Conservarea şi protejarea lemnului

• Arborii pe picior sau doborâţi precum şi buştenii înainte, în curs sau după
prelucrare, pot suferi degradări datorită atacului insectelor şi ciupercilor.
• După doborârea arborelui, buştenii sau sortimentele rezultate prin
prelucrarea acestora trebuie protejate împotriva dăunătorilor şi a tuturor
factorilor cu influenţă asupra micşorării duratei de viaţă.
• Măsurile de protejare şi conservare a lemnului se stabilesc în funcţie de
mai mulţi factori, cum ar fi:
– Perioada de doborâre, unde un rol foarte important îl are
temperatura, dacă e rece sau cald ( atunci când temperatura
depăşeşte 10° C );
– Starea hidrică a lemnului, dacă este umed sau uscat;
– Durata şi condiţiile de depozitare până la debitarea sau
prelucrarea lemnului,etc
• Conservarea lemnului
• Lemnul în stare verde, expus o perioadă
mai mare acţiunii directe a factorilor
atmosferici, mai ales a căldurii în perioada
verii, este supus degradării prin încingere,
răscoacere sau crăpare.
• Pentru menţinerea lui in formă naturală,
lemnul se conservă prin diferite procedee
şi mijloace
 • Conservarea pe cale umedă, constă în
menţinerea unei cantităţi sporite de apă în lemn
pentru a nu permite dezvoltarea ciuperilor,
datorită lipsei de oxigen. In aecst caz lemnul se
conservă prin imersie totală în apă ( lacuri,
bazine, etc ), stropire cu apă sau ploaie
artificială, acoperirea capetelor lemnului sau a
buştenilor cu rumeguş, paste sau chituri. Un
factor determinant în folosirea acestui procedeu
este exitenţa unor lacuri, bazine, cu apă sau
surse de apă naturale, folosindu-se de obicei
reţeaua hidrografică din fondul forestier.

De obicei acest procedeu se

utilizează atunci când avem de
depozitat cantităţi mari de lemn
pe perioade lungi de timp, masă
lemnoasă provenită de obicei în
urma doborâturilor şi rupturilor
de vânt sau zăpadă
– Cu rumeguş umed la capete –
rumeguşul trebuie să fie
proaspăt şi fără putregai,
compactat şi îmbibat cu apă,
udarea făcându-se la 3 – 4
zile
– Prin imersie în apă – este o
metodă scumpă dar foarte
eficientă, pentru toate
sortimentele de lemn şi
pentru toate speciile, mai
ales la fag.
• Menţinerea umidităţii naturale în depozite
– Prin stropirea cu apă – se face la capetele buştenilor printr-un sistem de
conducte şi aspersoare, pt buştenii destinaţi obţinerii furnirului se asigura o
umiditate de 70 %, iar la cei pentru cherestea o umiditate de 40 %. Stropirea
se face în fiecare zi, excepţie făcând zilele ploioase.
• Răscoacerea apare la speciile: Fa, Me, Pl, Sa, An, Te, Ca. La acestea se recomandă
conservarea prin stropire sau imersie.
• Conservarea lemnului cu ajutorul pastelor pe
bază de bitum sau păcură, se face prin
încălzirea acestora şi întinderea lor cu pensula
pe secţiunea capetelor buştenilor. Pastele se
pot întinde şi la rece când sunt sub formă de
emulsii făcute din amestecuri de păcură şi
argilă. Acoperirea lemnului cu paste nu
permite o uscare rapidă a lemnului şi deci nu
se pot înregistra pagube prin crăpare şi atacuri
ale dăunătorilor.
 – Aplicarea de paste:
• Paste calde – păcură parafinoasă, bitum petrolier,
gudroane din distilare
• Paste reci – din păcură sau gudroane
• La aplicarea pastelor se au în vedere următoarele:
• - buştenii care au fost fasonaţi toamna şi se vor
păstra până anul viitor după luna mai, vor fi trataţi
cu paste la maxim 6 – 7 zile de la secţionare
• - buştenii fasonaţi în martie – aprilie, dacă vor fi
• păstraţi după luna mai, li se vor aplica paste
• imediat după secţionare
• Procedeul de conservare cu paste este inferior, în
ceea ce priveşte randamentul, celor prin scufundare
şi stropire, deoarece acest procedeu nu împiedică
total pătrunderea aerului şi dezvoltarea ciupercilor.
 • Uscarea rapidă a sortimentelor

