Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii ’’Constantin Brâncuşi ’’

Proiect pentru susţinerea

examenului de certificare a competenţelor
profesionale – Nivel 3
Calificarea : Tehnician Designer Vestimentar

Tema: Legături fundamentale ale ţesăturilor

Îndrumător,
prof.ing. Băluţă Marina Candidat,
Vladu Alexandra Maria
clasa a XII a D

2010

1
 TEMA PROIECTULUI

Legături fundamentale ale ţesăturilor

2
CUPRINS

Argument

Capitolul I Noţiuni generale despre ţesături

1.1. Tesaturile – generalitati si clasificare
1.2. Proprietatile tesaturilor
1.3. Intrebuintarile tesaturilor

Capitolul II Reprezentarea grafică a ţesăturilor

2.1. Notiuni de reprezentare grafica a tesaturilor
2.2. Elemente de structura ale tesaturilor
2.3. Legaturi fundamentale ale tesaturilor

Bibliografie

3
 ARGUMENT

Îmbrăcămintea reprezintă totalitatea produselor realizate pentru acoperirea,

înfrumuseţarea şi protejarea corpului uman de o serie de factori externi, cu care acesta vine în
contact.
Materialele de bază folosite pentru confecţionarea produselor de îmbrăcăminte sunt:
ţesăturile, tricoturile, pielea, înlocuitorii de piele, blănurile naturale şi artificiale. Dintre acestea
o importanţă deosebită o au ţesăturile, care se folosesc pentru obţinerea unei game foarte largi
de articole de îmbrăcăminte.
Ţesăturile sunt produse textile obţinute prin încrucişarea perpendiculară a doua sisteme
de fie: sistemul de fire de urzeală, dispus longitudinal şi sistemul de fire de bătătură, dispus
transversal.
Distribuţia firelor pentru realizarea principalelor categorii de produse textile arată că:
- 70 % sunt destinate ţesăturilor;
- 16 % sunt destinate tricotajelor;
- 10 % sunt destinate pentru obţinerea covoarelor;
- 4 % pentru materialele neconvenţionale.
Această proporţie evidenţiază importanţa deosebită a ţesăturilor.
Ţesăturile se realizează cu ajutorul maşinilor de ţesut; domeniul lor de utilizare este
determinat de natura firelor din care sunt obţinute, de lăţime, de masa specifică, de structură şi
de modul de finisare.

4
Capitolul I Noţiuni generale despre ţesături

1.1. Ţesăturile – generalităţi şi clasificare

Ţesătura este un produs textil care se obţine prin încrucişarea sub unghi drept a două sisteme
de fire, urzeala şi bătătura, într-o anumită ordine. Modul în care se încrucişează firele de
urzeală cu cele de bătătură se numeşte legătură.

Ţesăturile se
clasifică după
următoarele
criterii:
1) După natura
materiei prime:
- ţesături din fire de bumbac şi tip bumbac
- ţesături din fire de lână şi tip lână
- ţesături din fire de in şi tip in, de cânepă
- ţesături din fire de mătase naturală
- ţesături din fire chimice 100% (celofibră, poliester, poliamidă etc.)

2) După destinaţie:
- ţesături pentru îmbrăcăminte exterioară
- ţesături pentru articole decorative (stofe de mobilier, perdele, draperii)
- ţesături pentru prosoape şi halate de baie
- ţesături pentru articole de pardoseala (covoare, mochete)
- ţesături pentru articole tehnice (furtunuri, curele de transmisie)
- ţesături pentru ambalaje (saci)
- ţesături pentru articole sanitare (tifon)

3) După procesul tehnologic de ţesere sau finisare:

- ţesături obţinute prin tehnologii clasice
- ţesături obţinute prin tehnologii neconvenţionale
- ţesături cu două feţe

5
- ţesături cu efecte de culoare:
 cu dungi (pe urzeală sau bătătură)
 carouri (dungi pe urzeală şi bătătură)
 ţesături jacard (prezintă desene obţinute prin legarea firelor de urzeală cu firele de
bătătură şi combinarea cu efectul de culoare)
- ţesături crude
- ţesături albite
- ţesături vopsite
- ţesături imprimate
- ţesături scămoşate (formează un strat de fibre pe sub ţesătură)

4) După lăţimea maşinii de ţesut:

- ţesături înguste (lăţimea de 80 cm, 90 cm)
- ţesături late (lăţimea 140 cm - 180 cm)
- ţesături extralate (lăţimea mai mare de 200 cm).

