INGRIJIREA BOLNAVULUI IN SEC XIX-LEA

Medicina în secolul al XIX-lea

Numeroase descoperiri au condus la progrese importante în diagnosticul şi

tratamentul bolilor precum şi în dezvoltarea intervenţiilor chirurgicale.

În jurul anului 1819, în Franţa, René Laennec (1781 - 1826) introduce stetoscopul, până astăzi
cel mai utilizat instrument în examinarea medicală.

Lucrările lui Marie Bichat (1771 - 1804), în Franţa, asupra ţesuturilor pun bazele histologiei, în
timp ce germanul Rudolf Virchow (1821 - 1902), în Berlin (Germania)studiază substraturile
anatomo-patologice ale bolilor şi emite cunoscuta teorie a patologiei celulare.

Descoperirile fundamentale în lumea microorganismelor ale lui Louis Pasteur (1822 - 1895) şi
ale lui Robert Koch (1843 - 1910) contribuie la dezvoltarea Microbiologiei, ale lui Emil von
Behring (1854 - 1917) şi Ilia Mecinicov (1845 - 1926) pun bazele Imunologiei. Pornind de la
aceste descoperiri, obstetricianul maghiar Ignaz Semmelweis (1819 - 1865) introduce Asepsia
iar Joseph Lister (1827 - 1912), în Anglia foloseşte pentru prima dată fenolul ca substanţă
antiseptică.

Claude Bernard în mijlocul elevilor săi, - pictură de Léon Lhermitte, 1889

Pe tărâmul fiziologiei sunt de remarcat lucrările francezului Claude Bernard (1813 - 1878)
asupra funcţionării glandei tiroide, ficatului şi asupra sistemului nervos vegetativ şi ale lui Ivan
Petrovici Pavlov (1849 - 1936), în Rusia, cu privire la reflexele condiţionate.

Spaniolul Santiago Ramon y Cajal (1852 - 1934) a contribuit la cunoaşterea structurii

sistemului nervos.
Wilhelm Röntgen, în Germania, (1845 - 1923) descoperă în 1895 razele X şi le aplică în
investigarea organelor interne.

Introducerea narcozei cu eter în America în de către americanul William Thomas Morton în

1846, a anesteziei locale cu cocaină în 1884 de austriacul Christian Koller şi rachianesteziei în
1898 de către August Bier în Germania contribuie la dezvoltarea furtunoasă a chirurgiei

In fiecare zi, mii de asistenti medicali din tara isi dedica intreaga pricepere ameliorarii
suferintei bolnavilor si insanatosirii lor. Mereu la datorie, asistentii, impreuna cu medicii, isi
fac, dupa cum spun, doar meseria. Insa meseria lor e veche de cind lumea, si tot de atunci
ingrijirea bolnavilor a fost considerata nu doar o stiinta, ci si o arta.

De-a lungul istoriei se poate vorbi despre trei etape. Prima este bazata pe vindecatorii
traditionali si autoingrijire si dateaza inca din vremea primelor comunitati umane, cind
persoane animate de dorinta de a face bine acordau in mod anonim si dezinteresat ingrijiri.
Civilizatiile timpurii din Mesopotamia, Egipt, India si China, precum si culturile evreiesti,
grecesti si romane au exercitat influente hotaritoare asupra dezvoltarii civilizatiei universale si,
implicit, asupra medicinei si ingrijirilor de sanatate. O a doua etapa a aparut odata cu
crestinismul. Avind drept precept intelegerea celuilalt, spiritualitatea crestina a trezit in
persoanele ce acordau ingrijiri dragoste pentru cei slabi, devotament, caritate si simtul datoriei.
Crearea centrelor de primire destinate bolnavilor si saracilor si institutionalizarea ingrijirilor de
sanatate au impus "arta de a ingriji" ca pe o practica diferita de "arta de a vindeca", lucru ce s-a
facut in paralel cu progresul stiintei si tehnicii, dar si cu progresul social. Cu toate acestea,
identitatea profesiunii celui care acorda ingrijiri a ramas in umbra. A treia etapa a fost marcata
de avintul economic si social care au cuprins Europa dupa Revolutia franceza. In secolul al
XIX-lea s-a observat pentru prima data un inceput al structurarii profesionale si al enuntarii
principiilor care stau la baza profesiei de asistent medical. S-a remarcat activitatea lui Florence
Nightingale (1820-1910), care a reusit pentru prima oara sa prezinte arta ingrijirilor de sanatate
ca pe o profesie distincta care cere, in egala masura, stiinta si constiinta. Interesul crescind in
profesionalizarea activitatii de ingrijire a bolnavilor a dus la infiintarea, in 1899, a Consiliului
International al Nurselor, principala misiune a organizatiei fiind imbunatatirea ingrijirilor de
sanatate. Succesiunea si complexitatea evenimentelor din secolul XX au subliniat transant
legaturile dintre societate si profesia de asistent medical. Dezvoltarea institutiilor spitalicesti,
cresterea nevoilor de calificare ale asistentului medical si reglementarea raporturilor de munca
au facut ca practica ingrijirilor de sanatate sa se faca cu exigente sporite, atit cantitativ, cit si
calitativ.

Practica a demonstrat ca asistentul medical este nevoit, prin propria menire, sa-si concentreze
atentia asupra persoanei in toata complexitatea ei bio-psihosociala si nu doar asupra
problemelor medicale ale acesteia, asa ca nu trebuie ca activitatea asistentului sa fie perceputa
ca o activitate complementara, pusa in slujba medicului. De altfel, pe 11 mai, ca un preambul la
sarbatorirea Zilei Asistentului Medical, in Sala de Conferinte a Hotelului "Unirea" din Iasi se
va semna un document comun de catre Ordinul Asistentilor Medicali din Romania si Federatia
Sanitas, cu privire la modificarea Legii 461/2001, pentru sustinerea autonomiei profesiei de
asistent medical.