Privighetoarea oarbă

Toţi ştim că privighetoarea

Cântă numai noaptea-n crâng.
Făcând bucurie mare
Celor ce-s săraci şi plâng,

Într-un colţ de colivie

Cânţi atâta de frumos,
Deşi oameni fără milă
Ochişorii ţi i-au scos.

Din străfundul tău de suflet

Plâns nestăpânit frămânţi,
Ei te-ascultă şi te-admiră
Şi te chinuie să cânţi.

Cântă, sfântă cântăreaţă,

În durerile fierbinţi,
Căci frumosul cere jertfă
Şi plăcutul, suferinţi.

Azi şi eu m-asemăn ţie,

Căci din veac e scris aşa,
Plânsul unora e preţul
Bucuriei altora!

Tu, cel care-asculţi cântarea

Unui suflet chinuit,
Nu uita ce preţ de lacrimi
Pentru ea s-a dăruit!