POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI IN PRIVINȚA

VALORIFICĂRII DUNARII-CAZUL CONGRESULUI DE PACE DE

LA BERLIN DIN ANUL 1878

In anul 1875 izbucnise răscoalele antiotomane din Bosnia și Herțegovina, iar

un an mai târziu cele din Serbia si Muntenegru, urmate de declanșarea războiului
antiotoman, ceea ce a constituit un pretext pentru Rusia țaristă de a declanșa un nou
război împotriva I. Otoman.

Scopul declarant al războiului era apărarea popoarelor creștine din Balcani,

dar toată lumea înțelegea că scopul real viza cucerirea Constantinopolului și
preluarea controlului asupra stramtorilor Dardanele și Bosfor.

Deși România a solicitat participarea la război, inițial a fost refuzată de

Rusia, dar pe fondul înfrângerii de la Plevna, Marele Duce Nicole II, viitorul țar, a
solicitat trecerea armatei române la sud de Dunăre.

Rolul armatei romane în razboi- acoperirea pe Dunare, victoriile de la

Plevna, Rahova și Vidin, au fost un factor de success pentru armata rusă
victorioasă în conflictul cu Poarta otomană.

Consecințe ale războiului în privința navigației pe Dunăre, începând cu

anul 1875

Libertatea navigatiei pe Dunare periclitata de masurile de ordin militar adoptate de

catre I. Otoman;

- Utilizarea Dunarii de catre fortele militare otomane a atras reactia Romaniei,

care a solicitat neutralizarea fluviului;

- La 16/28 iunie 1876 se semnala intentia I. Otoman de a trimite forte fluviale

pe Dunare pentru a ataca Serbia, ceea ce putea genera iesirea Romaniei din
starea de neutralitate declarata;
 - In aceeasi zi, ministrul roman de externe solicita agentilor nostri diplomatici
de la Constantinopol, Paris, Viena, Berlin, Petersburg si Roma, sa intreprinda
demersuri pentru a se cere I. otoman neutralizarea Dunarii intre Negotin si
Varciorova;

- La Constantinopol se transmitea ca in situatia in care I.O. nu respecta

nutralizarea Dunarii, Romania isi rezerva dreptul de a intreprinde masurile
pentru apararea neutralitatii sale;

- I.O. nu a raspuns solicitarii Romaniei si a utilizat Dunarea in scopuri

militare;

- Demersul a fost reluat la 22 iunie/4 iulie 1876, fara rezultate;

- In contextual in care la Constantinopol se desfasura Conferinta
ambasadorilor marilor puteri (11/23 decembrie 1876-8/20 ianuarie 1877),
cerea Romaniei de garantarea neutralitatii nu a fost luata in discutie,
invocandu-se neintroducerea problemei pe ordinea de zi;

- In acel context conducerea militara de la Constantinopol a dat libertate de

actiune comandantului armate de a dispune la Dunare masurile pe care le
considera necesare, in acord cu interesele politice si militare ale I. Otoman.

Dunarea in perioada razboiului ruso- otoman din 1877-1878

• Pozitia oficiala a Romaniei la data izbucnirii razboiului era ca:

• - actiunea I. Otoman contravenea libertatii comertului pe Dunare, contrar

prevederilor tratatelor internationale;

• - prin masurile guvernului de la Istambul s-a creat pentru Romania o stare de

razboi, care o obliga sa initieze, la randu-i, unele masuri de restrangere a
 navigatiei pe Dunare;

• Pregatirile de razboi ale Rusiei a determinat I.O. sa intreprinda masuri de

minarea Dunarii, limitand la maximum posibilitatea de navigatie ;

• Dupa izbucnirea razboiului navigatia a devenit foarte redusa, generand efecte

negative si pentru activitatea CED;

• Interdictia de naviatie a privit orice nava de pe Dunare, fiind emisa

amenintarea ca orice nava va fi confiscata impreuna cu incarcatura de la bord;

• Armata rusa a reactionat imediat, lansand la intrarea pe B. Sulina un baraj de

mine;

• Practic, de la varsare in Marea Neagra, Dunarea era blocata navigatiei

comerciale;

• Pe durata razboiului :

• - Dunarea a fost trecuta in sectoarele Giurgiu-Ruse, Reni- Isaccea;

• - au fost construite poduri la Corabia-Magura si Turnu –Nicopole;

• - au fost lupte navale in zona Braila- Macin

Dunarea in perioada razboiului ruso-otoman din 1877-1878

Dunarea a avut un loc si rol important in timpul desfasurarii razboiului:

- Concentrarea fortelor;
- Fortarea Dunarii
 - - Reni- Iasccea;

- - Giurgiu –Ruse

- Confruntari navale ruso-otomane, romano-otomane in zona Braila Macin

- Forte otomane pe malul de sud al Dunarii
- Acoperirea frontierei
- - pe timpul cat armata romana s-a aflat cu toate fortele pe teritoriul tarii;
- - pe durata actiunii la sud de Dunare- Corpul de Observatie
- Luptele de la Rahova si Vidin
- Poduri peste Dunare:
- - Galati-Cuzlau

- - Turnu-magurele-Nicopole
- - Corabia-Magura
- Trecerea Dunarii ocazional cu mijloace de navigatie fluviale
Dunarea in prevederile Tratatului de pace de la San Stefano,
19 februarie/3 martie 1878

La 2 ianuarie 1878 Consiliul de Ministri a hotarat sa-l trimita pe colonelul Eracle

Arion pentru a negocia cu delegatii turci si otomani conditiile armistitiului si
preliminariile pacii;
Obiectivele Romaniei:

- Recunoasterea independentei;
- Distrugerea fortificatiilor permanente si de campanie de pe malul de sud al
Dunarii;

- Retrocedarea catre Romania a gurilor Dunarii;

- Despagubiri de razboi-100 milioane lei;
- Prevederi ale pacii preliminare de la San Stefano:
- 1. I. O. recunostea independenta Romaniei;
- 2. I.O. era obligat sa distruga fortificatiile de pe malul de sud al Dunarii;
- 3.
I.O. I se interzicea sa aduca vase de razboi in apele teritoriale ale
Romaniei, Bulgariei si Serbiei;

- 4. Drepturile , obligatiile si prerogativele CED ramaneau neschimbate;

- 5. I. O. era obligat sa plateasca CED si armatorilor unele despagubiri pentru
pierderile suferite de pe urma ostilitatilor, sa restabilesca navigatia pe bratul
Sulina;

- Raporturile romano-ruse dupa San Stefano:

- - Romania considera ca erau alterate prevederile din annul 1856 referitoare la
Comisia Permanenta a Dunarii;

- - Era inlaturat regimul fixat prin Art. 17 din Tratatul de la Paris din 1856
 - Rusia a intreprins demersuri diplomatice pentru a reveni la Dunare, trimitand
in acest scop pe generalul Ignatiev;

- S-a creat o stare tensionata in relatiile romano-ruse.

TRATATUL DE PACE DE LA BERLIN SI PROBLEMATICA DUNARII- 1

Nemultumite de atitudinea Rusiei privind politica promovta dupa victoria impotriva

I. Otoman, marile puteri europene au impusconvocarea si desfasurarea Congresului
de Pace de la Berlin, al carui obiectiv principal a fost modificarea prevederilor
Tratatului de la San Stefano;

Congresul s-a desfasurat intre 1/13 iunie-1/13 iulie 1878;

Desi Romania nu era acceptata la congres, la Berlin au fost prezenti primul

ministru I.C.Bratianu si M. Kogalniceanu;

Reprezentantii Romaniei au fost ascultati, dar nu auziti, Rusia si Germania fiind

principalii opozanti ai participarii delegatiei noastre la dezbateri;

Problemele Dunrii:

- Delegatia Austro-Ungariei a prezentat o noua forma a articolelor referitoare

la Dunare:

- 1. libertatea de navigatie pe Dunare;

- 2. neutralizarea fluviului de la Portile de Fier pana la Marea Neagra , inclusiv
a I. Serpilor;

- 3. distrugerea fortificatiilor realizate de catre riverani;

- 4. interzicerea navigatiei vaselor de razboi pe zona neutralizata, cu exceptia
vaselor usoare destinate politiei fluviale si serviciului vamilor;
 - 5.mentinerea CED cu toate drepturile si prerogativele membrilor sai,
admiterea unui reprezentant al Romaniei;

- 6. CED sa fie independent fata de statul detonator al Deltei Dunarii, sa aiba

insemne proprii pe nave si stabilimente, sa aiba dreptul de a-si numi si plati
singura functionarii;

- Pentru sectorul Turnu Severin-Galati se propunea:

- - regulamentele de navigatie si politie fluviala sa fie conforme cu cele ale
CED intre Galati si sulina;

-- executarea lucrarilor de la Portile de Fier sa fie incredintata Austro-

Ungariei;

- - statele riverine sa fie obligate sa sa acorde toate facilitatile solicitate de

constructori in interesul lucrarilor.

