Teorii filosofice privind etica

animalelor
Gândirea filozofică referitoare la poziția morală față de animale cuprinde
teorii diverse, care pot fi grupate în trei categorii generale:

1. teorii indirecte,
2. teorii directe dar inegale,
3. teorii morale egale.

1. Teoriile inegale neagă statutul moral al animalelor

și contestă justețea tratării lor cu o considerație egală cu cea de care
trebuie să se bucure oamenii, datorită lipsei conștiinței, rațiunii sau
autonomiei animalelor. Aceste teorii, totuși, consideră că nu este bine să
cauzăm daune animalelor deoarece am putea afecta direct moralitatea
ființelor umane.

2. Teoriile directe dar inegale acordă o oarecare considerație morală

animalelor, dar le neagă un statut moral deplin datorită inabilității
acestora de a respecta drepturile morale ale unui alt agent sau de a arăta
reciprocitate morală în cadrul unei comunități de agenți egali. Acest
argument consideră că simpatia acordată animalelor este un motiv suficient
pentru a nu cauza daune directe animalelor.

Însă, atunci când există un conflict între importanța unui om sau

animal, proprietățile specifice omului (raționalitate, autonomie, conștiință
de sine) pun omul pe o poziție superioară.

3. Teoriile morale egale au în vedere considerații morale extinse

atribuite animalelor, precum și statut moral, iar proprietățile specifice
omului nu au vreo relevanță în acest caz. Aceste teorii consideră, prin
analogie, că animalele ar trebui să aibă drepturi din moment ce au
capacități fiziologice și mentale similare cu cele ale unui copil mic sau cu
cele ale oamenilor cu dizabilități.

Teoriile indirecte
Implicațiile teoriilor indirecte cu privire la tratamentul animalelor
gravitează în jurul considerațiilor morale față de om. Chiar dacă ceva
nu implică o considerație morală directă, asta nu înseamnă că
avem libertatea de a face ce vrem cu acel ceva.
Referitor la animale, pot exista restricții în ceea ce privește
comportamentului oamenilor față de acestea:

 nu putem face rău animalelor din moment ce acest comportament

îi poate afecta pe iubitorii de animale,
 la fel cum nu putem face rău unui animal care aparține cuiva
(proprietate privată), pentru că ne facem rău nouă înșine.

Chiar dacă nu acordăm animalelor un statut moral, avem o datorie față de

tratamentul aplicat acestora.

Aristotel
Aristotel (383 – 322 î.Hr.) consideră că există o ordine ierarhică
naturalăa viețuitoarelor. În cadrul acestei ordini ierarhice
naturale, diferitele nivele sunt determinate de abilitățile care se regăsesc
fiecărei ființe în conformitate cu natura sa.

În timp ce plantele, animalele și oamenii sunt capabili de nutriție și

creștere, doar oamenii și animalele sunt capabili de experiențe conștiente.

 Din acest punct de vedere, plantele sunt inferioare animalelor și

omului, și au funcția de servi nevoilor acestora din urmă.
 Animalele sunt la rândul lor inferioare oamenilor, din moment ce
numai aceștia din urmă au capacitatea de a-și folosi rațiunea pentru
a-și îndruma comportamentul, iar comportamentul animalelor se
rezumă la instinct.

Astfel că, pentru Aristotel, este natural și folositor ca animalele, la fel ca

plantele, să servească nevoilor omului.

Sf. Toma de Aquino

Pe aceeași linie ca la Aristotel, filozoful creștin Sf. Toma de Aquino (1225 -
1274) crede că numai ființele raționale, capabile de a-și determina
propriile acțiuni, sunt demne de atenția și preocuparea noastră.

Ființele care nu au această caracteristică pot fi considerate

simple instrumente pe care oamenii le pot folosi. Animalele, din
moment ce nu-și pot orienta acțiunile, sunt pure instrumente pe care omul
le poate folosi și întrebuința în vederea satisfacerii propriilor nevoi.
Aquino consideră că această viziune urmează credința cum că Dumnezeu
este singurul scop în univers.

Numai ființa umană cu al său intelect este capabilă să înțeleagă acest scop
ultim. Restul ființelor există numai pentru om și pentru încercarea acestuia
de a ajunge la scopul ultim al universului.

