Cartoful

• Pentru aprovizionarea populaţiei cu tuberculi de cartof în vederea

consumului în alimentaţia oamenilor şi a animalelor, industrializării cât şi
plantării (în anul următor) este necesară păstrarea acestora în stare
proaspătă un timp îndelungat, în cursul iernii până în primăvară.
• Printr-o bună păstrare, la cartof, se urmăresc următoarele obiective:
menţinerea tuberculilor într-o bună stare sanitară, neîncolţiţi, turgescenţi şi
cu însuşiri culinare şi seminale corespunzătoare
• Dificultăţile în păstrarea cartofului sunt determinate , pe de o parte, de
conţinutul lor mare în apă (peste 75%), iar pe de altă parte, de durata
mare a păstrării, care adesea ajunge de la 2 luni până la 9 luni.
• Procesele fizice, biochimice şi microbiologice din tuberculii de
cartof în timpul păstrării sunt următoarele: evapotranspiraţia, respiraţia,
încolţirea şi activitatea microbiologică.
• a) Evapotranspiraţia – este procesul prin care tuberculii de cartof pierd
apa, se deshidratează, apoi, se veştejesc şi se zbârcesc. Apa rezultată
poate forma o peliculă la suprafaţa lotului, fiind un mediu prielnic pentru
dezvoltarea microorganismelor. De aceea, tuberculii de cartof se
depozitează numai după ce s-au zvântat, iar după însilozare, trebuie feriţi
de infiltraţii de apă şi de umezire. Pentru păstrarea îndelungată a
cartofului, se impune menţinerea turgescenţei în timpul păstrării
tuberculilor.
• b) Respiraţia tuberculilor de cartof în timpul păstrării se materializează
prin degradarea lentă a substanţelor organice (în primul rând a glucidelor)
cu eliberare de căldură, bioxid de carbon şi apă. Prin respiraţie se pierd
importante cantităţi din substanţele de rezervă, se micşorează valoarea
alimentară, scade rezistenţa la păstrare. Tuberculii de cartof veştejiţi, cei
răniţi, atacaţi de diferite boli cât şi tuberculii neajunşi la maturitate deplină
respiră mai activ decât cei maturi, sănătoşi, nevătămaţi şi turgescenţi.
• În timpul păstrării, se poate modifica compoziţia chimică a
tuberculilor de cartof, prin schimbarea raportului: amidon/zahăr şi
creşterea conţinutului în zaharoză, glucoză şi fructoză. Vitamina C se
pierde parţial, mai ales în primele săptămâni după recoltare. Azotul
proteic şi celulozele se modifică mai puţin.
• Condiţiile de păstrare a cartofului trebuie să frâneze procesele fizice şi
cele biochimice, însă să nu le întrerupă.
• c) Încolţirea tuberculilor de cartof - începe după ce aceştia şi-au
încheiat perioada de postmaturaţie şi când temperatura mediului
exterior este de la 5-60C în sus. În timpul creşterii colţilor, se intensifică
foarte mult respiraţia tuberculilor, se consumă cantităţi însemnate de
substanţă uscată, depreciindu-se atât însuşirile culinare cât şi cele
seminale.
• Încolţirea este favorizată, în primul rând de creşterea puternică a
temperaturii din depozit, de umiditatea şi de prezenţa
oxigenului, de procentul de impurităţi, tuberculi vătămaţi.
• d) Microorganismele (bacteriile şi ciupercile) se găsesc în spaţiile
dintre tuberculi, în pământul aderent sau pe tuberculii bolnavi.
• Activitatea acestora este dependentă de temperatură, umiditate,
aciditate şi prezenţa oxigenului în mediul înconjurător, temperatura
optimă pentru dezvoltarea majorităţii microorganismelor fiind de 15-
350C. Pe măsura scăderii temperaturii activitatea lor este stânjenită, iar
aproape de 00C, este întreruptă, reluându-se la creşterea temperaturii.