Tratatul de la Berlin (2)

Propunerile A.U. au constituit baza prevederilor Tratatului de la Berlin in problema

Dunarii:

- Prevederile incalcau suveranitatea statelor riverane, in special ale Romaniei;

- Neutralizarea Dunarii nu se aplica in amonte de Turnu Severin;
- Acest aspect genera factori de risc pentru statele riverane in aval de Turnu
Severin;
 - Romaniei i se interzicea practic sa dispuna de forte militare fluviale;
- Dreptul acordat marilor puteri ca navele lor militare sa patrunda pe Dunare
pana la Galati, fara acordul Romaniei, era o incalcare a suveranitatii Romaniei;

Prin propunerile sale, A.U. plasa CED intr-o complete independent fata de
Romania, ca stat independent si subiect de drept international;

Constienta ca propunerile erau vadit in favoarea sa, A.U. a venit cu propuneri de

compromis, renuntand la vechea Comisie Riverana si a propus prelungirea
nelimitata a activitatii CED, atributiile sale fiind extinse si asupra sectorului Galati,
Turnu Severin.

Marile puteri au primit favorabil propunerile A.U., dar:

- Au cerut ca un comitet special sa definitiveze continutul articolelor care urmau sa

fie incluse in tratat.

Tratatul de la Berlin (3)

La 22 iunie/4 iulie 1878 reprezentantul Rusiei, Suvalov, a adus in discutie un

contraproiect la propunerea A.U.:

- Mentinerea libertatii de navigatie pre Dunare sub garantia tuturor puterilor,

conform prevederilor de la Viena(1815) si Paris(1856);

- Demantelarea fortificatiilor de pe ambele maluri, in aval de Portile de Fier;

- Interzicerea prezentei navelor de razboi pe Dunare, cu exceptia celor
destinate politiei fluviale si serviciului vamilor;

- Stationarele marilor puteri sa poata circula de la Gurile Dunarii pana la

Galati;
 - Mentinerea CED cu toate functiile ei;
- Ramanerea in vigoare a tuturor tratatelor international care-I garantau
drepturile si prerogativele;

Propunerile Rusiei:

- Modificau substantial cerintele A.U.;

- Nu limitau spatial de aplicare a competentelor CED, rezultand ca acestea se
extindeau pe intreg cursul navigabil al Dunarii;

- Nu era nicio prevedere in legatura cu admiterea Romaniei in CED;

- Nu exista nici o prevedere in legatura cu lucrarile din zona Portile de Fier.
In urma unor negocieri s-a decis:

- Intrunirea reprezentantilor Rusie, A.U. si Frantei, care sa finalizeze

prevederile ce urmau a fi incluse in tratat;

- Reprezentantii celor trei mari puteri au elaborate un document care era un

compromis in acord cu interesele marilor puteri.

Prevederile Tratatului de la Berlin in legatura cu Dunarea

Prevederi generale privind Romania:

- Recunostea independent de stat;

- Repunea in drepturi stapanirea Dobrogei si a Gurilor Dunarii;

 - Confirma Romaniei statutul de membru al CED.

Prevederi privind Dunarea:

- Intarea pozitia marilor puteri la gurile Dunarii si consolida pozitia A.U. in

amonte de Portile de Fier, nereusindu-se un regim uniform de navigatie si
comert pe intregul sau curs navigabil;

- CED isi exercita atributiile intre Sulina si Galati;

- CED functiona in spatiul romanesc, fara ca statul roman sa aiba vreo

autoritate asupra activitatilor desfasurate, ceea ce era considerat o atingere a
suveranitatii nationale;

- Intre Galati si Portile de Fier marile puteri puteau interveni atunci cand
considerau necesar, fara a fi stabilite cazurile si conditiile;

- Regulamentele de navigatie urmau a fi elaborate de catre CED , asistata de

catre reprezentantii statelor riverine;

- Lucrarile din zona Portile de Fier erau incredintate A.U., care stabilea un alt
regim de navigatie, dezavantajos statelor riverine, in special Romaniei.

Pe cursul navigabil al Dunarii in amonte de Portile de Fier urmau sa fie aplicate

legile Ungariei si Austriei, iar in zona de frontier intre Austria si Germania
Conventia din anul 1851 dintre cele doua state.

CONCLUZII

Prevederile Congresului de la Viena din 1815 erau in imposibilitate de a fi puse in

aplicare, in spiritual si litera lor;

Marile puteri europene au demonstrate ca principiile dreptului international erau

aplicate doar in masura in care ele satisfaceau interesele lor;
Regimul Dunarii stabilit la Berlin nu corespundea principiilor de egalitate si
echitate in relatiile internationale;

Prevederile tratatului incalcau suveranitatea statelor riverine Dunarii, intarea pozitia

marilor puteri la fluviu;

Prin acordarea dreptului ca CED sa elaboreze regulamentele de navigatie de la

Galati la Turnu Severin era o incalcare a suveranitatii Romaniei, Bulgariei si
Serbiei;

Tratatul de pace de la Berlin a fost o etapa in demersurile marilor puteri de a-si

consolida pozitia la Dunare, perioada care a urmat fiind marcata de noi actiuni in
detrimentul statelor mici riverane.

Marea Neagră: aspecte de drept și

geopolitică

I. Consideraţii istorice

Marea, prin toate problemele pe care le pune spiritului şi prin toate posibilităţile
oferite dezvoltării materiale a popoarelor şi civilizaţiilor, reprezintă un cadru foarte
indicat pentru a trata despre marile curente ale istoriei universale[1].

În opinia lui Gheorghe I. Brătianu, istoria poate fi împărţită în etape, în raport de un

criteriu determinant care poate fi cadrul geografic al unei mări sau al unui ocean.
Astfel fiind, acesta aprecia că istoria antică se concentrează în jurul Mediteranei, în
timp ce istoria modernă este, înainte de toate, o problemă a Atlanticului.

Marea inferioară sau secundară pune aceeaşi problemă statelor riverane, dar într-un
cadru mai restrâns. Cu titlu de exemplu, problema baltică a influenţat istoria
Poloniei, dar şi a Suediei, Danemarcei, Rusiei şi a Prusiei în epoca modernă.
Problema adriatică a influenţat dezvoltarea istorică a Italiei de la Imperiul Roman şi
până în prezent.

Problema pontică este considerată a fi o problemă mai complexă, întrucât este

vorba de o mare aproape închisă care comunică cu Mediterana numai prin
strâmtorile Bosfor şi Dardanele. Cu toate acestea, datorită fluviilor care se varsă în
Marea Neagră, pe de-o parte, dar şi datorită drumurilor comerciale care ajung în
porturile ei, pe de altă parte, ea a căpătat numele de placă turnantă [2] a marelui trafic
şi a schimburilor internaţionale.

Caracterul de zonă de tranziţie şi de răscruce între Europa şi Asia, imprimat şi

popoarelor şi statelor stabilite pe litoralul Mării Negre, a făcut ca aceasta să se afle
pe un plan important de analiză şi interes geopolitic.

Din această perspectivă, originea numelui şi a evoluţiei sale a prezentat o deosebită

importanţă pentru studiul Mării Negre şi al bazinului pontic.

Astfel fiind, în Antichitate, denumirea utilizată a fost cea de Pontul Euxin, în timp
ce în epoca modernă a fost utilizată denumirea de Marea Neagră.

S-a acreditat ideea potrivit căreia ambele denumiri au un izvor comun şi că

reprezintă, la origine, un sens analog. Euxin (euxeinos) înseamnă ospitalier, dar
acesta este antiteza primului nume pe care navigatorii greci din timpurile antice îl
dăduseră unei mări necunoscute şi înspăimântătoare pentru ei. În concret, pentru a
fi atrasă protecţia zeilor, numele de rău augur este schimbat în sens opus, aşa cum,
cu titlu de exemplu, în epoca modernă Capul Furtunilor a devenit Capul Bunei
Speranţe. Romanii au accentuat cuvântul pontus care caracterizează marea în
general.
În secolul al XIII-lea apare sensul primitiv al numelui Mării Negre, respectiv, Kara
Deniz, reprezentând modul în care popoarele turco-tătare au înţeles să denumească
marea ale cărei ţărmuri le stăpâneau.

Occidentalii au ajuns la Marea Neagră după cuceririle mongole și au denumit-o

Mare Majus (Marea cea mai mare).

După secolul al XIV-lea se revine, însă, la sensul de culoare şi în izvoarele

occidentale specifice epocii moderne, Kara Deniz devine Marea Neagră.

Caracterul de zonă de tranziţie este marcat şi de relieful fizic, având în vedere

modul în care marea pătrunde în întinderea stepei asiatice. Marea Azov, care
prelungeşte Marea Neagră până la gurile Donului are, în anumite puncte,
cincisprezece până la douăzeci de metri adâncime, fapt ce a impus lucrări ample şi
complexe pentru amenajarea porturilor de la Mariupol sau Taganrog.

Litoralul oferă aceleaşi contraste. Astfel fiind, coasta stâncoasă a Asiei Mici şi
coasta abruptă de-a lungul Caucazului nu sunt favorabile navigaţiei. Coasta
Crimeei prezintă însă o serie de porturi naturale, iar Portul Sevastopol are un golf
care îl transformă într-un port ideal pentru o flotă de război[3].

