Aplicarea datoriei morale kantiene asupra ființelor non-raționale

Problema la care voi face referire are în vedere dacă principalele interese ale
animalelor ar trebui să fie luate în considerare la fel cum sunt cele ale ființelor umane,
folosindu-mă de opera lui Kant, chiar dacă acesta le exclude din sfera moralității. În pofida
acestui fapt, filosoful a susținut că este împotriva cruzimii față de acestea. Drept urmare,
acesta afirmă că „ orice acțiune prin intermediul căreia chinuim animalele, le producem
disconfort sau le tratăm fără dragoste ne degradează.” Dar din aceasta nu ar trebui să
înțelegem că filosoful condamnă cruzimea față de animale datorită existenței unor drepturi pe
care acestea le dețin, ci mai degrabă în virtutea efectelor pe care un astfel de comportament le-
ar putea produce asupra personalitătii oamenilor. Aceasta idee a fost confirmată de către
studiile contemporane asupra cruzimii oamenilor față de animale care atestă că acest tip de
atitudine contribuie la dezvoltarea unui caracter condamnabil sub aspect moral, datorită
faptului că agresivitatea față de animale duce la agresivitatea față de oameni.

Pentru Kant, „principiul umanității” conform căruia trebuie să acționăm

întotdeuna în așa fel încât să tratăm oamenii ca scopuri în sine și nu ca mijloace, stabilește o
conduită morală ce nu permite torturarea sau uciderea unei alte ființe umane deoarece această
acțiune ar transforma omul în mijloc de îndeplinire a unor nevoi. Diferența dintre animalele
raționale și cele non-raționale constă în faptul că nu ambii pot îndeplinii rolul de legislatori
morali dar asta nu ar trebui să-i împiedice să fie beneficiari ai legilor create. Astfel că,
animalele nu mai pot fi condamnate pentru lipsa capacităților superioare și incapacitatea lor
de deliberare morală așa cum nici bebelușii sau oamenii cu probleme mentale nu sunt abuzați
sau izolați de ceilalți oameni. În opinia Christinei Korsgaard, exeget kantian, animalele ar
trebui să beneficieze de același drepturi esențiale de care ar trebui să beneficieze fiecare ființă
vie fiindcă și acestea au un „scop în sine” precum evitarea suferinței.

Distincția pe care Kant o face între oameni și animale are drept criteriu existența
rațiunii. Deși animalele nu au această capacitate ele pot fi caracterizate ca fiind inteligente

deoarece pot face conexiunea dintre cauză și efect chiar dacă nu o înțeleg la nivel de
principiu. Acestea nu sunt conștiente de principiile după care acționează și de asemenea
impulsurile după care se manifestă sunt de natură instinctuală spre deosebire de oameni, ceea
ce le face să nu aibă o obligație morală. Noi, ființe raționale, suntem în schimb capabili de a
conștientiza faptul că principiile după care acționăm nu sunt același lucru cu impulsurile, ceea
ce ne obligă să punem în discuție tendințele naturale pe care le avem.

Rațiunea este o capacitate unică care se găsește la oameni și care constă în abilitatea
acestora de a reflecta asupra motivelor pentru care au anumite credințe și realizează anumite
acțiuni, având puterea de atribuire a valorilor de bine sau rău.„ Ființele...fără rațiune, au doar
o valoare relativă, de mijloace și prin urmare sunt denumite lucruri, pe când ființele raționale
sunt numite persoane datorită naturii lor, marcându-le ca fiind scopuri în sine.” Întemeierea
metafizii moravurilor G 428, p.37Tocmai această abilitate a noastră de a atribui valori ne
îndeamnă să elaborăm legi morale, mai ales cele mai simple dintre ele, precum libertatea
personală, ideea de consimțământ, libertatea de exprimare și asociere. Putem trai o astfel de
viață care să merite doar în măsura în care aceste legi sunt aplicabile tuturor și respectate.
Kant consideră că până și dreptul la proprietate, chiar dacă pare să nu contribuie la ideea de
bine, ne asigură libertatea de a acționa și de a nu depinde de ceilalți oameni, pe când
animalele se suprapun cu aceste drepturi pe care noi le pretindem și pe care ar trebui să le
avem în vedere atunci când ne folosim de mediu.

