Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
pupă adult
ou
larvă
adult
omidă
adult
buburuza
adult pupa ouă
10 – 20 zile 8 – 24 ore
stadiul de larvă
21 de zile
ouă
adult
larve sau
mormoloci
se formează
membrele din
spate şi cade
coada
se formează
membrele din faţă
Cât trăiesc animalele?
Sunteţi curioşi să ştiţi ce vârste pot atinge animalele? Cercetările
făcute au dovedit că broasca ţestoasă şi crocodilul sunt pe primul loc,
atingând vârsta de 300 de ani. Unii peşti, printre care ştiuca şi morunul
pot trăi peste 100 de ani. Elefanţii trăiesc 50-75 de ani, iar gorila,
cimpanzeul şi urangutanul vieţuiesc 50 – 60 de ani.
Dintre animalele domestice, pe primul loc se află măgarul, care
poate atinge vârsta de 50 de ani, urmat de cal, cu până la 30 de ani,
după care vine vaca ce poate trăi 25 de ani, apoi porcul 20, oaia 15,
iar pisica 10 – 12 ani.
Foarte mult trăiesc păsările răpitoare. De exemplu, şoimii depăşesc
100 de ani, acvila de munte şi condorul american, trăiesc aproximativ
80 de ani, iar corbul vreo 70 de ani, papagalii pot atinge vârsta de 140
de ani, în timp ce struţul african trăieşte 30 – 40 de ani.
Dintre păsările de apă se remarcă lebăda care poate depăşi
venerabila vârstă de 150 de ani.
Dintre păsările domestice, gâsca ocupă primul loc, putând atinge
vârsta de 40 de ani. Urmează porumbelul cu 30 de ani şi găina cu 20
de ani.
Cea mai scurtă viaţă o au insectele efemere. Ele trăiesc doar o zi.
Recorduri din lumea animală
• Cel mai rapid animal este ghepardul, 95 km/oră;
• Cea mai ridicată temperatură a corpului, 40º C, o deţine capra domestică;
• Cel mai mare mamifer carnivor este ursul polar(3 m lungime, 1 m înălţime, 300 kg)
• Cel mai mic mamifer carnivor este nevăstuica (15 cm lungime, 50-100 g greutate);
• Animalul care trăieşte la cea mai mare altitudine este iacul (6000 m);
• Cel mai înalt animal din lume este elefantul african (5 m);
• O cămilă însetată, după o săptămână de mers prin deşert, poate bea 125 l de apă;
• Cel mai greu se înmulţeşte elefantul. Femela poate avea pui după o sarcină de 20 de
luni;
• Cea mai mică pasăre este pasărea colibri. Oul ei are numai câţiva milimetri. Colibri
cântăreşte 2 grame;
• Unul dintre cele mai urâte animale este considerat hipopotamul;
• Peştele spadă este cel mai rapid peşte. El înoată cu viteza de 100 km pe oră;
• Pasărea paradisului are coada de cinci ori mai lungă decât corpul său;
• Cea mai mare insectă din ţara noastră este rădaşca;
• Cel mai inteligent animal este cimpanzeul. El este capabil să mânuiască unelte şi să
organizeze campanii de vânătoare.
Urmează un joc prin care îţi vei
îmbogăţi cunoştinţele despre animale.
Trebuie să alegi varianta corectă de
răspuns, prin click pe una dintre
literele A, B sau C. Dacă faci 10
puncte, meriţi toate felicitările.
Succes!
1. Care animal este carnivor ?
căprioara
râsul
maimuţa
Du-te mai
Corect! Râsul este animal carnivor. departe!
2. Care animal este omnivor ?
ursul
leul
iepurele
Du-te mai
Corect! Ursul este animal omnivor. departe!
3. Care animal îşi ţine puii în marsupiu (o
pungă situată în zona abdominală) ?
hipopotamul
castorul
cangurul
zebra
gorila
puma
tigrul
papagalul
ursul Panda
struţul
şoimul
albatrosul
Du-te mai
Corect! Struţul are aripi, dar nu zboară. departe!
7. Care animal doarme în picioare ?
cimpanzeul
elefantul
girafa
adaptare la frig
adaptare la lumină
camuflare
Du-te mai
Corect! Ou, larvă, omidă, nimfă, adult. departe!
10. Care sunt câteva din animalele protejate
prin lege, în România ?
Câte puncte ai
acumulat? Dacă
Corect! Acestea sunt. ai 10, meriţi un
puzzle.
Bibliografie:
• manualul de ştiinţe, Ed. Ana
• imagini luate de pe net de la
“photobucket.com”,
“medicaledu.com”,
“oum.ox.ac.uk”