Sunteți pe pagina 1din 21

Academia de Studii Economice din Bucuresti

Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica

Specializarea: Cibernetica Economica

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA A FIRMEI SI POSIBILITATI DE


IMBUNATARIE A ACTIVITATII ACESTEIA

Coordonator: Nica Ionut

Studenti: Surdu Alexandra Alice

Smarandoiu Lacramioara

Grupa: 1037
CAPITOLUL I. ISTORIC. ORGANIGRAMA

Societatea Zentiva N.V. este o societate farmaceutică internaţională care se


orientează pe dezvoltarea, producerea şi comercializarea de produse farmaceutice
generice moderne de marcă. Societatea este liderul pieţii în Republica Cehă, România şi
Slovacia, iar importanţa ei creşte rapid şi în Polonia, Rusia, Bulgaria, Ucraina, precum şi
în ţările baltice.

Istoria societăţii in Romania îşi are rădăcinile în anul 1962, când a fost înfiinţată
la Bucureşti întreprinderea pentru fabricarea medicamentelor. Aceasta a făcut parte din
sistemul de stat care a avut sarcina să furnizeze medicamentele pe piaţa farmaceutică
internă. Ulterior, denumirea societăţii s-a schimbat în Întreprinderea de Medicamente
Bucureşti (Bucharest Medicines Plant), iar în anul 1990 a primit denumirea Sicomed.
Opt ani mai târziu, în anul 1998, compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti,
acţiunile ei devenind printre cele mai tranzacţionate titluri.
Procesul de privatizare prin care a trecut compania se finalizează cu succes în anul
1999, pachetul majoritar de acţiuni ale societăţii fiind achiziţionat de un grup de acţionari
instituţionali, din care făceau parte Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare şi câteva fonduri de investiţii. După încheierea privatizării, noii acţionari
majoritari ai companiei demarează modernizarea sa complexă şi creşterea eficienţei
proceselor, în acestea intrând atât procesele de producţie cât şi dezvoltarea resurselor
umane. Sicomed începe astfel o perioadă de dezvoltare susţinută, care sub aspectul
volumului de medicamente vândute îi va consolida poziţia de cel mai mare
producător farmaceutic de pe piaţă autohtonă. În anul 2005, Sicomed devine prima
companie farmaceutică din România care a obţinut de la Lloyd´s Register certificatul cu
standardul de calitate ISO 9001:2000 care garantează funcţionalitatea sistemului intern de
management al calităţii
Eficientizarea proceselor în cadrul companiei a continuat şi în anul 2005.
Compania a vândut secţia de soluţii parenterale în volume mari şi a început să se
concentreze asupra producţiei de medicamente în forme solide şi o cantitate mică de
medicamente parenterale.
La sfârşitul anului 2005, grupul farmaceutic Zentiva achiziţionează compania
Sicomed, în cadrul uneia dintre cele mai mari tranzacţii de pe piaţă. Sub noul brand
Zentiva au fost integrate, în primul semestru al anului 2006, activităţi anterioare ale
grupului Zentiva de pe piaţa românească şi cele existente ale societăţii Sicomed. Astfel
Zentiva devine liderul pieţii de medicamente generice din România.
Misiunea firmei este de a dezvolta, produce si comercializa produse farmaceutice
de înaltă calitate care sa contribuie la îmbunătățirea calității vieții oamenilor, iar printre
obiectivele acesteia se numără oferirea unei game variate de tratamente moderne și de
calitate, accesibilie pentru grupul țintă și să devină liderul industriei farmaceutice din
U.E. și să fie percepuți pe măsură.
Structura actionariatului companiei Zentiva:
Structura actionarilor 2017 2018
Venoma Holdings Limited 50,981% -
Zentiva NV 23,928% -
Sanofi Aventis Europe 6,684% -
Zentiva Group a.s. - 93,2295%
Alti actionari minoritari 18,407 6,7705
Total 100 100

Organigrama pe plan local, în România

Adunarea
generală a
acționarilor

Consiliu de Comitet de
Director general
administrație direcție

Director Director
Cenzori Director Tehnic
comercial economic

Marketing și Financiar si
CTC laborator
vânzări contabilitate

Personal
salarizare si Aprovizionare
project manageri

Consilier juridic Service

Figura 1. Organigrama Companiei Zentiva


CAPITOLUL II. ANALIZA SWOT

Scopul analizei SWOT este sa evidențieze concluziile din analizarea mediului


intern și extern. Astfel, punctele tari ale unei firme sunt acele avantaje pe care le deține în
raport cu alte firme de pe aceeași ramură, punctele slabe sunt acele activități
nesatisfăcătoare ale activității societății, oportunitățile sunt acele date ale mediului care
pot aduce o contribuție la dezvoltarea activității firmei, iar riscurile sunt acele aspecte ale
mediului care pot influența negativ activitatea acesteia.

Puncte tari
Vechimea societății pe piața specifică;
Portofoliu constant de clienți bazat pe o relație de lungă durată;
Rate de lichiditate și solvabilitate foarte bune:
Nu exista grade de îndatorare către instituții financiare;
Capacități semnificative de producție și depozitare;
Apartenența la un grup;

Puncte slabe
Nivelul mare al duratei de încasare al creanțelor;
Capacitățile curente de producție ale produselor s-ar putea să fie depășite în viitorul apropiat dacă firma își menține poziția.

Oportunități
Relații tradiționale cu clienții și poziție de negociere;
Consolidarea pozițiilor ca distribuitor principal de produse farmaceutice;
Concentrarea unei cote de piață mai mare prin dezvoltarea unor noi produse;

Riscuri
Risc legislativ, activitatea producătorilor de farmaceutice find influențată de diverse taxe ce se impun acestui tip de industrie;
Concurența prin preț din partea competitorilor deja existenți atât la nivel național, cât și la nivel regional;
Climatul politic instabil ce are repercursiuni asupra cursului;

CAPITOLUL III. DIAGNOZA ECONOMICO-FINANCIARĂ A FIRMEI

Ca una dintre cele mai mari companii farmaceutice din Europa Centrală şi de Est,
Zentiva este convinsă că rolul ei constă atât în oferta medicamentelor moderne de marcă,
cât şi în sprijinul acordat unei game largi de activităţi benefice destinate societăţii. În
decurs de câţiva ani, Zentiva a atins acest ţel atât prin sponzorizare pe termen lung, cât şi
prin sprijinul acordat manifestărilor culturale, sociale şi sportive.

