai multe grupuri de activităţi miniaturale, în care figurinele
mai mici puteau sta la picioarele celor mai mari, aşezate". Interpretarea cea mai
obişnuită a acestor figurine este că ar reprezenta un "Consiliu al zeiţelor". În cărţile
sale influente de acum trei decenii, Marija Gimbutas, antropolog la Universitatea
California, Los Angeles, prezenta aceste aşa-numite figurine Venus şi altele drept
reprezentări ale divinităţilor din culte închinate unei Zeităţi mame care domina în
Europa preistorică.
CULTURA GUMELNITA – una dintre cele mai stralucitoare civilizatii ale preistorieie uropene
Denumirea a fost data dupa numele unui deal de langa Oltenita ( a doua jumatate a sec. V
B.C.).
La început, absenţa arhitecturii elitei i-a determinat pe specialişti să presupună că Vechea
Europă avea o structură ierarhizată restrânsă sau că aceasta lipsea. Pe parcursul a două
decenii după 1972, arheologii au descoperit însă o necropolă compusă din 310 morminte,
datate în jurul anului 4500 î.H. Dr. Anthony spune că acestea constituie "cea mai importantă
dovadă a existenţei unor ranguri sociale şi politice superioare departajate clar". Iar aceste
semne provin din Cultura Gumelniţa-Karanovo.
De-a lungul ultimelor şase decenii care s-au scurs, Consiliul Europei a organizat
aproape în fiecare an o expoziţie care să prezinte cele mai însemnate realizări ale
artei şi culturii europene. În fiecare dintre acestea s-au împletit în mod armonios
atât principalele curente artistice din cele mai vechi timpuri şi până azi, dar şi multe
dintre aspectele interdependenţei dintre artă şi civilizaţie. Scopul acestor expoziţii
nu a fost numai acela de a spori conştientizarea importanţei acestei însemnate
moşteniri, cât mai ales de a stimula sentimentul că suntem în acelaşi timp părtaşi
atât ai acestei moşteniri comune, cât şi a unui destin comun. Cu toate că s-au
înscris în aceeaşi serie fiecare dintre expoziţii, în parte, au evidenţiat aspectul lor
european distinctiv, însă conform părerii specialiştilor, niciodată nu s-au
individualizat mai pregnant decât cu ocazia expoziţiei dedicate epocii bronzului
„Gotter und Helden der Bronzezeit. Europa in Zeitalter des Odysseus ”, Copenhaga ,
Bonn , 1998-1999 / Gods and Heroes of the Bronze Age. Europe at the time of
Ulysses /ΘΕΟІ ΚΑΙ ΗΡΩΕΣ ΤΗΣ ΕΠΟΧΗΣ ΤΟΥ ΧΑΛΚΟΥ. Η Ευρώπη στις ριζες του
Οδυσσέα / Dieux et Héros de l’Âge du Bronze. L’Europe au temps d’Ulysse.
Împărţită în cinci secţiuni expoziţia s-a concentrat asupra unor elemente din cadrul
acestei perioade, care au constituit o influenţă decisivă în dezvoltarea civilizaţiilor
apusene.
Publicul larg prezent la această manifestare a venit pentru prima dată în contact cu
complexul de cult cunoscut sub numele de „Soborul Zeiţelor” din faza Precucuteni
II, descoperit în aşezarea de la Poduri- Dealul Ghindaru, cu „Gânditorul” de la
Târpeşti, din faza Precucuteni III, cu vestitul vas antropomorf „Hora de la
Frumuşica”, din faza Cucuteni A2, cu „vasul cu colonete” de la Izvoare, din faza
Cucuteni A3 (devenit efigia oficială a Complexului Muzeal Judeţean Neamţ), cu
„Tezaurul de la Brad”, din faza Cucuteni A3, cu macheta de sanctuar şi cele trei
figurine antropomorfe care alcătuiesc complexul de cult de la Ghelăieşti- Nedeia, din
faza Cucuteni B1, cu alte vase pictate sau figurine din aşezările cercetate de-a
lungul anilor de specialiştii muzeului nemţean, pentru a sublinia doar câteva dintre
capodoperele ce au poposit cu prilejul acestei expoziţii în capitala culturală
europeană a anului 1997.