• Microorganismele se dezvoltă, mai ales pe tuberculii tăiaţi, zgâriaţi,
striviţi şi loviţi datorită traumatismelor din timpul recoltării şi a
manipulării lor.
• Procesele microbiologice pot fi evitate dacă tuberculii au peridermul
intact, dacă sunt depozitaţi în încăperi dezinfectate şi în condiţii de
temperatură şi de umiditate defavorabile activităţii microorganismelor.
• Păstrarea tuberculilor de cartof este influenţată de numeroşi
factori: ai mediului extern, interni (legaţi de tuberculi) şi metodele
agrotehnice aplicate.
•  Factorii mediului extern
•  Temperatura - influenţează favorabil respiraţia, intensitatea acesteia
fiind direct proporţională cu creşterea temperaturii. Cu cât temperatura
este mai scăzută (până la limita de 10C) cu atât tuberculii pierd cantităţi
mai mici de substanţe organice prin respiraţie, şi pot fi păstraţi timp mai
îndelungat.
• Temperatura optimă pentru păstrarea cartofului pentru plantare este
cuprinsă între 2-40C, a celor pentru consum, de 3-60C
• La temperaturi sub –10C, tuberculii îngheaţă, dar s-a constatat că
tuberculii de cartof au suportat valori de: - 40C şi chiar - 60C timp de 3-5
ore fără să se deprecieze, cu condiţia ca aceştia să nu fie deplasaţi şi să se
dezgheţe lent.
• Pentru micşorarea pierderilor prin evapotranspiraţie, respiraţie, încolţire
şi putrezire, în spaţiile pentru depozitarea cartofului evoluţia temperaturii
este următoarea: primele 5-10 zile după însilozare, la 10-150C, apoi va fi
coborâtă treptat până la 2-40C, limite între care trebuie menţinută pe
toată perioada păstrării.
• La temperaturi în jur de 00C are loc îndulcirea tuberculilor
(transformarea amidonului în zahăr) care, dacă sunt apoi ţinuţi timp de 5-
7 zile până la două săptămâni la temperaturi între 15-230C revin la gustul
lor normal (prin resintetizarea amidonului) sau poate apărea înnegrirea
pulpei.
• În timpul păstrării, temperatura din depozitele cu tuberculi de cartof,
trebuie controlată cu rigurozitate, în primele 2-3 săptămâni, zilnic, apoi de
două ori pe săptămână şi se urmăreşte evoluţia acesteia. Ridicarea
temperaturii în timpul iernii, la 6-80C poate indica începutul unui factor de
putrezire.
• Umiditatea relativă a aerului din spaţiile de depozitare prezintă o importanţă
deosebită deoarece influenţează procesele fizice, biochimice şi cele microbiologice,
pentru o păstrare corespunzătoare a cartofului fiind necesare valori de 85-93%.
•  Compoziţia aerului. In spaţiile de depozitare se va păstra o atmosferă mai săracă în
oxigen, cantităţi mai ridicate de CO2 influenţând pozitiv păstrarea tuberculilor (frânează
respiraţia şi dezvoltarea microorganismelor). Păstrarea cartofilor în depozite închise
(silozuri, adăposturi speciale) favorizează acumularea bioxidului de carbon şi sărăcirea
spaţiilor respective în oxigen.
•  Lumina – nu este necesară în timpul păstrării tuberculilor de cartof deoarece scurtează
repausul germinativ, grăbeşte încolţirea şi determină înverzirea şi acumularea de
solanină.
• Tuberculii de „sămânţă” trebuie menţinuţi la lumină timp de 4-5 zile (călirea la
lumină) pentru acumularea de clorofilă şi solanină care stânjenesc dezvoltarea
paraziţilor vegetali, fiind astfel mai rezistenţi la păstrare.
•  Factorii interni (legaţi de tuberculi).
•  Soiul, cu însuşirile lui biologice influenţează păstrarea cartofului. Unele soiuri sunt mai
sensibile la boli şi au o perioadă de repaus mai scurtă, au peridermul mai fragil,
păstrându-se mai greu. Alte soiuri, dimpotrivă, având peridermul mai gros, faza de
postmaturaţie mai lungă, se păstrează cu mai puţine probleme (soiul Désirée se
comportă cel mai bine la păstrare, fiind urmat de soiurile: Eba, Suceviţa, Super).