În spatele oricărei companii de succes, exista departamente care asigură buna


deesfășurare a activității acesteia, care sunt bine coordonate, precum: departamentul
tehnic, departamentul de producție, departamentul comercial, departamentul de resurse
umane, departamentul financiar-contabil, departamentul organizational si decizional
(managementul companiei).

Departamentul comercial asigură aprovizionarea, menținerea unei bune relații cu


clienții, crearea celei mai bune oferte de produse pe piață, dar și de monitorizarea
permanentă a concurenței. Astfel, prin politica Zentiva se caută în permanență furnizori
care oferă materii prime de calitate. Departamentul Asigurarea Calității evaluează
permanent producătorii potențiali dar și producătorii existenți. Se au în vedere atât
documentația de calitate furnizată de către aceștia, care este necesară pentru autorizare,
cât și calitatea produselor furnizate și comportarea acestora în procesul tehnologic.

Societatea comercială S.C. Zentiva SA se aprovizionează cu materii prime, materiale


şi ambalaje atât de la furnizori autohtoni, cât şi de la furnizori străini :
 Furnizori autohtoni: Agronad Prodimpex SRL, ABC Impex SRL, Elton
Corporation, Silvcart etc ;
 Furnizori străini: LK&K Trading, S&D Chemicals, SIFRA Est, Alcapharm,
Selectchemie.
Principalii clienți ai companiei sunt reprezentați de către:
 sistemul sanitar;
 exporturi.
Activitatea de distribuție a fost asigurată în totalitate prin Zentiva Internațional
sucursala București, o parte afiliată din grupul Zentiva, care operează ca distribuitor pe
piața din România din aprilie 2006.
Portofoliul de produse Zentiva cuprinde peste 280 de produse în 550 de forme
farmaceutice de prezentare, dintre care aproximativ 180 sunt produse eliberate pe baza
de prescripție medicală și 100 sunt disponibile ca OTC-uri sau suplimente alimentare. 
Portofoliul companiei acoperă o gamă largă de arii terapeutice, concentrându-se în
principal asupra bolilor cardiovasculare, stărilor inflamatorii, afecțiunilor neurologice sau
asupra bolilor tractului gastrointestinal și urinar.
Pe lângă produse generice și suplimente alimentare, Zentiva produce de asemenea și
substanțe active.
În prezent Zentiva produce în special medicamente de uz uman, care dețin o pondere
de peste 97% din cifra de afaceri. Principala piață de desfacere este cea internă. Compania
produce și vinde aproximativ 85 de produse de uz uman în peste 400 de forme
farmaceutice acoperind majoritatea claselor terapeutice precum și principalele forme de
prezentare: tablete, fiole și soluții perfuzabile și injectabile.
Firmele care formează concurența directă sunt, majoritatea, firme cu renume mondial.
Firma cu cel mai mare prestigiu dintre concurenții direcți este Bayer, având cea mai largă
gamă de produse bazată pe acid acetilsalicilic, acesta fiind. De asemenea, o parte din
firmele concurente produc acest produs numai pentru cardiaci, cu un gramaj al substanței
active redus.
Spre deosebire de concurență, firma Zentiva fabrică produsul standard, adică aspirina
tamponată. Ținând cont de toate aceste neajunsuri compania rămâne un concurent
puternic pe piață datorită portofoliului extins de medicamente fabricate. Acest lucru se
mai datorează calității ireproșabile, prețului scăzut și nu în ultimul rând bunului renume al
firmei.
S.C. Zentiva S.A. este cel mai mare producător de medicamente din România , iar
pentru a-și menține acest statut trebuie să țină cont de concurență, să fie tot timpul cu un
pa înaintea acesteia. Principalii concurenți sunt:
 Glaxo Smith Kline;
 Novartis;
 Pfizer.
 Terapia Cluj-Napoca;
 Antibiotice Iași;
 GSK EUROPHARM Brașov;
 Biofarm;
 Labormed.

Zentiva este o companie farmaceutică modernă, specializată în dezvoltarea, producția


și promovarea produselor farmaceutice. Este una din primele cinci companii farmaceutice
din Europa Centrală și de Est. Misiunea acesteia este de a îmbunătăți starea de sănătate a
populației prin oferirea de medicamente și servicii de înaltă calitate accesibile unui număr
cât mai mare de pacienți.
Pentru îndeplinirea misiunii au nevoie de angajați cu calități profesionale și umane de
nivel înalt. De aceea, oferă un mediu de lucru dinamic, oportunități pentru dezvoltarea
personală și un mediu de lucru care încurajează inovația.
În opinia S.C. ZENTIVA S.A., a fi un angajator atractiv înseamnă:
 Structuri și procese în concordanță cu nevoile pieței
 Recrutare și selecție de o înalta calitate și profesionalism 
 Evaluare sistematică și profesională
 Training și dezvoltare a carierei
 Apreciere și recompensare adecvată
 Angajament privind grija față de angajați
 Excelenta comunicare internă cu angajații.

Gradul de asigurare cu resurse umane , materiale și financiare, precum și eficiența cu


care sunt folosite acestea, își pun amprenta asupra performanțelor economico-financiare
ale întreprinderii, forței și capacității acesteia de a răspunde cerințelor tot mai
diversificate, complexe și acute ale pieței.
Departamentul organizational și decizional cuprinde ansamblul deciziilor micro-
economice şi a mecanismelor de fundamentare şi adaptare ale acestora. Acestea asigură
orientarea dezvoltării de ansamblu a societăţii şi a subsistemelor sale precum şi suportul
acţiunilor iniţiate pentru realizarea obiectivelor.
1. Adunarea ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult 3 luni de la
încheierea exerciţiului financiar.
În afară de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generală este
obligată :
 să discute, să aprobe sau să modifice bilanţul contabil, după ascultarea
raportului administratorilor şi cenzorilor, şi să fixeze repartiţia dividendelor;
 să aleagă pe administratori şi cenzori;
 să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs administratorilor şi
cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv;
 să se pronunţe asupra gestiunii administratorilor;
 să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de
activitate pe exerciţiul financiar următor;
 să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai multor unităţi
ale societăţii.
2. Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar a
se lua o hotărâre pentru :
 schimbarea formei juridice a societăţii;
 mutarea sediului societăţii;
 schimbarea obiectului de activitate al societăţii;
 prelungirea duratei societăţii;
 majorarea capitalului social;
 reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni;
 fuziunea cu alte societăţi sau divizarea societăţii;
 conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă;
 conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni;
 emisiunea de obligaţiuni;
 oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru
care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.

