Romanul adolescentului miop – Mircea Eliade

-Metoda cubului-

1.Argumentează că Romanul adolescentului miop este jurnalul

unui roman mereu amânat.

2. Compară un episod din adolescența ta cu un episod din

adolescența personajului.

3. Explică relaţia dintre personaj şi cărţile citite.

4. Descrie stările sufleteşti ale personajului pe tot parcursul

romanului.

5. Analizează atitudinea adolescentului miop faţă de acei din jur

.
1.PIRAMIDA NARATIVĂ

Lucian

Adolescent, elev

Era trist că nu este mai îndrăzneţ, timid şi nehotărât.

Cum era miop dar citea cărţi cu coperţi cenuşii, colegii l-au
poreclit „doctorul”.

Din cauza miopiei şi a urăţeniei, Mircea era timid printre fete, îi

era frică să nu fie respins, se arăta dispreţuitor şi retras,
gândindu-se că mai târziu se va putea impune prin muncă .

El se caută prin lecturile sale, citeşte mult, vrea să-şi creeze propria
personalitate cu ajutorul cărţilor, fără prieteni, profesori, părinţi.

Metoda cvintetului

Metoda cvintetului este o metodă nouă care pune accentul pe forţa creativă a
elevului...şi, de acest lucru m-am convins chiar eu, de-a lungul orelor de limba şi
literatura română, dar şi a celor de dirigenţie.CVINTETUl.

Compuneți un
 Cvintet

Adolescentul
miop

singuratic orgolios

citeşte scrie meditează

Vrea să scrie un roman autentic.

Spirit enciclopedic
 Graficul T

Lucian Radu Giurgea

*Pentru el toate dorinţele neîmplinite *Este un tânăr pasionat de lectură;
erau mai preţioase decât anii * e un adolescent timid;
risipiţi în jocuri. * mai lucrează entomologic;
*Se gândea că cititorii nu vor fi * mai traduce, se ocupă cu chimia;
impresionaţi de un scriitor miop * fiind atent la fiecare gest;
daca acesta nu este îndrăgostit * un intelectual;
şi nu suferă. * o persoană pusă pe distracţie;
*Era trist că nu este mai îndrăzneţ, * nonconformist;
era slab, timid şi nehotărât. * dispreţul pentru eleganţa lor
caraghioasă;
*Cum era miop şi citea cărţi cu * e departe a fi făţarnic;
coperţi cenuşii, colegii * ferm şi tenace;
l-au poreclit „doctorul”. * munceşte cu seriozitate .
*Colegii nu îl inţeleg deoarece
el vroia să pară mai deştept
şi mai superior decât ei.
*Adolescentul avea o
atitudine nejustă faţă de
examene şi sistemul
de învăţământ.
*Era un elev mediocru dând
dovadă de nonconformism.
 Pornind de la titlul romanului putem să identificăm câteva trăsături ale personajului
principal.

Metoda Ciorchinele

corigent, autorul romanului.

scrie pentru o tipografie
Mircea Eliade –
adolescent, miop

Vanciu, Dinu, Robert, Colea,

Marcu, Sami, Petrişor, Saşa,
Lina, Irina, Fănică, Leiber.
în adolescenţă,
Romanul
adolescentului
miop
petrece
vacanţele la
în mansardă, la Şcoală, la Cişmigiu
tipografie, la Cişmigiu, în parc,
la universitate ,în casa cu lămpi
roşii.
August, 4- 15
septembrie 1988
participă ca actor în
trupa de teatru a şcolii
Muza

student la facultatea de

Harta narativă

Titlul textului opera „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade

......................................................................................................................................................