• Prelungirea duratei de postmaturaţie şi întârzierea sau oprirea creşterii colţilor în
timpul depozitării se realizează prin tratarea cu inhibitori de încolţire cum ar fi: I.P.C.
(izopropil N-fenil carbamat), C.I.P.C. (cloroizopropil N – carbamat), unele terpene
(carvona) care inhibă creşterea colţilor, blocând diviziunea celulară; produsul Keim Stop
(pulbere cu 1% s. a. – C.I.P.C.) se administrează prin pudrare, 1 kg/t tuberculi (10
g.s.a.). În unele ţări, produsele condiţionate sub formă lichidă sunt pulverizate, cu
ajutorul unui generator în circuitul de ventilare, după care, spaţiul rămâne neventilat
timp de 48 ore, folosindu-se 5 g C.I.P.C./tonă tuberculi, la fiecare trei luni.
• Se mai pot aplica produsele: Luxan, Antisprout SC, Sprout NIP, Superstop (pe bază de
I.P.C. şi C.I.P.C.), Talent (pe bază de carvonă), Solenid (ester izopropilic al acidului
alfanaftil acetic - ANA, produs românesc). În timpul vegetaţiei se poate administra
NaHM (sarea de sodiu a hidrazidei maleice), cu eficacitate maximă după înflorire, prin
stropire, în doză de 0,25-0,4%
• Compoziţia chimică. Un conţinut mai ridicat de amidon favorizează păstrarea,
iar un procent mai mare de apă influenţează negativ păstrarea tuberculilor de cartof;
conţinutul în proteină nu influenţează păstrarea.
 Agrotehnica aplicată în câmp

• Data plantării şi recoltării.

• Întârzierea plantării, de obicei, atrage după sine pierderi mai mari cu peste 22% în
timpul păstrării; recoltarea în partea a doua a epocii optime poate duce la micşorarea
pierderilor din timpul păstrării cu 3-12%.
• Irigarea reduce durata de păstrare, influenţând scurtarea repausului vegetativ şi
mărind procesul de încolţire. Pentru ca tuberculii de cartof să se păstreze
corespunzător, ultima udare trebuie aplicată cu 2-3 săptămâni înainte de recoltare.
• Irigarea reduce durata de păstrare, influenţând scurtarea repausului vegetativ şi
mărind procesul de încolţire. Pentru ca tuberculii de cartof să se păstreze
corespunzător, ultima udare trebuie aplicată cu 2-3 săptămâni înainte de recoltare.
• Fertilizarea poate influenţa pozitiv sau negativ păstrarea tuberculilor de cartof. In
general, dozele mari de azot şi de gunoi de grajd aplicate pe soluri fertile influenţează
negativ păstrarea. Aplicarea echilibrată, însă, a îngrăşămintelor organice şi minerale
determină îngroşarea suberului, favorizând păstrarea îndelungată.
• Modul de recoltare, transport şi depozitarea provizorie .
• Recoltarea pe vreme ploioasă sau geroasă influenţează negativ păstrarea. Pentru
prevenirea infectării tuberculilor cu mană cât şi pentru favorizarea suberificării acestora
se execută distrugerea mecanică sau chimică a vrejilor înaintea recoltării cu cca. 5-
10 zile. Recoltarea este bine să se efectueze pe vreme frumoasă, când temperatura
aerului depăşeşte 7ºC, tuberculii se dislocă cu uşurinţă, fără vătămări mecanice. În
loturile de cartof destinate plantării, plantele virozate trebuie smulse şi arse.
• Se va evita vătămarea tuberculilor la recoltare în timpul transportului. Înaintea
depozitării, tuberculii se sortează, înlăturându-se resturile vegetale, minerale precum şi
tuberculii foarte mici sau depreciaţi. Sortarea se poate realiza manual, semimecanizat
sau mecanizat, direct în câmp sau la punctul de presortare (ISIC – 30).