Immanuel Kant
Immanuel Kant (1724 - 1804) pune accentul pe autonomia agentului
moral. Pentru Kant, autonomia este o proprietate necesară pentru a
putea fi acea persoană, ale cărei interese contează în mod direct la
aprecierea sau la evaluarea acțiunilor sale ca fiind morale sau nu.

Conform imperativului categoric kantian, acțiunile permise sunt acele

acțiuni care ar putea fi voite de toți indivizii raționali.

 Astfel că, punctul central referitor la statutul moral al animalelor

este capacitatea de a voi. Numai prin voință omul este capabil să
renunțe la dorințe și să aleagă o altă direcție de acțiune.

Atât animalele, cât și omul, au dorințe care silesc la acțiune.

Însă, numai omul este capabil de voință și, prin urmare, este autonom.

Pentru Kant, singura valoare intrinsecă este buna-voință, iar din moment
ce animalele nu au niciun fel de voință, nu pot avea nici buna-voință și, în
concluzie, nici valoare intrinsecă.

Prin urmare, Kant se diferențiază de pespectivele naturale ale lui Aristotel și

Sf. Toma de Aquino, deoarece acesta propune un argument pentru
relevanța raționalității și autonomiei. Adică un argument
pentru proprietăți pe care oamenii le au, iar animalele nu.

Kant nu se bazează pe simplul fapt că așa este „natural”, ceea ce

acordă oamenilor un statut moral puternic.

Rene Descartes
O altă teorie care respinge considerațiile morale referitoare la animale este
cea carteziană. Conform acestei perspective, animalele nu au
constiință. Animalele nu au vreun interes și nicio viziune pe care ar lua-o
în considerare cu privire la rezultatele acțiunilor noastre.
Rene Descartes (1596 - 1650) consideră că, din acest punct de vedere,
animalele sunt niște automate. Comportamentul animalelor poate fi
explicat, deci, în termeni pur mecaniciști.

De aceea, el preferă să-și formuleze teoria bazându-se pe cea mai

simplă explicație a comportamentelor animalelor. Nu consideră necesar să
recurgă la asumpția cum că animalele ar avea vreo conștiință.

 În schimb, oamenii sunt capabili de comportamente complexe și

neprevăzute. Aceste comportamente nu sunt simple răspunsuri la o
serie de stimuli, ci mai curând rezultatul procesului de a raționa în
raport cu lumea, după cum o percepem.
 Mai mult decât atât, oamenii sunt capabili șă-și exprime
gândurile prin vorbire. Acest lucru îi diferențiază categoric de
animale.

Central în teoria carteziană sunt cele două substanțe care stau la baza
ontologiei omului:

1. materia
2. sufletul (imaterialul/substanța mentală).

Deși oamenii sunt asociați cu corpul fizic, aceștia sunt mai

curând identici datorită sufletului, imaterialul, adică substanța
mentală ce constituie conștiința (trupurile ființelor umane nu
sunt identice între ele). De unde și complexitatea
comportamentului uman și capacitatea de exprimare prin
vorbire a gândurilor – ce pot fi explicate cu ajutorul acestei
substanțe imateriale pe carenumai omul o posedă.

Teorii directe | Sensibilitatea

Teoriile directe dar inegale pot susține statutul moral al animalelor în
condițiile în care interesele acestora din urmă contează direct în evaluarea
acțiunilor care le afectează, cu toate că interesele oamenilor sunt mai
importante.

Argumentul care susține această ipoteză este unul care consideră că

majoritatea animalelor sunt ființe sensibile. Iar din moment ce o ființă
este sensibilă, atunci aceasta are în mod direct un statut moral.

Sensibilitatea se referă la capacitatea de a experimenta posibilitatea unei

situații pozitive sau negative. Aceasta poate fi pe de o parte plăcerea,
bucuria, euforia, iar pe de altă parte, durere, suferință, depresie, anxietate.
Astfel că, prin analogie cu ființa umană, plăcerea și durerea sunt în mod
direct relevante moral. Nu există vreun motiv pentru a le discredita total.

În ceea ce privește drepturile animalelor, teoriile directe dar inegale susțin

că numai oamenii au drepturi.