Un alt proiect expoziţional de înaltă ţinută, rezultat al colaborării laborioase dintre
Muzeul Naţional de Istorie al României şi Muzeul din Piatra Neamt a fost expoziţia
„Şapte mii de ani de tezaure de aur în România / Guldskatter Rumänien under
7000 år”, care a avut loc la Medevlhavsmuseet, în Stockholm (Suedia) în intervalul
2 oct. 2004 – 27 feb. 2005. Reunind cele mai valoroase şi semnificative obiecte de
artă din preistorie până în mileniul I p.Hr., apropiată ca temă şi volum al pieselor
expuse de manifestarea organizată în mare parte de către aceeaşi expozanţi în
1994 la Museum für Vor- und Frühgeschichte – Archäologisches Museum der Stadt
Frankfurt am Main, expoziţia, împreună cu catalogul de prezentare editat în condiţii
grafice deosebite, la care au contribuit cei mai buni specialişti români în domeniu, a
reprezentat, în anul 2004, una dintre cele mai importante manifestări cultural-
ştiinţifice româneşti de peste hotare. Complexul Muzeal Judeţean Neamţ a
participat la această manifestare cu un număr de 11 piese, un vas-suport (Cucuteni
A2) de la Poduri-Dealul Ghindaru, vasul cu colonete (Cucuteni A3) de la Izvoare,
vasul lobat (Cucuteni A-B) de la Piatra Şoimului, amfora (Cucuteni B1) de la
Ghelăieşti, altarul şi cei trei idoli antropomorfi (Cucuteni B1) de la Ghelăieşti, un vas
binoclu (Cucuteni B1) de la Ghelăieşti, şi două vase de tip Crater (Cucuteni B2) de
la Târgu Ocna-Podei.
O altă expoziţie internaţională „Una Grande Civilta dell'Antica Europa, V-III millenni a.C .”/
„Cultura Cucuteni - Tripolie, străveche civilizaţie a vechii Europe ” a fost organizată în
perioada 16 septembrie – 31 octombrie 2008, la Palazzo della Cancelleria, monument
arhitectonic unic, de factură renascentistă, situat în perimetrul istoric al Vaticanului.
Locaţia aleasă pentru desfăşurarea acestui eveniment a fost cu atât mai apreciată, cu cât
acest monument istoric este recunoscut pentru prestigiul implicit pe care îl atribuie
evenimentelor culturale pe care le găzduieşte.
Exponatele au fost însoţite de un decor general al sălii care s-a inspirat din motivele
decorative specifice ceramicii pictate, la care s-au adăugat hărţi, reproduceri şi
texte explicative cu privire la etapele cronologice de evoluţie ale acestei culturi, la
aria de întindere a aşezărilor care o caracterizează şi la capodoperele care o
definesc.
Catalogul - L. Stratulat (ed.), Cucuteni Trypillia. A Great Civilization of Old Europe ,
Roma, 2008 - a fost structurat în două capitole, cel dintâi dedicat prezentării
informaţiilor ştiinţifice referitoare la civilizaţia Cucuteni-Tripolie, iar al doilea
catalogului propriu-zis al exponatelor.
Expoziţia, care s-a bucurat încă de la deschidere de un deosebit interes din partea
vizitatorilor, a fost însoţită de un catalog bogat ilustrat, tipărit în limbile engleză şi
polonă, de planşe cu texte explicative, afişe şi pliante în limba polonă. Catalogul (I.
Mareş, Cucuteni Culture - Art and Religion /Kultura Kukuteni – Sztuka i Religia ,
Suceava, 2008) apărut în format redus, de 100 de pagini, a cărei introducere este
semnată de dr. Ioan Mareş, beneficiază de contribuţiile descriptive ale pieselor care
fac parte din expoziţie.
Periplul pe pământ polonez al acestei expoziţii a continuat la Muzeul de Stat de
Arheologie / Panstowowe Muzeum Archeologiczne din Varşovia, începând cu data
de 12 septembrie 2009, expoziţia care a beneficiat de un sistem modern de
expunere fiind deschisă publicului până pe 14 ianuarie 2010.
Proiectul cultural a reprezentat rodul colaborării dintre Complexul Muzeal Bucovina
şi muzeul de acelaşi profil din Varşovia. Realizată în colaborare cu aceleaşi muzee
din ţară, la care s-a adăugat de această dată şi Institutul de Arheologie Iaşi,
expoziţia a reunit 484 de piese cucuteniene de mare valoare artistică, incluse în
categoria Tezaur a patrimoniului cultural naţional din România, diferite tipuri de
vase pictate, plastică antropomorfă şi zoomorfă, obiecte de cult din lut ars, piese
din silex, os şi metal, expunerea fiind însoţită de grafică, ilustraţie şi hărţi, atât în
limba engleză cât şi poloneză.