• Se vor depozita pentru păstrare numai tuberculii corespunzători (cei întregi, curaţi,
sănătoşi, tipici soiului cultivat, turgescenţi, bine suberificaţi, fără umiditate exterioară
anormală, fără vătămări mecanice, neatacaţi de boli, dăunători, neînverziţi, neîncolţiţi,
neîngheţaţi şi fără corpuri străine).
• Metode şi tehnica păstrării tuberculilor de cartof.
• În zonele cu suprafeţe mari de cartof şi în cadrul fabricilor ce utilizează cartoful
drept materie primă, pentru păstrarea tuberculilor de cartof s-au construit depozite
moderne.
• Producătorii care nu dispun de depozite moderne de păstrare mai păstrează încă
tuberculii de cartof în silozuri de diferite tipuri, în şanţuri, în pivniţe şi bordeie.
• Înaintea depozitării tuberculilor de cartof se face pregătirea spaţiilor (în cazul celor
permanente) prin igienizarea şi dezinfecţia acestora stropindu-se cu clorură de var
(0,5 l/m2) şi formol (0,5 l/m2). Se impun două tratamente (unul după golirea
spaţiului, al doilea, înainte de depozitare).
• Dacă după presortare şi sortare prin care s-au eliminat toate impurităţile,
tuberculii mici, vătămaţi şi bolnavi, se mai efectuează şi o calibrare, înlăturându-se
tuberculii sub 35 mm diametru, pierderile prin păstrare sunt mai mici cu 7,5% în 6
luni.
• Depozitarea tuberculilor de cartof – pentru consum se poate efectua în
silozuri de diferite tipuri (procedeul cel mai utilizat în sectorul particular), în spaţii
improvizate cu ventilaţie naturală, în macrosilozuri sau în depozite ventilate
mecanic (cele mai specializate în păstrarea cartofului) şi în depozite frigorifice.
• a. Păstrarea frigorifică micşorează pierderile cu 1/5-1/3 faţă de păstrarea prin
ventilaţie mecanică, păstrarea cartofului fiind asigurată pentru încă două luni (până la
prima recoltă), dar necesită investiţii şi consumuri energetice mult mai ridicate. In
celulele frigorifice, tuberculii se pot păstra în lăzi paletă stivuite pe 6-8 nivele (4,6-
6,0 m, revenind încărcătura de 2,2-3 t/m2), sau pentru intervale mai scurte de timp,
în saci de plasă sau de iută (revenind încărcătura de 2,5-3 t/m2), aşezate în palete
cu montanţi după sistemul ţesut sau întrepătruns (25 saci de plasă sau 15 saci iută).
Păstrarea în vrac se poate practica în celulele frigorifice ventilate prin pardoseală,
grosimea vracului fiind de 4-5,5 m.
• În primele 6-14 zile se realizează: zvântarea, cicatrizarea rănilor şi prerăcirea
(fazele de pregătire), ventilând 24 ore din 24 aer din exterior. Zilnic, temperatura
trebuie coborâtă cu 1,5-2,50C, astfel, ca în final să ajungă la 3-50C (temperatura de
păstrare). Păstrarea durează 7-8 luni, reciclându-se aerul răcit cu împrospătarea
periodică. Utilizarea în perioada de iarnă, până la 50% aer atmosferic rece, duce la
reducerea consumului energetic. Spre finalul păstrării, frigul este oprit, temperatura
în celulă creşte cu 8-100C, celula fiind golită în 10-14 zile.
• Păstrarea cartofului în depozite specializate (permanente) cu ventilaţie mecanică
presupune depozitarea tuberculilor în vrac, în celule cu capacitatea de 350 t, 500 t,
1000 t sau 2500 t , înălţimea vracului fiind de 4-4,5 m, depozitele având până la
10.000 t, chiar 20.000 t capacitate. Păstrarea în vrac a cartofului ridică anumite
probleme, de aceea, se impune depozitarea sub această formă, numai a tuberculilor
perfect sănătoşi, fără corpuri străine, cât mai uniformi, calibraţi, astfel încât să
permită accesul aerului de jos în sus (un lot de cartofi nesortaţi poate determina
înfundarea canalelor cu tuberculi mici, pământ, pietre etc., iar apariţia unui focar de
infecţie poate duce la compromiterea întregii cantităţi de tuberculi).
