Autori: Barbă Ramona și Furtună Flavius

Un vechi proverb chinez spune: "Daca dai unui om un pește, îi asiguri o

masa, daca îl înveti să pescuiască el va putea să-și procure hrana
pentru tot restul vieții".
Cu siguranță că fiecare dintre voi a observat cel puțin o dată o încercare de a-și
controla gândurile sau emoțiile dificile, de a le evita și ascunde astfel încât să nu
mai aibă acces la ele pentru o vreme.
Astfel cum persoanele cu tulburări obsesiv-compulsive se angajează în spălarea
excesivă a mâinilor sau în alte comportamente compulsive ca o modalitate de a-și
stăpâni acele gânduri și emoții dificile și incomode, dar aceste tentative de
control ajung în final să devină o problemă mai mare. Viață le este consumată de
asemenea comportamente compulsive, toate realizate în speranța de a elimina
gândurile și emoțiile dureroase. În mod similar, persoanele care consumă alcool
sau droguri pentru ameliorarea durerii emoționale, deseori ajung cu dificultăți
mai serioase decât dacă și-ar fi permis să le trăiască în primul rând, pentru ca mai
apoi ele să dispară treptat. Nevoia de confort psihic temporar determină adesea
disfuncții și amplifică suferința.
Și ajungem la întrebarea "Ce facem atunci când suntem în suferință, dacă
alegem să nu o evităm, ce se va întâmpla?". Dacă încercarea de a controla
depresia sau anxietatea nu este utilă terapeutic, atunci ce este? Deseori, noțiunea
de "acceptare" a fost înțeleasă greșit. Actul acceptării se concentrează pe
experiențe emoționale dificile, incomode și dureroase. Adesea, atunci când
oamenii aud cuvântul de acceptare, ei se gândesc la fraze precum "Treceți peste!"
sau " Ce-i cu tine? Revino-ți !". Pentru cineva care suferă enorm, aceste cuvinte
sunt echivalente cu respingerea.
Decizia de a înfrunta temerile și durerea poate fi extrem de dificilă, pentru că
intensitatea emoțiilor și senzațiilor devine copleșitoare și însingurantă deoarece
susținerea celor din jur este absentă, toți ceilalți din jur ne vor fericiți și
zâmbitori.
În realitate, terapia prin acceptare și angajament încurajează și îi ajută pe oameni
să se aplece asupra disconfortului emoțional, să-l exploreze și să treacă prin el,
mai degrabă decât să încerce să evadeze, să-l elimine sau controleze. La prima
vedere, acest lucru pare înspăimântător și, la început, așa și este. Ființele umane
sunt în așa fel configurate, în mare parte din motive de supraviețuire, încât ele
tind să corecteze sau să depună eforturi excesive spre a elimina factorul
declanșator al acestor emoții. În ceea ce privește supraviețuirea, suntem în mod
fundamental determinați să căutam siguranța, mai puțin distres însemnând mai
multă securitate în termeni psihologici.
Problema apare atunci când căutam să ne ferim de lucruri care nu sunt cu
adevărat dăunătoare. Deși emoțiile pot fi sfâșietoare, ele nu sunt realmente
periculoase, ci acestea mai degrabă sunt o manifestare a condiției umane. Mai
mult decât atât, ele sunt adesea conectate la lucruri care au un sens semnificativ
pentru noi. Oricine a fost într-o relație de lungă durată știe că există suișuri și
coborâșuri, momente de bucurie și momente de durere. Fiecare emoție are nevoie
de cealaltă pentru a completa o experiența cum nu se poate mai umană, de a
simți întregul spectru al dimensiunii sale. Acceptarea ne cere să recunoaștem
acest paradox, să înțelegem că experiența durerii este inevitabilă și face parte din
viață, că natura lucrurilor o revendică, iar a depune nesfârșite eforturi pentru a
preveni durerea întotdeauna, este un demers imposibil de susținut, cel puțin pe
termen lung. Care este alternativa? Dacă, totuși, putem fi deschiși și la
experiențele neplăcute, dacă recunoaștem sensul și scopul oricărei suferințe, dacă
putem extrage din ea părțile sale pozitive, învățăturile, și ne putem privi cum
creștem în oglinda a ceea ce se întâmplă, putem crea un spațiu sigur în care
realizăm că viața înseamnă transformare și se întâmplă cu necesitate, în
prăpastie sau pe crestele munților, în spațiul dintre valuri și pe vârfurile lor.
Așadar, acceptarea nu este doar o formă de îmbărbătare, un fel de "ceea ce nu mă
omoară mă face mai puternic, NU, ci ea presupune mai ales o atitudine flexibilă,
încrezătoare și deschisă în fața celor mai dificile și dureroase experiențe
emoționale, astfel încât să putem trece prin ele, rămânând în permanență cât
mai angajați în viața noastră în moduri cât mai semnificative.
Terapia necesită, de asemenea, să trăiești, atât în prezent, cât și în tine însuți. A
nu fi târât în jos de trecut sau a fi forțat de viitor necesită ancorarea în prezent.
Mintea noastră ne trage încontinuu, ne atrage spre anxietățile viitorului sau spre
regretele trecutului.
Iată patru întrebări simple pe care ți le poți nota sau memora și la care să te
provoci să răspunzi în cazul în care te simți copleșit de trecut sau viitor, aceste
întrebări te ajută să te concentrezi asupra prezentului și asupra acceptării :
Întrebă-te ce se întâmplă chiar acum ?