Teorii directe | Drepturile

A avea drepturi poate fi înțeles și prin faptul că cineva nu îi poate încălca
drepturile altcuiva. Prin urmare, drepturile implică și datorii.

Teoriile directe dar inegale susțin că dacă cineva are un drept asupra
unui lucru, atunci acesta trebuie să fie capabil să-și revendice acel drept.

Adică să fie capabil să-și urmărească scopurile, în mod conștient, în

vederea interesului propriu. Din moment ce animalele nu sunt capabile de
acest lucru, acestea nu pot avea drepturi.

Dar nu decurge de aici și că animalele nu ar trebui să aibă statut moral.

Chiar dacă drepturile implică datorii, reciproca nu este neapărat valabilă.

Dacă cineva are dreptul la ceva, nu este permis ca altcineva să încalce

aceldrept pentru simplul fapt că acea încălcare ar aduce vreun beneficiu
mai mare. În schimb, a încălca o datorie pentru obținerea unui bine mai
mare poate fi acceptat.

Prin urmare, chiar dacă avem o datorie față de animale, nu îmi este permis
să aduc daune lor fără motiv. Însă, dacă rezultatele acestui act contribuie la
un bine mai mare, atunci daunele sunt justificabile.

Acest raționament justifică practici precum:

 experimentele făcute pe animale,

 creșterea animalelor pentru mâncare
 folosirea animalelor pentru divertisment (zoo, circ).

O critică a acestei perspective are în vedere faptul că nici măcar oamenii

nu sunt capabili de a se prezenta în vederea obținerii legitime a propriului
interes. Spre exemplu, copii mici, senilii, sau alte cazuri marginale de
ființe care au drepturi.

Mai mult decât atât, trebuie aduse în discuție importanța

pentru moralitate a acestei capacități de a ne urmări scopul, precum și o
apărare a faptului că acest lucru lipsește animalelor.
Cu alte cuvinte, trebuie căutate fundamentele pe care se bazează aceste
drepturi care scot în evidență anumite proprietăți pe care oamenii le au, iar
animalele nu.

Teorii directe | Sacrificiul

Raționalitatea, autonomia și conștiința de sine oferă un statut moral
deplin și egal ființelor care le posedă, deoarece numai acestea sunt capabile
de a obține anumite valori și bunuri. Aceste proprietăți sunt de o
importanță mai mare mare decât proprietățile animalelor,
deoarece animalele acționează din instinct și nu cunosc demnitatea și
respectul de sine.

Un alt motiv pentru care dreptul omului trebuie să fie mai mare decât cel al
animalelor se referă, la faptul că numai oamenii pot acționa moral.

Acest lucru presupune că ființele omenești sunt dispuse să își sacrifice

interesele de dragul altora. Iar cei care beneficiază de pe urma acestui
sacrificiu au la rândul lor o responsabilitate și simț al datoriei față de cei
care s-au sacrificat.

Din moment ce animalele nu sunt capabile de sacrificiu, acestea nu pot

avea un drept egal cu cel al oamenilor.

Mai mult decât atât, faptul că oamenii sunt capabili de sacrificiu și că au

o conștiință a datoriei față de alții, implică existența unor relații între
oameni ce organizează comunitatea morală, din care numai aceștia fac
parte

Teorii morale | Peter Singer

Conform teoriilor morale egale, animalele au același statut moral precum
oamenii și nu există vreo rațiune legitimă de a poziționa oamenii și
animalele în diferite categorii morale.

În lucrarea sa, Animal Liberation, Peter Singer este de părere că interesul

față de animalele nu ar trebui să fie mai puțin important față de cel al
oamenilor.

Singer este de părere că acest lucru ar putea duce la considerări

inegale în ceea ce privește oamenii. Acestea din start ar implica asumpția
cum că nu toți oamenii sunt egali.
De aceea, Singer propune principiul egalei considerații a
intereselor.¸ Acest principiul al egalei considerații a intereselor se referă
la faptul că trebuie să acordăm o importanță egală tuturor celor care sunt
afectați de acțiunile noastre.

Cazurile marginale
În susținerea principiului său, Singer aduce în discuție cazurile marginale. Astfel că filozoful
propune să ne gândim la proprietățile pe care oamenii le au și care fundamentează statutul
moral al acestora.