• Păstrarea cartofului în aceste depozite parcurge cinci faze (zvântarea,
cicatrizarea rănilor, răcirea, păstrarea şi desilozarea), din care trei sunt
pregătitoare şi anume:
• zvântarea tuberculilor umezi (timp de 2-3 zile) cu ajutorul aerului atmosferic la
temperatura de 10-20ºC, umiditatea relativă de 65-80%, iar viteza, de 0,2-0,25
m/s;
• vindecarea şi cicatrizarea rănilor, durează două săptămîni, timp în care ventilarea se
realizează cu aer atmosferic la temperatura de 13-180C şi umezeala relativă de 85-
95%, 12 ore din 24;
• răcirea treptată (durează 4-8 săptămâni), ventilarea efe ctuându-se în timpul
nopţilor răcoroase, la 4-100C (cu 2-50C mai rece decât masa de cartofi) şi umiditatea
relativă de 85-90%, 8-12 ore din 24, fără întreruperi mai mari de 6 ore.
• Se poate asigura păstrarea timp de 5-6 luni, la temperatura de 3-50C şi 85-
90% umiditate relativă a aerului, cu ventilarea timp de 1-4 ore din 24, prin
recirculare sau amestec cu aer atmosferic, numai atunci când temperatura în masa
de cartofi creşte peste 40C (temperatura aerului să nu depăşească cu mai mult de 2-
30C în plus sau minus pe cea a tuberculilor şi să nu fie mai scăzută de 00C).
• - pregătirea pentru desilozare, cu durata de 1-2 săptămâni, fază în care se opreşte
ventilaţia sau se ventilează cu aer cald pentru reducerea conţinutului de glucide
simple şi a sensibilităţii la vătămare a tuberculilor. Aerul folosit pentru ventilaţie să
nu aibă temperatura mai ridicată cu mai mult de 40C decât cea a tuberculilor, pentru
a se evita şocul termic. Temperatura în celulă creşte până la 8-100C, iar umiditatea
relativă a aerului scade la 80-85%.
• Golirea celulei nu trebuie să dureze mai mult de 14 zile, ventilaţia efectuându-se
până în faza finală, pentru prevenirea dezvoltării bolilor.
• Se va evita ventilarea excesivă care duce la risipă de energie şi la deshidratarea
tuberculilor.
• Păstrarea cartofului în macrosilozuri ventilate mecanic este preferată, în unele ţări,
de producătorii particulari, datorită simplităţii acestora şi economiei de forţă de muncă
manuală. Metoda oferă posibilitatea depozitării unor cantităţi mari de cartofi pe o
perioadă îndelungată de timp şi necesită mijloace mecanice de manipulare, o dotare
minimă
• Macrosilozurile se construiesc la suprafaţa solului, având lăţimea de 6 m (chiar
de 12 m), înălţimea vracului de 3-3,5 m (4 m) şi lungimea, până la 35 m,
capacitatea de depozitare fiind de 300-1000 tone tuberculi. În funcţie de
mărimea macrosilozului se va monta în interior unul, două sau patru canale de
ventilaţie (două, principale cu rol de introducere a aerului cu ajutorul a două
ventilatoare şi două canale laterale sau exterioare care delimitează marginile silozului
şi asigură o mai bună reciclare a aerului).
• Canalele de ventilaţie sunt realizate din panouri grătar cu dimensiunea de 1,3/1,3
m, distanţa între şipci, de 2,5 cm, aşezate în formă de V întors, cu unghiul de 450 şi
deschiderea la bază de 0,9-1 m care se acoperă pe vârf cu folie de polietilenă. Imediat
după umplere, tuberculii de cartof se acoperă cu baloturi de paie care trebuie bine
îmbinate, tasate, pentru a nu lăsa goluri. Apoi se vor acoperi cu folie de polietilenă,
lăsând coama liberă pe distanţa de 1,5 m, formând canalul de evacuarea aerului.