Zona de vest a litoralului este caracterizată de zona porturilor de liman, respectiv, a

acelor porturi marcate de bancurile de nisip de la gurile marilor fluvii, dar şi a
porturilor amenajate artificial, respectiv, Odessa şi Constanţa.

Bazinul pontic reprezintă imaginea unei răscruci de drumuri deschise tuturor

influenţelor. Se evidenţiază cu precădere două mari căi ce se îndreaptă de la
malurile Mării Negre către Asia Centrală: drumul mătăsii, care are ca punct de
plecare porturile Crimeei, merge de-a lungul Mării Azov, urmează cursul Donului,
se îndreaptă prin stepă către vărsarea Volgăi şi, trecând printre Ural şi Caspică, până
la marile masive muntoase ale Asiei. Cealaltă cale pleacă din Asia Centrală,
traversează podişul iranian şi ajunge de la Tebriz la Trapezunt pe Marea Neagră.
Trebuie menţionat că de această cale se leagă şi o reţea rutieră care uneşte litoralul
pontic de Golful Persic şi Siria.
În Evul Mediu, Marea Neagră a fost supusă hegemoniei Bizanţului. După o
perioadă de relativă înflorire şi prosperitate, invaziile nomazilor au dus la
închiderea drumurilor comerciale şi la instaurarea anarhiei pe litoralul Mării Negre.

În sec. al XIII-lea, armatele lui Ginghis Han au supus întreaga Asie, din China până
la Dunăre. Imperiul mongol a acordat protecţie negustorilor italieni şi astfel
comerţul în zona Mării Negre a devenit prosper datorită negustorilor veneţieni şi
genovezi.

În sec. al XV-lea, Imperiul Otoman şi-a extins stăpânirea asupra ţărmurilor Mării
Negre și aceasta a devenit timp de trei secole un „lac turcesc”.

La sfârşitul sec. al XVIII-lea, urmare a presiunii exercitate de Rusia şi de puterile

occidentale, blocajul impus de turci asupra strâmtorilor este ridicat, acestea fiind
deschise comerţului larg.

Din acel moment, chestiunea strâmtorilor a căpătat relevanţă internaţională,

reprezentând un punct major de divergenţe între politica rusă şi politica puterilor
europene.

II. Reglementări juridice privind navigaţia în Marea Neagră şi regimul

strâmtorilor

Secolul al XVII-lea marchează încetarea monopolului turcesc la Marea Neagră,

încetare concretizată prin Pacea de la Karlowitz din 29 ianuarie 1699, pace prin
care Imperiul Ţarist obţinea accesul maritim pentru navele sale de comerţ prin
Marea Neagră.

Următoarea etapă este marcată de Tratatul de la Adrianopol, care prevedea în art.

7 trecerea liberă şi deschisă a navelor comerciale aparţinând puterilor care se află în
stare de pace cu Sublima Poartă.

Tratatul de la Paris semnat la 30 martie 1856, care a pus capăt Războiului

Crimeei, reglementează în art. 11 neutralitatea Mării Negre, libertatea de circulaţie
a navelor comerciale, interzicerea accesului navelor de război aparţinând puterilor
riverane sau ale oricăror altor puteri, cu excepţiile menţionate expres din art. 14 şi
15 din Tratat.
Secolele al XIX-lea şi al XX-lea sunt marcate de lupta pentru independenţă a
statelor din sud-estul Europei, România proclamându-şi independenţa şi dobândind
statutul de stat riveran, urmare a Tratatului de la San Stefano şi Congresului de la
Berlin din 1878.

Tratatul de pace de la Lausanne din 24 iulie 1923 conferă strâmtorilor un nou

regim juridic, în sensul în care se renunţă la principiul liberei treceri, se garantează
libertatea comerţului prin strâmtori, cu anumite restricţii pe timp de război.

În ceea ce priveşte navele militare pe care o putere le putea trimite pe vreme de

război prin strâmtori se prevede că nu pot fi depăşite dimensiunile celei mai
puternice flote din Marea Neagră. Pentru a se asigura respectarea prevederilor
Tratatului s-a asumat obligaţia de demilitarizare a ţărmurilor Strâmtorilor
Dardanele şi Bosfor, a insulelor din Marea Marmara, precum şi a insulelor greceşti
şi turceşti de la intrarea în strâmtori.

Ultimul acord internaţional care reglementează navigaţia în Marea Neagră este

Convenţia de la Montreux[4].

Guvernul Turciei a transmis la 10 aprilie 1936 o notă oficială semnatarilor

Tratatului de la Lausanne, invitând statele să participe la negocieri pentru o nouă
reglementare a statutului strâmtorilor, considerând, pe de-o parte, nevoia garantării
securităţii şi inviolabilităţii teritoriului statului turc, iar, pe de altă parte, dezvoltarea
constantă a navigaţiei comerciale între Marea Mediterană şi Marea Neagră.

În final, Convenţia de la Montreux a fost semnată de Turcia, Bulgaria, România,

URSS, Franţa, Marea Britanie, Grecia, Japonia, Iugoslavia, apoi Italia în 1938.
Japonia s-a retras din Convenție după cel de-al Doilea Război Mondial. SUA nu au
ratificat Convenția de la Montreux, dar au respectat prevederile acesteia.

Convenția reglementează condițiile de acces în Marea Neagră, acces care se poate

face numai prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, strâmtori care fac legătura între
Marea Mediterană și Marea Neagră și sunt controlate de Turcia.

Prin Convenţie s-a stabilit astfel un regim de libertăţi determinat în raport de tipul
de nave (de război şi comerciale) şi în raport de patru tipuri de situaţii, şi anume
perioadă de pace, perioadă de război în care Turcia nu este un stat beligerant,
perioadă de război cu Turcia stat beligerant, perioadă în care Turcia estimează că
este ameninţată de o iminenţă a războiului.

Convenția de la Montreux a fost invocată în perioada ultimilor ani și, în mod

special, după dezmembrarea URSS, în probleme militare și de securitate și în
special în ceea ce privește obligaţia pentru navele de război ale statelor non-
riverane de a nu staţiona mai mult de 21 de zile în Marea Neagră. Cu titlu de
exemplu, prezenţa navelor militare aparţinând NATO trebuie raportată la
prevederile şi condiţiile impuse de Convenţia de la Montreux, convenţie care, aşa
cum am arătat, limitează prezenţa acestora în Marea Neagră la o perioadă de 21 de
zile.

În 1982 a fost semnată Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării –

UNCLOS[5] (Convenţia de la Montego Bay) prin care s-a stabilit că regimul
juridic al strâmtorilor pentru care există convenţii internaţionale încheiate va
continua să fie guvernat de aceste convenţii. Convenția are 168 de părți și a fost
semnată de către 157 dintre acestea.

Intrarea în vigoare a Convenției de la Montego Bay a determinat prezentarea unor

solicitări către Turcia de revizuire/adaptare a Convenţiei de la Montreux în vederea
asigurării compatibilităţii acesteia cu prevederile Convenției de la Montego Bay.

Turcia a refuzat semnarea Convenţiei de la Montego Bay, situaţie în care evident că

nu există temei legal pentru o solicitare de revizuire/adaptare a Convenţiei de la
Montreux, convenție care continuă să guverneze regimul strâmtorilor Bosfor şi
Dardanele de la Marea Neagră.

III. Aspecte privind geopolitica Rusiei la Marea Neagră

În lucrarea ”Politica între naţiuni”, Hans Morgenthau enunţa geografia şi

resursele naturale ca fiind cei mai stabili factori de care depinde puterea unei
naţiuni[6].

Cu referire la poziţia geografică a URSS (lucrarea mai sus citată a fost publicată
pentru prima oară în anul 1948), acesta evoca faptul că dimensiunea teritorială
reprezintă o sursă de putere, întrucât, în eventualitatea unui război, zonele care ar
putea fi ocupate vor fi întotdeauna mici ca suprafaţă, comparativ cu imensa masă
continentală pe care o reprezenta suprafaţa URSS.

Slăbiciunea era determinată însă de faptul că nu există nici munţi înalţi, nici fluvii
largi care să separe URSS-ul de vecinii vestici, iar câmpia poloneză şi cea germană
formează o continuare naturală a celei ruseşti[7] .

Frontiera vestică, dar şi accesul la ocean sunt menţionate ca adevărate handicapuri

geografice şi de către un alt realist, George Friedman[8].

În opinia acestuia, Rusia este o ţară încercuită aproape în totalitate de pământ, cu

acces dificil la mare, iar acest lucru defineşte cel mai mult strategia ei geopolitică
de a se lupta să îşi împingă frontierele către vest.

Mai mult, Europa controlează accesul Rusiei la oceane, Rusia având practic trei
puncte prin care poate accesa comerţul maritim internaţional: prin Marea Neagră şi
strâmtoarea Bosfor – rută controlată de Turcia; prin apele Danemarcei de la Sankt
Petersburg și prin Oceanul Arctic pe la Murmansk trecând prin Groenlanda, Islanda
şi Marea Britanie.

