Definiție

Tautologia nu este neapărat o greșeală de limbă, ci un mod care constă în repetarea inutilă a
aceleiași idei formulată cu alte cuvinte. Tautologia este indicatorul unui registru lexical limitat al
vobitorului și poate fi considerată un tip de pleonasm. Termenul vine din greacă, de la
ταυτολογία care înseamnă „care spune același lucru”.

Exemple
De obicei tautologia are forma unei propoziții sau a unei fraze. Prin tautologie nu se urmărește
definirea unui anumit termen, ci se accentuează trăsăturile acestuia. De exemplu: viața este
viață, legea este lege.

Din punct de vedere sintactic, tautologia este o construcție în care se repetă un cuvânt, dar cu
funcție sintactică diferită, de cele mai multe ori termenul repetat trece de la subiect la nume
predicativ (Omul este om.) și de la complement circumstanțial de relație la nume predicativ (De
frumoasă, e frumoasă.). Se realizează relații tautologice atât la nivelul propoziției (De cântat, nu
cântă.), cât și la nivelul frazei (Știu eu ce știu.).

De asemenea, tautologia poate avea și efect stilistic, dar se recomandă a se evita genul acesta de
construcții: Prostu-i prost și-n ziua de Paști!/ Frate, frate, dar brânza-i pe bani.

Există situații în care tautologia este intenționată și, în fond, doar aparentă, atunci când în cea de-
a doua utilizare a sa, cuvântul care se repetă are sens schimbat – generic, valorizator. Se
realizează astfel o veche figură a retoricii: antanaclaza. Falsa tautologie (omul să fie om; dacă-i
bal, bal să fie) se bazează pe un efect de intensificare, identificând, într-o situație individuală, o
noțiune în gradul ei cel mai înalt, absolut.

Acest mecanism de construcție prin repetarea termenilor tautologiei, permite să admitem, ca

produse în limitele aceleiași greșeli, și denumirile persoanelor prin nume și prenume
identice: Ion Ion, Nicolae Nicolae sau care provin de la același cuvânt de bază: Ion Ionescu,
Petru Petra, Vasile Vasilescu, etc.