1 Are rost să ne închinăm la monumente măi fetițo?

Trebuie să ieșim cândva la lumină fetițo

Da, poate că tu pe o ușă și eu pe alta
Dar promite-mi că vom juca un joc:
Chiar înainte să ieșim
Vom verifica lungimea umbrelor noastre
Care nu va fi în funcție de statură
Ci de luminozitatea dreptunghiului ușii deschise spre afară
Și că dacă ne vom îmbrățișa cândva
Va fi doar în public, la parada celor ce au urcat cu greu
Pe un pisc învăluit în fuioare de nori
Și de acolo, în loc să privească spre ei înșiși
Sau să leviteze la pachet cu visele lor lucide
Au admirat reclama luminoasă a unei emoții de înfulecat
Care s-a năpustit arogantă de departe
Amândoi ne-am închipuit că la un moment dat
Va coborî din cer o umbrelă uriașă
Care se va înfige în pământ
Și sub ea ne vom adăposti
Că să ne cântărim planurile dulci
Dar ele nu au făcut decât să se rostogolească
Pe trepte, ca niște portocale
Noroc că ne-au mai rămas niște șosete de aceeași culoare
Aruncate într-un colț, care ne pot consola
Dacă vreodată ne va frig
Iar amintirile, nu fetițo, nu au plecat cu un tren
Ele de obicei călătoresc, dar de data asta s-au instalat
Sub forma unor mâzgăleli
Pe pereții unei halte vai de capul ei
Iar unele le-am prins în pioneze la panoul de onoare
Precum niște ochiuri mai bine gătite
Pe care le învelesc într-o folie pe farfurie
Fără să le mănânc, așa de mândru fiind de ele
Da măi, știu, am tăria unei budinci de cremă de zahăr ars
Mă preling precum caramelul pe fundul cratiței
Te salut împușcându-te cu degetul, ca un puști
Invit păsările să zboare printre firele de înaltă tensiune
Întins de noi, ingineri ai câmpurilor electrice fără vlagă
Și ai furtunilor nucleare declanșate de pasiuni adăstate și lâncezite
Trebuie să ne hotărâm odată să plecăm, drăguță
Să călătorim de pe o planetă pe alta
Poate găsim una cu continente întinse la orizontal
Fâșii pentru noi alde ăștia nehotărâți
Sper să te fac cândva, fetiță
Să îți atingi nasul cu exteriorul palmei
Și să izbucnești de ciudă cu un "La naiba!"
Dar știu că nu sunt acum decât un pitic condamnat la moarte
Care deunăzi era la o mustață de a construi un imperiu
Iar acum nu mai slujește nici măcar
Să pună cineva mâna pe el că să-i aducă noroc
În schimbul unui bănuț
Viitorul e compromis dragă!
Orașul ăsta e și el previzibil
Vezi dinainte direcțiile, trasate cu linii roșii luminoase
Mai începem o zi: aprindem țigară, închidem bricheta
Sunt fericit fetițo, zău
Ceea ce nu e foarte dezirabil
Căci astăzi toți roboții sunt fericiți, pe bune!
Să știi că mie noaptea îmi deschide cel mai bine ochii
Am văzut că în ultimul timp
Centaurilor li se desprinde trunchiul uman de corpul de cal
E așa o dezolare...
În cele din urmă, au recurs la o ultimă soluție
Să le cheme pe amazoane în vestiar
Să le îmbărbăteze ultima fărâmă de integritate ce le-a mai rămas
Și atunci să le fi văzut pe ele
Cum combinând între tasta "Control" și tasta "Zero"
Au creat din corpurile lor adevărate stânci
Bune că să te agăți de ele
Deși capetele lor s-au prefăcut și mai mult în fum
Și să știi că tot te visez fetițo
Pe un culoar, în drum spre ieșire
Cu chip mai subțiat dar recognoscibil
Frumoasă, distantă, obosită
E o prostie, nu știu de ce visez atâta oboseală
Atunci am stat pe marginea patului și am privit orașul
Era la ora când se făcea violet
Mi-am trimis umbra în delegație
Spre tine, cu un trandafir
Sper că s-a proiectat pe perete
Căci așa fac umbrele astea 
Proiectează pe perete ceea ce aduc
Apoi, din fumul țigării
S-a configurat chipul tău
Și l-am mângâiat
De fapt, pur și simplu am trecut mâna ușor
Pe la marginea norului de fum
Făcut de mine pentru că nu l-am tras în plămâni
După aceea am umplut cu apă o sticluță de vodcă
Pentru că nu mai aveam vreo picătură de alcool
Și am băut-o pe balcon ca și cum...
Și am făcut gesturi de salut cu mâinile ridicate
Către puștii care petreceau într-un balcon îndepărtat
Dar nu îmi mai pasă, să știi că am cutiuța mea muzicală
O pun la ureche, învârt mica manivelă
Și ascult la nesfârșit melodia mea drăguțică și stupidă
Fiecare pe banca lui, ocrotiți de umbră
Într-o zi foarte însorită 
Din cauza monumentului arhitectural uriaș, din spatele nostru
Doar nu o să-i mai aducem noi o cărămidă în plus
Pentru că l-am mai vizitat măcar o dată, fiecare
Nimic nu e zadarnic dar, în fine, ne putem vedea și după

2 Domnişoara în rochie roşie

Seara şezlongurile sunt gratis

Dar nisipul e rece, plaja pustie
Tânărul se aşează îmbrăcat
Şi închide ochii un pic
Îşi închipuie că e la mare
Deşi marea e la doi paşi
Iar de sub pletele lui
Care fac un unghi cu spătarul
Se vede postul părăsit al salvamarilor
Sau mai aproape: nişte şlapi abandonați
Sus, mult prea sus pluteşte un avion
Printre nişte nori care împletesc
O țesătură simetrică, cu nişte carouri
Acelaşi cer e la New York
S-ar gândi tânărul
Dacă ar dori să se gândească la ceva anume
Şi probabil că nu se gândeşte
Că în acele clipe, în Harare
Se făureşte democrația
Şi tipi încrâncenați privesc către viitor
Înfăşurați în nişte pături uşoare
Acum pirogile pescarilor din Senegal
Aşteaptă pescuitul de dimineață
Unele sunt mai mari, altele micuțe
Iar pe o plajă din San Francisco
Plouă, este o altă oră
Şi un tip cu tricoul ud
Stă cu spatele la geamul deschis
Într-un hotel cu numele aprins în roşu neon
Care dă altfel pe ploaie, pe plaja pustie
Dă a nostalgie decorată cu picături de disperare
Cum e şi firesc
Iar în mintea tânărului înmugureşte amintirea
Cu o vitrină dintr-un oraş, reprimată
Aproape de o gară
La care se făcea că se uită
Dar de fapt privea la chipul ei reflectat
Care era ferecat în imobilitate de o clipă
Din durere de dragoste mută
Un chip atât de discret şi delicat
Încât după aceea
Nici nu a mai putut să intre în casă
A jucat fotbal de unul singur
În ceață, în frig, pe ploaie mocănească
Şutând ferm în minge
Lovind chirurgical ziduri, bare de poartă
A jucat apoi piesa, spectacolul
Declamând aceleaşi vorbe inepte
Pe care le poți spune de conveniență
Şi şi-a ales colegi de scenă
Care erau şi spectatori
Dintre manechinele de plastic
De la magazinul de haine al lui taică-su
Şi după ce a tras cortina de cearşaf
A coborât în stradă în frigul cicatrizant
Şi şi-a intersectat privirea
Cu o doamnă în vârstă
Care aştepta pe cineva într-o maşină
Iar de după parbriz
I s-a părut că i-a arătat
Îngrijorare, un pic de susținere
Sau poate doar milă ori nimic
Căci chipul bătrânelor
Pot transmite uneori stări
Care nu sunt ale lor, de fapt
Oricum, nu poate să ți se împlinească 
Ceva mai fascinant decât 
Persoana iubită să se întoarcă
Pe o ploaie torențială
Care mângâie în valuri un geam de la o intrare 
Şi să pună mâna pe acesta
În semn de salut, de fapt o primă declarație
Decizie spontană, luată cu îndrăzneală
Dar dacă un bărbat are închipuiri din acestea
Atunci are probleme grave de raportare
Dar unii puşti au jucat fotbal
Toată copilăria lor lângă zidurile unei închisori
Şi au avut spectatori gardieni înarmați
Apoi au devenit bărbați
Încă îşi mai amintesc prima lor dragoste
O fetiță în rochie roşie
Care stătea cu spatele la ei pe o faleză pustie
Şi se uita cuminte la plaja şi marea din fața ei
Goale, însorite, uscate, galbene, albastre
Nu i-a văzut din timiditate figura
Iar de atunci are la gât un lănțişor
Cu un pandantiv purtat pe spate, între omoplați
Cu un ochi, o scoică, o spirală, cleşti de rac
Lucruri care simbolizează ceva pentru el
A cărui mare pasiune este să facă colaje
Cu umbre diferite, situate pe mai multe planuri
Combinând pe cele ale obiectelor şi ale oamenilor
Într-un oraş sătul de atâta lumină
Aşa încât, atunci când se duce în excursie
Înregistrează totul fără emoție
Dar participând activ la vizionare
Iar apoi, când e întrebat cum a fost
Răspunde abia după ce developează
Toate fotografiile alb-negru pe care le-a făcut
Şi după ce reface tot filmul călătoriei
Din memorie şi din fotografii
Doar în tonurile alb-negru
Niciodată nu îşi va aminti
Că acolo, cineva avea o umbrelă roşie
Sau altcineva un balon galben
Băieții aceştia şi când vor fi mari
Vor simți uneori, aşa, o goliciune
Ca atunci când eşti într-un compartiment de tren
Singur, într-o gară străină
Şi vezi afară o procesiune veselă
Cu muzică şi copii
Care se duc la o petrecere, undeva
La care nu eşti invitat, nu vei participa
Nu e a ta, nu vei vedea niciun moment din ea
Conştientizând că toți aceia au viața lor
Şi că tu eşti acolo dar de fapt nu eşti
Îl preocupă mai mult tratatul nuclear iranian
Despre care Shaho sau Fatemeh din Yasikand
Nu prea ştiu nimic dar se bucură
Că au mai multe facilități în sănătate şi agricultură
Apoi îi vin în minte cele două puştoaice gemene
De lângă lanul cu o cultură
Despre care nu se putea avea vreo idee
Erau bălaie, îmbrăcate la fel
Purtau nişte cizme de cauciuc
Care le stăteau destul de bine
Şi erau aşa de stranii cu puloverele lor
În lumina aceea rece, rusească
Denaturată de un nor imens, negru
Iar acum, când mergi noaptea cu trenul
Îți lipeşti fața de geam, părând că scrutezi noaptea
Ca să vezi ceva, orice, vreo luminiță
Dar abandonezi şi începi să te uiți 
Doar la chipul tău
Reflectat aşa de bine în fereastra neagră
Şi brusc îți aminteşti de service-urile copilăriei
Unde stăteai mult timp
Ca tatăl tău să-şi repare maşina
Şi de la atâtea ore, încet, căpătai şi tu
Un suflet de cauciuc, fier şi ulei
Însuflețit doar de desenele colorate de protecția muncii
Iar acum nimereşti în mijlocul 
Unei ceremonii religioase desfăşurate în mare
Cu bărbați în cămaşă şi pălărie
Călare pe cai, cufundați în apă până la burtă
Sărbătorind dragostea între bărbat şi femeie
Indiferent de vârstă
Sau apropiata naştere a unei femei-copil în Sudan
Care nu ştie sau nu îi pasă
Că preşedintele Salva Kier şi deputatul Riek Machar
Au făcut pace după ani de război şi înfometare
Dar ploaia deformează tot: contururi, distanțe, vârste
Umbrela şi bicicleta se confundă
Cu ferestre care se reflectă tremurând în bălți
Poți doar să visezi la pereții portocalii sau galbeni
Dintr-o vară strălucitoare
În care ți se părea că îți merge bine
Şi nu îndrăzneşti să te gândeşti 
La vremurile viitoare când bătrân, cu burtă
Capul îți va fi cuprins de umbra copacului din parc
Şi doar cămaşa albă, strălucitoare, apretată
Ți se va mai vedea
Ca să nu zic de scaunul cu rotile
În care te joci, decrepit, cu un elastic prins de mânere
Întors cu spatele la lac, păsări, munte
Dar acum hai să te izbeşti de ziduri
Skateboarder cu părul vâlvoi
Să sari de la trambulină
După ce ai stat la o şuetă pe platformă
Iar seara să participi la parada travestiților
Costumat, machiat, cu sâni de împrumut
În spirit umanist de solidaritate universală
Oricum, nu poți să faci altceva toată ziua
Decât să citeşti sub o pătură roşie
O carte cu copertă roşie
Cu titlul "Bărbații la putere"
Şi apoi să goneşti prin ploaie cu bicicleta
Învelit în pelerină, derapând pe şine de tramvai
Ca să vezi puzzle-uri de oameni
Câte unul, câte unul, de vârste diferite
Încadrați de rame de cornier, fără sticlă
Ocolind obstacolele doar la indicațiile
Unor săgeți albe orientate oblic spre dreapta
Nu negre, pe fond albastru ca cerul
Şi nu ştii dacă să preferi soarele
Căci el face zidurile albe de strălucire
Şi oamenii negri de umbră, căci, de altfel
Ei în soare umblă mult după baloane
Care şi-au pierdut şi ele culoarea
Poți la nesfârşit să te închipui
Gonind pe şoseaua din Death Valley
După ce ai visat că ai dormit
Pe o rogojină în Kenya
Şi erai doar un puşti cu un ursuleț de pluş jerpelit
Şi cu un cocoş roşu închis
Sau să te trezeşti că îți taie calea o pisică 
Sub bolțile şi cărămizile
Marelui bazar din Tabriz
Dar acestea sunt doar cuvinte iluzii
Scrise pe scaune de plastic ca la metrou
La o masă lipită de zidul unui fast-food de gară
Pe hârtie de ambalat mânjită de ketchup
Restul sunt doar imagini
Care nu mai încap în versuri
Un tip care se îndreaptă spre casă
Printr-o parcare cu maşini sub zăpadă
Acestui tablou să-i spunem
"Singurătate în ordine rece"
Capetele unor copii în zdrențe
Iviți printre geamurile unei maşini ruginite
În soare, în plin deşert, cu numele
"Piele arsă şi vopsea decojită"
Un bărbat se dă jos dintr-o maşină
Într-o seară, lângă un perete roşu
Acostează o fată care se opreşte
Fix încadrată de o dungă galbenă de vopsea
Care se reflectă şerpuit în parbrizul automobilului
"Întâlnire galbenă într-o dungă şerpuită"
Migrația unor păsări pe un lac cu reflexii verzi
Pălăria unui chinez care seamănă cu o scoică albă
Privirea unei femei care are ceva ca nisipul
Privire încadrată de sticlă pictată cu fluturi
Un bărbat se joacă cu un câine aruncându-l în sus
Copilul din Kenya silabiseşte cuvinte albe, englezeşti
Într-o clasă murdară şi întunecată
O femeie te priveşte fix, dreaptă, de la distanță
De pe un câmp, îți oferă încredere
Iar nişte talibani te privesc cu răbdare de pe înălțimi
În veşmintele lor albe
Umbrele lor purtând mesaje ascuțite
Te rătăceşti în Tokyo
Printre ecrane şi panouri uriaşe cu reclame
Dar te bucuri de chipul delicat, timid al unei japoneze
Îți împarți sufletul în trei: 
Păsări, vapoare şi baloane
Te zbengui pe plaja udă cu copiii
Sau pe străzile de moloz ale unui război
Tot printre copii...
Şi ai umblat destul pe lângă ziduri
După copii şi siluete înveşmântate în văluri
Ai înghițit ploi, ai mirosit umbre
Te priveşti în oglinda ovală moştenită de la mama
Îți lustruieşti pantofii căci nu mai e timp
Poți să îmbătrâneşti şi să îți crească
Umbre de felinare din cocoaşă
Dai jos femeia sălbatică din patul tău
Gata cu țopăiala primitivă în fustă de paie
Deschizi uşa compartimentului trenului tău
Dai uşor la o parte bătrâna care te priveşte
Şi ignori sfaturile doamnelor Sfintei Ana
Îmbrăcate în pelerine mov şi panglici roşii
Nu te mai sperii că ai mâinile uscate
Gata cu drumurile cu găleți de apă
Prin satele din Georgia
Femeile nu au capul băgat 
Într-un borcan imens de sticlă
Să trebuiască să ciocăneşti cu degetul
Poți să laşi deoparte mâna de plastic
De la manechin, cu care te tot fâțâi de colo-colo
Să laşi agățate undeva găletuşele şi lopățelele de nisip
Şi să te prezinți turistei
În rochie roşie şi pălăriuță albă
Ce îşi înmoaie picioarele în Marea Moartă
Şi să nu îi povesteşti că în copilărie, cândva
Ai văzut o fetiță în rochie roşie
Care stătea cu spatele
Şi căreia nu i-ai vorbit
Din prea multă timiditate

3 Cuburi, pătrate, sfere şi cercuri

Draga mea, ea este pentru tine rotundă

Precum o chiflă proaspătă pe un hamburger suculent
Însă, să ştii, eu am fost învățat de mic
Să o servesc în cubulețe mici, tăiate cu grijă
Ea e gata în fiecare zi să-mi reteze capul
Care mi-e fixat într-o ghilotină în care lama e un tablou
În care sunt zugrăvite promisiuni paradisiace
E un culoar îngust şi pătrat, vopsit în roşu
Prin care trec urmând traseul marcat 
De pachețele mici de unt şi pătrățele de ciocolată
Încălțat în pantofii mei cu model şah
Pe care vrei tu să joci cu pionii tăi rotunjori
Dar tot periplul meu nu mă duce decât
Spre un soclu, un cub alb
Pe care stă un cadru de bare metalice, cubic
În care este agățat bustul meu de bronz
Grotesc, cu un nas şi o cravată incredibil de lungi
Pentru tine ea e o piatră rotundă, simplă
Mai grea şi atunci stă pe pământ
Sau mai uşoară şi atunci pluteşte un pic
Un cap ras, neted, plăcut la atingere
Sau o minge căptuşită cu blană
Ori, ca să fiu indulgent
Ea pentru tine e la intersecția
Dintre două cercuri umplute
Unul cu o zeamă roz de absolut narcisism
Iar altul cu un lichid albastru de îndoială de sine stâlcită
Ea e pentru tine un acvariu de sticlă, sferic
Umplut jumătate cu apă şi în care îşi duce viața un peştişor
Sau un balon mare pe care sunt lipiți nişte cărbuni
Şi dacă îl împingi de colo-colo
Reuşeşte să reproducă pe pardoseala albă
Un desen pe care-l poți lua drept mesaj
Sau, de ce nu, conturul unui destin
Nu, pentru mine, ea e o grindă groasă, lungă
Care iese din perete şi necesită să o susțin pe umăr
Sau un tablou alb cu ramă, greu
Pe care poate oricine să scrie orice
Fixat cu dificultate pe pereții oraşului
De către muncitorii de la spații publice
Un ceas de lemn, mare, înalt
Care nu arată ora dar din când în când
Bate cu un zgomot infernal, dogit
Nu, ea pentru tine este asemănătoare
Razelor rotunde, concentrice, pulsatile
Ale undelor radio care există 
Doar în mintea oamenilor de ştință
Un balon zburător, colorat
Care poate zbura până în Cambodgia
Ca hubloul unei maşini de spălat
Prin care te uiți pierdută 
Să vezi cum gaura neagră absoarbe toate stelele
E un ceas rotund, de perete
Care nu mai arată decât vreo două ore
În rest e acoperit de câteva raze colorate de lumină
Şi mânjit cu ciocolată în zona orelor de după-amiază
Nu pot aşa, pentru mine ea e un cub de cărămizi
Pus pe un scaun şi de colțul căruia mă lovesc
Când dau să mă aşez
Aşa că l-am păcălit şi am desenat pe el
Un scaun cu spătar
Ea e un cub Rubik care se topeşte în palmă
Când aproape îi dau de capăt
O cutie de lapte pe care o îmbrac în blăniță
Şi o mângâi pe pete
Imaginându-mi că sunt pe islaz lângă văcuță
Sau e compusă din cuburi 
Resturi desperecheate ale unei instalații publicitare
Depozitate, aruncate într-o hală
Şi de pe o latură se vede un chip cu barbă
De pe alta o mână, un picior
Era o vreme când credeam că e vreun covor zburător
Cu colțuri jucăuşe, cu ciucuri
Dar experiența m-a învățat că e doar o copertină
De deasupra intrării într-o prăvălie
Căzută într-o parte de la un vânt puternic
Da, ştiu că pentru tine ea e gura unui pahar
De care să-ți lipeşti buzele
E un cerc uriaş, portocaliu, suspendat
Poartă spre altă dimensiune
Un soare roşu, mare, care veghează asupra unor râuri grele
Spre care decolează avioane
Ochelari pentru un singur ochi
Cu doar o ramă, cu doar o lentilă
Capul uriaş, roz, vesel
Al lui Octopus al lui Takashi Murakami
O expoziție de irişi frumoşi
Încadrați de ochi cărnoşi larg deschişi
O scară în spirală care duce tu ştii unde
Ea este pentru mine compusă din uşi succesive
Prin care ți-e frică să treci
Pentru că te duci de-a dura
Căci nu ai pe unde de atâtea skate-uri
Sau e o uşă deschisă printr-un gard de plasă de sârmă
Care mă lasă în sfârşit să păşesc pe nisip spre ocean
Iar eu calc încet încercând să amân momentul
E formată din monitoare sau televizoare vechi, cubice
Care se aprind cu greu şi nu mai spun nimic
Doar clipesc într-un limbaj vechi, cu litere groase, comice
E un panou de baschet înălțat undeva în mare
De aproape poți să înscrii mai sigur doar dacă atingi pătratul
Un pătrat de teren arabil
Cu colțuri marcate de copaci
Cu margini desenate de schimbarea culorii ierbii
Cu hotare pe care le-am învățat de mic
Pentru că acolo am luat o palmă de ținere minte
O pâine la tavă tăiată în felii pătrate prăjite
Pe care pictezi puncte de dulceață
Şi cu care apoi joci domino
Un pat de fier alb într-o cameră de spital
Pe care zac aşteptând 
Să joace cineva cu mine ping-pong
Pe o masă cu mingi şi palete
Rotunde cum o vezi tu
Ca o antenă parabolică fixată la ultimul etaj
O lună galbenă, un cerc
Pe care-l învârt copiii cu mijlocul
O cameră mare de roată de autobuz
Cu care se dau în râuri puştii de la țară
O jumătate de nucă de cocos 
Umplută cu înghețată roz
O diagramă de grafic de computer 
Plină cu felii de tort de procente
Farfurii de plastic colorate, agățate pe sârmă
Acadea lipicioasă desprinsă de pe băț
Ai un balon tot timpul în mână
Țopăi prin cameră numai pe mingi medicinale
Eu, draga mea, eu sunt clădiri pătrate
Fără acoperiş, cu ferestre pătrate simple
Clădiri colorate în roşu, verde, galben, culori aprinse
Sunt oglindă în care vezi o altă oglindă şi o altă oglindă
Le vedeam pătrate, mai mici şi încadrate
De pe scaunul cu înălțător de la frizerie
Am un cărucior de super-market
În care cumpăr tot felul de lucruri cubice, pătrate
Şi pe unde merg, pe un zid, la înălțime, e pictat un cub roşu
Mă ridic pe cărucior şi mă uit atent la el
E ca sinele meu, în ultimul timp a făcut şi umbră
Apoi mă aşez pe singura bancă pătrată din parc
E şi vopsită într-un verde altfel
Şi stau şi mă gândesc că mă aşteaptă
Trei uşi scunde, pătrate
Una roz, una albastră şi una galbenă
Pe oricare dintre ele pot să intru aplecat
Ca să ascult muzică de pe casete pătrate
Sau de pe discuri rotunde
Să îmi trăiesc viața pătrată urmând conturul
Şi să îmi gătesc dragostea de dimineață 
Pe o plită rotundă
Iar seara să mă răcoresc înghițind
Cubulețe reci de sentimente dintr-un pepene roşu

4 Belgrad

Poți fi întâmpinat pe trotuaturul-tunel

Deasupra căruia străjuiesc schele soioase
De un mic boxer cu pumnii mici, în gardă
Şi de un suporter cu mască albă
Şi găuri negre în dreptul ochilor
Purtând mănuşi de portar, roşii
Pe care poposesc fulgii mari
Dintr-o iarnă care a început mai demult
Mai încolo, o maşină albă stă atât de aproape de foc
Încât stopul din spate plânge cu lacrimi roşii
Peste janta şi cauciucul topit
Oraşul acesta are o istorie întreagă cu pugilişti
Acum stau probabil singuri în autobuz
Cu capul plecat de la atâția pumni
Urmărind cum se preling picăturile 
Pe geamurile umede, aburite
Căci în oraş oamenii da
Dar vehiculele nu au încetat să plângă
Bătrâna trage cu sete din țigară
Nu se uită la mesajele scrise pe ziduri cândva
De către victimele şi monştrii locali
Le ştie pe dinafară, e rezistentă, are tărie de bărbat
Mai e o clădire cu ziduri coşcovite, cu o placă memorială
Pe care scrie ceva cu litere din altă limbă
Are geamuri sparte şi printr-un ochi
Priveşte intrigat un câine speriat
Poate instinctul îi spune ce a fost
Pe blocuri antenele sunt fixate, aşteaptă meciul
Porumbeii zboară agitați printre sârmele lor
Ei urmăresc tot, ştiu ce-i pasiunea
Au fugit adineauri de foc
Jos este motocicleta legată de stâlp
Carbonizată, a scăpat de flăcări
Dar lanțul o mai ține legată
E redusă şi ea la esențe, sârmă şi fier
Oraşul acesta are o întreagă istorie de piromani
Pugiliştii din oraş nu mai luptă acum, pozează
Femeia bătrână de lângă zidul cu inscripții
Cea cu bască şi fular, e acum în stație
Vrea să tragă iarăşi din țigară
Nu vede în spate o reclamă de pe un autobuz
O fată se spală pe cap cu clăbuci
Complexele de înot sunt în ruine, abandonate
Uite pe cer câteva avioane
Nu ne temem, e doar o paradă
Doar zgomotul mai trimite unele senzații reci
Câinii stau tolăniți şi aliniați pe lângă ziduri
Pe lângă ei trece un bărbat cu geacă
Cu un model care, neintenționat, aduce cu o cruce albă
Îşi plimbă puştiul într-un cărucior de supermarket
Fluieră, băiatul poate merge singur
Nu trebuie nimeni să mai treacă strada în fugă
Undeva, într-un şanț cu multă vegetație 
Stă abandonată o maşină americană clasică
O bătrână opreşte cu micul cărucior în parc
Scoate o bucată de carne şi un mic satâr
Şi o toacă acolo, pe bancă
Cineva trebuie să dea de mâncare şi la câini
În război câinii au întotdeauna importanță
Dintr-un restaurant de lux bine apărat de perdele
Un domn dă la o parte şi priveşte poate la ce a mai rămas
Un automobil Yugo parchează lângă un hotel
Are şi acesta camere-găuri şi multe bare de fier
E spectaculos căci zidurile coşcovite
Fac pete şi trăiesc precum copacii, frunzele, natura
Un bătrân cu barbă ceartă
Soldații jandarmi cu căşti de tablă şi scuturi transparente
Pe trotuare copiii se joacă cu bâte de baseball
Le place jocul văzut în filmele americane
Unii încă vorbesc de Vlada Zlo
Ultras, skinhead, ucis din întâmplare în anii din urmă
Sunt mulți porumbei în oraş
Aceştia mereu zboară sus, undeva spre libertate
Şoferul de autobuz stă în cabină aşteptând
Nu e îngrijorat, doar ocoleşte atent baricadele din containere
E aglomerat, sunt proteste, spontane, nu organizate
Pe alte străzi, unde copiii nu contează foarte mult
Un puşti în zdrențe şi-a îmbrăcat nişte brațe de Spiderman
De la un costum găsit în coşul de gunoi
Sunt multe cabluri în oraş dar şi stâlpi, macarale
E un cer încă ocupat dar nu de avioane
Mai sunt şi coloşii cu ferestre, balcoane
Cu fier, prefabricate, multe răni, brutale
Se caută orice, cu picioarele suspendate în aer
În containerele metalice de pe străzi cu piatră cubică
Multe ziduri au găuri printre care se strecoară copiii
Încearcă aşa să le facă să uite, chestii din trecut
Şi bătrânii trebuie să uite
Aşa că le ducem un fotoliu comod
Pe acoperişul unui Yugo roşu
Câinii merg pe mijlocul străzii, nu le pasă
Copiii trag pe ascuns câte o țigară
Se ascund după câte o Skoda de import
O doamnă cu ochelari strigă încrâncenată la proteste
Iar un copil, pe altă stradă, pozează vesel
Lângă ziduri cu inscripții făcute de ACAB
Undeva, într-o unitate militară
Sunt adunate într-o movilă mare multe măşti de gaze 
Alături e un stadion de fotbal
Băieții se antrenează în cerc, în echipament roşu
Sub cerul liber, pe iarba udă
Tramvaiele sunt şi ele roşii, multe lucruri sunt roşii
Înăuntru doamnele au chef de vorbă
Mai demult, când nu mai erau în oraş pisici
Le-au pictat pe ziduri bombardate
Parcurile sunt urâte iar bărbați liniştiți se bărbieresc în ele
Din lipsă de bănci poți să te aşezi şi pe bordură
În jur mult graffiti şi inscripții în altă limbă
Un porumbel e decorat cu o coajă de pâine
Seara zboară agitați pe cer şi par negri
Seamănă un pic a amenințare neştiută
Ce vremuri bune, gospodinele astăzi aruncă 
Oala de mâncare la container
Ies aburi ademenitori, un pic fermentați
Lăutarii îşi continuă munca
Întotdeauna au avut despre ce să cânte
Unii încă poartă haine de militar
Veselia este pretutindeni, au tranşat cu satârul un porc
Îl mănâncă în celebrele blocuri amfiteatru
O pisică se încolăceşte la picioarele unei doamne
Care e la modă şi priveşte într-o vitrină
Apoi urcă într-o maşină clasică, de lux
Păşeşte, demarează peste gropi, moloz şi pete de ulei
Bătrânii cu sacoşe roşii
Îşi aprind timid o țigară
Câinii îşi întind botul cald spre fețele lor speriate
Un artist a făcut rost de două tancuri
Nişte performeri aleargă la comandă în fața lor
O maşină mică e parcată pe trotuar
De ea e legată un câine care aşteaptă
Şi într-o crăpătură din trotuar stă un pui de pisică
Undeva puştii joacă fotbal
Oraşul cu blocuri ordonate, aliniate, e al lor
Există şi un observator astronomic construit de Zeiss
Poți să te uiți prin el la lună sau la americani
Biserici construite în stâncă, fabrici abandonate
Dar au venit cartofii, sute de saci
Ei salvează astăzi oraşul
Nu muzica sau puştile
Şi doamnele zdravene care au rezistat şi îndurat
Sau scările căci multe scări au văzut şi-au memorat
În fiecare dimineață este o altă zi
Văzută din blocurile neterminate din oraş
Sau de lângă blocurile demolate cu escavatoare
Lângă un zid în ruină stă o broscuță
Un Zastava micuț, roz-bombon
Îşi clătesc cu ea ochii, refugiații
Ce dorm în hale arse, pline de gunoaie
Un tip ridică un câine-lup deasupra unui zid
Să-i latre cu furie ca să plece
Avem şi noi durerea noastră
Trebuie să reparăm zeci de maşini stricate
Din occident sunt scumpe, pe gratis nu ne dau
Hai să împingem, pe ziduri poți să îți faci doar nevoile
Acolo mai e un "Please help us", un "Fuck NATO"
Oraşul e cuprins de aburi calzi de apă termică
Şi de la fumul de țigară
Astăzi ne interesează doar maşinile
Să le întindem în față covorul roşu
Să dresăm câinii lângă râu
Să lăsăm inscripțiile, să vorbim la telefon
Purtăm mască de Spiderman
Cărăm cărucioare, umbre, lângă ziduri coşcovite
Un tricou jerpelit stă la uscat
Ca un steag alb de armistițiu
Pe acest loc mă aşez cum am stat odinioară
Pe asfalt, rănit, lângă pete de sânge
În găurile de obuze acum stau câinii
Putem de acum să ne reparăm maşinile
Să ridicăm greutăți din butoaie umplute cu nisip
Cântăm la trompetă, căutăm jucării la tomberon
Cimitirul de maşini e şi cimitir de oameni
Punem o folie de plastic sub care să stea câinii
Ne uităm la fotbal pentru că
După cum ştim toți, toată lumea face asta în Belgrad

5 O mie de suflete

el o vede des cu ochii minții

cu alte înfățişări în alte locuri
trage cu alte femei o frânghie
scoate apă în şaluri pânzeturi baticuri
scoate apă în deşert
uite aici o istorie în ochii ei în Tharpakar
tu eşti femeia din Fanar cu pene pe fustă de canar
un far sub soare clar însoțită de un şerpar
întinsă în pielea albă pe nisipul alb
pătură în carouri verzi costum de baie roşu
piele albă carne albă şervețel cu bujori pe chip
o privire dură din partea celei pe care o doreşti
în zona de confort ieşită din cort
mort de soare în port port de militar în fort
călare pe un cal în rochie albă
mâneci bufante dantele panglici roşii
cu sulița în mână şi hățuri
fă-mi un pod să pot veni la tine
în Romeira del Rocio Rocio de la roşu
strigă cocoşu nu vrea să-i mâncăm borşu
oasele la moşu creasta la coşu
caută trufandale-n fundul mării
cauciucat portocaliu de scufundări costum
am încercat sunt obosit
cu mâinile goale în provincia Jeju
eroul a urcat vreju uriaşul a suportat sperju
frumoasă obraz luminat de soare în alb-negru
intersecție de litere japoneze
fața suportă umbră pielea feței
eşti un cer plin de stele
Tatsuo te cheamă lipită oblic pe frunte şuvița
se întinde halvița se potriveşte matrița
cu accent pe trița să-ți aranjezi fundița
norocoasă-n karmă unşpe brățări la gât
priveşti serioasă-n sus ai plâns?
e din tribul Kayan Lahwi o invidiază Chavi
are turban cu zurgălăi rotunzi triunghiulari şi melcişori
mâneci bufante-n umăr brățări din sfoară lemn
buze groase un pic lipite
îți ascunzi toate temerile cu sunt în regulă
în ținutul Bamako guvernat de istețul dragon Draco
mănâncă înghețată roz în rochie albastră
turcoaz în spate marea
dâră de zeamă roz şarpe în spirale pe deget
te rog să nu fii îndrăgostită de altcineva
limbă solz pe înghețată roz
spre ținutul Oz să muncim la colcoz
are febră micuța cu obrajii buze roşii
haină roşie rever roşu păuni batic roşu
ceva e stricat în generația noastră
pe acoperişul lumii în Pamir
unde aşteaptă un emir să vândă un furnir
cere bir un mic fir sau şir călare pe-un tapir
străluceşte negru pielea de panteră a spatelui
se arcuieşte sălbăticiune străluceşte scobitura din spate
brațe aripi de pasăre neagră mânjite în negru-argintiu
vrei un foc am mers mii de kilometri să-ți ofer
se uită la oglinjoara roz lângă prosoape roz
în rochia vernil în baia gresie vernil
unde pasărea a slobozit un tril care are un şpil
are un pic trotil costă un baril sau kil cărat de un copil
blondă cu pistrui gură roşie sub guler alb
şuvițe privirea încadrează aplecată bluza cu flori
plete desfăcute-n vânt lumini galbene pe ochi
roz pe alt ochi albastru fruntea nasul
gură bărbie portocalie umbră piept albastru
vorbeşte cu ochiul în lumină galbenă
păr despletit în vânt bluză roşie 
aş vrea să poți să asculți toate cuvintele
pe care mi-e frică să le spun
între arbuşti de conifere
înecat în compot de pere explozie de eclere
ficat cu fiere gătit cu bere şi flori de sere
în aerul rece suflă aburi calzi
în batic de mătase alb-albastră
înfăşoară gulerul mare de blană albă
manşon de directoare cu subordonați
niciodată nu sunt sigur că eşti ok
sub cerul din Berlin sub care aluneci lin
provocându-mi chin în sufletul fin divin
stă pe o maşină roşie sport
cu picioarele goale în bluză şi şort
dansează cu ochii mici
tânără mirată de străini
toți suntem un pic distruşi
nu fă totul vorbind lasă iubirea să vorbească singură
în Zagasgain Davaa unde stai pe şa aşa
treci strada strigi un da 
îți aminteşti cândva ai pierdut o sanda
se uită atentă la străini are guler de vulpe albastră
haină de ren privire imobilă serioasă
mai bine mănâncă paste-n farfurie
cu sos roşu în geacă de piele roşie 
cu deget în sos roşu între buze roşii
simplă cu văl uşor tristă în lumina portocalie
păr roşu în piele şi dantelă neagră
cruce de metal la gât stăpână dominatoare
când adormi la noapte doar aminteşte-ți 
că ne întindem sub aceleaşi stele
Dominas cu suflet caritas
stăpâneşti ca un as slugi care nu fac un pas fără popas
pălăriuță pe cap în oglinjoară strâmbă buzele
subțiază buzele pe iarbă sub copac
în rochie roşie ca rujul
colier de rubine ca rochia
batic roşu lung larg
călugăriță roşie până la şale
priveşte atentă cu un cot pe masă
mâna îndoită din încheietură
gura întredeschisă părul scurt lins
lângă draperie verde suflă un balon roşu
ochelarii mari viața ei în umbră
îşi ia ochelari roz se reflectă palmierii
curge din nas un pic de sânge
se prelinge roşu pe buzele roşii
râde şi dinții albi se mânjesc cu roşu
niciodată să nu te pui cu cineva
căruia nu îi e frică să fie singur
vei pierde de fiecare dată
scoate ochelarii se reflectă-n ei noaptea reclame
în halat bei cafea ai mulți pistrui
te loveşti de-un cui sari într-un picior şui
alergi un pui imiți piuitul lui dar şi statui
în rochie lungă neagră picioare goale
se uită la mare picioare pe pietre
suficient de norocos să dai peste o ciudată
să nu-i dai drumul niciodată
pulover alb pielea şi părul albe de lapte
şopteşti şoapte visezi fapte în noapte un fel de rondele coapte
goală genunchii strânşi ghemuită la perete
se uită în spate prin fereastra maşinii de familie
Lună uită să te prăbuşeşti
oraşul e trist fără tine nu luna
te cheamă Alicia eşti din Ucraina
plouă nu uita haina şi îți spun taina
din gură îi iese un abur cald
şi-o lumină strălucitoare verde
aşteaptă înfofolită-n şaluri 
nunta lui Benazir te cheamă Reza
poți să vopseşti peste mine voi fi tot aici
în grădinile din Karachi aştepți nunta şi papanaşii
te enervează laşii de ce au plecat oare saşii
stă pe ponton cu mâini întinse
costumul de baie e chiar marea
nu sunt bun când am sentimente
hei eşti aici dansezi veselă în Cuba
ai dat jos şuba aici e buba
e în autobuz în ploaie se ține de bară
în extaz capul dat pe spate
eu cu umbra mea şi cu toate regretele mele
te cheamă Amitai ai părul bălai
te curtează un crai te agăți de-un pai
ține-mă când sunt foc
iubeşte-mă când sunt ploaie
te cheamă Lazuli Rune
cine te pune nu ai ce spune
sunt versuri bune cântate-n strune 
de degete brune nebune

6 O pată roşie în zăpadă

Liniştea e mai bună decât aburelile

Spuse ea când el îi atinse spatele
Şi declanşase fâlfâitul unor păsări
Cu exteriorul degetului
De la omoplat până în cealaltă parte a gâtului
Fiindcă el îi tot arăta
Uite, ți-am adus luna, e în sticluță
Era doar o coajă de lună
Dar el mai mult se gândea
La drumul plin de căşti lăsate pe jos
Pe care l-a parcurs în uniformă
La încheierea armistițiului
După ce, pe buza unei prăpastii
Chiar moartea i-a dat o mână să-l salveze
După aceea, învins, a trecut pe sub Arcul de Triumf
A stat la un bar, singur, cu un pahar
Alături de alți bărbați
Vitoare modele pentru o mulțime de eroi de benzi desenate
Iar apoi, la un balcon ce dădea spre o curte mizeră
L-a aşteptat ea, sprijinită de balustrada plină de zăpadă
El îşi luase un costum ce-i stătea tot ca uniforma
Au privit un timp la aburii din cană
Ce dansau ca o balerină
El se gândea la un drum din Italia
Ea la forma fulgilor
La cine stătea acum pe locul ei, în autobuz, spre serviciu
Dacă oare ticăloşii sunt tot oameni
Acum el nu mai era un puşti bălai
Nu mai fura mere
Făcea afaceri în tăcere, cu alte costume
În penumbră, cu arme mai mici, în fum de trabuc
La plecare, acum câțiva ani, în gară, sub umbrelă
Ea i-a dăruit un sărut, care a adăstat un pic, pe gât
Acum îi oferea un ceai
Înainte, un simplu ceai rezolva orice problemă
Dar nu ce a lăsat el în urmă
Când era îmbrăcat în mantaua militară, cenuşie
Oare o mai fi acolo, în Piemont
Drumeagul acela şerpuit cu un singur copac?
O pată de sânge cât durează în zăpadă?
Masa aceea zdravănă de nuc e tot la ea
Materialul acesta este ca o amintire solidă
Ceva de care putea să se lege în tranşee
Nu de desenele acelea pe care le tot făcea şi se udau
Cu un umăr, un spate gol, zulufi ce se risipeau
Precum fumul de țigară fumată în pauze de explozii
Apoi s-a dus şi a privit la vitraliile în spirală, într-o biserică
Poate surprindea prin ele un suflet mic şi roşu
La el în cămăruță s-a uitat la florile galbene puse pe pervaz
Îi aminteau de cele mai frumoase vremuri de pace: cele din război
M-am săturat de atâta apă şi fum, spuse el
Mă plimb prin oraşul acesta ud
Plin de suflete goale
Deşertate deunăzi în oraşe de război
Încât clădirile au devenit lichide
Şi se preling în bălți, pe trotuare
Şi apoi toți suntem maeştri
În arta de a scoate fum
Inele, vălătuci, norişori care ne împresoară
Ca să substituim aburi de suflete
Pe care nici nu i-am avut
Fum toxic, de fapt, eliberăm
Nu din suflete ci din țevi de eşapament
Şi acelea împrumutate
Relația cu ea era încă instabilă, bizară
Se lipea de el pe lângă ziduri, în oraş
Când erau îmbrăcați sobru
Pe lângă ei treceau oameni cu pardesiu şi pălărie
Îi căuta inima cu mâna, pe la piept, sub haină
Nu se simțea în largul lui, îl cam jena
Însă, după-amiaza, când ieşeau la localuri
Ea pierdea timp să-şi aranjeze pantofii
Să-şi maseze picioarele, pe jos, aşezată pe bordură
Iar el o aştepta nerăbdător
O singură dată s-au apropiat mai mult
Pe marginea unei străzi intens circulate
Parcă erau ca pe vremuri
Când ea mergea cu picioarele goale prin apă
Şi el îi admira crucea tatuată pe omoplatul delicat
Pe atunci apa nu era tulbure
Iar crucile încă nu tremurau
Dar el mai mult era fascinat, când venea seara
De noile lumini de pe străzi
Care făceau piatra cubică albastră
Iar când era udă, apăreau pe jos pete galbene, roşii
Mai vedea cu încântare reclame roşii, cabine de telefon roşii
Luna îi apărea tot roşie, de la pata aceea
Colecționa şi felinare stradale cu bec, conice, ovale
Îi plăceau doar dacă adunau în jur
Mulți fulgi de nea, din aceia mici, care pişcă
Şi atunci băga totul în borcan
Felinar, zăpadă, fulgi, umbra de pe şosea
Copac singuratic şi pata de sânge absorbită de zăpadă
Mai târziu totul a explodat
Cum se întâmplă de obicei
A fost ca la un festival al culorilor din India
O fericire din aceea pe care nu ştie ce o aşteaptă
El şi ea se îmbrățişau, în sfârşit
Pătați pe haine, păr, față, mâini
De toate culorile posibile
Explozii de praf colorat
Sau trombe de fum violet, verde, albastru
Ce îi înconjurau din toate părțile
Întindeau mâinile după hârtiuțe de confetti
Se învârteau în caruselul luminat, pe căluşei
Aveau în ochi doar lumini şi culori
Chiar şi elefantul memoriei
Care participa şi el la petrecere
Avea fruntea, trompa colorată în roşu
Nu a trecut mult timp şi ea a dat capul pe spate
A suflat un ultim fum şi a coborât iute scările din centru
A fugit pe un ponton, în ceață
Era o umbră lichidă sub o umbrelă
El ținea minte doar mâna ei
Îndreptată spre el acuzator
Şi apoi retrasă dezamăgită
O văzuse pe o trecere aglomerată, printre maşini
La capătul unui tunel pietonal, pe o bicicletă
Chiar şi în vis îi apărea cu spatele
Îi vedea doar coada groasă, împletită
Nu mai ştiau de ea decât păsările
Sau pisicile de la ferestre
La un moment dat, el a aprins o brichetă
L-a învăluit o lumină roşie
Nu venea de la o pată roşie în zăpadă
Ci de la o hăinuță roşie, de fetiță
Ea aflase că o pată roşie de sânge
Se absoarbe treptat în zăpadă
Acolo, sub copacul singuratic
De pe drumul din Piemont
Dar o hăinuță roşie 
Care aduce, de la depărtare, cu o pată roşie
Rămâne acolo, veşnic între ei

