Despotismul luminat.

Ecaterina cea Mare

Diderot si Enciclopedia
Wollstonecraft si drepturile femeii

In Evul Mediu si in epoca moderna timpurie sistemul European de guvernare se

perfectionase intr-o oarecare masura.Sefii de state instituisera o conducere
centralizata si modernizasera sistemul administrativ.
In pofida imbunatatirilor aduse de diverse guvernari , la mijlocul secolului al XVIII-lea
Europa inca nu se modernizase din punct de vedere politic.Aproape toate statele
europene ramasesera monarhii, asa cum fusesera si in Evul Mediu. Mai mult chiar,
ele continuau sa se bazeze pe vechile institutii, inclusiv Biserica , ca sprijin al
autoritatii monarhice .
Regii de la inceputul secolului al XVIII-lea au inceput sa-si justifice puterea prin
argumente “iluministe” in locul teoriilor asupra dreptului divin; cu toate acestea
,monarhia a continuat sa ramana atasata de institutiile si ideile pe care intelectulii de
frunte le respingeu , socotindu-le depasite.
Majoritatea regilor de la sfarsitul secolului al XVIII-lea se foloseau de sistemele lor
politice partial modernizate pentru a promova progresul economic si social. Un timp,
a dainuit impresia ca intelectualii vizionari avusesera dreptate sa sprijine
conducatorii extrem de puternici. In definitiv ,reformele monarhilor se bazau pe ideile
intelectualilor.

Despotismul luminat

“Despotismul luminat” este un regim autoritar si un spirit modern ,care se

caracterizeaza prin tendinte laice (toleranta religioasa) si printr-o preocupare foarte
noua fata de ceea ce numim azi opinia pubica.

Numeroase tari europene au cunoscut in secolul al XVIII-lea regimuri de felul acesta.

Maria Tereza (1740-1780) si Iosif al II-lea (1780-1790) in Austria.Domnia lor este

marcata de o unificare a tarii (germana devine singura limba oficiala), o centralizare ,
o reorganizare a administratiei si justitiei, de abolirea serbiei personale. Pentru Iosif
,statul este “cel mai mare bine pentru cei mai multi”.In 1781 , libertatea constiintei le
este acordata evreilor si protestantilor.
Biserica catolica este limitata si subordonata statului :acesta este “josefismul”.

In Suedia ,Gustav al III-lea (1771-1792) . Aboleste tortura ,reorganizeaza finantele si

instaureza toleranta religioasa.

In Spania, Carol al lll-lea (1759-1788) .Intareste autoritatea centrala si reorganizeaza

finantele. Ii expulzeaza pe iezuiti in 1767 . Favorizeaza agricultura , deschide
manufacturi regale si construieste drumuri si sosele.
Ecaterina cea Mare
Imperiul rus
Petru l cel mare (1682-1725) reprezentant al dinastiei Romanov , a preluat puterea in
secolul al XVII-lea. In 1721, el a dat o noua dimensiune ideii de grandoare imperiala
luandu-si si titlul de Imparat si anexand noi teritorii.Armata lui Petru l invinsese
Suedia , iar tratatul de la Nystadt ,din 1721, adusese Rusiei posesiuni in nord-vestul
tarmului Baltic (Estonia si Letonia de azi).Pana la sfarsitul secolului conducatorii rusi
au continuat sa cucereasca noi teritorii la est si la vest , cele mai importante fiind o
parte din Finlanda de nord , Polonia si Lituania la vest si Turcia la sud-vest.Ecaterina
a ll-a cea Mare (1762-1796) a carmuit majoritatea acestor teritorii anexate prin
expansiuni imperiale.Totodata, ea a sprijinit noile reforme si tendinte intelectuale din
dorinta de a ramane in istorie ca un exemplu de despot luminat.

La 28 iunie 1762 , in toiul noptii, sotia tarului le vorbeste trupelor Garzii la Sankt
Petersburg. Le anunta ca va urca pe tronul tarului tuturor Rusiilor in locul sotului ei ,
imparatul Petru al lll-lea. E o lovitura de stat conjugala.
Noua imparateasa primeste jubiland jalnicul mesaj de abdicare al lui Petru.Tarul nu
lupta. El stie ca armata, in conducerea atotputernicilor frati Orlov, amantii sotiei lui,
nu va misca. Ecaterina ii impune imparatului decazut din drepturile sale domiciliu
obligatoriu sub supraveghere , nelasandu-I decat “cainele, negrul si vioara lui”,
conform propriilor ei cuvinte.Dar si asta e prea mult , pesemne :dupa o saptamana
,fostul tar moare intr-un mod atat de suspect incat nimeni nu se indoieste ca
imparateasa a dat o mana de ajutor.

