Sunteți pe pagina 1din 2

Stările sufletești pozitive

Stările sufletești pozitive facilitează sentimentul de coerență personală și ajută la


perceperea sensului vieții. Datorită stărilor sufletești positive, suntem în stare să vedem mai
degrabă pădurea în ansamblul ei decât copacii separat1. Și suntem capabili, de asemenea, să
auzim pădurea care crește și nu numai, ci și copacul care cade. Studiile care compară
frecvența stărilor sufletești pozitive și sensul vieții ajunge la concluzia că între cele două
există o strânsă legătura 2. Unul dintre cei mai buni predictori ai sentimentului pe care îl putem
avea la un moment dat că viața noastră are un sens este prezența, în pedioada când ne punem
întrebarea a stărilor sufletești pozitive.
Atunci când suntem confruntați cu o sarcină, stările noastre sufletești pozitive ne permite
să deosebim mai bine ce anume are sens și ce nu, făcându-ne o plăcere sporită atunci când
sensul se află acolo, dar dându-ne și mai multa perplexitate atunci când aceasta lipsește, în
vreme ce stările sufletești negative ne vor face să fim mai puțin deprimat de o sarcină lipsită
de sens. Într-un experiment social privind acest fapt, li se dădea de citit unor persoane un text
de spiritualitate și li se cerea fie să mediteze la răsunetul acestuia (sarcina avand sens), fie să
numere de câte ori aparea în text un anumit diftong (sarcina avand, puțin sens). Nivelul
dispoziției lor juca un rol în judecata pe care o facea asupra sarcinilor, cu cât stările lor
sufletești erau mai pozitive, cu atât percepeau mai puternic existența sau absența sensului.
Buna dispozișie nu face pe nimeni mai absurd, ci dimpotrivă, să aibă un efect amplificator și
discriminatoriu fată de ceea ce contează în viata noastră.
Aceste studii care sublinează importanta stărilor sufletești pozitive asupra sentimentului
că viața noastră are un rol crucial, în sens invers, acest lucru care arată de fapt un sens al vieții
noastre este un instrument important de stabilitate personală, în special în fața adversității și că
aceasta ne permite să revenim mai repede la calm dupa încercări3 .
Stările sufletești pozitive, fie că sunt sau nu asociate cu zambetul, sunt nu numai
convenabile și utile pentru a da sens existenței noastre, ci servesc și la limitarea efectelor de
stres și a stărilor sufletești negative4. Dupa ce niște voluntari au fost supuși unor situații
neplacute, faptul de a li se prezenta un film nostim sau placut le readuce mai rapid la normal
ritmul cardiac, decât dacă văd un film trist sau neutru 5. Se pare că persoanele, care sunt
rezistente la șocuri, sunt capabili în mod special să procedeze astfel, căutând experiențe
reparatorii dupa dificultățile lor6. Ceea ce pare logic, dar care este deja o strategie interesantă
de reglarea stărilor sufleteșt, multe persoane, când se află în dificultate, au mai curând reflexul
de a se replia asupra lor însele și de a înceta să mai caute compensații în lumea înconjurătoare.
Această lecție a subiecților rezistenți este importantă: stările sufletești pozitive nu sunt aici
să anuleze grijile sau să ne facă orbi la ele, ci ca să ne dea forța de a le suporta atunci când se
ivesc, sau de a ne reveni după aceea. Așa cum am vazut în lucrarile despre fericire, inportanța
acestor mici stări sufletești agreabile repetate, presărate în viața noastră de zi cu zi, se
dovedește a fi înca și mai mare decât cea a izbucnirilor izolate de bucurie.

S-ar putea să vă placă și