7 Hazard bizar al unui zar dintr-un zahar pierdut în zare dar găsit într-un bazar

Cuvintele scrise au consecințe

Spunea el încercând să transpună în versuri
Un desen în creion, cam naiv
Cu o furtună pe mare, cu două fulgere
În care capul ei se vedea deasupra valurilor
Dar ce pretenții puteai să ai de la el
Cel care, în copilărie, răpea într-un prosop
Şi fugea pe bicicletă cu mascota monstrului din Alien
Sau îşi jefuia colegii cu masca lui Bart Simpson pe față
Iar în adolescență tricota hăinuțe de lână pentru porumbei
Aşa că nu e de mirare că acum îşi strigă cântecul 
Precum un cocoş cu un ochi tâmp ce îşi alungeşte gâtul
Acum, după ce a văzut
Că toate lucrurile bune din interiorul ei
Au explodat înfrumusețând orizontul cu toate culorile curcubeului
El a închiriat un costum roşu de cosmonaut
Şi a ieşit printre oameni
Uneori iese pe peron din vagonul unui metrou
Ridicând mâinile cu toiagul, purtând şi toga aferentă
Predicând despre dragoste şi pace
În fața conştiințelor cenuşii
Iar seara îşi pune peste ochi
O bandă umezită de un cer cu nori cumulus
Ştiind că nu peste mult timp, la vârsta a doua
Va ieşi din oraş, se va opri undeva
Se va aşeza cu fundul greoi pe tabla capotei
Şi va face aprecieri, cu ochii la stele, cu privire la stupiditatea lumii
Între timp îşi ține inima
Adică muşchiul ce zvăcneşte însângerat
Dincolo de o plasă de sârmă
Se duce acasă ca un vierme într-un măr
Şi visează ca sub o lună sălbatică
Înțepată de piscuri ascuțite
În preajma exploziilor de teste nucleare
Sau în echilibru precar, amândoi
Pe pervazul exterior al unui zgârie-nor...
Mă rog, dacă mă mai atingi odată, te ucid, spuse ea
De ziua lui şi-a făcut un tort
Pe care a scris cu verde fistic "Te urăsc"
Bineînțeles, din faptul că l-a mâncat pe tot
Reiese că tortul şi mesajul erau destinate lui
Apoi s-a uitat la serialul cu purceluşa Peppa
Şi a continuat în acvariul cu furnici
Amenajarea în miniatură
A unui spațiu numai pentru ei doi
Cu canapea, televizor, tablou, ficus, abajur
Eşti un om rău, l-a întrebat ea
Depinde pe cine întrebi, spuse el
Şi acum cititorii se vor uita la ei
Precum cele cinci capete de chirurgi
Urmărind cum se închide pleoapa pacientului
Ea îşi acoperă fața cu corpul unei pisici
El îşi ia mutră de pisică
Şi îşi leagă părul într-un coc
Ar trebui să se urce în maşina lui Elon
Şi să călătorească un timp, împreună, pe orbită
Să pescuiască deasupra ochiului unui uragan
Şi să stea la taclale cu un extraterestru mic
Care ascultă muzică pământeană la căşti
Inima lui fiind în vârful unui băț de chibrit
Şi-a aprins degetele
Astfel încât ele sunt şi astăzi lumânări
Se simte şi acum ca un morcov 
Dar nu la fel de tare de când i-au confiscat fertilizatorii
E îngrijorat de soarta sirenelor
Căci ştie că deseori le muşcă rechini coada
Mai stă la televizor din când în când cu moartea
Şi împarte cu ea o farfurie de spaghetti
Îi este şi acum teamă 
În privința a ce ascund femeile însărcinate
Are suspiciuni că are, la propriu, două fețe
Caută liniile destinului 
În pielea zbârcită din jurul ochilor
Nasul lui simte tot felul de vibrații electrice în atmosferă
Poate dacă s-ar iubi destul
Ar şti să găsească rețeta potrivită
Din cele patrusute existente
Pentru a-i găti ei un mic dejun cu ouă
Este îngrijorat de un vis ce se tot repetă
Cum el bătrân, mic, decrepit, într-o roabă
Este dus pe buza unei prăpastii
De o damă voluptoasă, în roşu, cu un păr negru imens
Toți mint, fără excepție, spuse ea
Uitându-se la cactuşii ținuți de mine pe bordul maşinii
Dar ce să-i faci, nu pot să-mi împart toată viața 
Doar cu o pisică
Asta l-a speriat pe el
Aşa că a vărsat pe muşamaua mesei cafeaua
Şi a făcut un plan de viață, de călătorie
Deasupra hărții respective, ca Hitler cu generalii săi
A căutat în lada canapelei
Echipament de drum, economii, rezerve
Dar a sfârşit prin a îndrepta
Câteva cuie cu ciocanul în mobila veche
Îi veneau în închipuire mereu ochii ei
Pe care voia să-i sărute ca pe nişte buze
Şi ca să scape de obsesie
A luat-o la stânga
Pe unde nu mergea nimeni
Şi a dat volumul la maxim
Până ce volumul a ieşit din telefon
În cele din urmă a cedat
Şi a scris un mesaj, o scrisoare
În care îi cerea să-l accepte
Ca pe un papagal pe umăr
Sau ca pe un omuleț ascuns
Între tocul şi talpa pantofului
Nu va sări calul
Căci ştie că umbra ei are cornițe
Şi în gura ei sunt valuri de tsunami
Care ar îneca vase întregi, nu doar simpli marinari
Oricum nu ştie pe unde sunt ochii şi buzele ei
Nu le-ar nimeri şi îi va dărui şi-o fundă mare
Iar ea ştie că el e un hoț cu suflet mare
Sau un clovn ce-şi scoate masca sufocantă, rea
Ca să mai tragă un fum, nepăsător
Şi să nu-l cheme la numărul 367
A mai fost acolo, degeaba, era un labirint
Îi promit că vor sta liniştiți
Pe marginea unui ochi deschis, ca pe o bancă
Vor juca X şi 0 în ochiurile ciorapilor ei
Treptat, bujorii de pe rochia ei verde
Vor pluti, zbura departe
Vor descoperi că au aceleaşi pasiuni
Chiar McDonald's şi Burger King au în comun cartofii
Apoi el a mai renunțat la vechile hobby-uri
Nu a mai încercat să intre în Area 51
Dădeau târcoale pe la garduri chiar şi extratereştrii
Nu a mai colecționat sâmburi răutăcioşi de avocado
Sau sâmburi gălăgioşi de cireaşă
A abandonat privitul în oglindă
A dat-o jos şi a scris pe zid, deasupra chiuvetei
Mesaje plagiate după cele de la metrou
Nu a mai vizitat în canalizări crocodilii
El care de mic îi educa
Şi le dădea nume precum "Dragoste" şi "Responsabilitate"
Şi-a luat opt pisici
Cu care plănuia să ia cina 
Să bea vin şi cafea încă nouă vieți
Trecea ca un echilibrist pe sârmă
De la luni la vineri
Având la pachet, într-o cutie de bomboane
Goală, roşie, în formă de inimă
Una, două copănele de pui
Mai turna în el zeci de cutii de lapte
Şi râdea în sinea lui, răutăcios
Imaginându-şi că ea uneori nu nimereşte cana
Când îşi toarnă din ibric cafea
Că o ceartă cruda Albă-ca-zăpada din oglindă
Când o întreabă cine e cea mai frumoasă din țară
Dar să nu-l băgați în seamă
Pe el care a ajuns să dea mită florii soarelui
Ca să facă rost de ceva polen
Care îşi pierde timpul reconstituind
Ca pe un puzzle un biscuit crocant
Care doarme pe un pat sprijinit de cărți
(Aceasta este real)
Improvizează cu piese de lego
Suporturi pentru diverse conducte
Iese din coloană ca să stea pe margine
Urmărind cum alții stau în coloană
Are o teorie despre cei şapte pitici că se drogau
Şi un plan de bombardare a oraşelor cu tufişuri
Nu calcă seara pe zebră
Ştind că liniile albe dorm cu rândul
La fel, îi este milă de toți pionii
Doarme într-un aşternut
Cu model cu felii mici de pizza
Îşi învață pisica să deschidă robinetul de apă
Se antrenează să acționeze repede mobilul
Ca să-l filmeze pe Christos
Când iese a doua oară din grotă
Acum s-a dezlipit tasta "Space"
Sub ea văd infinitul, universul plin de stele
Văd perechile lor de pantofi
Aşteptândsăseîntrupezesilueteleloroglinditeînbaltă
Îivădsărutânduseîntrobucătărie
(Probabil că nu este a lor
Căci o gospodină cu mască de gaze
Pulverizează asupra lor cu un spray paralizant)

8 Versuri albastre

Versurile de dragoste
Sunt doar de culoare albastră
Celelalte sunt alb-negru
Şi trebuie să facem slalom printre ele
Căci sunt nişte gogoloaie
Nefierte, nefermentate, lipicioase
Scrise înainte de cafea
Înainte de abluțiunile ritualice
Cuvinte rătăcite ce se agață
De nişte imagini cam forțate
Cum ar fi o siluetă albă cu mască
Ce stă şi priveşte stăruitor
De pe malul unui pârâu
Care curge paralel cu calea ferată
Sau o ființă neagră, blănoasă
Care stă la masa din bucătărie
Bătând darabana cu ghearele negre
Privind necruțător cu ochii galbeni, subțiri
Şi tot mergi către cuvinte şi imagini
Urmărind urme de animale pe caldarâm
Ținându-te bine de balustrada cromată
Învârtindu-te pentru a nu ştiu câta oară
În roata mare, luminoasă
Vomitând cu voluptate petale de trandafiri
Şi dungile negre ale tigrului
(E un anume punct de timp, dis-de-dimineață
Pe care îl prinzi doar dacă-l pândeşti
Când noaptea capătă o nuanță albastră
Atât de firavă încât nu ştii dacă ai ghicit-o
Sau e doar în închipuirea ta
Şi e singurul moment
În care guşti cu voluptate tristețea
Şi întrebi puținele lumini aprinse "Unde"
Apoi manevrezi în gol crucea cu sfori
Ale unui sentiment marionetă
Care nu a fost niciodată legat
Nicidecum să asculte de vreo comandă
Dar dimineața albastră
Înlesneşte comunicarea la distanță
A gândurilor inconştiente
Ale unor persoane care au în comun
Doar că sunt două umbre albastre
Golite de orice complicații
În orele prea timpurii sau prea târzii
Ale nopții care de fapt 
E întotdeauna doar o dimineață albastră
Cu dimensiuni variabile)
Şi te chinui să scrii versuri
Legate de o casă izolată în câmp
Copleşită de nişte nori suspendați
Pe mai multe niveluri
Care stau ca nişte bucăți groase de frişcă
Date la o parte de pe prăjituri
Sau despre o fată care aşteaptă o maşină
Pe marginea unui drum înzăpezit
Şi tu îi îndrăgeşti atât de mult căciula groasă, moale
Scriind toate acestea pe o bancă
În fața unui loc din parc
Plin cu aparate galbene sau verzi
De gimnastică, printre copaci
Sub frunze, cuvinte
Verzi, suculente, galbene, veştede
Uneori fiind destinatarul semnelor obscene
Trimise de femei la care te uiți în gol
Cu angoasa imobilizată
Printre rosturile blocurilor de locuințe
Cu ferestre, cu camere, cu oameni
Ce-or face oare toți, în acest moment
Iar seara, singurul eveniment
E un foc cu scântei într-un coş de gunoi
O fată stă sprijinită de un zid şi fumează
Jucându-şi singurul rol care merită
Cel al misterului
Iar doi iubiți fac ritualul
De a scoate şi de a aprinde țigările
A trage primele fumuri
A se privi, a expira cu gravitate
Bucurându-se de aceste momente
Până nu survine stinghereala primelor cuvinte
(Nu pot să îți ating talia
Decât sub lumina albastră
Tu nu poți să priveşti fulgii
Decât în lumina albastră
În tramvai, față în față
Mâinile noastre nu pot să se atingă
Decât vegheate de lumina albastră
Privirile trebuie să se întâlnească
Să se susțină doar lângă o vitrină
Luminată în albastru
Singurătatea trebuie înconjurată
De spoturile albastre de pe o scenă de striptease
Cel mai bun tip de nebunie
Este colorat în albastru 
Poate nu iubirea dar gândul despre iubire
Are întotdeauna o oarecare nuanță de albastru)
Versurile alb-negru se fac
Luând loc pe o balustradă de fier
Privind la oamenii în negru de pe acoperişuri
Precum şi la cei care pe stradă
Se uită în toate direcțiile, în sus, circumspecți
Privind la stolurile de păsări agitate
Care înconjoară un acoperiş
La capcana cu sârmă ghimpată
În care ele ar putea cădea
La femeia care păşeşte cu picioarele goale
Şi privind la raza lunii ce a spart un nor
Se roagă la ea să nu cadă
La omul cu joben negru
Ce se ascunde după un felinar, în ceață
Şi nu pot să scap de senzația răcelii ce m-aşteaptă
De la duritatea unei săbii
Sau de la peştele în mişcare, imobil în masivitatea sa
(Dar totul tinde a arăta
Ca o tragedie albastră
În care ea e o sfântă cu aureolă
De albastru neon
Iar el o mână atârnată
Prin geamul portierei unei maşini
Ce pare albastră de la lumina lunii
Dar nu dă nimeni drumul
Vreunui glas albastru prin păduri
Care să se legene ca o depresie în hamac
Căci plâng destul ferestrele
Lângă vreo cană abandonată
În lumina albastră a dimineții
Doar aşteptând o mână să poposească în alta
Mi-e frig şi e un frig albastru)
Este greu să laşi versurile baltă
Când ele strigă precum spicele mătăsoase de grâu
Mângâiate în plin lan alături de vânt
Că eu nu stau bine cu sentimentele
Desigur, în afara clipelor în care
Îmbrățişez cu disperare un câine mare, alb
Sau când arunc spre ferestre cu cocktailuri molotov
Dar valurile trădătoare ale mării inconştientului meu
Tot îmi aduc la țărm imagini pline de alge
Cu mâini îmbrățişate 
Cu mâini apropiate care se țin de bara din autobuz
Şi te văd cu ochii închişi, calmă
Apoi cu capul plecat 
În timp ce lupul iese din tine
Deschizând botul larg către lună
Iar mai târziu expirând 
Un fum disprețuitor de țigară
Într-o postură de "bad girl"
Muşcându-ți apoi buza
Cu un aer nițel rătăcit
(Gata, am vopsit totul în albastru
Fumul de țigară, umbra ta, regretele mele
Dragostea şi frumusețea
Fuga ta răvăşită pe trotuare şi printre stații
Mâna ta care îți cuprinde părul pe la spate
Galaxiile din ochii tăi, scrise pe ziduri
Iar albastrul poate fi scris şi cu alb
Tot albastru rămâne)

9 Locuri comune

La început doare
Dar aceasta mă va maturiza
Şi nici măcar nu mi-am arătat complet
Latura mea negativă
Spuse ea muşcându-şi buricele degetelor
Şi încercând în oglindă 
Să refacă expresia aceea
Una din cele şase mii
Căci doar cu ea primea rapid o îmbrățişare
Un amestec, cincizeci la sută atingeri
Şi cincizeci la sută cuvinte
Dar trebuie să fie pe undeva happy-end-ul
Spuse ea aruncând rapid un NU țigării
Sub ai cărei nori virtuali
A adăstat şi fermentat atâta dragoste
Ținută în echilibru de un gimnast
Şi de un copil care bate din palme la acrobații
Prin ale căror guri au trecut pe rând
De la unul la altul
Saturn cu inele de metal prețios
Apoi un Jupiter mare şi gazos
Şi la sfârşit un Venus strălucitor şi tenebros
Mă rog, pot să încep din nou, îşi spuse ea
Îmi pun costumul spațial
Şi plutesc în derivă spre sufletul pereche
Spunându-i prin semne
Că întotdeauna va fi o parte din el în mine
Că va trebui să mă dorească şi să mă servească
Precum un rege pe regina lui
Un rege ras în cap pe care costumul stă şui
Şi ceva trebuia oricum să se termine
Ca altceva să înceapă
Aşa că voi rupe sfoara aceea
Pe care o treceam pe mijlocul chipului fiecăruia
Din superstiție, ca să ne unească
Când nu ne ajungea doar îmbrățişarea
Şi acum ea făcea eforturi ca numele lui
Să nu-i mai zâmbească 
Aşa că-l scria în arabă
Îl târâia pe trotuare goale
Printre bălțile de dimineață
Dar se simțea precum un fluture
Prins în pânza lui
Incapabilă să-i scape
Dar la naiba cu asta
Să nu-i rănească inima, îi spunea
Căci acolo sălăşluieşte şi ea
Iar ochii lui i-au furat cuvintele
Aşa că îi mai trântea câte un budist "Goh nabash"
Şi atunci nasul lui atârna ca o prună fleşcăită
Apoi zi după zi, zi după zi
El se apleca peste resturi din farfurii
Pahare împuțite, scrumiere, pachete de țigări
Şi îmi lua capul, obrajii între palme
Îmi turna vin în rana din inimă
Iar fumul de țigară ne amorțea la amândoi simțurile
Apoi mă întrebam ce caut acolo
Pe drumul acela
Dacă timpul a greşit sau persoana întâlnită
Oricum, el era şi pagina şi cerneala
Mototolită acum, trebuia să o rup
Şi țin minte când se uita doar la mine
Când toți din grup râdeau
Acesta era un semn, îşi spuse ea
Comunicam noi doi doar în tăcere
Era ca un cântec vechi
Ce se tot repeta în mintea mea
Un fum de țigară lăsată în scrumieră
Ce mi se ridica şi încolăcea pe la tâmple
O poveste scrisă în oglindă
De la dreapta la stânga
Nici nu-i trebuia un vânt prea puternic
Pentru a o lua în noapte, aiurea
Când somnul nu ne putea atinge
Iar când adormeam cădeam în el
Ca în spațiul interstelar
Şi când mă trezeam îi vedeam mâna deasupra mea
Dar era ca şi cum o mână gigant plutea deasupra oraşului
Şi acceptam să pierd bătălii minore
În speranța câştigării războiului cel mare
Şi-mi spunea că niciodată nu va avea îndeajuns din mine
La naiba, doar nu sunt unicorn
Oricum nu mă pot descrie într-un singur cuvânt
Şi nu ştiu nici eu care sunt adevăratele mele culori
Dacă aveam şi eu nişte culori, poate...
Căci brusc, toate cântecele de dragoste nu mai erau despre mine
Ne îmbrățişam doar cu capete de lup
Şi terapeutul îmi spune că trebuie să mă iubesc mai mult
Şi să muncesc pentru ceea ce vreau
Sau că răzbunarea adevărată este dezvoltarea personală
Dar eu ştiu că toți sunt stupizi
Aşa că mi-am tatuat pe spate cuvântul "Forever" ca să-l uit
Deşi iubirea m-a schimbat
Am fost ca un burete care a absorbit tot
O floare mustind de apă, numai bună de cules de grădinar
În fine, asta e totul
Nişte simboluri chinezeşti care spun orice
Nu poți să le verifici
Un puzzle cu multe piese rătăcite pe undeva

10 Mereu violet

Orașele de lux, privite de sus

Au străzile colorate într-un violet roșiatic seara
Iar clădirile strălucesc de un violet albăstrui
Dar în spatele ferestrelor întunecate
Distanța dintre buzele și chipurile apropiate
Are forma și culoarea unui fir de fum negru
Diferite de cele ale panglicii albe
Aruncată în sus cu gesturi exacte
De o sportivă de gimnastică ritmică
Creând atâtea volute și curbe molatice și grațioase
Surprinse prin fereastra sălii de antrenament
Izbită într-un ritm înnebunitor de regulat
De niște fulgi mici, șfichiuitori
Pe fondul întunecat al podului văzut de dedesubt
Care ocrotește o altă fereastră sub o reclamă violet
Dincolo de care sunt prinse în capcană
Toate lucrurile din mintea noastră
Precum acele mâini împreunate
Degete printre degete, bine strânse în lumina violet
 
Dar în camera alăturată stă altcineva
Sau bănuim asta pentru că altfel
N-ar fi fixat cu fața la fereastră un scaun singur
Scăldat în lumina alb murdar a dimineții
Și nu s-ar ghici în umbra peretelui din spate
O mască cu cioc, de doctor vechi cu lanțetă
În timp ce locatarul e într-un cazinou
Jucând la ruletă, pariind mereu pe negru
Uitându-se indiferent la doi îndrăgostiți
Cărora capul mare de urs de pluș, fixat pe umeri
Îi cam incomodează dar sunt uniți în ciudățenia lor
 
Oricum, este mândru că ea a pierdut lupta
Cu el, căruia nu îi este niciodată frică să fie singur
Și să lase sub lumina violet contururi de umeri goi
Care tremură pe cearșafuri deranjate
Sau siluete singuratice care își doresc să zboare cât mai departe
Pe aripile păsărilor care planează
Sub bucata de cer care mai păstrează
Un rest șters dar superb violet
Dintr-un apus care a avut loc
Acum multe minute în urmă
Lăsând în loc un început de noapte, violet închis
Vestit de alte păsări, mai mici, care dau des din aripi
 
Dar el își acompaniază singurătatea
Cu bănci, salcii, fuioare de ceață
Picioare subțiri ale unor fete a căror tăcere e albă
Cu chipuri acoperite de șuvițe negre
Și cu țigări albe scoase din buzunar
Alături de flori de colț și floricele de mușețel
Fumate în fața lui de o femeie cu degete pătate de nicotină
Nemachiată, în flanelă, neîndrăznind să se uite
Decât prin oglindirea geamului ușii care dă spre balcon
El gândindu-se doar la otrava dulce, violet
Și la siluetele lui și ale ei
Siluete de umbre răspândite prin tot orașul în anumite locuri
Citind cu greu o scrisoare de-a lui, veche, netrimisă
În care scria cu negru și alb că ea nu înțelege
Și că el a încercat, chiar a încercat
Ceva despre imaginație, sălbăticie, despre distanța de la A la B
Despre el ca un războinic care va pleca
Spre propriul lui Soare unde va arde și va zbura cu aripi arse
 
De fapt plagia veșmintele negre ale Segoviei Amil
Dar și cerculețele de fum de țigară
Suflate de o vagă cunoștință la care se aciuase
Papionul, mustața, trabucul, pieptănătura
Prietenului său, artistul poeziei negre
Dansul haotic în hanoracul negru cu mâneci foarte lungi
Al necunoscutei din bar
Îmbrățișarea perechii de bătrâni
Sub felinar, pe zăpada albă
Străbătută de urme de drifturi
 
Apoi se refugiase în cabina unui actor
Cu oglinda încadrată de lumini albe
Asupra căreia își proiectase chipul și o altă oglindă mai mică
În care se vedea la infinit chipul și o oglindă și mai mică
Și nu avea curajul să mai iasă din cabină
Pentru că văzuse, asemeni lupului de stepă
Reclame violet, dar nu pe un zid neutru
Ci silueta ei în vitrina unui magazin
Și câteva cuvinte care constituiau un mesaj
Despre ce înseamnă să fii pentru totdeauna în gândurile ei
Cuvinte despre drumul până la Lună și înapoi
Tot violet, proiectate pe luciul apei râului
Cuvinte despre dragoste
Proiectate în sala de așteptare a unui spital
Unde lampa cu neon clipea defect, violent, violet
 
Dar a coborât, în sfârșit, în stradă
În stația de tramvai, unde o femeie
Era întinsă pe banca de așteptare
Iar o mână era căzută pe jos
Și ținea elegant o țigară
Printre degetele cu unghii îngrijite, vopsite în negru
Iar o altă femeie ținea pe genunchi un trandafir
De o culoare nedefinită
Iar el i-a întins o sticlă de vodcă
Să-și fixeze floarea în ea, ca într-o vază
Și tot urmărind, ca să-și piardă timpul
Niște urme negre pe trotuar
O fată frumoasă, cu chipul și părul
Scăldate în lumina violet a orașului
Venind de la lămpile cu neon, reclame, becuri stradale
S-a întors și i-a spus
Deși din gura ei ieșeau aburi
Că aceasta nu este o poveste de dragoste
Și s-a mirat căci undeva, pe o altă stradă
Ploua torențial și sub o umbrelă neagră
Două siluete negre se îmbrățișau în lumina violet
Iar apoi orașul s-a făcut trist
Venea dimineața și lumina a devenit albastră

11 Dragoste și lichide

Nu mai pot să scriu decât cu cerneală

Din lichide, precum cafea, apă și vin
Și-acum mă uit la zâmbetul larg desenat cu lapte
Pe suprafața cafelei din ceașcă
Ce zace de atât timp în fața mea
Încât s-a solidificat
Așa că tai o felie din ea
Cu tot cu bucata aferentă de ceașcă
Și o pun la pachet
Învelită într-o foaie ruptă dintr-o prefață
Dintr-o carte care spune
Că oamenii fericiți citesc și beau cafea
 
Așa că încerc să beau un pahar cu apă
Dar mai întâi îl agit ca un degustător de vinuri
Până face valuri mari
Care, până la urmă, se transformă într-o pojghiță
Ce înaintează pe nisipul fin de la țărm
Ca albirea albușului de ouă în tigaie
 
Iar în ceea ce privește vinul
Piciorul unui pahar aș vrea să ți-l trec
Printre degetele de la piciorul tău
Iar pielea lui să miroasă a vin
După ce s-a bălăcit într-o mică baltă
Vărsată neglijent din sticlă pe podea
Și totul să fie alb și negru
Iar ceea ce contează să fie pătat cu roșu de vin
 
Vreau să ne scufundăm dimineața
Într-o ceașcă–bazin de cafea neagră ca noaptea
Care dă pe afară de preaplin
Și curge pe mușamaua cu pisici
Cu zeamă de cer negru
Și câteva bucățele de stele
Albe ca zahărul cubic
Hrană pentru divinele mâțe
Cu limbi aspre care satisfac nevoia
De ordine obscură și tabieturi rigide
 
Deci, să sărim de la trambulină
În ceașca-bazin aburindă
Spun eu, cel care imediat după ce îmi torn cafeaua
Umblu atent și iscusit cu o linguriță
Spre a dirija încet spuma cu micile ei bule
Către conturul unei hărți a lumii
Eșuând tot timpul la desprinderea caimacului
Pentru a crea Atlanticul
Iar după ce o beau
Câteodată cobor în rapel
Să studiez structura siturilor de spumă
Pe peretele interior al ceștii
Iar uneori, nu mă pot abține
Arunc o privire în jos
Încercând să găsesc mesaje ascunse în zaț
 
Nu neg, timpul mi-l măsor în cafea
Dar nu de la o ceașcă la alta
Ci așteptând să curgă câte o picătură
Din clepsidra umplută cu lichidul negru
Desigur, aș prefera să iau spuma în palme
Să ți-o suflu în păr, precum cea  de săpun
Să fie bucătăria plină
De nori de spumă neagră
Sau să-ți torn în ceașca-bazin
Să te încălzești, un ceai
Cu o nedefinită culoare
Dintr-un ceainic imens, transparent
În care să fie încastrat bonsaiul hobbiților
 
Dar gata cu ceștile-bazine
Să plutim în bălți de lichid
Turnate direct pe masă
Printre cioburi de ceașcă-insulă
Și cioburi de ceașcă-peșteră
Să dăm o lege prin care să interzicem
Scrisul și zâmbetul de lapte
Să ne băgăm cu totul capul în vin
Să nu irosim nicio picătură
De apă de cascadă
Să luminăm cu raze de soare negrul cafelei
Poate vom întrezări continente
 
Mai bine e să stăm tolăniți într-un cocktail
Strângând la piept o lămâie
Sau să înotăm într-o supă
Dreasă cu trifoi cu patru foi
Putând să ne masăm picioarele
Într-un suc carbogazos
Ori să ne trântim sub pături de lapte
 
Trebuie să stăm de vorbă îndelung
Fiecare în ceașca sa
Poate turnând cafea din ibricul-telefon
După un timp stabilit
De limbile ceasului de pe eticheta sticlei de vin
Să ne legăm cu lanțul de toarta ceștii
Alegând din garderobă
Nu cămăși sau bluze ci plicuri de ceai
Să mestecăm cu lingurița
Poate din clinchet în clinchet mixăm și niște muzică
 
În fine, trebuie să bem multe lichide
Din cești, având mereu în minte
Că în ele se mai ascunde un rechin
Se mai bălăcește un elefant
Lâncezesc nori toxici, valuri de tsunami
Dar să ciocnim cănile, paharele
Și-atunci pisicile noastre vor plonja
Dintr-un lichid în altul

12 Balerina

Cu piciorul și brațul drept

Întinse mult în spate
Ca o pasăre neagră
Orienta fulgii în căderea lor
Astfel încât să ignore semnele de circulație
Să nu se rătăcească
Dincolo de gratiile de la fereastra
Instituției coercitive de stat
 
Cu brațele și capul întinse pe spate
Și cu un singur picior îndoit
Dădea o anumită demnitate ploii
Și bălțile nu mai oglindeau doar cerul opac
Ci și pantalonii ei roșii
Iar când s-a mutat
Pe strada aceea în pantă
Pavată cu piatră cubică
A coborât în mijlocul ei
Și a ridicat atât de mult piciorul drept
Încât îl continua vertical pe cel stâng
Instalând acolo un stâlp de grație
Vizibil mult timp după aceea
Iar în curtea interioară
Aflată veșnic în umbră
Sub rufele jilave
Găsea o pată de lumină
Și acolo se posta uneori
Când ieșea după-amiaza
În geaca ei scurtă de piele, cu ținte și fermoare
Și își ridica prin spate piciorul drept
Împreună cu mâna stângă înălțată
Cu care forma un fel de U
În care cineva, tot timpul, azvârlea de la etaj
Conținutul unui pahar de vin
Care îi păta șoldul și șalele
 
Sfoara în aer o făcea doar în oraș
Imediat după ce traversa o stradă
Și o vedeai zburând în pantalonii ei de piele
Iar mâna mângâia aerul ca pe un instrument
Sub poduri doar își sprijinea corpul bine întins
Pe picioarele depărtate pe poante
Și își înclina pe spate capul și brațele
Iar în fața porților de metal
Grele, industriale, mânjite de graffiti
Închise cu lacăte grele
Făcea un șpagat vertical
Și își unea brațele, circular, deasupra capului
Protejându-l astfel cu aura ei
 
Țin minte că primii fulgi
I-a întâmpinat înălțându-se în aer
Fluturând ușor picioarele
Ca niște bătăi rapide de aripi
Lăsându-i să cadă pe brațele goale
Mai târziu, în zăpada grea
Sub ninsoarea densă
Își încolăci brațele în jurul gâtului
Iar cu picioarele îmbrăcate în pantaloni, fustă cadrilată
Călca în aer fulgii
Lăsându-i să se strivească
De gheata grea ridicată drept în sus
 
Apoi, în anotimpul ploilor
Am văzut-o în cartierele sărace
Cu picioarele murdare de noroi
Ridicându-și genunchiul gol cât mai sus
Îmbrățișându-l, ghemuindu-se asupra lui
Ocrotind cu dansul rochiei
Deschisă ca o aripă caldă, un evantai
Camere de lemn coșcovite
Înclinându-se pe spate
Ridicându-și privirea și brațele în sus
Până ce, printre moloz, răzbătea lumina
 
Într-un echilibru fragil
Dând impresia de viguros
Își ridica brațele cu mușchii încordați
Printre antene militare de comunicații
Își proptea picioarele în pământ
Făcând cu genunchii unghiuri de nouăzeci de grade
Lângă steaguri pictate pe ruine
Flutura voaluri la malul mării
Ca un prestigidator
Se contorsiona aruncându-și cu un gest puternic
Mâna către lună
Își proiecta umbra dansantă pe ziduri
Pivota printre aburi de conducte termice
Întindea un picior, orizontal
Nepăsător, acuzator către mașini
Refuza scena, baleia pe trepte
Lângă statui de marmură
Exprima patima, durerea, avântul
Sau desfăcea brațele în lateral, așteptând imobilă
Să vină spre ea înțelegerea
 
Devenea copilăroasă lângă ziduri coșcovite
Cu urme de gloanțe din revoluții vechi
Și își ridica ușor, în spate, un picioruș în sus
Alături de copii, printre arteziene
Își scutura trupul în față, în spate
Într-un dans păgân lângă scări în spirală
Își aducea brațele în jurul capului
Și genunchiul cât mai aproape de el
Printre mesele teraselor de pe trotuar
Își trecea ușor piciorul, zgâriind terasamentul
De la o șină la cealaltă
Dansând în ploaie pe linia de tramvai
 
În fața ușilor monumentale
Își legăna în plutire mâinile
Pivota încet în jurul unui stâlp de felinar
Uitându-se în altă parte
Își întindea un picior, mult în spate
Și își ridica chipul, brațele, privirea către cer
Printre lădițele vânzătorilor de banane
Întindea mâna ca o favoare
Către orașul de la poale
Își izbea pântecul de zidurile clădirilor de birouri
Cu cap, brațe și plete lăsate pe spate
Se apleca să-și culce obrazul
Și să asculte cu o ureche laba piciorului
Pe peronul gărilor
Făcea o cruce dintr-un picior drept
Și unul îndoit perpendicular
Alături de candele de biserică
Își odihnea fruntea doar de genunchiul stâng
Sau șalele de un scaun
Restul corpului atârnând în jos
De o parte și de alta
Sau se prelingea de pe cufere
 
Stătea culcată pe parchet
Și-și întindea doar un picior
Printre rafturi de biblioteci
Se ghemuia și-și lăsa o mână sus
Să liniștească pereții
Își îmbrățișa genunchii
Și își lăsa picioarele să facă un singur fâlfâit
În cadrul vreunei ferestre
Iar la sfârșit putu doar să și le încrucișeze
Întâi șezând pe un scaun de bucătărie
Apoi în diferite combinații alambicate
Neputincioasă, doar în așternut

13 Cuțitul

Îmi văd cuțitul, ca o gheară

Însemnat cu un păianjen
Peste frânghia de cățărare
Vârful său măsurând timpul
Scrijelind piatra
Lăsând în urmă o pulbere fină
Care, dată deoparte cu palma
Dezvăluie, sub mânerul de fier
Cifre de la nişte ani, murdare de rugină
Iar lama lui ascuțită şi dură
Se izbeşte de obiectivul aparatului foto
Şi aterizează pe o rădăcină de copac
Groasă, udă, putrezită
Retezată brutal cu drujba
Şi apoi îl țin în palmă
Cu vârful atingându-mi încheietura
Stând gânditor sus, în capul scării
Trecându-mi uşor lama
Peste lanțul tatuat pe braț
Veghind alături de mine, la fereastră, aşteptarea
Desenându-i contururi pe pervaz
Printre o cană de ceai bolândă
Un pix, un şervețel în țiplă
Trecându-şi semnătura, cu vârful ascuțit
Pe mânerul bâtei de baseball
Tăind în diagonală, fin, brutal şi exact
Bețişoare de mâncat şi oase lungi de peşte
Înfingându-se şi ascunzându-se
În piele de gheată, în interior de bocanc
Răcorindu-se pe tabla rece
Cu picături grele de ploaie
Atingând cu vârful cutia de gloanțe
Spărgând cu zeci de izbituri
Geamul de parbriz
Făcând găuri şi cercuri albe, concentrice
Veghindu-mi călătoria, de pe bordul maşinii
Amenințând norii cenuşii
Cu vârful îndreptat înainte
Anunțându-şi prezența
Pe parapetul danei din port
La o aruncătură de nava de război
Retezând odgoane groase şi vechi
Plimbându-şi latul lamei reci
Încet, peste obraz şi bărbie
Lipit de piept, în buzunarul hainei de piele
Izbindu-se de şina de cale ferată
Trimițând la distanță vibrații periculoase
Şi pierzându-se printre pietre şi macazuri
Mânjindu-şi lama de sos roşu
Lovind monezi cu clinchet
Tăind cu aşchii violente, cu putere
Scânduri fixate pe capre de lemn
Înțepând rebel pneuri groase
Îndoind căni de tablă cu cafea fierbinte
Sfâşiind cu tăieturi radicale
Plicuri cu scrisori 
Cu hârtie cu margini tăioase
Rupând scrâşnit ochiuri de plasă
Şi retezând sârma ghimpată din garduri
Lovind pahare de sticlă
În ploaie de cioburi, sânge
Şi pete de vin roşu
Strecurându-şi lama în portmonee
Şi carnete cu coperți din piele
Rezemându-şi tăişul rece de coapsă
Zgâriind mânerul de fermoarul
De la un buzunar
Tăind cu poftă şireturi şi tenişi soioşi
Stând înfăşurat într-o bancnotă
Cu lama împiedicându-se de două zaruri
Înfipt într-o cutie de conservă
Ştergându-se de jeanşi
Ascuțindu-se în hârşâit metalic 
De lama unui topor
Cojind bucăți de vopsea
Şi de tencuială putredă de pe ziduri
Lovindu-se de buza ceştii
Foşnind ascuns sub frunze
Tăind în carnea care sfârâie
Până ce iese sucul roşiatic, uleios
Înfipt drept în scoarță de copac
Scoțând scântei pe pietre
Izbind violent țevi ruginite
Şi utilaje abandonate de fier greu
Râcâind discuri de vinil
Pentru a asculta sunete metalice
Aruncat, trântit în alei de pietriş
În bănci, stâlpi de iluminat
Plin de noroi, iarbă şi apă murdară
Apoi călit în foc, răcit cu gheață
Gata să reteze cu o lovitură, timpul

14 Neputință

Ce să-i faci, fetiță, mi-e frică

Nu vezi că începem
Să avem trăsăturile șterse
Că toți dăm din mâini și înotăm
Până în tavan, să scoatem capul
Căci ne sufocăm în cămăruțele noastre
Că suntem cu toții dependenți
Nu de ce ne face fericiți
Ci doar de ce ne îndepărtează durerea
Că nu mai putem scrie pe hârtie
Ci direct pe trupuri
Că rădăcinile noastre
Sunt transportate de colo-colo, pe paleți
 
Tu nu vezi că ne ștergem unul pe altul
Că ne îmbrățișăm genunchii, singuri
Și nu mai sunt sincere decât privirile
Că suntem incompleți, cu cărămizi lipsă
Sau ne ciocnim și ne dezlipim
Unul altuia, o groază de atomi
Că dăm orice dar nu facem niciun pas
Că nu știm să întrebăm
Și nici măcar nu am ști
Să ne urâm ca lumea
Că gloria noastră va consta
Doar în câteva cuvinte scrise
Care valorează cât cerneala
Că suntem niște foi mototolite
Că repetăm în gând un lucru simplu
Dar pe care nu-l vom înțelege niciodată
 
Tu nu vezi, fetiță
Că vrem să ne înlănțuim cu flori și păsărele
Dar suntem legați doar cu carne și sânge
Că avem fața incandescentă
Sub o mască rece
Că îndesăm sentimente mici
În borcane transparente, precum murăturile
Că toți ne disecă, ne pansează
Ne conturează în tușe groase de creion
Dar când să treacă la fond
Nimeni nu ne ghicește culoarea
Că ne apucăm doar cu un deget
Nu cu toată mâna
Că ne scufundăm doar pe jumătate
Și ne mai și mirăm
Când din adâncuri urcă bule de aer
Că încercăm să captăm eternitatea
Cu un blitz în loc de un sărut
 
Tu nu vezi, fetiță
Că nu mai încăpem întregi în tablouri
Ne iese câte o mână prin oglindă
Și câte un picior prin pardoseală
Că ne construim emoții
Din piese lego, pe straturi
Că interpretăm partituri dure
Doar pe corzi de harpă
Că scriem, foarte bine dealtfel, cu fum negru
Dar doar pe pereți scorojiți
Sau ne punem cuvintele
Să băltească într-un sos roșu, dulceag
Că iubim prea mult statuile
Le băgăm câte o țigară în gură
Ni le facem camarazi
Și apoi pretindem că au și privire
 