Accesul unei ţări la mare poate influenţa foarte mult puterea ei economică şi
politică, iar în cazul Rusiei este indubitabil că accesul la mare este o vulnerabilitate.
Frontiera vestică este o altă vulnerabilitate a Rusiei și are o importanţă critică
pentru aceasta.

Având în vedere că, după destrămarea URSS, Rusia a pierdut superioritatea

geostrategică determinată de marea întindere teritorială şi în contextul inexistenţei
barierelor naturale semnificative este predictibil că va face tot ceea ce este posibil
pentru dezvoltarea unei „zone tampon” largi, cu state vecine dezbinate şi uşor
manipulabile pentru a securiza frontiera vestică.

Din această perspectivă, pare logic de ce Rusia consideră că politica de lărgire a

NATO/UE cu Ucraina reprezintă un atac la adresa securităţii sale, atac la care
trebuie replicat corespunzător.
În acest context, pare că strategia Rusiei este să îşi mute frontiera cât mai la vest
posibil, ţările europene din prima linie de est, respectiv, ţările Baltice, Belarus şi
Ucraina putând să asigure Rusiei adâncimea în raport de care îşi poate proiecta
puterea şi îşi poate valorifica oportunităţile economice.

Date fiind cele de mai sus, elementele de putere prin care Rusia urmăreşte să se
reafirme sunt puterea militară şi resursele energetice.

Prin militarizarea Mării Negre, Rusia arată că are o forţă militară potrivită pentru a-
şi apăra interesele şi pentru a impune acea schimbare geopolitică necesară pentru
conservarea rolului de ”robinet al conductei de gaz natural”.

Pentru Rusia, sectorul energetic este pilonul cel mai important al stabilităţii interne
şi principalul instrument de politică externă.

Cu titlu de exemplu, în perioada 2000-2012, veniturile din sectorul energetic au

crescut de la 47% la 50% în totalul veniturilor bugetare, reprezentând 25% din PIB.

Strategia energetică a Rusiei este centrată pe menţinerea dependenţei energetice a

statelor europene, această dependenţă fiind văzută ca un factor de creştere a
influenţei economice şi geopolitice a Rusiei, pe de-o parte, dar şi un factor de
micşorare a riscurilor la adresa securităţii naţionale.

Pe de altă parte, este evident faptul că UE este dependentă de gazul rusesc, dar şi de
alte importuri energetice, aşa cum Rusia la rândul său este dependentă de Europa,
care reprezintă cea mai importantă piaţă de export pentru gaz, investiţii şi
tehnologii.

Experţi în securitate ruşi au numit această dependenţă ca o ”interdependenţă

asimetrică”, întrucât Rusia poate rezista cel puţin un an fără investiţii europene şi
occidentale, în timp ce Europa nu poate supravieţui mai mult de 30 de zile fără
gazul rusesc.

Controlul asupra Mării Negre este unul dintre cele mai importante obiective
strategice pe care Rusia le are, în ceea ce priveşte graniţele cu NATO şi UE, fiind
parte a politicii Rusiei de redobândire a puterii internaţionale şi de limitare a
prezenţei NATO.
Regiunea Mării Negre prezintă o importanţă economică deosebită, în
considerarea viitoarelor coridoare de transport pentru mărfuri şi resurse, pe de-o
parte, dar şi în ceea ce priveşte depozitele de resurse naturale pe care Marea Neagră
le are, pe de altă parte.

Astfel fiind, prin creşterea prezenţei navale în Marea Neagră, Rusia va dobândi
puterea de control asupra furnizării resurselor energetice prin conductele care vor
asigura conectarea Europei cu bazinul Caspic, împiedicând astfel strategia Europei
de asigurare a diversităţii energetice.

De asemenea, este predictibil că sunt vizate şi conexiunile economice dintre

economia americană şi cea europeană cu Asia Centrală, dar şi viitoarele livrări de
gaze din Azerbaijan, Turkmenistan şi alte state din bazinul Caspic către Europa.

Pe de altă parte, regiunea Mării Negre este extrem de importantă și pentru

Occident, din cel puțin două perspective:

– reprezintă o zonă de vulnerabilitate pentru flancul estic al NATO;

– are o importanţă economică deosebită.

Vulnerabilitatea este determinată de diversitatea etnică şi religioasă a statelor din

zonă, diversitate care poate constitui un factor de conflict şi poate crea premisele
pentru intervenţia Rusiei în afacerile interne ale acestor state, cu consecinţa
determinarii guvernelor pentru revenirea în sfera de influenţă a Rusiei.

Importanța economică a Mării Negre pentru Occident este dată de nevoia

diversificării surselor de energie, diversificare posibilă numai în contextul în care
reţelele şi conductele de transport ale resurselor energetice din şi prin Marea
Neagră sunt în afara controlului Rusiei.

După revenirea la putere a Președintelui Vladimir Putin în luna mai 2012 a devenit
evident faptul că unul dintre obiectivele importante ale politicii externe a Rusiei
este acela de a crea un pol de putere în Eurasia.

Indubitabil, crearea polului de putere în Eurasia presupune subminarea şi chiar

diminuarea rolului NATO în Europa de Est, presiuni asupra statelor învecinate de a
deveni membre ale Uniunii Eurasiatice, împiedicarea acestora de a deveni membre
NATO şi UE, dar si acţiuni de influenţare a statelor care sunt deja membre NATO şi
UE pentru a nu bloca obiectivele Rusiei în cadrul organizaţiilor internaţionale, dar
şi în regiune.

În acest context, Marea Neagră are o importanţă crucială în realizarea obiectivului

geopolitic propus, obiectiv care are rolul de a proteja flancul sudic al Rusiei, pe de-
o parte, dar şi de a intimida statele învecinate, împiedicând astfel accesul Ucrainei,
Republicii Moldova şi a statelor din regiunea Caucazului la NATO.

De asemenea, prin strategia de dominare a Mării Negre, Rusia își poate realiza
obiectivul de proiectare a puterii în centrul Europei, în întreaga Peninsulă Balcanică
şi în estul Mediteranei.

Obiectivele geopolitice ale Rusiei au fost posibile, în opinia unor analişti, şi

datorită relativei neglijenţe a administraţiei americane în zona Mării Negre, în
perioada mandatelor democrate. Această neglijenţă a dus la imposibilitatea
dezvoltării unei arhitecturi de securitate adecvate în zonă, aptă să împiedice
obiectivele geopolitice ale Rusiei.

În concret, urmare a împărţirii de facto a Georgiei în luna august 2008 şi a

militarizării provinciei Abkhazia, Rusia a reuşit să restabilească controlul asupra
părţii estice a litoralului Mării Negre şi să îşi extindă puterea în sudul Caucazului şi
în nordul Orientului Mijlociu.

De asemenea, prin manipularea disputelor dintre Armenia şi Azerbaijan, Rusia a

reuşit să îşi menţină influenţa asupra acestora ca mediator, dar şi ca furnizor de
arme pentru ambele părţi în conflict.

În prezent, Rusia controlează şi partea de nord a litoralului Mării Negre, urmare a

anexării Crimeei și a reuşit să îşi consolideze statutul de putere maritimă.

Aşa cum rezultă din datele oficiale, Rusia va cheltui 2,4 mld. dolari pentru flota
Mării Negre până în anul 2020.

„Militarizarea Mării Negre reprezintă o problemă specială pentru NATO”, afirma

ambasadorul american la Bucureşti Hans Klemm[9].
Pe de altă parte, diplomatul american evoca şi neputinţa statelor NATO de a intra
liber în Marea Neagră, determinată de prevederile Convenţiei de la Montreux care
reglementează traversarea Strâmtorilor Bosfor şi Dardanele pentru ţările riverane şi
permite numai intrarea navelor militare medii în Marea Neagră pentru o perioadă
de 21 de zile.

La acest moment, principalul remediu pentru restricţiile legale mai sus enunţate l-a
constituit rotaţia navelor militare americane în Marea Neagră, fără ca prezenţa
acestora să rivalizeze însă cu prezenţa navelor ruse în Marea Neagră.

Analiza realizată în cuprinsul acestui articol relevă faptul că problema păcii şi a

libertăţii mărilor şi fluviilor este astăzi, mai mult ca oricând, legată de chestiunea
strâmtorilor și pare să confirme faptul că există permanenţe care influenţează
constant evoluţia omenirii.

