lecturighidate.

ro

Rezumatul pe părți și pe capitole

Super User
24-31 de minute

7.Rezumatul pe părți și pe capitole

Partea I

Capitolul I- Trebuie să scriu un roman

Primul capitol se intitulează sugestiv „Trebuie să scriu un roman. Incipitul anunţă ambiţia
adolescentului de a scrie un roman, hotărât fiind să aştearnă pe hârtie propria viaţă, pe care crede
că o cunoaşte foarte bine. Decizia adolescentului de a scrie un roman, al cărui erou este el, este
umbrită de îndoiala că cititorii nu vor fi interesaţi de problemele unui adolescent miop, neînţeles,
de aceea își propune să-și imagineze o poveste de iubire, încărcată de înfiorare şi suferinţă.
Novice în dragoste, personajul-narator nu-şi poate reprezenta modelul de fată care ar fi în stare să
străbată sufletul unui asemenea adolescentul, aşa că Dinu, prietenul său cel mai bun, se oferă să-i
povestească experienţa lui sentimentală, însă totul devine şi mai complicat, întrucât naratorul nu
poate descrie o fată, o eroină cunoscută de Dinu.

Neclintirea că romanul acesta trebuie scris are ca motivaţie şi ambiţia de a se face respectat de
către profesorii care îl lăsau corigent: Vanciu, la matematică şi Faradopol, la germană. Atunci
când se află la şcoală, adolescentul-personaj este deprimat, considerându-se lipsit de noroc.
Profesorul Vanciu îl ascultă la matematică şi îi dă „insuficient”, fapt ce-l îndârjeşte şi mai mult în
ideea că singura soluţie ca să scape de corigentă este scrierea romanului. Acest prim capitol îl
înfățișează pe adolescent copleșit de îndatoririle școlare care nu-i satisfăceau nicidecum
curiozitatea intelectuală. Aflat în prag de corigență la aceste două materii, el găsește soluția
evadării din această situație: va scrie un roman de succes care, odată apărut în librării, îi va oferi
notorietatea de care are nevoie pentru a nu se mai ocupa cu asemenea activități triviale.

Capitolul al II-lea- Gloria lui Robert

Adolescentul decide ca, înainte de a scrie romanul propriu-zis, să ţină un jurnal în care să
consemneze scene, impresii, portrete şi concluzii despre mediul şcolăresc şi despre sufletul
adolescenţilor, personajele urmând să fie colegii săi, pe care îi cunoaşte şi-i poate contura prin
intermediul întâmplărilor sau propriilor opinii. Este frământat de o problemă ce ţine de intriga
viitorului roman, fără de care consideră că subiectul devine neinteresant, iar găsirea unui conflict
care să reunească toate personajele devine o permanentă preocupare.

Acum facem cunoștință cu Robert, unul din prietenii lui, a cărui personalitate este mereu
schimbătoare și adaptabilă.
Un prim personaj este Jean Victor Robert, un adolescent care i se pare naratorului un băiat destul
frumos, dar încrezut și mărginit sentimental. Ascunzându-şi suferinţa din pricina miopiei şi a
urâţeniei, adolescentul-narator încearcă o primă experienţă de cuceritor, sub îndrumarea directă a
prietenilor săi, Robert, Perri şi Dinu, care stabilesc, în Parcul Carol, o întâlnire cu patru fete.
Grupându-se în cupluri, protagonistul, caracterizat de o timiditate socială ieșită din comun,
rămâne ultimul în cursa pentru formarea perechilor, și se trezeşte alături de o fată cu obrajii albi
şi ochii negri şi, de teamă să nu pară naiv, vorbeşte mult simţind o dorinţă inexplicabilă de a fi
brutal. După ce tânărul s-a aplecat să o sărute, fata, tulburată, pleacă, spunând că-și caută sora.
Astfel, s-a sfârșit interesul tânărului pentru alte întâlniri cu fetele în parc alături de Robert. După
această întâlnire plină de agresivitate, este furios pe sine, pentru că spusese lucruri străine
sufletului său, comisese gesturi care nu-l defineau şi întâmplarea îi rămâne ca o amintire de
coşmar.