Ce să-i faci fetiță, tu nu vezi
Că stăm prea mult sub umbrelă
Că alergăm toți în aceeași direcție
Cu viteză, foarte bine
Dar nu unul spre altul
Ca să ne izbim, să ne strivim
Că ne tot uităm, ca lașii
În vitrină, la o floare
În loc să spargem și apoi
Cu mâna însângerată, să o oferim
Că ne acoperim gurile cu ruj
În loc de mușcături cu sânge
Că ne scriem unul altuia
Cu buricele degetelor
În loc să scrijelim cu unghiile
Cuvinte adânci ca dorul sau disperarea
 
Ce să-i faci fată dragă
Mi-e frică, tu nu vezi
Că nu mai lăsăm nici măcar urme
Ci direct încălțămintea încrustată în sol
Că nu mai putem intra niciunde
Căci ușile și-au modificat contururile
Și și-au înălțat pragurile
Că stăm uitați pe culoare
Uitându-ne cu capul printre gratii
Că alergăm printre gunoaie
Căutând resturi, îmbrăcați în uniforme
Că fumăm câte o țigară
Ca soldați, chiar cu copilul inamicului
 
Că ne e frig, că avem tricoul rupt
Că ne supără lumina, că nu mai putem bea
Că așteptăm, că stăm, că ne convine amurgul
Că în fața noastră, scaunul e gol
Că nu încăpem, că mergem fără țintă
Că râdem din amintiri, că totul e uscat
Că ne ascundem, că nu mai putem scrie

15 Hai cu limerickul!

Avea un domn în București

O soacră de care să te ferești
Gătea cocoș cu vin
Călca ușor, divin
N-aveai cum să n-o iubești
***

Era un tip pe nume Nicolaie

Îi plăcea de-o fată cam bălaie
Îi auzeai cântând
Ea îl iubea în gând
Și brusc l-a sărutat sub ploaie

***

Mai demult, când era în Franța

O damă-i cere să-i verifice clanța
Ea nu avea defect
El a procedat corect
Cuvintele nevădindu-și importanța

16 Aveai tu ceva...

Aveai tu ceva precum o mică flăcăruie

Ținută în căușul palmei
Sau ca un bolero roșu stins
Care încălzește umerii
Într-o dimineață răcoroasă de vară
Și ceva statuar
Care făcea ca în jurul capului tău
Totul să devină alb murdar
 
Aveai tu ceva ca un surâs timid
Întrezărit într-o oglinjoară
Scoasă și pusă înapoi
Cu gesturi grăbite, într-o poșetă mică
Sau precum o perlă
Descoperită printre șuvițe de păr moale
Împodobind un lob delicat de ureche
 
Aveai tu ceva precum un șal
Lăsat neglijent pe o bancă
Cu un capăt care atârnă
Tinzând dar neatingând solul
Sau ca faldurile în zborul rotit
Al fustei dansatoarei de flamenco
Ca un păr lung, adus pe piept, în față
Sau ca un brațul gol al unei fete
Ce-și masează gâtul, într-o parte
 
Aveai tu ceva precum dantela
Ce acoperă brațe și șolduri
Sau ca un cearșaf proaspăt
Răvășit și mirosind a somn
Ca un desen de porțelan chinezesc
Care invadează ca o boală dulce
Un braț, un șold, un sân
 
Aveai tu ceva precum o floare bogată, albă
A unei plante agățătoare
De pe un zid de conac boieresc
Sau precum privirea calmă, blândă
A unei proaspete stăpâne, tânără
Care își întâlnește, în această postură, slujitorii
Ca o buză mușcată
De o femeie frumoasă, obosită
În timp ce își masează tâmplele
 
Aveai tu ceva precum un umăr gol, ridicat
Vulnerabil, a singurătate, de apărare
Sau ca picioarele unei balerine
Subțiri, sculptate, încordate
Strânse turcește pe un scaun înalt
Ca o clipă de răgaz a unei soții
Rămasă singură dimineața
Cocoțată rebel pe masa din bucătărie
Cu o cafea și o țigară de care nu știe nimeni
 
Aveai tu ceva precum o femeie
Care își cercetează și își netezește absentă
Pielea gambelor, tivul fustei
Sau ca tânăra care își face abluțiuni ritualice
Într-un ochi de apă rece
Ca femeia de la munte
Cu ochi misterioși sub mantaua de ploaie
Care îți întinde ulciorul
Să i-l umpli cu apă
 
Aveai tu ceva precum tânăra brunetă
În rochie neagră și bocanci groși
Ce stă și se gândește călare pe pervaz
Sau ca o mamă tânără
Care își machiază cu grijă chipul
În fața oglinzii, în lumina galbenă din baie
Cu pruncul agățat de-un braț
Precum femeia elegantă
Care citește o scrisoare
Pe marginea unui bazin de fântână arteziană
Și apoi, vioaie, încearcă apa cu mâna
 
Aveai tu ceva precum o îmbrățișare sub umbrelă
Precum un măr odihnit în palmă
Precum o așteptare, o ascultare
Un fel de rugăciune, o întrebare

17 Unde

Îl întreb pe domnul cu barbă

Care traversează strada pustie
Pe partea cu soare, în diagonală
Cu câteva pachete cu mâncare în mână
Dar e grăbit căci vine o mașină
O întreb pe domnișoara
Care trece pe sub pod cu bicicleta
Dar se sperie, se ridică în șa
Și pedalează mai repede
Îi întreb pe oamenii care trec sub umbrele
Dar răpăie ploaia și sunt uzi
Îl întreb pe omul
Care are umbra cea mai lungă
Reflectată de soarele dimineții
Care strălucește la capătul străzii
Dar nu mă vede în lumina crudă
Îi întreb pe școlarii cu ghiozdane
Care merg în grupuri
Pe lângă un gard lung
Dar nu înțeleg întrebarea
Îl întreb pe omul străzii
Care parcă veșnic doarme
Este prea înfofolit
Așa că îi întreb doar ochii
Dar și el își pune aceeași întrebare
Îi întreb și pe doi trecători
Care trec indiferenți unul pe lângă altul
Dar râd și pleacă împreună
O întreb și pe doamna
Pe care o văd mereu din spate
Dar grăbește pasul
Și pe femeia care stă în stație
Dar ea așteaptă încontinuu
Doar autobuzul
Îi întreb prin semne, de pe peron
Pe un bărbat și o femeie
Care călătoresc cu metroul
Dar ei, doar merg cu metroul
Și pe cei ce aleargă în parc
Ca să își întrețină sănătatea
Dar ei nu pot să se întoarcă
Îi întreb pe cei care au terminat maratonul
Dar ei nu îmi dau vești bune
Întreb cuplul, braț la braț
Care traversează podul urban
Peste calea ferată
Dar e prea lung
Și întrebarea rămâne suspendată
Întreb oamenii din pasaj
Dar ei trebuie să iasă doar la suprafață
Întreb în van căci strada e pustie
Și îmi răspunde un semn stradal
Care îmi indică
O singură direcție
Și o baltă
Care îmi arată cerul și niște crengi
Și un domn care citește ziarul
Dar acolo nu scrie despre asta
Întreb și călătorii
Din celălalt tren, care se intersectează
În viteză, cu cel în care sunt eu
Și rămâne pe linii întrebarea
Întrebare de șuier și de fier
Și întreb la terasă
Dar o pun în cafea
Ca pe o linguriță de zahăr
O pun și celor care trec
Prin dreptul unei spălătorii
Ca să o încadrez
Și să fie mai proaspătă
O pun și cerului
Dar îmi răspund niște macarale
Îl întreb pe un domn
De pe trotuarul din umbră
Dar e preocupat de telefon
Și pe domnul de pe trotuarul însorit
Dar e acaparat de o galerie de artă
Îi întreb în înserare
Pe oamenii care traversează strada
Dar trebuia să îi întreb
Doar la lumina farurilor de mașini
Îl întreb pe un pescar
Dar îmi spune că răspunsul
Îl caută și el
Și că de fapt nu vrea să prindă pește
Îl întreb și pe un băiat
Care distribuie pliante
Și îmi răspunde că frate
Totul e să-ți faci reclamă
Întreb și un bătrân
Activ și volubil
Dar el se uită la mine
Și îmi dăruiește un pix
Cu care acum scriu
Și îl întreb pe un tip
Care stă așezat
La ușa stației de metrou închisă
Și îmi face semn
Să mă așez lângă el
Și dă să îmi spună ceva
Dar își amintește nu știu ce
Se oprește, alungă un gând cu mâna
Și îmi oferă să beau
Întreb oamenii
Care stau în sala de așteptare
Și toți îmi fac semne
Să mai stau și să nu urc în tren
Și pe cei de la coadă
Dar unii îmi fac loc în față
Alții în spate, la rând
Întreb și gunoierii
Care încarcă un container
Dar mă iau cu ei să fac o tură
Întreb copiii
Și ei mă iau de mână
Iar o bătrână, ca răspuns
Mă pune să privesc râul
Întreb portarii și oamenii de la întreținere
Dar mă somează
Să trec mai departe
Întreb pe omul
Care hrănește păsări
Dar îmi dă un pumn de grăunțe
Și nu mai insist
Căci, în sfârșit, am înțeles

18 Nimic... trecători și biciclete

Pe străzile înguste ale marelui oraș

Un bărbat și o femeie, eleganți
Merg la braț, fiecare uitându-se
Pe sus, în spate, un pic agitați
O clipă înstrăinându-se unul de altul
 
Pe lângă zidurile groase
Un bărbat cu rucsac greu, glugă
Trece în viteză, ca o insectă
Pe o trotinetă electrică
 
Pe străzile înguste ale marelui oraș
Care se preling pe lângă ziduri vechi de mănăstire
O femeie pe bicicletă trece în palton
Poate tânără, poate bătrână, sigur cu păr scurt
Nu poți să știi, dacă o vezi din spate
Iar o alta, tot pe bicicletă
Trece ușor, fără să pedaleze
Privirile noastre intersectându-se indiferent
 
O altă doamnă, subțire, merge pe jos
Conducând de ghidon
O bicicletă suplă, strălucitoare
Pe care, parcă, a uitat-o
Tot căutând febril
Uitându-se în stânga, dreapta
Aproape stând pe loc
 
La o intersecție de drumuri înguste
Unii merg încolo, alții încoace
Un tânăr în albastru trece lejer
Ascultă muzică, privind hotărât înainte
Ținând neglijent lesa unui câine mic și negru
Care merge precipitat pe picioarele lui subțiri
 
Pe o stradă perpendiculară
Un bărbat matur trece
Cu privirea doar în telefon
În jur doar ziduri și ferestre
Și câte un felinar
 
În dreptul unor vitrine
De magazine de familie
Pe străzile înguste, puțin mai luminate
De beculețe, când se lasă înserarea
Două femei trec
Una ținând de ghidon o bicicletă
Și brusc se opresc
Cea cu bicicleta râzând
Atentă la punctul culminant
Sau poate la o amintire
Pe care o dezvăluie cealaltă
 
Și mai e și un tip
În geacă de piele
Tot pe bicicletă
Duce mâna mai jos
La schimbătorul de viteză
Dar se uită cumva
Și înainte și într-o parte
 
O doamnă virează la dreapta
Pe străzile înguste ale marelui oraș
Are coș în față și e mai matură
Chestia aceasta cu bicicleta
Nu e ceva nou dar îi dă importanță
Fiindcă după atâta timp
Tot nu o stăpânește bine
Nu e chiar de ea
Dar vrea să fie o doamnă activă
 
Un bărbat în cămașă albă și jeanși
Trece grăbit pe străzile înguste
Pe lângă porți metalice mâzgălite
Are puțină burtă
Și își freacă ușor nasturele de la gât
 
Uite și un domn cărunt
Merge lejer, cu plictiseala vârstei
Iar prin roata cu spițe a unei biciclete
Văd o femeie, pe o bicicletă cu roți mai mici
Se uită un pic în sus
E genul care-ți dă impresia
Că e mereu neîncrezătoare
 
Două biciclete stau rezemate de un zid
Legate, una peste cealaltă
Cea cu roți subțiri
Peste cea cu roți mai groase
Cea grea legată cu lanțuri de zid
Iar cea subțire de cea grea
Mai încolo, un băiat
Așteaptă să i se deschidă ușa
Dalele de caldarâm strălucind de ploaie
În lumina lămpilor cu halogen
 
Un tânăr trece încet cu bicicleta
În pantaloni scurți, tricou, teniși
Cu părul strâns într-o coadă scurtă
Ochelari de soare, iar roțile
Una cu spițe, cealaltă cu cadru rigid
Merge ușor prin intersecția de străduțe
Întrebându-se, nehotărât, pe unde să o ia
 
Pe una din străduțele înguste
Un pic curbă, ale marelui oraș
Sub balcoane cu rufe și ghivece
Un băiat stă tolănit într-un fotoliu de birou
Din acela cu rotile, cu mâna la tâmplă
Și se dă înainte și înapoi
Distrat, câțiva centimetri
 
O siluetă neagră de băiat
Se vede la capătul
Străduței umede și întunecate
Încadrată de patrulaterul îngust de lumină
Iar umbra lui tremură ușor în spate
 
Doi oameni trec și mă uit repede
Până nu dispar după ușoara curbă
El cu blugi scurți, ea cu jachetă de jeans
Ea cu pantaloni bufanți, dungați
El cu cămașă albastră cu flori roz
Iar deasupra, din balcoane
Flutură prosoape, cearșafuri și halate colorate
 
Încadrați de o poartă veche din lemn
Cu gratii și balamale de fier, cu ținte
Un domn gras și mai bătrân
Ascultă o femeie tânără
Îmbrăcată neglijent în rochie albă
Care are tendința tot timpul
Să se oprească și să-i povestească de pe loc
Dar domnul cu pălărie de deșert
Încuviințează un pic buimăcit
Și ține pasul constant, destul de grăbit
 
Și din nou se vede o bicicletă
Condusă de un bărbat cu barbă
Și cu cămașă cu mânecă scurtă, colorată vesel
Printre spițele roții altei biciclete
Iar prin roata bicicletei lui
Văd o altă bicicletă
Condusă de un domn
Sau poate de o doamnă, nu știu sigur
Care are o haină de glugă îmblănită
 
O doamnă prea mică
Pentru o bicicletă așa de mare
Pedalează ușor, conștiincios
Sub greutatea rucsacului negru, de piele
Uitându-se la obloanele albastre
Ale unui magazin mic, unde se vinde
Scris cu galben, carne de vacă
 
Pe străzile înguste ale marelui oraș
Unei doamne i se reflectă corpul în apă
În baltă, cu tot cu zidurile ce o înconjoară
Și chiar cu ochelarii din mână, pe care-i șterge
Iar alta, foarte bătrână, cu baston
Ocolește cu greu, corpolentă
Ușa deschisă, din spate, a unui magazin
 
Iar la final, când să plec
De pe străzile înguste ale marelui oraș
Am văzut doi copii
Pe care i-am mai văzut undeva, cândva
Un băiat și o fetiță puțin mai mică
El o ducea de mână, hotărât
Să scape de trecut
Sau poate doar spre magazinul de biciclete
Iar ea privea serios înainte
Doar spre viitor
Având mare încredere în el
Traversau repede spre o destinație anume
El în pantaloni albi și tricou albastru
Ea cu rochiță albă cu buline albastre
Asortați și acum, pentru eternitate
El în cerul albastru
Ea călare pe un alb nor

19 Război

Dormi soldat, dacă ești obosit!

În gropi săpate în pământ
Care arată ca niște morminte
Ferește-ți somnul profund de mortiere
Nu aici e cavoul tău, fii liniștit!
Dimineață începe ziua națională
Ești departe de țară
Dar poate primești cadou
Măcar niște apă, aici în deșert
Căci tu trebuie să dărui sacrificiu
Asta e soldat... ești la război bătrâne!
 
Fixează-ți proteza pilotule
Și dă-i drumul, decolează!
Ca să zbori nu ai nevoie de picioare
Adu-ți mireasa aici, lângă ruine
Lângă case, străzi și vieți bombardate
Arată tuturor că obiceiul în lume
E ca viața să învingă orice moarte
 
Ah, ai o clipă de răgaz, soldat?
Dă-ți casca jos, acolo, în tranșee
Uite un pisoi mic, orfan!
Nu voiai tu să ai parte de un suflet cald?
Tanchist, fii prietenos!
Sunt copiii populației eliberate
Vin să-ți încalece tunul
Îi fascinează, doar el le-a dăruit
Unora, cele două cârje
Arată-le că tancul nu are frâne
Căci așa e la război, bătrâne!
 
Așa soldat, încurajează băștinașii!
Sunt timorați, ce vrei?!
Să-și ducă viața ca mai înainte!
Să își ocupe locuințele din nou
Chiar dacă nu mai au peretele din față
Să știe că nu suntem de vină noi
Doar că, așa este după un război!
 
Curăță, soldat, tot câmpul!
Adună toate căștile de tablă
Lăsate în urmă de acei câini sălbatici
Care au fugit la ei acasă
Cu coada între picioare
Escavează, apoi, prin casa aia bombardată
Caută și tu niște cadavre
Dă-le femeii de acolo ce stă pe un scaun
Nu vezi că te așteaptă aproape?
Căci așa fac femeile toate
După un război, trimit către cei dragi
Care nu mai sunt, rugăciuni și șoapte
 
Lasă-i pe refugiați să treacă!
Nu știu unde se duc ei
Căci și dincolo sunt sub foc
Dă-le soldat, din elicopter, mâncare!
Dar nu te apropia prea mult
Căci vor să fugă și se prind de bare
Lasă și femeile cernite
Să vină la gard să-și plângă morții
Au prea puține lacrimi
Greu de împărțit în sute de mii de porții
Aterizează acolo, platoul e bun!
Te întrebi de ce aleargă și sunt speriați?
Pentru că tot locul ăsta pentru ei e sacru
Dar nu-i nimic, trebuie să înțeleagă
Că asta cu locul neîntinat
Nu poate să mai meargă
Pentru că așa este la război!
 
Ți-e greu, soldat, în acest teatru?
Atunci fă munci ușoare
Du-te și evacuează toți copiii
Atâția câți au mai rămas
Apoi du-te cu ceilalți și vopsește bombe
E o activitate distractivă și se face în grup
Nu ieși afară dacă nu vrei să vezi
Cum cad ai noștri din elicoptere
Ca fructele mult prea coapte
Sau dacă nu vrei să vezi mâini tăiate
Ale unora de care ai noștri zic că-s trădători
 
Soldat, lasă-i pe copii să se joace
Printre tancurile părăsite
Șutează și ei la zidul
Unde-i desenată
A țării lor hartă, ciuruită toată
Se joacă cu pistoale?
Fii fără grijă, încă folosesc de jucărie!
Terenul lor de joacă
E lângă o sondă în flăcări?
Nu îți face griji, s-au obișnuit
Veșnic în pericol, flămânzi și goi
Căci așa este la război!
 
Printre ruine, astăzi mai auzi scâncete
Peste tot unde te duci
Dar de-acum nu îi mai scoate nimeni
Mai sunt unii prin tunele
Au fost răpiți și au murit de sete
Doar câte unul a mai supraviețuit
Iar ieri am cumpărat un prunc
Pe țigări, de la un inamic
Și ca bonus, i-am promis că nu-l ucid
Când se întoarce cu spatele
Nu te mai ruga, că-i de prisos
Aici nu există Dumnezeu
Doar dacă s-a întrupat
În câini și porumbei
Ce se află astăzi în moschei
 
Unde te uiți, soldat?
Nu, alea nu sunt ziduri
De gloanțe ciuruite
Ci doar fețe de copii
Găurite de bacterii parazite
Dar nu-ți fă griji, soldat
Așa e la război!
 
Îți este frică de explozii, soldat? Și mie
Dar știi de ce anume îmi este și mai tare?
De florile împărțite la mormântul meu
De soldatul de gardă
La cimitirul național
În ziua festivă de comemorare
Dacă respir nori negri și toxici
De la câmpurile de petrol ce ard
Dacă pășesc pe străzi pline de moloz
Cu clădiri și mașini devastate
Atunci umbra armei mele
Care stă rezemată, în picioare
Știu că e infinit mai mică
Decât umbra copacului
Sub care stau tolănit, ocrotit de soare
Căci așa e la război, pentru fiecare!
 
Fii bărbat, soldat!
Tatăl acela plânge de disperare
Dar nu pentru că și-a pierdut copilul
Fiindcă și-a mai pierdut doi
Ci pentru că nu găsește
Toate membrele la fiecare
Hai mai bine printre case
Să jucăm mingea cu puștii
Pe trepte, căci printre ruine
Doar scările au mai rămas întregi
Și atenție la țevile de fier-beton
Sunt suliți peste tot, doar pentru noi
Șaptezeci de ore au bombardat
Căci așa e la război!
 
Odihnește-te soldat, puțin, pe câmp
Zona care arde e departe
În oraș, toți avocații, plini de sânge
S-au transformat în doctori
După acel masacru
Și nimeni nu are timp a plânge
După ce peste spital a căzut o bombă
Toți pacienții au uitat de boală
Acum au răni deschise
Și nimeni nu-i pansează
Cuvântul de ordine e evacuare
Transferă toți morții vii sau viii morți
Într-o școală, undeva în depărtare
 
Când ești rănit, soldat, urlă!
Urlă din toți rărunchii, zbiară!
Căci asta îți este permis
Și doar atât mai poți să faci
Până la urmă, în ultimele clipe
Nu e nicio diferență între ei și noi
Ce vrei... doar așa e la război!
 
Fii vigilent, soldat!
Nu te lăsat de emoții moleșit
Așa sunt copiii războiului
Se bucură când văd o ploaie
Căci numai foc au văzut săracii
Și fum negru
De câmpuri de petrol pârjolite
Lăsate în urmă de inamicii răi ca dracii
Așteaptă în câmp, murdari
Dislocați, să se termine lupta acerbă
Familii, copii crescuți de copii
Căci așa e la război
Se numără doar cei care-s vii!
 
Lasă copiii să vadă lupta!
S-audă, să-nțeleagă
Să știe ce-i așteaptă
Dacă vor hotărî, când vor fi mari
Că tot războiul trebuie să-l aleagă

20 O poveste prea lungă pentru o dragoste atât de scurtă

Nu îmi mai amintesc

Nicio vorbă de a ta
Dar îmi amintesc cum nu părăseai
Cu îndărătnicie, patul
În diminețile lungi
Și apoi te găseam aranjată
Dansând pe muțește
Vesel, agresiv, învârtind mâinile
Și tremurând picioarele ca un schelet
Iar când râdeam în hohote
Îmi luai capul la piept
Și cred că închideai ochii
Ce ai fi vrut tu oare atunci să spui?
 
Îmi amintesc că te vedeam uneori
Cum te surprindeai în oglindă
Și te uitai la tine serios, cercetător
Ca la o străină întâlnită pasager
Curioasă să vezi dacă îți place
Sau alteori cum te priveai frontal
Uitându-te direct în ochii tăi
Purtând cu tine conversații mature
Sau cum îmi răspundeai cu râsete
Mai mult făcând gimnastică
Și stând mereu în cap
 
Nu știu ce spuneai de fapt
Când pictai obsesiv
Aceleași turnuri Eiffel și umbrele colorate
Când în loc de răspuns
Îți aruncai o acadea roșie în gură
Când brusc o luai pe mijlocul străzii
În picioarele goale, cu pantofii agățați de mână
Când făceai din băutul sticlei de cola
Un ritual sacru, pregătit riguros
Îngăduit doar o dată pe lună
Sau când în mijlocul argumentației mele
Brusc îți puneai degetele pe obraz
Fiindcă îți aminteai ceva
 
Nu știu ce voiai să spui
Când stăteai minute lungi
Alături de prietena ta
Fumați și vă întrebați pe rând
Dacă sunteți bine și invariabil
Răspundeați că da
Dar ochii evitau direct privirea
Mâinile nu aveau astâmpăr
Tot corpul era puțin agitat
 
Nu știu ce voiai de fapt să spui
Când mă priveai cuminte
În timp ce te certam
Că lași scrum peste tot
Că nu îți strângi deloc patul
Că nu te îmbraci mai gros
Și nu prea dormi noaptea
Că folosești lumânările imprudent
Că ai să cazi
Făcând acele acrobații pe bicicletă
Că ți-ai făcut prea multe desene
Pe brațele goale
Cu balerine și dansatori de twist
Că în biserică trebuie să intri altfel îmbrăcată
Și nicidecum val-vârtej, ca o furtună
Dar înainte de a termina
Vedeam cum îți frămânți două degete
Și mă simțeam un pic vinovat
 
Nu știu ce voiai să spui
Când îmbrăcată direct din somn
Mă trăgeai din pat prea dimineața
Mă îmbrânceai în mașină
Și o porneai pe drumuri
Cu o țigară în colțul gurii
Mergând pe nicăieri și peste tot
Trecând de la o stare la alta
Bucurându-te exagerat
Când din buzunarul blugilor uzați
Scoteam și-ți dăruiam
O pietricică sau vreun nasture mai special
Și apoi tremuram când te vedeam
Cum stăteai în suspensie pe o balustradă
Iar pe plajă te duceai numai în zori
Stând pe nisip într-un pulover gros
Și câteodată îți venea
Să te deghizezi într-un șarpe
Cu mișcări electrizante și seducător
Iar eu nu reușeam
Decât să izbucnesc într-un hohot
Fiincă ești frumoasă dar rolul acesta
Cel puțin atunci, nu ți se potrivea
 
Nu știu ce voiai să spui
Când priveai în gol, în oglinda laterală
Tot drumul de întoarcere
Rozându-ți unghiile
Evitând să îmi acorzi vreo privire
Sau apoi când te întorceai la mașină
Fericită fiindcă ai reușit să vandalizezi
O întreagă benzinărie
Alergând printre rafturi în hainele tale rupte
Gata tot timpul pentru o competiție
Sau plictisită de toate
Scorpie, cu părul în ochi
Sau cu ochelari negri, de soare
 
Când mi-era uneori așa de greu
Să răzbat până la chipul tău
Acoperit de părul ciufulit, bogat
Când te vedeam că îți iei capul în palme
Făcând eforturi să îmi asculți povestea
Când uneori, așa de rar
Întorceai capul și mă priveai de după umăr
Atât de grav și de pătrunzător
Când mă urmai la metrou
Cuminte, cu haine a la Gavroche
Și apoi te scărpinai pe cap
Strângeai un pic din buze și plecai
Nici atunci nu am știut ce ai vrut să spui
 
Ce oare voiai tu să spui
Când te prelingeai seara din fotoliu
Din neastâmpăr
Când priveai undeva în trecut
În gol, alintându-ți o șuviță
Când mă chemai misterioasă
Pe balcon, doar ca să fumezi
Așteptând amândoi ceva să vină
O vorbă, un miracol
Când te ghemuiai a plâns
Deși nu plângeai
Când mă priveai insistent
Cu capul sprijinit de tocul ușii
Sau de sub chibrit, fum și țigară
Când mă părăseai furioasă
Fără o explicație în parcare
 
Nu știu ce voiai tu să îmi spui
Când purtai cu taximetriștii
Conversații atât de lungi
Când intrai în vorbă cu necunoscuții
În tren, ridicându-ți picioarele
Sub tine, pe banchetă
Făcându-ți zeci de prietene
În parcurile pe unde plimbai câinii
Inundând străinii cu volubilitate
Iar pe mine copleșindu-mă
Cu glasul mut plin de șoapte
 
Ce voiai tu să spui
Când te înconjurai de flori sălbatice
De cărți ude sau pătate
De aparate de fotografiat vechi și stricate
De haine mici și strâmte
Sau de sticle de vin niciodată desfăcute
De desene grotești sau sofisticate
 
Ce voiai tu să spui
Când beai direct din sticlă
Când mușcai din felia mea de pizza
Când suflai atât de concentrat
Fumul țigării
Când intonai în gând melodia preferată
Când mă îmbrățișai de la spate
Doar când spălam vase
Când îți sprijineai bărbia
Sau îți frecai nasul
Când scoteai limba
Sau când mă ofensai prin semne
Ori când mă salutai militărește
 
Nu știu în toate acestea
Ce voiai atunci să spui
Și nu știu dacă aș fi înțeles mai mult
Dacă ai fi ales
Să îmi vorbești și mie doar puțin

21 Titlu la întâmplare

Cred că am să mă culc puțin

Cu capul pe pleoapa ta uriașă
Din satin, cu nervuri albastre
Pe care am încercat să le descifrez
Dar mi-a dat un patru întors și doi de X
 
Mai bine alergăm ca doi îndrăgostiți
Pe pășunea verde de sub piscul înzăpezit
Unde s-a inaugurat un fast-food
Fiecare în mână cu o porție de cartofi
Și pahare mari de suc și zburdăăăm...
 
Se spune că mi-ai întors camera pe dos
Precum securiștii de pe timpuri
Care ne țineau părinții peste program
La ședințe de partid sau ședințe cu învățătoarea
Dar nu e nimic căci e soioasă
Are pereții mucegăiți și mobilă veche
 
Ar trebui să îți ofer un inel
Dar l-am scăpat după pian
Și aș vrea să știu să cânt la el
Ca să îți compun o bagatelă
O bijuterie mică, imaterială
Dar eu nu sunt Ludwig
Deși tu, trebuie să fii măcar o dată Theresa
 
Hai să dăm cu zarurile
Cu două zaruri roșii
Ținute între zece unghii roșii
În total douăsprezece
Și dacă iese șase-șase
Avem un an de nemurire
Dictată de destinul aleatoriu
 
Și facem expoziții de artă
Din mezeluri diverse și castraveciori
Sau cu camere pline de sânge din bulion
Care ilustrează crime celebre
Cu care să-i scandalizăm
Pe toți pionierii, ocrotitori vajnici ai pinguinilor
 
Dar timpul trece și veverița din cușcă
A adormit cu capul pe roată
Ca un prizonier lăsat să aștepte la interogatoriu
Vechii turiști încă stau cu capul
În nisipul de astă vară, acum rece
Dobermanul a apucat între fălci
Mâna hoțului, și nu știe ce să facă
Eu mă fac că citesc
Dar ascult la căști sunetul mării
Iar ție ți-au rămas prinse în ciment
Tocurile de la pantofii de gală
 
Tiptil, în picioarele goale
Te duci să le încurajezi
Să învețe canto, pe surorile Cenușăresei
Iar eu mă camuflez, îmi prefac urmele
Să nu arate ca ale lui Big Foot
Ca să fiu alături de Alladin și ceilalți prinți
La căpătâiul Frumoasei Adormite
 
Hai, du-te și deschide scoica
Ai un cadou, zeul ți-a trimis inocența
Nu te închina Taurului
Înveșmântat în falduri albastre
Ascultă-i pe soldații anonimi
În pelerine albe și cu arme negre
Supune-te dar nu dezechilibra pe cei fragili
Sunt ca niște ouă, fără punct de sprijin
Plâng dacă rămân fără coajă
Uite, îți dau un cap mic de statuie
De înger, care ornează un cavou gol
Îl ții pe bancheta din față când conduci
Să te protejeze și să-ți prefacă lacrimile
În petale de garoafă, crețe
Din acelea albe, cu margini violet
 
Eu am să lepăd pistolul de carne
Care mă face să arăt ca un măcelar
Jur că am să țin secretul
În gură, la loc sigur, sub un dinte fals
Și am să îți caut privirea
Pe chipurile tuturor femeilor cu pălărioară
Ce călătoresc cu acel tren
Căptușit în interior
Cu catifea verde, în imaginația mea
 
Bineînțeles că din tine
Mi-am făcut o statuie metalică
Din sârmă, pe care îmi trec buricele degetelor
Și simt suprafața aspră și rece
Dar plăcută la atingere
Eu însă am o statuie de bronz
Din acelea cu hălci mari, lipsă
Rupte ca de fălci de rechin
Iar dragostea noastră
Are o statuie de marmură
Mare, voinică, grea
Transportată de colo-colo cu o macara
 
Aș vrea să te sărut pe frunte
Precum, îmi închipui, sărutau
Primatele înțelepte, în acele timpuri
Când încă nu știau că sunt oameni
Și îți fac o fotografie
Având în fundal un decor câmpenesc
Ca să mascheze dezolarea orașului în ruine
Și să te duc la magazin
Să îți alegi cel mai frumos glob pământesc
Și apoi să jucăm fotbal
Cu o minge imensă
Pe care să o rostogolim opintindu-ne
În timp ce porumbeii stau aliniați
Și considerăm că ne sunt spectatori
 
Stau acum ca un exponat, ghemuit
Într-un acvariu de plexiglas
Mi-au lăsat un pachet de cărți
Dar le-am scăpat pe toate
Ași, inimi, trefle, dame
Mi-a mai rămas un doi de pică
După care încerc să îmi ascund chipul
Pentru că sunt privit de mulți ochi
Pictați pe o duzină de tablouri mici
Fixate pe perete în fața mea
M-au pus să mă spăl pe față
La o chiuvetă fără robinet
De unde apa curgea haotic, cu presiune
Și acum niște mâini cu mănuși chirurgicale
Îmi fixează pe spatele gol flori
Încercând să creeze un ierbar
 
Acum sunt pus să mă dau pe tobogan
Deși nu mi-am depășit încă
Frica de spații închise
Încerc să sar stângaci o coardă
Care e ca gâtul unei girafe
Trebuie să stau într-un picior pe scaun
Să construiesc o pasăre
Din linguri și furculițe
O carte scoate obraznic la mine limba
Și iar am împușcat un șase fix
Amintindu-mi că în vis
Profesoara mea din liceu
A șters cu buretele pe tablă
Cei mai frumoși ochi
Pe care i-am desenat vreodată

22 Anihilare teoretică

M-am sculat aşa de trist dimineață

Gândindu-mă că după ce ne-am învârtit
Un pic unul în jurul altuia
Am înțeles că nu poate exista nimic
Noi fiind firi aşa de opuse
Dar o ştire din lumea cercetătorilor
M-a mai liniştit
Fiindcă recent s-a descoperit
Că imediat după apariție
La începutul universului
Particulele de materie
Cât şi cele de antimaterie
Nu se împăcau deloc
Şi teoretic, ar fi trebuit
Să se anihileze reciproc
Iar universul, nici să fi existat
Dar spre seară iar m-am întristat nițel
Dându-mi seama că totuşi particulele
Măcar ar fi rămas cu Big Bangul

23 Oraşul eviscerat

Băi, sfidez cu poftă

Zidurile tale cu balcoane
Ce stau să se prăvălească peste mine
Mai e o dâră de cer deasupra
Pe care trec stele căzătoare
Ca nişte gloanțe
Dar jos pot să învârt mâna
Cu un lasou de foc
Şi să împroşc aşchii de flăcări
Ca să-ți însămânțez betonul
Şi te văd, monstru de lumini!
Dar tu nu ai şansa asta
Căci îmi ascund capul
După coloane de abur
Şi te privesc printr-un obiectiv
Aşa cum o faci şi tu
Uite, stau în mijlocul şoselei
Hai, vino, izbeşte-mă!
Ai lumini dar nu ai forță
Eşti fluid, uită-te la mine!
Uită-te prin ochelari, ai dioptrii?
Aşa, învârte cu forță
Roata mare, caruselul
Îmbată-ne cu muzică şi lumini
Nu, băi, am să tropăi
Pe plafoane de taxiuri
Pe străzile suprapuse în cruce
Şi prin tuneluri de beton şi fier
Am să mă urc pe muchii de clădiri
Să râd de tine, în echilibru precar
Când văd cum te sufocă fuioarele de ceață
Nu băi, nu Spiderman îți face legea
Ci un clown negru, cu glugă
Ce-şi scoate mutra rânjită
Din apă sau de după vreun colț
Da băi, soarele îți face greață
Nu poate lumina dinții tăi cariați
Uite, m-am urcat pe o pasarelă de a ta
Crezi că mi-e frică?
Nu mă atrage hăul tău
Nu mă amețesc înălțimile tale
Vrei ofrande des, te cred...
Să se facă una cu asfaltul
Cât mai mulți
Alunec pe barele tale laminate
Pe scări sar mai multe trepte
Intru în ringurile tale de box, murdare
Şi te tămâiez cu fum gros de cauciucuri
Nu-mi dau drumul, băi
Ştiu că sunt la limită
Dar încă mă țin bine
Nu slăbesc deloc brațul
Şi nu-mi desfac pumnul
Ca să-ți mângâi erotismul
Golurilor şi prăpastiilor tale
Nu am aripi ca inutilii tăi porumbei
Care îți murdăresc statuile
Mi-e greață de străzile tale cu bretele
Pe trotuare nu sar într-un picior
Şi nu-ți desenez pe el curcubee
Nu vreau decât să evadez, băi
Să-mi rămână pe asfalt doar tenişii
Iar umbra reflectată în apă
Ți-o dăruiesc, să-ți țină de urât
Un nor albastru, cu fulgere, să te dărâme
Coridoarele tale ascunse să se surpe
Şi gurile de canal
Să-ți scuipe foc
Sar pe o capotă, într-o stradă dosnică
Şi agit făclii, să fie revoltă
Avioanele tale să stea la sol
Stricate, ca nişte guri căscate
Canalele tale cu mizerii
Trebuie luminate în roşu
Şi să se expună artă
Acolo, în bălțile cu miros fetid
Nu băi, nu mă uit la tine
Prin frunze veştede făcute sul
Mă plictiseşte foşnetul lor
Sunt moarte, aşa cum vei fi şi tu
De sărbători, gol, uscat
Nins doar de fulgi din beculețe
Legănat de melodii
Cu zurgălăi, intonate fals
Şi atunci am să mă înfăşor cu o pilotă
Una portocalie, şi-am să ies pe stradă
Pe mijloc, pe banda întreruptă
Sau am să mă dau cu un skateboard
Să te asurzesc cu roțile
Şi să mă trântesc în tine la aterizare
Îți sparg băi, toate cupolele de sticlă
Să intre adevărata lumină
Mă îmbrac în negru
Îmi pun pe față masca de gaze
Şi îți scriu măscări
Pe toate zidurile
Dintr-un scaun cu rotile
Am să scrâşnesc din pneuri
Până nu mai poți, băi
Trecând cu viteză
Prin parcările tale în spirală
Cu ziduri brute din beton
Şi-am să strivesc toate bicicletele
Legate de stâlpi
Am să inund bisericile tale
Cu un fum roşu ca sângele
Şi apoi în ele am să instalez şine
Am să trec vagonete în interior
Încărcate cu sprayuri
Cu care am să-ți vandalizez pereții
Cu artă băi, nu cu icoane
Ai să te înfiori când voi trece
Prin tunelele tale de metrou
Voi planta foc băi, nu panseluțe
Şi să aştepți, nu ploaia
Ci să vomit eu apă pură, limpede
Uite, mă urc pe schele înalte
Îți dau mâna, ia-o
Nu băi, întâi să schimbi
Blocurile de sticlă cu clădiri de piatră
Am să te dirijez cândva
Din telecomandă, cu un joystick
Pe zebrele tale vor trece
Animale sălbatice, nu pietoni
Tu nu vezi că sunt goale
Parcurile tale de distracții
Tu nu mai ai copii, băi îmbâcsitule
Am să te strivesc cu propriile tale macarale
Nu mai ai nenorocitule, nici o stea
Acuşi nu mai ai nici lună
Eşti ridicol, băi
Oricâte scări în spirală
Sau arhitecturi curbe ai avea
Nu pot să te mai văd fără să am mască
Atragi doar nori negri
Şi sinucigaşi în stațiile tale de metrou
În seifurile tale îți ții banii
Precum obezul murdăria
Între cutele pielii
La colțurile străzilor tale
Se îneacă fachirii cu propriul foc
Ai un gust rău, băi
Oricâtă înghețată aş linge
Înălțimile tale nu mă mai amețesc
Mă plictisesc, băi
Iar colțurile tale de stradă
Au devenit muchii tăioase
Ce crezi, că am să te aştept prin stații?
Nu, te opresc între ele
Şi în locul vatmanului
Am să conduc eu în viteză
Să-ți zgâlțâi nițel călătorii
Căci pe terenurile de sport sunt bălării
Ai să dai de mine peste tot
În negru, cu glugă, fără chip
Pe şine şi pe scările rulante
Poți să te uiți la mine
Dar de acuma
Numai printre cioburi de geamuri sparte
Am să stau turceşte dimineața
Şi am să apăs pe un buton
Să-ți fac un spectacol pe cer
De artificii cu lumină neagră
Am să-ți arunc blesteme
De sus, cățărat pe poduri
Şi-o să te fac să fii atât de singur
Încât doar steagurile de pe stâlpi
Or să-ți mai fluture
Un surogat de mângâiere
Va veni vremea, însă
Când fața ta mincinoasă
Se va reflecta în bălți de apă puturoasă
Şi toți ai tăi vor ieşi la iveală
Pe stradă, în costume de protecție
În timp ce noi, ceilalți, în negru
Ne vom găsi alinare prin ganguri
Sub ziduri umede, pline de mâzgă
Şi vom avea socializările noastre
În hale distruse şi murdare
Ne vom aştepta rândul
Prin canale şi pe la periferie
Ne vom ascunde în poduri
Şi vom face şcoală urbană
Toți cei înghesuiți în puşcărie
Vom dărâma statui îmbătrânite
Şi vom pune în loc blocuri de gheață
Să vadă toți cum oraşul se topeşte
Sau momâi cu cap de craniu
Să ştie toți că putrezeşte
Stăpânit de soldați ai binelui
Şi de sacerdoți ai răului
Da, oricâte indicatoare ai pune
Şi semne de avertizare
Îmi voi desena măşti
Cu colți sau cu rânjet de sânge
Şi te voi bântui şi sfida
În tuneluri şi guri de aerisire părăsite
Pe şine, trenuri, pasarele
Care zăngăne ca o avertizare
Nu voi pluti nepăsător deasupra
Ci-ți voi trânti în față mingi grele
Voi desena săgeți
Care să inducă în eroare
Îți voi rupe toate lanțurile şi plasele
Îți voi vopsi în negru
Tot ce ipocrit ai colorat în galben
Voi slobozi asupra ta toți câinii
Şi voi dansa când corpul tău urban
Va fi eviscerat şi umplut cu paie

24 Axele unei dezvoltări viitoare

Timid, din noaptea de odihnă chinuitoare

O geană de lumină fără culoare
Îi trage ușor, unul câte unul
Din întunericul care treptat moare
Până când monstrul cu mii de picioare
Se încheagă din ansamblul de voințe muncitoare

Atunci, parcă după o indicație lămuritoare

O rază violentă de lumină strălucitoare
Îi pune încolonați în mișcare
Pășind în cadență, nu spre soare
Ci având în inimi misiunea poruncitoare
Cizmele lor tropăie ritmat pe trotuare
Dar din străfunduri, niciunuia nu-i reușește
Să iasă la iveală țipătul de oroare
Ci doar "Ura!" slobozit din piepturi către zare
Înecând surd glasul de disperare
Înaintând mereu, tot înainte
Spre munca eliberatoare