Convenția privind regimul strâmtorilor Mării Negre din 20.07.1936

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 20 iulie 1936

MAIESTATEA SA REGELE BULGARILOR, PREȘEDINTELE REPUBLICII FRANCEZE,

MAIESTATEA SA REGELE MAREI BRITANII, AL IRLANDEI ȘI AL TERITORIILOR
BRITANICE DE DINCOLO DE MĂRI, ÎMPĂRAT AL INDIILOR, MAIESTATEA SA
REGELE ELENILOR, MAIESTATEA SA ÎMPĂRATUL JAPONIEI, MAIESTATEA SA
REGELE ROMÂNIEI, PREȘEDINTELE REPUBLICII TURCE, COMITETUL CENTRAL
EXECUTIV AL UNIUNII REPUBLICILOR SOVIETICE SOCIALISTE ȘI MAIESTATEA SA
REGELE IUGOSLAVIEI;

Însuflețiți de dorința de a orândui trecerea și navigațiunea în strâmtoarea Dardanelelor, Marea de

Marmara și Bosfor, coprinse sub denumirea generală de "Strâmtori", astfel, încât să se
salvgardeze, în cadrul securității Turciei și al securității, în Marea Neagră, a Statelor riverane,
principiul consfințit prin art. 23 al Tratatului de pace semnat la Lausanne, la 24 Iulie 1923;

Au hotărât să substituie prezenta Convențiune Convențiunii semnate la Lausanne la 24 iulie 1923

și au desemnat drept Plenipotențiarii lor, anume:
CARI, după ce au arătat deplinele lor puteri, aflate în bună și cuvenită formă, au convenit asupra
următoarelor dispozițiuni:

ARTICOLUL 1

Înaltele Părți contractante recunosc și afirmă principiul libertății de trecere și de navigațiune

maritimă prin Strâmtori.

Folosința zisei libertăți este reglementată de acum înainte prin dispozițiunile prezentei
Convențiuni.

SECȚIUNEA I Vase de comerț

ARTICOLUL 2

În timp de pace, vasele de comerț se vor bucura de deplina libertate de trecere și de navigațiune în
Strâmtori, ziua și noaptea, oricari ai fi pavilionul și încărcătura, fără nici o formalitate, sub
rezerva dispozițiunilor articolului 3 următor. Nici o taxă sau sarcină alta decât acele a căror
percepere este prevăzută prin anexa I a prezentei Convențiuni nu va fi impusă de către autoritățile
turcești asupra acestor vase atunci când vor trece în tranzit fără escală în vre-un port al
Strâmtorilor.

În scop de a înlesni perceperea acestor taxe sau sarcine, vasele de comerț cari vor străbate
Strâmtorile vor aduce la cunoștința agenților postului vizat la articolul 3, numele, naționalitatea,
tonajul, destinațiunea și proveniența lor.

Pilotajul și remorcajul rămân facultative.

ARTICOLUL 3

Orice vas care pătrunde în Strâmtori prin Marea Egee sau prin Marea Neagră se va opri la un post
sanitar lângă intrarea Strâmtorilor, în vederea controlului sanitar stabilit de regulamentele
turcești, în cadrul prescripțiunilor sanitare internaționale. Pentru vasele cari posedă o patentă netă
de sănătate sau cari prezintă o declarațiune de sănătate, dovedind că ele nu intră în prevederile
dispozițiunilor alineatului 2 al prezentului articol, acest control se va efectua ziua și noaptea, în
cea mai mare grabă și nicio altă oprire nu le va putea fi impusă în cursul trecerii lor prin
Strâmtori.
Vasele cari au la bord cazuri de ciumă, de holeră, de friguri galbene, de tifos exantematic ori de
variolă, sau cari au avut asemenea cazuri mai puțin de șapte zile înainte, precum și vasele cari au
părăsit un port contaminat de mai puțin de cinci ori douăzeci și patru de ore, se vor opri la postul
sanitar indicat la alineatul precedent pentru a îmbarca paznicii sanitari pe care autoritățile turcești
i-ar putea desemna. Nicio taxă sau sarcină nu va fi percepută în acest scop și paznicii vor trebui
debarcați la un post sanitar la ieșirea din Strâmtori.

ARTICOLUL 4

În timp de războiu, Turcia ne fiind beligerantă, vasele de comerț, oricare ar fi pavilionul și

încărcătura, se vor bucura de libertatea de trecere și de navigațiune în Strâmtori în condițiunile
prevăzute la articolele 2 și 3.

Pilotajul și remorcajul rămân facultative.

ARTICOLUL 5

În timp de război, Turcia fiind beligerantă, vasele de comerț neaparținând unei țări în război cu
Turcia, se vor bucura de libertatea de trecere și de navigațiune în Strâmtori, sub condițiunea de a
nu ajuta în nici un chip pe inamic.

Aceste vase vor intra în timpul zilei în Strâmtori și trecerea va trebui să se efectueze pe calea care
va fi indicată, pentru fiecare caz, de autoritățile turcești.

ARTICOLUL 6

În cazul când Turcia s'ar socoti amenințată de o primejdie iminentă de război, se va menține totuși
aplicarea dispozițiunilor articolului 2, atât numai că vasele vor trebui să intre în Strâmtori în
timpul zilei și că trecerea va trebui să se efectueze pe calea care va fi indicată, pentru fiecare caz,
de autoritățile turcești.

Pilotajul ar putea, în acest caz, să devină obligatoriu, dar fără retribuțiune.

ARTICOLUL 7

Termenul "vase de comerț" se aplică tuturor vaselor ce nu sunt vizate prin Secțiunea II a prezentei
Convențiuni.

SECȚIUNEA II Vase de războiu

ARTICOLUL 8
În termenii prezentei Convențiuni, definițiunea aplicabilă vaselor de război și specificărilor lor,
precum și calculului tonajelor, este aceea care se găsește în anexa II a prezentei Convențiuni.

ARTICOLUL 9

Vasele auxiliare ale marinei militare concepute anume pentru transportul combustibilelor, lichide
sau nu, nu vor fi supuse preavizului prin articolul 13 și nu vor intra în calculul tonajelor supuse
limitării în virtutea articolelor 14 și 18, sub condițiunea de a străbate Strâmtorile în mod izolat.
Totuși, ele vor rămâne asimilate vaselor de război, întru cât privește celelalte condițiuni de
trecere.

Vasele auxiliare vizate de alineatul precedent nu vor putea beneficia de derogarea prevăzută decât
dacă armamentul lor nu comportă: ca artilerie împotriva obiectivelor flotante, mai mult de două
piese cu un calibru de maximum 105 mm; ca artilerie împotriva obiectivelor aeriene, mai mult de
două materiale cu un calibru de maximum 75 mm.

ARTICOLUL 10

În timp de pace, vasele ușoare de suprafață, vasele mici de luptă și vasele auxiliare, aparținând
sau nu unor Puteri riverane ale Mării Negre se vor bucura, oricare ar fi pavilionul lor, fără nicio
taxă sau sarcină oarecare, de libertatea de trecere prin Strâmtori, neputând însă pătrunde în ele
decât ziua și sub condițiunile prevăzute la articolele 13 și următoarele.

Vasele de război altele decât cele cari intră în categoriile văzute la alineatul precedent, nu vor
avea drept de trecere decât în condițiunile speciale prevăzute prin articolele 11 și 12.

ARTICOLUL 11

Puterile riverane ale Mării Negre sunt autorizate a-și trece prin Strâmtori vasele lor de linie de un
tonaj superior tonajului prevăzut prin alineatul întâiu al articolului 14, sub condițiunea ca aceste
vase să nu străbată Strâmtorile decât unul câte unul, însoțite de cel mult două torpiloare.

ARTICOLUL 12

Puterile riverane ale Mării Negre vor avea dreptul de a-și trece prin Strâmtori, în vederea
reîntoarcerii la bază, submarinele lor construite sau cumpărate în afară de această mare, dacă un
aviz de punere în șantier sau de cumpărare a fost dat Turciei în timp util.
Submarinele aparținând ziselor Puteri vor putea deasemeni trece prin Strâmtori pentru a fi
reparate în șantiere situate în afară Mării Negre, sub condițiunea ca lămuriri respective să fie date
Turciei.

În ambele cazuri, submarinele vor trebui să navigheze în timpul zilei și la suprafață și să străbată
Strâmtorile în mod izolat.

ARTICOLUL 13

Pentru trecerea prin Strâmtori a vaselor de război, un preaviz va trebui dat Guvernului turc pe
cale diplomatică. Durata normală a preavizului va fi de 8 zile; e de dorit însă ca ea să fie ridicată
în 15 zile pentru Puterile neriverane ale Mării Negre. Se va specifica în preaviz destinațiunea,
numele, tipul și numărul vaselor, precum și data trecerii pentru dus și, de va fi locul, pentru
întors. Orice schimbare de dată va trebui să facă obiectul unui preaviz de trei zile.

Intrarea în Strâmtori pentru trecerea la dus va trebui să aibă loc într'un termen de cinci zile cu
începere dela data indicată în preavizul inițial. După expirarea acestui termen va trebui dat un nou
preaviz, în aceleași condițiuni ca pentru preavizul inițial.

La trecere, comandantul forței navale va comunica, fără a fi nevoit să se oprească unei stațiuni de
semnalizare la intrarea Dardanelelor sau a Bosforului, compunerea exactă a forței aflându-se sub
ordinele sale.

ARTICOLUL 14

Tonajul global maxim al tuturor forțelor navale străine ce se pot afla în curs de tranzit prin
Strâmtori nu va trebui să depășească 15.000 tone, afară de cazurile prevăzute prin articolul 11 și
anexa III a prezentei Convențiuni.