Pentru Singer, a fi om, a avea un ADN uman sau a putea merge în două picioare, nu constituie
proprietăți legitime pentru a avea un statut moral.

Mai mult decât atât, nici măcar acele proprietăți specifice oamenilor, cum ar fi rațiunea,
autonomia sau capabilitatea de a acționa moral nu sunt suficiente, din moment ce există
cazuri marginale precum copiii mici, senilii sau acele persoane care au anumite deficiențe
mentale. Acest fapt demonstrează că până la urmă oamenii nu sunt tratați egal.

În schimb, dacă am putea găsi ceva comun la oameni cât și la animale, aceasta ar putea
fi sensibilitatea – adică a fi capabil de a experimenta plăcerea sau durerea.

Astfel că, atât cazurile marginale cât și animalele sunt capabile de a fi sensibilie. Dacă
alegem această proprietate comună, înseamnă că animalele ar trebui să aibă un statut
moral egal cu cel al oamenilor, atât oamenii cât și animalele având un interes în a evita
durerea și suferința.

 Dacă acest principiu este aplicat, atunci oamenii ar trebui să înceteze exploatarea
animalelor pentru mâncare. Interesul animalelor de a evita suferința este mai mare și
mai important decât interesul oamenilor de a mânca mâncare pentru că are gust bun.
 Dacă acest principiu nu se aplică, acest lucru nu este nimic altceva decât o formă
de speciism. Această formă se referă la a acorda un interes mai mare speciei
noastre și este inclusă în aceleași categorii cu rasismul și sexismul.

Singer susține că animalele sunt conștiente de sine din moment ce au un interes pentru
propriul viitor. Cu toate acestea, Singer este un utilitarist.

El nu este un aboliționist, el susține că pot exista circumstanțe extremeîn care nu putem

rămâne prinși de poziții radicale.

Singer crede că dacă un experiment efectuat pe animale ar putea conduce la vindecarea unei
boli răspândite, atunci acel experiment ar fi justificat, dar numai în condițiile în care acel
experiment este suficient de important pentru a justifica folosirea unei ființe umane
retardate. Acest argument pune în lumină faptul că animalele nu ar trebui să fie supuse la
experimente pentru simplul fapt ca fac parte dintr-o altă specie.
Teorii morale | Tom Regan
În lucrarea sa, A case for animal rigths (1983), Tom Regan susține că
animalele au drepturi în aceeași măsură ca oamenii, precum și
același statut moral fundamentat pe aceste drepturi și nu pe principii
utilitariste.

Regan este de părere că orice subiect al unei vieți are o valoare inerentă,
față de care trebuie să avem respect. Față de această ființă trebuie să ne
comportăm ca și cum ar fi un scop în sine (etica kantiană) și nu mijloc
pentru a ne îndeplini scopurile.

Cu alte cuvinte, orice ființă cu valori inerente are drepturi, iar aceste
drepturi protejează ființele pentru a atinge un bine mai mare (spre
deosebire de utilitarism).

În susținerea acestei cauze, Regan, la rândul său, aduce în discuție cazurile

marginale pe care le numește pacienți morali (copii mici, debilii etc).
Acesta respinge pretențile cum că o ființă are drepturi pentru că este
capabilă să-și urmărească interesele (precum agenții morali), din moment
ce nu toți oamenii au aceste drepturi (pacienții morali).

Regan este de părere că trebuie să existe o altă proprietate ce poate

constitui un temei pentru drepturi atât în ceea ce privește oamenii cât și
cazurile marginale (printre care se numără, la Regan, și animalele). Acest
temei este subiect-al-unei-vieți (subject-of-a-life).

Pentru Regan, un subiect-al-unei-vieți sunt ființele care au dorințe,

opinii, intenții, afectivitate, preferințe și se raportează la viitor.

Această proprietate o au toate ființele umane care ar trebui să aibă drepturi.

Această proprietate de subiect al unei vieți este caracteristică și
la animale (îndeosebi la mamifere), precum și la pacienții morali, iar dacă
aceștia din urmă merită să aibă drepturi, atunci și animalele merită la
rândul lor.