Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ


,, JUSTINIAN PATRIARHUL’’

PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

STUDENT: Spătărelu Mihai Iulian


ANUL: I
GRUPA: 7

Conf. univ .dr. Victorița Trif


1. Cooperarea între paradigmele de polarizare din ,,Psihologia
Educației ’’, este posibilă deoarece , nici o psihologie , indiferent cât ar fi
de utilă sau neinteresantă , nu poate răspunde problemelor reale din viață
dacă nu se află într-o relație apropiată care să o definească una pe
cealaltă.
2.1 În acest caz este vorba despre condiționarea reacțiilor emoționale.
Se pare că respectiva doamnă, trăiește câteva clipe în însingurarea ei , timp în
care are loc mustrarea de conștiință , și mai cu seamă mediul care se
formează în spațiul imaginației îi provoacă diferite voințe către scaunul de
spovedanie ce îi stă înainte, dorind schimbarea.
2.2 În ceea ce privește avortul, în textul suport este înfățișată imaginea
mărturisirii conștiinței treze la adevărata sa valoare , anume realitatea că ceea
ce s-a comis este grav , iar înaintea lui Dumnezeu , această faptă , chiar dacă
este făcută din firea femeii sau toate celelalte avorturi au fost făcute la
îndemn , acest gest care în sine este un păcat trebuie mărturisit .
2.3 În text observăm în prim-plan , că atât psihologic cât și duhovnicește,
se pune în expozițiune aflarea și afișarea problemei, în cazul de față regretul
avortului.
Mai departe persoanei i se aduc la cunoștință cauzele care provoacă
actualele simptome. În continuare este adusă în discuție soluția problemei ,
ca urmând mai curând să se adauge și: psihologic vorbind un anume
tratament , iar în textul de față norme duhovnicești în raport cu viața
spirituală , conturată de diferite practici spre restricția repetării greșelii.
2.4 În desfășurarea consilierii persoanei din textul suport , aș discuta
despre firescul ce definește ființa mamei. Pe parcursul discuției aș scoate în
evidență dorințele și faptele mamei model , raportându-mă la diferite modele
ale trecutului și întărind ideea că copilul trebuie iubit până la jertfă .
2.5 Ce se simte în momentul în care, conștientizezi că ai luat libertatea
unui suflet de a veni în lume?
2.6 Îndemnăm a nu face gesturi care să pună în pericol viața ei și a
fătului. Ridicăm moralul la aspectul frumos al faptului că mama se va mântui
prin naștere de prunci , și că este datoare spre a oferi afecțiune precum a
primit și ea , totodată explicăm că acest fenomen fizic al femei de a rămâne
însărcinată nu stă la alegerea pruncului , iar el nu este vinovat de apariția sa
în lume.
3.Teoria lui Maslow
Face referire la diferite trebuințe ale unei persoane:
-trebuințe de confidențialitate:Omul de echilibru emoțional
-trebuințe de iubire și apartenență la grup
-trebuințe fiziologice:Omul este alcătuit din trup și suflet, drept pentru care
are nevoie de hrană sufletească, cât și materială
-trebuințe estetice
-trebuințe cognitive:Fiecare persoană are dorința de a cunoaște lucruri, de a
explora etc.
Aceste trebuințe sunt necesare pentru o persoană pe toată durata vieții sale pe
acest Pământ, dar sunt anumite etape ale unui om în timpul vieții sale când o
oarecare trebuință este mai mare ca intensitate decât alta.

4.1 În izolare m-am folosit de diferitele dispozitive care asigurau


întâlnirea cu respectivele cadre didactice, și am învățat prin habituare ca metodă
de rutină.
4.2 În programul de învățare s-a modificat timpul rezervat odihnei ,
acesta crescând din cauza efortului depus în fața electronicelor.
4.3 Adăugarea timpului de odihnă și timpul pentru servirea mesei.
4.5 Strategia de învățare a fost notarea informației , urmată de
aprofundarea acesteia.

5 Cea mai importantă traumă din izolare a fost dezamăgirea , starea


care te face să pierzi speranța și încrederea în oameni. Durerea mare s-a găsit în
rândul oamenilor , care erau cu totul speriați , și respingerea acestora în rândul
comunicării. În opinia termenul de distanțare socială este greșit, deoarece ceea
ce se întâmplă în jurul nostru este doar o distanțare fizică.
Am trecut ușor peste situație pentru că viața în Biserică m-a ținut
cald în credința că toate sunt în mâna Stăpânului și va fi bine.
Privind în urmă consider că totul m-a făcut mai puternic și m-a întărit în
credință.
6 Motivația de tip intrinsec , face referire la manifestarea care este
cârmuită de anumite recompense interne.
Motivația de tip extrinsec , face referire la practicarea unei activități ,
cu scopul de a primi ceva recompense venite dintr-un plan extern.
7 Problemele de comunicare din izolare au fost acelea că nu am putut
vedea bine expresia feței persoanei cu care eram în discuție, și frica
altora de a mai vorbi.
>> Prietenul meu Creangă, dat fiind faptul prieteniei noastre și al
sfătuirilor , și al împărtășirii emoțiilor prin scrieri , mărturisesc că ești
singurul în care am încredere , căci tu stai aproape de mine și în situații
critice in viață când mă simt însingurat<<.
Limbaj deschis în care să îmi arăt expresia feței , și arătând modele
practice, ca văzând că există și probleme mai grave să se liniștească.
8 Ne putem exprima iubirea prin gesturi și cuvinte calde care să
mângâie suferința acelei persoane, oferind tot sprijinul nostru moral și
afectiv în situații limită.
Aș alege să pictez ceva care să îmi readucă aminte de vremea de
dinainte , raportându-mă la un peisaj respectiv pictură de icoană.

S-ar putea să vă placă și