Peste folie se aşează al doilea rând de baloturi, iar pe coamă, se acoperă cu folie
pentru prevenirea infiltrării apei din precipitaţii. În jur se amenajează şanţuri de
scurgere.
• Ventilaţia în macrosilozuri se efectuează astfel: 2-3 zile cu aerul atmosferic la 200C,
apoi cca. 2 săptămâni cu aer sub 150C pentru zvântarea şi cicatrizarea rănilor;
• pentru coborârea temperaturii se ventilează 3-4 ore din 24 folosind aerul rece din
timpul nopţii;
• păstrarea la temperatura de 3-50C se va realiza prin ventilarea de întreţinere (1-2 ore
pe zi), când temperatura aerului permite (depăşeşte 00C).
• Se va urmări evoluţia temperaturii şi a umidităţii relative, la început zilnic, apoi de
două ori pe săptămână.
• Macrosilozurile pot fi amplasate, dacă este posibil, sub acoperiş, asigurându-se
astfel o mai bună termohidroizolaţie .
• . Pivniţele şi bordeiele sunt depozite speciale, permanente, tradiţionale de păstrare a
cartofului, cu ventilaţie naturală.
• Pivniţele se construiesc parţial sau total din pământ, aerisirea fiind asigurată prin
coşuri de aerisire, care în timpul iernilor geroase se acoperă cu paie sau cu alte
materiale. In cadrul unor pivniţe mari, în interior se construiesc boxe, nu direct pe
pământ ci pe un grătar ridicat de la sol cu 10-15 cm pentru o mai bună aerisire, late
• Bordeiele sunt construcţii simple săpate în pământ la cca. 2 m
adâncime, late de 4 m şi lungi de 5-10 m, unde se delimitează boxe
asemănătoare cu cele din pivniţe.
• Atât în pivniţe cât şi în bordeie se efectuează controlul periodic al
modului de păstrare a tuberculilor, urmărindu-se temperatura, umiditatea
relativă a aerului din depozit.
• Unele aspecte semnalate cu ocazia controalelor efectuate ne dă indicii
asupra păstrării cartofilor. De exemplu, umezirea puternică a tuberculilor
dovedeşte că în partea superioară a stratului temperatura este mai
scăzută; picăturile de apă de pe pereţi şi tavan sau înnegrirea miezului
indică o temperatură prea ridicată şi o aerisire slabă; tuberculii zbârciţi sau
moi indică o umiditate a aerului redusă (deshidratare puternică), iar
încolţirea tuberculilor denotă o temperatură peste 50C; mirosul neplăcut
indică apariţia unui focar de putrezire; gustul dulceag al tuberculilor
dovedeşte că temperatura s-a apropiat de 00C, iar aspectul sticlos, indică
îngheţarea tuberculilor. În ultimele două cazuri se închid gurile de aerisire,
iar în cazul temperaturilor prea ridicate, dimpotrivă, se deschid.
• În funcţie de soi, gradul de suberificare şi de turgescenţă, tuberculii de
cartof îngheaţă la temperaturi cuprinse între –0,8…-1,50C.
• e. Păstrarea tuberculilor de cartof pentru consum în adăposturi temporare
(silozurile şi gropile).
• Silozurile – reprezintă adăposturi tradiţionale pentru păstrarea
tuberculilor de cartof şi se construiesc pe locuri mai înalte, cu apa freatică
sub 1,5 m pentru a favoriza scurgerea apei. In funcţie de zonă silozurile
pot fi: de suprafaţă, semiîngropate şi îngropate.