Întrebă-te dacă poți rămâne la ceea ce se întâmplă chiar acum, poți ?
Întrebă-te dacă poți respira în ce se întâmplă sau poți respira cu ce se întâmplă
chiar acum.
Și ultima întrebare : poți crea spațiu pentru asta ?
Această explorare cu corpul este utilă deoarece senzațiile fizice sunt mai tangibile
decât gândurile și sentimnetele, și, în general sunt mai ușor de accesat. Iar pentru
cei care au tendința de a analiza situațiile excesiv îi va ajuta "să-și iasă din cap".
În cele din urmă, corpul ancorează atenția în momentul prezent, pentru că
trupul este întotdeauna aici și acum. Și chiar dacă senzațiile fizice declanșează
amintiri despre sau din trecut, e posibil să înveți să experimentezi aceste gânduri
ca pe evenimente mentale care au loc în prezent.
Atunci când ne concentrăm intens asupra momentului prezent - asupra a ceea ce
se întâmplă în corpurile noastre, în mintea noastră și în jurul nostru - ne sporim
capacitatea de a fi flexibili din punct de vedere psihologic. Acest proces este
denumit mindfulness, care nu este altceva decât rafinarea atenției acordată
momentului prezent. Sigur, atitudinea mindful nu apare de la sine, în special în
societatea noastră actuală cu ritmul vieții ultra rapid și hiper-responsabil. Pentru
a fi deschis și prezent este nevoie de renunțarea măcar parțială la control. În loc
să luptăm sau să controlăm durerea și disconfortul sau amintirile neplăcute, e
important să ne orientăm spre lucrurile dificile și dureroase, dar cu înțelegerea
faptului că nu avem capacitatea de a ne controla realmente mintea sau emoțiile,
ci doar modul în care reacționăm, ne comportăm și le răspundem .
Tehnica mindfulness ne ajută să cultivăm calități ca tolerarea afectului, cât și
autoacceptarea, reușind astfel să facem față durerii și suferinței emoționale. O
dată ce învățăm să ne confruntăm direct cu durerea, fără să ne mai temem de
aceasta și să o urâm sau respingem, devenim mai curioși de ce are să ne ofere sau
să ne comunice și cu pași mici să ne îndreptăm spre a o accepta în viața noastră
interioară. Căci paradoxal o astfel de acceptare determină și apariția unei
schimbări pozitive.
Putem controla ceea ce facem și tot ceea ce facem ar trebui să ne îndrepte spre
valorile noastre. Odată ce acceptăm durerile și dificultățile ce vor apărea pe
parcurs, odată ce gândurile inutile au fost golite de realitate și ne conectăm cu
momentul prezent și cu sinele nostru actual, odată ce ne identificăm valorile,
pasul următor este să-l facem efectiv și vom ști că l-am făcut văzând amprenta sa
pe pământ, asta înseamnă că am înaintat. Evitarea înseamnă să te învârți într-un
cerc tot mai adânc până devine o spirală, apoi o gaură care treptate crește și
crește afundându-ne în ea.
Când apar probleme cu acceptarea se poate apela la sistemul de valori pentru a
scoate la iveală sensul acestor suferințe, pentru că odată ce acestea sunt înțelese
sunt și mai suportabile. De multe ori, ceea ce este cel mai semnificativ pentru
fiecare este conținut în durerile sale, o cale scurtă de identificare a valorilor
personale.
Întreaga idee din spatele terapiei prin acceptare și angajament este că procesul de
terapie va ajuta pe oricine suferă să devină mai flexibil din punct de vedere
psihologic. Prin dezvoltarea abilităților de auto-observare, recunoașterea a ceea
ce sunt de fapt gândurile, acceptare, contactul cu momentul prezent, implicarea
sinelui actual, identificarea valorilor și acționare, viața poate deveni mai bogată și
mai semnificativă.
Adoptarea unui mod diferit de a gestiona suferința nu este ușor. Cea mai mare
dificultate a noastră este de a îmbrățișa paradoxul acceptării. Instinctul nostru
al tuturora este să fugim cât mai departe de durere, să o evităm total dacă e
posibil. Și a te feri de durere e ceva de înțeles și aproape reflex.
Problema este că ferindu-ne de durere, ne ferim de viață. Durerea este vie,
ferindu-ne de ea ajungem să ne retragem, să ne închidem în noi și să ne
deconectăm de la noi și ceilalți. Iar adevărul este că o dată cu ea ne restricționăm
accesul și la celelalte emoții, fie și ele pozitive. Când o lăsăm în viața noastră și îi
tolerăm prezența oricât de greu ne-ar fi de multe ori, descoperim și bogățiile cu
care vine la pachet și suntem recompensați cu sentimentul că viața noastră nu
mai este dominată doar de durere, ci suntem invadați de o multitudine de trăiri și
sentimente și astfel devenim vii.
Acceptarea ne este tot timpul la dispoziție, iar psihoterapia prin acceptare și
angajament poate ghida și sprijini pe oricine se află în dificultate, trebuie doar să
ridice mâna și să ceară ajutor.
Bibliografie
Germer, K. Christopher (2016). Mindfulness în psihoterapie, Editura Trei,
București.
Eifert, H. Georg, Forsyth, John P., Hayes, C. Steven (2005). Acceptance and
Commitment Therapy for Anxiety Disorders. A Practitioner`s Treatment Guide
to Using Mindfulness, Acceptance and Values Based Behavior, New Harbinger
Publications, Inc.