Hotararile Adunarilor generale ale actionarilor se iau prin vot deschis, cu


majoritate de voturi. Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor Consiliului
de administratie si a cenzorilor, pentru revocarea lor si pentru luarea hotararilor
referitoare la raspunderea administratorilor.

Rezultatele obtinute de Zentiva SA in anul 2018 se datoreaza atat performantei din


zona industriala, cat si unei strategii comerciale adecvata. Astfel, in anul 2018 planul de
productie realizat a fost mai mare cu 11.22 mil unitati comerciale fata de cel realizat in
anul 2017, adica cu 12,5%. Asadar, societatea a incheiat anul cu un profit net de
262.620.976 RON.
Cele mai importante realizari ale anului 2018 au fost:
 finalizarea cu succes a transferului a inca 10 produse pentru export, fabricate
local;
 exportul a reprezentat 55% din planul de productie realizat si 53%din totalul cifrei
de afaceri
 s-a investit echivalentul a 20 mil RON in echipamente noi de productie si in
modernizarea celor existente.

In anul 2018, cifra de afaceri neta este de 461.405.231 RON (2017: 458.377.045
RON) Pretul mediu al produselor Zentiva (produse finite si marfuri) pe unitatea
farmaceutica vanduta a fost de 4,37 RON in 2018 (4,61 RON in 2017), scaderea
datorandu-se mix-ului de produse si forme de ambalare (tabel 2).

2017 2018
Venit net din vanzari de 426,8 mil RON 425,8 mil RON
bunuri
Cantitate vanduta 9,6 mil unitati 97,3 mil unitati
Pret mediu de vanzare 4,61 4,37
Tabel 2

Activitatea de export a produselor finite si marfurilor a reprezentat in anul 2018


59% din total venituri din vanzari (252 milioane RON), fata de 53% in 2018 (213
milioane RON). Exporturile de medicamente au fost realizate printr-o societate din cadrul
Grupului Sanofi (Sanofi Winthrop), respectiv printr-o societate din cadrul Grupului
Zentiva (Zentiva k.s.), si au fost destinate in principal pietelor din Uniunea Europeana
Ponderea produselor OTC in Zentiva SA (medicamente vandute fara prescriptie) in
vanzari a fost de 11% in 2018 fata de 14% in anul precedent.
Tabel 3
Descriere Milioane RON Variatia

2017 2018 % RON

Cheltuieli din exploatare din 357,5 415,0 16,9 57,5


care:

Materii prime, materiale si 196,6 227,9 15,9 31,3


marfuri

Cheltuieli cu personalul 59,1 63,2 6,9 4,1

Cheltuieli cu amortizari si 21,4 12,1 43,5 9,3


provizioane pentru imobilizari
corporale si necorporale

Alte cheltuieli de exploatare 80,4 111,7 38,9 31,3

Cifra de afaceri 458,4 461,4 1 3,0

Alte venituri din exploatare 5,2 263,9 49.66% 258,7

In tabelul 3, , in cadrul “Altor venituri din exploatare” sunt incluse in principal


veniturile din transferul proprietatii intelectuale (IP) aferente a 5 familii de produse de tip
„ CHC”. IP-urile locale care fac obiectul transferului includ dosare(“know-how-ul” de
fabricatiea produselor, cuprinzand formula produsului, concentratia si unitatileGalenic),
marcile comerciale asociate, autorizatiile de piata (inregistrarea oficiala a formulei si a
concentratiei pe piata tinta) si nume de domenii, in baza contractului de vanzare -
cumparare incheiat in data de 1 septembrie 2018 intre Zentiva SA si Sanofi Group in
suma de 249.022.981 RON (reprezentand echivalentul sumei de 53.485.466 EUR).

Cheltuielile cu materiile prime, materiale si marfuri au crescut cu 15,9% in


cursul anului 2018 comparativ cu anul 2017. In aceasta categorie sunt incluse in prinicipal
cheltuielile cu materiile prime care reprezinta 127 milioane RON (2017: 117 milioane),
materialele de ambalat 44 milioane RON (2017: 40.7 milioane) precum si costul
marfurilor vandute in suma de 28 milioane RON (2017: 14.5 milioane RON).

In anul 2018, costul materiilor prime a reprezentat 30% din total venituri din
vanzari, fata de 43% in anul precedent, scaderea fiind datorata mixului produse finite -
marfuri . Prin politica Zentiva se cauta in permanenta furnizori care ofera materii prime
de calitate. Departamentul Asigurarea Calitatii evalueaza permanent producatorii
potentiali, dar si producatorii existenti. Se au in vedere atat documentatia de calitate
furnizata de catre acestia, care este necesara pentru autorizare, cat si calitatea produselor
furnizate si comportarea acestora in procesul tehnologic.

Cheltuielile cu personalul au crescut cu 7% in 2018, respectiv cu 4.1 milioane


RON; numarul de angajati a fost 578 la sfarsitul anului 2018 si 548 de angajati la sfarsitul
anului 2017. Cresterea costurilor salariale a fost determinata si de indexarea anuala a
salariilor angajatilor conform politicii Societatii.

Alte cheltuieli de exploatare au crescut cu 31.3 milioane RON fata de nivelul


inregistrat in anul 2017. Motivele principale sunt cresterea cheltuielilor cu servicii
facturate de catre Zentiva Group, in principal servicii de IT necesare in urma separarii de
Sanofi, dar si din alte cauze cum ar fi servicii de inchiriere personal in leasing.

Pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, bugetul pe anul 2019 este de 6.48


milioane RON. Cheltuielile de cercetare-dezvoltare efectuate in anul 2018 au fost in
valoare de 7.72 milioane RON, constand in activitati legate de transferul de produse.

In anul 2018 Societatea a realizat investitii in valoare de 4,26 milioane EUR.


