Sunteți pe pagina 1din 2

Publilius Syrus a fost un scriitor latin de maxime, a trăit în

secolul I î. Hr. A fost adus în Roma ca sclav sirian, dar inteligența


și talentul său au câștigat încrederea stăpânului, care l-a eliberat
și s-a ocupat de educația lui. Numele de Publilius, datorat
palatalizării literei „l” între doi „i”, este adesea prezentat de
manuscrisele vremii (și unele publicații tipărite) în forma coruptă
„Publius”.
Numerele sale de pantomimă, în care juca el însuși deseori, s-au
bucurat de succes deplin în orașele de provincie ale Imperiului
Roman și la jocurile oferite de Cezar în anul 46 î. Hr. Probabil că
Publilius a fost mult mai faimos ca pantomim, de vreme ce a
primit chiar de la Cezar marele premiu într-un concurs în care i-
a spulberat, pur și simplu, pe ceilalți competitori, inclusiv pe
celebrul Decimus Laberius.

Tot ce ne-a rămas din opera sa este doar o culegere intitulată


„Sententiae” („Maxime”), o serie de maxime morale scrise în vers
iambic și trohaic. Această lucrare trebuie să fi fost scrisă în prima
parte a vieții lui Syrus; ea a fost descoperită de Aulus Gellius, în
secolul al II-lea d. Hr. Fiecare maximă este compusă dintr-un
singur vers, iar toate versurile sunt așezate în ordine alfabetică,
funcție de prima literă a fiecăruia dintre ele. În decursul timpului
culegerea fost inserată și cu maxime ale altor autori, în special
scriitori apocrifi, discipoli ai lui Seneca; numărul versurilor
originare este de aprox. 700. Ele includ și definiții pline de
vigoare, cum ar fi deja celebra: „Iudex damnatur ubi nocens
absolvitur” („Judecătorul este condamnat când vinovatul este
achitat.”), maximă adoptată ca motto de publicația „Edinburgh
Review”.