E liniște la uzina prelucrătoare

Se văd furnalele înălțându-se spre soare
Pașii muncitorilor se scurg încet pe coridoare
Pentru camaradul lor treaz, priveliștea asta
Înseamnă rană presărată cu sare
Deodată focul e aprins în cuptoare
Luminând intens robii și hala cea mare
Atunci liderul lor le spuse cu voce tare
Nu poate să-i vadă în această stare
Împreună vor purcede la eliberare
Doar prin luptă vor căpăta valoare
Prieteni, să scăpăm de lanțurile înrobitoare

Atunci apare în uzină stăpânul cel mare

Decorat la butonieră cu o floare
Adus de informații foarte clare
Deschide gura și niciun mușchi nu îi tresare
Dragii mei prieteni, forță muncitoare
Am auzit vești îngrijorătoare
Că sunteți odihniți și nu mai vreți mâncare
Că un rechin corupt mușcă din fiecare
Că viermele vă vede victime ușoare
Aflați dragilor că acest lucru mă doare
Și să știți de la mine această vorbă mare
Libertatea prin muncă
Aceasta este adevărata valoare
Ea trebuie să strălucească pe firmament
Ca o adevărată stea călăuzitoare

Atunci zeci de căști sclipitoare

Cu bastoane de fier în dotare
Au instruit pe toți cu litere de sânge pe spinare

"Creșterea constantă a calității

Și a numărului activităților noastre
Ne obligă să precizăm și să definim
Fundamentele unui sistem
De participare integratoare
- țipăt -
Realizarea programelor adoptate
Ne obligă să analizăm
Condițiile optimale și superioare
- urlet -
Întinderea și locul formării
Joacă un rol important pentru a fixa
Axele unei dezvoltări viitoare
- zbieret -
Și să nu uităm că
Structura actuală a organizației
Ne îndeamnă să pregătim și să întărim
Atitudinile față de sarcinile organizatoare
- aaaaaahhhhgghhhaah -
În acest mod un nou model de activități
Garantează adeziunea tuturor
Pentru a elabora noi propuneri clare
- glasuri agonizante-
Practica de zi cu zi dovedind
Că dezvoltarea diverselor forme de activități
Contribuie într-un mod semnificativ
La stabilirea bazelor unei munci integratoare
- plânsete stridente -
Și nu este nevoie să subliniem
Importanța acestor probleme
Deoarece grija noastră constantă
De informație și transparență
Ajută în mare măsură la instaurarea
Unui sistem adaptat la nevoile de formare
- strigăte de groază -
Experiența bogată și variată
Întărind și extinzând structurile noastre
Ne permite să apreciem pozitiv
Condițiile favorabile activităților dezvoltatoare
- aaaaaaaaaaahhhhhh -
Preocuparea noastră fiind alimentată
De consultarea unor grupări de reflecție
Ce constituie o tentativă interesantă
Pentru a testa un model de implementare
- urlete, țipete, zbierete, plânsete -
Noi având criterii ideologice înalte
În inaugurarea unui proces
Destinat să perfecționeze
Schema noastră de creștere pentru secolul
Ce se deschide în fața noastră ca o floare"
- urlet năclăit în sânge închegat ca o floare -

25 Lume virtuală

Uite, de astăzi sunt arhitect

De lume virtuală
Demiurg, cum s-ar zice
Dar bătaia de cap
Mi-o dau personajele
Adică, de exemplu, tu, eu
Pe tine te fac ea și o pun la treabă
Îi dau o pensulă mare
Cizme de cauciuc, vopsea verde
Și îi spun să coloreze iarba
Iar copacii, o pun să îi crească
La ea în cameră
Căci spațiul e îngust
Virtual desigur, dar limitat
Plus că ea e responsabilă cu natura
Și ea îi udă
Cu o stropitoare de jucărie
Având tot timpul părul în ochi
Iar unii copaci cresc strâmb
Coroana, ce să zic, e bogată
Dar trunchiul e contorsionat rău
Și fac și eu o lume, așa
După experiența mea
Din cărți, copaci și stânci
Care îmi fac implozie, haotic, în cap
Și pe ea o fac cu părul lung
Și cu niște sclipiri în el
Ca de la cioburi de sticlă
Îi dau și o umbrelă
Plus o pisică în brațe
Nu știu dacă îți place
Dar asta este, e lumea mea
Iar pe mine, adică pe el
Îl fac așa, cu față de copil
Alb, foarte strălucitor
Cu ochi de diamant
Zulufi, o coroniță mică
Un guler scrobit, brodat
Și îi fac și un istoric
El, cu pantaloni scurți, citind
Și undeva silueta lui, mică
De mână cu tatăl său
Și umbrele lor foarte lungi
Iar pe ea o mai schimb
O fac câteodată și mică de tot
Și o îndes într-un acvariu
Sub formă de borcan
Unde poate servi ceai cu biscuiți
În timp ce pisica se uită curios la ea
De dincolo de sticlă
Problema e că personajul meu
Este creat în felul următor:
Eu, fiind într-un fel
Mă uit în oglindă și îl văd altfel
Iar ce văd, schițez pe hârtie
Desigur, pe el, în al treilea fel
Dar ce am uitat să lămuresc clar
Sunt culorile, turcoaz mult
Toate nuanțele de roșu
Ceva galben, albastru, verde
Și un pic mai mult crem
Și dacă se pune problema
Despre ce rol are pisica în lumea virtuală
Doar să îi distreze pe copii
Și să zâmbească larg
Dar am început să îmi cojesc capul
Ca pe un măr
Să aprind în el focul
Și tot nu mă pot opri
Să fac din el un erou
Cu cască, arme, pumn automat
Din care să arunce șarje de foc
Să fie neîndurător
Sub armura robotică
Cu duhurile universului
Ființe fantomatice, feroce
Îmbrăcate totuși, pentru aparențe
În costume spațiale, cu leduri
Și să o caute pe ea, pe tine
Într-un oraș spațial, plutitor
Care are o structură fatală
De labirint gigantic
Care se poate fereca automat
Sau să lupt cu un vultur
Cu două capete
Care încearcă cu ciocurile
Să smulgă părți din ea
Deși, ea, tu, fiind virtuală
Și construită din fragmente
Ai câteva lipsă, la umăr, ochiul drept
Dintr-o eroare regretabilă, de program
Dar figura ei are o expresivitate
Cât se poate de umană
Iar părul este atât de riguros pieptănat
Perfect, iar dacă vreau să o fac tristă
O pun să strângă puțin din buze
Și atât, sau o fac un pic melancolică
Sprijinindu-și capul de brațul
Învelit în apărătoare de metal
Ea fiind îmbrăcată ca un stalker
Cu o expresie băiețească, puțin obosită
De persoană trecută prin lupte
Căreia, deși nu îi mai bate o inimă umană
Discul de neutroni încadrat în piept
Îi pulsează cu o lumină albastră, intensă
Și se gândește la el, eroul principal
Care e captiv într-o celulă
Aflată pe o stâncă vulturească
De dincolo de nori
Unde trebuie să se ferească permanent
De niște brațe hidoase, cu gheare
Ce ies regulat din zid
Și vor să-l sfârtece
Căci în lumea virtuală
Zidurile sunt permeabile
Iar monștrii au insomnii
Și îmi vine să mă apuc
Ca un Demiurg capricios
Să-l salvez pe Mickey Supermouse
Aruncând ancora de foc
De pe corabia mea plutitoare
Drept în oceanul arămiu
Dar e stupid, nu are ce căuta Mickey aici
Și nici vreo preoteasă neagră
Cu coarne de berbec
Și cu un craniu în mână
Dau cu mâna, hotărât, deoparte
Astfel de apariții ciudate
Doar sunt Demiurg, ce naiba
Sau să-l pun pe undeva
Pe leul uriaș, dragonul roșcat
Elful verde cu urechi ascuțite
Sau înțeleptul bătrân
Cu barbă, pipă, pălărie pleoștită
Dar nu, trebuie să fiu original
Așa că am să creez un cățel negru
Care se joacă pe o pajiște
Cu flori și fluturi electronici
Dar am uitat să spun
Că scopul jocului din lumea asta virtuală
Este să atingi mâna personajelor
O mică strângere de mână
Ca cea din Capela Sixtină
Și gata, ai adunat puncte
Dar totuși, personajul negativ suprem
Trebuie să fie, revin
Preoteasa neagră, care
Lângă morminte cu cranii
Sacrifică ritualic gâște
Și citește incantații
Din cartea din care flutură limbi însângerate
Iar ea? Ea este un pic invizibilă
Deocamdată este ascunsă după oglinzi
Călătorește singură, melancolică
În orașul virtual, cu contururi estompate
Pe lângă oamenii cu cap de televizor
Ce se împiedică și își dau brânci
Stă și moțăie în niște nori roz
Ca o vulpe nepăsătoare
În timp ce eul ei adevărat
Stă la lumină și își așteaptă micul prinț
Să îl învețe, cu înțelepciune
Despre mușcăturile din lună
Sau despre cum e să plutești
În timp ce aștepți
Ca celălalt, el, să îi aducă
Creaturile mici, luminoase
Din adâncul pădurii
Ce beau esența la cascada vieții
Iar în acest răstimp
Să pună un robot de tablă
Tâmp, cu figură din rulmenți
Să îi înmâneze un trandafir
Oare să apară și o prințesă?
Un fel de Tiana, de culoare și cu diademă
Sau omul copac?
Nu, doar dacă își dă frunzele jos
Sau zâna apei?
Dar aceasta e prea despuiată
Și are tatuaje pe brațe, de neînțeles
Dar, am o idee, mesaje către copii
Va fi în sarcina vulpii să le ducă
Va păși tiptil la balconul fiecăruia
Își va pune botul la ei în palmă
Și le va spune
Iar el, voi pune să fie salvat
De un stol de corbi
Care să îl poarte legat la ochi
Spre țărmul mării de azur
Unde ea, coborâtă din orașul spațial
Cântă la un pian translucid
Și îl încredințează slujitorului ei de încredere
Un robot uriaș, metalic
Cu burtă și o ghioagă imensă pe umăr
Iar ea, apoi, să călătorească
Călare pe exoscheletul unui șarpe
Lung, uriaș, al apelor
Desigur, pe cer se vede tot timpul
Saturn cu inelele
Și un fel de stea mică
Orbitată de o centură de asteroizi
Dar iată că tot spre ea
Mă îndreaptă pana
Mușcând din cuvinte
Care zboară ca niște umbre de păsărele
Și apropo de zburat
El va avea un vehicul spațial
Și îl va pilota de pe fotoliul
Superrobotizat și sofisticat
Având în față panouri digitale, virtuale
În lumea deja virtuală
Și cred că se va termina
Cu el salvându-l pe savantul cenușiu
Cu organe luminoase și fluide
Iar ea, transfigurată într-o zână
Cu atitudini și gesturi ușoare
În infinita ei bunătate
Îmblânzește lupul feroce
Cu trup de nori negri și fulgere
Ce vrea să muște din mica lună
Pe care ea, cu delicatețe, o ține în brațe

26 Gimnastica chipului

Îți storc pe buze

Zeamă roșie de fructe de pădure
Să pară precum o rană
Care pulsează vie
În corola unei flori cărnoase
Sprâncenelor le dăruiesc
Verdele cenușiu
Al coamei iernatice
Al unui deal împădurit
Iar pe pomeți îți trag dâre de lapte
Pot să te privesc prin apă
Sau pot să sparg cu pumnul
Geamul care ne desparte
Și să-mi aduc capul peste cioburi
Să-ți privesc de aproape porii
Și să îți presar ninsoare de petale
Peste desenul de umbre
De pe fruntea și tâmpla din zona stângă
Și încerc să îți văd chipul bine
Pentru că în geamul prin care îl văd
Se reflectă acoperișul unei clădiri
Care se suprapune peste frunte
Și văd că îmi faci un semn
Discret, cu capul
Dar mă uit cum pe partea dreaptă
Pe sticlă, curg râulețe de apă
Care par lacrimi pe obraz
Dar chipul tău nu plânge
Ci își lasă șuvițele de păr, uneori
Să-ți mângâie umerii goi
Și aș mai vrea să îl mai văd
Mângâiat de mâinile tale pline de făină
Cu care îți frămânți pielea ca pe un aluat
Și care să mânjească sticla
Cu un desen dezordonat, murdar
Cu tușe groase, de care vrei tu
În păr să-ți fie prinse
Resturi mici de frunze uscate
Și să observ cum se reflectă în el
Privindu-l din spate
Explozia soarelui de dimineață
Sau expresia chipului tău
Buimac, surprins și amorțit
Părul mustind
Lipit de creștetul ivit din apă
Să privesc cum arată chipul
Sub o sticlă acoperită
Cu picături mari de ploaie
Sau mâzgălită cu pământ cu iarbă
Ori gâtul înfășurat
În frunze mari, ude și ruginii
Și să mai văd cum primește
Obrazul tău, o aversă
De picături fine, albe
La fel, pot să văd
Cum ți-e ornată fața
Cu o rețea de fire de păr, strălucitoare
Și tulpini verzi, foarte subțiri
Într-o zi de culoarea zidului cenușiu
Sau obrazul limpede și rece
În aerul proaspăt al pădurii
Vreau, de asemenea, să-ți văd chipul
Încruntat și încadrat
De o coadă groasă, împletită, pe o parte
Și de o șuviță rebelă, de cealaltă
Ori să îl văd printr-o sticlă
Pe care să fac un contur
În spirală, cu melci mici
Și aș mai vrea să-ți admir chipul
Cum se transfigurează
Având o privire albastră, rece
Însoțit de un câine primitiv
De o vârstă precum pădurea
Iar vântul larg să-ți aducă
Somnul pe sub pleoapa învelitoare
Iar uneori pumnul tare
Să-ți sprijine tâmpla
Într-un decor de pietre aspre
Precum și să surprind
Un alfabet secret
Din felul cum dansează
Încurcate, firele înecate de vânt
Sufocându-ți chipul
Iar ochii să-mi spună
Ce nu poate gura acoperită de apă
Iar sub o poartă regală
Bogată în ornamente aurii
Să-ți văd chipul mic
Cum tronează deasupra trupului
Îmbrăcat gros, în pături mari
Și în fulare ample, moi
Sau buzele cum se desprind
Ezitând să slobode cuvântul
Ci doar o adiere de răsuflare caldă
Iar pe drumul din spatele tău
Să plutească părul, bătut de vânt
Și să lase în urmă amintiri
Ca o coamă de leu
Urme de îmbărbătare și putere
Și ochii tăi să pătrundă prin apă
Să lumineze pietrele
Precum o rază de lumină
Care cade ușor și ademenitor
Ca un voal ce dansează spre fund
Iar părul tău, să se hrănească
Organic, din argila noroiului voluptos
Ca o regină a pădurii iernatice
Gâtul și bărbia să-ți fie încadrate
De un guler scrobit, înalt, alb
Sau spice mătăsoase de grâu
Să-ți mângâie obrajii
Să scoți capul
Prin geamul mașinii în viteză
Și să trimiți adieri de obraz proaspăt
Pe care să îi decoreze
Umbre de ace ascuțite, de molid
Care să-ți brăzdeze
Ca niște zgârieturi
Chipul tânăr care uneori aduce a băiat
Și să se reflecte pe el
Dâra albastră de cer
Care se vede deasupra șoselei
Dintre cele două șiruri
De coroane înfrunzite de copaci
Ca un pumn să te izbească în față
O rază galbenă, groasă, de lumină
În care dansează firicele de praf, jucăușe
Să-ți pictez pistrui
Peste obraji pe care să îi fac mai sălbatici
Să te privesc printr-o oglindă spartă
Cu cioburi ca niște cuțite
Să-ți suflu în față
Hârtiuțe strălucitoare, mici și colorate
Sau să-ți lipesc pe ea fuioare de vată de zahăr
Să te văd cum într-o doară
Îți macini cu dinții mici și ascuțiți
Buricele degetelor, ținute între buze
Sau cum se reflectă pe conturul
Făcut de frunte, nas, gură și bărbie
Lumina filtrată de o umbrelă roșie
Și aș mai vrea să văd cum se vede
Chipul tău, cu toată partea dreaptă
Odihnindu-se pe apă ca pe o pernă
Iar la mijlocul feței
Fix între ochi și bărbie
Să văd cum se reflectă niște nori negri
Și să fac un semn
Pe obrazul tău, în dreapta jos
Construit din vreo trei sau patru paie
Să te privesc cum te uiți
Înăuntrul tău, cu ochii însă
Ațintiți spre mare
Sau privind îngrijorată
Țepii unui cactus
Să fac din șuvițele tale ude
Niște șerpi care coboară
Pe lângă nas, trecând printre ochi
Și vibrând cu coada
Pe pielea de deasupra buzei
Iar două fire de mușețel
Să le pun în păr, deasupra tâmplei
Și una să ți-o strivesc
De colțul gurii, cel din stânga
Dar ți-aș face un coc înalt
Iar în jurul ochilor să te pătez
Cu puțin praf ocru
Ți-aș odihni capul pe mușchi verde
Și cu o urmă de cretă
Te-aș amprenta fix sub buză
Ți-aș trage tot părul
De o parte și de alta pe piept
Și aș admira
Cum privești tu calmă așteptarea
Sau în urmă, dintr-un autobuz în mers
Privindu-mă întrerupt
Printre firele de păr
Cu chipul bătut de zbateri
De aripi de porumbel
Cu fulgi de pasăre prinși de pomeți
Cu capul acoperit de o blană
Dar privind undeva în zare
Astfel încât să pară
Atât de gol și de înfrigurat
Sau ți-aș picta flori mov
Pe obrazul stâng, una ce tocmai se desface
Iar pe bărbie un boboc
Cu tulpini lungi, sprijinindu-se de gât
Cu chip spălat de aerul îndrăzneț al dimineții
Întinzându-se a relaxare
Clar ca pielea unui lac
Pătat încă de toate nuanțele violet
Al unei constelații îndepărtate
Printre care, adormit, a călătorit noaptea
Chip neted pe care să aterizeze
Frunzulițe mici, zburătoare
Balerine grațioase
Și a cărui gură să soarbă
Seva proaspătă din fire lungi de iarbă
Uneori chipul să se odihnească
Într-un cuib firav
Până învață să zboare
Cu aripi din frunzulițele abia ivite
În vița de vie
Chip construit din litere
Dintr-o carte în care se ascunde
Și care a trecut în revistă
Dintre animalele lui Noe
Doar pe cele sălbatice, pereche cu pereche
Chip ridicat în zări
De baloane colorate
De printre rafturile bibliotecii
Călătorind printre titluri
Cu scara rulantă, de la bărbie la tâmple
Chip ascuns printre ferigi primitive
Picurat de raze mici și galbene
Strecurate vara prin frunzișul de copaci
Cu cercei verzi și albaștri
Din coadă de păun
Sfredelind cu privirea
Geamuri mate, tăindu-le
Cu laser sau diamant, în formă de inimă
Din spate, părul tău mirosind a fân
Sau cu chip de apă
În care să trăiască un peștișor
Privind în oglindă, departe, înapoi
Dar și de pe o faleză înaltă
La capătul lumii, cătând spre mare
Către un alt continent
Cercetând semeață
Dârză, ca un fost copil sălbatic
Acum devenit matur
Cu ochi mici și siguri
Cu pumnul tău strivindu-ți un pic gura
Privind preocupată
Către drum, castele, nisip, nori, zări
Agățând măștile pe frânghie
Și păpușile inexpresive
Dincolo de globul de lumină, în umbră
Chip legat de univers
Cu fire de ață dintr-un ghem verde
Dar privind așa, neclar
Mai ales către un punct fix
De deasupra patului, din tavan
Dispunând firele de ață
Într-un sistem defensiv
Și ascunzând sub evantaie
De hârtie, verzi și roz
Când un colț de frunte sau bărbie
Când jumătate de față
Întorcându-ți capul
Și făcând din bărbie și umăr
Porturi de pe două continente apropiate
Chip care îți comunică
Cu natura prin fuioare de fum
Degajate pe gură spre ferigi
Care să te apere de timp
Chip trecut prin spațiu
În viteză, printre bule de săpun
Strălucind albastru, mov, galben
Într-un compartiment de tren
Fortificat ca o cetate de cărți
Chip încoronat, al luminii
Al desenelor de umbră
Și al picăturilor de soare
Chip ce vede mesteacănul și mlaștina
Și se vede pe el în ecranul de cinema
Încadrat la rându-i de oraș
Veșnic la poarta închipuirii
Brăzdat de linii de mărgele roșii
La frunte, ca o indiană
Iar la gât, un colan gros
Ca un șarpe de argint
Cu pete verzi și turcoaz
Iar pe obraz să-ți joace
Scânteieri luminoase
Ca de la un stroboscop
Și să ți-l mângâi
Așa cum se reflectă
În apa unui lac
Să îți privesc ochiul
Prin lupă, în amănunt, pe îndelete
Să-ți compar liniile chipului
Cu cele ale crestei muntelui din zare
Să-l amestec cu altele
Și să-l caut cu palma
Pe bâjbâite, în penumbră
Să îți văd degetele
Cum se plimbă încet pe față
Ca pe rândurile unei cărți
De sus în jos, ca în una japoneză
Să-ți hidratez buzele uscate
Cu puțină zeamă de ceață
Și să-ți ornez urechile
Cu cercei formați din câte o buburuză
Și un fir proaspăt de iarbă
Să-mi înțep apoi vârful degetului
Și să-ți însemn fruntea
Cu o picătură transparentă de sânge
Ca să ai și tu un Bindi
Să îți împrospătez obrazul
Cu puțină rouă
Luată pe cantul mâinii
Să te văd la Crăciun
Cum ți-e mânjită fața
De miros de brad și luminițe colorate
Care dansează în instalații de pom
Să-ți văd cum îți surâde chipul
Într-un carusel cu călușei
Zâmbet trasat cu pensula
Cu vopsea groasă, roșie și galbenă
Să-ți scot de pe chip
Vreun voal transparent, agasant
Și să-ți încălzesc nasul rece
De sub ochelarii de schi
Să mă uit la tine cum te uiți
De la înălțime, la orașul vechi
Și să visez că mă privești
Cu chipul în jos dar cu ochii puțin ridicați
Și cum ți-l odihnești în palmă
Într-un culcuș de mușchi și iarbă
Omagiat seara de zeci de licurici
Reflectat în zeci de oglinzi mici
Și fotografiat în multe ipostaze
Sau mai în detaliu
Pe diverse zone ale feței
Încadrat de o eșarfă albă
Care să-ți învelească părul
Și aș mai dori să ți-l observ
Seara, scăldat în luminile de vis ale aurorei
Iar dimineața în peisajul neted, alb
Curat, al insulelor Svalbard
Sau sub roata mare din Paris
Primăvara, sub flori de cireș
Cu pomeți pe care pot să poposească
Fluturi albi sau albaștri
Văzând cum îți plutesc lebede
Pe lacul din priviri
Ghicindu-l dincolo de o perdea
Odihnit cu tâmpla de o vâslă
Aflată pe o barcă navigând în tăcere
Reviste cu resturi de povești
Foșnindu-ți la ureche
Povești cu maci, flori galbene
Păsări mici sau nori
Care să îți ridice chipul în zbor
Într-un avion albastru, cu elice
Și cu aripi duble
Dar mai vreau să închid ochii
Și să-i deschid brusc
Ca să-ți văd dublu nasul și gura
Sau să-ți lipești obrazul
De crupa unui cal ce fornăie ușor
Și să îți observ gâtul
Îmbrăcat într-un guler
Colorat, lung, răsfrânt și vintage
Făcând baloane mari și roz
Și mirosindu-ți gura a gumă
Sufocat și de baloane de săpun
Prin care să te uiți
Când cu un ochi, când cu altul
Și aș mai insista
Să-ți văd chipul cu diferite expresii
Proiectat mare pe ziduri de clădiri
Iar spicele din lanurile de grâu
Să se închine toate în direcția ta
Ca să-ți absoarbă căldura
Să-ți fie obrajii și fruntea
Înconjurate de pete de spumă de săpun
Care se învârt în spirală
Și dansează în apă
Și se prind, spărgându-se jucăuș, de pielea ta
Iar tu, cu privirea să trasezi
Pe cerul limpede, albastru
O linie de care să fie prinse
Fanioane vesel colorate
Și tot privirea să dirijeze calm
Zborul păsărilor și zbaterea zmeelor
Gura să-ți murmure cuvinte de calmare
Sau de îmbărbătare
Umbrei lupului sau ursului
Ce se proiectează pe perete la tine, să se alinte
Umbrei lebedei, bufniței sau vulturului
Ce îți împărtășesc secrete
Umbrei meduzei misterioase
Sau umbrelor păsărelelor hai-hui
Să sufli păpădia
Iar balerinele ei să zboare
Ca să-ți ducă vestea
Și să însămânțeze cu cuvinte pământul
Chipul tău să-ți urmeze vântul
Printre ramuri de copaci
De care sunt agățate, în loc de frunze
Fotografii cu chipul tău armonios
Umede și proaspăt developate
Și aș vrea să surprind
Cum chipul tău tresare
La zgomotul pe care îl face
Gheața de pe lac când se crapă
La privirea de șoim ținut pe mănușă
Sau la cea a lupului
Din umbra cuștii din grădina zoologică
Dar pot să ți-l protejez
Punându-ți deasupra urechii și pe tâmple
Câteva pene sure, magice
Și aș dori să mă uit la tine
Prin gaura cheii, să văd
Cum îți ștergi chipul ud cu un ștergar
Cum citești la lampă
Sau cum îți încălzești mâinile reci
Suflând peste ele aburi din gură
Uitându-mă la chipul tău grăbit
Pregătindu-se mereu de o plecare
Sau iritat, serios, cu ochii mari, nervoși
Revoltat de la atâta insistare
Și cum te uiți la viitor cu un binoclu
Scăldat de nerăbdare
Într-o baie albă
Chip mângâiat de muzică
Cu razele ei fosforescente
Sau de culoare roșu aprins
Ori chip de copil
Ce așteaptă într-o cofetărie turcoaz
O înghețată roz înecată în fructe
Cu ochi ce clipesc șăgalnic
Sau șmecherește, în timp ce mâinile
Meșteresc la teatrul umbrelor
Către copii veseli
Neastâmpărați, mai mult decât cuminți
Adulmecând cu nasul fin
Mirosul razei de soare
Și îndesându-ți sub ochelari
Zeci de floricele galbene și mici
Trecându-ți iar un deget
Ca o părere, peste buze și obraz
În timp ce umbrele zimțate ale jaluzelei
Îți zgârie obrazul dinspre fereastră
Iar un boboc galben de rață
Îți pulsează atât de viu
Lipit de obrazul celălalt
Chip ce poate asculta
Toate gemetele pământului
Tăvălit pe iarba proaspătă
Cât și lipit de trotuarul din oraș
Hrănit fiind de must fermentat
Cât și de suc de rodii
Căruia o eventuală lacrimă
I se preface într-un curcubeu mic
Iar dacă vrei chipul să-l asculți
Pui mâna streașină la ochi
Și îl privești atent
Sau îți pui urechea lângă urechea lui
Și neapărat îl înrămezi
Într-un tablou cu multă vegetație
Și închizi ochii
Ca să te bucuri de zâmbetul lui
În zilele cu soare
Cu trăsături dansând demn
Ca o mică balerină
Într-o coregrafie dificilă, în apă
Pictat de realitate în oglindă
Mirosind a portocale sau a fân proaspăt
Explodând ca o fântână arteziană
Cu sprâncene ocrotind bijuterii
Frumos de privit prin apa din pahare
Tulburând ca un vin alb
Cu arome de miere și de floare
27 Amintiri despre o prietenă închipuită

Purtai o diversitate de pulovere verzi

Că pot să te numesc fata verde
Și în cinstea ta, am ales
Să scriu azi cu un pix verde
Într-o grafie largă, așa ca bluzele acelea
Când aplecată spre dreapta, când spre stânga
Deși încheieturile ți le strângeau
Tu purtând tot timpul
Un fel de mănuși pentru încheieturi
Preferai, în schimb, să lași mâinile la vedere
Mâini mici, vechi, străbătute de vini
Chircite într-un fel și contorsionate
Așa cum au uneori copiii
Cu care băteai pe umeri
Toți curierii din oraș
Care te cunoșteau și te duceau
La orice destinație
Îmbrăcată nouă luni pe an
Într-o blăniță ca de câine
Luată aproape direct pe piele
Distrugând și călcând tot în fața ta
Cu picioarele în role cu două perechi de roți
Și te așezai tot timpul
Doar pe spătarul mobilelor
Și mă temeam tot timpul pentru un incendiu
Fiindcă aprindeai peste tot lumânări
În sfeșnice, pahare, chiar și ziua
Și mă obligai să opresc mașina
Ca să te plimbi pe câmp
Să intri în contact cu pământul
Până veneam să te aduc înapoi
Iar eu eram așa jenat cu tine
Căci te îmbrăcai ca o nebună
Și te aplecai deseori pe jos
Ca să recuperezi diverse lucruri
Așa că ți se dezveleau coapsele pline
Îngrozit că tot timpul
Te plimbai pe parchet cu picioarele ude
Fiind tot timpul murdară
Pentru că nu puteai
Să nu stai direct pe jos, oriunde
Sau să nu te lipești de cei mai sordizi pereți
Și mă minunam de cîte ori
Te găseam la centrala termică din cartier
Călare pe conducte de fier
Cu chei monstruoase în mână
Iar când te enervai, te luptai
Lovind direct cu coarne de cerb
Și apoi îți depuneai picioarele goale
Într-un colț, cu brațele atârnate
Sau te urcai pe acoperiș
Și meștereai la ceva secret
Călare pe o canapea, în cele mai ciudate moduri
Și îmi prezentai mândră expoziția
Un șir de roboți comici, de tablă
Stând la coadă în fața blocului
Tu fiind artista și meștera administrației clădirii
În rest, pictai reclame
Sau un Iisus răspândind iubire
Cu o rază, direct din inimă
Lângă un fast-food cu pește și creveți
Și lângă o loterie
Dar cel mai dureros
Era când intrai în panică
Și te ascundeai cu orele în dulap
Dar pe urmă erai veselă și te alintai
Privindu-te mult timp
În oglinda aceea imposibilă, în S
Și apoi plimbându-te prin casă
Agitată, dar nelăsând din mână
Absentă totuși, buchetul obligatoriu
Pe care ți-l dăruiam cu drag
Speriată tot timpul că ar putea
Tatăl tău să vină în vizită la tine
Linișită când vorbeai o oră întreagă
Cu niște frați gemeni, sportivi, pe un teren
Exclusiv printr-un gard de plasă
Invariabil, în același ritual
Preferând să stai apoi, cu capul
În poală la mine, masacrând
Fir cu fir din buchetul de flori
Scoțând sunete ascuțite
Într-un concert delirant, înnebunitor
La chitara electrică
Pe care te făceai că o zdrobești
Și apoi te duceai să faci plajă
În frig, jucând ca o actriță
Într-un teatru, cu tine singură spectator
Negociind uneori sentimente
Ca un cumpărător care în fața rafturilor
Face calcule serioase cu un abac
Predând uneori metafizică elementară
Muzicienilor și comedianților amețiți
Cu simboluri constituite
Numai din fiare sălbatice
Vânzând ca la talcioc, la ofertă
Emoții din toată gama
Pe care clienții le pot accesa
Apăsând pe clapele de la orga electrică
Dar după o melodie prestabilită
Doar de tine însăți
Și spuneai că deseori mă vezi dedublat
Mai ales în pielea unuia de pe scenă
Cântând mut în niște poziții rock
Dar chestia e că tu credeai
Că o relație se îmbunătățește
Ca un costum pe care îl duci la curățătorie
E la fel dar știi că e curat
Și miroase a proaspăt
Și că fiecare aleargă pe culoarul lui
Doar că la curbă, cel din interior
Trece în fața celuilalt
Și că totul trebuie construit
După un program și cu un plan
Și că la dragoste mai vii din când în când
Ca la un grătar, să o întorci
De pe o parte pe cealaltă, ca să se facă
Dar tu nu știai că cele mai neînsemnate lucruri
Trebuie puse sub reflector, pe un soclu
Și că da, există un indicator
Care spune clar că există o direcție
Pe care trebuie să mergem
Doar că de multe ori acesta e căzut
E pe jos, strâmbat, indicând o direcție aiurea
Și că poți să aduci oricând vidanja
Sau să tunzi tot timpul iarba
Dar când te aștepți mai puțin
Găsești în pod bibelourile alea stupide
Sau fotografiile color de pe carton
Și te apucă disperarea
Mult mai puternică decât atunci
Când îți vezi prima ta mașină
Îngrijită dar veche, la un colț de stradă
Dar uite că pixul ăsta verde
Se desface și sare în timp ce scriu
E frumos, dar din plastic casabil, crăpat
Și cu un filet prost, care face
Ca cele două părți să nu se mai potrivească

28 Alleluia America

Alleluia cântă într-un ton

Vocile părinților națiunii
Adunați în busturi de piatră
Pe câmpul gol de buruieni
 
Alleluia cântă cu voce murmurată, gravă
Doamnele sobre, drepte, riguroase
De sub porticul bisericii presbiteriene
 
Alleluia cântă cele nouă de la Little Rock
Protejate la examene fără culoare
De taburi și soldați înarmați
 
Alleluia cântă în barbă studenții de culoare
Huiduiți de oameni albi ca neaua
În drum spre școala din Arkansas, de la Little Rock
Desegregare, drepturi civile strigă toți
 
Alleluia intonează în genunchi murdarii
Nelăsați să întineze sfânta piscină
Și în gând Kid Punch
În drum spre casă, dis-de-dimineață
Ducând ca pe un copil mica lui trompetă
 
Alleluia urlă în cor băieții nebuni din Brooklyn
Gesticulând, trăgând cu sete din țigară
Sugând un Philips sau un Chester
Dansând haotic, liber, slabi, aproape goi
Călătorind, făcându-și loc din coate
 
Alleluia strigă tânărul cățărat pe stâlp
Uitându-se în sus după Appolo
În timp ce jos, bărbatul cu sacoșă
Se sprijină, istovit, de el
 
Alleluia strigă recruții din poliție
Făcând flotări cu îndârjire
”Nu-i așa că e drăguț?”
Întreabă din ochi domnișoara de culoare
De lângă ofițerul ordinii ce zâmbește tâmp
 
Alleluia spune împăcat tânărul cu bustul gol
Contorsionat pe bancheta din spate
În mașina poliției, cu cătușe legat
 
Alleluia strigă tinerii zdrențuiți din bandă
Către grasul cu insignă
Și cu o pată de cafea pe burtă
Dar și ofițerul specialist, încet
Citind textul sfânt în cămăruța din provincia Kunar
 
Alleluia cântă mama chinezoaică
Istovită lângă copiii roz cu petale și fundițe
Dar și Marilyn citind Ulysse
Sau tinerele asiatice făcând selfie
După o zi de shopping, la apus
 
Alleluia cântă cu voce suavă
Fetița zdrențuită și murdară
De pe un câmp al Californiei rurale
 
Alleluia poți cânta lângă animale mânjite de petrol
Sau poate murmura cuplul de culoare
Strângând îngrijorați din buze
Privind la un Donald dezlănțuit
Ce arată cu mâna direct spre popor
 
Alleluia șoptește cu ultima suflare
Decrepit, bărbierul lui Martin Luther King
Sau John Huston către Arthur Miller, creionând Inadaptații
Sau către Louis Armstrong zâmbind larg
Cu picioarele subțiri și negre, complet goale
 
Alleluia poți striga speriind păsările adunate în solfegii
Pe cablurile de deasupra deșertului
Din marile parcări sau din Monument Valley
Sau să exclami fermecat
Văzând răsăritul de după o fabrică
Lovind un bloc la capăt de Kent Avenue
 
Alleluia au spus uimiți și ușurați
Ajunși în Tennessee, Diego și Camila din Columbia
Șezând pe un loc de picnic, noaptea
Cu bănci, mese și multe luminițe
Așteptând un loc de muncă, probabil la cules bumbac
Sau Elvis Impersonator la clubul social
 
Alleluia poți să strigi surprins
În fața desenului cu fata sexy și roșcată
Ce îmblânzește o vulpe cu nuiaua
De pe peretele de lângă liftul
Ce coboară spre rachetele balistice, secrete
De la White Sand, de pe autostrada nucleară
 
Alleluia spui mirat, înfulecând niște cartofi franțuzești
Pe o stradă din Florida
Unde pe case sunt puse pânze
Ca peste mobila dintr-o sufragerie părăsită
 
Alleluia strigi în gând, înfiorat
Intrând pe ușa metalică, roșie și scorojită
Direct în sala cu lumină albastră
De la Guantanamo Bay
Și apoi plutind pe o cameră de cauciuc
Într-o ceremonie, în jos, pe Salt River
Sau ascultând muzica formațiilor școlare
Pe stadioane, în coregrafii masive
Lângă poligoane unde șerifi bătrâni practică tirul
 
Alleluia zici râzând în Central Park
Unde doamnei îi aterizează un porumbel pe cap
Sau dându-te la vale pe toboganul galben
Pe apă, în parcul de distracții verde, din Las Vegas
 
Alleluia strigă pacifiștii protestând
Cu gândul la comandantul ”Waste more land” și la Vietnam
Sau femeia evanghelistă, îmbrăcată în alb
Ducându-și căruciorul și crucea
Ori femeile decente din New Orleans
Trecând pe lângă posterul cu Linda Brigette, dansând goală
Privită impasibil, în schimb, de cei din Louisiana
Familii de culoare cu gânduri limpezi, fără de culoare
 
Alleluia strigă protestatarii tineri
Sub panouri cu mesaje pline de iubire
Convenţia Naţională a regimului democratic
Aşteptând răbdători să se termine
Înlănţuiţi, uniţi întru desegregare, vot şi locuri de muncă
 
Alleluia poţi să exclami uimit privind curcubeul din Manhattan
Sau pe o bancă, uitându-te la Grand Canyon
Ori în faţa pădurii de antene parabolice
Din rezervaţia nativilor Navajo
Dar şi coborând la San Diego
De pe autostradă, direct în mare
Împiedicându-te de plăci de surf
Sau dansând apucat la un office party
 
Alleluia poţi să strigi către coechipieri
Îmbrăcaţi în hijaburi sport
În comunitatea somaleză din Cedar Riverside
 
Alleluia a strigat clownul din Reno
Luându-şi prânzul la un restaurant turcesc
Căutând un motel ieftin
Sub reclame şi arome de ţigări şi cafea
 
Alleluia poţi să strigi cât vrei în case părăsite
Pentru industrii de petrol cu fracturi
Punându-ţi o pălărie tălâmbă de cowboy, în oraşele fantomă
Celebrând apoi un Mardi Gras cu măşti şi tube
 
Alleluia au strigat copiii mexicanului deportat
Lăsaţi să-şi vadă tatăl trei minute
În Parcul Prieteniei de la San Diego
Sau murmuri lângă familiile tinere de culoare
Din chicinete sau din case de cartoane
La lacul Michigan, pe mal ei vieţuind
Şi apoi seara, de o masă de biliard stând strâns lipiţi
 
Alleluia a strigat de pe scara de incendiu
Noul imigrant vesel ce-şi mănâncă tăiţeii
Sau nativii demonstranţi din Dakota
De lângă conducte de petrol
 
Alleluia cântă şi Muggsy Spanier de la trompetă
Sau Bill Crow cărându-şi contrabasul
Ori micuţul de culoare mândru de al său nou skateboard
 
Alleluia strigi în autobuzul galben
Stând izolat, undeva în prerie
Sau privind neputincios din Central Park
Scăpat de buruiană şi bălărie
Spre o doamnă de culoare, arestată
Blestemând dârz trădătorii
În timp ce copiii ei, pe altă stradă
Sar în sus la a poliţiei paradă
 
Alleluia murmură tinerii îndrăgostiţi
Lângă un fast-food plin de carne de pui
În ajun de patru iulie, în Louisiana
Sau femeia cu vârstă de nedescifrat
Aflată de la droguri şi alcool
În punctul de neîntoarcere, la start
 
Alleluia urlă necontrolat
Tinerii despuiaţi de la Venice Beach Rock Festival
Sau plângând, tinerii mexicani
Arestaţi la graniţă, pe câmpul cu flori galbene
Ori puştii din Harlem, vara
Bucurându-se de jeturile reci din hidrant
 
Alleluia cânţi ascultându-l pe David Miles
Gândindu-te la vechii căpitani de grevă din Chicago
Mândri de misiunea lor şi eleganţi
Sau la boemii de la Seattle Tubing Society
Celebrând cu haz bucuria vieţii
 
Alleluia repeţi aşteptând metroul la înălţime
La New York, lângă femei în jeanşi
Spijinite de traverse, stâlpi, structuri de fier
Gândindu-te la Rosa Parks din Alabama
Care nu a dat locul unui alb strălucitor
Luptând pentru ale fraţilor ei, drepturi civile
Sau la Cassius Clay sărind la Chicago de pe pod
 
Alleluia strigară în chiot călăreţii Lakota
În onoarea strămoşilor lor
Din tribul Big Foot, exterminaţi la Wounded Knee
 
Alleluia strigară toţi, strângând în campanie mâna lui
Aruncând spre el cu confetti la parada lui
Salutând în tăcere, familii de piatră
Trenul funerar ce ducea trupul preşedintelui
 
Alleluia murmură în gând tineri de culoare
Protestând ca un grup de statui mute
La ofensele celor albi ca neaua
Sau puştiul imberb, gol până la brâu
Sfidându-te din autobuz
Zicând din ochi să nu te mai uiţi la el
Ori văzând modele de culoare
La parada modei, în Harlem
Sau simţind pe sub picioare
Locul vechi de întâlnire
Al marinarilor, în Times Square
 
Alleluia murmurau protestatarii
La ruinele arse ale drepturilor lui Rodney King
Bătut şi arestat de poliţiştii achitaţi
Sau membrii orchestrei şcolii din St. Augustine
Cu buzele prinse de instrumente de suflat
La câţiva ani după ce în New Orleans a poposit Katrina
Ori locuitorii din New York
După ce au văzut crucea pe cerul rece
Făcută de două avioane cu reacţie
 
Alleluia strigară cu încântare copiii de culoare
Urmărind din metroul de sus, roata mare
Sau văzând cu spaimă cum pistolul
Celui de culoare era la tâmpla unui altul de culoare
 
Alleluia spui uitându-te la costumele de pe Wall Street
Sau la bătrânul ostenit fumând sub Brooklyn Bridge
Făcând slalom printre maşini
Prin ploaie în Manhattan
Ori ţinând în poală capul surorii
În metrou, în drum spre Rockaway Beach
Visând visul sergentului Alcantara
Din Afganistan, provincia Kunar
Ce împărţea un peşte cu pelicanul, în Daytona Beach
 
Alleluia spui, privind retrospectiv, în Washington Square Park
Pe Ginsberg, Corso şi Rosset, glumind pe o bancă
Probabil despre absenţii Kerouac şi Jones, ai generaţiei Beat
 