Ţesăturile livrate beneficiarilor au denumiri diverse: un nume de fată sau un nume legat de
procesul tehnologic, de structură, de materia primă, etc. în funcţie de destinaţie, ţesăturile se
pot grupa:
1. ţesături pentru cămăşi, pijamale, lenjerie: pânză albită, nealbită, olan-dină, stambă,
finet, molton, indian, sifon, damasc, zefir, poplin, dejalen, panama, crep, pichet, creton,
flanel, batist;
2. ţesături pentru rochii, bluze, fuste de vară, haine de protecţie, costume de vară,
raglane, canadiene, balonzaide: şantung, diftină, barchet, doc, catifea, cord, etamină, ecosez,
eponj, marchizet, creton;
3. ţesături pentru costume, pardesie, pantaloni, fuste simple şi plisate, pentru
îmbrăcăminte de iarnă: gabardine, covercoturi, ţesătură costum;
4. postavuri pentru paltoane pentru bărbaţi şi femei, raglane, pleduri, pături, imitaţii de
blănuri: diferite postavuri şi ţesături groase din fire de lână, graniţe, loden sau ţesături din
amestecuri de lână cu fibre sintetice, celofibră tip L, vigonie;
5. ţesături decorative şi pentru tapiţerie: stofe de mobilă jacard, rips, covoare tip pluş,
draperii, cuverturi, cortine;

6
6. ţesături pentru furnituri şi pentru pielărie: pânză sau satin pentru căptuşeli, pentru feţe
la încălţăminte de vară tip sport, pânză pentru carâmbi, canafas, ţesături roshar din paruri
animale, ţesături inserţie pentru gulere şi manşete;

7. ţesături pentru ambalaje şi acoperire: ţesături pentru saci, rucsacuri, prelate, pânză de
ambalaj, foi de cort, pânză de hangare, bazine;

8. ţesături tehnice pentru scopuri industriale, farmaceutice, chirurgicale: postavuri

tehnice, filţuri pentru maşini industriale, postavuri pentru prese, curele de transmisie ţesute,
chingi ţesute, furtunuri de incendiu, filtre pentru industria zahărului, uleiului, parfumului,
ceramicii, berii, benzi transportoare, ţesături pentru suporturi de muşamale, pentru înlocuitori
din piele, suport la linoleum, pansamente, comprese etc.

1.2. Proprietăţile ţesăturilor

1. Proprietăţi fizice
1. Lăţimea si lungimea ţesăturii
Lăţimea este distanţa între primul şi ultimul fir de urzeală/ochi de tricot, măsurată pe direcţia
transversală a bucăţii de material.
Aceste caracteristici se stabilesc în funcţie de dimensiunile şablonului la confecţionare. Se
determină prin măsurarea cu rigla de oţel flexibilă (ruleta).

2. Grosimea
Grosimea este distanţa, în mm, dintre cele două feţe ale ţesăturii, măsurată sub o anumită
presiune. Cunoaşterea grosimii materialului textile este necesară pentru calcularea densităţii
aparente, caracteristică fiziologică principală a materialului Pentru determinarea grosimii se
foloseşte aparatul numit micrometru.

3. Masa specifică - se defineşte ca fiind masa în grame a unei unităţi de suprafaţă (în m2)
din ţesătura analizată.
De asemenea, se poate determina, masa urzelii şi a bătăturii. Pentru aceasta trebuie să se
cunoască fineţea firelor, desimea în urzeală şi în bătătură, contracţia şi lăţimea ţesăturii. Masa
ţesăturii M, în g/m, se determină însumând cantitatea de urzeală Mu cu cantitatea de bătătură
Mb consumată la realizarea ei: M=MU+Mb

7
4. Desimea
Ţesătura este caracterizată printr-o anumită desime a firelor de urzeală(U) şi bătătură (B).
Există două feluri de desimi:
• desimea tehnologică ce reprezintă numărul de fire de urzeală (U) sau bătătură (B)
pe 1 cm sau 10 cm da ţesătură;
• desimea geometrică dată de distanţa între centrele a două fire învecinate de urzeală
(U) sau bătătură (B) (are aceeaşi valoare cu lungimea semiundei sistemului opus de
fire).
Elementul de ţesătură exprimă lungimea de ţesătură obţinută pentru un fir de bătătură. Pentru
a obţine un element de ţesătură este necesară o lungime de urzeală egală cu lungimea
elementului de ţesătură plus o cantitate egală cu contracţia urzelii de ţesere. Contracţia la
ţesături este influenţată de următorii factori:
 natura firelor;
 structura şi proprietăţile fizico-mecanice ale firelor componente;
 legătura ţesăturii;
 fineţea firelor;
 gradul de ondulare;
 desimea firelor.