• Silozurile de suprafaţă (fig. 11.14.) -
au la bază pentru aerisire un jgheab din
şipci, în formă de V întors, cu
deschiderea la bază de 50 cm şi
înălţimea, de 30 cm care se prelungeşte
la unul din capete, până la ieşirea din
straturile de acoperire. In locul coşurilor
verticale, se amplasează de-a lungul
coamei, un jgheab din şipci de formă
prismatică cu latura de 15 cm (sau o
prăjină de brad) şi cu capătul în afara
stratului de acoperire (în partea opusă
capătului ieşit în afară a jgheabului
bazal).
• Peste jgheabul de aerisire de la bază
se aşază un strat de paie gros de 10-15
cm, după care se clădesc tuberculii
sub forma unei prisme. După
zvântarea tuberculilor (2-3 zile) silozul
se acoperă cu un strat de paie de 20-25
cm grosime, apoi cu un strat subţire
de pământ (10 cm), coama rămânând Fig. 11.14. – Siloz de cartofi la
acoperită numai cu paie. Când suprafaţa solului
(după BÎLTEANU Gh., 2001)
temperatura în siloz ajunge sub 60C
iar temperatura aerului coboară sub –
20C, peste stratul de pământ se aşază
încă un strat de paie gros de 40-50
cm şi apoi, un strat gros de pământ,
care în final ajunge la 40-50 cm, în
medie, fiind mai gros spre bază.
• Silozurile semiîngropate – se amenajează
la adâncimea de 20-30 cm, au lăţimea de
1,2-2,00 m, înălţimea de 75-100 cm, iar
lungimea de 25-30 m (fig. 11.15.).
• Pentru aerisire, se execută un canal
longitudinal, la baza silozului (pe mijloc),
de 20/25 cm adâncime şi lăţime care se
acoperă cu un grătar, iar la distanţe de
2,5-3,0 m, de-a lungul acestuia se
instalează coşuri verticale de aerisire
care ies în afară cu 30-40 cm.
• Aerisirea prin coşuri verticale prezintă
neajunsul că, în timpul precipitaţiilor sau
ca urmare a condensului, pereţii acestora
se umezesc, constituind astfel, focare de
infecţie. De aceea, coşurile se pot înlocui
cu un jgheab longitudinal triunghiular (la
fel ca cel folosit la silozurile de suprafaţă)
care se aşază de-a lungul coamei.
• Silozurile îngropate – se practică în
zonele mai reci. Au lăţimea de 50-80 cm,
adâncimea de 60-100 cm, lungimea de
25-30 m, şi sunt amplasate pe locuri
înalte. Aerisirea se asigură prin
mănunchiuri de coceni de porumb sau Fig. 11.15. – Siloz de cartofi semiîngropat
tulpini de floarea-soarelui care se aşază (după BÎLTEANU Gh., 2001)
vertical (nu are jgheab de aerisire
longitudinal). După introducerea
tuberculilor şi zvântarea lor (2-3 zile),
aceştia se acoperă cu un strat de paie de
40-60 cm, apoi cu pământ, ca şi în
cazurile precedente
• Şanţurile (gropile, silozurile adânci fără aerisire) se
construiesc numai pe terenurile cu apa freatică la
adâncime mare, în zonele foarte reci (în Transilvania şi
nordul Moldovei), au 60-80 cm lăţime, 60-80 cm
adâncime şi 15-20 m lungime (dimensiunile sunt
orientative, după necesităţi).
• Tuberculii se aşază în vrac, iar după zvântare, se
acoperă cu paie, apoi cu pământ, (ca la celelalte silozuri).
Şanţurile astfel amenajate nu au coşuri de aerisire, în
schimb se fixează tuburi pentru controlul temperaturii
(fig. 11.16).
• S-a constatat că, pierderile cele mai reduse prin
păstrarea cartofului, s-au înregistrat în cazul silozurilor
fără aerisire, indiferent de adâncime.