Este poreclit de colegii săi „doctorul”, pentru că este miop şi citeşte mult. La rândul său, este
maliţios cu prietenii. Mărturisindu-i lui Robert că intenţionează să scrie un roman, îl previne că
va întruchipa un personaj ridicol, naiv şi neghiob, spre disperarea acestuia care îşi vede în pericol
cariera la care visa cu speranţa împlinirii. Efectul este comportamentul controlat şi bine stăpânit
al lui Robert, care vrea să pară schimbat, superior și transformat de lecturi, crezând că o astfel de
atitudine este potrivită pentru un adolescent dominat de nelinişti existenţiale.

Naratorul se amuză observând efortul prietenului său de a părea altfel şi este foarte interesat de
măştile pe care Robert şi le etalează. Este, totuși, îngrijorat că Robert se credea diferit de cel de
dinainte și  speră că, în vacanţă, singur la Târgovişte, prietenul său va redeveni el însuşi.

Capitolul al III-lea- Jurnal de clasă

Sub titlul Jurnal de clasă, naratorul consemnează diferite secvenţe din viaţa colectivului de elevi.
Participăm la procesul de cunoaștere în profunzime a colegilor, fiindcă de aceasta depindea
procesul de alegere și construcție a personajelor, inspirate din mediul social al autorului. Între
aceștia se desprinde portretul lui Pake, tovarăşul său de excursii în munţii Făgăraşului, aflat în
situaţia disperată de a rămâne repetent. El fusese surprins de Vanciu la bodegă și, din această
cauză primise la purtare calificativul „insuficient”.

Asistăm la un episod petrecut în timpul orei de muzică. Profesorul de muzică, Boloveanu,

poreclit „Maestrul”, compune romanţe pe care le vinde elevilor contra sumei de şase lei, apoi
devine agresiv şi ameninţător cu băieţii, silindu-i să cânte. Aguletti, disperat că nu învăţase la
chimie, plânge și îl minte pe profesorul Toivinovici că este tulburat de moartea tatălui, atitudine
ce degajă un sentiment de jenă în rândul întregii clase.

Cunoaștem astfel și alți colegi ai lui Eliade: pe Fosil, care „nu e simpatizat, pentru că e șchiop,
pârăște băieții, e zgârcit, învață bine, copiază la teze, cunoaște chimie, și – pe deasupra – e și
evreu”, precum și pe Fănică, un alt coleg terorizat de chimie, deşi învăţa lecţiile cu disperare,
îndată ce este scos la tablă se emoţionează atât de tare, încât se înroşeşte, se bâlbâie, îşi pierde
cumpătul și uită totul cu desăvârşire.

Capitolul al IV-lea- Între Don Juani

În capitolul al patrulea, „Între Don Juani”, asistăm la confesiunile lui Dinu și Robert. Cei doi
prieteni, Robert şi Dinu, sunt rivali în ceea ce priveşte succesul la fete. Ei bravează, inventând
experienţe erotice, adesea luând modele din literatură şi-l compătimesc pe adolescentul miop,
pentru că nu avea parte de iubire și de aventuri.

Aflați în parcul Cișmigiu, încep să discute despre Sylvia, „o frumoasă și veche simpatie de-a lui
Dinu”. Eliade nu împărtășește opinia lui Dinu despre Sylvia, considerând-o vulgară. Totul se
petrece într-o atmosferă englezească, specific masculină. Robert vorbește despre posibilitatea de
a se simți fericit împreună cu o femeie, ținând-o de braț. Dinu povestește o întâmplare fantezistă
în care era răpit de pe stradă de o servitoare și dus unei tinere dornice să îl cunoască.

Capitolul al V-lea- Un prieten

Un alt prieten apropiat naratorului-personaj este Marcu, un adolescent evreu care citeşte romane
franţuzeşti. Suferind, la rândul său, de pe urma unei înfățișări mai puțin atractive, acesta cade
victimă colegilor săi, care îl iau mereu peste picior, poreclindu-l „Țăndărică” din pricina nasului
său lung. Asemenea lui Eliade, el realizează că, din punct de vedere intelectual, se află cu mult
deasupra colegilor săi, și se distanțează de obișnuitele îndatoriri școlare. Iubitor de literatură,
Marcu citeşte tot timpul, chiar în orele de curs, uneori această plăcere aducându-i necazuri.
Profesorul de istorie îl prinde citind şi-l elimină trei zile, din fericire pentru Marcu, care a citit
trei zile în Cişmigiu.