2. Proprietăţi mecanice

Proprietăţile mecanice caracterizează durabilitatea produselor textile .

1. Rezistenţa şi alungirea la rupere - reprezintă capacitatea de preluare a eforturilor de
întindere, ce se dezvoltă în procesul de utilizare a ţesăturilor.
Această proprietate este importantă atât pentru ţesăturile cu destinaţie tehnică (benzi
transportoare, curele de transmisie, centuri de siguranţă), cât şi pentru ţesăturile destinate
confecţiilor de îmbrăcăminte
Rezistenţa la rupere (sarcina de rupere) - reprezintă forţa maximă obţinută în timpul
încercării la tracţiune,atunci când epruveta cu dimensiuni stabilite este întinsă până la
rupere,exprimată în [ N ] Alungirea absolută - este diferenţa între lungimea epruvetei în
timpul încercării la tracţiune şi lungimea iniţială, exprimată în [mm].
Alungirea relativă - reprezintă creşterea lungimii epruvetei,în timpul încercării la tracpiune
faţă de lungimea iniţială, exprimată în [%].

8
2. Rezistenţa la uzură prin frecare - este una dintre proprietăţile semnificative, pentru
aprecierea durabilităţii la exploatare.
Comportarea la frecare evidenţiază modificările de suprafaţă sau de structură, în urma
frecării cu un corp abraziv. în urma frecării apare efectul pilling, determinat prin migrarea
spre exteriorul ţesăturii a unor fibre, urmată de răsucirea lor în jurul altora; astfel apar pe
suprafaţa produsului aglomerări de fibre ce influenţează negativ aspectul acestuia.

3. Proprietăţi igienico – funcţionale

1. Capacitatea de izolare termică - arată măsura în care este reţinută căldura în spaţiul dintre
ţesătură şi corpul omenesc. Această proprietate importantă, atât pentru produse textile
destinate confecţiilor pentru îmbrăcăminte exterioară de sezon rece, cât şi pentru pleduri,
cuverturi, pături etc. Densitatea aparentă sau masa volumică constituie factorul semnificativ
ce caracterizează capacitatea de izolare termică a materialelor textile, cu care este în
dependenţă inversă (aerul este rău conducător de căldură).
Determinarea densităţii aparente este importantă pentru o serie de ţesături scămoşate.
Densitatea aparentă reprezintă masa în grame a unui cm3 din epruveta analizată, inclusiv
aerul şi porii aparţinând structurii ţesăturii.

2. Permeabilitatea la aer - este proprietatea ţesăturii de a permite circulaţia aerului între corp
şi mediu. Această proprietate foarte importantă pentru produsele de îmbrăcăminte se
adaptează în functie de anotimp, fiind mai mare la îmbrăcăminte de vară şi mai mică la cea
de iarnă. Permeabilitatea la aer reprezintă volumul de aer (în litri)ce trece printr-o unitate de
suprafaţă în unitatea de timp.

3 . Permeabilitatea la apă - este proprietatea ţesăturii de a permite trecerea apei.

Materialele textile destinate pentru corturi, prelate, mantale de ploaie, umbrele, nu trebuie să
lase să pătrundă apa prin ele, adică să fie impermeabile.
Impermeabilizarea este proprietatea materialului textil de a fi rezistent la trecerea apei şi
aerului.
,
4.Hidrofilia - reprezintă capacitatea ţesăturii de a absorbi apa. Comportarea materialelor
textile faţă de umiditatea depinde de:
• natura materiei prime;

9
 • structura şi porozitatea produsului textil;
• temperatura mediului.
Din punct de vedere igienic, sunt preferate produse textile hidrofile, mai ales în cazul
produselor de lenjerie, care trebuie să creeze senzaţia de confort.

5. Higroscopicitatea - reprezintă capacitatea ţesăturii de a reţine vaporii de apă din

atmosferă.Higroscopicitatea prezintă importanţă pentru materialele textile utilizate pentru
lenjerie de corp.

4. Proprietăţi de aspect

1. Stabilitatea dimensională-reprezintă proprietatea ţesăturii de a-şi păstra forma şi

dimensiunile în urma tratamentelor de întreţinere (spălare, curăţire, călcare).
Stabilitatea dimensională depinde de: natura materiei prime; tipul produsului textil; operaţiile
de finisare la care au fost supuse materialelor textile (termofixarea, tratamente chimice şi
mecanice). Modificarea dimensiunilor se determină supunerea materialelor textil la
tratamentele menţionate în condiţii prevăzute în standarde.