Cu acest prilej, a fost editat, în condiţii grafice deosebite, catalogul (I. Mareş,
CucuteniCulture - Art and Religion /Kultura Kukuteni – Sztuka i Religia, Suceava,
2009) expoziţiei, care include 180 de pagini de text şi imagini color. Coordonatorul
general al expoziţiei şi autorul catalogului a fost dr. Ioan Mareş, director general
adjunct al Complexului Muzeal Bucovina, care a semnat de altfel şi introducerea
acestei lucrări. I s-au adăugat câteva prezentări de sinteză ale principalelor aşezări
neo-eneolitice din Moldova care fac obiectul cercetărilor sistematice actuale ale
specialiştilor din România, respectiv: Ruginoasa- Dealul Drăghici, jud. Iaşi; Scânteia-
Dealul Bodeşti, jud. Iaşi; Feteşti-La Schit, com. Adâncata, jud. Suceava; Fulgeriş- La
Trei Cireşi, com. Pânceşti, jud. Bacău; Poduri- Dealul Ghindaru, com. Poduri, jud.
Bacău.
După ce neoliticul din ţara noastră, prezentat în cadrul expoziţiei de la Olten, i-a
uimit pe elveţieni, după ce relicvele Culturii Cucuteni au fost expuse la Vatican,
expoziţia "Lumea pierdută a Vechii Europe: Valea Dunării între anii 5000 şi 3500
înainte de Hristos" poate fi considerat momentul în care "preistoricii" noştrii se
apropie de cucerirea întregii lumi.
Impactul impresionant pe care l-a avut acest important proiect cultural româno-
american asupra publicului de peste ocean, a constituit o recomandare fermă
pentru itinerarea întregii expoziţii în două din centrele academice europene de cel
mai înalt rang. Prima destinaţie a acestui important eveniment cultural, susţinut de
această dată de sprijinul generos oferit de Fundaţia Leon Levy, s-a materializat la
Oxford (Regatul Unit al Marii Britanii), în intervalul 20 mai – 15 aug. 2010, în cadrul
celui mai vechi muzeu britanic, Ashmolean Museum of Art and Archaeology al
Universităţii Oxford, instituţie universitară şi de cultură cu o prestigioasă reputaţie
internaţională.
Într-un atricol publicat la 1 decembrie 2009, chiar de ziua noastră naţională, cotidianul
american The New York Times vorbeşte, pe larg, despre o pagină aproape necunoscută a
preistoriei europene şi, de ce nu, chiar mondiale. "Înaintea gloriei care le-a revenit Greciei
şi Romei, chiar şi înaintea primelor oraşe din Mesopotamia sau templelor de pe malul
Nilului, pe Valea Dunării inferioare şi la poalele dealurilor balcanice locuia un popor
avansat pentru vremea sa în domeniile artei, tehnologiei şi comerţului la distanţă.
Timp de 1.500 de ani, începând dinainte de anul 5000 î.H., ei se ocupau de agricultură şi
construiau adevărate "oraşe", câteva cu nu mai puţin de 2.000 de edificii. Stăpâneau
prelucrarea cuprului, noua tehnologie a epocii. Mormintele lor cuprindeau o mare
diversitate de podoabe de păr şi coliere descoperite într-un cimitir, care conţine cel mai
timpuriu ansamblu de obiecte din din aur găsite pe tot cuprinsul lumii".
În vitrinele acestei expoziţii unice au fost adăpostite peste 250 de artefacte, aduse acolo
din muzee din România, Bulgaria şi R. Moldova şi prezentate pentru prima dată în Statele
Unite. Deschisă la 10 noiembrie 2009, expoziţia a ramas la dispoziţia publicului american
până la 25 aprilie 2010.
Motiv pentru care dintre cele 250 de artifacte preistorice expuse la New York, 186
proveneau din patrimoniul arheologic autohton. Printre aceste simboluri două sunt de o
valoare artistică excepţională. Este vorba despre doi "Gânditori" care au fost prezentaţi
pentru prima dată împreună în cadrul uneia şi aceleiaşi expoziţii: celebrul "Gânditor de la
Hamangia" şi fratele său, mai puţin cunoscut, "Gânditorul de la Târpeşti", modelat de
creatorii Culturii Cucuteni.
Spre deosebire de lumea ştiinţifică europeană, care are încă mari rezerve în acceptarea
importanţei ştiinţifice, dar şi istorice a tuturor acestor culturi străvechi, savanţii americani
nu au nici un fel de problemă să recunoască poziţia lor unică în istoria civilizaţiei.