Fascinat de Balzac, Marcu îl atrage şi pe protagonist către opera marelui scriitor francez şi
această pasiune comună le consolidează prietenia. Marcu avea o satisfacţie imensă în a
contrazice, situându-se în mod constant de partea opusă ori de câte ori se isca o controversă. Deși
afirmă că nu crede în nimic, dar tenacitatea cu care îşi susţine argumentele îi contrazice vorbele.

Protagonistul se îndrăgosteşte pentru prima oară de Sonia, o tânără din cartea lui Ionel
Teodoreanu, Uliţa copilăriei. Impresionat de personalitatea personajului feminin, adolescentul
miop se imaginează pe placul Soniei, uitând că în realitate el este fără prea mulți bani și deloc
frumos. Îi adresează scriitorului o rugă fierbinte, din dorinţa tăinuită şi devoratoare de a fi iubit
de o fată.

Trăiește drama psihologică a inadecvării.

Capitolul al VI-lea- Luni 8-9, germana

Deşi citea foarte mult el nu era un elev strălucitor şi, ca toţi elevii nu se descurca la anumite
materi cum ar fi: franceză, română şi, mai ales, germană. Considerându-se persecutat de
profesorul de germană, adolescentul trebuie să ia meditații pentru a nu rămâne corigent. Între
timp, profesorul ajunge director și are un comportament intimidant, chiar pălmuind elevii când se
înfuria sau făcându-i „dobitoci” și „tâmpiţi”.  El termină întotdeauna cu „insuficient”, deoarece
nu ştie să pronunţe corect cuvintele.

Capitolul al VIII-lea- Corigența

În următorul capitol (VII) se prezintă cum se petrece inevitabilul- tânărul rămâne corigent și la
germană, și la matematică. Pentru că nu învăţase nimic tot anul, teza la matematică din ultimul
trimestru îi provoacă mustrări de conştiinţă și devine conştient că dacă s-ar fi străduit cât de cât
ar fi ştiut să rezolve subiectele. În fiecare an, profesorul Vanciu îl lăsa corigent, din care cauză
adolescentul se condamnă cu vehemenţă, autocaracterizându-se ca fiind leneş și neglijent,mai
ales că avea pe toate trimestrele media „insuficient”.

Hotărât să înveţe în trei zile tot ce n-a învăţat tot anul, el îşi face imediat un plan de pregătire
intensivă, dar întotdeauna există ceva care să-l deranjeze. Acasă găseşte tot felul de pretexte şi
scuze ca să nu se apuce de matematică. Face un efort şi reuşeşte să citească 27 de pagini din cele
118, apoi iarăşi se ocupă cu tot felul de activităţi inutile, precum: cititul unei reviste, ascuțitul
creionului, odihna, masa, descifrarea unei partituri la pian până când se face târziu.

Dimineaţa îl mustră conştiinţa şi se autoblamează. Constată că nu poate să înveţe matematică în

trei zile aşa că îşi propune să înveţe la toamnă pentru că are mai mult timp. În cele din urmă,
tânărul se consolează şi-şi promite că o să înveţe temeinic matematica în cursul verii, pentru a nu
mai rămâne corigent nici anul viitor şi nici în clasa a VIII-a. Până atunci, consideră că poate citi
liniştit tot ceea ce vrea, având libertate deplină în a-şi organiza timpul în vacanţă.

Capitolul al VIII-lea- Premianții

Capitolul Premianţii aduce în prim plan serbarea de sfârşit de an, cu care prilej sunt răsplătite
eforturile elevilor. Este ziua de decernare a premilor pentru cei mai buni elevi, dar și ziua în care
corigenţii îşi vedeau numele pe listă. Unii copii aveau premii cu coroniţă- dovada faptului că
existau elevi foarte buni în acea şcoală, deci şi în clasa lui. Corigentul miop îi dispreţuieşte pe cei
care își fac lecțiile fără pasiune, pe când el învaţă numai ce-i place. Pe lista corigenţilor la
matematică sunt patru elevi, dar acasă el anunţă că rămăseseră şaisprezece şi se străduieşte să
pară trist în faţa părinţilor, deși pare că așa se și simte.