Obiectivele programului de investitii, ce vor continua si in anul 2019, sunt mentinerea
Regulilor de Buna Practica in Fabricatie si actualizarea tehnologiilor la standarde
internationale de calitate si de mediu, precum si pentru extinderea portofoliului de
produse si de noi forme de ambalare. Finantarea programului de investitii in anul 2018 s-a
realizat exclusiv din sursele proprii ale Societatii.
Tabelul 5

Bilant (RON) 2017 2018


Total imobilizari 137.593.342 194.271.117
corporale si necorporale
Total stocuri 40.549.376 98.982.129
Total creante comerciale 158.176.809 199.832.571
si similare
Casa si conturi la banci 160.792.774 405.115.315
Datorii curente 115.618.914 255.051.506
Total active minus datorii 381.493.387 643.149.627
curente
Total capitaluri proprii 368.094.969 630.692.665

Tabel 6

Contul de profit si 2017 2018


pierderi (RON)
Cifra de afaceri neta 458.377.046 461.405.231
Alte venituri din 5.209.947 263.933.936
exploatare
Cheltuieli de exploatare 357.525.471 415.059.394
Profit/(pierdere) din 106.061.521 310.279.772
exploatare
Profit/(pierdere) net 89.642.756 262.620.976

Analizand fragmentul bilantier din tabelul 5, putem observa ca firma este in


evolutie fata de anul 2017 si per ansamblu este o situatie favorabila, prospera. Efectuand
calcule de baza, putem calcula nivelul total al activelor in anul 2017 (497.112.301), dar si
in anul 2018 (898.201.133), care se alcatuiesc din active imobilizate si active circulante
(creante+stocuri+casa si conturi la banci). Se remarca o crestere semnificativa a totalului
activelor in anul 2018 fata de 2017, ceea semnifica un grad de acoperire mai amre si mai
bun al datoriilor companiei. Astfel, putem calcula si interpreta ponderea fiecarui element
in totalul activelor, dupa cum urmeaza:

 Cea mai mare pondere din totalul activelor o detin creantele, care in anul 2018 au
avut o pondere de 22,24% in total active. Aceasta pondere a scazut fata de anul
2017, cand creantele au avut o pondere de 31,81% din totalul activelor, ceea ce
inseamna ca firma si-a imbunatatit capacitatea de incasare a creantelor. Cea mai
mare parte din aceste creante sunt de natura comerciala.
 Ponderea stocurilor in total active pentru anul 2018 este de 11,02 %, mai mare cu
aproximativ 3 procente fata de anul 2017 (8,15%).
 Ponderea imobilizarilor in total active este de 21,62%.
Pentru a continua analiza economico-financiara a companiei Zentiva si
pentru a putea sa creionam detalii despre pozitia sa pe piata, este necesar calculul
unor indicatori care ofera informatii despre lichiditate, solvabilitate, rentabilitate si
alte elemente cheie in conturarea unui diagnostic economic-financiar.
Indicatorii lichiditatii ofera informatii despre bunurile la care compania
poate apela pentru a-si plati datoriile pe termen scurt. Din cadrul acestui grup de
indicatori vom calcula:
 Lichiditatea imediata: (active curente-stocuri)/datorii curente, determina
capacitatea companiei de a-si onora obligatiile imediate. Astfel, in anul 2018,
lichiditatea imediata are valoarea 2,49%, ceea ce semnifica faptul ca societatea isi
poate plati cu usurinta datoriile pe termen scurt utilizand activele cu cel mai mare
grad de lichiditate din bilant, anume numerarul, investitiile pe termen scurt si
creantele. Stocurile se scad din aceasta formula de calcul deoarece nu sunt
considerate active foarte lichide.
 Lichiditatea curenta: active curente/datorii curente, este folosita pentru a
masura solvabilitatea pe termen scurt a companiei. Cu cat acest indicator este mai
mare, cu atat compania este mai lichida. Pentru compania noastra, lichiditatea
curenta in anul 2018 are o valoare de 2,9%, ceea ce inseamna ca situatia
companiei este una foarte buna, deoarece se depaseste cu 0,9% zona de siguranta
de 2%.

Indicatorii solvabilitatii si indatorarii reflecta capacitatea unui agent economic


de a-si onora la scadenta obligatiile asumate, adica de a face fata cu totalul activelor de
care dispune oricaror obligatii de plata sau rambursari de datorii. Din cadrul acestui grup
de indicatori vom calcula:

 Gradul de indatorare general: (datorii totale/active totale)*100, arata care este


procentajul in care societatea este indatorata in raport cu intregile active. Gradul
de indatorare al companiei Zentiva pentru anul 2018 este de 0,55%, ceea ce
sugereaza faptul ca, in raport cu totalul activelor, datoriile companiei semnifica un
procent foarte scazut, ce poate fi oricand acoperit de catre active, fara
impedimente.
 Solvabilitatea patrimoniala: capitaluri proprii/active totale, evalueaza pozitia
capitalurilor proprii in raport cu activele, mai precis indica de cate capitaluri
proprii pot fi sustinute activele. Astfel, in anul 2018, solvabilitatea patrimoniala a
fost de 0.7, adica 70%, depasind pragul de siguranta de 50%, ceea ce inseamna ca
societatea are un echilibru financiar bun pe termen lung, care permite acoperirea
datoriilor pe termen scurt din active si a datoriilor pe termen lung din capitalurile
proprii.
 Solvabilitatea globala: active totale/datorii totale, reflecta gradul in care
datoriile totale sunt acoperite de catre activele totale. Zentiva a inregistrat o
valoare de 3.64 la acest indicator, depasind semnificativ valoarea prag 1, de unde
deducem ca societatea isi poate achita oricand, fara probleme, datoriile din totalul
activelor.
Indicatorii rentabilitatii reflecta capacitatea firmei de a realiza profit, o forma
sintetica de a aprecia eficienta economica a intreprinderii. Cu cat profitul este mai
mare, cu atat firma este mai rentabila. Din cadrul acestui grup de indicatori vom
calcula:
 Rentabilitatea comerciala: (profit net/cifra de afaceri)*100, masoara eficienta
activitatii desfasurate de intreprindere in cazul unui exercitiu financiar prin prisma
valorificarii activitatii de baza. Pntru anul 2018, acest indicator a avut valoarea
56,92%, ceea ce semnifica faptul ca firma are capacitatea de a asigura resurse
necesare investitiilor si ca este capabila de a obtine profit.
 Rentabilitatea financiara: (profit net/capitaluri proprii)*100, pune in evidenta
randamentul capitalurilor proprii. Astfel, o valoare de 41,64% a acestui indicator
arata ca intreprinderea este aproape de a realiza o activitate eficienta din punct de
vedere al fructificarii capitalurilor proprii.
 Rentabilitatea economica: (profit net/activ total)*100, arata eficienta
capitalului investit, a tuturor resurselor investite in activitatea intreprinderii. In
anul 2018 acest indicator a avut o valoare de 29,17%, de unde deducem faptul ca
societatea mai are de lucrat asupra eficientei cu care sunt utilizate activele
disponibile.

