Ministeru Educatie,Culturii si Cercetarii al Republicii Moldova

Colegiu de Ecologie din Chisinau

Lucrarea practica Nr. 4

TEMA: Conservarea lemnului pe cale umedă

A efectuat:Cuzub Cristian
A verificat:Goncearencu Aliona

2021

Conservarea lemnului pe cale umedă

Lemnul unor specii de foioase (fag, mesteacăn, anin, paltin, tei, plop, salcie) în stareverde şi depozitat
necorespunzător în timpul verii este supus crăpării sau încingerii saurăscoacerii. Încingerea este faza iniţială a
degradării lemnului, care se manifestă prinschimbarea culorii acestuia, acompaniată de un proces biochimic de
fermentaţie, fără a se reduce însă proprietăţile mecanice. Răscoacerea este faza următoare, ce apare atunci
când volumul porilor este ocupat în proporţie de cel puţin 20% cu aer, iar umiditatea s-a micşorat creându-se
condiţii favorabile dezvoltării ciupercilor xilofage. Degradările produse de ciupercile xilofage pot fi prevenite
prin uscarea rapidă la o umiditate sub 25%, dar prin uscare rapidă lemnul crapă. De aceea este preferabil să se
menţină o cantitate mare de apă în lemn care face imposibilă viaţa ciupercilor datorită lipsei de oxigen.
Menţinerea unei cantităţi mari de apă în lemn pe timpul verii se poate realiza prin diverse procedee, după cum
urmează:
• Conservarea lemnului prin imersie totală în apă este cel mai vechi procedeu de
conservare pe cale umedă, cel mai simplu şi cel mai eficient. Se pot folosi luciile de apă
naturale sau se construiesc bazine de 3 – 5 m adâncime şi late se 12 – 24 m (0,5 – 0,7 m3
buşteni la 1m3 bazin). Apa din bazine se primeneşte odată la 15 – 30 zile.
• Conservarea lemnului prin stropire cu apă foloseşte reţele de conducte amplasate
deasupra stivelor de buşteni. Apa trebuie să ude toate părţile buştenilor, de aceea este
preferabilă o stropire combinată de sus, de jos şi laterală. Stropirile se execută în perioada
martie – octombrie, în timpul zilei, la circa 2 ore, fiind necesar un volum de 0,5 m3
apă / m3
buşteni / zi. Apa utilizată este reţinută în proporţie de 5 % pe suprafaţa buştenilor, 30 % se
consumă pentru umezirea aerului şi a terenului şi 65 % se scurge. Acest excedent poate fi
colectat şi refolosit.
• Conservarea cu rumeguş umed se bazează pe acoperirea capetelor buştenilor cu rumeguş
bine compactat şi menţinut umed prin udare periodică, la 3 – 4 zile, astfel încât apă să
pătrundă în întreaga masă a lui, altfel putrezeşte şi infectează buştenii. Procedeul are
avantajul unui consum mai mic de apă, dar necesită stivuirea compactă, pe categorii de
lungime a buştenilor şi ridică probleme evacuarea rumeguşului după dezafectarea stivelor.
• Conservarea cu paste se bazează pe păstrarea apei în lemn şi împiedicare pătrunderii
aerului şi a dezvoltării ciupercilor prin aplicarea pe capetele buştenilor, peste noduri şi în
porţiunile laterale unde coaja lipseşte, a unor substanţe de natură diferită:
- paste calde realizate pe bază de bitum, păcură, parafină sau gudron de lemn, uneori
cu adaos de creozot sau de fenoli;
- paste reci (emulsii) realizate pe bază de gudron sau păcură, în amestec cu argilă.

O pastă bună aderă bine la lemn, formează o peliculă izolatoare pentru apa din lemn, se aplică uşor, se topeşte
greu, nu se scurge şi este ieftină. Consumul specific este de 2 kg/m3 la pastele calde şi 3 kg/m3 la pastele reci.
Ca măsură suplimentară se practică umbrirea buştenilor sau văruirea porţiunilor de buşteni acoperite cu pastă
pentru a preveni topirea şi scurgerea pastelor sub acţiunea razelor solare. Totuşi eficacitatea acestui procedeu
este mai redusă întrucât varul este spălat de ploi, pastele se scurg, coaja se poate desprinde de buştean şi poate
apărea răscoacerea la capete..

CONCLUZIE:

Aceasta este o metoda usor accesibila si eftena pentru pastrarea

lemnului.