Capitolul al IX-lea- Vacanța

Pe parcursul următoarelor două capitole aflăm despre vacanța de vară, pe parcursul căreia acesta
a citit, a visat și a fost într-o tabără, de unde s-a întors mai devreme. Vacanţa îi aduce o mare
bucurie, întrucât este liber să citească ce-i place, fiind stăpân pe timpul său, plănuind să se apuce
de învăţat la matematică pe la sfârşitul lunii august. Ar vrea să plece în lumea largă, să fugă de
acasă pentru a se putea lupta cu viaţa. O întâmplare care-l tulbură se petrece într-o dimineaţă la
Şosea: pe când citea o nuvelă de Panait Istrati, cunoaşte un tânăr evreu, fugit din Basarabia,  care
cutreierase multe locuri şi avusese diverse meserii: picolo în Braşov, ucenic într-o ceainărie din
Constantinopol, apoi practicase alte îndeletniciri în Cairo, Hamburg şi Franţa. Deşi este
neîncrezător şi suspicios, adolescentul este totuşi fascinat de povestirile aventurierului, care îl
sfătuieşte ca, atunci când va mai creşte, să se angajeze pianist pe un vapor de categoria a treia, pe
ruta Alexandria-Nagasaki. Cu tot miracolul aventurii, naratorul îşi dă seama că nu se poate
desprinde de mansardă, de cărţi și de roman. În plus, ca să se aventureze în lume are nevoie de
bani, de curaj şi de certitudinea că nu-i va lipsi biblioteca. Este atras de necunoscut, dar
consideră totuși că nu are voinţă adevărată.
La sfârşitul lunii iulie pleacă în tabăra de la Dumbrava Sibiului.

Capitolul al X-lea- Jurnal de vară

Se întoarce mai devreme decât colegii săi din tabără, cu sufletul tulburat în mod inexplicabil. Şi-
ar dori să înveţe la matematică astfel încât să-l umilească pe Vanciu, dar ştie că n-are voinţă și
este trist pentru că nu se poate autoanaliza în mod serios, ca să se înţeleagă pe sine mai bine.

Reîntors la școală,p 20 august află că examenul de corigentă începe pe 15 septembrie şi stabilește

cu Dinu să înceapă pregătirea pe 1 septembrie. Împărtășește, alături de Dinu și Robert,
întâmplările petrecute de-a lungul verii.

Bineînţeles vacanţa este aşteptată de toţii copiii dar era mai fericită şi mai distractivă dacă nu
rămânea corigent la matematică la matematică.El mergea cu prieteni lui în Cişmigiu,dar gândul îi
fugea la matematica care i-a scricat vacanţa,cum este vara foarte cald el stătea în casă şi citea.
Din nefericire, demersurile pentru scrierea romanului care avea să-l scutească de aceste neplăceri
nu progresaseră deloc. Citeşte autori de literatură universală, Gourmont, Jack London, Samain şi,
pe 4 septembrie îl chinuie iarăşi mustrările de conştiinţă, autoflagelându-se. Toţi prietenii lui se
pregătesc pentru corigente: Dinu învaţă patru ore pe zi cu un meditator, Jipescu a repetat de mai
multe ori materia la chimie, însă Marcu nu avasează la chimie. Cu toate acestea, este optimist.

Adolescentul-narator se gândeşte că dacă ar rămâne repetent ar fi mai bine, pentru că s-ar

ambiţiona, iar durerea şi ruşinea repetenţiei ar putea constitui imboldul de a scrie roamnul ce-l va
face  celebru şi bogat. Deși a amânat învățatul, nu rămâne repetent, dat fiind faptul că profesorul
hotărâse să-i promoveze pe toți.

Aşa că se hotărăşte să nu mai înveţe nimic pentru corigentă, însă Vanciu îi promovează pe toţi,
ceea ce stârneşte admiraţia adolescentului, care decide că, după ce se odihneşte două săptămâni,
va studia serios matematica şi germana.

Partea a II-a

Capitolul I- Mansarda

În partea a doua, naratorul-personaj, pe lângă faptul că relatează întâmplări din viaţa de elev, îşi
dezvăluie frământările și incertitudinile, ale căror cauze şi soluţionări ar dori din răsputeri să le
cunoască. Cea de-a doua parte a romanului începe cu descrierea locului în care Eliade își petrece
cea mai mare parte a timpului: mansarda în care locuieşte şi în care şi-a petrecut copilăria și care
a devenit prietena lui intimă, care îi ştie visurile, speranţele, suferinţele şi eşecurile. Aceasta are o
semnificație deosebită, ținând loc de refugiu și reprezentând o oază de liniște pentru adolescent.

