OPTICA GEOMETRICĂ

Optica studiază modul de producere a fenomenelor luminoase, legile de propagare a

luminii, interacțiunea acesteia cu substanța, metode de măsurarea a mărimilor caracteristice luminii.
Optica se împarte în: optica geometrică, optica ondulatorie, optica fotonică.
Optica ondulatorie studiază fenomene care se explică pe baza caracterului ondulatoriu al
radiației luminoase. Fenomene care confirmă teoria ondulatorie: dispersia, difracția, interferența și
polarizarea luminii.
Optica fotonică studiază fenomene ce se bazează pe caracterul corpuscular al luminii.
Optica geometrică (optica razelor) studiază legile de propagare a luminii în medii
transparente și schimbarea direcției de propagare, pe baza conceptului de rază de lumină. Optica
geometrică reprezintă cazul limită al opticii, în care se neglijează natura ondulatorie a luminii, deci
și fenomenele de caracteristice (difracție, interferență).

Definirea unor concepte

1. Raza de lumină se defineşte ca direcţia de propagare a luminii

2. Fasciculul luminos reprezintă un ansamblu de raze de lumină care se propagă în acelaşi
sens.
Fasciculele de lumină pot fi:
Conice (sau izogene, sau omocentrice)
- convergente: razele se întâlnesc într-un punct.

- divergente: razele de lumină pleacă dintr-un punct.

Paralele (cilindrice): razele sunt paralele.

Fascicule paraxiale – fascicule foarte înguste, învecinate axei de simetrie al sistemului optic, foarte
puțin înclinate față de aceasta.
Aproximația paraxială (gaussiană) constă în folosirea unor fascicule paraxiale, pentru care
unghiul α format de fascicul cu axa de simetrie este foarte mic.
α ≤ 0,1 rad → sinα=tgα=α și cosα=1
3. Indicele de refracţie absolut al unui mediu transparent, omogen și izotrop este, prin
definiţie, raportul dintre viteza de propagare a luminii în vid şi viteza de propagare a luminii în
mediul respectiv.
c c
n= → v=
v n
Viteza de propagare a luminii în vid c=3 ∙ 108 m/s este o constantă universală și este viteza
maximă de propagare.
n este adimensional și supraunitar n>1
Pentru vid n=1, pentru aer n=1,00029.
Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 1
 Un mediu este cu atât mai refringent cu cât indicele de refracție absolut este mai mare.

4. Indice de refracție relativ al unui mediu față de alt mediu reprezintă raportul
indicilor de refracție absoluți ai celor două medii.
n
n21= 2
n1
Obs. Indicele de refracție absolut al unui mediu este indicele de refracție relativ al mediului
respectiv față de vid (aer).

5. Drumul optic este egal cu drumul geometric care ar fi parcurs de lumină în vid în acelaşi
timp în care lumina parcurge același drum printr-un mediu optic.
(L) = n · L
L– lungimea drumului geometric parcurs de lumină într-un mediu cu indicele de refracţie n.
(L)- drumul optic
Cele două drumuri coincid în vid.

Principiile opticii geometrice

1. Principiul propagării rectilinii a luminii

Între două puncte dintr-un mediu transparent, omogen şi izotrop, lumina se propagă în linie
dreaptă până la întâlnirea unui obstacol sau a unui alt mediul .
Obs. Mediu omogen – constantele de material au aceeași valoare în orice punct; mediu
izotrop – constantele de material au aceeași valoare în toate direcțiile.
2. Principiul reversibilităţii razelor de lumină
Lumina care se propagă de-a lungul unei raze într-un sens, se propagă de-a lungul aceleiași
raze și în sens contrar.
Drumul parcurs de o rază de lumină este același, indiferent de sensul în care este parcurs.
3. Principiul independenţei fasciculelor de lumină
Razele de lumină se pot intersecta fără a interfera, continuându-şi propagarea în mod
independent.
Dacă un fascicul de lumină este împărțit în mai multe fascicule, atunci acțiunile acestora
sunt independente.
4. Principiul lui Fermat
Lumina se propagă între două puncte astfel încât drumul său optic să fie minim. (intervalul
de timp necesar propagării să fie minim)

