Leviathan, Anul III, Nr.
4 (9), octombrie–decembrie 2020
Universalia
PARADISUL COPIILOR de Naghib Mahfuz
Traducere din limba arabă de George Grigore
George Grigore
Profesor universitar doctor,
Universitatea din Bucureşti,
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine,
Catedra de Limbi şi Literaturi Orientale,
Secţia Arabă
Scriitor și traducător
Membru al Uniunii Scriitorilor
din România
Ambasador al Alianţei Civilizaţiilor
(organism ONU) pentru România
(din 2008)
Fetița: Tată!
Tatăl: Da!
Fetița: Eu și prietena mea Nadia
suntem mereu împreună.
Tatăl: Este firesc, draga mea, doar
este prietena ta.
Fetița: În clasă, în recreație, la ora de
masă.
22
Naghib Mahfuz (11 decembrie 1911,
Cairo–30 august 2006, Cairo), scriitor
egiptean, laureat al  Premiului Nobel pentru
Literatură  în  1988. A publicat, într-o carieră
de peste 70 de ani, 34 de romane, peste
350 de nuvele și multe scenarii de film.
Şi-a propus o serie vastă de romane care
să acopere întreaga istorie a Egiptului, însă
schimbările dramatice de pe scena politică
egipteană l-au făcut să se concentreze asupra
tematicii sociale, prezentată într-un stil realist
în  Trilogia din Cairo  (1956–1957),  Băieţii de
pe strada noastră  (1959) sau  Pălăvrăgeală pe
Nil (1966).
Primul său roman, Jocul destinului, a
apărut în 1939. Până la Revoluția Egipteană
din 1952, publică încă zece romane, printre
care Rhadopis din Nubia (1943) și Aleea Midaq
(1947). Trilogia din Cairo îl consacră drept
cel mai mare scriitor al literaturii egiptene
moderne. În 1959 publică Paradisul copiilor, interzisă în Egipt. De altfel, toate scrierile sale de
după 1950 au accente satirice, adesea alegoriile și simbolurile ascunzând judecăți politice.
În anii ’60–’70, a început să experimenteze formule literare mai flexibile, în care realismul se
îmbină cu alegoria şi simbolul, în romane ca Miramar (1967), O mie şi una de nopţi şi zile (1982)
sau Akhenaton, cel ce sălăşluieşte în adevăr (1985).
Paradisul copiilor este o nuvelă despre cum înțeleg copiii religia, cum îl înțeleg pe Dumnezeu
și, mai ales, cum înțeleg diferențele dintre religii. Pe scurt, o fetiță musulmană se întoarce de
la școală unde fusese despărțită la ora de religie de prietena ei creștină, Nadia, și are un lung
dialog cu tatăl său care, de multe ori, va fi pus în dificultate.
Tatăl: Foarte drăguț, mai ales că Fetița: De ce eu sunt musulmană?
este o fată frumoasă și bine-crescută. Trebuie s���������������������
ă se înarmeze cu răb-
Fetița: Însă la ora de religie eu intru dare și să fie precaut ca nu care cum-
într-o sală, iar ea, în altă sală. va să greșească față de educația mo-
Trase cu ochiul către mamă și o văzu dernă de la prima încercare.
zâmbind în ciuda faptul că era prinsă cu Tatăl: Tatăl ei este creștin, mama
brodarea unei fețe de masă. ei este creștină și ca atare și ea este
Tatăl (zâmbind): Aceasta se întâmplă creștină.
doar la ora de religie... Fetița: Oare pentru că tatăl ei poartă
Fetița: Dar de ce, tată? ochelari?
Tatăl: Pentru că tu ai o religie, iar ea Tatăl: Nu, nu, categoric nu! Nu are
are altă religie. nicio legătură cu ochelarii, ci cu faptul
Fetița: Cum adică, tată? că și bunicul ei a fost creștin.
Tatăl: Tu ești musulmană, iar ea, Se hotărî să-i înșire tot lanțul stră-
creștină. moșilor că doar, doar s-o plictisi și o
Fetița: De ce, tată ? trece la alt subiect.
Tatăl: Ești prea mică acum, o să Fetița: Care este mai bună?
înțelegi mai târziu. Tatăl (îi răspunde după ce stătu puțin
Fetița: Ba sunt mare, tată! să se gândească): Și musulmana este
Tatăl: Ba ești mică, draga mea! bună, și creștina este bună.