Alleluia cânţi privind ceremonia arderii construcţiilor
Protejate astfel de lipsa de respect
Ale nativilor locuitori ai câmpului petrolier
Din Standing Rock, aflat în North Dakota
 
Alleluia murmuri, lăsând tot
Relaxându-te pe plajă la Santa Monica
Sau proiectându-ţi umbra pe un zid uscat din Daytona Beach
Ori petrecându-ţi timpul pe un acoperiş
În Williamsburg, urmărind furtuna ce se apropie
Sau pe terenul din Fresno, al celor fără de casă
Uitându-te cu un binoclu spre urgia ce vine
Meditând în culori curcubeu
Alături de pastorul gay al Bisericii Unite în Christos

29 Să-ți spun cum e cu dimineața

Nu, mai stai, nu trebuie să plecăm acum

Avem timp, uită-te la soare cum se vede
Ca un cuib rătăcit în copacul acela
Și în ce chip straniu stau crengile lui
Așa de negre, pe cerul albastru închis
E clar că ne transmite un mesaj cifrat
Până și norii se întind și se destind
Și stâlpii aceia mari de electricitate
Doar în perioada aceasta a zilei ne salută
 
Să mai stăm, să nu plecăm acum
Uite, bea-ți cafeaua, e fierbinte
Nu am luat niciun biscuit la drum
Dar dacă ceașca o poziționezi așa
Îți pică perla soarelui direct în ea
Nu, încă nu te pieptăna
Pune puloverul meu pe tine
Cerul e tare, aerul e rece
Dar uite cum miroase a picături de rouă
Și stai să vezi cum ceața trece
 
Drumul ne așteaptă, șerpuiește înainte
Într-un peisaj doar alb și negru
Și luminile încă sunt difuze
Uite că zeul începe de acum să lovească
Cu razele lui, în copaci și ziduri
Își face loc cu coatele și ne orbește
Toți dorm, evident că pe noi ne privește
În îmbrățișare vrea să ne strângă cu un clește
 
Îți place să te uiți prin geamul umed
Sau să privești desenul ciudat de picături
Arată precum chipul tău, așa de proaspăt
Dar lasă, tu mai stai o clipă, e devreme
Plimbă-te pe pământul reavăn și visează
Simte-i aroma tare, ea te înviorează
Mașina printre ierburi este bine ascunsă
Înăuntru doarme somnul și povestea spusă
 
Nu te grăbi, vom pleca de îndată
Acum prin gări e goală sala de așteptare
Doar prin colțuri unii oameni dorm
Iar trenul spre mare se apropie de pod
Să traverseze fluviul acela mare
Câțiva se trezesc cu chip buimac
Să privească în jos cu un oarecare trac
Prin munți încă negri, nori se fugăresc
Portocalii, galbeni și violet
La mal, bărcile catargele își trosnesc
Lângă cerul, marea și nisipul neumblat
În oraș un individ fumează
Privind în gol sub zori, simțindu-se iertat
 
Dar de acum gata, să pornim încolo
Întâi să-ți privesc puțin fața
Hai să te iau nițel în cârcă
Mai stai un pic pe-o rână
Privește-te în ciobul de oglindă
Să alergăm și să sărim pe ziduri
Să ne mirăm și să mai bem o ceașcă
Să ne uităm furiș la soare
Uite, îți pun pe cap o frunză
Ți-aduc apă într-o pălărie
Și-ți fac chiar și o fotografie
Ne strâmbăm apoi cu umbre
Ne întindem printre copaci
Sau ne spălăm picioarele pe pietre
Ne urcăm pe trenuri
Și urlăm în clădiri goale
Vorbim în limbi ciudate cu străinii
Și dansăm cu muzică închipuită
Ne cățărăm pe clădiri înalte
Bălăbănim picioarele de pe acoperișuri
Câmpuri de floarea soarelui le invadăm
Și ne ascundem prin tufișuri
 
Facem bufnița și ne uităm dublu la statui
Punem o țâră maturitatea-n cui
Pescuim un somn și-l creștem ca pe-un pui
Și-așteptăm să vină răsăritul nostru
Din nou cu soarele și cu lumina lui

30 Apă și culori

Ia uită-te un pic la mine, dacă vrei

Mi se pare că tot chipul
Pe la tâmple, pomeți și bărbie, mai ales
E compus din cotoare ude și ferfenițite
De cărți de dragoste de duzină, răvășite
Care se descompun, și din ele
Cad firimituri cu resturi de cuvinte
Un “poate”, un “dacă”, chiar și un “te”
La frunte parcă am un smoc de iască uscată
Și am pielea foarte roșie
Dar cu trăsături atât de mâzgălite
Dintr-o pastă neagră, amestecată cu ceva alb
Și trebuie să le fixez cu bucăți de bandă
Ca să stea pe față
 
Și, știi, îmi vine așa de tare
Să-ți ating pielea dintre nas și buza de sus
Cu buricele degetelor
Încât m-am aplecat, deunăzi
Și am atins o dală albă cu irizări roz
De marmură fină dintr-un contur
Al unei figuri geometrice de pe trotuar
 
Știi că, de multe ori, ne trezim
Și suntem lucizi, dar trupul
E atât de greu după somnul lung
Încât îl simțim încastrat
Într-un perete masiv de stâncă
Iar eu, în plus, cu tine absentă
Încleștat într-o îmbrățișare de piatră
Simt deodată cum o lamă ascuțită
Îmi traversează trupul brut
Și încerc de multe ori
Să-ți reconstruiesc chipul
Nu cel din fotografie ci cel viu
Cu biluțe colorate, ca un puzzle
Și nu prea reușesc
Iar atunci propriul meu chip
Crește, și nasul, urechile
Îmi ies pe ferestre iar bărbia pe ușă
Ca să mă așez apoi, istovit, pe scaun
Și să-l prăbușesc
Căci știi că toate scaunele
Se sfărâmă sub mine, geloase
Îndrăgostite de tine căci ești singura
Care le ține bine de spătar
 
Și uite, partea mea dreaptă
De la tâmplă și ochi
Se potrivește fix cu partea ta stângă
Dar degeaba, nu ajunge
Căci suntem două piese de puzzle
E drept, în același tablou
Care, întâmplător, se potrivesc
Dar tu ești albastră
Și aparții zonei de sus
Iar eu verde și am un loc jos
 
Și iartă-mă că scriu iar
Dar dimineața mă scol tot timpul
Pe față, cu o mască de cuvinte de gelatină
Și trebuie să o scot ca să respir
Dar să o arunc e păcat
Așa că încerc să o transform
Fără să reușesc, căci croiesc prost
Într-o pătură călduroasă pentru tine
 
Dar să știi că am și un cărbune
Pe care am să îl folosesc mai târziu
Ca să îți corectez conturul
Când vei fi bătrână
Dar mai e mult până atunci
Căci acum te înalți și zbori
Dar trebuie să îți fac o observație
Nu prea te uiți în urmă
Să vezi ce crater ai lăsat
În zidul unui bloc
 
Iar tu trebuie să aștepți
Să învăț să mă port cu tine
Deocamdată fac exerciții
Separând albușul de gălbenuș
Trecându-l ușor, de mai multe ori
Dintr-o coajă în alta
Și ți-aș construi un lanț
Din covrigei, să-ți prind mîinile oleacă
Ca să stai o clipă
Așa cum ai stat atunci
Lângă mine în metrou
Și ni s-au scurs culorile de pe noi
Strângându-se în poala ta
Ca într-un tablou plouat
 
Și îți spun, încerc să-ți construiesc chipul
Uneori reușesc doar jumătate de față
Alteori îmi ies doar ochii
Iar când am succes
Îți văd figura toată
Ca ieșind brusc din apă
Și atunci sunt așa de vesel
Încât pictez pietricele
Sau îmbrac puiul congelat cu hăinuțe colorate
 
Dar să știi că nu sunt chiar singur
Am reprezentat umbra ta pe peretele meu
Pe ea am ținut-o bine minte
Înainte mă ocupam să-ți croiesc
Haine din ziarele din casă
Ornate cu nori decupați
Dintr-un tablou mai vechi
Dar acum știu că rochiile tale
Sunt făcute din ploaie
Și dacă încerc să ți le smulg
Rămân florile acelea roșii
De la picioarele tale, fără apă
Iar copacii, nebandajați
 
Desenează, te rog, din nou chipul meu
Cu creta, pe tabla udă
Nu se va vedea nimic
Dar stai un pic ca să se usuce!

31 Plastic

Sunt manechin flămând

Ce înghite legume proaspete de plastic
Înveșmântat în dantelă și perucă de plastic
Sfidând și plonjând cu toată greutatea
Și strivind fețe modelate din plastic
Bătând la tobă și scoțând
Un mieunat ascuțit de plastic
Ștergând mâinile unsuroase
De șervețele strălucitoare, argintii, de plastic
Scăldându-mă în căzi de lapte
Smălțuite în culori roz de plastic
Cu pielea tatuată cu capete de păpuși de plastic
Erumpând emoții zornăitoare
Care sar haotic ca niște biluțe de plastic
Plutind în vid spre un uragan
Cu vânt moale și lălâu de plastic
Navigând printre butoane
În piscina virtuală a unui telefon de plastic
Fascinat de chipuri
Poleite cu fericiri nemuritoare de plastic
Împiedicat de cățeluși pufoși
Cu blană și smocuri de plastic
Înotând cu un colac cărnos
Într-o mare cu valuri de plastic
Sfredelind cu priviri de laser
Fețe ștampilate cu un adevăr inutil de plastic
Dansând gras cu o maioneză de plastic
Înghițind pastile de aplicații mobile de plastic
Confesându-mă unor personaje colorate
De desene animate, de plastic
Dizertând conceptual urban
Deasupra unor instalații de plastic
Iubind în jocuri virtuale
Personaje vii întrupate în plastic
Așteptând să-mi picteze fața, raza dimineții
Ce străpunge printre draperii de plastic
Livrând gânduri la pachet
În pungi ieftine de plastic
Mângâind pielea bătrână
Cu încrețituri și riduri de plastic
Urmărind jocuri de copii
Molfăite printre gume de plastic
Blocat în amintiri
Turnate în cofraje de plastic
Croșetând relații cu andrele de plastic
Sau șoptind rugăciuni
Către Dumnezeul de plastic
Împletind pe buze șerpi de plastic
Cumpărând ambalate în vid
Gesturi la kilogram, de plastic
Stând la taclale de plastic
Cultivând pe ogoare cu tractoare
Tone de înghețată de plastic
Așteptând să explodeze
Bombe atomice în rachete de plastic
Trecând cu capul prin pereți de plastic
Plăsmuind vise de plastic
Întocmind activități de plastic
Tras la fund de cearșafuri încâlcite de plastic
În orașe de plastic
Printre mese de plastic
Și tacâmuri de plastic
Pe pământ de plastic
Printre frunze de plastic
Gemete în scârțâit de plastic
Lacrimi de plastic
Bale de plastic
Drastic
Bombastic
Fantastic
Sarcastic
Elastic
Blastic
Spastic
Plas-tic
Plastic

32 Mireasa neagră
M-ai prins în capcană, slujitoare a nopții
Mireasă în haine negre, cernite
Cu chip brăzdat de cuțit de piatră
Și păr prins în voal de palidă lumină
N-am vrut să-mi prevezi viitorul
Din globul tău înfiorător, verzui
Ținut în mâinile tale aspre
Hrănite cu sevă din fibră de copac
Obișnuite să cheme zeul întunecat
 
Mi te-ai înfățișat deunăzi
La lumina zilei, sub ogive și vitralii
Mireasă albă a luminii
Privindu-mă cu ochii vineți
Proaspăt deschiși din moarte
Ținând în mână marea carte
Arătându-mi, gravă
Cu mâini murdare de pământ
Care-au scobit al tău mormânt
Pasajul legământului meu
Pecetluit cu o floare de sânge
 
Blestem ziua în care ți-am dezlegat
Lanțul de la mâinile
Înălțate rugător spre mine
Și te-am salvat de monstrul
Cu brațe încolăcite
În jurul trupului tău de noroi
Învelit în piele albă de zână
 
M-ai învelit în purpură
În camera cu rochii de brocart
Ți-ai scos pumnalul încălzit la coapsă
Și cu el ai procreat
Un inocent cu trup de aer
Păr de apă și chip de lună
Și apoi ai coborât în ape
Lumina nopții mângâindu-ți
Pielea ta cu solzi strălucitori
Ca să primești ofranda
Trandafirul nemuririi
Din mâna Lui veștejită și rea
 
Am văzut atunci chipul tău
Absorbind cu voluptate puterea
Și cum, îmbrăcată
În veșminte bogate, cu falduri
Țineai deja în mână
Sceptrul subțire al lunii
Și diadema argintie a lacului pădurii
 
De atunci ai început să cultivi
Flori misterioase în ghivece de cranii
Să plutești ca un cadavru
Învelită în apa rece din râu
Să faci ritualuri albastre
Să fii o vrăjitoare
Până când, cu o bardă
Vinovat, chipul ți-am zdrobit
Dar tu m-ai iertat
Și m-ai privit cu îndurare
De sub masca de tifon
A capului tău bandajat
Pătat cu sânge
De la a gurii răsuflare
 
Astăzi, cu un ochi acoperit
De un petic de pirat
Ținând în brațe corbul
Cu o perlă mică în cioc
Îți mai pui din când în când
Masca de craniu, cu coarne
Și florile de fantomă în păr
Și îl mai vizitezi la templu
Bând dintr-un lichid verzui
Întreținându-te cu Dumnealui
 
În rest, ne servești pe toți
Cu rodii și fragi
Și despre pace și armonie
Ții discursuri celor dragi

33 Iluzii în roșu neon

Hei, tu, când te uiți la mine așa

Să nu-ți muști buza aia
Da, am visat stele azi-noapte
Ce vrei… stele foarte strălucitoare
Ei da, știu ce înseamnă
(sub cruce de roșu neon)
 
În ce vălătuci de aburi trăiești tu, măi!
Pisica asta se uită la mine într-un mod…
Mă rog… ce mână zbârcită mai am!
Vino să ți-o strâng pe a ta, drăguță
(sub îmbrățișare roșu neon)
 
Ce să vezi?! Mi-ai scris cu degetul
Pe pojghița de pe parbriz
Erai în fustă scurtă dimineață
Să știi că am tras un pic o privire
Ia uite cum stă pasărea aia
Așa, cu fundul în sus…
O fi având minte, măi?
Fir-ar să fie, iar mă simt aiurea
Măcar de n-ar mai fi norii ăștia
Să urlu la lună
Poate îi risipește nebuna
(în cameră roșu neon)
 
Tot un crocodil misterios ai rămas, măi
Deși ne-am izbit în oase
Înghesuiți pe bancheta aia
(sub buze roșu neon)
 
Dar sunt rege, doamnă
Și îți pun la picioare, cu gâtul răsucit, negrul corb
Am tatuată viața pe degete
Și le voi uni
Cu firele tale groase de codană
Ca să te curentez cu viață, femeie
(sub cer de fire de telegraf roșu neon)
 
Mi-ai strîns într-un fel mâna
Și-acum încerc să scot un răget de leu
Încă e doar un mieunat de mâță
(pe o stradă ploioasă roșu neon)
 
Dar nu uita doamnă
În acvariul îngust în care mă vezi
Sunt un rechin, măi
Ce îți simte sângele
Gâlgâind în gâtul ăla neuman
Fragil, cu arterele prea groase
(într-un tunel roșu neon)
 
Aseară mergeam singur
Pe mijloc, pe banda albă
Exersând, ți-am zis, răgetul de leu
Și parcă te-am văzut la un balcon
Sorbind luna, cu toată gura
(grădină cu trandafiri roșu neon)
 
Să știi că nu mă opresc, măi
Acum iau o pauză, drăguță
Mi-a căzut mașina într-o groapă
Ridicol, cu fundul în sus, știi…
Și acum sunt singur lup
Stau mai mult pe o bancă în parc
Peticind goluri de memorie
Cât și găurile de la blugi
Cu miros de cafea de doi lei
Nu te speria, sunt bine, drăguță
Eu îmi sperii toate fantomele
Clipind ca o reclamă veche, stricată
(sub o fereastră roșu neon)
 
La naiba, când mă gândesc
Că ai și pântec
Sau ai avut chip de copil
Lasă că le-am legat pe toate-n fum
(sub spate arcuit roșu neon)
 
Stai așa că m-am ridicat de pe bancă
Și mă dau cu un skate al unui puști
De ce boala tipii ăștia
Sunt așa deștepți dar par scăpătați
Mă rog… drăguță, femeie…
Uite ce e, când îți dau un mesaj
Să te uiți la lună, măi
Și dacă e lună plină
Să știi că sunt nebun
Dacă e doar o bucată
Sunt furios și am mușcat-o
Iar dacă e doar o coajă
Să știi că am sfeclit-o
Nu mai sunt eu
M-am evaporat, am dispărut
(pe un maidan în fum roșu neon)
 
Dar să știi, drăguță
Că mă pregătesc să fiu un tigru
Cu un singur ochi, ce-i drept
Să nu râzi de mine, fioros voi fi
La costum, cu părul pieptănat
Și ție îți cumpăr sclave
Să te răcorească cu frunze mari
Și tu mă știi, măi...
(sub disc psihedelic roșu neon)
 
Te tot văd mireasă, dragă
Probabil că ești tu, căci capul nu ți-l văd
Ai buchetul, tot, dar e un nenorocit de nor
Și eu mă uit, așa, de sus, de la depărtare
Din ceață, ce-mi place ceața, drăguță!
Ia spune, îți pui stacana de cafea
Mereu pe o carte groasă, ca mine?
Și-ți plac diminețile ploioase?
(în protest de stradă roșu neon)
 
Cred că am să mă apuc de fumat, măi
Să îmi aprind țigara
Stând pe jos, pe un pod
Și apoi sprijinit de balustradă
Privind în gol, trist, spre tine
Știi tu... rahat...
Ce ipocrit sunt, măi...
Dar tu nu te superi, nu?
Vreau, de fapt, să simt golul lăsat de trupul tău
Pe salteaua mea veche
Pentru asta trebuie să te faci mai grea, drăguță
(dans sub semnul infinit roșu neon)
 
Nu măi, nu vreau să văd mări cu tine
Decât dacă din ele ies monștri
Sau o balenă, o orcă, ceva...
(în oraș în înserare roșu neon)
 
Trebuie să învățăm să tăcem, măi
Și să stăm în umbră, fetiță
Altfel, ce sens are?
(univers în roșu neon)
 
La naiba cu privirea înainte
Și cu prăpăstiile astea, dragă
Oricum, suntem praf și pulbere, știi?
(sfântă cu aureolă roșu neon)
 
Și, la naiba, tot eu trebuie să vin
Să te iau de pe stradă
Când umbli seara hai-hui
Cu mâinile în buzunar
Și cu gluga aia ridicolă, cu blăniță?
Trebuie să te întinzi
Și pe partea mea, domnișoară
Nu-ți place să dormi pe tot patul?
Astăzi nu m-am bărbierit
Și mă îmbăt cu miros de sulf
De la bețe de chibrituri, o cutie întreagă
Și-mi plimb mâna pe față
Ce relaxant, păcat că simt
Că îmi bat din aripi niște păsări
De nu știu ce culoare, în jurul capului
Și-mi intră apă la picioare
Dar ce vrei, mă mulțumesc și cu o boală
Să vină să îmi dea o îmbrățișare
(dans exotic în lumină roșu neon)
 
Dar e bine, fetițo
Uite că s-a așezat pe mine un gândac
Soi rar, boieresc, fără glumă...
Și vin la mine toți câinii
(sărut sub flacără roșu neon)
 
Și acum, parcă, firele de telegraf
Și liniile orizontului, sunt curbate
Dar asta se întâmplă doar atunci
Când simt în palme
Tensiunea gâtului și umerilor tăi
(umbre în roșu neon)
 
Stăpânește-ți degetele alea, dragă
Se unduiesc și dansează într-un fel
Să nu-mi spui că mă vrei hipnotizat!
Și câteodată trântești
Sufletul tău greu peste mine
Încât nu mai pot respira, dragă
Cursuri de zbor pot să-ți predau eu
Dar știi, nu zburăm prea departe
Sau o vei lua înainte, tu prima
Căci eu nu am simțul orientării dezvoltat
Și mă cam rătăcesc
(pat plin fără oameni în roșu neon)
 
În seara asta, recunosc
Am privit telefonul
Precum animalul, în toiul iernii, prada
Poate vrei să-ți dau o scară, măi
Ca să ajungi la mine?
Te însoțesc, să știi, drăguță
Nu mi-e frică de înălțimi
Și de acolo ne uităm în jos
La noi, cum ne facem galanterii
Ceremonios, ca într-un film mut
Mie îmi convine
Căci de acolo sus, totul se vede mai frumos
(vitrină în roșu neon)
 
Da măi, vrem totul
Deși știm că totul e un vis
Târâș, ne ducem la culcare
Să ne întindem și să ne lingem rănile
Ne tot uităm în oglindă
Căci doar acolo ne iubim, drăguță
(alei în roșu neon)
 
Dar nu-i bai, măi
Vom fi mereu tineri, fii fără grijă
Șezând la o fereastră
Tot am să te regăsesc, frumoaso
Și o îmbrățișare sărată
Oricum îți dau, să știi
(în acvariu roșu neon)
 
Uită-te pe fereastră fată
Căci acolo putem fi noi
Cu păsările și ploile
Nisipurile sau zăpezile noastre
Hai să fim păcătoși, dragă
Și să o lăsăm să ne omoare
Așa, încet, ca țigara
Să o cunoaștem
(într-o întâlnire roșu neon)
34 Expoziția din Tallinn

Cum este să fii fericit?

Am întrebat femeia cu păr roșu
Cu mâini cu degete lungi
Ca și cum ai dansa cu iubitul
Într-o încăpere tapetată cu ochi
Nasuri, guri și urechi
 
Cum este să cunoști?
Am întrebat grupul de bărbați
Care citeau stând în poziții nefirești
Ca și cum ai ține tot timpul deasupra
Globuri colorate de sticlă
Și ai avea grijă să nu le scapi, să nu greșești
 
Cum este să zbori?
Am întrebat oamenii
Ce zburau în voie deasupra caselor
Având în loc de mâini, aripi
Ca și cum ai invada o masă
Plină de resturi de mâncare și vin vărsat
 
Cum este să plutești?
Am întrebat bărcuțe colorate
Ornate cu un catarg
Ca și cum ai ține în brațe o pisică
Și ai mirosi un măr
 
Cum este să fii sfânt?
Am întrebat patru martiri
Ce se țineau de mâini printre cruci
Ca și cum părul și corpul
Ți-ar fi cuprinși de flăcări
Iar o apă întreagă
Nu ți-ar ostoi focul
 
Cum este să fii dulce?
Am întrebat trei lămâi apetisante
Ca și cum ai mânca un măr
Și ai privi un buchet de flori
 
Cum este să fii rău?
Am întrebat omul galben
Care cu un rânjet își domina din ochi
Supușii cu capete plecate
Ca și cum ai mușca cu poftă
Dintr-o felie groasă de pepene
Într-o vie cu struguri roșii
 
Cum este să fii inocent?
Am întrebat copilul gol
Ce se afla în fața judecății regelui impunător
Îmbrăcat în haine de purpură
Ca și cum ai fi o floare uscată
Care și-a păstrat culoarea și fragilitatea
 
Cum este să fii formă?
Am întrebat culoarea
Ca și cum un ochi s-ar uita la tine
Dintre spițele roții unei biciclete
Aflate în viteză
 
Cum este să fii gol?
Am întrebat o sticlă vesel colorată
Ca și cum legat strâns cu lanțuri
De mâini și de picioare
Cineva ți-ar distruge corpul
Cu furie, bucată cu bucată
 
Cum este să fii pasăre?
Am întrebat vulturul de sus
Ca un pește într-un banc
Mi-a răspuns el clar
Cum auzi zgomotele în apă
 
Cum este să fii rătăcit?
Am întrebat universul
Ca o femeie despuiată și dezordonată
Purtată de un bărbat ursuz
Pe străzile dosnice de sub turnul Eiffel
 
Cum este să fii chip?
Am întrebat un grup de măști diverse
Ca niște clowni nătărăi
Ce-și fac de cap cu un ciocan
 
Cum este să fii cetate?
Am întrebat zidurile
Ce se balansau jalnic după un cutremur
Ca un pahar ce se varsă
Printre sticle pline și grele
 
Cum este să fii sculptor?
Am întrebat artistul
În atelierul plin de vaze de cristal
Ca un meșter olar
Admirat de iubita lui
 
Cum este să fii iubit?
Am întrebat copiii
Care pe alee se întâlneau dar nu-și vorbeau
Ca un semn descoperit la lumina lumânării
Într-o carte citită tot timpul
La lumina zilei
 
Cum este timpul?
Am întrebat femeia cu piele albă
Ghemuită într-un pat
Ca muzica de pian
Interpretată de un virtuos
Amenințat de tirul unui lunetist
 
Cum este destinul?
Am întrebat bărbatul
Ce se ostenea să lege firele
Lângă o baltă de sânge
Ca dansul vesel
Într-un culoar lung și gol
Plin de coji de ouă sparte
 
Cum este să cunoști?
Am întrebat iar grupul de bărbați
Care citeau stând în poziții nefirești
Ca și cum ai păși
În aceiași pantofi dureroși și scâlciați
 
Cum este să fii fericit?
Am întrebat femeia cu păr roșu
Cu mâini cu degete lungi
Ca și cum ai invada o masă
Plină de resturi de mâncare și de vin vărsat

35 Gesturi într-o limbă rătăcită

“Închiderea forțată nu este altceva decât purificare lingvistică”

și tu încercai să fii atentă
cu chipul copleșit, la ce îți spuneam
„A declarat înaltul comisar”
iar tu te rostogoleai pe pat
într-un dans contorsionat
ascunzând de ochi lumina
 
„Închiderea forțată este scandaloasă și iresponsabilă”
spuneau ei
și tu, cu privirea îndârjită
cu părul rebel, dezordonat
duceai o luptă cu închipuirea
„S-a format în regim de urgență un comitet
Pentru apărarea drepturilor”
iar tu, ghemuită pe un scaun
cu genunchii strânși, priveai în gol
îmbrățișându-i pe toți, visând
 
„Acțiunile nu pot fi justificate”
spuneau ei
și tu le duceai la gură
cu mișcări încete, ceremonioase
una câte una, punctând câte o idee
cireșe pătând degete sfioase
„Constituind o încălcare a încrederii
În procesul negocierilor”
 
„Decizia de a-și sista participarea
La procesul de negocieri”
spuneau ei
și tu te opreai o clipă
strângând cartea la piept
privind prin mine
ascultând un glas, un gând
„Conferă o dimensiune politică
Problemei umanitare”
 
„Reprezentanța își exprimă profunda îngrijorare”
spuneau ei
și tu te plimbai așa
prin sălile acelea goale
oprindu-te, privind ușor
peste umăr, simțind cum trece o părere
„În legătură cu acțiunile întreprinse”
 
„Președintele Consiliului de Miniștri
S-a declarat preocupat”
iar tu te sprijineai de balustradă
cu un chip dureros, scârbit
sub părul tău cel greu
ținându-te strâns de o țigară
 
„Preț de câteva ore, un grup de bărbați
Au ținut blocată ușa de la biroul directorului”
se spunea
și te vedeam mergând pe stradă
cu pasul acela lung, dansat și legănat
lăsându-ți jacheta în jos, pe spate
ținând să-ți strângă, să-ți blocheze încheieturile
ca o pereche de cătușe
„Pentru a nu lăsa forțele de ordine”
 
„Ministerul a luat notă cu îngrijorare
De escaladarea situației”
spuneau ei
iar tu, rar, atunci
deveneai conștientă de prezența mea
și mă priveai cu sinceritate
atât de calm și de intens
„În urma deciziei autorităților de a închide”
 
„Federația a luat act
Cu neliniște și îngrijorare”
spuneau ei
și tu îți sprijineai pumnii de perete
îți mângâiai cu ei obrajii, fruntea
iar eu voiam să-ți transmit ceva
în orice litere sau grafii
într-o limbă care nu doare
„De decizia autorităților
Catalogând-o drept o nouă încercare”
și tu mă priveai elegantă
cu capul ușor lăsat într-o parte
venind cu privirea de undeva de departe
 
„Președintele consideră
Manifestarea unui primitivism feroce”
iar tu îți aprindeai țigara mereu
uitându-te în oglindă
ca să nu uiți și să vezi dacă persistă
și apoi fumai culcată pe parchet
legănând trist picioarele
într-un dans discret
„Crede că poziția autorităților
Nu sunt conforme cu spiritul vremii”
și tu mă priveai de pe fotoliu
tolănită sub bibliotecă, sfidător
regină a cărților cu litere ce dor

36 Flămânzi de dragoste

În bucătăria noastră
Sărutul îl vom strivi pe coji de ouă
Ne vom rostogoli împreună
Ca două lămâi dulci-acrișoare
Vom asculta muzică
Cu sunet de grefe
Îți voi orna părul cu mure
Vom face educație
Unei clase de felii de portocală
Te voi îmbrăca în coajă de ananas
Și felii de kiwi
Îmi voi expune sentimentele
În sos de roșii
Timpul îl vom unge
Pe pâine prăjită
Ca să se topească
Vom asista rușinați
Cum cartofii
Se decojesc de tot
Vom naviga pe râuri de lapte
Și vom plonja în iaurt
Vom picta cu spaghetti
Sau vom vâna boabe de porumb
Transformate în Pokemoni
Vom smulge de pe ceapă
Foaie cu foaie
Peștii îi vom crește
Într-un jeleu de lămâie
Din macarons vom face flori
Iar coaja de banană
O vom călca împreună
Vom înrăma
Bucăți mari, fierte, de jambon
Și vom asculta la căști
Previziuni din zațul de cafea
Vom media disputele
Dintre gumele de mestecat
Vom crea rochii de prosciutto
Și vom învăța să facem surf
Pe valuri reci de înghețată
Vom face conversații
De pe care nu va lipsi muștarul
Ne vom șterge pe mâini
Cu glazură de gogoașă
Și ne vom sorbi lacrimile
Din zeamă de struguri
Ne vom rătăci
Printre boabe de orez
Iar pepenele ne va învălui
În fum roșu
Vom juca tenis
Cu un gălbenuș de ouă
Vom duce la culcare
O duzină de cartofi prăjiți
Îți voi descoperi perle
În păstaia de fasole
Ne vom odihni pe chifle
Învelindu-ne cu pandișpan
Vom face cu ochiul
Ciorbei înfierbântate
Vom pune pe șevalet
Gem și ciocolată
Îți voi face perfuzie
Cu suc de morcovi
Vom abuza felii de pizza
Și vom transforma măslina
Într-un colac de salvare
Din frișcă vom construi
Săgețile lui Cupidon
Orele le vom scufunda
În budinca de lapte cu griș
Din chipsuri vom face
Aripi de înger
Vom asculta cum bate
Inima căpșunei
Vom croi din salată
Paltoane pentru la iarnă
Ne vom tolăni pe-o prăjitură
Vom fi tot timpul înarmați
Cu o trusă de cârnați
Mă voi transforma într-un homar
Și-ți voi dărui un colier de eclere
Cu mâini albe de orez
Și ochi oblici de chinez
Ne vom clăti în sos de soia
Frigiderul nostru va deschide ușa
Către o altă galaxie
Din mâna noastră hot-dogii
Vor zbura liberi spre ceruri
Cu aripi din șervețele de hârtie
Fericirea noastră va fi ornată
Cu bombonele colorate
Vom face dușuri răcoritoare
În apă tonică cu presiune
Frișca mea va sorbi din spuma ta
Vom duce la bătător
Covoare de clătite
Vom face un altar
Puiului la rotisor
Vom tricota cu vene de pui
Puloverașe de șuncă
Te voi machia
Cu ciocolată amară
Ne vom privi în ouă ochiuri
Vom construi o viață trainică
Din cărămizi groase de napolitană
Dar ne vom hrăni iubirea sănătos
Doar cu fibre, fructe și legume

37 Dansul fără cuvinte

Știi că nu pot să mă uit direct la tine

Așa că dacă-mi dai voie să te privesc
Am să-mi pun ochelarii de la eclipsă
Și dacă-mi îngădui
Am să îți îmbrățișez strâns genunchii
Am să iau o șuviță de a ta udă
Și-am să mă joc transversal
Ornând în diverse moduri fruntea ta
Am să schițez mai multe arii și segmente
Destinate sistematic sărutului
Aplicat, cu studiu prealabil, pe fața ta
Am să-ți mângâi ușor părul
Făcând piepten din mâna mea
Am să fac trasee turistice
Montane, cu cabane, pe coapsa ta
Am să te încălzesc cu palton din umbra mea
Îți voi spăla atent părul
Cu apă scăldată la lună
Am să stau întotdeauna în fața ta
De partea cealaltă a mesei
Pe care am să o strivesc
Apropiindu-mă de aura ta
Am să-ți privesc mâinile
Până orbesc
Și jocul degetelor
Am să analizez destinul
După configurația alunițelor tale
Am să-ți vorbesc prin vis
Și am să las soarele să-ți lumineze
Chipul ocrotit de apă
Am să cuceresc pentru tine canapeaua
Și am să-ți pictez obrajii cu muzică
Am să scriu te iubesc
Pe toate sacoșele
Cu care ai să mă trimiți la piață
O să facem nuntă tuturor atomilor
Ce ne alcătuiesc
Îi facem perechi, câte unul de la mine
Și unul de la tine
O să te îmbrac într-o rochie roșie
Și am să te întind
Unde iarba-i mai verde
Am să pescuiesc numai peștișori aurii
Care să ne împlinească dorințe
Ne vom bucura împreună
În momentele plictisitoare
Te voi pândi în albul cearșafului
Când te trezești reflectată
Îți voi lua plămânii în palme
Și vom respira împreună
Vom privi vertical la orizont
Vom fi drăguți unul cu altul
Și nu ne vom devora
Vom face pluta împreună, în derivă
În loc de cuvinte îți voi da mesaje flori
Mirosul lor te va înfiora
Ne vom atinge capetele
Învelite în spumă ușoară
Vom dansa în apă
Te voi veghea când vei trece strada
Te voi săruta în public
În mulțimea de siluete în alb-negru
Când va fi să sari
Te voi ține de mână
Am să-ți colorez umbra
Îți voi orna ochii cu petale
Voi face piciorului tău
Un cult cu de toate, cu altar
Ne vom petrece noaptea în muzee
Și vom căuta tablouri cu apă
În care să înotăm
Vom cultiva mulți bujori
Vom privi la lebede albe
Vom auzi cum plutesc norii
O să stăm doar la lumina lămpii
În semiobscuritate
Și o să inventăm parole
Am să alerg cu tine în brațe
Și am să te duc pe creastă
Sus unde e zăpadă, ca să putem vorbi
Am să te spăl pe spate
Am să îți leg părul
Și o să-ți trag la rochie fermoarul
Ne vom privi intens la stop la roșu
Și noaptea ne vom odihni pe dreapta
O să-ți umflu cu gura
În fiecare zi baloane
Vom planta în fiecare an
Brăduți, iar iarna
Pe nisip vom face
Bulgări de zăpadă
Vom mirosi împreună ceața
Să știi că are gust de ciocolată
Te voi filma în ipostaze
De divă alintată
Vom redenumi stelele
Majoritatea cu numele tău
Te voi căuta prin ecrane
Vitrine sau ferestre
Când ai să lipsești
Și am să caut
Să-mi amintesc ce am gândit
Prima dată când te-am privit
O să fim interesați
De rachete și programul spațial
O să cumpărăm covoare
Multe, pe care o să medităm
Și-o să vorbim și-o să ne îmbrățișăm
Și vom studia fluturi
Cu tenacitatea lui Nabokov
Vom alerga pe câmpuri
Și vom mânca pe jos
Turcește, prin bucătărie
Vom face baie de mulțime
Și vom scandaliza
Trecătorii cuminți de pe trotuar
Vom face din complicat
O imagine așa de simplă
Vom scrie împreună
Cărți cu pesonaje și peisaje noi
Vom fi diferiți
Ne vom tatua și ne vom bate
Doar cu perne roz
Ne vom aștepta la gară
Dimineața-n zori
Vom împărți spații înguste, locuri mici
Ne vom dori în întregime
Ne vom umple casa
Cu flori cât mai mari
Ne vom întreba uimiți de ce
Vom uita că suntem mici
Ne vom striga de la ferestre
Vom împărți un pulover
Vom căuta prin apă
Să ne atingem
Vom învăța dansul mâinilor
Ne vom scrie pe geamuri ude
Vom picta cu mâinile
Tablouri pastelate
Ne vom mușca răutăcios
Vom bâjbâi pe tastatură
Ne vom încurca ciorapii
Și ne vom redescoperi
La un colț dintr-o grădină
Într-o baie cu lumină roșie
Vom plânge și vom încerca
Să vedem cât timp putem
Să nu ne atingem
Ne vom visa și ne vom salva
Ne vom scoate reciproc spinii
Ne vom mângâia
Zgârieturile și rănile
Vom ridica vechilor zei
Câte o statuie
Vom împărți copiilor
Frișcă, fructe, curcubee
Nu ne vom da drumul
Și ne vom înlănțui cu panglici negre
Vom face chiar măscări
În spatele celor cu cămăși scrobite
Ne vom pândi în secret
Ne vom veghea
Și spațiile ni le vom invada
Te voi înveli, ridica, purta
Vom crește împreună
Urmele noastre de transpirație
După noi vor fi, ridicol
Ca niște inimi siropoase
Ne vom strivi și strânge
Vom privi unul la altul
Ca într-o oglindă
Vom stăpâni orașul
De pe acoperișuri
Ne vom șopti cuvinte de dantelă
Ne vom ghici în umbră
Și neîncetat ne vom chema
Vom fi umani
În cel mai nepotrivit moment
Ne vom promite
Vom împărți în două lumea
Vom fi doar noi doi
Iar mai târziu
Vom fi ca două televizoare
Care se uită unul la altul
Când vom privi înapoi

38 Timpul oamenilor

Când ai vopsit lumea în verde

Și mâinile îți sunt mânjite
De atâta culoare
Cineva trebuie să vină să-ți traseze
O linie subțire pe coloană
Care să-ți împartă trupul
În două teritorii
Să vină să-ți presare
Pe coapse, pântec, șolduri
Un pumn de flori roșii
Să-ți spună când să guști
Cu limba colțul gurii
Unde sunt urme de lapte
Să îți spună să lași liber
În vânt chipul și privirea
Să îți întindă mâinile
Vopsite în negru
Înaintea ta și să îți zică stop
Să te facă să deschizi capacul
Ca să te mai uiți odată
Poate ai lăsat ceva printre gunoaie
Să te facă să conștientizezi extazul
Să te arcuiești pe spate
Să-ți cufunzi trupul
Și mai ales mâinile
În apa rece
Să îți șteargă cu mâna gura
De pe fața cu pulbere de stele
Să îți înfășoare chipul
Într-un ștergar răcoros umed
Să îți pună pe cap
O cunună cu flori de argint
Și petale roșii
Să îți ridice mâinile
Ca să cunoști dansul
Să-ți asocieze pielea albă
Cu metalul și zăpada
Să îți înmâneze cuțitul
Printre baloane roz și felii de tort
Să îți întindă mâinile
Ca să te cheme să privești
Cu ochiul cel bun
Ceea ce nu se vede
Să îți modeleze încă o dată capul
Cu două mâini mai pricepute
Să te facă să închizi ochii
În fața oglinzii
Ca să te cunoști mai bine
Să te lase să te întinzi
Cu trupul pe gresia udă
Sau să te ghemuiești gol
Pe mușchiul de sub copacul
Pădurii întunecate
Să te oblige să cari cu tine
O fereastră grea
Ca să privești întocmai lumea
Printr-o peliculă de sticlă
Să îți pună la dispoziție
O umbrelă sub care să renaști
În sfârșit, să îți deschidă
Ochii cei mari pe care-i ai în palmă
Să îți dea părul deoparte
Ca să vezi realitatea
Cocoțată sus pe un televizor
Să facă să-ți crească
Din obraz trandafirul
Să te-nconjoare-n lumea albă
Numai cu broscuțe de hârtie
Colorate-n roșu
Să te facă să visezi doar valuri
Și să te orneze cu picături de apă
Să te facă să te concentrezi
Cu privirea înainte
Chipul uneori însângerat
Să îl donezi ierbii
Să îți îndepărteze de pe obraz crusta
Să te așeze pe transversala veche
Ca să aștepți cuminte
Trenul ce vine din ape
Să îți încordeze mușchii
Să fii una cu patul
Îmbrăcat în falduri albe
Umbre mici să îți fie podoabe
Să îmbrățișezi tandru
Cranii vechi, uscate
Ale unor animale dispărute
Să închizi ochii
Și să asculți tăcerea
Gura să muște din dulceața timpului
Praf din pielea ta
Să se înalțe în sus spre soare
Să crești din iarbă
Să îmbrățișezi pământul
Grâu să îți crească din bărbie
Să cazi din înalt
Și să simți zgomotul înfundat
Să rupi dintr-o revistă ochi
Și să ți-i pui dacă au văzut mai bine
Să îmbrățișezi un trup plin
Fără carne și fără oase
Să mângâi razele cu mâna
Să modelezi în fața ta adevărul
Ca pe un bibelou de sârmă
Să plonjezi în ceață
Să studiezi cu atenție
Geografia mâinii
Să lași instrumentul deoparte
Ca să asculți muzica
Să lași părul
Să-ți crească din pământ
Să te respiri din interior
Să simți pulsul ciutei
Să ții lumina ghemotoc în palmă
Să dărâmi scaune
Și să alergi în haine rupte
Sus pe verticală
Să fii stâncă sau perete
Frânghie sau creangă
Plasă sau spumă
Văl sau petală
Lacrimă sau fum