2. Capacitatea de revenire din sifonare (neşifonabilizarea) - este proprietatea ţesăturii presate

şi îndoite de a reveni la forma iniţială. Este o caracteristică esenţială pentru ţesături destinate
articolelor de îmbrăcăminte.Gradul de sifonare se exprimă prin unghiul de revenire pe care-1
fac ţesăturile atunci când sunt îndoite, un timp determinat, la o presiune dată, după care cele
două margini se lasă libere.

3. Drapajul - este proprietatea ţesăturii de a forma falduri mobile sub acţiunea propriei
greutăţi. Această proprietate este determinată de masa specifică a materialului şi de
flexibilitate.

4. Flexibilitatea - este proprietatea ţesăturii de a se îndoi,fără a se deforma permanent.

Gradul de flexibilitate este determinat de unghiul pe care îl face materialul atunci când este
prins la mijloc, iar capetele sunt lăsate în jos. Depinde de gradul de moliciune (tuşeul) al
materialului.

10
5. Transparenţa - este proprietatea ţesăturii de a permite trecerea unui fascicul de lumină
fără a modifica caracterul fasciculului respectiv.Inversul transparenţei este opacitatea .
1.3.Întrebuinţările ţesăturilor

a. Ţesăturile din fire de bumbac - aceste ţesături sunt destul de subţiri, având un grad ridicat
de higroscopicitate, ceea ce le recomandă la confecţionarea lenjeriei şi îmbrăcămintei subţiri
(rochii, fuste, pantaloni). Pe lângă această categorie de ţesături subţiri, din bumbac se mai
produc şi ţesături semigroase (costume, pardesie, bluze de vânt, pelerine de ploaie) şi groase
(jachete, pardesie, paltoane).
b. Ţesăturile din fire de in şi cânepă - pot fi folosite la confecţionarea îmbrăcămintei pentru
femei şi bărbaţi (rochii, fuste, bluze, jachete, costume) şi la tapiţerii pentru mobilă, draperii,
huse pentru mobilă.
c. Ţesăturile din fire de lână - vestimentaţia la care se folosesc ţesături din lână este diversă
şi poate fi : rochii, bluze, fuste, jachete, costume, perdesie, paltoane şi scurte.
d. Ţesăturile din mătase - se utilizează pe o arie restrânsă : lenjerie de corp, rochii, bluze,
fuste, cămăşi pentru bărbaţi şi cravate , căptuşelile pentru îmbrăcăminte.
e. Ţesăturile sintetice - aceste ţesături se folosesc în general pentru confecţionarea unor
produse ca: rochii, bluze, fuste, jachete, costume, pardesie, paltoane, costume sport, lenjerie ,
căptuşeli de îmbrăcăminte.

Capitolul II Reprezentarea grafică a ţesăturilor

2.1. Notiuni de reprezentare grafica a tesaturilor

Ţesătura este produsul rezultat din încrucişarea în unghi drept a firelor de urzeală cu firele de bătătură
într-o anumită ordine. Ţesăturile se deosebesc între ele după mai mulţi factori : fineţea firelor, structura
firelor, natura lor, dar mai ales după felul cum se încrucişează firele de urzeală cu cele de bătătură, adică
în funcţie de model. Modul în care se încrucişează firele de urzeală cu firele de bătătură se numeşte
legătură sau armură şi se reprezintă grafic printr-un anumit desen.
Un desen grafic complet se numeşte desen de montare şi cuprinde : desenul legăturii, desenul năvădirii
şi desenul cartelelor. Ca element auxiliar se reprezintă şi desenul tragerii firelor în spată.