• Se realizează prin cojire – uscare

• Conservarea prin cojire – uscare se aplică cu preponderenţă
la răşinoase, dar există şi unele specii de foiase la care se
aplică acest procedeu.
• Se cojesc în special buştenii de răşinoase, conservarea
acestora făcându-se prin metoda cojire – uscare. Prin cojire
totodată se face şi protecţia pânzelor şi a lanţurilor utilajelor
folosite la secţionat – debitat ( in coajă se pot găsi pietre,
nisip, noroi, etc. )
• Tipuri de cojitoare: CLM – 30, CLM – 60, CBR – 1000, CDPC,
LCL 5, etc.
• Protejarea lemnului împotriva incendiilor -
ignifugarea
• Lemnul este un material uşor inflamabil, arzând cu
atât mai uşor cu cât dimensiunile şi umiditatea lui
sunt mai mici.
• Protejarea lemnului împotriva focului se face în
funcţie de condiţiile de existenţă ale lemnului, prin
acoperirea lui cu substanţe chimice ignifuge, în
stare, compoziţie şi cantitate corespunzătoare.
Astfel de substanţe aplicate asupra lemnului, cum
sunt peliculele de vopsea pe bază de praf cu
aluminiu, sticlă solubilă sau impregnarea cu
substanţe ignifuge (fosfat de amoniu), introduse în
lemn cât mai adânc, în procesul de încălzire la
flacără degajă un produs care se amestecă cu gazele
de ardere, ridicând punctul termic de aprindere al
lemnului.
• Substanţele ignifuge ca să poată fi folosite, în condiţii de
rentabilitate maximă, trebuie să îndeplinească unele
condiţii: penetrare uşoară şi pe o adâncime cât mai mare din
lemn, nealterarea lemnului, stabilitate la acţiunea apei,
durată de protecţie îndelungată, acţiune nedistructivă
asupra corpurilor cu care lemnul intră în contact sau care
sunt introduse în lemn, să fie ieftine, ş.a.
• La ignifugarea lemnului se folosesc cu rezultate bune
compuşii borului, sărurile acizilor: fosforic, clorhidric,
sulfuric, carbonic şi siliciului.
• Tratarea lemnului se poate face prin întinderea cu pensula,
stropire, impregnarea prin imersie, presiune sau vacuumare,
etc., în funcţie de modalitate şi substanţa de ignifugare.
• Măsurile de protecţie a lemnului împotriva focului se
stabilesc, după caz, în concordanţă cu prevederile
instrucţiunilor şi normativelor existenteîn acest domeniu.
• Conservarea asigură
protecţia pentru o durată
mai lungă de timp, întârziind
mult putrezirea, prin
introducerea în lemn a unor
substanţe de prezervare, la o
adâncime însemnată, cu
scopul de a nu fi dizolvate
sau extrase rapid.
Conservarea lemnului pe cale
chimică, constă în folosirea de
substanţe chimice pentru
prevenirea dezvoltării unor agenţi
biologici de distrugere a lemnului
sau de combatere a acestora dacă
s-au instalat deja. Se folosesc
substanţe antiseptice care pătrund
în lemn prin întindere, împrăştiere,
impregnare, imersare, injectare,
ş.a.
• Antiseptizarea este o protecţie de scurtă durată, împotriva
acţiunii ciupercilor inferioare care provoacă mucegăirea sau
colorarea anormală a lemnului ( mai alea la fag şi mesteacăn
).
• Ca substanţe antiseptice se utilizează soluţii de
pentaclorfenolat de sodiu, fungicide nepoluante aplicate prin
imersie, ş.a.
• Antisepticele trebuie să aibă următoarele caracteristici:
– toxicitate ridicată faţă de agenţii patogeni care
atacă lemnul
– durabilitate mare
– să nu diminueze sau să nu afecteze rezistenţa sau
calitatea lemnului
– să nu fie corozive
– să nu afecteze sănătatea personalului care lucrează
– să fie eficiente şi uşor de aplicat
• Stabilirea toxicităţii şi a dozei limită letală se obţine prin încercări de
laborator, pe epruvete cu ciuperci sau cu insecte.
• Pentaclorfenolatul de sodiu este un antiseptic puternic folosit pentru
combaterea ciupercilor şi insectelor xilofage.
• La oricare dintre substanţele folosite trebuie să se cunoască natura
solventului şi gradul de solubilitate.
• Valoare fungicidă este foarte importantă
• P = 1 / Cl
• Unde: p – valoarea fungicidă
• Cl – concentraţia limită sau volumul de lemn ce se poate przerva cu
1 kg substanţă în doză limită.
• Substanţele de prezervare pot fi:
– solubile în apă
– insolubile în apă
• Cele insolubile au un aspect uleios.
• In cazul folosirii insecticidelor, acestea se folosesc atât pentru protejarea
suprafeţei lemnului împotriva atacului insectelor, cât şi pentru
combaterea acestora dacă s-au instalat deja, prin tratarea lemnului cu
apă fierbinte sau gazare.
• Ca insecticide se folosescdupă caz: uleiurile de creozot, carbolineumul,
cloruri sau nitraţi de fenol, clorură de zinc, fluorură de sodiu, sulfatul de
cupru, ş.a.