Sunteți pe pagina 1din 2

Vladimir Soloviov- rezumat dintre aceste filosofii orientale nu identifică răul

cu materia.
Cap. 1. Datele primare ale moralităţii
II.
I.- III. Ruşinea este expresia rezistenţei pe care o
Orice doctrină etică trebuie să aibă drept opune fiinţa umană care se simte acaparată de
fundament natura morală a omului. natura sa materială, de biologic. Ruşinea este un
Chiar şi Darwin consideră că moralitatea e sentiment moral, faptul acesta dovedind că
calitatea care-l diferenţiază pe om de animale. omul nu este un animal.
Un alt lucru care-l deosebeşte pe om de animale
este simţul pudorii (ex Adma şi Eva în Rai, III.-VIII
după cădere.) Omul, ca şi animalele, participă la viaţa
Omul nu este doar fapt al naturii, ci şi voinţă universului. Dar, dacă animalele interacţionează
personală. Omul se ruşinează atunci când simte doar asupra mediului înconjurător, omul
că natura materială a pus stăpânire pe el. acţionează fiind conştient de valoarea morală a
Mila este fundamentul comportamentului etic acţiunilor sale, se ghidează în funcţie de
iar iubirea este baza solidarităţii. distincţia între bine şi rău.
Subordonarea trupului faţă de spirit este o
IV.-V exigenţă morală.
Pe lângă sentimentele de ruşine (aparţine Afirmarea spiritului este posibiliă doar prin
exclusiv omului) şi milă (este propriu şi multor respingerea repetată a atentatelor trupului. Este
animale), omul mai are şi sentimentul veneraţiei un proces care curpinde trei moment:
(evlavie, pietate) care stă la baza religiilor autodiferenţierea lăuntrică a spiritului faţă de
naturale. Aşadar, fundamentele vieţii morale trup; spiritul care îşi apără în mod real
sunt: „dominarea senzualităţii fizice, independenţa; dominarea spiritului faţă de ce
solidaritatea cu fiinţele vii şi supunerea este trupesc (atât cât este necesar pentru
lăuntrică voluntară faţă de principiul demnitatea acestuia din urmă).
suprauman”. Acest proces, asceză, trebuie făcut cu
Conştiinţa animalelor nu deosebeşte răul de discernământ şi echilibru (ex. controlarea
bine. Doar acest discernământ conferă faptelor funcţiilor biologice, ca hrana, procreaţia,
noastre şi relaţiei cu Dumnezeu o dimensiune respiraţia, raportarea echilibrată la instinctele
morală. naturale ale omului). Omul trebuie să discearnă
cum se raportează lăuntric la instinctele
Cap. II. Principiul ascezei în morală biologice.
Asceza vizează nu doar aspectul fizic şi psihic
I. al organismului, ci şi starea spirituală. Este
Ruşinea omului se manifestă atunci când el se nevoie de restaurarea unei stări morale care să
simte acaparat de natura sa animalică. aducă echilibrul interior al persoanei umane în
Acest sentiment, potenţat de raţiune, devine totalitatea ei.
asceză. Asceză este autoconservare spirituală.
Circulă ideea greşită că religiile orientale
cultivă excesiv asceza. dar asta nu înseamnă că Cap. IV. Principiul religios în morală
în religiile şi filosofiile Orientului răul este
identificat cu natura materială. I.
Exemple din fiosofiile hindusă şi budistă. Atitudinea morală a copiilor faţă de părinţi-se
Materialitatea nu este un rău în sine (ex lumina sprijină pe dependenţa totală faţă de ei, resimţiţi
este materie şi e bună), ci devine rea când e ca Providenţă. Astfel dragostea filială depăşeşte
emanaţie de la diavol. Concluzia e că nici una altruismul.

$1
La fel, iubirea părintească sau mila este o Principiul eudemonist (gr. eudaimonia, stare de
manifestare radicală a altruismului acestora. fericire, bunăstare)
Iubirea şi mila faţă de cineva se sprijină pe
ideea de egalitate (îl percep pe celălalt ca egal al Hedonismul traduce bunăstarea ca plăcere.
meu.) Plăcerea variază în funcţie de individualitatea
Există şi o inegalitate pozitivă, care determină oamenilor, nu putem deduce de aici o regulă de
dragostea filială sau veneraţia. acţiune unitară, coerentă pentru întreaga
umanitate.
II.-VI.
Sub impactul filozofiei pozitiviste a lui Auguste Eudemonismul, în toate variantele sale,
Comte, circulă ideea că religia s-a născut ca o defineşte bunul ca bunăstare.
formă de fetişism. Autarhia: omul trebuie eliberat de dorinţa
Deşi a existat în istoria umanităţii, fetişismul nu pentru lucrurile exterioare şi atunci va fi fericit.
poate fi considerat forma primordială a religiei. dar şi autarhie de fapt o putere negativă şi
Deşi omul a divinizat la un moment dat condiţionată, care nu mai lasă vieţii omului nici
fenomenele naturii, este pentru că avea deja în un conţinut pozitiv.
minte datele necesare pentru a gândi ideea de
divinitate. Utilitarismul (John Sturat Mill): omul îşi
La copil ideea de divinitate e inspirată de găseşte satisfacţia când se pune în slujba
imaginea părinţilor şi nu ia formă de fetiş. celorlalţi, a unui bine comun. Diferenţa dintre
Manifestarea atitudinii religioase a copiilor faţă utilitarism (calcul practic, individualist) şi
de părinţi – ex, cultul strămoşilor, sau al altruism (imperativul moral de a te pune în
morţilor (în China). slujba semenilor care au nevoie de ajutor).
Herbert Spencer: religia este dedusă în Sacrificiul de sine presupune o conştiinţă
ansamblul ei din cultul strămoşilor. morală superioară, deci argumentul utilitar
Obiectul religiei l-au constituit dintotdeauna rămâne la nivelul unui sofism.
fiinţele antropomorfe sau duhurile.(de ex, la
popoarele din Africa, puterea care se atribuie
vrăjitorilor.)
Credinţa (în Providenţă, în Dumnezeu) este
anterioară oricărei concepţii religioase
pozitive, oricăror reguli.
Morala religioasă, este prescriptivă, ne spune
ceea ce trebuie să fie. Normele superioară
înglobează pe cele inferioare, fără să le anuleze.
Ex. cultul strămoşilor (cinstirea celor care au
contribuit la propăşirea civilizaţiei umane), nu
minimalizază cred in în unicul Dumnezeu.

Cap. VI. principii aparente ale filosofiei


practice (critica diferitelor variante alew
eudemonismului abstract)

Raţiunea defineşte binele ca adevăr. Binele este


un imperativ moral, care nu coincide mereu
cu bunul real. Orice imperativ cere
realizarea sa în fapt.

$2

S-ar putea să vă placă și