Venele sunt vasele prin care sângele se întoarce la inimă.

Numărul venelor fiind mai mare decât cel al arterelor

conţin o cantitate de trei ori mai mare de sânge decât cea existentă în artere.
Proprietăţile venelor sunt extensibilitatea şi motricitatea.
Extensibilitatea permite ca venele să fie adevărate rezerve de sânge, fiind considerate vasele capacităţii.
Venele pot cuprinde volume variate de sânge fără ca presiunea venoasă să varieze. Această proprietate este foarte
evidentă în anumite teritorii (splină, ficat, ţesut subcutanat) şi
reprezintă substratul anatomic al funcţiei de organe de depozit a sângelui.
Motricitatea este proprietatea venelor de a-şi schimba calibrul şi de a rezista în faţa unor presiuni
hidrostatice mari. Mobilizarea sângelui stagnant din organele de rezervă se realizează prin contracţia venulelor din
aceste organe, în caz de efort fizic, când este nevoie de mai mult sânge circulant care să asigure transportul
oxigenului şi al substanţelor nutritive spre muşchii în activitate.
Presiunea sângelui din vene este foarte redusă şi scade de la capătul venos al capilarului (12 mm Hg) spre
atriul drept, unde presiunea este egală cu 0 sau chiar -1 mm Hg.
Factorii circulaţiei venoase.
Întoarcerea sângelui la inimă este determinată de următorii factori:
-Forţa de contracţie a inimii este principala cauză a întregii circulaţii a sângelui. Deşi ea
scade foarte mult la trecerea prin arteriole şi capilare, mai rămâne o forţă reziduală suficientă să împingă sângele
venos înapoi spre inimă.
-Aspiraţia cardiacă. Cordul exercită atât o aspiraţie sistolică, în timpul fazei de expulzie ventriculară, când
planşeul atrioventricular coboară şi volumul atriilor se măreşte, cât şi o aspiraţie diastolică (scăderea bruscă de
presiune la nivelul atriilor în momentul deschiderii valvulelor atrioventriculare).
-Aspiraţia toracică. Între cele două foiţe pleurale există tot timpul o presiune mai joasă
decât presiunea atmosferică cu 2 mm Hg în expiraţie şi cu 6 mm Hg în inspiraţie.
-Presa abdominală. În cavitatea abdominală este o presiune pozitivă care se exercită şi asupra venelor de la
acest nivel. În inspiraţie diafragma coboară şi determină creşterea presiunii abdominale. Sângele se va deplasa spre
torace unde presiunea venoasă este mai joasă.
-Gravitaţia favorizează întoarcerea sângelui din teritoriile situate deasupra atriului drept, dar împiedică
revenirea sângelui din teritoriile aflate dedesubt. De aceea statul în picioare este dăunător pentru circulaţia de
întoarcere, presiunea din venele membrelor inferioare creşte mult şi solicită pereţii venelor care pot ceda, venele se
dilată şi apar varicele. Dacă individul stă culcat, sângele circulă la fel de uşor atât în venele capului cât şi în cele ale
membrelor inferioare.
Circulatia capilara
Capilarele sunt ramificaţiile cele mai fine ale arborelui vascular. Deşi în capilare se află doar 5% din volumul
sangvin, rolul lor este deosebit de important deoarece acesta reprezintă sângele care participă direct la schimburile
nutritive cu ţesuturile.
Lungimea medie a capilarului este de 0,5 mm.
Numărul capilarelor este foarte mare; un mm3 de ţesut muscular conţine 1.000 de capilare iar la muşchii antrenaţi
ajunge la 3.000.
Grosimea peretelui capilar în medie este de un micron.
Proprietăţile capilarelor sunt două: permeabilitatea şi motricitatea.
Permeabilitatea asigură trecerea bidirecţională, între sânge şi ţesuturi a substanţelor dizolvate; apa şi substanţele cu
moleculă mică dizolvate în plasmă trec în ţesuturi, iar dinspre ţesuturi difuzează reziduurile metabolice.
Motricitatea permite schimbarea lumenului capilarului în funcţie de activitatea metabolică tisulară. În mod normal
numai o parte din numărul capilarelor sunt deschise (cu sfincterul precapilar relaxat), restul sunt colabate (turtite).
Viteza circulaţiei capilare este de 0,5 mm/s, de o mie de ori mai redusă ca în aortă. Prin aceasta este favorizat
schimbul de substanţe.
Presiunea sângelui în capilare este, de asemenea, scăzută şi variază de la 35 mm Hg la capătul arteriolar, la 12 mm
Hg la capătul venos al capilarului.

Reglarea circulaţiei capilare se face prin mecanisme generale şi locale. Mecanismele locale sunt predominant
umorale, iar mecanismele generale sunt predominant nervoase
Circulatia limfatica
Este circulatia secundara care dreneaza in vene. Repreznta calea derivata cu drenaj a plasmei interstitiale restante
spre torentul sanguin de intoarcere al marii circulatii.
Limfaticele sunt “vene modificate”.
Componente:

1
Capilarile limfatice: functionand ca niste mici varve care permit trecerea intrun singur sens pentru apa si particule.
Vasele limfatice: vase cu diametru crescator pana la vase mari cu valve si marele colector limfatic care se varsa in
vene.
Ganglionii limfatici: din punct de vedere structural acestia sunt structuri speciale in care se deschid si de la care
pleaca vase limfaice. Roluri: Filtrarea limfei de bacterii si impuritati. Produc si depoziteaza limfocite si anticorpi
avand rol in imunitate.
Functiile circulatiei limfatice:
Drenaj: datorita permiabilitatii mari, proteinele, lipidele, corpii straini trec din interstitiu in circulatia limfatica, iar de
aici, structurile cu o valoare functionala sunt reintegrata in circulatia sistemica.
Dreneaza si catabolitii care nu au fost preluati din circulatia venoasa cca. 10%.
Aparare: impotriva bacteriilor, celulelor daunatoare, virusurilor, sunt retinute si distruse in ganglionii limfatici prin
reactii locale de aparare nespecifica (inflamatii si fagocitoza) si specifice (anticorpi geneza).
Transport: se adreseaza constituentilor plasmei interstitiale si substantelor nutritive reabsorbite de la nivelul
mucoasei gastro – intestinale. Ex: grasimile sunt absorbite la nivelul tubului digestiv doar sub forma de
chilomicroni.
Compozitia si proprietati a limfei: este o fractie de plasma interstitiala cu o compozitie similara ei dar saraca in
proteine si bogata in lipide, mai ales dupa pranzuri cand capata o culoare galbena pana la lactescent.
Debite si factori de scurgere: debitul de formare si de scurgere la nivelul canalululi toracic este cca. 100 ml/ora dar
crste de 3 – 4 ori dupa mese. Cantitate la 24/ore este de 2 – 4 l.
Factorii care asigura circulatia limfatica: circulatia limfatica este centripate unidirectionala
Pompa cardiaca – gradientul presional de 3 – 4 mm/Hg intre teritoriul limfatic si cel central.
Crestere presionala tisulara si a plasmei interstitiale prin contractie musculara.
Compresia pielii
Pulsatia arterelor
Presiuea capilara marita
Prezenta valvelor la mica distanta pe toata lungimea vasculara obliga limfa sa se deplaseze doar intrun singur sens,
spre vene.
Circulatia limfatica poate varia: crescand – efort, caldura.-decrescand – conditii de repaus al aparatului locomotor
cu risc de staza sau edeme.