1. DESENUL LEGĂTURII

11
Reprezentarea grafică a legăturilor se execută pe hîrtie specială numită hîrtie de compoziţie. Aceasta se
aseamănă cu hîrtia milimetrică, avînd trasate două feluri de pătrate :
• pătrate mici, realizate prin intersecţia liniilor verticale cu cele orizontale, numite pătrate
elementare ;
• pătrate mari ce delimitează grupe de pătrate mici şi sînt trasate cu linii mai pronunţate ; acestea se
numesc dezine. în practică se folosesc hîrtii de compoziţie la care dezina cuprinde 8 sau 10
pătrate elementare.
Împărţirea în dezine uşurează urmărirea punctelor de legare. Hîrtia de compoziţie cu împărţirea 10 : 10
este aceea la care dezina are atît pe orizontală cît şi pe verticală cîte zece pătrate elementare.
Hîrtia de compoziţie folosită în reprezentarea grafică a legăturilor este de două feluri :
• cu împărţire egală (6:6, 8:8, 10:10) folosită la reprezentarea grafică a ţesăturilor simple realizate
din fire de urzeală şi de bătătură ce au fineţe şi desime egală sau apropiată ;
• cu împărţire neegală (8:6, 4 :10, 14 :8) folosită la reprezentarea grafică a ţesăturilor la care fineţea
şi desimea celor două sisteme de fire (urzeală şi bătătură) diferă substanţial.
Caracteristici :
un fir de urzeală plasat în lungimea ţesăturii se reprezintă grafic printr-un rînd vertical de
pătrăţele. Firele de urzeală se numerotează sub desen de la stînga la dreapta ;
un fir de bătătură plasat în lăţimea ţesăturii se reprezintă grafic printr-un rînd orizontal de
pătrăţele. Firele de bătătură se numerotează în stînga desenului, de jos în sus ;
locurile în care firul de urzeală se încrucişează cu firul de bătătură se numeşte punct de legare ; se
reprezintă grafic printr-un pătrăţel al hîrtiei de compoziţie.
Punctele de legare sînt de două feluri:
puncte în care firul de urzeală trece pe deasupra firului de bătătură ; se reprezintă grafic printr-un
pătrăţel plin sau cruciuliţă şi se citeşte „luat".
 puncte în care firul de urzeală trece pe sub firul de bătătură, deci firul de bătătură este deasupra ;
se reprezintă grafic printr-un pătrăţel gol şi se citeşte „lăsat".
Dintr-o succesiune de pătrăţele pline şi goale reprezentate pe hîrtia de compoziţie rezultă legătura
ţesăturii, deci reprezentarea grafică a acesteia, iar modul de îmbinare a unui fir cu firele din celălalt
sistem exprimă felul cum acest fir leagă în ţesătură.

2. RAPORTUL DE LEGARE

Urmărind modul de legare al firelor într-un desen de structură se observă că în cadrul unei legături pot
exista atît fire de urzeală, cît şi de bătătură ce leagă identic.
12
RAPORTUL DE LEGARE R REPREZINTĂ NUMĂRUL DE FIRE DE URZEALĂ ŞI

DE BĂTĂTURĂ DUPĂ CARE FELUL DE LEGARE AL FIRELOR SE REPETĂ

IDENTIC .
Raportul de legare în urzeală se notează ou R u iar raportul de legare în bătătură cu Rb.
Noţiunea de legătură nu trebuie confundată cu noţiunea de raport, raportul fiind o porţiune de legătură,
care se repetă atît în lungimea cît şi în lăţimea ţesăturii.

3. EFECTUL DE LEGARE

Efectul unei legături este dat de sistemul de fire evidenţiat pe faţa ţesăturii. Din punctul de vedere al
efectului, legăturile pot fi :
Cu efect de urzeală cînd pe faţa ţesăturii predomină firele de urzeală;. în desenul de structură
numărul pătrăţelelor pline este mai mare decît al celor goale.
Cu efect de bătătură cînd pe faţa ţesăturii predomină firele de bătătură ; în acest caz, în
desenul legăturii numărul pătrăţelelor goale este mai mare decît al pătrăţelelor pline.

2.2. Elemente de structură ale ţesăturilor

Ţesăturile se deosebesc între ele după mai mulţi factori:

 după fineţea, structura şi natura firelor,
 după modul în care se încrucişează firele de urzeală cu cele de bătătură. Modul în
care se încrucişează firele de urzeală cu firele de bătătură se numeşte legătură şi se
reprezintă grafic printr-un anumit desen.
O reprezentare completă a legăturii presupune realizarea desenului de montare care cuprinde:
desenul legăturii, desenul năvădirii şi desenul tragerii firelor în spată.
Reprezentarea grafică a legăturilor se execută pe o hârtie specială numită hârtie de
compoziţie, pe care sunt trasate pătrate mici şi pătrate mari, care delimitează grupe de pătrate
mici. Liniile verticale sunt asimilate firelor de urzeală (pe rândul vertical de pătrăţele) şi
liniile orizontale, firelor de bătătură (pe rândul orizontal de pătrăţele). Firele de urzeală se
numerotează de la stânga la dreapta şi firele de bătătură se numerotează în stânga desenului,
de jos în sus.
Locul în care firele de urzeală se încrucişează cu firele de bătătură se numeşte punct de
legare şi reprezintă un pătrăţel al hârtiei de compoziţie. Acestea sunt reprezentate diferit:

