Sunteți pe pagina 1din 4

SIMBOLISMUL

Clasa a X-a

Simbolismul este un current literar aparut in Franta in a doua jumatate a


sec. al XIX-lea, ca o reactive impotriva retorismului romantic si a
impersonalismului parnasian (impersonalitate – aici raceala in exprimarea
emotiilor).

Reprezentantii simbolismului in Franta sunt: Paul Verlaine, Maurice Rollimat,


Stephane Mallarme, Arthur Rimbaud, Tristan Corbiere, Jules Laforgue. Alti poeti
simbolisi din literatura universal sunt: Emile Verhaeren, Gustave Kahn, Andrei
Belai.

Simbolistii doresc sa scrie o poezie de cunoastere, de aceea o apropie de


muzica. Ei considera ca muzica este arta care permite revelarea absolutului.
Astfel, ei aspira spre poezia pura.

Simbolismul se naste dintr-o anumita stare de spirit. Scriitorii sunt


deceptionati de pozitivismul secolului al XIX-lea, care asigurase progresul in
stiinta si in tehnica, dar determinase un regres in plan spiritual (positivism – ceea
ce tine de stiintele exacte). Se pare ca simbolismul s-a nascut dintr-un nou “mal
du siècle”, altul decat cel al romanticilor.

Elemente simboliste se intalnesc inca din 1857 in poemul


“Corespondente”, al lui Charles Baudelaine. Este vorba despre folosirea
simbolurilor, a corespondentelor si a sinesteziei (sinestezie – figura de stil realizate
prin participarea simultana a mai multor simturi, ex: pictura parfumata, lavanda
Sonora).

Principiile noului current sunt illustrate de catre Verlaine in “Arta poetica”,


scrisa intre 1871 – 1874. Dar denumirea curentului provine de la numele
articolului lui Jean Moreas, “Le Symbolisme”, publicat in “Le Figaro” in 1886.
(simbol – semn de recunoastere; figura de stil prin care o idée abstracta este
redata intr-un mod concret pe baza unor asemanari, exemplu: “plumb” pt
apasare sufleteasca). Simbolismul este sustinut de doua reviste: “Le Decadent”
si “Le Symbolisme” (primii simbolisti francezi au fost numiti “decadenti”, pentru
ca in poezia lor apareau starile de spirit negative: plictis, spleen – amestec de
tristete, dezgust, amaraciune).

Principiile simbolismului sunt: utilizarea simbolului, a corespondentelor, a


sugestiei, a imaginilor neclare, incetosate, diafane, combaterea retorismului,
promovarea muzicalitatii versului, folosindu-se laitmotivul, refrenul, repetitiile si
versul liber.

Temele si motivele predilecte sunt: conditia poetului inadaptat societatii,


natura, ca loc al corespondenteleor, iubirea ca reverie sau asociata cu
moartea, orasul de provincie su monotonia lui, marea plecare, poezia lucrurilor
(a obiectelor), simbolismul culorilr si al instrumentelor muzicale, amurgul, floriele
(rozele mai ales), plictisul, vagabondajul, toamna (anotimpurile in general), frigul
vantul, ftizia (tuberculoza), tusea, ceata, ploaia, corbii.

Nu numai parnasienii ci si simbolistii se inspira din peisajul exotic. Dar


acesta nu le fusese strain nici romanticilor.

Simbolismul poate fi considerat un neoromantism deoarece exacerbeaza


sensibilitatea.

Simbolismul romanesc

Teoretician al simbolismului romanesc este Alexandreu Macedonski.


Cunoscand experientele inovatoarea ale poeziei din Franta, scrie doua articole
in care expune principiile simbolismului si ale instrumentalismului: “Despre logica
poeziei” (1880) – “nelogica intr-un mod sublim” si “Poezia viitorului” (1892).

In 1880 infiinteaza revista “Literatorul” in jurul careia se constituie cenaclul


cu aceeasi denumire. Revista apare, cu intermitente, pana in 1919.

Multi dintre poetii simbolisti frecventeaza cenaclul macedonskian.

Cei mai cunoscuti reprezentanti ai simbolismului romanesc sunt, pe langa


Alexandru Macedonski, George Bacovia, Traian Demetrescu, denumit de
prietenii lui Tradem, Stefan Petica, Dimitrie Anghel (“poetul florilor”), Ion
Minulescu, Ovidiu Densusianu.

Apogeul poeziei simboliste romanesti este atins intre 1905 si 1915.


Clasa a XI-a

Simbolismul ca forma de trecere spre modernism

- a aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea in Franta, extinzandu-se si in


celelalte tari ale Europei

- in poezia romaneasca se dezvolta in primele doua decenii ale sec. al XX-


lea, cu unele infiltratii chiar in perioada interbelica

Trasaturi:

Se foloseste:

- simbolul

- corespondenta, sugestia

- imaginile sunt difuze, neclarem vaporoase

Se doreste apropierea poeziei de muzica, deoarece in acest fel se obtine


revelatia divinului. Simbolistii aspira spre “arta pura”, spre poezia de
cunoastere.

- pentru a realiza muzicalitatea versurilor utilizeaza repetitia, laitmotivul,


rimele interioare, versul liber

Teme si motive: natura ca loc al corespondentelor, orasul de provincie cu


atmosfera lui monotona, evadarea in spatii exotice, conditia poetului inadaptat
societatii; plictisul, vagabondismul, spleem-ul (amaraciune, dezgust), ploaia,
vantul, ceata, tizia.

Culorile si instrumentele muzicale au o anumita simbolistica.

Reprezentanti ai curentului in literatura universala sunt: Charles Baudelaire,


Paul Verlaine, Jules Laforgue, Maurice Rollinat, Arthur Rimbaud, Stephanne
Mallarme.

In literatura romana: Alexandru Macedonski (teoretician al simbolismului),


Traian Demetrescu (Tradem), Stefan Petica, Ion Minulescu, Elena Farago, Emil
Isac, Dimitrie Anghel. George Bacovia reprezinta simbolismul autentic.
Simbolismului din poezie ii corespunde in pictura impresionismul.

Simbolismul este o reactie impotriva romantismului retoric si impotriva


parnasianismului impersonal, prea rece, cu emotie cenzurata.

Criticul francez Albert Thibaudet considera simbolismul un neoromantism,


prin exacerbarea sensibilitatii.