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 2

 Reflexia luminii

La suprafața ce separă două medii optice diferite au loc simultan fenomenele de reflexie și
refracție. Fasciculul luminos este parțial reflectat și parțial refractat. În funcție de proprietățile
mediilor, există cazuri când unul din cele două fenomene este mai slab și poate fi neglijat.
Definiţie: Fenomenul de schimbare a direcţiei de propagare a luminii şi de întoarcere
parțială în mediul în care se află atunci când întâlneşte suprafaţa de separare dintre două medii
diferite, se numeşte reflexia luminii.
Punctul în care raza incidentă atinge suprafața de separare a mediilor se numește punct de
incidență.
Unghiul de incidență i este unghiul format de raza incidentă cu normala la suprafața de
separare în punctul de incidență.
Unghiul de reflexie i , este unghiul format de raza reflectată cu normala la suprafața de
separare în punctul de incidență.

Legile reflexiei (stabilite experimental de Descartes):

1.Raza incidentă, raza reflectată şi normala la suprafaţa de separare în punctul de incidenţă
se află în acelaşi plan (planul de incidenţă) / sunt coplanare.
2.Unghiului de reflexie este numeric egal cu unghiul de incidenţă.

Obs. Viteza de propagare a luminii reflectate este egală cu viteza de propagare a luminii
incidente.

Reflexia dirijată (regulată) este reflexia pe o suprafață perfect plană, netedă și lucioasă
când un fascicul de lumină paralel incident pe suprafață rămâne tot paralel după reflexie. Reflexia
pe suprafața unei oglinzi este dirijată.
Reflexia difuză este reflexia pe o suprafață cu mici denivelări, când un fascicul paralel
incident pe suprafață este împrăștiat în toate direcțiile după reflexie. Reflexia pe o foaie de hârtie
este difuză.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 3

 Refracţia luminii

Definiţie: Fenomenul de schimbare a direcţiei de propagare a luminii atunci când lumina

străbate suprafaţa de separare dintre două medii transparente diferite, se numeşte refracţia luminii.

Legile refracţiei:
1. Raza incidentă, raza refractată şi normala la suprafaţa de separare în punctul de incidenţă
se află în acelaşi plan (planul de incidenţă) / sunt coplanare.
2. Raportul dintre sinusul unghiului de incidenţă şi sinusul unghiului de refracţie este o
constantă pentru o pereche dată de medii transparente, omogene şi izotrope.
sini
=n21 (legea Snellius-Descartes)
sinr

n2
n21= este indicele de refracţie relativ al mediului 2 faţă de mediul 1
n1
n2 - indicele de refracție absolut al mediului de emergență
n1 - indicele de refracție absolut al mediului de incidență

Legea refracției se mai poate scrie: n1 sini=n 2 sinr

Produsul dintre indicele de refracție al mediului și sinusul unghiului făcut de raza de lumină
cu normala la suprafața ce separă două medii transparente este un invariant (constant).

c sini n2 v 1
Deoarece n= → = =
v sinr n1 v 2

Dacă mediul al doilea este mai refringent (optic mai dens) decât primul mediu, atunci r <i și
raza refractată se apropie de normală. Viteza luminii refractate este mai mică decât viteza luminii
incidente.
Dacă mediul al doilea este mai puțin refringent (optic mai puțin dens), atunci r >i și raza
refractată se depărtează de normală. Viteza luminii refractate este mai mare decât viteza luminii
incidente.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 4

 Lama cu fețe plan-paralele

Lama cu fețe plan-paralele reprezintă un mediu optic transparent, omogen și izotrop

mărginit de două suprafețe plane, având o grosime d și indice de refracție n.

O rază de lumină SI cade pe fața A in punctul de incidență I pe. În punctul I are loc simultan
o reflexie și o refracție . Raza refractată II' se apropie de normală. În punctul I' aflat pe fața B are loc
o noua reflexie și refracție a razei care iese în aer depărtându-se de normală. Raza care a suferit
doua refracții succesive se numește raza emergentă, iar unghiul pe care-l formează cu normala i' se
numește unghi de emergență.
Raza emergentă rămâne paralelă cu raza incidentă și este deviată față de raza incidentă cu
valoarea δ.
Dacă lama se află în aer, expresia deplasării δ este:

δ =dsini ∙(1− √ 1−¿ 2 i )