39 Bătrânul din Varanasi

Uneori mă simt ca bătrânul din Varanasi

Care are așa figură de înțelept cu barba lui
Dar el cutreieră străzi și prezintă o maimuță
Ca cine știe ce curiozitate
Precum eu, rânduri cu imagini jucăușe
Iar tu ai responsabilități
Cum ar fi să verifici bărcile legate și aliniate pe fluviu
Iar eu, încercând să descriu un peisaj
Mă uit la cum se reflectă el în apă
Iar rândurile astea sunt ca boabele de orez
Dintr-un bol alimentar înghețat
Nu pot fi desprinse sau gustate
Ci văzute de la suprafață, prin crusta rece
Nu sunt decât lucrurile lăsate pe o masă
După o întâlnire la o cafea
Unde nu ne-am spus nimic
Zaț, plicuri de zahăr nedesfăcute
Cuburi de gheață, frunzulițe de mentă
Un corn început și un bon mototolit
Resturi date la porumbei
De un copil cu fața pictată a tigru
Rânduri copiate noaptea pe o față de pernă
De pe un geam aburit unde le-am scris cu un deget
Despre tine care dansezi atât de iscusit cu focul
Încredințând prin zâmbet că nu e vreun pericol
Îndeletnicindu-te doar cu cuvinte
Care pot fi tatuate direct pe piele
Rânduri a căror lumină
Este obturată de aripi cu pene
Cu umbre de cuvinte răsfrânte pe ziduri
Mai reale decât cele originale
Ce au doar un schelet de sârmă
Rânduri de mai multe culori
Ce se preling din pete cu prea multă vopsea
Mânjindu-te și amestecându-se
Peste pielea ta albă
Rânduri care ar dori să aibă
Culoarea, zeama fructelor
Întinse pe tăvi în belșug la picioarele tale
Dar sunt ivite într-un colț după o fereastră
Ca o pânză țesută de un păianjen
Tânăr, grăbit, flămând și neexperimentat
Rânduri fără ton, cu cablul tăiat
Al unei cabine roșii
Inutilă, londoneză, de telefon
Asimetrice ca ridurile feței
Înnegrite, murdare, bătrâne, ale unui cerșetor
Ignorând cu bună-știință
Ochii, vocea și mâinile tale
Cu cuvinte ca niște frânghii groase, de cânepă
Cu noduri peste încheieturi fine
Rânduri ce s-ar vrea ca feribotul
Ce traversează marea pe lângă Istanbul
Dar sunt globuri colorate ce ornamentează strada
Într-o seară tristă, pustie, rece, de ajun de sărbătoare
Ce au vrut să fie fire dintr-un buchețel de flori
De câmp lăsat la o fereastră de cameră proaspătă
Ajunse veștejite între timp
De stat prea mult la soare
Rânduri uitate ca niște vișine
Prin pat și găsite dimineața
Stoarse și lipite de piele
Rânduri care alcătuiesc un tort
Ca un bust de om din care poți să tai o felie
Cu cuvinte galbene sau albe
Care pictează o piele foarte brună
Ca foile unei verze, date deoparte
În speranța deșartă de a găsi un cotor dulce
Rânduri ale unui motoraș
Care modelează prin pârghii fine
De deasupra, mușchii feței
Creând la comandă expresii faciale
Adunând cuvinte laolaltă
Iezi albi stând unul în altul
Ca să se încălzească
Rânduri aliniate la start
Care aleargă pe un culoar fiecare
Îmbrăcate în rochii bogate, elegante
Sau firicele de lapte scurse pe masă
Dintr-un pahar de plastic simetric găurit
Colecție de cactuși mici
Puși provizoriu într-un pantof mai vechi
Rânduri care s-au imaginat a fi
Pentru tine cremă ce curge gros, în falduri
Din mașina defectă de înghețată
Sau nori pufoși de vată de zahăr
Strânși între degete
Și suspendați într-un coș de baschet
Plete roz care curg orizontal
Peste câteva trepte
Mânere de piele fină
Ale unui geamantan umplut cu pietre
Cu cuvinte șoptite la o ureche
Modelată jucăuș în formă de inimă
Rânduri din care să transpară
Și silueta mea butucănoasă, îmbrăcată în piei
Lângă stânci de zăpadă și apă înghețată
Și să reflecte atâtea culori
Ca trotuarul ud noaptea
Dar mai ales pe noi
Două pete groase de vopsea așezate pe un soclu
Două ventilatoare față în față
Ce încearcă să țină aprinse lumânările unui sfeșnic

40 Galben ananas

Ce să îți spun
Am fost ca într-o roată uriașă
Care s-a oprit cu noi
În cabina cea mai de sus
De unde puteam să privim orașul
Ceva mai mult timp
Dar eram blocați în dragostea noastră
Tu căscai dar nu a plictis
Ci ca o pisică ce deschide larg botul
Și apoi pleacă mai departe
Eu încercam să par destins
Sprijinit de mașină, cu mâinile în buzunar
Privindu-te îngăduitor
Dar de fapt ascultam valurile
Care se izbeau violent de țărm
Și te priveam cum
La vârsta ta încercai
Să te dai pe un skateboard
Dar de fapt căutai
Ca noi toți, dealtfel
Ceva, grăbită pe străzile înguste
Cu balcoane, rufe și ghivece
Și aveai fața aceea
Cu care ți se ierta orice
Dezorientată, ciufulită, mirată
De iubitoare de urși și elefanți
Dar care ura curcubee
Floricele, panglici și apusuri
 
Ce să îți spun
Am încercat să țin des aprinsă
Lumina în balcon
Ca un îngrijitor de far
Să curăț de scoici
Linia ferată care se strecura sub mare
Iar tu nu încercai decât
Să îmi fixezi niște ornamente
Precum un pictor ce dorește
Să deseneze floricele
Pe crupa unui cal alb
Și scriai pe toate zidurile, în culori
Despre prietenia noastră
Dar mă știi cât de reticent eram eu
Să încalc linia dublă continuă
Să mă întovărășesc în ceață
Sau să pictez cu apă
Ție îți plăcea să faci echilibristică
Să ții concerte printre tractoare
Să îmi întinzi câte un trandafir
Ținându-l la orizontală
Ca pe un lucru oarecare
Iar eu eram ca un dispecer
De magistrale electrice de înaltă tensiune
Neștiind pe ce buton să apăs
Ca să întrerup curentul
Pentru că habar n-aveam
Pe ce stâlp erai urcată
Sau la ce fereastră ești
Desigur că mă așteptai
Așa cum un exponat își așteaptă vizitatorii
Într-un happening sau un performance
Iar eu îți aduceam mereu
Fructe de pădure care nu-ți plăceau
Tu îmi strecurai ușor
Câteva planete în gură
Simțindu-le acut mișcarea
De rotație cât și de revoluție
Și apoi ne uitam a nu știu câta oară
La Star Wars pentru că
Țineam tare amândoi
Să avem ceva comun
Și normal că aveam, de exemplu
Câțiva pași în zăpada aia
Care nici acum nu cred că s-a topit
Câteva petale cu care te ornam
Ofilite într-o carte de călătorii
Sărutul acela pătimaș
Pe care l-am dat amândoi statuii
O poartă de tablă mânjită
În grena și bleumarin
Și câteva fire de păr înnodate
 
Ce să-ți mai spun
Că lacrimile tale lăsau dâre
Colorate pe obraji
Și cantul mâinii tale
Era tot timpul puțin sărat
Și limba un mic animal viu
Iar dragostea noastră
O căram cu noi în pungă
O developam în camere roșii
Și o culcam în cearșafuri albastre
Iar uneori se agăța cu ghearele
Ca o pisică de umerii noștri goi
Și mai era ca un plâns în surdină
Ca o privire ascunsă, aruncată din umbră
Sau ca o geană de lumină
Printre draperii grele
Ca o pictură la colțuri de pereți
Care să mascheze igrasia
Și dacă vrei să-i fixez o culoare
Mai bine nu, dar
O să o pun în lumină galben ananas

41 Sărutul

Cred că un mic glob de Crăciun

Pierdut, se ciocnește gol de fundul craniului meu
Iar scrisul meu îl scrie pe scrisul
Care la rândul său îl scrie pe altul
Și tot așa, ca cel care se gândea pe sine
Că gândește gândul celui care se gândește pe sine
În fine, aș putea să te sărut
Precum pe o fată rătăcită în pădure
Ducând în brațe un pui de vulpe
Iar din păr să-ți răsară niște ierburi
Tămăduitoare pentru capul meu
Să-ți sărut genele coamă de cal alb
Și când deschizi ochii, să degaje
Sclipiri în furtună de paiete
Și să înțeleg brusc reclamele
Colorate chinezești
Și meniul în litere chirilice
Să simt că mă învelesc
Cu foi moi de aluat
Dintr-o brutărie cu făină și ștergaruri albe
Și că trec fără frică podul legănat
Iar rochia ți se despică
În zeci de pene roșii de pasăre exotică
Și că scaunele toate se strâng
Laolaltă într-o îmbrățișare
Și că pot să stau la povești pe o cracă
Cu fata bufniță, scufița roșie și femeia pisică
Și să leg astfel un fir de ață roșie
Între inima mea și a ta
Care să se scurgă în poala mea albă
Și să-ți desenez conturul cu roșu
Iar al meu cu albastru
Pe o hârtie galbenă, lucioasă
Cu care să împachetez sărutul
Să-ți văd chipul și umărul
Insule ale unui trup scufundat în lapte
Fluturi înhămați să-ți conducă brațul
Ca să acordezi corzile vocale din al meu gât
Să ne sărutăm prin lupă
Ca să fim în detaliu tineri
Să ne stropim cu săruturi flora
Să coborâm în acvariu
Tu cu coada de sirenă
Ne sărutăm după ce tu îți dai din față
Cartea aceea în care e povestit timpul
Iar eu pe aceea cu prezentul
Să ne sărutăm galben
Pe un pat cu lenjerie verde
Eu în alb iar tu complet în negru
Să ne apropiem figurile
Și să le potrivim ca roțile zimțate
În fiecare zi să ne schimbăm fizionomia
Punem pe rând alți ochi, alt nas
Altă gură și altă bărbie
Până le rotim pe toate
Și apoi la bătrânețe să mă înmormântez
În manta de mareșal
Pe un scaun, având deasupra o fereastră
Iar tu în falduri romane
Între trei lei, un tigru și un lup
Să nu uităm să ne pictăm sărutul
Pe niște ziduri
Și să îl ornăm cu o coroniță de floricele
Sau cu o pălărie de cireașă
Cu codițe ieșind șic afară
Cu veșminte aurii
Și hrănit bine cu lapte
S-ajungă un sărut masiv, cu cap de taur
Înțelept la care să se închine
Să implore îngeri, balerine
Prințese sau eroi
Să ne sărutăm adormiți
Îmbrățișați peste o masă albastră
Un sărut care să înroșească
Cele două siluete albe
Sau umbre rotitoare, negre
Un sărut fragil, sufocat
Umezit frenetic prin pânză
Apoi servit cu vin roșu și inimă umplută
De însăși sfânta fecioară
Un sărut sculptat în stâncă
Fără ochi dar justificat
De o simplă lacrimă argintie
Sărut de fruct zemos și pârguit
Sau ca o statuie de sfânt
Înveșmântată în jeanși
Dar nu ca un biscuit înmuiat în lapte
Sărutul acesta să fie
Ca o piscină modernă, luminată
Din care să se adape
Toate sălbăticiunile lui Noe
O îmbrățișare de caracatiță
De brațe cauciucate, cu ventuze
De fire colorate care să ne încâlcească
Într-un coșmar dintr-un ghem de lână
Să ne înfingem doar bine pe picioare
Iar de la mijloc în sus
În sărut să ne luptăm ca la rugby
Apoi să sculptăm o inimă comună
Poate din jad alb
Și să așteptăm să se cicatrizeze
Colțurile despicate, însângerate
Ale gurilor noastre îndârjite
Să punem la păstrat într-un ierbar
Vechiul sărut veștejit
Să ducem la adăpat unicornul
Să pictăm peste ridurile noastre
Frunzulițe, flori albastre, roșii
Să ne desenăm mâinile atinse
În culori de suflet de curcubeu
Să lipim scaunele și ceștile noastre
Să nu se mai desprindă
Să imortalizăm sărutul într-un concept
Sau să-l încadrăm în rame
Să-l ghidăm cu vâsla pe cursul apei
Să-l călărim strâns prin nori
Să nu ne devoreze
Să-l dosim ca pe un cal alb
După o fereastră
Și să privească în fiecare dimineață
Răsăritul soarelui peste casele albe
Sau să riscăm și să-l lăsăm liber
Să se ducă să moară nu știu unde
Acolo unde mor muștele bătrâne

42 Pe plajă la nudiști

Pe plajă la nudiști nu prea e lume

Sunt câțiva oameni 
Pâini rumenite şi ademenitoare de la brutărie
Unii, nemișcați privesc în zare
Văd dincolo de linia fină 
Ce desparte lumile albastre
Alții stau cu ochii închiși 
Lăsând valurile de apă şi aer ale mării 
Să descarce de stridențe şi culori
Permițând atmosferei
Să fie fundamental goală
Pe plajă la nudiști 
E liniște, mai puțină joacă
Mișcările agale permit mării
Să-i cuprindă pe toți într-o îmbrățișare
Lângă plase de pescari şi bărci uzate
Pielea e mai aspră
Acoperită de crustă de nisip şi sare
Miroase un pic a alge
Chipurile sunt bătute-n riduri
De vânt bătrân şi soare
Corpul cu cele neascunse
Este al unei sălbăticiuni
Ieșită chiar atunci din mare
Pielea e a unei frunze
Netedă, groasă, lucioasă, amară
Ochii sunt semi-închiși
Acceptând o galeşă lumină
Buzele întredeschis crăpate
Îngână şoapta valului
Ce din adâncuri de timp vine
Când fericiți şi goi
Umblau copiii mării
Pe plajă la nudiști
Corpurile zac în toropeală şi uitare
Lumina, soarele şi vântul
Sarea, apa şi nisipul
Răpesc pielii ațâțătoarea excitare
Femei cu trup întins
Vibrând ca un elastic 
Cu sâni de apă, transparenți
Care găzduiesc, nespus, o lacrimă
Acoperite-s toate de singurătăți
Înveşmântate în amintiri
Regrete, nostalgii, trecut
Întrebări puse fără rost
Pe plajă la nudiști
Bărbați goliți de sentimentul
Iubirii prea mare către sine
De vanități, orgolii cu cravată
De setea de soarele rece al puterii
Copii naivi, de joacă
În țărâna din curtea mamei
Păşesc piciorul greu
Lăsând urme grele în nisip
Şiroind apă din părul
Pielii lucioase peste sexul
De copil timid, neputincios
Pe plajă la nudiști 
Stăteam cu ochii pironiți
Peste un punct fix din orizont
Despre care eram convins
Că e un munte 
Al unei mări alpine
Cu nori de spumă de apă de mare
Peste prăpăstii cu avalanșe
De zăpezi de pe timpuri
Când eu cu tine
Aveam trei căi s-alegem
Înapoi pe cărarea nesfârșită
Înainte în zidul alb înșelător
La vale peste hălci şi cruste de lapte
Pe plajă la nudiști
Marea mângâie fără pudoare
Rotunjimi de piele arsă
Răcorind ca apa rece
Din tăul muntelui eclipsei
Unde am escaladat
Şi-am coborât din tău în tău
Şi ne-am protejat de soare
Cu baticuri făcute din tricoul tău
Şi cu ochelari de cinema
Ascultând liniștea păsărilor
În panica eclipsei
Pe plajă la nudiști
Îmi afundam mâinile în nisip
Ca să te scot de sub zăpadă
Şi un bărbat masiv, înalt
Stătea înfipt ca un colos
În nisipul clocotitor
Precum cabanierul de pe muntele sfânt
Care ne făcea semne luminoase
Să ocolim, să nu ne scufundăm
Prea târziu am înțeles
În zăpada capcană
În nisipul vârtej
Pe plajă la nudiști
Ne îndreptăm de umeri
Şi escaladăm valuri
Precum stâncile morții şi nebuniei
Unde săream cu picioarele
Pe bare, sprijiniți de lanțuri
Neştiind pe ce parte aterizez
Înecat în moarte în surpare
Sau cu picioarele țintuite pe cărare
Pe plajă la nudiști
Am urmărit astrologic
Semnele destinului din pielea crăpată
M-am golit de speranțe de nisip
De aşteptări lichide
Trufie arsă de bărbat, teamă sărată
Scoică de minciună şi gheață-n întrebări
Am dat jos costumul pudorii
Am ridicat în vânt zmeul voinței
Am zidit planuri
În castele firave de nisip
Am ridicat noaptea un lampion
În înalt, o luminiță închipuită
Pe care să o vezi doar tu

43 Alerg
Alerg pe caldarâmul umed
Mă strecor printre mașini
Evit spada laser a unui Jedi
Sar un gard și o secundă
Parcă-ți văd chipul la o fereastră
Cu reflexii roșii
Degetul mic apăsând buza de jos
O reclamă îmi strecoară ceva “de Bonheur”
 
Alerg, nu fug, și parcă-mi vin
Adieri de brad, atingeri de lac
Nori ademenindu-mă se-ntind
Un câine tuns mă ceartă-n limba lui
Blocuri albe mă cheamă
S-alerg pe ele-n sus
Sticle goale se rostogolesc cu zgomot
În ritmul pasului meu
Evit flori desenate pe trotuar
Ca să nu le strivesc
Și într-o vitrină într-un acvariu
Îți văd chipul în apă
Cu o șuviță iubindu-ți obrazul
 
Alerg încordat pe acoperișuri
Încerc să rămân pe culoarul pistei
Simt scrâșnind pietriș și zgură
Îmi intră apă în pantofi
Urc trepte, câteva deodată
Sar abrupt peste niște sticlă spartă
Mi se oglindește viteza-n bălți
Și în picioare, pe o bancă
Te văd cu spatele
Cu brațele întinse în lateral
 
Alerg pe un podeț de lemn
Prudent, să nu alunec
Evit să fiu sub artificii
Să îmi cadă cărți în cap
Să tot aud muzică și voci
Alerg pășind îndemânatic pe pietre
Ocolind oamenii din față
Controlând din când în când
Dacă sunt încheiat la nasturi până-n gât
Trăgând cu nesaț aerul
Ca dintr-un trabuc
Alerg în ritm 3D
Partea de sus îmi adie într-o parte
Am grijă să nu cadă
Peste vreun țurțure sau cărămidă
Alerg în cerc pe lângă
Cei care stau în foișor
Și-ți văd ochii
Deși uitasem culoarea lor
Doar ochii, căci gura e acoperită
Iar fruntea de vânt și păr
 
Alerg pe lângă picnicuri
Lângă care nu sunt oameni
Mi se dă s-aleg un măr, o mandarină
Dar n-am timp, alerg
Pe câmpuri neregulate
Lanuri răsturnate
Ca să evit cuiul capcanei
Mi se dă s-aleg
S-alerg prin nisip
Sau să stau să mănânc o înghețată
Între Donald, Tweety
Christos sau pasărea flamingo
Mi se întind flori
Dar alerg în zig zag printre coloane
Un tip sărac, bătrân
Îmi face semn către o pâine
Și alerg peste fântâni arteziene
Evit să mă răcoresc
Alerg pe un pod de bărci
Pe lângă un cal aflat în trap
Printre oameni dansând la un concert
Și erai acolo cu ochii închiși
Sub pleoape de nori roz
 
Și alergam pe lângă apus
Pe lângă lună plină
Evitând capul curcubeului
Pe-o scară, iute, în spirală
Ferindu-mă de lumina de vitralii
Urmărind atent linia dublă și continuă
De pe mijlocul șoselei
Jalonând printre gunoaie
Alergând pe trenuri, pe peroane
Dând colțul străzii, trecând pe zebre
Evitând liniile albe
Dansul, podurile înalte
Sau să las în spate urme
Și iar te văd la câțiva pași de mine
Întoarsă, dar departe
Nu-mi dau seama
Dacă zâmbești sau doar privești
 
Semne mă imploră să m-opresc
Mușchiul pietrei îmi indică
Alerg în sens greșit
Dar printre copaci e un soare
Alerg, și sus, băieții, în hamace
Suspendați peste prăpastie
Își râd de mine
Și parcă îți văd silueta în umbră
Într-o ușă, neclar, întinzându-mi cartea
Deschisă, din ea zburând confetti
 
Alerg și încerc o scurtătură
Dar sunt garduri și tufișuri
Geamuri, multă apă
Și de sus o umbrelă roșie sau neagră
Se închide, se desface
Un bătrân mă privește
De după o perdea cu neîncredere
Las totuși dâre în urmă
De lumini de stopuri de mașini
Urc o cărare arsă
Dincolo nu știu ce e
Doar tu pe o scară
Pe o aripă de avion
Suspendându-ți gesturi
Privind în gol fără tulburare
 
Și gata, nu mai pot să scriu
Dar alerg și asta n-are însemnătate
Nu e sens, metaforă, depresie, chin, artă
Nu e căutare, așteptare, mesaj, stare

44 De fapt totu-i doar muzică

Ascult muzică și beau o bere

Scriu o poezie și mă gândesc la tine
De fapt
Mă gândesc la tine, beau o bere
Ascult muzică și scriu o poezie
De fapt
Nici nu știu ce muzică îți place
Căci ești toată muzică
Note ca păsărele pe un portativ cam strict
Mâini cu degete încordate în acorduri
Timbrul vocii ca un fel de stare
Vocea care te însoțește și insistă
Și-ți dovedește că nu ești singur
Ca Mary Blige în One
Care bate din picior și strigă
Că dragostea-i un templu
Că asta-i tot ce ai
Și când ascultam aceasta am știut
Mai demult, că Mary îmi spunea
Că trebuie să caut frumosul mai departe
Sau vocea ușoară a lui Bono
Ca un pas lin sau o plimbare
Din Miss Sarajevo
Copile inocente din orașul sfârșitului
Neîncrezătoare în orice frumusețe
Și vocea titanului
Ca o mână care liniștește pe frunte
Dragoste pe pleoape
Mângâiere și zâmbet
Peste spaimă, explozii și moarte
Vocea lor și vocea ta
Chipul tău și chipul ei
Acea fată umbră cu chip frumos
Pângărită în infern
Care se simțea ușurată
Că nu mai avea corp, cuvinte
Țară, casă sau părinți
Speranță, viață sau iubire
Unde erai tu la suflet s-o pansezi…
Și mă gândesc la tine, da
Și ascult House of the Rising Sun
Cântec de despărțire, nostalgie
De oameni și-o etapă
Ascult și îmi amintesc
Cum lăsam totul în urmă
Cu înduioșare, tristețe, gravitate
Un oraș și ostașii lui
Puținii ostași ai cuvintelor
Care luptau în bătălia surdă
Pentru viața lor ce încăpea într-o limbă
Și știu că tu ai fi luptat ca ei
N-ai fi avut ezitări, din prima clipă
Și-ai fi știut
Că limba e soră cu demnitatea
Că puterea e frate cu lașitatea
Și ascult Cats in the Cradle
Și ascult neputința și îndârjirea
De a explica inexplicabilul
Unui copil devenit brusc adult
Când adultul nu știe de-i mai breaz ca un copil
Și-ai fi fost la fel de înspăimântată
Mută și neputincioasă
Dar poate vocea, ochii, știu și eu…
Dar lasă asta
Căci nu știu dacă suporți
Să asculți la nesfârșit și obsesiv
Cu furie Tostaky
Cu volumul îndrăcit
Urlând din gâtlej nedreptatea
Râcâind cu unghia, cu tâmpla
În disonanța deranjantă a chitarei
În nesimțirea agitată
Amintiri înecate-n bere
De umbre și frați
Negri cu umbră-n glugă
Roșii la sânge
Batjocorind, stricând
Scuipând și blestemând
Luptând pentru unele
Idealuri visate sau închipuite
Simțind gustul metalic și sărat
Al înfrângerii și al trădării
Al unor frați de steag
Stâlpii zilei de ieri
Bărbați în piele de cuvinte azi
Dar iată că mai duc o luptă
Cu mine însumi, cu fantasme
Vise, slăbiciuni, obsesii
Crize, răsuciri, foc dar și apă
Vânt, arșiță dar și ploaie-n înserare
Si rien ne bouge
Psihedelice înfruntări
Cu gândurile și cu hârtia
La moralite est la mort dans l’ete
Mâ gândesc la tine
Și scriu această poezie
Împiedicată, dezarticulată
Cu cuvinte roșii, aruncate
Izvorâte din gândurile albastre
Împăcat căci La nuit je mens
Fericit ca un apicultor
Care a cules splendori
Dar a murit de multe ori
Înțepat ca acel tată de mii de ori
Pentru copii și cei ce se bucură de flori
Și iar am trecut o noapte, un pod, singur
Am ascultat Chasing Cars
Rise Above This și Nada Surf
Și mi-am lăsat coșurile să crească
Într-o nouă pubertate
Dar în seara asta sunt obosit
Și îmi cântă Lou Reed Perfect Day
Îmi îndrept subtil gândurile spre culcare
Ca să nu ascult până la capăt
Un Hey There Delilah
Să mă întreb peste atâta
Spațiu și timp între noi
What you do to me…

45 Pepene galben și înghețată

Trenul acela mă aducea spre tine

Precum cărarea de lungă despărțire
Care ne împingea, noi încă stând
Venind de la Pietrele Doamnei
Unde am încercat
Să ne alinăm, să ne amânăm
Să ne promitem că rezistăm
 
Încă din orașul de sub soare
În care s-au plămădit obrajii tăi
Am zis că te miros
Dar nu era decât brațul
Mic, puternic, traversat de vine
Aspru, ars, al celui ambițios și furios
 
Dar din pădure încă
Am adulmecat ciuta
Și am încercat să-i întind frunze
Ca la grădina zoologică, prin gard
Dar căprioara, doar când vrea ea, apare
Sau așa știam, credeam
Dar nu te-am mai văzut de-atâta
Că ai devenit parcă imensă
Cât un oraș, care nu a fost
Niciodată un oraș ci exclusiv o stare
Un miros, un gust, o boare
Și basta, toată lumea știe de care
 
Și iată că în gară
Mi-e frică să pun piciorul pe scară
Să nu mi-l afund
Precum capul, odinioară, într-o poală
Și acolo, pe peron
Era o revedere
Dar eu simțeam, iarăși, o despărțire
Și o sfârșeală
Și mă întrebam
Ce o să fac pe Copou în deal
Când o să miros iar
Părul tău de fân
Obrajii și fruntea de o întreagă
Grădină Botanică
Pielea ta de alune de pădure
Că jos la Fundație
Iar o să-ți simt înlănțuirea de picioare
Și că Parcul iar o să mă ia de mână
Prin târg de căni de lut
În jurul unui Tei
Sprijinit de stâlpi, strâns de vergele
Și că iar scările spre lac
Coboară precum șoldurile tale
Sau că sus, acolo, la Târgșor
Iar o să mă miros
Și n-o să mai vreau să mă spăl o lună
După tine și Zghihara premiată
Iar jos, la Balenă, în Pușkin
O să simt puțin sânge
Și regrete ca după o mușcătură
Și de dovlecei și de prosoape ude
De sărutări luate
Ca să-mi ajungă încă o săptămână
 
Că poate m-aștepți în Nicolina
Acasă la mine
După ce te-am căutat în tot orașul
Că m-așteaptă și Bahluiul
Să fac dus-întors tot drumul
Care până-n Podu Roș el merge
Știind de pe atunci că de fapt nimic nu merge
Că o să mă sufoce nespus Tudorul
Cu apusul de la balconul de cămin
Apus de pepene galben și înghețată
Că în Tătărași, deja
O să mi se taie de picioare
Invadat de buzele tale
De ciuperci de la pădure și de portocale
Și că o să mor acolo căzut lat
În față la Palat
Când o să mă pironească ochii tăi
De o culoare incertă
Ochi copleșitori de salcâm și tei
Of, dragă, de atâta tei
Și de terase, și de jazz
Și de atâtea seri, și de atât de multe
Adaugă tu ce mai vrei…
 
Și la Universitate, deja
Nu pot să mai respir
Tu, orașul, m-ați umplut cu un gol în piept
Și-mi dau drumul greu
Pe lângă CUI, în jos
Pe sub Turnul de Fildeș
Unde nu era bine să treci
Dar am rămas repetent la altceva
 
Iar la Râpa Galbenă
Mai întorc capul oleacă, înapoi
Poate te văd pe Lăpușneanu
Dar văd doar ciorile și orașul
Pe Arcu nu mă uit în sus
Sunt vechi amintiri
Fermentate în alcool
Dar ce să-i faci, orașul
E romantic dar nu e inocent
Ne îmbată rău cu tei
Ne încarcă cu unele lucruri
Pe care nu vrei ca să le iei
 
Acum te încrunți
Și din buze strângi un pic
Îți arunci privirea-n sus
Și cu limba, pulsul aerului iei
Trebuia să ne întâlnim
Vreodată întâmplător
Dar ce să-i faci, orașul nou
Nu e al tău și nici al meu
El aparține tuturor
 
Dar iată că te-am întâlnit
În orașul plin de tei
Căci mirosul e fidel
Cam șaizecișicinci la sută, cică
Și ține laolaltă cu un clei
Buze, ochi, nas, obraji și frunte
Și cică pentru o esență
Cam cinci tone de flori trebuie s-aduni
Ca să facă din cel ce-și amintește
Un gladiator lăsat în arenă doar cu lei

46 Cuvinte vii

Aruncați acum cuvinte

Care să explodeze
Cu zgomot în fața lor
Care să-i strivească
Cu litere groase, mari
Să-i ardă, să-i zdrobească
Care să rupă plase
Cu tăișuri de clește
Cuvinte cu degete căngi
Care să-i apuce, să-i sufoce
Să le zguduie gardurile
Cu cioburi tăioase de cuvinte
Care să li se înfigă în ochi
Cuvinte cu care să treci pasarele
Care să provoace, să înfrunte
Cuvinte cadențate care tropăie
De tobă, trompetă stridentă
Roșu aprins sau negre de infern
Cuvinte care aleargă
Care ocupă, care împing
Dincolo de căști și jambiere
Cuvinte de carne și sânge
Care împung zidul neputinței
Scuturi în fața scuipatului de fum
Cuvinte cu gust de lacrimi
Vărsate după șuturi în burtă
Cuvinte care înconjoară
Unesc, luptă, ridică
Cuvinte cu mască și glugă
Târâte, rânjite, împroșcate
Orfane, sfidând simboluri
Cuvinte care umplu străzi și piețe
Sau unele mai tari, zburate dintr-o praștie
Care escaladează și rezistă
Cuvinte strivite între dinți
Și scuipate în zeamă subțire
Tinere, puternice, înălțate
Cuvinte rare, otrăvite
Care să știe să și tacă
Să smulgă sau să zbiere
Să curgă în șuvoaie
Cuvinte murdare de cenușă
Ca niște statui de morți
Care să înspăimânte
Cuvinte stafii nemișcate
Mărșăluind în tăcere
Aducând spaima uriașă
Cuvinte rug al celor false
Sau far pentru noi speranțe
Cuvinte bășici plescăite
Sau cărămizi într-o movilă
Ce așteaptă grele
Să fie ziduite, rânduite
Cuvinte în culori stridente
Care deranjează buna cuviință
Cuvinte ca niște ghete
Purtate, puturoase, scâlciate
Cuvinte bâtă sau unele dogoritoare
Cuvinte ca niște lăzi stricate
Aruncate-n focul rezistenței
Cuvinte umbre, siluete
Cuvinte fum sau rană
Înlănțuite, strânse, îmbrățișate
Cuvinte în dansul nebuniei
Verzi, cu țepi sau tatuate
Cuvinte cu dinți cariați dar ascuțiți
De stâncă sau de bolovan tare
Cuvinte înstăpânite, răzvrătite
Ca niște pubele răsturnate
În miros de mucegai sau fermentat
Cuvinte steag, negru fluturate
Semne de interzis dărâmate
Cuvinte de pânză de păianjen
Cuvinte ce au scos
Sârma ghimpată, banda de la gură
Puterea și garduri de protecție
Cuvinte în scaun cu rotile, bandajate
Cuvinte ieșite din rând, resetate
Arestate, nesupuse, cuvinte vii
 
Apoi înveliți-vă cu cuvinte moi
Cuvinte mângâietoare, calde
Cuvinte verzi cu miros de iarbă
Sau pline cu sevă crudă de copac
Cuvinte cu gust de portocală, ciocolată
Sau de mătase, de nisip
Răcoritoare ca înghețata de lămâie
Foșnitoare ca frunzele în vânt ușor
Armonioase ca sunetul de violoncel
Cuvinte albastre ca și cerul
Sau ca niște flori de câmp
Cuvinte grațioase precum dansul
Mulate precum catifeaua
Să se strecoare precum apa
Ca vinul de îmbietoare
Unduitoare precum valul
Cuvinte de cafea, de fân
De piele arsă acoperită de sare
Cuvinte ca picătura de rouă
Izvorâte din ochi de zână bună
Cuvinte de zeamă de căpșună
De răsărit dar și de apus de soare
Cuvinte limpezi ca izvorul
Clare precum gheața
De cetină de brad
De sunet de chemare dintr-o scoică
Cuvinte care miros a ceață
A lapte sau a mămăligă
A livadă după ploaie
Cuvinte galbene ca floarea soarelui
Libere și grațioase precum norii
Cuvinte vii care așteaptă liniștite zorii

47 Frică

Când coloana groasă de fum

Cât o tornadă se ridică
Ca un stâlp care susține cerul
Și noi așa fragili suntem sub el
Și se înalță, și-i precum
Degetul gros ridicat ca o avertizare
Și-n jurul lor, cu spaimă
Elicoptere se mișcă în zadar
Ca niște țânțari în soare
Și Amy cântă ceva despre un joc pierdut
 
Când trebuie să intru în pădure
Și verdele acela îmi stă împotrivă
Când valul sau nisipul care absoarbe
Face brusc o mișcare greșită
Și face să te doară așa de tare în piept
Când îți văd privirea aceea serios pierdută
Care pare că nu înțelege nimic sau înțelege tot
Sau că te îneci într-o șosea prea adâncă
De bărcile alea care stau într-o rână
Așteptând veșnic nu știu ce
De graffiti cu copaci bătrâni
Și semne arăbești care pot spune orice
De cortul acela portocaliu, prea vesel
Lângă care stai și privești la marea alpină
Atât de ademenitoare cu laptele ei
Și de degetele lui Harry care insistă
Și bate frenetic doar două clape
Amintindu-mi isteric să nu uit ce-i important
 
Și să nu ajung și eu ca tipul acela
Care în restaurant cu un suc în față
Se uita fix la un perete albastru
La multe lucruri ce existau în fața lui
Când apele acelea vechi și puturoase
Erodează de la bază casa noastră
În care nu stă nimeni de ceva veacuri
Și e încă în picioare doar pentru turiști
Sau că luna aceea mare
Se apropie de noi prea mult
Și-mi trădează cu lumina urmele
Făcute în deșert de mine mai demult
Când te visez iar înconjurată doar
De roboți construiți doar de copii deștepți
Când orașul acela frumos de munte
E traversat de acel pârâu
Ce iarăși are numai ape tulburi
Plin de gunoaie și de bârne
Și de trompeta lui Ibrahim ce cântă și acum
Pentru copilul din Beirutul bombardat
 
De mâinile tale care pot fi prea încărcate
De pietre, brățări, lanțuri și inele
De casele cu atâtea amintiri
Pline acum de moloz, mizerii și prostii
De calul acela alb, legat
Cu capul plecat, atât de trist
Încât tu îl linișteai adresându-te doar umbrei
Proiectată pe zidul închisorii
De unde, printre gratii, îl privea stăpânul lui
De sintagma “câine rău”
Al unui stăpân care se vrea bun
Că ai să rămâi suspendată în roata mare
Și nu o să te mai învârți între aceleași sentimente
Sau agățată pe-un perete de o coardă
Blocată de atâtea impresii contradictorii
Că o să-mi dai mesaje
Doar rostite cu gesturi de sub apă
Că iar îl aud pe Bertrand
Strigând dezolat despre ce a făcut
 
Că nu o să fiu acolo
Să te trag când tencuiala lumii cade
Când ți-e frig
Să te învelesc cu o pătură de cuvinte
Să-ți fiu pernă când trenurile tale
Se încing, ard și rămân fără frâne
Să-ți fiu creion când de la atâtea ploi
Toate culorile tale fuzionează
Când de la roșul neon de la reclamă
Riști să te molipsești și tu
Când strada noastră
Va căpăta riduri și pete de piele bătrână
Când n-ai să mai găsești ieșirea
Din curtea blocului ajuns prea rotund
Că nimeni nu va reuși să ghicească
În constelațiile de puncte invizibile de pe obrazul tău
Că iar o ascult pe Mary
Cântând ceva despre un templu, o viață, o…

48 Sincronizare

Eu urmam cărarea
Tu deja coborai valea
Eu îți gustam venirea
Tu nu-mi adulmecai plecarea
Tu arhitectură clară
Eu încă o reflexie cam pală
Eu pisc aspru și stâncos
Tu nor de ceață coborât în jos
Tu simbol chinezesc, mesaj încurcat
Eu partitură prea ușor de descifrat
Tu în cântec trist
Eu în basme cu eroi
Berea mea năclăia asfințitul
Cafeaua ta păta răsăritul
În cer doar balonul meu
Întreba de tine pe zmeul tău
Eu stropeam norii
Tu vopseai deșertul
Eu îmi acordam speranța
La tine orice sunet indica disonanța
Eu pe peron așteptam
Și tu plecai din sala de așteptare
Tu îți alungai umbra
Eu călcam desenul tău pe trotuare
Eu, un val ce mă spărgeam la țărm
Tu vaporul din depărtare
Tu treceai pe lângă mine
În timp ce eu culegeam vreo floare
Eu mă uitam la cer la vreo arătare
Tu, trecând, vedeai o nălucă ce apărea în zare
Tu stăteai cu spatele
În timp ce eu dădeam colțul după vreo clădire mare
 
Eu eram cu ea, tu erai cu el
Tu nu erai ca ea, eu nu eram ca el
Tu nu te întrista, noi doar
Nu ne-am sincronizat defel

49 Floarea din deșert

Am visat că cercetam
Pe ce naiba stau casele lacustre
De ce o tipă în costum de baie
Vrea neapărat să mă ia la bătaie
De ce vreo trei băieți
Nu vor să mă lase
Să ies din tunel afară
De ce am și de ce nu pot
Să desfac brățara verde de la mână
De unde vin în peșteră
Acele raze de lumină
Și tot timpul mă întrebam
De ce naiba caut eu lumină și culoare
Când în deșertul meu a apărut o floare
 
Am visat că cercetam
De ce naiba dorm pe un pat
Pe un cearșaf penibil colorat
De ce nu pot să număr geamuri
De la un zgârie-nor de sticlă
De ce stau să mă holbez aiurea
La artificii cu explozii colorate
De ce podul e atât de lung
Și nu se mai termină
De ce orașul de la depărtare
Așa frumos și luminos
Cu străzile întunecate e așa hidos
De ce au apărut atâtea bărci luminate pe mare
De ce mesaje scrise cu literă mare
Sunt ridicate de baloane colorate
Până sus în zare
Și tot timpul mă întrebam
De ce naiba caut eu lumină și culoare
Când în deșertul meu a apărut o floare
 
Am visat că cercetam
De ce toate poartă păr albastru
De ce mai port încă pijamaua
De ce casele sunt atât de colorate
Cui i se mai adresează
Sfântul de piatră de la catedrală-n poartă
Dacă stânca e mai fericită decât lacul
Cu cine vorbește de fapt trenul
De ce ai nevoie de atâtea lucruri
Ca să îți bei cafeaua
De ce se oferă atâtea flori moarte
Cui folosesc atâtea ornamente pe torturi
De ce nu oglindește fidel luciul apei
De ce scrisul nu e alb pe pagini negre
De ce călugărul e așa prieten cu elefantul
Și tot timpul mă întrebam
De ce naiba caut eu lumină și culoare
Când în deșertul meu a apărut o floare
 
Am visat că eu căutam pe cineva aiurea
Și nu înțelegeam de ce naiba trebuia
Să mănânc încontinuu crenvurști
Să ocolesc tot timpul gardul
De ce cineva era în barcă
Iar eu sus pe cărare
De ce unul e pe dig și celălalt pe mare
De ce nu găsesc o spărtură-n lizieră
Ca să trec din stradă pe pășune
Ce naiba să caut eu pe Machu Picchu
De ce tot timpul cineva îmi apare din spate
Îndepărtându-se agale pe străduțe
De ce tot timpul trebuie să am grijă
Să nu se topească înghețata
Să nu îmi ardă degetele chibritul
De ce tot timpul cineva e cu un balcon mai sus
De ce trebuie să fixez în apă trepiedul
Și să fotografiez zarea, de fapt nimicul
Și tot timpul mă întrebam
De ce naiba caut eu lumină și culoare
Când în deșertul meu a apărut o floare
 
Am visat că cercetam
Ce caut eu pe atâtea câmpuri
De flori de câmp, de rapiță, de maci
De ce fotografiez tot timpul
De ce merg pe jos și nu-mi place bicicleta
De ce în alb și negru viața e mai roz
De ce nu flutur și eu steaguri
De ce e așa de furios vulcanul
De ce mănânc lămâi și atâtea ouă crude
De ce la volan încalc tot timpul banda
De ce mi-e greață de lavandă
Dacă chiar ia cineva în serios farul
De ce îmi stă în gât tot timpul pizza
De câte ori nu pot să-i calculez
Cu pi, aria, lungimea sau sectorul
Și tot timpul mă întrebam
De ce naiba caut eu lumină și culoare
Când în deșertul meu a apărut o floare
 
Am visat că cercetez
Dacă visul meu e în somn sau în stare de trezie
Dacă să aduc floarea în visul destinat mie
Sau dacă să transform deșertul
Într-o lume de culoare și lumină vie
Dacă floarea din deșert, de visul meu ea știe

50 Biletul la control
Nu am, domnule, bilet
Ci doar o hârtiuță cu o poezie
Nici bani de o cafea nu am
Dar pot să-ți citesc în zaț ce scrie
Nu am nici de o țigară
Dar pot să-ți dau să muști din pară
Nu am nici mere ci conuri de brad
Nici telefonul nu-l am la mine
Doar o lanternă ca să mă ajute să nu cad
Nu am la mine șapca
Căci vreau să-mi răcorească vântul fața
Nici geanta nu o am
Port în buzunarul de la piept speranța
Nu-mi place să port la mine nimic seara
Să-mi cereți ceva doar dimineața
Nu-mi zornăie fise ci doar scoici
Nu am în buzunar nici cardul
Ci doar câteva bucăți de roci
Nu, nu am la mine niște cuie
Ci doar crenguțe, în nisip să scriu cu ele
Nici domiciliu în oraș nu am
Am locuințe temporare doar pe stele
Nu, nu îmi cereți să fac pasul
Am în memorie și obicei doar dansul
Da, scuze că nu pot să vă zâmbesc
Doar un rânjet pot să mai schițez
Nu, nu mă deranjează fumul
Doar câteva mirosuri am reușit să memorez
Nu, flori, dragă doamnă, nu pot să vă ofer
Dacă cercetez, câteva frunze cred că eu găsesc
Probabil că în rucsac aș pune câte sunt în cer
Dar am doar buzunare și din ele totul risipesc
Nu am cort ci doar o pelerină
Am lăsat acasă ceața
Mă însoțește vântul și-l țin de mâna fină
Nu am aparat foto, lacrimi sau ochelari de soare
Am încredere că ochii mei disting orice culoare
Voi ziceți că eu nu am clasă
Nu-i nimic, pot să privesc și dincolo de plasă
Da, nu port pantofi, în șlapi îmi port picioarele
Nu am nevoie de umbrelă
Deasupra mea se află numai soarele
Nu port la mine lanțuri ci doar cicatrici
Nu am mâncat vreun covrig azi
Ci doar câteva firimituri mai mici
Nu port pe degete inele ci doar unghii netăiate
Nu am la mine nicio carte
Citesc doar inscripții de pe zidurile crăpate
Nu prea am brațe, coapse, sânge
Ci doar pielea întinsă
Nu găsiți la mine nicio minge
Dar pot să joc jocul dacă nu am mâna prinsă
Nu port la gât o cruce ci doar o pană ușoară
Nu sunt plin de praf ci de nisip de astă vară
La haine nu am catarame, nasturi
Ci doar noduri superficiale
Nu am la mine trandafiri ci doar câteva petale
Nici busolă căci mă uit la orizont
Nu am ceas, de timp eu nu țin cont
Nu am pensule căci pot să pictez cu mâna pe pereți
Nu nori ci curcubee pe care voi nu puteți să le vedeți