 Leviathan, Anul III, Nr. 4 (9), octombrie–decembrie 2020

Fetița: Trebuie ca una să fie mai bună. Fetița: Și înainte să fie lumea?
Tatăl: Și asta-i bună, și cealaltă-i bună! Tatăl: Sus.
Fetița: Atunci să mă fac creștină, ca să stau mereu cu Fetița: În cer?
Nadia? Tatăl: Da.
Tatăl: Nu, categoric nu, draga mea! Așa ceva nu se poate! Fetița: Vreau să-l văd!
Fiecare trebuie să rămână așa cum este și tatăl ei, cum este Tatăl: Nu se poate.
și mama ei. Fetița: Nici măcar la televizor?
Fetița: Dar de ce? Tatăl: Nici măcar.
Într-adevăr, educația modernă este tiranică. O întrebă: Fetița: Nu l-a văzut nimeni?
Tatăl: N-ai vrea să aștepți până te faci mare? Tatăl: Nu, categoric nu!
Fetița: Nu, tată! Fetița: Și atunci de unde știi că este sus?
Tatăl: Bine, atunci. Tu știi cum e cu moda, uneia îi Tatăl: Păi, acolo este.
place o modă, alta preferă o altă modă. Faptul că tu ești Fetița: Cine a aflat că este sus?
musulmană, asta este ultima modă, de aceea trebuie să ră- Tatăl: Profeții.
mâi musulmană. Fetița: Profeții?
Fetița: Adică Nadia este de modă veche, nu? Tatăl: Da... Precum domnul nostru Muhammad.
Dumnezeu să vă trăznească și pe tine și pe Nadia în Fetița: Cum, tată?
aceeași zi! Îi este clar că greșește și că este împins fără milă Tatăl: Cu o putere numai a lui!
către gâtul sticlei de unde nu mai are scăpare. Fetița: Are ochi puternici?
Tatăl: Este o problemă de gusturi, însă fiecare trebuie să Tatăl: Da.
rămână ca tatăl și ca mama ei. Fetița: De ce, tată?
Fetița: Să-i spun că ea-i de modă veche și că eu sunt de Tatăl: Așa l-a făcut Dumnezeu.
modă nouă? Fetița: De ce, tată?
Tatăl (încercând să preia inițiativa): Fiecare religie este Tatăl (îi răspunse încercând să-și ascundă nerăbdarea): Este
bună, musulmana îl slujește pe Dumnezeu, iar creștina îl liber să facă ce vrea.
slujește tot pe Dumnezeu. Fetița: Cum l-au văzut? Cum era?
Fetița: Dar de ce îl slujește ea într-o sală, iar eu, în altă Tatăl: Foarte măreț, foarte puternic, putând să facă orice.
sală? Fetița: Ca tine, tată?
Tatăl: Aici este slujit într-un fel, iar dincolo, în alt fel. Tatăl (îi răspunse abia stăpânindu-și râsul): Nu are
Fetița: Și care este deosebirea, tată? asemănare.
Tatăl: O să afli anul viitor sau în cel de după, acum este Fetița: Și de ce trăiește sus?
de ajuns să știi că musulmana îl slujește pe Dumnezeu, iar Tatăl: Pământul este prea strâmt pentru el, iar de sus vede
creștina îl slujește tot pe Dumnezeu. totul.
Fetița: Cine este Dumnezeu, tată? Fetița (după un moment de gândire, reluă): Dar Nadia mi-a
Tatăl (se gândi puțin, apoi o întrebă, dorind mult să ajungă la spus că a trăit pe pământ.
un armistițiu): Ce v-a spus doamna la școală? Tatăl: Deoarece vede fiece loc este ca și cum ar trăi pe
Fetița: Păi, ne citește o sură din Coran, ne învață cum să pământ.
facem rugăciunea, însă eu tot nu știu... Cine este Dumnezeu, Fetița: Mi-a spus că oamenii l-au omorât!!
tată? Tatăl: Dar el este viu, nemuritor.
Tatăl (se gândi, apoi răspunse cu un zâmbet misterios): Este Fetița: Nadia mi-a spus că l-au omorât.
creatorul întregii lumi. Tatăl: Li s-a părut că l-au omorât, însă el este viu,
Fetița: Al întregii lumi? nemuritor!
Tatăl: Da, al întregii lumi. Fetița: Și bunicul este viu?
Fetița: Ce înseamnă creator, tată? Tatăl: Bunicul tău a murit.