Concluzii

Din cele analizate anterior, putem afirma faptul ca societatea Zentiva SA este
lichida, ceea ce inseamna ca isi poate achita datoriile pe termen scurt din lichiditati, fara a
avea vreun impediment, isi poate folosi activele fara probleme pentru a-si putea achita
datoriile din totalul activelor, acestea avand o pondere destul de mica( 0.55%). Per
ansamblu, compania s-a dovedit a fi una rentabila, capabila de a obtine profit si foarte
aproape de a atinge idealul oricarei afaceri, adica pe langa faptul ca este capabila de a
realiza profit si de a acorda dividende, aceasta este aproximativ eficienta din punct de
vedere al fructificarii capitalurilor si activelor disponibile.

Raportandu-ne la anul 2017, se observa o crestere semnificativa a profitului, atat a


celui din exploatare, cat si a celui net si o usoara crestere a cheltuielilor, insa care nu pune
probleme in desfasurarea prospera a activitatii companiei, deoarece si volumul activelor a
crescut in 2018 semnificativ fata de 2017, ceea ce inseamna ca a crescut si gradul de
solvabilitate, rentabilitate si lichiditate. Astfel, considerand acest tipar, putem previziona
ca in viitorul apropiat, compania se va mentine pe aceasta linie, cu cresteri semnificative a
profitului si activelor, dar si cresteri ale cheltuielilor, insa nu la fel de semnificative, fara a
avea un impact nefavorabil asupra activitatii societatii.

Asadar, consideram ca Societatea va putea sa-si continue activitatea in viitorul


previzibil, fara urme de incertitudine, dificultati sau nesiguranta, evolutia fiind una
favorabila din punct de vedere economic-financiar.
CAPITOLUL IV. CATEGORII DE RISC

Procesul de identificare si gestionare a riscurilor este esential pentru orice afacere.


Obiectivul principal este de a identifica pericolele si riscurile la care este supusa
compania, apoi de a evalua probabilitatea de aparitie si potentialele efecte ale acestora. In
urma acestor evaluari, fiecare unitate va implementa masuri de control si de reducere a
riscurilor adecvate situatiei in care se afla. Evaluarile riscurilor trebuie revizuite periodic,
sau ori de cate ori exista o schimbare semnificativa la nivelul companiei.

Desi are o pozitie buna pe piata sa de desfacere, ca orice alta afacere, si compania
Zentiva este supusa anumitor riscuri. Dintre acestea, cele mai importante sunt: riscul de
pret, riscul de piata, riscul ratei dobanzii, riscul valutar, riscul de credit, riscul de
lichiditate, riscul legislativ si riscul de productie.

Dupa cum bine stim, principalul obiect de activitate al companiei Zentiva este
fabricarea preparatelor farmaceutice, iar acest proces include utilizarea anumitor active si
compusi chimici, in diferite stari de agregare, care sunt supusi diverselor procese chimice
sau tehnologice pentru a putea fi prelucrati in medicamente de uz uman. Acest proces de
productie vine la pachet cu riscuri, pe care le vom denumi riscuri de productie.
Principalele riscuri aferente procesului de productie pot fi:

 Riscul de explozie;
 Riscul de incendiu;
 Riscurile aferente statiilor de lucru;
 Riscul de asfixiere;
 Riscul de boli profesionale;
 Riscul de mediu chimic.

Probabilitatea de aparitie a acestor riscuri este una relativ crescuta, deoarece se


lucreaza in permanenta cu compusi chimici, reactii chimice, reactivi puternici. De aceea,
compania Zentiva si-a construit propriul plan de raspuns pentru situatii de urgenta,
adaptat astfel incat sa cuprinda riscurile specifice unitatii (cele anterior mentionate) si
resursele interne sau externe care trebuie folosite in cazul in care apar aceste riscuri.
Aceste riscuri sunt evaluate anual, clasificate in functie de prioritati de catre conducerea
companiei, iar apoi sunt implementate planurile de actiune specifice.

Deoarece activitatea secundara a companiei este comercializarea medicamentelor


produse, exista si riscuri aferente acestei activitati, ce pot impacta bunul mers al lucrurilor
in cadrul companiei. Unul dintre aceste riscuri este riscul de pret. Produsele farmaceutice
care se vand pe baza de prescriptie medicala au pretul reglementat de catre Ministerul
Sanatatii si reprezinta 46% din totalul vanzarilor de medicamente. Dat fiind mediul
economic instabil si cresterea taxelor impuse acestui tip de industrie, aceasta reglementare
de pret din partea Ministerului poate duce la aparitia riscului de pret si nu numai aceasta,
ci si concurenta prin pret din partea competitorilor. Insa, pentru produsele care nu se vand
pe baza de prescriptie preturile sunt stabilite intern, in functie de cerere, de oferta si de
competitie. Acest lucru vine in intampinarea anumitor dezechilibre cauzate de preturi,
compania incercand sa mentina preturile la un nivel accesibil, cat mai la indemana
cumparatorilor, fapt dovedit prin micsorarea preturilor in anul 2018(4,37 lei pret
mediu/produs), fata de anul 2017(4,61 lei pret mediu/produs). Astfel, pentru compania
Zentiva nu s-au identificat riscuri de pret, sau care sa afecteze lichiditatea acesteia.

Un alt risc este riscul de piata, care este riscul de a suporta pierderi din cauza
fluctuatiilor preturilor de piata. Preturile de piata prezinta riscul ratei dobanzii si riscul
valutar. Riscul ratei dobanzii este riscul de a suporta pierderi din cauza modificarii
ratelor dobanzii de pe piata. Societatea Zentiva SA nu prezinta o expunere semnificativa
la riscul de modificare a ratelor dobanzii, deoarece aceasta nu utilizeaza imprumuturi ca
sursa de finantare. Riscul valutar este riscul de a suporta pierderi din cauza modificarilor
de schimb valutar. Intrucat stim ca moneda functionala (RON) se depreciaza constant, in
special fata de EUR si USD, in care societatea mai tranzactioneaza in cadrul activitatilor
de exploatare, expunerea la acest risc exista, insa a fost considerata nesemnificativa, de
aceea societatea nu a implementat nici un instrument de prevenire/acoperire in cazul
acestui risc. Pe termen lung insa exista mari sanse ca acest risc sa fie re-prioritizat si sa
ajunga printre primele, din cauza mediului politic-economic instabil al Romaniei.