√n 2−sin2 i
Deplasarea razei emergente depinde de unghiul de incidență, de grosimea lamei și de
indicele de refracție absolut al lamei.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 5

 Reflexia totală a luminii

Atunci când lumina trece dintr-un mediu mai refringent într-un mediu mai puțin refringent,
pe măsură ce unghiul de incidență crește se mărește și unghiul de refracție.
Unghi limită l reprezintă unghiul minim de incidenţă pentru care unghiul de refracție devine
o
90 iar raza refractată se propagă de-a lungul suprafeței de separare.
Valoarea unghiului limită depinde numai de indicii de refracție ai celor două medii.
n
n1sinl¿ n2 sin 90 → sinl= 2
n1
Pentru unghiuri i>l, nu mai există refracția și raza de lumină se reflectă total.
Reflexia totală reprezintă fenomenul de întoarcere a luminii în mediul de propagare atunci
când întâlnește un mediu mai puțin refringent sub un unghi de incidență mai mare decât unghiul
limită.

Aplicații ale reflexiei totale:

 șlefuirea diamantelor; fețele diamantului sunt astfel tăiate încât lumina care pătrunde
în el să se reflecte total și să iasă din diamant prin unele porțiuni cu o strălucire mult
mai mare.
 fibra optică
 mirajul optic; razele de lumină se reflectă total pe straturile de aer cald și determină
ca pe suprafața solului să se formeze imaginea cerului.
n aer rece >n aer cald

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 6

 Prisma optică

Prisma optică este un mediu transparent, omogen și izotrop mărginit de două suprafețe plane
care formează între ele un unghi diedru (unghiul prismei sau unghi refringent). Dreapta după care se
intersectează cele două suprafețe se numește muchia prismei. Orice plan perpendicular pe muchia
prismei determină o secțiune principală în prismă.

SI – rază incidentă
I´R – rază emergentă

Formulele prismei
sini=nsinr
nsin r , =sin i ,
A=r +r ,
δ =i+i , −A

n - indicele de refracție relativ al mediului prismei față de mediul în care se află prisma
δ – unghi de deviație (unghiul format de direcția razei incidente cu direcția razei emergente)

Observație: Dacă indicele de refracție al mediului prismei este mai mare decât indicele de
refracție al mediului în care se află prisma atunci, în formulele prismei, unghiul prismei devine:
A=r−r ,
δ = A−(i+i , )

Dacă variază unghiul de incidență variază și unghiul de deviație, acesta luând valori mai
mari decât o anumită valoare minimă.
Unghiul de deviație minimă se obține atunci când există o simetrie între raza incidentă și
raza emergentă, adică i=i , și r =r , , ceea ce înseamnă că raza de lumină din interiorul prismei este
paralelă cu baza BC a prismei.
δ min =2i− A
A=2r

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 7

 Indicele de refracție absolut al prismei (n) poate fi calculat prin măsurarea unghiului de
deviație minimă. Dacă prisma se află în vid/aer pentru care n1 =1, se obține:

A+δ min
sin
2
n=
A
sin
2

Condiția de emergență a razelor din prismă

Condiția ca o rază de lumină care pătrunde în prismă sub un unghi de incidență i să poată
ieși prin fața AC este :
1
A ≤ 2l, unde l=arcsin
n
l – unghiul limită al prismei

Obs: Pentru ca orice rază care pătrunde în prismă să iasă din prismă trebuie ca:
sini
r , ≤ l→ A−r ≤l → A−l≤ r →sin ⁡( A−l) ≤ sinr → sin ⁡( A−l)≤
n
Relația este valabilă pentru orice valoare a unghiului de incidență, deci și pentru
i=0 → A ≤l
Pentru ca nici o rază care pătrunde în primă să nu mai iasă din prismă trebuie ca:
sini
r , >l→ A−r >l→ A−l>r → sin ⁡( A−l)> sinr → sin ⁡( A−l)>
n
Relația este valabilă pentru orice valoare a unghiului de incidență, deci și pentru i=90 o →
sin( A−l)> sinl → A>2 l. (raza de lumină se reflectă total pe fața AC)