Totuși, forțele vizate la alineatul precedent nu vor trebui să cuprindă mai mult de nouă vase.

Nu vor fi cuprinse în acest tonaj vasele aparținând unor Puteri riverane sau neriverane ale Mării
Negre care, conform dispozițiunilor articolului 17, vizitează un port al Strâmtorilor.

Nu vor fi deasemeni cuprinse în acest tonaj vasele de război care ar fi suferit o avarie în timpul
trecerii; aceste vase se vor supune, în timpul reparațiunilor, dispozițiunilor speciale de securitate
editate de către Turcia.

ARTICOLUL 15

Vasele de război în tranzit prin Strâmtori, nu se vor putea folosi, în nici un caz, de aeronavele pe
care le-ar purta.
 ARTICOLUL 16

În afară de cazul de avarie sau risc de mare, vasele de război în tranzit prin Strâmtori nu vor
trebui să-și prelungească șederea într'nsele peste timpul necesar trecerii lor.

ARTICOLUL 17

Dispozițiunile articolelor precedente nu vor putea împiedica nicidecum o forță navală de un tonaj
și de o compunere oarecare de a face, într'un port al Strâmtorilor și cu invitația Guvernului turc, o
vizită de curtenie de o durată mărginită. Această forță va trebui să părăsească Strâmtorile pe
aceeași cale ca la dus, în afară de cazul când s'ar afla în condițiunile voite spre a trece în tranzit
prin Strâmtori, conform dispozițiunilor articolelor 10, 14 și 18.

ARTICOLUL 18

1. Tonajul global pe care Puterile neriverane ale Mării Negre îl pot avea în această mare în timp
de pace, este limitat în chipul următor:

a) În afară de cazul prevăzut la paragraful b) de mai jos, tonajul global al ziselor Puteri nu va
întrece 30.000 tone;

b) În cazul când tonajul flotei celei mai puternice din Marea Neagră ar depăși, la un moment
oarecare, cu cel puțin 10.000 tone pe acel al flotei celei mai puternice din acea mare, la data
semnării prezentei Convențiuni, tonajul global de 30.000 tone menționat la paragraful a) va fi
majorat în aceeași măsură, până la un maxim de 45.000 tone. În acest scop, fiecare Putere
riverană va aduce la cunoștința Guvernului turc, conform anexei IV a prezentei Convențiuni, la 1
Ianuarie și 1 Iulie ale fiecărui an, tonajul total al flotei sale în Marea Neagră și Guvernul turc va
transmite această informațiune celorlalte Înalte Părți contractante precum și Secretarului General
al Societății Națiunilor;

c) Tonajul pe care vreuna din Puterile neriverane îl va avea în Marea Neagră, va fi limitat la două
treimi din tonajul global vizat la paragrafele a) și b) de mai sus;

d) Totuși, în cazul când una sau mai multe Puteri neriverane ale Mării Negre ar dori să trimeată în
apele ei într'un scop umanitar, forțe navale, aceste forțe, al căror total nu va putea depăși în nici o
împrejurare 8.000 tone, vor fi admise să intre în Marea Neagră fără preavizul prevăzut în articolul
13 al prezentei Convențiuni, potrivit unei autorizațiuni obținute de la Guvernul turc în
condițiunile următoare: dacă tonajul global la paragrafele a) și b) de mai sus nu este atins și nu
trebue să fie depășit de forțele a căror trimetere este cerută, Guvernul turc va acorda zisa
autorizare în cel mai scurt timp după primirea cererii de care va fi fost sesizat; dacă zisul tonaj
global este deja utilizat sau dacă ar trebui să fie depășit de forțele a căror trimetere este cerută,
Guvernul turc va comunica îndată cererea de autorizare celorlalte Puteri riverane ale Mării Negre
și dacă, douăzeci și patru de ore după primirea comunicării, aceste Puteri nu fac vre-o obiecțiune,
el va aduce la cunoștința Puterilor interesate, cel mai târziu într'un termen util de patruzeci și opt
de ore, urmarea pe care va fi hotărât să o dea cererii lor.

Orice intrare ulterioară în Marea Neagră a forțelor navale ale Puterilor neriverane nu se va
efectua decât în limitele disponibile ale tonajului global, vizat la paragrafele a) și b) de mai sus.

2. Oricare ar fi scopul prezenței lor în Marea Neagră, vasele de război ale Puterilor neriverane nu
vor putea să rămână în apele ei mai mult de douăzeci și una de zile.

ARTICOLUL 19

În timp de războiu, Turcia nefiind beligerantă, vasele de războiu se vor bucura de o deplină
libertate de trecere și navigațiune prin Strâmtori în condițiuni identice cu cele stipulate prin
articolele 10 până la 18.

Va fi interzis totuși vaselor de războiu ale oricărei Puteri beligerante să treacă prin Strâmtori,
afară de cazurile prevăzute prin articolul 25 al prezentei Convențiuni, precum și în cazul de
asistență acordată unui Stat victimă a unei agresiuni în virtutea unui tratat de asistență mutuală
obligând Turcia, încheiat în cadrul Pactului Societății Națiunilor, înregistrat și publicat în
conformitate cu dispozițiunile art. 18 al zisului Pact.

Limitările indicate prin articolele 10 până la 18 nu vor fi aplicabile în cazurile excepționale

prevăzute prin alineatul precedent.

Cu toată interzicerea de trecere edictată prin alineatul 2 de mai sus, vasele de războiu ale Puterilor
beligerante riverane sau neriverane ale Mării Negre, despărțite de porturile de bază sunt
autorizate să se întoarcă în aceste porturi.

Este interzis vaselor de războiu beligerante să procedeze la orice captură, să exercite dreptul de
vizită și să săvârșească vreun act ostil oarecare în Strâmtori.

ARTICOLUL 20

În timp de războiu, Turcia fiind beligerantă, dispozițiunile articolelor 10 până la 18 nu vor fi

aplicabile; trecerea vaselor de războiu va fi în întregime lăsată la discrețiunea Guvernului turc.

ARTICOLUL 21
În cazul când Turcia s-ar socoti amenințată de o primejdie iminentă de războiu, ea ar avea dreptul
să aplice dispozițiunile articolului 20 al prezentei Convențiuni.

Vasele de războiu care, după ce vor fi trecut prin Strâmtori mai înainte ca Turcia să fi uzat de
facultatea ce-i este conferită de alineatul precedent, s'ar găsi astfel despărțite de porturile lor de
bază, se vor putea întoarce în aceste porturi. E bine înțeles totuși că Turcia va putea să nu acorde
beneficiul acestui drept vaselor Statului a cărui atitudine ar fi prilejuit aplicarea prezentului
articol.

Dacă Guvernul turc uzează de facultatea ce-i este conferită de alineatul întâi de mai sus, va adresa
în acest scop o notificare Înaltelor Părți contractante precum și Secretarului General al Societății
Națiunilor.

Dacă Consiliul Societății Națiunilor decide, cu o majoritate de două treimi, că măsurile astfel
luate de către Turcia nu sunt îndreptățite și dacă aceasta este de asemenea părerea majorității
Înaltelor Părți contractante semnatare ale prezentei Convențiuni, Guvernul turc se obligă a reveni
atât asupra măsurilor în chestiune, cât și asupra celor ce ar fi fost luate în baza articolului 6 al
prezentei Convențiuni.

ARTICOLUL 22

Vasele de războiu la bordul cărora s'ar afla cazuri de ciumă, holeră, friguri galbene, tifos
exantematic sau variolă, sau cari le vor fi avut cu mai puțin de șapte zile înainte, precum și vasele
cari au părăsit un port contaminat de mai puțin de cinci ori douăzeci și patru de ore, vor trebui să
treacă Strâmtorile în carantină și să aplice prin mijloacele de bord măsurile profilactice necesare
spre a evita orice posibilitate de contaminare a Strâmtorilor.

SECȚIUNEA III Aeronave

ARTICOLUL 23

În vederea asigurării trecerii aeronavelor civile între Mediterana și Marea Neagră, Guvernul turc
va indica în afară de zonele interzise ale Strâmtorilor, căile aeriene destinate acestei treceri;
aeronavele civile se vor putea folosi de aceste căi dând Guvernului turc, pentru survolurile
ocazionale un preaviz de trei zile, iar pentru survolurile serviciilor regulate un preaviz general al
datelor de trecere.

Pe de altă parte, cu toată remilitarizarea Strâmtorilor, Guvernul turc va procura înlesnirile

trebuincioase pentru trecerea în deplină siguranță a aeronavelor civile, autorizate conform
reglementațiunii aeriene în vigoare în Turcia, să zboare deasupra teritoriului turc între Europa și
Asia. Pentru cazurile când o autorizație de survol ar fi fost acordată, calea de urmat în zona
Strâmtorilor va fi indicată periodic.
 SECȚIUNEA IV Dispozițiuni generale
ARTICOLUL 24

Atribuțiunile Comisiunii internaționale constituite în virtutea Convențiunii privitoare la regimul

Strâmtorilor din 24 Iulie 1923 sunt transferate Guvernului turc.