Riscul de credit este riscul provocat de neindeplinirea obligatiilor conform unui


instrument financiar sau unui contract, ceea ce va duce la o pierdere financiara. Societatea
nu este expusa acestui tip de risc, deoarece cea mai mare parte a creantelor sunt cu parti
afiliate. Inclusiv activitatile de finantare nu ridica probleme, deoarece depozitele la banci
sunt „overnight” sau sub 3 luni.

Riscul de lichiditate este un alt risc extrem de important in cadrul oricarei


companii si este generat de necorelarea dintre fluxurile de incasari si cele de plati, mai
exact incapacitatea companiei de a-si achita datoriile cu ajutorul propriilor bunuri
(active). Cu ajutorul indicatorilor de lichiditate calculati in cadrul capitolului 3, am
observat faptul ca societatea are un grad de lichiditate foarte crescut, aceasta fiind
capabila sa isi achite oricand datoriile cu ajutorul activelor sale, ba chiar reusind sa nu le
epuizeze total. Asadar, societatea nu este expusa riscului de lichiditate in acest moment,
insa acest risc este unul dintre cele prioritare ale companiei, de aceea este monitorizat
permanent si este folosit un instrument recurent de planificare a lichiditatilor pentru a
preveni aparitia acestuia.
CAPITOLUL V. MODELUL SISTEMULUI VIABIL-STUDIU DE CAZ

Psihologul englez Anthony Stafford Beer este cel care a creat Modelul Sistemului
Viabil (VSM). El descrie acest model in anul 1972 in cartea sa intitulata „Creierul
Firmei”, care este o unealta de management folosita pentru a determina viabilitatea unei
organizatii. Cu ajutorul acestui model se poate observa clar daca o companie are sansa de
a supravietui pe o poata care se schimba foarte rapid si des.

Modelul Sistemului Viabil priveste organizatia ca pe un sistem complet, care


trebuie sa fie in echilibru cu mediul in care traieste. Este esential pentru orice organizatie
viabila sa monitorizeze acest echilibru, deoarece daca apare dezechilibrul, compania nu
va mai putea ramane profitabila pe piata.

Acest model al sistemelor viabile este compus din 5 sisteme, inspirate din natura,
integrand concepte precum creierul uman si sistemul nervos. Primele trei sisteme sunt
corelate cu activitatile curente ale organizatiei. Al patrulea sistem se concentreaza pe
efectele viitoare ale schimbarilor externe si stabileste in ce masura vor influenta acestea
organizatia. Cel de-al V-lea sistem mentine echilibrul intre activitatile curente si
schimbarile exterioare viitoare si se concentreaza pe viabilitatea organizatiei.

Figura 2. Reprezentarea schematica a celor 5 sisteme


Sistemul 1. Privindu-l ca pe o parte a corpului uman, acest sistem este totalitatea
muschilor si organelor. Acest sistem cuprinde activitatile de baza ale fiecarui sistem din
organizatie, care fac lucrurile sa mearga. Spre exemplu, activitatea primara a companiei
Zentiva SA se focuseaza asupra producerii si livrarii produselor sale. Astfel, in cadrul
acestui sistem intra toate departamentele implicate in realizarea acestei sarcini.

Sistemul 2. Asociat cu o parte a corpului uman, acest sistem este „sistemul nervos
autonom”, care monitorizeaza stabilitatea fiecarui sistem in parte. In contextul unei
organizatii, acest sistem reprezinta canalele de comunicare ce conecteaza activitatile
primare intre ele si fac disponibila comunicarea intre acestea.

Sistemul 3. In cadrul corpului uman, sistemul 3 este asociat cu cerebelul. Acesta


supravegheaza intregul complex de muschi si organe si asigura cooperarea intre acestea
pentru a asigura performanta lor. Cand vine vorba de organizatie, acest sistem se ocupa cu
controlul si optimizarea proceselor din cadrul acesteia, pentru a ajunge la performantele
dorite. Daca cel de-al treilea sistem nu ar fi prezent intr-o companie, sau daca activitatea
sa ar fi defectuoasa, ar rezulta departamente care lucreaza individual, haotic, fara a tine
cont de celelalte activitati din jurul lor.

Sistemul 4. Vazut ca si „mezencefalul” corpului uman, care conecteaza corpul cu


exteriorul prin intermediul celor 5 simturi de baza, sistemul 4 se ocupa cu formarea
adaptabilitatii organizatiei la mediu, cu modelarea inovatiilor si cu crearea planurilor de
viitor. Acest sistem asigura contactul organizatiei cu lumea exterioara si adapteaza
organizatia in functie de cerintele mediului pentru a-i asigura supravietuirea. Cu alte
cuvinte, acest sistem reprezinta „inteligenta” companiei, care ii permite sa ramana pe liia
de plutire.

Sistemul 5 reprezinta cele mai inalte functii ale creierului uman, unde se ascund
constiinta si identitatea. In cadrul organizatiei, acest sistem are responsabilitatea de a crea
politicile si de a lua deciziile potrivite pentru directia in care compania doreste sa mearga.

Astfel, o prezentare succinta cu ajutorul cuvintelor cheie a acestor sisteme ar putea


fi urmatoarea:

Tabel 7

Sistemul Activitatea
1 Activitatile primare
2 Stabilitate, rezolvarea conflictelor
3 Optimizare, sinergie, regulament intern
4 Adaptare, planificarea viitorului, strategie
5 Politica, cea mai inalta autoritate, identitate.
APLICATIE – STUDIU DE CAZ: COMPANIA ZENTIVA

Vom face un studiu folosind modelul sistemului viabil in cadrul companiei de


farmaceutice Zentiva SA, lider de piata in Romania. Ca orice alta companie si aceasta se
concentreaza pe „livrabile”, mai precis spre a obtine un output cat mai bun, dar si pe
partea de relatii cu publicul, deoarece pe langa activitatea de productie, aceasta
intreprinde si activitatea de comercializare a produselor.

Cu ajutorul acestui model vom analiza, per ansamblu, activitatea companiei pentru
a putea observa daca exista sau nu probleme operationale, de conducere etc. si in cazul in
care se descopera, pentru propunerea unor solutii corespunzatoare.