Tatăl: Adică este cel care a făcut totul. Fetița: L-au omorât oamenii?
Fetița: Cum, tată? Tatăl: Nu, a murit singur.
Tatăl: Cu o putere grozavă! Fetița: Cum?
Fetița: Unde trăiește? Tatăl: S-a îmbolnăvit și a murit.
Tatăl: În toată lumea. Fetița: Și surioara mea o să moară fiindcă e bolnavă?

23
 Leviathan, Anul III, Nr. 4 (9), octombrie–decembrie 2020
Tatăl (se încruntă un pic, văzând un gest de protest ve-
nind din partea mamei și zice): Se va face bine, cu voia lui
Dumnezeu.
Fetița: De ce a murit atunci bunicul?
Tatăl: S-a îmbolnăvit și era mare ca vârstă.
Fetița: Și tu te-ai îmbolnăvit și tu ești mare, dar n-ai
murit.
Mama o mustră din priviri, iar ea își mută buimacă privirea
de la unul la altul.
Tatăl: Murim atunci când vrea Dumnezeu să murim.
Fetița: Și de ce ar vrea Dumnezeu să murim?
Tatăl: Este liber să facă ce vrea.
Fetița: Moartea este frumoasă?
Tatăl: Nu, în niciun caz, draga mea…
Fetița: Și de ce vrea Dumnezeu ceva ce nu-i frumos?
Tatăl: Este frumos de vreme ce Dumnezeu ni-l vrea.
Fetița: Dar ai spui că nu-i frumos.
Tatăl: Am greșit, iubita mea...
Fetița: Și atunci de ce s-a supărat mama când ți-am zis
că o să mori?
Tatăl: Pentru că Dumnezeu nu vrea încă acest lucru.
Fetița: Și de ce l-ar vrea, tată?
Tatăl: El ne aduce aici, apoi ne ia.
Fetița: De ce, tată?
Tatăl: Ca să facem lucruri frumoase aici înainte de a
pleca.
Fetița: De ce nu rămânem?
Tatăl: Nu ar încăpea toți oamenii în lumea asta dacă ar
rămâne.
Fetița: Și lăsăm aici lucrurile frumoase?
Tatăl: Vom merge la lucruri și mai frumoase.
Fetița: Unde?
Tatăl: Sus.
Fetița: La Dumnezeu?
Tatăl: Da.
24
Fetița: Și o să-l vedem?
Tatăl: Da.
Fetița: Așadar, trebuie să mergem.
Tatăl: Dar noi nu am făcut încă lucruri frumoase.
Fetița: Și bunicul a făcut?
Tatăl: Da.
Fetița: Ce a făcut?
Tatăl: A zidit o casă, a sădit o grădină…
Fetița: Și Toto, vărul meu, ce a făcut?
Tatăl (o grimasă îi boți fața pentru o clipă, strecură o privire
plină de milă către mamă, apoi zise): Și el a zidit o casă mică
înainte să plece.
Fetița: Dar Lulu, vecinul, mă bate și nu face nimic bun.
Tatăl: Copil rău.
Fetița: Dar o să moară și el…
Tatăl: Numai cu voia lui Dumnezeu.
Fetița: Chiar dacă nu face lucruri frumoase?
Tatăl: Toți mor, cine face lucruri frumoase se duce la
Dumnezeu, iar cine face lucruri urâte se duce în foc!
A oftat, apoi a tăcut, simțind grozăvia celor petrecute.
Nu-și dădea seama cât de bine a răspuns sau cât de greșit.
Șuvoiul de întrebări trezise în el semne de întrebare care
zăceau demult în străfundurile sufletului său.
Dar micuța reluă entuziasmată: Vreau să fiu mereu cu
Nadia.
O privi iscoditor, iar ea adăugă: Chiar și la ora de religie!
Tatăl (izbucni în râs, urmat de mamă, apoi spuse căscând):
Nu mi-am putut închipui că se pot discuta astfel de probleme
la nivelul acesta.
Mama: Va crește fetița și atunci poți să-i împărtășești
toate adevărurile pe care le deții!
Se întoarse spre ea ca ars să vadă dacă vorbele sale sunt
sincere sau ironice, însă o găsi din nou cufundată în brodarea
feței de masă…
„Tatăl: Murim
atunci când vrea
Dumnezeu să murim.
Fetița: Și de ce ar vrea
Dumnezeu să murim?
Tatăl: Este liber
să facă ce vrea.”