Ministeru Educatie,Culturii si Cercetarii al Republicii

Colegiu de Ecologie din Chisinau

Lucrarea practica Nr.3

TEMA: Verificarea rezistenţei la despicare, forfecare și
la torsiune

A efectuat:Cuzub Cristian
A verificat:Goncearencu Aliona

2021
Rezistenţa la despicare
Rezistenţa lemnului la despicare este capacitatea acestuia de a se opune eforturilor cetind să desprindă ţesuturile
lemnului în sens longitudinal, prin distrugerea coeziunii elementelor anatomice. Unealta sub formă de pană, cu
ajutorul căreia se realizează despicarea, pătrunde în lemn, dar nu taie fibra acestuia. Mărimea inversă a rezistenţei la
despicare se numeşte fisibilitate. Mărimea efortului care face posibilă pătrunderea uneltei în lemn este dependentă
de coeziunea fibrelor, de frecarea dintre pană şi lemn şi de starea acestuia. Astfel, se despică mai uşor lemnul cu
fibre lungi, cu raze medulare mari şi numeroase şi cel lipsit de defecte. Temperaturile foarte joase favorizează o
fisibilitate ridicată a lemnului. Rezistenţa la despicare tangenţială este mai mare decât cea radială.
După gradul de fisibilitate se poate deosebi lemn perfect fisibil (bambusul), uşor fisibil (molid, brad, anin, fag), greu
fisibil (jugastru, salcâm, pomaceele, pin negru) şi nefisibil (palmier, guaiac).

Rezistenţa la torsiune (răsucire)

Rezistenţa la torsiune este capacitatea lemnului de a se opune forţelor ce tind să răsucească fibrele. Determinarea
acestei rezistenţe prin calcule teoretice este dificilă datorită anizotropiei lemnului, de aceea sunt preferate
determinările experimentale.

În raport cu direcţiile fundamentale ale lemnului, efortul de torsiune poate fi longitudinal sau perpendicular pe
fibre. Rezistenţa la torsiune longitudinală este de cca. 2 – 3 ori mai mare decât cea la torsiune perpendiculară pe
fibre. Umiditatea ridicată reduce rezistenţa lemnului la torsiune. În raport cu răşinoasele, foioasele au în general o
rezistenţă la torsiune mai mare. Epruvetele folosite pentru determinarea rezistenţei la torsiune (figura 66) se
confecţionează dintr-un material lipsit de orice defecte, cu fibrele paralele cu axa longitudinală. Forma lor este
prismatică (400x20x20 mm) sau circulară.:

Rezistenţa la forfecare
Rezistenţa la forfecare este capacitatea lemnului de a se opune forţelor exterioare ce caută să rupă piesa prin
deplasarea unei părţi ale ei faţă de cealaltă. Planul după care se produce ruperea materialului se numeşte plan de
forfecare. În funcţie de poziţia planului în care sunt situate forţele şi a planului de forfecare, în raport cu piesa, se
deosebesc următoarele tipuri de forfecare: transversală, la care planul de forfecare este perpendicular pe fibre şi
longitudinală, la care planul de forfecare este paralel cu fibrele; forfecarea longitudinală poate să fie paralelă cu
fibrele sau perpendiculară pe fibre în funcţie de direcţia eforturilor unitare. La fiecare din aceste cazuri, în funcţie de
direcţia sarcinii faţă de inelele anuale, forfecarea este radială sau tangenţială. În raport cu rezistenţa la compresiune
paralelă cu fibrele, rezistenţa la forfecare longitudinală este de 5–10 ori mai mică. Rezistenţa la forfecare
longitudinală perpendiculară este în medie de două ori mai mică decât cea la forfecare longitudinală
paralelă. Creşterea valorilor umidităţii şi a temperaturii duce la reducerea rezistenţei la forfecare. La unele specii,
valorile rezistenţei la forfecare cresc odată cu creşterea densităţii şi a lăţimii inelelor anuale.

Concluzie:
Datorita acestor caractere lemnul se caracterizeaza ca lemn tare si
lemn moale.