13
- puncte în care firul de urzeală trece pe deasupra firului de bătătură şi se reprezintă ca un
pătrăţel plin sau cruciuliţă şi se citeşte „luat";
- puncte în care firul de urzeală trece pe sub firul de bătătură şi se reprezintă ca un
pătrăţel gol şi se citeşte „lăsat".
Succesiunea de pătrăţele pline şi goale reprezentate pe hârtia de compoziţie reprezintă
legătura ţesăturii, iar modul de îmbinare a unui fir cu firele din celălalt sistem exprimă felul
în care acest fir leagă în ţesătură.
În cadrul fiecărei legături există un anumit număr de fire de urzeală şi de bătătură, după care
modul de legare al acestora se repetă. Acest număr de fire reprezintă raportul de legare, R.
Raportul de legare R reprezintă numărul de fire de urzeală şi de bătătură după care felul de
legare al firelor se repetă identic: raportul de legare în urzeală, notat cu Ru şi raportul firelor
de bătătură, notat cu Rb.
Noţiunea de legătură nu trebuie confundată cu noţiunea de raport. Raportul este o porţiune
din legătură care se repetă atât pe lungimea cât şi pe lăţimea ţesăturii. Se evidenţiază pe
hârtia de compoziţie în stânga desenului primul raport, prin încadrarea în ambele direcţii cu o
linie întărită.
Urmărind un desen de structură se observă că fiecare fir de urzeală şi de bătătură leagă într-
un anumit fel cu firele din celălalt sistem şi că, după un anumit număr de fire, modul de
legare se repetă identic.
Drumul parcurs de fir în limita raportului de legare se numeşte evoluţia de fir. O noţiune
folosită în analiza evoluţiei firului este flotarea. Aceasta reprezintă trecerea unui fir dintr-un
sistem în alt sistem, peste sau pe sub mai multe fire din celălalt sistem.
Efectul unei legături este evidenţiat pe faţa unei ţesături. Din punctul de vedere al efectului,
legăturile pot fi:
- cu efect de urzeală cu efect de bătătură.

5 5

4 4

3 3

2 2

1 1
1 2 3 4 5 1 2 3 4 5

14
Legăturile cu efect de urzeală au predominant, în desenul de structură, numărul pătrăţelelor
pline. Pe faţa ţesăturii predomină firele de urzeală.
Legăturile cu efect de bătătură au predominant, în desenul de structură, numărul pătrăţelelor
goale. Pe faţa ţesăturii predomină firele de bătătură.În practică, acest element este foarte
important pentru că efectul se alege în funcţie de calitatea firelor, culoarea acestora etc.
Marea diversitate de articole ţesute se datorează multiplelor posibilităţi de realizare a
legăturilor.
Alegerea legăturii ţesăturii se face corespunzător cu:
- destinaţia produsului şi tipul firelor întrebuinţate;
- posibilităţile tehnologice de ealizare.

Se realizează astfel :

 legături pentru structuri simple:

 fundamentale: pânză , diagonal , atlaz
 legături derivate: - rips de U şi de B; panama
• diagonal întărit, ascuţit, mutat, încrucişat, umbrit
• atlaz întărit, compus, umbrit, adăugat, neregulat
 legături combinate: adria, crep, fagure, ajur, cu dungi şi carouri, cauciuc
 legături pentru structuri compuse (cu mai multe urzeli şi o bătătură, cu mai multe
bătături şi o urzeală, cu mai multe urzeli"şi bătături):
• ţesături lanciate
• ţesături semiduble de U şi de B
• ţesături semitriple de U şi de B
• ţesături duble, triple
• ţesături cu smocuri: catifele, pluşuri
• ţesături cu bucle
• ţesături pichet
 legături pentru ţesături cu desene mari, numite JACARD:
• simple
• compuse: - semiduble de U şi de B
• duble, triple, tubulare
• cu figuri, multiple.
15
2.3. Legaturi fundamentale

Legăturile fundamentale sunt legături la care, în limitele raportului de legare, fiecare fir de
urzeală are un singur punct de legare cu firele de bătătură şi fiecare fir de bătătură are un
singur punct de legare cu firele de urzeală.
Legătura este definită prin două elemente importante: raportul de legare şi deplasarea.
Deplasarea reprezintă distanţa punctului de legare a unui fir în raport cu punctul de legare a
firului precedent.
Aceasta poate fi: deplasarea pe direcţia urzelii, Su şi deplasarea pe direcţia bătăturii, Sb.

Legăturile fundamentale sunt legături cu rapoarte de legare mici:

a) legătura pânză, cu raportul 2/2;
b) legătura diagonal, cu cel mai mic raport: 3/3;
c) legătura atlaz, cu cel mai mic raport: 5/5.