Prisma cu reflexie totală are secțiunea un triunghi dreptunghic isoscel ABC (unghiul
prismei A=45o).
Dacă raza de lumină este incidentă normal pe una din catete AB, pe fața AC se produce
reflexia totală iar raza de lumină este deviată cu 90o. O astfel de prismă se folosește în construcția
periscopului cu prisme. Dacă raza de lumină este incidentă normal pe ipotenuza AC, raza de lumină
este deviată cu 180o. O astfel de prismă se folosește în construcția binoclului.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 8

 Lentile

Lentila este un mediu optic transparent, omogen și izotrop, mărginit de două suprafețe
(dioptri) sferice sau de o suprafață sferică și una plană.
Lentilele convergente (pozitive) transformă un fascicul paralel de raze într-un fascicul
convergent. Ele sunt mai groase la mijloc și mai subțiri la margini.
Lentilele divergente (negative) transformă un fascicul paralel de raze într-un fascicul
divergent. Ele sunt mai groase la margini și mai subțiri la mijloc.

Elementele unei lentile

1. Vârfurile celor două suprafețe V1, V2
2. Centrele de curbură ale celor două suprafețe
3. Razele de curbură ale celor două suprafețe R1, R2
4. Axa optică principală: axa de simetrie a lentilei care trece prin centrele de curbură ale
suprafețelor sferice
5. Centrul optic O: punctul de pe axa optică principală prin care raza de lumină se propagă
nedeviat.
6. Axa optică secundară: orice dreaptă care trece prin centrul optic fără să fie axă
principală.
7. Grosimea lentilei d
O lentilă este considerată subțire dacă grosimea ei este mult mai mică decât razele ei de
curbură care o delimitează. În acest caz vârfurile suprafețelor coincid cu centrul optic.
8. Focarul obiect F1 este punctul de pe axa optică principală de la care razele (sau
prelungirile lor) pornesc divergent și după refracție se propagă paralel cu axa optică principală,
imaginea fiind situată la infinit. Planul care trece prin focarul obiect, perpendicular pe axa optică
principală se numește plan focal obiect.
9. Focarul imagine F2 este punctul de pe axa optică principală în care se strâng razele (sau
prelungirile lor) provenite de la un fascicul paralel cu axa optică principală. Planul care trece prin
focarul imagine, perpendicular pe axa optică principală se numește plan focal imagine.
Focarele lentilei convergente sunt reale. Focarele lentilei divergente sunt virtuale.
Pentru lentila divergentă focarul imagine se află în stânga lentilei.
Focarele se află de o parte și de alta a lentilei, la egală distanță de centrul optic.
10. Distanța focală f: distanța de la unul din focare la centrul optic.
11. Convergența C: inversul distanței focale.
1
C=
f
Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 9
 [ C ] SI =m−1=1 dioptrie
Dioptria reprezintă convergența unei lentile cu distanța focală de un metru.

Formulele lentilelor (valabile numai pentru lentile subțiri și în aproximația fasciculelor

paraxiale)
1. Formula fundamentală a lentilelor (relația punctelor conjugate)
1 1
− =( n21−1 ) ∙¿ )
x2 x 1
n21- indicele de refracție relativ al mediului lentilei față de mediul în care se află lentila
n
n21= L
nM
x 1 - distanța de la obiectul luminos la lentilă
x 2 - distanța de la imagine la lentilă
R1 - raza de curbură a primei suprafețe sferice a lentilei (față de direcția luminii incidente)
R2 - raza de curbură a celei de-a doua suprafețe sferice a lentilei
Obs. Proprietatea unei lentile de a fi convergentă sau divergentă nu este specifică numai
lentilei, depinde și de mediul în care se află lentila.

y 2 x2
2. β= =
y 1 x1
β – mărire liniară transversală-raportul dintre dimensiunea liniară transversală a imaginii și
dimensiunea liniară transversală a obiectului, măsurate perpendicular pe axa optică principală.