51 O situație surprinzătoare

Ce chestie, m-am apucat să privesc cerul

Erau nori negri, dar curios, spre noapte
Aveau niște forme jucăuș dansante
 
Îmi cobor privirea și văd ziduri
Dar curios, pe ele se profilau umbre colorate
De păsări în zboruri repetate
 
Mă uit în zare seara și văd blocuri gri
Cu sufragerii anonim luminate
Dar una se aprindea și se stingea intermitent
Dar curios, nu cu avertizări deranjante
 
Urc pe munte și mă învăluie ceața
Pășesc doar pe cărări căutate
Dar curios, când ceața se ridică
Mi se dezvăluie palate
 
Merg prin piața mare și sunt invadat de porumbei
Sufocat, începe inima tare să-mi bată
Dar curios, printre ei un pescăruș
Părea că pe mine mă așteaptă
 
Ce curios, deodată orașul e mai colorat
În lift nu îmi mai e teamă că o să fiu blocat
Soarele sparge mai des norii
Pielea îmi respiră prin toți porii
Nu mai sunt un labirint aleile dintre blocuri
Nu mai sunt surprins că ploaia
Mă prinde prin tot felul de locuri
Parcă are gust și înghețata
Ceața o asociez cu ciocolata
Nu mă mai sperie copacii răsuciți
Sau câini ce pe la colțuri sunt iviți
Umbra nu mă mai surprinde că e mare
Ori curcubeul dublu când apare
 
Te-am căutat prin gări
Dar gările au umbre negre și tu ești albă
Te-am căutat prin noapte
Dar noaptea este surdă și tu ești cântec
Te-am căutat pe poduri
Dar podurile sunt reci și tu ești caldă
Te-am căutat prin trenuri
Dar trenurile se plimbă agitat și tu ești calmă
 
Te-am căutat la munte sau la mare
Dar te-am găsit după un semn ce-n palma ta apare
Mă uitam pe străzi sau pe trotuare
Și-am găsit fibra de la a ta mână, ce tresare
Credeam că te găsesc pe pajiști, prin păduri
Și-am dat peste o mână mică printre pumni mai duri
Te așteptam s-apari prin ploaie sau pe soare
Și-am atins unele degete ca niște tulpini de floare
 
Uite, îți dăruiesc baloane de săpun
Bulgări de zăpadă și-un peisaj nebun
O floarea-soarelui, o pălărie de cow-boy
O săgeată, coardă și-o umbrelă apoi
Coajă de mesteacăn și un colibri mic
Regina de la șah și un loz în plic
Un joben și-o rochie în buline
Dar și-un bilet pentru trenul de mâine

52 Zodia culorii

Cei din zodia culorii, veți fi în prima zi

Ca pasărea care descoperă zorii
Veți sta doar pe frunze albastre
Ciripind vesel la urechile noastre
 
În a doua zi veți fi un mecanism drăguț
Plin de roți albastre, roșii, verzi
Piese mici ce formează un căruț
Zornăind, mai să nu crezi
 
În a treia zi veți fi un înger frumos
Îmbrăcat în falduri galbene, portocalii
Ce anunță veștile coborând în jos
Făcând pe ceilalți să se simtă iar copii
 
În a patra zi, în aer dens și gros
Într-un decor galben-ocru veți merge cu capu-n jos
Pe roți verzi veți părea un biciclist
Care se plimbă într-un mod nonconformist
 
În a cincea zi voi veți dansa
În cerc, dansul pescarilor îl veți lansa
Țopăind voios pe iarba verde
Până când târziu, ritmul în noapte îl veți pierde
 
În a șasea zi, într-un decor maro
Contur neregulat voi veți avea și inima caro
Pătratul va deveni trapez și cercul un triunghi
Tot vă va amuza, de râs veți avea un junghi
 
În a șaptea zi, sub un cer albastru și de pe un scaun la fel
Veți sta să îmbunați pe corbul îmbufnat și cam rebel
Ce nu știe de sunteți cowboy sau indian
Deși de treaba asta încercați să-l lămuriți de-un an
 
În a opta zi veți fi un pepene copt, verde, trosnitor
Acoperit de struguri grei ce vă presează ușor
Dar asta nu e o natură moartă
Fiindcă îi veți anima pe toți să nu aibă această soartă
 
În a noua zi veți alege roșul
Veți ocroti cu mâna și umbrela, coșul
Cu fructe dăruite de zeița grădinii
Având grijă să nu se joace cu ele câinii
 
În a zecea zi veți fi grațioasa balerină
Făcând reverențe cu flori în mâna fină
Zâmbind în lumina verde, albă
Sclipind perla fixată pe a voastră salbă
 
În a unsprezecea zi, în veșminte bleu și violet
Veți sta tolănite pe perne mari precum niște sultane
Servite veți fi de tinere cu un fernet
Veți avea capricii și diferite toane
 
În a douăsprezecea zi nu veți avea vreo formă clară
Veți lăsa pete de culori de vară
La întâmplare ca să sară
Când mușcați într-o doară dintr-o pară
 
În a treisprezecea zi, într-un taior șic
Veți privi într-o vitrină la pălării dintr-un butic
Mai admirați, mai zăboviți un pic
Și apoi plecați fără să luați nimic
 
În a paisprezecea zi, într-o grădină de vară
Unde multă lume petrece într-o seară
Când toată lumea, bleumarin și albastru poartă
Dumneavoastră în alb veți fi sigur admirată

53 Beție

Da tată, am început să beau

Ia uite ce ușor tu ai ghicit
Să inhalez vapori etilici, asta nu mai vreau
Și știi, chestia asta nu se învață din privit
 
Dar ce crezi tu, că beau nevroze vechi
Care au fermentat și au dat în vin?
Că îmi las în vodcă scrum de năzuințe vechi
Sau că îmi pun trei sferturi de ratare
Peste un sfert de gin?
 
Sau ți se pare că beau sânge
Și pe urmă un pahar de lacrimi?
Nu tată, sânge bea cel ce nu poate plânge
Iar lacrimi doar cel ce le stoarce
După ce răspândește patimi
 
Sau tată, ca tine crezi că sorb
Picături sărate de sudoare
Sau plescăit după zeama sau puroiul
Din bătătura zgândărită care doare?
 
Sau nu, tu crezi că încă-s mic
Ești sigur că beau ceva lăptic
Care-mi curge pe la colțuri pe piept și pe bărbie
Că sug cu poftă ouă crude
Pe care mi le dau din milă niște babe surde
Sau că mă apuc să sorb roua din vie
Ori apă tare, grea, prea cunoscută mie
Și că mă delectez cu multă apă de ploaie
Strânsă de tine, cu grijă, în butoaie
 
Nu tată, beau lapte cu fiere
Dar el nu îmbată, căci m-am obișnuit
Să înghit lichide fără miere
Apa pură a vieții eu am mai sorbit
Dar știi că doar o dată de beția aia
Un om, cu adevărat, poate fi lovit
Iar remedii pentru glas degeaba iau
Un nou strigăt sau urlet nu mai pot să dau
Și nu te îmbeți, cel mult ți se înmoaie
Când ți se toarnă aceleași zoaie și o apă de ploaie
 
Știi tată că eu ambrozie nu am gustat
Și nici cu faimă și glorie eu nu m-am îmbătat
Nici cu un suc de mere mult prea fermentat
Sau cu promisiuni deșarte ce unii le-au turnat
 
Nu tată, cu apă dintr-o baltă eu m-am îmbătat
Am stat în genunchi și-am lipăit
Alături de câini jigăriți ce coada și-au săltat
Pe un maidan unde sub cerul liber și-n aer răcorit
Am fost mai liber decât tu vreodată ai devenit

54 Armonie

Lăsați-mă fraților cu buburuze roșii și picături de rouă

Eu mângâi pe stradă gândaci cu crustă neagră
Și alte vietăți de care nu vă place vouă
Să mă lăsați cu curcubee și fețe însorite
Când eu aștept norul compact și rece
Ce aduce furtuni cu case și mașini trântite
Mai ducă-se pajiști verzi cu doi copaci și o bovină
Pentru că îmi place să alerg și să-mi rup glezne
Pe câmp cu pietre sau în peisaje rase de câte o mină
Vreau fraților să mă lăsați cu apele turcoaz în care-i greu să crezi
Căci eu vreau să mă scufund în apă tulbure
Plină de pește mort și salată de alge verzi
Mă plictisesc, măi, răsărituri și apusuri
Peste lumea râncedă, de culoare verde
Când pentru mine luna sângerie
Este tot ce ochiul plictisit mai crede
Mă îngrozesc, măi oameni
Cascade micționate peste bălți și stânci abrupte
Căci eu vreau să privesc deșerturi
Peste care merg oameni cu piele crăpată, buze rupte
Chiar sunt sătul de ale voastre mări alpine
În peșteri și hăuri umede și întunecoase
Vreau să înaintez cu unghii și să aștept
Să încerc niscaiva bălmăjeli divine
Hai să mă lăsați cu biciclete roșii pe drumuri cu cetină de brad
Vreau să alerg printre scaieți și spini
Până când îmi sfâșii pielea și în sânge cad
Mai duceți-vă cu muzica voastră bună cu un ritm plictisitor
Nu vreau armonii și sunet
Ci tunet și răcnet peste urechi, gâtlejuri care dor
Să mă lăsați cu baloane colorate, copii și păpădii
Vreau să îmi frec haina, pielea
De bătrâni murdari, boschetari și băbătii
Nu mă interesează orașele voastre colorate, pitorești
Ci cartierele murdare și multe sate grotești
Hai, gata cu stele, flori și păsărele
Vreau să văd mai mult noroi
Să aud scrâșnet, s-adulmec mirosuri grele

55 Sfaturi de o viață

Da tată, știu
Când voi face baloane colorate de săpun
Voi sufla ușor și le voi face mari
Nu le voi lăsa ca să se spargă
Dacă vrei tu, da, voi înălța și zmee
Le voi dirija atentă, din încheietură
Precum notele pe-o partitură
Când voi vedea fata mică, îmbufnată
Și bunicul ei stând pe o bancă
Am să mă așez între ei, la mijloc
Ca nimic să nu-i despartă
 
Da, sigur, am să stau numai în case trainice, de piatră
Cu trotuare, ziduri, tot de piatră
Căci piatra îmi va păstra amintirea
Normal că voi avea grijă când voi trece podul
Cel mare, lung, semeț, de fier
Da, știu că el e mai mereu în ceață
Da, tată, voi avea tot timpul în vedere
Farul de la țărm când navighez pe mare
Mai ales când ea e calmă
Când voi fi singură, pe stradă, noaptea
Voi intra în prima dugheană cu lumină
Să-mi amintesc de ultima noastră cină
La vamă voi avea tot timpul grijă
Ca să plătesc obolul, ca preț pentru vreo vină
Când am să scriu, am să privesc
Din când în când în urmă
Normal, oglinda tot timpul am să o șterg
Ca să mă văd bine, clar, să știu unde pot să merg
Iar când am să aștept în ploaie
Nu voi uita să deschid umbrela
 
Promit, tată, că voi construi doar trainic
Într-un stil original, modern
Și voi purta tot timpul pălărie
Și-o să mă protejez mereu
De căldura ce-o să fie
Da, am să vizitez și țări
Dar și tainicele mele ascunzișuri
O să îmi croiesc cărări
Dacă mi se impun ocolișuri
 
Da, tată, nu voi permite
Să fiu luată de vârtejuri
Dar îmi voi scălda trupul în mare
Mă voi tăvăli între scoici, nisip și sare
Nu mă voi ghemui
Decât lângă un copac sau stâncă
Să le împrumut tăria
Și voi oferi o mână
Tuturor celor care nu și-au piedut copilăria
Da, mă voi bucura nu doar de destinație
Ci și de drum, de peisaje dintr-o altă stație
Promit că nu voi sta între uși
Și voi ști tot timpul unde e ieșirea
Nu voi accepta în veci tăcerea și orbirea
Nu, tată, nu voi eșua la mal
Voi cere și voi da îmbrățișarea
Voi avea acoperite degete de rouă
Voi țopăi pe pajiști și voi sări în iarbă
Da, sigur, voi aștepta cu calm furtuna
O voi înfrunta și nu-mi voi pierde urma
În ape limpezi și curate
Îmi voi clăti fruntea, părul
Promit să îmi dau tot timpul
De pe față și ochi, vălul
Să stau doar la o fereastră mare, înaltă
Ca să îmi văd viitorul
Da, tată, nu voi dansa cu umbre
Dansuri demult pierdute
Pământul niciunui idol
Nu se va apleca spre a mă săruta pe frunte
 
Promit tată, da, să nu slujesc furnale
Ci lacul, trunchiul, iarba moale
Da, tată, voi merge pe străzi și pe trotuare
Dar nu tiptil ci repede și făcând zgomot mare
Nu, nu mă voi lua după semne
Ci doar după vreunul de pe piele, care doare
Nici după vise
Nici chiar după cel care arată că iubirea moare
 
Da, tată, voi cânta cu voce tare, cum mă știi
Să se audă cât mai departe
Voi dansa mereu, voi face reverențe
Mă știi, că spectatori
Îmi ajung doi ursuleți de pluș îmbrăcați în zdrențe
Da, voi exersa și cu șotronul
Și am să mă strădui
Cu toată neîndemânarea mea
Să ating ultimul cerc unde se împlinește omul
 
Da, tată, promit că mă voi uita și prin copaci
După perușul mic, scăpat
Îl voi găsi, îl voi hrăni și îi voi șopti
Că și eu din colivie am evadat
Promit că din cînd în când, pe stradă
Când voi găsi vreun colț întunecos
Am să aprind o candelă
Nu pentru morți ci pentru a fi și el în lumină
 
Da, tată, când voi coborî în gări
Mă voi opri doar o secundă
Pentru mine, nu ca să privesc în urmă
Iar când am să cad pe gheață
Promit că mă voi ridica, desigur
Dar iartă-mă încă o dată:
Cu un scrâșnet din dinți și cu un rânjet pe față
 
Ia să vedem, ce-ți mai promit eu tată:
Că voi urma tot timpul firul
Și voi evita pe cele paralele
Că spectator voi sta o clipă
Când toate trec pe lângă gândurile mele
Că voi pune mâna să împing cu alții roata
Dacă aceasta e prea mare
Că voi privi cu dor la lună
Dar mă voi lăsa călăuzită și de soare
Că voi avea grijă după ploaie
Să nu cumva să strivesc melcul
Că îmi voi îndrepta umerii
Atunci când bate vântul serii
Că nu împart cu nimeni mărul
Nici dacă-i bun, nici dacă-i otrăvit
Că nu voi sta să aștept cavalerul
Voi deschide ochii până când el se va fi ivit
Că nu voi sări deodată multe trepte
Și că voi fi fericită dimineața
Că voi avea grijă cu tangoul
Căci poate s-apară și cuțitul
Și asta schimbă viața
 
Da, tată, voi lăsa tot timpul
Pahare pe jumătate pline
Voi fi mereu în echilibru
Voi asculta și inima
Dacă ea zice că e bine
La fel, îmi voi asculta și umbra
Să văd ce părere are
Fii fără grijă tată, voi fi atentă
Când voi coborî din tren
Voi spune adevărul și din ochi
Nu mă voi lăsa ghidată doar de reguli vechi
Voi încerca tot timpul să îmblânzesc chiar lupul
Voi fi atentă și la semnele pe care le dau cocorii
Nu voi încerca niciodată să întrec timpul
Nu voi simți nisipul din clepsidră prin toți porii
 
Da, tată, voi fi conștientă că leul este rege
Și dacă răgetul lui îl voi asculta o dată
Apoi știu că nimic în viață mie nu-mi va merge
În sfârșit tată, știu, mi-ai spus care mi-e menirea
Dar e grea, tată, partea aceasta cu iubirea

56 Două lumi
Când două lumi se întâlnesc
Din două universuri diferite
Cu toate că probabilitatea
Era greu de calculat de-o minte
(Coincidențe aliniate
Și câte-o întâmplare
Fiind foarte necesare)
Ele creează un cod
Bun pentru comunicare
Și e util și bine
Ca să formeze un loc comun
În care să împărtășească
Experiențe fiecare
 
Dar când cei din lumea cenușie, stearpă
Au început să-i vadă în vis
Pe cei din lumea însorită, colorată
Aceasta a fost de mirare
Au interpretat cum a putut fiecare
Majoritatea apreciind ca o întâmplare
 
Dar când ceilalți, în vis
Părând cumva ghemuiți și chinuiți
Cereau, nici mai mult, nici mai puțin
O atingere, cumva o îmbrățișare
Visul având și o dimensiune tactilă, mare
Mulți s-au întrebat dacă acesta
Poate fi luat în serios
Sau e o glumă, oare
 
Când cei din lumea cenușie, stearpă
Au început, în zori de zi, la ore fixe
Să primească-n vis mesaje de alarmă
De la cei pe care îi știau echilibrați și veseli
În lumea lor însorită, colorată
Flash-uri cu imagini, gemete sau strigăte
Chinuite, rugătoare, disperate
Atunci au realizat că nu e o glumă
Și că o energie telepatică, mentală
Amenință un cod cuminte de comunicare
Și ca revers, fiecare constata
Că acea stare, preexistentă poate
Era contagioasă, însoțită de o durere mare
 
Când apa întâlnește uscatul
Se creează o deltă
Și e grozav și bine
Căci deși uscatul
Nu va fi niciodată apă
Oricât și-ar dori aceasta
Măcar pot împărtăși impresii
Un timp scurt măsurat în ape
Până când delta va seca
Fără vina cuiva
Și în altă parte, undeva, cândva
Cine știe, una nouă vor crea

57 Sunet de lup (Sonată pentru violoncel)

Te știu acolo, discretă siluetă

În umbra camerei solistei
Dominând în întuneric totul
Rezonând nervos din propria ta cutie
Mârâind abia simțit
În frecvențe pe care unii
Le receptează cu tot corpul
Ești o siluetă unduitoare
Pe care o mână prețioasă
Se plimbă pe lac alunecos
Un corp frumos și delicat
Deși pari un obiect uitat
Suport de lenjerie și de dresuri
Plin de praf, șezând în colț
Uitând că ai fost totul
 
Odinioară muzică vibrai
Sub lumini sau soare
Roșiatic, lustruit, tu străluceai
Sprijinit la piept
Strâns între genunchii băiețești
Simțind la gât răsuflarea gurii
Și pe corzi degete subțiri, bătătorite
Făcând o strașnică pereche
 
Instrument de lux purtat pe perne
La baluri cu rochii roz și coronițe
Vibrând în tremur de lac
Condus ferm în tânguiri de lebădă
Prințesă tragică cu glas de om
Tăcând apoi, pustiind suflete, lăsând ochii goi
Lemnul tău fraternizând cu parchetul
Moliciunea ta, cu catifeaua verde a unei rochii, contopită
Chicoteai acut lăsându-te ciupit
Alintat de degete de aur, jucăușe
Te ascundeai în zori de zi
De canapea și ursuleți puzderie de pluș
Șoptind secrete între șosete pe mochete
Într-un mod ghiduș
Iar uneori sub cerul verii
Culcat ca o chitară pe genunchi subțiri
Sprijinind brațe sau un păr bălai
Te încadrai într-un decor urban
Cu pereți graffiti vopsiți în albastru
 
Ce vremuri, tu care în vechime
Erai doar un instrument umil
Ce acompania cu arcușul unei bone
Mâini grațioase ce desenau acorduri de pian
Veșnic al doilea sub a ta solistă
Cu ochi fixați doar în pământ
În timp ce vioara, dreaptă
Spre cer triluri îndrepta
Într-un decor baroc cu falduri grena
Cu lămâi, crini și papagali
Dar în penumbră tu, sfidând gravitația
Poți să te-nalți și să vibrezi și singur
 
Sau tu pe plajă, sobru, în primăvară
Rostind sunet de tăcere, sever, printre picioare goale
Și mângâieri obscene de scoici, nisip și sare
Aduse val de val printre urme neglijente
Instrument pedant care obligi mereu la studiu
Cu părul strâns, buze și privirea încordată
Perfecționând obsesiv un sunet ca o înfloritură
Creând iluzia că muzica
E o artă ce curge delicată tot la vale
Asemenea solistei care de pe podium
Sub coafuri, machiaje, rochii, decoltee
Zâmbește ascunzând pe chip paloarea
 
Domnia ta ai mers la țară
Printre copaci, pe frunze
Sprijinit de garduri printre talgere și acordeoane
Iar în vremuri eroic primitive
Pe covorul ros, printre scrumiere și picioare goale
Printre biciclete, cărți, stative
Peste partituri pătate de mâncare
Firește că ai fost acoperit de flori
Cu buchete colorate peste lemnul tău pătat
Nerecunoscător, deci uneori furios, îndepărtat
Șters, ca un obiect grotesc
Sprijinit într-o doară printre scaune și pantaloni
Și atunci, fără supărare
Solista era propriul instrument
Cu păr rebel și zâmbetul ștrengar
Un instrument carnal ce propulsa
O muzică de flori și fluturi
Și copii urcând pe portativ
Și era fetița de gimnaziu
Cu rochița suflecată
Peste genunchi prea serioși
Atacând cu brațele, arcușul
Precum țăranca fusul cu fir de lână
Era tot timpul ea, copilul, instrumentul
Agățați unul de altul
Într-o triadă aproape sfântă
Iar corpul ei se confunda cu al tău
Mâna pe lemn mângâindu-i șoldul
Iar pe pielea mătăsoasă atingând eclise
 
Doar între cărți nu deveneai decorul
Ci receptacolul pasiv al atâtor stări
Așteptând cuminte cartea
Să își termine rolul
Sprijinit de rafturi lângă un fotoliu
Te văd mic, odinioară
Sprijinind genunchi mici de copil
Încercând cu un sunet firav
Brațelor fragile să le ții isonul
Abandonat în joacă
Unui joc de gheare de pisică
Iar mai târziu, în zorii tinereții
Stând de gardă lângă oglinda frumuseții
Vibrai realist, sobru
Impunând atenția și moralizând tonul
Inspirându-te în muzica ta
Din iarba verde moale
Sau din parchetul lustruit, elastic, tare
Unduindu-te apoi, perfect
Pe curbele șoldurilor și la subțioare
Luând apoi formă solidă
De lemn de instrument, ferm, tare
Revendicând autoritar patul, perna
 
Curge din tine muzica
Precum sucul de lămâi stoarse
Dansând și tu pe poante precum balerina
Sau stând ascuns în cutie, cărat pe spate
Strivind cu sunetul, contorsionând bare
Disonând metalic din unele magazii goale
Făcând din muzică revoltă
O armonie cu păr roșu și pleoape grele
Cu brațe și gambe abundent tatuate
Provocând să te sugrume
Strângând gâtul, corzi cu frenezie
Agresând și capul, ale sale cuie
Sau lovind sunetul de maci zornăitori
Printre scaieți, sub cer albastru
Aliniat la concursuri, anonim
De un zid comun
Fotografiindu-ți corpul mare
Maro sau roșu și clipind din S-uri
Lăsat cam trist la o bătrână
Printre canapele și carpete
Privind la vechi fotografii
Fixate în perete
Sau abandonat periculos
Pe plaje normande, printre bolovani și pietre
 
Instrument ce impui contururi
Ascunzând imperfecțiuni și chipuri
Cuib de aripi, flori și fluturi
Suport de odihnă leneșă, molatecă
Pentru brațe triste, perlate, satinate
Jinduind la un coleg simetric sau pereche
Strângând tineri roată în jurul tău
Spectatori fideli ai vreunui sunet
Cu buze strânse, ochelari și bască
Împrumutând negrul de la un pătrat de șah
Sau scufundat în albul unei rochii
Ca iepurele în pălăria fără fund
 
Acordându-te greoi în sunet scârțâit
Acompaniind tăcerea în așteptarea tensionată
Aliniat simetric între ale tale surate
Cu etichete agățate cu garanții certificate
Izolând un sunet cu a ta grație-n prezență
Ridiculizând chitara, mandolina și lăuta
O pată de sunet, plină
Lângă o siluetă vagă, depărtată, vaporoasă
Frate mai mare al pruncului ivit
De sunet vechi de fiară
Umanizat acum și bun de ocrotit
Îmblânzind apusul într-un lan de grâu
Îndrăznind să interpretezi sub poduri
Întrecând sunetul cu ale valurilor creste
Odihnind o partitură
Îmblânzind muzica în așternut de puf
Armonizând blând, sprijinit de carnea moale
Tresărind într-un fior
Pe pielea tensionată pe o fibră
 
În noapte și praf
Muzica persistă vestind dimineața
După dizarmonii cu sunet de lup
Tu ajuți copacul să-nflorească
În grădina casei vechi
Cu pietre roase și gazon
Ridici fugi greoaie în catedrale goale
Vibrezi la unison cu balerina
Electrizându-ți lemnul de ciorapul fin
Personificând culise în lumini albastre
Încolăcești sunetul vioi
În cozi împletite și greoaie
Luminând terasa, zarea
Înfățișându-te și singur cu un papion
Ocrotind cu muzică și îmbrățișări
Felurite, tensionate vise
Înnobilând și aranjând postura
Limpezind privirea, încurajând hotărârea
Agățând de melc și cuie
Cu panglici, micuții balerini
Șerpuind sunetul pe coama de nisip a unei dune
Temporizând cu fermitate orchestra
Meditând, odihnind, bucurând
Spectatorul și solista
Însoțind și încadrând ținuta
Dând viață proprie degetelor, mâinii
Și tonuri neconforme
În ritmul negru din jazzul colorat
Încălzind sunetul înghețat din iarnă
Transfigurând mâna ca melcul încordat
Întorcând privirea în spirală înapoi
 
Împodobit cu un fular sau cu o voaletă
Luând chip uman îmbrăcat cu o jachetă
Încercând acorduri pe o stradă, nicăieri
Trimițând muzica să întâlnească
Amintirile nostalgice de ieri
Și întâlnindu-le sub falduri
De draperii dintr-un salon șic
Așteptând sunetul, amintirea
Să se retragă odată cu mareea
Coborând câteva trepte către începuturi
Interpretând acorduri vechi
Care au produs odinioară spaimă
Și nu au fost uitate
Astăzi emise demn
Pe scenă, cu claritate și seninătate
Sprijinindu-te de scaunul copilăriei
Iar arcușul de nucul de acasă
Făcând reuniuni apoi, în orașe
În triouri sau cvartete
Ocrotind al său sunet
De vreun vânt înverșunat
Reornându-ți fața cu un ton mai colorat
Înconjurând cu sunetul pădurea
În poiana verde, goală
Trimițând tăcerea și tristețea
Pe autostrada cu sunet și lumini învolburată
În piațeta plină cu oameni și neoane
Pe coridoare de spital și în muzee împietrite
Deci tu, în penumbră
Scutură praful, alungă tăcerea
Nu ești zorzoană, bibelou
Ieși la lumină, ia și zboară
Îngrozește-ne pe toți cu al tău sunet de lup

58 Povești intime din casa mea

(1)
Într-o zi o radieră
A simțit că-i gata
Să-și facă menirea
De a șterge scrisul
Dar creioanele scriau corect
Și nu se lăsau șterse
Dar iată că un creion milos
A luat cu el radiera
Fără să-i pese
Dacă-i șterge cariera
Numai că radierei
Într-o zi i s-a tocit un colț
Și a fost trimisă la refacere
Într-un sertar înalt
Să stea la coacere
Iar acolo a întâlnit
Într-un colț o ascuțitoare
Nu veche dar folosită tare
Radiera a încercat
Să-i mai ascută lama
Cu grija pe care-o face mama
Și a crezut că împreună
Cu el ea face echipă
Și fac treabă bună
Dar iată că creionul
A luat cu el radiera
Ea a mai șters câte-o scrisoare
Și nici un zvon nu mai era
Că ascuțitoarea ar mai fi ascuțit ceva
Cât a mai căutat radiera
Tristă, pe ascuțitoarea
Cu care scrisul completa!
Și căutând-o a aflat
Că de fapt scrisul
Acolo în sertar
În secret creionul rezolva
Ascuțitoarea neputând
Căci lamă ea nu mai avea
 
(2)
A fost odată o lingură de lemn
Care a nimerit într-un sertar
Cu alte linguri mari
Iar rolul ei era
Să le atenționeze când
Aveau rugină sau vreo pată
Și soarta și-o ducea așa
Până când i-a invadat
Un set de lingurițe mici
Dintre care uneia
I-a identificat o pată mică
Dar ea de fapt sclipea
Era de argint și strălucea
Lingura de lemn, săraca
A încercat să țină pasul
Cu clinchetul acelor lingurițe mici
Se mai bălăcea cu ele
În apă, în chiuvetă
Se relaxa la scurgător
Le mai aducea
Din când în când o supă caldă
Iar într-o zi lingurița
Cea de argint, ce strălucea
Fiindcă pata i se vindeca
A invitat-o la o parte
Să-și cerceteze lustrul amândoi
Iar lingura de lemn, săraca
A crezut că după un simplu clinchet
Va deveni și ea de argint
Așa că a început și ea
Să lustruiască a sa patină
Până când lingurița mică
Văzând așa avânt
A râs de ea și a gonit-o
Spunând cu clinchet ferm
Să și-o scoată din gând
Și să nu mai bea atâta supă
Să se ducă în sertar
Să facă la rugină și la pete
Mai departe inventar
Văzând daraveră polonicul
Că linguroiul e murdar de supă
Și petele au luat-o razna
A izgonit degrabă biata lingură
Într-un alt sertar
Deschis, într-adevăr, mai rar
 
(3)
Într-o zi un măr
Ce ședea el singur
A văzut o pară
Ce stătea pe colțul mesei
Gata să-și ia avântul
Iar el a apucat-o
Îndată de codiță
Și mai târziu a întrebat-o
Dacă ea credea că acolo jos
Strivită mai era o pară
Iar ea a răspuns că da
Atât timp cât acea aromă
De fruct, de pară
În gura sau mirosul
Cuiva va persista
Ca o reprezentare clară
 
(4)
De mai mult timp știam
Că cea mai nouă lustră
Destinată la origini
A fi de fapt veioză
Nu prea se simte bine
Legată singură-n tavan
Și că ale ei surate
Au instruit-o bine
Despre viața din înalturi
Cât și despre cea de pe parchet
Așa c-am hotărât
După ce am stat pe gânduri
Să îi redau destinul
Stabilit la începuturi
Să o pun pe noptieră
Nu îmi trebuie multă lumină
Pot să stau și fără
Dar eu nu știam
Că ea mesaje transmitea de-un timp
Către un reșou
Călduros și dolofan
Pe-un ton simplu, diafan
Inevitabilul s-a întâmplat
Veioza și reșoul
Pe undeva prin casă
În loc ascuns ei s-au mutat
Problema e că veiozei
Lampa îi cam fila
Tensiuni mărite
În tavan a suportat
Așa c-am căutat-o
Să îi verific starea
Era evident că jos
Nu își găsea salvarea
Așa că am fixat-o sus
Luând drept lustră iarăși locul
Nedezlipită de reșou
Care cu fidelitate
Îi ținea mereu aprins focul
 
(5)
Aveam odată în bucătărie
Două borcane mici
Unul cu gem și altul cu dulceață
Pe care le-am mâncat, firește
Iar într-o dimineață
Le-am găsit pe masă
Pe cel de gem umplut
Cu un deget de dulceață
Pe cel de dulceață
Umplut cu un deget de gem
Așa că intrigat, cu lingurița
Am golit energic cele două
Lăsând unul pe masă
Celălalt punându-l pe bufet
A doua zi, tot dimineața
Dând de ele în cămară
Împreună, tot cu un deget pline
De dulceață și de gem
În consecință le-am mâncat
Și cu apă, foarte bine le-am spălat
Punându-le apoi în frigider
Dar ce să vezi, a doua zi iar
Erau umplute cu un deget
De dulceață, respectiv de gem
După ce-am analizat
Pe borcanul cu gem vina am dat
Așa că l-am capsat
Doar pe el cu un capac
Și l-am izolat în beci
Gem sau dulceață să nu mai vadă-n veci
Dar într-o zi când am trecut pe-acolo
Borcanul gol, umplut cândva cu gem
Stătea pe raft, iar alături
Celălalt borcan a apărut
Pe care-l credeam dispărut
Era până la vârf umplut
Jumătate cu gem
Jumătate cu dulceață

59 Omul în negru fără chip

Am avut un vis prea straniu

Mă sculam la șase punct
Stând un minut în fund
Făcând ritualice abluțiuni
În ordinea cunoscută strictă
Mâini, dinți, față, brațe, piept
Încheind nasturi de cămașă
La manșeta dreaptă, apoi la stânga
Șoseta dreaptă, șoseta stângă
Apă-n ibric la un deget de buză
Întăi foc mare, apoi foc mic
Două lingurițe și apoi încă șase
Întâi geanta pe scaun cu spătar
Apoi închei șireturi pe taburetul mic
Chem liftul și pe urmă încui ușa
Merg pe lângă bloc și ies pe trotuar
Pe lângă penultima mașină
Aștept în stație lângă același stâlp
Mă urc la vagonul doi, în spate
Cobor la metrou la șapte treizecișicinci
Scot cartela la antepenultima treaptă
Cumpăr batonul de ciocolată
De la același chioșc, de la aceeași fată
Ne zicem că e bună dimineața
Plătesc mereu cu fise
Și mă trezesc
***
Când m-am trezit de dimineață
Mi-am văzut șortul alb
Peste niște picioare atât de slabe
Că nu știam cum să mă ridic
Iar pe cap un prosop aveam
Tare precum un carton
De care încercam să scap
Și gândeam că pot să fac asta
Doar dacă aplec capul mult
Afară niște acoperișuri de țiglă
Îmi clipeau cu subînțeles
Un porumbel gri făcând pe solul
Iar în zare se iveau nori albi
Sau se ițeau munți înzăpeziți
Și mă întrebam dacă se iveau sau se ițeau
Iar acum încercam să număr
De pe o poză cu castelul Eltz
Câte ferestre are
Dar nu înțelegeam dacă să număr
Și ferestrele din acoperișuri
Și mă enerva că dungile
De la șosete erau roșii și albastre
Iar de la adidași doar albastre
Și mă întrebam
Dacă pe tramvaiul de aseară
Stăteau oameni a căror pași
Se auzeau pe tabla din acoperiș
Și eram sigur că toți purtau glugă
Și mă mai irita
Că doamna de aseară
Avea rochia strâmbă
Breteaua de pe umărul drept
Fiind mai scurtă decât breteaua
De pe umărul stâng
Iar femeia din fața mea
De la piscină, era roșcată
Și avea pe spate zeci de alunițe
Care formau constelații
Și nu făceam decât să trasez linii
Și să murmur: Dubhe,
Beta Ursae Majoris, Eta Ursae Majoris
Megrez, Epsilon Ursae Majoris
Și încercam să iau vioara
Să cânt într-o sală goală
Dar mă îngrijora că tavanul se surpa
Peste scaunele din stal
Și că trebuie să fac repede curățenie
Dar pentru aceasta
Trebuie să aduc ajutoare
Așa că am pornit la deal
Luând-o printre jnepeni ascuțiți
Pentru că părea mai scurt
Și alunecam pe iarbă
Dar știam că trebuie să ajung la lac
Cel din vale, unde să mă spăl
Mă iritau pantalonii mei prea scurți
Îi trăgeam în jos știind că
Dacă trag un crac
Atunci se trage și celălalt
Încheiasem sacoul la un nasture
Doar la cel de jos
Reverul îmi părea prea mare
Eram tot îmbrăcat în alb
Și mă temeam de fumul roșu
Din pădurea neagră
Trebuia să-l evit, să-l ocolesc
Înainta încet, nu era vânt
Și am luat repede mașina
Mergeam pe contrasens
Toate erau albe și erau oprite
Iar șoferii se certau de la cămile
Le trăgeau de funii
Trebuia să trec doar pe lângă case
Care aveau flori și mici arcade
La orizont a apărut și soarele
Dar nu știam
Dacă e răsărit sau e apus
O pată cu urme de ploaie pe geam
Dacă reușeam să o șterg
Atunci aflam și ce doreau câinii
Care mă lătrau căci ei
Sigur aveau un program
Atunci am decis să cobor spre plajă
Să mă limpezesc în valuri
Și-am ajuns dar după ce
Am ocolit balustrada
Scărilor ce mă duceau la stânga
Printre căsuțe și alei
Forțând un pic și ocolind
O doamnă tatuată cu flori roșii
Iar acolo le-am văzut
Mă așteptau, eu le știam
Ședeau pe stâncă
Una era nepăsătoare
Aveau ochii închiși și-i era frig
Cealaltă mă privea acuzatoare
Cu păr vâlvoi, cu blugii rupți
Dar am reușit să fug
Și am ajuns lângă o casă
Cu zidul galben, coșcovit
Care avea o ușă joasă
Și o ferestruică, toate roșii
Și avea două burlane
Doar din unul curgea apă
Iar celălalt era uscat
Încercam să-l trag
Să-l ciocănesc, doar să-l desfund
Iar alături, după un grilaj
Stătea bicicleta mea
Dar a strigat femeia
Când am vrut s-o iau
Dar am ajuns la barcă
Și am pornit în larg
Să pescuiesc, cu barcagiul
Și acesta s-a supărat și a strigat
Când am încercat să întind firul
Prin gaura albastră făcută-n nori
Iar pentru aceasta am plecat
La bibliotecă să consult o carte
Avea rafturi foarte înalte
La care am ajuns ușor
Dar au căzut cărți
Din rafturile de jos
Am încercat să le fixez la loc
Dar nu încăpeau defel
Așa că am ieșit la stânga
Pe o ușă de serviciu
Care m-a scos în curte
Iar pe ușa unde era ieșirea
Erau vreo trei inscripții
Verde, negru și albastru de graffiti
Cea verde era ”SPA”
Cea neagră era ”FREE”
Dar cea albastră intriga
Un 3, un P, ceva indescifrabil
Și tot speram că pot
Să deslușesc vreun sens
Am dat într-o parcare subterană
Unde doi tipi dansau
În provocare un parkour
Cu salturi și alergări
Frontal și-n lateral
Ei îmi strigau să degajez
Că vine un marfar
Dar eu simțeam că am timp
Să curăț linia de flori
Scuturate-n vânt
Dintr-un copac exotic
Iar pe peron mă apucam
Să studiez desen de pardoseală
Cu geometrii, cu simetrii
Cu linii și cercuri concentrice
Un fractal imens în gară
Cu infinit mic și infinit mare
Care te ducea într-un tunel
Unde la final te-ntâmpina
Tipul fără chip, cu hanorac și glugă neagră
Învăluit în fum portocaliu
Și iar m-am întors la apă
Care era un lac
Lângă o pădure cu un luminiș
Unde am găsit așa:
O barcă cu o vâslă și o carte
O tobă, un cort și un grătar pe pietre
O mandolină sprijinită
De o buturugă învelită cu un preș
O masă cu o pălărie
Două coșuri, o pătură și-un scaun
Dar am văzut un drum
Ce șerpuia între dealuri
Și pâlcuri de copaci
Iar un copac în zare
Singuratic apărea și dispărea
Era copacul far
Steaua polară a pădurii
Pe urmă am nimerit la bâlci
M-am dat în carusel
Dar mergeam în el invers
Căci îmi păruse că văzusem
Domnul în albastru, cu perciuni
Cu joben înalt și fular alb
Al cărui umbrelă neagră
O găsisem în ploaie abandonată
Pe o zebră dintr-o stradă din oraș
Unde o fetiță chinezoaică
Dusă de mama ei de mână
Spre mine se-ntorcea
Șoptindu-mi un proverb de-al ei
Cu o caracatiță și-un arbore
Care se contorsiona, se răsucea
Și de lângă zid mă mai privi
O tânără cu cămașă albă
Cu dungi negre și pălărie maro
Ce ținea în lesă un cățel
Alb dar cu papion roșu
Și atunci am vrut
Să dau un telefon
De pe un post public
Din acela vechi, ca o cutie, cu disc
Știind că doar de acolo se formează
Numărul acelui specialist
În machete de-avioane cu aripi duble
Am mai întâlnit doi tineri
Care făceau autostopul și voiau la mare
Dar eu voiam zăpadă, munte
Și niște brazi pitici
Sau un lan de porumb
Unde să stau întins
Ca să privesc stele căzătoare
Și-am mai găsit pe caldarâm
O pisică abandonată și plouată
Pe care am dus-o acasă
Cu o mână căutându-mi cheia
Brusc au apărut vreo șase
Iar pisica se făcuse tigru
Dar o doamnă bună, șic
Cu rochie neagră, poșetă, pălăriuță și baghetă
A luat-o ea dându-mi o adresă
Pe care încerc să mi-o amintesc
Iar când am dat să trec prin gang
O balerină repeta
Cu un picior drept iar unul îndoit
Făcea un X iar brațele
Le legăna să zboare
Dar în stradă unii pariau
Că pot să alerge
Mai iute ca săgeata
Slobozită din arc la țintă
Și-apoi mă vedeam la Pisa
Nu la turn ci lângă o apă
Nici nu știam că la Pisa e vreun râu
Iar un puști trăgea de mine
Să îi pun discul
Ca să asculte trompeta
Apoi mă apucă setea
Și-am supt apă dintr-un corn
De la o fântână cu statuie
Corp de bărbat, coadă de pește
De lângă un lac unde
În înserare pluteau lampioane
Pe lângă un mic templu chinezesc
Dar dintr-o dată mi s-a făcut teamă
Că gheața râului unde pășeam
Se va crăpa dintr-o dată
Căci la Moscova gheața se crapă
Iar bisericile ei au turle
De frișcă, lămâie și fistic
Și am mai trecut un pod
Am urmărit tipul fără chip
Iar când am ajuns la zidul
De cărămidă al închisorii
O femeie în negru
Scria cu roșu: ”Departe cu tine”
Doi tineri se priveau prin gard de plasă
Ea înăuntru, el afară
Dar s-au mai și schimbat
Iar un soldat își îmbrățișa
Iubita-n gară, dar ea imponderabilă
Oricum, numai reală nu era
Și-am vrut să mă duc să văd leii
Dar deșertul avea dune cât un munte
Între timp, șoferul meu
Japonez cu mănuși albe
Mă aștepta răbdător sub ploaia străzii
Probabil gândindu-se
La aurora boreală
Pe când eu încercam în savană
Să prind umbrela roșie din vânt
Să joc șotron cu pietricica
Să dau sfaturi norilor
Să joc jocul încrederii
Să mă duc în gări să privesc trenuri
Să văruiesc pereții a cer
Să am consistență de fier
De epavă de vapor, de turn Eiffel
Am mai întâlnit femeia în mov
Care îmi oferea lupul
Apoi omul cu mască, în negru
Care îmi oferea focul
Iar prințesa mongolă
Îmi oferea șoimul
Și-am încercat să caut
Trandafirul presat din carte
Și copacul acela trăsnit de curcubeu
Așa că am pășit într-un tramvai
Portocaliu peste un pod verde
Înzăpezit în interior
Și-am ajuns într-o hală
Unde într-o carte deschisă
Mă aștepta înflorit trandafirul
Și am rupt din carte file
Din care am format bărcuțe
Pe care le-am lansat la apă
Și mi-am luat capul în mâini
Parcă era din aluat
L-am frământat, boțit, trântit, uscat
M-am uitat puțin la ceas
Eram bătrân și nu puteam
Ca să mai urc vreun deal
Am mai privit un pic cerul
M-am mai uitat pe drum în zare
Am așteptat înfrigurat furtuna
Am mai mutat câte-un pion
Mi-am mai făcut cu mâna
Într-un târziu m-am așezat să scriu
Cuvinte galbene, violet, portocalii
Roșii, albastre, verzi
Care ca păsările și-au luat zborul
Adormind chiar la final