Caracter social: Mircea Eliade, elev, coleg, prieten, fiu, actor, verişor, vecin, gazdă,
 b)Caracterizarea personajelor din romanul
„ Romanul adolescentului miop”
Emblematicul scriitor Mircea Eliade a lăsat în urma sa o operă variată şi
vastă, de o grandioasă valoare, el propunându-ne spre citire creaţii ştiinţifice, filozofice
şi beletristice. Din această ultimă categorie de texte literare face parte şi „Romanul
adolescentului miop”; acesta are forma unui jurnal, vorbindu-se astfel despre o
„convenţie romanească”.Textul are un caracter subiectiv, fapt dovedit prin scrierea
acestuia la persoana I. Naratorul este, deci, şi personaj.
Personajul principal, adolescentul miop, reprezintă tipul cititorului
pasionat care îşi ia diverse personalităţi culturale drept modele, trăind prin prisma lor
sau a operelor acestora. În cazul de faţă, modelul este reprezentat de Giovanni Papini.
Adolescentul miop nu este un personaj unic din punct de vedere al caracterului său ,
ci,din contră, este un simbol al adolescenţei – perioadă mai degrabă a mentalităţii decât
a fizicului sau a vârstei.Adolescenţa este pentru orice om, indiferent de vremurile în
care a trăit, vârsta marilor şi a celor mai multe contradicţii. Aceasta este graniţa dintre
luminoasa copilărie şi sobra maturitate; aceasta este vremea când vei fi expulzat din
inocenţă şi supranatural în lumea descoperirilor (plăcute sau nu) şi a viselor bazate pe
realitate, nu pe imaginaţie. Personajul operei în discuţie, nu „un adolescent”, ci
„adolescentul”, are o atitudine polemică faţă de Papini în primul rând, de lumea
înconjurătoare şi chiar de „EL” însuşi. Deşi în text predomină metaforele, după părerea
mea, tipul figurii de stil pe care se bazează opera de faţă este antiteza. Aici există cel
puţin trei antiteze. Prima şi cea fundamentală este cea care îl opune pe narator cu Papini.
A doua ar fi aceea care are loc în sufletul adolescentului miop. Ea este cea care îl
prezintă la început ca „un om sfârşit”, iar apoi, în final, drept un om stăpân pe propria-i
personalitate. Ultima, dar nu cea mai puţin importantă, este reprezentată de conflictul
dintre personaj şi lumea înconjurătoare.Antiteza dintre adolescentul miop şi Giovanni
Papini este cea mai evidentă şi cea mai bine conturată în acest fragment. Oricine ajuns
la vârsta personajului principal al acestei opere are nevoie de un model după care să se
ghideze sau pe care să-l urmeze. Personajul l-a ales ca model pe Papini deoarece acesta
„i-a scris viaţa”, în romanul „Omul sfârşit” pe care tocmai îl citise regăsindu-se şi el, la
fel ca toţi adolescenţii. Antiteza urmăreşte reliefarea pe de o parte aurii faţă de mentor,
iar pe de alta iubirea şi stima pe care o purta în sine. Contradicţia, din acest punct de
vedere, este dată de câteva construcţii: „L-am iubit şi l-am urât”, „cel mai neîndurat
duşman şi cel mai darnic prieten”. Totuşi, atitudinea care răzbate este cea a confruntării
cu mentorul său, aceasta incluzând şi sentimentul de ură: „Duşmanul meu de moarte”,
„Luptă împotriva lui Papini”. Primul citat vrea să arate că naratorul, dacă nu va mai
scrie din cauza faptului că altcineva a scris înaintea sa, va dispărea la un moment dat
instantaneu, dacă a existat vreodată.
Acest lucru îi dă curaj, încredere în sine şi resurse pentru a putea duce
lupta cu cei ce l-ar putea acuza că este un epigon al lui Papini, automotivându-se.

Adolescentul miop este măcinat de dorinţa de a se desprinde de Giovanni Papini,

de a-l depăşi, de a-l lăsa în urmă, de a-l învinge. El se manifestă faţă de ceilalţi oameni
cu un aer de superioritate, privindu-i autoritar şi criticându-i, batjocoritor chiar: „Cei
mulţi şi cei proşti,imbecilii şi infirmii creierului, nătângii cu ochi frumoşi şi cu frunţile
înguste, făpturile ce compromit sexul”, „îmi par toţi neputincioşi, meschini, searbezi”.
Atitudinea de superior este sugerată cel mai expresiv de „rangul” acordat celorlalţi, şi
anume al „făpturilor”. În momentul când este la pământ se autocompară cu o
„zdreanţă”; pe măsură ce devine mai hotărât şi câştigă încredere în sine, vrea „să
privească în ochi miile de zdrenţe” care-l înconjoară. Încrederea prea mare în sine pe
care şi-o acordă şi independenţa duc la hipertrofierea eului.
 Personajul Radu Giurgea din „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade
este un tânăr pasionat de lectură, lucru nepotrivit sau rar întâlnit la acea perioadă.