3. Distanța focală a unei lentile

1
f=
1 1
( n21−1 ) ∙( R − R )
1 2

Relația punctelor conjugate devine formula lentilelor:

1 1 1
− =
x2 x 1 f
Obs. Dacă lentila este introdusă într-un mediu cu indicele de refracție absolut egal cu cel al
lentilei, distanța focală devine infinită.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 10

 1 nL 2
Distanța focală a unei lentile biconvexe: =( −1)
f nM R
1 nL 1
Distanța focală a unei lentile planconvexe: =( −1)
f nM R
1 nL
Distanța focală a unei lentile biconcave: =
f nM(−1 (
−2
R ))

1 nL
Distanța focală a unei lentile planconcave: =
f nM (
−1 (
−1
R
))
4. Relația lui Newton
d o ∙ d i=f 2
d o - distanța de la obiect la focarul obiect
d i - distanța de la imagine la focarul imagine

Convenție de semn
Lumina se propagă de la stânga la dreapta. Prima suprafață a sistemului optic este așezată în
stânga.
Toate segmentele orientate de-a lungul axei optice principale de la centrul optic spre dreapta
sunt pozitive și cele măsurate spre stânga sunt negative. Toate segmentele perpendiculare pe axa
optică principală orientate deasupra axei sunt pozitive iar cele orientate sub axă sunt negative. Raza
de curbură este pozitivă dacă centrul de curbură al suprafeței se află în dreapta suprafeței și este
negativă dacă centrul de curbură se află în stânga suprafeței.
Pentru lentilele convergente distanța focală este pozitivă iar pentru lentilele divergente
distanța focală este negativă.
Pentru lentilele convergente convergența este pozitivă iar pentru lentilele divergente
convergența este negativă.

Formarea imaginilor în lentile

Pentru a stabili poziția și mărimea imaginii unui obiect într-o lentilă se trasează trei raze
principale:
- o rază paralelă cu axa optică principală care se refractă prin focarul imagine
- o rază care trece prin centrul optic și nu este deviată
- o rază care trece prin focarul obiect și care se refractă paralel cu axa optică principală
Imaginile care se formează la intersecţia razelor se numesc reale. Imaginile care se formează
la intersecţia prelungirilor razelor se numesc virtuale. Imaginile virtuale nu se pot proiecta pe un
ecran.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 11

 Obs. Atunci când obiectul se apropie de lentila convergentă, imaginea lui se depărtează de
lentilă. Când obiectul se află în focar imaginea se află la infinit.
Apropiind în continuare obiectul de lentila convergentă, imaginea devine virtuală și se
apropie de lentilă din spatele ei. Imaginea ajunge pe lentilă când obiectul este plasat pe lentilă.

Pentru un obiect real, lentilele convergente formează imagini reale dacă obiectul este situat
între focar și infinit, respectiv imagini virtuale, drepte și mai mari decât obiectul dacă obiectul se
află între focar și lentilă.
Pentru un obiect real, lentilele divergente formează numai imagini virtuale, drepte și
micșorate indiferent de poziția obiectului.

Pentru un obiect virtual, indiferent de poziția obiectului, lentilele convergente formează

întotdeauna imagini reale, drepte și micșorate.
Pentru un obiect virtual, lentilele divergente formează imagini reale, drepte și mărite, dacă
obiectul este situat între focarul obiect și lentilă, respectiv imagini virtuale, răsturnate dacă obiectul
este situat între focarul obiect și infinit, mărite pentru x1¿ 2 f și micșorate pentru x1¿ 2 f .

În cazul imaginilor reale x 1< 0 și x 2> 0.

Imaginile reale sunt răsturnate, y 2 <0 iar β <0.
În cazul imaginilor virtuale x 1< 0 și x 2< 0.
Imaginile virtuale sunt drepte, y 2 >0 iar β >0.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 12

 Sisteme de lentile subțiri

Un sistem de lentile este format din două sau mai multe lentile subțiri centrate (au aceeași
axă optică principală).

1. Sistem de lentile aflate la o anumită distanță între ele

În acest caz, imaginea formată de prima lentilă devine obiect pentru a doua lentilă, iar
imaginea formată de a doua lentilă devine obiect pentru a treia lentilă, etc.
Dacă una din lentilele sistemului formează o imagine reală, aceasta devine obiect real pentru
lentila următoare.
Dacă una din lentilele sistemului formează o imagine virtuală , aceasta devine pentru lentila
următoare obiect real sau obiect virtual.

2. Sistem de lentile alipite (alocate)

Distanța focală F a unui sistem format din n lentile alipite este:
n
1 1 1 1 1
= + + …→ =∑
F f1 f2 F k=1 f k
Convergența C a unui sistem format din n lentile alipite este egală cu suma algebrică a
convergențelor lentilelor din sistem.
n
C=∑ C k
k=1

Convergențele lentilelor din sistem pot fi pozitive sau negative.