LEGĂTURA PÂNZĂ
Legătura pînză este cea mai simplă legătură. Se caracterizează prin :
 raportul de legare : Ru = Rb, = R = 2 ;
 deplasarea : Su=Sb =1.
Desenul de structură al legăturii pînză este asemănător unei table de şah. Din analiza lui se
observă că toate firele cu soţ (2, 4, 6 ...) au evoluţii identice, iar toate cele fără soţ ( l , 3,
5...) de asemenea, dar inverse faţă de cele cu soţ.
În majoritatea cazurilor, în spată se trag cîte două
6
fire într-o căsuţă. La ţesături cu desimi mari, într-o
căsuţă a spetei se trag cîte patru fire.Pentru 5
realizarea ţesăturii cu legătură pînză, teoretic sînt 4
necesare două iţe, dar cu o asemenea năvădire pot fi
3
ţesute numai urzelile cu desime mică de tipul
„tifonului". Pentru ţesăturile cu desime normală sau X
2
mare se folosesc năvădiri împrăştiate în patru, şase X
1
sau opt iţe.
Legătura pînză este cea mai simplă, avînd un raport 1 2 3 4 5 6

de 2/2, adică : Ru = Rb = 2.

16
In figură se reprezintă modul de încrucişare a firelor de urzeală cu cele de bătătură. Firele de
urzeală fără soţ şi cele cu soţ leagă alternativ peste şi pe sub un fir de bătătură. Desenul lor
apare ca o tablă de şah. Legătura pînză este mult întrebuinţată deoarece formează ţesăturile
cele mai rezistente şi cel mai mult folosite.
Se poate ţese din diferite materii prime şi denumirea ţesăturilor diferă astfel:
 pînză în ţesătoriile de bumbac, in şi cînepă ;
 postav, în ţesătoriile de lînă ;
 tafta, în ţesătoriile de mătase.
Aspectul ţesăturii pînză este influenţat de mai mulţi factori : de materia primă întrebuinţată,
de fineţea firelor, de mărimea şi direcţia de toarcere a firelor de urzeală şi bătătură.
Pentru ca ţesăturile să aibă un aspect uniform şi faţa nete se recomandă ca firele de urzeală şi
de bătătură să fie toarse în sens contrar.
Dacă firele de urzeală şi de bătătură au torsiunea în acelaşi sens, ţesătura devine aspră şi cu
un aspect neregulat şi încurcat. Firele de urzeală sunt toarse de obicei spre dreapta Z, iar cele
de bătătură spre stînga S.Legătura pînză se poate ţese în două iţe, cînd ţesătura este foarte
rară, de exemplu tifonul.

LEGATURA DIAGONAL
Ţesăturile cu legăturile diagonale prezintă pe suprafaţa lor linii paralele oblice după cum se
observă în figura. Liniile oblice se obţin deoarece fiecare fir urmator de urzeală leagă peste
firul următor de bătătură.

3 X
X
2
X
1

17
 1 2 3 4 5 6

a
În figura este reprezentată o legătură diagonal cu sensul spre dreapta firul de urzeală 1 leagă
peste bătătura 1, firul de urzeală 2 peste bătătura 2, fir de urzeală 3 peste bătătura 3.
Raportul cel mai mic al legăturii diagonal este de 3/3 deci :
R u = R b = 3.
Liniile oblice pot fi cu sensul spre dreapta sau spre stanga.

3 X
X
2

1 X

1 2 3 4 5 6

b
Legăturile din figurile de mai sus sunt diagonale de urzeală, deoarece urzeala este mai mult
evidenţiată, iar bătătura numai într-un singur punct pe fiecare fir din raport.
Comparînd o legătură pînză cu una diagonal se constată că la legătura diagonal punctele de
legare sînt mai rare. De aceea ţesăturile obţinute cu legătură diagonal sînt mai moi, mai suple
şi mai dese ca cele ţesute cu legătură pînză.
Daca pe faţa ţesăturii este un diagonal de bătătură cu sensul spre dreapta pe dos se va
prezenta ca legătura din figura b, care este un diagonal de urzeală cu sensul spre stînga, deci
negativul legăturii a. Pe dosul ţesăturii, diagonalul şi-a schimbat efectul şi sensul.
Faţa ţesăturilor cu legături diagonale se recunoaşte prin aceea că, în majoritatea cazurilor,
ţesăturile au diagonalul cu sensul spre dreapta.
Legăturile diagonale se pot întrebuinţa pentru diferite articole : lenjerie, stofe pentru
îmbrăcăminte, căptuşeli, ţesături pentru mobile. Materia primă poate fi variată :
bumbac, lână, mătase artificială, fire sintetice, fire în amestec etc.

