Iubirea noastră se va hrăni din greşeli şi din dureri, aşa cum focul se hrăneşte

din tot ceea ce îi stă în cale... Dar iubirea noastră nu va fi păcat, cum focul
însuşi nu este lemnul putred pe care îl mistuie.

Am respirat adânc sufletul tânăr al zorilor şi am înţeles că totul e trecător în

iubire... că mă cheamă o viaţă nouă... altă viaţă.

Fericirea care nu durează, nu e fericire - e un mizerabil stupefiant.

Maria Sineşti: Uneori nu ma mai înţeleg nici eu. Sunt clipe în viaţa mea pe
care, când mi le amintesc, mă îngheaţă un fior din cap până în picioare.
Rătăcirile astea din viaţa mea... câtă josnicie inutilă... Mi-e silă de mine...
Gândesc uneori că sunt în mine două fiinţe: una josnică, mărginită şi laşă...
Of! Mi-e scârbă de tot şi totuşi există în mine o fiinţă care suferă, care
plânge... care sângerează pentru toate josniciile celeilalte!

O iubire care nu e eternă, nu e nimic, iubirea este totul sau nu este nimic.

Doi inşi care se iubesc nu mai sunt oameni.

Dreptatea este deasupra noastră şi este una pentru toată lumea şi pentru toate
timpurile.

O iubire care nu este eternă, nu este nimic.

Fără certitudine nu există adevăr şi nu există frumuseţe pe lume. Fericirea

care nu durează nu e fericire, e un mizerabil stupefiant...

Numai moartea este perfectă. Tot ce este viu creşte din pământul negru al
păcatului.
Totul în lume este coruptibil... Nimic nu e întreg şi frumos... şi nici nu poate
deveni... Toate se îndeplinesc numai până la o palmă de pământ. Totul e
altfel de cum era aşteptat... cel mai frumos măr are viermele în el...

O iubire adevărată înseamnă să nu poţi gândi contrariul ei.

Vrei să strângi totul în cămaşa de forţă a ideilor tale.

Iubirea noastră se va hrăni din greşeli şi din dureri, aşa cum focul se hrăneşte
din tot ceea ce-i stă în cale... Dar iubirea noastră nu va fi păcat, cum focul
însuşi nu este lemnul putred pe care-l mistuie...
Legile fără excepţii sunt îngrozitoare.

O fericire pe care nu o poţi gândi durabilă, nu e fericire şi, fără certitudine,

nu poate fi în lume nici adevăr, nici frumuseţe...

Urâciunea nu e decât umbra frumuseţii.

Câtă luciditate, atâta existenţă şi deci atâta dramă.

Numai Dumnezeu poate judeca, fiindcă numai El cunoaşte urzeala

principiilor şi ştie cum a fost cu de-amănuntul, totdeauna. Noi, oamenii,
dibuim, nu ştim nimic.

O inimă e prea puţin lucru între două blocuri de răutate.

Nu e nicăieri început şi sfârşit clar... lucrurile se nasc şi mor unele în miezul

celorlalte.

A stat lucid în faţa morţii... a ales într-un act de conştiinţă.

Nicio sinucidere nu are înţeles şi nu poate fi justificată. Cu toate acestea,

există sinucideri.

O iubire înseamnă să nu poţi gândi contrariul ei... o iubire care nu este

eternă, nu este nimic.