Mărirea liniară transversală a unui sistem format din n lentile alipite este:
β=β 1 ∙ β 2 ∙ … … ∙ βn

3. Sistem afocal (telescopic) de două lentile

Un sistem afocal (telescopic) este format din două lentile la care focarul imagine al primei
lentile coincide cu focarul obiect al celei de a doua lentile.
Într-un sistem afocal, orice fascicul incident paralel cu axa optică principală va ieși din
sistem tot paralel cu axa optică principală, fiind doar deplasat față de fasciculul incident.
3.1Dacă sistemul afocal este format din două lentile convergente, distanța dintre lentile d
este egală cu suma distanțelor focale ale celor două lentile.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 13

 d=f 1 + f 2
y ,2 −f 2
iar β= =
y1 f 1
β <0
Dacă sistemul afocal este format doar din lentile convergente el produce răsturnarea
imaginii.
3.2 Dacă sistemul afocal este format dintr-o lentilă convergentă ( f 1> 0) și una divergentă (
f 2< 0)
|f 2|< f 1 șid =f 1 −|f 2|
β >0
Sistemul formează o imagine dreaptă și mai mică decât obiectul, y 2 < y 1

3.3 Dacă sistemul afocal este format dintr-o lentilă divergentă ( f 1< 0) și una convergentă (
f 2> 0)
|f 1|< f 2 șid =f 2 −|f 1|
β >0
Sistemul formează o imagine dreaptă și mai mare decât obiectul, y 2 > y 1

Sistemul afocal nu poate fi alcătuit doar din lentile divergente.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 14

 Instrumente optice

Un instrument optic este un sistem de lentile, oglinzi și diafragme centrate (axele optice ale
elementelor componente coincid cu axa optică a instrumentului), cu ajutorul căruia se obțin imagini
ale diferitelor obiecte.
Diafragma este un disc opac prevăzut cu un orificiu de diametru reglabil.
După natura imaginii finale, instrumentele optice pot fi:
 instrumente care formează imagini reale: aparatul fotografic, aparate de proiecție,
retroproiector, ochiul
 instrumente care formează imagini virtuale: lupa, microscop, telescop, luneta. Ele se
folosesc pentru observarea directă împreună cu ochiul liber.

Mărimi caracteristice instrumentelor optice

1. Mărirea liniară transversală – raportul dintre dimensiunea transversală a imaginii și
dimensiunea liniară transversală a obiectului.
Mărirea liniară transversală caracterizează instrumentele care dau imagini reale.
y2
β= [ β ] SI =1
y1
2.Puterea optică (P) – raportul dintre tangenta unghiului sub care se vede imaginea
obiectului prin instrument și dimensiunea liniară transversală a obiectului.
tg α 2
P= [ P ] SI =1 dioptrie
y1
tg α 2 - diametrul aparent al imaginii obiectului
Puterea optică caracterizează instrumentele care dau imagini virtuale. Valoarea sa depinde
de poziția obiectului.
3. Grosismentul (G) sau mărirea unghiulară - raportul dintre tangenta unghiului sub care se
vede imaginea obiectului prin instrument și tangenta unghiului sub care se vede obiectul privit cu
ochiul liber, la distanța minimă de vedere clară.
tg α 2
G= [ G ] SI =1 (adimensional)
tgα 1
tgα 1 - diametrul aparent al obiectului
Grosismentul caracterizează instrumentele care dau imagini virtuale.
Grosismentul este indicat pe instrumentul precedat de semnul x și arată de câte ori mărește
acel instrumentul optic.
4. Puterea separatoare (de rezoluție) – distanța minimă, liniară sau unghiulară dintre două
puncte apropiate ale obiectului care mai pot fi văzute distinct prin aparat.
Puterea separatoare poate fi liniară sau unghiulară, deoarece există o distanță minimă,
respectiv un unghi minim între două puncte ale obiectului care determină imagini distincte.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 15