Identificarea sistemelor

Deoarece sistemul 1 cuprinde activitatile de baza care fac afacerea sa mearga, aici
putem incadra: departamentul de productie, care cuprinde liniile de productie propriu
zise ale medicamentelor, departamentul de mentenanta, care se ocupa cu asigurarea
bunei functionari a masinariilor si utilajelor implicate in procesul de productie,
departamentul de Calitate, care evalueaza si reevalueaza calitatea serviciilor si a
medicamentelor produse inainte de a fi ambalate si trimise spre comercializare,
departamentul de aprovizionare care se ocupa cu refacerea stocurilor si procurarea
elementelor necesare procesului de productie. Fiecare dintre aceste departamente are
propriul manager/director.

Sistemul 2 asigura stabilitatea fiecarui departament si comunicarea dintre acestea,


pentru ca activitatea sa fie una profitabila si armonioasa. De aceea, consideram ca acest
sistem este reprezentat de program manager, care asigura comunicarea intre
departamentele organizatiei, rezolva posibilele conflicte care apar intre acestea si le
monitorizeaza activitatea, intocmeste rapoarte constante asupra stadiului proiectelor si
reaminteste departamentelor aspecte necesare derularii propice a acestuia, tine evidenta
bugetului alocat fiecarui proiect si a deadline-ului.

Sistemul 3 se ocupa cu optimizarea activitatii intregului complex al organizatiei,


asigura un regulament intern pentru ca totul sa se desfasoare fara probleme, de aceea,
vom asocia acest sistem cu departamentul HR. In cadrul organizatiei, acest departament
asigura mediul armonios de lucru al departamentelor, supravegheaza activitatea tuturor,
inclusiv a project managerului, iar acolo unde intalneste nereguli, optimizeaza anumite
aspecte astfel incat activitatea sa se deruleze cum trebuie. Mai mult, acest departament se
concentreaza si pe motivarea angajatilor, ofera training-uri si rezolva, la randul lui,
conflicte care pot aparea intre angajati sau superiorii lor, organizeaza team-building-uri
pentru a consolida legaturile dintre angajati si le apara interesele acestora si nu in ultimul
rand, recruteaza si administreaza dosarele de personal. Cu alte cuvinte, HR-ul are grija de
oamenii din companie.
Sistemul 4 se ocupa cu conectarea organizatiei cu mediul exterior si asigurarea
supravietuirii acesteia pe o piata constant schimbatoare. Din punctul nostru de vedere, in
acest sistem s-ar incadra departamentul de marketing, departamentul de PR,
departamentul de promovare si cel de relatii cu publicul, deoarece profitul companiei
vine din vanzarea medicamentelor pe care le produce, de aceea este nevoie de un
specialist in marketing care va studia tendintele pietei si va propune noi strategii de
comercializare, de pret, de vanzare etc., in conformitate cu piata, de un specialist in PR
care va sti sa mentina comunicarea dintre companie si mediul exterior, in special cu mass-
media, sau cu anumiti sponsori, sa cunoasca mai multe limbi straine pentru a reprezenta
compania si pe plan international si sa fie la curent cu evenimentele actuale din domeniile
de interes. De asemenea, departamentul de promovare are un rol important in mentinerea
pozitiei companiei pe piata deoarece promovarea este unul dintre elementele cheie in
succesul unei afaceri, intrucat asigura imaginea companiei in conformitate cu trendurile
actuale. Mai mult, avand in vedere ca publicul, adica cumparatorii produselor companiei
Zentiva SA, este extrem de important pentru succesul acesteia, departamentul de relatii cu
publicul imperios necesar, deoarece clientii fericiti inseamna o afacere profitabila.

Nu in ultimul rand, cel de-al V-lea sistem este autoritatea suprema, in cazul nostru
fiind formata din actionari sau board-ul executiv. Acestia se sfatuiesc cu sefii de
departamente, le asculta opiniile si proprunerile, insa ei au puterea de a lua decizia finala.
Nicio decizie nu va fi aplicata pana nu este acceptata de catre acestia. Mai mult, ei ofera o
identitate companiei, fiind reprezentatii legali ai acesteia si isi asuma aproape intreaga ei
responsabilitate.

Diagnoza sistemului:

Avand in vedere ca nu am avut un contact cu directorii companiei sau cu cineva


din interiorul companiei pentru a ne furniza informatii despre desfasurarea activitatilor,
singura sursa de informare a fost mediul online.

Considerand ultimele stiri din presa, potrivit carora in 2018, profitul operational al
companiei a crescut cu 179,30% fata de anul 2017, profitul net cu 187,17%, adica 247,83
mil lei in 2018, fata de 86,30 mil lei in 2017, ceea ce indica o activitate prospera a
companiei, deci, per ansamblu, sistemul este unul viabil, care reuseste sa se mentina pe
piata indiferent de fluctuatiile acesteia, de unde reiese faptul ca sistemele modelului viabil
si componentele acestora isi desfasoara activitatea intr-un mod benefic companiei.

Mai mult, un alt semn al prosperitatii este faptul ca societatea lupta sa se extinda,
deoarece in toamna acestui an a achizitionat operatiunile companiei Alvogen din Europa
Centrala si de Est, care comercializeaza peste 200 de medicamente generice si OTC-uri
(medicamente care se elibereaza fara prescriptie) pe mai multe arii, printre care branduri
cunoscute care detin pozitia de lider pe 14 piete cheie: Rusia, Romania, Bulgaria, Polonia
si piete din regiunea balcanica, iar in primavara acestui an a achizitionat compania Creo
Pharmaceuticals, care este un furnizor cheie de medicamente generice si branduri
comerciale pentru distribuitori, farmacii si spitale din Marea Britanie. Printre alte achizitii
care contribuie la extinderea afacerii se numara si achizitia companiei romanesti
Solacium, o tehnica prin care Zentiva elimina concurenta. Nu in ultimul rand, la inceputul
anului zentiva a achizitionat o fabrixa de productie in India pentru a mari capacitatea de
productie globala, de unde putem deduce faptul ca cererea produselor lor este una mare,
in crestere, deci sustenabilitatea companiei pe piata nu este pusa la indoiala. Aceste
actiuni ale companiei se incadreaza in sistemul 5, ceea ce denota faptul ca board-ul
executiv isi indeplineste sarcinile cu brio.