• Particularităţile păstrării tuberculilor pentru
plantare (material săditor)
• Materialul săditor (numit în termeni obişnuiţi “cartof de
sămânţă”) se păstrează în condiţii bune, în celule
frigorifice (mai ales în zonele calde ale ţării), în lăzi paletă
la temperaturi de 2-30C (cu abateri de ± 10C) şi Fig. 11.16. – Păstrarea cartofilor în
umiditate relativă a aerului de 85-95%, condiţii ce
şanţ fără aerisire
asigură păstrarea intactă a valorii biologice pe o perioadă
de 8-9 luni, cât este necesar. Depozitarea tuberculilor “de (după BÎLTEANU Gh., 2001)
sămânţă” (cu diametrul optim de 30-60 mm) se va realiza
după sortarea şi calibrarea acestora şi de
asemenea, după igienizarea depozitului. Este interzisă
folosirea substanţelor inhibitoare şi a tratamentelor
împotriva încolţirii.
• Fazele păstrării (zvântarea, vindecarea rănilor, coborârea
temperaturii, păstrarea, desilozarea) sunt similare cu cele
parcurse de tuberculii pentru consum, cu deosebirea că,
nivelul temperaturilor de păstrare poate oscila până la
10C, deoarece îndulcirea tuberculilor nu prezintă
importanţă (limitele optime pentru păstrare sunt 2-40 C,
iar ale umidităţii relative a aerului, de 85-95%).
• Faza de desilozare începe înaintea plantării cu cca. 30
zile, în vederea condiţionării şi calibrării.
• Particularităţile păstrării tuberculilor de cartof destinaţi industrializării.
• Pentru prelucrarea industrială (chips, pommes frites, fulgi, bucăţi deshidratate,
făină) sau pentru congelare, conserve şi alte preparate sau semipreparate se folosesc
tuberculi de cartof ce aparţin unor soiuri ce corespund din punct de vedere calitativ
acestor întrebuinţări. În acest sens, interesează mărimea, forma optimă, compoziţia
chimică, ca şi însuşirile culinare şi tehnologice corespunzătoare (gust, aromă,
textură, rezistenţă la fierbere).
• În timpul depozitării cartofului destinat industrializării, principala problemă
este evitarea acumulării glucidelor hidrosolubile la temperaturi coborâte
(îndulcire). De asemenea, se va evita lovirea şi rănirea tuberculilor în timpul
recoltării, manipulării lor, astfel prevenindu-se apariţia unor boli (pătarea neagră)
ca şi încolţirea care micşorează conţinutul de substanţă uscată.
• Pentru diverse industrii se preferă soiuri mai rezistente la manipulare şi păstrare,
cu repaus germinativ mai îndelungat, care se pot păstra în celulele fabricilor (cu
capacitate de până la 2000 t) în vrac, cu înălţimea de 4 m, în condiţii de temperatură
mai ridicată (5-60C) şi umiditate relativă de 85-90%. Pentru semipreparate
industriale se recomandă chiar 8-120C, cu aplicarea inhibitorilor de încolţire şi un
regim de ventilare mai îndelungat.
• În primele faze de ventilare, umiditatea relativă a aerului va fi mai redusă (70-
80%) iar pe parcursul păstrării, mai ridicată (85-93%). O atmosferă mai bogată în
CO2 şi mai săracă în oxigen este favorabilă menţinerii calităţii tuberculilor.
• În ultimele 2-3 săptămâni (la desilozare) se ventilează aer la 15-180C pentru
resintetizarea amidonului (pe seama glucidelor solubile) sau se opreşte ventilaţia,
încălzirea tuberculilor realizându-se cu ajutorul căldurii acumulate din respiraţie.
• Alte metode de păstrare prin:
• păstrarea iniţială la temperaturi de 2-60C, apoi, în final, încălzirea controlată până
se ajunge la un procent de 0,4% glucide hidrosolubile în tuberculi, metodă ce previne
pierderile mari în greutate;
• folosirea eficientă a tratamentelor cu inhibitori (la 3 luni, cu IPC sau CIPC) şi a
temperaturii de peste 60C;
• tratament ionizant cu radiaţii gamma în doze reduse, plus o temperatură mai
ridicată, având inconvenientul că poate provoca iniţial a creştere nedorită a
conţinutului în glucide reducătoare.