Dr. David Anthony, profesor de antropologie la Hartwick College din Oneonta, New York,
şi autor al volumului "The Horse, the Wheel, and Language: How Bronze-Age Riders from
the Eurasian Steppes Shaped the Modern World" este şi curatorul invitat al acestei
expoziţii. În acest context, savantul american a declarat: "La apogeu, în jurul anului 4500
î.H., Vechea Europă era unul dintre locurile cele mai rafinate şi avansate din punct de
vedere tehnologic din lume şi prezenta multe din semnele politice, tehnologice şi
ideologice ale civilizaţiei".
Iar la vizionarea care a avut loc înaintea deschiderii oficiale a expoziţiei, directorul
Institutului, Roger S. Bagnall, a mărturisit că până acum "foarte mulţi arheologi nu
auziseră de aceste culturi ale Vechii Europe". Admirând ceramicele viu colorate, dr.
Bagnall, care este un cunoscut specialist în arheologia egipteană, a remarcat că "la
vremea aceea, cu siguranţă că egiptenii nu făceau astfel de obiecte de olărie".
Noile cercetări, spun arheologii şi istoricii, au lărgit aria de înţelegere a acestor culturi
mult timp ignorate, care pare a se fi apropiat de pragul statutului de "civilizaţie". Scrisul
nu fusese încă inventat, astfel că nimeni nu ştie cum îşi spuneau aceşti oameni. Pentru
unii savanţi, populaţia din această regiune a lumii face parte, simplu, din Vechea Europă.
Şi, până acum, am fost obişnuiţi să credem că oamenii preistorici erau doar nişte indivizi
înapoiaţi, care trăiau de pe o zi pe alta. Descoperirile arheologice infirmă însă categoric
această viziune simplistă.
Inchişi în spatele Cortinei de fier care a marcat izolarea din timpul războiului rece, bulgarii
şi românii nu şi-au putut prezenta Occidentului cunoştiinţele". Acel tezaur, despre care se
vorbeşte aici, aparţine Culturii Gumelniţa care, în urmă cu mii de ani, era un adevărat
"imperiu" care se întindea din Muntenia şi Dobrogea peste Bulgaria, ajungând până în
Grecia pe malul Mării Egee. Cultură pe care bulgarii o denumesc, în ceea ce priveşte
aspectele existente pe teritoriul ţării lor, "Karanovo".
O civilizaţie aproape unitară care prefigurează o altă istorie mai puţin cunoscută. Este
istoria pusă în mişcare de "agricultorii pionieri din Grecia şi Macedonia, care după 6200
î.H. au emigrat spre nord, în Vechea Europă, aducând grâu, vite şi oi domesticite. Au
constituit colonii de-a lungul litoralului Mării Negre şi în luncile râurilor, şi în zonele de
deal, iar acestea au evoluat, devenind culturi conexe, dar cumva distincte, după cum
constată arheologii.
Aşezările au păstrat legătura strânsă, prin reţelele de comerţ cu cupru şi aur şi cu modele
de ceramică.
Vladimir Slavcev, curator la Muzeul regional de istorie din Varna, afirma că "bogăţia şi
diversitatea darurilor mortuare de la Varna a fost o surpriză" chiar şi pentru arheologii
care au făcut cercetările. "Varna este cel mai vechi cimitir descoperit până acum, în care
oamenii erau înmormântaţi cu ornamente din aur", spune dr Slavcev.
În acea necropolă preistorică, în 62 dintre morminte, s-au descoperit peste 3.000 de piese
din aur, împreună cu arme şi unelte din cupru şi ornamente, coliere şi brăţări din
preţuitele scoici egeene. "Concentrarea obiectelor de prestigiu importate într-o minoritate
distinctă de morminte sugerează existenţa rangurilor superioare instituţionalizate", susţin
curatorii expoziţiei într-un text ce însoţeşte aurul de la Varna.
Totuşi, în mod curios se pare că, în viaţa lor privată, membrii elitei acelor vremuri nu se
preocupau prea mult de expunerea publică a bogăţiilor. "Oamenii care afişau costume
aurite la evenimentele publice în timpul vieţii", scrie dr Anthony, "stăteau în case destul
de obişnuite". Probabil că cuprul, nu aurul, era sursa principală a succesului economic în
Vechea Europă. În condiţiile dezvoltării prelucrării cuprului în jurul anului 5400 î.H.,
culturile Vechii Europe au exploatat minereurile abundente de pe actualele teritorii ale
Bulgariei şi Serbiei şi au deprins tehnologia la cald a extracţiei cuprului metalic pur.