Ciudata rasturnare de situatie de la umilitorul debut la curte, din ianuarie 1744, cand
implinise 15 ani, ai printesei Sofia de Anhalt-Zerbst.Imparateasa Elizabeta vrea sa-I
ofere o sotie celui pe care il alesese ca s-o urmeze la tron , nepotul ei ,Petru, ultim
descendent al lui Petru cel Mare: un tanar necioplit care va ramane imatur , extreme
de atasat Germaniei lui natale.
In ceea ce o priveste , Sofia isi uita foarte repede copilaria petrecuta la Szczecin unde
fusese crescuta in spiritual protestantismului si studiase limba franceza
.Vioaie,vesela ,spirituala ,ea face o figura aparte intr-o curte destul grosolana. Fara
probleme de constiinta, se lasa convertita la ortodoxism si rebotezata Ecaterina.
In schimb ,se obisnuieste mai greu cu ispravile sotului ei ,care o trezeste in toiul
noptii ca sa-I laude farmecele amantelor lui .Intai indiferenta,apoi ura se instaleaza
intr-o casatorie care,pare-se , nu s-a consumat niciodata.Ecaterina incepe sa se
opuna intru totul sotului ei .Lutheranismului si prusofiliei lui, ea le opune un
patriotism rusesc si un zel ortodox care isi fac degraba efectul; peste putin timp ,ea
devine mai populara decat tarul .
Acesta ,imediat dupa ocuparea tronului , comite greseala de a-si instraina armata
declarandu-se de parte dusmanului de pana mai ieri ,Prusia, in Razboiul de 7 Ani.

Ecaterina actioneaza neintarziat in vederea scurtarii domniei accestui sot

nedelicat,”inlaturat ca un plod pe care il trimiti la culcare”, conform spuselor regelui
Prusiei, Frederic al II-lea. Noua imparateasa ,in schimb , este preocupata de imaginea
ei. Astfel ,uzurparea ei repede uitata…”Intelighenta” europeana se lasa vrajita de cea
care are grija sa treaca drept liberala :Grimm,care ii procura opere de arta
,d’Alembert , Voltaire, caruia ii plateste o pensie si mai ales Diderot ,invitat pe cinci
luni la curte, ii sunt obligate; ea ii farmeca, ii incanta, ii flateaza cerandu-le memorii
despre unele aspecte ale guvernarii.Fara ca macar sa-si dea seama ,ei ii devin
agenti de publicitate in toata Europa.
Ecaterina jubileaza,edificandu-si legitimitatea pe aceasta reputatie de mare
legiuitoare, de “Semiramida a Nordului”, dupa spusele lui Voltaire.
Tarina are un mare proiect rasaritean: acela de a distruge puterea turceasca , spre a
putea reconstitui , in favoarea ei , Imperiul bizantin.Dupa doua razboaie cu
otomanii,obtine in 1783 Crimeea, accesul la Marea Neagra si la stramtori .La fel de
abila se dovedeste in chestiunea frontierelor europene,unde Polonia devine victima
politicii ei de cuceriri.Impartirile successive ale regatului ,dezmembrat in intelegere
cu Austria si Prusia , duc pur si simplu la disparitia lui in 1795.Actiune trecuta
aproape sub tacere ,pentru ca Revolutia franceza acapareaza atunci atentia Europei;
Ecaterina , dispretuind aceasta “desantare”, nu mai are eleganta de a se proclama
adepta “Luminilor”…

In 1796, o congestie cerebrala curma brutal zilele Marii Ecaterine, la varsta de 67 de

ani. Domnia ei a marcat Rusia, ca si personaliatatea ei in care se amestecau
senzualitatea, cinismul si geniul politic . Cu ea ,Rusia iese din umbra ,nerenuntand
insa la despotism.

Daca Frederic al ll-lea il manipuleaza abil pe Voltaire, dusmana sa, Ecaterina a ll-a ,
printr-o ciudata simetrie ,se foloseste de Diderot.Sederea filozofului la Sankt
Petersburg il vindeca de orice iluzii in ce priveste posibilitatea transformarii
Rusiei.Dar si pastreaza neatinsa increderea in protectoarea lui.Ramasul bun pe care
si-l ia in scris este impregnate de o emotie reala, datorat mai mult lirismului decat
lingusirii.

