Ministerul Educatiei,Culturii si Cercetarii al Republicii Moldova

Colegiu de Ecologie din Chisinau

Relatiile arborilor si arbustilor ornamentali

cu factorii mediului ambiant

A efectuat:Cuzub Cristian

A verificat:Bondari Lidia

2020
 Comunităţile umane aduc modificări climatului local prin prezenţa
construcţiilor, utilităţilor şi activităţilor lor poluante. Astfel, regimul de temperatură,
apă, lumină, vânt şi sol se modifică, perturbând viaţa plantelor lemnoase.

Aglomeraţiile urbane au un impact nefavorabil asupra majorităţii speciilor.

Acţiunile distructive ale factorului uman pot fi directe sau indirecte. • Acţiuni directe
Lucrările de construcţie şi reparaţie ale clădirilor şi străzilor sunt o cauză majoră a
vătămării şi chiar a pierderii unor exemplare de arbori şi arbuşti. Rănirea părţii
aeriene a plantelor prin manipularea şi depozitarea materialelor de construcţie,
deplasarea defectuoasă a utilajelor sau vătămarea rădăcinilor prin lucrări de excavare
ori tasare excesivă datorată utliajelor grele, pot contribui la uscarea parţială sau totală
a acestora. De asemenea, în timpul iernii sărurile de calciu şi sodiu folosite la
deszăpezirea drumurilor ajung pe spaţiul verde, la rădăcina arborilor sau chiar pe
partea aeriană a arbuştilor, determinând efecte de toxicitate la speciile mai sensibile.

Cablurile aeriene prezente în oraşe necesită o întreţinere riguroasă, iar ramurile

arborilor pot constitui o problemă dacă vin în contact cu acestea. De aceea, de cele mai
multe ori se recurge la tăieri severe aplicate coroanelor arborilor stradali, care
scurtează viaţa acestora. Activităţile recreative ale populaţiei urbane pot afecta şi ele
grav vegetaţia. Ruperea ramurilor sau chiar a trunchiurilor, călcarea arbuştilor şi a
gardurilor vii, tasarea solului, aprinderea focului în apropierea vegetaţiei lemnoase
sunt din păcate situaţii care apar des în spaţiul urban şi care aduc mari pagube
plantelor lemnoase în special şi spaţiilor verzi în general (Iliescu, 2003).

Viaţa plantelor ornamentale lemnoase este scurtată şi de diversele acţiuni

neglijente ale oamenilor, cum ar fi: depozitarea sau arderea resturilor vegetale, a
gunoaielor şi a molozului în diferite locuri care nu sunt destinate acestui scop (fig. 35),
amânarea unor lucrări de reparaţie a unor reţele de apă caldă sau rece, care duc la
băltirea apei un timp îndelungat la rădăcina plantelor lemnoase, spălarea
autovehiculelor în apropierea spaţiilor verzi, aruncarea detergenţilor sau a altor
substanţe toxice la baza trunchiurilor arborilor. • Acţiuni indirecte Apar în principal
datorită poluării. Datorită densităţii populaţiei şi a activităţilor acesteia, calitatea
aerului urban este semnificativ influenţată. În oraşele mari din România
autovehiculele constituie sursa principală de poluare atmosferică. Acestea emit oxizi
de azot, carbon, sulf, hidrocarburi, particule de praf şi metale grele, în special plumb şi
cadmiu, care afectează calitatea aerului şi solului în oraş. Poluarea în oraşe este dată
şi de alte surse cum ar fi: activităţile industriale, şantierele de construcţii, gropile de
gunoi, aeroporturile. Simptomele datorate poluării aerului pe care le manifestă
vegetaţia sunt variabile, depinzând de tipul poluantului şi specie. Acestea sunt
clasificate ca fiind acute sau cronice. Leziunile acute implică moartea celulelor şi apar
la câteva ore sau zile după expunerea la concentraţii mari de poluanţi. Leziunile
cronice apar mai încet, în câteva zile sau săptămâni după expunere.

Acest tip de leziune apare de obicei ca răspuns a unei poluări de lungă durată, cu
concentraţii mai mici de poluant. În unele cazuri nu sunt prezente simptome vizibile,
dar poluarea determină o scădere în rata fotosintezei, respiraţia creşte, iar creşterea
încetineşte. Simptomele sunt deseori subtile şi uşor de confundat cu alte probleme ca
senescenţa, carenţa în unele elemente sau diferite stresuri de mediu. Unele plantele
lemnoase prezentă rezistenţă la poluarea atmosferică: Abies concolor, Pseudotsuga
menziesii, Pinus nigra, Picea pungens, Taxus baccata, Juniperus sp., Acer sp.,
Ailanthus altissima, Betula pendula, Quercus rubra, Fraxinus excelsior, Robinia sp.,
Buddleia sp., Lonicera sp., Symphoricarpos sp., Cornus sp., Prunus padus, Viburnum
sp. Rezistenţa la poluare depinde însă de condiţiile staţionale (regim de temperatură,
apă, sol) oferite arborilor şi arbuştilor din spaţiile verzi urbane. Întreţinerea
defectuoasă a acestora (lipsa udărilor, tăieri puternice şi efectuate în extrasezon, lipsa
întreţinerii solului) determină scăderea rezistenţei lor la poluare. Interceptarea
agenţilor poluanţi de către vegetaţia lemnoasă din cadrul oraşelor determină
reducerea poluării aerului.

Agenţii poluanţi sunt retinuţi de aproape toate părţile unei plante lemnoase:
rădăcină, trunchi, ramuri, frunze. Suprafaţa foliară este cea mai eficientă în reducerea
agenţilor poluanţi (un arbore matur reţine de 10 ori mai multe impurităţi decât o
peluză de mărimea proiecţiei coroanei acestuia pe sol - Iliescu, 2003). Rata de reţinere
a agenţilor poluanţi este mai mare când frunzele sunt umede sau ude şi ea depinde şi
de caracteristicile morfologice ale frunzelor. În aceste condiţii reţinerea creşte de 10
ori, pentru că întreaga suprafaţă a plantei este capabilă să reţină agentul poluant
(Nowak, 1999).