Cuprul topit, turnat sub formă de bare, prelucrat în lame de cuţit şi tras în brăţări, a
devenit o marfă preţuită la export. Piese de cupru din Vechea Europă au fost găsite în
morminte situate de-a lungul fluviului Volga, la peste 1.200 de mile distanţă. Arheologii au
recuperat peste cinci tone de piese din situri din Vechea Europă.
După ce anul trecut neoliticul din ţara noastră, prezentat în cadrul expoziţiei de la Olten, i-
a uimit pe elveţieni, după ce relicvele Culturii Cucuteni au fost expuse la Vatican, expoziţia
"Lumea pierdută a Vechii Europe: Valea Dunării între anii 5000 şi 3500 înainte de Hristos"
poate fi considerat momentul în care "preistoricii" noştrii se apropie de cucerirea întregii
lumi.
Vestigiile arheologice din Cipru au inceput sa fie cunoscute in Europa la sfarsitul secolului
al XIX-lea, ca urmare a activitatii Consului american in Cyprus, Luigi Palma di Cesnola.
Multe obiecte au fost vandute si se regasesc in muzee din Europa, la Metropolitan
Museum de la New York. Incepand cu Swedish Cyprus Expedition condusa de Einar
Gjerstad (1927-1931), civilizatia straveche cipriota este cercetata stiintific, in contextul
civilizatiilor mediteraneene. Din 1932 obiectele sunt aduse in Suedia si sunt expuse la
Medelhavsmuseet. In 1923 un tanar arheolog suedez a inceput sa studieze vechile culturi
ale insulei, invitat de consulul sudez in Cipru, Luki. Z. Pierides, membru al Archaeological
Council of Cyprus. Rezultatele au fost publicate in 1926, in Studies on Prehistoric Cyprus,
opera fundamentala privind Epoca Bronzului in Cipru. A inceput sa fie pregatita o noua
expeditie (1927 and 1931) sub patronajul printului Gustaf Adolf (mai tarziu regele Gustaf
VI Adolf), expeditie care a primit si sprijin privat si la care a participat o echipa formata
din tineri arheologi. Mii de obiecte descoperite (din neolitic pana in epoca romana) provin
din 300 de morminte sapate in stanca, din sanctuare si din temple. Asa cum prevedeau
legile timpului, patrimoniul a fost impartit intre Cipru si Suedia.
In 1987, la British Museum, a fost inaugurata o mare expozitie dedicata civilizatiei
cipriote, la initiativa filoelenilor de la Londra si a Fundatiei A. G. Leventis, actiune
incurajata si de Inaltul Comisar Britanic in Cipru, Sir David Hunt. In continuare, o
activitate importanta a Fundatiei este de a convinge muzeele din strainatate sa expuna si
sa conserve in bune conditii antichitatile cipriote, sa publice cataloage.
Galerii ale Antichitatilor Cipriote au fost create la Fitzwilliam Museum (Cambridge, U.K.)
la National Museum, Copenhaga, Danemarca, la Metropolitan Museum of Art, New York,
la Royal Ontario Museum, Toronto, la Ashmolean Museum, Oxford. Alte expozitii si galerii,
initiate de Fundatia levantis, in cadrul unui amplu program international, s-au deschis la
Carlsberg Glyptotek, Copenhagen, la Louvre, Paris, la Archaeological Museum din Odessa,
la National Museum din Dublin.
Cateva piese se gasesc si in Romania, la Institutul de Atheologie al Academiei Romane.
A. G. Leventis Foundation a propus si Muzeului National de Istorie a Romaniei sa creeze o
galerie cu materiale arheoligice care sa ilustreze reletiile diacronice ale culturii romanesti
cu culturile din Mediterana.
Julius Lips, Originea lucrurilor – O istorie a culturii omenirii, Ed. Stiintifica, 1958:
Omul este ucenicul fortelor care il inconjoara si care il depasesc. Din cele mai vechi
timpuri, creierul sau a fost capabil sa dobandeasca cunostinte materiale si spirituale,
proces de care alte fiinte nu sunt capabile. Aceste calitati i-au adus numele de Homo
Sapiens”. Lui ii sunt proprii creativitatea, spiritualitatea, inventivitatea, simtul estetic,
puterea rationala de a acumula informatii.