Radu e un adolescent timid. Caracterizat prin dialog ca fiind o persoană ce chiar

citeşte, el încearcă apoi să se „dezvinovăţească”, plecând ochii în jos. El însă nu evită să
se autocaracterizeze spunând că nu citeşte întruna, ci şi mai scrie, mai lucrează
entomologic, mai traduce, se ocupă cu chimia, are o colecţie de pietre şi un ierbar. Acea
modestie nu s-a transformat în nici un caz într-un orgoliu. Această autocaracterizare
confirmă doar faptul că Radu e dezvoltat multilateral.

Autorul îi conturează portretul fizic prin descriere, fiind atent la fiecare gest şi
mişcare. Talentul lui de orator („vorbea repede”) şi modestia de a-şi privi „publicul”
(„neluându-şi ochii din vârful sandalei”) îl transformă într-un personaj contradictoriu, ce
surprinde prin orice gest, iar o răsturnare de situaţia poate avea loc oricând. De
exemplu, portretul fizic debutează cu prezentarea feţei arse de soare, caracteristică
departe de un intelectual, şi mai aproape de o persoană pusă pe distracţie. Avem parte
de o răsturnare de situaţie de aici, Radu având „mare ciudă pe oamenii care-şi pierdeau
timpul cu dragostele”, dar acest lucru nu-l influenţa mult, el fiind absent de la „lucrurile
privit Nonconformist de felul lui, „cu nasturii hainei descheiaţi, cu chipul prăfuit şi
ghetele nefăcute” – toate aceste nuanţe ale portretului fizic reprezentau protestul
împotriva aristocraţiei, dispreţul pentru eleganţa lor caraghioasă. Radu e departe a fi
făţarnic, el e doar prezent la ce i se întâmplă. Ferm şi tenace, munceşte cu seriozitate
pentru a se remarca profesional.

Deşi se considera frumos, nu era un narcisist, punând accentul pe frumuseţea

interioară, frumuseţea sufletului. Această calitate „nevăzută” îi apărea iniţial doar în
închipuire, un dar dumnezeiesc pe care Radu îl păstrează în suflet.

Observăm o asemănare izbitoare cu Felix Sima din „Enigma

Otiliei” de George Călinescu. Radu Giurgea, ca şi Felix Sima, reprezintă tipul
intelectualului în devenire, ambii visători ce tind spre idealul lor luptând. Scopurile lor
sunt bine definite, de a se realiza în viaţă şi de a deveni cineva. Felix dorea să devină
medic, şi ajunsese să fie unul dintre cei mai vestiţi. Radu visa să devină entomolog, ceea
ce-i reuşeşte şi lui. Ambele personaje au calităţi comune, sunt modeşti şi inteligenţi, cu
preferinţe în domeniul ştiinţei.

Frumuseţea are o cale bine definită, din interior spre exterior, şi nu invers.
Trăsăturile morale pot influenţa şi defini trăsăturile fizice, pe când niciodată înfăţişarea
nu va oglindi sufletul. Frumuseţea exterioară e „o domnie de scurtă durată”, pe când cea
interioară reprezintă viaţa persoanei. Aceste două trăsături devin un tot întreg, capabil să
definească o persoană din orice perspectivă e privită.
Bibliografie :
1. Angelescu, Silviu, Portretul literar, Editura ,,Univers”, Bucureşti, 1988
2. Aristotel, Poetica, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1965
3. Forster, E., M., Aspecte ale romanului, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1968
4. Perez, Hertha, Ipostaze ale personajului în roman, Editura ,,Junimea”, Iaşi, 1979
5. Săndulescu, Al., Dicţionar de termeni literari, Editura Republicii Socialiste România, Bucureşti,
1976
6. Tomaşevski, Boris, Teoria literaturii (Poetica), Editura ,,Univers”, Bucureşti, 1973
7. Eliade, Mircea, Romanul adolescentului miop, Editura Cartex 2000, Bucureşti, 2003