60 Călătorie

Când am ajuns la fruntea ta

Era iarnă
Cu zăpadă afânată
Care scârțâia sub pașii mei
O călcam atent
Făcând urme ordonate
Pe linia pielii tale
Din când în când
Mai apărea câte un copac
Negru înghețat, însingurat
Cu țurțuri și cristale
O excrescență a gândurilor tale
Și câte un râu înghețat
Cu pojghiță crăpată
În rețele ce desenau o hartă
Și munți înalți
Cu cărări albe
Ce duceau pe stânci, prea sus
Iar în păduri de brazi
Urme în zăpadă de urs singuratic
Pe care doar tu îl domesticeai
Dezveleau frunze din toamna veche
 
Când am ajuns la ochii tăi
Se făcuse primăvară
Și miroseau a ceață
A pășuni de iarbă mică
Și bolovani de piatră
A cer albastru rece
Și lac adânc abia dezghețat
A vânt rece suflat
Peste flori albe scuturate
A spumă de mare
Sub soare alb, metalic
A lumina dimineții
Peste frunze mici de verde crud
A bălți colorate violet
De la flori de cireș în potop
A suc de tulpină verde
De lalea strivită
 
Când am ajuns la buzele tale
Era deja vară
Și ele erau ca dunele în deșert
Trecând peste străzi drepte
Moderne, îndrăznețe
Iar pe dune și nu pe străzi
Treceau caravane vechi
Urmând tot vechiul drum
Erau ca stâncile de calcar
Ocrotind abrupt
Un golf cu apă de azur
Buza ta de sus
Era plină de sarea mării
Cu fire fine de nisip
Era ca iarba arsă
Cu scaieți colorați, uscați
Buza ta de jos
Mirosea a pește și a alge
Era ca un câmp obscen de maci
Lângă unul prea galben de rapiță
Cu ele striveai boabe crude de struguri
Mozolite de zeamă
De zmeură sau de agude
 
Când am ajuns la obraji
I-am ornat cu boboci portocalii
De Piciorul cocoșului
Pentru farmec și măreție
Iar la urechi
Cu o pereche de Lisianthus violet
Ca să atragi simpatie
Pe bărbie ți-am pus o magnolie albă
Pentru a ta puritate
Iar la gât o iasomie
Ca speranța s-o ții dreaptă
La claviculă, poate un hibiscus
Să-ți dea curaj de mus
Iar umerii, împodobiți
Cu crini peruvieni
De galben auriu
Pentru prieteni și un râs zglobiu
La piept ți-aș da flori de belladonna
Una albă și una roz
Pentru că ești mândră
Precum Antigona
Ca să te feresc de rău
În părul tău
O anemonă se va ivi
Din lacrimile Afroditei o voi plămădi
Păsările paradisului
Îți voi fixa la subsuori
Florile acestea te vor urca la nori
Pe brațe te voi săruta cu margarete
Pentru inocență și răbdare
Și ca să nu ai regrete
Degetele, cu iriși voi orna
Cel mic, cu floare albă
Pentru bunătate
Mijlociul cu cea galbenă
Pentru pasiune
Arătător, cu floare roșie
Pentru înțelepciune
Iar cel mare cu albastră
Pentru a ta speranță
Pe șolduri o camelie ți-aș pune
Una roșie, pentru rafinament se spune
Iară pe pântec, ca o avertizare
O dalie aș pune
Floarea ce a supraviețuit
Care-a trecut printr-o trădare
Lalele roșii în buchet
În mână îți voi da
Dar nu îți spun ce-nseamnă
Iar în cealaltă
Flori de piatră
Ca să ai și pe la toamnă
 
Când voi ajunge-n poala ta
Voi servi o tartă
Cu brânză dulce și merișoare în coniac
Iar pe genunchii tăi
Galette cu mere infuzate
Posset cu lămâie
Voi gusta pe pulpe
Clafoutis cu cireșe
Între omoplați
La talie o prăjitură:
”Mătase franțuzească”
Pe coaste niște trufe
De ciocolată neagră, avocado
Pe șolduri un sorbet
Iară pe coapse
Un mousse de ciocolată
 
Iată geografia ta
Trup de anotimpuri
De floare și desert

61 Dacă îți vin cuvinte

Să nu rostești cuvintele
Căci dacă o faci
Oasele mele se vor lungi atât de mult
Încât cu mâinile îți voi prinde păsări
În frunte îmi va răsări un corn
Care va pulsa veghindu-ți vise
Pielea-mi va căpăta nuanțe albastre
De la atâta cer
Ochii vor avea
Sclipirile stelei
Ce răsare prima-n seară
Părul îmi va arde
De la atâta soare
 
Să nu spui vorbele acelea
Căci dacă o faci
Apele vor inunda pământul
Cutremur vor crea
Vântul ne va sufoca
Vulcanii vor exploda
Sau mai degrabă
Totul se va opri
Nimic nu se va mișca
Voi deveni statuie
Glasul meu se va usca
Tăceri istovitoare ne vor invada
 
Să nu spui cuvinte
Acelea pe care le știm deja
Căci dacă o faci
Prin puterea lor
Uragan de vise
Furtuni de sentimente stranii
Un drum fatal, de neschimbat
Vor provoca, ne va marca
Te voi privi atâta-n ochi
Că ni se vor usca
Vom tăcea atâta timp
Că liniștea ne va durea
Îți voi ține mâna-n pumn
Până când prin piele
Vom pulsa cuvinte-n vene
 
Să eviți să spui ceva
Căci dacă vei spune
Am să încep să adun în palmă
Să strâng cu mâna căuș
Atingeri din părul tău
Mângâieri neîncepute
Cuvinte nerostite
Șoapte nedeslușite
Priviri ocolite
Și câteva din clipele noastre trăite
 
Să nu zici nimic, lasă așa
Căci dacă o faci
Fire de aur din părul tău
Steluțe de pe fruntea ta
Buline roșii de pe obrajii tăi
Gropițe din bărbia ta
Toate învăluite-n vocea ta
Le voi îndesa într-un ventricul
Inima, apoi, să te plăsmuiască iară

62 Amenda de a fi

M-au amendat
că te strângeam prea tare-n brațe
vârtej de membre pe o bancă
iar pe tine pentru buze
că te dădeam așa de mare-n leagăn
să zbori spre-nalte apusuri
iar pe tine pentru plete
că te înecam în vin
crezând în univers al nostru
iar pe tine pentru ochi
că am rămas la tine
s-adulmec miros de ciută
iar pe tine pentru mâini
că am trecut pe roșu
sărind de bariere, interdicții
iar pe tine pentru șolduri
M-au amendat
c-am înotat în lacuri
ca să-ți culeg un nufăr
iar pe tine pentru zâmbet
că te-am dus în loc cu soare
cu flori, copii, cu chiot și viteză
iar pe tine pentru glezne
că am dansat în noapte
pe parchet, în muzică de sfere
iar pe tine pentru râset
că am alergat cu tropot
ca nebunii pe capote
iar pe tine pentru brațe
că ți-am cântat în stradă
arii vestite, serenade tandre
iar pe tine pentru frunte
M-au amendat
că am blocat viața
calea, drumul, circulația
iar pe tine pentru inocență
că numele cu flacără ți-am scris
pe ziduri și clădiri
iar pe tine pentru șoapte
că te-am iubit în parc
în zăpadă, noapte, trosnet de copaci
iar pe tine pentru viață
că spre tine-am alergat
pe calea greșită de umblat
iar pe tine pentru vise
că nu am îndreptat
c-am dat drumul, c-am lăsat
iar pe tine pentru speranțe

63 Delir redundant

Te-am cunoscut de la-nceput

Nu ești, nicicum, o doamnă
Și nu faci curtoazii
Ești doar prezentă lângă mine
Mă-nsoțești dement tot timpul
Te simt aproape, în delir
Dar nu cu răsuflarea
Sau cu aripi fâlfâite
Ci cu repetarea
Redundanța, insistarea
Calmul cu care cereai reluarea
Ușoara picătură în interval absurd
Greutatea ei în același punct
Sonor și forme obsedante
Ritm discordant de-aceeași clapă
Sub deget de pianist nebun
De jazz ca o tortură fină
Mii de alveole de faguri de albine
Tulpini de pătrunjel
Prin găuri mici de plasă
Gândaci în coșul de nuiele
Viermi colcăind sub piatră udă
Față buhăită năpădită de furnici
Puncte negre în bărbie
Piele uscată în călcâie crăpate
Implant de păr văzut de-aproape
Puzderie de țepi de-arici
Mucegai cu pete pe perete
Ierburi printre dale mici de piatră
Duzină de pisoi abia fătați
Unghie scârțâită-n tablă
Sunet de scurtcircuit
Cadă de păr îmbâcsită
Linii țiuite de monitor cardiac
Larve de insecte
Șoapte șâșâite enervante
Apă de mâl și alge lipicioase
Conducte nerase de corali
Purici pe ecran nestins
Mișcări regulate de robot
Zbârnâit înfundat de urechi
Te-am mai întâlnit
Ne-am cunoscut profund
M-ai speriat și m-ai trezit
Și am urlat, sculat în fund
Să nu mai vii
Nu te aștept nicicând
Nu-s pregătit
Ești iad, un monstru
Să mă iei visând

64 Fără metafore astăzi

Pășesc alert, alerg pe străzi

Privesc paltoane de carton 
Fațade scorojite-n zidărie
Mașini de tablă și gunoi
Ca să feresc priviri uitate
Născătoare de dureri
Vase sparte și puroi
Primesc palme de vânt în față
Sfichiuiri de sunet de claxon
Strivesc bătături în tălpi de gumă
Crustă de piele moartă în ciorapi scârboși
Călcând pe pași de-odinioară
De ritm de dans al despărțirii și-al uitării
Deschid buze crăpate de gură uscată
Arzând fizic, dureros
S-absorb aerul putred
Înot, mă înec în vânt
Sunt invadat de aer
Să scap de-un miros amar
De piele acră și urdori dulcege
Strivesc picioare de borduri
Calc strâmb răsucindu-mi glezne
Zdrelesc pielea de garduri ascuțite
Înfing degete umflate în crăpături de zid
Râcâi cu unghii vinete amintiri stricate
Rad furunculi de promisiuni deșarte
Ascult borhot de intestine
Freamăt de șantiere și-utilaje
Horcăit de muribunzi
Râs grohăit de cerșetori bețivi
S-acopăr suspine, șoapte
Infecții în ureche care sparg timpanul
Înfulec lacom din gunoi
Legume putrede, brânză cu viermi
Mucegai verde uns pe pâine
Să-ndepărtez gust sărat
De mare și nisip cu alge
De buze, limbă, salivă și păcat
Sfâșii dezgustat haina colorată
Mergînd prin ploaia rece
Frecându-mă de tablă ruginită, țevi de fier
Să nu mai simt căldura ta
De trup de larvă, vâscos și moale
Îți strivesc numele-ntre dinți
Îl mestec cu măsele cariate
Ți-l slobod din gâtlej cu-un gâlgâit
Îl sorb din bălți cu apă și noroi
Îl urlu și-l trântesc de nori
Și speriat îl chem înapoi

65 Cuvânt, poezie

Ce cuvânt, ce poezie
ca o imagine a ta pot scrie
 
Ce cuvânt, ce poezie
să te-mbrac în ea ca-n rochie să fie
 
Ce cuvânt, ce poezie
poate fi ca zâmbetul din ochi
destinat, a fi văzut, doar mie
 
Ce cuvânt, ce poezie
e ca surâsul tandru
întrezărit o clipă pe chipul tău
cu ochi aprigi de furie
 
Ce cuvânt, ce poezie
este tremurul schimonosit
al gurii, frunții, mâinii
când ți-am jurat, șoptit tăcut
chinul meu, doar ție
 
Ce cuvânt, ce poezie
pot exprima ceea ce
ființa ta, nemărturisit
știind sigur că ea știe
 
Ce cuvânt, ce poezie
este clipa sau durata
care-n lipsa ta
e calea spre neant, spre nebunie
 
Ce cuvânt, ce poezie
este în preajma ta
văl de vrajă-n aburi de beție
 
Ce cuvânt, ce poezie
este chiotul de fericire
al bacantei ce m-a însoțit
în fața ta
trezind pe zeul Bachus
ce dormea în vie
 
Ce cuvânt, ce poezie
este necuprinsul cel creat
de dragoste sau de stupida chimie
 
Ce cuvânt, ce poezie
este munca în sudori
beția de visuri în culori
ale-ndrăgostitului ce se știe
ca un țăran legat de glie
 
Ce cuvânt, ce poezie
ies din vorbe, gesturi
clipiri, surâsuri ce se țes
sentimente ce erump într-o feerie
 
Ce cuvânt, ce poezie
pot reda lumina
ce strălucește astăzi, mâine
în viața mea ghidată
de calcule, iluzii sau prostie
 
Ce cuvânt, ce poezie
poate sta în locul meu, cel ce
pe pielea sau în ochii tăi
poate recrea o-ntreagă geografie
 
Ce cuvânt, ce poezie
ești tu ce cu un bizar capriciu
mă surprinzi, m-aștepți
mă-ntâmpini
cu neașteptată veselie
 
Ce cuvânt, ce poezie
este viața care
plină ochi de tine
este sens și bucurie

66 Să-ți scriu, mamă

Bună mamă,
adică nu, mămico
căci cu mamă ne cinstim
cu toții, cu respect, bunica
nu ți-am adresat niciodată
un cuvânt, de când
te-am părăsit în ziua aceea
19, zi imperfectă
în care am fost ușurat
că durerea aia rece
te-a lăsat în odihnă
de fapt, plecată erai de mult
de când, cu privirea ta
te uitai în jur cu ură
da, asta nu se spune-n filme, cărți
moartea e o luptă crudă
în care, cu gheare
de viață te agăți
și ucizi la rându-ți
oameni dragi
a căror vedere nu-o suporți
 
Bună mamă, știu
nu m-am gândit la tine
ca un fel de apărare
față de-o amintire blândă
a cărei evocare doare
 
De fapt, știi sigur
că te-am purtat cu mine
ascunsă bine ca o sămânță
discretă din prima lună
ce imagine, băiatul tău
să te poarte-n pântec
 
Acum mă doare
că nu pot să-ți readuc chipul
decât ca o străfulgerare
și cel din fotografii
când eram mic
nu mă uitam la tine
căci te știam lângă mine
 
Dar semăn tot cu tine
da mamă, tot încet, greoi
și nici acum nu pot
să compun o propoziție
dar ai fost tu acolo
când a trebuit
să le fac pe cele mai grele
 
Și îți mulțumesc
că mi le-ai oferit pe ele
toate fetele mele
cele de azi
și unele de ieri
care m-au făcut
să mă uit la stele
 
A fost greu până am înțeles
ceea ce e cel mai greu de înțeles
așa că îmi apăreai
tot în același vis
încăpățânată mă făceai să cred
că o boală tristă, un trecut
te-a îndepărtat să te tratezi
și greu îți permiteai
ca să ne revezi
da, niciodată cu un zâmbet
severă, așa cum nu erai tu
în tot felul de pavilioane, stabilimente
garsoniere obscure și apartamente
tristă, cum nu puteai fi tu
 
Așa am învățat că plânsul adevărat
nu e cu lacrimi
că cel aparent e doar forțat
că cel adevărat durează mult
nu disperat
 
Mai am cinci ani
și vârsta ta o fac
atunci o să fim de-o seamă
fiica ta te-a întrecut
și ea mi-a fost o mamă
 
Dar tu, în patruzeci
trăite impetuos, în dans
ai dăruit la toți, frumos
clipe vesele
acțiuni, petreceri, drumeții
glume, râsete
ce ne-au rămas
 
Ia să vedem, ce mai rețin
cursuri, trupe de dans
în ample spectacole coordonai
în laboratoare
specialistă-n apă
presiuni vegheai
miracole clipocitoare tu creai
versuri ample, comice
nu te abțineai, râdeai
cântecele vesele, povești
între plăcinte, ne vrăjeai
și la discuții, povestiri
minunate ore
Doamne, câte dăruiai
 
Da, energică și-n moarte
nu erai tu de n-apăreai
odată m-ai făcut atent
la mustață am scăpat
de-un teribil accident
căci pesemne tu mă protejai
și pe toți trei ne vegheai
 
Odată ți-am văzut și ochii
într-o fată
cu chip frumos și serios
am văzut-o și-am plecat
peste ani ca să-i văd iar
lângă casă, încadrați de-aceeași față
știu ce-ai vrut
dar încăpățânat
nu te-am ascultat
din orgoliu, supărat
ca atunci când puști
cu-o fetiță să vorbesc
tu m-ai forțat
 
După atâția ani îți scriu
deși mormântul
de mult nu l-am vizitat
inconștient, în ființe și lucruri
eu te-am căutat
 
Aș fi vrut să-ți mai povestesc
din povestea mea
deși tu ai croit
o parte din ea
un trecut și-un viitor
pe care, ca o mamă
cred că-l știi deja
 
Și mai știu că ești în ele
în cele mai mici dintre fetele mele
și că pe frate l-ai vegheat
de lângă un Dumnezeu
cu care într-o vreme
prin el m-ai căutat

67 Woodstock

3 zile, muzică, pace, 1970, nemaivăzut, imens, tineri, câmp, pădure, fermă, lac, festival,
concert, plete, bărbi, busturi, 300 mii, scenă, echipă, autorizații, parteneri, susținători, rochii
lungi, fuste largi, hippie, jeans, tricouri, copilași, dans apaș, ciudați, cer albastru, mașini, foc
de tabără, gălăgie, comitatul Sullivan, oameni frumoși, trafic, provizii, pălării, rucsacuri,
ochelari rotunzi, bilete, garduri, corturi, dușuri, toalete, comunicare, social, versuri, ritm,
elicoptere, "Just like a woman", "Let's get stoned", trupe, marijuana, biroul de informații,
halucinații, LSD, camera de sunet, Richie Havens, aplauze, dans, chitare, tamburine, fumat,
mulțime, familie, Joan Baez, protest, noapte, lumini, microfoane, "See me, feel me, touch
me, heal me", rock, hipnotic, chitară electrică, The Who, la agățat, iubire, parinți, dialog,
iad, droguri, revoluție, ființa umană, echilibru, somn, unic, sensul vieții, Mahatma Gandhi,
spiritualitate, întreg, India, respirație, energie, Kundalini Yoga, aer curat, conștiința de sine,
DMT, plexul solar, meditație, fior, Joe Cocker, mâini, robot, mișcări, backing vocals,
dezlănțuire, entuziasm, vânt, furtună, agitație, pături, picioare goale, semnul victoriei, noroi,
duș, goi, fete, tricouri ude, câini, dansul ploii, băltoace, ploaie, sâni, mărgele, bere,
experiență, flori, sex, iarbă, generație, cultură, conviețuire, Kornfeld, datorii, fericire,
frumos, zâmbete, Country Joe, The Fish, rock and soul, psihedelic, tobe, pipă, țigarete, din
mână în mână, Crosby, Stills and Nash, noapte, cântece, Ten Years After, evazați, cabine
telefonice, părinți, figuri, apă, mâncare, medicamente, zonă calamitată, echipe medicale,
corturi, supradoze, gravide, cereri în căsătorie, benzină, ciocate, sufocare, lacrimi, oboseală,
nebuni, cuvinte, ochi sălbatici, mescalină, John Sebastian, perciuni, Arlo Guthrie, Viet Nam,
recolte, lapte, blocaj, dezastru, dealeri, marfă, pădure, progres, piele, baie, săpun în păr,
distracție, atmosferă, trupul uman, prejudecăți, dragoste, chiloți, bărbierit, buni cetățeni,
"Soul Sacrifice", Sly and The Family Stone, noapte, costume strălucitoare, "Higher",
Santana, trompete, voluntari, bucătării, rai, odihnă, prim ajutor, oaie, haznale, păr, Jimi
Hendrix, America, grief, gunoi, mizerie, saltele, conserve, papuci, Michael Wadleigh, foc,
drum, libertate, Woodstock...

68 O întrebare

De când tu ai plecat
mai vreau să pun, nu ție
nouă, o întrebare
 
Toate acele cuvinte nerostite
ar putea avea vreo formă
sau să le-alegem vreo culoare?
 
Într-o altă lume, poate
ochii noștri ar putea fi împreună?
nu privirile, căci ale mele s-ar fi topit în soare
 
Știu, n-a fost nimic
dar căldura palmelor atinse
o fi făcut să răsar-o floare?
 
Când mergeam noi în tăcere
împreună pașii noștri
rosteau șoapte de iubire, oare?
 
Banca pe care-am stat
nerostind nimic, uitându-ne în zare
s-o fi răzbunat ascultând cuvinte de iubire, clare?
 
De când tu ai plecat
mai vreau să pun, nu ție,
nouă, o întrebare
 
Știu, n-a fost nimic
dar putem privi în urmă
ca după o iubire mare?

69 Eu sunt tu

Eu sunt cel care

În liniștea nopții
Călărind furtuna
Spintec văzduhul
Și îl LOVESC
 
Eu sunt cel care
În aburii ceții
Îmbrățișând copacii
Scutur pădurea
Și o RĂSTORN
 
Eu sunt cel care
În liniștea mării
Ridicând valul
Vântur țărmul
Și îl ZDROBESC
 
Eu sunt cel care
În căldura stelei
Însoțind lumina
Orbesc Pământul
Și EXPLODEZ
 
Eu sunt cel care
În universul rece
Împingând cometa
Izbesc planeta
Și o STRIVESC
 
Eu sunt cel care
În subsoluri adânci
Zguduind pământul
Cutremur orașe
Și le PRĂBUȘESC
 
Eu sunt cel care
În cosmosul inert
Prinzând găuri negre
Trag galaxii
Și le RĂSUCESC
 
Eu sunt cel care
În spațiu de întuneric
Aprinzând focul
Distrug lumi întregi
Și le INCENDIEZ

Eu sunt cel care

În strălucirea zilei
Atrăgând norii și vântul
Smulg din rădăcini copacii
Și îi TRÂNTESC
 
Eu sunt cel care
În începutul lumii
Căutând viață
Rostesc cuvântul
Și o CREEZ
 
Eu sunt cel care
În adâncul vieții
Înălțând ființa
Îți îmbrățișez trupul
Și îl IUBESC

70 Ce-mi mai rămâne de făcut femeie?

Ce-mi mai rămâne de făcut femeie

Decât să urc sus pe clădiri
Să mă joc de prost cu zmee
S-ajungă cazul meu la știri

Să uit că am fost miri

Să mă uit în gol de sus
Să beau țuica din clondiri
Din sticlele ce le-am adus
Să privesc valuri ce se strivesc de stânci 
Să mă târăsc-ntre ziduri
Să mă strecor sub pat pe brânci
Să mă retrag la schituri

Să mă rog la norii roșii

Să mă zdrelesc de-o creangă
Să scriu niște povești ca moșii
Să sparg geamuri cu o rangă

Să beau pahare cu alcool

Să disec cadavre în formol
Să mă-nvârt în intersecții
Să trăiesc făcând doar frecții

Să mă plictisesc la ape limpezi

Să înot în râuri repezi
Să urlu la clădiri înalte
Să vizitez nuș-ce palate

Să ies cu proaste cu păr roșu

Să gem în aventuri de-o noapte
Să-l provoc pe unu` să-mi dea borșu`
S-alerg pe câmp să n-aud șoapte

Să desenez picturi obscene

Să stau zeci de nopți la filme
Să mă gândesc să-mi tai din vene
Să-ncerc să urc vreo culme

Să joc baschet și s-arunc la coș

S-antrenez pentru lupte-un câine
Să pariez pentru-un cocoș
Să stau la curse până mâine
S-arunc cu pietre într-un râu
S-alerg, să urlu pe un munte
Să-mi țin amintiri în frâu
S-aștept fire cărunte

Să caut în ceață mori de vânt

Să mă izbesc cu fața de pământ
Să-mi fie greață de flori mov
Să stau la țigancă în alcoov

Să-mi cufund trupul în gheață

Să izbesc mașina din față
Să beau la concerte rock
Să scot oamenii din foc

Să mă cațăr pe o stâncă
Să gonesc pe-autostradă
Să plâng cât lacrimi mai am încă
S-aștept ca durerea să scadă

Să râcâi un copac cu coajă

Să strig că dragostea-i o vrajă
S-alerg ca disperat în noapte
Să planific numai rele fapte

Să te confund prin parcări

Să fac scufundări în mări
Să mă strecor într-un oraș de negri
Să mă fac dresor de tigri

Să merg doar în haine rupte

Să m-apuc de box și lupte
Să fiu la Mekka pelerin
Să vărs după chefuri cu vin
Să stau suspendat în hăuri
Să umplu memoria cu goluri
Să curăț strada de zăpadă
Să stau ore-ntregi în cadă

Să pândesc prin gaura cheii

Să refuz să mă mai sperii
Să sar mereu din avioane
Să-nfrunt taurul cu coarne

S-alerg cu calul peste câmp

Să fiu stupid și să fiu tâmp
Să mă-nfrupt până vomit
Să uit că noi doi am vorbit

Să scriu aiurea în nisip

Să pândesc când ieși cu-un tip
Să-mi las părul lung, vâlvoi
Să fug în cimitir după strigoi

Să-mi curgă bale ca un prost

Să-nșir cuvinte fără rost
Să urăsc apusul, curcubeul
Să-mping soarele ca scarabeul

Ce-mi mai rămâne de făcut femeie

Decât să-ncui multe amintiri cu-o cheie
Să continui în viața fără rost
Să uit că am fost un prost

71 Cât timp rezistă foaia

Îți scriu mereu, cu îndârjire

Zgâriind albul cu creionul
Până când foaia, tonul
Își va ieși din fire
 
Tu ai vorbit cu mine mai intâi
Te-ai și întors
Uitându-te insistent la mine
O pată neagră, cu păr galben de gutui
Cu buze roșii, pline
 
Mă enervau blugii tăi prea groși
Cu imprimeuri
Care nu-ți stăteau prea bine
Sprâncene groase în contur
Și părul cu-un pigment prea dur
 
Îmi plăceau tale brațele moi
Bărbia aceea mică
Voiam s-ating umerii goi
S-aștept breteaua care pică
Să-ți mângâi degetele lungi
Ce fruntea mi-o ridică
 
Uneori mă priveai de sus
Cu nările înguste
Alteori mă invadai
Cu pielea ta de lapte muls
 
Îți țineai ochii-acoperiți
Cu lentile-albastre
Inși de nicăieri iviți
Tulburau visele noastre
 
În modul neglijent, prea serios
Tu mă priveai anume
Și brațele ți le lăsai în jos
Plutind aiurea-n lume
 
A început tot într-o glumă
Și s-a sfârșit prea serios
Nu ai lăsat măcar o urmă
Firimituri să le culeg de jos
 
Mâna ta de băiețel
Ținea o ciocolată
Dar și un bilețel
Cu scris lăbărțat de fată
 
Zăpada, mângâia degetul tău
Cu unghie tăiată brusc
De pe-un ambalaj rupt rău
Al ciocolatei
Din care tu mi-ai dat să mușc
 
Admirai drumul schiorului
Ghemuit în bețe
Dând ofrandă zborului
 
Am presărat zeci de candele mici
În a căror ceară
Lichidă și tremurătoare
Se reflecta aici
Halatul tău și-o floare
 
Ne certau zeci de flăcărui
Dar tu te uitai în zare
Și îl vedeai pe omul ăla șui
Cu părul lung, bogat
Și barbă neagră
Cu mustață, buze de bărbat
Dintr-o lume sacră
Pornind la marea muncă
Cu ochi negri, mari
De rugă și poruncă
 
M-am retras spre-a mea iluzie
Cu manta verde, fără straie
Cu aripi de fluture, bălaie
Cu pene de corb pe-al ei umăr
Corset de păianjen
Cu fire fără număr
 
Te vedeam în lume
În rochia neagră cu paiete
În glezne subțiri învelite
În pantofi mici, de fete
Ținând un trandafir
Ca pe-o avertizare
Pe gură, respingând mirosul
Suav ca o boare
 
Mă uitam la culori, în noapte
La mașini, lumini, ferestre
Unde puteai să fii tu
Învelită-n șoapte
 
Prins mă simțeam
În zăpadă
Cu piciorul între jnepeni
Celălalt urmând traseul
Sub brazi rari și țepeni
Lângă malu-nșelător
Al unui râu, curgând cu dor
 
Broscuță mică, țestoasă oarbă
În palma ta cu piele caldă
Să fiu dorită, apucată
De copii voioși, ciorchine
Din care unul, cu păr galben
Îmi prinde capul și îl ține
 
Dublura ta voiam s-o am
Să-i pipăi lănțișorul fin
Cu medalion cu chip divin
Pe pielea umbră, cu colan
 
La Mekka sau Medina
Un călător ascuns
Cu frica ce o simt
Să stau supus
Cu fața spre-acea neagră piatră
În mulțime și în cântec
Să-ți aud chemarea sacră
 
O lebădă ce-ntinde aripi
Și-și avântă gâtul și privirea
Peste munți și nori
Ești tu, trupul și iubirea
Apa înghețată ce-ți susține visul
Pot să fiu eu
Și eu îți dedic scrisul
 
Elevă cu sarafan drept
Și guler alb, corect
Ce-și suflecă să-și taie
Bretele de pe coapsă
Acel foarfec dur, metalic, rece
Vreau să fiu eu, că-mi pasă
Ca disperarea ce niciodată nu te lasă
 
Mânjită de iaurt, lămâie
De sosuri cu ulei și carne
Ai fost ștearsă bine cu lipie
Și spălată-n bere
De cei care au vrut să-ți toarne
 
Suntem cei care în sunet retro
De peruci, mărgele și mustăți
Ochelari de baga pe pomeți
Noi cei plini de cărți
Ne plimbam pe Sena
În albastrul lunii
Sub neonul roșu
Căutând în vis salcâmii
 
Căutând în zare
Negrul drumului ce-apare
Între copaci a căror viață trece
Peste o câmpie albă și rece
 
Sunt cavalerul tău în solzi de-armură
Împingând scutul și sulița cea dură
În cete cu costum de răpitori
De îngeri, zâne și comori
Ce prin bătaia degetului
Le zboară sub nori deșertului
 
Sub degete agile de picioare
Strecor spini de trandafir
Printre gambe stând în soare
Petale-n piele de safir
 
Mă odihnesc de tine-n
Mușchiul pietrei colțuroase
În lumina albă a cascadei pietrei roase
Pe razele unui pârâu metalic
Cu mâna noduri pe trunchiul falic
De fibră și coajă
Respirând ceața pădurii vrajă
Și aburii sălbăticiunii
Dezvelind ochi precum cărbunii
 
Cu rochia albă în glezne, bețe
Cu trena peste trepte sure
Sub ziduri, coloane semețe
De palat prusac din vremuri dure
Încadrată de vestitori de lut
Cu falduri și trompete
Te-ndrepți să-ntâmpini
Lumina galbenă izbită de perete
Reflectată-n stâlpi de gheață
Tulbure și albă mată
Apărând tăios în față
Peste candelabre vii
Clipocind în ape răcoroase
Cu glasuri de copii
 
Fotograf cu căngi de mâini
Osoase sub unghii negre
Încordate, mari ca niște pâini
În țăndări de cristal
Și furtuni de diamant
A transformat lumina, argint pal
Capturându-ți chip oval
 
Tot timpul, ocrotit de umbra ta
Călcând pe urme vesele de pași
De zăpadă, viol în crusta ta
Cu punctul tău de sprijin
Arzând pielea-n palma mea
Înaintam spre pădurea iernii
Peste pârâul negru, dur
Pe podețul ce trosnește
Elastic sub pașii și mersul tău pur
Nesiguri, temerari
Voioși, nepăsători, rari
Eu amețit, privind de jos
Metereze de zgârie-nori
Ce încadrează un cvartal
Sub ferestrele unui cer oval
Prin serii obsedante de pătrate
Cu nesfârșite colțuri
Regulate, simetrice și repetate
 
Sau un alt podeț prea rezistent
Peste râul zidurilor închisoare
Lângă micul bar cochet
Cu ale bunicilor motoare
Cu caschete și jachete
Jambiere și ghete
În care, cu sfială, noi ne-am sărutat
 
Au fost ani cu barbă, fără barbă
În care ne plimbam creioane
Căutând sub o lumină oarbă
Pe harta lumii, manevrând butoane
Făcând trasee pe oceane albastre
Și călătorii neînchipuite
Sub zodiac și astre
Peste margini de Pacific
Vise cu peisaj mirific
 
Răsărit cu soare rece
În pâclă peste București
Peste râu umbra ta trece
De fiori reci îmi pari că ești
Dar sunt duhurile ceții
Peste blocuri piramidă
Rază-n vraja dimineții
Mângâi floarea din firidă
 
Rătăcind cetăți de scaun
Peste ziduri și nămeți
Fugăriți de timpul pietrei
Dintre regi și alte feți
 
Vedeam printre camioane
Cum nori portocalii
Îngrămădeau coloane
Clădiri, mașini, ferestre cenușii
 
Și iar coboram în junglă
În poiana grotei verzi
De mușchi și pulbere de apă
Să te cuprind în palme
Deși tu nu mă vezi
 
Bicicleta abandonată
Pe zăpadă-n dig
Ascunzând râul cel mare
Înghețat, singur, în frig
O puștoaică blondă-n plete
Lângă un tânăr scund și tern
Ne-ntrebau în rusa veche
Dacă albul e infern
Dacă inima reginei
Din caseta dintre stânci
Știe freamătul iubirii
Sau aruncă-n van noi rugi
 
În mașină albastră vintage
Pe câmpie noi goneam
În dantelă neagră ești cuprinsă
Și în falduri roșii te priveam
 
În războiul dintre blocuri
Între soare și zăpadă
O lumină vie, albă, rece
Prinde porumbelu-n zbor
O măruntă arătare
Cu aripi de împărat
Și evantai de floare
Ce spre tine s-a-ndreptat
 
Oh, cum te-așteaptă apusul, apa, cerul clar
Iar pe mine-ntre mesteceni
Pândind cerbul lopătar
Întinsă-n barca-albastră
Între copii pescari
Iar eu furând, spărgând orașul
Prin plasa gardului
Visând la anii mari
 
Cu faruri orbitoare, cu lumină densă
Să îți luminez copacul
Noaptea, ca o ofensă
Și căsuța verde, vagon viu de lemn
Să o zgâlțâi, vântur și să o însemn
 
Chiar te văd acuma
Pe podeț, ponton
Tulburând tristețea toamnei
Pădurii din canton
De sub nori roz de la soare
Culoarea frunzei ce moare
 
Știi acea cafenea turcească
Cu mese portocalii, albastre
Tu, leu portocaliu, ai ales albastre
Așteptând copilul să se nască
 
Să stau în hanorac cu glugă
Negru, cu mănuși și ghete
Cocoțat pe stinghie, pe dungă
De fier, suferind de sete
Zgâriind posibilul
Râcâind vizibilul
Dar tu pe promenadă
Cu picior fin, ascuțit
De piele neagră și poșetă șic
În palton lung, sobru, drept și descheiat
Într-o ținută fadă
Matură, serioasă precum un soldat
Privind și distanțând în orice fel
Cu buze indiferente, păr rebel
 
Strâng în pumn o frunză
Conștient că a trecut anul
Rugină de stejar și uscăciune
Iar cu unghii râcâi bolovanul
Pe care raza soarelui apune
 
Iar câinele alb din munte
De pe pășunea furcii
În galop spre noi a alergat
Făcând din noi statuile fricii
Îmbrățișând doi umeri
Gustând sarea obrajilor nuferi
 
Acum îmi amintesc de misticismul tău
Etapă veche din timpul ăla rău
Biserici de piatră și cer în soare
În brazi, zăpadă, floare
Cereau tăcuții pași ai tăi
Nesigură confesiune
Izvor în suflet de bătăi
 
Vremuri în care în absență
Eram ca palmierul suplu
Din larg, cătând lumină
Singurătatea să o umplu
 
Mai ții tu minte
Norii aceia mici, mulți și zdrențuiți
Peste-acoperișurile Dresdei?
Ciudate arhitecturi
Cu încărcături, dantelării
Care ne-au unit prin spaimele târzii
 
Pepeni trosnitori în piață la Constanța
Eu cu cuțitul, tu direct cu gura
Cu inimi verzi de castravete
Ți-acopereau ochii ca mura
Medalioane-n pielea sânului
Pe care arsura soarelui le-a ocolit
Sunt urme albe de dovezi
Pentr-un amor în care greu mai crezi
 
Mamaia apoi în zbor am survolat
Cu un elicopter modern
Juma de oră-am cumpărat
Cu căști pe-urechi eu nu prindeam
Vorbele tale cu-un pilot
Din ochi le deslușeam
Gelos pe mare, aer, vânt eram
Conștient că încet, treptat pierdeam
 
Văd azi vreo șase biciclete aliniate
În zăpadă, între doi copaci
Precum grupul nostru, umbre mate
Douăsprezece brațe-ncârligate
Ce ieșeau cântând din bar
Iar tu nu, tu nu cântai
Ci încurajai pe toți
Cu glas stârnit
Tu doar râdeai
 
Mai știi pe Griviței cum am zărit
Pe-un bloc de-acela vechi, pe zid
Coloana infinitului
Cu clown sărind și cățărat
Cu picioare-n pâine
Și costum alb-negru
În pătrățele mari de șah
Acolo tu ai stat privind
Cred că te-a impresionat
M-ai prins de cap ușor
Și din ochi m-ai sărutat
 
Da, la lacul Capra noi am stat
Oglinda lumii am așteptat
Când soarele din nori s-a strecurat
Impresionând, umplând neantul
Cu un nou sens, drum de umblat
Speranțe pline de-așteptat
 
Vestite therme, un muzeu
Ne-a învăluit în aburi calzi, termici, de sulf
Aburi de ceață, nostalgie
Miros de brad, căciuli de ștrumf
 
Apa caldă corpu-ți susținea
În aburi calzi ne-nvăluia
În jur ne-nconjura zăpadă-n gheață
Bazinul mic de piatră, neagră, creață
Afară-n gerul pișcător
Ce ataca întreaga față
În baie abur cald
Ca o plapumă ne-nvăluia
Trupurile-mbrățișate ușor
Sprijinite-n apa grea
 
Nu am crâcnit când micul indian
Veșnic în carouri
Cu ochelari și zâmbet tâmp
Îți făcea favoruri
Sau când tânărul hispanic
Cu cercel, bărbiță și șepcuță
Se uita fix în ochii tăi
Cu buzele lui frăguță
Nici când admirai tu tânărul actor
În jeanși, tricou și părul ciufulit
Palidă reflexie a celui ce a fost
Rege, împărat sau cavaler vestit
 
Peșteri cu ape în reflexii dulci
Cu ziduri crâncene de rocă
Case coșcovite în regiuni de vis
Cu ferestre colorate dintr-o veche epocă
Concerte-albastre-n reflectoare verzi
Cu rucsaci grei în cetină sau frunze veștede
Dintr-o lume-n care nu mai crezi
Pe drumuri drepte, netede
Cu curbe printre brazi
Pe toate le vedeam
Până când în căsuțe mici
De lemn sau piatră
Cereai să te retragi
 
Un câine mic ți-am dăruit
Să îți zgârie cu labe
Pielea lungă de păcat
 
Pe canapeaua aia verde de plus grețos
În care urme-ai adâncit
Cu corpul tău, plin, voluptuos
Mă-ntind ca să mai simt
Ca o iluzie al tău miros
Doar pata aia de coniac
Băut din palmă
Îmi mai vine-n nări
O dâră de sălbăticiune
Din acele zări
 
Ah, da, dar cât te-am așteptat
Să vii cu-un tren
Proiecte de design
Sau arhitect modern
De gări și stații
Rulam în mintea mea
Ca un refren
 
Bazine albastre-nvăluiau
Trupul tău retras la mal
Ud, înfășurat într-un voal
Prunci nevăzuți sfârcu-ți sugeau
La pieptul tău pudic
Pe care și îngerii-l doreau
 
Cambodgia-n balon te-a înălțat
Plutind în ceața aceea verde
Ai coborât, m-ai îmbrățișat
Ca știind că niciodată nu vei pierde
 
A fost o seară cu adevărat păcat
Când trupul cu alcool l-ai încercat
Am jucat atunci un șah ciudat
Cu pioni îngenunchind ca robii
Cu cai înaintând ca orbii
Nebun îmbrățișând genunchii
Un rege condamnându-și unchii
Atacând regina virtuoasă
Și totul semăna cu-o farsă
 
Doar tu puteai să cauți luna
Mergând aiurea prin zăpadă
Până ajungeai departe
Și-ți părea natura fadă
 
Fotbalul îți plăcea că-i verde
Și vocea din televizor
Voiai să vezi copaci electrici
Precum și Moscova, cu dor
Strângeai zăpada pentru timpuri verzi
Numărai petale
Ca să știi ce floare vezi
Confiscai copiii din lumea ploii
Și-i aduceai apoi în lumina
Caldă și verde a văii
 
Cu mori de vânt tu te băteai
Până când iluzia
În ceață tu vedeai
 
Cu zâmbetul acela-l tău
Tulburător și enigmatic
Cu priviri de cobră
Într-un trup fantastic
Îmi veneai cu ceaiul
Într-un ritual de-o oră
Apoi ca o divă
Te duceai să zbori
Iar eu în subsoluri
Visam cum din nori cobori