Calul (Equus caballus) este un mamifer erbivor copitat de mărime

considerabilă, fiind una dintre cele șapte specii moderne

ale genului Equus. Face parte
din ordinul Perissodactyla, familia Ecvidee. Originar din Europa și
Asia, este răspândit în prezent pe toate continentele; provine din
trei strămoși: cal diluvial (Equus robustus), cal mongol (Equus
przewalski) și cal tarpanic (Equus gmelini). Există mai multe rase
de cai: pentru călărie, tracțiune și samar.
Anatomia cailor le permite să se folosească de viteză pentru a
scăpa de prădători. Caii au un bine dezvoltat simț al echilibrului și
instinctul de a lupta sau a fugi în caz de pericol. Legată de
această necesitate de a scăpa de prădători în sălbăticie este o
trăsătură neobișnuită: caii sunt capabili de a dormi în picioare.
Caii de sex feminin, numite iepe, au o perioadă de gestație de
aproximativ 11 luni (340 de zile), iar puiul, numit mânz, poate sta
în picioare și alerga la scurt timp după naștere. Cei mai mulți cai
domestici încep pregătirea cu șa sau ham la vârste cuprinse între
doi și patru ani. Ei devin adulți la vârsta de cinci ani, și au o
durată de viață medie între 25 și 30 de ani.
Corpul calului este zvelt, iar gâtul este puternic și poartă o coamă.
Trunchiul, cu piept lat, se sprijină pe patru membre lungi,
musculoase, puternice, terminate cu câte un deget învelit în
copită. Incisivii sunt îndreptați oblic înainte. Deoarece se tocesc,
pe suprafața incisivilor apar urme în relief, după care se
apreciază vârsta animalului. Caninii sunt mici. Între canini și
premolari se află bara cornoasă. Măselele sunt late, cu creste de
smalț.
Este folosit pentru călărie, tracțiunea unor diverse tipuri de
atelaje, dresaj și pentru carnea lui, care poate fi consumată.
Conform ultimelor cercetări, se pare că domesticirea cailor s-a
petrecut în urmă cu circa 6.000 ani, într-un vast perimetru care
cuprinde astăzi stepele ierboase din Ucraina, sud-estul Rusiei și
vestul Kazahstanului.[3]