Diderot (1713-1784) si Enciclopedia

Librarul Le Breton le incredinteaza in 1747 , lui Diderot si d’Alembert sarcina de
arealiza , pornind de la traducerea Dictionarului englez a lui Chambers , o
Enciclopedie sau Dictionar semantic al stiintelor, artelor si meseriilor.
Prospectul lui Diderot , din 1750 provoaca primele atacuri ale iezuitilor.Cand apare
volumul l , in 1751 , izbucneste scandalul cu abatele de Prades , a carui teza in
teologie pare marcata de spiritual filozofic. Pentru ca publicarea sa continue, in ciuda
interdictiilor, va trebui ca realizatorii ei sa se bucure de protectia doamnei de
Pompadour si a directorului librariei Malesherbes.Articolul”Geneva” (volumul
Vll,1757) declanseaza reactia viguroasa , mai degraba inoportuna, a lui Rousseau
aflat de acum inainte intr-o situatie delicate fata de fostii lui prieteni.
Pregatita de tot felul de atacuri repetate, criza se dezlantuie in 1759: retragerea
privilegiului de editare ,puternice critici din parte ziaristului Freron , discursul ostil al
lui Lefranc de Pompignan .
Comedia Filozofii (1760) a lui Palissot trece , cu success de public, la satizarea
clanului enciclopedistilor; Diderot este vizat cu precadere si ar fi putut fi tentat,
precum d’Alembert, sa renunte la lucrare.
Dar el persista iar opera este dusa la bun sfarsit desi nu il multumeste fcand
descopera amputarile datorate autocenzurarilor librariilor.
Tratand subiete primejdioase , politica , religie , se recurge la sugerare, la insinuare,
se foloseste sistemul trimiterilor , se cauta adapost in spatele eruditiei. Unele articole
denota o conceptie materialista (“Naitre”-a se naste), sau liberala(“ Privilege”-
privilegiu).

Pregatirea si publicarea Enciclopediei sunt comtemporane cu principalele opere ale

celor ce au fost numiti “filozofi”, dintre care multi participa la marea lucrare.
Montesquieu publica Spiritul legilor in 1748 ,Buffon primele volume ale Istoriei
naturale si Diderot Scrisoare despre orbi in 1749.De la Discurs asupra stiintelor si
artelor (1750) la Emil si la Contractul social (1762), de la Secolul lui Ludovic al XIV-lea
(1751),la Dictionarul filozofic(1764) ,Rousseau si Voltaire isi scriu operele majore in
anii Enciclopediei.
Deceniul 1750-1760 marcheaza cu adevarat apogeul “Luminilor”

Wollstonecraft (1759-1797) si drepturile femeii

Cei mai multi intelectuali din epoca luminilor se considerau mostenitorii a doua
secole de progres intellectual si cultural.In opinia lor ,aceasta pozitie le ingaduia sa
discearna viciile societatii si sa gaseasca o cale de a le indrepta.

Dupa toate probabilitatile , in primele secole ale epocii moderne conditia femeilor s-a
inrautatit .Hobbes si Locke nu gasisera nici o motivatie in lumea naturala pentru ca
femeile sa fie socotite inferioare din punct de vedere social, totusi nu acordasera
prea mare atentie acestei probleme.Rousseau considera ca femeile nu au ce cauta la
conducerea sistemului politic , iar Immanuel Kant(1724-1804) , mare filozof german,
era de parere ca nici nu meritau sa beneficieze de educatie.
Cu toate acestea, Mary Wollstonecraft avea un punct de vedere total diferit in
privinta femeilor.Aceasta englezoaica sustinatoare a drepturilor femeii argumenta ca
preceptele iluministe se aplicau in egala masura barbatilor si femeilor si ca acestea
din urma trebuiau sa pretinda revizuirea conditiei lor sociale.Era necesar ca ele sa
puna capat situatiei de inferioritate impuse de barbate si sa-si ceara drepturile ce le
fusesera harazite de la natura.Ideile prezentate in lucrarea Revendicarea drepturilor
femeii (1792) aveau sa exercite o puternica influienta in secolul al XIX-lea si mai
tarziu.