El s-a considerat mereu apropiat de bibliotecă și cunoaşte sufletul mansardei. În acest loc sacru a
scris primul caiet cu titlul Nuvele, vol. I. Tristeţea îl cuprinde la gândul că mansarda ar putea fi
locuită de altcineva.

Capitolul al II-lea- ”Muza”- societate cultural- dramatică

Două capitole sunt dedicate vieții culturale bogate a adolescenților, care nu doar învățau și jucau
teatru în societatea culturală locală, dar și încercau să scrie piese, precum Fănică.

Ca elev în clasa a VII-a, participă la cenaclul literar „Muza”, o societate cultural-dramatică

prezidată de o colegă din clasa a VIII-a, domnişoara Tanief-Alexandrescu. Sediul ocupa trei
camere la subsolul locuinţei colegului său, Noschuna. Naratorul merge cu bucurie la aceste
întâlniri, mai ales că veneau aici domnişoare drăguţe şi foarte îndrăzneţe, pline de farmec, despre
care vorbeau apoi băieţii ore întregi.

Adolescentul miop joacă pentru prima oară în piese de teatru şi susţine o conferinţă despre
profetul indian Rama, care stârneşte comentarii aprinse, mai ales că Lia, una dintre fete, îi făcuse
o reclamă incitantă. L-a prezentat ca pe un băiat urât şi rău crescut, care citeşte multă filozofie şi
este foarte timid.

Prima reprezentaţie susţinută în cadrul societăţii este piesa de teatru Don Juan de Victor Eftimiu.
Rolul principal, Don Juan, este atribuit lui Robert, pajul, Castagnete, este interpretat de Dinu, iar
adolescentul miop îl întruchipează pe părintele Ieronim. Deşi emoţionaţi, au avut succes, fiind
răsplătiţi cu aplauze.

Capitolul al III-lea- Fănică

Un alt eveniment cultural este pregătit în vederea unei mari manifestări ce se organiza în fiecare
an de Sf. Spiridon. Fănică, un coleg de clasă, scrie un text pentru un spectacol de revistă, intitulat
„Un liceu model”, în care personajele sunt elevii şi profesorii lor. Fănică urma să joace două
roluri: unul al unui părinte revoltat împotriva taxelor, iar celălalt, a unui elev bolnav de gălbenare
din cauza chimiei. Episodul fusese inspirat din experiența personală.

Adolescentului miop i s-a dat rolul profesorului de chimie, iar băieţilor frumoşi şi distincți li s-au
repartizat rolurile elevilor mondeni: Robert, Gianni, Locusteanu şi Morariu. Spectacolul de
revistă a avut un succes imens, fiecare şi-a cântat cupletul cu talent şi s-a aplaudat. Dinu s-a
mutat la liceul, „Matei Basarab”, pentru că voia să poarte părul mare şi să renunțe la uniformă.

Capitolul al IV-lea- Domnul Redactor

În capitolul Domnul Redactor, aflăm că tânărul trimitea adesea articole scrise de el însuși, spre
publicare, unui anume domn Leontescu, prefăcându-se că este deja student, și nu licean. Se
relatează dezamăgirea suferită din cauza refuzului de a fi plătit pentru mai multe articole care-i
apăruseră în acea revistă literară. Redactorul îi laudă talentul cu care scrie, convins că este
student la Litere, însă, deşi îi promite, nu îi dă niciodată vreun ban. Din nefericire însă, nu îi mai
publică articolele din ultima perioadă, iar acesta decide să renunțe la colaborarea cu revista.

Capitolul al V-lea- Noiembrie

În capitolul intitulat „Noiembrie” asistăm la o mărturisire mai mult decât neobișnuită, legată de
exercițiile de voință executate de narator, care, adolescent fiind, recurge la durerea fizică pentru
a-și alunga somnul și a se autoeduca în privința muncii sale intelectuale.
Capitolul al VI-lea- Repetiții

În dorinţa de autocunoaştere şi cuprins de tristeţe, protagonistul se consideră visător sentimental.

Scrie zilnic, ceasuri întregi, dar nu arată nimănui; simte durere şi oboseală în tot trupul, dar şi
mândria că poate păstra totul în sine.