Guvernul turc se obligă să adune statisticele și să procure informațiunile relative la aplicarea

articolelor 11, 12, 14 și 18.

Guvernul turc trebue să vegheze la executarea oricărei dispozițiuni a prezentei Convențiuni

privitoare la trecerea vaselor de războiu prin Strâmtori.

De îndată ce va fi fost înștiințat de o viitoare trecerea prin Strâmtori a unei forțe navale străine,
Guvernul turc va aduce la cunoștința reprezentanților la Ankara al Înaltelor Părți contractante
compunerea acestei forțe, tonajul ei, data prevăzută pentru intrarea ei în Strâmtori și, de va fi
cazul, data probabilă a întoarcerii.

Guvernul turc va trimete Secretarului General al Societății Națiunilor, precum și Înaltelor Părți
contractante un raport anual arătând mișcările vaselor de războiu străine în Strâmtori și dând toate
informațiunile folositoare comerțului și navigațiunii maritime și aeriene prevăzute în prezenta
Convențiune.

ARTICOLUL 25

Nici o dispozițiune a prezentei Convențiuni nu atinge drepturile și obligațiunile isvorând din

Pactul Societății Națiunilor pentru Turcia sau pentru oricare altă Înaltă Parte contractantă,
Membră a Societății Națiunilor.

SECȚIUNEA V Dispozițiuni finale

ARTICOLUL 26

Prezenta Convențiune va fi ratificată în cel mai scurt termen posibil. Ratificările vor fi depuse în
arhivele Guvernului Republicii Franceze din Paris.

Guvernul japonez va avea facultatea să se mărginească a aduce la cunoștința Guvernului

Republicii Franceze prin reprezentantul său diplomatic la Paris, că ratificarea a fost efectuată și,
în acest caz, va trebui să transmită instrumentul de îndată ce se va putea.
Un proces-verbal de depunere va fi întocmit de îndată de șase instrumente de ratificare, printre
cari și acel al Turciei, vor fi fost depuse. În acest scop, notificarea prevăzută în alineatul
precedent va echivala cu depunerea instrumentului de ratificare.

Prezenta Convențiune va intra în vigoare la data acelui proces-verbal. Guvernul francez va remite
tuturor Înaltelor Părți contractante o copie autentică a procesului-verbal prevăzut prin alineatul
precedent și a proceselor-verbale de depunere a ratificărilor ulterioare.

ARTICOLUL 27

Cu începe de la intrarea ei în vigoare, prezenta Convențiune va fi deschisă adeziunii oricărei

Puteri semnatare a Tratatului de Pace de la Lausanne din 24 Iulie 1923.

Orice adeziune va fi notificată pe cale diplomatică Guvernului Republicii Franceze și, de către
acesta, tuturor Înaltelor Părți contractante.

Ea își va produce efectul cu începere din ziua notificării ei Guvernului francez.

ARTICOLUL 28

Prezenta Convențiune va avea o durată de douăzeci de ani, cu începere de la intrarea ei în

vigoare.

Principiul libertății de trecere și de navigațiune afirmat prin articolul 1 al prezentei Convențiuni

va avea totuși o durată nemărginită.

Dacă, cu doi ani înainte de expirarea zisei perioade de douăzeci de ani, niciuna din Înaltele Părți
contractante nu va fi comunicat un preaviz de denunțare Guvernului francez, prezenta
Convențiune va rămâne în vigoare până la scurgerea a doi ani de la trimiterea unui preaviz de
denunțare. Acest preaviz va fi notificat de către Guvernul francez Înaltelor Părți contractante.

Dacă prezenta Convențiune ar fi denunțată conform dispozițiunilor prezentului articol, Înaltele

Părți contractante convin de a trimete reprezentanți la o conferință în vederea stabilirii termenilor
unei noi convențiuni.

ARTICOLUL 29

La expirarea fiecărei perioade de cinci ani, socotite de la intrarea în vigoare a prezentei

Convențiuni, fiecare din Înaltele Părți contractante va putea lua inițiativa de a propune
amendamente în privința unei sau mai multor dispozițiuni a prezentei Convențiuni.
Pentru a fi luată în considerare, cererea de revizuire formulată de una din Înaltele Părți
contractante trebue să fie sprijinită dacă e vorba de modificări de adus articolului 14 sau
articolului 18, de către o altă Înaltă Parte contractantă și, dacă e vorba de modificările oricărui alt
articol, de către două alte Înalte Părți contractante.

Cererea de revizuire astfel sprijinită va trebui să fie notificată tuturor Înaltelor Părți contractante
cu trei luni înainte de expirarea perioadei de cinci ani în curs. Acest preaviz va cuprinde indicarea
și motivarea amendamentelor propuse.

Dacă va fi posibil de a se ajunge la o înțelegere asupra acestor propuneri pe cale diplomatică,

Înaltele Părți contractante vor trimite reprezentanți la o conferință convocată în acest scop.

Această conferință nu va putea statua decât în unanimitate cu excepțiunea cazurilor de revizuire

privitoare la articolul 14 și la articolul 18, pentru care o majoritate de trei sferturi ale Înaltelor
Părți contractante va fi suficientă.

Această majoritate va fi calculată cuprinzând într'însa cele trei sferturi ale Înaltelor Părți
contractante riverane ale Mării Negre, socotind Turcia.

DREPT CARE, Plenipotențiarii susnumiți au semnat prezenta Convenție.

FĂCUT la Montreux la douăzeci Iulie una mie nouă sute treizeci și șase, în unsprezece
exemplare, dintre care primul învestit cu sigiliile Plenipotențiarilor, va fi depus în arhivele
Guvernului Republicii Franceze, iar celelalte au fost predate Puterilor semnatare.

Subsemnații, Plenipotențiari ai Japoniei, declară, în numele Guvernului lor, că dispozițiunile prezentei

Convențiuni nu modifică întru nimic pozițiunea Japoniei ca Stat ne-membru al Societății Națiunilor, atât
în privința Pactului Societății Națiunilor, cât și în privința tratatelor de asistență mutuală, încheiate în
cadrul zisului Pact, și că Japonia păstrează îndeosebi întru cât privește acest Pact și aceste tratate în
dispozițiunile articolelor 19 și 25, o deplină libertate de apreciere.

ANEXA I

1. Taxele și sarcinile cari pot fi percepute conform articolului 2 al prezentei Convențiuni vor fi
cele indicate în tabloul de mai jos. Reducerile eventuale ale acestor taxe și sarcini pe cari le-ar
admite Guvernul turc vor fi aplicate fără deosebire de pavilion.

Cuantumul taxei sau al sarcinii de

perceput pentru fiecare tonă de
NATURA SERVICIULUI PRESTAT
capacitate netă (net register
tonnage). Franci aur1)
a) Control sanitar ................................... 0,075

b) Faruri, geamanduri luminoase și geamanduri pentru 0,42

indicarea șenalelor sau altele Până la 800
tone ..................................

Peste 800 tone .................................... 0,21

c) Serviciul de salvare cuprinzând bărcile de salvare, 0,10

sirenele de ceață, radiofarurile, precum și geamandurile
luminoase necuprinse la b) sau alte instalațiuni de
același fel .......................

1
) Actualmente 100 de piaștri echivalează cu circa 2 franci 50 centime de aur.

2. Taxele și sarcinile definitive în tabloul anexat paragrafului 1 al prezentei anexe se vor aplica
unei îndoite treceri a Strâmtorilor (adică unei treceri din Marea Egee în Marea Neagră și
drumului de întoarcere spre Marea Egee sau unei treceri a Strâmtorilor din Marea Neagră în
Marea Egee urmate de o reîntoarcere în Marea Neagră); totuși, dacă un vas de comerț străbate din
nou Strâmtorile în scop de a se înapoia în Marea Egee sau în Marea Neagră, după caz, mai mult
de șase luni după data intrării în Strâmtori pentru călătoria la dus, vasul, fără deosebire de
pavilion, va putea fi supus pentru a doua oară plății acestor taxe și sarcini.

3. Dacă, la ducere, un vas de comerț declară că nu urmează să se înapoieze, nu va avea de achitat,

întru cât privește taxele și sarcinile prevăzute la alineatele b) și c) ale paragrafului 1 al prezentei
anexe, decât jumătatea tarifului.

4. Taxele și sarcinile definite în tabloul anexat paragrafului 1 al prezentei anexe și care nu vor fi
mai ridicate decât dacă este neapărată nevoie pentru acoperirea cheltuielilor pricinuite de
serviciile în chestiune și pentru menținerea unui fond de rezervă sau unui fond de rulment
potrivit, nu vor fi mărite sau completate decât prin aplicarea dispozițiunilor articolului 29 al
prezentei Convențiuni. Ele vor fi achitate în franci aur sau în monedă turcească după cursul
schimbului în ființă la data plății.