18
LEGĂTURA ATLAZ
Legătura atlaz dă ţesăturii un aspect neted şi lucios, pe faţa ei evidenţiindu-se numai un
sistem de fire : fie cele de urzeală, fie cele de bătătură. Este caracterizată prin :
raportul : Ru = Rb = R > 5 ;
deplasarea : 1< S < R — 1.
Cel mai mic raport de legătură atlaz este de 5/5, prezentat în figura.

2
5
1
4
1 2 3 4 5
3

1
1 2 3 4 5

a. legatura atlaz cu urcare 2 b. legatura atlaz cu urcare 3

În varianta a deplasarea este 2, iar în varianta b deplasarea este 3. în cazul atlazului,

deplasarea se mai numeşte şi urcare.
În acelaşi raport se pot realiza mai multe variante de legătură atlaz, în funcţie de deplasarea
sau urcarea cu care se lucrează :
atlazul de 5/5 se poate lucra cu deplasările 2 şi 3 ;
 atlazul de 6/6 nu poate fi obţinut cu o deplasare constantă în limita raportului;
atlazul de 7/7 se poate lucra cu deplasările 2, 3, 4 şi 5 ;
atlazul de 8/8 se poate lucra cu deplasările 3 şi 5 ;
atlazul 9/9 se poate lucra cu deplasările 2, 4, 5 şi 7.
19
 atlazul de 10/10 se poate lucra cu deplasările 3 şi 7.
După calculul deplasărilor se trece la realizarea legăturii.Pentru aceasta se procedează astfel :
se încadrează raportul legăturii;
se numerotează firele de urzeală şi de bătătură ;
 se completează primul pătrăţel din stînga jos, ce reprezintă trecerea firului 1, de
urzeală, peste firul 1 de bătătură. Folosind deplasarea 2, se numără în lungul firului 1
de urzeală, deasupra punctului de legare marcat, două pătrăţele şi se completează la
dreapta pătrăţelul de pe firul de urzeală 2 ;
 se numără două pătrăţele deasupra punctului de legare de pe firul de urzeală 2 şi se
completează la dreapta un pătrăţel pe firul de urzeală 3 ;
 punctul de legare de pe firul de urzeală 4 se determină identic; punctul de pe firul 3
fiind ultimul de sus în limita raportului, ne întoarcem tot pe firul 3 de jos în sus şi se
numără două pătrăţele. Se completează pătrăţelul din dreapta, pe firul de urzeală 4 ;
 se numără două pătrăţele deasupra punctului de legare de pe firul de urzeală 4 şi se
completează la dreapta, punctul de legare pe firul de urzeală 5.
Atlazul de 5/5 cu deplasare de 3 este prezentat în figura b. Din ambele desene rezultă că
punctele de legare sînt astfel distribuite în cadrul raportului, încît în imediata vecinătate a
unui punct de legare nu există alte puncte de legare. De asemenea, se observă că pe fiecare fir
de urzeală şi de bătătură, în limita raportului există un singur punct de legare.
Legăturile atlaz pot fi :
 cu efect de bătătura (fig. a);
 cu efect de urzeala (fig. b).

1
1 2 3 4 5

20
 5

a 1
b 1 2 3 4 5

Legătura atlaz se foloseşte pentru ţesături la care se evidenţiază firele de urzeală sau cele de
bătătură ; firele care se evidenţiază pe faţa ţesăturii trebuie să fie de calitate superioară, ele
acoperind prin flotări lungi, aproape complet, firele din celălalt sistem.

Bibliografie

1. Mihai Ciocoiu – Maşini de ţesut, vol. 1-2, ediţia a II-a, Editura Team, Iaşi, 1998.
2. Mihaela Curelaru, Elena Brătoi – Dicţionar de termeni de specialitate din industria
textilă-pielărie.
3. Marius Caraiman, Maria Vîlcu – Tehnologii de prelucrare a resurselor textile, pieilor şi
blănurilor, Editura Bit, Iaşi, 2001.
4. P. Onu, C. Luca – Introducere în didactica specialităţii – discipline tehnice şi
tehnologice, Editura Politehnium, Iaşi, 2004.
5. Reviste de specialitate.
6. Standarde de pregătire profesională pentru domeniul Textile-Pielărie,cl-aXI-
a,SAM,nivelul II.
7. Curriculum-ul pentru cl-aXIa ,SAM,domeniul Textile-Pielărie ,calificare Ţesător, nivelul
II.

21
22