Capitolul al VII-lea- Drumul către mine însumi

Un capitol definitoriu în acest sens este intitulat sugestiv Drumul către mine însumi. Însetat de
autocunoaştere, adolescentul miop trăieşte drama confuziei. Scrie despre lupta pentru regăsirea
de sine.

O întreagă după-amiază se străduieşte să se găsească pe sine. Se teme că propria persoană nu se

defineşte prin esenţa sufletului, ci este mai degrabă rezultatul unui proces de voinţă. Se întreabă
ce este de făcut dacă va descoperi că tot ceea ce a construit până acum în sine nu este în
conformitate cu adevăratele trăsături ale personalităţii sale şi nu ştie dacă va avea curajul să ia
viaţa de la capăt. Tulburat şi dezorientat, adolescentul trăieşte melancolia introspecţiei de sine.
Crede că nu va putea scrie niciodată Romanul adolescentului miop.

Accentuează apoi, odată cu descrierea vieții de liceu în București, neajunsurile sistemului de

învățământ, precum și diferența dintre cunoașterea adevărată și cea superficială, obligatorie,
școlărească.

Capitolul al VIII-lea- Incipit vita nova

În clasa a VII-a, se mută de la real la modern, dând diferenţa la limba latină în luna mai. Este
fericit că a scăpat de matematică. Atmosfera este mult mai relaxată, profesorul de latină este
erudit și blând și îi dispreţuieşte pentru incultura lor, însă îi place să-i audă comentând texte,
pentru a le analiza argumentele. Brătăşanu este cel mai priceput, traduce cu uşurinţă orice text şi
ştie toate excepţiile gramaticale. Adolescentul povesteşte cu entuziasm despre colegii de la
modern, pe care îi consideră nişte adevăraţi „oratori”, care poartă dezbateri de stârnesc interesul
tuturor.

Capitolul al IX-lea- Cu Moș Ajunul

Cea de-a doua parte a romanului se încheie cu unul dintre puținele episoade cu adevărat fericite
întâlnite pe parcursul acestui roman, și anume, mersul la colindat în Ajunul Crăciunului, alături
de prieteni. O astfel de atmosferă este rar întâlnită pe parcursul acestei opere, tânărul părând a se
bucura cu adevărat de toate acestea.

Partea a III-a

Capitolul I- Sâmbăta

Ultima parte a romanului începe cu un eveniment semnificativ, și anume, vizita la un bordel, ce

marchează inițierea tânărului de către prietenii săi în tainele plăcerilor carnale. Ni se dezvăluie
un adolescent evoluat, mai aproape de tinereţe, aflat în ultimii doi ani de liceu. Toţi tinerii
aşteptau cu nerăbdare ziua de sâmbătă, pe care o numeau „ziua trupului”. Băieţii timizi, fără
trecere la fete și fără bani nu se încumetau să cucerească femei, ci îşi cumpărau, cu bani puţini,
un sfert de oră de dragoste.

Capitolul al II-lea- Papini, eu şi lumea 

Capitolul Papini, eu şi lumea reflectă împrejurarea care-i determină personalitatea și asistăm la

inițiativa reconstruirii sinelui. Citirea cărţii Omul sfârşit a lui Giovanni Papini îl tulbură peste
măsură, întrucât se regăseşte în paginile acestui roman; se regăsește în personaj, adolescentul
chinuit, obsedat, cu ambiții și măcinat de neputință, adolescentul nemângâiat de nimeni.
Adolescentul miop constată, cu surprindere, că a trăit viața acelui ins, dar decide să nu fie el.
Cartea aceasta îl ajută să se găsească și să ajungă la concluzia că el își este singurul stăpân. În
plus, consideră și că, pentru a evita suspiciunile cum că ar fi plagiat romanul pe care-l plănuia,
trebuie să adopte o nouă personalitate.

Mircea Eliade, în Memorii, despre Un om sfârşit al lui Giovanni Papini „Nu-mi putusem închipui
până atunci că pot semăna atât de mult cu altcineva. Mă regăseam aproape pe de-a-ntregul în
copilăria şi adolescenţa lui Papini. Ca şi el, eram urât, foarte miop, devorat de o curiozitate
precoce şi fără margini, voiam să citesc tot. visând că pot scrie despre toate. Ca şi el, iubeam
singurătatea şi mă înţelegeam numai cu prietenii inteligenţi sau erudiţi”.