Nu in ultimul rand, compania anunta in toamna acestui an lansarea unui site


dedicat sanatatii oaselor si managementului osteoporozei, dedicat pacientilor care sufera
de aceasta boala, apartinatorilor lor si segmentelor de populatie care prezinta risc de
dezvoltare a acestei boli, de unde reiese faptul ca societatea aduce inovatii pentru a-si
pastra relatia cu publicul, aratandu-le cumparatorilor sai ca sunt empatici nevoilor lor si
intind o mana de ajutor. Aceasta miscare tine de sistemul 4, care se ocupa de relatia
companiei cu mediul exterior, deci deducem faptul ca acest sistem functioneaza in
parametri normali.

Data fiind aceasta situatie infloritoare a companiei si faptul ca nu dispunem de


informatii legate de procesul de productie sau despre relationarea dintre departamente,
putem asuma faptul ca si sistemele 1, 2 si 3 isi desfasoara activitatea fara dificultati,
deoarece daca unul dintre acestea ar fi functionat defectuos, intreaga activitate a
companiei ar fi fost afectata si nu ar mai fi fost prospera, cum este in momentul de fata.

CAPITOLUL VI. ANALIZA CONSUMULUI DE MEDICAMENTE IN


ROMANIA

In acest capitol vom analiza din punct de vedere macroeconomic piata


farmaceuticelor, care sunt principalele tendinte si impactul acesteia asupra societatii si a
economiei romanesti. La baza acestei analize vor sta articole de presa, pe baza carora vom
contura situatia din Romania a pietei farmaceuticelor, respectiv consumul de
medicamente.

Faptul ca liderul de piata al produselor farmaceutice din Romania, anume


societatea Zentiva SA, cauta sa se extinda atat de repede si atat de mult, cumparand alte
companii producatoare de farmaceutice, dar si fabrici pentru a-si mari capacitatea de
productie, poate fi un semn ca cererea de medicamente pe piata din Romania este una
mare, in crestere. Acest lucru este sustinut de un articol aparut in luna noiembrie a acestui
an care afirma faptul ca piata farmaceutica din Romania a calculat, avand in vedere
valoarea totala de medicamente eliberate catre pacienti, o crestere cu 18,1% a vanzarilor
de produse farmaceutice, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Deci, pe piata
romaneasca de famraceutice, cererea este in crestere si acestea devin tot mai solicitate.
Aceasta crestere a pietei farmaceuticelor apare din tentativa populatiei de a-si gasi singura
solutii pentru problemele de sanatate si este vizibila si in profitul societatii Zentiva SA.

Conform studiilor realizate de Cegedim, companie de analiza si studii de piata, s-a


estimat faptul ca in perioada aprilie 2018-martie 2019, volumul medicamentelor eliberat
de catre pacienti in Romania a fost de 621,7 milioane de cutii, in crestere cu 5,3% fata de
aceeasi perioada a anului trecut. Valoarea medicamentelor eliberate a fost de 16,93
miliarde de lei la pret de distributie, in crestere cu 15,3% fata de aceeasi perioada a anului
trecut. Izoland impactul programelor CVR (cost-volum-rezultat) si CV (cost-volum),
valoarea medicamentelor Rx (care se elibereaza doar cu prescriptie medicala) din
farmacii a crescut cu 7,7% fata de aceeasi perioada.

Ca urmare a acestor statistici, s-au intocmit doua rapoare, unul care vizeaza
evolutia pietei in volum si celalalt care vizeaza evolutia pietei in valoare.

Tabel 8. Evolutia pietei in volum

Canal/ segment/contract Trimestrul 1 2019

Total cutii Cota piata Variatie (+/-


(mil) (%) %)

Total Piata 163,2 100 5,9

Retail 156,2 95,7 6,2

Rx (total) 96,5 59,1 2,6

Rx fara contract 96,4 59,1 2,6

Rx cu CVR 0 0,01 71,2

Rx cu CV 0 0,02 33

OTC 59,7 36,6 12,7

Spital 7,1 4,3 -0,9

In primul trimestru al anului 2019, volumul total al medicamentelor eliberate de


catre pacienti s-a ridicat la 163,2 milioane cutii, in crestere cu 5,9% fata de aceeasi
perioada a anului 2018. Cresterea a fost sustinuta de canalul de retail cu 6,2%, in timp ce
canalul de spital a inregistrat o scadere cu 0,9%. In farmacii, rata de crestere in volum
pentru medicamentele de tip Rx a fost de 2,6%, in timp ce pentru OTC-uri de 12,7%.

Tabelul 9. Evolutia pietei in valoare


Canal/ Segment/ Contract Trimestrul 1 2019

RON EUR

Valoare Cota Variatia Valoare


piata
(+/-%) (mil)
(%)

Total piata 4.642,0 100 22,8 980,6

Retail 4.120,0 88,8 22,3 870,3

Rx 3.064,2 66,0 23,1 647,3

Rx fara contract 2.358,9 50,8 6,8 498,2

Rx cu CVR 616,2 13,3 184,8 130,3

Rx cu CV 89,1 1,9 37,0 18,8

OTC 1.056,0 22,8 20,02 223,1

Total 521,8 11,2 26,8 110,2

In trimestrul 1, valoarea medicamentelor eliberate a fost de 4,64 mil lei, in crestere


cu 22,8% fata de aceeasi perioada din anul trecut, in conditiile in care medicamentele cu
CVR au crescut cu 184,8%, iar cele CV cu 37%. Celelalte medicamente de tipul Rx din
retail au inregistrat o crestere de 6,8% fata de aceeasi perioada de referinta. In farmacii,
rata de crestere pentru Rx , in lei, a fost de 23,1%, iar pentru OTC de 20,2%. Valoarea
totala a pietei este in crestere cu 15,3% fata de aceeasi perioada de referinta.

Asadar, din cele analizate anterior, se poate observa faptul ca piata farmaceutica
inregistreaza cresteri semnificative de la an la an, in baza vanzarilor de medicamente catre
clienti, ceea ce inseamna totodata si cresterea cererii pentru acesteia, implicit a productiei,
deci companiile producatoare de famaceutice au avut un an prosper. Avand in vedere
acest trend de crestere, tindem sa credem ca nevoia populatiei de medicamente nu se va
opri din crestere aici, ci ca piata de farmaceutice va inregistra cresteri si in anii viitori,
ceea ce inseamna ca aceasta va fi in continuare profitabila pentru companii precum
Zentiva SA.

S-ar putea să vă placă și