5. Vasele de comerț vor putea fi obligate să achite taxe și sarcini pentru servicii facultative ca
pilotajul și remorcajul, atunci când un asemenea serviciu va fi fost efectiv prestat de către
autoritățile turcești, la cererea agentului sau căpitanului vasului în chestiune. Guvernul turc va
publica din timp în timp, tariful taxelor și sarcinilor ce vor fi percepute în schimbul acestor
servicii facultative.

6. Aceste tarife nu vor fi majorate în cazurile când zisele servicii vor fi devenit obligatorii prin
aplicarea articolului 5.
 ANEXA II1)

1
) Textele prezentei anexe au fost împrumutate Tratatului naval de la Londra din 25 martie 1936.

A. Deplasament Tip.

1. Deplasamentul tip al unui vas de suprafață este deplasamentul vasului terminat, cu echipajul
complet, mașinile și căldările sale, gata de plecare, având întregul său armament și toate
munițiunile, instalațiunile, echipamentele, hrana, apă dulce pentru echipaj, aprovizionări diverse,
utilajele și piesele de schimb de orice natură pe cari trebue să le ducă cu sine în timp de războiu,
dar fără combustibil și fără apă de rezervă pentru alimentarea mașinilor și a căldărilor.

2. Deplasamentul tip al unui submarin este deplasamentul în suprafață al vasului terminat

(nesocotindu-se apa din compartimentele neetanșe), cu echipajul complet, aparatul său motor,
gata de plecare, având întregul său armament și toate munițiunile, instalațiunile, echipamentele,
hrana pentru echipaj, utilajele diverse și piesele de schimb de orice natură pe cari trebue să le
ducă cu sine în timp de războiu, dar fără combustibil, uleiuri lubrifiante, apă dulce sau apă de
balast de orice fel.

3. Cuvântul "tonă", în afară de expresiunea "tone metrice", desemnează o tonă de 1.016

kilograme (2.240 Ibs.).

B. Clase.

1. Vasele de linie sunt vase de războiu de suprafață aparținând uneia din următoarele două sub-
clase:

a) vasele de războiu de suprafață, altele decât vasele port-aeronave, vasele auxiliare sau vasele de
linie din sub-clasa b), al căror deplasament tip întrece 10.000 tone (10.160 tone metrice) sau cari
poartă un tun de un calibru întrecând 203 milimetri (8 "țoli");

b) vasele de războiu de suprafață, altele decât vasele port-aeronave, al căror deplasament tip nu
depășește 8.000 tone (8.128 tone metrice) și cari poartă un tun de un calibru întrecând 203
milimetri (8 "țoli").

2. Vasele port-aeronave sunt vase de războiu de suprafață cari, oricare ar fi deplasamentul lor,
sunt concepute sau întocmite în primul rând pentru a transporta și a pune în acțiune aeronave în
mare. Dacă un vas de războiu n'a fost conceput sau întocmit în primul rând pentru a transporta și
a pune în acțiune aeronave în mare, instalarea pe acest vas a unei punți de aterisaj sau de decolare
nu va avea drept rezultat să-l înglobeze în clasa vaselor port-aeronave.
Clasa vaselor port-aeronave se subîmparte în două sub-clase anume:

a) vase prevăzute cu o punte astfel întocmită încât să îngădue decolarea sau aterisajul
aeronavelor;

b) vase neprevăzute cu puntea descrisă în paragraful a) de mai sus.

3. Vasele ușoare de suprafață sunt vase de războiu de suprafață, altele decât vasele port-aeronave,
micile vase de luptă sau vasele auxiliare, al căror deplasament tip depășește 100 tone (102 tone
metrice), fără a întrece 10.000 tone (10.160 tone metrice) și cari nu poartă un tun de un calibru
depășind 203 milimetri (8 "țoli").

Clasa vaselor ușoare de suprafață se subîmparte în trei subclase, și anume;

a) vase purtând un tun de un calibru depășind 155 milimetri (6,1 "țoli");

b) vase cari nu poartă un tun de un calibru depășind 155 milimetri (6,1 "țoli"), și al căror
deplasament tip întrece 3.000 tone (8.048 tone metrice);

c) vase cari nu poartă un tun de un calibru depășind 155 milimetri (6,1 "țoli"), și al căror
deplasament tip nu întrece 3.000 tone (3.048 tone metrice).

4. Submarinele sunt toate vasele concepute pentru a naviga sub suprafața mării.

5. Micile vase de luptă sunt vase de războiu de suprafață, altele decât vasele auxiliare, al căror
deplasament tip depășește 100 tone (102 tone metrice), fără a întrece 2.000 tone (2.032 tone
metrice), și cari nu au nici una din caracteristicile următoare:

a) a fi înarmate cu un tun de un calibru depășind 155 milimetri (6,1 "țoli");

b) a fi concepute sau echipate pentru lansarea torpilelor;

c) a fi concepute pentru a atinge o viteză mai mare ca douăzeci de noduri.

6. Vasele auxiliare sunt vase de suprafață făcând parte din flota militară, al căror deplasament tip
întrece 100 tone (102 tone metrice), cari sunt întrebuințate în mod normal pentru serviciul flotei,
sau pentru transportul trupelor sau cari au orice întrebuințare alta decât acela de vase combatante,
cari nu sunt anume construite pentru a fi vase combatante și cari nu au nici una din caracteristicile
următoare:
a) a fi înarmate cu un tun de calibru depășind 155 milimetri (6,1 "țoli");

b) a fi înarmate cu mai mult de opt tunuri de un calibru depășind 76 milimetri (3 "țoli");

c) a fi concepute sau echipate pentru lansarea torpilelor;

d) a fi concepute pentru a fi apărate prin plăci de blindaj;

e) a fi concepute pentru a atinge o viteză mai mare ca douăzeci și opt de noduri;

f) a fi concepute sau întocmite în primul rând pentru a acționa aeronave în mare;

g) a fi echipate cu mai mult de două aparate pentru lansarea aeronavelor.

C. Vase învechite ("hors d'âge").

Vasele din clasele și sub-clasele următoare vor fi socotite ca învechite ("hors d'âge"), atunci când
se va fi scurs, de la terminarea lor, numărul de ani arătat mai jos:

a) pentru un vas de linie ........................................ 26 ani;

b) pentru un vas port-aeronave ................................... 20 ani;

c) pentru un vas ușor de suprafață din sub-clasele (a) și (b):

i) dacă a fost pus pe cală înainte de 1 Ianuarie 1920 ......... 16 ani;

ii) dacă a fost pus pe cală după 31 Decembrie 1919 ............. 20 ani;

d) pentru un vas ușor de suprafață din sub-clasa (c) ............. 16 ani;

e) pentru un submarin ............................................ 13 ani.

ANEXA III

Se convine că, din cele trei vase școală învechite ("hors d'âge") mai jos desemnate ale marinei
japoneze, două unități vor fi admise a vizita porturile Strâmtorilor împreună.

Tonajul global al acestor două vase va fi, în acest caz, considerat ca echivalent cu 15.000 de tone.
Asama Data punerii în Data înmatriculării în Deplasamentul tip
Armamentul
șantier serviciu (tone)

9.240 IVx200 mm. XIIx150

20-X-1896 18-III-1899
mm.

Yakumo 9.010 IVx200 mm. XIIx150

1-IX-1808 20-VI-1900
mm.

Iwate 9.180 IVx200 mm. XIVx150

11-XI-1898 18-III-1901
mm.

ANEXA IV

1. Clasele și sub-clasele de vase ce trebuesc cuprinse în calculul tonajului total al flotelor

Puterilor riverane ale Mării Negre, vizat la articolul 18 al Convențiunii de față, sunt următoarele:

Vase de linie:

sub-clasa (a)

sub-clasa (b)

Vase port-aeronave:

sub-clasa (a)

sub-clasa (b)

Vase ușoare de suprafață:

sub-clasa (a)

sub-clasa (b)

sub-clasa (c)

Submarine

potrivit definițiunilor din anexa II la prezenta Convențiune.

Deplasamentul de care trebuie ținut seamă în calculul tonajului total este deplasamentul tip, astfel
cum este definit la anexa II1). Nu vor fi luate în considerare decât vasele cari nu sunt învechite
("hors d'âge"), astfel cum sunt definite în zisa anexă.

2. Comunicarea prevăzută la articolul 18, alineatul b), trebue să mai cuprindă și tonajul total al
vaselor din clasele și sub-clasele menționate la paragraful întâiu al prezentei anexe.

1
) Textul francez indică, eronat, anexa III.

PROTOCOL

În clipa semnării Convențiunii purtând data zilei de astăzi, plenipotențiarii subsemnați, obligând
guvernele lor respective, declară că acceptă dispozițiunile următoare:

1. Turcia va putea remilitariza imediat zona Strâmtorilor, astfel cum este definită în preambulul
zisei Convențiuni.

2. Cu începere de la 15 August 1936, Guvernul turc va aplica provizoriu regimul specificat în zisa
Convențiune.

3. Prezentul Protocol își va produce efectul cu începere de astăzi. Făcut la Montreux, la douăzeci
Iulie una mie nouă sute treizeci și șase.