Capitolul al III-lea- Un an

Concluzia din capitolul anterior a dus la faptul că nu a mai scris nimic în jurnal timp de un an, iar
Romanul adolescentului miop i se părea inutil.  Recitind notele din ultimii doi ani descoperă un
adevăr tulburător: s-au schimbat și el, și prietenii lui. Cu toate acestea, se hotărăşte să continue
jurnalul, dar se încurajează să lupte cu viaţa și cu oamenii, în speranţa că va izbândi.

Capitolul al IV-lea- Prietenii

Adolescentul realizează că a trecut un an de la ideea romanului, care acum i se pare îndepărtată și

fără sens. În ultimul an de liceu, băieţii simţeau cum se îndepărtează unii de ceilalți. Prietenii se
distanțaseră, lucrurile se schimbaseră, din nefericire, nu în mod pozitiv. Aflăm că Robert se simte
izolat, privat de experiența iubirii pe care o trăiseră toți prietenii săi, cu excepția lui. Se adună în
mansarda adolescentului-narator, fiind vizibil tulburaţi de această, probabil, ultimă întâlnire: nu
avea niciunul curajul să plece. Corigent şi în acest an la matematică, adolescentul nu va putea
susţine bacalaureatul în vară, ci abia după ce va lua corigenta, în sesiunea de toamnă. Ca urmare,
cheful proiectat să aibă loc după bacalaureat nu mai are rost, deoarece mulţi dintre elevi sunt
corigenţi, dar se consolează cu promisiunea că se vor întâlni după cinci ani.

Capitolul al V-lea- Tristeți în vară

Vara îi aduce protagonistului singurătatea pe care, uneori, şi-a dorit-o. Prietenii s-au împrăștiat și
constată că trece și adolescența și că se îndreaptă către o altă etapă pe care se pare că o detestă.
Hotărăşte să renunţe la scrierea în jurnal, convins că nu va putea realiza un roman din
consemnările făcute până atunci, deoarece are doar un singur personaj, adolescentul elev la
Liceul „Spiru Haret”. Ar fi trebuit să fie o carte în care se răfuiește și se confesează. Nemaifiind
adolescent, nu poate scrie Romanul adolescentului miop. Apropierea bacalaureatului ocupă
gândurile adolescentului, care spera să promoveze examenul, cel puțin în toamnă. Realizează că
însemnările adolescenței se apropie repede de sfârșit. Amintirile devin din ce în ce mai
dureroase, iar nostalgia, din ce în ce mai profundă.

Capitolul al VI-lea- Mă clatină vânturile

Treptat, gândurile sale se modifică, se simte altul, iar jurnalul nu mai prezintă interes. Subiectele
care odată îl fascinau (istoria, filosofia) sunt inutile, marcă a depresiei. Nu acceptă credința
tradițională, exprimată dogmatic, încercând să găsească adevăratul sens al credinței.

Capitolul al VII-lea- Bacalaureatul

La examenul de corigentă, rezolvă toate problemele. Odată cu bacalaureatul, pentru care și el, și
Marcu învățaseră de această dată, este marcat sfârșitul perioadei de școlarizare. Pentru
bacalaureat a repetat în grabă, răsfoind manuale pe care nu le-a deschis. Lectura atâtor cărţi şi
experienţele din mansardă l-au ajutat să răspundă la majoritatea disciplinelor şi naratorul-
personaj este singurul care promovează examenul de bacalaureat în sesiunea din toamnă.

Capitolul al VIII-lea- Final

Ultimul capitol, intitulat „Final”, marchează tristețea neașteptată la gândul acestui sfârșit. După
promovarea examenului, este felicitat de colegi şi de profesori, dar el se simte copleşit de
melancolie, gândindu-se la liceul pe care-l părăsea definitiv. Atunci, hotărăște să scrie, totuși,
romanul, să surprindă realitatea, firesc și dramatic, așa cum a fost resimțită. Revine în mansardă
și, nostalgic, privind ploaia, adolescentul începe să-și scrie romanul sub forma unui jurnal de
autor şi notează, emoţionat, prima frază: „Pentru că am rămas singur, m-am hotărât să încep
chiar azi Romanul adolescentului miop...”.