 Ochiul

Din punct de vedere optic, ochiul este alcătuit din trei medii optice transparente care
formează un sistem optic centrat: umoarea apoasă (n=1,33), cristalinul (n=1,33-1,41), umoarea
sticloasă (n=1,33). Cristalinul este o lentilă sferică biconvexă nesimetrică care își modifică raza de
curbură sub acțiunea mușchilor ciliari.
Lumina pătrunde în ochi prin cornee (țesut transparent de forma unei calote sferice), străbate
cele trei medii și formează pe retină imaginea obiectelor privite. Distanța dintre cristalin și retină
este aproximativ fixă și egală cu 15mm.
Imaginea este reală, răsturnată și mai mică decât obiectul.
Acomodarea reprezintă procesul prin care cristalinul își modifică raza de curbură, deci și
distanța focală/convergența pentru ca imaginea obiectelor aflate la distanțe diferite să se formeze pe
retină.
Micșorarea razei de curbură (bombarea cristalinului) determină micșorarea distanței focale și
creșterea convergenței cristalinului. Creșterea convergenței permite observarea obiectelor mai
apropiate de ochi.
Creșterea razei de curbură (tractarea/aplatizarea cristalinului) determină creșterea distanței
focale și scăderea convergenței cristalinului. Scăderea convergenței permite observarea obiectelor
mai îndepărtate de ochi.
Distanța minimă de vedere clară reprezintă distanța la care un ochi normal vede cel mai
bine fără efort de acomodare. (aproximativ 25cm – punctul proximum). Distanța maximă de vedere
optimă este considerată infinită. (punctul remotum). Pentru un ochi normal adaptarea se face între
25cm și 6m. Obiectele aflate între 6m și infinit pot fi privite fără efort de acomodare.
Distanța minimă dintre două puncte ale obiectului care pot fi percepute distinct de către un
ochi normal este de 0,1mm.
La ochiul miop imaginea se formează în fața retinei (focarul imagine se află în fața retinei).
Convergența cristalinului este mai mare (distanța focală este mai mică). Punctul proximum este la o
distanță mai mică de 25cm (ajungând până la 5cm de ochi) iar punctul remotum se apropie de la
infinit până la distanțe de câțiva metri. Defectul de vedere se corectează cu lentile sferice
divergente.
La ochiul hipermetrop imaginea se formează în spatele retinei (focarul imagine se află în
spatele retinei). Convergența cristalinului este mai mică. Punctul proximum se află la distanțe mai
mari de 25cm iar punctul remotum poate deveni virtual. Defectul de vedere se corectează cu lentile
sferice convergente.
La ochiul prezbit scade capacitatea de acomodare când cristalinul devine mai puțin elastic
și nu-și mai poate modifica convergența. Punctul proximum se apropie de punctul remotum.
Defectul se corectează prin utilizarea a două tipuri de ochelari (pentru vedere de aproape și pentru
vedere la distanță).
La ochiul astigmatic suprafața corneei sau a cristalinului sau a ambelor nu mai este sferică
ci prezintă două plane de simetrie, de regulă, perpendiculare între ele. Defectul de vedere se
corectează cu lentile sfero-cilindrice.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 16

 Microscopul

Microscopul este un sistem optic centrat format din două lentile, obiectivul și ocularul
așezate la o distanță apreciabilă una de alta, la capetele unui tub.
Obiectivul este o lentilă convergentă cu distanță focală de ordinul a câțiva milimetri, care
formează o imagine reală, răsturnată și mai mare decât obiectul. Imaginea obținută în obiectiv
devine obiect real pentru ocular.
Ocularul este o lentilă convergentă care formează imaginea finală virtuală, răsturnată și mai
mare. Ocularul se comportă ca o lupă.
Obs. Imaginea dată de obiectiv se formează practic în planul focal obiect al ocularului iar
ocularul formează imaginea virtuală la infinit. Cristalinul focalizează pe retină razele paralele
emergente din ocular.
Puterea optică a microscopului este dată de relația:
e
P=
f ob ∙ f oc
e - interval optic – reprezintă distanța dintre focarul imagine al obiectivului și focarul obiect
al ocularului
1 1
Deoarece C ob= și C oc = , puterea optică a microscopului se mai poate scrie:
f ob f oc
P=e ∙C ob ∙C oc
Grosismentul microscopului:
G=P ∙ δ
δ= distanța minimă de vedere clară
P
Pentru δ=0,25m → G=P ∙ δ =
4

Lungimea tubului microscopic, adică distanța dintre obiectiv și ocular este:

l=f ob +e +f oc

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 17