De asemenea, Kant consideră că noi putem revendica animalele ca fiind

proprietatea noastră, statutul lor fiind direct corelat cu statutul lor moral, acela de mijloace.
Filosoful susține că conservarea drepturilor noastre este cea mai importantă și putem folosi
forța pentru a o proteja, având dreptul să facem asta doar în cazul în care suntem amenințați
de dominația altora. În consecință, violența asupra animalelor ar putea fi justificată atunci
când devin un pericol și nu le mai putem controla.

Ținând cont de modul în care Kant definește libertatea, animalelor nu le revine niciun
drept deosebit, căci pentru Kant libertatea este limitată doar de către libertatea celorlalți dar
ținând cont că animalele sunt ființe care sunt supuse unor instincte și impulsuri pe care nu le
pot controla ele nu sunt libere. Așadar, acțiunile noastre nu vor fi limitate de violarea libertății

acestora fiindcă nu o au. Aceasta ne face să considerăm dificilă sau chiar imposibilă
formularea unor drepturi ale animalelor pe baza filosofiei kantiene.

O examinare mai atentă a argumentelor lui Kant arată că putem formula argumente în
favoarea existenței unor drepturi juridice și morale ale animalelor. Kant fundamentează
pretenția de a ne considera scopuri în sine și nu simple mijloace pe baza presupunerii alegerii
raționale. Atunci când, doresc lucrurile pe care le consider bune pentru mine ca și cum ar fi
fost bune în mod absolut, mă conformez principiului conform căruia ființele care fac distincția
dintre bine și rău pentru care lucrurile pot fi plăcute sau neplăcute trebuie tratate ca și scopuri
în sine. Pe baza ideilor kantiene putem formula sub aspectul unei datorii morale obligația de a
trata toate ființele vii, inclusiv cele non-raționale nu ca și simple mijloace ci ca și scopuri.
Aceast raționament nu face decât să copieze modul în care Kant a încercat să demonstreze că
odată ce pretindem drepturi pentru noi înșine, ne-am luat angajamentul de a impune acele
drepturi tuturor și a ne supune cu toții unor legi.

Kant descrie momentul în care Adam a început să vadă animalele ca simple ființe care
sunt făcute pentru a-i satisface nevoile, specificând că acesta este și momentul în care oamenii
au început să se vadă ca și scopuri, spre deosebire de animale pe care nu le mai pot înțelege
precum se presupune că o puteau face înainte. Odată cu această decizie s-a creat o ruptură
între animale și oameni care până atunci puteau comunica și puteau empatiza.

Filosoful era împotriva cruzimii gratuite față de animale și considera că dacă le

folosim ar trebui să le fim recunoscători pentru ajutorul pe care ni l-au oferit și să le îngrijim
atunci când sunt prea bătrâne sau pur și simplu nu mai pot îndeplini sarcinile pe care li le
atribuiam. Acesta admitea totuși că animalele ar putea fi omorâte dar doar în condițiile în care
acestea ar fi omorâte fără să le fie provocată suferință și cât mai repede, având un motiv bun,
nu doar de dragul divertismentului sau pentru cercetări pur speculative. Totuși aceste datorii
morale nu sunt față de animale ci mai degrabă față de noi înșine. Kant considera că în relația
cu animalele suntem tentați să facem o amfibolie și să confundăm o relație internă cu una
externă, datoria față de noi cu datoria față de alte animale. Grija față de natură, față de plante
și animale, este consecința datoriei de a ne cultiva frumosul. Singurul motiv pentru care nu
avem obligatia de a acorda animalelor drepturile pe care le acordăm semenilor este acela că
animalele nu ne pot obliga sa o facem.